Fisa biobibliografica

Gheorghe Gheoghiu Dej

 Domeniu de activitate:
 Între anii 1919 și 1921 a lucrat ca electrician
la Câmpina, după care s-a întors la Galați,
unde s-a angajat ca electrician la o stație de
triaj.
 În 1930 a intrat în rândurile Partidului
Comunist Român.
 A publicat apoi articolul „Clica lui Tito –
duşman de moarte al socialismului” şi a prezentat în noiembrie 1949, la
următoarea şedinţă a Cominform-ului, raportul pregătit la Moscova şi
intitulat Partidul Comunist din Iugoslavia în mâna unor asasini şi spioni.
 A fost şeful de stat responsabil pentru cele mai multe crime din România
secolului XX, din raţiuni politice. 
 După 23 august 1944, susținut de Moscova, preia conducerea PRM și
acaparează întreaga putere în stat, elimină partidele istorice și forțează
abdicarea Regelui Mihai la 30 decembrie 1947
 Data si locul nasterii-mortii
 n. 8 noiembrie , Bârlad, Vaslui, România – d. 19 martie 1965,
București, România;
 Activitatile politicii externe
 Schimbarea de esenţă pe care realizat-o a fost restabilirea relaţiilor cu ţările
Europei de Vest şi cu Statele Unite ale Americii odată cu slăbirea
dependenţei de Uniunea Sovietică, dar menţinând apartanenţa RPR la aria
de dominaţie politico-militară a URSS, potrivit cu aranjamentele dintre cele
trei puteri învingătoare – URSS, SUA şi Marea Britanie (1943-1945).

 „Ghiţă ai să citeşti în ziare că România se află în război cu Statele Unite” –

ar fi spus Ion Gh. Maurer lui Gheorghiu Dej, când ambii au aflat de
amplasarea rachetelor sovietice în Cuba.

 Ca urmare, Gheorghiu Dej trimite într-o misiune ultraconfidenţială pe

Mircea Maliţa care a comunicat Secretarului de Stat Dean Rusk că, în caz
de conflict între SUA şi URSS, Republica Populară Română, nu va
 participa decât dacă va fi atacată. Totodată, a dat asigurări că pe teritoriul
român nu sunt amplasate rachete sovietice. Comunicarea a fost socotită atât
de importantă, încât conducerea SUA nu a împărtăşit-o aliaţilor din NATO.

 Politica de autonomie şi de păstrare a unei linii proprii în politica internă şi

externă, a fost exprimată în documentul, viu comentat pe plan internaţional
şi bine privit de opinia publică din România, intitulat Declaraţie cu privire
la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste
şi muncitoreşti internaţionale. Principiile enunţate în Declaraţia din Aprilie
1964 au fost aplicate şi în anii următori.

 Publicarea Declaraţiei din Aprilie a fost posibilă şi fiindcă Gheorghiu Dej şi

Emil Bodnăraş au reuşit să sugereze conducerii sovietice şi lui Nikita
Hrusciov, retragerea trupelor sovietice aflate în România din 1944. Prezenţa
acestor trupe, spuneau ei, nu mai era necesară întrucât RPR avea în jur
numai ţări prietene şi aliate, iar regimul democrat popular intern se
consolidase deplin. Pentru considerente proprii ale politicii externe a URSS
conducerea sovietică a adoptat acest punct de vedere şi a dispus plecarea
din România a trupelor, care, în fiecare gară importantă din ţară, au fost
întâmpinate cu alai, fanfară, mâncare şi manifestări de prietenie şi
solidaritate!

 Activitatile politicii interne

 În politica internă a ştiut să-şi apere şi să-şi întărească poziţia proprie,
eliminându-şi fără ezitare, prin intermediari, adversarii – Foriş, deţinut
ilegal, apoi ucis cu ranga (1946); Lucreţiu Pătrăşcanu, eliminat fizic în
urma unui proces prefabricat, cu acuzaţii inventate, proces pe care
Gheorghiu Dej l-a urmărit îndeaproape, prin intermediul lui Iosif
Chişinevschi; Vasile Luca a murit în închisoare. Ceilalţi (de exemplu,
Teohari Georgescu şi Ana Pauker) au fost neutralizaţi complet din viaţa
politică.

 Dacă în edificarea orânduirii democrat populare şi în represiunea generală

împotriva „duşmanului de clasă”, conducerea P.M.R. a fost solidară, între
liderii comunişti a avut loc o confruntare surdă pentru putere, însoţită de o
intrigă mereu reluată.

 Lovitura de maestru a lui Gheorghiu Dej a fost eliminarea, în 1952, de la

conducerea P.M.R., a lui Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu. În
mai 1952 cetăţenii ţării au aflat cu totală surprindere şi nedumerire că unii
din liderii văzuţi până atunci pe panouri mari la toate serbările oficiale, se
 făcuseră „vinovaţi” de „deviere de dreapta şi aventurism de stânga” (cum o
fi asta? nota D.C.G.), de subminarea „rolului conducător al partidului”, de
stimularea „elementelor capitaliste de la sate şi oraşe”, de încălcarea „în
mod aluziv şi grosolan” a legalităţii populare etc., etc.

 Eliminarea acestor rivali (din care doi vechi cominternişti – Vasile Luca şi
Ana Pauker), a avut loc cu aprobarea lui Iosif Vissarionovici Stalin. Nimic
nu mişca în democraţiile populare (excepţie Iugoslavia), fără acordul
stăpânului de la Kremlin. Dovada documentară – se află, probabil , în
arhivele sovietice – dar era practic imposibil în 1952 ca schimbări la un
asemenea nivel în conducerea PMR să aibă loc fără aprobarea lui Iosif
Vissarionovici.

 După 1953, Dej a reuşit, prin mecanismele obişnuite ale vieţii de partid, să-
şi îndepărteze şi alţi rivali potenţiali.

 La Congresul al III-lea PMR (iunie 1960) Gheorghiu Dej era liderul

necontestat al partidului şi statului. A beneficiat de această poziţie trei ani şi
jumătate.

 Începând cu 1960, liderul P.M.R. a promovat o politică de deschidere în

planul artei, literaturii, în domeniul istoriei şi umanistic, o revenire treptată
spre valorile şi conceptele tradiţionale ale culturii româneşti, inclusiv
readucerea, fie la Institutele Academiei fie în învăţământ sau alte sectoare, a
specialiştilor formaţi înainte de 1944. Este fără îndoială că fără girul lui
Gheorghiu Dej o asemenea politică nu ar fi fost pusă în practică. Tot el, în
august 1965 a declarat public că în RPR a încetat lupta de clasă.
 Urmarile

 La moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej, România era o altă ţară, alta decât
aceea din 1945-1947.

 Clasa politică tradiţională fusese lichidată şi individual şi ca factor

constitutiv. Fusese înlocuită cu ierarhia de partid şi aparatul ei.

 Puterea aparţinea în exclusivitate Partidului Muncitoresc (Comunist)

Român.

 Industria, finanţele, comerţul, transporturile, minele, de mult naţionalizate,

erau gestionate de aparatul statului democrat-popular.

 Odată cu industrializarea, clasa muncitoare crescuse numeri dar şi calitativ.

 Ţărănimea tradiţională, cu temeiul în proprietatea individuală a pământului,
fusese colectivizată.

 Intelighenţia tehnică lucrase de la început în noul regim; lumea artistică;

literară, ştiinţifică s-a integrat treptat.

 Regimul era recunoscut pe plan internaţional şi ţara devenise membră a

Organizaţiei Naţiunilor Unite.

 Împărţirea Europei în cele două zone, aceea de sub dominaţie sovietică şi

Vestul, era un fapt împlinit, statornicit, recunoscut şi juridic. În România,
ca şi în celelalte „democraţii” răsăritene (Bulgaria, Ungaria, Polonia,
Cehoslovacia), transformarea politică, socială, economică şi culturală, era
un fapt împlinit.

 altă Europă prinsese contur, iar România se afla în această parte a

continentului.