Analiza

politicii externe a României

Ciuf Bogdan Andrei

Studii de securitate, AN III, ID

Tema de control nr. 3

1
Analizați, comparativ, relațiile României cu Uniunea Sovietică în timpul lui Gheorghe-Gheorghiu Dej și
Nicolae Ceaușescu

Relatiile Romaniei cu URSS in timpul lui –Gheorghe Gheorghiu-Dej.

După a II-lea război război mondial, Gheorghiu-Dej a trebuit să aibă legături pe

multiple planuri cu conducătorii URSS, precum şi reprezentanţii sovietici de la Bucureşti. Aceste
legături aveau în vedere în primul rând, rezolvarea multiplelor probleme cu care ţara noastră se
confrunta atunci, în toate domeniile în trecerea către societatea socialistă.

Poate și de frica lui Stalin, în perioada 1944 – 1953, relațiile Româno – Sovietice, au
fost mai mult de dependență absolută a României față de Rusia stalinistă, fapt dovedit și prin
raportul prezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej la Consfătuirea Biroului Imformativ al partidelor
comuniste şi muncitoreşti din 1949, raport scris în totalitate de către liderii sovietici.

După decesul liderului de la Moscova 5 martie 1953, relaţiile româno-sovietice au

căpătat o nouă nuanţă după preluarea puterii politice, la Moscova, de către Hruşciov. Partidul
Muncitoresc Român va anunţa alinierea la „noul curs” în Plenara Comitetului Central din 19-20
august 1953. Ceea ce este de remarcat pentru această perioadă 1953-1955, este interesul URSS
pentru politica economică a regimului de la Bucureşti.

Două evenimente internaţionale ale anului 1955 au avut consecinţe importante pentru
România:

1. mai 1955 - semnarea tratatului de pace cu Austria

2. mai-iunie 1955, în urma vizitei lui Hruşciov la Belgrad, se restabilisc relaţiile
sovietico-iugoslave.

Aceste două evenimente îl determină pe Gheorghiu-Dej la un prim gest care ieşea din
tiparele fixate de sovietici: Problema prezenţei trupelor sovietice în România. La început liderul
sovietic, Hrişciov a fost furios auzind această propunere, dar cu timpul s-a convins că nu era nici un
pericol dacă retrăgea trupele sovietice din România.

O altă etapă importantă în raporturile româno- sovietice are loc în anul 1956 când
începe procesul de distanţare totală faţă de Moscova, iar evenimentele care au declanşat acest
proces sunt:

 februarie 1956 - Congresul al XX-leaal Partudului Comunist al Uniunii

Sovietice;
2
  Raportul Secret prezentat de Hruşciov, axat în principal pe denunţarea cultului
lui Stalin şi a crimelor sale.

Supus presiunilor din interior si dinspre Moscova, Gheorghiu-Dej a preferat o

destalinizare treptată aruncând toate păcatele epocii staliniste asupra grupării Ana Pauker - Teohari
Georgescu - Vasile Luca.

La 31 octombrie 1956, regimul de la Bucureşti a elaborat o declaraţie în care, reafirmă

ataşamentul României faţă de URSS și față de Tratatul de la Varşovia (din care făceau parte din
1949), dar îşi exprima acordul cu privire la începerea retragerii armatei sovietice din România
declarând că „România nu consideră necesară staţionarea de trupe sovietice pe teritoriul RPR”.

Planul lui Hruşciov să introducă principiul diviziunii şi al specializării economice în

cadrul blocului socialist, au tensionat relațiile între țările semnatare ale Tratatul de la Varşovia.
Potrivit planurilor lui Hruşciov, URSS, RGD şi Ceoslovacia urmau să continue industrializarea, în
timp ce România, Polonia, Bulgaria şi Ungaria ar fi trebuit să pună accent pe dezvoltarea
agriculturii. Ideea era susţinută de Ceoslovacia şi RDG, în vreme ce Polonia şi Ungaria erau
rezervate. Bulgaria a acceptat propunerea sovietică, în timp ce liderul comunist de la București s-a
opus vehement acestui proiect. Discuţiile pe această temă au continuat câtiva ani, încheindu-se cu
triumful punctului de vedere românesc.

În 1958 cererea lui Gheorghiu-Dej de a retrage trupele sovietice din România a fost
acceptată de Hruşciov. Așadar, pe 17 aprilie 1958, Hruşciuov trimite o scrisoare Comitetului
Central al PMR în care declară ca România a „obţinut mari succese în construirea socialismului şi
întărirea regimului de democraţie populară” și că el considera că România este destul de puternică
să „dea ripostă provocărilor imperialiştilor şi să-şi aducă contribuţia la cauza apărării intereselor
comune ale lagărului socialist” încât nu mai este necesară staţionarea trupelor sovietice pe teritoriul
RPR.

După retragerea trupelor sovietice, 1958, România şi-a asumat riscul unei politici de
neconceput până la acea dată. Regimul lui Gheorghiu-Dej a început să tatoneze posibilitatea
înbunătăţirii relaţiilor cu Occidentul. Cu prilejul vizitei lui Ion Gheorghe Maurer la Paris, din 1959,
„gheaţa s-a spart”. A fost îmbunătățite relațiile cu Franţa, apoi cu Marea Britanie şi SUA, care
dădeau de înteţes ca sprijină intenţiile României de distanţare faţă de Moscova, prin acorduri
comerciale şi prin finanţarea unor proiecte. Regimul comunist din România se afirmase destul de
slab până atunci în viţa internaţională, încât un sprijin diplomatic, politic şi economic îi erau numai
absolut necesar, ci vital.
3
 La începutul anilor 60, conflictul ideologic chino-sovietic, a permis României o
distanţare și mai mare față de Moscova. Bucureştiul a devenit locul favorit în care chinezii îşi
manifestau atitudinea antimoscovită.

Între perioada 1960 - 1964, conducerea României şi-a definit poziţiile sale în domeniul
colaborării în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (înfinţat în 1949, ca o reacţie a
blocului comunist la planul Marshall, elaborat de SUA). Imediat după plecarea trupelor sovietice,
Gheorghiu-Dej a pus în Biroul Politic problema diversificării relaţiilor internaţionale ale României.
Pentru a preveni repercusiunile economice şi izolarea economică şi politică, s-au luat măsuri pentru
lărgirea colaborării economice şi a alinţelor ţării cu ţările socialiste dezvolate şi cele in curs de
dezvoltare.

Prin „Declarația cu privire la poziţia PMR în problemele mişcările comuniste şi

muncitoreşti internaţionale adoptate de Plenara lărgită al CC al PMR din aprilie 1964” a lui
Gheorghe Ghiorghiu Dej, i se cere Moscovei să respecte ceea ce pretinde a fi respectat de către
ţările occidentale în relaţiile lor internaţionale. Plenara din aprilie 1964 a ridicat la rangul de politică
de partid independenţa şi suveranitatea naţională, aceste cuceriri urmând de acum a fi
instituţionalizate.

Relatiile Romaniei cu URSS in timpul lui Nicolae Ceasusescu.

În 1965, bolnav fiind, Gheorghe Gheorghiu Dej îi oferise succesiunea premierului

Gheorghe Maurer, dar acesta refuzase sub motiv că nu este român și că ar strica relațiile cu
Moscova. Asadar, după moartea lui Gheorghiu Dej 19 martie 1965, puterea a fost disputată, între
Gheorghe Apostol, fost ministru, fost şef al Marii Adunări Naţionale şi Nicolae Ceauşescu, fost
ministru al agriculturii, apoi ministru adjunct al apărării şi şef al cadrelor partidului. Alegerea noului
lider nu a fost urmarea unui scrutin liber în partid, ci consecinţa unor jocuri de culise. Loialitatea
celor pe care Ceauşescu îi promovase în funcţii s-a dovedit esenţială.

Când a ajuns la putere, Nicolae Ceauşescu era veteran al politicilor comuniste.

Observase și învățase de-a lungul timpului de la cei mai „buni” comuniști: Gheorghe Ghiorghiu
Dej, Alexandru Drăghici, Iosif Visarionovici, Ştefan Foriş, Nikita Hruşciov. A participat activ la
exterminarea în lagăre de muncă şi închisori, a elitelor politice şi profesionale ale României. Se
remarcase prin reprimarea fără milă a ţăranilor care se opuneau colectivizării. Văzuse şi efectele
"declaraţiei din aprilie" 1964 considerată în epocă un fel de declaraţie de independenţă a lui Dej, de
fapt el protejându-și prin aceea declarație puterea, mizând pe sentimentele antisovietice ale
4
românilor. Reteţa a fost folosită ulterior de Nicolae Ceauşescu pe 21 august 1968, în discursul de
condamnare a invaziei în Cehoslovacia. „S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei.
Se vor găsi poate mâine să spună că adunarea noastră oglindea tendinţe contrarevoluţionare. Apoi
răspundem tuturor că întregul popor român nu va admite nimănui să încalce teritoriul patriei
noastre”1...

În septembrie 1965, în timpul vizitei de la Kremlin, Ceauşescu aducea în discuțiile cu

Brejnev retrocedarea tezaurului românesc confiscat de autorităţile sovietice în 1918 și plata unei
compensaţii de circa 1 miliard de dolari aprox 2 miliarde de euro astăzi. Dar Brejnev a blocat rapid
discuţia spunând că România îi era datoare Rusiei ţariste pentru armamentul furnizat în primul
război mondial. Nu era prima dată când autorităţile române reclamau înapoierea tezaurului. În anii
'30, Moscova bloca discuţiile făcând trimitere la Basarabia.

În august 1968, în urma declaraţiei contra invadării Cehoslovaciei, Nicolae Ceauşescu

a căpătat imaginea unui opozant faţă de Moscova. De fapt, era vorba de gesticulaţie, dependenţa
economică şi politică de URSS fiind enormă. Liderul comunist de la Bucureşti s-a folosit de
intenţia statelor occidentale de a şicana Moscova prin invitaţii sau vizite făcute lui Nicolae
Ceauşescu, însoţite de linii de credit generoase. Deschiderea spre Occident cumulate cu o relativă
prosperitate generată de fluxul de capitaluri occidentale, i-au creat dictatorului român o reală
popularitate în ţară.

În 1972 are loc prima apariție a lui Ceaușescu pe scena din Africa, în momentul când
prezidenţial vizitează Algeria, Republica Centrafricană, Congo, Zair, Zambia, Tanzania, Sudan şi
Egipt. Din acel moment, turneele în Africa devin un ritual până spre finalul regimului, din
convingerea naivă că puteau fi surse de legitimare a staturii internaţionale a liderului.

În 1973 este consacrat Americii Latine, fiind vizitate Cuba, Costa Rica, Venezuela,
Columbia, Ecuador şi Peru.

În 1974 vizitează Libia, Liban, Siria şi Irak, devenind un obişnuit al statelor din
Orientul Mijlociu. Vizitele în statele Lumii a III-a nu au ca obiectiv doar exprimarea elogiilor
pentru care Ceauşescu demonstra o sinceră predilecţie ci și recunoaşterea României ca actor
important al vieţii internaţionale. 

Printre marile realizări a diplomației românești din perioada ceaușistă, se numără

aportul adus securității europene. În actul final emnat la Helsinki în 1975 conţine şi contribuţii ale
diplomaţiei româneşti. În 1978, Ceauşescu întreprinde vizite oficiale în SUA şi Marea Britanie, în
1
Nicolae Ceauşescu în Discursul cu ocazia invadării Ceoslovaciei de către trupele ruseşti, 21 august 1968
5
1979-1980 au loc schimburi de vizite la nivel înalt cu Franţa iar în iulie 1980, România este primul
stat al blocului sovietic care încheie un acord comercial cu CEE şi se constituie o comisie mixtă.

În anii '80, creditele ieftine de la sfârşitul anilor '60 au ajuns la scadenţă. Incompetenţa
şi investiţiile în piedere au dus la un vârf de plată în 1981, fapt care a adus România în pragul
incapacităţii de plată, adică al falimentului. Incapabil să înţeleagă mecanismele economice care au
dus la eşec, Nicolae Ceauşescu a ordonat plata anticipată a creditelor externe, o decizie fără nici o
justificare economică. Ca să îşi menţină controlul asupra unei populaţii înfometate, dictatorul s-a
folosit intens de propagandă, cu accent pe frică.

În 1988, pe fondul degradării continue a relaţiilor româno-americane, SUA retrage

României clauza naţiunii celei mai favorizate. Vizitele lui Ceauşescu din 1987 în India, Bangladesh,
Birmania, Nepal, Angola, Zair şi Congo și cele din 1988 în Ghana, Liberia, Guineea, Mauritania,
Kenya şi Tanzania nu puteau compensa, dimpotrivă chiar, ostracizarea sa.

La 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun, cuplul prezidențial este judecat și

condamnat la moarte prin împușcare.

Analizând cele două perioade observăm cum în perioda Gheorghe Ghiorghiu-Dej

relațiile politicii externe a României sunt, cu mici excepii, cu țările din blocul sovietic, iar
Ceaușescu (deși gesticular) s-a îndepărtat de Moscova îndreptându-și atenția spre occident și țările
din Lumea a III.

Bibliografie :

„150 de ani de diplomaţie românească modernă (1862 - 2012) | Ministry of Foreign Affairs”,
https://www.mae.ro/node/15028.

„Ceauşescu, invidios pe succesul lui Dej”,

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ceausescu-invidios-pe-succesul-lui-dej.

„RAPORT FINAL_ CADCR.pdf”,

https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/media/documents/article/RAPORT%20FINAL_
%20CADCR.pdf.

„S-a spus că în Cehoslovacia era pericolul contrarevoluţiei. Se vor găsi... - Nicolae Ceauşescu”,
Citatepedia.ro, http://www.citatepedia.ro/comentarii.php?id=415085.

Suport curs Analiza politicii externe a României - prof.univ.dr. Marcela Sălăgean

6
7