Titlu: Comunismul, de la idee revoluționară la teroare

Autor: Ella Lenuța Nica

Comunismul, de la idee revoluționară la teroare

I.Introducere..........................................................................................................................................2
I.1.Primii pași ai Comunismului în lume...........................................................................................3
II.Ideologii Comunismului....................................................................................................................4
II.1.Marxismul...................................................................................................................................5
Karl Marx și Frederick Engels.......................................................................................................5

0
 II.2. Marxism-Leninismul= comunismul instalat într-un singur stat și acela, feudal.........................9
Vladimir Ilici Lenin.......................................................................................................................9
II.3.Stalin a abrutizat și mai tare ideile marxiste..............................................................................10
III. Comunismul apare în Rusia fără țar, dar și în alte state ale Europei, Asiei, Americii....................11
III.2. Rusia, țara singulară care a instaurat Comunismul; au urmat apoi altele................................13
III.3.Comunismul în perioada interbelică........................................................................................13
III.4.Extinderea comunismului accelerată și controlată după al doilea Război mondial..................14
III.4.1. Matrice ale proliferării comunismului lui Stalin în statele centrale și este-europene lăsate
de americani și englezi la mâna rușilor........................................................................................16
III.4.2.România............................................................................................................................25
III.4.3.Bulgaaia............................................................................................................................26
III.4.4.Polonia..............................................................................................................................26
III.4.5Ungaria..............................................................................................................................27
III.4.6.Cehoslovacia.....................................................................................................................27
III.4.7.Iugoslavia.........................................................................................................................28
III.5. Comunismul azi......................................................................................................................29
IV.Concluzii........................................................................................................................................30
V. Studiu de caz: România..................................................................................................................31
Contextul Apariției și dezvoltării comunismului.............................................................................31
De pe ce poziții intră România în primul Război.........................................................................32
România în perioada interbelică..................................................................................................32
Partidele politice românești în perioada interbelică-doctrine.......................................................33
Opţiuni politice privind evoluţia societăţii romane interbelice....................................................37
România în al II-lea război mondial............................................................................................39
PARTIDUL COMUNIST din România...........................................................................................42

Comunismul, de la idee revoluționară la

teroare

1
I.Introducere
Ce este Comunismul? Este el abominal? Imaginea care îi este oferită acum ne-ar îndreptăţi să
afirmăm că este un regim politic dur, caracterizat de violenţă şi abuz... cu alte cuvinte, o
greşeală a omenirii. Da, aceasta este forma pe care a luat-o Comunismul după ce a fost
reinterpretat și pus în act de Lenin și apoi Stalin. Însa la baza este o încercare de reorganizare
a societăţii pe principiile centralizării proprietăţii private, a desfiinţării claselor şi a egalităţii
între toţi cetăţenii. Egalitate între cetățeni... Problemă în cazul acestei realităţi politice
specifice secolului XX a fost incapabilitatea adepţilor comunismului de a aduce la viaţă
ideologia dezvoltată de către Karl Marx. Cum ar fi arătat oare Comunismul dacă era aplicat
conform planului lui Marx? Cum ar fi arătat dacă el și alții ar fi trăit suficient încât să poată
corecta această teorie acolo unde friza realitatea? Era oare corect ca oameni fără știință să
conducă destinele unei țări, când ei înșiși nu se puteau conduce? Nu erau oare ei manipulați
de Propovăduitorii Comunismului cu acces la informație și știință?

Din punct de vedere istoric, comunismul este un regim politic care propune noi modele de
organizare politică şi socială şi a luat naştere din mişcarea socialistă, considerată a nu fi
destul de rapidă în atingerea scopului final al egalității. Socialismul- era numai bun, credeau
comuniştii, pentru a ajunge la scopul final: Comunismul. Apariţia acestuia a fost favorizată
de contextele istoric, politic respectiv social existente în a doua jumătate a secolului XIX,
înfăţişate cu precizie de către Karl Marx şi Friedrich Engels în lucrarea "Manifestul Partidului
Comunist", dar, în mod deosebit, în cele patru capitole ale” Capitalului”. Aflăm aşadar că
societatea bazată pe capitalism, adică pe relaţia dintre burghezi şi proletari prezintă o mulţime
de neajunsuri, după cum ne spun şi cei doi autori: "societeatea burgheză modernă, care s-a
ridicat din ruinele feudalismului, nu a eliminat diferenţele dintre clase. De fapt, a stabilit noi
clase, noi condiţii de opresiune, noi forme de luptă în locul celor vechi...". În contrast,
proletarul era obligat să vadă cum burghezia se dezvolta şi se îmbogăţea de pe urma muncii
sale, dar şi datorită industrializării, imperiilor coloniale şi dezvoltării comerţului. Marx spune
despre un proletar că este un simplu "apendice al unei maşinării". Mai mult, această
subordonare a avut drept consecinţă apariţia exploatării muncitorilor prin salarii mici şi prin
faptul că nu munceau numai pentru a-şi asigura propria existenţă, ci şi pentru bunăstarea
burghezului.

Deși Marx spunea că Anglia va da tonul comunismului, că va fi în toată lumea... am avut

parte de un comunism aplicat” furibund” într-o Rusie medievală, nu capitalistă... Statele
comuniste importante au fost, până în 1990: Uniunea Sovietică; Bulgaria; Cehoslovacia;

2
Germania; Iugoslavia; Polonia; România; Ungaria. Pe lângă cele menționate, astăzi
comunismul încă avem state comuniste: China; Coreea; Cuba; Laos; Vietnam.. În aceste
Prima organizație marxistă internațională a fost Liga Comunistă, care apăra principiile
enunțate de Karl Marx și Friedrich Engels în” Manifestul Comunist” și care se inspiră din
exemplul Comunei din Paris. Grupul s-a dizolvat în anul 1852, după apariția mai multor
facțiuni care nu se înțelegeau între ele.

I.1.Primii pași ai Comunismului în lume

Partidul Bolșevic a cucerit puterea în timpul revoluției ruse din 1917. În martie 1918, partidul
și-a schimbat numele în "Partidul Comunist din Întreaga Rusie (Bolșevicii) ", cunoscut însă
mai degrabă sub numele de "Partidul Comunist".

Mai multe partide comuniste au fost create, mai ales în Europa, în perioada 1920-1930, ca
rezultat al luptelor facționale din interiorul celor mai multe partide socialiste 1 ale timpului.
Unele facțiuni apărau ideea drumului către socialism pe căi legale, parlamentar-democratice,
în timp ce altele doreau să se ajungă la revoluție și la utilizarea forței împotriva vechilor
structuri sociale, considerând că drumul democratic nu poate fi urmat. De obicei, grupurile
pro-revoluție se autodenumeau comuniste, în timp ce facțiunile care doreau o trecere graduală
de la capitalism la socialism au păstrat numele de socialiste sau social democrate.

La scurtă vreme după ruptura dintre facțiuni au mai apărut și alte diferențe. În perioada 1920-
1930, comuniștii au sprijinit necondiționat Uniunea Sovietică și marxism-leninismul, în
vreme ce socialiștii aderau la doctrina marxistă respingând leninismul. Ruptura dintre
socialiști și comuniști s-a adâncit în continuu, fiecare dezvoltându-și propria filozofie. Cele
mai importante curente social- democrate au abandonat marxismul.

II.Ideologii Comunismului
De la Marx, prin Lenin și Stalin, noi am cunoscut un comunism care nu mai este cel de a care
s-a inspirat Lenin.

Putem înțelege de ce a ajuns comunismul să fie oaia neagră a doctrinelor politice și a

societății (depășind fiind totuşi de fascism și nazism- merită amintit că, în fapt Partidul
Nazist2 este Partidul Muncitoresc German), aflând mai multe despre teoreticienii
1
La început a apărut socialismul utopic apoi, de aici- marxismul; social democrația; comunismul și ...nazismul
2
Nazismul sau național-socialismul (german) a fost ideologia și politica totalitară naționalistă, rasistă,
antisemită și anticomunistă aGermaniei naziste, care au fost aplicate în timpul dictaturii lui Adolf Hitler în statul
german între 1933 și 1945. Cuvântul "nazism" provine de la prescurtarea numelui național-socialism
(Nationalsozialismus, prescurtat pe nemțește Nazi, pronunțat /ˈna.t͡ si/, v. AFI). În 1921 Hitler a devenit liderul

3
comunismului, despre cei care l-au completat și aplicat, conform intereselor lor, dar și al
contextului în care aceștia au trăit. Hegel 3 a fost cel care, se spune, l-a inspirat pe Marx, cel
care a făcut cunoscut lumii Comunismul văzut de el, adică marxismul. Engels l-a susținut și
ajutat necondiționat, iar mai târziu, Lenin i-a citit operele pe când era student, iar de aici au
început, am putea spune, mutațiile genetice... Au fost continuate și mai abrupt și hidos de
Stalin, care tot în facultate l-a citit pe Marx și abia apoi l-a cunoscut pe Lenin.

II.1.Marxismul4
Karl Marx și Frederick Engels
Karl Marx s-a născut pe data de 5 Mai, 1818 în oraşul Prusia (Germania de azi). Marx intră la
Universitate, mai întâi în Bonn şi mai apoi în Berlin. Acolo a studiat legile, excelând însă, în
istorie şi filozofie. Îşi încheie studiile universitare în 1841. În Berlin, a aparţinut cercului de
"adepţi de stânga ai filozofiei lui Hegel", care tind să tragă concluzii ateiste şi revoluţionare
din filozofia lui Hegel. După absolvirea Universităţii, Marx se mută la Bonn, sperând că
poate începe să lucreze ce profesor, dar nu i se permite.

Partidului Muncitoresc German Național-Socialist (Nationalsozialistische Deutsche Arbeiterpartei,

scurtNSDAP), iar la 30 ianuarie 1933 cancelarul (prim-ministrul) Germaniei, al Reich-ului german, cunoscut
drept Al treilea Reich.
3
Hegel este atât unul dintre cei mai influenţi, cât şi unul dintre cei mai dificili teoreticieni politici din istoria
gândirii occidentale. Hegel a fost considerat un elogiator al statului, un purtător de cuvânt al autoriarismului şi
chiar un precursor al fascismului şi totalitarismului din secolul al XX-lea. Dezvoltarea istorică a Spiritului
parcurge trei stadii: Orientul, apoi grecii şi
romanii, în fine germanii. „Istoria universală este perpetua străduinţă de disciplinare a voinţei naturale
neînfrânate, prin care aceasta este adusă la supunere faţă de un principiu universal şi dobândeşte libertate
subiectivă. Orientul a ştiut şi ştie că doar Unul este liber, lumea greacă şi romană că unii sunt liberi, în timp ce
lumea germană ştie că Toţi sunt liberi.”1 Am fi putut crede că
democraţia este forma de guvernământ potrivită acolo unde toţi sunt liberi, dar nu este aşa. Democraţia şi
aristocraţia aparţin amândouă stadiului în care unii sunt liberi, despotismul aparţine stadiului în care doar unul
este liber, iar monarhia, celui în care toţi sunt liberi. Acest mod de a privi lucrurile stă în legătură cu sensul
foarte straniu pe care Hegel îl dă cuvântului „libertate”. Pentru el nu există libertate în absenţa legii; numai că el
tinde să susţină şi controversa acestei poziţii, argumentând că oriunde există lege există şi libertate. Astfel,
pentru el, „libertatea” nu înseamnă mai mult decât supunere faţă de lege. După cum şi era de aşteptat, Hegel le
atribuie germanilor rolul cel mai înalt în dezvoltarea pământească a Spiritului: „Spiritul german este spiritul
lumii noi, al cărei scop este realizarea adevărului absolut ca autodeterminare nelimitată a libertăţii – a acelei
libertăţi care are drept conţinut forma ei absolută”-
4
Doctrina marxistă sau Marxismul reprezintă ansamblul concepțiilor politice, filozofice și sociale ale lui Karl
Marx, Friedrich Engels și ale continuatorilor lor. Marxismul se bazează pe materialism și pe socialism, el este în
același timp teorie și program al mișcărilor muncitorești organizate. Pentru marxiști, materialismul reprezintă
baza teoretică, opusă idealismului, considerat ca instrument speculativ în slujba burgheziei. În doctrina
marxistă, materialismul are două aspecte: unul dialectic, care exprimă legile generale ale lumii exterioare și ale
gândirii umane, un altul istoric, care afirmă că numai realitatea socială determină conștiința oamenilor.
Dezvoltarea istorică a societății ar fi condiționată de contradicțiile diverselor "moduri de producție" (primitiv,
sclavagist, feudal, capitalist) și de "relațiile de producție", adică de raporturile dintre oameni în procesul de
producție. Aceste contradicții se exprimă prin lupta de clasă, care este astfel motorul istoriei.
Marx a elaborat și o teorie a valorii: valoarea este expresia cantității de muncă conținută de un produs. "Plus-
valoarea" reprezintă diferența dintre valoarea creată de muncitor în timpul muncii prestate și salariul primit, și
reflectă astfel gradul exploatării capitaliste

4
Pentru început, în 1842, câţiva burghezi din Rhineland (Cologne), care corespondau cu
"adepţii de stânga ai teoriei lui Hegel", fondează un document împotriva Guvernului Prusac,
numit Rheinische Zeitung. Marx este invitat să fie colaborator principal şi, în Octombrie
1842, Marx devine editor-şef şi se mută de la Bonn la Cologne. Tendinţa revoluţionar-
democratică a ziarului, tot mai des pronunţată sub articolul de fond al lui Marx şi cenzura
dublă, apoi triplă impusă de Guvern asupra hârtiei, duc în Ianuarie 1843 la înăbuşirea lui.
Marx a fost obligat să demisioneze înainte de vreme, dar asta nu a salvat hârtia, ceea ce
suspendă publicaţia în Martie, 1843. Activităţile jurnalistice ale lui Marx l-au convins că nu
este întru totul familiarizat cu economia politică şi cu timpul, a renunţat la a o mai studia. În
toamna anului 1843, Marx merge la Paris pentru a publica un jurnal progresist în străinătate.
Nu a apărut decât o singură ediţie a acestui jurnal-Deutsch-Französische Jahrbücher.
Publicarea a încetat datorită distribuirii sale secrete în Germania. Articolele lui Marx în acest
jurnal au demonstrat că el era deja un spirit revoluţionar care sprijinea "neîndurătorul
criticism a tot ceea ce există" şi în particular- "criticismul cu arma" şi a apelat la mase şi la
proletariat.

În Septembrie 1844, Frederick Engels vine la Paris pentru câteva zile, devenind încă de pe
atunci prietenul apropiat al lui Marx. La scurt timp după întâlnire, Marx şi Engels lucrează
împreună pentru a produce întâia lucrare în adevăratul sens al cuvântului-Marxism -
Ideologia Germană. În această lucrare, Marx şi Engels stabilesc bazele Marxismului cu
concepţia materialistă a istoriei, şi se desprind de idealismul acelor "susţinători ai lui Hegel".
"Filozofii nu au făcut nimic altceva decât să interpreteze lumea în moduri diferite"- scrie
Marx la începutul cărţii, "ideea este să schimbăm acest lucru."

La cererea insistentă a Guvernului Prusac, Marx a fost alungat din Paris în 1845, fiind
considerat de ambele guverne un revoluţionar periculus; atunci se mută la Bruxelles. În
primăvara anului 1847, Marx şi Engels s-au alăturat unei societăţi secrete propagandiste,
numită "Liga Comunistă". La cel de-al doilea congres al Ligii, cei doi au avut un rol deosebit
(Noiembrie 1847-Londra), întrucât, le-a fost cerut să elaboreze "Manifestul Comunist", care
apare în Februarie 1848. Cu o remarcabilă claritate, această lucrare prezintă o nouă concepţie
despre lume, bazată pe materialism. Acest document analizează adevărurile vieţii sociale,
teoria luptei, a competiţiei dintre clase, îndatoririle comuniştilor şi rolul revoluţionar al
proletariatului - creatorii unei noi societăţi comuniste.

5
Odată cu izbucnirea Revoluţiei în Februarie 1848, Marx a fost surghiunit din Belgia. S-a
întors Paris, de unde, după Revoluţia din Martie, a plecat în Cologne, Germania, unde, în
calitate de editor-şef, publică- "Neue Rheinische Zeitung" între 1 Iunie 1848-19 Mai 1849.
Victorioasa contrarevoluţie intentează procesele împotriva lui Marx (he was achitat on
February 9, 1849), şi apoi îl alungă din Germania (16 Mai, 1849). Iniţial a mers la Paris, de
unde a fost din nou alungat după demonstraţia din 13 Iunie 1849, şi apoi a mers la Londra,
unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Viaţa lui Marx, ca un continuu exil politc, a fost extrem de grea, aşa cum demonstrează
corespondenţa sa cu Engels. Sărăcia a atârnat greu pe umerii săi şi ai familiei sale şi dacă nu
ar fi putut conta pe ajutorul constant al lui Engels, Marx nu doar că ar fi fost incapabil să-şi
termine "Capitalul", dar ar fi suferit de foame şi malnutriţie.

Renaşterea mişcărilor democratice de la sfârşitul anilor 1850, începutul anilor 1860, l-au
împins din nou pe Marx pe frontul politic. În 1864 (28 Septembrie) "Asociaţia Internaţională
a muncitorilor" -prima internaţională-a fost fondată în Londra. Marx a fost sufletul şi inima
acestei organizaţii. Unind mişcarea laburistă a diferitelor forme non-proletariene şi
combătând teoriile tuturor acelor secte şi şcoli, Marx a conceput practici pentru munca
proletarilor din diverse ţări.

Urmând căderea "Paris Commune" (1871) - căreia Marx i-a oferit o analiză materialistică
extrem de limpede a acelor evenimente din Războiul Civil din Franţa, 1871 -organizaţia nu a
mai putut exista în Europa. După Congresul de le Haga al Internaţionalei (1872), Consiliul
General al Internaţionalei a jucat un rol istoric şi a făcut loc pentru o perioadă de dezvoltare
crescută a mişcării muncitoreşti în toate ţările lumii, o perioadă în care mişcările au crescut în
fapt şi masele socialiste muncitoare şi-au format partide naţionale.

Sănătatea lui Marx se şubrezeşte din cauza muncii grele depusă în cadrul Internaţionalei, dar
şi a muncii mult mai grele reprezentată de scris şi organizare. A continuat să lucreze la
reorganizarea economiei politice şi la completarea "Capitalului", pentru care a adunat o masă
de noi materiale şi a studiat diverse limbi (Marx vorbea fluent germana, franceza şi engleză,
dar a studiat şi rusa). Moare 1883.

Friedrich Engels s-a născut în Germania, fiind cel mai mare dintre fiii unui manufacturier
textil. Engels începe să studieze filozofia lui Hegel, ale cărui învăţături au dominat filozofia
germană a acelor vremuri. În Septembrie, 1838, îşi publică prima lucrare, un poem numit

6
"Beduinul". Studiază de asemenea literatură şi jurnalistică. În 1841, Engels se alătură Armatei
Prusace. Urmează să plece la Berlin, unde a început să se asocieze cu grupuri hegeliene.
Toată viaţa, Engels a recunoscut cât este de îndatorat filozofiei germane, datorită efectului pe
care aceasta l-a avut asupra dezvoltării sale intelectuale. În 1842, la vârsta de două zeci şi doi
de ani, este trimis la Manchester, în Anglia, pentru a lucra în fabrica de textile "Ermen şi
Engels" la care tatăl său a fost acţionar. În tot acest timp, Engels îl întâlneşte pe Karl Marx
pentru prima dată - deşi nici unul dintre ei nu l-a impresionat pe celălalt. În Manchester,
Engels o întâlneşte Mary Burns, o tânără cu care iniţiază o relaţie care durează până în 1862,
când aceasta moare. Mary l-a ghidat într-un fel sau altul prin Manchester şi l-a ajutat pe
Engels, introducându-l în nouă clasă muncitoare engleză. Relaţia lor a fost una solidă, deşi nu
s-au căsătorit niciodată, întrucât el era împotriva acestei instituţii pe care o reprezintă
căsătoria, considerând-o nenaturală şi nedreaptă. Pe timpul şederii sale la Manchester, Engels
face însemnări şi observaţii personale cu privire la condiţiile oribile în care îşi desfăşurau
activităţile muncitorii englezi. Aceste observaţii, împreună cu experienţa dobândită muncind
alături de tatăl său, au constituit punctul de plecare al primei sale cărţi, "Condiţia clasei
muncitoare în Anglia, în 1844" ceea ce nu l-a împiedicat să se implice în jurnalism şi politică.
Frecvenţa câţiva membrii ai laburiștior. După ce şi-a împlinit misiunea în Anglia, Engels
decide să se întoarcă în Germania în 1844. În drum spre Germania, se opreşte la Paris pentru
a-l întâlni pe Karl Marx. Devin prieteni foarte buni, legând o relaţie care va dura toată viaţa.
Engels sfârşeşte rămânând la Paris cu scopul de a-l ajuta pe Marx să scrie "Sfânta familie".
Între 1845 şi 1848, Engels şi Marx trăiesc în Bruxelles, principala lor activitate fiind aceea de
a organiza muncitorii germani ai oraşului. Nu la mult timp după întoarcerea lor, contactează
şi se alătură Ligii Comuniste Germane şi sunt însărcinaţi de Ligă să scrie un pamflet în care
să explice principiile comunismului. Acesta devine "Manifestul Partidului Comunist".

În luna Februarie a anului 1848, are loc în Franţa o revoluţie, care s-a răspândit în toate
statele Europei de Vest, eveniment ce a i-a forţat atât pe Engels, cât şi pe Marx să se întoarcă
acasă, în Prusia, mai exact în oraşul Cologne. În această perioadă, cei doi au scris şi au fost
editorii unui cotidian numit Neue Rheinische Zeitung. Totuşi, în Iunie 1849, ziarul este
"suspendat" şi are loc o lovitură de stat, care îi separă pe cei doi. Marx este deportat, în timp
ce Engels rămâne în Prusia şi ia parte la o răscoală armată, undeva în sudul Germaniei. Când
răscoala a fost "zdrobită", Engels reuşeşte să scape şi să fugă în Elveţia ca refugiat, pentru ca
mai apoi să se întoarcă în Anglia.

7
Odată întors în Anglia, Engels, decide să se reîntoarcă la fabrica de textile, unde tatăl sau,
întreprinde diverse acţiuni pentru a-l sprijini pe Marx cu publicaţiile sale. A început din nou
ca notar, acelaşi post pe care l-a avut în adolescenţă. Cinci ani mai târziu Engels se retrage
din afacere, pentru a se concentra asupra studiilor. În tot acest timp, Marx locuia în Londra,
dar în ciuda distanţei, cei doi corespondează zilnic. În 1870, Engels se mută la Londra, unde
locuieşte împreună cu Marx, până la moartea acestuia din urmă, în anul 1883.

După moartea lui Marx, Engels îşi dedică ultimii ani din viaţă, traducerii textelor nepublicate
ale acestuia. Oricum, a avut contribuţii semnificative şi la alte domenii, precum "teoria
feministă". Engels credea că acest concept al căsătoriilor monogame a luat naştere din
dominaţia bărbatului asupra femeii şi a legat acest argument particular de ideologia
comunistă, spunând că bărbatul a dominat femeia întocmai cum clasa capitalistă i-a dominat
pe muncitori. Unul dintre cele mai bune exemple care vin să sprijine "credinţele" lui Engels,
îl reprezină lucrarea numită "Originea familiei, proprietatea privată şi statul". Bolnav de
cancer la gât, Engels moare în anul 1895 la Londra.

II.2. Marxism-Leninismul= comunismul instalat într-un singur stat și acela,

feudal
Vladimir Ilici Lenin5
A fost teoretician şi conducător al proletariatului internaţional. El a continuat opera lui Marx
şi Engles, pe care i-a citit pe când era student. Lenin a întemeiat Partidul Comunist al Uniunii
Sovietice şi a condus lupta maselor populare din Rusia şi la instaurarea şi consolidarea
primului stat socialist din istorie. Lenin s-a născut la 22 aprilie 1870, la Simbirsk. Urmează în
oraşul natal şcoala elementară şi liceul absolvit în 1887. În acelaşi an, fratele său mai mare,
Aleksandr Ulianov, este executat pentru participare la atentatul împotriva ţarului Alexandru
al III-lea. Se înscrie în facultatea de drept din Kazan, dar este exclus fiind arestat pentru că a
luat parte la mişcarea revoluţionară a studenţilor, iar apoi trimis cu domiciliu forţat în
localitatea Kokuşkino. Reîntors la Kazan în toamna anului 1888, începe să studieze Capitalul
şi alte opere ale lui Marx şi Engles, intrând totodată într-un cerc marxist. Între 1889 şi 1893,
Lenin locuieşte la Samara. În 1891 este absolvent eminent al Facultății de drept din
Petersburg. La Samara organizează primul cerc marxist din acest oraş. În august 1893, Lenin
se mută la Petersburg, unde organizează cercuri marxiste în rândul muncitorilor, devenind
conducătorul recunoscut al marxiştilor din oraş. În primăvara anului 1894 scrie prima sa
lucrare,” Ce sunt prietenii poporului şi cum luptă ei împotriva social-democraţilor?”,
5
Parte a informațiilor acestui capitol sunt de pe http://www.marxists.org/romana

8
considerată ca primul manifest al partidului marxist-revoluţionar care se năştea în Rusia. În
anul 1895, Lenin înfiinţează la Petersburg Uniunea de luptă pentru eliberarea clasei
muncitoare, care devine germenul partidului marxist al proletariatului din Rusia. La sfârşitul
aceluiaşi an, Lenin este arestat pentru 14 luni, iar în 1897 este deportat în Siberia unde
rămâne până în 1900. În timpul deportării termină lucrarea” Dezvoltarea capitalismului în
Rusia”, studiază filozofia pre-marxistă şi întreţine o vastă corespondenţă pe teme filozofice
cu alţi revoluţionari marxişti. Întors din deportare, pleacă în străinătate, unde întemeiază
ziarul” Iskra”, care militează pentru cimentarea ideologică şi unirea organizatorică a
organizaţiilor muncitoreşti marxiste din Rusia, într-un partid de tip nou. Un rol important din
pregătirea ideologică a creării partidului l-a avut lucrarea” Ce-i de făcut?”, scrisă de Lenin în
1902, în care a elaborat o serie de principii ideologice şi organizatorice ale partidului marxist.
Activitatea desfăşurată de marxiştii ruşi, în frunte cu Lenin, a permis ca la congresul al II-lea
al P.S.M.D.R. (Partidul Social Democrat al Muncitorilor din Rusia) – iulie, 1903, să se pună
bazele partidului marxist revoluţionar al clasei muncitoare din Rusia, primul partid de tip nou
din lume. Programul adoptat la congres înscria, pentru prima dată în mişcarea social-
democrată, revendicarea instaurării dictaturii proletariatului, susţinută de Lenin.

În 1903, la Congresul Partidului Social Democratic al Muncitorilor Ruşi, membrii acestuia au

intrat într-o dispută referitoare la ceea ce ar trebui să facă partidul în continuare: să adopte
ideea lui Lenin de a avea o structură mai simplă, care să implice mai puţini oameni sau să
copteze cât mai mulţi adepţi de pretutindeni. Din cauza acestor neînţelegeri, partidul s-a
divizat în două: bolşevicii şi menşevicii. Mai târziu, în 1912, conflictele interne dintre
bolşevici l-au determinat pe Lenin să formeze un nou partid, Partidul Bolşevic, al cărui scop
principal era răsturnarea monarhiei.

La 35 de ani, în 1904, scrie” Un pas înainte, doi paşi înapoi”, în care dezvoltă învăţătura
despre partid ca organizaţie conducătoare a proletariatului. În noiembrie 1905, Lenin se
întoarce din emigraţie în Rusia, la Petersburg, desfăşurând o intensă activitate în fruntea
partidului, în anii primei revoluţii ruse. Un rol de seamă în orientarea partidului bolşevic în
revoluţie l-a avut lucrarea lui Lenin” Două tactici ale social-democraţiei în revoluţia
democratică”, apărută în iulie 1905, în care el elaborează bazele tacticii revoluţionare a
partidului comunist şi enunţă ideea transformării acestei revoluţii în revoluţie socialistă. În
1907, după înfrângerea primei revoluţii ruse, este nevoit să emigreze din nou în străinătate, în
Elveţia, apoi la Paris. Lenin militează pentru pregătirea partidului şi a clasei muncitoare în
vederea revoluţiei. O imensă importanţă pentru pregătirea teoretică a partidului a avut opera

9
lui Lenin,” Materialism şi empiriocriticism”, apărută în 1909, în care apără bazele teoretice
ale partidului şi aduce o considerabilă contribuţie la dezvoltarea filozofiei marxiste, în
concepția sa. În vara anului 1912, Lenin se mută de la Paris la Cracovia, pentru a fi mai
aproape de Rusia şi a putea conduce mai uşor activitatea partidului în condiţiile noului avânt
revoluţionar. În 1913-1914 Lenin scrie o serie de lucrări în care elaborază şi fundamentează
programul marxist în problema naţională (Note critice în problema naţională, Dreptul
naţiunilor la autodeterminare), iar în anii 1914-1916 elaborează majoritatea Caietelor
filozofice în care se dezvoltă învăţătura marxistă reinterpretată de Lenin. În anii Primului
război mondial, Lenin elaborează teoria şi tactică partidului comunist în problemele
războiului păcii şi revoluţiei.

II.3.Stalin a abrutizat și mai tare ideile marxiste

Iosif Stalin este unul dintre cei mai cruzi conducători comunişti pentru ca, practic, a eliminat
fiecare impediment care a intervenit în procesul de implementare a propriului regim. Totuşi,
înainte să-i analizăm acţiunile politice, trebuie să aflăm anumite informaţii despre viaţa sa. S-
a născut în 1879, în oraşul Gori, Georgia. Referitor la studiile sale, a început şcoala la Şcoala
Mănăstirii din Gori, unde a obţinut o bursă pentru Seminarul Teologic din Tbilisi, în 1894.
Cu toate acestea, în 1899, a renunţat la şcoală şi şi-a dedicat timpul mişcării revoluţionare
care milita pentru răsturnarea monarhiei. Este necesar să precizăm că motivele pentru care
renunţase la şcoală fuseseră cărţile lui Karl Marx, după cum spunea celor din jur, care l-au
determinat să intre în acea luptă a claselor.

După aceea, a avut parte de mai multe arestări din cauza activităţilor sale împotriva
imperialismului. S-a alăturat bolşevicilor şi a devenit membru al Comitetului Central. Tot în
această perioadă, la insistenţele lui Lenin, Stalin a scris lucrarea: "Marxismul şi Problema
Naţională". După revoluţia din 1917, treptat, a ocupat funcţii din ce în ce mai importante în
partid până în 1922 când a devenit secretar general al Partidului Comunist. Ca şef de stat, era
hotărât să consolideze regimul comunist printr-o industrializare rapidă a Uniunii Sovietice.
Şi-a îndeplinit scopul, însă costul a fost foarte mare: milioane de ruși au murit de foame și
torturați. În continuare, a început să elimine potenţiali duşmani chiar din interiorul propriului
partid, temându-se de o conspiraţie împotriva sa. Statisticile arată că în perioada 1936-1938,
au murit câteva milioane de oameni... În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, el a făcut
o înţelegere cu Germania pentru a evita invazia propriului teritoriu, dar naziştii au rupt
înţelegerea în 1941 şi au încercat să cucerească teritorii sovietice. Ruşii, beneficiind de
ajutorul Anglei, Franţei și SUA au înfrânt Germania în 1945.

10
În final, trebuie să menţionăm că el a murit în 1952 din cauza unui infarct. Stalin a rămas în
conştiinţa colectivă a umanităţii că unul din dictatorii cei mai cruzi din istorie, deşi Uniunea
Sovietică s-a dezvoltat în mod uimitor de la o societate de tip agrarian, la una industrializată.

III. Comunismul apare în Rusia fără țar, dar și în alte state ale Europei,
Asiei, Americii
La sfârșitul Primului Război Mondial, soarta țarului Nicolae al II-lea și a dinastiei
Romanovilor a fost definitiv pecetluită de înfrângerile repetate ale armatei rusești, de
deteriorarea stării economice, de numeroasele dezordini publice din marile orașe, provocate
de lipsurile alimentare. Țarul a fost detronat în 1917, în urma unei mișcări revoluționare. La
sfârșitul Revoluției din 1917, fracțiunea marxistă a bolșevicilor condusă de Vladimir Ilici
Lenin a cucerit puterea în Petrograd și în Moscova. Partidul Bolșevic și-a schimbat numele în
Partidul Comunist.

La 8 noiembrie 1917, Primul Război Mondial a cauzat reîntoarcerea lui Lenin în Elveţia,
unde a scris una dintre cele mai influente lucrări de-ale sale:” Imperialismul: Etapa Finală a
Comunismului”. În această operă, Lenin a declarat că înfrângerea Rusiei în război ar fi ajutat
partidul să doboare imperialismul. Lenin a fost ales Preşedinte al Consiliului Comisarilor
Poporului, funcţie similară cu cea de prim ministru. A scos Rusia din Primul război mondial
şi a semnat o pace separată cu Germania. În continuare, guvernul condus de Vladimir Lenin a
stabilit cele două direcţii către care avea să se îndrepte Rusia în continuare. În primul rând,
implicarea în război trebuia să înceteze, aşa că au semnat tratatul de la Brest-Litovsk, prin
care cedau Germaniei o parte semnificativă a propriului teritoriu şi, în al doilea rând,
naţionalizarea pământului Rusiei trebuia începută imediat. Drept consecinţă, un război civil a
avut loc între anii 1918-1921. Între timp, conducătorul sovietic a încercat şi să răspândească
ideile propriului regim, prin intermediul unui congres (Comintern) atât în Europa, cât şi în
Asia. În martie 1919, Lenin alături de alţi revoluţionari socialişti din întreaga lume au format
Internaţionala Comunistă, alcătuită din partide comuniste. Aceste partide se formaseră tot
plecând de la Marx. Până și în SUA 6 avem un Partid Comunist, înființat odată cu cele

6
Criza financiară din 2008 a avut efectul neasteptat de a consolida si a da sperante micului Partid
Comunist american, care numara intre 3.000 si 3.500 de membri, la o populatie totala de
aproximativ 300 de milioane de locuitori. "Avem din ce in ce mai multe apeluri de la oameni care
se intereseaza de noi, de la declansarea acestei gigantice crize financiare, pentru ca suntem la o
rascruce. Vad un rol pentru Partidul Comunist in perioada care incepe", da asigurari Libero Della
Piana, presedintele filialei de la New York, citat de AFP.
Fondat in 1919, PC-ul american a fost considerat in timpul Razboiului Rece un grup de propaganda
pentru o "putere straina" (Uniunea Sovietica).

11
europene, care încă mai există și azi, însă nu este impportant, la nivelul statului. Lenin nu
ajunsese încă o” religie”. În această perioadă, în Rusia s-a desfăşurat un sângeros război civil
între partizanii comuniştilor (roşii) şi cei care se opuneau acestui regim, ajutaţi de statele
occidentale (albii). Au câștigat oamenii lui Lenin. În această perioadă, sănătatea lui Lenin a
început să-i provoace probleme. După victoria Armatei Roșii, în 1922, s-a proclamat Uniunea
Sovietică, Rusia fiind cea mai importantă țară a noii federații. După patru atacuri de cord, a
murit până la urmă în ianuarie 1924. Dictatorul a lăsat un testament în care îl indică pe Stalin
ca fiind cel mai potrivit om politic care ar fi putut să-i ia locul. Prin acţiunile sale politice şi
revoluţionare, dar şi prin munca teoretică, Vladimir Ilici Lenin a devenit una dintre cele mai
controversate personalităţi ale secolului XX.

III.2. Rusia, țara singulară care a instaurat Comunismul; au urmat apoi altele7
Între timp, de la finalul primului război mondial până la al doilea, în Rusia au loc schimbări
care vor avea urmări, pentru jumătate de Europă, pentru jumătate de secol... Apărea Stalin, ca
urmaș legitim al lui Lenin.

Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a fost numele folosit de succesorii facțiunii bolșevice
a Partidului Social Democrat al Muncitorilor din Rusia din 1952 până în 1991. Denumirea de
Partid Comunist a fost prezentă în numele partidului încă din 1918, atunci când bolșevicii au
devenit Partidul Comunist al Întregii Ruşii (bolșevicii). În 1925 partidul a devenit Partidul
Comunist al Întregii Uniuni (bolșevicii). În 1934 a devenit Partidul Comunist (bolșevic) al
Uniunii Sovietice). În cele din urmă, în 1952, el a devenit Partidul Comunist al Uniunii
Sovietice sau, mai simplu, PCUS. Odată ce s-a format Internaționala a treia sau Cominternul
în 1919, structura marxist-leninistă centralist democratică a PCUS a fost copiată de alți
membri ai Cominternului, ceea ce a dus la formarea de partide comuniste în întreaga lume.

Pentru cea mai mare parte a istoriei Rusiei Sovietice și a Uniunii Sovietice, Partidul
Comunist a fost nelipsit de la guvernare și a fost singurul partid politic tolerat de guvern și de
forțele lui de securitate. Ca o consecință, istoria URSS și a PCUS se întrepătrund și se
suprapun.
7
Informații preluate de pe http://foaienationala.ro/istoria-comunismului-pe-scurt-bolevicii-la-putere-rusia.html,
accesat la 06.04.2014

12
III.3.Comunismul în perioada interbelică8
În ianuarie 1924 Lenin murea, iar la conducerea puterii sovietice venea Stalin, de numele
căruia se leagă nouă viziune asupra problematicii construirii socialismului, cunoscută sub
numele de stalinism. Stalin a dat dictaturii proletariatului forma şi conţinutul totalitarismului
de stânga, adică dictatură absolută în care partidul comunist are rolul conducător,
caracterizată de greşeli grave, voluntarism împins până la abuzul de putere, teroarea ridicată
la rangul de politică de stat, controlul total al societăţii şi cultul personalităţii.

Direcţiile către care a canalizat Stalin efortul construcţiei socialismului prin planurile
cincinale au fost: colectivizarea gospodăriilor ţărăneşti, dezvoltarea industriei grele şi
electrificarea. Procesul de transformare a proprietăţii private în proprietate cooperatistă
("colhoznică") în agricultură a fost săvârşit forţat, asupra ţăranilor exercitându-se presiuni
care au mers până la execuţii şi deportări în masă în Siberia. În acelaşi timp, centralizând
toate mijloacele productive şi financiare, statul sovietic a intrat într-un program masiv de
investiţii industriale care, cel puţin cantitativ, au ridicat URSS-ul în rândul marilor puteri
economice ale lumii.

Stalin a făcut greşeli grave nu numai în conducerea proceselor economice, dar a întărit peste
măsură aparatul birocratic şi de represiune internă, creând adevărate instrumente ale teroarei
şi încălcării drepturilor omului, între care se detaşează gulagurile, spaţii concentraţionale
unde deţinuţilor, mulţi "foşti tovarăşi de drum" căzuţi în dizgraţie, deveniţi simpli adversari
politici, le erau încălcate toate drepturile cu scopul obţinerii recunoaşterii unor vini imaginare
pentru a fi înlăturaţi, de cele mai multe ori fizic. Au avut loc numeroase epurări în rândul
oamenilor politici, intelectuali şi militari. Dorinţa lui Stalin de a controla întreaga societate nu
cunoaşte limite; totul trebuia să se subordoneze "genialului conducător" căci prin el era
glorificat proletariatul din întreaga lume. Au fost puse în acest fel bazele unui cult al
personalităţii la dimensiuni pe care istoria nu le mai cunoscuse. Din păcate stalinismul, model
de construcţie a socialismului definit prin Constituţia sovietică din 1936, în care se specifică
supremaţia partidului comunist, a fost singurul aplicat până în 1989 și în rândul statelor din
sfera sa de influență.

În perioada interbelică, în statele europene existau partide comuniste. Erau de mici

dimensiuni, neavând un mare succes. De multe ori erau asociate cu lupta împotriva
intereselor statului sau a democrației. Unele9 erau scoase în afara legii... Varianta mai
8
Informații preluate din http://library.thinkquest.org/07aug/00858/ro/wwi-wwii.html
9
Și PCR a fost scos în afara legii.

13
atractivă pentru comunism părea să fie totuși social-democrația cu partidele ei mult mai
pașnice ce doreau să ajungă la putere pe cale parlamentară, nu pe cale revoluționară cum
spuneau comuniștii. Asta se întâmpla la aproape 100 de ani după predicțiile lui Marx.

III.4.Extinderea comunismului accelerată și controlată după al doilea Război

mondial

Instaurarea regimurilor de dictatură proletară în Europa de est după cel de al doilea război
mondial n-a fost rezultatul tradiţiilor de gândire politică din aceste ţări. Ideologia comunistă
era cunoscută în zonă încă de la sfârşitul primului războiului mondial, însă nu reuşise să-şi
facă adepţi, dimpotrivă, era dezavuată de opinia publică, iar în unele ţări - cazul României -
activiştii cu o asemenea orientare fuseseră puşi sub interdicţia legii, iar intelectualii care
cochetaseră cu ideologia comunistă în tinereţe şi-au manifestat public dezacordul faţă de
aceasta atunci când au descoperit cinismul puterii sovietice. Ideologia de stânga dominantă
era social-democraţia.

Rapiditatea cu care s-a extins dominaţia Moscovei prin instaurarea regimurilor totalitare de
stânga a confirmat faptul că "Stalin avea o strategie pentru aceste state pe care a implementat-
o în contextul când zona a fost ocupată de Armata Roşie. Mărturie în acest sens stă declaraţia
pe care Stalin o face delegaţiei iugoslave venite la Moscova în aprilie 1945: "Acest război nu
este ca acelea din trecut. Oricine ocupă un teritoriu impune şi propriul său sistem social.
Fiecare îşi impune propriul său sistem social până acolo unde înaintează armata lui. Nu ar
putea fi altfel". Bolşevismul a fost o ideologie impusă în această zonă, căci, indiferent de
condiţiile naţionale specifice, de tradiţiile culturale şi politice, de raportul efectiv de forţe,
comunismul a ajuns la putere exact până acolo unde a înaintat Armata Roşie. Țări învinse, că
România sau Germania (zona de ocupaţie sovietică) sau ţări aflate în tabăra învingătorilor, ca
Polonia şi Cehoslovacia, au avut aceeaşi soartă.

Două sunt problemele care suscită interes aparte în legătură cu comunismul în Europa de sud-
est: atitudinea marilor puteri occidentale faţă de intenţiile Rusiei de a-şi impune sistemul
politic în această zonă şi cum a reuşit un sistem aflat într-un total dezacord cu mentalul şi
nivelul de dezvoltare al zonei a rezistat atâta timp, având în vedere baza redusă pe care o
aveau patidele comuniste la implantarea acestuia (de la 80000 de membri în Cehoslovacia la
1000 de membri în România).

14
La finele celui de-al doilea război mondial s-au manifestat numeroase deosebiri între marile
puteri învingătoare cu privire la viziunea asupra organizării lumii postbelice. Stalin a stabilit,
cu Churchill şi Roosevelt, la Yalta, să accepte recunoaşterea unei situaţii de fapt, respectiv
constituirea de către URSS la frontiera sa apuseană a unei "zone de securitate"10. Atitudinea
marilor puteri occidentale nu poate fi explicată decât din perspectiva propriilor interese,
respectiv faptul că nu-şi puteau permite o confruntare militară cu Stalin în contextul anului
1945. Oricum erau parteneri de război!

Statele comuniste au imitat modelul sovietic, adoptând ideologia oficială numită marxism-
leninism, organizarea şi sistemul politic în acord cu principiul centralismului democratic şi
instituind o economie planificată, centralizată şi în mare parte socializată.

Toate regimurile comuniste în perioada postbelică au impus un control strict al societăţii prin
dominaţie ideologică şi represiune politică. Aceste state au întâmpinat însă probleme serioase
dacă au îndrăznit să spere că pot ieși de sub raza de acțiune a Rusiei. Unde nu s-a putut cu
forța, s-a reușit prin dezinformarea dusă de serviciile speciale, așa cum vom vedea în cazul
României, prezentat pe larg, ca studiu de caz.

Dominaţia ideologică s-a realizat prin rolul conducător al Partidului comunist şi propagandă.
Pentru a-şi realiza misiunea, partidele comuniste au cunoscut transformări majore, au devenit
partide unice şi partide de masă în care erau înregimentate milioane de cetăţeni.

Propaganda oficială realizată de o reţea numeroasă de propagandişti avea ca obiectiv

formarea "omului nou" şi exercită un control strict asupra mass-mediei, învăţământului şi
culturii. Dominaţia societăţii s-a realizat prin instituţii specializate care să anihileze orice
formă de protest. Serviciul de poliţie politică, reprezentat de K.G.B în. URSS, STASI în
RDG, Securitatea în România etc... exprima hotărârea statului comunist de a reprima orice
acţiune potrivnică puterii oficiale.

Concluzionând, propaganda, în toate fazele procesului, propusă de Marx, era folosită din plin
de Stalin și ceilalți” parteneri” din sfera sa de influență... Stalin decidea cine conduce în
aceste țări... O vreme destul de însemnată

10
Așa apare ceea ce cunoaștem sub numele Cortina de fier.

15
III.4.1. Matrice ale proliferării comunismului lui Stalin în statele centrale și este-europene lăsate
de americani și englezi la mâna rușilor
În toate statele rămase la mâna lui Stalin, comuniștii au intrat la guvernare în uniuni numite
fronturi naționale... Tocmai pentru că partidele comuniste nu se bucurau de susținere largă. În
plus, primul pas era să intre la guvernare fără a pune în alertă pe foştii parteneri ai Rusiei-
SUA și Anglia, despre pornirile totalitariste ale fostului lor partener. Odată intrate la
guvernate aceste partide au cerut tot mai mult; au negociat cu conducerile cestor state. Odată
ajunse la putere au înlăturat, torturat, asasinat liderii paridelor democratice pe care le-au și
scor în afara legii.

Referindu-ne la similitudini între procesul de impunere a comunismului în ţările Europei

Centrale şi de sud-est putem alcătui trei categorii: Prima formată din Iugoslavia şi Albania
deoarece aceste ţări şi-au obţinut eliberarea fără ajutor sovietic, comunişti locali având astfel
un atuu în faţa propriului electorat, iar ruşii nu au putut spune, ca în cazul României, că ei au
eliberat ţara de germani. A doua categorie este formată din ţări precum România, Polonia,
Bulgaria, având ca şi caracteristică comună sprijinul puternic primit de către comunişti locali
din partea Moscovei în acţiunea lor de preluarea a puterii în aceste ţări. O a treia categorie se
constituie din Ungaria, Cehoslovacia şi RDG, unde procesul de trecere la, un regim
democratic" în fapt unul de democraţie populară se realizează mai lent.

Modalitatea efectivă de preluarea puteri şi de impunere a noului regim politic s-a realizat prin
intermediul formaţiunilor politice de tip front, precum şi a guvernelor de coaliţie prin
intermediul cărora comunişti preiau controlul sectoarelor-cheie, fiind vizate în special armata,
justiţia şi internele. Trebuie menţionat faptul că aceste acţiuni au avut loc sub directă
îndrumare a Uniuni Sovietice, iar pentru a putea ajunge în cadrul unor guverne comunişti pe
lângă faptul că s-au prezentat în alegerile locale pe liste unice dar au şi fraudat aceste alegeri,
asigurându-şi în acest fel o poziţie dominantă în cadrul noilor structuri politice. Pentru a
exemplifica cele amintite anterior vom face o paralelă între situaţia existentă în Europa de Est
în perioada anilor 1944-1948.

Matricea, tiparul se regăsesc în tabelul11:

REGIMURILE COMUNISTE DIN ŢĂRILE EUROPEI CENTRALE ŞI DE

EST

11
Tabel preluat de pe blogul profesorului de istorie Adrian Dolghi din Republica Moldova,
adolghi.files.wordpress.com/.../fisa-regimurile-comuniste-din-c5a3c483ri, accesat la 06.04.2014

16
  Dezvoltarea ţărilor Euroepi de Est şi politica URSS în anii 1940-1980
Perioada Politica URSS Formele de protest față de
regimul impus de Rusia
1944 – 1953 – 1947 – crearea Alegerea Iugoslaviei a propriei căi
impunerea Kominformbiroului de dezvoltare, ruperea relaţiilor cu
modelului sovietic 1949 – crearea CAER-ului URSS (1948)
de dezvoltare
1953-1964 – critica 1956 – înăbuşirea de armatele 1953 – revoltă în Berlin
cultului ungare a revoltei din Ungaria 1956 – acţiuni de protest, greve în
personalităţii lui Polonia
Stalin şi încercarea 1956 – revolta în Ungaria
de reânnoiere a 1962 – Albania rupe relaţiile cu
socialismului URSS.
1965-1987 Adoptarea doctrinei 1967 – Susţinerea demonstrativă a
încercarea URSS „socialismului real” ca o Israelului de către România
„să conserveze” societate ideală, ce nu are 1968 – încercarea de trecere a
situaţia în Europa nevoie de înoire (Doctrina Cehoslovaciei la „socialismul cu
de Est Brejnev) Aplicarea doctrinei chip uman”
în relaţiile cu Cehoslovacia în 1980-1981 – mişcări de protest în
1968 şi pericolul aplicării ei în masă în Polonia.
relaţiile cu Polonia (1981)
1988-1990 – Renunţarea de la implicarea în Revoluţii democratice „de catifea”
trecerea URSS la treburile Europei de Est şi în Ungaria, Polonia, Cehoslovacia,
politica „noii colapsul socialismului revolta populară în România
mentalităţi politice” (1989), Unificarea Germaniei,
Dezintegrarea Iugoslaviei

 Mecanismul preluării puterii de către partidele comuniste în Europa de Est

Participare ⇨ Controlul ⇨ Controlul ⇨ Obţinere ⇨ Înăbuşir ⇨ Instaurar
a activă în asupra asupra a ea ea puterii
fronturile ministerel ministerel majorităţ opoziţiei partidelor
populare or de forţă or de ii în politice comunist
şi (de economie guverne e

17
guvernele interne, (de
de apărare economie,
coaliţie. etc.) finanţe)
Iniţiativa
în
desfăşurar
ea unor
reforme
democrati
ce şi
sociale
vaste.

Premisele Marşul armatei sovietice în drumul spre Berlin, şi staţionarea unor

instaurării contingente pe teritoriul acestora a fost factorul hotărâtor în instaurarea
regimurilor regimurilor comuniste în ţările Europei Centrale şi de Est.
comuniste în Urmărind exportul de revoluţie şi a modelului sovietic Uniunea
ţările Europei Sovietică a mizat pe potenţialul forţelor de stânga, în special
de Est. marionetele sale partidele comuniste, finanţate substanţial în perioada
anterioară prin intermediul Kominternului.
Izolarea ţărilor răsăritene de restul continentului european prin „Cortina
de fier”, anunţată de Churchill în 1946, de asemenea a consolidat
poziţiil partidelor comuniste în aceste ţări.
Democraţiile occidentale au manifestat faţă de Uniunea Sovietică şi
ţările din sfera sa de influenţă o politică de conciliere, similară cu
atitudinea din perioada interbelică faţă de Germania. Astfel, popoarele
din această zonă au fost obligate să accepte modele de export, iar orice
revoltă sau disidenţă era aspru înăbuşită cu ajutorul trupelor Armatei
Sovietice (cazul Ungariei) sau ale forţelor Tratatului de la Varşovia
( Primăvara de la Praga).

18
Împărţirea sferelor de influenţă între Marile Puteri în perioada
războiului şi în timpul conferinţelor interaliate; „Acordul de procentaj”,
pe de o parte, precum şi imaginea deformată a U.R.S.S. în calitate de
stat învingător, pe de altă parte, au creat o atmosferă defavorabilă ţărilor
eliberate de Armata Roşie.
Imaginea de „eliberator şi salvator al Europei” al Uniunii Sovietice în
ţările europene, amplu răspândită şi prin intermediul propagandei
pregăte terenul pentru venirea partidelor comuniste la putere. Începând
cu anul 1940 opinia publică a asistat la aplicarea celor mai aprige
tehnici de manipulare şi dezinformare care, cinci ani mai târziu, au
împins ţările Europei de Est în zona sovietică: crearea de guverne de
coaliţie; preponderenţa impusă a partidului comunist; alegeri în diete şi
parlamente a candidaturilor impuse de comunişti.
Pactul Ribbentrop-Molotov şi Protocolul adiţional secret, dădea URSS
„temei” pentru a „recupera” teritoriile pierdute în urma operaţiilor
militare. În afară de lărgirea frontierei URSS Stalin urmărea crearea
unei zone de securitate pentru a proteja hotarele U.R.S.S.
Primele contacte diplomatice au loc în timpul războiului: în decembrie
1943 a fost semnat un tratat de prietenie şi alianţă cu Cehoslovacia,
astfel această ţară este prima care cade în viitoarea zonă de influenţă
sovietică. La 11 aprilie 1945 un tratat similar a fost semnat cu
Iugoslavia iar la 21 aprilie cu Polonia. Tratativele diplomatice erau
însoţite în paralel de tot felul de acţiuni: pregătirea cadrelor din rândul
“kominterniştilor” la Moscova, unde se aflau o mulţime de cetăţeni
străini, originari din aceste ţări.
Un rol important în realizarea obiectivelor propuse trebuia să-l joace
Armata Roşie, care, prin înaintarea în Europa Centrală şi în Balcani,
devenise omniprezentă. Astfel, prin dreptul de cuceritor Uniunea
Sovietică deţinea controlul asupra României, Bulgariei, Ungariei, ca şi
asupra unor părţi ale Austriei şi Germaniei, Poloniei, Cehoslovaciei.
Armata Roşie a avut un comportament totalitar în această zonă,
intervenind direct în treburile interne: cazul lui A.Vâşinski în România,
a lui K.Voroşilov în Ungaria.

19
Impunerea etapa precomunizării, 1944-1945 - au fost create “guverne de uniune
modelului naţională”, provenite din “fronturi”:
socialist- în România - Frontul democratic, format din comunişti, social-
stalinist în democraţi şi ţărănişti;
statele din în Ungaria -Szeged - Frontul naţional de independenţă, alcătuit din
Europa micii proprietari, naţional-ţărăniştii, socialişti şi comunişti;
Centrală şi de în Bulgaria - Frontul patriei, format din ţărănişti, comunişti şi
Sud-Est s-a socialişti ;
făcut în două în Cehoslovacia - Frontul naţional, format din membrii partidului
etape: popular, social-democrat, social-naţionalist, şi partidul comunist ceh şi
slovac.
În Polonia se impune guvernul format din 21 de membri, dintre care 17
erau de la Comitetul din Lublin. În zona de ocupaţie sovietică din
Germania, la 14 iunie 1945, se creează un Front unit al organizaţiilor
antifasciste. Comuniştii reuşesc astfel să pătrundă în toate sferele
importante, controlând sectoarele cheie - armata, justiţia, afacerile
interne. Armata în aceste ţări era organizată după modelul sovietic.
Dominând fără probleme administraţia, armata şi justiţia, comuniştii au
continuat procesul de “curăţare” a acestor domenii de aşa-numiţii
“duşmani de clasă”, început de Armata Roşie. În Bulgaria, în timpul
acestui proces, au fost arestaţi în jur de 12 000 de oameni, dintre care 4
000 au fost executaţi; în Ungaria, România, de asemenea, are loc o
epurare masivă a celor declaraţi “duşmani” de către comunişti.
România. Spre deosebire de Polonia, unde exista o puternică fractură
între comunişti şi anticomunişti, între prosovietici şi antisovietici, în
România se crease o amplă alianţă politică – Blocul Naţional-
Democratic – în care PNŢ, PNL, PSD şi PCR. Toate forţele politice din
Blocul Naţional Denocratic se pronunţau în favoarea strângerii relaţiilor
cu URSS.
Actul de la 23 august 1944 a deschis Armatei Roşii drumul într-o ţară în
care – spre deosebire de Polonia – existau instituţiile unui stat perfect
articulat: monarhia, guvernul, partide politice, armata etc. Atitudinea
sovieticilor faţă de acest stat, care se desprinsese prin propria-i forţă din

20
 orbita Reichului avea să fie un adevărat test pentru viitoarea politică
sovietică în perioada postbelică. Este semnificativ că, pentru a calma
neliniştea anglo-americană privind intenţiile sovietice faţă de ţările
„eliberate”, guvernul sovietic dăduse cele mai liniştitoare declaraţii
privind viitoarea situaţie a României şi Poloniei în sensul că URSS nu
urmărea scopul să cocupe aceste ţări sau să schimbea regimul politic –
astfel, Kremlinul pregătea includerea Poloniei şi României în cordonul
de securitate al URSS.
Bulgaria fusese în stare de război cu Marea Britanie şi SUA, dar
rămăsese neutră în conflictul sovieto-german. Sub influienţa
Kominternului, Partidului Comunist Bulgar (PCB) crease un Front
Politic (variantă a Frontului Unic Naţional), iar intrarea în septembrie
1944 a armatei sovietice în Bulgaria a determinat ca într-un răstimp
scurt (6-8 septembrie) aparatul de stat central şi local să ajungă în
mâinile comuniştilor şi aliaţilor lor. La fel ca în Polonia, şi în România,
şi în Bulgaria, rolul decisiv în instalarea unui regim de obedienţă
comunistă a aparţinut Armatei Roşii.
Iugoslavia. Încă înainte ca acordul de procentaj să fi livrat, practic, lui
Stalin sud-estul Europei (cu excepţia Greciei), dictatorul sovietic vedea
în Iugoslavia principalul reazem al brâului de securitate sovietic în
Balcani. Partidul Comunist Iugoslav în frunte cu Tito avea un rol
semnificativ în mişcarea de partizani şi eliberarea Iugoslaviei. Tito a
creat Consiliul Antifascist pentru Eliberarea Iugoslaviei (AVNOJ), care
din 1943 juca rolul de guvern provizoriu. La alegerile din 1945, prin
presiuni asupra adversarilor, aresturi la domiciliu, fraude etc. guvernul
lui Tito câștigă 90% din voturi.
În noiembrie 1945 a fost convocată o nouă adunare constituţională.
Monarhia a fost abolită şi la 29 noiembrie 1945 a fost proclamată
Republica Populară Federativă Iugoslavia. După adoptarea unei noi
Constituţii, la 31 ianuarie 1946, adunarea s-a transformat într-un
legislativ obişnuit. Fusese stabilit astfel controlul deplin al comuniştilor.
Etapa desăvârşirii ocupaţiei sovietice-comuniste şi instaurarea
regimurilor “democraţiei populare”, 1946-1948 – continuă eliminarea

21
 elitei societăţii civile, sunt interzise partidele politice şi eliminaţi
conducătorii lor. Partidele comuniste au jucat rolul de „cal troian” în
procesul de comunizare, îndeplinindu-și cu succes misiunea:
comuniştii, sprijiniţi de Moscova, s-au străduit să “câştige” alegerile
prin orice mijloace: au creat o atmosferă apăsătoare, au destabilizat
opoziţia etc.
 În 1947 pentru a coordona activitatea partidelor comuniste a fost creată
o nouă organizaţie internaţională, Kominform. În anul 1947, în urma
alegerilor din ianuarie în Polonia au fost aleşi un preşedinte şi prim-
ministru comunist; în Bulgaria a fost desfiinţată opoziţia politică; în
România, lichidată monarhia; în Cehoslovacia, după o perioadă de
democraţie relativă, în urma loviturii de la Praga din 1947, a fost
adoptată o Constituţie de tip sovietic.
Blocada Berlinului în perioada iunie 1948-mai 1949 va duce la crearea
în zona de ocupaţie sovietică a Republici Democrate Germane, condusă
de comunişti.
În domeniul economic începe procesul industrializării forţate, pe prim
plan situându-se industria grea: sunt construite uzine care nu-şi
justificau capacitatea şi nu dispuneau de materiile prime pentru a
funcţiona. În sectorul agrar, după modelul sovietic, începe din anul
colectivizarea forţată. În ianuarie 1949 a fost creat Consiliul de Ajutor
Economic Reciproc (C.A.E.R.), alcătuit din Bulgaria, Cehoslovacia,
Polonia, România, Ungaria, U.R.S.S.. În aprilie 1949 în CAER a întrat
Albania, în 1951 RDG. Scopul acestei organizaţii era de a ţine sub
controlul sovietic economia ţărilor est-europene.
Deoarece că rolul factorului sovietic în instaurarea regimului comunist
în Iugoslavia a fost minim, liderul acesteia a manifestat dorinţa de a
construi propriul model de socialism, independent de cel sovietic,
stalinist. Din care cauză a apărut un conflict dintre Stalin şi Tito,
ultimul fiind exclus din Cominform în 1948. Reieşind din politica de
nealiniere a lui Tito, statele occidentale au fost deschise spre o
colaborare mai strânsă cu Iugoslavia. Tito a condamnat intervenţia
sovietică în Cehoslovacia în 1968, fapt care va atrage un nou val de

22
 duşmănie a Kremlinului
Evenimentele Comunizarea a generat în ţările Europei de Est diverse acte de
din Ungaria - rezistenţă, în unele ţări chiar de rezistenţă armată, cum a fost cazul
1956. Ungariei în 1956. În contextul procesului de destalinizare, declanşat de
discursul lui Nichita Hruşciov în februarie 1956, poziţia dictatorului
comunist-stalinist al Ungariei, Matyas Rakosi, unul dintre cei mai
detestaţi lideri ai blocului răsăritean - a devenit din ce în ce mai precară.
În iulie 1956, presat de conducerea de la Kremlin, el a demisionat.
Succesorul lui a fost Erno Gero, care avea concepţii asemănătoare, dar
a permis unele liberalizări ale societăţii. Imre Nagy, fost premier şi
duşman a lui Rakosi, a fost reprimit în rândurile partidului.
Noile schimbări au generat un val de speranţe de libertate. Printre
cererile expuse în cadrul unui miting erau şi unele referitoare la
retragerea trupelor sovietice din Ungaria. Acţiunile maselor se înteţesc,
participanţii pledau pentru libertate şi democratizarea societăţii. Nagy,
numit premier, avea sarcina de a stopa valul protestelor. Gero a cerut
ajutor Uniunii Sovietice pentru a reinstaura ordinea în ţară. Societatea
civilă a solicitat sprijin Consiliului de Securitate a ONU dar a fost
refuzată.
Liderul jugoslav, Tito, la rândul său, îi îndemna pe unguri să pună capăt
revoltelor, să nu compromită socialismul. Toate acestea demonstrează
lipsa solidaritatăţii şi a sprijinului din exterior pentru “revoluţionarii”
unguri. La Budapesta, în seara zilei de 22 octombrie 1956, a început
răscoala anticomunistă, declanşată de studenţi, care au cerut schimbarea
conducerii partidului, alegeri pe bază de pluripartidism, relaţii de
egalitate cu U.R.S.S. etc. Liderii comunişti au cerut ajutor U.R.S.S.. Au
intervinit forţele Armatei Sovietice, care înăbuşă în sânge revoluţia
anticomunistă (circa 20 000 de victime). La 4 noiembrie au început
negocieri sovieto-ungare, sovieticii urmărind reprimarea
“contrarevoluţiei”. Janoş Kadar, refugiat pe teritoriul sovietic, a
declarat că a alcătuit un nou guvern. Imre Nagy a fost nevoit să se
refugieze la ambasada iugoslavă din Budapesta, apoi în România. La
insistenţa sovieticilor, a fost extrădat noii conduceri de la Budapesta,

23
 unde a fost executat în 1958. Peste 200 000 de unguri reuşesc să
părăsească ţara.
Noua conducere a Ungariei după o perioadă dogmatică, coordonată de
Moscova, a reuşit la începutul anilor ‘60 să promoveze o politică
liberală în economie. Astfel, Janos Kadar a reuşit să transforme Ungaria
în anii ‘70-‘80 în cel mai liberal stat al sistemului socialist. La mijlocul
anilor ‘80 el începe să se opună procesului reformator, fapt ce a dus la
demiterea şi înlocuirea lui din funcţia de conducere a partidului în mai
1988.
Primăvara de În ianuarie 1968, în fruntea Partidului Comunist din Cehoslovacia
la Praga - ajunge Alexander Dubcec, reprezentant al aripei reformatoare. El
1968 declară că va promova reforme în societate şi va construi un „socialism
cu faţă umană”. În cursul procesului reformator, declanşat de Dubcek,
cunoscut drept “Primăvara de la Praga”, a fost anulată cenzura, sau
apărut noi formaţiuni politice şi obşteşti, şi-au reluat activitatea Partidul
Social-Democrat, a fost declarată construţia unui „nou model de
socialism” etc. Toate aceste iniţiative în viziunea liderilor de la
Kremlin şi a altora din lagărul socialist, puneau în pericol „construcţia
socialismului”. Trupele armate a cinci state membre a Tratatului de la
Varşovia - Bulgaria, Ungaria, R.D.G., Polonia şi U.R.S.S.- au intrat pe
teritoriul cehoslovac la 21 august 1968. A.Dubcek a fost arestat
împreună cu alţi lideri reformatori. Mişcarea reformatoare a fost
reprimată de trupele sovietice.
Sfârşitul Manifestaţii de protest, deseori soldate cu ciocniri sângeroase cu forţele
comunismulu de ordine, au avut loc şi în Polonia (1956, 1970, 1980). Mişcarea
i în Europa protestatară a contribuit la formarea unui Sindicat liber în Polonia în
1980, Solidaritatea, care s-a situat în fruntea luptei anticomuniste din
această ţară.
Declanşarea, după 1987, de către Mihail Gorbaciov a unui proces
complex de restructurare a regimului comunist din U.R.S.S. a marcat
începutul unor transformări radicale în interiorul societăţilor din acest
spaţiu.
Toate regimurile, cu excepţia României au fost înlăturate pe cale

24
 paşnică, la putere venind forţele democratice. În aceste ţări sunt
stabilite sisteme politice pluraliste. Foştii disidenţi au devenit preşedinţi
ai statelor: în Polonia L. Walesa, în Cehoslovacia – V.Havel, în Bulgaria
– J.Jelev.
Ţările Europei de Est, datorită prăbuşirii comunismului, au trecut la
economia de piaţă, astfel fiind urgentată ieşirea unora din ele din criza
economică. În urma acestui proces s-au destrămat Iugoslavia şi
Cehoslovacia; sau agravat situaţia politică şi economică în Albania.
Statele care au ieşit de sub tutela Kremlinului şi-au reorientat politica
spre occident – pretutindeni are loc democratizarea vieţii politice
interne şi construcţia societăţii democratice.
Vom analiza, pe scurt, propagarea comunismultu in țările europe Cendrale și de EST

III.4.2.România
Evenimentele petrecute după 23 august 1944, aruncă România în sfera de influenţă sovietică,
fapt cu consecinţe majore în societatea româneasca bulversată de impactul celui de-al doilea
război mondial şi care dorea acum o revenire la normalitatea existentă în anii '20. Astfel
începând cu iunie 1944 în România este constituit un Front Democratic, Blocul Partidelor
Democratice (BOYD) în componenţa căruia intră Partidul Comunist, Partidul Social-
Democrat şi Partidul Naţional-Ţărănesc. Următoarea etapă o constituie formarea unor
guverne de uniune, fiind vorba de cele două guverne conduse de generalul Sănătescu şi cel al
generalului Rădescu -unde comunişti păstrează posturile 12 din al doilea guvern Sănătescu-
care se se vede nevoit a demisiona în februarie 1945 ca urmare a presiunilor exercitate de
către comunişti, permiţând astfel impunerea la guvernarea în urma presiuni sovietice,
începând cu data de 6 martie 1945 a guvernului Groza 13, moment considerat a fi, punctul 0 al
comunismului românesc"

III.4.3.Bulgaaia
Frontul Patriei, reunind partidele ţărănist, socialist şi comunist obţine la alegerile din
noiembrie 1945 peste 85% din voturile exprimate. De menţionat faptul că în aceste alegeri
frontul s-a prezentat cu liste comune, tactica specifică comuniştilor şi impusă de la Moscova.
12
reprezentani Frontului National Democrat format dupa retragerea PCR din BPD, in toamna lui '44, reunind pe
reprezentanti gruparilor de stanga -PCR, PSD, Frontul Plugarilor(dr. Petru Groza), sindicatele muncitoresti.
Astfel Gheorghe Gheorghiu-Dejla transporturi, Lucretiu Patrascanu la justitie,Teohari Georgescu, subsecretar de
stat la interne.
13
Guvernul Groza nu era unul communist, ci procommunist.Acest lucru eset dovedit si de faptul ca din 18
ministri doar 3 faceau parte din PCR, fara a-l lua in considerare pe Petre Constantinescu Iasi care detinea
portofoliul propagandei.

25
Dispariţia oricărei opoziţi legale începând cu luna august 1947 duce în faza finală procesul de
sovietizare, care se încheie prin proclamarea republicii de democraţie populară şi intrarea
acesteia în deplină legalitate prin crearea cadrului legislativ necesar, al cărui prim pas l-a
constituit adoptarea noii constituții care să statueze schimbările petrecute pe parcursul acestor
ani.

III.4.4.Polonia
Iunie 1945 se formează un guvern de coaliţie 14 sub presiune Moscovei, iar la 30 iulie 1946
speculând aparenţa reveniri la democraţie este organizat un referendum în care comunişti
obţin 68% din voturi, fiind vorba de aşa zişi, comunişti moscoviţi"15. Coexistenţa aparentă
dintre cele două guverne polonezii de la Londra din exil şi cel creat în Polonia - duce la
unificarea lor sub presiunile Moscovei, apărând astfel şi aici guvernul de uniune caracteristic
acestei etape a instaurări regimului comunist. În urma alegerilor desfăşurate sub atenta
supraveghere a Moscovei Bieloras Beirut devine preşedinte, iar Cyronkiewicz care era
socialist, însă apropiat de comunişti prim-ministru. În 1948 Partidul Muncitoresc Polonez
preia puterea în Polonia încheind astfel faza instaurări regimului comunist în această ţară.

III.4.5Ungaria
Situaţia Ungariei a fost asemănătoare cu cea a României. Astfel în noiembrie 1944 la Szeged
se formează un Front Naţional de Independentă 16, alcătuit din reprezentanţii micilor
proprietari, naţional-ţărăniştilor, socialiştilor şi comuniştilor. Acest organism politic
desemnează în decembrie acelaşi an un guvern provizoriu care se afla sub controlul unei
comisii militare condusă de mareşalul sovietic Voroşilov, cel însărcinat cu supravegherea
situaţiei politice din această ţară. Însă comunişti ajung efectiv să deţină pârghii de control în
guvern abia odată cu înfiinţarea cabinetului Tildy în noiembrie 1945 când secretarul generală
al Partidului Comunist Ungar, Rakosi va ajunge vicepreşedinte al Consiliului de miniştri.
Odată ajunşi să deţină portofoliile cheie în guvern şi având sprijinul Moscovei comunişti vor
trece la înlăturarea principalului adversar politic-Partidul micilor proprietari - care deşi nu
avea sprijin din partea Moscovei se bucura de cea a populaţiei, surclasând astfel partidul
comunist. Pretextul înlăturări acestuia de pe scena politică ungară la constituit arestarea
secretarului general Bela Kovaci la 25 februarie 1947 sub acuzaţia de, complot pucist"
descoperit de către poliţia maghiară în colaborare cu NKVD. Ungaria are o evoluţie
14
Guvernul format in iunie 1945 numara nu mai putin de 17 ministri din 21 proveniti din Comitetul-comunist-
de la Lublin
15
Denumiti astfel datorita adeziuni la punctual de vedere sovietic , in speta al lui Stalin, care era vocea
poporului sovietic precum si a celor ,,oprimate"
16
Acest front a fost creat de catre patrioti unguri sub protectia Moscovei

26
invariabilă spre comunism după fuzionarea partidului comunist cu cel socialist în iunie 1947
şi demisia forţată a preşedintelui republici Tildy liderul Partidului micilor proprietari.

III.4.6.Cehoslovacia
Începuturile sovietizării acestei ţări stau în Tratatul de prietenie dintre Cehoslovacia şi
Uniunea Sovietică încheiat în urma întrevederii din decembrie 1943 dintre, Edvard Benes-
șeful guvernului cehoslovac, aflat în exil la Londra şi Stalin, acord prin care se primul
permite accesul comuniştilor în viitorul guvern ce se va forma în ţară după eliberare. Ca
urmare Frontul Naţional (care include în rândurile sale începând cu martie 1945, partidele
Popular, Socialist-national, Socialist-democrat şi comunist aparţinând celor două etnii
majoritare-cehe şi slovace- stabileşte un program de acţiune comun la Kosice, pentru că în
urma alegerilor din 1945 să se formeze un guvern de uniune la 5 aprilie 1945. În acest guvern
comunişti deţin portofoliile Apărării, Internelor şi Informaţiilor. Cu ocazia alegerilor
desfăşurate în anul următor comunişti obţin un procent de 38% din voturile liber exprimate,
devansându-i astfel pe aliaţi lor din cadrul Frontului naţional. Însă datorită faptului că politica
dictată de la Moscova cerea acapararea întregi puteri se crează o tensiune internă în ţară ca
urmare a presiunilor exercitate de către comunişti pe diverse căi, ce va culmina cu demisia în
februarie 1948 a 12 miniştri moderaţi. În urma presiunilor exercitate asupra sa de către
sindicate şi miliţi, preşedintele ţării Edvard Benes, se vede nevoit a forma la 25 februarie
1948 un nou guvern condus de către Klement Gltwald17, în care comunişti deţineau 12 posturi
din 20. Odată numit noul guvern acesta se ocupa de organizarea alegerilor legislative, care au
avut loc la 30 mai 1948 şi au fost câştigate de către Frontul Naţional, cu 6.431.000 de voturi
din 8.000.000 de lectori înscrişi pe liste, transformând astfel Cehoslovacia în, democraţie
populară"

III.4.7.Iugoslavia
În acest caz vorbim de o situaţie diferită referitoare la poziţia comuniştilor. Facem referire la
suportul pe care comunişti locali îl aveau în ţară ca urmare a poziţie adoptate de aceştia pe
parcursul războiului, având o contribuţie semnificativă la înfrângerea germanilor. La 20
octombrie 1944 când Armata Roşie ajunge la Belgrad găseşte deja o structură de conducere
comunistă gata formată. Din aceasta făceau parte Iosif Tito, Miroslav Djilas, Edvard Cardeli
şi MihailRankovic. În vara anului următor - august 1945- Tito încheie un acord cu şeful
guvernului iugoslav de la Londra (gen. Subacic) şi se crează astfel un Front de Eliberare.
Formarea unui guvern de uniune este un prilej pentru comunişti de a acapara puterea deţinând

17
Liderul Partidului Comunist Cehoslovac (PCC)

27
23 de portofolii din 25. Printre acestea se regăseau bineînţeles ca un element comun în toate
guvernele unde aceştia au intrat, portofoliile apărări şi pe cel al poliţiei, echivalentul
internelor. Ca urmare a evoluţiei situaţiei politice şi a consolidări poziţiei lui Tito, relaţiile
acestuia cu regele Petru I se deteriorează. Următoarea etapă fiind organizarea de alegeri cu
frontul, desfăşurate în 11 noiembrie 1946 şi câştigate de către comunişti cu un procent de
90% din voturile exprimate. Ca urmare a câştigări alegerilor de către comunişti, aceştia
proclama Republica Federativă Yugoslavia la 29 noiembrie 1946, iar în ianuarie 1947 noua
republică are şi o constituţie pe măsură transformărilor sale, inspirată bineînţeles după model
sovietic.

III.5. Comunismul azi

Astăzi, un partid comunist este un partid politic care promovează comunismul, o interpretare
specială a filozofiei socio-politice a marxismului a gânditorului și liderului bolșevic Vladimir
Ilici Lenin. Partidele comuniste din zilele noastre pot uneori să nu folosească în mod oficial
termenul "comunist" pentru a se autodenumi. Chiar dacă fac asta, nu toate partidele
comuniste urmează interpretările stricte ale uneia din școlile comunismului: leninismul,
maoismul, stalinismul sau troțkismul.

Primele partide comuniste au început să fie înființate în toată lumea la începutul secolului al
XX-lea, după fondarea, de către bolșevici, a Internaționalei Comuniste. Partidele comuniste
au deținut puterea în cca 20 de națiuni de-a lungul istoriei, cea mai importantă țară comunistă
fiind Uniunea Sovietică.

Astăzi, partidele comuniste sunt la putere în Cuba, Republica Populară Chineză, Vietnam,
Laos și Coreea de Nord. În cazul partidului comunist chinez (PCC), adoptarea așa numitei
economii socialiste de piață, cunoscută și ca "socialism având caracteristici chinezești", a
făcut ca numeroși comuniști și partide comuniste din toată lumea să afirme că PCC a
abandonat parțial sau total comunismul în favoareacapitalismului și a societății de consum, o
poziție pe care partidul chinez o respinge cu hotărâre. Adoptarea de către Partidul Comunist
Vietnamez a așa numitei doi moi, politică asemănătoare cu cea chineză, a dus la critici
puternice similare.

În Coreea de Nord, marxismul a fost înlocuit în mod oficial de ideologia Ideilor Ciuce. În
2002, Coreea de Nord a început un experiment economic asemănător cu cel chinezesc în

28
Regiunea economică Kaesŏng. Câteva alte regiuni, așa cum este Sinŭiju la granița cu China,
au fost desemnate ca "regiuni administrative speciale", regiuni în care politicile economiei de
piață sunt permise. În ultimii ani, în fosta republică sovietică Moldova, Partidul Comunist a
recucerit puterea pe cale democratică. Mai trebuie spus că până în acest moment, acest
guvern, oficial denumit "comunist", nu s-a deosebit prin acțiunile sale prin nimic de
guvernele "capitaliste" de mai înainte.

Exista sute, dacă nu mii de partide comuniste, mari și mici, în toată lumea. Succesul lor
variază foarte mult.

Regimul comunist caracterizează astpăzi state mari:China, Coreea de Nord, Cuba, Laos,
Vietnam.

IV.Concluzii
Instaurarea comunismului în Europa de Est s-a realizat în mai multe etape şi a depins într-o
anumită măsură şi de evoluţia raporturilor dintre URSS şi Occident. Aşa cum am menţionat,
un factor decisiv care a contribuit la impunerea noului regim în această zonă a Europei a
constituit-o poziţia geografică şi raporturile acestor ţări cu URSS. Facem referire la cererea
lui Stalin în urma întâlniri cu aliaţi de a constitui un cordon sanitar pentru Rusia, format din
ţările aflate la graniţa Uniuni Sovietice. Astfel că ţări precum România, Bulgaria, Polonia au
intrat de la început în atenţia, generalisimului". Intruziunea Moscovei în politica internă a
acestor ţări a avut ca scop impunerea unor guverne pro sovietice obţinând astfel subordonarea
întregi vieţi politice şi sociale.

În urma desfăşurări evenimentelor şi în concluzionarea celor prezentate remarcăm

similitudini în desfăşurarea acestui proces. În ţări precum România unde Partidul Comunist
nu avea o susţinere internă, acesta a fost impus la guvernare de către Moscova prin presiuni
directe sau indirecte. Partidul Comunist şi-a adjudecat în principal ministerele justiţiei,
armatei şi internelor, fapt ce le-a permis ulterior să-şi extindă controlul şi asupra celorlalte
ministere. Politica de front a fost utilizată din plin pentru a masca intenţiile Moscovei în faţa
occidentalilor şi a permite oarecum legal18 accesul comuniştilor la guvernare. Am spus
oarecum legal fiindcă s-a participat la alegeri pe liste comune şi mai mult decât atât acestea
au fost fraudate în interesul comuniştilor. Odată intraţi în jocuri comunişti, sub coordonarea
Moscovei participă la conducerea ţărilor respective în guverne de coaliţie, ceea ce le permite
aşa cum am mai menţionat să pună mâna pe ministerele cheie din guvern. Pe parcursul
18
In ideia de a salva aparentele si de a da o nota de legalitate actiunilor lor, comunisti au incercat pe cat posibil
sa castige puterea sub aparentele democratiei. Astfel-spune istoricul J.F. Soulet-,,se explica de ce comunisti s-au
straduit sa castige alegerilede multe ori prin orice fel de mijloace" Jean Francois Soulet, op. cit., pg. 29

29
evoluţiei situaţiei internaţionale şi a deteriorări raporturilor dintre URSS şi Occident se trece
la oficializarea noului regim. Relaţiile comuniştilor cu monarhia cum a fost cazul României,
Iugoslaviei se deteriorează şi ele impunându-se regilor să renunţe la prerogativele lor-care fie
spus erau mai mult pe hârtie decât în realitate, însă conta statutul, poziţia simbolică a acestora
de reprezentanţi ai unui alt sistem de guvernare. Acest lucru era văzut că o acţiune necesară
în evoluţia spre un regim de democraţie populară. Odată realizat acest lucru se face trecerea
la sistemul republican de guvernare prin proclamarea republicilor populare şi apoi
oficializarea acestora prin intermediul unor constituţii având ca model constituţia sovietică. Şi
astfel Europa de Est intra defintiv sub influenţa nefastă a comunismului pentru o jumătate de
secol, cu consecinţe incalculabile pentru evoluţia ei politică şi socială.

V. Studiu de caz: România

Partidul Comunist din România, în perioada interbelică era partid de inspirație rusă și
susținea, printre altele, că România nu este un stat unitar, ci multinațional, asta după ce atâtea
generații luptaseră pentru unificarea provinciilor românești. Partidul a fost scos în afara legii,
dar, imediat după al doilea război mondial, deși avea vreo 1000 de membri, Partidul
Comunist a crescut că Făt frumos... A intrat la Guvernare în front de uniune națională, alături
de alte partide, pentru” a salva țara”... Apoi a vrut mai multe locuri în Guvern, până ce a luat
tot... Apoi a dorit să plece Regele și a plecat... Apoi... Dej19- după ce România a plătit datoria
de război stabilită de Rusia (România, deși a luptat apoi alături de Rusia, a fost tratată ca
dușman înfrânt)- a încercat să se distanțeze de URSS și să se apropie de SUA... Comunismul
era bun pentru noile elite, dar nu dacă URSS ar fi fost de fapt stăpânul... După Dej, Nicolae
Ceaușescu are o politică de îndepărtare de URSS... Acţiunile sale erau sub pecetea secretului
pentru a nu înfuria marele vecin rus. Ruşii au dorit ca Ceaușescu, dacă nu se alinia, să
dispară... Revoluția a reușit20

19
Pentru că Dej –după ce îmdepărtase gruparea cominternistă Pauker- l-a susținut pe Tito de furia rusă,
anunțându-l de planurile lui Stalin în ce-l privea.
20
La un an distanță Gorbaciov (artizan al căderii comunismului în zonă) pleca de la cârma Rusiei … În Rusia
însă, lucrurile nu stăteau așa cum și-ar fi dorit Gorbaciov, pe care Andropiov ( șef al serviciilor externe ruse în
consilia; Adropov a fost chiar președinte pentru scurt timp, înainte de a-l pune pe Elțîn). Tot Adropov,
dezamâgit de Elțân, la propulsat pe Putin. Gorbaciov își numise ca șef de KGB ( serviciile interne) un apropiat
criticat ca incompetent, acuzat de implicare păolitică. Gorbaciov a primit premiul Nobel pentru Pace pentru că,
a adoptata politică deschisă către Europa. Gorbaciov a dus la căderea comunismului, dar oare ce l-a
determinat? El era președinte al Rusiei cănd în celelelat sate picau regimurile comuniste….Își pusese un șef de
servicii secrete care a reuit să stea pe post doar 3 ani, dar care s-a implicat în lupta politică.

30
Acest lucru. După Revoluția din 1989, la guvernare a venit, din nou, un front de salvare
națională, ca după război... În el se regăseau vechi pseudo-dizidenți ai Regimului
Ceaușescu... Au câștigat alegerile...

Contextul Apariției și dezvoltării comunismului

Pentru a înțelege opţiunile României comuniste, trebuie să vedem ce a dus la comunism; să
înțelegem contextul politic, economic, geopolitic. Când au apărut primii comuniști în
România? Cum au crescut? Rezultatele primului război mondial au favorizat apariția
comuniștilor și la noi... Dar nu erau un dezastru național. Încă.

De pe ce poziții intră România în primul Război

Carol I al României, prins între țara sa natală și cea adoptivă, a preferat să păstreze relațiile cu
Germania și spera să nu fie nevoit să decidă că România să lupte împotriva Germaniei. Dar,
spre sfârșitul domniei sale și începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în
război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. În august
1914 a fost convocată o întrunire de urgență a Consiliului de Coroană unde Carol le-a
comunicat acestora existența tratatului semnat cu Germania (intră în Război de partea
Germaniei doar dacă aceasta era atacată) și și-a exprimat dorința sa. A întâmpinat o opoziție
fermă din partea majorității membrilor Consiliului de Coroană. Carol I moare pe 27
septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influența soției sale, regina
Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.

Ferdinand a devenit rege al Regatului României la 10 octombrie 1914, în urma morții

unchiului său regele Carol I. A condus România pe timpul Primului Război Mondial, alegând
să lupte de partea Antantei (de partea Rusiei) împotriva Puterilor Centrale (inclusiv
Germania), fapt care a avut ca efect excludere sa din Casa Regală de Hohenzolern, de către
șeful acestei case, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei. Faptul că a ales să lupte de
partea aspirațiilor poporului său împotriva propriei familii regale a făcut ca în România să
mai fie numit și „Ferdinand cel Loial” sau „Ferdinand Întregitorul”. Alegerea a fost inspirată,
pentru că rușii și aliații au câştigat primul război mondial.

România în perioada interbelică

Este deja de notorietate faptul că istoria care nu este învăţată, se repetă, de multe ori cu
rezultate dezastruoase. Perioada interbelică similară, din punct de vedere politic, cu,
democraţia" din ziua de astăzi. Şi din punct de vedere economic situaţia e similară. Avântul
industrial şi creşterea nivelului de trai, marea criză economică şi urmările ei, au

31
corespondențe în vremurile actuale. Dacă partidele interbelice au găsit soluţii viabile de ieşire
din criză şi de relansare a economiei, acum apele sunt mult mai tulburi şi sistemul politic
mult mai ineficient.

Viaţa politică românească, în perioada interbelică, a fost o luptă pentru menţinerea

democraţiei în faţa tendinţelor autoritare. În anii ’20 perspectivele democraţiei româneşti erau
bune, partidele importante PNL şi PNŢ au respectat regimul parlamentar. Sistemul politic din
România este dat de schimbările produse după război.

Instituţia monarhică: un element cheie în relaţiile politice, are rolul de mediator al

regelui, asigurând echilibrul politic în ţara21

Carol I (1866 – 1914): va domni ca principe constituţional, iar din 1884 ca rege
constituţional. Carol I se implica în momentele cele mai importante ale ţării: alcătuirea
regimului constituţional şi independent.

Ferdinand I (1914 – 1927): se implică în construirea statului naţional român unitar şi la 15

martie 1922 regele Ferdinand şi regina Maria sunt încoronaţi ca suverani ai tuturor românilor,
iar Ferdinand poartă numele de „Întregitorul”. Ferdinand nu şi-a depăşit atribuţiile, dar a fost
acuzat că s-a lăsat dominat de Ionel I.C. Brătianu.

În 1925 se declanşează criza dinastică, când prinţul Carol al II-lea revine la tron şi face totul
pentru a compromite regimul constituțional și partidele politice. Ca urmare, se instaurează
dictatura regală din 1938.

Partidele politice românești în perioada interbelică22-doctrine

Însă, în anii ’30 democraţia a intrat în declin, deoarece criză economică mondială a afectat
economia României şi tensiunile sociale. Unele forţe democratice au profitat şi au propus
rezolvarea lor în afara procedurilor democratice.

NEOLIBERALISMUL

Doctrina PNL, susţinea că România era la începutul capitalismului şi că progresul statului

este condiţionat de dezvoltarea industriei naţionale.

21
Scurtu, Ioan,( 2001), Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947), Bucureşti,
22
Informațiile acestui fragment, referitor la partidele și doctrinele partidelor politice interbelice sunt preluate
din enciclopedia semnată de Alexandrescu, Ion, Bulei, Ion, Mamina, Ion, Scurtu, Ioan, Partidele politice din
România (1862-1994), Bucureşti

32
Un remarcabil teoretician al neoliberalismului din România a fost economistul şi sociologul
Ştefan Zeletin23 care a întreprins o investigaţie a cauzelor care au determinat dezvoltarea
României moderne. El a legat acest proces de introducerea capitalismului de tip occidental în
Principatele Române şi a considerat revoluţia de la 1848 şi Constituţia din 1866 drept repere
care i-au asigurat supravieţuirea.

Ştefan Zeletin afirma: “Viitorul nostru e legat de această chestiune vitală pentru noi: ne
trebuie o mare industrie”. România întrunea condițiile necesare industrializării: resurse de
materii prime, specialişti, capital, forţă de muncă şi piaţă internă.

Aceşti teoreticienii neoliberali au susţinut cu argumente concepţia dezvoltării “Prin noi

înşine”, ca singura cale de progres a României. Totodată, ei au subliniat legătura directă
dintre industrializare şi modernizarea generală a ţării şi dintre industrializare şi consolidarea
independenţei naţionale. Soarta României între ţările civilizate se rezumă în aceste trei
puncte:

A) naţionalizarea capitalului, adică crearea unui capitalism român naţional, care să ne

emancipeze de tutela finanţei străine;

B) dezvoltarea producţiei naţionale, spre a satisface nevoile interne şi a ne emancipa de piaţa

străină;

C) organizarea producţiei după un plan unitar, spre a scuti risipa de materie şi energie pe care
o pricinuieşte o industrie în formă haotică.

Cele dintâi două puncte alcătuiesc “independenţa economică”, condiţia neapărată a

independenţei politice (...)”

În plan social, neoliberalismul se pronunţa pentru întărirea poziţiilor burgheziei. Ştefan

Zeletin afirma: “Soarta ţării se identifică cu soarta burgheziei naţionale”, iar “problemele care
se ridică României în faza ei actuală de dezvoltare sunt de natură revoluţionară burgheză, nu
revoluţionară proletară”. Din punct de vedere politic, neoliberalismul era adeptul democraţiei
parlamentare.

23
Enciclopedia Românieie: ”Ştefan Zeletin (pseudonim al lui Ştefan Motăş, n. 19 iunie 1882, Burdusaci, judeţul
Bacău - d. 20 iulie 1934, Bucureşti), filosof, economist şi sociolog. Este unul dintre cele mai cunoscute nume ale
liberalismului teoretic românesc interbelic. Zeletin ne demonstrează că singura cale pentru modernizarea
României o reprezintă capitalismul. Însă, un capitalism autentic nu se poate construi decât de o burghezie
naţională în strânsă legătură cu burghezia europeană. Pentru aceasta este nevoie de un partid liberal puternic
şi de o doctrină care să inspire o guvernare luminată”.

33
ŢĂRĂNISMUL

Se afirmă în perioada interbelică. Cei mai importanţi reprezentanţi au fost: Constantin Stere,
Gheorghe Zâne şi Virgil Madgearu. Ei apreciau că România evolua pe o cale diferită de cea a
statelor capitaliste occidentale. În aceste condiţii, dezvoltarea capitalismului în România era o
imitaţie:

“între capitalism şi comunism, noi suntem pe al treilea drum (...) ridicarea efectivă şi
definitivă a ţărănimii este imposibilă în cadrul statului capitalist şi, prin urmare, ţărănismul
trebuie să lupte pentru a substitui acestei forme de stat o alta, al cărei conţinut I-ar putea
legitima denumirea de stat ţărănesc”. În cadrul “statului ţărănesc” agricultura avea rolul
principal, dar una bazată pe ştiinţă şi modernizare. Teoreticienii ţărănişti erau de acord cu
dezvoltarea ramurilor industriale care aveau asigurată baza de materii prime din ţară,
prelucrarea produselor agricole şi a resurselor petrolifere, a gazului metan şi cărbunelui. Până
în 1928, ţărăniştii s-au declarat împotriva “industriei de seră” care trăia pe bugetul statului. Ei
apreciau că România nu dispunea de capital suficient şi de aceea au adoptat doctrina “porţilor
deschise”. Dar după guvernarea din 1928-1931, naţional-ţărăniştii au renunţat la această
doctrină şi a adoptat protecţionismul. În structura socială, ţărănimea era considerată
principala categorie socială de care depindea existenţa statului. Modelul politic gândit de
ţărănism era democraţia parlamentară.

EXTREMELE VIEŢII POLITICE

S-au afirmat curentele extremiste, care negau posibilităţile de dezvoltare şi optau pentru un
regim totalitar.

MARXISMUL - în varianta lui leninistă, era ideologia Partidului Comunist din România. În
concepţia sa de extremă stângă, România era o ţară înapoiată din punct de vedere economic.
În 1931 s-a adoptat teza conform căreia România se afla în faţa desăvârşirii revoluţiei
burghezo-democratice, care va fi realizată “fără burghezie, împotriva ei, sub hegemonia
proletariatului şi sub conducerea Partidului Comunist”.

EXTREMĂ DREAPTĂ - curent promovat de unii intelectuali, susţinea că societatea

românească de după război este bolnavă, construită pe o temelie putredă, de oameni bătrâni şi
incapabili să recunoască specificul naţional. Revendicându-se de la Semănătorismul lui N.
Iorga, Nae Ionescu, mentorul spiritual al extremei drepte, se considera exponentul generaţiei
războiului, căruia îi revenea sarcina construirii noului stat român. De aceea el aprecia că

34
tendinţa unor forţe spre progres şi europenism era inutilă. Astfel de concepţii au fost susţinute
şi dezvoltate şi de mulţi alţi intelectuali, care erau influenţaţi de Nae Ionescu. Acest
tradiţionalism al înapoierii s-a împletit în ideologia legionară cu naţionalismul xenofob,
intolerant şi agresiv, în plan politic, acest curent a fost reprezentat de legionari, ei pretindeau
că întruchipează singura mişcare spirituală autentic românească, capabilă să asigure
renaşterea noastră naţională. Multe din aceste concepţii, născute şi răspândite graţie societăţii
democratice şi pluraliste care era România interbelică, au fost aplicate în programele de
guvernare ale epocii.

Viața Politică- Caracteristici- Partide

Adoptarea votului universal oferea teoretic posibilitatea desfăşurării unui experiment politic
democratic, bazat pe viaţă parlamentară şi pluripartidism. În general, partidele şi populaţia au
susţinut acest experiment, dar în anii ’30 mai mulţi factori i-au grăbit criza.

După 1918 crește numărul partidelor politice, dar unele dispar.

Dispare Partidul Conservator ca urmare a legii electorale şi legii agrare.

Partidul Liberal, creat în 1875 îl avea în frunte pe I.C. Brătianu, I. Gh. Ducă, şi Gheorghe
Tătărăscu. Guvernează între anii 1918 – 1919, 1922 – 1926, 1927 – 1928 şi 1933 – 1937. El
alcătuieşte Constituţia din 1923 şi legea administrativă, legea electorală (aici da legea primei
guvernamentale).

Legea pentru învăţământul primar, legea pentru unitatea teritorială şi legea Mavescu, prin
care Partidul Comunist este scos în afara legii.

Partidul Naţional Ţărănesc, creat în 1926 din Partidul Naţional Ţărănesc al lui Ion Mihalache
şi Partidul Naţional Român, are în frunte pe Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Vaida Voievod.
Guvernează între anii 1928 – 1933. Dă legea minelor, legea pentru organizarea administraţiei
locale şi legea pentru conversiunea datoriilor agricole. Toate acestea îl readuc pe Carol al II-
lea la conducerea ţării.

Partidul Naţionalist Democratic este creat de Nicolae Iorga în 1909.

Partidul Poporului este creat de Alexandru Averescu la 1 aprilie 1919. Guvernează între 1920
– 1921 şi 1926 – 1927. Dă reforma agrară şi face unificarea monetară.

Partidul Social Democrat, creat în 1927, îl are în frunte pe Constantin Titel Petrescu.

35
 Partide extremiste:

Partidul extremist de stânga: Partidul Comunist creat în 1921 în frunte cu Gheorghe

Cristescu, considera că România este un stat multinaţional.

Partidul extremist de dreapta: Legiunea arhanghelului Mihail este creată de A. C. Cuza în

1923. În 1927 această devine Garda de fier, iar din 1930 este condusă de Corneliu Zelea
Codreanu. În 1933 Garda de fier este scoasă în afara legii, drept urmare şeful partidului
liberal I. G. Ducă este ucis. Reapare în 1933 sub numele de “Totul pentru tara” şi în 1937
obţine 15% din voturi. Legionarii au ucis pe: Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Victor Iamandi
şi Armând Călinescu.

Constituţia din 1923 este constituţia unificării şi exprima transformările petrecute în România
după Marea Unire din 1918. Constituţia este aprobată de Camera Deputaţilor pe 26 martie şi
de Senat pe 27 martie. Este una din cele mai democratice constituţii din acea perioadă.

Opţiuni politice privind evoluţia societăţii romane interbelice

Democraţia interbelică şi problemele ei:

După 1918 democraţia României s-a maturizat. Ţara avea vot universal, partide politice,
constituţie care prevedea separarea puterilor în stat şi presa liberă. Cu toate acestea,
funcţionarea mecanismului democratic a fost foarte anevoios. Însăşi legea fundamentală
(constituţia) a suferit atacurilor opoziţiei (PNL şi PT), acesteia neaducandu-i-se nici o
modificare după venirea la putere a PNŢ. O problemă a mecanismului democratic o
constituiau alegerile care se remarcau prin violenţă, fraudă, corupţie şi intimidare. La toate
acestea se adăugau corupţia şi afacerile scandaloase. În România, perioadele de stabilitate au
alternat cu cele de instabilitate politică. În perioada 1918 – 1938 au fost 24 de guverne.
Perioadele de stabilitate au fost în vremea guvernelor PNL (1922 – 1926, 1933 – 1937) şi
corespund cu o relansare a vieţii economice.

PNŢ a guvernat între 1929 – 1933, dar nu a reuşit să creeze statul ţărănesc aşa cum dorea. Ca
urmare, Carol al II-lea a instaurat un regim de autoritate. Diversitatea opţiunilor politice
privind evoluţia societăţii româneşti:

După Marea Unire din 1918, clasa politica era preocupată de cursul viitor al dezvoltării
întregite. Astfel, s-au format diferite curente de gândire, şi anume:

36
 - Europenismul considera că România trebuie să parcurgă aceeaşi cale ca şi ţările
dezvoltate ale Europei şi să cunoască urbanizarea şi industrializarea;

- Tradiţionalismul critica formele de împrumut ale civilizaţiei europene şi considera

că România, ţară agrară, cu o populaţie rurală majoritară trebuie să-şi conserve valorile
tradiţionale.

Pe de altă parte, viaţa politică interbelică era marcată de o confruntare dintre

democraţie şi tendinţele autoritariste. Tendinţele democratice sunt prezentate de liberalism şi
ţărănism.

Liberalismul e reprezentat de PNL, care considera că România trebuie să-şi formeze o

economie capitalistă prosperă, bazată pe industrie şi să se emancipeze faţă de capitalismul
străin. Dezvoltarea României trebuie să fie realizată “prin noi înşine”, adică prin stimularea
capitalului autohton.

Ţărănismul susţine ideea statului ţărănesc, în care ţărănimea este emancipată

economic, prin reforma agrară şi politică. Reforma electorală urma să aibă rolul principal.
Ramură principală era agricultura, iar industria urma să asigure numai materii prime pentru
agricultură.

Doctrina politică era politica porţilor deschise, pentru a atrage capitalul străin.

PNŢ (1928 – 1930, 1932 – 1933) a făcut împrumuturi pentru a reduce efectele crizei
economice. Reprezentanţii curentului ţărănesc au fost: Virgil Madgearu, Constantin Stere şi
Gheorghe Zâne.

Mişcarea socială e reprezentată de Partidul Social Democrat (PSD) care lupta pentru
preluarea puterii de către mişcarea muncitorească, fenomen care trebuie să aibă loc în cadrul
democraţiei parlamentare, dar mişcarea a avut o influenţă redusă.

Ideologii totalitariste
Legionarii (Legiunea arhanghelului Mihail) susţineau că singura forţă capabilă să
redea vigoarea societăţii româneşti sunt ei. Respingeau programul realizat prin
industrializare, considerau că ortodoxia şi sufletul ţăranilor sunt singurele valori autentice.
Salvarea se putea realiza numai într-un stat legionar. Foloseau ca mijloace intoleranţa,
agresivitatea şi violenţă.

37
 Comunismul dorea instaurarea unei societăţi egalitariste, între care conducerea să o
aibă clasă muncitoare. Aflaţi sub influenţa Moscovei, considerau că România este un stat
multinaţional.

Regimul autoritar al lui Carol al II-lea (Dictatura regală)

Carol al II-lea a căutat să compromită partidele politice pentru a prelua puterea. În alegerile
din 1937 nici un partid nu a obţinut majoritatea.

Carol al II-lea formează un guvern cu un partid care ocupa locul patru şi anume Partidul
Naţional Creştin (9,15% din voturi) Acest guvern este înlocuit cu un altul la 10 februarie
1938, în frunte cu patriarhul Miron Cristea.

La 20 februarie 1938 Carol al II-lea înlocuieşte Constituţia din 1923 cu una nouă.
Potrivit acesteia, întreaga putere este concentrată în mâna regelui, iar noul guvern nu mai
avea nevoie de susţinerea parlamentarilor. Parlamentul este subordonat regelui, iar
parlamentarii sunt obligai să depună jurământ de credinţă faţă de rege.

Regele introduce starea de asediu şi cenzură.

La 31 martie Carol al II-lea interzice activitatea tuturor partidelor politice şi

înfiinţează un partid unic: Frontul Renaşterii Naţionale, iar în 1940 acesta devine Partidul
Naţional.

În 1938 Carol al II-lea înscenează asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, şeful
legionarilor. Ca urmare, legionarii îl ucid pe prim-ministrul de atunci, Armând Călinescu.

Pierderile teritoriale suferite în anul 1940 determina căderea regimului lui Carol al II-
lea.

Dictatură militară a lui Antonescu

La 4 septembrie 1940 regele numeşte în fruntea guvernului pe Antonescu. Acesta cere

puteri diplomatice. Cere apoi abdicarea lui Carol, în favoarea fiului său Mihai. La început,
Antonescu formează un guvern în care majoritatea sunt legionari şi se numeşte Statul
Naţional Legionar (14 septembrie 1940). Ei introduc românizarea întreprinderilor,
îndepărtează evreii, iar în noaptea din 26 – 27 septembrie, ucid 60 de foşti demnitari.

38
 Sperând la sprijinul lui Hitler, Horia Sima, şeful legionarilor, organizează rebeliunea
legionară din 21 – 23 ianuarie 1941, pentru a-l îndepărta pe Antonescu de la putere.

Antonescu, cu ajutorul lui Hitler îi înfrânge pe legionari. Arestează 8000 de legionari,

dar Sima şi alţi conducători fug la Hitler.

Antonescu instaurează dictatură militară (din 23 de membri ai guvernului, 15 erau

militari). Sunt interzise adunările publice. Antonescu modifică legile vechi şi iniţiază altele
noi. Controlează administraţia locală cu ajutorul militarilor. De asemenea, economia se afla
sub controlul armatei. La 23 noiembrie 1940 aderă la Pactul Tripartit.

România în al II-lea război mondial

Ca beneficiar al tratatelor de la Paris, când se realizează unitatea naţională, România privea
cu îngrijorare la evoluţia politică internaţională şi continua linia tradiţională de apropiere de
Franţa şi Anglia, dar acestea şi-au dovedit incapacitatea de a se opune politicii expansioniste
a Germaniei, care a anexat Austria în 1938 şi a dezmembrat Cehoslovacia între 1938 şi 1939.

Prin pactul Ribbentrop – Molotov (23 august 1930) Germania şi Rusia îşi împărţeau zonele
de influenţă.

După invadarea Poloniei, la 1 septembrie 1939, se trece la punerea în aplicare a pactului.

România a adoptat o poziţie binevoitoare faţă de Polonia şi statele occidentale, dar după
căderea Franţei cu acordul Germaniei, României i se impun cedări teritoriale.

Cedarea Basarabiei (28 iunie 1940)

La 26 iunie, printr-un ultimatum, i se cere României cedarea Basarabiei şi nordul Bucovinei.

Partea romană a încercat să negocieze şi în acelaşi timp să obţină sprijinul Germaniei, însă
Hitler a condiţionat orice colaborare cu România de pretenţiile teritoriale ale statelor
revizioniste.

URSS trimite un nou ultimatum la 28 iunie 1940. În aceste condiţii are loc un Consiliu de
Coroană. Din 26 de participanţi, 6 au votat pentru rezistenţa armată: Nicolae Iorga, Victor
Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu şi E. Urdareanu.

Sovieticii au ocupat abuziv şi ţinutul Herta, care nu fusese pomenit în notele ultimatumului.
Astfel, cedăm Basarabia cu un teritoriu de 44500 km2 şi cu o populaţie de 3,2 milioane de

39
locuitori şi nordul Bucovinei şi teritoriul Herţa cu 6000 km2 şi cu o populaţie de 500000 de
locuitori.

Pierderea nord-vestului Transilvaniei (Dictatul de la Viena din 30 august 1940)

La 15 iulie Hitler a trimis o scrisoare lui Carol al II-lea, în care îl sfătuieşte să accepte
revendicările24 teritoriale ale Ungariei şi Bulgariei, şi apoi România va fi încadrată în politica
de protecţie a Germaniei.

La Drobeta Turnu Severin au avut loc negocieri ungaro-romane. Pretenţiile exagerate

ale Ungariei au dus la eşuarea acestor tratative. Pentru a rezolva această situaţie, Hitler având
interes să nu extindă războiul în est şi să protejeze petrolul român, îl cheamă pe Mihail
Manolescu la Viena să semneze cedarea NV Transilvaniei către Ungaria. În condiţiile în care
la graniţele române erau masate trupe ungare, şi sub ameninţarea că dacă nu accepta,
România va fi ştearsă de pe harta Europei, guvernul român acceptă situaţia propusă (impusă)
de Hitler şi cedează un teritoriu de 42493 km2 cu o populaţie de 1,6 milioane de locuitori, din
care 50% erau români. Acest dictat nemulţumea şi România şi Ungaria. Hitler a realizat acest
act cu scopul menţinerii celor două state în “Axă” (Berlin-Roma-Tokyo).

În septembrie, în urma discuţiilor de la Craiova cu Bulgaria, România a cedat

Cadrilaterul, ce avea 6000 km2 şi o populaţie de 400000 de locuitori.

Participarea României la cel de-al II-lea război mondial

La 23 noiembrie 1940 guvernul a aderat la Pactul Tripartit (Italia, Germania, Japonia).

La 22 iunie 1941 România intră în război împotriva URSS-ului, alături de Germania,

Finlanda şi Ungaria. La război au participat 47000 de soldaţi. Până la sfârşitul lunii iulie sunt
eliberate Basarabia şi Bucovina. Evreii din Basarabia şi Bucovina au fost deportaţi.
Deportările au încetat în 1943. Regimul lui Antonescu nu a adoptat soluţii de a-i masacra pe
evrei în masă.

Românii au suferit mari pierderi. Exemplu: în luptele de la Odesa au murit 17729 de oameni.
În aceste condiţii, mulţi oameni politici au acţionat în secret pentru a încheia pace cu aliaţii
(Anglia, SUA, URSS).

24
Bulgaria dorea Bulgaria, iar Ungaria dorea, cu ardoare, nordul Transilvaniei.

40
În acest timp, Antonescu şi colaboratorii lui au iniţiat în septembrie tratative cu aliaţii, dar
SUA, Anglia şi URSS hotărăsc că nici una dintre ele să nu încheie pace separată. Discuţiile s-
au prelungit până în vara anului 1944.

Actul de la 23 august 1944

În aceste condiţii, România risca să fie ocupată de armata sovietică, întrucât aceasta ajunsese
la 20 august pe linia Făgăraş, Neamţ, Chişinău, Cluj. Şi Anglia a încercat să organizeze
rezistenţa pe linia Focsani-Galati.

Forţaţi de împrejurări, se trece la aplicarea unui plan organizat din timp de reprezentanţii
Blocului Naţional Democrat, format din PNC, PNŢ, PCR şi PSD.

În ziua de 23 august, Antonescu cere o audienţă la rege, regele îi propune să încheie pace cu
aliaţii SUA, URSS şi Anglia, Antonescu refuză şi regele îl arestează. În aceeaşi zi sunt
arestaţi şi alţi reprezentanţi şi susţinători ai guvernului Antonescu. Regele formează un nou
guvern, în frunte cu generalul Sănătescu, şi dă o proclamaţie către ţara la radio.

La 23 august, România intră sub influenţa URSS

O delegaţie romană, în frunte cu comunistul Lucreţiu Pătrăşcanu merge la Moscova să

încheie un armistiţiu cu URSS. Acesta se încheie în noaptea din 12 – 13 septembrie 1944 şi
prevedea următoarele:

- România ceda Basarabia;

- România plătea 300 de miliarde de lei despăgubire în grâu şi petrol.

Prevederile dictatului de la Viena erau anulate.

PARTIDUL COMUNIST din România

La 11 mai 1921 – comuniştii (extremiștii socialiști) ies din Partidul Socialist. În octombrie
1922 la Ploieşti, comuniştii au pus bazele instituţionale ale PARTIDULUI COMUNIST
ROMÂN. Comuniştii au confirmat afilierea la Internaţionala Comunistă, au ales un comitet
central şi au aprobat statutul. După 1923 PCR s-a identificat cu interesele sovietice, adoptând
o linie politică antiromânească. Majoritatea secretarilor generali n-au fost români. În general
aceştia erau desemnaţi direct de Moscova, fără respectarea formelor statutare. În aceste
condiţii, PCR a rămas un partid marginal. Principalul său obiectiv era dezmembrarea statului
român creat în 1918. În anul 1923, PCR şi-a însuşit teza Cominformului în problema

41
naţională şi a dreptului de autodeterminare (“teza Buharin”), conform căreia, România era
declarată stat multinaţional. “(...) România capitalistă prin rezultatele războiului imperialist
mondial, prin – unirea tuturor românilor - şi-a supus însemnate părţi din naţiuni dezvoltate
politiceşte, economiceşte şi culturaliceşte, şi în felul acesta, din stat naţional a devenit stat de
naţionalităţi (...). Partidul Comunist trebuie să lupte cu hotărâre împotriva anexării violente a
Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Dobrogei şi să sprijine în chip practic lupta pentru
eliberarea şi independenţa lor naţională (...)”.

Linia antinaţională a comuniştilor şi amestecul lor în răscoala de la Tatar-Bunar (192425)

au oferit autorităţilor din România un motiv să scoată partidul în afara legii (Legea Mârzescu
–1924). În 1940 PCR avea mai puţin de 1 000 de membrii. Mare parte dintre socialişti care au
respins afilierea la Internaţionala Comunistă au înfiinţat o asociaţie: Federaţia Partidelor
Socialiste din România care cuprindea: PSD din Vechiul Regat şi partidele socialiste din
Transilvania, Banat şi Bucovina. În 1927 – acestea s-au unificat şi au pus bazele Partidului
Social Democrat condus de Constantin Titel Petrescu. PSD a reuşit să controleze indirect
sindicatele din România care aveau circa 200 000 de membrii. După 1931 influenţa politică a
social-democraţilor a scăzut continuu, deci nici opţiunea social-democrată (varianta
naţională) nu a găsit la români sprijinul dorit.

Statul român a acordat egalitate cetăţenilor în faţa legii, indiferent de etnie, limba sau religie
şi de asemenea a acordat fonduri cutelor religioase şi şcolilor aparţinând minorităţilor.

După o perioadă de neutralitate de mai bine de un an în decursul căreia Regatul României a

permis evacuarea guvernului, tezaurului şi forţelor poloneze spre Egiptul britanic, dar a
pierdut importante teritorii în profitul aliaţilor de atunci ai Germaniei26 naziste, anume URSS,

25
Primul incident al rebeliunii bolșevice de la Tatar-Bunar a avut loc la 11 septembrie 1924 în localitatea
Nicolaevca din sudul Basarabiei. Un grup înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis un atac
banditesc. „Rebeliunea”, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri, tâlhării, omoruri
la care s-au dedat bandele de bolșevici. Despre evenimentele petrecute la Nicolaevca aflăm într-un număr al
ziarului „Universul” din septembrie 1924 care menționa: „Bandiții au potrivit momentul să dea atacul când era
târg în Nicolaevca”; „Primăria a ars cu totul. Cadavrul primarului Jancovski și al celuilalt sătean împușcat au fost
carbonizate. Jandarmii Ion Costin și Gheorghe Chirvase au fost uciși cu grenade”; „Târgul a fost devastat, lumea
fugind îngrozită în toate părțile. După cât se știe, bandiții au voit să dea lovitura la Tuzla sau Jebrieni, unde
chiar au apărut, dar au ales Nicolaevca, unde se afla măcar un jandarm, ca punctul cel mai favorabil”; „Bandiții
au lăsat manifeste prin care își arătau ura contra românilor, îndemnând populația să nu mai dea niciun concurs
autorităților. Manifestele erau semnate cu numele de Terente” (agent bolșevic care acționa în zona Deltei
Dunării și în Dobrogea).[12] Atacul de la Nicolaevca s-a soldat cu rezultate negative pentru bolșevici, fiind
arestați unii dintre conducători- http://www.rumaniamilitary.ro/operatiunea-tatar-bunar-intre-propaganda-si-
dezinformare-1924

26
Stalin și Hitler semnaseră un acord de neagresiune ( pănă când Hitler îș încalcă).

42
Ungaria şi Bulgaria, România îşi schimbă alianţele odată cu sosirea la putere a lui Ion
Antonescu. Se aliază cu Puterile Axei în octombrie 1940 şi intră în război de partea acestora
în iunie 1941, în scopul de a recupera măcar teritoriile răpite de URSS: Basarabia, Bucovina
de Nord şi Ţinutul Herţei. După trei ani şi două luni de campanii militare împotriva URSS,
care duc armata română până în stepa din nordul Caucazului şi înapoi, la data de 23 august
1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din lună martie, Regele Mihai îşi
dă acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Antonescu dacă acesta va refuza
semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele
Mihai l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor. Participarea
României la cel de-al doilea război mondial s-a caracterizat aşadar prin două campanii: cea
din est pentru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei, pierdută, şi cea din vest pentru eliberarea
Transilvaniei, câştigată. La încheierea războiului, pe planul diplomatic doar participarea de
partea Axei a fost luată în cont, şi România a semnat Tratatul de pace de la Paris (1946) ca
stat duşman învins. De atunci COMUNISMUL se instalează în România pentru o jumătate de
veac.

La 6 martie 1945, Stalin impune numirea guvernului Petru Groza, controlat de FND cu
dominantă comunistă, care deţinea 14 ministere. Pentru a-şi atrage simpatia populaţiei, acesta
legiferează reforma agrară, prin care sunt expropriate peste 1.400.000 ha de pământ, care sunt
date la 900.000 de familii de ţărani. La 21 august 1945, Regele Mihai I începe, greva regală".
Între 7 şi 18 mai are loc procesul mareşalului Ion Antonescu şi al principalilor săi
colaboratori; condamnat la moarte, mareşalul va fi executat la 1 iunie 1946. Comuniştii
asociază pe mareşal partidelor istorice pentru a le discredita pe acestea. La 19 noiembrie 1946
au loc primele alegeri parlamentare postbelice. Cu toate că rezultatele reale indicau victoria
decisivă a Partidului Naţional Ţărănesc, rezultatele oficiale falsificate au prezentat victoria cu
peste 70% a Blocului Partidelor Democratice (PCR, PSD, PNL-Gheorghe Tătărescu, PNŢ-
Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular). La 30 iulie 1947, în
urma înscenării de la Tămădău, liderii Partidului Naţional Ţărănesc sunt arestaţi şi trimişi în
judecată (vor fi condamnaţi la 12 noiembrie 1947 la închisoare), iar partidul este dizolvat. La
6 noiembrie 1947, gruparea PNL-Gheorghe Tătărescu este eliminată din Parlament şi
Guvern. Devenită ultima piedică în calea instaurării depline a comunismului, monarhia este
abolită prin abdicarea silită a Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947 şi plecarea acestuia în
exil forţat.

43
Evenimentele petrecute după 23 august 1944, arunca România în sfera de influenţă sovietică,
fapt cu consecinţe majore în societatea româneasca bulversată de impactul celui de-al doilea
război mondial şi care dorea acum o revenire la normalitatea existenţa în anii '20. Astfel
începând cu iunie 1944 în România este constituit un Front Democratic, Blocul Partidelor
Democratice (BPD) în componenţa căruia intră Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat
şi Partidul Naţional-Ţărănesc. Următoarea etapă o constituie formarea unor guverne de
uniune, fiind vorba de cele două guverne conduse de generalul Sanatescu şi cel al generalului
Rădescu -unde comunişti păstrează posturile din al doilea guvern Sanatescu- care se se vede
nevoit a demisiona în februarie 1945 ca urmare a presiunilor exercitate de către comunişti,
permiţând astfel impunerea la guvernarea în urma presiuni sovietice, începând cu data de 6
martie 1945 a guvernului Groza, moment considerat a fi, punctul 0 al comunismului
românesc" [4]. O altă etapă în procesul de trecere de la un sistem politic de tip monarhist, la
unul de, democraţie populară" a constituit-o abdicarea silită a regelui Mihai I la 30 decembrie
1947 şi proclamarea Republicii Populare Române. Nouă orientare politică este, oficializată"
prin constituţia din 1948. În concluzie, putem spune că dintr-o ţară liberă am devenit o ţară
ocupată, condusă autoritar, izolată faţă de Europa, dar şi opusă ca principii restului Europei,
referire evident la Europa Occidentală.

Bibliografie:

1. AFP
2. Enciclopedia României
3. Enciclopedia semnată de Alexandrescu, Ion, Bulei, Ion, Mamina, Ion, Scurtu, Ioan,
Partidele politice din România (1862-1994), Bucureşti
4. Hegel, G.W.F., Fenomenologia spiritului, Bucureşti, Editura Academiei, 1965, apud
Gabriela Pohoaţă în „RAŢIUNEA ÎN ISTORIE” ŞI FILOSOFIA STATULUI ÎN
VIZIUNE HEGELIANĂ, publicată în Cogito – REVISTĂ DE CERCETARE
ŞTIINŢIFICĂ PLURIDISCIPLINARĂ, Vol. III, nr. 1/martie, 2011
5. Jean Francois Soulet- de ce comuniștii…..
6. Kark Marx, ”Capitalul”
7. Karl Marx și Engels, ”Manifestul Comunist”
8. Scurtu, Ioan,( 2001), Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947),
Bucureşti,

9. adolghi.files.wordpress.com/.../fisa-regimurile-comuniste-din-c5a3c483ri, accesat la
06.04.2014http://foaienationala.ro/istoria-comunismului-pe-scurt-bolevicii-la-putere-
rusia.html, accesat la 06.04.2014
10. http://library.thinkquest.org/07aug/00858/ro/wwi-wwii.html
11. http://www.marxists.org/romana

44
12. http://www.rumaniamilitary.ro/operatiunea-tatar-bunar-intre-propaganda-si-
dezinformare-1924
13. http://www.ziare.com/international/stiri-externe/partidul-comunist-american-
consolidat-de-criza-financiara-434443

45