CUPRINS

Capitol introductiv şi metodologic........................................................................3

Capitolul I.............................................................................................................7

1.1 Socialismul în România......................................................................................7

1.2 Premisele Revoluţiei..........................................................................................8

1.3 Legiferarea reproducerii în socialism.”Copii frumoşi şi sănătoşi pentru

vigoarea şi tinereţea patriei.”..................................................................................9

1.4 Timişoara – primul oraş liber al României .......................................................12

Desfăşurarea evenimentelor..............................................................................12

Securitatea şi paternitatea denumirii de Frontul Salvării Naţionale......................15

1.5 Timişoara este liberă…e rândul capitalei........................................................18

Evenimente marcante........................................................................................19

Capitolul II................................................................................................................ 24

1.1 Situaţia femeilor în Romînia la sfarşitul anilor 1980........................................24

1.2 Instituţionalizarea politicii demografice.Egalitate între sexe...........................26

1.3 Ce rol avea Familia?........................................................................................28

Capitolul III................................................................................................................31

Revoluţia din decembrie 1989 şi participarea feminină. Studii de caz..................31

1.1 Femei obişnuite în vâltoarea evenimentelor...............................................32

Pradă regimului în care trăieşte......................................................................34

Asta nu-i moartă! Hai s-o luăm!......................................................................34

Găsită în groapa comună!...............................................................................37

Durere şi eroism, sau greaţa de după…..........................................................40

Să fie acesta gustul victoriei?..........................................................................40

1.2 Femei celebre şi momentul revoluţiei.........................................................42

1.3 De ce au ieşit femeile în stradă?...............................................................46

1
Concluzii...................................................................................................................49

Anexe:................................................................................................................57

2
Capitol introductiv şi metodologic

În spatele oricărui tip de creaţie se află o gândire a cărei surprindere reprezintă întodeauna o
provocare.Metodele moderne de cercetare ne permit reconstituirea destul de exactă a diferitelor
aspecte politice, sociale, culturale ale unei civilizaţii.
Lucrarea de faţă este motivată în primul rînd de un interes manifestat de viaţa şi modul în
care au facut faţă cetăţenii unei naţiuni, într-o perioadă de tranziţie, mai exact perioada de cădere
a unui regim politic.
Dintodeauna a existat un sentiment de fascinaţie pentru necunoscut, necunoscut considerat a se
ascunde în locuri misterioase şi destul de îndoielnice din punct de vedere politic.Poate că tocmai
în această fascinaţie se află şi numitorul comun dintre două regimuri politice-comunism şi
democratic.În schimb ceea ce persistă este ideea realităţii semnificante.

O interpretare mai apropiată realităţii vremurilor, este dată în mod special de freamătul lunii
decembrie din anul 1989.Ea este supusă unei reguli, pentru a se evita pe cît posibil, speculaţia.
Această analiză succintă ne-a demonstrat că cele două regimuri-comunism şi democratic s-au
caracterizat nu numai prin sultanism, ci şi prin totalitarism şi autoritarism1.Astfel, ar fi extrem de
corect să spunem că regimul lui Ceauşescu înainte de înlăturarea acestuia de la putere se
caracteriza prin sultanism şi totalitarism, în timp ce sistemul impus era o combinaţie între
autoritarism şi sultanism.2Ideea principală ce se reflectă de aici formează un aspect destul de clar
al ororilor regimului comunist.
În lucrarea de faţă mi-am propus să studiez o serie de aspect mai puţin cercetate şi care nu au
stat în atenţia cercetătorilor, deşi fac parte dintr-o istorie socială a momentului decembrie 1989 în
România.
Recomandarea doamnei M.Murgescu mi-a îndreptat atenţia asupra factorului feminin din
Revoluţia Romînă din decembrie 1989.
Aşadar, în mod normal, am adus în discuţie anumite date referitoare la rolul femeii din
perioada ceauşistă odată cu creşterea forţată a natalităţii.Între anii 1973-1983, două mari subiecte
înconjurau ţara: femeile ca actori economici şi femeile ca actori politici.Această propagandă a

1
Revoluţia Româna din Decembrie 1989, volum coordonat de Bogdan Murgescu, Editura Polirom, Bucureşti 2007
2
Ibidem.

3
încercat să distragă atenţia publicului de la accentul pus pe “profesiunea”maternă şi să o dirijeze
către participarea femeilor la economia planificată.3
Femeile încep să capete sens, să intre în atenţia tuturor, să fie subiect de controversă şi chiar
ajung pe tărîmul politic.
Criminalizarea avortului este o dovadă clară a politicii duplicităţii de pe întreg
globul.Încrminarea ne zice autorul Gail Kligman, nu a condus niciodată la eradicarea avortului,
ci în mod variabil l-a împins în ilegalitate, facându-l invizibil în sfera publică.Femeile au produs
un fel de mişcare a lor, au organizat grupuri feministe pentru a sprijini dreptul la avort-au făcut
un “turism pentru avort în ţările în care considerau că puteau obţine acest lucru legal şi au căutat
medici şi moaşe care lucrau ilegal pentru întreruperi de sarcini.4
Pentru a reduce sub semnul anonimatului, femeia ca şi persoană, este introdus termenul de
familie socialistă.5
Reconstrucţia politică a familiei, a fost o componentă fundamentală a transformării socialiste.6
Am privit mai amănuntit datele statistice referitoare la ocupaţiile femeilor, la modul lor de a
trăi, la rolul lor de a naşte şi îngriji copiii, ce vor fii urmaşii naţiunii.Să nu uităm şi de faptul că
multe dintre ele au fost partcipante active la revoluţia din decembrie 1989.
Lucrarea de faţă cuprinde şi un scurt capitol dedicate revoluţiei în esenţa ei, aşa cum a fost
vazută de ai noştrii istorici, politologi, jurnalişti (care şi-au riscat viaţa la propriu, stând în
mijlocul evenimentelor) dar şi scriitori.Despre revolutţie s-au întocmit rapoarte şi s-au scris
numeroase cărţi.Unele în ţara, altele nu, imediat după evenimente, au reflectat din punct de
vedere jurnalistic tensiunile şi contradicţiile momentului.Altele, scrise la ceva timp după
consumarea faptelor, au beneficiat de calmul relativ creat.Părea pentru moment că nu ar mai fii
prea multe de zis despre acest subiect, care odinioară atât de fierbinte, acum aproape uitat.
Cu privire la aceste afirmaţi, unii istorici din perioada comunistă au fost formaţi în acest spirit,
iar marea majoritate nici nu şi-au exprimat în vre-un fel, dorinţa de a elucida anumite aspecte
controversate ale istoriei noastre recente, deoarece au rămas încă tributari mentalităţii epocii.Iar
ceilalţi tac7…

3
Vezi Gail Kligman, Politica Duplicitătii, pag.140.
4
Vezi Gail Kligman, Politica Duplicităţii
5
Ibidem , pag.140.
6
Ibidem
7
Gheorghe Secheşan, 17dupa 16, Editura Artpres, Timişoara, 2006

4
 Nu numai românii au creat mituri despre revoluţie, ci şi lumea din exterior.Mass-media care
ocupă loc fruntaş atât în ţară cât şi afară, evidenţiază propria-i imagine a evenimentelor, care era
de obicei bazată pe alte multe mituri.
Imaginea revoluţiei din România este vazută pentru început ca o căutare a libertăţii, iar
revoluţionarii erau văzuţi ca nişte persoane drepte care luptau pentru libertate împotriva
tiraniei.8În timpul revoluţiei, cetaţenii români s-au ridicat în căutarea libertaţii şi şi-au jucat rolul
în formarea Constituţiei post-revoluţionare. Astfel au dat ţarii oportunitatea de a se rupe de trecut
şi de a se încadra pentru viitor, pe un drum diferit şi mult mai favorabil.9
Femeia deşi mai mult în anonimat, o vedem în urmatoarele capitole, o femeie care ajunge într-un
alt stadiu, scapă de anumite inhibiţii îşi pavează calea spre o nouă viaţă, lipsită de principii şi idei
comuniste,ba chiar de tot ce însemna învechit.
În capitolul II am prezentat dezbaterile dintre egalitatea femeie şi bărbat, asemănări şi
deosebiri, o paralelă a acestora. Trimiteri precise către dezbaterile istoricilor - Ioan Scurtu,
Revoluţia Roamană, Gail Kligan - Politica Duplicitaţii, date referitoare la cum era creată
imaginea femeii într-o societate socialistă, la participanţii de seamă ai revoluţiei - note culese din
Dosarele Revoluţiei Române, disidenţi pe câmpul de luptă, dar şi relatările unor femei obişnuite
din Vartan Arachelian / Revoluţia şi personajele sale, Dosarele Procesului de la Timişoara,
Memorial 1989, cărţi care m-au luminat în privinţa multor lucruri.
S-a încercat întodeauna să se analizeze această schimbare de sistem.Anneli U.Gabany,
reuşeşte sa formeze o încercare a analizei revoluţiei româneşti, ea punând accent pe teoriile ce
stăteau la baza mutaţiilor unei societăţi.În cartea ei, Revoluţia Neterminată ia în considerare
premisele revoluţiei, derularea ei şi schimbările fundamentale care au dus la configurarea elitelor
instituţiilor şi partidelor politice.
În ceea ce priveşte încadrarea cronologică am ţinut foarte mult seama de evenimentele de la
Timişoara, Bucureşti, să fie cât mai exacte, să nu las urma de îndoieli, să pun în lumină faptele
aşa cum au stat ele.
Viziunea omului intelectual, a studenţilor în special, dar şi a oamenilor politici ce s-au afirmat
acum, am avut la îndemana Documentul Revoluţia Româna din Decembrie 1989, coordonat de
profesor doctor Bogdan Murgescu, Lumea buna a balconului, dar şi date importante pe care le
vom găsi în bibliografie.
8
Vezi Peter Siani-Davies, Revoluţia Româna…, pag.406.
9
Ibidem.

5
 Materialele disponibile au fost ajutătoare, dar ceea ce m-a interesat într-un totul, foarte greu
am gasit. Despre femei în decembrie 1989, mare lucru nu s-a scris. În multe documente, în multe
cărţi de istorie, este atacat subiectul revoluţiei şi foarte puţin menţionează despre rolul feminin,
care se afla în stradă, ori la muncă, ori în casă.
M-a interesat această temă, m-am aplecat asupra acesteia descoperind lucruri pe care nu le
ştiam. Poate că acesta este şi interesul unui studiu, să te capteze, să faci parte intelectual, în
centrul evenimentelor, să te gândeşti la ce s-ar fi întamplat dacă erai acolo, scandând lozinci,
împărţind pliante cu regimul ceauşist doborât sau creând spaţiu pentru alţii, mai nerăbdători să
ajungă liberi.
Reordonarea ierarhică a activităţilor depuse de femei, s-a reflectat în structura semantică a
discursului oficial, fie că era destinat răspândirii în rândurile partidului fie consumului de masă.
Rolul de femei-mamă a fost transformat abil în categoria mai cuprinzătoare de “femei-
creator”, prin puterea magică a cuvintelor.Acesta a oferit posibilitatea ca femeia-creator să
exprime rolul femeii în producţia de bunuri sociale, inclusiv a copiilor.10

10
Vezi Gail Kligman, Politica Duplicităţii.

6
Capitolul I

1.1 Socialismul în România

Evenimentele ce aveau să se declanşeze în ţara noastră la finele anului 1989 se înscriu într-un
mod logic, în procesul general est-european ce se afla într-o derulare accelerată de prăbuşire a
comunismului European, supus principiului dominoului şi unui destin implacabil al istoriei.
În 1989, România era izolată pe plan internaţional.Nesigură în privinţa aliaţilor şi aflată într-o
opoziţie deschisă faţa de Ungaria, a vazut cum Occidentul îi întoarce spatele şi cum din politica
externă semiautonomă cea mult lăudată nu mai ramâne nimic.11
Unul după altul regimurile comuniste din această zona geografică se prăbuşeşc, marcând
pulverizarea tuturor elementelor specifice sistemelor totalitare:dictatura partidului unic;
dirijismul de stat excesiv centralizat al economiei, dictaturi personale, naţionalismul ca
instrument al puterii, etc.
Eliminarea acestor malformaţii a fost în genere dorită şi proclamată de toate centrele de putere
ale politicii mondiale.Ceauşescu aproape singur, închistat în dogmele ideologiei sale originale, în
megalomia sa paranoică, într-un deşănţat cult al personalitaţii, a rămas insensibil la toate
semnalele exterioare, incapabil să recepteze corect sensul istoriei şi prea puţin dispus să se
adapteze progresului acestuia .
Regimul lui Ceauşescu este descris ca fiind un”regim criminal”, iar pe liderul său drept un
”incult şi paranoic” cu o cultură marxistă limitată la Stalin şi Lenin, prosovietic pînă la 1965,n
când a luat puterea, iar sub raportul inteligenţei ca “un dobitoc”12.Sub un alt aspect Ceauşescu
poseda “o inteligenţă nativă”, declarând “gratuite “afirmaţiile despre “prostia lui”13.Mai aproape
de adevăr este faptul că lui Ceauşescu îi lipseau calităţile definitorii ale inteligenţei-rapiditate,
extensiune, profunzime-dar nu i-a lipsit acel amestec de şmecherie ţărănească şi intuiţie pe care
românii îl numesc “isteţime”.Un indiciu despre limitarea inteligenţei lui, ni-l oferă în momentul

11
Peter Siani-Davies, Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pag.80.
12
Silviu Brucan, Am fost un complotist,în Revista “22”, 30apr.-6mai 2002.
13
Silviu Curticeanu, Mărturia unei istorii trăite, Bucureşti, Editura Albatros,2000,p.98

7
în care acesta nu se simte bine in mijlocul oamenilor inteligenţi, preferând mediocrităţile care
abundau în partid.14
Deşi nu s-a bizuit pe metodele extreme de teroare din anii de început ai stăpânirii comuniste
din România, regimul lui Ceauşescu a dat dovadă că era încă capabil să recurgă la practicile
trecutului pentru a-şi menţine supremaţia asupra societăţii româneşti.
Regimul comunist din România avea la îndemînă, mai multe mijloace de a-şi îmbunătăţi
imaginea în rândurile cetăţenilor, prin ridicarea nivelului de trai, reformele democratice cărora li
se adaugă demagogia naţionalistă(…).Toate acestea nu au fost îndeajuns omogenizate.
Un rol important în viaţa cetăţenilor a fost deţinut chiar de liderul comunist, în momentul
amestecului acestuia, lucru relatat foarte bine în măsurile de planificare familială ”Istoria unei
familii poate fi portretul în miniatură al unei ţări”15-considerăm că acesta este şi mott-ul după
care s-a ghidat Nicolae Ceauşescu.Planificarea viza toate sectoarele vieţii sociale, nu numai
economia.La 3 august 1948 prin reorganizarea învăţământului se urmărea lichidarea
analfabetismului şi educarea unei forţe de muncă pregătite să facă faţă cerinţelor unei evoluţii
planificate, adică a dezvoltării planificate rapide.Dezvoltarea şi înflorirea fiecarei naţiuni
socialiste, a fiecărui stat socialist egal în drepturi, suveran, şi independent, constitue o cerinţă
esenţială de care depind întărirea unităţii şi coeziunii ţarilor socialiste, creşterea lor asupra
mersului înainte spre socialism şi comunism.16

1.2 Premisele Revoluţiei.

Deteriorarea calităţii vieţii a fost, cauza principală a revoluţiei din decembrie 1989.Ea a
constat în degradarea dramatică a standardului de viaţă.S-au adăugat şi efectele unei politici
grav avariate, de oameni care pur şi simplu nu gândeau în momentul luării unei decizii.De fapt
un om comunist în adevăratul sens al lui, era aceea persoană gata de orice sacrificiu pentru
practicile sale şi pentru ideologia comunistă.După anumite statistici numărul adevăraţilor
comunişti, ce făceau parte din partid, nu depăşeau 0,3-0,4%, restul fiind doar simpli membrii de

14
Lavinia Betea, Maurer şi lumea de ieri, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001, p.256.
15
Milovan Djilas, Land without Justice, 1958, apud.Gail Kligman, Politica Duplicitşţii, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2000.
16
Gail Kligman, Politica Duplicităţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, pag31.

8
partid.Trebuie făcut încă de la început o precizare, că membrii de partid erau altceva, iar
comuniştii cu totul altceva.
Aşadar revoluţia din anul 1989, lovitura de stat din 1989, eşecul politicii despotice a
regimului comunist crează drumul spre o viaţă liberă, dar care va avea multe transformări de
suferit.
La sfârşitul anilor’80, cel mai vizibil aspect al stării jalnice în care se afla România era lupta
pentru procurarea hranei.În toată ţara la sate şi oraşe magazinele ce odată erau pline de alimente,
aveau un aspect ponosit şi nu erau aprovizionate decât cu cutii de conserve şi borcane cu
murături de nemâncat.17
În ultimii ani de ceauşism, Romania era ţara în care cei care cumpărau mai multă mîncare,
deşi era foarte greu de găsit risca o condamnare de 5 ani de închisoare.La noi o săptămîna de
lucru era de 46 de ore, iar 3-4 ore erau pierdute numai stând la cozi enorme pentru aprovizionare;
ţara unde se putea primi închisoarea cu 2 ani dacă se pleca mai devreme de la munca, la
cumparături; asta era prevăzut înca din 29 decembrie 1981, conform decretului 400.
La noi, dacă alimentele lipseau de pe rafturi, ele ramâneau prezente în mintea tuturor.

1.3 Legiferarea reproducerii în socialism.”Copii frumoşi şi sănătoşi pentru vigoarea şi

tinereţea patriei.”

Un alt aspect destul de important a fost creşterea forţată a natalităţii.Ceauşescu îşi dorea un
popor mare, numeros.În anul 1966 prin decretul 770 din 28 septembrie fiecare femeie sub
vârsta de 45 ani era obligată să nască cel puţin 4 copii18.Mamelor care năşteau mai mulţi copii
erau numite”erou al muncii socialiste” ele primind chiar decoraţii şi mici privilegii care constau
de obicei în alimente or lapte pentru prunc.19Nu era privilegiată o femeie cu aceste atenţii, numai
dacă ea îi şi îngrijea-un lucru foarte important pe care Statul nu uită să-l pună în practică.

17
Peter Siani-Davies, Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006,pag.21.
18
Şerban Orescu, Ceauşismul, Romania între anii 1965 şi 1989.pg 195, Editura Albatros, Bucureşti, 2006.
19
Mamelor care au născut şi crescut mai mulţi copii li se oferă următoarele decoraţii:”mama eroină-celor care au
născut şi crescut 10 sau mai mulţi copii”, “gloria maternă-celor care au născut şi crescut 9, 8, 7 copii”, “medalia
maternităţii-mamele care au născut şi crescut 6, 5 copii”.Aceste categorii erau la rândul lor împărţite în alte
subcategorii:

9
 .Ca urmare a aplicării acestei metode, sporul natural al populaţiei a crescut de aproximativ 3
ori de la 6,1 la mie la 18,1 la mie asta numai într-un singur an.20Decretul 770 a limitat mai târziu
vârsta unei femei, de 40 ani de a naşte cel puţin 4 copii-reprezenta un risc foarte mare deorece
vârsta nu mai putea permite21; avortul era interzis din toate punctele de vedere.Mii de femei au
murit sau au fost chiniute pe viaţă datorită acestui sistem malefic de înmulţire a populaţiei, prin
provocarea instantă a avorturilor, ori singure, ori cu ajutor al unui membru de familie, ori se
sinucideau pentru a nu naşte alţi ”fericiţi” copii.Severitatea legii rezulta şi din faptul că avorturile
ilegale erau investigate de Procuratura şi Securitate, femeile riscând pedeapsa cu închisoarea de
la 6 luni la 2 ani.Multe însă şi-au pus capăt vieţii şi au încetat să mai devină “maşini de
reproducere”.
Între 1966 şi 1989 peste 11 000 de femei şi-au pierdut viaţa în urma avorturilor.22
Ca urmare a pedepselor draconice, medicii refuzau să efectueze avorturi, pedepsa fiind de
pîna la 12 ani închisoare şi pierderea locului de muncă.Aceste masuri au fost luate în zadar
pentru că în anul 1987-1988 mortalitatea infantila a crescut pana la 28,9 la mie. 23Cauzele majore
erau lipsa de igienă-din creşe şi cămine, condiţiile de trai şi numărul foarte mare al copiilor
abandonaţi.24Controlul ginecologic era obligatoriu, astfel încât sarcina să decurgă normal până la
finalizare.
Scopul tuturor acestor măsuri, era acela de scinda ordinea socială familială şi de a creea o
forţă de muncă mobilă formată din indivizi neconstrânşi de legăturile de familie sau de
“tradiţie”.25
Ironia amară a acestei tragedii este faptul că s-a întamplat mai ales într-o ţară a cărei “Primă
Doamnă”, Elena Ceauşescu era lăudată şi aclamată în presă ca fiind “Femeia Mamă”.
În această lume, cuplul Ceauşescu nu era adulat, ci era ţinta unor bancuri usturătoare şi a unor
relatări de obicei nefodate.26 Totuşi, într-o anumită măsură, graţie celei de-a doua imaginii ale
20
Idem.
21
D.Aspinali (pseudonim al lui D.Deletant), România în Analiza Sovietica, avem declaraţia lui Ceauşescu către
Consiliul Naţional al Femeilor, la Bucureşti” sa faceţi copii, tovarăşe femei, aceasta este datoria voastră
patriotică”.
22
Lavinia Betea, Alexandru Bârladeanu despre Dej, Ceauşescu şi Iliescu, Bucureşti, Editura Evenimentul
Roamânesc, 1997, p.195
23
Adriane Baban, Aspecte ale sexualitatii în epoca Ceauşescu,în Revista “22”, nr.6/1998
24
Thomas Kunze, Ceauşescu. ed. cit,p.327.
25
Liberalizarea avortului a oficializat public o practică utilizată de obicei ca ultim remediu.În felul acesta, statul a
transformat normele ţăraneşti.Cu privire la familia ţăraneasca tradiţională, vezi Kligman 1988.La puţin timp după
sfârşitul celui de-al doilea razboi mondial, 76,6% din populaţie trăia în zonele rurale; aproximativ trei sferturi din
forţa de muncă activă se afla în sectorul agriculturii.Vezi Kligman 1988; Verdery 1983;
26
Banc şi Dundes (1990), apud Peter Siani-Davies, Revolutia Romana din Decembrie 1989,pag.43.

10
sale de om muncitor, de revoluţionar oarecum puritan, Nicolae Ceauşescu a fost ferit înainte de
1989 de cele mai grave acuzaţii sau relatări. Însă nu a fost şi cazul Elenei Ceauşescu faţă de care
nu s-a manifestat o reticenţă similară.27 Ea era prezentată ca geniul răului din spatele tronului
care dată fiind iubirea pentru lux şi opulenţă, apărea ca o îmbinare între Imelda Marcos şi Elena
Lupescu.28
Regimul nu ţinea cont nici măcar de muncile grele la care erau supuse femeile; ele nu puteau
duce o sarcină normală; alimentaţia şi normele de igienă erau iar o mare problemă.
Controlul statului asupra sferei publice şi subordonarea totală a celei private era o problemă
mult mai gravă în realitate decât în ideologie. Dependenţa cetăţenilor faţă de stat pentru minima
satisfacere a nevoilor de bază formează un spaţiu modificat de dependenţa reciprocă acestora.
Resursele din ce în ce mai reduse, duc la concurenţa între indivizi; lupta pentru achiziţionarea
produselor rămâne în istorie un moment dureros. Pensionari, oameni de toate vârstele stateau ore
întregi, chiar zile pentru o raţie de alimente. Unii mai făceau şi speculă, parcă răzbunându-se pe
acest regim mizer, vânzând vecinilor la un preţ mai bun, o parte din ce achiziţionaseră. Erau şi
persoane care considerau raţionalizarea produselor de baza - ouă, făina, zahăr, ulei, malai - o
uşurare. Raţionalizarea a instituit cu cinism, încercarea statului de a controla cetaţenii prin
“ alimentatia stiintifica ”.
În ciuda terorii existente, poeta Ana Blandiana a publicat în 1984 în revista studenţească
“ Amfiteatru ”o poezie “ Cruciada copiilor ”,29 care s-a răspîndit foarte repede datorită versurilor
adresate regimului impus:
“ Un întreg popor
Nenăscut încă
Dar condamnat la naştere (…)
Prin trupurile zvârcolite de femei
Prin sânge de mame
Ne-întrebate”.

27
Peter Siani-Davies, Revoluţia Româna din Decembrie 1989,Editura Humanitas, Bucureşti,2006.
28
.Ibidem, pag.43.
29
Pavel Câmpeanu, Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Iaşi, Editura Polirom, 2002, pg.276. apud Şerban Orescu,
Ceauşismul, România între anii 1965-1989; Editura Albatros, Bucureşti, 2006.

11
1.4 Timişoara – primul oraş liber al României .

Desfăşurarea evenimentelor.

Momentul declanşării revoltei împotriva ceauşismului avea să vină în decembrie 1989 la

Timişoara, oraş cu peste 300 000 locuitori majoritatea români, ocupând diverse funcţii;
Timişoara fiind unul dintre centrele urbane unde economia işi spune cuvîntul.
Înca din lunile anterioare au loc diferite opoziţii, demonstraţii la locul de muncă, pe străzi,
astfel încât viaţa era destul de greu de trăită, era sufocantă. Pe 23 noiembrie 1989 au loc mici
demonstraţii anti-ceauşiste a muncitorilor din schimbul de dimineaţa de la Uzinele Mecanice
Timişoara, dar fără un rezultat real fiind înfrântă de Securitate.
În seara de 15-16 decembrie un grup de cetăţeni, majoritatea maghiari protestează împotriva
luării deciziei de evacuare a pastorului László Tőkés.Prima manifestaţie paşnică putem spune.Se
presupune că acesta ar fii ţinut legătura cu serviciile de spionaj maghiar. Radio Budapesta
relatează despre o scrisoare a lui Tőkés către Walesa în care cere ajutorul preşedintelui
solidarităţii poloneze Lech Walesa - el spune că familia sa este terorizată dar şi prietenii,
enoriaşii că s-au înregistrat chiar şi victime situaţia devenind gravă şi critică. 30 Născut în 1952 la
Cluj este tras dintr-o familie de preoţi reformaţi. Potrivit concepţiei lui, biserica este datoare faţă
de credincioşi faţă de societate, cu activitate de folos public. 31 Participă activ la viaţa cotidiană,
scrie un aricol despre viaţa bisericească despre situaţia bisericii reformate în prima revistă
samizdat din România numită Ellenpontok-în traducere Contrapunct.
În strada Timotei Cipariu mulţimea se agită, vin primii miliţieni, securişti, şi câteva sute de
activişti PCR. De aici porneşte întreaga mişcare revoluţionară odata cu încercarea de avacuare a
pastorului Tőkés. Pe 16 decembrie demonstraţia din faţa casei pastorului se extinde în tot oraşul,
căpătînd un caracter net împotriva regimului politic din aceea perioadă. Pastorul îndeamna de la
fereastră ” vă rog sa mergeţi acasă ”. Dar nimeni nu pleaca. Se fac arestări în masă, arestări
masive. Din tramvaie coboară şi alţi timişoreni ce se alatura celorlaţi. Acum e momentul în care

30
Este vorba de Erno Ujvarossy.
31
Marius Mioc, Revoluţia fără mistere, începutul revoluţiei române, cazul lui Laszlo Tokes, Editura Almanahul
Banatului, 2002, pg60-63.

12
se aruncă cu pietre, cu sticle, etc. În Piaţa Maria apare un pluton de intervenţie. Curând aveau să
vină şi pompierii.
În jurul orei 19 au loc ciocniri fara logică timişioreni cu timişoreni, alţii cu forţele de
represiune. La 19:30 într-unul din telefoanele guvernamentale se solicită armata să iasă în stradă.
Era ordinul dictatorului care cere situaţia lichidată într-o ora.
Pe la orele 20 lângă complexul studenţesc se strigă “ studenţi veniţi cu noi ”! Vor veni numai
o mică parte pentru că celorlalţi le era teamă. În centru e devastată libraria lui Ceauşescu.
Timişoreni arestaţi de-a valma erau aspru bătuţi. Luptele de stradă nu au întârziat să apară nici în
celelalte pieţe ale oraşului. Pe calea Torontalului, militarii în termen parcă au ieşit la vânat de
oameni - mai ales pe cei care s-au rupt de coloanele oficiale. Camioanele circulă pline de arestaţi.
Acum se aud primele scandări ” Jos Ceauşescu ”, ” Romania Liberă ”, ” Deşteaptă-te române !
Români veniţi cu noi ”, ” Vrem pâine, vrem căldură ”, ” Fără violenţă ”, ” Azi în Timişoara,
mâine în toată ţara! Nu vă e frică, Ceauşescu pică!” Se trag clopotele la Catedrala Mitropolitană.
Miezul nopţii îi găseşte pe eroii noştri cuprinşi de presimţiri fericiţi chiar uitând cu desăvârşire
de frica de partid.
Noaptea de 16-17 decembrie curge apa în robinete iar caloriferele erau fierbinţi. Acesta era
ordinul partidului, ca până dimineaţa întreg oraşul să fie pus la punct. La 4 dimineaţa pastorul
Tőkés este evacuat din Timişoara.
În cadrul sediului local al Ministerului de Interne se găseau sute de arestaţi gata să primească
insultele, bătăile, batjocurile, umilinţele soldaţilor şi a forţelor de represiune.32 Dinspre Calea
Girocului nişte soldaţi ce flutură în vânt drapelul unităţii, se îndreptau cu paşi repezi spre centru.
La orele 14 o maşină de pompieri spală cu un jet de apă demonstranţii, parcă pentru ai trezi la
realitatea vremii. Începe lupta între cei care aveau arme şi cei care nu aveau. Trei maşini de pe
stradă sunt incendiate.
Consiliul Judeţean este luat cu asalt la orele 15 activiştii fug din sediu. La orele 16:30 are loc
şedinţa Comitetului Politic al C.C. al P.C.R. care aprobă represiunea; armata îşi dispune unităţile
la Operă, la Gara de Nord, la Parcul Copiilor, la Băile Neptun, la Primarie. Apar TAB-urile,
tancurile, paraşutişti. Întregi batalioane de securişti monitorizeaza întreprinderile cu cel mai mare
randament ELBA, ELECTROMOTOR, IAM.

32
Ne studiau ca pe nişte animale ciudate.Dosarele Istoriei, Nr.12(124), dosar: Revoluţia Româna, 1989, p ag.34.

13
 Preşedintele ţării dă ordin să se tragă.La orele 17 un elicopter survolează zona în care
manifestanţii îşi făceau de cap. Rând pe rând ajung în oraş Ioan Coman, Macri, Stănculescu,
Guşă.
Izbucnesc rafalele în Piaţa Libertăţii. Cade şi prima victimă a regimului:o femeie pe nume
Lepa Barbat. O altă femeie cade rapusă sub privirea copilului ei. O imagine dureroasă ce ne
ramâne în minte cum mama stă neclintită pe asfalt cu ochii ţintiţi spre copilul său, de parcă ar
vrea în continuare să-l protejeze de nemernicia de pe stradă. Tineri, vârstnici, oameni de tot
soiul, maghiari, români sunt arestaţi. La orele 19:30 soldaţii primesc armament, pistoale-
mitralieră. Acesta era cadoul pregatit de Statul român pentru populaţia sa. Victime peste tot în
Calea Lipovei, la Gara, în faţa Catedralei. Apar primele cadavre în scări de bloc, la balcoanele
apartamentelor sale, iar alţi sute de oameni arestaţi.33 Spitalul Militar primeşte şi el primii răniţi.
Cartierele proletare fierb în faţa tancurilor care trag neîncetat spre o ţinta anume dar fără nici un
scop.34
În dimineaţa zilei de 18 decembrie la Spital se găseau peste 58 de cadavre, 230 răniţi.
Se constatase că în ziua de 17 decembrie fuseseră găsiţi 26 de morti şi 200 de răniţi, ultimii
dintre ei fiind şi anchetaţi.35 O izotermă de la COMTIM trasportă morţii spre capitală, fără forme
legale din ordinul “Primei Doamne”. Poate că acesta a fost şi ultimul drum al Timişoarei
antedecembriste la Bucureşti! Între 16-19 decembrie au loc manifestaţii cu caracter
anticomunism, anticeauşism dar şi arestări ale forţelor de represiune. Se trage în continuare în
demonstranţi. Familiile işi caută disperate copiii, fraţii, soţii, rudele apropiate, cu speranţa că îi
va găsi vii sau măcar răniţi numai acasă să-i ia.
Spitalul Judeţean este luat pe sus de mulţimea furioasă. Li se răspunde de fiecare dată cu “Nu
avem raniţi”. Orele 16 în faţa Catedralei oamenii îndureraţi şi resemnaţi cu pierderea celor dragi,
aprind lumânări. Se trage iar. Un tânăr student este ucis cu sânge rece sub privirile apropiaţiilor.
Parcul din Jurul Catedralei este încercuit, iar oamenilor li se cere să se predea. Pe 19 decembrie,
interogatoriile de la Timişoara se întind, iar unul din cinci arestaţi este minor. Închisoarea “ Popa
Şapcă ” e plină.

33
Caietele Revoluţei, Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nr.2\2005
34
Ibidem.
35
Ibidem.Răniţi din 17 cu plagi la picioare vor ajunge, în 18, morţi împuşcaţi în cap.

14
 Oraşul este singur, într-o ţară care continua să tacă. Fabricile nu mai lucrează din cauza
armatei care încă se mai afla în stradă şi trăgea. La 20 decembrie timişorenii îşi iau soarta în
propiile mîini.36
Ca urmare a represiunii brutale din zilele anterioare prima întreprindere timişoreană intră în
grevă pe data de 19 decembrie - ELBA, clasa muncitoare refuza să mai lucreze ”nu lucrăm sub
arme ”, ” dacă nu se retrage armata, nu ne asumam nici un risc”. Urmând exemplul acesta alte
mari întreprinderi întră în greva – UMT - cea mai mare întreprindere din oraş, GUBAN,
Combinatul de Industrializare a Cărnii - COMTIM, BANATUL, DETERGENTUL,
SPUMOTIM, IAM. Se pun întrebări cu privire la decesele înregistrate de pînă acum. Muncitorii
sunt îndemnati să-şi reia munca, dar în zadar.37 Ei îi cer şefului, să raspundă la întrebări
privitoare la evenimentele din oraş-cine a ordonat să se tragă în populaţie, unde sunt morţii
Timişoarei, de ce au fost arestaţi oameni nevinovaţi?
Între zilele de 16-17 decembrie au fost ucişi 73 de manifestanţi, femei, batrîni, copii, adulţi şi
au fost arestaţi 832.38În zilele de 17-19 decembrie conform organelor de Procuratură Militară
Timişoara au fost înregistraţi 73 de morţi şi 296 raniţi.La 22 decembrie au mai căzut pradă
regimului încă 20 persoane, iar 73 rănite.Numărul exact al morţilor şi răniţilor nu a fost
înregistrat şi găsit în registrele vremii.Poate că au fost mai mulţi, ceea ce credem cu siguranţă.

Securitatea şi paternitatea denumirii de Frontul Salvării Naţionale.

Plecat în vizită în Iran, şeful de la Bucureşti lasă întreaga putere în mîinile soţiei sale, Elena
Ceauşescu;ea va încerca să elimine revolta timişoreană în ideea ca soţul când va veni să nu se
mai ocupe de această problemă.A dat ordin să ia cele 44 de cadrave ale revoluţionarilor din
Timişoara, pentru a le aduce la crematoriul din Bucureşti, să li se ştearga urmele.39
36
Există o foarte bogată bibliografie care se referă la acest aspect.Amintesc câteva:Claudiu Iordache, Isus s-a
născut la Timişoara.Decembrie ’89,Editura Helicon,Timisioara,1994;Mariana Cerincova, Noi suntem
poporul,Editura InterGraf, Timişoara, 2004.Titus Suciu,Lumea buna a balconului, Editura Helicon,
Timişoara,1996;Idem, Reportaj cu sufletul la gură.Traseele Revoluţiei, Editura Facla,Timişoara,1990…
37
Ion Coman,Omul se duce, faptele rămân, istoria însa le va analiza,Editura Meditaţii, Bucureşti, 2007, passim.
38
Marius Mioc, Revoluţia de la Timişoara aşa cum a fost ,capitolul Revoluţia în date statistice.Cel mai elaborat şi
recent studiu este cel întocmit de dl.Adrian Kali în cadrul Proiectului de cercetare “Revoluţia roamâna din
decembrie 1989 în Banat”, care va fi publicat într-o lucrare separată.
39
Această informaţie o găsim în mai multe surse.Vezi de exemplu Ioan Scurtu,Revolutia română în context
internaţional, Editura Enciclopedică şi Editura IRRD, Bucureşti,2006; Miodrag Milin(coordonator), Procesul

15
 Întra-adevăr în zilele de 18, 19 decembrie revolta a mai scăzut în intensitate dar situaţia din
oraş era din ce în ce mai sufocantă.Se cerea demisia lui Ceauşescu.
La Consiliul Judeţean PCR şi apoi la Operă se formează un comitet revoluţionar 40.
Revendicările de ordin social ( butelii, locuinţe, paşapoarte) sunt notate cu mare atenţie de către
premier, care promite că le va soluţiona foarte curând. Se duc tratative de eliberare a arestaţilor
cu primul ministru Constantin Dăscălescu, dar şi o serie de revendicări de ordin politic, demisia
lui Nicolae Ceauşescu, demisia guvernului,precum şi redarea morţilor către familii pentru a fii
înmormîntaţi creştineşte.
Pe baza acestor revendicari în seara de 20 decembrie este eleborată Proclamaţia F.D.R.,
primul organ al Revoluţiei Române; aceasta este citită în ziua urmatoare în faţa miilor de oameni
adunaţi în Piaţa Operei la ora 9,00.41 Se cerea punerea în libertate a deţinuţilor politici, se
întrebau ”cine a dat ordin să se tragă la Timişoara? ”, libertatea presei, libertatea radioului şi a
televiziunii, reforma învăţământului, alegeri libere, înfiinţarea unui centru de anchetă pentru
lămurirea stării din oraş, demisia guvernului42. Imediat arestaţii sunt eliberaţi, dar cu privire la
morţii din zilele anterioare nu se putea lua nici o hotărîre. Liderul comunist, proaspăt întors din
vizită condamnă public manifestaţiile şi ia măsuri în vederea intensificării represiunii43 şi ţine ca
de fiecare dată (mai ales cînd se simte ameninţat ) cîte un discurs cu privire la această situaţie
tensionantă.Dar nu face decît să declanşeze un alt val de proteste şi nemulţumiri făcîndu-i pe
timişoreni “huligani” şi “ elemente declasate ”.
În urmatoarele momente o coloană de manifestanţi este lovită din plin în dreptul Facultăţii de
Electrotehnică. Au urmat alte lupte de stradă cu soldaţii înarmaţi cu baionete.Avem declaraţia
unei femei care se afla în centrul acţiuniilor, Doina Suciu:”(…)între timp bărbaţii nu au stat cu
mîinile în sîn, ca prin minune(…)au apărut o mulţime de vergele, de bare metalice şi
oamenii(…)introduceau răngile pe undeva pe la şenile pentru a le bloca(…)şi tancurile s-au
înţepenit (…)bărbaţii au reuşit să plaseze o rangă la un loc sensibil blocînd sistemul de rulaj,
(…)ramaşi fără şenile, s-au oprit. În momentul următor oamenii au sărit pe tanc.Au deschis

revolutiei din Timişoara, Editura Academia Civică, Timişoara-Bucureşti, 2004; Alesandru Dutu, Revoluţia româna
din decembrie 1989.Cronologie, Editura IRRD, Bucureşti, 2007, pg.129.
40
S-a optat pentru această denumire de comun accord.Practic, la mai puţin de o oră de la pătrunderea
revoluţionarilor în clădirea Operei, Frontul era constituit (ora 14:00).vezi Lorin Fortuna op.cit.,pg.34-36.
41
Caietele Revolutiei,Editura Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nr.2\2005.
42
Textul Proclamaţei a fost elaborat în cursul nopţii de 20-21 decembrie şi citit de Lorin Fortuna în faţa mulţimii
adunate în faţa Operei din Timişoara la 21 decembrie, la ora 9 dimineaţa;Text cules din Victoria, Timişoara, AnulI,
nr.1,apud Caietele Revolutiei, Editura Institutul Revolutţei Române din Decembrie 1989, nr.2\2005.
43
Ibidem.

16
capacul şi i-au scos pe militari afară. Alte grupe se ocupau cu incendiul (…) 44 Se trăgea din toate
părţile, nu ştiai de unde veneau gloanţele ca să te fereşti, era o ploaie din care sigur nu
ieşeai”uscat”.Pe străzi se strigau lozinci ca ”Jos Dictatorul”,”Libertate”,” Nu suntem huligani
”,”Armata e cu noi”, întreg oraşul era pe străzi.45 ( mai puţin femeile care alăptau, sau care
zăceau la pat din diferite motive, boli, ori frica le era implantată în suflete ).
Timişoara traversează noaptea României întregi, îndreptandu-se spre un Crăciun, ce ne
asigură libertăţiile mult-aşteptate.
Frontul Democrat Român din Timişoara a elaborat şi difuzat prima Declaraţie Program cu rol
de a dezvălui întregii ţări că în Timişoara a fost revoluţie democratică şi că tot poporul să se
unească să lupte împreuna împotriva unui regim pe jumătate abolit. Se cântau versuri cu tentă de
libertate celor căzuţi li se aprinseră lumînări de către persoane ori străine ori apropiate.Nu mai
conta, erau toti frati, toti uniti pentru a duce la sfârşit un ţel anume-desfiinţarea
cenzurii.Evenimentele desfăşurate aici au fost repede aprinse şi răspîndite în întreaga ţară prin
intermediul radio Europa Liberă, Vocea Americii, de posturile de radio din Ungaria, Austria, dar
şi rudele ce se aflau în oraşul de pe Bega.
Se poate afirma cu certitudine că evenimentele de la Timişoara au furnizat imboldul
declanşării acţiuniilor revoluţionare în întreaga ţară.46 Se mulţumeşte în continuu persoanelor
care au rezistat eroic tancurilor si maşinilor blindate, gloanţelor, celor care au contribuit decisiv
la abolirea regimului de dictatură; la salvarea unei natiuni române nevinovate.
Timişoara a fost cel dintâi oraş din România în care majoritatea locuitorilor au conştientizat
necesitatea schimbării lui Ceauşescu şi a regimului comunist. În toiul demonstraţiilor oraşul a
generat câţiva lideri de tranziţie.47 Pentru câteva zile ei au fost creatorii şi animatorii
evenimentelor: s-au aşezat în fruntea coloanelor de demonstranţi, au gândit strategii, au luptat cu
mâinile goale în faţa armelor de foc şi au dat conţinut discursurilor politice din balconul Operei.48
Revoluţiile încep întodeauna cu o revoltă care reuşeşte!

44
Sergiu Nicolaescu, Cartea revoluţiei române, decembrie’89, Editura Ion Cristoiu, Bucureşti, 1999,pg.68.
45
Sergiu Nicolaescu, Lupta pentru putere-decembrie’89.Editura Bic All, Bucureşti, 2005.
46
Ibidem, pag 90-93.
47
Revolutţa Română din Decembrie 1989, Istorie şi Memorie, volum coordonat de Bogdan Murgescu, Editura
Polirom, Bucureşti, 2007.pag.34.
48
Ibidem.

17
1.5 Timişoara este liberă…e rândul capitalei.

În timp ce revoluţia din Timişoara îşi spunea cuvîntul în Bucureşti lucrurile au luat o altă
întorsătură.Aici se scandau lozinci legate de politica lui Nicolae Ceauşescu dar şi preluate de la
timişoreni;”jos Ceauşescu”,”capitala liberă”,”armata e cu noi”,etc.Este dat frâu liber armatei de a
trage în popor, în propriul popor”se crează o stare de necesitate; am dat ordin să se tragă, se
somează şi dacă nu vor să se supună, se trage.49
În dimineaţa zilei de 21 decembrie ora 12,00 începe mitingul sub comanda lui Nicolae
Ceauşescu în susţinerea politicii sale; toată demonstraţia se întoarce îmoptriva conducătorului,
astfel încât participanţii la miting încep să-l huiduie pe preşedinte; transmisiunea la radio şi
televizor este întreruptă pentru câteva ore.Acesta putem spune că este momentul psihologic cheie
în extinderea revoluţiei în ţară.Întregul aparat de opresiune se afla în stradă50.Armata era şi ea în
stradă în stare de alarmă; se formase un adevărat miting, care va declanşa evenimentele din
Bucureşti.51Din acest moment revoluţia româna a luat amploare depăşind zona Banatului şi după
cum aprecia Sergiu Nicolaescu, Începînd de acum, revoluţia romînă avea să-şi mute sediul la
Bucureşti, oraş în care după cîteva zile, după o perioadă de orori şi eroisme se va constitui
victoria revoluţiei.52
În timpul mitingului din Piaţa Palatului transmis de Televiziunea Română53 s-au auzit cuvinte
grave aduse lui Ceauşescu dar şi pro Timişoara54; forţele de ordine, deşi numeroase, s-au abţinut

49
Erau cuvintele declarate ale preşedintelui în cadrul şedinţei extraordinare a CC al PC, începând cu orele 16.00.
Evident măsurile luate erau împotriva propriului popor şi odată primite aceste ordine, nici-un ofiţer nu se mai putea
preface că nu ştia împotriva cui trăgea şi cine erau viitorii inamici.
50
Sergiu Nicolaescu, Revoluţia.Începutul adevărului, pg.41, afirmaţiile sale contrazic mărturia lui Iulian Vlad,
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia din decembrie 1989 percepută prin documentele vremii,
pag271:”De organizarea mitingului nu răspundea niciunei diirective, dar pentru securitatea lui Ceauşescu era
Direcţia a-V-a.Pentru măsurile generale de securitate ,de pază, era format alt comandament Pro clano palmierul,
nu ştiu dacă era bine, care data dinaintea plecării lui Ceauşescu la Moscova.Generalul Bucurescu s-a ocupat de
măsurile generale, privind acest miting, dar nu au fost măsuri deosebite de alte situaţii, pentru mitinguri, că
oriunde în lume, poliţia era alertată,nu numai poliţia în uniformă, ci şi siguranţa statului.În primul rând, în zona
unde se organizează mitingul erau aduse forţe, ca să intervină dacă se produce dezordine.În rândul din faţa erau
“aplaudatorii”, erau şi ofiţeri de securitatate, dar şi activiştii de partid.Au fost aduse două companii de trupe de
securitate, între care şi nefericiţii de la Câmpina(…)Ei au fost aduşi pentru măsuri de ordine în capitală în
dimineaţa din 21 decembrie”.
51
Ibidem,p.269.
52
Sergiu Nicolaescu, Un senator acuză, p.81.
53
Revoluţia româna în direct,I,p.9
54
Singurele informatii de acest fel apar în vol,Armata romana în revoluţia din decembrie 1989, p.111.Alecsandru
Dutu, Cronologia, p.164-165, nu aminteşte de aclamarea unor lozinci ostile regimului decât după încheierea
mitingului, adică începand cu orele 13.00-14.00.

18
să intervină pâna târziu dând posibilitatea grupurilor de manifestanţi să întocmescă liste ale unui
posibil nou guvern.55
Evenimentele grave în esenţa lor, nu-l demobilizează pe preşedinte.El organizează o
teleconferintă cerând primilor-secretari de judeţe să ia măsuri severe împotriva “oricăror
manifestări din rîndul tineretului”,insistând asupra faptului că”nu trebuie să se ajungă la
folosirea armelor”, dar”Detaşamentele de lupte trebuie să fie detaşamente dotate cu tot ce este
necesar pentru a impune ordinea şi disciplina”56.Să se fii împăcat guvernanţii de atunci cu
gîndul că soarta lor fusese deja hotărâtă şi să fii avut ei ştiinţă despre evenimentele care se
pregăteau şi care nu mai puteau fii oprite?Sau a fost vorba despre aceea <<orbire fatală>>,
boala celor ajunşi la putere care întodeauna de-a lungul istoriei s-au crezut nişte dumnezăi? 57
Cel puţin pentru cuplul Ceauşescu aceste afirmaţii rămân valabile.58
În după-amiaza zilei de 21 decembrie şi seara au loc manifestaţii în centrul oraşului; ciocniri
sporadice cu forţele de represiune; noaptea dinspre 21-22 decembrie este noaptea cînd au loc
numeroase arestări fiind înlăturată baricada din faţa hotelului Intercontinental; o represiune
destul de violent cu mulţi răniţi.

Evenimente marcante.
Manifestări ce răsunau în toate colţurile Bucureştiului; apar pe ecranele televizoarelor diverse
grupări sociale care promit un ajutor în acţiunile revoluţionare.
Biserica Ortodoxă Româna prin P.F.Teoctist Patriarhul Romaniei îşi aduce ajutorul apelând la
ierarhi, preoţi, credincioşi să participe activ la ruperea de regimul sub care au trăit ataţia ani de
teroare.Toate centrele comerciale, toate posturile de televiziune, toate radiourile cereau ajutor, se

55
Sergiu Nicolaescu, Începutul adevărului, p.42-43.”În primele ore, când atmosfera nu era înca fierbinte, în aceste
locuri s-au întocmit şi citit liste ale unui posibil nou govern, care în esenţă cuprindeau cam aceleaşi nume şi în
principal semnatarii scrisorii celor şase (Corneliu Mănescu, Doina Cornea, Dumitru Mazilu).În lista apăreau şi
numele unor comunişti ,aparţinând unei perioade precedente totalitarismului ceauşist.Consider că aceste liste sunt
o dovadă a manipulării manifestanţilor, având ca scop realizarea unei lovituri de stat şi înlocuirea conducerii
ceauşiste cu”comunişti mai omenoşi”, acceptaţi de Gorbaciov (vezi întanlirea Brucan-Gorbaciov la Moscova)
capabili să impună doctrina perestroikăi şi în ţara noastră.
Sergiu Nicolaescu aduce ân sprijinul afirmaţiilor sale şi alte probe, sugerând că însuşi Ceauşescu a fost la curent cu
asemenea planuri, evident, la Moscova.
56
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia româna din decembrie 1989 retrăită prin documente şi mărturii,
p.199-200.Textul integral al teleconferinţei este publicat la paginile 197-201.
57
Mihail M.Andeescu, Adevărata securitate din România.(încercare de analiză asupra stării societăţii româneşti
înainte şi după decembrie 1989), Editura “Curtea Veche”, Bucureşti,1999,p.76.
58
Alexandru Osca,1989,an decisiv în istoria Europei, Editura Mega, Cluj-Napoca,2008,p.124-125.

19
aflau sub asediul trupelor ceauşiste,59 persoane speriate care sperau să ia sfârşit acest coşmar.60Pe
post se dau diferite scene din centrul evenimentelor, televiziunea româna liberă era la dipoziţia
mulţimii, secvenţe cu revoluţia din ţară, cum se organizau manifestanţii din celelalte oraşe, era
revoluţia în direct, necenzurată.Oameni curajoşi dau informatii importante despre un alt grup,
studenţii din Grozăveşti care erau atacaţi de trupele de securitate,61 ori de Comandouri.Se aud
împuşcături, rafale de arme automate, apoi rafale puternice de riposte.Televiziunea Româna din
Dorobanţi este luată cu asalt de mulţimea învolburată de oameni, hotărâţi să preia cuvântul şi să
ţină discursuri anticomuniste în faţa a miilor de oameni ce aşteptau cu nerăbdare să se întâmple
ceva mai repede şi fără vărsare de sânge. Nu conta dacă erau intelectuali sau făceau parte din
clasa de jos a societăţii, pentru ei conta să reuşească revoluţia.
Numarul imens al militarilor care trebuia să facă faţă demonstranţilor era de cîteva
mii.62Armata a fost şi ea “contaminată”de acestă stare psiho-morală a poporului roman deşi în
comparaţie cu populaţia civilă beneficia de venituri băneşti mult mai mari.63
Ceea ce s-a întamplat în capitală în data de 21 pâna pe 22 decembrie seamănă cu scene dintr-
un teatru tragic-comic al absurdului nuanţat de numărul de morţi şi răniti, de tirurile de mitraliere
şi arme de ultim calibru, arme automate,de strigătele manifestanţilor,de mişcarea haotica a
grupărilor, în care nu ştiau în ce parte se orientează,de coloanele de muncitori în fruntea cărora se
aflau artişti, regizori, gazetari, scriitori, unităţi înarmate până-n dinţi, de o dezorientare totală, de
haosul de pe străzi, de milţeni abandonându-şi locul de muncă, armamentul,de urmele de sânge
uman ce curgea ăn mici şiroaie printre crăpăturile de totuar- aduce izbitor cu turnarea unui film
cu un scenariu absurd.Aceste imagini de groază, oroare capătă un alt sens dacă ne sunt spuse de

59
La un moment dat, cineva spune”De sus se trage(…)se aude o împuşcătură, se cere armatei să ia măsuri.
60
Focurile de armă se auzeau din ce în ce mai tare, iar din dep[rtare se auzeau cuvinte de ]ncurajare, venite dintr-o
durere covârşitoare:”intervine armata(…),nu fugiţi(…),fraţilor nu intraţi în panică(…),armata e cu noi(…),rămaneţi
pe loc(…)
61
Am uitat să precizez că studenţii, la fel ca şi la Timişoara “au făcut toată revoluţia”.Ei au contribuit considerabil la
victoria revoluţiei.
62
Remus Macovei, Represiunea armată în decembrie, 1989, p.33-34.în “Caietele Revolutiei”, nr.3(10)/2007, p.33-
37, afirma urmatoarele:”Mii de militari, uzitând de armament uşor de infanterie, dar şi de mitraliere de pe tancuri,
şi TAB-uri, vor desfăşura acţiuni de apărare a unor obiective, politico-admnistrative, de interzicere a accesului
demonstranţilor în clădiri de mare importanţă, dar şi de împrăştiere a lor.În urma confruntărilor s-au înregistrat
162 morţi şi 1101 răniţi.
Participarea armatei la represiune va înceta la 22 decembrie ora 10.45, când militarii din garnizoana Bucureşti
primesc ordin de la generalul Victor Atanasie Stanculescu să se desprindă de mulţime , şi să se retragă în
cazărmi.Se încheie astfel o pagina ruşinoasă din istoria armatei române.
63
Marin Pancea, Revoluţie sau Lovitura de Stat - un interviu cu fostul şef al Direcţiei de Informaţii a Armatei
realizat de Graziela Barla, Editura Holding Reporter, 1999.p.11

20
militari, ori părţile acuzatorii.64Avem relatări concludente ale unor participanţi care au trăit intens
acest eveniment până la ultima suflare:
-În calea Dorobanţi- “din casa Marcu Stan, în 23.12 după orele 15.00 au fost scoase două
persoane cu mâinile ridicate de către armată şi duse în directive necunoscute”.65
-Piaţa Aviatorilor-“Primele focuri de armă s-au auzit dupa ora 18.00, dar schimburile intense
de focuri s-au consumat între orele 20.00-24.00 şi se auzeau dinspre Bd.Primăverii, str.Aurel
Bălcescu şi str.Pangratti.După ora 24.00 s-a tras sporadic, între orele 3.00-3.30, s-a tras intens
dinspre Piaţa Aviatorilor spre Vila.În 23.12 dimineaţa, s-a tras din blocul ruşilor.”66
-Calea Dorobanţi-“S-a tras de la ora 21.00, în zona TV existînd două zgomote de armă-arma
automată si pistol.”67
Evenimentul de la Otopeni, a fost printre evenimentele marcante ale revoluţiei, el
înregistrând, aproximativ 49 de morţi din care 37(1 ofiţer, 34 militari în termen, 2 salariaţi
civili)din Unitatea Militară Cîmpina; 2 ofiţeri din UM Bucureşti; lt.maj.Ionescu Ion împuşcat în
ceafă; 9 persoane din autobuzul Tarom(7civili, un subofiţer, unul din Aviaţia Civilă).68Incidentul
de la aeroportul Otopeni marchează o etapă mai grea în viaţa românilor, deorece aici au murit
oameni nevinovaţi, oameni care au plătit cu viaţa pentru o neînţelegere între ordinele de
represiune.
În dimineaţa de 22 decembrie, în timp ce coloanele de manifestanţi din marile centre
comerciale, intreprinderi bucureştene se apropie de centrul capitalei, Ceauşescu îi cere în mod
imperative generalului Milea să deschidă focul şi să împraştie grupurile anticeauşiste,dar ezitarea
generalului, marcat de ceea ce se întamplase cu o noapte în urmă, cînd dăduse dovadă de
inconsecvenţa69,temîndu-se de “şeful “său, şi ca va fii înlocuit de generalul Stănculescu 70,se

64
Remus, Macovei, Repreiunea armată în decembrie 1989, p.35-36, se fac încriminări nominale ale unor
generali.”Următorii generali au primit, emis şi transmis ordine privind executarea represiunii şi au aprobat
unităţilor din subordine să participe efectiv la aceste acţiuni: gen.Stefan Guşă, şef al Marelui Stat Major;
gen.Victor A.Stănculescu, prim-adjunct al Ministrului Apărării Naţionale, gen.Mihai Chiţac, comandat al
Comandamentului Trupelor Chimice.
65
Dosarele de Cercetare, efectuate de reprezentanţii “Club-TV22.
66
Ibidem.
67
Ibidem.
68
Sergiu Nicolaescu, Cartea revoluţiei române.Decembrie 1989, p.230-231.
69
Constantin Sava, Constantin Monac, Revoluţia din decembrie 1989 percepută prin documentele vremii, p.156-
157.
70
Sergiu Nicolaescu, Începutul adevărului, p.41-42.Citându-l pe Ioan Coman, autorul lucrării afirma:”În ziua de 21
dimineaţa, întregul aparat de opresiune se află în stradă.Armata era în stare de alarma.Telefonic, Ceauşescu
anunţa la Timişoara că Victor Stănculescu să se prezinte la Bucureşti, pentru a-l înlocui pe generalul Milea.
(Declaraţia lui Ion Coman).”

21
sinucide la ora 9,30 fiind declarat de Ceauşescu “trădător”. 71Mai tîrziu are loc la radio şi
televiziune un comunicat despre sinuciderea”tradătorului Milea”şi instaurarea stării de necesitate
în tot ţinutul R.S.R.Are loc o ultimă şedintă a Comitetului Politic Executiv, în care este important
de observat cum preşedintele ţării”Ceauşescu nu mai era stăpîn pe situaţie”.72

Nicolae Ceauşecu iese la balcon, cu gândul să obţină sprijinul maselor, dar nu face decît să
provoace furia lor, dictatorul speriindu-se şi dezorientat se retrage.73În acest moment mass-media
ocupă un rol central, în sensul că ea face legătura dintre lumea reală cuprinsă de febra comunistă
şi de cel care a înteţit-o la noi.Accesul în Piaţa Palatului şi în sediul Comitetului Central devine
liber la orele 11-12.Trupele de securitate renunţă la armament, iar clădirea este asaltată de
mulţimea năvălitoare; se observă o fugă în masă a generalilor dar şi a cuplului Ceauşescu la ora
12,06 împreună cu Emil Bobu şi Manea Mănescu –iau elicopterul de pe terasa clădirii.74Acest
moment însemnă prăbuşirea regimului socialist-totalitar.Putem spune că revoluţia în planul ei
ideologic şi-a “făcut numărul”, dar în planul realist a atins cote înalte.În nici-o parte a Europei în
nici-o revoluţie anticomunistă, nu a existat atîta varsare de sânge ca la noi.

Instrumentul de care liderul nostru s-a folosit a fost acelea de represiune, destinat pentru a
sfărâma rezistenţa exploatorilor.Aşa a fost văzut poporul de către Nicolae Ceauşescu în
momentul în care acesta foarte uşor şi fără pic de conştiinţă dă ordin generalilor din subordine,
să tragă în lume.

După fuga lui Nicolae Ceauşescu evenimentele se derulează haotic, în prim-plan fiind
revoluţionarii.Apar disidenţi ai revoluţiei, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Doina Cornea, Sergiu
Nicolaescu, Petre Roman-citeşte “Declaraţia Poporului”cerând să se înceteze luptele, căci
dictatorul e înfrânt.Pe toate posturile tv, radio, se vorbeşte despre o organizaţie post-
revoluţionară, cu rol de a capta atenţia, sprijinul poporului, în alegerea noului guvern.În fruntea
lui era Ion Iliescu-încă de la prima sa apariţie publică, Ion Iliescu s-a comportat ca un lider
politic, hotărît să-şi asume răspunderea organizării României pe baze democratice.75Pe data de

71
Alescandru Dutu, Cronologia , p.185;Armata româna în revoluţia din decembrie 1989, p.128-130.
72
Ioan Scurtu, Revoluţia româna din Decembrie 1989 în context internaţional, Bucureşti, 2006, p.228-229.
73
Constantin Sava, Constantin Monac, Adevăr despre decembrie 1989.Conspiraţie.Diversiune.Revoluţie…Editura
Forum, Bucureşti, 1989, p.103, este descris cum Ceauşescu este huiduit de mulţime.
74
Armata româna în revoluţia din decembrie 1989, p.113-114.Despre fuga lui Ceauşescu şi despre rolul jucat de
Victor Stănculescu, vezi pe larg interviul acordat de acesta în ziarul Ziua, din 3 si 5 iulie 1997.
75
Ioan Scurtu, Revoluţia din decembrie 1989 în context internaţional, p.244.

22
22 decembrie ora 23,00 Ion Iliescu citeşte la posturile naţionale de radio şi televiziune
Proclamaţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale, care anunţa încetarea regimului comunist şi
trecerea la un regim democratic plurupartidist.76
În concluzie, scenele tragic-comice de teatru absurd din timpul Revoluţiei, s-au dorit a fii
nişte realităţii a unei lumi crude fără de care poporul romîn nu s-ar fii eliberat de suflul greu al
regimului comunist.
Alte întregi oraşe au fost cuprinse în jocul aspru al eliberării.Găsim peste tot cărţi care
vorbesc despre revoluţie, care ne vorbesc de actele grave petrecute atunci, dar şi declaraţii directe
ale participanţilor din mijlocul faptelor..

Numai un om liber poate să-şi transforme conştiinţa morală în acte generoase.Sclavii nu-şi
pot dărui decît speranţa şi tristeţea77!
(Eduard Pamfil)

Statul nu există în lumea fenomenală;el este o ficţiune a filozofilor.

[…]Ceea ce există într-adevăr este o organizaţie, o colecţie de fiinţe umane individuale
legate de un set de relaţii.[…]Nu există ceva precum puterea Statului; în realitate, există doar
puteri ale indivizilor.78

(A.R.Radcliffe-Brown,African Political Systems,1940)

Participarea la neadevăr este singura legătură între membrii societăţii noastre actuale.Ea
duce la forme de necinste colectivă şi la anularea demnitătii noastre ca neam.

76
Caietele Revoluţiei, Editura Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989, nr.2\2005
77
Dosarele Revoluţiei, Nr.12(124), Dosar:Revolutţa Româna, 1989, pag.36.
78
Gail Kligman, Politica Duplicităţii, Editura Humanitas, Bucureşti, 2000, pag100.

23
 Doina Cornea, Jurnal, Cluj,3 februarie1989.

Capitolul II

1.1 Situaţia femeilor în Romînia la sfarşitul anilor 1980.

Ideologia socialistă a muncii îi obligă pe toti cetăţenii să contribuie la formarea socialismului

după”posibilităţi”.Erau împărţiţi ca fiind membri productivi sau neproductivi ai societăţii.În acest

24
fel cetăţenii au fost puşi să slujească scopurile economiei politice a statului.79 Indivizii erau
recunoscuţi sau acceptaţi public în funcţie de starea lor productivă, de randamentul de care
dădeau dovadă pe parcursul întregii activităţi.Persoanele considerate a fi handicapate fizic sau
mental purtau eticheta de membri neproductivi ai societaţii erau condamnaţi la izolare şi uitare
ca”nonpersoane”, sau erau abandonaţi în nişte instituţii ce asigurau numai condiţiile minime de
supravieţuire.În esenţă, cei care nu munceau în interesul naţiunii erau drept “paraziţi”ce devorau
trupul sănătos, disciplinat al poporului.80
Din resursele potenţial productive de forţă de muncă făceau parte şi femeile, reprezentînd
majoritatea populaţiei româneşti.81
În sfera publică care se afla sub controlul aspru al statului, femeile ocupau posturi influente cu
toate că prezenţa lor era mai mult simbolică.Anul 1989 este anul în care accesul la “putere”era
stratificat.Majoritatea femeilor aflate la putere nu făceau parte din “nucleul central”, dar ele
cochetau cu acesta.Pierre Bourdieu spunea că femeile formau “fracţiunea dominată a clasei
dominante”.Ele nu reprezentau interesele femeilor, la fel cum sindicatele nu reprezentau
82
interesele muncitorilor.
Emanciparea legiferată a femeilor în socialism-prin munca salarizată, a contribuit la
modificarea neaşteptată a relaţiilor cu familia.De acum, de la femeie se cere mai multă
străduinţa în viaţa profesională dar şi familială.
Anii anteriori cât şi anul1989 crează un spaţiu de desfaşurare a activităţii feminine ducându-
ne cu gândul la acel egalitarism mai mult forţat; participarea la viaţa politică, la economia ţării,
în societate, ca o simplă muncitoare dar şi ca mamă, a creat o dubla povară a muncii acesteia,
atât în stat cât şi în gospodării.83Această dublă povoară a fost la un moment dat chiar triplată, de
o alta şi mai grea, aceea de a da poporului urmaşi, de a naşte mai mult forţat decât din dorinţă.

79
Gail Kligman, Politica Duplicităţii, Controlul reproducerii în România lui Ceauşescu, Editura Humanitas,
Bucureşti, 2000,pg.35-37.
80
Ibidem.
81
Între anii 1948-1989, bărbaţii reprezentau aproximativ 49,3% din populaţie şi femeile 50,7%.Vezi Anuarul
Statistic al Romaniei, 1990:50. În general femeile formau majoritatea populatiei, deoarece mortalitatea masculină
era mai mare decât cea feminina.
82
În unul din discursurile magnifice ale lui Nicolae Ceauşescu la Conferinţa Naţionala a Femeilor, 126 din cei 446
membrii ai Comitetului Central erau femei.Intre anii 1985-1989, găsim în birourile comitetelor judeţene de partid
aproximativ 40% femei.Faptul că femeile participau la viaţa sectorului public, are o influenţă directă asupra reactţei
violente la adresa lor din perioada de tranziţie
83
Important de reţinut, că bărbaţii erau supuşi unor duble munci în economia secundară.Vezi de exemplu Kligman
1992:364-418, Goven 1993:224-240. apud Gail Kligman, Politica Duplicităţii, pag287.

25
 Imaginea femeilor ca vaci aparea în repetate rânduri: ca şi când ar fi fost vaci duse la păscut
de autorităţi, producătoare de lapte şi viţei, femeile erau tratate cu indiferenţa acordată
animalelor.Analogia femeilor cu vacile era bine cunoscută şi respinsă în special de femeile de la
ţară, care se întrebau ce s-ar fii întamplat dacă nu puteau sa dea naştere celui de al treilea
copil.Urmau să fie trimise la închisoare?dar dacă murea copilul-trebuia să mai nască unul?84

1.2 Instituţionalizarea politicii demografice.Egalitate între sexe.

În timpul construirii socialismului, un număr foarte mare de femei au beneficiat de pe urma
sistemului educaţional.De exemplu, fetele reprezentau în 1989, pentru că este anul nostru de
interes 49,8% din elevii de liceu; la nivel unversitar procentajul de femei admise creşte
considerabil pâna în1989 la 48,3%.Tot acum cifra totală a şcolarizării la femei era de 48,5%85
În 1989, 40,4% din angajaţii intrepriderilor erau femei; 53,4% erau femei ce ocupau functii in
telecomunicatii; 62,5% in domeniul serviciilor; 58,6% erau în artă, cultură şi învătământ86.Cu
toate aceste lucruri, exista tendinţa ca femeile să ocupe funcţii mai puţin adecvate nivelurilor lor
de pregătire.87Deşi se cerea egalitate între sexe, egalitate în muncă-aceasta nu exista.Sectoarele
cheie ale socialismului şi anume-industria grea, birocraţia, Securitatea Statului- erau sectoare
unde dominau barbaţii, iar sectoarele dedicate femeilor erau cele mai accesibile-industria uşoară,
agricultura, învătământ, sănătate, cultură, contabilitate-ele deţineau funcţii inferioare
bărbaţilor.Această inegalitate se observă şi la salariile lor, unde, femeile luau mai puţin bani
decât bărbatul, pentru că, poate nu presta aceeaşi muncă ca şi bărbatul, sau munca depusă de un
bărbat era mai semnificativă, eficientă decât a unei femei.
Femeile s-au opus discriminarii salariale.Ele au fost încurajate să participe la munca
patriotică.După orele de serviciu, mulţi dintre intelectuali au avut rolul să instruiască femeile, să
le explice importanţa igienei personale, mai ales celor gravide şi mame.Activistele erau trimise
pe teren să evalueze condiţiile de la casele de copii şi bătrâni.Neglijenţa era sancţionată.
Rolul tradiţional îi revenea tot femeii, pentru că ea era singura care trebuia să nască copii, să-i
crească, să deţina controlul complet al unei gospodării.Aşa este reprezentată familia ca fiind
84
Gail Kligman, Politica Duplicităţii, pag.328.
85
Vezi Raportul Naţional pregătit pentru Conferinţa Mondială a Femeilor , Beijing, 1995:The Condition of Women
in Romania(1980-1994).
86
Vezi anuarul statistic al României, 1990:116.
87
Nu prea avem statistici care să ne arate macrotendinţele sau microtendinţele.Însa cu desavarşire există anumite
funcţii ce au fost feminizate.

26
celula de bază a societaţii roamâneşti comuniste.Socialismul românesc sub Ceauşescu a devenit
cunoscut ca “socialism într-o singura familie”88.Într-o comunitate tradiţională, căsătoria crează
legături între familiile corporative.Mamele şi soacrele din familia patriarhala ţineau frâul casei,
iar autoritatea lor creştea odată cu vârsta.O formă de recunoaştere a capacitătii specifice fiecarei
femei, statul se angaja să ajute intrarea femeilor în sfera economică, dându-le diferite moduri de
asistenţa socială: concedii de maternitate garantate, siguranţa locului de muncă, anumite ajutoare
pentru o cât mai bună creştere a copiilor.Până la urma urmei, interesul statului era acela de a
creea un spaţiu de dezvoltare a copiilor, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental, dar să
faciliteze forţa de muncă feminină.În schimb aceste drepturi, aşa le putem numi, acţionau ca
nişte stimulente pozitive, erau privite de anumite femei ca un real ajutor.
Atât femeile cât şi bărbaţii, erau răsplatiţi cu slujbe, onoruri şi acces la resurse în schimbul
creării unui univers ideologico-simbolic în jurul liderilor. 89 Dar în ciuda sprijinirii ideologice a
egalitaţii sexelor, facem o comparaţie cu alte state socialiste, unde legea progresistă referitoare la
drepturile femeilor ca muncitoare, venea în contradicţie de multe ori cu obligaţiile lor de
reproducătoare a forţei de muncă.Pe scurt era vorba de rolul lor ca şi mame.Contradicţiile
referitoare la statutul pe care trebuia să-l ocupe femeia, ca (re)producătoare pentru statul socialist
şi în familia patriarhala au dus la o staţioanare a limitelor dintre sfera publică şi cea privată în
viaţa cotidiana.90Bineînteles că în momentul în care statul dă legi despre reproducerea biologică
în interesul reproducerii sociale, interesele publice şi cele private devin omogene.91Lichidarea
propietaţii private, a dus inclusiv la sfârşitul condiţiei femeii ca “propietate privată 92”, iar
transformarea aceasta a “vechii ordini”crează distrugerea “habitusului”capitalist.Astfel familia
burgheză, tradiţională, trebuia să-şi încheie extistenţa.93

88
Katherine Verdery, Compromis şi Rezistenţă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pag.54-55.
89
Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Istorie şi Memorie, volum coordonat de Bogdan Murgescu, Editura
Polirom, Bucureşti 2007, pag.142.
90
Contradicţiile dintre munca socială productivă şi reproductivă a femeilor pun în lumină alunecarea într-un
ansamblu de diferenţieri categoriale întunecate, care afectează grav multă vreme relaţia marxism-feminism.
91
Legislaţia drepturilor reproductive nu face decât ca statul să intervină în viaţa particulară a cetăţenilor lui.Însa
protecţia drepturilor este radical diferită de legislaţia statului referitoare la comportamentul reproductiv.Acesta din
urmă, uzurpă dreptul cetăţenilor la viaţa privată şi intimitate.
92
Bărbaţii îşi pierd dreptul de propietate privată asupra femeilor.
93
Îmbinarea relaţiilor de familie de tip”burghez”cu organizarea familiei ţăraneşti contribuie la dispariţia şi reducerea
la tăcere a femeilor în perioda anilor ce vor urma.Însă relaţia dintre paternalism şi patriarhat se afla pe loc secund.

27
1.3 Ce rol avea Familia?
Familia contemporană îşi reclamă din ce în ce mai hotărât dreptul de a fii apreciată, să
dispuna de miloacele de comunicare în masă, de radio, televizor, ziare locale, centrale, reviste,
etc.Dacă se recunoaşte acest rol al familiei, din start se impune formarea obiceiului, potrivit
căruia, audierea telejurnalului, vizionarea programelor de transmisii directe de la evenimentele
politice majore ale vieţii noastre statale, să fie obligatorii şi pentru femeile-mame, la fel cum şi
curăţatul cartofilor, spălatul, şi ştergerea vaselor, sunt considerate o datorie, şi acceptate aşa cum
sunt.
Familia trebuie să evolueze în societatea socialistă, spre direcţia unei realitaţi, spre modul de
abordare a membrilor unei comunităţi, pe baza contribuţiei reciproce şi egale, completându-se în
acest fel funcţia educaţionala a familiei, cu cea culturala, iar mai târziu cu cea intelectuală.94
Codul Familiei spune că statul românesc protejează căsătoria şi familia; că el sprijină prin
masuri economice şi sociale dezvoltarea şi consolidarea familiei.Statul apară interesele mamei şi
copilului şi manifestă deosebită grijă pentru creşterea şi educarea noii generaţii[…]. În relaţiile
dintre soţ şi soţie , precum şi modul de exercitare a dreptului faţa de copii, bărbatul şi femeia au
drepturi egale.(articolul1).95În privinţa egalitaţii în drepturi a femeii, Codul Familiei proteja de
jure egalitatea femeilor în sfera privată.96Dar există o mare dilema în privinţa acesta, pentru că
femeia de zi cu zi era străina de acestă egalitate, ea încălcând uşor normele patriarhale
tradiţionale.
În sfera cealalta, în cea publică, avem şi acolo un articol care prevede egalitatea femeilor cu
bărbaţii.În articolul 23 al Constituţiei, se prevede:”În Republica Socialistă România, femeia are
drepturi egale cu bărbatul.Statul ocroteşte căsătoria şi familia şi apără interesele mamei şi
copilului”97 Statutul de egalitate reprezenta mai mult afirmarea şi răspândirea unei doctrine
comuniste, decât încercarea de redresare în vre-un mod a inegalitaţii existente deja.De fapt
egalitatea sexelor într-o dictatură proletară, însemna ca muncitorii, indiferent de sex, erau definiţi

94
Publicaţiile editate de Consiliul Naţional al Femeilor vor pune în centrul preocupărilor lor creşterea aportului
femeilor de la oraşe şi sate, la înfăptuirea politicii partidului, la popularizarea figurii înaintate a femeii muncitoare,
ţărănci cooperatoare, intelectuale-făuritoare de bunuri materiale şi spirituale, a femeii-mamă, educatoare a tinerii
generaţii.Clubul pentru femei, “Femina”, a fost format pentru a rezolva în mare parte aceste probleme.Vezi Gabriela
Ionescu şi Zenia Grigore,”Clubul Femina”-o tribună de educaţie, Femeia, nr.1, 1974:16.apud Gail
Kligman,Politica Duplicităţii
95
Gail Kligman, Politica Duplicităţii, Bucureşti 2000, pag 37.
96
Ibidem,pag 37
97
Ibidem.pag 38

28
social şi economic de lipsa propietăţii private.98Garantarea egalităţii nu reflecta nici-o atitudine,
dar nici nu recunoştea inegalitatea care evolua pe zi ce trece. Egaliatatea între sexe nu era
înteleasă sau traită în vre-un termen cultural; ea era doar spusă din punct de vedere politic.
Protecţia de care ne vorbeşte statul nu însemna altceva decât subordonarea noastră ca cetaţeni
simpli.Carole Pateman spunea că:”Protecţia este modul politicos de a vorbi despre
subordonare”.Astfel interesele ambelor sexe devin deopotrivă subordonate intereselor statului.
Aşa cum am remarcat deja, un aspect important al schimbărilor revoluţionare, l-a constituit
evoluţia femeii în societate.Ea nu mai depinde totalmente de soţ, e liberă şi vrea să se afirme cât
mai mult.
Prezenţa femeilor în viaţa economică, politică şi socială a ţarii, a fost creată după modelul
oficial al Elenei Ceauşescu.
Astfel Comitetul Central a elaborat o serie de decizii luate într-una din plenarele Comitetului
Central Executiv cu privire la “contribuţia femeilor din ţara noastră, la rezolvarea problemelor
vietii social-politice şi economice ale natiunii”99.
Creşterea rolurilor posibile ale femeilor în dezvoltarea economică, ştiinţifică şi culturală,
precum şi în viaţa politică şi socială, pentru”manifestarea multilaterală a forţelor ei creatoare,
pentru îmbinarea armonioasă a rolului ce revine femeii ca mama şi soţie cu acela de participantă
activă la eforturile întregului popor pentru progresul rapid şi necontenit al patriei noastre”100.
Consolidarea familiei în interes national, pentru ca existenţa unor familii sănătoase, garanta o
creştere a numarului de copii care aveau să formeze”generaţii sănătoase, robuste, profund
devotate cauzei socialismului”.101
Stabilirea profesiilor şi funcţiilor prioritare ale femeilor, pentru “crearea de noi locuri de
muncă necesare integrării în continuare a populaţiei satelor în industrie” şi pentru creşterea
procentului de femei angajate în domenii cum ar fi electrotehnica şi ingineria chimică,

98
Ibidem.Cred că înseşi femeile trebuie să acţioneze mai intens pentru a contribui la lichidarea stărilor de lucru
negative, care mai dăinuie în acest domeniu.În fapt era responsabilitatea femeilor să combată sexismul.Cuvintele lui
Ceauşescu referitoare la această problemă, lămureşte într-un totul întreaga poveste:”Dacă vorbim de crearea
condiţiilor de deplină egalitate între sexe, aceasta înseamna că trebuie să –i tratăm pe toţi oamenii nu ca bărbaţi şi
femei, ci în calitatea lor de membrii de partid, de cetăţeni, pe care îi judecăm exclusiv, după munca pe care o depun.
99
Vezi Gail Kligman, Politica Duplicităţii, pag.143.
100
Vezi Rolul femeii în viaţa economică, politică şi socială a României socialiste, 1973, apud.Gail Kligman,
Politica Duplicităţii,pag.143.
101
Gail Kligman, Politica Duplicităţii,pag.143.

29
electronica, optica, mecanica fină, industria alimentară, etc, şi în alte domenii unde se vor
amenaja noi locuri de muncă, adecvate femeilor.102
Promovarea în poziţii de răspundere, în toate institutiile de partid şi de stat, a femeilor care
aveau pregătirea politică şi profesională necesară şi care erau buni organizatori şi membrii de
familie.Se recomanda să fie ales un numar mai mare de femei în funcţii de secretari ai
comitetelor judeţene, municipale, oraşeneşti şi comunale de partid, precum şi ca presedinţi şi
vicepreşedinţi ai consiliilor populare judeţeneşti, municipale şi oraşeneşti.Măsuri similare se
recomanda să fie luate şi de către organele de conducere ale sindicatelor, uniunilor judeţene ale
cooperativelor agricole de producţie, ale cooperativelor meşteşugareşti şi ale altor unităţi
economice.103
Intensificarea muncii politico-educative în rândul femeilor, pentru formarea şi dezvoltarea
conştiinţei socialiste,[…] a grijii faţă de propietatea obştească, respectării disciplinei în muncă, a
obligaţiilor profesionale şi obşteşti.-acest punct se referea la activistii din domeniul propagandei,
mai ales la cei din mişcarea de femei.104
<<În lumea dură a bărbaţilor, un NU venit din partea unei femei căpăta noi valenţe, decat cel
scăpat printre scârtiitul de dinţi şi tremuratul buzelor.
Este NU categoric, după o viaţa de trudă, şi speranţe zădărnicite într-un sistem al minciunii;
minciuna şi violenţa abătută asupra femeii istovite, care a fost pedepsita violent cand a vrut să fie
cinstită, cu ea, cu lumea, cu demnitatea ei.
Un NU al unei mame de martir.Cu pioşenie şi multă bunăcuviinţă, în confruntare cu Răul
instituţionalizat, fară chip şi suflet, care seamănă a moartea de după perdeaua camerei:”Să fie
scoşi şi judecaţi”!
Un NU între lumi, pe invers cu refuz de a gira viitorul pe seama diletanţilor ori a fariseilor;şi
speranţe de Decembrie, vii înca, în reformarea vechii structuri.
Un NU din bun simţ şi speranţa de mai bine;naivitate reprimată şi ea cu vorbe triviale şi
ameninţări brutale ale câinilor dezlănţuiţi ai Iadului.
Un NU sfaşietor şi tragic, al mamei de copil, pentru tulburarea liniştii morţii (“Doamne, cine
i-o fi luat verigheta”?) şi a rânduielilor vieţii (“Nimeni n-a tras…Atâta le doresc: ucigaşii să aibă

102
Activistele au promovat posibilităţile de angajare a femeilor în noi locuri de muncă.Pentru mai multe detalii vezi
“Meserii feminine, meserii masculine”, Femeia, nr.2.1974.pag 162.
103
Vezi Rolul femeii în viaţa economică, politică şi socială a României socialiste, 1973, apud.Gail Kligman,
Politica Duplicităţii,pag.143.
104
Măsuri ce priveau participarea în număr cât mai mare a femeilor în toate domeniile de interes personal.

30
parte de bucuria ce au făcut-o celor carora le-a murit cineva drag”.)>>
(Miodrag Milin)105

Capitolul III

Revoluţia din decembrie 1989 şi participarea feminină. Studii de caz.

În vederea realizării unei lucrări de analiză statistică şi antopologică a participării femeilor în
evenimentele din decembrie 1989 din România ne-am propus că într-o primă etapă să
surprindem şi să prezentăm cazurile concrete, urmând că după depistarea acestora să continuăm
într-o lucrare ulterioară, rafinarea analizei prin generalizare şi sinteză.
Deci prima etapă a analizei noastre a constat în depistarea unor cazuri concrete de femei
participante la momentul 1989.

105
Vezi Memorial 1989, Buletin Ştiinţific şi de Informare, 1,2/2007, Editura Centrul Naţional de Documentare
Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia din Decembrie 1989.

31
1.1 Femei obişnuite în vâltoarea evenimentelor.

Vom povesti câteva cazuri reale unde femeia de rând se afirmă, participă la revoluţia din
anul1989 cum vede ea această mişcare şi care a fost imaginea lăsată de revoluţie, câteva luni mai
târziu.
Situaţia Ioanei Ecaterina. În vârstă de 53 de ani, era muncitoare la C.F.R. În ziua de 16
decembrie 1989, orele 16, pleacă în piaţă pentru a cumpăra lapte pentru nepoţi si copii. Este
ridicată de pe stradă, de nişte civili şi dusa la Miliţie într-o maşină închisă la culoare. Ajunsă la
Miliţie, este batută crunt, împreună cu alte femei, bărbaţi şi copii, culeşi de pe stradă, în jur de
80-90 de persoane în total; erau întinşi pe burtă, ca nişte animale şi aşa li se administra “
tratamentul ”. După tratamentul admnistrat, la orele 3:30 – 4:00 dimineaţa, după ce e din nou
anchetată, şi pusă să dea o declaraţie, este trimisă pe stradă. Acelaşi lucru li s-a întamplat şi
celorlate persoane. Pe data de 17 decembrie, duminică, pe la ora 13, după slujba de la biserică,
pleacă în Piaţa Maria, unde aude că s-au spart câteva vitrine cu alimente, iar pe pastorul Tőkés
vor să-l scoată din oraş. Este din nou ridicată, de colonelul Sima, şi dusă într-un gang, împreună
cu altă femeie, sub pretextul de a-l vedea pe pastor. Aici a fost lovită crunt, cu pumnul ”de mi-a
ieşit o măsea, iar cu o ureche nu mai aud bine ”. Plina de sânge, din cauza loviturii brutale a
colonelului Sima, pleacă spre casă, unde se întânleşte cu soţul şi îi povesteşte ce s-a întamplat. 18
decembrie este o zi cu ghinion, pentru că hotărâtă sa-şi scoată certificate medico-legale, pentru
că-i trebuiau la muncă, este din nou bătută, cu piciorele în burtă, pe holurile Spitalului Judeţean,
de un civil pe nume Veverca. De atunci nu mai poate lucra şi trage în continuare greutaţile lăsate
de revoluţia din 1989, deoarece va sta numai internată în spital.106

Rusu Maria, în vârsta de 59 de ani. În dimineaţa zilei de 15 decembrie, pleacă la nora sa care
tocmai născuse un al treilea copil. Din cauza aglomeratiei ce se făcuse în zona casei pastorului,
coboară din tramvai, se dă la vorba cu câteva cunoştinţe, câteva prietene cărora le povesteşte ce
se întampla în oraş. Se scandau lozinci ” Români
veniţi cu noi, Români nu fiţi laşi ”! Îndeamna să plece acasă câţiva tineri studenţi, dar în zadar.
Scopul ei era să ajungă printre primele persoane la vitrinele sparte din centrul oraşului, vitrine

106
Memorial 1989.Buletin Ştiintific şi de Informare.Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989, Editura Centrul
Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare publică despre Revoluţia Româna din Decembrie
1989.Nr.2/2007,Timişoara,pag.121-124.

32
pline cu bunătăţuri, la care visase ani intregi. Aşadar, se plimba prin zona vitrinelor bogate până
pe data de 18 decembrie, când împreună cu o vecină pleacă să ia cartofi. Toata zona care mai
acum câteva zile arăta impecabil, acum era distrusă; magazinele cu blănuri din centrul oraşului
era ars, şi distrus din temelii, la magazinul de bijuterii era numai fum şi haos, ceasuri rupte şi
zdrobite pe jos, bijuterii aruncate. Fostă revizor contabil la Judeţ, a stat 11 ani pe şantierele
naţionale: Canal, Bicaz, fizică atomică, Teleajen, Brazi, este remarcată de alte cunoştinţe pe
stradă, în timp ce făcea alături de prietena sa “ inventarul “magazinelor distruse. În drumul său
spre casă, parcurs în întregime pe jos, observă dispeceratul ars complet, chioşcul de bilete,
chioşcul de ziare arse, totul era numai scrum.
În Piaţa Traian era la fel.Magazinul de Fierărie şi Sticlărie distruse.Era uimită, parcă mutilată
de ceea ce vedea.Nu-şi mai recunoştea oraşul natal.Morţii zăceau pe margine de stradă, chiar o
prietenă de ei zăcea pe un colţ de trotuar într-o baltă de sange.Pe data de 19 decembrie, porneşte
într-o altă “aventură”, dupa ouă şi pâine; însa vecinii o avertizase să nu plece într-acolo că este
periculos”s-a spus că în faţă la ELBA, acolo, pe pod, s-a tras… Noi am vazut fumul şi flăcările şi
am crezut că arde fabrica şi ne-a spus că nu, că a fost un camion, tractor sau ce a fost acolo…Că
am auzit şi noi cum oamenii strigau la ostaşi<<Criminalilor, călăilor, v-aţi omorât fraţii, v-aţi
omorât prietenii!Ce-aţi făcut?>>şi cine ştie poate îi apuca dracii şi trag şi în noi”
Nevoia de lapte o face să iasă din casă şi pe 20, dimineaţa.În faţa fabricii ELBA observă
porţile închise şi întrebă lumea de acolo ce se întamplă.Muncitorii erau ţinuţi închişi, pentru a
curma cât de cât zgomotul lor.Se pusese carne şi lămâi la liber în vanzare.Achiziţionează
alimentele, după care porneşte spre casă, urmând un alt traseu.În jurul orei 16,30-17,00 în Piaţa
Operei, se văd tancurile cu un grup de şase ofiţeri.Se apropie de unul dintre ei şi le spune:”vă
rugăm nu mai trageţi în noi!”ia mâna unuia dintre ofiţeri şi-o duce la obraz, unde-îi curegeau
lacrimile şi îi zice:”ţineţi cu poporul, ţineţi cu noi, că eu aş fii dat cu bucurie salariul pe o lună,
numai să scăpăm de Ceauşescu, să avem şi noi mâncare, căldura, lumină, medicamente, asta am
vrut, dar şi dreptate”.Ziua se încheie cu imaginea din balconul Operei, unde se adunase mai
marii oraşului, pentru a clarifica situaţia, şi de a lua hotărârile necesare instaurării ordinii.107

107
Memorial 1989.Buletin Ştiinţific şi de Informare.Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989, Editura Centrul
Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare publica despre Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Nr.2/2007,
Timisoara, pag.127-135.

33
Pradă regimului în care trăieşte.
Toda Angelica, 20 de ani, educatoare de profesie.Pe data de 17 decembrie plecată cu părintii
şi sora la matuşa în oras.Dupa ce stă puţin în casaă, iese afară să vadă care-i starea din oraş.Pe
Podul Michelangelo, din “Prinţul turcesc”, pe strada Cezar Bolliac, erau numai soldaţi înarmaţi
cu scuturi.Nu este lăsată să treacă şi merge prin Parcul Pionerilor.Peste tot erau numai soldaţi,
care ameninta în stânga şi dreapta că vor trage dacă nu se duc acasă.Speriată că nici bine nu au
terminat de zis soldaţii au şi început să tragă.Împreuna cu sora sa, allege un traseu greşit, pe la
Cinema “Studio”,apoi pe la “Cina”, ajungând la “Expres”.Aici se întanleşte cu nişte cunoscuţi,
dar nici bine nu apuca să se salute, că alţi soldaţi trăgeau spre direcţia lor.Toată lumea fuge, şi
aşa fugind, Angelica este împuşcată în picior.Uşor se retrag spre Spitalul CFR, dar cum podul era
plin numai de tancuri, prefera siguranţa unui W.C.din capătul podului, pâna se vor linişti
lucrurile.Spitalul CFR era plin de raniţi, care îşi dadeau nume false, numai ca să scape vii, fară a
fii urmariţi de securisti.Este bandajată la picior, şi dusă într-un salon, alături de sora ei mai mică,
care vroia să dea un telefon părinţilor, să le zică cele întamplate.Dar nu e lăsată de nişte civili, cu
halate albe pe spate, cu nasturii neîncheaţi.Mai mult aduceau a securişti, decât a doctori.În acel
salon apar alţi bolnavi-raniţi ai revoluţiei, care,le repetau într-una să fugă, că nu mai au timp, că
vor fii împuşcate.Sare împreuna cu sora şi cu un baiat de la etaj şi fuge spre casă, mai mult
speriate de vorbele raniţilor, decât de rană.Pe data de 19 decembrie, se duce la serviciu, şi petrece
alături de colegi aniversarea zilei de naştere, când este chemată de secretarul U.T.C. Era căutată
de cineva de la personal.Este pusă să dea explicaţii din ziua de 17, dar din cauza neîntelegerilor,
este dusă la Securitate, băgată într-un cabinet de frizerie şi torturată la propriu.Ameninţarea cu
bătaia nu întarzie.Într-un final ii se dă drumul acasă, pe la orele 20, iar în intervalul acesta de
timp a fost întrebată în mod repetitiv să zică adevarul despre data de 17 decembrie 1989.108

Asta nu-i moartă! Hai s-o luăm!

Farcau Mariana Rodica.Momentul decembrie 1989, reprezintă un moment de cotitură în
viaţa ei. Să vedem situaţia în care s-a aflat.

108
Memorial 1989.Buletin Ştiinţific şi de Informare.Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989, Editura Centrul
Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare publică despre Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Nr.2/2007,
Timişoara.pag.135-137.

34
 În data de 16 decembrie, la orele 19,00, se afla pe Bulevardul Parvan, unde întanleşte un grup
de 3-4 persoane, format din miliţieni şi securişti -îţi dadeai seama cine e securist şi cine nu, după
felul cum erau îmbracaţi.În acest Mariana, recunoaşte pe Valentin Mioc, şi alţi angajaţi ai
Ministerului de Interne, deoarece, era lucrătoare comercială la ICSMA, la un magazin din
apropierea instiuţiei.Pleacă spre Piaţa Maria.În drumul său observă alte grupuri mai mari, dar de
data aceasta format din manifestanţi.Unii dintre ei, se îndreptau spre căminele
studenţeşti.Împreună cu alte 7-8 persoane, se îndreaptă spre Prefectură, pe la Primarie, Modex,
Muzeu, parc, face un ocol al zonelor unde densitatea populaţiei era mai mare.În timp ce se
îndrepata spre Prefectura, cheamă oamenii sa i se alăture, chiar calătorii a două tramvaie au
răspuns afirmativ acestei chemări.Ajunsă la Prefectură, constată că în jurul ei se adunase sute de
persoane gata să susţina opinia femeii, aceea de a da o mâna de ajutor, pentru eliberarea de sub
jug comunist, dar şi vreo două maşini ale miliţiei.Conflictul dintre cele două tabere nu întârzie,
miliţienii cer ajutor pompierilor care stropeau cu apa, încercând sa-i înlăture spre alte zoneÎn
cealaltă parte a demonstraţiei, militari în termen şi militieni făceau arestări în masă.A fugit, până
la Parcul Pionerilor de teama arestării, nu de furtunele cu apă ale pompierilor.Urmează un alt
obiectiv, pentru desfaşurarea demonstraţiei, la Poşta Mare.Acolo multimea se risipise, iar
descurajul îşi facuse loc şi în gândurile ei.A doua zi, Mariana pleacă la serviciu, nu înainte de a
povesti vecinilor cele văzute şi întâmplate în decursul zilei de 16 decembrie.La magazinul unde
lucra, clienţii (studenţii din complex) povesteau alarmaţi că în complex sunt mulţi poliţai care îi
împiedica pe studenţi să iasă din cămine (atât la Timişoara cât şi la Bucureşti a fost interzisă
ieşirea studenţilor din campus, prin blocarea uşilor, a ferestrelor,dar şi mobilizarea membrilor
organizaţiilor subordinate, a asociaţiilor studenţeşti şi a miliţiei pentru a păzi ieşirile)109.Situaţia
se anunţa a fii precipitate din ce în ce mai mult.În jurul orei 11,00 tancurile patrulau zona.Este
căutată la telefon de o persoană care îi spune fără să se prezinte”dacă dumneavostră sunteţi
Mariana Farcău mergeţi imediat la sediul Poliţiei din Sălăjan, unde fratele şi sora
dumneavoastră, care au fost chemaţi aseară urmeză să fie împuşcaţi în urmatoarele ore”,apoi a
închis.110La început a crezut că este o cursă, ca s-o atragă la ei(miliţia şi securitatea îi propusese
mai înainte să lucreze pentru ei, dar a refuzat).A sunat pe cumnata ei şi într-adevăr aşa era.Pleacă
în grabă şi ajunge la sediul miliţiei.Era multă lume adunată cu gândul de a ajuta la eliberarea
109
Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Istorie şi Memorie, volum coordonat de Bogdan Murgescu, Editura
Polirom, Bucureşti 2007,pag.142.
110
Marius Mioc, Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost.Mărturisiri ale răniţilor, rudelor şi prietenilor celor
decedaţi în revoluţie.Editura Brumar, pag.42-44.Mărturisire din data de 6 octombrie, 1995.

35
arestaţilor.Se cânta Hora Unirii, şi scandau”O vrem pe Doina Cornea”.Iese din multimea
învolburată, pe la orele 13,00-14,00 şi se îndreaptă spre Opera.Se urcă pe postamentul pasajului
subteran, cu gândul de a vedea o colegă.Nu o zareşte, în schimb, este uimita de un om care cade
lat la colţul străzii Alba Iulia.Se trăgea cu amortizor şi lunetă, astfel manifestanţii erau luaţi prin
surprindere, fără a apuca vreo cale de refugiu.Fuge şi de aici, trece pe lânga libraria Eminescu,
unde în stradă, ardeau carţile lui Ceauşescu.Se spărgeau vitrine, magazine de blănuri,
alimentara.Caută cu disperare un grup de vreo 100 de persoane cu care venise, ca să plece la
Miliţie să vadă în ce situaţie erau fraţii ei.Se gandeşte să ia studenţi (despre studenţi s-a spus că
au stat în centrul mişcărilor populare din toate oraşele.Un criteriu de analiză îl reprezintă în mod
normal vârsta şi sexul, cei mai mulţi fiind bărbaţi tineri.Mai numeroşi decât studenţii au fost
elevii de liceu şi muncitorii.)111 câti mai mulţi cu ea-în ideea de a influenţa în vre-un fel securiştii
(autorităţile s-au temut foarte mult de o implicare a studenţilor în astfel de evenimente, bazate pe
proteste.Au fost luate masuri preventive.)112 dar străzile erau blocate.În complex, două cămine
erau închise, iar unii studenţi au sărit pe geam de la etajul 1.Ajunge cu coloana pe strada
Pestalozzi, unde este întâmpinată de 5-6 bărbaţi, bine îmbrăcaţi, solizi, securişti mai mult ca
sigur, ce încercau să-i risipească, spunându-le să se întoarcă spre casă,ori spre cartierele
mărginaşe unde nu se trage în oameni şi nu la sectţie că acolo cu siguranţă se va trage în ei.
Atunci Mariana cu drapelul cu stema spintecată în mână, se îndreaptă spre podul Decebal.I se
alatură doar 10-15 persoane, ceilalţi au fost îngoziţi şi s-au întors la casele lor.
Era seară, afară turna cu gloanţe în oameni, iar disperarea ocupa acum un loc fruntaş şi în
gândul Marianei.La podul Decebal, între pod şi parc, erau militari în uniforma verde.Unii erau
mai în vârstă, îmbrăcaţi în civil.În spatele lor se vedea un camion, din care se auzea
strigând”Armata e cu noi”şi alte lozinci, când deodata se pomeni cu o ploaie de gloanţe(fără
somaţie).Femeia este atinsă de doua gloanţe, dintre care unul era exploziv.Dupa ce rafalele s-au
mai oprit, cei ce se aruncase la pamânt, s-au ridicat şi unii au luat-o la sănătoasa.A avut puterea

111
Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Istorie şi Memorie, volum coordonat de Bogdan Murgescu, Editura
Polirom, Bucureşti 2007.pag.142.
112
Idem.

36
să strige s-o ia cineva din faţa morţii.Ajutată de oameni ajunge la spital, legată cu un fular, pe
jumătate inconştientă.Mâna care fusese pătrunsă de gloanţe trebuia amputată, dar femeia refuza
categoric.
După revoluţie a fost trimisă la tratament în Franţa, unde i s-a pus o proteză metalică la umăr,
scăpând de amputare.Deşi ameţită de durere, îşi aduce aminte foarte bine dialogul banal al celor
două persoane care au scăpat-o din ghearele morţii”Uite asta nu-i moartă!Hai s-o luăm!/Bine dar
e grea!”113

Găsită în groapa comună!

Cazul unei eleve de 13 ani, este într-un totul zguduitor.În data de 17 decembrie pe la
orele 19,00-19,30, o coloana de manifestanţi trec prin faţa blocului din strada Pomiculturii.O mai
multe persoane coboară să vadă ce se întampla, mai mult împinse de curiozitate.Fetele Luminiţa,
Cristina şi Lăcrămioara au coborat şi ele.După o scurtă perioadă, se aud zgomotele a trei rachete
roşii ce tocmai au fost trase, plus alte mii de gloanţe.Între timp, Cristina şi Lăcrămioara s-au
întors, dar Luminiţa nu.Este căutată în ziua urmatoare de parinţi, pe la clinicile noi, la spital, la
morgă, peste tot.Dar un raspuns concret nu aveau de la cine sa afle.Pe data de 22 decembrie,
dimineaţa, se auziseră că s-au dezgropat nişte morţi.Au fost şi acolo, dar nu era fetiţa lor cea
mica;în schimb ei văd morţi îngropaţi dezbrăcaţi, alţii cusuţi cu sârmă, legaţi cu sârmă la
picioare, o poză extrem de dureroasă din punct de vedere psihic.În 24 decembrie, se dau poze,
declaraţii despre fetiţă, de către parinţi şi rudele acesteia.Până pe data de 15 ianuarie au căutat
dintr-un loc într-altul, fără pic de speranţă; fata fusese găsită într-o nouă groapă comună cu 11
cadavre.114

Suflet de mamă ce plânge.

Rusu Aurica.Mama lui Ciopec Marius, împuscat mortal pe strada Naturii, în noaptea de
18 decembrire.Iată cum au stat evenimentele.

113
Marius Mioc, Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost.Mărturisiri ale răniţilor, rudelor şi prietenilor celor
decedaţi în revoluţie.Editura Brumar, pag.42-44.Mărturisire din data de 6 octombrie 1995.
114
Memorial 1989.Buletin Ştiinţific şi de Informare.Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989, Editura Centrul
Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare publică despre Revoluţia Româna din Decembrie 1989. Nr.2/2007,
Timişoara, pag.95-96. Mărturisirea unui părinte disperat, care şi-a pierdut fiica în Revoluţia Sângeroasă de la
Timişoara, în data de 18 martie 1995.

37
Ca şi mamă, grija de copil este mai mare ca oricând, mai ales în momente de tensiune, clipe, în
care nu ştii dacă peste două secunde mai eşti în viaţă.Într-o discuţie cu copilul ei, Aurica îi repeta
să stea în casă, că afară plouă cu gloanţe, să stea deoparte, să aibe grijă”mamă, ai grija!gata acum
ajunge, trebuie să te culci, mâine dimineaţă mergi la lucru!”Cât timp fiul sau, Marius era în
stradă, jos în bătaia gloanţelor, mama Aurica, stătea în casă că înt-o cuşcă.Neliniştea dinaintea
dezastrului avea să se implanteze în sufletul şi trupul femeii.A doua zi trebuia să-şi facă datoria
faţă de stat, plecând la munca, dar cu sufletul închis, foarte agitată.Încerca toata ziua să
vorbească cu fiul ei, pe care ca orice mamă care-şi cunoaşte puiul, ştia că acesta va face ceva ne
la locul lui.De acasă, îi telefoneaza fiului şi îi spune”Marius, mama,te rog,de la lucru să vii direct
acasă, e periculos, să nu te opreşti niciunde pe stradă!”Reuşeşte să rupă o mică promisiune de
fiu, că va ajunge acasă până la ora 16,30.Timpul trecea, afară se trăgea din nou, întunericul se
lasa greu peste oraş, iar băiatul nu mai sosea.Se striga răspicat în Calea Girocului”ucigaşilor,
criminalilor, nu trageţi, sunteţi ai noştri!de ce trageţi în noi?” Gloanţele traversau străzile ca nişte
artificii.Noaptea aceea a fost un chin.Geamurile tremurau de zgomotul scos de blindatele ce
colindau oraşul.Era groznic.Miros de praf de puşcă şi fum înecăcios plutea în aer, parcă venise
Apocalipsa.
Zilele treceau parcă şi mai greu, iar fiul nu se mai întorcea; când într-o zi de vineri, dimineaţa,
vecinul ce locuia sub apartamentul cu pricina, doctor legist, de meserie, îi dă vestea morţii
băiatului.Deşi îl cunoaştea de mic, pe fiul vecinei lui de ani buni, îi mai dă mamei o urmă de
speranţă, să vină la Morgă să-l vadă, să-l recunoască, daca e nevoie.Recunoaşterea băiatului, o
îngrozi şi mai mult pe femeie, care tremura din toate încheieturile.Recunoaşte hainele, îl vede
murdar pe faţă de un sânge, parcă şters de cineva, căci îi ramăsese urme de degete pe faţă;
verigheta îi lipsea de la mâna, la fel şi lănţişorul, iar actele îi dispăruseră cu desăvârşire-obişnuia
după spusele mamei să le poarte mereu în buzunarul pantalonilor.Era mort de pe data de 18
decembrie, pe strada Naturii, în jurul orei 21,30-22,00.Este luat acasă, pentru a fii înmormântat
creştineşte.Durerea mamei nu se opreşte odata cu găsirea băiatului; liniştea încă nu o avea;
gândul că băiatul ei a fost dispărut patru zile, nu o lasa în pace.Se auziseră că în data de 18, luni,
s-au tras numai 3 focuri de armă, şi alţi ucişi nu s-au mai găsit, în afară de două persoane, de 57
de ani ş respectiv 15 ani, găsite alături de fiul său.Poate că celelate cadavre, nu au fost scoase la
iveală, şi poate că cineva s-a mişcat destul de repede în transportarea lor la groapa
comună.Descoperirile recente ale femeii au dus ancheta într-un alt punct.Află cu stupoare că fiul

38
a fost ucis în cap, în dreptul ochiului drept.Dar cum s-a întamplat toata povestea,vom afla
imediat chiar din spusele ei directe:
În dimineaţa de 17 decembrie, fiul meu, Ciopac Dumitru Marius, în vârstă de 20 ani,
electromecanic, mi-a comunicat că în seara precedentă, în zona”Maria”şi apoi la Căminele
Studenţeşti, au ieşit oameni în stradă, demonstrând împotriva regimului politic de atunci.In
aceeaşi zi, pe la orele 16,00, am auzit venind din stradă, din Calea Girocului, unde locuiesc un
vuiet.Am coborât cu Marius şi cu celălalt baiat mai mic, Cristian.În strada ieşise toată
suflarea.Erau mii de oameni.Dinspre centru a apărut o coloană de demonstranţi cu tricolorul în
mâna, care scandau<<Jos Ceauşescu!>>, <<Libertate!>>, Nu vă e frică, Ceauşescu pică!
>>.Era un entuziasm general, deşi eram cuprinşi cu toţii de frică, gândindu-ne că s-ar putea ca
această revoltă populară să fie înăbuşită.În stradă erau bărbaţi, femei, copii, unii aveau copiii
puşi pe umeri, în ţinută de oraş sau de casă, cum apucase fiecare să iasă în mijlocul revoltei.Pe
la orele 19,00, dinspre unitatea militară din Giroc, au apărut tancurile.Bărbatii mai curajoşi, au
hotărât să le bareze calea, pentru a nu ajunge în centru, unde se auzise că sunt alţii mii de
demonstranţi.Şi-atunci la capătul firobuzului 15, au barat carosabilul cu un astfel de mijloc de
locomoţie.În jurul orei 21,30-22,00, un copil, a fost primul , cu o piatră a aruncat în vitrina
aprozarului, spărgând-o.După aproximativ, 30 minute, a apărut un grup de tineri, care, au spart
vitrinele de la alimentară şi librărie, după care au scos cărţile afară şi le-au dat foc în stradă.A
început să se tragă cu cartuşe trasoare.Auzeam cum ni se cere să plecăm acasă.Mulţi s-au
retras, de teamă mai mult.Alţi stăteau prin balcoane, pe la uşi, pe la ferestre.Şi tocmai atunci au
început să tragă în oamenii de pe stradă.Era ora 23,00.De frică m-am restras în casă, fiind
uramata după o scurtă vreme de cei doi copii ai mei.A doua zi 18, decembrie, fiul meu a plecat
la serviciu, promitându-mi că va reveni direct acasă.N-a apărut la ora promisă şi am intrat în
panică; mai ales că pe la orele 18,00 din nou, a început să se tragă în demonstranţi. Am ieşit în
stradă să-mi caut fiul, pe Marius.În jurul meu ploua cu gloanţe.Era un vacarm.O atmosferă de
groază.Împuşcături, miros de pucioasă.Unii se văitau, alţii strigau<<de ce trageţi în noi?>>.
Nu mi-am găsit copilul.Şi am rămas în aşteptare, pe jumătate îngrozită de ce va fi.Până pe data
de 22 decembrie, când vecinul meu Moise, mi-a spus că l-a găsit la Morgă pe Marius, că era
împuşcat mortal în cap.L-am vazut cu ochişorii mei, am văzut cum cele două, trei gloanţe, au
pătruns în craniu şi în obrazul stâng.Deasemenea prezenta şi o urmă de împuşcatură în
mandibulă;avea explozie de craniu.Lucrurile personale îi lipseau, nu pot să-mi închipui ce s-a

39
întamplat cu ele.Fiul meu avea pe piept lipit un leucoplast, cu numărul de ordine 4.Am reuşit să-
l îngrop asa cum se cuvine, deşi odată cu el o parte din mine nu mai există.Noroc că îl am pe
celălat copil, care cât de cât îmi mai alină suferinţa, dar pe Marius nu-l pot uita niciodată. 115

Durere şi eroism, sau greaţa de după…

Momente de maximă tensiune, momente de spaimă, au trăit femeile românce în perioada
revoluţiei.Dacă nu au ieşit în stradă, să vadă cu proprii ochi revoluţia, au preferat să stea în casă,
în faţa televizoarelor, care transmiteau în direct evenimentele.
Multe dintre femei au fost găsite la locul de muncă; învăţătoare în timp ce îşi preda lecţia
despre sărbătorile creştineşti la români- se ascunde sub catedră de spaima gloanţelor ce
pătrundeau în peretele instituţiei; asistentă medicală-majoritatea dintre ele îngrijeau răniţii ce
veneau în fiecare zi a lunii decembrie; avem cazul în care o femeie ajută la evadarea anumitor
deţinuţi din Închisoarea Rahova, pe motiv că aceştia nu erau terorişti, că teroriştii se aflau afară şi
trăgeau în oamenii din faţa Intercontinentalului; femeile speriate din Apaca-o mare fabrică de
confecţii de bumbac, având randament considerabil în export; din spitalele nou născutţlor-
Materna; multe dintre ele au rămas şi câte-o zi la locul de muncă, pentru că nu ştiau starea de
afară, iar cele ce s-au încumetat să plece, au fugit de frica gloanţelor, ori a tancurilor, ori a
mulţimilor înăbuşitoare din stradă.
Ziua de 8 martie, reprezenta în societatea socialistă o zi importantă dedicată mamelor, se
numea “Ziua Mamei”, erau organizate serbări de promovare a anumitor mame, se dădeau mici
daruri de care o femeie avea nevoie, deoarece lipsa îşi spunea tot mai mult cuvântul;acestă zi din
anul 1989 se va numi “Ziua Femeii”, se trece de la un cadru matern la unul social femeia nu mai
este considerată aceea “maşinărie care să dea copii pe bandă.”

Să fie acesta gustul victoriei?.

La Timişoara în ziua de 21 decembrie, o femeie naşte în Piaţa Operei116, la orele 16,20 semn
că acest copil venit în vremuri de tranziţie aduce viaţa, aduce speranţa, victoria şi libertatea.Sunt

115
Memorial 1989.Buletin Ştiinţific şi de Informare.Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie 1989, Editura, Centrul
Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare publică despre RevoluţiaRomâna din Decembrie 1989, Nr.2/2007,
Timişoara. pag.137-143.
116
http//mariusmioc.wordpress.com/2008/08/26/Timisoara-21decembrie-1989-copilul-libertăţii-avram-iancu-
suntem-toţi/.accesat în data de 03.06.2009.

40
fapte relatate într-o transmisiune radio, voci ale oamenilor aflaţi la Opera, care scandau
“Libertate”, ”Uniţi-vă români!”, ”Avram Iancu suntem toţi!”.O altă voce a unei femei se aude de
undeva din spate, care spunea că “în spatele Catedralei se naşte un nou pui de-al nostru ,această
zi de glorie, acest început!”117.
Se recită poezii cu valori anticomuniste, se cânta un imn al libertăţii compus de câţiva
manifestanţi, o altă femeie aduce la cunoştinţă o poezie de-a unei domnişoare de 20 ani-semn că
nici măcar vârsta nu conta în astfel de momente, Danciu Sorina:Ceauşescu nu ai vrea/Toţi
românii-a te-ntreba/Crezi că nu e judecată/Ca să vină să te scoată?/Ani de –a rândul ne-ai
minţit/Ne-ai cerşit să fii iubit/Tu ne-ai luat şi pâinea de la gură/Clanul tau cu greu ne fură/Salarii
cu penalizări/Spunând că nu suntem datori/Tu acolo aveai de toate/Dar nimeni nu mai
poate/Export!Export! Export!/Dar nici eu nu mai pot!De ce să fugă ai noştrii fraţi/Din lanţul de
Carpaţi?/Mai bine tu să pieri/Chiar dacă tu nu ne vrei/Noi toţi spunem în cor/Eşti un criminal
conducător.118
Sunt chemaţi la luptă toţi românii din toate colţurile ţării, se cere unitate, se cere egalitate, se
cere libertate, mâncare, căldura-elementele de care au adus lipsă luni întregi cetăţenii României.
În miile de voci ce se auzeau pe străzi, era imposibil să nu realizezi că este şi o femeie acolo.
Disidenţi ai revoluţiei decembriste, acceptă realitatea aşa cum este dată.Au renunţat la
viaţa de familie, la puţinele şanse oferite de ţara noastră, pentru a creea o altă viziune, un alt
mod de a conveni cu viaţa.Înseamna să te trezeşti zi de zi într-o altă lume nevrozată, de frica
permanentă inspirată de zgomotul soneriei.Ca să devii un real disident trebuie să devii membru
al unei enclave microscopice şi să faci un “pact sinucigaş”, cu tine, cu tot ce te înconjoară.
Importanţi oameni, care au reuşit să ajungă la sufletele românilor în zilele de mare
intensitate, au fost persoane cu responsabilitate care au profitat atât de pe urma mulţimii iritate,
cât şi a greşelii conducătorului; Doina Cornea, Ana Blandiana, Mihaela Rădulescu, Eugenia
Iorga, Magdalena Ionescu, Elisabeta Rizea şi multe alte femei, dar şi bărbaţi ca Petre Mihai
Băcanu, Radu Filipescu, Paul Goma, Dumitru Mazilu, Leonard Oprea, Dumitru Ţepeneag,
Mircea Dinescu au construit noul model al unei noi Românii.
Să nu uităm şi de cealaltă categorie de femei, gospodinele, casnicele, care aşteptau cu
sufletul la gură, ora când trebuia să apară copilul de la şcoală, sau soţul de la muncă, or
rudele.Ceea ce este foarte important de ştiut este faptul că nici capitala nu a fost privată de voci
117
Ibidem.
118
Ibidem.

41
feminine care să completeze totalmente căderea regimului.În pieţe, pe străzi, femei cu copii,
femei bătrâne gata să puna o floare cu lumânare la capătâiul unui cunoscut sau
necunoscut.Solidaritatea în astfel de momente nu mai cunoaşte limitele..Mame îndurerate, de
pierderea celeor mai dragi persoane erau peste tot; soţii care temurau şi plângeau moartea
soţului; morminte întregi făcute din ceara lumânărilor, o imagine macabră acelor zile.
Femei care cu greu se puteau stăpâni din lacrimi, care-şi duceau mâna la cap şi se uitau la
cer implorând şi întrebând”cu ce drept le-a luat viaţa?cum se poate lua viaţa unui copil, fără să-ţi
facă nimic, este dreptul omului de a trăi, este un drept cu care te naşti…. De ce Doamne?de ce?”
Cuvinte cu încărcătura simbolică, cuvinte care nu îşi mai găsesc răspunsul, care sunt
pierdute în abis…
Magia iernii s-a transformat dintr-o dată într-o magie sângeroasă.Sângele acoperea stratul
de zăpadă.Toţi cei care au plecat dintre noi, toţi cei răniţi, s-a câştigat ceva?Nu.Era spulberat un
vis, o viaţă, o idee.

1.2 Femei celebre şi momentul revoluţiei.

Dorana Cosoveanu, îşi aminteşte ziua de 18 decembrie, ca fiind la muncă, la Muzeul

de Artă din Bucureşti foarte bine.Surprinde momentele cele mai bune, când muzeul era
înconjurat de securişti.Se afla alături de alte zeci de persoane, în incinta Muzeului prinse acolo,
ca pe nişte capcane, ca pe nişte animale pedepsite”, erau foarte mulţi băieţi cu ochi albaştri, care
înconjurau muzeul, oricând să pătrundă şi să tragă în ce nimeresc”.
Delia Budeanu, cunoscuta crainică, se consideră o victimă a regimului comunist.Trece
de momentul 1989 cu panică, ştiind foarte bine că viaţa îi este în pericol, chiar dacă era o femeie

42
puternică şi cunoscută întregii ţări.Deşi era frumoasă, Delia povesteşte cum frumuseţea era
văzută la o femeie ca un handicap în perioada comunistă.Că într-o societate ca a noastră, de
dinaite de 1989 care era dominata de prejudecăţi şi ideologii, frumuseţea era egală cu prostia.O
femeie frumoasă trebuie să fie, ne spune cunoscuta crainica”deosebit de inteligentă pentru a se
sustrage acestei catalogări de femeie frumoasă egal prostie”.
A fi femeie frumoasa în comunism, nu reprezenta un atuu, ci din contră era un mare
dezavantaj pentru că atrăgeai atenţia şi astfel captai mai multă importanţă.
Spre deosebire de femeiea “vedetă”, cea obişnuita nu era la fel de îngrijită.Salariul nu le
permitea acest lucru în primul rând, deşi ele poate şi-au dorit la un moment dat o cremă de faţă,
sau un ruj, sau un parfum; în al doilea rând era munca pe care o aveau, erau unele femei ce
munceau în ateliere strungăreşti, în UPET_uri, “Dacia-Piteşti”-ansamblând piese pentru maşini,
munci mai mult pentru bărbaţi decât pentru femei; în al treilea rând odată căsătorite, femeia
trebuia să devină bună gospodină, mamă impecabilă, iar aici nu-i trebuia fard, sau alte produse
cosmetice.
Doina Cornea.O valoare a revoluţiei din decembrie1989 dar şi a regimului comunist în
esenţa lui.A fost asistentă universitară la Facultatea de Filozofie a Universităţii “Babeş-Bolyai”,
din Cluj Napoca.Între 1982 şi 1989 a difuzat 31 de texte şi proteste cu ajutorul radio Europa
Liberă.În 1983 a fost dată afară de la Universitate şi supusă unor anchete, interogatorii, bătăi,
ameninţări.119Ajuta revolta braşovenilor din 15 noiembrie 1987 răspândind manifeste scrise de
solidaritate.Pe 21 decembrie iese în stradă în Cluj alături de alţi manifestanţi pentru a îndemna
mulţimea să ceară libertate şi un nou regim politic.
Ridică rănitţii de pe stradă, îi duce la spital formează grupuri de tineri studenţi care să
militeze pentru schimbare.În mijlocul străzii se comportă ca şi “Ioana D’Arc”, pe cămpul de
luptă.Renunţarea aici, în stradă însemna înfrangerea ei, dar şi a compatrioţilor ei.
Cunoaşte adevarata valoare a vieţii prea tarziu, pentru că este urmărită în tot acest timp
este bătută prin spitale, arestată pentru cinci săptămâni, apoi arestată la domiciliu până în
decembrie 1989. Într-o publicaţie, Doina îşi varsă sufletul şi îşi dă spre citire ultimele sale notiţe,
un jurnal intim ce conţinea date privitoare la viaţa ei, la regimul sub care a trăit ”mă întreb
adesea cum de în România anului 1989, totul este atât de încremenit, iar cele câteva reacţii de
opoziţie rămân, în aparenţă, fără ecou în societate, mai ales în cea cultă.Tocmai în acest an

119
http://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea

43
fierbinte al reacţiilor şi al transformărilor spectaculare care au avut loc în tot lagărul
socialist!120
Ultima bataie care a încasat-o de la un tanar securist este descrisă în amănunţit în
jurnal:”Aşa de vreo 30-40 ani, arăta.În ziua când m-a bătut zdravăn, eram toată numai
cucuie.După aceea au crescut cucuiele şi apoi s-au făcut vânătăi.Aici mă ustura…Aşa de tare
m-a zmucit prima dată!...Eu mă prinsesem de leaţul gardului să nu cad şi m-a smucit, încât
leaţul mi- a rămas în mână.Am căzut pe spate.Deodata îl văd pe securistul cel mare, care a
ordonat să nu plec din curte, dar şi acesta m-a împiedicat cu toate mijloacele să ies.Alt miliţean
mă ia de mână şi mă trânteşte de ciment.Îmi mai dă şi un pumn în piept.Mi s-a răsucit
genunchiul şi când m-am ridicat, genunchiul nu mai funcţiona bine, mă durea teribil de nu
puteam să păşesc.Aveam o durere în piept, de nu mai puteam nici bine respira.”121
Fuga de securişti prin oraş este o altă aventură despre care Doina Cornea povesteste
făcând haz de necaz:”am avut moment cand am simţit urmărirea şi nişte brutalităţi ca pe un şoc
psihic.Odată am încercat să fug de ei prin oraş.Am intrat într-o biserică.N-au venit după mine
dar când am ieşit mă aşteptau la uşa bisericii.Şi am mers în cartierul Grigorescu pe o stradă
lungă cu multe străzi care o intersectează.Şi mi-am dat seama că la fiecare colţ de stradă
inainte de a ajunge eu era unu care vorbea la staţie de radio.Îşi anunţau unu altuia direcţia pe
care mergeam.Era înfricoşător.Să ştii că în spatele tău este cineva care e gata oricând să te
bage în portbagajul maşinii şi să te ducă undeva să te arunce, sau mai ştiu eu ce.122
Ura este o iubire răsturnată.Ea nu dispune de nici o deschidere dezinteresată spre ceva
mai vast.Când urăsc devin prizonierul egoului meu nu-l pot transgresa, îmi pierd libertatea, m
împuţinez, cad pradă unei neimpliniri şi uscăciuni interioare pe care, uneori le resimt ca pe o
mutilare; alteori ca pe o plăcere rea.Bucuriile urii, ale răzbunării, plăcerile dispreţului şi ale
umilirii celulilat secătuiesc spiritual celui care le practică.Şi totuşi le practicăm, pentru că ele
seduc prin perversitatea lor otrăvită.123
Activitatea sa politica după decembrie 1989 nu a fost una de durată.Face parte din
Consiliul Frontului Salvării Naţionale până la 23 ianuarie 1990.Ca şi membră a Forumului
Democrat Antitotalitar din România se implică şi în alte activităti dar pe scurtă durată.Susţine

120
Doina Cornea, Jurnal-ultimele caiete, Editura Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional de Studii asupra
Comunismului, 2009
121
Ibidem.pag.252.
122
Ibidem.pag258-259.
123
Ibidem.pag.135.Cluj, la 14 septembrie 1999.

44
conferinţe în ţara şi în străinătate, publică cateva volume colective (Mission, Europe:les chemins
de la democratie, Politique Internationale,etc.)
Odată cu publicarea volumelor dar şi pentru prestanţa din timpul vieţii sale Doina
primeşte anumite premii şi distincţii care o fac recunoscută peste hotare:Premiu “Thorolf
Rafto”(Norvegia 1989); Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles(1989);
Legiunea de Onoare în grad de Ofiţer(Franţa, 2000); Ordinul “Steaua României”în grad de Mare
Cruce(2000).124
Ana Blandiana.Disidentă care se face remarcăta înaintea revoluţiei din decembrie
1989.Numele său real este Valeria Otilia Coman.
Contribuie semnificativ la îmbunătăţirea calităţii vieţii atăt femeieşti cât şi în general.Poeta, mare
luptătoare pentru libertatea civică din ţară.Lupta pentru drepturile omului, l-a înfruntat direct pe
liderul comunist într-un interviu al acestuia la radio Europa Liberă125.Ana era de părere că “într-o
revoluţie nu este important dacă eşti puternic sau dacă eşti slab, nu este important dacă armata
se află de partea ta, important este dacă sensul timpului, sensul istoriei, se află de partea ta.”
Cunoaşte admiraţia poporului, mai ales după momentul decembrie 1989 alături de
importanţi oameni politici şi militează ca şi Doina Cornea pentru libertatea deplină.Odată intrată
în Consiliul Frontului Salvării Naţionale prinde curaj şi preia cuvântul.Ţine numeroase predici
atât împotriva dictatorului cât şi împotriva regimului.Îndeamnă la luptă dreaptă naţiunea pentru o
cauză justă.

“Vinovăţiile sunt împărţite.S-ar putea să existe un creier care să fi gândit la tot ce s-a
întamplat la Otopeni, după cum s-ar putea să fie aceasta o mare nenorocire legată pur şi simplu
de o întâmplare şi de întânlirea mai multor coordonate care n-ar fii trebuit să se întanlească în
acelaşi punct.Dosarul e destul de dificil.Dificil pentru noi, apărarea, dureros pentru cei care şi-
au pierdut copii.”126
Paula Iacob127

124
http://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea
125
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana
126
Stelian Ţurlea, Revoluţia în oglindă, Editura Fundaţiei Pro, Bucureşti, 1999
127
Avocată de profesie, a fost apărător al familiei Ceauşescu.Este posibill ca ea să fii colaborat cu Securitatea în anii
comunismului.

45
 Femei ce în timpul revoluţiei, aveau funcţii de seamă şi erau considerate “egale
bărbatului”,erau adevărate intelectuale:
În Direcţia de Informaţii Interne, condusă de colonel Gheorghe Raţiu, avea în subordine
şi bărbaţi şi femei-un exemplu foarte bun este colonel Elena Moca.
Componente ale Comitetului Cetăţenesc format în ziua de 20 decembrie 1989 în balconul
Operei din Timişoara-Mihaela Trăistariu, Adriana Jebeleanu, Mihaela Munteanu.
Comitetul Cetăţenesc din ziua de 20 decembrie 1989, la Consiliul Judeţean Timiş-Adela
Săbăila, Cornelia Buznicu, Adriana Sanda.
Ziariste şi juriste care şi –au pus viaţa în pericol numai ca noi să vedem declanşarea
evenimentelor în direct-Maria Adamescu, Cerasela Nistor, Paula Iacob.

1.3 De ce au ieşit femeile în stradă?

Nevoia de a spune Nu unei vieţi dure, de a scăpa de teroarea impusă, de a nu mai fii ”mame
patriotice”, de a profita de aceea egalitate care era de fapt o utopie, de a cunoşte adevăratele
sensuri ale unei vieţi capitaliste.
Au ieşit în stradă să aprindă lumânări persoanelor cunoscute sau rudelor, pentru a aduce un
ultim omagiu celor căzuţi pentru libertate şi pentru o ţară mai bună.Transformarea unei vieţi
grele în una buna.
Femeia de rând putem spune că este singura femeie care a suferit în adevăratul sens al
cuvântului.Hrana care era cea mai importantă se găsea tot mai greu.Necesităţile traiului decent,
la fel, lipseau.Poate relaţia din sânul familiei era una bună, una destul de echilibrată ca să mai
aline suferinţa prin care treceau zi de zi; dar în mare parte din cauza neajunsurilor mii de familii
au ajuns pe calea divorţului.
Curiozitatea un alt element pentru care o femeie este capabilă să treacă într-o extrema poate
nu chiar foarte bună.Ştim desigur că femeile sunt curioase din fire iar evenimentele din stradă se
anunţau tot mai precipitate, tot mai piperate(cazul pastorului Tőkés), încât să nu fie băgate în
seamă.Reprezentau aceste evenimente un subiect de comentat poate o bârfă sau poate ceva ce
aducea schimbări.
Nevoia de a da un sfat.Femei trecute de vârsta a doua ieşeau în stradă, sub imboldul, ”că lasă
mama şi aşa sunt bătrâna odată şi odată tot trebuie să mor dar acum ştiu cel puţin pentru ce

46
închid ochii” şi sfătuiau demonstranţii cum şi ce trebuie făcut că o femeie bătrâna ştie întodeauna
cum şi ce este mai bine.De multe ori nu se mai întorceau în casă tefere.
În afara curiozităţii, femeile lăsau totul în casă numai ca să mai apuce câte ceva din vitrina ce
tocmai a fost spartă de trecătorii unei coloane.Se formasera o idee că se mai pot găsi lămâi,
miere, carne, pâine gratis, prin cioburile vitrinelor; femeile cădeau şi ele sub jugul tancurilor ori
erau ţinte ale securiştilor nemiloşi şi batjocorite.Tot acest sacrificiu îl făceau până la urma urmei
pentru familie, pentru o hrană mai deosebită decât cea zilnică.
Acesta era oare preţul cu care trebuia Roamânia să plătească, pentru înlaturarea unui regim?cu
mii de suflete de morţi, cu alte mii de suflete rănite-care poate şi în momentul acesta “trag
ponoasele” fiind invalizi, ori “legume în pat de spital”,fiinţe ce nu mai puteau continua o viaţă ce
se anunţa din ce în ce mai grea;cu o devastare a ţării de către “huliganii”acesteia, ce se credeau a
nu mai fii cetăţeni bravi ai României.
Au fost şi femei care se teameau să iasă afară, care se închideau în căminul lor să nu vină
securiştii să le bată, să le ia copii, sau soţii la închisoare, aşa fără nici-un motiv.
Aceste femei, poate că au fost cele mai norocoase, ele au supravieţuit cu bine atacurilor de
stradă, au reuşit să-şi consolideze o familie modernă, o familie care avea de toate, alimente,
căldurăţ, apă caldă, haine pentru copii.Dar aceste fiinţe au făcut faţă momentelor de groază, cu
greu, pentru că fiecare zgomot al ferestrei, al soneriei, al clipociturilor de linguri, le făceau să
tresară şi să plece cu gândul din nou la vacarmul din faţa blocului.
Urme de gloanţe găsim şi astăzi în zona Dorobanţi-poate e zona în care s-au tras cele mai
multe gloanţe, în zona Colentina, Drumul Taberei sau Titan, în peretele din faţa blocului, în
grinda de la fereastra ce nu a fost încă schimbată, în unul din cei patru pereţi ai dormitorului; da,
aceste gloanţe au fost trase în aer, la întâmplare sau în intenţia de a elimina şi inamicul de “după
perdea”, care privea durerea şi teroarea de afară.
Majoritatea mamelor, şi-au dus copii la ţară la bunici, rude sau prieteni apropiaţi, undeva unde
nu se trage ca în codru, undeva unde vacarmul şi haosul încă nu pătrunsese.Poate că au rămas şi
ele, poate că au preferat să-şi sprijine soţul să iasă alături de el în stradă fără nici-o urmă de
regret.
Ideea ieşirii în stradă a miilor de români în acestă periodă de decembrie, a fost foarte uşor
implantată în inimile lor.

47
 Vedem femei românce, gata să-şi lase pe foc sarmalele, ciorba, cozonacul, necesare unei mese
festive de decembrie-pentru că se apropia cu paşi repezi ziua naşterii Domnului, femei care
renunţa la ideea de gospodine, numai să iasă în stradă, să-şi spună cuvântul, să declare că ele au
fost cele mai chinuite femei din istoria comunismului.A existat întodeauna această nevoie de
comunicare, de exprimare liberă, fără a fii reţinută de factorii unei politici discriminatorii, fără a
fii cenzurată.
Asta reprezenta femeia în societatea româneasca din anul 1989.Numai că s-a asteptat cam
mult acest moment că a fost nevoie de o mâna de curaj care să pătrundă în sferele limitei
comuniste.
Deşi, în numar puţin mai mare, ca şi populaţie ele, nu s-au putut infiltra în aceste sfere pentru
că erau fiinţe slabe, fiiniţe blajine, care nu puteau face făţă greului de afară.Cele care au reuşit au
făcut-o foarte bine, au fost femei inteligente, dar care ştiau de la bun început pericolul la care
erau expuse.
În toate timpurile, în toate provinciile acestui mare stat, în această perioadă de tranziţie,
românii au avut pe lângă specificul simţ al unitaţii şi un simţ acut al istoriei lor comune, un ideal
naţional.
Putem spune chiar că pe măsură ce cruzimile vieţii deveneau mai teribile cu atât mai
înflăcărat ne-am înfăşurat inima în flamura acestui ideal, cu atât mai viu a întrupat catedrala
inimii noastre missa solemna a credinţei noastre în victorii.128
Femei-oameni de ştiinţă ce vorbeau de efortul suprem cu care ei căutau să profite, să treacă
sub tacere valorile naţionale, să se asigure că ceea ce scriau nu pune în primejdie statul, poziţia
liderului, a unicului Partid, a vieţii ce o duceau sub puternica influenţă a socialismului.Erau
obligate să cenzureze anumite capitole, sau să le schimbe ca nu cumva să dea de bănuit; altfel
erau puse sub urmărire, erau anchetate, erau bătute nu odată ci de mai multe ori de oamenii
devotaţi unui regim zadarnicit.
Se crează ideologia care oferea “cimentul”, într-o formaţie socială…nu pentru că avem clase
dominante ce nu pot prescrie şi proscrie în detaliu conţinutul mental al vieţii claselor
subordonate, deoarece şi acestea trăiesc în propiile lor ideologii ci pentru că ele se străduiesc
într-o anumită măsură şi reusesc să încadreze toate expresiile realităţii în jurul domeniului lor,
aducând alte alternative în orizontul lor de gândire.129
128
Katherine Verdery, Compromis şi Rezistenţă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, pag.198-199.
129
Ibidem, pag29.

48
 Era necesar să se pună capăt acestei ideologii naţionale care acţiona ca şi o uneltă; ea
despărţea comunitatea în două categorii- cei care erau înăuntru şi o respectau şi cei care erau pe
afară şi nu vroiau să cunoască adevărul aşa cum este dat; să se respecte prevederile legilor.
Nu există naţiuni libere şi independente fără cetăţeni liberi, independenţi şi demni.Nu există
garanţia unei păci externe fără pace internă şi anume fără pacea dintre cetăţeni şi stat;un stat ce
ignoră voinţa şi drepturile cetăţenilor lui nu poate oferi garanţii ca va respecta dorinţa şi
drepturile altor popoare şi state.130

Concluzii.

Bilanţul oficial al victimelor din zilele negre din decembrie, a fost de peste 1100 morţi şi
peste 3350 de răniţi131, 162 de persoane au fost ucise şi 1101 rănite în perioada 17-22
decembrie.După fuga lui Ceauşescu, cifrele au crescut considerabil, astfel încât pâna la 10
ianuarie, numarul celor ucişi a ajuns la 942, iar al celor răniţi la 1101.Timişoara şi Clujul au fost
oraşele fruntaşe în numărul victimelor, mai ales în ziua de 22 decembrie, care a înregistrat un
număr foarte mare de pierderi omeneşti şi răniţi; pe locul doi s-a aflat capitala cu 493 de morţi şi
1275 răniţi132; s-au înregistrat victime şi în alte oraşe dar mai puţine, cca. 90 la Sibiu, 66 la
Braşov, 42 la Brăila, 29 la Buzău, Constanţa, 24 Craiova.133
Majoritatea celor morţi erau civili, dar au existat pierderi omeneşti şi în rândul armatei şi
securităţii cca. 221 de soldaţi morţi şi 635 răniţi. 134

130
Havel Anatomy,apud.Şerban Orescu, Ceauşismul între anii 1965-1989,Editura Albatros
Corporation, Bucureşti, 2006.
131
Adevarul, 22 decembrie 1994, I.Ionitoiu(1998),145 prezintă cifra de 1247 de morţi.Dintre aceştia, 120 au murit
înainte de plecarea cu elicopterul a lui Ceauşescu.După S.Nicolaescu(1995), pag.342-343, spune că au fost 1207
morţi, bazându-se pe registre spitaliceşti.apud.Peter Siani-Davies, Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2006, pag.142.
132
Există diferenţe în momentul precizării numarului exact al persoanelor moarte şi rănite din perioada decembrie
1989.
Ioniţoiu prezint o cifră de 617 morţi în Bucureşti, iar S.Nicolaescu de 563.
133
Este numai o parte a oraşelor care au avut peste 10 persoane moarte. S-au înregistrat victime şi în alte oraşe ale
ţări, în Târgovişte, Alba-Iulia, Blaj, Hunedoara, Sfântu Gheorghe.
134
Peter Siani-Davies, Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pag.143.

49
 După revoluţie martorii oculari au făcut nişte descrieri mai puţin ortodoxe ale luptelor.Ei
au vorbit despre “un atac masiv ale unei forţe extreme de mari” asupra Ministerului Apărării
Naţionale de “valuri succesive de terorişti”;135 Timişoara în noaptea de 22-23 decembrie a fost
descrisă aproape în termeni apocaliptici:”după masacru, am crezut că sâmbăta dimineaţa vom fii
toţi ridicaţi de la casele noastre şi puşi cu spatele la zid.Am crezut că era nu sfârşitul revoluţiei, ci
sfârşitul lumii”136.
Cum arăta oraşul înainte de revoluţie, în timpul ei şi după revoluţie era de necontestat.
În urmatoarele ore manifestanţii obosiţi de atâta haos pentru că ei l-au creat şi tot ei l-au
întreţinut, sunt nevoiţi să plece acasă să înceapă o nouă viaţă, sub o altă conducere.Deşi plecaţi
cu capul în jos pentru că lupta lor pentru libertate a însemnat pierderea a mii de oameni,
resemnaţi la gândul că au pierdut poate tot ce aveau mai drag, demonstranţii au reuşit să alunge
ceea ce era “stricat”şi au adus ceva nou care să asigure siguranţa zilei de mâine, responsabilitate
şi capacitatea de a face faţă în momente inoportune.
Străzile au fost înconjurate de o linişte apăsătoare, o linişte care prevestea ceva
anume.Aerul era din ce în ce mai greu respirabil din cauza prafului de puşcă sau a incendiilor din
magazine-pe ici pe alocuri încă mai mocnea focul şi scotea fum greu şi înecăcios, ori a mirosului
de ceară din cauza mormintelor de lumânări formate în timpul evenimentelor, dar şi după.
Au existat şi imagini de propagandă, oameni care vroiau să arate faţa macabră a
revoluţiei, o faţă inventată care să bage panică în populaţie.Cazul femeii care a fost spintecată pe
străzile Timişorei, în acele negre zile, a colindat toată ţară.Abia târziu se aflase, că într-adevăr,
aceea femeie care murise doar de o zi, a fost dezgropată de oameni lipsiţi de suflet, interesul lor
fiind să capteze întreaga atenţie prin intermediul televiziunii a lumii întregi asupra evenimentelor
crude ce se petrec în Timişoara, dar şi în alte părţi ale statului, să dea vina pe securiştii vremii.I s-
au tăiat mâinile, picioarele, jumătate din corp zăcea înt-o parte, cealaltă în alta.Influenţaţi
sentimental, cetăţenii cad pradă acestei propagande.
Imaginea femeii spintecate, a rămas pentru multă vreme în mintea românilor.
Asta e viziunea pe care anumiţi manifestanţi au reuşit să ne-o creeze despre ce înseamnă
cu adevărat revoluţia sau ce însemnă sfârşitul unei epoci ceauşiste.
Nu vom ştii niciodată adevărul despre ce s-a întâmplat în acele zile de decembrie.

135
Idem , pag.144
136
Ibidem.

50
 Nu vom cunoaşte poate niciodată dacă cel care a ordonat să tragă în populaţie a fost
conştient că îşi distruge propriul popor, care mai odinioară îi cerea să se ‘înmulţească”, să devină
un popor numeros, care să aibă urmaşi demni de admirat.
Chiar dacă Nürnberg-ul comunismului nu va avea loc niciodată, dosarul unui astfel de
proces începe să capete consistenţă.Pe măsură ce arhivele sistemului se deschid, probele se
strâng.
Cu toţii suntem convinşi că adevărul trebuie ştiut, că vinovaţii-oamenii şi idei-trebuie
identificaţi, că mecanismul terorii trebuie analizat pentru că acesta să nu mai poată să pătrundă în
sufletele românilor, să ia sfârşit.
Căderea dictaturii comuniste din România a dezvăluit lumii întregi oroarea aşezămintelor
pentru copiii orfani sau pentru copiii bolnavi de SIDA, o oroare ascunsă pâna atunci sub faţada
triumfalistă a unui regim care îşi proclama ipocrit grija faţa de om.Unda de şoc a acestor
dezvăluiri este pe departe de a se fi stins.
Poziţia centrală pe care revoluţia din decembrie 1989 o ocupă în istoria recentă a
României este de necontestat.Ea a asigurat baza ulterioarelor reforme postcomuniste şi a rămas
un puternic simbol politic în discursurile ţinute pe plan intern.
Văzută dintr-o perspectivă globală revoluţia a adus României vizibilitate, ba chiar notorietate ca
fiind prima revoluţie transmisă în direct la televizor.137 Fiind cel mai violent eveniment care au
transformat Estul Europei în 1989, revoluţia a facut parte şi din categoria importantă de sursă de
imagini ale căderii comunismului
Aşa zisa revoluţie a semănat izbitor de mult cu o aplicaţie militară de mare anvergură, pe care
militarii români au executat-o cu aprobarea şi sub evidenţa strict a principalelor servicii secrete
ale lumii.Particularităţile acestei vaste desfaşurări de forţe sunt acelea că, de.a lungul ei, a fost
permisă prezenţa civililor şi s-au folosit şi ţinte vii.
Orice revoluţie existenţială trebuie să redea speranţa unei reconstrucţii morale a societăţii,
ceea ce reprezintă o înnoire radical a relaţiilor între indivizi şi ceea ce numesc ei “ordine umană”,
care nu poate fii înlocuită de nici-o altă ordine politică.
Direcţia spre care ar trebui să ne îndreptăm este dată de aceşti factori care exprimă o nouă
experienţă a existenţei, o nouă ancorare în univers, un sentiment al unei responsabilităţi crescute
cu noi valenţe, o relaţie interioară nedefinită în raport cu ceilalţi indivizi şi cu comunitatea.

137
Ibidem.

51
Adevărata libertate, adevăratul umanism însemnă a asigura dezvoltarea ţării, bunăstarea întregii
naţiuni, a asigura independenţa, integritatea statului şi de a-i demasca pe toţi aceia care
acţionează-indiferent sub ce forme-împotriva intereselor ţării, a independenţei, a regimului nou
creat-democratic în România.

…după 30 de ani, când se vor deschide arhivele, vom putea afla adevărul despre revoluţie!

Bibliografie

Culegeri de documente

Curtea Supremă de Justiţie (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), practică judecătorească, Procesele
revoluţiei din Timişoara(1989), documente istorice,Procesul lotului”Timişoara-decembrie
1989”(cei 25-Coman Ion, Bălan Radu ş alţii),Procesul Stănculescu-Chiţac, adunate şi comentate
de Marius Mioc, Editura Artpress, Timişoara, 2004.

Documente 1989.Procesul de la Timişoara(2-15 martie 1990).Audierea celor 21 de securişti şi

miliţeni inculpaţi,Vol I,II,Editura Fundaţiei Academia Civică, Timişoara-Bucureşti, 2004.

Procesul Stănculescu-Chiţac, adunate şi comentate de Marius Mioc, Editura Artpress,2004

Periodice
Anuarul statistic al Romaniei,1990:116.

52
Dosarele de Cercetare, “Club-TV22.
.
Dosarele Revoluţiei, Nr.12(124), Dosar: Revoluţia Româna,1989

Memorial 1989. Buletin ştiinţific şi de informare. Memorialul Revoluţiei 16-22 decembrie1989,

Editura Centrul Naţional de Documentare, Cercetare şi Informare Publică despre Revoluţia
Româna din Decembrie 1989. Nr.1/2/2007, Timişoara, 2007.

Politica Naţională, anI, nr.1, trimestrul I, Timişoara,2004.

Lucrări şi articole generale şi de specialitate

Andeescu Mihail M. - , Adevărata securitate din Romania.(încercare de analiză asupra stării

societăţii româneşti înainte şi după decembrie 1989),Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 1999

Arachelian, Vartan - În Faţa Dumneavoastra, Revoluţia şi Personajele Sale, Editura Nemira,

Bucureşti,1998

Anneli Ute Gabany- Revoluţia Neterminată, Editura Fundaţiei Culturale Române ,

Bucureşti,1999

Baban, Adriane - Aspecte ale sexualitatii în epoca Ceauşescu, în Revista “22”, nr.6/1998

Betea, Lavinia - Maurer şi lumea de ieri, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001

Brenciu, Mircea - Revoluţia Luminii, Editura Societatii Ziaristilor şi Oamenilor de Cultură

“Cincinat Pavelescu”, Braşov, 2004.

Brucan, Silviu - Am fost un complotist, în Revista “22”,30apr.-6mai 2002.

53
Cesereanu, Ruxandra - Decembrie 1989.Deconstrucţia unei Revoluţii.Editura Polirom,Iaşi 2004

Coman, Ion- Omul se duce, faptele rămân, istoria însa le va analiza, Editura Meditaţii,
Bucureşti, 2007

Cornea, Doina - Jurnal-ultimele caiete- Editura Fundaţia Academia Civică, Centrul Internaţional
de Studii asupra Comunismului, 2009.

Curticeanu, Silviu - Mărturia unei istorii trăite ,Editura Albatros, Bucureşti, 2000

Deletant, Denis - România Sub Regimul Comunist, în româneşte de Delia Răzdolescu, Editura
Fundaţia Academia Civică, Bucuresti,1997

Iliescu, - Revoluţia Româna, Editura Presa Natională, Bucureşti, 2001.

Kligman, Gail - Politica Dupliciţtii, Editura Humanitas,Bucureşti 2000

Macovei, Remus - Represiunea armată în decembrie, 1989, în “Caietele

Revoluţiei”,nr.3(10)/2007

Mazilu, Dumitru - Revoluţia furată, vol.I,Editura Cozia ,Bucureşti, 1991.

Mioc, Marius - Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional, mitul agenturilor străine,
mitul Securităţii atotputernice, care l-a dar jos pe Ceauşescu, Editată şi Tiparită pe cheltuiala
autorului, Timişoara, 2005.

Mioc, Marius - Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost, mărturii ale răniţilor, rudelor şi
prietenilor celor decedati în revoluţie, Editura Brumar, Timişoara.

54
Mioc, Marius - Revoluţia fară mistere,începutul revoluţiei române, cazul lui Laszlo Tokes,
Editura Almanahul Banatului, 2002.

Murgescu, Bogdan (coordonator) - Revoluţia Româna din Decembrie 1989, ,Editura Polirom,
Bucureşti, 2007.

Nicolaescu, Sergiu - Cartea Revoluţiei Române.Decembrie 1989.Editura Ion Cristoiu,Bucureşti

1999.

Nicolaescu, Sergiu - Lupta pentru putere-Decembrie 1989, Editura Bic All, Bucureşti, 2005.

Orescu, Şerban - Ceauşismul, România între anii 1965 şi 1989, Editura Albatros, Bucureşti, 2006

Osca, Alexandru - 1989, an decisiv în istoria Europei, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2008

Revoluţia Româna văzuta de ziariştii americani şi englezi, Editura Evenimentul, Bucureşti,1991

Revoluţiile din 1989 între trecut şi viitor, coordonator Vladimir Tismăneanu, Editura Polirom,
Iaşi, 1999.

Rados, Antonia - Complotul Securităţii.Revoluţia trădată din România, Editura Saeculum,

Bucureşti, 1999.

Săndulescu, Şerban - Decembrie 1989.Lovitura de stat a confiscat revoluţia, Editura Omega-

Ziua Press, Bucureşti 1996.

Sava, Constantin, Constantin Monac- Adevăr despre decembrie 1989. Conspiraţie.

Diversiune.Revoluţie…Editura Forum, Bucureşti, 1989

Scurtu, Ioan - Revoluţia Româna din Decembrie 1989, în context internaţional, Editura
Enciclopedică & Editura Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, Bucureşti, 2006

55
Secheşan, Gheorghe – 17 dupa 16, Editura Artpres, Timişoara, 2006.

Siani-Davies, Peter - Revoluţia Româna din Decembrie 1989, Editura Humanitas, Bucureşti,
2006

Sitariu, Mihaela - Oaza de libertate.Timişoara, 30 octombrie 1956, Editura Polirom, Bucureşti-

Iaşi, 2004.

Tilly, Charles - Revoluţiile Europene, Editura Polirom,Iaşi, 2002.

Titus Suciu- Lumea Bună a Balconului, ediţie revăzută, Editura I.R.R.D.Bucureşti, 2008.

Verdery, Katherine - Compromis şi Rezistenţă, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999.

Voiculescu, Marin - Istoria doctrinelor politice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,

1970.

Surse web.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Doina_Cornea

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ana_Blandiana

http//mariusmioc.wordpress.com/2008/08/26/Timisoara-21decembrie-1989-copilul-libertatii-
avram-iancu-suntem-toti

http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu/din/1989/

http://www.infotim.ro/memorial89/fotografii/fotografii.htm

56
http://romania1989.com/

http://www.irrd.ro/timisoara.html

Anexe:

Decembrie 1989. Revoluţia Română. 1.104 morţi, 3.352 răniţi, incendierea Muzeului de Artă, a
Bibliotecii Centrale Universitare, a Ateneului Român, milioane de gloanţe, terorişti care "trăgeau
din toate poziţiile", tancuri, taburi, război electronic, psihologic, copii şi tineri împuşcaţi în frunte
sau în ceafă, morţi arşi la crematoriu, cenuşa aruncată la canal...război total împotriva Poporului
Român, care trebuia să dea o jertfă de 60-65.000 de morţi, şi a României - care trebuia ruptă în
bucăţi. Martiriul început la 1917 nu s-a sfârşit nici astăzi!

"...Cine-a tras în noi 16-22?

Cine-a tras în noi după 22?
Doamne, cât o să mai minţi

57
 Copilaşii prin părinţi?
Doamne, cat o să mai ţii
Ucigaşii de copii?"...

... ÎN MEMORIA CELOR CARE AU FOST ÎMPUŞCAŢI ÎN TIMPUL REVOLUŢIEI

ROMÂNE...

ADAM Lina, de 63 ani, a fost împuşcată la Reşiţa, pe data de 24 decembrie 1989.

ADJ AMIN Antonia-Andreia, născută pe 6.05.1968, asistentă medicală, a fost ucisă în timpul
Revoluţiei din 1989.

AFLOAREI Milord-Cristina, în vârstă de 7 ani, a fost împuşcată la Timişoara, pe data de 18

decembrie 1989. Locuia cu părinţii, pe str. Muzicescu nr.8..

ALEXANDROAIE Cristiana, a fost împuşcată la Bucureşti, în decembrie 1989.

ANDREI Maria, din Timişoara, str. Ionescu de la Brad bl.1, născută pe 23 august 1964, a fost
împuşcată în măcelul din 17 Decembrie, de pe podul Decebal, din capitala Banatului. Corpul i-a
fost ridicat în grupul celor 43 de martiri din dispoziţia generalului Nuţă şi a colonelului Sima
Traian, cu încuviinţarea dr. Ovidiu Golea şi adus la Crematoriul din Bucureşti, unde a fost ars şi
cenuşa aruncată la canal..

ANGHEL Cătălina, născută pe 25.08.1986, a fost ucisă la Bucureşti, împreună cu mama sa.

ANGHEL Marioara, originară din comuna Lacul Sărat, de 40 ani, a fost ucisă împreună cu
fetiţa.

ANTONI Cornelia, născută pe data de 24.01.1938, telefonistă, domiciliată pe str. Emil

Bodnăraş 61, bl.C3, a fost împuşcată la Bucureşti, pe 23 decembrie 1989.

APARASCHIVEI Valentina, 48 ani, domiciliată pe str. Girocului 21, a fost ucisă la Timişoara,
pe 18 decembrie şi i-au rămas două fete: Monica şi Valentina..

ATANASIE Adriana, născută vineri, 22 iunie 1979, domiciliată pe str. Tuşnad nr.2,. la Reşiţa, a
fost ucisă pe 21 decembrie, la numai 10 ani.

58
AVRAM Maria, născută pe 14 noiembrie 1943, bucătăreasă, a fost rănită şi a murit la Bucureşti,
pe 30 decembrie 1989.

BANCIU Leontina, născută marţi, 3.01.1950, în com. Borleasa jud. Bistriţa Năsăud, stabilită de
la 20 de ani la Timişoara, pe str. Elevului 3, muncitoare la A.E.M., a participat pe 17 decembrie
la prânz, la asaltul Consiliului Judeţean căruia i s-a dat foc, iar seara a fost împuşcată în masacrul
de la Băile Neptun şi a murit în braţele soţului în drum spre Spitalul Judeţean. Corpul i-a fost ars
la Bucureşti. Au rămas orfani 3 copii: Arion, de 2 ani, Angelica de 12 şi Veronica de 13 ani.

BARLOTA Constanţa, născută pe 16.XII.1961, subinginer, a fost ucisă pe 22 decembrie 1989.

BĂLAN Maria-Zoe, 24 ani, din com. Jebel jud. Timiş, a fost împuşcată în noaptea de 17
decembrie 1989, la Timişoara.

BĂRBAT Lepa, născută luni, 22.VII.1946, domiciliată în Timişoara pe str. Ion Raţiu 6A, fiind
în faţa Garnizoanei cu familia, pe 17 decembrie 1989, a fost secerată de gloanţele trase de căp.

Joiţoiu Vasile. Corpul i-a fost ars la Bucureşti. Soţul ei, Bărbat Vasile a fost grav rănit, iar cele
două fiice, Angela şi Ioana, au avut răni mai uşoare.

BOŢOC Luminiţa, 14 ani, elevă, Calea Lipovei.Găsită în ianuarie 1990 în groapa comună din
cimitirul eroilor.

CACEU Margareta, 40 ani, funcţionară, la Institutul Politehnic “Traian Vuia”,născută la

09.02.1952, la Timişoara impuşcată în cap pe podul Mihai Viteayul.,apoi arsă la crematoriu.

CACEU Mariana Silvia,37 ani, funcţionară, ucisă la Catedrală.

CURIC Veronica, 32 ani, casnică,îpuşcată la Piaţa 1Mai.

EWINGER Slobodanca,21 ani, muncitoare, împuşcată la podul Decebal.Arsă la crematoriu.

FLUERAN Steliana, 53 ani, casnică.

ION Maria, 57 ani, pensionară,impuşcată în maşină în Calea Girocului.Soţul afirmă că ar mai

fii fost împuşcată şi în spital o dată.

LUCA Rodica, 30 ani, funcţionară, ucisă în Calea Girocului.Arsă la crematoriu.

LUNGU Cristina, 2 ani,preşcolară, ucisă în Calea Girocului.

NEGRUŢIU Laura Andreea, 9 ani, elevă,împuşcată pe str.Gh.Lazăr,în propria-i locuinţă.

59
NICOARĂ Elena,37 ani, funcţionară, ucisă la locul de muncă, la spitalul de copii.

PINZHOFFER Georgeta, 35 ani, muncitoare,impuşcată în Calea Lipovei.

POPESCU Rozalia Irma, 55 ani, pensionară,călcată de un autovehicul blindat lânga podul

Decebal.

REITER Edita Irina, 39 ani, funcţionară,ucisă pe Bd.Tinereţii.

SAVA Angela Elena, 25 ani, muncitoare, ucisă la Catedrală.Arsă la crematoriu.

SAVA Florica, 33 ani, vânzătoare, impuşcată în Piaţa Traian.Răposată în 1 ianuarie 1990 în

urma rănii.

TAKO Gabriela Monica, 10 ani, elevă, ucisă pe Bd.Republicii.Răposată la spital în 19

decembrie.

60
61
62
63
64
Manifestul „A căzut tirania” tipărit la Timişoara în 22 decembrie 1989.

65
Piaţa Palatului.

66
Masa de revoluţionari adunaţi în Piaţa Operei din Timişoara

Manifestanţi pe străzi.

67
Masă de demonstranţi la Bucureşti.

68
Civili protejaţi de un tanc în timpul contraatacului antirevoluţionar.

69
Cadavre ale celor ucişi în timpul revoluţiei (Institutul de Medicină Legală din Bucureşti).

70
71
72
73
74
75
 Poze luate de pe internet în data de 03.06.2009.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu/din/1989/

http://www.infotim.ro/memorial89/fotografii/fotografii.htm

http://romania1989.com/

http://www.irrd.ro/timisoara.html

http//www.raspandaku.ro/tag/foto-revolutie-1989.

76