Schimbări în politica externă a României în perioada războiului rece

În 1953 Stalin a dispărut, şi se spera ca atitudinea lui care „ ... a tratat foarte dur
aceste ţări (Ungaria, Polonia, România)“ şi care „le-a dictat voinţa sa“ ... tratându-i „ ...
ca supuşi ai Uniunii Sovietice, nu ca aliaţi“, 1 să se schimbe la noii conducători. Deşi
acest lucru s-a realizat, el nu s-a produs nici imediat, nici în totalitate.
În plan extern, limitarea influenţei sovietice a fost coordonata majoră a acţiunii
politice în perioada abordată. Condiţia României de stat învins, după al II-lea război
mondial, marcată de condiţiile de armistiţiu, prin care URSS şi-a început dominaţia, a
marcat în continuare raporturile dintre cele două ţări.
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, apărut în ianuarie 1949, era una
din structurile ce reuneau în jurul U.R.S.S. o parte din ţările Europei de Est, în activitatea
economică, iar la 5 iunie 1955 a intrat în vigoare Tratatul de la Varşovia, ce crea şi o
alianţă militară a acestor ţări, precizându-se prin art. 5 că: „Părţile contractante au căzut
de acord asupra creării unui Comandament unificat al forţelor lor armate care, potrivit
înţelegerii între părţi, vor fi puse sub comanda acestui comandament, care acţionează pe
baza unor principii stabilite în comun“,2 acest tratat fiind ratificat de România la 30 mai
1955.
În acelaşi an însă, România a obţinut de la U.R.S.S., la 13 decembrie, preluarea
integrală a societăţii mixte „Sovrompetrol“, punîndu-se capăt unei activităţi care,
începînd din 1945, a prejudiciat economia românească.
La începutul anului 1956, în sesiunea „Comitetului Politic Consultativ al statelor
participante la Tratatul de prietenie colaborare şi asistenţă mutuală încheiat la Varşovia la
14 mai 1955“, România a subscris la declaraţia adoptată în care „îşi exprima unanimitatea
deplină în ceea ce priveşte aprecierea situaţiei internaţionale în ansamblu cât şi a situaţiei
care s-a creat în Europa“ 3iar la sfârşitul aceluiaşi an, România se regăsea din nou alături
de U.R.S.S. în înăbuşirea mişcării anticomuniste din Ungaria. În acest sens, mesajul din 5
noiembrie 1956, către „Guvernul revoluţionar muncitoresc ţărănesc“ al C.C. al P.M.R.
dovedea încrederea în capacitatea poporului maghiar de a „înfrânge reacţiunea“, iar la 22
noiembrie, la Budapesta, o întâlnire între Gheorghe Gheorghiu - Dej şi Janos Kadar,
stabilea şi acordarea către Ungaria a unui credit de urgenţă de 60 mil. ruble.
Doi ani mai târziu însă, România realiza o premieră pentru statele Europei din est,
obţinând retragerea trupelor sovietice, act important în afirmarea suveranităţii ţării,
pregătit printr-o campanie ideologică în anii 1956-1958, ce încerca să convingă sovieticii
de fidelitatea României ca aliat.4
Prezenţa trupelor sovietice data din timpul războiului, Conferinţa de Pace de la
Paris, din 1947, prevăzând condiţiile staţionării lor.
„Art. 21.
1. Toate forţele aliate vor fi retrase din România în termen de 90 de zile de la
intrarea în vigoare a Tratatului de faţă, Uniunea Sovietică rezervându-şi dreptul de a
păstra pe teritoriul român forţele armate care i-ar putea fi necesare pentru menţinerea
liniilor de comunicaţie ale Armatei Sovietice cu zona sovietică de ocupaţie din Austria ...
... 3. România va pune totuşi la dispoziţie aprovizionările şi înlesnirile care ar
putea fi în mod special necesare menţinerii liniilor de comunicaţie cu zona sovietică de
ocupaţie din Austria ...“5
 La 15 mai 1955 însă, în palatul Belvedere din Viena, miniştrii de externe precum
şi ambasadorii S.U.A., U.R.S.S., Angliei şi Franţei, au semnat cu Ministrul de Externe al
Austriei tratatul de stat, ce prevedea prin art. 20 retragerea forţelor străine de ocupaţie din
Austria, la 90 de zile după intrarea în vigoare a tratatului, dar nu mai târziu de 31
decembrie 19556. Trupele sovietice au devansat termenul retrăgându-se la 19
septembrie.7Acest eveniment crea posibilitatea retragerii trupelor sovietice şi din
România, moment pe care liderii de la Bucureşti îl aşteptau cu nerăbdare:
„Cum a auzit Dej că Tratatul (cu Austria n.n.) a fost semnat..., Ne cheamă la el :
«Mă băieţi, e o zi mare, înălţătoare pentru Ţara Românească! » “8
Aşteptările părţii române s-au dovedit justificate de atitudinea sovieticilor,
U.R.S.S. arătîndu-se dispusă la reducerea trupelor Tratatului de la Varşovia. Problema
retragerii trupelor sovietice a fost abordată la vizita din 4-6 iunie 1955 a lui Hruşciov şi
Bulganin la Bucureşti, aducându-se ca argumente începutul unei destinderi internaţionale,
învecinarea României cu ţări socialiste şi fidelitatea conducerii României faţă de
U.R.S.S., ca şi creşterea încrederii poporului român faţă de conducerea P.M.R...
Cel care a deschis această discuţie, obţinând un răspuns pozitiv, a fost Emil
Bodnăraş : „ La această întâlnire cu Hruşciov au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, E.
Bodnăraş, - eu, eram prim-secretar atunci al C.C. - Pîrvulescu, Miron Constantinescu şi
Chişinevschi.
Şi-a ridicat problema aceasta cu argumentele respective Bodnăraş... … am intrat în
salonul roşu de la aeroport şi-a spus (Bodnăraş n.n.): „ ... dragi tovarăşi - Hruşciov şi
Bulganin mi-au spus că... partidul şi guvernul sovietic au hotărât să retragă trupele
sovietice din România...
.. Asta era în '55 şi-a durat retragerea asta a trupelor sovietice până în '58“ 9
Un prim pas a fost iniţiat oficial chiar de sovietici. La 12 august 1955, invocînd
schimbările survenite pe scena internaţională, într-o scrisoare adresată lui Gheorghe
Apostol, (în acel moment Prim-Secretar al P.M.R. .), Hruşciov cerea părţii române să-şi
exprime punctul de vedere privind reducerea efectivelor Tratatului de la Varşovia de la
250 000 la 210 000 de oameni. Propunerea era favorabilă pentru împlinirea aşteptărilor
româneşti şi la 30 august, România a anunţat reducerea cu 40 000 de oameni a forţelor
armate, până la 1 decembrie.10
Ulterior şi alte evenimente au pregătit momentul retragerii. După declaraţia
guvernului sovietic din 30 oct. 1956 „Cu privire la bazele dezvoltării şi întăririi prieteniei
şi colaborării între U.R.S.S. şi celelalte ţări socialiste“, Plenara C.C. al P.M.R. din 31
octombrie 1956 a abordat problema retragerii trupelor sovietice, dar şi rechemarea
consilierilor sovietici.11 În 15 aprilie 1957, un nou document este adoptat între cele două
părţi în această problemă sub numele de: „Acord între Guvernul R.P.R. şi Guvernul
U.R.S.S. privind statutul juridic al trupelor sovietice staţionate temporar pe teritoriul
R.P.R.", înţelegerea încheiată la Bucureşti purtând semnătura lui Gr. Preoteasa, L.
Sălăjan, A.A. Gromîko şi G. K. Jukov .12
Retragerea trupelor sovietice s-a hotărît însă la Moscova, în 1958 printr-un
document ce prevedea:
„Art. 1 - Părţile contractante au căzut de acord că de pe teritoriul R.P.R. vor fi
retrase toate trupele sovietice care se vor afla acolo în ziua semnării acestui acord...
Retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul R.P.R. se va efectua în perioada de la 15
iunie până la 15 august 1958...
 ... Art. 9 Prezentul Acord este întocmit în oraşul Moscova la 24 mai 1958...“ 13
Ultimul eşalon sovietic avea să plece însă mai devreme decât data fixată, la 29
iulie 195814, încheindu-se doar o etapă din procesul de afirmare independentă a
României faţă de U.R.S.S.:
„... lupta care s-a dus de conducerea partidului, în frunte cu Dej, pentru a ne
dezlipi, ... pentru a ieşi de sub umbrela U.R.S.S.. N-a fost uşor!... C-a fost o luptă care a
început în '52 şi care a durat pînă în 1964...“ 15
Distanţarea faţă de sovietici a continuat şi în anii următori. În 1959 s-a desfiinţat
editura „Cartea Rusă“, iar în 1963 Institutul Româno-Sovietic, Analele Româno-
Sovietice şi Muzeul Româno-Rus16. În plan diplomatic, în 1963, pentru prima oară
România votează la O.N.U. altfel decît U.R.S.S.17, iar în acelaşi an, la cererea
autorităţilor române sunt retraşi ultimii consilieri sovietici, după cum rezultă din discuţia
lui Alexandru Drăghici cu Semiceastnîi:
„Arată [Semiceastnîi n.n.] că situaţia aceasta s-a creat anul trecut şi zice, la
cererea dv. am retras consilierii toţi, a mai rămas acesta şi că acum dacă cereţi să-l
retragem îl retragem....
I-am spus că asta este părerea noastră,... în chestiunea aceasta...“ 18
Clarificarea relaţiilor cu sovieticii a fost făcută pe deplin în 1964, în timpul
Plenarei C.C. al P.M.R. din 15-22 aprilie. În 26 aprilie a fost dată publicităţii „Declaraţia
cu privire la poziţia P.M.R. în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti
internaţionale“
Declaraţia preciza că:
„... nu există şi nu pot exista tipare sau reţete unice, nimeni nu poate hotărî ce este
just şi ce nu pentru alte ţări sau partide...
... Nu există şi nu poate exista un partid părinte şi un partid-fiu, partide superioare
şi partide subordonate.“ 19
Acest document marca încheierea unei etape în istoria României, cea legată de
dominaţia sovietică.
Conturate cu mai bine de un deceniu înaintea Declaraţiei, încercările de a înlătura
tutela sovietică au putut fi accelerate după retragerea trupelor sovietice în 1958.
Procesul afirmării unei politici independente a României nu s-a oprit însă la anul
1964, chiar dacă prin poziţia geografică şi prin raporturile economice, România a avut
întotdeauna relaţii deosebite cu vecinul de la răsărit. Politica de independenţă nu
presupunea doar distanţarea de sovietici, ci şi deschiderea unor noi orizonturi în politica
externă. Pentru a contrabalansa influenţa sovietică aveau să fie cultivate relaţiile cu două
ţări socialiste, ele însele în afara orbitei Moscovei: Iugoslavia şi China. Divergenţele între
Iugoslavia şi U.R.S.S. au apărut încă din 1948, înainte de moartea lui Stalin. La acea
vreme, România a urmat politica Moscovei, de ostilitate faţă de Belgrad.
Cîteva luni însă după moartea conducătorului de la Kremlin, România semnează
un acord cu Iugoslavia privind navigaţia pe Dunăre şi un altul pentru înfiinţarea unei
comisii mixte, care să reglementeze incidentele de frontieră, iar la 14 august 1954 printr-
un acord, cele două ţări hotărau redeschiderea căilor de comunicaţie directă, întrerupte în
1950. Începînd din 1955 şi U.R.S.S. a semnat unele acorduri de cooperare cu Iugoslavia,
fapt ce încuraja România în demersurile sale de normalizare a relaţiilor cu Belgradul,
astfel că în noiembrie 1956 o delegaţie condusă de Gh. Gheorghiu-Dej face o vizită la
Belgrad, iar în februarie 1958 se semnează acordul privind realizarea în comun a
proiectului hidroenergetic de la Porţile de Fier. Deşi nu lipsite de momente de încordare -
la Congesul al III-lea al PMR, Gh. Gheorghiu-Deja a consacrat o parte din raport
polemicii cu liderii iugoslavi 20 - relaţiile dintre cele două ţări s-au îmbunătăţit continuu,
la 7 septembrie 1964 I.B.Tito şi Gh. Gheorghiu- Dej inaugurînd şantierul de la Porţile de
Fier.
În acest timp, după moartea lui Stalin relaţiile U.R.S.S. cu China s-au deteriorat,
în special după Congresul al XX lea al P.C.U.S., ajungîndu-se ca la 5 iulie 1963 P.C.U.S.
să făcă publice divergenţele cu P.C. Chinez iar la 20 iulie să se producă întreruperea
convorbirilor pentru aplanarea acestor divergenţe. După ce semnase mai multe acorduri
de colaborare cu China, în anii '50 şi avuseseră loc întîlniri între delegaţii ale celor două
ţări, România îşi va definitiva poziţia de apropiere faţă de China în urma vizitei din 3-10
martie 1964, la Beijing, a unei delegaţii a C.C. al P.M.R., condusă de Ion Gh. Maurer.
Deschiderea politicii externe a României nu s-a îndreptat doar spre ţările
socialiste, în noiembrie 1960 România încheind un acord financiar şi un acord comercial
(primul după război) cu Marea Britanie. În iulie 1964, în Franţa, unde Preşedintele
Consiliului de Miniştri a făcut o vizită, s-a semnat un aranjament de colaborare ştiinţifică
şi tehnică, iar în octombrie 1963 şi cu R.F.Germania s-a semnat un protocol privind
infiinţarea de reprezentanţe comerciale. Calea normalizării relaţiilor cu statele occidentale
fusese declanşată încă din 1958 cînd avuseseră loc vizite ale unor delegaţii economice
româneşti în ţări occidentale, iar în 1960 se discutaseră acorduri privind bunurile
acestora, naţionalizate în România21. S-a realizat astfel o schimbare a ponderii relaţiilor
economice externe ale României:
Tabelul 1 22
Ponderea schimburilor comerciale din total în
1960 şi 1965
Grupe de state Pondere grupe de ţări în total comerţ exterior
1960 1965
Socialiste 73,0 65,0
În curs de dezv. 4,7 6,0
Ţări dezvoltate 22,3 29,0

Evoluţia comerţului exterior al României cunoaşte pe un termen mai lung modificări

continue:

Tabelul 223
Ponderea ţărilor socialiste în comerţul exterior al României
%
Anul 1948 1950 1955 1959 1960 1963 1964 1965
Pondere 72.8 83.2 81.7 79.8 73.0 68.9 64.4 64.9

În ce priveşte ponderea U.R.S.S. ea mai reprezenta în 1966, 56% din schimburile

cu ţările socialiste şi 34% din schimburile cu celelalte ţări.24
Datele statistice ne dovedesc producerea unor mutaţii majore în politica externă a
României.
Schimbările în politica externă aveau să continue şi să se amplifice în anii 1965-1974.
Conturarea noilor raporturi între Partidul Comunist Român şi Partidul Comunist
al Uniunii Sovietice este marcată şi prin poziţia P.C.R., din decembrie 1966, cînd nu s-a
alăturat celorlalte partide din est care, solidare cu U.R.S.S., au condamnat China, în urma
incidentelor armate de la graniţa celor două ţări. Ulterior, poziţia adoptata la 9 iunie 1967
cînd delegaţia României, nu a semnat la Moscova declaratia ce desemna Israelul drept
agresor, după războiul de 7 zile , a întărit noua orientare în politică externă a României.
Anul cel mai incandescent al relaţiilor cu U.R.S.S. şi ţările Europei de Est va fi
însă anul 1968.
La Conferinţa din 26 februarie-5 martie 1968, ce avea loc la Budapesta, delegatia
P.C.R. se retrage de la întîlnirea partidelor comuniste si muncitoresti. La Budapesta,
reprezentantul P.C.R., Paul Niculescu-Mizil afirmase: „Partidul Comunist Român se
pronunţă în modul cel mai clar, pentru a nu se pune în discuţie sub nici o formă, nici la
actuala întîlnire consultativă, nici la viitoarea întîlnire consultativă, nici la consfătuirea
internaţională, activitatea sau linia politică, internă sau internaţională a altor partide
comuniste şi muncitoreşti...“25. Evenimentele însă şi-au continuat cursul şi delegaţia din
Siria a adus acuze la adresa PCR, astfel că întrunit într-o plenară extraordinară, C.C. al
P.C.R., hotăra la 1 martie „ca partidul nostru să nu mai participe la lucrările acestei
întîlniri“ considerând că „ ... participarea în continuare la întîlnirea consultativă de la
Budapesta ar însemna acceptarea promovării unor practici şi metode de condamnare a
altor partide, de impunere a voinţei unor partide altor partide...“26
Câteva luni mai tîrziu însă, ţările din Europa de Est invadează Cehoslovacia într-o
acţiune preventivă de răsturnare a regimului, tensiunile acestor ţări cu România -care nu a
participat la acţiunea militară- atingând în acele zile nivelul critic.
O şedinţă de urgenţă a C.C. al PCR, a Guvernului şi Consiliului de Stat, în 21
august, a convocat Marea Adunare Naţională pentru a doua zi într-o şedinţă
extraordinară. În cuvântarea ţinută în Piaţa Palatului, N. Ceauşescu aprecia intervenţia în
Cehoslovacia ca „o mare greşală şi o primejdie gravă pentru pace în Europa şi pentru
soarta socialismului în lume ...“27, iar Declaraţia Marii Adunări Naţionale, adoptată la 22
august 1968, exprima „dezaprobarea faţă de amestecul în treburile interne ale poporului
cehoslovac, faţă de intervenţia militară a celor cinci ţări în Cehoslovacia“ 28
Spiritul de neîncredere şi iritare instaurat între România şi URSS avea să domine,
desi cu oarecare moderaţie şi Conferinta partidelor comuniste si muncitoresti de la
Moscova, din iunie 1969. La această conferinţă Nicolae Ceauşescu a condamnat atacarea
altor partide, iar la 16 iunie, delegatia româna a dat o declaratie în care îsi exprima
rezervele fata de documentele adoptate în cadrul reuniunii.
Orientarea românească în politica externa, nu a însemnat însă abandonarea
raporturilor cu U.R.S.S. si cu celelalte tari estice, căci, România a ramas membră a
C.A.E.R. şi a Tratatului de la Varşovia, spre deosebire de Albania care s-a retras din cele
doua organizaţii.
Însuşi Nicolae Ceauşescu, deşi un critic dur al unor direcţii ale politicii sovietice,
a evitat transformarea divergenţelor cu U.R.S.S. într-un conflict.
Proaspăt ales Secretar General al P.C.R., a făcut o vizită la Moscova între 3-11
septembrie 1965, iar mai apoi, între 10-13 iunie 1966, la invitaţia sa liderul sovietic
Leonid Brejnev, a vizitat România.
 Chiar şi în 1968, după evenimentele din Cehoslovacia, între 18-21 noiembrie, o
delegaţie română a participat la Budapesta, la lucrările comisiei pregatitoare a Conferintei
internationale a partidelor comuniste si muncitoresti, iar la conferinţa din 6 iunie 1969 de
la Moscova, delegatia P.C.R., desi a exprimat rezerve fata de documentele adoptate, a
fost condusa de către Secretarul General al P.C.R.
Pe lîngă aceaste abordări, ferme dar prudente, ale raporturilor cu blocul est-
european, România a căutat şi alte alternative în spaţiul relaţiilor internaţionale, între care
amplificarea legăturilor cu Iugoslavia şi China.
Intre18 - 23 aprilie 1966, Iosip Broz Tito a vizitat România oficial, iar intre 1 -3
decembrie acelasi an, neoficial, pentru ca ulterior, delegatiile române conduse de Nicolae
Ceauşescu sa viziteze Iugoslavia, în 13 iunie 1967, şi apoi, in 3 - 4 ianuarie 1968, cînd se
contura deja criza legata de Cehoslovacia.
În conflictul China-U.R.S.S. poziţia P.C.R., de apropiere faţă de China, a fost în
fapt impusă de distanţarea faţă de sovietici. Între 16-24 iunie 1966 Zhou-Enlai a vizitat
România, iar primul-ministru român, Ion Gh. Maurer a purtat convorbiri la Beijing în
septembrie 1969. Mai apoi, după o pregătire diplomatică, în iunie 1971, Nicolae
Ceauşescu a făcut o vizită în China, ca urmare a vizitei, România devenind a doua ţară a
Europei de Est -după Albania- unde China a hotărât să trimită specialişti în cadrul
cooperării economice.29
Politica de deschidere a fost continuată şi în raporturile cu statele occidentale.
Înainte de 1965 Ion Gheorghe Maurer a fost principalul actor al acestei politici. El a
continuat să fie şi în primii ani ai perioadei 1965-1974 destul de activ, vizitelor lui în
Occident adăugându -li-se din ce în ce mai insistent şi vizitele lui Nicolae Ceauşescu,
precum şi vizitele în România ale unor mari personalităţi occidentale ca Charles de
Gaulle, în mai 1968 şi Richard Nixon, în august 1969.
Tot în această perioadă, România a aderat la diferite organisme internaţionale.
Între 1968-1971 se perfectează aderarea României la GATT, în 1972 la FMI şi Banca
Mondială. În 1973, în raporturile cu Piaţa Comună, obţine un regim preferenţial iar din
1971 începe formarea societăţilor mixte, astfel că în doar 2 ani se realizează 20 de
societăţi mixte.30
În acest context comerţul exterior al României a cunoscut următoarea evoluţie:

Tabelul 3 31
Dinamica schimburilor externe ale României
în anii 1965-1974

Anul C.A.E.R. URSS OCCIDENT

1965 60,4% 38,8% 28,9%
1974 33,9% 15,8% 45,1%

Observăm că schimburile cu occidentul aproape se dublează în vreme ce comerţul

exterior, atât cu C.A.E.R. cât şi cu U.R.S.S., se reduce la jumătate.
Continuarea coordonatelor politicii trasate încă de Dej, a independenţei politice -
prin Declaraţia din 1964 - şi a independenţei economice - prin riposta la Planul Valev - a
fost posibilă datorită mai multor factori.
 Aceasta perioada, marcata de noi direcţii în politica internationala, atît de
destindere, cât şi prin acţiuni independente de voinţa celor două superputeri, este
specifică si altor ţări. Astfel, în lunile martie-septembrie 1966 Franţa a hotarit retragerea
armatei sale din sistemele N.A.T.O., intre 5-17 iunie 1967, intre Moscova si Washington,
-în timpul razboiului de 7 zile- e folosita linia de comunicare directa, iar la 3 august 1967
Cehoslovacia si R.F.G. semneaza primul acord comercial, pentru a nu mentiona decît
citeva elemente ale noilor raporturi internationale, mai destinse, între Est si Vest, deşi
conflictele militare din Orientul Mijlociu si Indochina, se amplifica in aceasta perioada.
Cât priveşte situaţia României, desprinderea de U.R.S.S. n-a dus la reacţii ca cele
faţă de Cehoslovacia (în 1968) şi Ungaria (în 1956), atît din cauza contextului geopolitic
cât şi pentru că U.R.S.S. a tolerat mai uşor comunismul „naţional“ de tip Ceauşescu decât
„liberal“ de tip Dubcek32. Slaba dezvoltare economică a României, şi intenţia unei
recuperări accelerate a rămânerii în urmă, l-au împins pe Nicolae Ceauşescu spre Vest 33 ,
ca şi încercarea de a găsi un eventual sprijin, mai ales economic, în distanţarea politică
faţă de U.R.S.S.
Această dimensiune a politicii externe româneşti n-a fost realizată printr-o
acţiune singulară, ci printr-un proces îndelungat şi complex, prin care s-au structurat
fundamentele ecomomice şi politice româneşti, de afirmare a unei politici externe
distincte, de deschidere internaţională, în condiţiile războiului rece.

Dr. Simion Silviu Şomîcu

1 N.S.Khruschev Remembers The last Testament , I. trans Strobe Talbott, Little Brown Co. Boston, 1974 p 221-222 , p
227-229; în România retragerea trupelor sovietice p 233.
2 Conferinţa de la Varşovia a statelor europene pentru asigurarea păcii şi securităţii în Europa 11-14 mai 1955 , Edit.

de Stat pentru Literatură Politică , Bucureşti ,1955, - p. 18

3 Declaraţia statelor participante la tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală de la Varşovia - Edit. de Stat

pentru Literatură Politică , Bucureşti, 1956, p. 6.

4 Ion Bulei , Scurtă istorie a Românilor , Edit. Meronia, Bucureşti. 1996, p 134-135
5 Legea nr. 304 pentru ratificarea Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate din 23 August 1947

Monitorul Oficial nr.199 / 30 August 1947 , p. 7822-7892

6 Relaţii internaţionale postbelice, cronologie diplomatică 1945-1964, sub coordonarea lui Nicolae Ecobescu ,Editura

Politică, Bucureşti 1983, p.189

7 Ibidem, p.200
8 Gh. Apostol , Interviul acordat d-lui Ioan Scurtu şi d-nei Virginia Călin, Societatea Română de Radiodifuziune ,

Secţia Istorie Orală, caseta C 167 doc. 868 în, România retragera ... , p.224
9 Gheorghe Apostol , Interviu acordat ... în România retragerea ...p 225-226
10 Relaţii internaţionale postbelice..., p.196.
11 Mihai Retegan, Conducerea PMR şi evenimentele din Polonia şi Ungaria 1956 ,în „Arhivele Totalitarismului“, anul

III nr.1/1995, p.138

12 Ministerul Afacerilor Externe fond. Convenţii dosar 2441 f 100-109 în România retragerea ..., p 246-253
13Acordul între Mininisterul Forţelor Armate. ale RPR şi Ministerul Apărării. al URSS referitor la modalităţile

retragerii trupelor sovietice din România în Uniunea Sovietică în Arh. Ministerului Apărării Naţionale, fond.
Tratatul de la Varşovia, dosar 5/1371-5, în România retragerea..., p277-279
14 Discursul lui A.A.Episev ambas. Uniunii Sovietice în România , la recepţia oferită în Bucureşti la plecarea ultimului

eşalon al trupelor sovietice staţionate pe teritoriul RPR în„ Scînteia “ din 29 iulie 1958
15 Gheorghe Apostol,Interviu acordat ... în România retragerea ..., p.226
16 Vlad Georgescu , Politică şi Istorie . cazul comuniştilor români 1944-1947, Edit.Humanitas, Bucuresti 1991 p.51
17 Ion Bulei , Op. cit. p.136
18Relatarea lui Alex. Drăghici privind corespondenţa cu Semiceastnîi privind retragerea ultimului consilier sovietic de

pe lîngă Ministerul. Afacerilor. Interne. , Stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al PMR din 13 mai 1963 ,
Arhivele Naţionale Istorice Centrale fond. C.C. al PCR , secţia Cancelarie, dosar 20/1963 f.4-6 în România,
retragerea ..., p. 391-392
19 Declaraţia cu privire la poziţia PMR în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale adoptată de

Plenara lărgită a C.C. al PMR din aprilie 1964 , Edit. Politică ,Bucureşti 1964, p.40-55
20 Gh. Gheorghiu Dej ,Raport la cel de al III-lea Congres, Edit. Politică, Bucureşti, 1960, p103-105
21 Vlad Georgescu ,Istoria românilor de la origini pînă în zilele noastre, Edit. Humanitas,Bucureşti,1995, p. 272
22 Calculat după Anuarul Statistic al Republicii Socialiste România 1986 , p. 286-282
23 Dr. Gh. Surpat şi Nicolae Ionel, Relaţiile economice externe ale României în „Probleme economice“, nr. 12

dec./1967, p. 169-170
24 ibidem.
25 Paul Niculescu-Mizil, Cuvântarea la întâlnirea consultativă a Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti de la Budapesta,

Editura Politică Bucureşti 1968, p. 40

26 Hotărîrea C.C. al PCR [din 1 martie 1968], Editura politică, Bucureşti. , 1968, p. 14
27 Principiile de bază ale politicii externe a României , Editura politică, Bucureşti, 1968, p. 11
28 Ibidem, p. 36
29 Catherine Durandin, Nicolae Ceauşescu - Adevăruri şi minciuni despre un rege comunist, Editura Nemo, 1992, p.

108
30 Vlad Georgescu, Istoria românilor ..., p. 284
31 Calculat după Anuarul Statistic al Republicii Socialiste România 1975 , Direcţia Centrală de Statistică , [ Bucureşti ]

, p. 386-381: Anuarul Statistic 1986 , Direcţia Centrală de Statistică p. 286-292

32 François Furet, Trecutul unei iluzii - Eseu despre ideea comunistă în sec. XX,, Editura Humanitas, Bucureşti ,1995, p.

490.
33 Dumitru Popescu, Elefanţii de porţelan,memorii transfigurate, Edit Mach,Bucureşti, p. 23