Sunteți pe pagina 1din 31

SOVIETIZAREA ROMÂNIEI 1948 – 1953

MORARU CAMELIA

Anii 1948-1953 au marcat una dintre cele mai dramatice perioade

din istoria României, ca şi a celorlalte state aflate sub dominaŃia sovietică.

După trei ani în care a admis coabitarea cu structurile democratice

(ConstituŃie, partide, personalităŃi), în a doua jumătate a anului 1947,

Kremlinul a declanşat ofensiva decisivă pentru lichidarea vechiului

regim. În 1948, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria, România,

precum şi Albania şi Iugoslavia au declarat oficial că a fost instituit

regimul de democraŃie populară, ca expresie a dictaturii proletariatului.

Forma concretă în care s-a impus acest regim a avut anumite

particularităŃi de la o Ńară la alta, iar rezultatul a fost identic: preluarea

întregii puteri politice de către partidul comunist, desfiinŃarea partidelor

democratice, impunerea unei noi ConstituŃii, naŃionalizarea principalelor

întreprinderi economice, trecerea la colectivizarea agriculturii,

proclamarea doctrinei socialiste (elaborată de Marx, Engels, Lenin şi

Stalin) ca singură ideologie admisă în stat. Punând în aplicare principiul

luptei de clasă, în aceste Ńări s-a declanşat o amplă teroare împotriva

adversarilor regimului, mulŃi dintre aceştia sfârşind în faŃa plutonului de

execuŃie sau în temniŃe.

Impunerea noului regim a întâmpinat rezistenŃa unei bune părŃi a

populaŃiei, care s-a opus, în forme diferite, procesului de sovietizare. În

România s-a înregistrat o amplă mişcare de rezistenŃă armată, care a

început în 1945 şi a fost lichidată abia în 1956-1957.

1

Intitulată Sovietizarea României 1948-1953, prezenta lucrare se doreşte a fi o analiză nepărtinitoare, „sine ira et studio”, a unei părŃi importante din istoria României, de la constituirea P.M.R., până la moartea lui Stalin. Intrarea României în sfera de influenŃă a Uniunii Sovietice şi instalarea regimului comunist au transformat România într-un stat ce urma să graviteze pe orbita Kremlinului. Sovietizarea României a fost consecinŃa a două procese politice, în curs de desfăşurare în timpul celui de-al doilea război mondial: ocuparea Ńării de către Armata Roşie în 1944 şi înŃelegerea dintre anglo - americani şi sovietici asupra sferelor de influenŃă în Europa de Sud – Est. Încă din primele zile de după 23 august 1944, problemele româneşti aparŃineau de fapt Uniunii Sovietice. ConvenŃia de ArmistiŃiu a consemnat această situaŃie. În timpul discuŃiilor de la Moscova, ambasadorii Marii Britanii şi S.U.A. nu au intervenit decât pentru a confirma adeziunea lor la poziŃia sovietică. 1 La acestea s-au adăugat prezenŃa Armatei Roşii pe teritoriul României, care, aşa cum însuşi Stalin afirma într-o întâlnire cu o delegaŃie iugoslavă, că rolul acesteia era „de a asigura instalarea regimului comunist în teritoriile ocupate.” 2 Este cunoscut faptul că negocierile de la Moscova au fost pur formale, obiecŃiile părŃii române au fost sistematic respinse de Molotov, iar reprezentanŃii englezi şi americani au acceptat de fiecare dată punctul de vedere sovietic. 3

1 Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României. PercepŃii anglo-americane, Bucureşti, Editura Iconica, 1993, p. 16.

2 Silviu Brucan, GeneraŃia irosită. Memorii, Bucureşti, 1993, p. 58-59.

3 Discutarea ConvenŃiei de ArmistiŃiu a început la 10 septembrie 1944, întârzierea fiind provocată de aşteptarea de către Guvernul britanic a acordului statelor membre ale Commonwealth-ului pentru semnarea ArmistiŃiului şi folosită de autorităŃile sovietice pentru a se comporta – când interesele lor o cereau – în România ca într-o Ńară cu care se aflau în stare de război. În vederea semnării ArmistiŃiului, pe 29 august a plecat la Moscova o delegaŃie din care făceau parte: LucreŃiu Pătrăşcanu, Gh. Popp, I. Christu, col. D. Dămăceanu şi Gh. Gussi, cărora li s-au alăturat B. Ştirbei şi C. Vişoianu, veniŃi de la

2

Negocierile pentru încheierea acordului final de pace cu România, care începuseră la Paris, în august 1946, au fost finalizate la începutul anului următor. Tratatul, semnat la 10 februarie 1947, a inclus hotărâri luate anterior, în cadrul ConvenŃiei de ArmistiŃiu din 1944, referitoare la graniŃe şi reparaŃiile de război. 4 EvoluŃia relaŃiilor internaŃionale ale României între anii 1948 şi 1953 prezintă o importanŃă deosebită, fiind o primă perioadă în care comunismul a dominat societatea românească şi a produs mutaŃii în sferele: politică, economică, militară, culturală etc. RelaŃiile internaŃionale ale României au fost influenŃate de cel puŃin trei factori: primul, îl constituie aliaŃii şi deciziile internaŃionale referitoare la România, luate la Paris, în 1947. 5 Al doilea element important, factorul sovietic, a acŃionat prin intermediul Armatei Roşii de ocupaŃie şi a consilierilor sovietici 6 şi a fixat România în sfera de interese a U.R.S.S.

Cairo. ConvenŃia de ArmistiŃiu a stabilit participarea României la războiul împotriva Germaniei şi Ungariei sub „comanda generală a Înaltului Comandament Aliat (sovietic)” (Art. 1): deplasarea liberă a trupelor sovietice pe întreg teritoriul României cu concursul şi pe cheltuiala părŃii române. (Art.3):

restabilirea frontierei româno-sovietice aşa cum ea a fost stabilită prin ConvenŃia sovieto-română din 28 iunie 1940. (Art.4): remiterea ca trofee a tuturor materialelor de război ale Germaniei şi sateliŃilor lor, aflate pe teritoriul românesc, către Înaltul Comandament Aliat (sovietic). (Art.7): plata unei despăgubiri de război Uniunii Sovietice în valoare de 300.000.000 dolari S.U.A., ce urma a fi achitată în decurs de 6 ani în mărfuri – petrol, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, maşini. (Art.11): anularea Dictatului de la Viena, României urmând să-i fie restituită Transilvania.

4 Tratatul de Pace cu România a fost semnat de către: U.R.S.S., Anglia, S.U.A., Australia, Bielorusia, Canada, Cehoslovacia, India, Noua Zeelandă, Ucraina şi Africa de Sud. Din partea României au semnat: Gh. Tătărescu, LucreŃiu Pătărşcanu, Ştefan Voitec şi gen. Dumitru Dămăceanu. În preambul se arăta că la 24 august 1944 România a încetat toate operaŃiunile militare împotriva NaŃiunilor Unite şi a participat activ la războiul împotriva Germaniei. De remarcat, că se consemna retragerea tuturor forŃelor aliate în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a Tratatului de Pace, cu excepŃia unor forŃe armate ale U.R.S.S. care mai staŃionau pentru menŃinerea liniilor de comunicaŃie ale armatei sovietice cu zona sovietică de ocupaŃie din Austria. Armata Roşie a staŃionat pe teritoriul României până în anul 1958, când nici nu se mai punea problema menŃinerii vreunei linii de comunicaŃie militară, rolul ei fiind de impunere a unei ideologii şi a unei „democraŃii populare”, impusă tocmai prin prezenŃa ei şi prin presiunile exercitate asupra societăŃii civile.

5 A avut consecinŃe, atât din punct de vedere teritorial, prin decizia de revenire la România a Nord- Vestului Transilvaniei, dar şi prin rapturile teritoriale din Bucovina de Nord, Basarabia şi Cadrilater, dezlipite de patria-mamă în 1940, introduse abil de Stalin în hotărârile de după război, dar mai ales din perspectiva actelor politice sancŃionatorii referitoare la România, fostul aliat al Germaniei, atât prin obligaŃiile economice impuse, cât şi din aceea a unei izolări politice prin neprimirea ei în O.N.U. 6 Într-un articol, intitulat “Consilierii sovietici vor tacâmuri de argint. SosiŃi în România ca reprezentanŃi ai bolşevismului victorios, consilierii sovietici surprinde prin gustul lor pentru luxul cel

3

Factorul politic românesc, cu trăsături specifice şi modalităŃi de acŃiune proprii, a fost reprezentat de noua „elită” românească, formată la Moscova, în perioada de dinainte şi din timpul celui de-al doilea război, care s-a specializat în şcolile din U.R.S.S. şi care, după război, au orientat Ńara şi relaŃiile ei într-o direcŃie unică – U.R.S.S. DominaŃia sovietică asupra României a fost impusă în principal în trei direcŃii: în domeniul politic, militar şi economic. DominaŃia politică s-a manifestat prin implicarea directă a sovieticilor în principalele probleme ale statului român. A existat o imixtiune directă a sovieticilor în problemele româneşti prin impunerea modelului sovietic al organizării de stat, al organizării societăŃii, prin supervizarea realizată de către „specialiştii sovietici” prezenŃi la nivelul ministerelor, prin încheierea unor tratate internaŃionale care să corespundă interesului sovietic, prin dictarea sistemului de alianŃe ale Ńării.

Anul 1948 este anul în care regimul stalinist se instaurează în toate componentele sale în toate statele aflate sub dominaŃia Kremlinului, inclusiv România. Politic, ele au fost subordonate U.R.S.S. prin impunerea regimului de tip sovietic, obiectiv care a început încă din 1945. Transformarea politică a Ńării s-a produs treptat, prin acapararea de către comunişti a principalelor pârghii de conducere ale statului, prin

mai deşănŃat”, semnat de Ion Sireteanu, se consemna: „Dacă ar fi simpli călători prin România, beneficiari ai unei nesperate aprobări de la K.G.B., pe aceşti ruşi i-ar fi uitat Dumnezeu pe la vitrine, zgâindu-se cu jind la fleacurile strălucitoare. În cel mai rău caz s-ar fi apucat să cerşească pentru a se putea întoarce acasă, la Nataşele legitime, cu o amărâtă de pereche de ciorapi. Din fericire pentru ei şi din nenorocire pentru noi, s-a nimerit să ajungă în România ca invadatori. Din multe puncte de vedere amărâŃii de soldaŃi sunt de înŃeles. Mai puŃin de înŃeles sunt însă şefii lor, militari sau civili, sosiŃi în România să pună la cale exploatarea multilateral dezvoltată a unei colonii. Aceştia aparŃin – se presupune – nomenclatorii. Sunt cadre de partid şi de stat. Îi învaŃă pe alŃii ce înseamnă jertfa pe altarul revoluŃiei mondiale şi, mai ales, lupta împotriva moravurilor burgheze, între care se detaşează preocuparea de bunuri materiale. Tocmai aceşti activişti de partid mărturisesc însă un gust pentru lux ieşit din comun. Primele semne apar la membrii ruşi ai Comisiei Aliate de Control”, în „Historia”, Anul 2, Nr. 23, septembrie 2003, p. 37.

4

înlăturarea elitelor politice şi militare ale Ńării. Principalele instituŃii sunt copiate sau transformate după tiparul sovietic. Politica generală a statului român devine una de inspiraŃie sovietică. Ea a putut fi impusă românilor atât prin mijloace de constrângere, cât şi prin folosirea foştilor „cominternişti” moscoviŃi instalaŃi în posturile-cheie ale statului, cât şi a celor care s-au raliat acestora din diferite motive. ConstituŃia din 1948, legea fundamentală a statului român, era construită după modelul sovietic. La Art. 1 se menŃiona: „Republica Populară Română este un stat popular unitar şi suveran.” Precizarea inutilă, deoarece Ńara era ocupată de Armata Roşie, pe teritoriul României se aflau consilierii sovietici şi reŃelele de informatori K.G.B. După patru ani, ConstituŃia din 1948 a fost revizuită, iar modificările au arătat sensul evoluŃiei României. Dacă în ConstituŃia din 1948 se menŃiona că: „Republica Populară Română a luat fiinŃă prin lupta dusă de popor, în frunte cu clasa muncitoare împotriva fascismului, reacŃiunii şi imperialismului”, prin ConstituŃia din 1952, considerată a fi „ConstituŃia totalei aserviri a Republicii Populare Române faŃă de Uniunea Sovietică7 , se consemna: „Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a dat putinŃa poporului muncitor, în frunte cu clasa muncitoare, condusă de partidul comunist, să doboare dictatura fascistă, să nimicească puterea claselor exploatatoare şi să făurească statul de democraŃie populară, care corespunde pe deplin intereselor şi năzuinŃelor maselor populare din România.8

7 Eleodor Focşeneanu, Istoria constituŃională a României. 1859-1991, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, p. 113. 8 Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, EdiŃia a III- a, Bucureşti, Editura Meronia, 2002, p. 26.

5

Politica externă a României era prezentată ca o „politică de apărare a păcii, de prietenie şi alianŃă cu U.R.S.S. şi cu Ńările de democraŃie populară, o politică de pace şi prietenie cu toate popoarele iubitoare de pace.” 9 În fapt, România nu a avut, în perioada 1948-1953, o politică externă proprie unui stat independent, măsurile şi hotărârile luate în acest domeniu fiind supervizate de Moscova. Realizarea structurilor statului de tip sovietic în România a avut repercusiuni asupra evoluŃiei ulterioare a relaŃiilor internaŃionale ale Ńării. S-a creat dependenŃa de cadrul instituŃional sovietic, ceea ce a făcut ca, în Ńară, pentru funcŃionarea organismelor nou înfiinŃate, să se trimită reprezentanŃi ai statului român la Moscova pentru a solicita modele şi pentru a fi instruiŃi. DominaŃia militară sovietică asupra României s-a realizat atât prin prezenŃa Armatei Roşii pe teritoriul României, până în anul 1958, cât şi prin transformarea sistemului militar şi de securitate românesc după modelul Uniunii Sovietice. MenŃinerea trupelor sovietice pe teritoriul statelor de democraŃie populară a urmărit asigurarea controlului asupra acestora, folosirea lor pentru reprimarea oricăror încercări de disidenŃă în cadrul sistemului, ca şi pentru asigurarea forŃei necesare blocului comunist de „a se apăra împotriva agresiunii imperialiste din Europa.10 Sub acoperirea Tratatului de Pace de la Paris au fost păstrate pe teritoriul României importante forŃe militare sovietice. 11 Şi în domeniul militar a existat o imixtiune directă a sovieticilor. Pentru întărirea controlului asupra societăŃii româneşti, la ordinul lui Stalin, sub directa îndrumare a lui Kavtaradze, ambasadorul sovietic la Bucureşti, şi a

9 Ibidem. 10 Gheorghe Gheorghiu-Dej, O politică românească de realizări democratice ,Bucureşti, Editura PCR, 1946, p. 17. 11 Gheorghe Gheorghe, Tratatele internaŃionale ale României. 1939-1965, Bucureşti, Editura ŞtiinŃifică şi Enciclopedică, 1983, p. 93-97.

6

generalilor Saharovski şi Semiceastnîi, din N.K.V.D., a fost constituită DirecŃia Generală a SecurităŃii Statului, care completa structurile statului de tip sovietic. Tot atunci, au fost înfiinŃate şi trupele de securitate şi restructurate trupele de grăniceri, precum şi cele de pompieri. Componenta economică a dominaŃiei sovietice asupra României se manifestă cu precădere după încheierea ConvenŃiei de ArmistiŃiu. U.R.S.S. a exploatat sistematic întreaga economie românească. ReparaŃiile plătite de România au fost evaluate, în 1948, la 80% din venitul naŃional al Ńării. 12 Cea mai cruntă exploatare a avut loc prin intermediul societăŃilor mixte româno-sovietice – Sovromurile - înfiinŃate în toate domeniile cheie ale economiei româneşti: extracŃia de petrol, cărbune şi uraniu, în domeniul bancar, transporturi, industria chimică, siderurgie, asigurări. 13 În România au funcŃionat 26 de sovromuri. Ele cumulau cele mai mari şi mai rentabile întreprinderi româneşti şi erau constituite şi conduse sub directa „îndrumare” a consilierilor sovietici şi a reprezentanŃilor guvernului sovietic la Bucureşti. Obiectivul economic fundamental al P.M.R., stabilit împreună cu sovieticii, era naŃionalizarea principalelor mijloace de producŃie. Prin naŃionalizările realizate în 1948 s-a dat o grea lovitură proprietăŃii private şi economiei de piaŃă concurenŃiale. OcupaŃia sovietică a dus România în pragul dezastrului economic. Achitarea reparaŃiilor în valoare de 300.000.000 dolari către U.R.S.S. şi modul în care acestea s-au materializat au făcut ca România să plătească de două sau trei ori mai mult. Românilor li s-a cerut să aprovizioneze armatele ruseşti în trecere sau staŃionate în Ńară, obligaŃii pe care sovieticii au folosit-o ca un motiv

12 Gheorghe Ciobanu, RelaŃiile internaŃionale ale României între anii 1948 şi 1964, Iaşi, Editura Junimea, 2006, p. 45.

13 Paul Sfetcu, 13 ani în anticamera lui Dej, Bucureşti, Editura FundaŃiei Culturale Române, 2000, p.

303.

7

de a secătui Ńara de alimente şi de alte valori. Sovieticii au luat, de asemenea, toate bunurile ce aparŃinuseră germanilor sau pe care aceştia le administraseră. În primele luni de ocupaŃie, sovieticii au luat tot ce au dorit, numindu-le captură de război. Suma totală a acestora era deja estimată la 2 miliarde de dolari. 14 RelaŃiile dintre România şi U.R.S.S., în perioada 1948-1953, sunt caracterizate de o subordonare totală faŃă de politica Moscovei, este perioada fundamentării statului de tip sovietic în România, în care s-au încheiat 40% din totalul actelor internaŃionale dintre cele două Ńări. 15 Teza de doctorat vizează principalele aspecte ale sovietizării României: instituŃionalizarea modelului sovietic, transformările economice petrecute în România anilor '48 - '53, rezistenŃa şi colaboraŃionismul manifestat. După cel de-al doilea război mondial, modelul stalinist a fost impus tuturor statelor aflate în zona de influenŃă sovietică, indiferent de nivelul de dezvoltare economică sau de cultură politică a populaŃiei. Urmând exemplul bolşevicilor ruşi, comuniştii au început imediat după preluarea puterii eradicarea vechii societăŃi, reconstruind-o în conformitate cu programul şi necesităŃile lor. AcŃiunile au avut la bază o tehnică general valabilă în toate Ńările din blocul sovietic. Dezarticularea vechii societăŃi a presupus: 1) mobilizarea societăŃii; 2) demontarea instituŃiilor democratice; 3) lichidarea autonomiei economice şi sociale; 4) monopolizarea structurilor intermediare; 5) distrugerea factorului uman. 16 DominaŃia sovietică asupra României a fost impusă, în principal, în trei direcŃii: politică, militară şi economică.

14 Gheorghe Ciobanu, op. cit., p. 46. 15 Ibidem, p. 69. 16 Ioan Scurtu (coord.), Structuri politice în Europa Centrală şi de Sud-Est (1918-2001), vol. I,Bucureşti, Editura FundaŃiei Culturale Române, 2003, p. 206.

8

Politic, România a fost subordonată U.R.S.S. prin impunerea regimului de tip sovietic, obiectiv realizat începând din 1945. Transformarea politică a Ńării s-a produs treptat, prin acapararea de către comunişti a principalelor pârghii de conducere ale statului şi prin înlăturarea „claselor exploatatoare”, a elitelor politice şi militare ale Ńării. 17

Principalele instituŃii sunt copiate sau transformate după tiparul sovietic. Politica generală a statului român este una de inspiraŃie sovietică. De la venirea lor la putere, comuniştii, în speranŃa consolidării regimului Partid - Stat, s-au străduit să-şi întemeieze dictatura pe legi

fundamentale. ConstituŃiile (1948 şi 1952) au permis monopolizarea vieŃii politice, acestea fiind inspirate după legea fundamentală sovietică din

1936.

Din punct de vedere militar, dominaŃia sovietică asupra României s-a realizat nu numai prin prezenŃa Armatei Roşii 18 pe teritoriul României, dar şi prin schimbarea sistemului militar, prin transformarea armatei într-un instrument important în cucerirea şi menŃinerea puterii. În Ńările unde staŃionează „Armata Roşie nu ezită să facă presiune, prin abuzuri şi violenŃe.19 Deşi, prin ConvenŃia de ArmistiŃiu, Comisia Aliată de Control trebuia să vegheze prezenŃa trupelor sovietice în România, din raŃiuni pur militare, în mod real, ea s-a transformat într-un instrument de control militar al ocupaŃiei sovietice în România. Asupra numărului de militari staŃionaŃi după terminarea războiului şi până la semnarea Tratatului de pace (1947) este foarte greu să ne pronunŃăm. Niciodată

17 Ion Ciupercă, Totalitarismul, fenomen al secolului XX, partea I, Iaşi, Editura UniversităŃii “Alexandru Ioan Cuza”, 1997, p. 255.

18 O primă evaluare a dimensiunii jafului practicat direct de Armata Roşie asupra economiei naŃionale româneşti a fost făcută de Comisia Română pentru Aplicarea ArmistiŃiului, vezi Constantin Hlihor, op. cit., p. 118.

19 Jean-François Soulet, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în zilele noastre, Iaşi, Editura Polirom, 1998, p. 23.

9

organele militare sovietice n-au înştiinŃat autorităŃile române în acest sens. O estimare a cifrei este în jurul a 500.000 de persoane. 20 Promovarea „societăŃii oficiale21 avea să se realizeze tot cu ajutorul U.R.S.S. O armată imensă de propagandişti era repartizată în toate domeniile de activitate ale societăŃii. Unii membrii – numiŃi „agitatori” căutau să „lămurească” şi să dinamizeze personalul. Presa comunistă, avea ca obiect nu atât prezentarea de ştiri, cât convingerea opiniei publice să adere la ideile şi programul partidului. O dată cu venirea comuniştilor la putere, se produce o transformare a conŃinutului şi prezentării presei. Se distinge abundenŃa textelor politice şi a articolelor despre economie şi progres tehnologic. În coloane mari, se disting ambiŃiile mari ale regimului şi sloganurile campaniilor de presă. 22 Sub aspect economic,după încheierea ConvenŃiei de ArmistiŃiu, U.R.S.S. a exploatat sistematic întreaga economie românească. DeŃinând controlul asupra relaŃiilor internaŃionale ale Ńării, U.R.S.S. a urmărit ca, concomitent cu controlul asupra economiei româneşti prin Sovromuri, să obstrucŃioneze orice alte încercări ale României de a încheia tranzacŃii economice cu alte state. Uniunea Sovietică putea exploata în voie resursele Ńării prin intermediul acestor societăŃi denumite „Sovromuri”, care-şi desfăşurau activitatea, cu preponderenŃă, în domeniul petrolier, bancar, al transporturilor navale şi aeriene. Prin construcŃia şi mecanismele lor de funcŃionare, Sovromurile aveau un statut privilegiat şi urmau să joace un rol important în economia

20 Constantin Hlihor, op. cit., p. 47.

21 Jean-François Soulet, op. cit., p. 51.

22 U.R.S.S. – stat administrat de masele largi populare, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr. 1158, 1 iulie 1948 ; Valoarea internaŃională a experienŃei P.C.(b) al U.R.S.S.; Ostaşul sovietic - pilda de eroism în lupta pentru apărarea păcii şi libertăŃilor popoarelor, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr. 1161, 4 iulie 1948; Istoria P.C.(b) al U.S. ne arată drumul construirii socialismului în Ńara noastră, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr. 1238, 1 octombrie 1948; Armata sovietică – singura armată condusă de o adevărată ştiinŃă şi artă militară, în „Scânteia”, Anul XVII, Nr. 1257, 23 octombrie 1948.

10

românească. 23 Statul sovietic a devenit partener egal cu statul român în

cadrul Sovromurilor înfiinŃate, fără a aduce nici un fel de capital propriu,

ci doar prin preluarea fostelor acŃiuni germane din societăŃile româneşti şi

prin preluări abuzive de materiale din timpul războiului. Toate societăŃile mixte au fost înfiinŃate pe o durată nelimitată şi erau scutite de orice taxe de timbru şi înregistrate către stat. Conducerea Sovromurilor era sovietică, directorii generali şi majoritatea funcŃiilor-cheie erau deŃinute de sovietici. Doar preşedintele Consiliului de administraŃie era român, vicepreşedintele fiind obligatoriu sovietic. Sovromurile au constituit societăŃi de spoliere de către ruşi a economiei româneşti, o „formă mascată de jefuire a resurselor economice româneşti.24 Încă din primele zile ale anului 1948 (4 ianuarie), s-a constituit Comisia Centrală pentru organizarea Congresului de unificare a P.C.R. cu P.S.D. şi s-au aprobat instrucŃiunile pentru alegerea organelor de conducere locală şi a delegaŃiilor la Congres. S-a trecut la contopirea organizaŃiilor comuniste şi social-democrate, în perioada 10-20 ianuarie, având loc alegeri pentru organele de conducere pe întreprinderi, instituŃii

şi circumscripŃii, precum şi a delegaŃiilor pentru conferinŃele de plasă şi

judeŃene. În intervalul 20-25 ianuarie, s-au desfăşurat conferinŃele judeŃene, la care au fost alese comitetele judeŃene de partid şi delegaŃii la Congresul general. Creat în februarie 1948, în urma „fuziunii” Partidului Social- Democrat cu Partidul Comunist 25 , Partidul Muncitoresc Român (P.M.R.)

23 Florian Banu, Asalt asupra economiei României de la Solagra la Sovrom: 1936-1956, Bucureşti, Editura Nemira, 2004, p. 130-133.

24 Vlad Georgescu, Istoria românilor de la origini până în prezent, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992, p. 279.

25 Referindu-se la activitatea Partidului Comunist din România, înainte de 23 august 1944, Stelian Tănase consemna : „Partidul Comunist Român a apărut printr-un dublu proces: 1) coalizarea mai multor grupuri comuniste apărute în 1918, care activaseră separat în Rusia (Odessa, Moscova, Petrograd), Imperiul austro-ungar, România. Unirea din 1918 nu a dus automat la unificarea acestor grupuri într-o singură structură. Dimpotrivă, încă de la început, mişcarea a fost dezbinată de conflicte

11

se baza pe ideologia „marxist-leninist-stalinistă”. Obiectivul declarat al P.M.R. era construirea socialismului, iar regimul politic era definit ca „democraŃie populară”. Secretar general al C.C. al P.M.R. a fost ales Gheorghe Gheorghiu- Dej. La 27 februarie 1948, s-a constituit o organizaŃie cu caracter electoral, numită Frontul DemocraŃiei Populare (F.D.P.). 26 Acesta era condus de un Consiliu NaŃional alcătuit din următorii delegaŃi: P.M.R. – Vasile Luca, Lothar Rădăceanu, Iosif Chişinevschi; Frontul Plugarilor – Dr. Petru Groza, Anton Alexandrescu, Ion Ontaru; Partidul NaŃional- Popular – Petre Constantinescu - Iaşi, Mihail Dragomirescu, Alexandru Şteflea; Uniunea Populară Maghiară – Kácko Alexandru, Ludovic Tákács, Cziko Ferdinand. Preşedintele Consiliului NaŃional al Frontului DemocraŃiei Populare a fost ales dr. Petru Groza, secretar general – Vasile Luca, secretar adjunct – Iosif Chişinevschi. Pe 28 martie 1948, alegerile s-au încheiat cu victoria Frontului DemocraŃiei Populare 27 , care a obŃinut 93,2% din voturi şi 405 mandate.

ideologice, organizatorice, pentru supremaŃie. Dincolo de entuziasmul pentru revoluŃia bolşevică, grupurile comuniste aveau puŃine puncte în comun. 2) sciziunea din P.S.D.R. în 1921 a unei facŃiuni radicale. Schisma din 1921 va duce la slăbirea stângii în societatea românească. Stânga nu a jucat nici un rol în viaŃa politică, nu a fost prezentă în nici una din marile confruntări ale perioadei interbelice. InfluenŃa ei a fost minimă şi s-a manifestat în unele cercuri intelectuale antifasciste din anii '30, în segmente ale muncitorimii mai bine structurate (mineri, ceferişti, petrolişti, tipografi), precum şi în zone cu structură etnică mixtă. Luate împreună toate aceste zone de influenŃă, stânga a rămas cu un curent periferic în perioada interbelică. Slăbiciunea partidului, datorată sciziunilor şi luptelor fracŃioniste, a fost principala lecŃie pe care elita comunistă şi-a însuşit-o ca experienŃă politică din perioada interbelică. Din 1944 până în 1948, configuraŃia P.C.R. a fost aceea a unui puzzle, şi nu a unui bloc fără fisuri, disciplinat, cu un unic centru de comandă, cum cere teoria partidului de tip nou. DependenŃa de factorul extern a împiedicat elita comunistă românească să se consolideze”. Vezi pe larg în Stelian Tănase, Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej 1948-1965, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998, p. 43-45. 26 Vasile Luca comunica preşedintelui Comisiei Centrale Electorale, la 27 februarie 1948 :

Subsemnatul Vasile Luca am onoarea a vă face cunoscut că Partidul Muncitoresc Român, Frontul Plugarilor, Partidul NaŃional-Popular şi Uniunea Populară Maghiară s-au grupat în „Frontul DemocraŃiei Populare”, condus de un „Comitet NaŃional” ca organ central, al cărui secretar general am fost ales subsemnatul. Frontul DemocraŃiei Populare va depune liste comune la alegerile pentru Marea Adunare NaŃională”, în A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – SecŃia Cancelarie, dosar 76/1948, f. 2. 27 În Raportul la Congresul P.M.R., Gheorghe Gheorghiu-Dej consemna: „Frontul DemocraŃiei Populare, închegat pe baze cu totul noi, reprezintă o etapă nouă, superioară a colaborării între forŃele democratice, o etapă superioară a evoluŃiei vieŃii politice. Acest organism ia fiinŃă în împrejurările noi create pe de-o parte de înfăptuirea Partidului Muncitoresc Român, pe de alta de înmănuncherea forŃelor Ńărănimii muncitoare în Frontul Plugarilor. AlianŃa aceasta de nezdruncinat a Partidului

12

Aparatul C.C. al P.M.R. a fost organizat după modelul aparatului P.C.(b) al U.R.S.S., model după care au fost organizate toate partidele comuniste, devenite prin voinŃa Moscovei, partide de guvernământ, din Ńările europene intrate în sfera de influenŃă sovietică. 28 La 23 februarie 1948 se alegea Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român format din: Apostol Gh. 29 , Alexa Augustin, Bodnăraş Emil 30 , Borilă Petre, Chivu Stoica 31 , Chişinevschi Iosif,

Muncitoresc Român cu Frontul Plugarilor, Partidul NaŃional Popular şi Uniunea Populară Maghiară în Frontul DemocraŃiei Populare, strânge în jurul ei toate forŃele constructive ale poporului. Constituit pe aceste baze Frontul DemocraŃiei Populare nu este numai un instrument electoral, ci are o misiune ce depăşeşte cu mult acest prim obiectiv, fiind cel mai perfect mijloc de mobilizare a maselor largi

populare, la munca de refacere economică, un mijloc de activizare politică, a maselor orăşeneşti, şi ceea ce este deosebit de important, acelor săteşti, un mijloc de antrenare a maselor cât mai largi în lupta împotriva reacŃiunii”, în A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – SecŃia Organizatorică, dosar 112/1948, f.

24.

28 Thomas S. Blanton, consemna în cartea sa, „Ce ştia preşedintele Truman despre România. Un raport al Serviciilor Secrete Americane, 1949”, apărută sub egida FundaŃiei Academia Civică, Bucureşti, 1997: „România a ajuns într-un punct în care OrganizaŃia denumită „Partid”, care pretinde că are în jur de 1500000 de membri, a devenit cel mai important factor al vieŃii de fiecare zi într-o Ńară cu 16.000.000 locuitori. Deşi denumirea oficială a acestui partid este de „Partidul Muncitoresc Român”, dincolo de faŃadă stă un zid gros de comunişti, care la sfârşitul anului 1947 raporta că s-a ajuns la cifra de 600.000 de membri, care se supun la dogma marxist-leninismului clasic. Numărul total de membrii ai acestui partid nu depăşea 1.000 când au ieşit din ilegalitate, în 1944. Partidul încă nu a devenit o organizaŃie la fel de rigidă şi exclusivistă cum este părintele ei de adopŃie, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice”, p. 26. 29 Gheorghe Apostol, născut în mai 1913, în comuna Tudor Vladimirescu, Regiunea GalaŃi. În 1927 intră ca ucenic la Atelierele C.F.R. GalaŃi. În 1929 devine membru al Sindicatului Muncitorilor din Atelierele C.F.R. În anul 1934 este ales vicepreşedinte al Comitetului Sindicatului Muncitorilor din Atelierele C.F.R. GalaŃi. Tot în anul 1934 intră în Partidul Comunist din România cu funcŃia de secretar de celulă. În perioada decembrie 1936 – iunie 1940 a fost închis la închisorile Doftana, Mircurea Ciuc, Caracal şi Târgu Jiu. După 23 august 1944 devine secretarul general al Comisiei de Organizare a Sindicatelor Unite. În 1945 este ales preşedinte la Congresul Sindicatelor. În octombrie 1945 la ConferinŃa NaŃională a Partidului Comunist din România este ales în Comitetul Central. La Congresul P.M.R. din 1948 devine membru al Comitetului Central şi al Biroului Politic al C.C. al P.M.R. La Plenara C.C. al P.M.R. din 1950 este ales membru al Biroului Organizatoric. În mai 1952 este vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. 30 Emil Bodnăraş, născut la 10 februarie 1904, în Bucovina de Nord, în comuna Colomeia (astăzi Ucraina). Între anii 1925-1927 a urmat cursurile Şcolii Militare de Artilerie din Timişoara. Între anii 1927-1932 a fost ofiŃer de artilerie în Armata Regală Română la Ladagura (CernăuŃi) şi Timişoara. Dezertează şi pleacă în Rusia (1932-1934). Acest lucru va atrage după sine condamnarea, în lipsă, ca trădător la moarte, în 1936. După unele date, între 1934-1942 a fost lucrător cu munca politică a Partidului Comunist din România în oraşele Iaşi, GalaŃi, Braşov, Aiud, Doftana, Caransebeş. Pseudonimele folosite de Emil Bodnăraş în activitatea sa din „ilegalitate” au fost „Spătaru”, „inginer Ceauşu”, „Felix”. Între anii 1942-1944 a lucrat în zona Brăila-Bucureşti ca om de legătură între Comandamentul Sovietic şi Aripa de la Moscova a Partidului Comunist din România. După înlăturarea lui Ştefan Foriş (secretar general al P.C.d.R. – aprilie 1944) şi înainte de eliberarea lui Gheorghiu-Dej din închisoare a fost unul dintre cei mai importanŃi membri ai „troicăi”, pe care o forma cu Constantin Pârvulescu şi Iosif RangheŃ, care conduceau Partidul Comunist din România. Pe linie de guvern a deŃinut mai multe funcŃii: 1945-1947 subsecretar de stat la PreşedinŃia Consiliului de Miniştri; 20 decembrie 1947-3 octombrie 1955 este ministrul ForŃelor Armate (din 24 martie 1950 Ministerul

13

Constantinescu Miron 32 , Crăciun ConstanŃa, Coliu Dumitru 33 , Chişinevschi Liuba, Dalea Mihai, Drăghici Alexandru, Florescu Gh., Gheorghe Gheorghiu-Dej, Georgescu Teohari 34 , Iordăchescu Theodor, Luca Vasile, Levin Mişa, Maurer I. Gheorghe, Moghioroş Alexandru, Moraru Mihai, Mateescu Constantin, Niculi Ion, Pauker Ana, Pas Ion Pârvulescu Constantin, Popa Emil, Rădăceanu Lothar, RangheŃ Iosif, Răutu Leonte, Rădăceanu Eugenia, Radovanovici Nicolae, Suder Wiliam,

Apărării NaŃionale devine Ministerul ForŃelor Armate). În anul 1951 este avansat la gradul de general de armată.

31 Chivu Stoica, născut la 8 august 1908, în comuna Smeeni, judeŃul Buzău, de profesie cazangiu C.F.R. În perioada 1933-1944 a fost închis în închisorile: Aiud, Doftana, Caransebeş şi Lagărul de la Târgu Jiu. În perioada 1945-1948 a fost director general al C.F.R.; 1948-1952 ministrul Economiei NaŃionale; din 1952-1956 prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. FuncŃiile în partid: din 1929 a făcut parte din Tineretul łărănesc; în anul 1931 devine membru în Comitetul de Partid al Sectorului Albastru P.C.d.R. – Bucureşti. După 23 august 1944 a fost vicepreşedinte al ConfederaŃiei Generale a Muncii, membru al C.C. al P.M.R. şi al Biroului Politic al C.C. al P.M.R.

32 Miron Constantinescu, născut la 13 decembrie 1917 în Chişinău, părinŃii fiind refugiaŃi din Bucureşti. Tatăl a fost profesor de geologie, iar mama profesoară. În anul 1934 intră la Universitatea Bucureşti la Facultatea de Filozofie, SecŃia Sociologie. În 1935 este primit în Uniunea Tineretului Comunist, organizaŃia studenŃească. În iunie 1936 devine membru al Partidului Comunist din România. În ianuarie 1941 este arestat la GalaŃi şi condamnat la zece ani de muncă silnică. A fost închis la închisorile: GalaŃi, Caransebeş şi Lugoj. A fost eliberat din închisoare la 24 august 1944. A lucrat ca redactor la Ziarul „Scânteia”, apoi ca secretar al Comitetului Orăşenesc al P.M.R. – Bucureşti, între anii 1945-1946. La ConferinŃa NaŃională a P.C.d.R., în octombrie 1945, a fost ales în Comitetul Central al Partidului şi în Biroul Politic. Între anii 1946-1947 a fost şeful SecŃiei Organizatorice al C.C. al P.C.R. Din martie 1948 până în aprilie 1949 a fost ministrul Minelor şi Petrolului, trecând apoi ca preşedinte al Comitetului de Stat al Planificării. La începutul anului 1951 este ales în Prezidiul Consiliului de Miniştri.

33 Coliu Dumitru, născut la 7 noiembrie 1907, în regiunea Stalin (Bulgaria), Raionul Ghehsel Taşeva, comuna Vasileva, a fost ucenic la Atelierele de pielărie şi curelărie. În perioada 1935-1940 a activat ca lucrător cu munca politică în OrganizaŃia de Partid ConstanŃa. 1940-1945 activează ca ofiŃer şi lucrător cu munca politică la Moscova – U.R.S.S. Între anii 1945-1949 este membru al C.C. al P.M.R. 1949- 1950 este ataşat militar pe lângă Ambasada R.P.R. la Moscova. 1950-1951 activează în cadrul Comitetului Regional Ploieşti.

34 Teohari Georgescu, născut în anul 1908, la Bucureşti, provenea dintr-o familie numeroasă (10 copii). Între anii 1915-1919 a urmat şcoala primară „SfinŃii Voievozi” din Bucureşti, după aceasta 2 clase la Liceul „Sf. Sava”. În anul 1923 este tipograf la Atelierele „Cartea Românească”. Devine membru al Sindicatului „Gutemberg” în anul 1929. Stagiul militar l-a efectuat în anul 1930 la Şcoala de subofiŃeri Oradea şi apoi la Regimul 21 Infanterie, Bucureşti. Din ianuarie 1934 a făcut parte din Consiliul General al Sindicatelor RevoluŃionare, având funcŃia de secretar al Comisiei locale a Sindicatelor din Bucureşti. Din octombrie 1936 până în martie 1937 a lucrat în tipografia ilegală a Partidului Comunist din România. În perioada mai 1937-1939 a fost secretarul Sectorului Albastru Bucureşti al partidului Comunist din România. Din septembrie 1940 până în aprilie 1940 a făcut parte din Secretariatul Comitetului Central al partidului Comunist din România. Este arestat în anul 1941, judecat şi condamnat la zece ani închisoare. A fost deŃinut în închisorile: Jilava, Văcăreşti şi Caransebeş. Este eliberat la 23 august 1944. În perioada noiembrie-decembrie 1944 a fost subsecretar de stat la Ministerul de Interne în Guvernul Sănătescu. La 6 martie 1945 este numit în fruntea Ministerului de Interne, funcŃie ce o deŃine până în mai 1952. A făcut parte din Comitetul Central al P.M.R., Biroul Politic şi Secretariat. În anul 1949 a fost numit preşedinte al Consiliului de Miniştri. La Plenara din 26 mai 1952, C.C. al P.M.R. l-a scos din Biroul Politic şi Secretariat din funcŃia de ministru de Interne şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri datorită „activităŃii antipartinice” a lui Vasile Luca şi Ana Pauker. A fost arestat şi anchetat. După anchetă a fost exclus din partid.

14

Sălăjan Leontin, Solomon Barbu, Şerban Avram, Tănase Zaharia, łenescu Olimpia, Voitec Ştefan 35 , Vasilichi Gheorghe, Vaida Vasile. Membrii supleanŃi: Bughici Simion, Bunaciu Avram, Bontea Ştefan, Braeşter A., Ceauşescu Nicolae, Doncea Constantin, Drăgoescu Petre, Ionescu Vasile, Manea Anton, Manole Ofelia, Mujic Mihai, Petrescu Dumitru, Roşianu Mihail, Stoica Gheorghe, Vass Ghizela, VinŃe Ion. În şedinŃa Plenară a C.C. al P.M.R., din 24 februarie 1948 a fost ales Biroul Politic al Comitetului Central alcătuit din: Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Iosif Chişinevschi, Vasile Luca, Alexandru Moghioroş 36 , Ana Pauker, Gheorghe Vasilichi 37 , Ştefan Voitec. Ca membrii supleanŃi ai Biroului Politic: Chivu Stoica, Mihai Moraru, Iosif RangheŃ, Zaharia Tănase, Vasile Vaida. În aceeaşi zi, şedinŃa Biroului Politic al P.M.R. alege Secretariatul Comitetului Central al P.M.R. alcătuit din: Gheorghe Gheorghiu-Dej 38 - secretar general, Ana Pauker, Teohari Georgescu şi Lothar Rădăceanu – secretari. (Anexa 1).

35 Voitec Ştefan, născut la 19 iunie 1900, în Regiunea Craiova, Raionul Corabia, comuna Corabia. A fost profesor la Liceul „Sf. Iosif” şi redactor la Ziarul „Socialismul” – în perioada iunie 1925 - martie 1926. În perioada martie 1926 – august 1944 a lucrat ca funcŃionar la Banca de Credit Mărunt şi a fost bibliotecar la Societatea „Adevărul” şi „Dacia Traiana”. Din august 1944 şi până în noiembrie 1944 a fost secretar general al Partidului Social Democrat. Din noiembrie 1944 – decembrie 1947 a fost ministru al EducaŃiei NaŃionale. În decembrie 1947 este ales membru în Prezidiul R.P.R., până în aprilie 1948, când este numit vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri. În perioada 1949 – iulie 1951 a fost preşedinte al CENTROCOOP.

36 Alexandru Moghioroş, născut la 23 octombrie 1911, în Regiunea Oradea, Raionul Salonta, de profesie lăcătuş, membru al Partidului Comunist din România din 1931.

37 Gheorghe Vasilichi, născut la 7 septembrie 1902, în comuna Cetate, judeŃul Dolj, de profesie lăcătuş. În anul 1929 pleacă în U.R.S.S., unde urmează o şcoală de partid. În februarie 1933 a fost arestat la Ploieşti şi condamnat la 12 ani închisoare. În anul 1935 a evadat şi a plecat la Moscova, unde

a urmat o altă şcoală de partid până în anul 1937. În 1938 este trimis la Paris să lucreze pe linie de

partid. Când a izbucnit războiul, în 1939, s-a încorporat în armata cehă din FranŃa (avea paşaport ceh şi

a fost trimis pe front. Din anul 1941 a făcut parte din Comitetul Central al tuturor emigranŃilor. În

aprilie 1943 este arestat de poliŃia franceză şi germană, judecat şi condamnat la 3 ani de închisoare. În mai 1944 a fost deportat împreună cu toŃi francezii din închisoare în Lagărul de concentrare Dachau, din Germania, unde a stat internat până în aprilie 1945, când a fost eliberat de trupele americane şi trimis în FranŃa. S-a reîntors în România la 22 august 1945. Din septembrie 1945 şi până în noeimbrie 1946 a fost secretarul Regiunii P.C.R. Prahova. Din noiembrie 1947 şi până în noiembrie 1949 a fost ministru al ÎnvăŃământului Public. Din mai 1949 şi până în iulie 1951, ministrul Minelor şi Petrolului. Iulie 1951 – iunie 1952 a fost ministru fără portofoliu în Consiliu de Miniştri. Din iunie 1952 şi până în martie 1954 a ocupat funcŃia de şef al SecŃiei Industrie Uşoară de pe lângă C.C. al P.M.R.

38 Despre Gheorghiu-Dej, Dumitru Popescu în memoriile sale – Panorama răsturnată a mirajului. Memorii II, apărută la Curtea Veche, 2006, consemna: „Deja era incult şi greoi în elaborări, foarte

15

Organul superior al partidului, congresul, trebuia convocat cel puŃin odată la 4 ani pentru determinarea liniei generale a partidului, pentru revizuirea statutelor, controlarea activităŃii din trecut a Comitetului Central şi procedarea la alegerea noilor organe de conducere. Comitetul Central, care între Congrese constituia organismul superior al partidului, avea mai mult aparenŃa decât realitatea puterii. El număra în rândurile sale pe toŃi marii demnitari ai regimului, însă alcătuirea sa nu era rezultatul unei autentice alegeri democratice, ci mai curând a unor manevre de culise. Realitatea puterii nu se afla în organele de stat, ci în organele de partid. Biroul Politic îşi asuma funcŃia de executiv, adică lua iniŃiative şi hotărâri plecând de la informaŃiile date de diferitele secŃii subordonate Comitetului Central. 39 SecŃiile Comitetului Central al P.M.R. 40 făceau parte din aparatul Comitetului Central al P.M.R. Ele se ocupau cu selecŃionarea şi repartizarea cadrelor, cât şi cu controlul executării hotărârilor P.M.R. şi ale Guvernului în domeniul lor de activitate. Fiecare secŃie studia diferite probleme din domeniul ei de activitate, pe baza unui plan de muncă aprobat de Secretariatul Comitetului Central, care avea răspunderea secŃiei respective sau pe baza unor însărcinări speciale date de C.C. al P.M.R. SecŃiile subordonate C.C. al P.M.R. pregăteau materialele informative necesare Comitetului Central, iar, atunci când era nevoie, din însărcinarea Secretariatului şi potrivit indicaŃiilor lui, elabora proiecte de hotărâri ale Comitetului Central. Fiind o parte a aparatului C.C. al

prudent şi de aceea încet în decizii, iar sufleteşte, bine ascunse, îl marcau o duritate şi o intoleranŃă apropiate de cruzime, acestea aducându-l în ultimă instanŃă, după cum bine ştim, şi la crimă”. 39 Despre evoluŃia Comitetului Central Sovietic în intervalul 1917-1991: The Soviet Elite from Lenin to Gorbachev. The Central Committee ans its members, 1917-1991, by Evan Mawdley and Stephen White Oxford Unviersity Press, 2000, p. 81 40 Comitetul Central al P.M.R. avea subordonate următoarele secŃii: SecŃia Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale şi de U.T.M. (cunoscută şi sub denumirea de SecŃia Organizatorică); SecŃia Propagandă şi AgitaŃie; SecŃia Economică; SecŃia Agrară; SecŃia Gospodăria de Partid; SecŃia Cancelarie; SecŃia Cadre.

16

P.M.R., secŃiile nu aveau dreptul să dea directive, în afara situaŃiilor când primeau însărcinarea din partea Comitetului Central de a da indicaŃii, cu caracter de directive, în probleme ce intrau în competenŃa lor. Fiecare secŃie era alcătuită dintr-un număr de sectoare, fiecare sector având sarcina controlului îndeplinirii hotărârilor P.M.R. şi Guvernului, cât şi selecŃionarea şi repartizarea cadrelor pentru organele sau organizaŃiile din sfera sa de activitate, în conformitate cu nomenclatura sa. 41 Multitudinea sectoarelor subordonate SecŃiei Economice a C.C. al P.M.R. justifică politica economică planificată după modelul sovietic. Nici un sector din economia României nu a scăpat Partidului - Stat, care a decis să gestioneze toate serviciile cu caracter industrial, comercial şi agricol. 42 Una din cele mai radicale schimbări au vizat structurile agricole, care, în câŃiva ani au fost remodelate. SecŃia Agrară a Comitetului Central

41 SecŃia Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale şi de U.T.M. avea subordonate următoarele sectoare: Sectorul Carnetului de Partid; Sectorul Chestiunilor Statutare; Sectorul Pregătirii şi PerfecŃionării cadrelor de partid, sindicale şi de U.T.C.; Sectorul Organelor Sindicale; Sectorul Organelor de U.T.M.; Sectorul Sfaturilor Populare; Sectorul Documentării de Partid; Sectorul OrganizaŃiilor de Masă; Sectorul EvidenŃei Cadrelor; SecŃia Organelor Conducătoare de Partid, Sindicale şi de U.T.M. se ocupa şi de Universitatea “Ştefan Gheorghiu”. Totodată secŃia se preocupa de selecŃionarea şi repartizarea cadrelor, controla executarea hotărârilor P.M.R. de către următoarele organizaŃii de masă şi comitete ale naŃionalităŃilor conlocuitoare – ConfederaŃia Generală a Muncii, Uniunea Tineretului Muncitor, Uniunea Femeilor Democrate din România, Frontul Plugarilor, Uniunea Populară Maghiară, Comitetul Antifascist German, Comitetul Democrat Evreiesc, Comitetul Democrat pentru PopulaŃia Rusă şi Ucraineană, Comitetul Democrat Bulgar, Comitetul Democrat Grec, Comitetul Democrat Albanez, Comitetul Democrat Armean. SecŃia de Propagandă şi AgitaŃie a Comitetului Central al P.M.R. se ocupa cu selecŃionarea şi repartizarea cadrelor, precum şi cu controlul executării partidului şi Guvernului în domeniul propagandei de partid, al presei şi editurii, al

agitaŃiei politice şi al muncii culturale de masă, al învăŃământului public al ştiinŃei, literaturii, artei şi în toate celelalte domenii ale vieŃii culturale. SecŃia avea subordonate următoarele sectoare: a) Sectorul Propagandei de Partid; b) Sectorul AgitaŃiei; c) Sectorul ÎnvăŃământului Public; d) Sectorul Presei Centrale; e) Sectorul Presei din Provincie ; f) Sectorul Muncii Culturale de Masă ; g) Sectorul de ŞtiinŃă; h) Sectorul de Literatură şi Artă;i) Sectorul Edituri; j) Sectorul Sport; k) Sectorul Radio; l) Sectorul EvidenŃei Cadrelor şi al Documentării, în A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – SecŃia Organizatorică, dosar 111/1949, f. 5-9. 42 SecŃia Economică avea subordonată următoarele sectoare: a) Sectorul Industrie Grea; b) Sectorul Siderurgiei şi Metalurgiei prelucrătoare; c) Sectorul Petrol-Mine; d) Sectorul Industriei Chimice; e) Sectorul Energiei Electrice, Industriei Electrotehnice şi Transmisiunilor; f) Sectorul Geologic; g) Sectorul Transporturi: Feroviar, Naval, Aerian şi Rutier; h) Sectorul ConstrucŃiei; i) Sectorul Silviculturii şi Industriei Lemnului; j) Sectorul Plan, FinanŃe, ComerŃ; k) Sectorul Cadre, Ibidem, f.9-

13.

17

al P.M.R. se ocupa cu selecŃionarea şi repartizarea cadrelor şi cu controlul executării hotărârilor partidului şi ale guvernului în domeniul agrar. 43 Problemele administrative de partid cu caracter intern erau rezolvate de SecŃia Gospodăria de Partid a C.C. al P.M.R. 44 Hotărârile Comitetului Central al P.M.R. privind relaŃiile cu „partidele frăŃeşti” şi munca de propagandă în străinătate intrau în sarcina SecŃiei RelaŃii Externe a C.C. al P.M.R. 45 SecŃia Cancelarie a C.C. al P.M.R. ocupa un loc important în structura organizatorică, ea deservea Secretariatul Comitetului Central şi Biroul Politic.

43 SecŃia Agrară avea subordonate următoarele sectoare: a) Sectorul Gospodăriilor Colective; b) Sectorul S.M.T.; c) Sectorul Gospodăriilor de Stat; d) Sectorul Culturii Plantelor; e) Sectorul Creşterii Animalelor; f) Sectorul Colectărilor; g) Sectorul EvidenŃei Cadrelor, Ibidem, f. 13-14.

44 SecŃia Gospodăria de Partid a C.C. al P.M.R. avea subordonate următoarele sectoare: a) Sectorul Bugete şi Fonduri (studia bugetele organizaŃiilor de partid şi ale organizaŃiilor de masă în vederea aprobării de către Comitetul Central, iar după aprobarea lor urmărea executarea lor; alcătuia proiectele de buget ale aparatului C.C.; ordonanŃa sumele aprobate pentru regiuni şi pentru secŃiile centrale şi organizaŃiile de masă; verifica devizele pentru diferite lucrări; controla situaŃia construcŃiilor, materialelor, reparaŃiilor, din punct de vedere contabil şi bugetar; recepŃiona lucrările executate; Ńinea în evidenŃă toate bunurile partidului şi urmărea mişcarea lor); b) Sectorul Transporturilor; c) Sectorul Administrării Bunurilor (procura, amenaja şi întreŃinea în bune condiŃii imobilele Comitetului Central al P.M.R.; se ocupa cu crearea de condiŃii de muncă atât pentru funcŃionari, cât şi pentru secŃii, în general – iluminat, căldură, înzestrarea cu mobilier); d) Sectorul ConstrucŃii; e) Sectorul Social (se ocupa cu rezolvarea problemelor sociale şi sanitare ale salariaŃilor partidului); f) Sectorul Aprovizionării; g) Sectorul Transmisiuni (conducea toate mijloacele de transmisiune ale C.C. al P.M.R. – teleimprimatoare, aparate morse, telefoane); h) Sectorul Controlori; i) Sectorul Juridic (se ocupa cu situaŃia juridică a bunurilor partidului, urmărea executarea diferitelor plăŃi către stat – taxe, impozite, încheia diferite acte juridice – convenŃii, contracte); j) Sectorul Arhivei C.C. al P.M.R.; k) Sectorul EvidenŃei Cadrelor

45 SecŃia RelaŃii Externe îndeplinea următoarele sarcini: “1. Conform cu directivele C.C. pregăteşte material documentar necesar C.C. al P.M.R. în relaŃiile sale cu partidele comunsite frăŃeşti ; 2. În colaborare cu SecŃia de Propagandă şi AgitaŃie a C.C. al P.M.R. controlează executarea directivelor C.C. cu privire la activitatea ARLUS-ului în domeniul adâncirii continue a relaŃiilor de prietenie româno-sovietică şi popularizării realizărilor U.R.S.S. ; 3. Pentru informarea membrilor C.C. şi a activiştilor aparatului C.C. scoate un bulletin informativ şi alte materiale traduse despre activitatea partidelor comuniste frăŃeşti ; 4. În colaborare cu SecŃia de Propagandă şi AgitaŃie ea asigură aprovizionarea presei sovietice cu materiale şi articole despre activitatea Partidului Muncitoresc Român a organizaŃiilor de masă ; 5. Coordonează şi controlează executarea hotărârilor C.C. de către secŃiile externe ale ConfederaŃiei Generale a Muncii, U.T.M.-ului, U.F.D.R.-ului, Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport, Crucii Roşii, F.I.A.P.P.-ului, Mişcării cooperative, Academiei Republicii Populare Române şi a altor instituŃii de ştiinŃă şi cultură ; 6. După indicaŃiunea Secretariatului C.C. P.M.R., SecŃia Externă verifică propunerile privitoare la compoziŃia delegaŃiilor care pleacă în străinătate pe linie de partid, pe linia organizaŃiilor de masă şi a instituŃiilor de ştiinŃă şi cultură ; 7. Pe baza hotărârilor C.C. verifică şi instruieşte pe corespondenŃii ziarelor şi agenŃiei AGERPRESS, care sunt trimişi în străinătate pentru muncă permanentă sau vremelnică, cât şi pe studenŃii şi oamenii de ştiinŃă şi artă care sunt trimişi în străinătate pentru studiu şi specializare; 8. Pe baza hotărârilor C.C. împreună cu SecŃia de Propagandă şi AgitaŃie organizează şi îndrumează şcolile de gazetari pentru activitatea în străinătate (corespondenŃi ai AGERPRESS-ului, etc.), în A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – SecŃia Organizatorică, dosar 24/1950, f. 26.

18

Structura Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român o copia pe cea a aparatului central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a funcŃionat, din punct de vedere organizatoric, ca un Comitet Executiv sau ca un Consiliu Directorial al Comitetului Central al partidului. Comitetul Central la rândul lui, era un grup de mai multe sute de persoane alese (în teorie) de congresul partidului. Această ierarhie cu trei etaje, cu adaosul Secretariatului ei, era tipică pentru partid la toate nivelele, de la cel unional până la cel al unei fabrici. În practică, secretarul general, mai degrabă, decât Comitetul Central, era cel care îi selecta pe membrii Biroului Politic. Acest din urmă organism a apărut la 23 octombrie 1917, data la care Lenin a decis să-i cheme pe bolşevici să preia prin forŃă puterea în Rusia. De la mijlocul anilor '20 până în 1952, Biroul Politic a fost alcătuit din 12-13 membrii; apoi Stalin 46 a ridicat acest număr la 25, iar Biroului Politic i-a dat numele de Prezidiu al Comitetului Central al Partidului Comunist. 47 Pentru a-şi defini structura aparatului central, şi pentru a studia modul de organizare al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Ana Pauker considera că „Ńară în care nu există nici imperialişti, nici clase exploatatoare, nu există nici tendinŃe imperialiste, nu există dorinŃa sa intenŃia de a acapara pământ străin, de a robi popoare, de a le exploata48 , o delegaŃie română a plecat la Moscova. La întoarcere a fost înaintat Biroului Politic al C.C. al P.M.R. o Informare, considerată

46 Hannah Arendt, consemna referindu-se la modul în care Stalin a reuşit să impună dictatura rusă a unui singur partid în regim totalitar : „Mijloacele prin care Stalin a schimbat dictatura rusă a unui

singur partid în regim totalitar şi partidele comuniste revoluŃionare din întreaga lume în mişcări totalitare le-au constituit lichidarea fracŃiunilor, abolirea democraŃiei interne de partid, şi astfel el transforma partidele comuniste naŃionale în filiale, dirijate de Moscova” apud Hannah Arendt, Originile totalitarismului, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, p. 495.

47 Thomas Parrish, Enciclopedia Războiului Rece, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2002, p.

43.

48 Şerban Rădulescu-Zoner, Daniela Buşe, Beatrice Marinescu, Instaurarea totalitarismului comunist

în România, Bucureşti, Editura Cavallioti, 1995, p. 250.

19

Strict-Secret” în care se menŃiona: „Prezentăm o dare de seamă colectivă. Am stat trei săptămâni. În acest răstimp am vizitat: toate secŃiile C.C. al P.C.(b) U.R.S.S. (afară de una) toate sectoarele principalelor două secŃii: Comisia de Control; Academia de ŞtiinŃe Sociale, Şcoala Superioară de Partid, Cabinetul de Partid. Am înŃeles sarcina noastră în felul următor: studierea funcŃionării aparatului de partid şi problemele vieŃii de partid. Este firesc că am acordat atenŃia cea mai mare acelor probleme care sunt deosebit de actuale pentru noi. Am căutat răspuns la întrebările pe care practica noastră de partid le-a pus în faŃa noastră. În multe cazuri am găsit confirmarea părerilor ce începuseră să se închege şi la noi, chiar totodată şi forma organizatorică în care aceste păreri pot fi traduse în viaŃă. În alte cazuri – destul de multe – practica P.C. (b) a demonstrat caracterul greşit a unor metode şi forme organizatorice folosite de noi. Am acumulat un material uriaş pentru toate sectoarele de activitate. Problema este să tragem concluziile practice.” 49 Studierea, în paralel, a structurii organizatorice a C.C. al P.C.U.S. şi a C.C. al P.M.R., aduce în prim-plan o asemănare izbitoare. De la denumirile secŃiilor şi sectoarelor Comitetului Central, până la atribuŃiile ce reveneau acestora, până la cele mai mici detalii. 50 Urmând exemplul bolşevicilor ruşi de după octombrie 1917, P.M.R. după preluarea puterii, a trecut la schimbarea structurii vechii societăŃi, reconstruind-o în funcŃie de programul şi cerinŃele lui. AcŃiunile au avut la bază o tehnică general valabilă în toate Ńările din blocul sovietic. Dezarticularea vechii societăŃi a urmat un algoritm care a presupus: 1). mobilizarea societăŃii; 2). demontarea instituŃiilor

49 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – SecŃia Cancelarie, dosar 172/1949, f.1. 50 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – SecŃia Propagandă, dosar 60/1949 – despre Hotărârea C.C. al P.C.R. privind studierea istoriei Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice.

20

democratice; 3). lichidarea autonomiei economice şi sociale; 4). monopolizarea structurilor intermediare; 5). distrugerea factorului uman. Potrivit aceleaşi concepŃii, s-a acŃionat pentru consolidarea regimului Partidului-Stat, care beneficia de o economie centralizată, iar, în plan politic, a cunoscut o concentrare absolută a puterii; în planul vieŃii sociale, regimul s-a bazat pe structuri egalitare. 51 DesfiinŃând toate formele şi instituŃiile democratice, lichidând proprietatea privată şi distrugând adversarii politici (aruncaŃi în temniŃe şi lagăre), Partidul Muncitoresc Român a instaurat un regim totalitar, bazat pe dictatura partidului unic şi ideologia marxist-leninistă a acestuia, a acaparat toate pârghiile mecanismului puterii de stat, societatea civilă fiind practic anulată. Procesul de construcŃie a “societăŃii noi” a însemnat: introducerea unui centralism cuprinzând toate sectoarele vieŃii economice, sociale şi politice; industrializarea planificată, în ritm rapid, şi neglijarea principiilor economiei de piaŃă; colectivizarea brutală a proprietăŃii agricole mici şi mijlocii; desfiinŃarea sistemului tradiŃional de valori şi a instituŃiilor culturale şi spirituale; o amplă politică ideologică în vederea creării “omului nou”. Perioada anilor 1948-1953 s-a caracterizat printr-o amplă activitate represivă şi impunerea sistemului sovietic în toate domeniile vieŃii sociale şi de stat; mii de oameni au fost arestaŃi, iar vechea elită politică a fost lichidată. După moartea lui Stalin, în martie 1953, a urmat o perioadă de oarecare relaxare. Impunerea modelului stalinist, împins până la ultimele sale limite, a reprezentat una dintre cele mai grave măsuri economico-sociale luate de regimul comunist din România, mai ales în condiŃiile în care, alte Ńări din lagărul sovietic, se delimitau de procesul colectivizării.

51 Ioan Scurtu,coordonator,op.cit., vol.I, p. 206.

21

Întrebându-ne care au fost motivaŃiile liderilor comunişti din România, putem spune că explicaŃia s-ar găsi în acŃiunea de constantă disoluŃie naŃională, socială, culturală a Ńării, concepută şi aplicată de cominterniştii implantaŃi în România care au deŃinut multă vreme pârghiile puterii în aparatul de stat şi de partid. Ei nu au fost eliminaŃi, în 1952, o dată cu înlăturarea grupului Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, din posturile de conducere. Printr-un angrenaj abil construit, cominterniştii au reuşit să influenŃeze în continuare evoluŃiile politice, economice şi sociale, generând un autentic program antinaŃional. Copierea modelului sovietic uşura, desigur, sarcina diriguitorilor „frontului istoric” din Ńările de „democraŃie populară”, dar, în acelaşi timp, apărea şi un mare semn de întrebare. Uniunea Sovietică, în calitatea ei de putere hegemonică, urmărea anularea identităŃii naŃionale a popoarelor aservite. Memoria istorică, altfel spus trecutul fiecărui popor astfel cum s-a fixat în conştiinŃa colectivă a acestuia, constituie o componentă esenŃială a identităŃii naŃionale. Pentru a înlesni subjugarea naŃiunilor din noul Imperiu sovietic, era necesar ca identitatea lor naŃională să fie diminuată până la dispariŃie. Subminarea memoriei istorice, anihilarea valorilor istorice tradiŃionale, eliminarea personalităŃilor şi datelor istorice referenŃiale făceau parte din programul de „spălare a creierelor”, pregătit de ocupantul sovietic şi executat de marionetele sale din Ńările satelizate. 52 Într-un asemenea context, colectivizarea trebuie văzută nu doar ca un simplu transplant al “experienŃeisovietice, nu numai copierea mecanică a colhozului bolşevic, colectivizarea a vrut în fond lichidarea

52 Florin Constantiniu, De la Răutu şi Roller la Muşat şi Ardeleanu, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2007, f. 79.

22

Ńăranului român, distrugerea satului românesc, tradiŃia şi continuitatea neamului românesc. Distrugerea societăŃii civile a fost obiectivul politic principal al

Sistemul de legi a fost reconceput pentru a văduvi cetăŃeanul de

orice sentiment de protecŃie. JustiŃia revoluŃionară potolea setea de

răzbunare socială a P.M.R., înverşunat împotriva fostelor partide istorice

şi a tuturor celor care ar fi putu exprima un dubiu privind validitatea

obiectivelor economice şi politice propuse de conducători. Întregul sistem de legi a fost răsturnat. Au fost numiŃi noi judecători, întreaga procedură judiciară a fost schimbată. Adevărat deŃinător al puterii era aparatul politic al P.M.R. Un alt obiectiv politic a fost înregimentarea vieŃii intelectuale şi a culturii. Partidul a urmărit să înlăture toate diferenŃele de opinii, atât dinăuntru, cât şi din afară. Marxism-leninismul, aşa cum era el sistematizat de Stalin, a devenit deŃinătorul singurei ideologii acceptate. Proiectul ideologic stalinist consta în crearea unui nou tip uman, pe deplin

controlabil de către partid. Scriitorii dizidenŃi sovietici vorbesc de un om nou, denumindu-l “homo sovieticus.” 53 Formularea conŃine ambiŃia stalinismului de a produce mai mult decât o simplă transformare socială,

ci şi una umană. 54 Pentru a-şi asigura monopolul asupra puterii, partidele comuniste

au iniŃiat o distrugere metodică a culturii tradiŃionale. Un rol deosebit l-a

jucat

Parcurgerea

stenogramelor şedinŃelor Biroului Politic al C.C. al P.M.R. sau ale

P.M.R

SecŃia

Propagandă

şi

AgitaŃie

a C.C.

al

P.M.R

53 Jean-François Soulet,op.cit., p. 44.

54 Nicu IoniŃă, Psihofiziologia terorii, în „Memoria”, Nr.2/2003: ”DeŃinutul politic a fost considerat un rebut social, un deşeu al societăŃii şi, cum şi deşeurile mai pot fi de folos la ceva, impilatorii noştri au decurs la un sistem diabolic de reciclare a acestor deşeuri uman, printr-un amplu şi monstruos proces de autoregenerare. In acest scop, închisoarea Piteşti a fost transformată într-un abominabil laborator experimental de psihologie aplicată, în care au fost testate cele mai eficiente tehnici din arsenalul terorii, importate din Ńara sovietelor, care să ducă, şi chiar au dus la transformarea omului în contrariul său, adică la formarea omului nou, homo soviticus”, p. 79

23

şedinŃelor SecŃiei Propagandă şi AgitaŃie, prezentarea directă a modului în care se discuta în şedinŃe, vorbirea liberă, expresiile folosite între membrii P.M.R., greşelile de exprimare, dactilografierea greşită a stenogramelor, indică o îngustare a orizontului cultural. ConstituŃiile din 1948 şi cea din 1952, nu sunt doar adaptări locale ale unor formule sovietice, ci sunt şi creatoare de cadru legislativ pentru justificarea acŃiunilor întreprinse în implementarea modelului sovietic. ConstituŃia, din martie 1948, aliniază evoluŃia românească la aceea că întreaga putere de stat emană de la popor şi aparŃine poporului prin Marea Adunare NaŃională şi Consiliile Locale. Cu toate că drepturile cetăŃenilor sunt garantate prin ConstituŃie, statul are mijloace de a interpreta restrictiv aceste drepturi. 55 Pentru a duce la bun sfârşit acŃiunea de dezagregare a societăŃii civile, puterea comunistă nu a ezitat să utilizeze teroarea, prin campanii de denunŃări, procese populare, arestări secrete şi execuŃii epurări. În închisoarea de la Piteşti, 56 apoi de la Gherla, din decembrie 1949, până în august 1952, pe baza teoriilor lui Eugen łurcanu pe deŃinuŃii politici se practica în mod sadic “tratamentul” de transformare a “reeducatului” în “reeducator”. Modelul uman în această societate a fost individul depersonalizat, gata să informeze asupra celor mai apropiaŃi prieteni şi rude. Trădarea în interesul partidului era considerată o virtute. AbŃinerea de la cooperarea cu miliŃia era, desigur, o crimă politică. În perioada proceselor, atmosfera devine de nesuportat: obsesia duşmanilor infiltraŃi, celebrarea geniului universal, umilirea tradiŃiei naŃionale au determinat crearea unui climat general de neputinŃă şi disperare.

55 Legea nr. 877 din 21 februarie 1948 pentru retragerea naŃionalităŃii române acelora care, în străinătate au purtări potrivnice îndatoririi de fidelitate faŃă de Ńară, în „ Buletinul Oficial al R.P.R.”, Partea I, Nr.43, 21 februarie 1948. 56 Ioana-Raluca Voicu-ArnăuŃoiu, Luptătorii din munŃi: Toma ArnăuŃoiu. Grupul de la Nucşoara. Documente ale anchetei, procesului, detenŃiei, Bucureşti, Editura Vremea, 1997, p. 45.

24

Ruptura dintre Moscova şi Belgrad a distrus mitul monolitului comunist în Europa. De asemenea,a compromis în ochii lui Stalin presupusa probitate şi credinŃă a partidelor comuniste, determinându-l să iniŃieze epurări în conducerile comuniste ale sateliŃilor U.R.S.S. Într-o serie de procese din 1949-1952, comuniştii şi necomuniştii au fost acuzaŃi de complicitate cu Tito şi cu puterile occidentale. Prin aceste procese – care aminteau de procesele din Uniunea Sovietică de dinainte de război,

când Stalin şi-a eliminat rivalii, elitele comuniste postbelice din statele- satelit au fost epurate de comuniştii pe care poliŃia stalinistă nu-i considera în totalitate credincioşi. Epurarea a atins, între 1948 şi 1951,

aproximativ 50% din efectivele P.M.R

scăzut în acest interval a scăzut de la 1.500 000 la circa 700.000. Între 5 şi 10 procente dintre persoanele epurate au fost întemniŃate. Pe acest fond de suspiciune, teamă şi teroare, P.M.R. s-a aliniat la linia impusă de Moscova. Modelul conducătorului sovietic se multiplica, doctrina Partidului Comunist al Uniunii Sovietice se aplica, indiferent de tradiŃii şi mentalităŃi. Documentele depistate în Arhiva C.C. al P.M.R. abundă în elogii la adresa Uniunii Sovietice şi binefacerilor sistemului sovietic asupra societăŃii româneşti. 57 Valorile şi metodelor elitelor ideologiei de tip sovietic au fost racordate la dorinŃele lui Stalin. Erau creaŃiile dictatorului, modelate după chipul şi asemănarea lui Stalin. Tandemul Iosif Chişinevschi – Leonte Răutu a împins cultura naŃională într-un impas fatal. Moştenirea latină şi orientarea pro-occidentală a culturii române au fost rapid anihilate în numele unor pretinse legături tradiŃionale româno- ruse.

Unui proces de transformare fundamentală a fost supusă şi istoria românilor. Începând cu anul 1948, timp de un deceniu, se va desfăşura

Numărul membrilor P.M.R. a

57 Îndeosebi documentele create de SecŃia Propagandă şi AgitaŃie a C.C. al P.M.R.

25

etapa decisivă a stalinizării istoriografiei române, sub oblăduirea lui Mihail Roller. De fapt, cu precădere în anii 1948 – 1953, a avut loc un amplu proces de stalinizare a societăŃii româneşti, în latura oficială a acesteia. ObedienŃa regimului de la Bucureşti faŃă de Moscova şi conducătorul de la Kremlin (care în 1949 a împlinit 70 de ani, iar cultul personalităŃii sale a atins cote maxime, inclusiv în România) va cunoaşte, în această perioadă forme diverse. Statui colosale au fost ridicate la Bucureşti şi Braşov. Oraşul Braşov va fi botezat oraşul Stalin. (anul 1950). Denumiri de instituŃii, pieŃe publice şi străzi vor primi numele lui Stalin. SecŃia Propagandă şi AgitaŃie a C.C. al P.M.R. se ocupa cu toate aniversările importante ale poporului rus, sărbătorindu-se mai mult cele sovietice, decât cele române. Mai mult, legea fundamentală a Ńării – ConstituŃia din 27 septembrie 1952 – deşi, proclama că “statul român democrat – popular” este “stat unitar, suveran şi independent” (Art.17), un amplu Capitol introductiv (nouă aliniate) nemaintâlnit în practica constituŃională românească, dezvolta amintita obedienŃă către Uniunea Sovietică. Sovietizarea istoriografiei române s-a realizat până la detaliu, pentru a dovedi obedienŃa faŃă de Moscova. După 1948, era considerată necesară cunoaşterea temeinică a culturii şi experienŃei sovietice. Traseul sovietizării României nu a ocolit Biserica Ortodoxă Română 58 , o instituŃie fundamentală a statului român, care trebuia viciată cu spiritul comunist-ateist. Biserica majoritară, a fost mult timp considerată privilegiată faŃă de celelalte culte din România, Biserica

58 Cristina Păiuşan, Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Română sub regimul comunist, 1945-1958, volI, Bucureşti, Institutul NaŃional pentru Studiul Totalitarismului , 2001, p. 121.

26

Romano-Catolică şi Unită fiind şi ea lovită de noua orânduire ateistă. 59 Politica aplicată cultelor din România avea un precedent în aplicarea aceloraşi metode în Uniunea Sovietică. 60 În conformitate cu Art.84 din ConstituŃia din 1952: “Libertatea de conştiinŃă este garantată tuturor cetăŃenilor Republicii Populare Române. Cultele religioase sunt libere să se organizeze şi pot funcŃiona liber. Libertatea exercitării cultelor religioase este garantată tuturor cetăŃenilor Republicii Populare Române. Şcoala este despărŃită de biserică. Nici o confesiune, congregaŃie sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreŃine instituŃii de învăŃământ general, şi nu numai şcoli speciale pentru pregătirea personalului cultului. Modul de organizare şi funcŃionare a cultelor religioase se reglementează prin lege.” 61 Armata a fost, de asemenea, reorganizată ca “Armata Populară”, după modelul sovietic, ca să corespundă nevoilor noii democraŃii populare. La 28 martie 1948, a fost creată DirecŃia Politică Superioară a Armatei. Acelaşi lucru este valabil şi pentru crearea aparatului de represiune MiliŃia şi Securitatea, considerate ca simboluri ale dictaturii proletariatului. Comunismul românesc a aplicat dogma leninistă şi interpretările ei din anii stalinismului. A promovat acelaşi tip de construcŃie instituŃională, bazată pe represiune. Faptul că regimul comunist era unul de ocupaŃie a fost exprimat cu sinceritate chiar de unii lideri ai partidului, la începuturile instaurării sale. Teohari Georgescu, în cadrul unei lecŃii Ńinută la Universitatea Serală de Marxism-Leninism, afirma: “Specificul condiŃiunilor în care

59 Decretul 358 din 2 decembrie 1948, privind stabilirea situaŃiei de drept a fostului cult greco-catolic,

în “Buletinul Oficial al R.P.R.”, Partea I, Nr.281, 2 decembrie 1948.

60 Decretul 177 din 4 august 1948 privind regimul general al cultelor religioase, în ”Buletinul Oficial al

R.P.R

61 Ioan Scurtu, coordonator, op. cit. , p. 57.

”,

Partea I, Nr. 178, 4 august 1948.

27

s-au născut Ńările de democraŃie populară constă în aceea că armata puternicului stat sovietic a zdrobit principala forŃă de şoc a imperialismului mondial, a împiedicat burghezia din aceste Ńări să

dezlănŃuie un război civil şi a dat în felul acesta proletariatului, în frunte cu partidele comuniste, posibilitatea să smulgă din mâinile burgheziei puterea politică, s-o lipsească de principala ei forŃă economică şi să treacă la construirea socialismului”. 62 În România, sovietizarea s-a produs prin teroare şi presiune. Aparatul poliŃiei politice a avut un rol esenŃial în acŃiunea de consolidare

a comunismului, prin mijloace ale terorismului de stat. Principala sa

atribuŃie a constat în inocularea şi administrarea sentimentului de frică.

Practic, acesta a fost rolul SecurităŃii în regimul comunist din România. Mijloacele de teroare utilizate de stat au urmărit menŃinerea fricii în stare difuză. Frica, mai întâi cultivată şi apoi întreŃinută de poliŃia politică în beneficiul puterii comuniste, a avut aceleaşi rezultate obŃinute cu două secole înainte de absolutismul monarhic şi la mijlocul secolului

XX de către nazism. Arestările la ore târzii din noapte, uneori fără un

motiv plauzibil, avea un efect devastator nu numai asupra victimelor şi a familiilor celor ce luau calea închisorii, ci şi asupra vecinilor şi cunoscuŃilor. După eliberarea foştilor deŃinuŃi politici, brutalităŃile din

anii instalării şi consolidării regimului comunist au fost conştientizate cu

o şi mai mare pregnanŃă, iar teama faŃă de poliŃia politică a ajuns să se

transforme în reflex. Iată ce declara Romulus Vulcănescu, referindu-se la “jocurile memoriei”: “În detenŃie, memoria mi-a fost supusă unor torturi psihastenice, pe cât de absurde pe atât de insistente, care urmăreau să- mi smulgă mărturisiri din presupuse acŃiuni, ce nu-mi aparŃineau, ca

62 Marius Oprea, op.cit., p. 11.

28

probe pentru o vină ce nu-mi fusese adusă la cunoştinŃă, în vederea stabilirii unei infracŃiuni a cărei încadrare juridică nu o bănuiam.” 63 Într-o relatare a lui Ion Constantinescu-Mărăcineanu, din revista “Memoria”, scriind despre “ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu” încerca să surprindă tragedia omului care îşi aştepta deznodământul, bântuit de o tristeŃe deprimantă: “Rostul meu în viaŃă s-a terminat – spunea Mircea Vulcănescu. Am început o operă, dar n-am fost în stare s-o duc până la capăt. Am predat la o catedră pe care am părăsit-o tocmai în clipele în care trebuia să fiu prezent. M-am despărŃit de studenŃii pe care îi iubeam tocmai în cele mai dureroase momente ale istoriei. Am crezut că mi-am făcut datoria ca cetăŃean faŃă de această Ńară hăituită şi jefuită cu neruşinare, faŃă de acest neam însângerat. M- am înşelat. N-am fost decât un vanitos. Am Ńinut să vin aici lângă cei în suferinŃă, cei care au visat libertatea şi-au sângerat pentru ea. StudenŃii mei nu mai pot aştepta nimic de la mine, o biată epavă ce se târăşte pentru ultima picătură de viaŃă. Strădaniile mele la altarul culturii s-au dovedit a fi zadarnice. PotentaŃii vremii n-au nevoie de cultură. Pseudocultura şi-a întins tentaculele ca o caracatiŃă. Nu ştiu ale cui păcate îndură acest neam ospitalier.64 Caracterul totalitarist al comunismului este strâns legat de aspectul ideologic al acestuia. 65 CredinŃa în deŃinerea adevărului, certitudinea controlului teoretic asupra istoriei sunt punctele de pornire ale îndârjirii cu care s-au aplecat comuniştii asupra realităŃii spre a o transforma. “Omul nou”, format prin totalitarism, devine scop şi unealtă a comunismului.

63 Ion Constantinescu-Mărăcineanu ,Ultimele clipe ale lui Mircea Vulcănescu, în „Memoria”, Nr.2/2003, p. 27. 64 Ibidem.

65 Biblioteca

Sinteză,

CapitolulVII, Partidul Comunist Român în lupta pentru construirea socialismului, 1948-1965, Bucureşti, 1982.

Academiei

Române,

Arhiva

Istorică,

Documentar privind

istoria

P.C.R

29

Au fost valorificate contribuŃiile istoriografice ale specialiştilor români şi străini, au fost folosite memoriile unor contemporani (între care Gheorghe Apostol, Gheorghe Gaston-Marin, Dumitru Popescu, Paul Niculescu-Mizil, Silviu Brucan, Alexandru Bârlădeanu, Pavel ługui, Sorin Toma, Paul Sfetcu, Valeriu Anania, Constantin C. Giurescu, Ion Eremia, Paul Goma, Radu Ciuceanu). În cadrul tezei au fost utilizate volumele de documente publicate, în Ńară şi străinătate, în limbile română, franceză şi engleză. Pentru a evidenŃia modul în care politica regimului era promovată în opinia publică a fost studiat ziarul „Scânteia” – organul de presă al C.C. al P.M.R., care prezenta o imagine idilică, potrivit căreia întregul popor urma cu entuziasm, directivele conducerii de partid şi de stat. Realitatea era însă cu totul alta. În cadrul tezei au fost anexate documente provenind din fosta Arhivă Istorică a C.C. al P.C.R. (extrase din agendele lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, un memoriu olograf al Anei Pauker privind „greşelile comise” în timp ce se afla în conducerea P.C.R. şi P.M.R., angajamentul membrului de partid privind documentele pe care le gestionează, tabele cuprinzând excluderile din P.M.R. ca urmare a verificărilor din anii 1949- 1950, structura socială a membrilor de partid, mişcarea de rezistenŃă, articole din presa vremii. De remarcat, fotografiile care reprezintă o adevărată istorie în imagini a acestei perioade, contribuind într-un mod deosebit la cercetarea unei perioade atât de zbuciumate din istoria poporului român.

30