Decembrie 1989

CRISTIAN CHIRCA
DECEMBRIE 1989:
TASS ESTE ÎMPUTERNICITĂ
SĂ DECLARE...
Tehnoredactor: Cristian Negoi
Poză coperta 1: Izvestia din 19 și 23 decembrie 1989; Komsomolskaia
Pravda din 28 și 31 decembrie 1989; Pravda din 26 decembrie 1989
Coperta 4: Foto Timișoara, Piața Operei înainte de fuga lui Ceaușescu,
sursă: HYPERLINK “http://www.claudiuiordache.wordpress.com”
www.claudiuiordache.wordpress.com
2017, Editura IRRD, București

Toate drepturile asupra ediției sunt rezervate IRRD.
CRISTIAN CHIRCA
DECEMBRIE 1989:
TASS ESTE
ÎMPUTERNICITĂ
SĂ DECLARE...
Partea I
Editura IRRD
București
2017
Fiului meu, Radu Alexandru...
DECEMBRIE 1989: TASS ESTE ÎMPUTERNICITĂ SĂ DECLARE...
CUPRINS
Prefață ............................................................................................7
În loc de introducere ................................................................11
Capitolul 1
O imagine a presei sovietice .......................................................15
Capitolul 2
Scurte considerații despre imaginea reciprocă ........................26
Capitolul 3
Blocul socialist în evaluările strategice ale Kremlinului de la
începutul anului 1989. Percepții despre România și regimul
ceaușist ..........................................................................................39
Capitolul 4
Corespondenții sovietici din România − surse principale de
știri despre Revoluția română din decembrie 1989 ................58
Capitolul 5
Glasnost – considerații generale și unele note relevante pentru
perioada 1986-1988.....................................................................74
Capitolul 6
Presa sovietică în epoca glasnost – note generale ....................90
Capitolul 7
Între Volnenia v Timișoare (Tulburări la Timișoara) și
Peremena! (Schimbare)............................................................. 101
În loc de încheiere ................................................................... 219

Bibliografie ............................................................................... 222
–5–
CRISTIAN CHIRCA
–6–
PREFAȚĂ
Așezarea geografică, dar mai ales poziţia geopolitică au făcut

ca aproape toate evenimentele majore care au marcat istoria
românilor în epoca modernă şi contemporană să fie direct sau
indirect legate de evoluţiile politice şi militare ale vecinilor săi.
În istoriografie pe de o parte şi în imaginarul colectiv ale acestor
popoare pe de alta aceste „intersecţii” ale istoriei românilor cu
ale vecinilor s-au conturat într-o serie de imagini care se succed
în diferite culori, de la cele mai calde şi optimiste, până la cele
de gri închis. Revoluţia română din decembrie 1989, din această
perspectivă, nu putea să fie o excepţie a istoriei contemporane.
Încă din primele zile ale revoluţiei au apărut sau au fost colportate,
informaţii legate de implicarea Uniunii Sovietice în evenimentele
ce se derulau în Bucureşti şi alte mari oraşe ale ţării. Multe dintre
acestea au făcut parte din ceea ce a fost un război psihologic şi
propagandistic care s-au purtat în spaţiul românesc.
Lucrarea Decembrie 1989: TASS este împuternicită să
declare... îşi propune să arate cititorului român care a fost
imaginea Revoluţiei române din decembrie 1989 conturată
prin ştirile oferite cititorilor din societatea sovietică a timpului
prin intermediul a patru actori media care puteau fi lecturaţi pe
intreg spaţiul sovietic şi nu numai: Agenția TASS și cotidienele
„Izvestia”, „Pravda” și „Komsomolskaia Pravda”. Cercetând
modul cum s-a conturat imaginea Revoluţiei române în opinia
publică internaţională, autorul acestei lucrări, Cristian Chirca,
evidențiază că deși acoperirea mediatică a revoluției a avut o
dimensiune internațională, majoritatea analizelor de profil sunt
fundamentate pe „relatările mass-media occidentale, ungare sau
iugoslave și doar cu puține trimiteri la un alt actor major al
câmpului mediatic, respectiv mass-media sovietice”. Cartea
semnată de Cristian Chirca completează în mod fericit o primă
–7–
CRISTIAN CHIRCA
imagine a revoluţiei române așa cum a fost ea prezentată de

jurnalistul rus Nikolai Morozov1 corespondent al Agenţiei TASS
la Bucureşti, în decembrie 1989. Cititorul poate în acest fel
să „descifreze” câte dintre imaginile şi informaţiile transmise
„acasă” de el și de ceilalți corespondenți TASS au fost preluate
în paginile jurnalelor analizate de autorul lucrării Decembrie
1989: TASS este împuternicită să declare... Cristian Chirca oferă
cititorului pasionat de cunoaşterea adevărului despre Revoluţia
română psibilitatea de a vedea cât din imaginea revoluţiei a
fost interesat construită în acele zile deoarece acesta va avea la
dispoziție informația apărută în cotidienele supuse analizei. În
acest demers trebuie să se țină seama și de faptul că în zilele
revoluției evenimentele s-au succedat cu o aşa repeziciune încât
posibilitatea corespondenţilor de presă de a verifica informaţile
pe care le transmiteau a fost mult diminuată. Referindu-se la
acest aspect, Nikolai Morozov mărturisea în cartea sa că „Nu
pot să ocolesc acuzaţiile care ne-au fost aduse, ca şi altora
de altfel, de «intoxicare» a opiniei publice. Din punctul meu
de vedere însă, dacă o asemenea intoxicare a existat, atunci
chiar noi am fost victimele ei. Şi aceasta din simplul motiv
că în zilele acelea au circulat liber informaţii dintre cele mai
fanteziste, livrate, în primul rând, de «Televiziunea română
liberă». Şi câte nu s-au spus de pe micul ecran? (...) În fiecare
minut aflam ceva ce până mai ieri era pentru noi o taină cu
şapte peceţi şi stăteam fermecaţi în faţa televizorului, temându-
ne să nu pierdem ceva important”2. Având în vedere acest
aspect, Cristian Chirca a considerat necesar să introducă şi să
familiarizeze cititorul cu imaginea şi evoluţia presei sovietice
în perioada lui Mihail Gorbaciov, cu obiectivele şi scopurile
urmărite de liderii de la Kremlin prin modul cum informaţia
a fost controlată/direcţionată ca sens şi spaţiu. Ipoteza de la
care autorul a pornit cercetarea informaţiilor apărute în presa
1. În articolele publicate în „Zig-Zag” și ulterior „Expres Magazin” care
vor fi integrate în anul 2002 în lucrarea Corespondentul Agenţiei TASS
care a văzut totul, Editura Fundaţiei Culturale Române.
2. Ibidem.
–8–
sovietică, în zilele Revoluţiei române din decembrie 1989, este

susţinută de informaţiile prezentate. Acesta asociindu-se unui
bun cunoscător al regimului sovietic, Vasile Buga, consideră că
selecția știrilor s-a făcut în conformitate cu teza potrivit căreia
„în intenția lui Gorbaciov nu a fost schimbarea, ci perfecționarea
sistemului sovietic intrat în faza sa critică, punerea în mișcare
a unei mașinării blocate, conferirea unui caracter democratic
unui sistem compromis”.
Cristian Chirca pe bună dreptate a luat în calcul, în analiza
preliminară a conținutului știrilor, profilul profesional şi cât de
buni cunoscători ai societăţii române au fost corespondenţii şi
jurnaliştii care au transmis din punctele fierbinţi ale Revoluţiei
române din decembrie 1989. Au fost identificaţi D.G. Diakov,
A.G. Bocirov, V. Maliutin și N.N. Morozov, la care se va adăuga
și corespondentul TASS din Belgrad, prezent în Timișoara
începând cu 22 decembrie. Biroul TASS din București era
condus de Dimitri Diakov, fost membru al CC al PCUS (secția
relații externe) și fost președinte al parlamentului R. Moldova
între 1998-2001. Presa sovietică a avut în acea perioadă
acreditați în România doi corespondenți, V. Vedrașko („Pravda”)
și V. Volodin („Izvestia”). După 20 decembrie 1989 acestora
li s-au alăturat F.E. Lukianov, corespondentul „Izvestia” din
Belgrad, iar din 22 decembrie O. Mamedov, corespondentul
„Komsomolskaia Pravda” din Sofia.
Cartea Decembrie 1989: TASS este împuternicită să
declare... a fost construită în aşa fel încît cititorul să nu fie doar
un consumator pasiv de informaţie care a fost vehiculată în presa
sovietică din Decembrie 1989, ci pe un format care să permită ca
„fiecare cititor” să poată să îşi „formuleze propriile concluzii”.
Sunt doar câteva dintre motivele pentru care recomandăm celor
pasionaţi de istorie şi adevăr să nu ocolească lectura unei cărţi
care este o „cărămidă” la edificiul cunoaşterii evenimentelor
care au pus capăt regimului Nicolae Ceauşescu.
Prof. univ. dr. Constantin Hlihor
–9–
CRISTIAN CHIRCA
– 10 –
ÎN LOC DE INTRODUCERE
Lucrarea de față finalizează prima parte a unui proiect de

cercetare mai amplu, inițiat în cadrul IRRD, referitor la modul
în care a fost construită imaginea Revoluției române din
decembrie 1989 în presa scrisă sovietică, această primă parte
fiind dedicată, în principal, segmentului de știri și reportaje din
perioada 18-31 decembrie 1989.
Știrea, ca gen jurnalistic, are alocată o literatură
impresionantă, însă din perspectiva obiectivelor cercetării,
relevantă devine legătura dintre istorie și știre. Această legătură
este realizată de eveniment, privit ca întâmplare importantă,
fapt de mare însemnătate sau fapt neașteptat. Evenimentul este
punctul comun al narațiunii istorice și al știrii. Să remarcăm însă
că în timp ce istoria este interesată de eveniment în relația sa cu
trecutul, știrea este interesată doar de relația evenimentului cu
prezentul1. Altfel spus, știrea descrie „istoria” timpului prezent
și de aceea, spre deosebire de narațiunea istorică, este predispusă
unei erodări accelerate.
Aici însă se impune o observație care este de fapt și una
dintre premisele majore ale cercetării. Atât jurnalistul și istoricul,
cât și oamenii în general, nu au acces la realitatea în sine, ci la
o realitate mediată de o grilă de interpretare. Această grilă, la
care se face trimitere frecvent în lucrare, este de fapt un aparat
valorizator format din structuri mentale stabile, cunoștințe,
reprezentări, mitologii, prejudecăți, simboluri etc., prin care
oamenii percep, reprezintă și reconstruiesc, cu imagini proprii,
realitatea obiectivă. Astfel, orice percepție a unei realități este
1. Robert Park, News as Form of Knowledge, American Journal of

Sociology, XLV 5, 1940 în Alina Bârgoanu, Tirania actualității, o
introducere în teoria știrilor, Ed. Tritonic, București, 2006, pp. 32-33.
– 11 –
CRISTIAN CHIRCA
un produs mediat de grila de receptare, iar produsul percepției,

reprezentarea sau imaginea, nu reflectă întocmai realitatea, ci
realitatea re-creată în mintea noastră, în limitele capacității grilei
cu care noi o descifrăm și apoi o povestim în cuvinte (istoricii,
scriitorii, jurnaliștii), sunete (muzicienii) sau imagini (artiștii
plastici). Mai pe scurt, oamenii nu se raportează la un eveniment
în sine, ci la imaginea pe care o au despre acel eveniment2.
De aceea, formația mea de filolog mă obligă să-mi adaptez
linia discursivă cu care „povestesc istoria” (Veine) la o perspectivă
lingvistică în care cuvântul are valoarea de ordonator al realității.
Așa că, eliberat de povara istoricului, atât de atent la detaliul rece
și mai puțin la emoția evenimentului (deși evenimentul istoric
are ca eroi principali și exclusivi oamenii și emoțiile lor), am
încercat în această lucrare nu să formulez concluzii și judecăți
categorice, ci doar să ofer acele elemente necesare pentru a-l
scoate pe cititor, dacă este cazul, din acea stare de indiferență,
relativ frecvent întâlnită, mai ales în rândurile tinerilor, față de
Revoluția română din decembrie 1989.
Ca urmare, pe principiul că raritatea este una dintre
condițiile valorii, am deschis o fereastră spre presa sovietică,
demers relativ rar, și spre modul în care presa scrisă sovietică a
configurat o parte dintre notele generale pe care s-a fundamentat
„imaginea sovietică” a revoluției.
În primele două capitole am încercat să ofer acele elemente
necesare pentru introducerea cititorului în contextul de
comunicare și să conturez succint profilul imaginar al celor
patru actori mediatici care vor fi analizați: agenția TASS și
cotidienele „Izvestia”, „Pravda” și „Komsomolskaia Pravda”,
cu o scurtă referire la imaginea reciprocă. Ulterior, după
prezentarea tabloului general, care include evaluările sovietice
ale blocului socialist din anul 1989, am conturat un scurt profil
al corespondenților sovietici acreditați la București în decembrie
1989. Astfel, am realizat trecerea la următoarele două capitole,
2. Adrian Neculau (coord.), Psihologia câmpului social. Reprezentările

sociale, Iași, Ed. Polirom, 1997, pp. 5-9.
– 12 –
în care am căutat să-l racordez pe cititor la realitățile glasnost

și la efectele acestei politici asupra presei sovietice.
Ultimul capitol, cel mai important, este cel în care am
prezentat principalele comunicate, știri, comentarii și reportaje,
publicate de cei patru actori mediatici sovietici avuți în vedere.
Cu toate că am realizat unele scurte comentarii, menționez că
scopul principal a fost prezentarea întocmai a conținutului
materialelor tipărite, pentru ca fiecare cititor să-și configureze
propria imagine referitoare la modul în care presa sovietică
scrisă a reflectat Revoluția română din decembrie 1989.
– 13 –
CRISTIAN CHIRCA
– 14 –
Capitolul 1
O IMAGINE A PRESEI SOVIETICE

V „Pravde” net izvestii, v „Izvestiah” net pravdî
(În „Pravda” nu există știri, iar în „Izvestia” nu există adevăr)
„Trebuie să trimit în fiecare săptămână ceva scris Maiestății

Sale Țarul”3. Aceasta era una dintre problemele imperative cu
care se confrunta Julius (Justus) Filimonatus din Riga, slujbaș
al cneazului rus Șliakovski, reprezentant al țarului în Pskov, în
prima jumătate a secolului al șaptesprezecelea. Ceea ce trebuia
să trimită țarului avea legătură directă cu slujba sa. Serviciul
prestat pentru prinț era unul aparte. Periodic, Filimonatus
trimitea o scrisoare în care erau prezentate principalele vești,
zvonuri despre ceea ce se întâmpla în afara granițelor imperiului
și în special în lumea occidentală, care era bine conectată,
economic și religios, cu zona baltică. Aceste vești, după o minimă
prelucrare la Pskov, una dintre principalele porți ale Rusiei
spre Occident, erau trimise mai departe cancelariei țarului4.
Prin natura activității sale, care se deosebea de activitatea unei
iscoade (razvedcik), Filimonatus este apreciat ca fiind unul
dintre reprezentanții primilor corespondenți de presă ai Rusiei,
3. Theodore Eduard Kruglak, The Two Faces of TASS, University of

Minnesota Press, 1962, pp. 7-21, accesibil pe https://muse.jhu.edu/
book/32490 consultat în data de 21.10.2017.
4. Ingrid Mayer, Wouter Pilger, Second hand translation for tsar Aleksei
Mihailovich. A glimpse into The Newspaper workshop at Posiolskii
prikaz, Department of Slavic Languages Uppsala University, accesibil
pe http://www.moderna.uu.se/digitalAssets/76/c_76065-l_3-k_second-
hand.pdf, consultat în data de 21.10.2017.
– 15 –
CRISTIAN CHIRCA
iar scrisorile sale, ca și ale altora, cunoscute sub denumirea de

„Vesti-Kurantî” (dar și „Vedomosti” sau „Vestovîe pisma”), sunt
primele „știri” compilate la Cancelaria Diplomatică (Posolski
prikaz) din Moscova5.
Dincolo de faptul că sunt o sursă lingvistică foarte relevantă
în studiul limbii ruse din secolul al XVII-lea, aceste scrisori pot
fi apreciate ca fiind primele ziare rusești caligrafiate de mână și
destinate unui număr strict de persoane din conducerea statului.
Pentru Filimonatus, actualitatea știrii era la fel de imperativă
ca și astăzi: „Dacă nu trimit la timp, se învechește și nu mai
este folositor”6.
Originea suedeză a lui Filimonatus nu este certă, dar din
scrisorile sale reiese cu certitudine care îi erau sarcinile. Astfel,
într-o scrisoare trimisă în 9 noiembrie 1643, Filimonatus cere
cneazului Șliakovski să-l ajute să primească plata de la țar și, de
asemenea, să solicite instrucțiuni cu privire la ce titlu ar trebui
el să utilizeze, rezident sau comisar7. Într-o altă scrisoare către
cneaz, două săptămâni mai târziu, Filimonatus solicită din nou
bani pentru plata unui curier călare, care ar putea merge în mod
regulat de la Riga la Pskov și, în același timp, pentru unul care
să meargă de la Pskov la Riga, astfel încât s-ar putea trimite
știri proaspete țarului în fiecare săptămână – cu alte cuvinte, el
exprima ideea unei conexiuni poștale permanente8.
5. Mai mult, în Stepan Mihailovich Șamin, Kurantî XVII stoletiia:

evropeiskaia pressa v Rossii i vozniknovenie russkoi periodiceskoi
peceati, Moscova-Sankt-Petersburg, Alians-Arkheo, 2011, dar și
pe http://vesti-kuranti.narod.ru/. „Vesti-Kurantî” se referă la acele
înscrisuri cerute de Posolski Prikaz prin care erau transmise informații
despre evenimentele internaționale în secolul al XVII-lea. „Vesti-
Kurantî” erau de obicei scrise în unul sau două exemplare, un proiect
și o versiune finala, astfel încât putem spune că, dacă prima formă
era știrea primară, cea de-a doua era știrea prelucrată care ajungea la
destinatar.
6. Kruglak, art. cit., pp. 7-21.
7. RGADA (Rossiskii gosudarstvennîi arhiv drevnih aktov) V-K II, 25.124–
125, Moscova, în Mayer, Pilger, art. cit. p. 235 .
8. RGADA, V-K II, 28.173, în Mayer, Pilger, op. cit., p. 235.
– 16 –
De fapt, încă din acea perioadă, abilitățile specifice unui

corespondent de presă erau incluse și în condițiile minimum
necesare pentru intrarea în serviciul diplomatic rus, fiind cunoscut
că, în 1635, trimisul rus (agent diplomatic) la Stockholm, Dmitri
Franțbekov, a fost rechemat după numai un an de activitate pentru
că „deseori neglija să transmită vești (știri n.a.)”9. Exemplele
de acest fel l-au determinat pe Nikolai Palgunov (1915-1993),
diplomat și jurnalist sovietic, șef al departamentului de presă al
Comisariatului Poporului al URSS (1941-1944) și director al
TASS (1944-1960), să susțină că „Rusia a inventat corespondenții
străini cu un secol înaintea Occidentului”10. Deși punctul de
vedere exprimat de Palgunov poate fi discutat, cert este că presa
are o îndelungată tradiție în Rusia11.
Fără nicio îndoială, primul ziar rusesc apare în 1703, în
urma unui decret al țarului Petru cel Mare, în care se stipula
necesitatea înființării „unui ziar (Vedomosti) la care toate
birourile guvernamentale sunt obligate să contribuie cu noutăți”.
Ziarul, intitulat „Gazeta militară și alte lucruri care merită atenția
și păstrarea în minte, care s-au întâmplat în statul moscovit și
în statele vecine”, poate fi considerat astfel prima expresie a
presei scrise în Rusia12.
În ceea ce privește presa sovietică, începuturile ei sunt
legate de activitatea lui Lenin, care s-a implicat în realizarea
mai multor publicații în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, deși
primul ziar cu mai multă notorietate a fost „Iskra” (Scânteia), al
cărui debut editorial este consemnat totuși în secolul al XX-lea,
respectiv în 11 decembrie 1900.
Ziarul a fost tipărit la Leipzig până în anul 1903 și l-a avut ca
redactor șef pe însuși Lenin. Cât timp Lenin a fost la conducere,
9. Idem.
10. Nikolai Palgunov, Osnovî informații v gazete TASS i evo rol, Moskovsko
Gosudarstvennogo Universiteta, Moscova, 1955, p. 1011 în Kruglak,
op. cit., pp. 7-21.
11. Palgunov gândea în limitele epocii și ideologiei în care fusese format.
Spre exemplu, pentru el știrile reprezentau „agitație prin mijlocirea
faptelor” (Palgunov, op. cit., p. 35).
12. Robert K. Massie, Petru cel Mare, Viața și lumea lui, Ed. All, București,
2015, p. 361.
– 17 –
CRISTIAN CHIRCA
„Iskra” și-a menținut linia ideologică bolșevică, însă în 1903, Lenin

a demisionat ca urmare a imixtiunilor aripii menșevice în politica
editorială. Ca alternativă pentru „Iskra”, Lenin și aripa bolșevică au
lansat în 1904, la Geneva, un nou ziar intitulat „Vperiod” (Înainte),
care poate fi numit primul ziar cu adevărat bolșevic.13
Aceste două ziare, cărora pentru perioade scurte li se vor
adăuga și altele, erau tipărite în afara Rusiei și distribuite cu
mare dificultate în interior.
În 1912 apare „Pravda” (Adevărul), prima sa ediție fiind
tipărită la Sankt-Petersburg. După numai un an, în 1913, ziarul este
interzis de către țar, astfel încât până în 1917 s-a tipărit și difuzat
în condiții de ilegalitate și a avut mai multe denumiri: „Raboceaia
Pravda” (Adevărul muncitorilor), „Severnaia Pravda” (Adevărul
Nordului), „Pravda Truda” (Adevărul muncii), „Za Pravdu”
(Pentru Adevăr), „Proletarskaia Pravda” (Adevărul Proletar),
„Put Pravdî (Calea Adevărului), „Rabocii” (Muncitorul) și
„Trudovaia Pravda” (Adevărul celor ce muncesc)14.
După 1917 „Pravda” își începe o nouă carieră în peisajul
presei sovietice, devenind imaginea de marcă a jurnalismului
sovietic, un veritabil brand mereu prezent în dezbaterea
publică, dar, bineînțeles, subordonat politic partidului bolșevic
(comunist)15. „Pravda” a fost până în 1991 organul central al
PCUS și principalul ziar sovietic. Aliniat în susținerea mediatică
a comunismului, ziarul a fost orientat mai mult spre propagandă
decât spre informare și din acest motiv, „știrile nu aveau
importanță – rareori existau”16.
13. Brian McNair, Glasnost, Perestroika and the Soviet Media, Routledge,
London and New York, 1991, pp. 25-26.
14. Conform http://www.wiki30.com/wa?s=Pravda, consultat în
21.10.2017.
15. Aproape în același timp, Troțki, aflat în exil la Geneva, publica și el
un ziar cu același titlu (McNair, op. cit., p. 25). Un alt ziar cu numele
„Pravda” era editat în 1908 de Uniunea Social Democrată Ucraineană la
Viena. Există puncte de vedere care susțin că „Pravda” este continuatorul
„Iskra”, în timp ce altele consideră că este continuatorul saptămânalului
„Zvezda” (Steaua), care a fost editat în 1910 la Sankt-Petersburg.
16. Michael Specter, Russia’s Purveyor of ‚Truth’, Pravda, Dies After
– 18 –
În 1992, după ce ziarul a fost vândut unor investitori greci,

devine portavocea opoziției conservatoare naționaliste, dar pe
fondul dificultăților financiare, în 1996 dispare pentru scurt timp
de pe scena media, pentru ca, în 1997, să reapară ca organ de
presă al partidului comunist. Concomitent, în spațiul online se
impune ziarul electronic pravda.ru, care nu are legături cu partidul
comunist, fiind mai mult un portal de știri17. În prezent, pravda.ru,
care are și versiuni în limbile engleză, franceză și portugheză, este
evaluat ca având o orientare de centru cu reflexe naționaliste18.
„Izvestia”19 a fost înființat în 13 martie 1917, iar prima sa
denumire oficială a fost „Izvestia Petrogradskogo soveta rabocih
deputatov” (Știrile Sovietului Deputaților Muncitorilor). Deși
la data înființării reprezenta Sovietul Deputaților Muncitorilor
din Petrograd, ziarul avea o evidentă orientare pro-menșevică.
În august 1917 și-a schimbat numele în „Izvestia Țentralnago
Ispolnitelnago Komiteta i Petrogradskogo sovieta rabocih i
soldatskih deputatov” (Știrile Comitetului Central Executiv și ale
Sovietului din Petrograd al deputaților muncitorilor și soldaților).
În octombrie 1917 s-a redenumit „Izvestia ȚIK sovetov
rabocih i soldatskih deputatov” (Știrile Comitetului Executiv
Central al Sovietelor de deputați ai muncitorilor și soldaților)
și, după o serie de alte denumiri care păstrau același trunchi,
a primit în 1938 denumirea de „Izvestia Sovetov deputatov
trudiașcihsia SSSR” (Știrile sovietelor de deputați ai oamenilor
muncii din URSS), pe care a menținut-o până în 1977, când a
fost redenumit „Izvestia Sovetov narodnîh deputatov SSSR”
(Știrile sovietelor deputaților poporului din URSS), nume
păstrat până în 1991, când a primit numele actual, „Izvestia”.
84 Years, „New York Times”, 31.07.1996, accesibil pe http://www.

nytimes.com/1996/07/31/world/russia-s-purveyor-of-truth-pravda-
dies-after-84-years.html, consultat în data de 18.10.2017.
17. Conform https://www.britannica.com / topic/ Pravda&prev=search,
consultat în data de 20.10.2017.
18. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Pravda, consultat în 21.10.2017.
19. Etimologic izvestia are la bază verbul izveșceati, a informa, a notifica.
– 19 –
CRISTIAN CHIRCA
În ediția din 21 octombrie 2017 a publicației „The Moscow

Times”, într-un material dedicat împlinirii a 100 de ani de la
fondarea cotidianului „Izvestia”, este prezentat un prim episod
din viața celui mai longeviv cotidian rus:
Izvestia s-a născut în mijlocul Revoluției din martie 1917.

Pe măsură ce luptele au izbucnit pe străzile din Petrograd, un
mic grup de revoluționari a confiscat o tipografie și a schimbat
istoria jurnalistică rusească. Chiar în acea noapte au început
să lucreze. „Am coborât la scris”, notează în memoriile sale
Vladimir Bonci-Bruevici, unul dintre liderii grupului, bolșevic
și apropiat al lui Lenin. „Toată lumea a scris câteva articole...
Tot ce am scris am citit reciproc imediat, unul pe celălalt și
apoi, fără nicio reținere, le-am aruncat pe cele mai rele...” În
zorii lui 13 martie 1917 au fost distribuite primele 100.000 de
exemplare ale „Izvestia”. „Am răsuflat fericiți și ușurați, ne-am
strâns mâinile și ne-am felicitat pentru revoluție...”, își amintește
Bonci-Bruevici. Două zile mai târziu, Nicolae al II-lea, ultimul
țar al Rusiei, abdica. Acum, când Rusia comemorează 100 de ani
de la evenimentele tumultuoase care au zdrobit monarhia și au
pregătit calea pentru instalarea puterii bolșevice, „Izvestia“ își
marchează Centenarul. Niciun alt ziar rus nu a avut continuitate
atât de mult timp20.
După implozia Uniunii Sovietice, „Izvestia” s-a autodeclarat

un ziar „național”, iar, începând cu anul 2005, pachetul majoritar
a fost preluat de „Gazprom”, care a inclus „Izvestia” în holdingul
„Gazprom Media”21. Ulterior, în anul 2008 ziarul a fost preluat
20. „The Moscow Times”, Izvestia at 100: A Russian Century Through

the Lens of the Top Soviet Newspaper Top Soviet newspaper chalks a
century today, with its history reflecting the contours of Russia’s multiple
political turns, 21.10.2017, accesibil pe https://themoscowtimes.com/
articles/rise-fall-stagnation-100-years-of-izvestia-573922, consultat în
data de 21.10.2017.
21. Conform https://ro.wikipedia.org/wiki/Izvestia consultat în 23.10.2017.
– 20 –
de grupul media „National Media Group”22.

În perioada sovietică „Pravda” și „Izvestia” au fost
principalele cotidiene sovietice.
„Pravda”, care reprezenta PCUS, era mai conservator și
orientat mai mult pe problematicile din interior și susținerea
ideologică a măsurilor PCUS, în timp ce „Izvestia”, care
reprezenta guvernul, era mai deschis și orientat spre exterior.
Ambele însă susțineau politica și ideologia bolșevică și în
mod necesar, selectau știrile în baza unor criterii fundamentate
ideologic, ca de altfel întreaga presă comunistă. Politica
editorială a ambelor ziare a fost puternic influențată și de
logica Războiului Rece, astfel încât până în 1991, în mediile
jurnalistice circula chiar o glumă la adresa celor două ziare: „V
«Pravde» net izvestii, v «Izvestiah» net pravdî – „În «Pravda»
nu există știri, iar în «Izvestia» nu există adevăr”.
„Komsomolskaia Pravda” (Adevărul comsomolist), ziarul
tineretului comunist, a fost fondat în 13 martie 1925 ca organ
de presă al Komsomol, acronim silabic de la Kommunisticeski
Soiuz Molodioji (Uniunea comunistă a tineretului). Prima ediție
a apărut în 1 mai 192523.
În perioada sovietică, ziarul a cunoscut două momente de
vârf. Primul este asociat unui maxim de vizibilitate și sprijin
politic între 1957-1959, când redactor șef a fost Aleksei
Adjubei, ginerele lui Nikita Hrușciov. Supranumit „regele presei
sovietice”, Adjubei a fost redactor-șef și la „Izvestia” în perioada
1959-196424. De formație actor, acesta a reușit să dinamizeze
politica editorială a ziarului „Komsomolskaia Pravda” prin
22. The Media and Journalism in Russia. Emphasis on Political and

TV Journalism, accesibil pe http://www.sras.org/library_journalism
23. Matthew Lenoe, Closer to the masses: Stalinist culture, social revolution
and soviet newspaper, Harvard University Press, 2004, p. 51.
24. Jeanne Vronskaia, Obituary: Alexei Adzhubei, în „Independent”, 23
martie 1996, accesibil pe
h t t p : / / w w w. i n d e p e n d e n t . c o . u k / n e w s / p e o p l e / o b i t u a r y - a l e x e i -
adzhubei-1499406.html consultat în 17.10.2017.
– 21 –
CRISTIAN CHIRCA
abordarea unor subiecte revoluționare, în special cele referitoare

la represiunea stalinistă, dar și subiecte care vizau unele aspecte
ale vieții mondene25. Al doilea moment este asociat anului 1990,
când „Komsomolskaia Pravda” a atins un tiraj de 20 milioane
de exemplare26. După 1991, publicația s-a impus în noul peisaj
al mass-media ruse, prin incisivitatea și varietatea subiectelor
abordate, fiind la ora actuală un ziar de orientare liberală, foarte
apreciat de diverse categorii de public.
În perioada sovietică, un rol major în acoperirea
evenimentelor de pe scena internațională l-a avut agenția
TASS – Telegrafnoe Agentstvo Sovetskogo Soiuza (Agenția
de Telegraf a Uniunii Sovietice).
Data oficială a înființării TASS este 10 iulie 192527, însă
bazele agenției sunt puse cu un an înainte, în iulie 1924, când
conducerea sovietică a decis organizarea unei agenții centrale
de presă care să aibă ca scop „realizarea controlului necesar
25. Serghei Hrușciov, fiul lui Nikita Hrușciov, relatează în memoriile sale
un episod care poate contribui la conturarea profilului comportamental
al lui Adjubei. Pe fondul campaniei anti-Pasternak, declanșată după ce
acesta a primit premiul Nobel, Adjubei l-ar fi atenționat pe Hrușciov:
„Nikita Sergheievici, ai auzit o glumă nouă? Există trei pericole mortale
în Moscova: rak (cancer), Spartak (echipa de fotbal) și Pasternak”.
Serghei Hrușciov mai mărturisește că pe chipul tatălui său a văzut
o ușoară urmă de teamă. Deși căsătoria cu Rada Hrușvciov a fost
anterioară numirii lui Nikita Hrușciov în funcția de secretar general
al PCUS, acest mariaj a fost ținta unor atacuri pe care Adjubei le-a
contracarat cu mult umor. Astfel, o celebră butadă care circula în
Moscova – Ne imei sto rublei, a imei sto druzei – Să nu ai o sută de
ruble, ci o sută de prieteni – a fost modificată de Adjubei în Ne imei sto
rublei, a jenis kak Adjubei – Să nu ai o sută de ruble, ci să te căsătorești
ca Adjubei, conform Vronskaia, art. cit.
26. Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Komsomolskaya_Pravda,
27. La 10 iulie 1925, prin decizia Prezidiului Comitetului Executiv
Central și a Sovietului Comisarilor Poporului, a fost creat Organismul
central de informare al Uniunii – Agenția de Telegraf a URSS (TASS),
conform site-ului oficial http://tass.ru/info/1408701, consultat în data
de 30.11.2017.
– 22 –
și concentrarea tuturor informațiilor într-o direcție generală”28.

Ulterior, în iunie 1925, agenția a primit monopolul transmiterii
știrilor externe în interiorul URSS, pentru ca, în 1928, prin
decizia comună a Orgbiuro – Biroul organizatoric și Politbiuro
– Biroul politic, să i se atribuie și dreptul exclusiv de a colecta
și difuza informații în afara URSS, precum și dreptul de a difuza
informațiile străine și ale întregii Uniuni în cadrul URSS29.
Agenția a avut însă o serie de precursori, primii fiind acei
rezidenți sau comisari precum Julius (Justus) Filimonatus,
deoarece, până la introducerea codului Morse și a telegrafului,
după 1837, în Rusia, știrile din exterior erau transmise prin
intermediul documentelor precum gramote30, scrisori, note de
călătorie și note ocazionale de la rezidenții (comisarii) speciali
care, așa cum spuneam, pot fi considerați ca fiind precursorii
primei agenții de presă ruse31. Chiar și după ce a fost realizată
28. GARF (Gosudarstvennîi arhiv rossiiskoi federații) – f. 374., Op 27., d.

23,11.40-44, în Lennoe, op. cit., p. 20.
29. Ibidem, vezi și ITAR-TASS vernetsia k sovetskomu nazvaniiu,
accesibil pe https:// lenta.ru/news/2014/03/18/tass/, consultat în data de
25.10.2017.
30. Gramota erau documente oficiale sau private scrise pe coajă de
mesteacăn, pergament și, mai târziu, pe hartie, specifice Rusiei evului
mediu. De regulă erau emise de cancelaria cnejilor și țarilor ruși. Sub
această denumire se regăsesc și unele scrisori de apreciere (pohvalnîe
gramotî) din partea țarului pentru serviciul militar sau donații în
favoarea statului.
31. În lucrarea Histoire de la presse française, Tome 1, Des origines a
1881 (Ed. Spes, Lausanne, 1965) agențiile de presă sunt definite ca
fiind instituții care adună, clasează și tratează informațiile-texte de
orice natură, precum și ilustrații, pentru a le transmite, contra cost,
cel mai adesea sub formă de abonament, diferitelor media: cotidiene,
periodice, radio, televiziune care sunt clienții lor. Prima agenție de
presă, înființată de Charles Havas este L’agence des feuilles politiques –
correspondence générale (1832-1835) cunoscută sub numele de agenția
Havas. Ulterior, doi traducători ai Havas, de origine germană, Bernhard
Wolff și Julius Reuters, au fondat agențiile Wolff, în Germania (1849)
și Reuters, în Anglia (1851). În 1869, cele mai importante agenţii au
semnat un „Tratat de alianţă”. Reuters primea Imperiul Britanic şi toată
regiunea Estului îndepărtat, Havas, Italia, Franţa, Spania şi Imperiul
– 23 –
CRISTIAN CHIRCA
prima linie telegrafică între Viena și Sankt-Petersburg, aceasta

era folosită doar pentru transmiterea unor mesaje oficiale de stat
sau pentru informații financiare. Situația era general valabilă,
deoarece prima convenție internațională privind telegrafia
considera că acest mijloc de comunicare trebuie să fie destinat
exclusiv transmiterii mesajelor de stat.32
Totuși, primul precursor al TASS este agenția comercială
TTA (Torgovo-Telegrafnoe Agentstvo – Agenția comercială
și de telegraf), înființată în anul 1902 și axată preponderent
pe furnizarea știrilor cu caracter comercial. În 1904, este
redenumită SPTA (Sankt-Peterburgskoe Telegrafnoe Agentstvo
− Agenția de telegraf din Sankt-Petersburg), iar în august 1914,
după ce Sankt-Petersburg a primit numele de Petrograd pentru
a pierde rezonanța fonetică germană, agenția este redenumită
PTA (Agenția de telegraf Petrograd)33.
Pe 1 decembrie 1917, printr-un decret semnat de Lenin,
agenția este atașată Consiliului Comisarilor Poporului, iar
în aprilie 1918, printr-un alt decret, este redenumită ROSTA
(Rossiskoe Telegrafnoe Agenstvo − Agenția rusă de telegraf),
nume pe care îl va păstra până în 1925, când a primit numele
TASS, sub care se va consacra în perioada sovietică34. În 30
martie 1934 a fost folosită pentru prima oară sintagma „TASS
Portughez, iar Wolff Austria, Scandinavia şi Rusia. SUA erau împărţite

între Reuters și Havas. Associated Press a fost înființată în 1848, iar
United Press Internațional, în 1958. France Press este continuatoarea
Havas, conform Kruglak, op. cit. și Dorin Popa, Agențiile de presă,
curs universitar, accesibil pe https://dorinpopa.files.wordpress.com/.../
curs-m_m4-agentii-de-presa_2007_2008.do, consultat în data de
24.10.2017 și https://ro.wikipedia.org/wiki/Agen%C8%9Biile_de_
pres%C4%83_din_Rom%C3%A2nia, consultat în data de 24.10.2017.
32. Kruglak, op. cit., pp .9-11.
33. ITAR-TASS vernetsia k sovetskomu nazvaniu, accesibil pe https://lenta.
ru/news/2014/03/18/tass/ consultat în data de 25.10.2017.
34. TASS its role, structure and operations, 1959, document din arhiva
CIA declasificat în 1999, accesibil pe https://www.cia.gov/library/
readingroom/docs/CIA-RDP78-02771R000100330004-8.pdf,
– 24 –
este împuternicită să declare” (TASS upolnomocen zaiaviti),

tipărită în edițiile din acea zi ale ziarelor „Pravda” și „Izvestia”35.
Acest moment va marca procesul de configurare în percepția
publică internă și internațională a imaginii TASS ca principalul
purtător de cuvânt al statului sovietic și, ulterior, rus.
În 1991, agenția este redenumită Agenția Telegrafică de
Informații a Rusiei (Informaționnoe Telegrafnoe Agentstvo
Rossii – ITAR). După redenumirea vechiului acronim TASS în
Telegrafnoe agentstvo sviazi i soobșcenia (Agenția Telegrafică
de Comunicare și Mesaje), acesta va fi atașat noii agenții, astfel
încât numele ei va deveni pentru o perioadă ITAR-TASS. În
septembrie 2014, agenția a parcurs un nou rebranding și a păstrat
doar acronimul TASS36.
Aceasta este, pe scurt, istoria principalilor actori care vor
realiza, pe segmentul de știri și reportaje, acoperirea mediatică
a Revoluției române din decembrie 1989. Însă, așa cum susținea
Walter Lipman, „știrile și adevărul nu sunt totuna”, deoarece
„atât jurnalistul ca persoană, cât și presa în ansamblu, ca
instituție, operează pe baza stereotipurilor, a codurilor, chiar a
prejudecăților, recurg la selecții, la simplificări, la permutări,
pentru a înțelege și a face inteligibil un univers din ce în ce mai
complex”37.
Din acest ultim considerent, apreciez că o trecere succintă
prin ceea ce înseamnă imaginea reciprocă a românilor despre
ruși și a rușilor despre români este un pas absolut necesar pe
care trebuie să-l parcurgem în continuare.
35. Conform http://tass.ru/info/1408701, consultat în dat de 25.10.2017.

36. Istoria agenstva TASS, accesibil pe http://tass.ru/history, consultat în
data de 29.10.2017.
37. Alina Bârgăoanu, op. cit., p. 28.
– 25 –
CRISTIAN CHIRCA
Capitolul 2
SCURTE CONSIDERAȚII DESPRE

IMAGINEA RECIPROCĂ
Nu orice lucru are un nume.
Unele lucruri ne duc într-o lume dincolo de cuvinte.
Aleksandr Soljeniţîn
România nu a ocupat niciodată o poziție de prim plan în presa

sovietică, iar cauzele și împrejurările sunt atât de complexe, încât
doar studiul lor ar putea fi subiectul unei cercetări separate. Nu
există nicio îndoială că această stare de fapt a fost condiționată
de-a lungul istoriei, printre altele, de registrul negativ pe care se
configurau, la nivelul elitelor politice și culturale, dar și la cel al
unei părți însemnate a oamenilor obișnuiți, o serie de percepții
reciproce, unele determinate în mod obiectiv, altele construite
și dezvoltate pe baza unor stereotipuri și prejudecăți promovate
în special de elitele conducătoare.
Surprinzător sau nu, atunci când punem în balanță efortul
de cunoaștere alocat Occidentului și Orientului, constatăm
clar propensiunea noastră spre valorile occidentale. Theodor
Baconschi, a cărui expertiză în antropologia culturală este
indiscutabilă, consideră că „este firesc să fim atrași de Europa
Occidentală, pentru că ea ne-a furnizat modelul și orizontul
geopolitic, nouă, românilor, încă din secolul al XV-lea”38. Tot
el susține însă că această atracție este aparent surprinzătoare,
dacă avem în vedere matricea ortodoxă a românilor și faptul că
38. Apud Armand Goșu, Euro-falia, Ed. Curtea Veche Publishing,

București, 2016, p. 6.
– 26 –
„prima adiere de europenizare post-fanariotă s-a manifestat pe

vremea Regulamentelor Organice și a administrației generalului
Kiseleff (Kiseliov, n.a.)”39. Explicația este relativ simplă: în
mentalul colectiv românesc există sedimentată o reacție de
teamă, determinată geoistoric și geocultural. Estul a fost asociat
inițial cu sursa invaziei tătare care a plantat în mentalul colectiv
germenii imaginari ai unei duble agresiuni – fizică (jaf, crimă,
rapt teritorial) și simbolică (un atentat la credința ortodoxă, un
nou model cultural).
Din perspectivă geoistorică și geoculturală, acești germeni
au fost consolidați de două momente referențial în dinamica
formării imaginii Rusiei în mentalul colectiv românesc, care vor
sta la baza configurării imaginii amenințării ruse și sovietice.
Primul este asociat anexării Basarabiei în 1812, eveniment
care a cristalizat în imaginar note perceptive negative față
de Rusia, cu atât mai mult cu cât Basarabia a devenit pentru
următoarele secole una dintre problemele majore ale relațiilor
dintre cele două state, deoarece elitele politice ruse au eludat
sistematic fondul istoric al acestei probleme. Relevant în acest
sens este faptul că restituirea părții meridionale a Basarabiei,
în 185640, era percepută de către cancelarul Gorceakov și
ambasadorul rus la Constantinopol, generalul conte Ignatiev,
drept un act prin care „pământul rusesc a fost răpit Rusiei”41.
Acest gen de reacții ale elitelor ruse au accentuat notele negative
ale percepției românilor despre ruși, alimentate la rândul lor de
elitele române, un exemplu fiind marele istoric Nicolae Iorga,
care susținea că „Rusia vede în statul dunărean, unit și liber
imaginea propriei ei înfrângeri”42. Ulterior ocuparea Basarabiei
în iunie 1940 a consolidat această percepție negativă.
39. Ibidem.
40. Obligație impusă prin Tratatul de la Paris (1856), ca urmare a înfrângerii
în Războiul Crimeii (1853).
41. Izvestia ministerstva inostrannîh del 1914, 5, p. 143 - Zapiskii grafa
N.P. Ignatev,în Mihai Dimitrie Sturdza, Românii între frica de Rusia și
dragostea de Franța, Editura Roza Vânturilor, București, 2006, p. 32.
42. Nicolae Iorga, Istoria relațiilor româno-ruse, Iași, 1917, p. 252 în
Sturdza, op.cit., p. 21. (Histoire des relations russo-romaines, edition
du jurnal Neamul Romănesc, 1917, n.a.).
– 27 –
CRISTIAN CHIRCA
Al doilea moment este asociat instaurării regimului

comunist, percepția românilor fiind aceea că bolșevismul a intrat
în România pe o ușă a istoriei deschisă prin forță de URSS cu
tancurile Armatei Roșii.
Referitor la imaginea generală a românilor despre ruși și
Rusia, trebuie subliniat că această imagine nu a fost configurată
pe note exclusiv negative, existând și elemente pozitive într-o
proporție mai mare sau mai mică. Acestea din urmă s-au
sedimentat în imaginarul colectiv și s-au configurat pe o serie
de realități geoistorice și geoculturale, precum lupta împotriva
unei amenințări comune (tătari, turci), pe notele perceptive
asociate relațiilor unor personalități autohtone cu Rusia –
Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Miron Costin, Nicolae Milescu
Spătarul, Petru Movilă, Dimitrie Cantemir –, dar și pe religia
comună, ortodoxă, în care un loc important era (și este) deținut
de percepția și mitul modern Moscova a Treia Romă, tot mai
prezente în mediile religioase, culturale și politice începând cu
secolul al XVI-lea43.
Nicolae Milescu a fost recomandat ţarului Aleksei

Mihailovici (1645-1676) ca fiind un bun cunoscător al
mai multor limbi de circulaţie la acea vreme. El a ajuns la
43. Moscova a Treia Romă este unul dintre miturile politice moderne
care, în esență, se referă la faptul că, după căderea Constantinopolului
(a doua Romă), locul și rolul acestui centru al religiei creștine a fost
luat de Moscova care va deveni astfel apărătorul credinței ortodoxe.
Mitul, manifest sub o formă duală, religioasă și imperială, va fi unul din
principalele referențiale geoistorice și geoculturale ale devenirii istorice
a Rusiei (mai mult în Cristian Chirca, Post-imperium, ideea rusă a
secolului XXI, lucrare de doctorat, îndrumător prof. univ. dr. Antoaneta
Olteanu, 2016). Modelul eshatologic al „noului oraş al lui Constantin”
Moscova a Treia Romă, era unul recunoscut în spaţiul ortodox, inclusiv
în spaţiul românesc. Astfel, într-o scrisoare adresată în 1629 ţarului
Mihail Fiodorovici de mitropolitul Ghenadie din Belgradul Ardealului,
în care acesta îi recomanda pe călugării mănăstirii Prislop, ţarul era
numit „stâlp neclintit al bisericilor lui Dumnezeu, asemeni unui al
doilea Constantin al Romei nouă (cf. Silviu Dragomir, Contribuţii la
relaţiile Bisericii româneşti cu Rusia în veacul al XV-lea, Ed. Dominor,
Bucureşti, 2003, p. 109).
– 28 –
Smolensk, punct de graniţă între regatul Poloniei şi Imperiul

rus, la 23 mai 1667, iar în capitala Rusiei, Moscova, la 3
iunie acelaşi an. La 14 decembrie 1671, Nicolae Milescu a
fost angajat la Posolskii Prikaz (ministerul de externe) ca
traducător pentru limbile greacă, latină şi română, primind,
totodată, şi rangul de „dvorean”(curtean)44.
Ieromonahul Petre Movilă a devenit mitropolit al
Kievului și Galiţiei şi al întregii Rusii45.
Această stare de fapt a condus ca imaginea românilor despre

ruși să fie una ambiguă, cel puțin până la 1 iunie 1711, când
un detașament de trei mii de cavaleriști condus de brigadierul
Kropotov a intrat în Iași în sprijinul lui Cantemir, aliat cu
țarul Petru cel Mare împotriva turcilor46. Și astfel, odată cu
„cu intrarea oștilor împărătești în Iași, caracterul ambiguu al
reprezentărilor noastre despre ruși se atenuează”47.
După cum arătam la începutul acestui capitol, începând cu
secolul al XIX-lea, ambiguitatea imaginii românilor despre ruși
va fi amendată de o serie de note negative care, din perspectivă
geoistorică și geoculturală, au avut ca determinanți majori
politicile de anexare a unor teritorii românești, sovietizarea
României, tendința hegemonică impusă de URSS după Al Doilea
Război Mondial, dictatura ideologică bolșevică, momentul 1968
și evenimentele ulterioare acestui moment.
44. Radu Ştefan Vergatti, Nicolae spătarul Milescu – viaţa, călătoriile,

opera, Ed. Paideia, Bucureşti, 1998, pp. 133-140, în Bogdan Mihail,
Relații politice româno-ruse în secolele XV-XVII, accesibil pe https://
csea.wikispaces.com/file/view/14.Relatii+politice.pdf, consultat în
data de 27.10.2017.
45. Mai mult în Panait I. Panait, Pribegia domnitorului cărturar Dimitrie
Cantemir la curtea ţarului Petru I, în „Analele Universităţii Creştine
„Dimitrie Cantemir”, nr. 4, 2001 în Bogdan Mihail, art. cit.
46. Petru cel Mare a ajuns la Iași în 24 iunie 1711, conform lui Ion Neculce,
Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a doua domnie a
lui Constantin Mavrocordat, Editura de Stat pentru Literatură și Artă,
47. Leonte Ivanov, Imaginea rusului și a Rusiei în literatura română, Ed.
Cartier, Chișinău, 2004, p. 14.
– 29 –
CRISTIAN CHIRCA
Deşi nu au existat niciodată confruntări directe româno-

ruse, ruperea Basarabiei din trupul Moldovei în anul 1812,
desele ocupaţii militare, cu toate consecinţele nefaste ale
acestora, și atitudinea sfidătoare a Rusiei faţă de aliatul său
în anul 1878 au lăsat urme adânci în conştiinţa publică,
contribuind astfel la crearea unei imagini deplorabile a
Rusiei imperiale în societatea românească în preajma
izbucnirii războiului (Primul Război Mondial, n.n.)48.
În istoria relativ recentă, pactul Ribbentrop-Molotov, soldat

cu reanexarea Basarabiei, tratamentul la care a fost supusă armata
română și populația după anexare și apoi instaurarea forțată a
comunismului au configurat o serie de alte note negative care au
consolidat imaginea negativă a Rusiei. Dar așa cum susțineam
anterior, niciodată această imagine nu a fost exclusiv negativă,
fapt determinat de două realități incontestabile, eminamente
generatoare de percepții pozitive – religia ortodoxă și marea
cultură rusă.
Nici imaginea rușilor despre români nu a fost una exclusiv
negativă.
Ivan al III-lea a considerat onorant să ceară pentru fiul
său, Ivan cel Tânăr, mâna Elenei (Olena)49, fiica lui Ștefan cel
Mare. Printr-un concurs de împrejurări, fiul lor, Dimitri, a fost
desemnat succesor la tronul Rusiei, fapt consemnat de marele
istoric rus Nikolai Karamzin: „Dar a trecut un an. Rusia deja
48. Valentin Sârghi, Imaginea Rusiei în presa românească și idealul
național. Transilvania sau Basarabia, în „Historia”, iulie 2016, accesibil
pe https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/imaginea-rusiei-
in-presa-romaneasca-1914-1916-si-idealul-national-transilvania-sau-
basarabia, consultat în data de 17.10.2017.
49. Dimitri, fiul Olenei și al lui Ivan cel Tânăr, a fost încoronat ca moștenitor
al tronului de către Ivan al III-lea în 1498. Deoarece, începând cu în
ultimul deceniu al secolului al XV-lea, Ivan al III-lea semna cu titlul de
„țar al tuturor Rusiilor” (Țar vseia Rusi), putem spune că, timp de un
an, până în 1499, când, în urma unor intrigi, Olena și Dmitri sunt închiși
în temnițele Kremlinului, coroana tuturor rușilor a fost purtată și de un
nepot al lui Ștefan cel Mare.
– 30 –
se împăcase cu gândul că Dimitrie, fiul nevinovat al tatălui său,

care a fost de un curaj nobil memorabil, şi nepotul a doi mari
suverani, va fi Monarhul ei...”50 (subl. n.).
În culegerea de texte istorice Voskresenskaia letopisi (Sankt-
Petersburg, 1856) există referiri la originea latină a românilor și
referiri pozitive la domnii Moldovei de la Dragoș Vodă (1352)
la Bogdan al III-lea (1504), reținând atenția indicarea originii
românești a lui Ștefan Cel Mare: „Ştefan, voievodul valah, l-a
bătut pe regele Poloniei”.51
Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său, Teodosie a
fost o lucrare fundamentală pentru elita religioasă și politică rusă,
patriarhii ruși recomandând „învățăturile” boierilor și prinților
ruși invocând în acest sens ca argument faptul că „această carte
este (a fost) citită şi apreciată de domnitorul Petru (Rareş) al
Moldovei!” argument care nu lasă nicio urmă de îndoială asupra
imaginii pozitive a domnitorului moldovean52.
Petru Rareş i-a adresat lui Ivan al IV-lea cel Groaznic

(1533-1584) câteva sfaturi prin intermediul cărturarului rus
Ivan Semionovici Peresvetov. Astfel, domnitorul român îi
sugera ţarului să nu se încreadă în marii boieri, ci să-şi
întemeieze puterea pe slujitorii militari53.
50. „No minoval god: Rossiia uje privikla k misli, cito Dimitrii, liubeznii,
neporocinîi sîn otța, pamiatnogo blagorodnîm mujestvom, i vnuk dvuh
Velikikh Gosudarey, budet ee Monarkhom” (cf. Nikolai Karamzin,
Istoria Gosudarstva Rossiiskogo, vol. VI, cap. VI, Sankt-Petersburg,
1834).
51. Voskresenskaia letopisi, Sankt-Petersburg, 1856, p. 228, în Valeriu
Nazar, Laudă lui Ștefan cel Mare, revista „Limba română” nr.
7-8, 2004, accesibilă pe http://www.limbaromana.md/index.
php?go=articole&n=2091, consultată în data de 16.10.2017.
52. A. Savin, B. Moldoveanu, Românofobia rusească: motivații și consecințe
în „Moldova noastră”, accesibilă pe https://cersipamantromanesc.
wordpress.com/2011/03/23/despre-romanofobia-ruseasca-motivatiile-
si-consecintele-acesteia/, consultat în data de 15.10.2017.
53. Paul Cernovodeanu, Dimensiunea politică a relaţiilor matrimoniale
româno-ruse de odinioară, partea I în „Dorul, foaie lunară a comunității
ortodoxe din Danemarca”, VI, 78, 1996, p. 20. cf. Mihail, art. cit.,
– 31 –
CRISTIAN CHIRCA
Românii sunt descriși într-un registru pozitiv și de istoricul

rus Spiridon Palauzov care denumește Moldova și Valahia ca
fiind Țara Românească (Zemlia Rumînov), locuită de români
(rumînami)54.
Lev Tolstoi, tânăr sublocotenent în trupele imperiale și
aghiotant al prințului Gorceakov, a stat în București din 12 martie
și până în 21 iulie 1854, iar această experiență va fi una deosebit
de importantă în cristalizarea imaginii sale despre români:
În convorbirea avută azi cu doctorul (Nicolae

Kretzulescu sau Gheorghe Polizu), mi-a dispărut părerea
prostească şi nedreaptă ce mi-o făcusem la adresa valahilor
şi pe care mi-am însuşit-o de la nătărăii cu care am avut de-a
face până acum. Soarta acestui popor este duioasă şi tristă!55
Cert este că imaginile reciproce ale celor două popoare au

fost succesiv reconfigurate pe o dimensiune negativă de mari
experiențe istorice comune, în care cel de Al Doilea Război
Mondial și bolșevizarea României au fost evenimente referențial.
După 1968, dar și după ce Mihail Gorbaciov lansează politicile
glasnost și perestroika, la nivelul elitelor politice conducătoare,
percepțiile reciproce se configurează tot mai evident într-un
registru negativ. Această stare de fapt va afecta și comunicarea
mediatică, astfel încât, așa cum susține jurnalistul rus Nikolai
Morozov, timp de aproape două decenii, „în paginile externe
ale presei sovietice România a fost o adevărată cenușăreasă”,
cauza identificată de acesta fiind „caracterul ambiguu al
relațiilor dintre România și Rusia”56. Punctul de vedere al lui
accesibil pe https://csea.wikispaces.com/file/view/14.Relatii+politice.
pdf, consultat în data de 27.10.2017.
54. Spiridon Palauzov, Rumînskie gospordastva Valahia i Moldavia v
istoriko-politiceskom otnoșenii, U knigoprodavța – izdatelia, D.E.
Kojancikova, Sankt-Petersburg, 1856, p. 1.
55. Constantin Țoiu, Tolstoi despre români, accesibil pe http://www.romlit.
ro/tolstoi_despre_romni_i, consultat în data de 17.10.2017.
56. Nikolai Morozov, Corespondentul agenției TASS care a văzut totul, Ed.
Fundației Culturale Române, București, 2002, p. 9.
– 32 –
Morozov este cu atât mai relevant, cu cât el a fost aproape două

decenii corespondent TASS la București, inclusiv în perioada
Revoluției române din decembrie 1989, când, alături de ceilalți
corespondenți ruși, poate fi considerat unul dintre principalii
furnizori ai știrilor pe care s-a construit imaginea mediatică a
revoluției.
Tot el oferă și o serie de explicații pertinente pe care se
configurează, în anii premergători Revoluției române din
decembrie 1989, percepțiile reciproce existente în mentalul
colectiv al celor două popoare, inclusiv la nivelul elitelor
politice și culturale:
Prietenia de fațadă ascundea de fapt cu totul alte

sentimente. Înainte de toate era vorba despre inegalitatea
naturală dintre Imperiul rus, întins pe două continente, și
micile principate de la Dunăre. În vremurile îndepărtate ale
războaielor ruso-otomane nimeni nu se sinchisea de forța
dreptului recurgând la dreptul forței. Acest model al relațiilor
dintre o superputere și o țară relativ mică a funcționat și mai
târziu, generând de o parte teamă și suspiciune și de cealaltă
tentația de a folosi forța în continuare57.
Sub forma răspunsului la întrebarea „De ce nu-i iubiți pe

ruși?”, adresată unor interlocutori români, Morozov inventariază
cu luciditate o serie de evenimente în care comportamentul Rusiei
a determinat obiectiv percepțiile negative ale românilor: anexarea
Basarabiei, protectoratul rus, anexarea sudului Basarabiei după
Războiul de Independență, „care, în istoriografia sovietică, se
numește războiul ruso-turc”. Acest inventar evenimențial este
finalizat cu una dintre cele mai sensibile percepții românești
despre Rusia care configurează imaginea pivot a registrului
perceptiv negativ specific perioadei 1947-1989. Morozov o
prezintă ca răspuns final la prima întrebare: „De ce să vă iubim,
dacă Armata Roșie a adus comunismul în România în vârful
57. Ibidem.
– 33 –
CRISTIAN CHIRCA
baionetelor?”58. Răspunsul are o relevanță cu atât mai mare, cu

cât Revoluția română din decembrie 1989 a schimbat un regim
politic, cel comunist.
Percepția rușilor este redată de Nikolai Morozov la fel de
sugestivă:
Ușor nedumerit de tranșanta atitudine a prietenilor

români, întors acasă am pus aceeași întrebare prietenilor
mei moscoviți. Ce mi-a fost dat să aud? Petrol... mămăligă...
țigani... Cineva și-a dat cu părerea despre capitala
românească Budapesta, iar altul, care se considera foarte
bine informat, a spus: Românii? Cum să nu! Oportuniști fără
pereche! Și-au trădat mereu aliații, trecând dintr-o tabăra
în alta, atât în Primul, cât și în al Doilea Război Mondial59.
Ulterior, într-un interviu din anul 2015, i-a fost adresată

lui Morozov următoarea întrebare: „Cum era privit regimul
Ceauşescu la Moscova, la sfârşitul anilor ’80?” Răspunsul este
edificator:
Nu a fost deloc bine privit. Deşi colaborarea a
continuat, încrederea nu a existat. Începând cu aşa-numita
„Declaraţie de independenţă” a lui Gheorghiu-Dej, România
se tot distanţa de URSS, făcând mai în toate chestiunile
opinie separată în cadrul CAER sau în cadrul Tratatului de
la Varşovia. De fapt, este problema oricărei alianţe în care
membrii mai nemulţumiţi încearcă să primească mai mult şi
să ofere mai puţin. Oricum, era clar că spre sfârșitul anilor
‘80 Moscova nu agrea deloc regimul Ceauşescu. În plus, în
URSS a început perestroika, a apărut un anumit dezgheţ, în
timp ce la Bucureşti se „strângea şurubul”60.
58. Ibidem, p. 10.

59. Ibidem.
60. Răzvan Munteanu, Interviu cu jurnalistul rus Nikolai Morozov.
Un sfert de veac la Bucureşti, accesibil pe http://adevarul.ro/news/
politica/exclusivinterviu-jurnalistul-rus-nikolai-morozov-sfert-veac-
bucuresti-1_58 cf 14df5ab6550cb87e700b/index.html, consultat în data
de 18.10.2017.
– 34 –
Imaginea relațiilor româno-ruse în perioada ce a urmat

primei primăveri din era glaciară comunistă (1964) este surprinsă
într-o manieră originală de istoricul Mihai Retegan. Primăvara
românească este prezentată de autor prin grila de interpretare
a diplomaților britanici acreditați la București, evidențiind că
rădăcinile disputei româno-sovietice „sunt mai adânci decât
nemulțumirea românilor față de exercitarea controlului sovietic
asupra țării lor”61. Iar aceste rădăcini sunt atent surprinse de
istoricul român care se poziționează ca observator al dialogului
interior purtat de ambasadorul Regatului Unit la București în
1964, Dalton Murray:
Articolele (cu referire la scrierile lui Marx, n.a.) conțin

critici serioase la adresa rușilor și a ungurilor (a acelora
de atunci) și publicarea lor trebuie să fi fost dezagreabilă
pentru Moscova, din moment ce marele înțelept conchide
că Basarabia trebuie să fie parte a României și că turcii nu
aveau niciun drept să i-o cedeze Imperiului Rus62.
Pe acest subiect, o serie de evenimente ale anilor ‘60,

descrise în telegrame ale ambasadei britanice din București,
sunt prezentate tocmai pentru a sublinia actualitatea lor:
În cursul întrevederii pe care premierul Maurer i-a

acordat-o ministrului (Giscard d’Estaing), el a făcut o
declarație care i-a lăsat cu gura căscată pe oficialii români
de la Externe. România (și acum să te ții tare, îi spuse
ambasadorul francez) – nu va lua înapoi Basarabia chiar
dacă rușii le-o oferă pe tavă, din două motive. Primul, cele
două milioane și jumătate de români care, în mod normal,
trăiau acolo sunt acum mult reduse prin dislocarea lor în
alte părți ale Uniunii Sovietice (Îți dai seama, dragă Dalton,
ce fețe lungi au făcut românii din acea încăpere, mai ales
că Maurer nici nu i-a condamnat pe ruși pentru această
61. Mihai Retegan, Ambasadorii Majestății Sale în România, 1964-1970,

Ed. Rao, București, 2017, p. 48.
62. Foreign Office 371/177612, nepag,. în Retegan, op.cit., p. 49.
– 35 –
CRISTIAN CHIRCA
dispersare de populație). Iar al doilea motiv, a continuat

Maurer, este că populația românească din Basarabia a
devenit prea rusificată pentru a fi reasimilată fără greutate
de România63.
Poziția sovietică este redată printr-o notă transmisă de

ambasada britanică la Moscova, pe marginea poziției exprimate
de Maurer:
În remarcile lui Maurer poate fi sesizată o nuanță de ce

sunt acrii strugurii! Dar strugurii din Basarabia, din punctul
de vedere al sovieticilor, există pentru a fi jefuiți numai
de către ei. Mai mult decât atât, recente studii lingvistice
ale sovieticilor au accentuat că elemente ruse și ucrainene
din limba moldovenească sunt diferite de cele din limba
română... Maurer trebuie să știe că nimic nu-i înfurie
mai tare pe ruși decât o reînnoire a cererii de retrocedare
a Basarabiei. Una este să publici texte de Marx pline de
criticism la adresa Rusiei imperiale. Și este o cu totul altă
problemă să-i dai astăzi guvernului sovietic impresia unor
serioase intenții iredentiste64.
Un element esențial în clarificarea acestei scurte perspective

imaginare este autoimaginea pe care sovieticii (cu centralitatea
lor culturală rusă) o aveau în anul 1989, iar cheia prin care
putem înțelege notele fundamentale ale acestei autoimagini este
ceea ce numim ideea rusă. Această sintagmă, așa cum arată
Antoaneta Olteanu, unul dintre cei mai compleți cunoscători
ai spiritualității ruse, „acoperă un sistem de reprezentări, de
principii moral-psihologice, spirituale, cristalizate de-a lungul
secolelor și care caracterizează sufletul poporului”65. Fără
a intra în detalii referitoare la autoimaginea rușilor în 1989,
evidențiez doar că Natalia Narocinițskaia (născută în 1948),
63. Ibidem.
64. Ibidem.
65. Antoaneta Olteanu, Civilizația rusă. Perioada veche și modernă, Ed.
Paideea, București, 1998, p. 6.
– 36 –
istoric şi diplomat de mare erudiţie, cu o activitate semnificativă

în organismele internaţionale (ONU, UE), a susținut că atunci
când s-a anunțat destrămarea URSS, a plâns, mai ales pentru
faptul că nimeni nu a făcut nimic să împiedice acest proces66.
Această reacție a unei persoane aflată în culmea maturității sale
intelectuale poate fi un indicator al sistemului de reprezentări și
principii care fundamentau „ideea sovietică”67.
Deși astăzi unii autori ai analizelor post-factum despre
schimbările revoluționare din Europa de Est se întrec în a găsi
explicații, fără a ajunge la un consens, mă alătur celor care susțin
că în decembrie 1989, Mihail Gorbaciov și echipa sa încă mai
credeau că socialismul va supraviețui, iar URSS va continua
să fie un actor major în ecuația bipolară a lumii. Păstrând
proporțiile, putem aprecia că aceasta era, la acel moment, o „idee
sovietică” despre schimbările revoluționare din blocul socialist.
Din acest motiv trebuie să acceptăm că atât la nivelul
mentalului colectiv sovietic (cu centralitatea sa rusă), cât
mai ales în grila de interpretare a elitelor politice și culturale,
una din cele mai active autopercepții era cea de mare putere
(velikoderjavnosti) asociată conceptului de imperiu (vsemirnaia
imperia), și ideii imperiale, sedimentate în imaginar din perioada
țaristă și camuflate după 1917 în internaționalismul proletar68.
Ca urmare, căderea regimurilor comuniste și dezintegrarea
66. Natalia Narociniţskaia, V den’, kogda raspalsia SSSR, ia ridala,

„Russkaia linia”, accesibil pe http://www.rusk.ru/ newsdata.
php?idar=726511, consultat la data de 24.08.2016.
67. Ioana Elena Secu consideră că ideea sovietică era o „consecință a
compromisului făcut de Stalin între istoria Rusiei și prezentul socialist”
în Ioana Elena Secu, Stalin și tentația imperialismului, Ed. Humanitas,
68. Egor Holmogorov, Proishojdenie smîslokratii, accesibil pe http://www.
pravaya.ru /leftright/472/5481?print=1, consultat la data de 28.08.2016.
Referitor la centralitatea rusă, ca expresie a unui nucleu civilizațional
stabil al Eurasiei a se consulta și Tair Mansurov, Evraziiskaia
ekonomiceskaia integrația: opît i perspektivî, IPȚ „Russkii Raritet”,
Moscova, 2014, p. 327 și Alexandr Dughin, Destin Eurasianist, Ed.
Mica Valahie, București, p. 196.
– 37 –
CRISTIAN CHIRCA
blocului socialist condus de URSS a avut, cu siguranță, un

impact negativ în imaginarul colectiv sovietic (cu centralitatea
sa rusă), cu atât mai mult cu cât Revoluția română din decembrie
1989 încheia capitolul schimbării început de Ungaria și Polonia
și susținut de Mihail Gorbaciov până la un punct. Dar un punct
esențial, dacă aveam în vedere că, așa cum susține sovietologul
Vasile Buga, „în intenția lui Gorbaciov nu a fost schimbarea,
ci perfecționarea sistemului sovietic intrat în faza sa critică,
punerea în mișcare a unei mașinării blocate, conferirea unui
caracter democratic unui sistem compromis”69.
Din aceste considerente se poate aprecia că, deși Gorbaciov
a dorit căderea lui Ceaușescu, cu siguranță nu și-a dorit și căderea
regimului printr-o revoluție și, mai mult decât atât, nici nu credea
că o revoluție ar putea avea loc în România. Revolta populară
de la Timișoara și apoi contagiunea ei în București și marile
orașe au confirmat, în 1989, ceea ce istoricii au descoperit mai
târziu, și anume că „Gorbaciov, partidele comuniste și serviciile
secrete din NATO și Tratatul de la Varșovia au subestimat
proporția în care falimentul moral al comunismului distrusese
orice posibilitate de a-l legitima”70. Pe acest fond imaginar, în
deceniul al nouălea al secolului trecut, elitele politice și culturale
ruse percepeau realitățile românești în chei relativ diverse, după
cum vom vedea în capitolul următor.
69. Vasile Buga, Apusul unui imperiu. URSS în epoca Gorbaciov, 1985-
1991, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București,
2007, pp. 169-170.
70. Daniel Chirot, Ce s-a întâmplat în Europa de Est în 1989, în Vladimir
Tismăneanu (coord.), Revoluțiile din 1989. Între trecut și viitor, Ed.
Polirom, București, 2005, p. 41.
– 38 –
Capitolul 3
BLOCUL SOCIALIST ÎN EVALUĂRILE

STRATEGICE ALE KREMLINULUI DE LA
ÎNCEPUTUL ANULUI 1989. PERCEPȚII
DESPRE ROMÂNIA ȘI REGIMUL
CEAUȘIST
Știu că aveți probleme!
Mihail Gorbaciov, mai 1987, în timpul vizitei în România.
În a doua jumătate a deceniului al noulea percepția, sau

mai bine zis imaginea elitelor culturale și politice sovietice
despre România și liderul comunist, Nicolae Ceaușescu, era
una deosebit de complexă fiind configurată și de o serie de
note perceptive, care țineau strict de grila cu care Gorbaciov
și conducerea sovietică citeau realitățile românești. Este mai
mult decât un truism faptul că în generosul câmp de analiză
și investigare a realității în dinamica sa, istoricul, privit ca
cercetător al realității sociale, nu operează cu realități, ci cu
imaginea acelor realități, reflectată în conștiința sa. Cu alte
cuvinte, între cercetător și realitatea cercetată se interpune
activ o instanță de mediere care este însăși grila de receptare,
orizontul de interpretare, cheia prin care cercetătorul citește și
mai ales reconstruiește realitatea71.
Această grilă, deosebit de dinamică, este direct condiționată
de experiențele cercetătorului, de cunoștințele sale, de matricea
sa cultural interpretativă. Pornind de aici, se impune căutarea
71. Mai mult despre modul de formare al reprezentărilor și imaginilor
sociale în Adrian Neculau (coord.), Psihologia câmpului social.
Reprezentările sociale, Ed. Polirom, Iaşi, 1997, ed. a II-a, pp. 5-11.
– 39 –
CRISTIAN CHIRCA
răspunsului la o întrebare fundamentală. Care era grila prin

care conducerea de la Kremlin citea realitățile românești și
cum a contribuit ea la fundamentarea percepțiilor sovietice
asupra cauzelor Revoluției române din decembrie 1989, atât
în perioada premergătoare, cât și după izbucnirea revoluției?
Fără a intra în toate detaliile genezei acestei grile, în care aș
fi obligat să fac recurs la elemente de psihologie socială, teoria
imaginarului, literatură comparată etc., din motive care țin strict
de obiectivele lucrării voi invoca doar o serie de elemente, pe
care le pot include în aria contactelor directe (ex: vizite de lucru,
relatări ale unor martori oculari) și surselor documentare (presă,
literatură de specialitate, rapoarte oficiale, memorii, arhive)72.
În această logică, în primul rând se impune evidențiat faptul
că Gorbaciov cunoștea situația din România, având în vedere
că, pe lângă informațiile pe care le avea din surse oficiale, a
luat contact direct cu realitățile românești, în special pe timpul
vizitei din 1987. Fără îndoială acesta și-a consolidat, pe timpul
vizitei, imaginea construită în baza informațiilor furnizate de
aparatul de partid, de ministerul afacerilor externe, de presă și
nu în ultimul rând de KGB, deși, cu siguranță pe timpul vizitei,
a existat un moment de disonanță, generat de faptul că în pofida
tradiționalelor sentimente antirusești vizita sa a fost primită cu
speranță și simpatie de populația Bucureștiului73.
Cu toate acestea, inclusiv din discursul său a reieșit, fără niciun
dubiu, că relația dintre el și Ceaușescu era una ireconciliabilă,
ceea ce conturează în mod clar o direcție perceptivă negativă
prin filtrul căreia cauzele răsturnării regimului ceaușist pot
căpăta o serie de interpretări nuanțate. Într-un interviu acordat
lui Lilly Marcou, Aleksandr Iakovlev, unul dintre cei mai
apropiați și influenți lideri din echipa lui Gorbaciov, supranumit
72. Cristian Chirca, Revoluția Română din Decembrie 1989. Percepții și

reprezentări în documente diplomatice sovietice în Revoluție și tranziție
în societatea română contemporană. Abordări interdisciplinare,
Volumul conferinței anuale a IRRD, 2016, pp. 81-98, passim.
73. Ion Scurtu, Revoluţia Română din decembrie în context internaţional,
Ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 2009, p. 70.
– 40 –
,,naşul glasnosti şi al perestroika”74, susținea că Ceauşescu şi

Gorbaciov aveau viziuni diferite și nu găseau un limbaj comun,
iar conducerea sovietică credea că evoluțiile din România nu
aveau nimic în comun cu socialismul75.
Oricum, impresia lăsată de România ceauşistă asupra lui
Gorbaciov a fost, conform propriei mărturisiri, una „apăsătoare”,
care i-a întărit convingerea că „trebuie să ne îndepărtăm
pentru totdeauna de fericirea cu forța a societății, de sistemul
înfricoșării, îndobitocirii, manipulării oamenilor”76. Această
impresie era conformă cu imaginea generală a lui Gorbaciov,
întrucât el „privea cu vădit dispreț conducerile inflexibile de la
Praga, Sofia și București care reflectau corupția, ineficiența și
dogmatismul ultimilor ani ai erei Brejnev”77.
Unul dintre principalele determinative care pot fi asociate
percepției lui Gorbaciov și implicit conducerii sovietice asupra
realităților românești se referă la faptul că această percepţie
74. Vladimir Isacenkov, Alexander Yakovlev, 81, accesibil pe https://web.

archive.org/web/20051020010403%20/http://www.theglobeandmail.
com/servlet/story/RTGAM.20051018.wyakov1018/BNStory/
International/, consultat la data de 25.10.2016. Există însă și alte evaluări
referitoare la artizanii politicii perestroika, unele indicându-l în acest
sens pe Abel G. Aganbegian, lider al unui grup reformist în care mai erau
incluși Leonid I. Abalkin, director al Academiei de Științe a Institutului
de Economie și Oleg T. Bogomolov, șeful Institutului de Economie a
Sistemului Socialist Mondial conform Philip Taubman, Architect of
Soviet Change, în „New York Times”, 10 iulie 1987, accesibil pe http://
www.nytimes.com/1987/07/10/business/architect-of-soviet-change.
html?pagewanted=all, consultat în data de 23.10.2017.
75. Mai mult în Aleksandr Iakovlev, Ce vrem să facem cu URSS. Convorbire
cu Lilly Marcou, Bucureşti, Humanitas, 1991.
76. Vasile Buga, Pe muchie de cuțit: relațiile româno-sovietice: 1965-1989,
București, Ed. Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului,
2013, p. 235 în Andrei Popa, De ce nu a înţeles Ceauşescu reformele lui
Gorbaciov, accesibil pe http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/
articol/ce-nu-inteles-ceausescu-reformele-lui-mihail-gorbaciov,
consultat la data de 15.10.2016.
77. Alexandru Purcăruş, Prin ochii inamicului. Mihail Gorbaciov şi politica
sa în percepţia SUA, 1985-1991, Ed. Cetatea de Scaun, Târgovişte,
2014, p. 222.
– 41 –
CRISTIAN CHIRCA
nu numai că nu era unitară la diferite niveluri de analiză ci,

mai mult, pe unele segmente era chiar diametral opusă. Acest
fapt poate fi evidenţiat, într-o primă evaluare, de concluziile
existente în mai multe analize realizate de diferite organisme
specializate din URSS la începutul anului 1989, solicitate de
Gorbaciov sau de consilierii săi, tocmai pentru a se fundamenta
o imagine generală a procesului de reformă.
Prin venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov, vechea
dilemă rusă – referitoare la integrarea în cultura occidentală sau
menținerea în zona de inspirație eurasianistă, care poziționase
intelighenția rusă în două tabere, slavofilii și occidentaliștii
– era alimentată acum de politicile perestroika și glasnost.
Fondatorii și susținătorii acestor politici, Gorbaciov, Iakovlev
și Șevardnazde, considerau că, pe fondul eșecului economic
consacrat de regimul Brejnev, „reîntoarcerea” în Europa era
singura cale pentru revitalizarea atât a URSS, cât și a blocului
comunist. De aceea, încă din 1985 Gorbaciov a luat în calcul
stabilirea de relații cu Comunitatea Economică Europeană (CEE)
și a cerut revizuirea „abordărilor dogmatice” (dogmaticeskie
podhodî) la adresa acestei organizații78. De altfel, într-un discurs
la un miting desfășurat la Praga în aprilie 1989 Gorbaciov
explica mai concret în ce va consta această colaborare lansând
ideea casei europene comune care, în opinia sa însemna „în
primul rând, cunoaşterea unei anumite integralităţi, cu toate că
este vorba despre state ce aparţin unor sisteme sociale diferite
şi fac parte din blocuri militar-politice opuse”79.
Deoarece dimensiunea economică nu era singulară,
perestroika va asocia și alți indicatori sau termeni definitorii
precum democratizarea, drepturile omului, creșterea rolului
individului și reducerea rolului statului. De altfel, încă din
martie 1985, cu ocazia ceremoniilor funerare ale lui Cernenko,
Gorbaciov a atras atenția liderilor comuniști că raporturile
78. Vestnik Ministerstva Inostrannih Del SSSR, 1, august 1987, p. 6.
79. Mihail Gorbaciov, Memorii, Ed. Nemira, Bucureşti, 1994, pp. 351-
352. A se consulta și Vladimir Bukovski, Uniunea Europeană. O nouă
URSS?, Ed. Vremea, București, 2006.
– 42 –
URSS cu statele socialiste vor suferi modificări. După acest

prim semnal, a mai lansat unul în discursul ținut cu ocazia
Consfăturii CAER de la Sofia (noiembrie 1986), când a susținut
că „menținerea actualelor relații economice dezavantajează
URSS” și a solicitat modificarea lor, fapt care a determinat
reacții negative din partea lui Ceaușescu, Honecker și Jivkov80.
Gorbaciov primea astfel primele reacții care conturau ideea că
reformarea socialismului în blocul estic va fi dificilă. Din acest
motiv, în anii 1987 și 1988, Europa a devenit subiectul central
al politicii sovietice un indicator în acest sens fiind crearea
Institutului de Științe Europene în cadrul Academiei de Științe
în anul 1988, la indicația expresă a lui Gorbaciov. De altfel,
într-o discuție privată cu unul dintre consilieri, Gorbaciov și-a
exprimat convingerea că Europa este decisivă pentru viitorul
perestroika, atât pe dimensiunea externă, cât și pe cea internă.
Noul institut se alătura Institutului de Economie a Sistemului
Mondial Socialist, dar ambele lăsau neacoperită o secvență
importantă a deciziei, și anume secvența ideologică internă și
internațională. Din acest motiv Gorbaciov a făcut două mutări81.
În primul rând, a desființat Departamentul pentru relațiile
cu partidele comuniste al Comitetului Central al Partidului
Comunist al Uniunii Sovietice (CC al PCUS) și a înființat
în cadrul Comitetului Central o nouă structură, denumită
Departamentul Internațional. Prin chiar denumirea ei această
structură lasă să se înțeleagă că va ieși din limitele ideologice
și va ținti cu analizele sale dincolo de țările blocului socialist82.
Într-o anumită măsură, viitorul a confirmat acest lucru.
În al doilea rând, o parte din responsabilitatea legăturilor
cu partidele blocului estic a fost transferată către Ministerul
Afacerilor Externe și astfel, Comitetul Central și-a pierdut treptat
responsabilitatea cvasi-exclusivă pentru legăturile ideologice
cu Europa de Est. Ulterior, Gorbaciov a lansat un nou semnal
80. V. Buga, Apusul unui imperiu, pp. 131-132.
81. Jacques Lévesque, The Enigma of 1989. The USSR and the Liberation
of Eastern Europe, University of California Press, 1997, pp. 46-48.
82. Ibidem.
– 43 –
CRISTIAN CHIRCA
asupra necesității democratizării regimurilor comuniste, dar și

asupra faptului că Moscova a ieșit din zona intervenționismului
de tip 1956 (Ungaria) sau 1968 (Cehoslovacia) și că doctrina
Brejnev a suveranității limitate este deja istorie83.
Acest semnal a fost dat în cadrul unei conferințe de presă
pe timpul vizitei la Belgrad în martie 1988, când, întrebat de un
reporter american dacă va mai fi posibilă o intervenție sovietică
pentru susținerea regimurilor comuniste, precum cele din ʼ56 și
ʼ68, Gorbaciov a dat un răspuns fără echivoc din care reieșea
că orice fel de intervenție este inadmisibilă84.
Poziționarea fermă a lui Gorbaciov pe linia non-intervenției
venea imediat după Plenara CC al PCUS din 28 februarie 1988,
în cadrul căreia acesta ridicase problema restructurării sistemului
politic nu prin schimbarea esenței sale, ci prin introducerea unor
elemente noi care să-i confere dinamism și un conţinut nou85. Ca
urmare, având în vedere că petrestroika își urmase cursul și căpătase
substanță și în unele state comuniste, Gorbaciov a solicitat începând
cu anul 1988 mai multe analize privind stadiul implementării
reformelor la nivelul întregului bloc socialist european.
O primă analiză preliminară referitoare la situaţia blocului
socialist şi stadiul implementării perestroika în statele socialiste
i-a fost prezentată lui Gorbaciov în octombrie 1988 de consilierul
Gheorghi Hosrevici Șahnazarov. În analiză se evidenția:
Noi am descoperit slăbiciunile acestui model (socialist,

n.n.) și am început să le schimbăm sistematic. De fapt, acesta
este scopul final al perestroika – să confere socialismului
o nouă calitate. Un număr de țări ne urmează și au început,
chiar înaintea noastră, procesul unor adînci reforme. Altele,
RDG, România, Coreea de Nord nu admit această necesitate,
mai ales din motive politice, pentru că leadership-ul lor nu
83. „Pravda”, 17.03.1988.

84. „Pravda”, 05. 1988.
85. Gheorghi Şahnazarov, S vojdiami i bez nih, Moscova, Vagrius, 2001,
p. 299, în Vasile Buga, Perestroika şi glasnosti - preludiul destrămării
URSS, Clio1989, An I, nr. 1-2/2005, pp. 79-102.
– 44 –
dorește să schimbe nimic; în realitate, toți au nevoie de

schimbări, dar noi nu putem să le-o spunem în mod public
pentru a nu fi criticați că încercăm să impunem prietenilor
noștri perestroika86.
Din acest motiv Gorbaciov a solicitat o nouă evaluare

strategică a a stadiului implementării reformelor, cu atât mai mult
cu cât alte analize readuceau într-o poziție privilegiată implicarea
SUA în noul construct gorbaciovist al casei europene comune87.
Ca urmare, Aleksandr Iakovlev a cerut Institutului de
Economie a Sistemului Mondial Socialist să pregătească un
raport (memorandum) în care să fie prezentată situația politică
generală din Europa de Est, precum și din fiecare țară în parte,
inclusiv scenarii privind evoluțiile și implicațiile pentru URSS.
Raportul (memorandumul), cu titlul Schimbările din Europa
de Est și influența lor asupra URSS, cunoscut și sub numele
de memorandumul sau raportul Bogomolov, după numele
conducătorului comisiei care l-a întocmit, a fost finalizat în
februarie 198988.
86. Apud Alex. Mihai Stoenescu, Istoria loviturilor de stat în România.
Revoluția din Decembrie 1989, o tragedie românească, vol. IV, partea
I, Ed. RAO, 2004, p. 86.
87. G. Voronțov, Iz Helsinki v Evropeiskii obșcii dom „Mirovaia ekonomika
i mejdunarodnîe otnoșenia”, 9 septembrie 1988, pp. 35-46.
88. În general lucrările de specialitate fac trimitere la două memorandumuri.
Unul este cel realizat de institut sub conducerea lui Oleg Bogomolov,
Schimbările din Europa de Est și influența lor asupra URSS (Peremenî
v vostocinoi Evrope i ih vlianie na SSR), iar celălalt este realizat de
Departamentul Internațional al Comitetului Central – Către o strategie
pentru relaţiile cu ţările socialiste europene (K strategii otnoșenii s
evropeiskimi soțialisticeskimi stranami) De asemenea, în literatura
anglo-saxonă, frecvent întâlnim și sintagma The Bogomulov Institute
memorandum, deși institutul nu purta numele lui Bogomolov, el
fiind doar directorul lui. În studiile românești întâlnim și sintagmele
comisia Bogomolov sau raportul Bogomolov sub care este denominat
memorandumul institutului sau ambele memorandumuri. Foarte
relevant pentru grila cu care conducătorul institutului interpreta
realitatea românească este interviul acordat Radio France Internationale
în noiembrie 1989, Atunci Bogomolov sublinia: „Procesul care se
– 45 –
CRISTIAN CHIRCA
Deși este cel mai cunoscut, raportul Bogomolov nu a

fost singurul document de analiză strategică comandat de
conducerea sovietică, unii cercetători având șansa de a consulta
o serie de copii neoficiale, inclusiv ale unor note și rapoarte
anterioare89.. După primirea raportului, Iakovlev a comandat
analize similare Departamentului Internațional al Comitetului
Central, Ministerului Afacerilor Externe și KGB, după care
a facut o analiză comună cu toți cei care au întocmit aceste
rapoarte.
Raportul Bogomolov poate fi calificat, în contextul
începutului anului 1989, drept radical–reformist, autorii
străduindu-se să prezinte concluzii cât mai realiste. Chiar dacă nu
a anticipat căderea sistemului conform principiului dominoului,
raportul era puțin optimist în ceea ce privește menținerea unui
sistem socialist reformat și, mai mult, susținea că, pe fondul
accentuării dificultăților generate de reforme, trecerea la un nou
model de socialism ar putea duce la distrugerea ideii socialiste90.
Referitor la România erau propuse două scenarii:
Scenariul favorabil: Se produc schimbări la nivelul

conducerii statului. Ca urmare, Ceauşescu este înlocuit
de politicieni rezonabili, capabili să înțeleagă şi să pună
în practică ideile de reformare radicală și de reînnoire a
socialismului. Există precondiţii favorabile în România
pentru introducerea relaţiilor de piaţă, pentru o restructurare
relativ dinamică şi o modernizare a economiei, însoţită de
desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa de Est are un caracter
ireversibil şi de generalitate. Anumiţi conducători politici pot să nu fie
conştienţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o
va impune. De aceea eu privesc cu un anumit optimism evoluţia viitoare
a României”. (D.S.S./SIE nota 0086/27.11.1989), accesibil pe http://
roncea.ro/2015/12/18/decembrie-1989-lovitura-moscovei-in-romania-
documente-si-marturii-adunate-si-selectate-de-victor-roncea-bursa-18-
12-2015-tinta-ceausescu/, consultat în data de 23.10.2017.
89. Unul dintre aceștia este istoricul Mihai Retegan, care a avut acces la
o serie de documente strategice elaborate de echipa Gorbaciov, cf.
Stoenescu, op. cit., p. 86.
90. Lévesque, op. cit., 1997, pp. 94-95.
– 46 –
liberalizarea iniţiativei economice, precum şi pentru crearea

unui multisector al economiei competitive.
Scenariul blocajului în mijlocul procesului: Actuala
conducere a ţării, sau una care să continue actuala politică,
se menține. Dacă resursele eliberate pe măsură ce datoria
externă este plătită sunt folosite pentru a reduce tensiunile
sociale, atunci este posibil să fie menţinută stabilitatea
politică generală pentru o perioadă de timp, simultan cu
menținerea problemelor politice ale ţării şi cu perspectiva
rămânerii în urmă în progresul ştiinţific şi tehnic. Dacă,
totuși, conducerea alege să ignore sarcina de a îmbunătăți
nivelul de trai al populației și redirecționează resursele
disponibile pentru realizarea unor noi proiecte ambițioase,
aceast fapt nu poate exclude o explozie socială.
În cazul în care procesul de reînnoire care se derulează
în alte ţări socialiste nu demonstrează fezabilitatea politicii
de reformă, există pericolul unei orientări decisive a ţării
spre Vest (inclusiv ieşirea din Tratatul de la Varşovia),
având în vedere faptul că populaţia a ieşit de sub influenţa
valorilor socialiste şi a fost educată în mod tradiţional în
spiritul comuniunii cu lumea latină. Sprijinul material şi
financiar venit din Vest, foarte probabil dacă se produc
schimbări reale, se poate dovedi foarte eficient într-o ţară
care procesează o cantitate apreciabilă de resurse naturale
şi economice. Deoarece regimul nu şi-a consumat încă
resursele şi a acumulat recent experienţa combinării unor
măsuri represive cu manevre sociale pentru a menţine
stabilitatea, al doilea scenariu pare a fi mult mai probabil.
În favoarea sa vine nivelul relativ scăzut al conştiinţei
naţionale şi absenţa unei opoziţii organizate în România.
În acelaşi timp, o lipsă de raţionalitate evidentă a politicii
actualei conduceri produce o nemulţumire crescândă nu
numai la nivel inferior, dar şi în rândurile elitei conducătoare
(verhușka). De aceea, nu poate fi exclusă posibilitatea unei
schimbări «la vârf»91.
91. Svetlana Savranskaya,Thomas S. Blanton,Vladislav Martinovich

Zubok, Masterpieces of History: The Peaceful End of the Cold
War in Eastern Europe, CEU Press, 2010, pp. 373-374. Textul
– 47 –
CRISTIAN CHIRCA
Dacă raportul Bogomolov poate fi descris ca radical–

reformist, raportul întocmit de către Departamentul Internațional
al Comitetului Central ar putea fi numit reformist doar cu
rezerve, el fiind mai degrabă „ușor conservator”, sau altfel spus
„de centru”. Foarte probabil această poziție reflecta concepția
unor analiști, dar, așa cum apreciază Jacques Lévesque, în
principal concepția șefului departamentului, Valentin Falin.92
De fapt, acest raport era mai optimist în ceea ce privește viitorul
socialist al întregii Europe de Est, în contextul în care pornea
de la premisa că nu este deloc oportună exagerarea pericolului
capitalist, deoarece „rădăcinile socialismului au pătruns
prea adânc”93. Anul 1989 va demonstra însă că rădăcinile nu
pătrunseseră atât de adânc.
Oricum, primul scenariu, prezentat ca fiind cel cel
mai probabil în acest raport, făcea referire la un proces de
democratizare condus de partidele aflate la putere care va duce
la instaurarea unui alt socialism, de tip nou, în care va crește
rolul unei opoziții politice constructive.
Un al doilea scenariu evidenția că regimurile socialiste vor
parcurge o serie de mini-crize și vor face concesii pentru a
evita colapsul după un model la care s-a mai recurs în trecut.
Această abordare era însă evaluată ca fiind foarte dezavantajoasă
deoarece scădea prestigiul partidelor comuniste și favoriza „o
evoluție progresivă a societății spre ieșirea din cadrul socialist”.
Din acest motiv se recomanda ca partidele comuniste să păstreze
un rol dominant în societate.
Cel de-al treilea scenariu, considerat cel mai grav posibil
memorandumului mai poate fi accesat pe https://chnm.gmu.edu/1989/

files/download/726/fullsize, Memorandum to Alexander Yakovlev
from the Bogomolov Commission (Marina Syvanskaya) February
1989 și pe http://digitalarchive.wilsoncenter.org/document/112484.
pdf?v=43dd97ec28efc7bf22066549b346b07b, dar și în Dumitru Preda,
Mihai Retegan, 1989 – principiul dominoului, Ed. Fundației Culturale
Române, București, 2000, p. 21.
92. Lévesque, op. cit, p. 103.
93. Ibidem.
– 48 –
din perspectiva sovietică, era ca partidele comuniste la putere

să rămână imobile, fapt apreciat ca fiind generator de tensiuni,
răsturnări și represiuni sociale. Cu trimitere la statele socialiste
în raport se atrăgea atenția că „stabilitatea noastră internă și
influența noastră în afacerile mondiale depind în mare măsură
de aceste state”94.
Inconsistența evaluării Departamentului Internațional
este confirmată și de o declarație făcută în 1990, de Falin,
referitoare la situația din România, în care acesta susține, fără
să argumenteze:
Știam că o lovitură de stat era inevitabilă, pentru că

regimul nu era doar putrezit, ci și intransigent. Când un
critic al regimului ca Silviu Brucan a venit la Moscova
în noiembrie, am știut că România nu avea altă cale de
ieșire. Ca urmare, am început să urmărim atent evoluțiile din
forțele armate românești și creșterea rezistenței împotriva
regimului95.
Spre deosebire de raportul Bogomolov, cel al

Departamentului Internațional al CC a recomandat răbdare în
relația cu regimurile conservatoare și, mai mult, a atras atenția
că stereotipul care circula în unele cercuri sovietice, potrivit
căruia statele Europei de Est parazitează economia URSS
trebuie respins96. În ambele rapoarte însă se evidenţia că în
România există un sistem represiv şi că, pe fondul „tensiunilor
sociale”, nu este exclusă o „explozie socială”, deşi scenariul cel
mai plauzibil, prezentat în raportul Bogomolov, lua în calcul
menţinerea regimului.
Experții Departamentului Internațional al CC al PCUS
apreciau că în România, din cauza regimului autoritar și cultului
94. Lévesque, op. cit., pp. 103-106.

95. Interviu cu Valentin Falin, The New World Disorder:The Collapse of
Eastern Europe: Moscow’s View’, „New Perspectives Quarterly”, vol.
7, nr. 2 (spring 1990), pp. 22-26 în Lévesque, op. cit., p. 143.
96. Lévesque, op. cit., pp. 103-106.
– 49 –
CRISTIAN CHIRCA
personalității „sunt posibile explozii de nemulțumire, dar este

puțin probabil că acestea vor avea acum o largă răspândire”.
Cu toate acestea, continua raportul, lucrurile se pot schimba
„numai prin plecarea lui Ceaușescu, care poate să aducă cu sine
evenimente dureroase”97.
În pofida unor elemente contradictorii și a diferenței de
ton, rapoartele Departamentului Internațional al Comitetului
Central și comisiei Bogomolov au avut ca element comun ideea
profundei crize a sistemului socialist și necesitatea imperativă
a reformării socialismului.
O poziție aparte însă a exprimat raportul transmis
de Ministerul Afacerilor Externe, care a fost apreciat ca
„dezamăgitor” și „lipsit de coerență”. În numai zece pagini,
comparativ cu raportul Bogomolov, care era cuprins pe
treizeci de pagini, raportul indica în mod clar că interesul MID
(Ministerstva Inostrannih Del SSSR -ministerul de externe
al URSS), condus de Eduard Șevardnadze, nu era orientat pe
Europa de Est98.
Deoarece împrumuta unele clișee discursive atât
conservatoare, cât și reformatoare, poziția exprimată în raport
nu poate fi evaluată cu claritate din cauza confuziei ideologice
evidente. Această confuzie era accentuată de faptul că, în 1989,
atât reformatorii radicali, cât și conservatorii au evaluat diferit
situația politică din Uniunea Sovietică și din Europa de Est și,
cu toate că foloseau o linie retorică discursivă similară ei, aveau
obiective diferite. Astfel, în timp ce reformiștii se străduiau
să scoată în evidență necesitatea imperativă a schimbărilor ca
primă condiție a supraviețuirii regimurilor într-o formă nouă,
conservatorii supradimensionau amenințariile identificate de
ei astfel încât acestea să justifice adoptarea unor contramăsuri
97. Preda, M. Retegan, op. cit., p. 19.

98. De fapt, fostul ministru de Externe al URSS afirma clar: „Orice ar spune
despre mine criticii mei georgieni, problema obtinerii suveranitătii reale
a republicii noastre, potrivit Constituției URSS, ca stat independent, a
fost întotdeauna preocuparea mea”.
– 50 –
imediate și eficiente99. Evenimentele aveau să demonstreze că

evaluările sovietice au fost cel puțin inadecvate. Cazul României
este de departe cel mai reprezentativ, deoarece, pornind de la
faptul că Ceaușescu părea de nezdruncinat, analiștii nu au luat
în calcul determinarea populară - principala cauză a izbucnirii
revoluției care a condus la căderea lui Ceaușescu și prin el
la căderea regimului. În efortul său megalomanic de a asocia
imaginea socialismului cu propria sa imagine, Ceaușescu
a asigurat astfel nu doar căderea sa, ci căderea întregului
fundament socialist.
După cum am văzut, referitor la România, în analizele
strategice sovietice se evidenția că situaţia populaţiei este
tot mai dificilă din cauza efortului financiar îndreptat spre
plata datoriei externe. Cu toate acestea, deloc logic, analizele
susțineau că Ceauşescu „continuă să aibă susţinere din partea
populaţiei”. Explicaţia oferită pentru această susţinere era și
aceea că propaganda regimului acţiona ca un veritabil mecanism
de spălare a creierelor care estompa tendinţele de revoltă.100
Este evident că una şi aceeaşi realitate – situaţia internă şi
potenţialul social exploziv din România – era tradusă în două
percepţii diferite. Prima scotea în evidență iminenţa unei explozii
sociale, în timp ce a doua lăsa să se înţeleagă, în mod eronat, faptul
că regimul Ceauşescu încă se bucura de susţinerea populaţiei.
Acest lucru poate fi explicat și prin imaginea pe care o avea despre
realitățile socialismului, inclusiv despre cele ale socialismului
românesc Aleksandr Iakovlev, imagine care poate fi intuită prin
unele declarații (expresii verbalizate ale atitudinii) acestuia. Deși
a fost unul din susținătorii reformelor, un episod din activitatea
lui, care are legătură cu subiectul acestei lucrări, este deosebit
de relevant, deoarece el evidențiază reminiscențele bolșevice ale
grilei cu care elitele reformatoare sovietice citeau realitatea.
99. Lévesque, op. cit, p. 103.

100. RGANI. F.5. Op. 102. D. 777. L. 27, 28-44, în I. V. Kazarina, T. M.
Kuzmiceva, M.I. Prozumenșikov, P. Ruggentaler, Koneț epohi. SSSR
i revoluții v stranah Vostocinoi Evropî v 1989-1991 gg., Moscova,
ROSSPEN, 2015, p. 805.
– 51 –
CRISTIAN CHIRCA
Astfel, în noiembrie 1987, pe timpul unei conferințe de

presă cu jurnaliștii străini acreditați la Moscova, au fost puse mai
multe întrebări incomode la care Iakovlev fie a evitat răspunsul
fie a oferit răspunsuri ironice. Întrebat de ce nu este publicat
raportul secret al lui Hrusciov din 1956 prin care erau demascate
crimele staliniste a răspuns, cu ironie, că nu mai este cazul
deoarece despre conținutul acestui raport s-a scris suficient
de mult în vest101. Atitudinea lui Iakovlev a fost apreciată ca
sfidătoare în contextul în care în 1987 o anchetă guvernamentală,
în care se consultase și arhivele KGB, stabilise că între 1918 și
1990 au fost condamnate pentru crime de stat circa 3, 8 milioane
de oameni din care peste 828 000 au fost împușcați102 (în 1998
„Komsomolskaia Pravda”, citându-l pe Soljenițîn, estima la 110
milioane numărul victimelor bolșevicilor)103. Această atitudine
ironică din 1987 nu l-a împiedicat pe Iakovlev ca, după implozia
URSS, să susțină că proiectul bolșevic a fost un adevărat
democid împotriva poporului rus104. În continuare jurnaliștii au
întrebat de ce s-a interzis ca TASS să transmită declarația lui
Lukianov despre Elțîn (detalii în capitolul 6). Răspunsul nervos
al lui Iakovlev – voi oricum nu ar trebui să citiți comunicatele
interne ale TASS – i-a determinat pe jurnaliști să exclame: „Dacă
101. TASS its role, structure and operations, 1959, document din arhiva
CIA declasificat în 1999 accesibil pe https://www.cia.gov/library/
readingroom/docs/CIA-RDP78-02771R000100330004-8.pdf,
102. Vadim Medvedev, V komande Gorbaciova: vzgliad iznutri, Moscova,
Bilina, accesibil pe http://lib.ru/MEMUARY/GORBACHEV/
medvedev.txt, consultat în data de 08.11.2017.
103. Serghei Kara-Murza, Sovetskaia Țivilizația), Algoritm, Moscova,
2001, accesibil pe http://www.kara-murza.ru/books/sc_b/sc_b_content.
htm, consultat în data de 21.09.2017. A se vedea și The Truth about
Glasnost in the Soviet Union, accesibil pe http://www.soviet-empire.
com/ussr/viewtopic.php?t=52073.
104. Alexander Yakovlev, A Century of Violence in Soviet Russia, Yale
University Press, 2002, p.15, conform Alexander Yakovlev, Glasnost,
and the Destruction of Soviet Societal Consciousness, accesibil pe http://
www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic.php?t=520733, consultat în
data de 24.10.2017.
– 52 –
acesta este domnul Glasnost… atunci dumnezeu să ne ajute”.105

Caracterizat de Vitali Korotici, directorul revistei „Ogoniok”
ca fiind un „liberal pragmatic”106, Iakovlev va fi prezent în toate
marile decizii care vor marca epoca Gorbaciov.107 Fost director
al Institutului de Economie Mondială și Relații Internaționale al
Academiei Sovietice de Științe IMEMO, Iakovlev a fost şi primul
beneficiar al rapoartelor comisiei Bogomolov atât pentru că era
cel care le comandase, dar și pentru că, din septembrie 1985,
era și șeful departamentului de propagandă al secretariatului
CC al PCUS108.
Grila prin care el interpreta evenimentele anului 1989 era
aceeași prin care formulase următoarea replică la un reproș
adresat conducerii sovietice în care se reclama eșecul menținerii
țărilor Europei în sfera de influență sovietică: „Da, noi le-am
pierdut, dar ce o să faceți voi să le aduceți înapoi? Poate ar
trebui să transmiteți mulțumiri acolo. Ce fel de soluții propuneți
105. Joseph Gibbs, Gorbachev’s Glasnost: The Soviet Media in the First
Phase of Perestroika, Texas A&M University Press, 1999, p. 16.
106. Ibidem, p. 15.
107. Fondată în decembrie 1899 „Ogoniok” este una dintre cele mai vechi
reviste săptămânale ilustrate din Rusia. Sub conducerea lui Vitali
Korotici revista a atins maximul de audiență în perioada perestroika,
când s-a remarcat prin orientarea sa pro-occidentală. Mai mult pe
https://www.kommersant.ru/ogoniok/ .
108. Institutul de Economie Mondială și Relații Internaționale al Academiei
de Științe din Rusia (IMEMO) a fost înființat în 1956 și este succesorul
Institutului de Economie Mondială și Afaceri Internaționale, care a
funcționat între 1925 și 1948. La scurt timp după înființare, Institutul a
câștigat reputația unui centru important de cercetare socio-economică,
politică și politică integrată fundamentală și aplicată, privind analiza
principalelor tendințe ale dezvoltării mondiale. La conducerea
institutului s-au aflat succesiv Anușavan Arzumanian, Nikolai
Inozemțev, Aleksandr Iakovlev, Evgheni Primakov, Vladlen Martînov,
Nodari Simonia. În august 2015, Institutul și-a schimbat denumirea în
Institutul de Economie Mondială și Relații Internaționale „Primakov”,
pentru a comemora personalitatea lui Evgheni Primakov, care a condus
Institutul între 1985 și 1989, conform https://www.imemo.ru/en/index.
php?page_id=509, consultat în19.10.2017.
– 53 –
CRISTIAN CHIRCA
acum”?109 În notele acestei grile, unde sesizăm nuanțele

autopercepției velikoderjavnost, specific pentru România, se
adăugau și note perceptiv-interpretative evidenţiate în interviul
acordat lui Lilly Marcou, în 1990.
În acest interviu, Iakovlev, referindu-se la situaţia de la
sfârşitul anilor ’80, evidenţia:
Din România s-au primit cele mai numeroase scrisori,

din partea mai multor grupuri de opoziție, unele chiar din
interiorul partidului. Aceste scrisori ne rugau să intervenim
direct, într-atât de odios devenise regimul (…). Dar, în ciuda
acestui climat atât de tensionat, credeam că schimbarea nu
avea să intervină decât după moartea lui Ceaușescu110.
Iakovlev susținea schimbarea și trecerea la un socialism

de tip nou, dar într-un interviu acordat în 2003, el a recunoscut
că de multe ori pentru atingerea obiectivelor s-a recurs chiar
la denaturarea realităților și chiar el a trebuit să mintă: „Eu
însumi am fost păcătos și nu o dată. Am vorbit despre reînnoirea
socialismului deși știam încotro se îndrepta lumea”111 Gorbaciov
l-a cunoscut pe Iakovlev în 1983, cu ocazia unei vizite oficiale
în Canada, pe probleme de agricultură, în care Gorbaciov era
membru al delegației, iar Iakovlev ambasador al URSS în
Canada. Mai târziu, Iakovlev a declarat că la prima lor întâlnire
cei doi au discutat „cu toată sinceritatea despre tot”, subiectul
principal fiind că societatea trebuie să se schimbe și trebuie
construită pe principii diferite.
Impresionat de concepția lui Iakovlev, după revenirea la
109. Gibbs, op. cit., p.15.

110. Iakovlev, Ce vrem să facem cu URSS. Convorbire cu Lilly Marcou,
p. 116, în Constantin Hlihor, Revoluţia Română din decembrie 1989 şi
percepţia ei în mentalul colectiv, Bucureşti, Ed. Institutului Revoluţiei
Române din Decembrie, 2014, p. 119.
111. Anatoli Kostiukov, Ia govoril pro obnovlenie soțializma, a sam znal, k
cemu delo idiot), interviu cu Aleksandr Iakovlev, „Nezavisimaia gazeta”,
12 februarie 2003, accesibil pe http://www.ng.ru/ideas/2003-12-02/1_
yakovlev.html, consultat în data de 8.11.2017.
– 54 –
Moscova, Gorbaciov l-a convins pe Iuri Andropov să-l recheme

pe acesta și să-l numească la conducerea IMEMO112. Mai târziu,
referindu-se la perioada în care a fost conducătorul acestui
institut (1984-1985), Iakovlev a subliniat că anii de muncă în
institut au fost cei mai buni ai vieții sale.113 Dar evenimentele
din România, respectiv revolta populară din decembrie 1989,
aveau să-l contrazică atât pe Iakovlev, cât şi pe specialiştii
Institutului de Economie a Sistemului Mondial Socialist care,
deşi cunoaşteau că nemulţumirile populaţiei atinseseră un prag
critic, nu credeau că regimul ceauşist ar putea fi înlăturat prin
voinţa maselor.
Nu există nicio îndoială asupra faptului că sovieticii au
acordat o mare atenție evoluțiilor din România, în special după
vizita lui Gorbaciov din mai 1987 când liderul sovietic s-a
convins că Ceaușescu nu va renunța de bună voie la putere și
nici la linia neo-stalinistă adoptată de regimul său apreciat de
Petre Roman drept „versiunea cea mai primitivă, naționalistă
și xenofobă a Europei sovietizate”114.
Atunci TASS a dat un prim și timid semnal că glasnost-ul
va include și prezentarea necenzurată a realităților românești,
trasmițând o replică dată de Gorbaciov lui Ceaușescu, devenită
celebră prin preluarea ei de către marile agenții internaționale de
presă: „Știu că aveți probleme”115. Această atenție era cu atât mai
accentuată, cu cât Gorbaciov și conducerea sovietică îl percepeau
pe Ceaușescu ca fiind unul dintre cei mai conservatori lideri
comuniști, o relicvă a stalinismului, deloc deschis reformelor.
Această percepție opera într-un context mai larg în care liderul
112. Robert English, Russia and the Idea of the West. Gorbachev,
Intellectuals, and the End of the Cold War, New York, Columbia
University Press, 2000, p. 184. A se vedea și The Truth about Glasnost
in the Soviet Union, accesibil pe http://www.soviet-empire.com/ussr/
viewtopic.php?t=52073,consultat în 20.10.2017
113. Piotr Cersakov, IMEMO. Portret na fone epohi, Vesi Mir, Moscova,
2004.
114. Petre Roman, Despre pasiune în vremuri de libertate, Ed. Cartea
Românească, București, 2017, p. 13.
115. Morozov, op. cit., p. 15.
– 55 –
CRISTIAN CHIRCA
sovietic, după modelul exportului de revoluție al predecesorilor

săi încerca să evite prăbușirea blocului comunist de data aceasta
printr-un export de reforme care să conducă la ,,clădirea unui
socialism de drept” şi să confere „socialismului o față umană,
un chip de om”116.
Pe acest fond imaginar general în care notele perceptive
mai vechi se actualizau sau se camuflau în note recente, unele
cu origini în chiar anii perestroika, își desfășurau activitatea
jurnaliștii sovietici acreditați în România care asemeni tuturor
jurnaliștilor elaborau „propria transcriere a lumii prin cuvinte
și, din ce în ce mai mult, prin imagine”117.
Un rol important în configurarea grilei prin care ei au
interpretat evenimentele din România l-a avut sistemul de formare
profesională a acestora. Într-una din cele mai interesante lucrări
referitoare la mass-media sovietice din perioada 1985-1989
(Brian McNair, Glasnost, Perestroika and the Soviet Media),
lucrare care a contribuit esențial la configurarea propriei mele
grile de analiză, se arată că formarea jurnaliștilor sovietici avea
o accentuată componentă ideologică care punea pe planul doi
componenta legată de tehnicile jurnalistice. Aleksei Romanov,
un cunoscut jurnalist sovietic citat de McNair, susținea într-un
articol intitulat Budiet li otlicino jurnalist? („Komsomolskaya
Pravda”, 04.05 1988), că în cei trei ani de studiu studenții
facultăților de jurnalism aveau alocată doar o oră pe săptămână
pentru formarea competențelor jurnalistice, deoarece procesul
de învățământ era orientat mai mult pe studiul materialismului
dialectic și istoric, filosofiei, economiei politice, istoriei și
limbilor străine118. Romanov se întreba în finalul articolului:
„Ce pregăteau ei aici?” și răspundea oarecum retoric tot cu o
116. Mihail Gorbaciov, Memorii, Bucureşti, Ed. Nemira, 1994, p. 219, în

Ion Scurtu, Revoluţia Română din decembrie în context internaţional,
Bucureşti, Ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, 2009, p. 29.
117. Michael Palmer, Denis Ruellen, Jurnaliștii, vedete, scribi sau
conțopiști, Ed. Tritonic, București, 2004, p. 9.
118. Brian McNair, Glasnost, Perestroika and the Soviet Media, Routledge,
London and New York, 1991, p. 93.
– 56 –
întrebare: „filosofi, economiști, istorici sau jurnaliști”. Dincolo

însă de conotația ușor negativă a retoricii sale este cert că
jurnaliștii sovietici aveau o cultură generală dezvoltată și o grilă
capabilă să interpreteze și să înțeleagă schimbările anului 1989.
Pe patru dintre aceștia, corespondenți în România, în
decembrie 1989, și autori ai majorității știrilor preluate de
presa centrală sovietică, dar și de agențiile internaționale, îi
vom cunoaște în continuare.
– 57 –
CRISTIAN CHIRCA
Capitolul 4
CORESPONDENȚII SOVIETICI DIN

ROMÂNIA − SURSE PRINCIPALE DE
ȘTIRI DESPRE REVOLUȚIA ROMÂNĂ
DIN DECEMBRIE 1989
În decembrie 1989, noi, corespondenții TASS,

ne-am solidarizat cu cauza revoluției române
în așa măsură încât ea a devenit și revoluția
noastră. Deși, conform eticii profesionale,
trebuia să rămânem neutri, am participat efectiv
la evenimentele din decembrie Și totuși, nu a fost
revoluția noastră, nu am fost primiți în ea.
Nikolai Morozov
Rolul mass-media în revoluția română din decembrie a fost,

și continuă să fie, un subiect îndelung analizat și comentat,
într-un câmp de analiză multidisciplinar care se dovedește a fi
mereu incitant, surprinzător și deschis unor noi concluzii, cu
atât mai mult cu cât acoperirea mediatică a revoluției a fost una
impresionantă. Referențialul major al studiilor care abordează
acest subiect, indiferent de perspectiva de analiză, este construit
pe ideea rolului incontenstabil jucat de mass-media, iar acest
rol, dintr-o perspectivă valorică, este distribuit, în proporții
variabile, în zone pozitive, negative sau neutre indiferent de
determinativele ce-i sunt atribuite: declanșator, catalizator, de
informare obiectivă sau de manipulare grosolană.
În toate situațiile însă se acceptă faptul că acoperirea
mediatică a principalelor evenimente care au reprezentat
– 58 –
revoluția în desfășurarea ei și care au configurat imaginea sa

generală a avut o dimensiune internațională. Pornind de aici
se impune o primă observație și anume că această evaluare,
cantitativă în ultimă instanță, este fundamentată, în majoritatea
analizelor pe relatările mass-media occidentale, ungare sau
iugoslave și doar cu puține trimiteri la un alt actor major al
câmpului mediatic, respectiv mass-media sovietice.
Această situație face ca tabloul general al dimensiunii
mediatice a revoluției din decembrie 1989 să fie lipsit de o
perspectivă deosebit de importantă, respectiv perspectiva
percepției sovietice a celui mai important eveniment din istoria
recentă a României. Inapetența cercetătorilor pentru studierea
reflectării mediatice în spațiul sovietic, cu preponderență rus,
este cel puțin nefirească din două considerente.
În primul rând, nu poți eluda „prestația mediatică” a unui
actor principal în marele joc care a condus la căderea blocului
comunist, în 1989, respectiv URSS, cu atât mai mult cu cât
rolul său în inițierea și desfășurarea procesului revoluționar din
Europa este pe cât de incontestabil, pe atât de controversat și
susceptibil interpretărilor. În al doilea rând, deși pentru mulți o să
pară surprinzător, agenția TASS a fost, cel puțin în perioada 19-
23 decembrie, principalul furnizor de știri pentru o mare parte a
presei occidentale. Acest fapt a fost evidențiat fără echivoc încă
din 22 decembrie 1989, de către Scott Shane, corespondentul
din Moscova al ziarului „Baltimore Sun”:
În timp ce domnul Gorbaciov spunea că nu are

informații, agenția de presă sovietică TASS, era una din
mănunchiul de agenții de presă mondiale care ofereau
rapoarte la fața locului din București. Organizațiile de presă
din Vest s-au trezit în postura neobișnuită de a se bizui pe
TASS pentru informații veridice119.
119. Alexandru Duvan, Revoluția română, văzută de ziariști americani și

englezi, Ed. Evenimentul, 1991, p. 17.
– 59 –
CRISTIAN CHIRCA
Poziția lui Shane nu mai este însă atât de surprinzătoare

dacă luăm în calcul faptul că, în decembrie 1989, TASS avea
acreditați în România patru corespondenți: D. G. Diakov, A. G.
Bocirov, V. Maliutin și N. N. Morozov120, la care se va adăuga
și corespondentul TASS din Belgrad, prezent în Timișoara
începând cu 22 decembrie. Biroul TASS din București era
condus de Dimitri Diakov, fost membru al CC al PCUS (secția
relații externe) și fost președinte al parlamentului R. Moldova,
între 1998-2001121.
În cartea Corespondentul agenției TASS care a văzut totul,
o carte pe nedrept ocolită de cei care au studiat rolul media în
revoluție, Nikolai Morozov aduce și el un argument al poziției
de lider al pieții știrilor referitoare la revoluția română deținut
de TASS în decembrie 1989:
În biroul TASS telefonul suna și telexul bătea fără

încetare. Ne contactau de la Paris și Barcelona, de la
Monte-Carlo și Tel-Aviv. Toți voiau să știe ce se întâmplă
la București, iar noi încercam să le răspundem tuturor.
Telegramele din capitala română au fost preluate de un
număr imens de agenții, ziare televiziuni străine. Mai târziu,
când la București au sosit sute de ziariști, corespondentul
agenției Associated Press din Moscova, Mark Porubkanski,
recunoștea că în decembrie biroul AP din capitala URSS
se ocupa în întregime doar de traducerea știrilor TASS din
București122.
În sfârșit, încă un argument pentru rolul și poziția TASS

este oferit de Emil Hurezeanu care, într-un comentariu din 18
decembrie la Radio Europa Liberă, susținea:
120. Anna Gladîșeva, Revoluția din decembrie 1989 reflectată în presa
sovietică, în „Arhivele totalitarismului”, nr. 88-89, 3-4, 2015, p. 160.
121. Un interviu cu D. Diakov, relevant pentru situația blocului estic în
general și a României în special, în 1989, poate fi consultat pe https://
mariusmioc.wordpress.com/tag/comsomolscaia-pravda/. D. Diakov
relatează și despre culisele numirii și activității sale la biroul TASS din
București. Interviul a fost realizat de timpul.md în 2011.
122. Morozov, op. cit., pp. 78-79.
– 60 –
Astăzi la ora 12, agentia TASS preluând informaţii de

la agenția maghiară de presă, face o scurtă trecere în revistă
a ce s-a întâmplat la Timişoara, adăugând că protestul
exprimat de demonstranţi a fost împotriva conducerii de
astăzi a regimului de la Bucureşti şi al sistemului existent
în acestă ţară, un lucru deosebit de important, dacă avem în
vedere că această ştire vine de la Moscova123 (sublinierea
noastră C.C.).
Alături de biroul TASS, cu cei patru corespondenți ai

săi, presa sovietică mai avea acreditați în decembrie 1989
în România doi corespondenți, V. Vedrașko („Pravda”) și V.
Volodin („Izvestia”). În 20 decembrie acestora li se va alătura
F.E. Lukianov, corespondentul „Izvestia” din Belgrad, iar în
22 decembrie O. Mamedov, corespondentul „Komsomolskaia
Pravda” din Sofia. Nu este deci surprinzător că în primul rând
TASS, dar și „Izvestia” și „Pravda” vor fi indicate ca surse de
mai multe ziare și agenții de presă occidentale, fapt reafirmat
în ediția din 23 decembrie a ziarului „Baltimore Sun”:
Presa sovietică continuă să redea știri complete și

aparent, foarte obiective. TASS a transmis reportaje primite
de la cei patru corespondenți aflați la București în tot
cursul zilei, iar televiziunea sovietică a prezentat reportaje
extraordinare ale mulțimilor din străzile și piețele principale
ale capitalei.124
Cei șase corespondenți permanenți la care s-au adăugat și

cei doi corespondenți speciali au avut fără nicio îndoială un
mare potențial de culegere și transmitere a informațiilor despre
evenimentele din România, cu atât mai mult cu cât aceștia
cunoșteau foarte bine realitatea românească și, în plus, aveau
123. 18.12.89  Actualitatea românească: Timișoara în revoluție accesibil

pe https://www.europalibera.org/a/1504141.html, consultat în data de
06.10.2017.
124. „Baltimore Sun”, 23.12.2017, cf. Duvan, op. cit., p. 19.
– 61 –
CRISTIAN CHIRCA
și contacte cu persoane care se opuneau regimului. Mă voi opri

doar asupra a patru dintre aceștia.
Dimitri Diakov (Dumitru Diacov), șeful biroului TASS
din București, în perioada1989-1993, s-a născut în URSS,
într-o familie de basarabeni deportați. După absolvirea
facultății de jurnalism în anul 1974, a lucrat în televiziunea
RSS Moldovenească ca redactor și redactor șef. Cariera de
redactor TV este întreruptă în 1977 și următorii șapte ani acesta
a îndeplinit diferite funcții în aparatul de partid după care, în
1984, a fost numit corespondent al „Komsomolskaia Pravda”
la Chișinău, pentru ca între 1986 și 1988, să se întoarcă în zona
politică, ultima și cea mai înaltă funcție fiind aceea de consultant
la Departamentul de Relații Externe al Comitetului Central al
PCUS (1988-1989).
În anul 1994 este ales deputat în Parlamentul R. Moldova,
apoi vicepreședinte (1995-1998) și președinte (1998-2001) al
Parlamentului Moldovei. În prezent este președinte de onoare
al Partidului Democrat din Moldova125. Într-un interviu acordat
în 2011, Diakov relatează despre culisele numirii sale ca șef
birou TASS în 1989. În acel an, tumultos și imprevizibil pentru
sovietici, a fost solicitat să opteze pentru această funcție sau
pentru cea de redactor la „Sovetskaia Moldavia” din Chișinău.
Diakov susține că două motive l-au determinat să opteze pentru
biroul TASS: primul era acela că propunerea i-a fost avansată
de ambasadorul rus la București, Evgheni Tiajelnikov, iar al
doilea viza rețeta financiară a acestei funcții126.
Referindu-se la poziția dominantă a TASS în piața știrilor
125. Conform http://www.pdm.md/ro/biroul-permanent/fx/diacov-
dumitru/ și https://ro.wikipedia.org/wiki/ Dumitru_Diacov consultate
în 20.11.2017.
126. Timpul.Md., Interviu cu Dumitru Diacov partea I, 9 august 2011,
accesibil pe https://mariusmioc.wordpress.com/?s=diacov. Interviul
conține informații relevante pentru situația blocului estic în general și
a României în special, în 1989, inclusiv pe timpul revoluției. De altfel,
blogul lui Marius Mioc a fost o sursă importantă pentru această lucrare
(colecția „Pravda” 20-25 decembrie1989), dar și pentru imaginea
generală pe care o am despre revoluție.
– 62 –
despre Revoluția română din decembrie 1989, Diakov declara

în același interviu:
Noi eram în primele rânduri... „Liberation”.... am și

acum o telegramă de acasă... „Liberation” a recunoscut
că TASS și-a adus aportul la informarea opiniei publice
internaționale în ceea ce privește situația de la București.
Și lucrul asta este adevărat. 19, 20, 21 noi am fost operativi
nu din motivul că eram foarte bine pregatiți pentru a relata
despre evenimentele București, ci din cauză că nu am avut
concurență. Nu era niciun post de televiziune, nu erau
agenții... Reuters, Associated Press... Am avut concurenți
corespondenții BTA, CTK, Taniug, iar ei nu au făcut față
TASS-ului, care avea patru persoane127.
Relevant pentru această lucrare este un punct de vedere

exprimat de Diakov referitor la izbucnirea revoluției la
Timișoara, cu atât mai mult cu cât el poate fi extrapolat la nivelul
grilei cu care au citit revoluția toți jurnaliștii sovietici acreditați
la București. În acest sens Diakov aprecia în 2009:
Ce s-a întâmplat la Timişoara nu a surprins pe nimeni.

În toamna anului 1989, atmosfera era extrem de încărcată
în România. Magazinele erau goale; cozile pentru produse
alimentare, interminabile. Oamenii trebuiau să stea la coadă
toată noaptea pentru a obţine dimineaţa o sticlă de lapte sau
un kilogram de carne. Şi aceasta, în situaţia în care România
îşi plătise datoria externă la începutul anului. În decembrie era
frig nu numai afară, dar şi în locuinţe. Iar în atmosferă plutea o
nemulţumire profundă, pe fondul unui proces de democratizare
a celorlalte ţări socialiste. Transformările produse în Bulgaria,
Ungaria, Cehoslovacia, precum şi reunificarea Germaniei
făcuseră ca românii să ajungă la capătul răbdării. Nu era
nevoie decât de o scânteie şi declaraţiile pastorului Tokes au
venit pe un teren pregătit. Din punctul meu de vedere, propriu-
127. Ibidem.
– 63 –
CRISTIAN CHIRCA
zis nu aceste declaraţii au servit ca declanşator al revoluţiei, ci

atitudinea puterii care a încercat să reprime cu cruzime orice
tentativă de nesupunere128.
Nikolai Morozov, corespondent TASS, cunoștea foarte bine

nu doar situația din România ci și limba și cultura română,
în special literatura, deoarece la începutul anilor ’70 a urmat
Facultatea de Litere din cadrul Universității București, etapă
despre care, peste ani va declara că l-a marcat profund:
Eu veneam din Moscova care era în plină stagnare.

Era un oraş foarte gri unde, cum spunea un scriitor, nu se
întâmpla nimic. Iar când am venit la Bucureşti şi am ieşit
în prima seară să văd cum arată, de fapt era prima mea
ieşire în străinătate, aveam 20 de ani, am fost pur şi simplu
şocat de exuberanţa acestui oraş, de restaurantele deschise,
de forfota, muzica și toate uşile deschise, lumea veselă,
deschisă129.
După absolvirea facultății, din 1980 și până în anul 2002,

cu mici perioade de întrerupere, a fost corespondent TASS la
București „cam o jumătate din viaţa conştientă”, după propriile
afirmații, fapt care face aproape inutilă orice altă argumentație
referitoare la expertiza sa în problematica românească130.
Nu lipsit de relevanță este și faptul că soția sa era de origine
128. Catherine Durandin, Moartea Ceaușeștilor. Adevărul despre o lovitură
de stat comunistă, Humanitas, București, 2011, p. 86
129. 1989. Anul în care plopul a făcut pere și răchita micșunele. Mărturiile
unui fost corespondent al agenției TASS în România, accesibil pe http://
www.digi24.ro/special/campanii-digi24/1989-anul-care-a-schimbat-
lumea/anul-cand-plopul-a-facut-mere-si-rachita-micsunele-63421999,
130. În intervalul 2002-2015 a fost corespondent în Paris și Copenhaga, iar
din 2016 s-a reîntors la București, cf.. Răzvan Munteanu, Interviu cu
jurnalistul rus Nikolai Morozov. Un sfert de veac la Bucureşti, accesibil
pe http://adevarul.ro/news/politica/exclusivinterviu-jurnalistul-rus-
nikolai-morozov-sfert-veac-bucuresti-1_58cf14df5ab6550cb87e700b/
index.html, consultat în data de 18.10.2017.
– 64 –
română. Formația de filolog este un argument în plus care

explică legăturile sale cu zona culturală internă, inclusiv cu
personalități care se opuneau regimului. Una dintre cunoștințele
sale, pe care Morozov îl apreciază chiar ca prieten, era poetul
Mircea Dinescu, recunoscut ca oponent al regimului131.
Într-un interviu recent Morozov amintește, fără să detalieze
prea mult, că printre cunoștințele sale se numărau și filosoful
Andrei Pleșu și jurnalistul Ion Cristoiu. Din interviu reiese că,
cel puțin cu acesta din urmă, relația era una mai specială:
L-am cunoscut şi pe Ion Cristoiu înainte de 1989. Am

aflat că el lucra la Istoria literaturii române proletcultiste
şi cum în perioada aceea îmi pregăteam teza de doctorat,
la Moscova, l-am vizitat la revista „Teatrul”, unde lucra el
atunci. Am mers direct la el la redacţie şi am avut o discuţie
foarte interesantă şi plăcută. Cristoiu mi-a dat manuscrisul
„istoriei” sale, era vorba de cinci mape imense de foi
dactilografiate pe care le-am studiat cu atenţie. După revoluţie
am venit la el din nou, de data aceasta la redacţia „Zig-zag”.
Am făcut un interviu despre presa română liberă, după care
el mi-a oferit o rubrică la „Zig-zag”, publicaţia după aceea
numindu-se „Expres-magazin”. Cred că am fost şi rămân
singurul jurnalist rus care a avut o rubrică permanentă într-o
publicaţie românească, tipărind săptămânal câte un articol.
Rubrica s-a numit „Corespondentul agenţiei TASS care a
văzut totul” şi îmi face o deosebită plăcere să menţionez
că acest titlu, „foarte ziaristic”, l-a inventat Cristoiu, fapt
pentru care îi sunt foarte recunoscător. Mai târziu, tot el mi-a
oferit, de data asta la „Evenimentul zilei”, o pagină pentru a
publica poze pe care le-am facut în timpul Revoluţiei, sub
titlul „Corespondentul agenţiei TASS care nu numai a văzut,
dar a şi fotografiat totul”. Pe baza articolelor din „Zig-zag”
şi „Expres-magazin”, în 2002, mi-a apărut în România şi
cartea despre Revoluţie132.
131. A se consulta și Cristian Chirca, Imaginea unei primăveri ratate.
Scrisorile-apel ale intelectualilor români din martie, aprilie și mai
1989, în „Caietele revoluției”, nr.3/2017, pp. 72-78.
132. Munteanu, op. cit..
– 65 –
CRISTIAN CHIRCA
În 1987, invitat la Moscova de Uniunea Scriitorilor din

URSS, Mircea Dinescu i-a acordat un interviu lui Morozov
pe care acesta l-a publicat în revista „Inostrannaia literatura”
sub titlul Zvonuri despre primăvară m-au adus la Moscova133.
Morozov punctează acest episod în cartea sa, iar cele relatate
aduc un spor de cunoaștere în grila cu care jurnalistul citea
realitățile românești:
În acest interviu (care a fost transmis și la radio, n.a)

Dinescu s-a referit în mod critic la situația din România și
a apreciat perestroika sovietică. Această atitudine, firesc,
mi-a stârnit respect, pentru că știam de teroarea politică
din România. Apoi mi-a parvenit scrisoarea deschisă a
lui Mircea Dinescu către președintele Uniunii Scriitorilor.
Interviul pe care l-am dat la Moscova, scria el, în care îmi
exprimam entuziasmul pentru efectele magice ale cuvintelor
perestroika și glasnost, sesizate de mine în presă și posturile
de televiziune, precum și viața socială din republici,
pârdalnicul interviu deci, nu făcu o impresie bună anumitor
urechi134.
Tot cu semnificație în cunoașterea grilei acestuia este și

dezaprobarea manifestată față de atitudinea unor redactori
moscoviți care, după măsurile luate de regim împotriva lui
Dinescu (concediere, arest la domiciliu), au refuzat să publice
unele eseuri scrise de acesta în Suplimentul literar și artistic al
„Scânteii tineretului” și traduse de Morozov135.
În septembrie 1989, după una din perioadele de întrerupere
133. Ibidem, pp. 16-17. Cu un înainte Uniunea Scriitorilor fusese ținta unor
critici virulente orchestrate de Aleksandr Iakovlev, liderii acesteia fiind
acuzați că se opun reformelor, conform Aleksandr Iakovlev, Glasnost,
and the Destruction of Soviet Societal Consciousness, accesibil pe
http://www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic.php?t=52073, consultat
în data de 24.10.2017.
134. Morozov, op. cit., p.17.
135. Ibidem.
– 66 –
a activității sale în România, Morozov a revenit la București,

fapt interpretat în unele analize ca fiind un indiciu care atestă
că întărirea corpului de corespondenți este o confirmare a
faptului că Moscova se aștepta la producerea unor evenimente
la București. Explicația oferită de el este însă mai simplă:
A fost anunțată data congresului al XIV-lea al PCR.

Pentru ziariștii care se ocupau de România, asemenea
evenimente reprezentau un prilej pentru a vizita țara.
Această ocazie permitea să reînoim dosarele, să ne
împrospătăm impresiile și bineînțels, să câștigăm un ban –
factorul material nefiind nicidecum pe ultimul loc. De aceea,
încă de la mijlocul anului 1989 am început să-i inoculez
redactorului-șef ideea că n-ar fi rău să întărim biroul TASS
în București, în timpul Congresului, fără să bănuiesc,
bineînțeles că acesta avea să fie și ultimul136.
Morozov continuă, prezentând foarte elocvent și grila

generală prin care presa sovietică, consonantă cu percepțiile
elitei politice, lectura și evidenția realitățiile și evoluțiile
probabile ale regimului Ceaușescu:
Nu știu dacă este vorba despre intuiție jurnalistică sau

de o simplă coincidență, dar străduindu-mă să-l conving,
am lansat, forțând nota, teza, ca un argument suprem,
cum că regimul Ceaușescu își trăiește ultimele zile, iar în
momentul când se va prăbuși trebuie să avem în România
un corespondent experimentat, în rolul căruia, fără falsă
modestie, mă propuneam evident pe mine137.
Iar argumentele sale, pe care le reiau pentru a fi cunoscute de

cei din generația mea sau pentru a le reîmprospăta în memoria
celor „mai învechiți în zile” (Țuțea) surprind prin faptul că se
înscriu în seriile argumentative larg acceptate în majoritatea
analizelor referitoare la cauzele revoluției:
136. Ibidem, p. 18.

137. Ibidem, p. 19.
– 67 –
CRISTIAN CHIRCA
Cum să explic această prorocire? Reconstituind din

memorie argumentația mea nu pot să nu recunosc că a fost
destul de solidă. Judecați și singuri: după ce Ceaușescu a
anunțat solemn achitatea datoriei externe, nivelul de viață
din România nu s-a îmbunătățit cu nimic. În mod evident,
înșelarea așteptărilor generale trebuia să ducă la creșterea
tensiunii din țară. Într-adevăr, așa s-a și întâmplat. Disidenții,
câți au fost, și-au intensificat activitatea, în Occident a
apărut Scrisoarea celor șase, s-a aflat despre măsurile de
represiune luate împotriva Doinei Cornea și a lui Mircea
Dinescu. În toată lumea Ceaușescu a fost criticat pentru
proiectul dement de dărâmare a satelor, România se adâncea
tot mai mult într-o izolarea internațională periculoasă. La
ședința comisiei de la Geneva pentru drepturile omului,
delegația sovietică a părăsit sala pentru a nu vota împotriva
unei țări frățești. Și concluzia: dictatorul de la București a
pierdut simțul realității, instinctul politic și elementarul bun-
simț. În numeroase probleme internaționale de la lichidarea
armelor chimice la apărarea mediului înconjurător, el se
opunea ostentativ lumii întregi138.
Cert este faptul că în România sfârșitului de an 1989 Nikolai

Morozov era un jurnalist cu notorietate privit cu încredere de
oponenții regimului și perceput ca un potențial sprijinitor al
acțiunilor împotriva lui Ceaușescu. Această afirmație este
susținută și de faptul că, la începutul lunii decembrie 1989, doi
membri ai Frontului Popular Român, Cassian Maria Spiridon şi
Nicolae Panaite au solicitat poetului Florin Iaru să-l contacteze
pe Morozov pentru a-l informa că „se va petrece ceva la Iaşi, pe
14 decembrie 1989”. Conform istoricului Constantin Corneanu,
cei doi credeau că Nikolai Morozov are relaţii la Kremlin şi
astfel se putea atrage atenţia URSS asupra evenimentelor care
138. Ibidem.
– 68 –
se pregăteau la București139.
După ce între 2002 și 2016 a fost acreditat la Paris și
Copenhaga, jurnalistul Nikolai Morozov a revenit în anul 2016
la București, în aceeași calitate de corespondent TASS.
Nici pentru Vladimir Vedraşko (Vidrașcu), corespondent
al cotidianului „Pravda”, pe timpul revoluției, România nu era o
necunoscută. Mai mult decât atât era chiar o afacere de familie
ținând cont de faptul că, tatăl său, Feodosie Vidrașcu, a fost
între 1963 și 1967, corespondent al „Pravda”, la București140.
Chiar Vedrașko a declarat în 1991 că statutul de corespondent
la București este un exemplu de „dinastie de familie”141. Născut
139. Constantin Corneanu, Ar fi putut fi începutul, în „Caietele revoluției”,

nr. 2 (40) /2012, pp. 5-7.
140. Feodosie Konstantinovici Viedrașko (Vidrașcu) s-a născut în 1929,
în Milești, Basarabia (actualul raion Nisporeni). După absolvirea
facultății de jurnalism în 1956, este numit președinte al comitetului
de radio-difuziune și televiziune de pe lângă consiliul de miniștri al
RSS Moldovenești, funcție pe care o deține până în 1957, când devine
membru al CC al Partidului Comunist din Moldova și este transferat
în aparatul CC al PCUS. În perioada în care a fost corespondent în
România a participat la editarea volumului România Populară astăzi,
în colaborare cu ziarul „Scînteia”. Membru al Uniunii Scriitorilor
URSS din 1959. Între1971 și 1993 a fost redactor la revista „Novîi
mir”. Autor al mai multor traduceri din rusă în română (Cei vii luptă
˗ Jean Lafitte, Steagurile de pe turnuri ˗ Anton Makarenko, Ard fluvii
- Vanda Vasilevskaia și Prăbușirea de Rabindranath Tagore), dar și al
unor eseuri și cărți (în 1956, romanul Înfruntînd furtuna, tradus în limba
rusă în 1959. În 1973-1974, romanul Pe strada trandafirilor, eseurile
De gardă, Destine, Împarte-te cu focul, În inima Rusiei În 1976, la
Editura „Molodaia gvardia”, publică lucrarea Petru Groza, iar în 1980
o lucrare dedicată lui Tudor Arghezi. Ultima carte, Răscruci, este
publicată în 1999 la Chișinău. Moare la 30 ianuarie 2010 la Moscova,
conform „Komsomolskaia Pravda” Moldova Ușel iz jizni Feodosii
Vidrașku, accesibil pe https://www.kp.md/daily/24438/604618/,
consultat în data de 09.11.2017, și https://ro.wikipedia.org/wiki/
Feodosie_Vidra%C8%99cu, consultat în data de 9.11.2017.
141. Emil Hurezeanu, Între realități geopolitice și aspirații. O discuție cu
ziariștii sovietici Vladimir Vedrașko și Viktor Volodin, corespondenți
la București ai cotidianelor „Pravda” și „Izvestia”, 17 mai 1991,
accesibil pe https://www.europalibera.org/a/2338252.html, consultat în
– 69 –
CRISTIAN CHIRCA
în 1956 la Chișinău, Vedrașko a sosit în România când avea

șapte ani și timp de cinci ani s-a familiarizat cu limba română,
într-o perioadă a formării sale când este cel mai facil să înveți
o limbă străină mai ales alături de alți copii. În 1967 se întoarce
la Moscova de unde va reveni în România în aprilie 1988, în
calitate de corespondent al ziarului „Pravda”, post în care a
rămas până în 1991142. Referindu-se la cei trei ani petrecuți ca
și corespondent la București Vedrașco susținea în dialogul cu
Emil Hurezeanu la emisiunea „Actualitatea românească” din
17 mai 1991 (Radio Europa Liberă) că a fost martor la toate
evenimentele, care s-au întâmplat în România între 1988 și
1991143. Cu toate acestea, în perioada premergătoare revoluției,
de câte ori alege să descrie viaţa de zi cu zi din

România, el evită de obicei subiectele controversate cum
ar fi raţionalizarea mâncării sau cozile din faţa fiecărui
magazin. În schimb, el scrie despre restaurante la modă în
Bucureşti, care cu greu sunt accesibile românului obişnuit144.
Deși era cât se poate de în temă cu ceea ce se petrecea în

România el mărturisea:
Nu scriu despre alimente. Nu se prea găsesc. În

magazinele de aici. De exemplu, orezul şi făina nu se vând
la liber. Nu am îndrăznit să-mi întreb gazdele (el a fost
invitat, prin intermediul unor contacte semioficiale, la o
data de 12.10.2017. Vezi de asemenea, una dintre cele mai complete

fișe biografice ale acestuia pe blogul lui Marius Mioc, accesibil pe
https://mariusmioc.wordpress.com/2009/10/29/facem-cunostiinta-cu-
vidrascu/, consultat în 20.10.2016.
142. După ce a absolvit, în 1982, Institutul de Afaceri Internaţionale din
Moscova, specializarea ziaristică, Vedrașko și-a desfășurat activitatea
timp de 6 ani la redacţia „Pravda” din Moscova.
143. E. Hurezeanu, art. cit.
144. Relatări inconsistente despre România, în presa sovietică, accesibil
pe http://m.jurnalul.ro/scinteia/aici-radio-europa-libera/relatari-
inconsistente-despre-romania-in-presa-sovietica-526705.html,
– 70 –
tânără familie de români) de unde obţin mâncarea cu care

mă servesc145.
Sub pseudonimul Boris Erșov, Vedrașko a participat, în

calitatea de scenarist, la realizarea unui film (I nastanet den/
Veni-va o zi) despre Revoluția română din decembrie 1989,
regizat de Ecaterina Vermișeva, în cadrul Studioului Central
de Filme Documentare din Moscova. Filmul nu a fost difuzat,
deși în 1990 au fost purtate discuții cu TVR în acest sens146.
După 1991, Vedrașco rămâne o prezență activă în presa și în
zona organizațiilor pentru apărarea drepturilor omului. Astfel, în
1994 editează revista trimestrială „Pravozaşcitnik” (Apărătorul
drepturilor omului), iar un an mai târziu devine co-fondator al
editurii Human Rights Publishers din Moscova, calitate în care
contribuie la publicarea a peste o sută de cărți. Este redactor
la radio Europa Liberă (apoi radio Svoboda) din 2005147. În
2009, Vedrașco este co-autor cu Andrei Șarîi al unui studiu
culturologic publicat la Moscova despre interpretările care s-au
dat în literatură și cinematografie lui Vlad Țepes și personajului
Dracula creat de Bram Stoker148. Referitor la Revoluția
145. Ibidem.
146. Marius Mioc a postat acest film pe blogul său și poate fi accesat pe
https://mariusmioc.wordpress.com/tag/ vladimir-vidrascu/.
147. Conform lui Marius Mioc, accesibil pe https://mariusmioc.wordpress.
com/2009/10/29/facem-cunostiinta-cu-vidrascu/, consultat în data de
8.11.2017.
148. Andrei Şarîi este din 2016 director al Radio Svoboda. A fost jurnalist
la „Pravda” și „Rossia”. În 2015, Editura Polirom a publicat o
lucrare a acestuia cu titlul Dunărea imperiilor, referitoare la rolul și
simbolistica Dunării în istoria, cultura și politica europeană. Cel puțin
două fragmente au relevanță pentru studiul nostru: „Se spune că, atunci
când se scufundă un vas mare luând cu el o mulțime de oameni, acest
lucru prevestește catastrofe și mai mari. Naufragiul «Titanicului» este
considerat semn al Primului război mondial, despre scufundarea, în
1986, a navei de linie «Amiral Nahimov»în apropiere de Novorossisk se
spune că a fost o prevestire tragică a destrămării URSS. După motonava
«Mogoșoaia» au ajuns pe fundul istoriei RSR și RPB (în 10 septembrie
1989 motonava cu 222 de pasageri s-a scufundat după ciocnirea cu un
– 71 –
CRISTIAN CHIRCA
română din decembrie 1989, în cadrul aceluiași dialog cu Emil

Hurezeanu, întrebat fiind dacă în 1989 în România a avut loc o
revoluție sau o lovitură de stat, acesta a răspuns:
Eu până acum rămân cu opinia că în România a avut

loc o revoluţie şi pot să explic de ce cred aşa. Am văzut
cât de întristaţi au fost oamenii, cât de grea a fost viaţa lor.
Ştiam ce sentimente aveau ei faţă de regimul trecut. Şi cred
că aceea ce s-a întâmplat şi mai ales acele urmări, care vor
avea loc în continuare, nu neapărat într-un an-doi-trei, în
continuare în principiu, acele urmări sunt consecinţele unei
revoluţii. S-a făcut o schimbare revoluţionară… Se discută
mult despre complot, despre revoluţie. Eu cred că oamenii
inteligenţi care au supravieţuit acelui regim au avut mai
multe prilejuri să discute situaţia care a fost în ţară. Şi,
discutând această situaţie, cred că nu o dată au fost, au pus
întrebarea: dar cum să scăpăm de acest regim? Ei, când se
pune această întrebare, deja oamenii pornesc o idee.149
Victor Volodin, corespondentul „Izvestia”, și-a început

activitatea la București, „în noiembrie 1984, exact în preajma
congresului XIII-lea. Deci am participat ca martor la congresul
al XIII-lea, al XIV-lea. Am văzut toate evenimentele, care s-au
petrecut aici, începând din noaptea de 21 decembrie ʼ89 până
acum”150.
Și pentru el prezența într-o poziție oficială în România,
pare a fi tot un exemplu de „dinastie de familie”, deoarece
unchiul său a fost unul dintre primii directori ai școlii ruse
din București151. La fel ca și ceilalți doi jurnaliști, și Volodin
cunoaștea limba română, pe care o învățase în cadrul facultății
remorcher bulgăresc. Au supraviețuit doar 18 persoane); „lista rusească

a stereotipurilor despre România este foarte scurtă: românilor oacheşi
le place mămăliga, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial au
ocupat Odessa sovietică, iar acum li s-a năzărit să ia Moldova“.
149. E. Hurezeanu, art. cit.
150. Ibidem.
151. Ibidem.
– 72 –
de jurnalism. Într-o expresie de manifestare a glasnosti în

presă, imediat după Congresul al XIV-lea, din noiembrie 1989,
„Izvestia” a dat încă un semnal clar că Moscova este în dezacord
cu Bucureștiul. Atunci a fost publicată o corespondență a lui
Volodin, foarte critică la adresa regimului, în special la adresa
Elenei Ceaușescu152. În controversa revoluție versus lovitură de
stat, tot în cadrul dialogului invocat mai sus, Volodin a susținut:
Cred că a fost (o revoluţie, n.a.) şi sunt de acord că ea

a coincis cu altceva. Pentru că orice revoluţie trebuie să fie
pregătită, nu există revoltă, răsculare, răscoală populară,
fără să fie pregătită153.
Cei patru corespondenți, ca, de altfel, întreaga presă

sovietică, parcurgeau, în 1989, etapa finală a uneia dintre cele
mai dinamice perioade de schimbare a societății sovietice în
care realitatea începea să fie prezentată fără a mai fi camuflată
sub mantia ideologică – perioada glasnost.
Dar ce era glasnost?
152. „Izvestia”, 26 noiembrie 1989.

153. Mai mult în E. Hurezeanu, art. cit.
– 73 –
CRISTIAN CHIRCA
Capitolul 5
GLASNOST – CONSIDERAȚII GENERALE

ȘI UNELE NOTE RELEVANTE PENTRU
PERIOADA 1986-1988
Davayte sporit’ v gazete, a ne za chashkoy kofe
Haideți să polemizăm în ziar, nu la o ceașcă de cafea154
Glasnost (transparență) este un concept pe care cea mai

mare parte a oamenilor, chiar și unii dintre cei avizați, îl
asociază strict cu Gorbaciov fiind al doilea element din deja
consacrată expresie perestroika – glasnost (două concepte
care, din perspectiva teoriei marketingului, dau specificitate
imaginii de marcă a brandului Gorbaciov). Cu toate acestea
politicile de glasnost sunt anterioare epocii Gorbaciov. O primă
mențiune, cu un sens apropiat celui de azi, o găsim în ediția
din 1790 a Dicționarului Academiei Ruse (Slovar Akademii
Rossiskoi)155. Folosit pentru prima oară în epoca imperială,
în timpul țarului Nicolae I, glasnost exprima deschiderea
instituțiilor guvernamentale și libertatea de informare. Ulterior,
cu trimitere la presă ca instrument al puterii bolșevice, Lenin a
propus patru principii (direcții) ale glasnost de care trebuie să
țină cont presa.
Primul, partiinost/ideinost, a fost explicat de însuși Lenin
încă din 1894 și desemna faptul că presa nu poate fi independentă,
154. Aleksei Kuvșinnikov, „Jurnalist”, 03.03 1988.

155. Slovar Akademii Rossiskoi, Sankt-Petersburg, II, 1790, p. 72, accesibil
pe http://www.runivers.ru/bookreader/book10108/#page/1/mode/1up,
– 74 –
autonomă față de politic, dimpotrivă, ea trebuie să fie partinică și

să suțină ideologia și poziția clasei muncitoare156. Lenin susținea
că în constituirea partitdului bolșevic primul pas trebuie să fie
reprezentat de organizarea unui ziar politic al întregii Rusii,
ziar care să exprime concepţia bolșevică și să fie promotorul
spiritului de partid157.
Al doilea, massovost/narodnost viza legătura cu masele,
caracterul de masă al presei. Astfel, dacă partiinost semnifică
precizia ideologică și orientarea organizațională a activității
de presă, atunci principiul narodnost indică pentru cine
lucrează presa158.
Al treilea, pravdivost/obiektivnost se referea la veridicitatea
și obiectivitatea presei. Medierea aparentei contradicții între
partiinost și obiectivnost era realizată de materialismul științific
și istoric în dubla sa ipostază de ideologie și știință.
În sfârșit, al patrulea principiu, otkrîtost/ glasnost viza
sinceritatea și deschiderea de care trebuie să dea dovadă presa,
așa cum cerea Lenin în 1902 în lucrarea Ce-i de făcut?, respectiv
ca presa să fie un indicator al democrației. Pentru Lenin glasnost
avea două expresii complementare. Una era cea pozitivă, prin
care presa trebuia să popularizeze experiențele pozitive cu
obiectivitate și deschidere, iar cealaltă era expresia critică față
de tot ceea ce afecta construcția și ideologia bolșevică159. Dar
glasnosti-ul în expresia sa leninistă nu a supraviețuit decât până
în anul 1924, când au apărut primele simptome ale renunțării la
transparență, astfel încât în 1927 glasnost este eliminat, pentru
ca, în 1930, să devină deja istorie, iar presa se transformă într-
un instrument al puterii personale a lui Stalin160.
156. McNair, op.cit, pp. 14-15.

157. Dicționar politic. Arhiva marxiștilor pe internet, accesibil pe https://
www.marxists.org/romana/dictionar/l/Lenin_Vladimir_Ilici.htm,
158. McNair, op.cit., pp. 19-20.
159. Ibidem, pp. 18, 23.
160. Leonid Onikov, Glasnost i demokratia, „Pravda”, 19.06.1988.
– 75 –
CRISTIAN CHIRCA
În perioada stalinistă presa a fost menținută preponderent

în expresia partiinost și sporadic în cea narodnost în contextul
în care partidul se confunda cu Stalin. Războiul Rece va duce
expresia partiinost spre zone greu de imaginat, astfel încât
presa, și de altfel întrega producție culturală, au fost puse total
la remorca ideologiei comuniste, singurele supape ale libertății
de expresie fiind producțiile samizdat-ului161. În acest punct se
impune o observație.
Așa cum remarcam anterior, când se vorbește de glasnost,
majoritatea oamenilor îl asociază cu perioada Gorbaciov,
glasnost fiind de fapt una dintre notele pe care se configurează
imaginea ultimului mare lider sovietic. Am constatat deja că
glasnost este o realitate mult mai veche, cu origini în perioada
țaristă. Pornind de aici, pentru perioada Războiului Rece,
punctul meu de vedere este mai nuanțat, în sensul că prima
manifestare a glasnost o apreciez a fi anterioară lui Gorbaciov și
echipei sale. Cu alte cuvinte, primii artizani ai politicii glasnost
în perioada Războiului Rece nu au fost Gorbaciov și Iakovlev în
1987, ci... Hrușciov și Soljenițîn, în 1963162. Atunci, în 1963, cu
aprobarea expresă a lui Nikita Hrușciov, revista „Novîi Mir” a
publicat nuvela O zi din viața lui Ivan Denisovici de Soljenițîn.
Acest moment este apreciat de Vladimir Tismăneanu ca fiind „o
invitație la adevăr” și „o răscruce în istoria spirituală a URSS și
a întregului bloc socialist. Pentru prima dată, într-o publicație
oficială sovietică se scria negru pe alb, cu deplină sinceritate,
despre experiența lagărelor staliniste. Se recunoștea, în fine,
că sistemul era bazat pe teroare, spaimă și violență...”163 Breșa
161. Publicație neoficială tipărită și distribuită clandestin în special după
1960. Termenul este lansat de poetul Nikolai Glazkov (1919-1979),
care își tipărea și distribuia cărțile cu forțe proprii, iar pe pagina de titlu,
în locul numnelui editurii, scria samsebiaizdat – editat de mine însumi,
conform Antoaneta Olteanu, Proza rusă antitotalitară, în „Arhivele
totalitarismului”, 3-54/2015, pp. 210-211.
162. A se vedea și Chirca, Imaginea unei primăveri ratate, pp. 72-76.
163. Vladimir Tismăneanu, Soljenițîn, supremul martor, accesibil pe http://
www.lapunkt.ro/2013/08/28/aleksandr-soljenitin-supremul-martor/,
accesat la 10.03.2017.
– 76 –
făcută în 1963 a condus ca peste doar patru ani, în 16 mai 1967,

Soljenițîn să trimită o scrisoare celui de al IV-lea Congres al
scriitorilor din URSS în care cerea abolirea cenzurii, scrisoarea
fiind publicată și în „Russkaia Mîsl” revista emigrației ruse
din Paris164. Era primul semnal al glasnost-ului care urma să
vină. Următoarele semnale vor veni mult mai târziu decât ne-
am aștepta și, surprinzător, paternitatea lor nu va fi atribuită
doar lui Gorbaciov.
În 1988 ziarul „Pravda”, fără îndoială, nu doar bine informat,
ci și (încă) foarte bine dirijat, a acordat o mare atenție relansării
politicii glasnost. Două articole, apărute la un interval de circa
o lună atrag atenția. Primul, Demokratia i glasnost („Pravda”,
5 mai 1988), semnat de Viktor Afanasiev, redactorul-șef,
evidențiază că, după epoca de stagnare a lui Brejnev, glasnost
a fost readus în atenție de scriitorul Nikolai Nikolaev într-un
articol publicat în „Pravda” (13 februarie 1986) în care erau
demascate privilegiile nomenclaturiștilor.
Afanasiev consideră că publicarea acestui articol chiar
înaintea celui de-al XXVII-lea Congres al PCUS (23 februarie-3
martie 1986) a avut un impact deosebit asupra opiniei publice.
Ca urmare, se poate aprecia că intervenția lui Gorbaciov din
timpul congresului (fără glasnost nu există şi nu poate exista
democratism, creaţie politică a maselor, participarea lor la
conducere165) să fi fost fie o reacție la articolul lui Nikolaev
sau chiar o continuare a acestuia în cadrul celui mai important
organ colectiv de dezbatere politică și ideologică. O abordare
înscrisă pe această logică a avut Gorbaciov și în discursul ținut
164. O imagine relevantă a lui Soljenițîn și a vieții culturale din URSS în

Dumitru Bălan, Viața unui cărturar, Ed. Ideea europeană, București,
2015.
165. Vasile Buga, Apusul unui imperiu..., p. 37. A se vedea și Constantin
Corneanu, Lungul drum spre regăsire, liberate și independență. Cazul
Republicii Moldova (2), accesibil pe http://adevarul.ro/moldova/
actualitate/lungul-drum-regasire-libertate-independenta-cazul-
republicii-moldova-2-1_56cada035ab6550cb813 d72d/index.html,
– 77 –
CRISTIAN CHIRCA
în 1987 cu ocazia aniversării Revoluției din Octombrie, când

evidenția că două probleme-cheie ale dezvoltării societății vor
determina soarta perestroika, iar „acestea sunt democratizarea
întregii vieți sociale și o reforma economică radicală”166.
Al doilea articol, Glasnost i demokratia, semnat de Leonid
Onikov („Pravda”, 19 iunie 1988) evidențiază că, de fapt,
principiile glasnost au fost relansate de Gorbaciov într-un
discurs din 10 decembrie 1984167.
Dincolo de orice cronologie, un lucru este evident și
relevant. Vasile Buga îl surprinde foarte corect: pentru a-și
îndeplini obiectivele propuse prin perestroika Gorbaciov a
înțeles că trebuie să obțină un sprijin popular, în special din
partea intelectualilor, deoarece, fără sprijinul lor, implementarea
reformelor nu putea fi realizată168. Pentru aceasta, complementar
politicii perestroika se se impunea relansarea politicii glasnost,
deoarece așa cum însuși Gorbaciov arăta:
Fără glasnost, perestroika ar fi fost imposibilă și niciun

fel de procese democratice nu ar fi putut fi inițiate dacă
nu ar fi existat libertatea cuvântului, a tiparului. […] Cum
perestroika era un complex de transformări democratice,
trebuia neapărat ca și metodele lor de implementare să
fie democratice. Glasnostul este o realizare majoră a
perestroikăi. Sub influența glasnostului și datorită existenței
lui, a libertății tot mai mari a cuvântului, societatea sovietică
a început să se elibereze de teamă... Glasnostul a însemnat
întoarcerea de pe rafturi a filmelor interzise, publicarea
textelor critice... Primul pas a fost publicarea romanelor
Copiii din Arbat de Rîbakov169, Straie albe de Dudințev,
166. Oktiabri i perestroika: revoliuția prodoljaetsia, în Mihail Gorbaciov,

Izbrannîe reci i stati, vol. 5, Izdatelstvo politicheskoi literaturî,
Moscova, 1988, pp. 386-436.
167. McNair, op. cit., pp. 44-45.
168. V. Buga, Apusul unui imperiu..., p. 36.
169. Referitor la romanul lui Rîbakov, scriitorul rus Valentin Oskoțki
susținea într-o discuție cu Dumitru Balan că, deși nu avea valoare
artistică prea mare, a fost „o rândunică pe cerul primăverii noastre
– 78 –
Noua destinație de Bek... Editurile au început să scoată

fără opreliști cărți noi... Vasili Bîkov, Grossman, Astafief,
Rasputin, Mojaiev... Au început să apară în tiraje de masă
lucrările lui Karamzin, ale lui Kliucevski, ale lui Sloviov, ale
lui Kostomarov... Au urmat cărțile emigrației ruse: Bunin,
Merejkovski, Nabokov, Zamiatin, Aldanov... În această
privință un mare merit îl are A. Iakovlev...170
Din nou Iakovlev, al cărui rol în căderea blocului comunist

este departe de a fi elucidat. Acesta, în februarie 1986, cu
aprobarea lui Gorbaciov, lansează primele semnale ale glasnost
sub forma unei adevărate „ofensive culturale” care a condus la
înlăturarea unor persoane din conducerea presei, uniunilor de
creație, consiliilor academice, cercurilor literare.
Până la sfârșitul anului au fost înlăturați conducătorii
cu vederi conservatoare de la publicații precum „Ogoniok”,
„Moskovskie Novosti” (săptămânal bilingv rus-englez),
„Kommunist” (platformă ideologică a CC al PCUS), „Trud”
(ziarul sindicatelor), „Krasnaia zvezda” (ziarul Armatei) și
revistele literare „Novîi mir”, „Voprosî literaturî”, „Znamia”
și „Sovetskaia kultura”. De asemenea, au fost schimbați
conducătorii revistelor lunare și bilunare „Argumentî i faktî”,
„Literaturnoe obozrenie”, „Drujba narodov”, „Iunnost”,
„Innostrannaia literatura”, „Neva”, „Oktiabr”, „Moskovski
komsomoleț” și „Sovetskaia molodioj”, dar și redactorul-șef al
„Izvestia”. Interesant este faptul că în redacțiile unor publicații
lunare, cunoscute ca fiind adversari ai reformelor – „Naș
sovremennik”, „Moskva”, „Molodaia gvardia”, „Sovetskaia
Rossia” – nu au fost operate astfel de schimbări171. Aceste
publicații vor constitui, din 1987 și până în august 1991,
timpurii”.
170. Mai mult în Mihail Sergheevici Gorbaciov, Amintiri. Viața mea înainte
și după perestroika, Ed. Litera, București, 2013, capitolul „Glasnostul,
o piatră de încercare”.
171. Simon Cosgrove, Russian Nationalism and the Politics of Soviet
Literature. The Case Nash sovremennik, 1981-1991, Palgrave
Macmillan, New York 2004, pp. 92-95.
– 79 –
CRISTIAN CHIRCA
principalul pol de unde vor fi lansate atacuri sistematice la

adresa lui Gorbaciov și a politicilor perestroika și glasnost.172
În cazul „Naș sovremennik”, una dintre cele mai importante
reviste literare ruse, Iakovlev a încercat să-l înlocuiască pe
redactorul-șef Serghei Vikulov încă din 1986, dar Gorbaciov
nu a fost de acord173. În mai 1987, Iakovlev a trimis chiar un
memorandum către Gorbaciov în care susținea că, în zona
nevăzută a susținătorilor propagandei promovată de revistă și
etichetată ca fiind de tip nazist, se afla KGB. Nici de această dată
Gorbaciov nu a decis schimbarea lui Vikulov174. Ca urmare, „Naș
sovremennik” a devenit unul dintre bastioanele contrareformei
și centrul curentului naționalist în fruntea căruia se va poziționa
Igor Ligaciov, al doilea în ierarhia politică, membru al Politburo
și o vreme apropiat al lui Gorbaciov, de care se va distanța
începând cu 1987. Un aliat important al lui Ligaciov a fost
Viktor Cebrikov, președintele KGB (1982-1988) care, la
aniversarea a 70 de ani de la înființarea CEKA175 (20 decembrie
1987), a lansat, în veritabil spirit proletcultist, acuze la adresa
forțelor „imperialismului” coalizate pentru distrugerea societății
sovietice și a partidului comunist176. Concentrarea lui Iakovlev
pe presă, dar și pe literatură nu este deloc întâmplătoare, dacă
avem în vedere producția informației tipărite. Astfel, la nivelul
anului 1986, statistica tipăriturilor este impresionantă: peste
83.000 de cărți și broșuri, 5.275 de reviste, 18.515 ziare. Tirajele
172. Stephen Lovell, The Russian Reading Revolution Print Culture in the
Soviet and Post-Soviet Eras, Palgrave Macmillan, 2005, p. 118.
173. Vikulov, un poet mai degrabă de valoare medie, era din 1975 secretarul
Uniunii Scriitorilor.
174. Aleksandr Iakovlev, Rossiiskih fașistov porodil KGB, „Izvestia”,
17.06.1998.
175. Poliția secretă bolșevică fondată în 1917 de Feliks Dzerjinski, a
cărei denumire inițială a fost Comisia extraordinară pe întreaga Rusie
pentru combaterea contrarevoluției și sabotajului, (Vserossiiskaia
cerezvîceainaia komissia po borbe s kontrrevoliuției i sabotajem)
cunoscută sub abrevierea CEKA.
176. J. Waller, Secret Empire: The KGB in Russia Today, Westview Press,
Oxford, 1994, p. 51, în Cosgrove, op. cit., p. 92.
– 80 –
sunt enorme: 2,234 miliarde de cărți și broșuri, 18,4 miliarde

reviste și 45,2 miliarde ziare. În 1988, „Trud” a avut un tiraj
de 18,7 miliarde, „Pravda” – 10,7 miliarde, „Komsomolskaia
Pravda” – 14,6 miliarde, „Ogoniok” și „Literaturnaia gazeta”,
14 miliarde. În URSS sunt inventariate 134.000 de biblioteci cu
2,136 miliarde de cărți, ziare și reviste. Nici cinematografia nu
este mai prejos, având în vedere că în 1986 funcționau 153.000
de cinematografe care au avut 3,882 miliarde de spectatori, deși
anul de vârf a fost 1970, cu 4,652 miliarde de spectatori177.
În 1986 și 1987, Iakovlev a acționat sistematic pentru numirea
unor intelectuali cu vederi liberale în fruntea instituțiilor-cheie.
Scriitorul Vladimir Karpov este numit președinte al Uniunii
Scriitorilor, iar regizorul Elem Klimov director al Uniunii
Cinematografice. Renumitul sociolog liberal Tatiana Zaslavskaia
a fost numită în fruntea Asociației Sovietice de Sociologie. Ea
se remarcase în 1984 când, la cererea lui Andropov, a condus un
grup de cercetători care au analizat situația economico-socială
a URSS. Concluziile analizei au fost incluse într-un document
cunoscut sub numele de Raportul de la Novossibirsk. Conform
acestui raport, sistemul economic socialist se confrunta cu mari
probleme care s-au acumulat, și care nu vor putea fi depășite
decât prin implementarea unor reforme care să asigure trecerea
la un sistem descentralizat bazat pe principiile libertății pieței.
Raportul evidenția și existența unor tensiuni interne generate
de acțiunea unor forțe care se opun reformelor.
În scopul dezideologizării istoriei, Iuri Afanasiev, care în
1985 acuzase comuniștii că au mistificat istoria, a fost numit
rector al Institutului istoric de la Universitatea de Stat din
Moscova. Evgheni Primakov, unul dintre cei mai apropiați
colaboratori ai lui Iakovlev, director al Centrului pentru
Studierea Opiniei Publice, a devenit șeful IMEMO. Pentru
susținerea reformelor economice, consilierul lui Gorbaciov,
Abel Aganbegian, a fost numit președinte al Departamentului
177. David Lane, Soviet Society Under Perestroika, Taylor & Francis
e-Library, 2002, pp. 317-318.
– 81 –
CRISTIAN CHIRCA
de Economie al Academiei de Științe Sovietice178. În același

timp, începând cu sfârșitul anului 1986 și începutul anului 1987,
revistele literare au început să publice lucrări interzise până
atunci aparținând unor scriitori precum Bulgakov, Pasternak,
Nabokov, Orwell și Koestler. Aici însă se impune o observație.
Autorii și lucrările publicate trebuiau să fie unele agreate de
echipa lui Gorbaciov, iar prin mesajele transmise să suțină
ideile reformatoare. Argumentul pentru această observație este
legat de un adevărat „scandal” declanșat după ce, în 1986, „Naș
sovremennik” începe publicarea în foileton a romanului Mereu
înainte (Vsio vperedi) de Vasili Belov179. Romanul, o pledoarie
naționalistă în care antioccidentalismul se împletea cu elemente
antisemite și conspiraționiste, invita la solidaritate națională și
oferea argumente pentru adversarii lui Gorbaciov. Publicarea
lui a declanșat în presa sovietică o dezbatere aprinsă. „Molodaia
gvardia”180 a prezentat o analiză elogioasă a romanului, la care
imediat au răspuns într-o notă critică „Literaturnaia gazeta”181,
„Pravda”182, „Izvestia”183, „Literaturnaia Rossia”184. Polemica
a continuat și în 1987, însuși Iakovlev a publicat un articol
critic în luna iulie în „Sovetskaia kultura” cu titlul mai mult
decât sugestiv – Perestroika i nravstvennost (Perestroika
și moralitate), după ce în luna iunie editura Sovetski pisatel
publicase romanul într-un tiraj de 2.700.000 de exemplare185.
Până la finele anului 1987 Gorbaciov a finalizat schimbările
în top-managementul presei și al unor instituții cheie, în
178. Alexander Dallin, Soviet History, în Alexander Dallin și Bertrand

M. Patenaude (eds.), Soviet Scholarship under Gorbachev, Stanford
University Press, 1988, pp. 33-36.
179. „Naș sovremennik”, 7/1986, 8/1986.
180. Viaceslav Gorbaciov, Cito vperedi? O romane Belova Vse vperedi,
„Molodaia gvardia”, 3, martie 1987.
181. I. Volkov,Ciuvstvo soțialnoi otvetstvennosti, „Literaturnaia gazeta”,
24.09 1986; Pavel Nikolaev, Kritika kak nauka, „Literaturnaia gazeta”,
22.10.1986.
182. O. Kucikina, Strannaia literatura – zametki kritika, „Pravda”,
02.11.1986.
183. V. Lakșin, Po pravde govoria, „Izvestia”, 2.12 1986.
184. P. Uliașov, Kakov je itog?, „Literaturnaia Rossia”, 5.12.1986.
185. Cosgrove, op. cit., pp. 99-100.
– 82 –
contextul în care peste 50% din secretarii de partid fuseseră

și ei schimbați, iar peste 40% din miniștrii erau nou numiți în
funcții186. Prin astfel de măsuri, Gorbaciov și-a asigurat cadrul
structural necesar, iar 1987 poate fi considerat anul relansării
politicii glasnost187.
În strânsă legătură cu acțiunile finalizate în 1987, cel puțin
patru evenimente pot fi apreciate ca având rol de referențial
pentru înțelegerea politicii glasnost, în special din perspectiva
scopului final al lucrării, respectiv reflectarea Revoluției din
decembrie în presa sovietică.
Primul îi are ca protagoniști, pe deja nelipsitul personaj
din toate acțiunile epocii perestroika, Aleksandr Iakovlev, dar
și „Pamiati”, o organizație naționalistă înființată în 1985188.
Această organizație, în primăvara anului 1987, a transmis
liderilor politici ruși o scrisoare deschisă cu titlul Opriți-l
pe Iakovlev (Ostanovite Iakovleva). Scrisoarea, care este un
rechizitoriu la adresa lui Iakovlev, începe cu o atenționare:
Iunie 1987 se poate dovedi la fel de fatal pentru soarta

Patriei noastre, ca și iunie 1941. Următoarea plenară a
186. C. Corneanu, art. cit.

187. Kathryn Stoner, Weiss Michael McFaul, Domestic and International
Influences on the Collapse of the Soviet Union (1991) and Russia’s Initial
Transition to Democracy (1993), Center on Democracy Development
and The Rule of Law, Spogli Institute for International Studies,
Standford, 2009, p. 27, accesibil pe http://cddrl.fsi.stanford.edu/sites/
default/files/No_108_StonerWeiss_domestic_and_international_
influences_on_collapse_of_USSR.pdf, consultat în data de 10.11.2017.
188. De fapt, „Pamiat” s-a desprins dintr-o organizație mai veche,
denumită „Vitiaz”, constitută la sfârșitul anilor ’70, în scopul îngrijirii
monumentelor istorice și pregătirii aniversării a 600 de ani de la bătălia
de la Kulikovo. În 1985 gruparea „Vitiaz” s-a divizat în mai multe
secțiuni denumite „Pamiat”, una dintre acestea, și cea mai longevivă,
fiind condusă de Dmitri Vasiliev, A. Andreev și A. Gladkov. Deși inițial
promova idei naționalist-ortodoxe, organizația s-a poziționat treptat în
zona extremei drepte cu accente antisemite (antisioniste, cum susțin
liderii acesteia). Treptat a dispărut din prim-planul vieții politice, dar a
reapărut în 2005, plasându-se într-o zonă monarhist-ortodoxă (https://
en.wikipedia.org/wiki/Pamyat ).
– 83 –
CRISTIAN CHIRCA
Comitetului Central al PCUS se apropie. Mass-media

burgheze triumfă deja pentru că la această plenară A.
Iakovlev îl va învinge în cele din urmă pe E. Ligaciov și
va deveni a doua persoană din stat189.
În continuare este prezentată pe scurt evoluția în carieră a

lui Iakovlev, evidențiindu-se că, urmare a faptului că în 1972
a criticat într-un articol din „Literaturnnaia gazeta”, mai mulți
scriitori patrioți ruși (Șolohov, Leonov), a fost eliminat din
munca ideologică și trimis în Canada ,,de unde a revenit, iar
acum este un maestru absolut al mass-media”. Scrisoarea îl
etichetează pe Iakovlev drept principalul creator și susținător al
actualului curs politic care va duce la capitularea URSS în fața
imperialismului. În final, după ce este evidențiată influența sa
asupra lui Gorbaciov, Iakovlev este acuzat că susține interesele
Israelului și ale francmasoneriei fiind numit pericol național
Acțiunea „Pamiat” nu a avut efectul scontat, astfel încât în
iunie Iakovlev a devenit membru plin al Politburo, iar Ligaciov,
trecut pe un plan inferior, s-a distanțat total de Gorbaciov. Acest
episod, care evidențiază încă o dată rolul major al lui Iakovlev
în implementarea reformelor, spun unii, sau în căderea URSS,
spun alții, este abordat și într-o manieră ușor conspiraționistă
în lucrarea August 1991. Unde a fost KGB (Avgust 1991 g. gde
bîl KGB) al cărei autor, Oleg Hlobustov, ofițer și profesor la
academia KGB, susține că scrisoare era de fapt anonimă, iar
Iakovlev era agent al CIA190. În același timp, într-o altă lucrare,
construită pe date din arhivele CIA, dimpotrivă, se susține că
Iakovlev este „un manipulator al mass-media occidentale” și
un apparatcik și șef al propagandei sub Brejnev. Iakovlev este
nominalizat ca fiind autorul mai multor lucrări defăimatoare la
189. Ostanovite Iakovleva, accesibil pe http://old.nasledie.ru/

oborg/2_18/0009/01.htm, consultat în data de 11.11.2017. A se
vedea și „Trud” din 21.04.2000, accesibil pe http://www.trud.ru/
article/21-04-2000/5227_ostanovite_jakovleva_.html.
190. Oleg Hlobustov, Avgust 1991 g. gde bîl KGB, Algoritm, Moscova,
2011, p. 75.
– 84 –
adresa SUA: „The Call to Slaughter: American Falsifiers of the

Problems of War and Peace (Chemarea la sacrificiu: falsificatori
americani ai problemelor războiului și păcii) 1965”; „Ideology
of the American Empire (Ideologia imperiului american) 1967”;
„Pax Americana - the American Ideology (Pax Americana –
ideologia americană) 1969”; „The USA: From Great to Sick
(SUA, de la măreție la boală, )1969”191 (astfel de situații în
care o realitate este abordată și evaluată din perspective total
opuse m-au determinat să evit orientarea discursului spre zone
conspiraționiste în care argumentele sunt înlocuite uneori cu
intuiții, chiar dacă unele corecte, cu ipoteze sau și mai grav
cu pseudo-argumente fundamentate mai mult pe elemente de
retorică și teoria argumentării decât pe fapte).
Cert este însă faptul că, din acest moment, Gorbaciov și
Ligaciov se vor situa pe poziții ireconciliabile. Ascensiunea lui
Iakovlev nu fusese deloc pe placul lui Ligaciov, dacă luăm în
calcul și că, după întoarcerea sa din așa zisul „exil de 10 ani în
Canada, Iakovlev fusese numit în 1982 secretar al comitetului
central cu probleme de ideologie sub autoritatea lui Ligaciov”192.
Al doilea eveniment o aduce în prim plan pe Nina Andreeva,
lector la Institutul tehnologic Lensovet din Leningrad. În ediția
din 13 martie 1987, „Sovetskaia Rossia” a publicat o scrisoare pe
care Andreevna o adresa lui Gorbaciov. Scrisoarea, cu titlul Eu
nu pot renunța la principii (Ia ne mogu postupitsia prințipami)
exprima într-un registru relativ moderat, nemulțumirea pentru
politica de reforme impusă de Gorbaciov. Totodată, reclama
confuzia ideologică instituită de noile politici, aducându-se
critici atât conservatorilor naționaliști, cât și liberalilor. Andreeva
atrăgea atenția asupra ușurinței cu care era desconsiderat
191. Anatoliy Golitsyn, The Perestroika Deception. Memoranda to The

Central Intelligence Agency, p. XX și 101, accesibil pe https://archive.
org/stream/AnatoliyGolitsyn/Golitsyn-ThePerestroikaDeception-
TheWorldsSlideTowards TheSecondOctoberRevolution1995_djvu.txt,
192. Stephen Kotkin, Armageddon Averted The Soviet Collapse, 1970–
2000, Oxford University Press, 2001, p. 59.
– 85 –
CRISTIAN CHIRCA
trecutul, inclusiv perioada stalinistă care, în opinia acesteia,

avea și lucruri bune, pe care, susținea ea, presa ar trebui să le
prezinte193. Deși scrisoarea fost reprodusă și în alte publicații,
inclusiv în străinătate, presa centrală, respectiv „Pravda” și
„Izvestia”, dar nici agenția TASS nu au avut nicio reacție timp
de aproape trei săptămâni.
În 5 aprilie însă „Pravda” a publicat un articol nesemnat
cu titlul Prințipî perestroiki: revoliuționnost mîșlenia i deistvii/
Principiile perestroikăi: natura revoluționară a gândirii și
acțiunii, atribuit totuși lui Iakovlev, dar la care și-ar fi adus
contribuția însuși Gorbaciov.194 Referitor la libertatea presei,
articolul evidenția că fiecare ziar are propria politică, existând
deplină libertate în alegerea subiectelor cel mai bun exemplu
fiind chiar publicarea scrisorii Andreevei. Ulterior „Pravda”
nu a mai abordat subiectul decât sub forma scrisorilor și
opiniilor, foarte vizibil prezentate, în care cititorii condamnau
și combăteau cu „hotărâre revoluționară” poziția expimată de
Nina Andreeva195. Asupra acestei scrisori planează și astăzi o
umbră de incertitudine, existând păreri că atât conținutul, cât și
data publicării ar fi fost avizate de Ligaciov și de alți lideri ai
mișcării conservatoare196. În legătură cu data, se impune precizat
că scrisoarea a fost publicată cu o zi înainte că Gorbaciov să
înceapă vizita în Iugoslavia, iar Iakovlev în Mongolia197. De
asemenea, au fost făcute și unele asocieri speculative, una dintre
ele realizând o paralelă între scrisoarea Andreevei și scrisoarea
193. Nina Andreevna, Ia ne mogu postupitsia prințipami, accesibil pe

http://www.revolucia.ru/nmppr.htmm. Un punct de vedere al autoarei,
referitor la motivele și modul de abordare poate fi accesat pe http://
www.aif.ru/politics/russia/41401, într-un interviu acordat revistei
„Argumentî i factî” în 12.03 2013.
194. Prințipî perestroiki: revoliuționnost mîșlenia i deistvii, accesibil pe
http://soveticus5.narod.ru/88/prpe.htm, consultat în data de 10.11.2017.
A se vedea și Archie Brown, The Gorbachev Factor, Oxford University
Press, 1996, p. 174.
195. Lane, op. cit., p. 120.
196. McNair, op. cit., p. 84.
197. Brown, op. cit., p. 173.
– 86 –
trimisă țarului Nicolae al II-lea, în 1914, în ajunul intrării

Imperiului Rus în Primul Război Mondial, și cu trei ani înainte
de Revoluția din Februarie, de ministrul țarist Durnovo, prin
care acesta avertiza că politica adoptată de guvern va conduce
Rusia la dezastru și la revoluție198. Adepții acestei analogii susțin
că scrisoarea transmisă de Andreeva a anunțat de fapt, tot cu
trei ani înainte, implozia URSS, în timp ce Vadim Medvedev,
membru marcant al PCUS și responsabil cu probleme idologice,
a apreciat că scrisoarea Andreevei era doar vârful aisbergului
care reprezenta opoziție conservatoare în creștere199. Medvedev
avea dreptate și un argument în acest sens este acela că în luna
mai, în „Pravda”, a fost publicat un nou articol în care era
combătută tendința presei de a prezenta doar partea negativă a
anilor ’30, în special cultul personalității, fără să se țină cont,
susținea autorul că perioada stalinistă a avut și realizări200.
Al treilea și al patrulea eveniment au avut loc în 1988. Primul
dintre acestea, care din perspectiva obiectivelor lucrării, este
relatat pentru a evidenția versatilitatea și capacitatea de adaptare
a conducerii sovietice, este întâlnirea lui Gorbaciov cu patriarhul
Bisericii Ortodoxe Ruse și alți membri ai Sfântului Sinod, în
aprilie 1988. Întâlnirea poate fi apreciată ca fiind o măsură prin
care Gorbaciov, după cazul Andreeva, a transmis un mesaj
conciliator curentului naționalist-ortodox, având în vederea
Conferința unională care urma să se desfășoare în iunie 1988
și în cadrul căreia existau semnale că gruparea conservatoare
va lua poziție împotriva perestroika. Din acest moment, care
marca prima întâlnire între liderii politic și religios ai URSS
de după război, autoritățile vor primi asistență și sprijin din
partea Bisericii otodoxe pentru stabilirea unei baze morale a noii
ordini. Dintr-o perspectivă imaginară, putem aprecia că, în 1988,
la o mie de ani de când cneazul Vladimir îi creștinase pe ruși în
198. Zapiska Petra Nikolaievicia Durnovo Imperatoru Nikolaiu II

accesibilă pe http://www.pravoslavie.ru/smi/36667.html, consultată în
data de 17.10.2017.
199. Medvedev, op. cit., p. 71.
200. N.Siniakov, „Pravda”, 18.05.1987, în McNair, op. cit., p. 78.
– 87 –
CRISTIAN CHIRCA
apele Nistrului, deschizând drumul configurării viitorului mit

modern Moscova a Treia Romă, Gorbaciov redeschidea poarta
revenirii acestui mit în prim-plan după ce mitul, în perioada
bolșevică, stătuse camuflat în imaginar, sub forma Moscova a
Treia Internațională201.
Celălalt a fost Conferinţă unionala a PCUS (28 iunie-1
iulie 1988) care a consacrat pe deplin politica glasnost prin
adoptarea unei rezoluții în acest sens. Încă din timpul Plenarei
CC al PCUS din februarie 1987, Ligaciov își exprimase opoziția
față de continuarea reformelor, iar sala reacționase pozitiv la
discursul acestuia. Atunci a fost transmis unul dintre primele
semnale clare că disidența în rândurile conservatorilor ruși
se întărea cu membri marcanți ai elitei politice, unii, precum
Ligaciov, chiar foști susținători ai lui Gorbaciov. Acum disidența
conservatoare era mai mult decât un fapt împlinit, deoarece
devenise deja o amenințare pentru perestroika și glasnost.
Astfel, conferința a confirmat și existența unui puternic curent
de opoziție față de politicile reformatoare202. Prin pozițiile lor,
contestatarii au stârnit ropote de aplauze mai ales atunci când
Vladimir Karpov, susținut de Iakovlev la conducerea Uniunii
Scriitorilor din URSS, a declarat că efectele glasnost asupra
presei au condus ca articolele din unele publicații să semene cu
intrigile, calomniile și denunțurile din presa stalinistă, iar Igor
Ligaciov a continuat acuzând că unii redactori folosesc ziarele
pentru a-și îndeplini scopuri personale.
Cu toate acestea rezoluția deschidea definitiv calea glasnost
201. Despre mitul politic Moscova a Treia Romă mai mult în Adrian Ignat,
Cele trei Rome. Evoluția istorico-politică și religioasă a unui concept,
Ed. Universitară, București, 2012, și Cristian Chirca, Post-imperium,
ideea rusă a secolului XXI, teză de doctorat, coordonator prof.univ.dr.
Antoaneta Olteanu.
202. Boris Tî ne prav! (Boris, nu ai dreptate!) a replicat Ligaciov, în 1988,
după ce Elțîn a acuzat aparatul central al conducerii de partid că nu
susține reforma, conform „Argumentî i factî”, 12.03.2013, accesibil
pe http://www.aif.ru/politics/russia/zhenshchina_priostanovivshaya_
perestroyku_intervyu_s_ninoy_andreevoy consultat în data de
21.12.2017.
– 88 –
prin statuarea dreptului inalienabil al fiecărui cetățean de a

primi informații complete la orice întrebare din domeniul
vieții economico-sociale și politice, care nu constituie un secret
de stat sau militar și dreptul de a se exprima liber. „Izvestia”
chiar a publicat după conferință un articol în care se cerea ca
presa sovietică să fie independentă și să devină o forță majoră,
și nu „slujitoarea unor tovarăși”203. Se naște însă întrebarea:
după oficializarea și operaționalizarea glasnost presa sovietică
a devenit independentă, a ieșit din partiinost/ ideinost și s-a
transformat într-o forță majoră, caracterizată de pravdivost/
obiektivnost? Răspunsul ne interesează cu atât mai mult cât
această presă va fi peste mai puțin de doi ani unul dintre
principalii constructuri ai imaginii Revoluției române din
decembrie 1989.
Câteva note generale pentru configurarea unei imagini
preliminare vor fi prezentate în continuare.
203. „Izvestia”, 14.07.1988, McNair, op. cit.,p. 82.
– 89 –
CRISTIAN CHIRCA
Capitolul 6
PRESA SOVIETICĂ ÎN EPOCA

GLASNOST – NOTE GENERALE
În capitolele precedente, departe de încerca o prezentare

exhaustivă a originilor și evoluțiilor legate de presa rusă și
sovietică, nu am făcut altceva decât să configurez sumar notele
perceptive pe care cititorul să-și poată fundamenta o imagine
generală preliminară. În același timp, am încercat o prezentare,
la fel de succintă, a unor elemente care țin de imaginarul colectiv
al celor două popoare, sovietic (cu centralitatea sa rusă) și român
nu pentru a pleda într-o direcție sau alta, ci pentru a valorifica
unele considerații în demersul nostru ulterior.
Scurtele incursiuni în ceea ce privește situația blocului
răsăritean în anul 1989, precum și abordarea unor aspecte legate
de politica glasnost nu au avut alt scop decât tot acela de a
completa, în limitele impuse de obiectivele și economia generală
a lucrării, grila cu care cititorul să poată descifra aportul presei
sovietice în mediatizarea Revoluției române din 1989. Această
grilă însă ar fi incompletă fără o trecere în revistă, la fel de
succintă a unor noi elemente, relevante pentru peisajul mediatic
sovietic, în special cele care au legătură directă sau indirectă cu
cei patru actori mediatici care, pe segmentul de știri externe,
au realizat acoperirea mediatică a revoluției române: TASS,
„Pravda”, „Izvestia”, „Komsomolskaia Pravda”.
Înainte de toate însă se impune o observație.
Glasnost, în punctul său maxim de exprimare, nu a
asigurat niciodată o libertate totală a presei sovietice, în pofida
declarațiilor de intenție ale liderilor reformatori care au susținut
politica glasnost, inclusiv Gorbaciov. Acesta, cel puțin în
– 90 –
perioada inițială (1984-1987), înțelegea glasnost mai degrabă

ca o creștere și diversificare a fluxurilor de informații către
public decât ca libertate efectivă de exprimare204. Aleksandr
Bovin, redactor la „Izvestia”, susținea într-un articol publicat în
mai 1989 că glasnost este „doar jumătate de glasnost... sau mai
degrabă un sfert de glasnost.... Glasnost încă este condiționat și
dependent de autorități”205.
Chiar după 1988, pentru Gorbaciov glasnost nu era un
sinonim pentru sloboda slova (libertatea cuvântului)206. La rândul
lor conservatorii, în special prin pozițiile exprimate de Ligaciov,
continuau în 1989 să susțină că mass-media aveau înainte de toate
sarcina de formare și modelare a publicului și din acest motiv
presa trebuia să rămână sub controlul partidului care să poată lua
măsuri pentru temperarea tendințelor de independență excesivă207.
Întrebarea care se pune cu necesitate este cât de liberă era
această presă în 1989?
Pentru a nu intra în logica discursului propagandistic în
care mai întâi se pune eticheta și apoi se aduc argumente, voi
prezenta o serie de elemente care pot asigura un minim necesar
de cunoaștere pentru ca fiecare cititor să poată formula un
răspuns sau să deschidă o cale spre acest răspuns.
În 1989 în URSS încă funcționa un organism creat în 1922,
Direcția generală pentru protecția secretelor de stat în presă
în cadrul Consiliului de Miniștri al URSS – Glavlit, care avea
ca atribuții cenzura presei208. În pofida tendinței generale de
204. Brown, op. cit., p. 162.

205. „Moscow News”, 7.05.1989, conform Lane, op. cit., p. 327.
206. Gibbs, op. cit., p. 10.
207. McNair, op. cit., p. 81.
208. Glavnoe upravlenie po ohrane gosudarstvennîh tain v pechati pri SM
SSSR . A nu se confunda cu Goskomizdat (Gosudarstvenny komitet
po delam izdatelstv, poligrafii i knizhnoi torgovli), care cenzura
literatura. Despre cenzura sovietică a se consulta și Sergo Mikoyan,
Eroding the Soviet “Culture of Secrecy” Western Winds Behind Kremlin
Walls accesibil pe https://www.cia.gov/library/center-for-the-study-
of-intelligence/csi-publications/csi-studies/studies/fall_winter_2001/
article05.html consultat în data de 23.11.2017.
– 91 –
CRISTIAN CHIRCA
liberalizare a presei, apărută după 1987, Glavlit a continuat să fie

activ, deși la un nivel mult mai scăzut, până în iulie 1990 când
a fost desființat odată cu intrarea în vigoare a noii legii a presei
(dar a fost menținut totuși un birou pentru verificarea literaturii
străine). În 1988, Vladimir Boldîrev, șeful Glavlit, susținea într-
un interviu că acest organism are ca scop restrângerea libertății
de opinie în cazul în care era subminat socialismul, se făcea
propagandă războiului și discriminării rasiale sau se promova
violența naționalistă sau religioasă. De remarcat totuși aria
relativ extinsă de acțiune pe o altă direcție, precizată chiar de
Boldîrev, respectiv intențiile care pot aduce prejudicii țării și
intereselor sale de securitate precum și principiilor moralei
socialiste209. Doi ani mai târziu, după ce a fost adoptată noua
lege a presei, Boldîrev considera că activitatea Glavlit nu s-a
încheiat și că ea va continua, în sensul oferirii de consultanță,
dar și pentru controlul informațiilor venite din afara URSS210.
Alături de Glavlit, acționa și un alt mecanism de control al
presei, exercitat de stat, care deținea monopolul hârtiei de ziar
și al distribuției. Din acest motiv unele publicații independente
se puteau confrunta cu probleme logistice legate de tipărire și
distribuție atunci când deveneau incomode. Aceste probleme
au ocolit însă „Pravda„ și „Izvestia” care au fost ținute pe linia
de plutire de sprijinul guvernamental211.
Gorbaciov și echipa sa, în special Iakovlev, interveneau
în politica editorială a unor ziare și chiar făceau presiuni asupra
redactorilor șefi, mergând până la demiterea acestora. Cel puțin două
exemple, în care au fost implicați lideri politici din vârful ierarhiei,
sunt mai mult decât edificatoare în susținerea acestei afirmații.
209. „Izvestia”, 03.11.1988 în Lane, op. cit., pp. 325-326.

210. Michael Dobbs, Soviet Censorship Dead Bit Showing Signs Of Life,
Washington Post, 2.8.1990, accesibil pe https://www.washingtonpost.
com/archive/politics/1990/08/02/soviet-censorship-dead-but-showing-
signs-of-life/debedb49-f44f-42b0-a335-b076a64c911d/?utm_
term=.707e46001196 consultat în 27.11.2017.
211. Stephen Lovell, The Russian Reading Revolution Print Culture in the
Soviet and Post-Soviet Eras, Palgrave Macmilan, 2005, p. 124.
– 92 –
Primul, este legat de rezultatele unui sondaj de opinie,

publicate în 1989 de revista „Argumentî i Faktî”, care evidențiau
că Elțîn, Saharov și Popov se bucură de mai multă popularitate
decât Gorbaciov. Acesta din urmă a fost atât de deranjat, încât
a cerut demisia redactorului Vladislav Starkov, care a refuzat să
demisioneze, beneficiind de sprijinul larg al jurnaliștilor. Disputa
a fost una de mare notorietate și a afectat puternic imaginea de
democrat a lui Gorbaciov212.
Al doilea, are ca punct de plecare ediția din 18 septembrie
1989 a ziarului „Pravda”, în care a fost reprodus un articol din
ziarul italian „La Repubblica” referitor la vizita pe care Boris
Elțîn o făcuse în SUA la începutul lunii. În articol se relata că,
pe timpul celor cinci zile cât a durat vizita, Elțîn a fost mai mult
beat, consumând două sticle de vodkă, patru sticle de whisky și
mai multe cocktailuri la întâlnirile oficiale. Articolul a produs
agitație, Elțîn având o reacție furibundă și ca urmare, în 19
octombrie 1989, redactorul-șef al „Pravda”, Viktor Afanasiev,
a fost obligat să demisioneze, fiind înlocuit cu Ivan Frolov,
apreciat ca fiind un reformist213. Frolov, care a condus ziarul
în perioada Revoluției din 1989, a oferit următoarea explicație
pentru înlocuirea lui Afanasiev:
El a fost zece ani cu Brejnev, iar acum timpul lui a trecut.

Este ceva obișnuit ca, atunci când se schimbă Secretarul-
General, să fie schimbat și redactorul-șef. „Pravda” este
o oglindă a Secretarului-General. Acest ziar nu este al
partidului, nu este al Politburo, ci un ziar al Secretarului-
General... Afanasiev nu a fost pentru glasnost. El a fost pentru
continuarea dictaturii de partid, dar pentru un partid curat.214
În legătură cu acest acest episod, Gorbaciov a susținut în

memoriile sale că articolul despre Elțîn a fost doar pretextul
212. Michael Urban et all, The Rebirth of Politics in Russia, Cambridge
University Press, 1997, p. 81 în The Truth about Glasnost in the Soviet
Union, accesibil pe http://www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic.
php?t=52073 consultat în data de 12.10.2017.
213. McNair, op. cit., pp. 86-87.
214. Ibidem.
– 93 –
CRISTIAN CHIRCA
demiterii, deoarece, în realitate, adevăratul motiv a fost acela

că Afanasiev se opunea continuării glasnost215.
Serghei Kurghinian și Serghei Kara-Murza, doi reprezentanți
de calibru ai intelighenției ruse, conservatori moderați, remarcau
că în plină epocă glasnost ei nu reușeau să-și publice articolele
care conțineau note critice la adresa politicilor guvernamentale.
Kurghinian relatează că, atunci când când a cerut să i se
comunice motivul pentru care nu este publicat un consilier
guvernamental, i-a argumentat sec: „cine nu este cu noi este
împotriva noastră”216.
Lui Serghei Kara-Murza, care încerca în 1988 să publice
un articol referitor la instituirea unui mecanism privind ajutorul
de somaj, i s-a oferit ca argument pentru refuz faptul că, pur
și simplu, redactorii-șefi nu sunt de acord cu punctul său de
vedere217.
A. Druzenko, redactor la „Pravda”, scria în 1989 că ziarele
centrale continuă să fie saturate de materiale oficiale publicate
pe patru și uneori șase coloane: „discursuri, decrete, întâlniri,
recepții, plecări sosiri, declarații ale TASS care sunt replicate
de ziarele regionale și de emisiunile radio și TV”218. Druzenko
sublinia că, din acest motiv, indiferent de cerințele cititorilor,
trebuia să respecți indicațile primite atunci când ți se cerea să
215. Mikhail Gorbaciov, Memoirs, New York: Doubleday, 1996, p. 209,
conform The Truth about Glasnost in the Soviet Union, accesibil pe
http://www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic. php?t=52073, consultat
în data de 12.10.2017.
216. Sergei Kurghinian et al., Post-Perestroika: konțeptualnaia model
razvitia nașego obsșcestva, politiceskih partii i obșcestvennîh
organizații, Moscova, Politizdat, 1990, electronic edition: http://www.
ecc.ru/books/pp/pp.htm conform The Truth about Glasnost in the Soviet
Union, accesibil pe http://www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic.
php?t=52073, consultat în data de 12.10.2017.
217. Serghei Kara-Murza, Manipulația soznaniem, Moscova, Eksmopress,
2001, conform The Truth about Glasnost in the Soviet Union, accesibil
pe http://www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic. php?t=52073,
218. A. Druzenko, O glasnosti, ofițioze u procem, „Pravda”, 18.8.1989, în
McNair, op. cit., p. 62.
– 94 –
publici discursul unui lider care, de regulă ocupa mai multe

pagini. El adăuga că indicațiile privind publicarea unor materiale
oficiale erau transmise de TASS și era aproape un sacrilegiu să
ignori aceste indicații. Spre exemplu, în ediția din doi august
1989, prima pagină din „Pravda” a fost ocupată de următoarele
materiale: o declarație a Politburo-ului privind unele măsuri de
politică internă și externă; discursul lui Gorbaciov în Sovietul
Suprem; un apel al Sovietului Suprem către Congresul SUA; o
intervenție a lui Gorbaciov în Sovietul Suprem; o telegramă de
felicitare a lui Gorbaciov către Hashemi Rafsanjani cu ocazia
alegerii sale ca președinte; o altă intervenție a lui Gorbaciov
în Sovietul Suprem219. După cum vom constata, o mare parte
din constatările lui Druzenko vor fi identificate și în tehnica și
politica editorială a celor patru actori analizați în lucrare.
Un element foarte relevant în peisajul mediatic sovietic
din 1989 era menținerea și rafinarea producției samizadt-
ului. Samizdatul a fost una dintre cele mai articulate reacții
ale intelighenției sovietice la cenzură, începând cu 1960,
și se referă la publicistica neoficială necenzurată. Această
publicistică era realizată în condiții de conspirativitate cu
mijloace rudimentare și cu o distribuție clandestină, de regulă,
de la un cititor la altul sau în grupurile de prieteni, și includea
literatură, pamflete politice, manifeste, note critice și chiar ziare
precum „Sintaksis” sau „Hronika tekușcih sobîtii” care era
difuzat în 1968 sub forma unui buletin (în cazul în care aceste
publicații erau tipărite în străinătate și apoi aduse clandestin în
URSS vorbim de tamizdat)220. Antoaneta Olteanu inventariază
reviste samizdat încă din 1956: „Eres”, „Kultura”, „Litfront
litfaka”, „Elektron” (Leningrad), „Informația”, „Bumerang”,
„Feniks-61”, „Feniks-66” (Moscova), dar și producții mai noi
precum „Hronika tekușcih sobîtii”, „37”, „Ceasî”, „Severnaia
Pocita”, „Mitin jurnal”, „Arhiv”, „Pamiat”221.
219. Ibidem, pp. 62-63.
220. Ann Komaromi, Uncensored Samizdat Novels and the Quest for
Autonomy in Soviet Dissidence, Northwestern University Press,
Evanston, 2015, p. 6 și 36.
221. Olteanu, art. cit., p. 211.
– 95 –
CRISTIAN CHIRCA
Surprinzător însă, deși începând cu 1986 au fost tipărite toate

operele care apăruseră sub forma samizdat în perioada lui Brejnev,
iar Glavlit își redusese activitatea, producția samizdat a crescut
după 1987, în special pe zona revistelor și ziarelor, vorbindu-se
chiar de un nou samizadat jurnalistic în care se detașau revistele
„Glasnost’”, „Ekspress-hronika” și „Obșcina”. Aceste reviste
acopereau prin orientarea lor aproape tot spectrul politic, iar în
1989 se estimează că au circulat circa 80.000 de exemplare222.
Noul samizadat s-a dezvoltat însă și în contextul în care
cenzura devenise mai relaxată, iar mijloacele de multiplicare
și tipărire mai diversificate și mai avansate din punct de vedere
tehnologic. Dar deși revistele noului samizadat acopereau
un spectru politic larg, pornind de la susținerea reformelor și
până la susținerea anarhismului naționalist, unde, de exemplu,
„Obșcina” a jucat un rol major în organizarea mișcării anarhist
sindicaliste, o nouă serie de inițiative, din zona oficială, vor fi
orientate strict pe sprijinul mediatic al curentului reformator223.
În ianuarie 1989 apare prima ediție a unei noi reviste
lunare „Izvestia ȚK KPSS” al cărei titlu sugera o întoarcere la
„Izvestiile” începutului și care își propunea să reînvie spiritul
222. Samizdat i novaia politiceskaia pressa; po materialam kollekții

Moskvî i Sankt-Peterburga; Svodnîi katalog periodiceskih izdanii,
accesibil pe http://www.auditorium.ru/books/470/sam_p3_1-100.
htm, consultat în data de 13.11.2017; Aleksandr Suetnov, Samizdat.
Novîi istocinik bibliografirovaniia, „Sovetskaia bibliografia”, No. 2,
1989, p. 10, în Lovell, op. cit., pp. 111-113. A se vedea și „Russkii
jurnal”, Samizdat: epohi, tekstî, sudibî, accesibil pe http://www.russ.ru/
Mirovaya-povestka/Samizdat-epohi-teksty-sud-by, consultat în data de
14.11.2017.
223. Michael Urban, Vyacheslav Igrunov, Sergei Mitrokhin, The Rebirth
of Politics in Russia, Cambridge University Press, 1997, p. 81 conform
The Truth about Glasnost in the Soviet Union accesibil pe http://www.
soviet-empire.com/ussr/viewtopic. php?t=52073 consultat în data de
12.10.2017;
https://books.google.ro/books?id=rcERpWbjuwUC&pg=PA346&lpg=P
A346&dq=Glasnost%27,+Ekspress-khronika+%C8%99i+Obshchina,
– 96 –
glasnost de pe vremea lui Lenin notificând (izveșciat) cele mai

importante evenimente din lume, dar și din activitatea Politburo
și a PCUS în general.
O inițiativă comună a Uniunii Jurnaliștilor și a TASS
din 1988 s-a materializat în 1989 prin apariția revistei „Eho
planetî”, prima revistă care se va autofinanța și care, conform
inițiatorilor, era echidistantă politic. „Eho planetî” însă este și
una dintre primele reviste în care s-a publicat un articol critic
semnat de Nikolai Morozov despre regimul ceaușist în vara
lui 1989. Articolul, apreciat în mediul jurnalistic moscovit ca
fiind „o adevărată lovitură dată lui Ceaușescu”, făcea referire
la programul de sistematizare a satelor, comparând măsurile
luate ca fiind similare cu cele adoptate de URSS în anii 50224.
Un alt element relevant este înființarea, în decembrie 1989,
conform unei rezoluții a CC al PCUS, a cotidianului „Raboceaia
tribuna” (fost „Soțialisticeskaia industria”) și revistei lunare
„Dialog”, dar și a unei agenții de presă, NotaBene Press.
Înființarea acestor noi media a avut loc concomitent cu
inițierea unor măsuri pentru reformarea activității jurnalistice,
în contextul dezbaterilor pe marginea proiectului Legii presei
care va fi adoptată în iulie 1990.
Exemplele de acest gen sunt mai multe și pot susține o
ipoteză potrivit căreia presa sovietică era abia la începutul
drumului spre independență, ea fiind încă sub autoritatea,
aparent mai relaxată, a statului. Însă trebuie precizat, a unui
stat care pierdea în fiecare zi din autoritatea dictatorială specifică
regimurilor comuniste, în contextul în care nici oamenii și nici
instituțiile nu aveau încă exercițiul democrației.
Din perspectiva obiectivelor lucrării însă un element
important este și cel referitor la activitatea externă a presei
sovietice, în special pe segmentul de știri.
În 1989 știrile din mediul internațional erau rezultatul
integrat a trei surse distincte de de informare. În primul rând
știrea primară era transmisă de corespondenții ziarelor centrale,
– 97 –
CRISTIAN CHIRCA
„Pravda” și „Izvestia”, deși funcție de zona de interes existau

și alte acreditări, cum ar fi pentru „Trud”, ziarul sindicatelor.
O altă sursă era reprezentată de corespondenții agenției
TASS care aveau o zonă mult mai largă de acoperire al cărei
centru de greutate era axat pe știrile de mare impact, din zona
guvernamentală, de politică externă sau de securitate. Acești
corespondenți, spre deosebire de cei ai ziarelor centrale, trebuiau
să asigure fluxuri constante de știri care alimentau buletinele
de știri TV și radio, dar și ziarele centrale (unionale) și locale.
Alături de aceste surse și complementar lor în redacțiile ziarelor
din Moscova, dar și la sediul central al TASS, știrile erau filtrate
și apoi prelucrate de redactori specializați pe spații de interes
sau pe anumite subiecte.
Activitatea pe domeniul știrilor internaționale s-a reformat
mult mai greu decât acvtivitatea internă, deoarece pe această zonă
politica glasnost trebuia aplicată cu mult mai multă prudență,
în special în statele socialiste. Aici corespondenții trebuiau
să selecteze cu atenție știrile pentru a nu pune în dificultate
guvernele și partidele frățești sau ideologia comunistă. Știrea
internațională sovietică nu era doar un element de informare
a opiniei publice, ci și un element de politică externă225. Așa
cum remarca Nikolai Morozov, comparativ cu corespondenții
occidentali, cei sovietici, „aflându-se într-o țară frățească”, nu
puteau în mod deschis să se ocupe „de căutarea în gunoi. Sarcina
noastră era să întărim și să largim, deși etica profesională
cerea obiectivitate... Iată de ce ziariștilor din URSS le-a fost
deosebit de greu să lucreze în România” și în plus, argumentează
Morozov pentru a întări greutățile muncii de jurnalist, „în
România ceaușistă interesul străinilor pentru a afla situația reală
era asimilat cu activitatea de spionaj”226.
Tot el relatează că, în 1987, a fost foarte surprins de
abundența de informații senzaționale din corespondența
unui jurnalist occidental despre vizita lui Andrei Gromîko la
225. McNair, op. cit., pp. 65, 93, 97, 99-101.

226. Morozov, op. cit, pp. 44-45.
– 98 –
București: „De unde știi toate aceste amănunte ale întâlnirii

dintre Ceaușes descoperirea victimelor Gromîko, l-am întrebat
uluit. Habar nu am, mi-a replicat el senin. Dar dacă nu voi
da o știre interesantă, nu mă va citi nimeni și o să-mi pierd
postul”227. Relatarea lui Morozov nu are alt scop decât acela de
a evidenția că, spre deosebire de corespondenții occidentali,
cei sovietici erau mult mai rezervați, deoarece pozițiile lor erau
asociate cu poziția partidului sau a guvernului sovietic, având
în vedere că media era controlată de stat, chiar și în decembrie
1989. Din acest motiv, frecvent, sovieticii aveau tendința să
temporizeze transmiterea unor știri sau să aștepte un semnal
de la Moscova, fapt pe deplin confirmat și în cazul mediatizării
Revoluției române din 1989 când prima reacție oficială în presa
sovietică scrisă este înregistrată în 19 decembrie, deși, așa cum
vom vedea, există argumente potrivit cărora prima reacție a fost
de fapt înregistrată în 18 decembrie.
Cert este faptul că, în 1989, scena mediatică sovietică
era amplu disputată în special de cele două tabere majore –
conservatorii, care începeau deja să acopere ideologia marxistă
cu o mantie naționalistă – și reformatorii din tabara lui
Gorbaciov, în care se contura o tot mai vizibilă aripă disidentă,
ultrareformatoare de orientare liberală.
În ceea ce privește publicațiile centrale, cu acoperire
națională, reprezentativ pentru conservatori continua să fie
„Sovetskaia Rossia” „Molodaia gvardia” și, desigur, „Naș
sovremennik”. Ambele publicații își vor radicaliza discursul
și se vor poziționa într-o zonă ultraconservatoare pe măsură ce
tabăra reformatoare obținea victorii.
Reformiștii erau susținuți de „Izvestia” și „Komsomolskaia
Pravda”, dar și de „Literaturnaya gazeta” , „Sovestakaia kultura”
și „Ogoniok”. În ceea ce privește „Pravda”, în calitate de oficios
al PCUS, linia ei a fost mai degrabă de centru, în contextul
în care limitele impuse de ideologie erau permanet dublate de
susținerea glasnost. „Ogoniok”, revistă din același grup editorial
227. Ibidem, pp. 36 și 44.
– 99 –
CRISTIAN CHIRCA
cu „Pravda”, poate fi apreciată ca fiind o supapă prin care

„Pravda” susținea zona conducerii politice, de fapt, îl susținea
pe Gorbaciov, în virtutea faptului că, așa cum am văzut anterior
„Pravda” era evalut ca un ziar al secretarului general. În ceea ce
privește poziția TASS poate că cel mai bine este surprinsă chiar
de unul din corespondenții săi, respectiv Nikolai Morozov, care
consideră că, în contextul existent în 1989, TASS era nevoită
să se „orienteze spre poziția oficială”. După cum vom constata
în continuare, Morozov nu era departe de adevăr.
– 100 –
Capitolul 7
ÎNTRE VOLNENIA V TIMIȘOARE

(TULBURĂRI LA TIMIȘOARA) ȘI
PEREMENA! (SCHIMBARE)
TASS upolnomocen zaiaviti...
(TASS este împuternicită să declare...)
Primele relatări despre Revoluția română din decembrie

le-am identificat în presa sovietică, începând cu data de 18
decembrie 1989.
Atunci, la ora 12.23, TASS aduce pentru prima oară presa
sovietică în prim planul surselor de informații referitoare la
evenimentele din România printr-o știre preluată, via Berlin,
de la agenția ungară MTI. În această știre se relata despre
ciocnirile înregistrate la Timișoara, între forțele de ordine și
demonstranți, pe fondul „încercărilor acestora de a împiedica
evacuarea pastorului reformat László Tőkés din locuința sa”,
evidențiindu-se că „pastorul și familia sa au fost protejați
de mai multe zile de lanțuri umane formate din cetățeni de
naționalitate maghiară și română”228. Totodată, se menționa că
protestul era îndreptat și împotriva conducerii țării și că aceste
ciocniri, pe timpul cărora au fost operate arestări, au durat două
ore229. Deși, în aceste prime relatări, era citată agenția MTI,
preluarea făcută de TASS, și ulterior de toată presa sovietică,
228. Miodrag Milin, Timișoara în arhivele Europei Libere, 17-20 decembrie

Ed. Fundația Academia Civică, București, 1999, pp. 64-65. A se vedea
și Stoenescu, op. cit., p. 650.
229. Ibidem.
– 101 –
CRISTIAN CHIRCA
va conferi greutate și credibilitate unor informații false (fake-

news) furnizate de unguri (cu argumente precum: „dacă
avem în vedere că această ştire vine de la Moscova” – N. C.
Munteanu sau „depeşa TASS este cea mai bună dovadă” – Emil
Hurezeanu230). Două dintre aceste fake-news au fost rostogolite
de întreaga presă internațională, prima fiind cea care susținea
că izbucnirea revoluției la Timișoara a fost generată de revolta
minorității maghiare (preluată de TASS și Radio Moscova, în
18 decembrie) și a doua, cea care-l eticheta pe László Tőkés
ca fiind militant pentru apărarea drepturilor omului (preluată
de „Izvestia”, în 19 decembrie)231. Ambele informații le vom
identifica frecvent în relatările corespondenților sovietici în
perioada 19-31 decembrie 1989.
Tot în 18 decembrie buletinul de uz intern cu circulație
restrânsă al agenției TASS prezenta știri din presa internațională
care făceau referire la „ciocniri serioase între forțele de securitate
și participanții la demonstrația antiguvernamentală care a avut
loc la Timișoara”.232
În aceeași zi, la ora 18.13, Radio Moscova relata în cadrul
emisiunii „Aici Moscova”:
România a închis azi granițele cu Ungaria și Iugoslavia,

transmite agenția ungară de informații MTI. Aceeași agenție
precum și reprezentanți ai serviciului vamal din Iugoslavia
au declarat că trupele au blocat Timișoara, al patrulea oraș
ca mărime din vestul României, unde în ultimele zile au avut
loc, potrivit relatărilor agențiilor de știri, acțiuni de amploare
ale reprezentanților minorității ungare în apărarea drepturilor
230. 18.12.89  Actualitatea românească: Timișoara în revoluție, accesibil

06.10.2017.
231. A se consulta și A. M. Stoenescu, op. cit., pp. 654-655.
232. Informarea ambasadei României la Moscova către Ministerul
Afacerilor Externe, 19 decembrie, ora 14.30, în Preda, Retegan, op. cit.,
p. 460, și Milin, op. cit., p. 83. Buletinul cu circulație restrânsă integra
revista presei transmisă de birourile TASS acreditate în diferite state și
era prezentat unui număr limitat de persoane.
– 102 –
lor. Demonstranților li s-au alăturat și cetățeni de naționalitate

română, acțiunile transformându-se într-o manifestație
împotriva conducerii țării și sistemului existent în țară”233.
Știrea transmisă de Radio Moscova era prezentată și de

televiziunea sovietică în cadrul programului de știri „Vremia”,
precizându-se că în Timișoara au avut loc confruntări violente între
forțele de ordine și „manifestanții care au încercat să împiedice
acțiunea de scoatere din casă a preotului László Tőkés”234.
O constatare care se poate face în această etapă a analizei
este că primele relatări ale presei sovietice despre revoluție nu
au avut ca surse corespondenții sovietici acreditați în România,
ci relatări ale presei internaționale. Nikolai Morozov întărește
această constatare în cartea sa, evidențiind că în dimineața
zilei de 18 decembrie centrala TASS din Moscova a transmis
corespondenților din București o telegramă în care se reproșa
„pasivitatea” acestora: „toate agențiile transmit informații despre
Timișoara, iar TASS tace” și se preciza că „o gazetă moscovită
publicase, fără a menționa sursa, un material senzațional în care
descria plastic situația din acest oraș”235.
După cum am văzut însă „tăcerea TASS” nu era completă,
ceea ce ne poate duce cu gândul că atenționarea viza, în
primul rând, sau poate exclusiv, filiala din București. Morozov
confirmă această constatare, atunci când admite că biroul
TASS din București nu acoperea evenimentele din Timișoara,
invocând două cauze: lipsa știrilor oficiale, deoarece Agerpres,
la solicitările formulate de corespondenții TASS, transmisese
un răspuns sec: „Nu avem informații despre evenimentele din
Timișoara”, precum și imposibilitatea de a relata direct din
Timișoara, deoarece „orașul era înconjurat de armată și de
trupele ministerului de interne236.
233. Milin, op. cit., pp. 83, 96.

234. Informarea ambasadei României la Moscova către MAE, 19
decembrie, ora 14.30, în Preda, Retegan, op. cit., p. 460.
236. Ibidem.
– 103 –
CRISTIAN CHIRCA
Deși mi-am propus să evit abordările din zona teoriei

conspirației, în special din dorința de a conferi lucrării o mai
mare disponibilitate pentru verificarea și eventual corectarea
autenticității unor date și conținuturi de comunicare, se impune
totuși să evidențiez că există în zona de dezbatere a istoriei
jurnalismului sovietic, un curent de opinie potrivit căruia,
tradițional, corespondenții TASS lucrau și pentru KGB.
Pe această direcție se arată că știrile TASS erau clasificate
în funcție de „sensibilitatea” lor politică, sau de altă natură,
într-un cod de culori: verde și albastru – știrile care puteau fi
transmise către publicul larg, alb – pentru știrile cu circulație
limitată în rândurile unor persoane selectate, iar roșu – știrile
destinate vârfurilor conducerii politice și de stat237.
Ca urmare, nu poate fi exclusă ipoteza transmiterii de către
corespondenții TASS a unor știri albe sau roșii cu circulație
restrânsă pe acest subiect sau în conexiune cu el. Nikolai
Morozov chiar recunoaște că avea cunoștință de știrea transmisă
de „Europa liberă” referitoare la situația din Timișoara încă din
16 decembrie, dar susține el, știrea nu produsese o impresie
deosebită în rândurile jurnaliștilor străini acreditați la București
(atunci oare de ce TASS formulse o cerere către Agerpres și chiar
luase în calcul trimiterea unui corespondent la Timișoara?). Data
de 16 decembrie era invocată și de o telegramă a ambasadei
României din Varșovia în care se preciza că „presa, radioul
și televiziunea din Polonia, începând cu seara zilei de 16
decembrie, prezintă o serie de știri referitoare la evenimentele
de la Timișoara și la închiderea granițelor. Se fac tot felul de
afirmații privind intervenția miliției și existența unor victime
(morți și răniți)”238.
În același timp, atunci când vorbim despre „tăcerea TASS”
sau, mai bine zis, despre tăcerea oficială a TASS, mai putem lua
237. Mai mult în Paul Lendvai, The Bureaucracy of Truth: How Communist
governments manage the news, Burnett Books London, 1981.
238. Comunicarea ambasadei României la Varșovia către Ministerul
Afacerilor Externe, 19 decembrie ora 13.40, în Preda, Retegan, op. cit.,
p. 459.
– 104 –
în calcul două elemente.

În primul rând, nu se poate trece cu ușurință peste dezvăluirile
unor autori care, cu argumente bine conturate, asociază activitatea
corespondenților sovietici din România cu activitatea serviciilor
de informații sovietice, ceea ce susține ideea transmiterii unor
informații albe sau roșii care, bineînțeles, nu au fost date
publicității și, foarte probabil, nici măcar nu sunt indexate din
surse TASS. Oricum, acest subiect este prea controversat, prea
vast și insuficient documentat pentru a fi abordat în prezenta
lucrare, chiar și tangențial, cu atât mai mult cu cât, personal,
mă plasez în zona celor care consideră că implicarea serviciilor
de informații în Revoluția română din decembrie 1989, în lipsa
unor date certe, este frecvent supraevaluată.
În acest punct se impune o scurtă paranteză. În literatura

rusă este consemnată totuși o lucrare dedicată Revoluției
române din decembrie 1989 − Aroma românească. Scene
din Revoluția din decembrie (Rumînskii aromat. Sțenî
dekabriskoi revoliuții) publicată la editura Aleteia din
Sankt Petersburg în anul 2010 sub semnătura lui Nikolai
Kolokolcicov239. Lucrarea etichetată de autor ca fiind un
docufiction este un hibrid în care se împletesc permanent
realități și ficțiuni despre Revoluția română din decembrie
1989 după o tehnică în care „tot ce s-a petrecut public este
prezentat ca documentar, tot ce privește sfera privată este
o ficțiune”240. Încă de la început autorul relatează de la ce
a plecat această carte: „În iarna anului 1990, la redacția
239. Viaceslav Samoșkin apreciază că „numele autorului este un pseudonim
clar (traducându-se în românește “Clopoțelul”) și se pare că în spatele lui
se află un ziarist rus care a lucrat in România în calitate de corespondent
permanent și care a “văzut totul”(conform http://roncea.ro/2009/12/10/
agentul-morozov-se-intoarce-o-noua-cartea-despre-revolutia-romana-
aroma-romaneasca-armata-rosie-vine-din-nou-la-bucuresti/ consultat
în data de 12.10.2017). La rândul ei Anna Gladîșeva indică, fără
a prezenta și argumente, că autorul este de fapt un pseudonim al lui
Nikolai Morozov (art. cit., p. 160).
240. Nikolai Kolokolcikov, Rumînskii aromat. Sțenî dekabriskoi revoliuții,
Aleteia, Sankt-Petersburg, 2010, pp. 5-6.
– 105 –
CRISTIAN CHIRCA
săptămânalului bucureștean „Expres” a venit la mine un

tânăr ziarist român și mi-a propus să scriem împreună o
carte despre rolul KGB-ului în Revoluția română. I-am
răspuns că nu dispun de fapte reale. După o vreme, în
România au apărut o serie de broșuri științifico-fantastice
despre revoluție, în care eu figuram ca fiind unul dintre
personajele sinistre, chiar sub numele meu adevărat”241.
Cu toate acestea, susține autorul încă din prefață „cititorul
se va alege din acest text cu o imagine cu adevărat reală
despre evenimentele din decembrie”. Despre subiectul, pe
cât de cercetat pe atât de controversat, al implicării servicilor
secrete autorul apreciază că, „în ceea ce privește rolul jucat
de KGB, CIA etc. este greu de presupus că în acel moment
și în acel loc nu au fost prezente serviciile speciale care se
respectă”242. Dezvoltat în logica unui veritabil thriller, cu tușe
conspiraționiste, romanul îl are în centru pe corespondentul
de presă sovietic Nikolai Kolokolcikov. Acesta este chemat
de redactorul-șef al publicației care, după ce îi face o scurtă
prezentare a situației din România, îi prezintă și o evaluare
a KGB:
KGB URSS Secret
Direcția Generală Principală
Departamentul 11
O îngrijorare alarmantă provoacă regimul putred și
neostalinist al lui Ceaușescu, care s-a retras din Organizația
Tratatului de la Varșovia. În următorii ani nu este exclus
un colaps economic. Pierderea controlului asupra situației
poate duce la consolidarea relațiilor cu Occidentul. Mai
1983243.
Redactorul-șef îl mai informeză că, după plata datoriei
externe, așteptările populației pentru îmbunătățirea nivelului
de trai nu s-au îndeplinit și de aceea în România există o
stare de tensiune crescută fiind posibilă o escaladare rapidă a
evenimentelor: „Din acest motiv, deschidem acolo un punct
de corespondență... Prin urmare vă dorim succes”, încheie
241. Ibidem, p. 5.
242. Ibidem, pp. 5-6.
243. Ibidem., p. 18.
– 106 –
redactorul-șef, după care reporterul trimis în România este

prins în vârtejul evenimentelor din decembrie 1989 de la
București. Aici, la propunerea unui academician român,
Iamandi, reporterul are o întâlnire cu Andrei, colonel de
securitate, care-i prezintă un alt document din care rezultă
că „liderul nostru și-a pierdut din popularitate, mai mult
decât atât el a pierdut contactul cu realitatea” și pe acest
fond se „așteaptă intensificarea acțiunilor, îndreptate spre
destabilizarea situației din România. În acest scop se are
în vedere folosirea nemulțumirilor minorității maghiare.
Astfel, România, care înfrânează procesele reformatoare
în Europa de Est, va fi neutralizată”244. Totodată îi declară
reporterului că are cunoștință despre existența unui plan
sovietic numit Nistru245, dar și faptul că sunt create condițiile
interne pentru un conflict de tip low intensity246. Folosind ca
fundal evenimentele deja cunoscute, autorul își confruntă
eroul cu elemente senzaționale în care KGB-ul și teroriștii
nu lipsesc după cum nu lipsesc nici elemente din paleta
largă a zvonurilor și faptelor neconfirmate sau, mai adecvat
spus, nedovedite.
În al doilea rând, pentru perioada 16-18 decembrie putem

lua în calcul și o temporizare impusă presei de conducerea URSS
244. Ibidem, p. 55.

245. Despre un plan de invadare a României denumit Dnester a făcut
dezvăluiri Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie în anul 2000,
invocând informații furnizate în septembrie 1968, de serviciile secrete
britanice și olandeze. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare
si poloneze urmau sa invadeze România în 22 noiembrie. Ministrul
de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucuresti în 21
noiembrie un telex cu urmatorul conținut: „Am analizat informațiile
de ultimă oră și am ajuns la concluzia că rușii pregătesc în cel mai
scurt timp o acțiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor
trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari, conform
Planul URSS de invadare a României, accesibil pe https://cultural.
bzi.ro/planul-urss-de-invadare-a-romaniei-7962, consultat în data de
30.11.2017.
246. Kolokolcikov, op. cit., pp. 55-56.
– 107 –
CRISTIAN CHIRCA
în contextul în care liderii sovietici, de la cel mai înalt nivel, nu

aveau o imagine clară a ceea ce se petrecea în România și nu
puteau să adopte și să exprime o poziție oficială. Un argument
în acest sens este oferit de ministrul de externe al URSS, Eduard
Șevarnadze care, în 19 decembrie, adică după ce la Timișoara
muriseră oameni, susținea, într-un dialog cu jurnaliștii occidentali
la Bruxelles, că nu poate oferi un răspuns privind situația din
România, deoarece deține „doar date preliminare despre unele
lucruri neplăcute care s-au întîmplat aici” și că, dacă s-au
înregistrat victime omenești, își exprimă „profundul regret”247.
În acest context, atenționarea transmisă corespondenților
TASS din România, poate fi interpretată ca fiind semnalul care
exprima acordul Moscovei pentru concentrarea atenției presei
pe evenimentele din Timișoara. Această atenționare-semnal a
produs efecte în chiar ziua primirii ei, astfel că, în 18 decembrie,
TASS a transmis o primă corespondență (din motive care țin
de stil pentru a evita repetarea excesivă voi folosi pe parcursul
lucrării, cu același sens și termenul telegramă):
Ce se întâmplă la Timișoara? Ziariștii străini acreditați

în România nu încetează să-și pună această întrebare.
Presa centrală însă păstrează tăcerea, neconfirmând, dar
nici nedezmințind știrile din mass-media străină despre
evenimentele din acest oraș din vestul României. Ziarele
de azi descriu în detaliu vizita secretarului general al PCR,
președintele României, N. Ceaușescu, în Iran, relatează
despre succesele industriei românești, subliniază necesitatea
întăririi muncii ideologice și politico-educative în colectivele
de muncă. Tensiunea neobișnuită se observă în București.
Este întărită paza instituțiilor de stat, a uzinelor, a fabricilor,
unde activiști de partid fac de gardă. Pe străzi circulă patrule
formate din soldați și membri ai gărzilor patriotice, în unele
locuri stau parcate autobuze cu militari și milițieni...248
247. Alexandru Duțu, Revoluția din Decembrie 1989. Cronologie, Ed.

Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, București, 2006,
p. 135, și Milin, op. cit., p. 159.
– 108 –
Corespondența TASS începe cu o întrebare care deschide

oficial subiectul Timișoara în presa sovietică, de data aceasta
pornind de la cea mai autorizată sursă de presă a URSS și nu de
la intermediari. Deși nu oferă niciun răspuns direct, telegrama
este construită abil, iar succesiunea de date certe (lipsa reacției
oficiale, necesitatea întăririi muncii politice, starea de tensiune
din București, măsurile de securitate) creează deja o imagine
care, deși difuză, confirmă că în România au loc evenimente
care ies din limita normalității și au potențial de evoluție.
„Pravda” a reacționat într-o manieră care se alinia atitudinii
rezervate a conducerii de partid sovietice și, în ediția din 19
decembrie, a făcut doar o simplă referire la vizita lui Ceaușescu
în Iran249. Registrul relativ neutru și aparenta incertitudine a
mesajelor corespondenței TASS din 18 decembrie, precum și
eludarea subiectului Timișoara de către „Pravda” contrastează
evident cu incisivitatea știrii-comentariu publicată în 19
decembrie de „Izvestia” care, inclusiv la nivel metatextual, prin
titlu, induce ideea certitudinii cu privire la ceea ce se întâmplă
în România:
Tulburări în Timișoara
Săptămâna trecută, în zilele de sâmbătă și duminică,
orașul Timișoara, situat în vestul României, a devenit arena
unor manifestații în masă, provocate de arestul la domiciliu
și procesul împotriva cetățeanului român de naționalitate
maghiară, apărător al drepturilor omului și pastor al
Bisericii Reformate locale, Laszlo Tokes. Potrivit hotărârii
Judecătoriei Timișoara, pastorul trebuie să părăsească
locuința pe care o ocupă. De asemenea, lui L. Tokes i-a fost
luat dreptul de a oficia slujba religioasă. Cazul a căpătat
notorietate internațională.
Încercarea a 526 de locuitori ai Timișoarei de a se
adresa în scris comitetului județean al PCR cu rugămintea
de a anula decizia tribunalului nu a dat rezultate. Sâmbătă,
249. „Pravda”, 19.12.1999, p. 5, conform Gladîșeva, art. cit., p. 160.
– 109 –
CRISTIAN CHIRCA
în fața sediului comitetului județean al PCR, a avut loc o

demonstrație la care au participat aproximativ 5 000 de
oameni. Potrivit unor informații neoficiale, împotriva
manifestanților au fost folosite tunuri cu apă. Duminică,
în jurul orei două noaptea, enoriașii cu lumânări aprinse
în mână au format un lanț viu în jurul Bisericii Reformate
exprimând astfel protestul împotriva acțiunilor autorităților
locale. Celor care înconjurau biserica li s-a alăturat un grup
de tineri care scandau lozinci, cerând schimbarea conducerii
țării. Potrivit unor date neoficiale, încercările miliției de a
împrăștia mulțimea au condus la ciocniri, pe timpul cărora au
fost sparte vitrinele mai multor magazine. În oraș s-au auzit
focuri de armă izolate. Mesajele cu caracter personal care
vin din Timișoara încă nu au primit o interpretare oficială.
Cu toate acestea, se remarcă faptul că duminica trecută, la
postul central de radio, fără niciun fel de comentarii, s-a
transmis în mod repetat un material cu privire la necesitatea
respectării stricte a legislației țării de către cetățenii români
și la răspunderea acestora în fața legii.
V. Volodin, Corespondentul „Izvestia”, București250.
Știrea-comentariu, publicată de „Izvestia” în 19 decembrie

este apreciată ca fiind prima relatare a presei scrise sovietice despre
manifestațiile de la Timișoara251. Asta dacă nu luăm în calcul
telegramele TASS, dar și „gazeta moscovită” nenominalizată
dată ca exemplu de centrala TASS în atenționarea transmisă
biroului din București252.
250. „Izvestia”, 19.12.1989, nr. 353, p. 8.

251. Viaceslav Stănilă, Mass-media din URSS despre evenimentele
din Timișoara, în O enigmă care împlinește șapte ani. Comunicări
prezentate la simpozionul cu același titlu de la Timișoara, 18-19
decembrie, Fundația Academică Civică, Biblioteca Sighet, 1997 p. 66.
252. Menționez că documentarea făcută în România nu mi-a oferit suficiente
date pentru a stabili cu certitudine numele „gazetei moscovite”.
Având în vedere limitele documentării, determinate de lipsa surselor,
apreciez că doar studiul arhivelor din marile biblioteci moscovite sau
studiul arhivelor de stat ar putea oferi elemente suplimentare care să
– 110 –
Acest gen de știre, redactat după tehnica piramidei

răsturnate, va fi unul dintre cele mai frecvente genuri
folosite de presa sovietică, în special în perioada 19-23
decembrie. Tehnica piramidei răsturnate presupune că
cele mai importante informații sunt incluse în introducerea
știrii (lead) după care sunt adăugate date suplimentare care
întregesc imaginea configurată în introducere (corpul știrii),
iar în final se face o încheiere de mare impact. Specific
știrilor de dimensiuni mari, așa cum au fost cele referitoare
la Revoluția română din decembrie 1989, este șapoul,
care conține mesajul esențial. Foarte frecvent, în știrile și
reportajele referitoare la evenimentele din România, lead-ul,
dar și șapoul au fost redactate cu litere în format bold, aspect
grafic pe care îl vom marca în această lucrare prin înscrierea
textului în format italic. O analiză atentă va evidenția că
știrile, în majoritatea situațiilor răspund celor șase întrebări
clasice: cine? (a făcut), ce? (a făcut), când? (a făcut), unde?
(a făcut), de ce? (a făcut) şi cum? (a făcut), deși sunt și
excepții (n.a).253
Dar cu toate că „Izvestia” publicase deja o știre furnizată de

corespondentul din București, televiziunea sovietică în cadrul
emisiunii „Vremia” din 19 decembrie continua să relateze
despre situația din România limitându-se doar la preluarea unor
informații transmise de agențiile MTI (ungară), BTA (bulgară)
și TANIUG (iugoslavă)254.
lămurească această situație. De altfel, perspectiva sovietică asupra
Revoluției române din decembrie 1989 nu poate fi stabilită în condiții
de minimă obiectivitate decât prin consultarea directă a presei vremii,
a literaturii sovietice și ruse pe acest subiect și, nu în ultimul rând, a
arhivelor de stat (n.a.).
253. Mai mult în Mircea Dan, Tehnici de redactare și editare în relații
publice, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA,
București, 2002, dar și Știrea ca gen jurnalistic, accesibil pe http://
www.ghidjurnalism.ro/stirea, consultat în data de 30.11.2017.
254. Informarea Ambasadei României la Moscova către Ministerul
Afacerilor Externe, 21 decembrie 1989, ora 7.03, în Preda, Retegan,
op. cit., p. 472.
– 111 –
CRISTIAN CHIRCA
În acest punct al analizei se impune o observație care vine

să confirme ceea ce sugeram într-un capitol anterior și anume
faptul că, în pofida glasnost, conducerea de partid controla încă
fluxurile de știri. Astfel, în timp ce TASS și „Pravda”, evident,
bine ancorate politic și ideologic de conducerea de partid,
respectiv de Gorbaciov și echipa sa, aveau o atitudine relativ
rezervată, „Izvestia”, ziar al Sovietului Suprem, dădea semne
că depășește mai ușor limitele trasate politic.
În 19 decembrie TASS a transmis o altă corespondență care
a fost preluată de presa centrală în data de 20 decembrie255. Noua
corespondență, deși nu confirma știrea publicată de „Izvestia”
în 19 decembrie, lăsa deschisă orice interpretare cu privire la
evoluția evenimentelor deja anunțate:
BUCUREȘTI, 19 decembrie, corespondentul TASS,

Dimitri Diakov, transmite:
Noi nu am auzit nimic în legătură cu vreun eveniment în
Timișoara și niciun comunicat nu a sosit de acolo pentru noi.
Acest lucru a fost relatat de reprezentantul oficial al agenției
Agerpres, corespondentului TASS, urmare la solicitarea de a
comenta știrile presei internaționale referitoare la tulburările
care au avut loc sâmbătă și duminică în acest oraș românesc.
Între timp, autoritățile au notificat statele vecine cu privire la
închiderea granițelor României pentru turiști. În documentul
trimis la reprezentanța Inturist (agenția sovietică de turism,
n.t.) din București se relatează, în principal, că „având în
255. Este important de știut că știrile furnizate de corespondenții din

străinătate erau publicate de „Pravda”, „Izvestia” și „Komsomolskaia
Pravda” cu o întârziere de o zi, deoarece edițiile introduse seara la
publicare apăreau în dimineața următoare, deja după primirea știrilor
de la agențiile de presă și ale corespondenților proprii. „Izvestia”
avea două ediții: una de seară, la Moscova, și una de dimineață, în
întrega URSS, conform Gladîșeva, art. cit., p.160. Din acest motiv,
în unele situații vor fi observate inadvertențe între data transmiterii
corespondenței și data publicării. Deoarece în lucrare am avut în vedere
atât semnificația cronologiei (data culegerii și transmiterii știrii), dar și
a receptării de către publicul țintă (data publicării în ziarele martor) am
folosit ambele datări.
– 112 –
vedere condițiile meteo nefavorabile, lipsa zăpezii pentru

petrecerea concediului de iarnă, precum și gradul ridicat
de ocupare al hotelurilor de către studenții și elevii aflați
în vacanță”, primirea grupurilor din URSS se suspendă.
După cum s-a dovedit, la punctul de trecere a frontierei
Nicolina a fost întors în URSS, un grup de turiști care deja
efectuase controlul vamal. Tensiune neobișnuită se poate
observa și în capitala republicii, București. A fost sporită
paza instituțiilor de stat, a fabricilor și uzinelor, unde, după
cum se știe, stau de gardă membrii și activiștii de partid.
Pe străzi patrulează soldați, înarmați cu puști-automate și
luptători ai gărzilor patriotice, iar în unele zone staționează
autobuze cu soldați și milițieni256.
Diferențele de registru între „Pravda”, în continuare

moderat, și „Izvestia”, vizibil mai deschis, continuă inclusiv
la nivel metatextual, în titlurile, supratitlurile și subtitlurile cu
care cele două ziare relatau despre situația din România având
în vedere că, începând cu 20 decembrie, și „Pravda” include în
agenda cititorilor săi subiectul Timișoara. În acest sens, ziarul
de partid sovietic transmite o știre-comentariu cu un titlu neutru
care încearcă să evite punerea unei etichete, dar cu un conținut
în care erau reluate, confirmate și detaliate unele informații
transmise de „Izvestia” în 19 decembrie:
În legătură cu situaţia din România

BUCUREȘTI, 19 (relatarea corespondentului „Pravda”
V. Vedraşko).
Noaptea trecută, capitala României s-a schimbat.
Pe străzi pot fi observate patrule mixte ale armatei şi
miliţiei. Militari cu căşti şi puști − automate au fost văzuți
în zona căminelor studențești. Situația din România s-a
agravat în legătură cu manifestațiile ample care au avut
loc la sfârșitul săptămânii trecute la Timişoara şi au fost
înăbuşite de unitățile armatei și de miliție. Potrivit unor
informaţii contradictorii, există victime. Lozincile politice
256. „Izvestia”, 20.12.1989, nr. 354, p. 8.
– 113 –
CRISTIAN CHIRCA
dure scandate de locuitorii Timișoarei au fost îndreptate

spre schimbarea ordinii actuale din ţară şi realizarea cât mai
rapidă a unor transformări. Legăturile turistice cu România
au fost perturbate. Ieri reprezentanților „Inturist” din RSR li
s-a comunicat în mod neașteptat că primirea grupurilor care
trebuiau să sosească de pe 18 decembrie până pe 5 ianuarie
din URSS se amână „din cauza condiţiilor meteorologice
nefavorabile”. Sute de turişti sovietici vor fi nevoiţi să-şi
schimbe planurile257.
Trebuie remarcat faptul că, pentru prima oară, „Pravda”

vorbește despre existența victimelor, ceea ce lansează, indirect,
în percepția cititorului, existența unor acțiuni violente. Mai
mult, printr-o succesiune, care nu pare întâmplătoare, după
sintagma „există victime” este introdusă fraza „Lozincile
politice dure scandate de locuitorii Timișoarei au fost îndreptate
spre schimbarea ordinii actuale din ţară şi realizarea cât mai
rapidă a unor transformări”. În acest fel este creată o legătură
de cauzalitate între răniți și reacția violentă a autorităților.
Titlul folosit de „Izvestia” în știrea publicată în ediția din 20
decembrie este însă unul categoric și indică fără echivoc faptul
că în România au loc acțiuni împotriva regimului:
Tensiune în România
Așa cum s-a comunicat în „Izvestia” cu nr. 353, la
sfârșitul săptămânii, în orașul Timișoara, situat în vestul
României, au avut loc tulburări. Din date neoficiale, câteva
mii de demonstranți au scandat lozinci, cerând libertăți
civile și schimbarea actualei conduceri a țării. Armata
și detașamentele de miliție patrulează prin intersecțiile
Timișoarei și la intrările în oraș. Din informații cu caracter
privat, armata a preluat controlul orașului vecin, Arad.
Deocamdată, organele de informare oficiale ale RSR
nu au comunicat nimic cu privire la evenimentele care au
izbucnit. Principalele subiecte, abordate în transmisiunile
posturilor de televiziune și rezultatele înregistrate în muncă
257. „Pravda”, 20.12.1989.
– 114 –
de către muncitorii români. Organul central de presă al CC

al PCR, ziarul „Scânteia”, a publicat un editorial, în care,
principala relatare este aceea că: „În societatea noastră,
nimănui nu îi este permis să încalce legea și hotărârile
judecătorești, fără a răspunde pentru acțiunile sale. De
aceea, toate organele de stat, care au atribuții în domeniul
respectiv, trebuie să tragă la răspundere orice persoană,
vinovată de încălcarea legii”. Gravitatea situației este
indicată de închiderea efectivă a frontierei cu Ungaria și
Iugoslavia. Pot trece frontiera doar diplomații și specialiștii
trimiși în delegație. RSR a suspendat schimburile de grupuri
turistice cu toate țările, inclusiv cu Uniunea Sovietică. În
telegrama pe care a primit-o Inturist se arată faptul că
din cauza vremii calde, nefavorabilă pentru efectuarea
concediului de iarnă în România, schimburile turistice
cu URSS se suspendă până la data de 5 ianuarie. Toate
grupurile turistice din Uniunea Sovietică vor fi trimise
înapoi. În capitala României, situația rămâne liniștită. În
București, transportul în comun se realizează corespunzător,
iar magazinele funcționează. Ecoul demonstrațiilor
din Timișoara, în opinia mea, se manifestă doar prin
intensificarea patrulelor de miliție și apariția în anumite
locuri a patrulelor de gărzi patriotice, înarmate cu puști-
automate.
V. Volodin, Corespondentul, „Izvestia” BUCUREȘTI258.
Surprinde totuși diferența de opinie a celor două ziare

despre situația din București. Astfel, în timp ce „Pravda” (TASS)
o aprecia ca „tensionată”, „Izvestia” relata că „situația rămâne
liniștită”.
În 20 decembrie subiectul Timișoara este inclus în agenda
cititorilor săi și de ziarul tineretului comunist „Komsomolskaia
Pravda” prin două materiale transmise de corespondenții din
Budapesta (A. Kaverznev) și Sofia (O. Mamedov).
Titlurile și subtitlurile sub care sunt publicate cele două știri
258. „Izvestia”, 20.12.1989, nr. 354, p. 8.
– 115 –
CRISTIAN CHIRCA
sunt de mare impact. Totuși, jurnaliștii subliniază că informațiile,

chiar și cele referitoare la numărul victimelor, sunt contradictorii
și că în lipsa unei reacții oficiale a Bucureștiului, știrile sunt
fundamentate pe informații furnizate de presa maghiară și de
agențiile de presă occidentale.
Revolte în România
Corespondenții noștri din Ungaria și Bulgaria

transmit:
Mii de lumânări aprinse au ținut în mâini demonstranții,
luni seara, în piața Eroilor din Budapesta. Situația este
neobișnuită cel puțin, pentru că la miting au participat
reprezentanți ai celor mai diverse forțe politice. Inițiatorul
demonstrației a fost Forumul Democrat Maghiar. Peste
capetele mulțimii se vedeau pancarte în care se cere
eliberarea preotului reformat Laszlo Tokes, arestat în
orașul românesc Timișoara. Demonstrația de protest a
fost declanșată în urma evenimentelor care au avut loc în
Timișoara și alte localități din vestul României la sfârșitul
săptămânii trecute. Informațiile care provin de acolo sunt
contradictorii. Mijloacele de informare în masă românești
păstrează tăcerea, transmițând doar despre începutul vizitei
oficiale a lui N. Ceaușescu în Iran. Ziarele ungurești însă
denumesc Timișoara un câmp de luptă. Din comunicatele
transmise de presa maghiară și agențiile de știri occidentale
se creionează următorul tablou.
László Tőkés – cu naționalitate maghiară, preot
reformat, care a pledat pentru apărarea drepturilor minorității
maghiare din România – a fost arestat de serviciul de
securitate. Încă de vineri, circa 200 de localnici au format
un lanț uman în jurul casei lui Tőkés, încercând să-l
protejeze pe preot și familia sa. În pofida avertismentelor
autorităților, numărul gărzilor voluntare a crescut și sâmbătă
la miezul nopții voluntarii s-au strâns deja în număr de
câteva mii. Printre aceștia nu se aflau numai unguri, ci
și români și germani. Miliția a încercat să intervină, însă
– 116 –
mulțimea nu a permis acest lucru. Deja au apărut lozinci

antiguvernamentale. Oamenii scandau: „Deșteaptă-te,
române” și „Jos cu violența!” Pe Tőkés l-au arestat.
S-au declanșat ciocniri masive între demonstranți și
miliție. Demonstranții s-au dus la clădirea Comitetului local
al PCR. Pe drum, aceștia au dat foc la mașini, au spart
vitrinele magazinelor, au încercat să dea jos și să distrugă
portretele lui N. Ceaușescu. Au rupt și au dat foc la cărțile
acestuia. Agenția de știri iugoslavă, TANIUG, a informat
că împotriva demonstranților a fost chemată armata, iar
orașul este înconjurat de tancuri și transportoare blindate.
Rețeaua de telefonie nu mai funcționează (tace?). Forțele
de securitate au folosit armele. În oameni s-a tras și au fost
doborâți de jeturile tunurilor cu apă. Informațiile despre
numărul morților sunt contradictorii. Cel mai des, în ziare
figurează cifre de 300-400.
România practic și-a închis frontiera cu Ungaria și
Iugoslavia.
În cadrul sesiunii adunării de stat din Ungaria a fost
adoptată o petiție cu privire la condamnarea metodelor
folosite de autoritățile române împotriva lui Tőkés.
A. Kaverznev.
După cum informează ziarul „Rabotnicesko delo”, cu

premeditare și fără un motiv aparent, autoritățile de frontieră
române au restricționat circulația dintre cele două țări vecine
în zona podului peste Dunăre. Practic, începând cu 17
decembrie, ora 23:00, în mod unilateral și fără avertisment,
granița a fost închisă. Excepție fac doar autocamioanele
sovietice de transport marfă și autobuzele. În 18 decembrie,
începând cu ora 11:30 s-a permis trecerea graniței și altor
autovehicule care efectuau tranzit peste teritoriul României.
România a introdus restricții și pentru circulația trenurilor
internaționale. Doar trenurile cu pasageri care tranzitează
România pot trece granița. Astfel de măsuri unilaterale ale
autorităților române, evidențiază ziarul, crează o situație
– 117 –
CRISTIAN CHIRCA
anormală la punctul de trecere a frontieriei româno-bulgar

de la podul peste Dunăre. În data de 18 decembrie, în
Giurgiu (teritoriul României) au fost coborâți dintr-un
tren de călători și întorși înapoi pe teritoriul Bulgariei (în
vagoane de marfă) 60 de turiști polonezi și 60 de turiști
bulgari.
O. Mamedov259
Corespondențele TASS încep să fie preluate începând cu

20 decembrie și de „Sovetskaia Rossia” (Încordare cu vecinii –
înăsprirea regimului de frontieră) și „Selskaia jizni” (Încordare
la granițele României)260.
Deși de regulă agențile de presă transmit

comunicate, în analiza din acest capitol voi folosi și
termenul corespondență cu înțeles similar. Comunicatul,
spre deosebire de știre, are ca scop informarea mass-
media. Din acest motiv unele comunicate nu sunt date
publicității, deoarece redactorii apreciază că informațiile
comunicatului nu sunt de interes. Specific pentru TASS,
în 1989, era că majoritatea comunicatelor acestei agenții
erau publicate atât pentru că redacțiile primeau indicații
în acest sens, cât și pentru calitatea materialelor trimise,
jurnaliștii TASS fiind foarte bine pregătiți, dar și foarte
bine informați.
Surprinzător însă, deși presa era tot mai ancorată de realitățile

din România, care lăsau să se întrevadă zorii revoluției, MAE
sovietic, la fel ca și în evaluarea sistemului socialist realizată
la cererea lui Iakovlev, dovedea o relativă decuplare de situația
reală. Această constatare este susținută și de scrisoarea oficială
259. „Komsomolskaia Pravda”, nr. 292 din 20.12.1989.

260. Informarea Ambasadei României la Moscova către Ministerul
Afacerilor Externe, 21 decembrie 1989, ora 07.03, în Preda, Retegan,
op.cit., p. 472.
– 118 –
adresată în 20 decembrie lui Mihail Gorbaciov de Eduard

Șevarnadze:
Tovarășului Gorbaciov M.S.

Mihail Sergheevici,
Evenimentele care au avut loc în România în ultimele
câteva zile nu pot fi judecate decât pe baza informațiilor
care vin din partea agențiilor de știri, în special a celor
occidentale. Aceste informații sunt adesea contradictorii și
nu permit formarea unei imagini reale. Încercările noastre
de a obține versiunea oficială a Bucureștiului nu au dus la
niciun rezultat. Astăzi, 20 decembrie, ambasadorul român va
fi invitat la Ministerul Afacerilor Externe al URSS în scopul
de a obține de la el informațiile dorite. Până când nu avem
informații complete și obiective nu vom putea, în opinia
noastră, să ne hazardăm să facem o declarație din partea
Congresului Deputaților Poporului ci doar, cel mult, să-i
solicităm Comisarului pentru Afaceri Externe (al Sovietului
Suprem) să pregătească un material privind reacția pe care
am putea-o avea, după aflarea tuturor circumstanțelor.
E. Șevarnadze261
În seara zilei de 20 decembrie ambasadorul român la

Moscova, Ion Bucur, a fost invitat la o discuție cu ministrul
adjunct de externe I. P. Aboimov. Motivul invocat de Aboimov
era clarificarea unor aspecte relatate de presa sovietică, referitoare
la România, insistând în context asupra faptului că Șevarnadze
fusese solicitat să prezinte o poziție despre situația din România,
pe timpul cât acesta s-a aflat la Londra și Bruxelles, dar în lipsa
informațiilor oficiale, nu a putut exprima un punct de vedere clar.
În cadrul discuțiilor ambasadorul român, conform propriilor
aprecieri, a adoptat o atitudine critică față de presa sovietică,
261. Arhivele Militare Române, Fond Decembrie 1989 în Constantin Sava,

Constantin Monac, Revoluția din Decembrie 1989 percepută prin
documentele vremii, Ed. Axioma Edit, București, 2000, pp. 67-68.
– 119 –
CRISTIAN CHIRCA
opiniile acestuia confirmând de fapt că discursul mediatic

sovietic atingea puncte foarte sensibile pentru Ceaușescu:
Am exprimat nemulțumirea pentru faptul că presa și

Radioteleviziunea sovietică au preluat și au difuzat știri
despre țara noastră provenind de la agenții străine de presă
care prezintă deformat și dușmănos situația din România.
Am prezentat exemple concrete de știri, apărute în ziarele
„Izvestia” Pravda”, „Komsomolskaia Pravda”, „Krasnaia
Zvezda”, care au fost preluate după agenția maghiară MTI
cunoscută pentru atitudinea dușmănoasă față de țara noastră,
ca și după agenții de presă occidentale. Am menționat, în
context, că partea română nu a solicitat părții sovietice să o
informeze despre evenimentele din Gruzia sau din Nagornîi
Karabah și nici nu a publicat știri provenite din surse
occidentale, considerând că este vorba despre probleme
strict interne ale URSS. Mi-am exprimat de asemenea
nemulțumirea că unii corespondenți sovietici la București,
incluisv cel al TASS, au transmis materiale din surse
neoficiale care conțin aprecieri neconforme cu realitatea și
creează la cititorii sovietici o imagine falsă despre situația
din țara noastră...262
Expectativa conducerii sovietice în adoptarea unei poziții

oficiale ferme față de situația din România este confirmată de
„Izvestia” care, în 21 decembrie, insera o știre referitoare la
atitudinea unor state est europene față de evenimentele din
România. Deși trecea în revistă doar instituțiile sau liderii care
și-au exprimat „neliniștea profundă și îngrijorarea” pentru prima
oară presa scrisă sovietică, citând o autoritate de stat (MAE al
URSS), amintea, precizând că e vorba de informații preliminare,
despre existența unor victime în rândurile manifestanților:
262. Comunicarea Ambasadei României la Moscova către Ministerul

Afacerilor Externe, 21 decembrie 1989, ora 14, în Preda, Retegan, op.
cit., pp. 475-476.
– 120 –
În legătură cu evenimentele din vestul României, din

comunicatele corespondenților TASS reiese că au făcut
declarații în care și-au exprimat neliniștea profundă și
îngrijorarea: Ministerul Afacerilor Externe al Republicii
Socialiste Cehoslovace, guvernul Republicii Socialiste
Federative Iugoslavia, Biroul Politic al Comitetului Central
al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, președintele
Consiliului de Miniștri al Ungariei, M. Nemeth. Referitor
la evenimentele din România, reprezentantul Ministerului
Afacerilor Externe al URSS, a menționat că informațiile
provenite de acolo nu sunt complete, fiind vorba doar de
informații preliminare, și, bineînțeles, dacă acele elemente,
în care se vorbește despre victime umane, ar fi confirmate,
atunci nu se poate să nu se exprime cele mai profunde
regrete263.
De fapt, la o primă analiză comparativă a conținuturilor

de comunicare din relatările presei sovietice și internaționale
în intervalul 19-20 decembrie putem îndrăzni să propunem,
pentru această perioadă, și ipoteza existenței unei patologii în
comunicarea mediatică, referitoare la situația din România.
Această patologie, pe care o vom denumi sindromul Teheran,
s-a declanșat după ce Ceaușescu a decis să nu anuleze vizita în
Iran, fapt care a influențat percepția publică la toate nivelurile,
„inducând sentimentul că observatorii occidentali au fost
cumva descumpăniți” de această decizie care „arăta soliditatea
regimului”264. Mesajul principal receptat de diferitele categorii
de public era acela că Ceaușescu încă se simțea stăpân pe
situație, iar această percepție producea o evidentă disonanță
cognitivă ce influența atitudinea și comportamentul oamenilor,
iar pe jurnaliști îi punea într-o situație de comunicare ambiguă265.
263. „Izvestia”, 21.12.1989.

264. Stoenescu, op. cit., p. 669.
265. Disonanța cognitivă, teorie formulată de psihologul american Leon
Festinger în 1957, se manifestă ca o stare de tensiune interioară care
apare atunci când o persoană are concomitent două opinii sau două
așteptări care nu doar că nu se susțin una pe cealaltă ci, mai mult, se
– 121 –
CRISTIAN CHIRCA
Situația este descrisă foarte sugestiv și de Nikolai Morozov care

rememorează în cartea sa cum ziariștii apreciau că vizita în Iran
„era ori o gravă greșeală politică, ori dictatorul era atât de sigur
pe forțele sale, încât pur și simplu a sfidat tulburările și atunci
vizita trebuie înțeleasă ca un joc al mușchilor”266.
Punctul cel mai înalt al efectelor produse de acest sindrom
pare a fi fost atins în 20 decembrie și este asociat efectelor
imediate produse de cuvântarea lui Ceaușescu la postul public
de televiziune când, cel puțin la nivelul jurnaliștilor sovietici,
„impresia produsă de tonul amenințător al cuvântării a fost
apăsătoare, iar sensul era clar: pedeapsa va fi cumplită... După
cuvântarea dură a lui Ceaușescu mulți au început să aibă îndoieli
în ceea ce privește evoluția ulterioară a evenimentelor”267. Acum
știm cât de mult s-au înșelat, dar atunci corespondenții TASS
din București se întrebau dacă nu cumva s-au grăbit când au
transmis unele corespondențe „mai fierbinți”, existând chiar și
păreri că ar fi potrivit ca din ultimele corespondențe centrala
din Moscova să scoată unele informații care ar fi putut deranja
conducerea de la București268.
Cu toate acestea, interesul presei sovietice față de
evenimentele din România începe să crească, mai ales după
ce TASS, citând agențiile internaționale, a transmis chiar în
seara zilei de 20 decembrie o știre în care erau avansate cifre
privind numărul victimelor represiunii în Timișoara (acestea
erau informațiile pe care corespondenții se gândeau că ar fi mai
potrivit ca centrala să le scoată din ultimele telegrame). Știrea
care făcea referire la victime a determinat o reacție imediată a
MAE român, care a înaintat un protest ferm ambasadei sovietice,
acuzând că „TASS acoperă în mod tendențios evenimentele din
exclud. Astfel, jurnaliștii deși se așteptau ca evenimentele să evolueze și

ca urmare Ceaușescu să se concentreze pe gestionarea lor acesta dădea
un semnal care nu putea fi citit decât ca unul care exprima siguranța sa
și faptul că la Timișoara evenimentele sunt sub control.
267. Ibidem, p. 52.
268. Ibidem.
– 122 –
România, telegramele biroului din București semănând într-un

mod straniu cu știrile Europei libere”269.
Protestul venea într-un context foarte delicat al relațiilor
româno-sovietice după ce, în aceeași zi, Ion Stoian ministrul de
externe, într-un simulacru de apel la solidaritate, ceruse, în cadrul
unei întâlniri cu ambasadorii statelor din Tratatul de la Varșovia
și CAER, „să nu intervină în desfășurarea evenimentelor din
România și să nu susțină o eventuală pătrundere a trupelor
sovietice în România”270.
Ca o ironie a sorții, așa cum sunt multe în istorie, pe un
alt plan, în aceeași zi când la Timișoara se constituia Frontul
Democratic Român, Claudiu Iordache, adresându-se unui alt
auditoriu, format din populația revoltată făcea tot un apel la
solidaritate, dar pentru lupta împotriva regimului: „Singura
soluție este să rămânem împreună”271.
Asociat evoluțiilor din 20 decembrie punctul efectului
maxim al sindromului Teheran a început să coboare pe curba
Gauss a evoluției sale, deoarece 20 decembrie a fost și „marea
zi a victoriei pentru Timișoara... când zeci, sute de mii de
muncitori, de cetățeni au inundat străzile, piețele, orașul”272,
prevestind amplitudinea și ireversibilitatea evoluțiilor viitoare.
Totuși, în 21 decembrie efectele sindromului continuau să fie
prezente în paginile presei scrise sovietice, dar acest fapt era
și o consecință a decalajului de o zi dintre culegerea știrii și
publicarea ei.
„Izvestia” nu se mai remarca prin relativa deschidere și
publica două știri sub un titlu generic care va deveni un stereotip
269. Ibidem, p. 51.
270. „Diplomaticeskii vestnik”, no. 21, 1994, pp. 74-79, în Sava, Monac, op.
cit., pp. 77-78, și Duțu, op. cit., p. 142. Cu o zi înainte în 19 decembrie,
într-o discuție cu însărcinatul cu afaceri sovietic ad interim (ambasadorul
Tiajelnikov nu era în țară), Ceaușescu atrăsese atenția asupra faptului
că evenimentele din Timișoara „sunt rezultatul unor acțiuni planificate
din timp în cadrul Tratatului de la Varșovia”, conform Comunicarea
Ambasadei României la Moscova către ministerul Afacerilor Externe,
21 decembrie 1989, ora 14, în Preda, Retegan, op. cit., p. 477.
271. Duțu, op. cit., p. 142.
272. Milin, op. cit., p. 116.
– 123 –
CRISTIAN CHIRCA
în toată presa sovietică: „Despre evenimentele din România”.

Prima, era o știre TASS despre vizita lui Ceaușescu în Iran
încheiată cu o concluzie înscrisă în logica sindromului Teheran:
TEHERAN, 20 decembrie. (TASS)

S-a încheiat vizita oficială a președintelui RSR, N.
Ceaușescu, în Iran. La finalul tratativelor cu oficialii iranieni
au fost semnate o serie de documente privind cooperarea
bilaterală. Într-un interviu, acordat pentru Radio Teheran, N.
Ceaușescu a apreciat rezultatele tratativelor ca fiind „bune”.
Acesta a subliniat intenția României de a dezvolta relațiile
cu Iranul în diferite domenii.
Astăzi, N. Ceaușescu s-a întors la București.273
A doua știre era furnizată de corespondentul din București,

și se remarca prin faptul că formula o întrebare pentru al cărei
răspuns se recunoaștea că nu există informații. În același timp,
știrea configura și primele note perceptive ale stării de tensiune
existente în București, dar și faptul că, în continuare, presa nu
dispune de informații oficiale:
(Corespondentul „Izvestia”). Miliția și armata au intrat

în stare de alertă ridicată? Orice fel de informații în acest
sens lipsesc. În ultimele zile, numărul patrulelor înarmate
din capitală a fost sporit în mod vizibil. Formate din câte
5-6 persoane, le întâlnești pe străzile din centrul orașului,
pe peroanele Gării de Nord, pot fi observate lângă clădirile
administrative și în cartierele mărginașe ale Bucureștiului.
Intrările în București, pline de panouri fosforescente cu
inscripția „stop”, completează tabloul general. Trebuie
remarcat faptul că, în ceea ce privește măsurile de securitate
întreprinse – închiderea granițelor cu Ungaria și Iugoslavia
– nu există nici cea mai mică explicație oficială. Situația
reală din Timișoara este necunoscută deocamdată.
V. Volodin274
273. „Izvestia”, nr. 355, 21.12.1989, p. 6.

274. Ibidem.
– 124 –
„Komsomolskaia Pravda” publica, la rândul său, tot sub

titlul Despre evenimentele din România, o corespondență TASS
în care elementul central era legat tot de incertitudinea generată
de lipsa unor informații oficiale:
Ce se întâmplă în Timișoara? Această întrebare continuă

să o adreseze jurnaliștii acreditați în România. Presa centrală,
ca și până acum, se află într-o tăcere deplină. „Nu am auzit
nimic în legătură cu vreun fel de evenimente în Timișoara,
nu avem informații similare celor care sunt transmise de
posturile de radio străine”, i-a relatat reprezentantul oficial
al agenției Agerpres, corespondentului TASS, în urma
solicitării de a comenta relatările presei internaționale.
Propunerea de a organiza o călătorie în acest oraș chiar și
împreună cu un angajat al Agerpres a fost caracterizată de
interlocutori ca „imposibil” de realizat în prezent. (TASS)275
Pe fondul intensificării mediatizării internaționale, începând

cu 21 decembrie, presa centrală sovietică a crescut numărul
solicitărilor adresate corespondenților din România pentru
informații noi și complete destinate realizării unor reportaje,
comentarii și articole de fond despre evenimentele din Timișoara
și despre situația din România. Creșterea numărului de solicitări
are legătură și cu intervenția televizată a lui Ceaușescu din 20
decembrie, dar și cu mitingul din 21 decembrie, evenimente
despre care presa scrisă a relatat abia începând cu 22 decembrie
și tot ca urmare a decalajului despre care am amintit anterior
(accentuez încă odată existența acestui decalaj care, dacă nu este
avut permanent în atenție, ar putea induce o percepție deformată,
respectiv reacția întârziată a presei scrise). Spre deosebire de
presa scrisă, televiziunea sovietică a reacționat mai prompt.
Astfel, în 21 decembrie primele imagini de la mitingul
organizat de Ceaușescu au fost prezentate, la ora 18.30, în
275. „Komsomolskaia Pravda”, nr. 293 din 21.12.1989, p. 3.
– 125 –
CRISTIAN CHIRCA
cadrul emisiunii „Astăzi în lume” (Sevodnia v mire) difuzată

pe programul 1 al televiziunii. Imaginile au fost transmise în
cadrul unui reportaj intitulat „Evenimentele din România”, care
a debutat cu o relatare privind introducerea stării de necesitate
în județul Timiș, comentatorul subliniind că această decizie a
fost motivată de autorități ca fiind o reacție la actele de tulburare
a ordinii publice și acțiunile de terorism din Timișoara. În
continuare au fost redate imagini de la miting, evidențiindu-se
că s-au scandat lozinci împotriva regimului, dar și că forțele de
ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, au fost folosite tancuri
și s-au auzit rafale de arme automate276.
Tot în 21 decembrie emisiunea „Vremia” a prezentat
o intervenție a lui Mihail Gorbaciov din timpul lucrărilor
Congresului Deputaților Poporului (12-24 decembrie) în
care, printre alte subiecte, acesta a vorbit și despre situația din
România. Gorbaciov a susținut că unii deputați, în special cei
din RSS Moldovenească, insistă ca URSS să exprime o poziție
față de evenimentele din România, dar, a precizat el, „pentru a
reacționa trebuie să dispunem de informații veridice”277:
De aceea, am dat indicații ambasadorului URSS la

București să se adreseze conducerii țării pentru a obține
date exacte, iar ambasadorul român la Moscova a fost
invitat la MAE în același scop. Informațiile primite de la
ambasadorul sovietic, cât și de la ambasadorul român, nu ne
oferă posibilitatea să evaluăm corect situația. Presa străină
a reflectat evenimentele într-un mod dramatic. Ceea ce ne-a
comunicat ambasadorul sovietic la București nu confirmă
acest lucru. Am indicat să continue activitatea și, după ce
276. Nota ambasadei României la Moscova către Ministerul Afacerilor

Externe, 22 decembrie 1989, ora 7.30, în Preda, Retegan, op. cit., p.
482.
277. Dumitru Diakov susține că „deputaţii îl întrebau pe Gorbaciov ce se
întîmplă în România frăţească şi Gorbaciov, de la tribună, a spus foarte
sincer că nu prea înţelegem ce se întîmplă” (video), 9 august 2011,
accesibil pe https://mariusmioc.wordpress.com/?s=diacov, consultat în
data de 30.11.2017.
– 126 –
vom primi informații suplimentare, vom stabili și modul în

care să reacționăm.278
Solicitarea deputaților moldoveni era prezentată și de Radio

Europa Liberă:
Astăzi, parlamentari din Moldova Sovietică au cerut
conducerii Parlamentului şi conducerii de la Moscova
să condamne în mod oficial acţiunile de represiune de la
Timişoara şi politica Bucureştiului. Poetul şi scriitorul,
prozatorul Ion Druță, un nume cunoscut, a cărui voce
am avut ocazie să o ascultăm, şi să o ascultaţi în ţară în
urmă cu câteva zile şi care este parlamentar sovietic, deci
este membru al Congresului Deputatilor poporului de la
Moscova, a declarat că delegaţia sa pe care o conduce
din partea Republicii Sovietice Moldoveneşti a cerut
Parlamentului sovietic să introducă pe ordinea de zi o
rezoluţie prin care să îşi exprime îngrijorarea. Deocamdată,
până la aceasta oră, nu avem reacţii la aceasta propunere279.
După cum observăm, la trei zile după ce presa sovietică

reacționase la evenimentele din Timișoara, conducerea
sovietică, cel puțin la nivel oficial, evita încă odată (prima oară
oară o făcuse Șevarnadze în 19 decembrie) să adopte o poziție,
invocând lipsa informațiilor.
Pe fondul creșterii gradului de acoperire mediatică a
evenimentelor, care atestau tot mai evident că Ceaușescu
începe să piardă teren, se remarcă o scădere vizibilă a efectelor
sindromului Teheran. Astfel, în 22 decembrie „Pravda”,
sub același titlu – Despre evenimentele din România – deja
consacrat de acum, publică o știre-comentariu despre cuvântarea
lui Ceaușescu din 20 decembrie, prima recunoaștere oficială
278. Comunicarea Ambasadei României la Moscova către Ministerul

Afacerilor Externe, 22.12.1989, ora 22.45, în Preda, Retegan, op. cit.,
p. 485.
279. Actualitatea românească. Ediție specială II (orele 01-02), accesibil
30.11.2017.
– 127 –
CRISTIAN CHIRCA
a regimului de la București cu privire la evenimentele din

Timișoara, dar și la faptul că s-a intervenit în forță:
BUCUREŞTI, 21 (relatarea corespondentului

„Pravda”)
Ieri seară, președintele R.S.R., N. Ceauşescu a făcut
o declarație la televiziune. Declarația lui a devenit prima
știre oficială a autorităţilor române despre evenimentele
tragice din Timişoara. Potrivit declarației, pe 16 şi 17
decembrie, câteva grupuri de elemente huliganice a
organizat o serie de manifestaţii în cadrul cărora au fost
distruse şi devastate clădiri și magazine. Pe 17 decembrie
s-au intensificat acţiunile îndreptate împotriva organelor
de stat şi de partid, precum şi contra unor unităţi militare,
se arată în declaraţie. În declarație se menţionează, că
locuitorii Timişoarei au devenit martori ai acţiunilor cu
caracter terorist. Din declaraţie reiese că s-a recurs la
forţa militară. Se precizează, că armata, „fiind atacată a
răspuns cu foc de avertisment”, iar apoi a fost nevoită să
se apere de „grupările teroriste antinaţionale”. „Unităţile
armatei noastre, a spus N. Ceauşescu, chemate să apere
independenţa şi suveranitatea patriei, au dat dovadă de
o mare toleranță”. Din spusele preşedintelui, acestea au
răspuns doar după ce bandele teroriste au pus în primejdie
ordinea în judeţ. În declaraţie se vorbeşte despre necesitatea
ca și pe viitor să fie apărate realizările socialiste. Cu toate
acestea, nu se precizează mărimea „grupurilor de huligani”
şi a „bandelor teroriste”, nici numărul total al victimelor
din ambele părţi. În declaraţie se afirmă: „Se poate spune
cu absolută convingere că aceste acţiuni teroriste au fost
organizate şi declanşate în coordonare strânsă cu cercurile
şovine imperialiste reacţionare şi serviciile de spionaj din
diferite ţări”. Mai târziu, în seara aceleiaşi zile, la Bucureşti
s-a anunțat că, prin decret prezidenţial, în judeţul Timişoara
a fost instituită starea de necesitate. Situaţia în ţară, conform
informaţiilor neoficiale primite din diferite locuri, continuă
să fie complicată. Toţi se întreabă: cum au putut grupurile
de elemente huliganice să determine măsuri de răspuns atât
de ample ale autorităţilor? De ce armata apără independenţa
– 128 –
ţării pe străzile unui oraş de provincie românesc? De unde,

au apărut în final, manifestările „teroriste” în republică?
V. Vedrașko280
În același spațiu cu materialul corespondentului propriu,

„Pravda” publică și o parte a unui comunicat TASS despre
mitingul din 21 decembrie desfășurat la București:
Bucureşti, 21 (TASS)
La amiază, aici a început un miting. După câţiva
muncitori a luat cuvântul N. Ceauşescu. Acesta a subliniat
încă o dată că „manifestațiile din Timişoara au fost
orchestrate şi pregătite de forţe duşmănoase României,
care doresc împărţirea teritorială a ţării”. De asemenea, a
relatat că la şedinţa de dimineaţă a Comitetului Executiv al
CC al PCR a fost adoptată o hotărâre cu privire la măsurile
suplimentare pentru îmbunătățirea nivelului de trai al
poporului: creșterea salariilor muncitorilor, a pensiilor și
indemnizațiilor de naștere (alocațiilor pentru copii). În
același timp, pe principala arteră de circulație a Bucureștiului,
Magheru, adiacentă Pieței Republicii, s-a strâns o mulțime
de oameni. Aceștia s-au adunat într-un cerc compact şi au
început să scandeze lozinci împotriva partidului şi lozinci
antiguvernamentale, solicitând demisia conducerii ţării.
S-au auzit explozii de grenade cu gaze lacrimogene. Miliţia
şi forţele de securitate au încercat să împrăştie mulţimea.
Căile de acces spre Piaţa Republicii au fost închise de către
unităţile armatei R.S.R. Miliţia a încercat să împrăştie
demonstranţii, însă nu a reușit. Pe artera principală a
capitalei României, urmate de un rând de militari înarmați
cu puști-automate, se deplasau tancurile. S-au auzit rafale de
pușcă-automată şi explozii. Protestatarii au fost împinși în
piața Universității. Deasupra oraşului au început să zboare
elicopterele. Atmosfera rămâne încordată. După cum s-a
comunicat în cercurile jurnalistice, în Timișoara nu mai
funcționează întreprinderile industriale, fabricile și uzinele.
Acestea au fost ocupate de muncitori, care au avertizat că
280. „Pravda”, 22.12.1989.
– 129 –
CRISTIAN CHIRCA
le vor arunca în aer dacă nu vor fi acceptate condițiile lor,

inclusiv demisia conducerii țării, tragerea la răspundere
a activiștilor de partid, a militarilor și altor conducători,
care au permis jertfe omenești în acest oraș. În București,
la ora 19:00, ora Moscovei, demonstranții au continuat să
scandeze lozinci antiguvernamentale, iar pe pereții clădirilor
au apărut afișe cu conținut antiguvernamental281.
Un tablou al zilei de 21 decembrie este oferit în 22 decembrie

și de „Izvestia” care, deși avea corespondent la București,
reproduce integral comunicatul TASS, nefiind exclus ca această
opțiune să fi fost expresia unei „indicații” primite „de sus”:
Situația din România
BUCUREȘTI, 21 decembrie
Corespondenții TASS, D. Diakov, V. Maliutin și N.
Morozov transmit: Presa românească a publicat astăzi un
decret emis de președintele RSR pentru instituirea stării
de necesitate pe teritoriul județului Timiș, unde în ultimele
zile au avut loc ciocniri între demonstranți și forțele de
ordine. În decret se precizează că această hotărâre a fost
adoptată „având în vedere încălcarea gravă a ordinii
publice prin acte teroriste de vandalism şi de distrugere a
unor bunuri obștești, pe întreg teritoriul județului”. Toate
unităţile armatei, Ministerului de Interne şi formaţiunile
Gărzilor Patriotice sunt puse în stare de alarmă. Se interzic
orice întruniri publice, precum și circulaţia în grupuri mai
mari de 5 persoane. Se interzice circulaţia pe timpul nopţii
începând cu ora 23:00, cu excepţia persoanelor care lucrează
în schimburi de noapte. Într-o cuvântare, ținută miercuri
seara la televiziunea națională, secretarul general al PCR,
președintele RSR, N. Ceaușescu, a declarat că în zilele de
16-17 decembrie, în orașul Timișoara, situat în vestul țării,
„câteva grupuri de elemente huliganice au organizat o serie
de manifestări și incidente îndreptate împotriva instituțiilor
de stat și de partid, inclusiv a unor unități militare. Deoarece
281. Ibidem.
– 130 –
acțiunile grupurilor antinaționale, teroriste au continuat,

unitățile militare au fost obligate să se apere, să apere
ordinea și bunurile întregului oraș. De fapt, să apere ordinea
în întreaga țară”. Astăzi dimineața toate străzile adiacente
centrului capitalei României au fost pline de o mulțime
de oameni. Din camioane le-au fost împărțite panouri și
portrete cu chipul lui N. Ceaușescu și mai departe s-au
îndreptat spre Piața Republicii. Acolo ar fi trebuit să aibă
loc un miting de susținere a lui N. Ceaușescu ca urmare a
evenimentelor din Timișoara. Cu toate acestea, după un
timp, participanții la manifestația planificată au început să
predea afișele și panourile și s-au împrăștiat. Mai târziu,
am fost informați că oamenii se adună într-o altă parte a
orașului, în Piața Unirii. Agenția Agerpres a comunicat
că la prânz va fi difuzată transmisiunea de la „adunarea
populară”. Mitingul a început cu discursurile muncitorilor
care au condamnat cu hotărâre manifestațiile din Timișoara.
În aplauzele celor prezenți, la tribună a urcat N. Ceaușescu.
Acesta a subliniat încă o dată că manifestațiile din acest
oraș au fost orchestrate și pregătite de forțe ostile României,
care „doresc dezmembrarea teritorială a României”.
De asemenea, a comunicat că la ședința de dimineață a
Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al
P.C.R. a fost adoptată o hotărâre cu privire la măsurile
adoptate pentru îmbunătățirea nivelului de trai al poporului:
creșterea salariilor muncitorilor, pensiilor și indemnizațiilor
de naștere. În același timp, pe principala arteră de circulație
a Bucureștiului, str. Magheru, adiacentă Pieței Republicii,
s-a strâns o mulțime de oameni. Aceștia s-au adunat într-un
cerc compact și au început să scandeze lozinci împotriva
partidului și împotriva guvernului, solicitând demisia
conducerii țării. S-au auzit explozii de grenade cu gaze
lacrimogene. Miliția și forțele de securitate au început să
disperseze mulțimea. Accesul în Piața Republicii a fost
blocat de unitățile armatei R.S.R. Miliția a încercat să
împrăștie demonstranții, însă nu a avut succes. Mulțimea de
protestatari, formată din câteva mii de oameni, a început să
oprească autobuzele și alte mijloace de transport, scandând
lozinci precum „Trebuie să spunem în sfârșit adevărul!”,
– 131 –
CRISTIAN CHIRCA
„Trebuie să ajungem în rând cu celelalte țări socialiste!” Pe

artera principală a capitalei României, urmate de un rând de
militari înarmați cu puști-automate, se deplasau tancurile.
S-au auzit focuri de armă automată și explozii. Protestatarii
au fost împinși în Piața Universității. Deasupra orașului
au început să zboare elicoptere. După cum s-a comunicat
în cercurile jurnalistice, în Timișoara nu mai funcționează
întreprinderile industriale, fabricile și uzinele. Acestea au
fost ocupate de muncitori care au avertizat că, dacă nu vor
fi acceptate condițiile lor, inclusiv demisia conducerii țării,
tragerea la răspundere a membrilor de partid, a militarilor
și altor conducători, care au permis jertfe omenești în
acest oraș, vor distruge aceste întreprinderi. În București,
la ora 19:00, ora Moscovei, demonstranții au continuat să
scandeze lozinci antiguvernamentale, iar pe pereții clădirilor
au apărut afișe cu conținut antiguvernamental282.
Această corespondență marchează consacrarea în presa

centrală sovietică, în special de către TASS, a reportajului de
informație, gen jurnalistic în care se remarcă relatarea secvențială
a evenimentelor, inserarea unor elemente artistice și a detaliilor,
redarea impresiilor proprii în relatări scurte și prezentarea unor
fapte incerte ca fiind reale. Treptat în linia narativă a acestor
corespondențe vor fi introduse și dialoguri.
Și în acest punct se impune o observație care are o relevanță
semnificativă. Între 18 și 22 decembrie știrile și alte materiale
despre România, chiar și după ce devenise o certitudine faptul
că evenimentele sunt mult mai mult decât simple manisfestații
de protest, iar intervenția forțelor de ordine făcuse victime
omenești, continuau să nu fie știri de prima pagină. Abia
în 23 decembrie, după ce regimul căzuse și întreaga presă
internațională se concentrase pe România, presa sovietică a
prezentat stiri și analize despre situația din România sau conexe
pe prima pagină.
282. „Izvestia”, nr. 356 din 22.12.1989, p. 12.
– 132 –
Astfel, „Izvestia”, dar și „Pravda” au publicat un material

care, deși avea legătură cu România, nu era o știre ci un mesaj
al Congresului Deputaților Poporului care se desfășura atunci
la Moscova.
Mesaj adresat poporului României
În acest moment de cotitură pentru soarta României,

cel de-al doilea Congres al Deputaților Poporului din
URSS își afirmă sprijinul hotărât față de cauza dreaptă a
poporului român! Îi asigurăm pe cetățenii României de
sentimentele tradiționale de prietenie și bună vecinătate și
reafirmăm dorința sinceră de colaborare strânsă în interesele
socialismului și păcii283.
Anna Gladîșeva apreciază că acest mesaj a fost și un

semnal pentru întreaga presă sovietică care, începând cu 23
decembrie, a trecut de la un registru de mediatizare reținut și
relativ neutru la un registru cu orientare vizibilă în favoarea
acțiunilor revoluționare284. În legătură directă cu acest mesaj,
„Izvestia” prezenta chiar în 23 decembrie, la pagina nouă însă,
o dezbatere referitoare la situația din România desfășurată cu
o zi înainte în cadrul lucrărilor congresului.
Cel de-al Doilea Congres al

Deputaților Poporului al URSS
Ședința nr. 17, Palatul Congreselor din Kremlin
22 decembrie 1989, ora 10 dimineața285
283. „Izvestia”, nr. 357 din 23.12.1989, p. 1, „Pravda”, 23.12.1989, p. 1.

284. Gladîșeva, art. cit., p 167.
285. Discuțiile aveau loc înaintea anunțului căderii lui Ceaușescu făcut
de TVR la ora 13.59 (cf. Sava, Monac, op. cit., p. 87). La ora 9.20
este atestată sinuciderea generalului Vasile Milea, care este anunțată la
radio și TVR la ora 10.51, în cadrul comunicatului în care era prezentat
Decretul prezidențial cu privire la instituirea stării de necesitate pe
întreg teritoriul țării, iar la ora 12.06, Ceaușescu părăsea C.C. cu un
elicopter de teama mulțimii răsculate.
– 133 –
CRISTIAN CHIRCA
Prezidează președintele prezidiului Sovietului Suprem

al URSS, M. S. Gorbaciov.
Președintele: Atenție, tovarăși! Ședința de dimineață
a Congresului este declarată deschisă. Câteva cuvinte în
continuarea a ceea ce am discutat ieri în încheierea ședinței
noastre (discuție prezentată de televiziunea sovietică în
emisiunea „Vremia” din 21 decembrie, n.t.). Nu avem
informații oficiale de la autoritățile române. Însă există
temeiuri să se presupună că situația de acolo s-a înrăutățit
puternic pe timpul nopții. În acest sens, îi dau cuvântul
tovarășului Dzasohov.
A. S. Dzasohov, prim-secretar al Comitetului Regional
al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice din regiunea
Osetia de Nord (Circumscripția electorală Ordjonikidze,
Republica Socialistă Sovietică Autonomă Osetia de Nord):
Stimați deputați ai poporului! Interesul deputaților, cât și
al tuturor oamenilor sovietici, față de evenimentele din
România, este în întregime explicabil. Și în această etapă
a escaladării evenimentelor din țara prietenă, România, se
cuvine prezentarea unei Declarații care ar stabili poziția
Congresului Deputaților Poporului față de evenimentele
din România. Permiteți-mi să supun atenției dumneavoastră
textul Declarației: „Congresul Deputaţilor Poporului ai
URSS îşi exprimă îngrijorarea serioasă în legătură cu ştirile
referitoare la evenimentele dramatice din România, care au
dus la victime omeneşti. Aceasta trezeşte un sentiment de
profund regret. Ne exprimăm speranţa că, în cel mai scurt
timp, în România vor fi găsite posibilităţi de reglementare
paşnică a problemelor apărute, în spiritul toleranței,
umanismului şi respectării drepturilor omului. Congresul
Deputaților Poporului din URSS”.
Președintele: Transmiteți, vă rog, acest text la Prezidiu.
Situația ne-a dus la concluzia că trebuie să susținem această
propunere. Cum, tovarăși? (vociferări în sală). Cui să dau
cuvântul? Sau sunt întrebări? Vă rog.
Kotliakov V. M., membru corespondent al Academiei
de Științe a URSS, directorul Institutului de Geografie al
Academiei de Științe a URSS din Moscova. (Din partea
comunităților științifice și asociațiilor de pe lângă Academia
– 134 –
de Științe a URSS): Stimați tovarăși deputați! La sfârșitul

ședinței de ieri seară, Mihail Sergheevici Gorbaciov a
menționat despre evenimentele din România. Astăzi, în
legătură cu informațiile furizate de ambasadorul nostru,
subliniez incertitudinea situației. Judecând după proiectul
Declarației, înțelegem că situația din România este
complexă. În acest sens, apar două întrebări. Prima. Cum
este posibil că ambasadorul sovietic în România, tovarășul
Tiajelnikov, care se află acolo de mulți ani, nu a prevăzut
o astfel de situație, nu are o explicație clară asupra celor
întâmplate... la două-trei zile... (murmur în sală)... de la
începerea escaladării violențelor? Consider că această
situație trebuie să fie rezolvată de Comitetul Consiliului
Suprem al URSS pentru afaceri internaționale. Și a doua,
cea mai importantă. Congresul, desigur, trebuie să adopte
această Declarație. Însă sunt de părere că ar trebui să fie mult
mai dură. Nu mai târziu de mâine trebuie să ne întoarcem
din nou la evenimentele din luna aprilie a acestuia an,
din Tbilisi și, fără îndoială, la fel ca la primul Congres,
trebuie să discutăm despre violențele care au avut loc acolo.
Însă, tovarăși, ceea ce se întâmplă în România nu poate
fi comparat sub nicio formă cu ceea ce a fost în ultima
perioadă. Și mi se pare...
Președintele: Dar nu ne povestiți mult mai detaliat ce
se întâmplă în România? (animație în sală). Atunci ce tot
spuneți?
Kotliakov V. M.: Eu spun...
Președintele: Atunci, așezați-va toți. Poate
reprezentanții delegației de deputați din Moldova au
informații suplimentare?
Hadîrkă I. D., secretarul biroului de partid al
Uniunii Scriitorilor din Republica Socialistă Sovietică
Moldovenească, Chișinău (Circumscripția electorală
Călărași, RSS Moldovenească): Preastimate președinte,
preastimați tovarăși deputați! Grupul de deputați ai
poporului din Moldova are o poziție ambiguă față de
ceea ce se întâmplă în România. Așteptăm vești mult mai
concrete, orice fel de știri care ar clarifica această situație.
Însă consider că absența unor informații oficiale nu
– 135 –
CRISTIAN CHIRCA
constituie un argument pentru a nu se adopta vreo hotărâre

și pentru a nu se da o apreciere corespunzătoare în legătură
cu aceste evenimente. Ediția de astăzi a ziarului „Pravda”
se referă la cuvântarea președintelui Republicii Socialiste
România. Însă acolo se face o evaluare oficială – în același
spirit, în care se analizează în prezent, la modul general,
politica oficială. Noi supraveghem de mult timp situația din
România. Nouă nu ne este indiferent ceea ce se întâmplă
acolo, faptul că se continuă politica cultului personalității,
că această politică împiedică dezvoltarea proceselor de
democratizare și perestroika în republica socialistă vecină și
prietenă. Informațiile, parvenite din surse neoficiale vorbesc
despre ciocniri între unitățile militare și populația pașnică,
despre victime. Consider că ceea ce s-a întâmplat anterior
în Germania, Ungaria, Cehoslovacia, este inevitabil și
pentru România. Congresul P.C.R. s-a desfășurat în spiritul
preamăririi cultului personalității. Toate acestea sunt pentru
noi niște fapte triste.
Președintele: Haideți să nu depășim pragul după care
începe implicarea noastră în afacerile interne ale unui stat
suveran. Haideți să ne exprimăm părerea față de ceea ce
afectează soarta, viața oamenilor. (comentarii în sală).
Hadîrkă I. D.: Da, înțeleg. Nu aș fi vrut să mă amestec
în aceste chestiuni, însă cred că trebuie să fim înaintea
acestor evenimente și să nu mergem în urma lor, în timp
ce le analizăm.
Președintele: Haideți să încetăm discuția. Supun la vot
Declarația, căreia i-a dat citire tovarășul Dzasohov. O mai
citim încă o dată?
Din sală: (Nu se aude).
Președintele: „Congresul Deputaţilor Poporului ai
URSS îşi exprimă îngrijorarea serioasă în legătură cu ştirile
referitoare la evenimentele dramatice din România, care au
dus la victime omeneşti. Aceasta trezeşte un sentiment de
profund regret. Ne exprimăm speranţa că, în cel mai scurt
timp, în România vor fi găsite posibilităţi de reglementare
paşnică a problemelor apărute, în spiritul toleranței,
umanismului şi respectării drepturilor omului.
– 136 –
Congresul Deputaților Poporului din URSS”.

Supun la vot. Declarația se adoptă.
Rezultatul votului
Au votat „da”: 1809
Au votat „împotriva”: 32
S-au abținut: 65
Total: 1906
Nu au votat: 1
După cum am căzut de acord ieri, continuăm analizarea
proiectului de lege cu privire la supravegherea constituțională
în URSS. I se dă cuvântul deputatului Kuleșov. Urmează la
cuvânt deputatul Iarovoi286.
Tot la pagina 12, „Izvestia” publica un reportaj al TASS

cu un subtitlu care nu mai lăsa loc nici unui comentariu asupra
schimbării de registru. Încadrat tot în logica reportajului de
informație, reportajul configura notele preliminare ale unui
tablou general al situației din România.
Despre situația din România
BUCUREȘTI, 22 decembrie, corespondenții TASS,

Dimitri Diakov, Nikolai Morozov și Vadim Maliutin
transmit: „Dictatorii nu mai sunt, trăiască libertatea!” –
această știre a circulat ca un val puternic la jumătatea
acestei zile prin întreg Bucureștiul, prin întreaga Românie.
Încă de dimineața oamenii alarmați au ieșit din scările
de bloc, principala arteră de circulație a capitalei a fost
ticsită de soldați, pe străzi staționau tancuri. Părea că frica
s-a instalat pentru mult timp în sufletele oamenilor. Atunci
dictatorul încă era la putere. Acesta a dat instrucțiuni și a
semnat decrete prezidențiale.
Însă oamenii au reacționat în mod diferit. Victimele
din Timișoara și cele de ieri din Piața Universității a
capitalei, care au căzut pentru libertate și pentru o viață
nouă pe acest pământ, i-au determinat pe oameni să iasă
în stradă din nou, în pofida amenințării cu producerea
286. „Izvestia”, nr. 357 din 23.12.1989, p. 9.
– 137 –
CRISTIAN CHIRCA
unor noi victime. Scandând lozinci precum „Armata e

cu noi”, „Noi suntem poporul”, începând cu orele 11:00,
demonstranții s-au amestecat printre soldații care staționau
pe Bulevardul Republicii. Sute de oameni s-au urcat pe
tancuri și pe transportoarele blindate și au afișat pancarte:
„Vrem libertate”, „Vrem democrație” și „Jos dictatura”.
Într-o euforie generală, mulțimea de demonstranți a
îndreptat mașinile de luptă spre Piața Palatului, unde se
află sediul CC al PCR. Pe turela tancurilor stăteau soldați
zâmbitori, care au înțeles că locul lor este într-o construcție
națională generală. Aflată în imediata apropiere a CC al
PCR, Str. Onești, blocată de tancuri și unități de forțe de
ordine publică, de asemenea a fost asaltată de mulțimea
de demonstranți care fluturau steaguri naționale și batiste
albe, scandând „Jos armele!”, „Jos dictatorul!” și „Libertate
poporului!”. În acest timp a fost citit în public ultimul
decret al lui Ceaușescu. Acesta evidenția, în special, și
faptul că ministrul apărării naționale, V. Milea, a acționat
ca un trădător împotriva independenței și suveranității
României și, înțelegând că a fost expus, s-a sinucis. După
aceasta, pe străzi și în piețe, precum și în fața întregii țări,
la televizor, mulți au spus că V. Milea a fost ucis la ordinul
lui Ceaușescu. Știrea îndoielnică despre moartea ministrului
apărării, după cum consideră multă lume aici, a fost lucrul
care a determinat armata să se întoarcă alături de popor.
Mulți militari au înțeles că mâine ei înșiși pot avea o astfel
de soartă. Mulțimile de demonstranți, fără a fi împiedicate
de cordoanele de soldați, s-au îndreptat liber spre Piața
Palatului și au ocupat sediul CC al PCR De la balconul
de unde tocmai ieri a cuvântat Ceaușescu, acum, în fața
celor adunați, au luat cuvântul demonstranții. Un alt grup
format din câteva mii de oameni, de asemenea însoțit de
tancuri și mașini de luptă care erau alături de ei, cu steaguri
și pancarte, s-a îndreptat spre sediul Radioteleviziunii
Române. În scurt timp, în direct, a răsunat glasul poporului.
Reprezentanții săi au spus: „Frați români, am venit aici ca
să vă transmitem că dictatorul a căzut”. Aceștia au făcut
apel către demonstranți să respecte ordinea publică și să
evite actele de violență. Un angajat al ziarului „Scânteia”
– 138 –
a spus că mâine, pentru prima dată în 40 de ani, poporul va

putea citi un ziar care spune adevărul. Crainicul Radioului
central a transmis că astăzi, pentru prima dată spune ceea ce
gândește. Demonstranții care au ocupat studiourile postului
român de radio și televiziune au declarat că N. Ceaușescu
„a dispărut într-o direcție necunoscută”. Aceștia au adresat
un apel armatei și miliției să protejeze interesele poporului
și să nu tragă în oameni, au rugat muncitorii și toți locuitorii
țării să iasă pe străzi, să ocupe prin căi pașnice consiliile
municipale și să preia conducerea orașelor, întreprinderilor
și tuturor instituțiilor.
Ora 13:00, ora locală.
Oamenii jubilează din toate părțile, claxonează, de pe
străzi și din piețe au dispărut cordoanele militare. Orașul,
în mare parte, se află sub controlul maselor populare. Iar
după câteva ore, corespondentul TASS, salutat de voluntarii
care-i verificau documentele, a intrat în studioul televiziunii
române. Zeci de mii de oameni au înconjurat televiziunea,
acum sediul reprezentanților demonstranților. De aici, toată
țara ascultă vocea celor care au avut curajul să ia parte la
o luptă inegală cu clica lui Ceaușescu, cu aceia care prin
intermediul lor au trăit fără griji. A venit, în sfârșit, ziua când
putem povesti lumii adevărul din România, l-a informat
pe corespondentul TASS directorul general al agenției
Agerpres, Alexandru Ionescu. A venit, în sfârșit, ziua când
cenzura atât de detestată de oameni a încetat să acopere
dictatura cu democrația, în spiritul socialismului științific.
Poporul român a primit cu bucurie știrea referitoare la faptul
că poporul sovietic și deputații poporului urmăresc cu atenție
și susțin dorința sa de libertate. Coridoarele televiziunii
sunt pline de oameni – actori cunoscuți și politicieni,
generali și oameni de rând. Pe fețele lor se poate observa
nu doar bucuria, ci și o îngrijorare profundă. Aici au ajuns
informații conform cărora de București se apropie forțe
speciale conduse de unul dintre oamenii devotați fostului
conducător. Mii de oameni, care au înconjurat televiziunea,
fac apel să fie menținută poziția până la ultimul om. În
România a început prima zi a unei noi vieți. Cum se va
– 139 –
CRISTIAN CHIRCA
încheia? – această întrebare și-o pune acum cu îngrijorare

întreaga țară287.
***
După cum a transmis agenția Agerpres, astăzi în
București s-a înființat Comitetul Național al Democrației288
din România, a cărui sarcină principală este pregătirea
tranziției spre o viață democratică. Prim-ministrul și întreg
guvernul și-au dat demisia. În componența Comitetului
Național al Democrației au intrat conducători militari care
nu s-au compromis pe timpul dictaturii lui Ceaușescu,
muncitori și studenți care au luptat în primele rânduri
pentru înfrângerea regimului, precum și reprezentanți ai
intelectualității. După înființarea noii organizații, membrii
acesteia au ieșit la balconul sediului C.C. al P.C.R., ca să
informeze zecile de mii de oameni prezenți în piață și întreg
poporul despre demisia guvernului, înființarea Comitetului
Național al Democrației și măsurile propuse pentru perioada
următoare.
***
Însă, odată cu lăsarea întunericului, în oraș s-au năpustit
forțele militare loiale lui Ceaușescu. Prin întreg orașul s-au
desfășurat lupte îndârjite. Asupra demonstranților care
s-au adunat la un miting de amploare s-a tras cu mitraliera,
rezultând sute de morți și răniți. Luptele s-au desfășurat și
în zona aeroportului Otopeni. Televiziunea din București
își continuă activitatea, conducătorii din sediul acesteia se
adresează constant populației bucureștene cu apelul de a
apăra orașul. După ce televiziunea a transmis imagini cu
clădirea parțial distrusă a CC al PCR, acolo s-a declanșat
un incendiu. Așa cum a transmis mai devreme Televiziunea
română, din informații neconfirmate, N. Ceaușescu și soția
sa au fost reținuți în orașul Târgoviște289.
287. „Izvestia”, nr. 357 din 23.12.1989, p. 11.

288. Consiliul FSN a fost menționat în presa sovietică în primele zile de la
constiturea sa drept Comitetul Național al Democrației (Gladîșeva, art.
cit., p. 162). De fapt prima declarație, din 22 decembrie, după plecarea
lui Ceaușescu, a fost semnată în numele Frontului Unității Poporului,
conform Petre Roman, op. cit., p. 29.
289. „Izvestia”, nr. 357 din 23.12.1989, p. 11.
– 140 –
„Pravda” publica, sub același titlu și în același registru, un

articol-reportaj în care, pe fondul conturării tabloului general
al evenimentelor, se inducea și imaginea volatilității situației
din România:
Despre evenimentele din România
Bucureşti, 22. (Relatarea corespondentului „Pravda”).

Dimineaţa devreme, trecând prin oraş se puteau vedea
manifestații spontane. Sute de mii de oameni se îndreptau
spre centrul Bucureştiului. În centrul orașului, manifestanții
erau așteptați de către armată. De la un minut la altul situația
se schimba. Momentele de confruntare marcate de sunetul
focurilor de armă – probabil, focuri de avertisment – au fost
înlocuite de momente în care confruntarea s-a transformat în
acte de înfrăţire entuziastă a populației cu soldaţii şi ofiţerii.
În sfârşit, cordoanele au fost înlăturate. Oameni pe tancuri,
pe transportoare blindate şi pe jos se deplasau spre piaţa
principală a capitalei, spre clădirea CC a PCR. S-au scandat
lozinci „Armata e cu noi”. La prânz a fost ocupată clădirea
Radioului şi a Televiziunii. Am fost martorul acestui „asalt”
paşnic. Locuitorii caselor învecinate îşi scoteu la ferestre
şi pe balcoane televizoarele la care începuse transmisiunea
evenimentelor curente. La televiziune s-a anunţat despre
faptul că s-a realizat schimbarea puterii. Printre cele mai
frecvente apeluri ale zilei se remarcau cererea fermă de a
nu se vărsa sânge şi de a se păstra ordinea publică în oraşul
cuprins de o agitaţie generalizată. Mașinile de luptă, care
se apropiaseră cu viteză mică de clădirea televiziunii, în
fruntea coloanei de demonstranți, aveau echipaje cu puști-
automate în ţevile cărora erau flori, iar militarii păreau
pregătiţi să apere în orice moment poporul de posibile
pericole. Pe ferestrele televiziunii erau aruncate pe deasupra
celor adunaţi portretele lui Ceauşescu. La televizor vorbeau
lideri ai societăţii civile care în acea dimineaţă încă mai
erau izolaţi sau chiar reținuți. Ei îndemnau masele la
ordine şi calm. Asigurarea cu alimente şi medicamente, în
– 141 –
CRISTIAN CHIRCA
special a celor răniţi în ciocnirile de stradă au fost anunţate

drept priorităţi. Aşadar, decretul de dimineaţă al fostului
preşedinte despre declararea stării de necesitate în ţară
a fost ultimul său decret. Tocmai am revenit din casa în
care, într-un lux inimaginabil, locuise familia Ceauşescu.
Accesul este liber. Seara, în piaţa din centrul capitalei a avut
loc un miting. Participanţii au cerut să fie găsit şi arestat
Ceauşescu. Radioul şi Televiziunea transmiteau apeluri
către populaţie să doneze sînge, iar către vameşi – să asigure
intrarea liberă în ţară a medicamentelor. Situaţia din oraş
este foarte alarmantă. Armata, maşini speciale folosite în
construcţii şi camioane, protejează televiziunea. La televizor
sunt transmise imagini din centrul oraşului: a izbucnit un
incendiu imens. Se aud rafale de arme-automate. Totul se
transmite la televizor.
V. VEDRAŞKO290
În aceeași ediție sunt publicate

și două corespondențe TASS:
Bucureşti 22 (TASS). La Televiziunea Română

a luat cuvântul comandantul garnizoanei Bucureşti,
general-locotenentul M. Chiţac. El a spus că toţi militarii
garnizoanei trebuie să sprijine noua orientare politică din
ţară. Toate detaşamentele care se află în oraş trebuie să dea
o ripostă fermă celor care vor să schimbe cursul firesc al
evenimentelor. De asemenea, M. Chiţac i-a îndemnat pe
comandanţii şi ofiţerii armatei române să susţină dorința de
libertate a oamenilor în toate judeţele şi oraşele ţării. După
cum a transmis agenția Agerpres, astăzi în București s-a
înființat Comitetul Național al Democrației din România,
a cărui sarcină principală este pregătirea tranziției spre
democrație. Prim-ministrul și întreg guvernul și-au dat
demisia. În componența Comitetului Național al Democrației
au intrat conducători militari care nu s-au compromis pe
290. „Pravda”, 23.12.1989.
– 142 –
timpul dictaturii lui Ceaușescu, muncitori și studenți care

au luptat în primele rânduri pentru înfrângerea regimului,
precum și intelectuali. După înființarea noii organizații,
membrii acesteia au ieșit la balconul sediului CC al PCR,
ca să informeze zecile de mii de oameni prezenți în piață
și întreg poporul despre demisia guvernului, înființarea
Comitetului Național al Democrației și măsurile propuse
pentru perioada următoare.
***
Însă, odată cu lăsarea întunericului, în oraș s-au năpustit
unitățile militare loiale lui Ceaușescu. Prin întreg orașul s-au
desfășurat lupte îndârjite. Asupra demonstranților care s-au
adunat la acest miting de amploare s-a tras cu mitraliera.
Sunt sute de morți și răniți. Luptele s-au desfășurat și în
zona aeroportului Otopeni. Televiziunea din București
își continuă activitatea, conducătorii Statului Major se
adresează constant populației bucureștene cu apelul de a
apăra orașul. După ce au transmis la televiziune imagini cu
clădirea parțial distrusă a CC al PCR, acolo s-a declanșat
un incendiu. Așa cum a transmis mai devreme Televiziunea
Română, din informații neconfirmate, N. Ceaușescu și soția
sa au fost reținuți în orașul Târgoviște
Belgrad, 22. (REUTERS). Televiziunea din Bucureşti a
difuzat ştirea că fostul conducător român Nicolae Ceauşescu
şi soţia sa Elena au părăsit teritoriul României291.
Un material de primă pagină, reportaj de informație în

adevăratul sens al cuvântului, este publicat de „Komsomolskaia
Pravda”. Cu un titlu, dar și cu subtitluri de impact, sugestiv
construite, reportajul surprinde câteva secvențe cronologice ale
evenimentelor din București și inserează dialoguri care vin să
confere dramatism și autenticitate relatărilor:
291. „Pravda”, 23.12.1989.
– 143 –
CRISTIAN CHIRCA
„NOI SUNTEM POPORUL!”

TANCURI ȘI TRANSPORTOARE BLINDATE,
ELICOPTERE ȘI PUȘCAȘI AU FOST ARUNCAȚI ÎN
LUPTĂ ÎMPOTRIVA A SUTE DE MII DE OAMENI
NEÎNARMAȚI, ÎNSĂ ACEȘTIA NU S-AU RETRAS
București. 21 decembrie. La amiază.

Câteva explozii puternice și întreruperea bruscă a
transmisiunii în direct – acestea au fost primele semnale
privind schimbarea cursului mitingului de amploare
din capitala României. În cadrul acestuia, reprezentanții
colectivelor muncitorești, ai intelectualității și ai societății
bucureștene ar fi trebuit să îi condamne pe participanții la
evenimentele, deja bine cunoscute în întreaga lume, din
orașul Timișoara. Chiar acolo m-am îndreptat eu, în Piața
Republicii. „Jos dictatura”, „Libertate!”, „Armata e cu noi!”
– strigau cei care se adunaseră în piață și pe artera principală,
Bd. Magheru. Acestora li se alăturau și alte persoane din
zonele adiacente.
București. 21 decembrie. Seara.
S-au aliniat în piață față în față – poporul și soldații.
Și această confruntare care a durat mai multe ore s-a
finalizat prin focuri de armă și sânge. Mașinile de luptă ale
infanteriei au început să treacă cu viteză mare prin mulțimea
de demonstranți.
– Priviți, priviți ce fac!, striga cu o voce stridentă,
agățându-se de mâna mea, o femeie care plângea. Cu
siguranță ni se întâmplă acest lucru pentru că am oferit
hrană armatei.
– În Timișoara au murit atâția oameni nevinovați, oare
nu a fost suficient?!, striga un tânăr, trăgându-și pe o alee
prietenul rănit.
Puțin mai târziu, în momentele de acalmie, studenții
cu lumânări aprinse au luminat sângele care se scursese
pe trotuar, arătându-l oamenilor care tocmai sosiseră în
piață. Iar între timp, în zona centrală a orașului, s-au strâns
în număr mare camioane cu militari, mașini de pompieri
și transportoare blindate. Pe străzile adiacente locului de
desfășurare a evenimentului au fost desfășurate forțe de
– 144 –
ordine suplimentare. Să treci prin cordoanele de miliție care

nu se mai sfârșeau a început să fie din ce în ce mai greu.
Se întunecase destul de mult. Din timp în timp se auzeau
focuri de armă automată de avertisment. Până la ora 9 seara
am reușit să traversez cordoanele de securitate cu mașina.
Pe unul din bulevarde mi-a blocat calea o coloană imensă,
care la prima vedere era formată din nu mai puțin de 7-8
mii de oameni. Aceștia se îndreptau spre centrul orașului..
– De unde sunteți?, l-am întrebat pe liderul coloanei
de oameni.
– Suntem de pretutindeni, a urmat un răspuns. Părea
să spună adevărul.
„Muncitori, alăturați-vă nouă!” – o astfel de lozincă se
auzea printre atâtea altele. Demonstranții au spus că încă din
timpul zilei reprezentanții studențimii și-au trimis delegații
la cele mai mari fabrici și uzine din capitală. Aceștia au făcut
apel la muncitori să iasă noaptea pe străzile și în piețele din
oraș și a doua zi să declare grevă generală. Participanții la
mișcare au ridicat în centrul Pieței Universității o tribună
improvizată. De acolo, reprezentanții demonstranților s-au
adresat celor care s-au adunat cu mesajul că fabrica „23
August”, întreprinderea „Mecanica Fină”, precum și o serie
de alte întreprinderi mari ale capitalei au declarat grevă.
Această veste a fost primită cu aplauze.
București. 21 decembrie. Miezul nopții.
În acest moment s-a atins punctul culminant. Aceasta
este cronica evenimentelor din Piața Universității.
Reprezentanții forțelor armate s-au adresat manifestanților
prin portavoce, încercând să îi convingă să se împrăștie,
însă fără succes. După câteva minute, de sus s-a tras spre
mulțime cu grenade, cu gaze lacrimogene și toată piața a
fost acoperită de un fum des și sufocant. O parte dintre
demonstranți s-a retras pe străzile laterale. Însă, imediat
după ce gazul s-a risipit, piața s-a umplut din nou cu oameni.
Ca răspuns, demonstranții au scandat „Nu plecăm!”. Au fost
incendiate două autoturisme care se aflau în fața hotelului
„Intercontinental”. Prin piață, de câteva ori, au trecut
transportoare blindate și mașini cu tunuri de apă și în mod
constant s-a tras foc de avertisment cu trasoare. La rândul
– 145 –
CRISTIAN CHIRCA
lor, demonstranții au folosit câteva camioane de mare tonaj

cu ajutorul cărora au încercat să oblige forțele de ordine să
se retragă. Adresându-se soldaților, oamenii strigau: „Noi
suntem poporul!”, „Noi nu suntem teroriști!” și „Mâncați
pâinea poporului”. Din mulțime au fost scoși răniții sau –
era imposibil de distins – morții. La ora unu și jumătate
noaptea deasupra orașului se așternuse o tăcere tensionată.
București. 22 decembrie. Dimineața.
Un val puternic de demonstranți, scandând lozinci
precum „Armata e cu noi!” și „Noi suntem poporul!”,
s-a amestecat printre soldații dezorientați care stăteau pe
Bd. Republicii. Sutele de oameni s-au urcat pe tancuri și
transportoare blindate și au afișat pancarte cu înscrisuri
precum „Suntem pentru libertate!”, „Vrem democrație!” și
„Jos dictatura!”. Mulțimea jubila și aplauda. Chiar în această
perioadă a fost anunțat ultimul decret al lui Ceaușescu.
Odată cu anunțarea decretului s-a vorbit și despre faptul că
ministrul apărării naționale, V. Milea, a acționat precum un
trădător împotriva independenței și suveranității României
și, înțelegând, că a fost demascat, s-a sinucis. Imediat pe
străzi și în piețe, dar și în fața întregii țări, la televizor,
s-a spus că V. Milea a fost ucis la ordinul lui Ceaușescu.
Știrea incertă despre moartea ministrului apărării, după cum
consideră mulți de aici, a determinat armata să întoarcă fața
spre popor. Piața palatului s-a umplut până la refuz cu sute de
mii de oameni care scandau „Jos dictatura!”, „La judecată!”,
„Puterea poporului!”. La același balcon al clădirii CC al PCR,
de unde ieri vorbise N. Ceaușescu, acum se schimbau între ei
oratorii din partea demonstranților. În fața intrării principale
staționează tancuri și transportoare blindate pe care stau
sute de manifestanți care strigă aceleași lozinci și afișează
aceleași steaguri și pancarte. În toată piața au fost instalate
difuzoare puternice. Tocmai ce s-a anunțat că aici are loc o
manifestație politică. Însă nu este clar cine a făcut această
declarație. O altă mulțime formată din mii de persoane,
însoțită de tancuri și transportoare blindate pe care le-a
capturat, cu steaguri și pancarte, se îndreaptă spre clădirea
Radioteleviziunii Române. Potrivit mărturiei participanților,
aceștia intenționează să ceară demisia conducerii Televiziunii
– 146 –
și comunicarea adevărului despre evenimentele care au loc

în țară. Sosesc informații conform cărora tulburări au loc
și în alte orașe românești – Brașov, Iași, Arad și Timișoara.
Demonstranții care au ocupat studioul Radioteleviziunii
Române se adresează poporului.
– Frați români, rostește o voce agitată, am venit aici ca să
vă transmitem că dictatorul a căzut. Țara în sfârșit s-a eliberat
de cei care au jefuit-o de-a lungul multor ani. Acum vom putea
trăi și munci în pace, în folosul întregului nostru popor.
Aceștia au făcut apel către demonstranți să respecte
ordinea publică și să evite actele de violență. Un angajat al
ziarului „Scînteia” a spus că mâine, pentru prima dată în 40
de ani, poporul va putea citi un ziar care spune adevărul. Un
crainic al radioului central a transmis că astăzi, pentru prima
dată, spune ceea ce gândește. Demonstranții care au ocupat
studiourile postului român de radio și televiziune au declarat
că N. Ceaușescu „a dispărut într-o direcție necunoscută”.
Adresându-se poporului la televizor cunoscutul actor
român, Sergiu Nicolaescu, a cerut „acelor lideri români
care încă prețuiesc idealurile libertății” să vină la studioul
televiziunii să facă un apel către națiune pentru a alege noi
lideri competenți. Acesta a adresat un apel armatei și miliției
să protejeze interesele poporului și să nu tragă în popor,
a rugat muncitorii și toți locuitorii țării să iasă pe străzi,
să ocupe pe căi pașnice consiliile municipale și să preia
conducerea orașelor, întreprinderilor și tuturor instituțiilor.
Ora 13:00, ora locală.
Oamenii jubilează în tot orașul, claxonează, de pe străzi
și din piețe au dispărut cordoanele militare. Orașul, în mare
măsură, se află sub controlul maselor populare. După cum
a transmis agenția Agerpres, astăzi în București s-a înființat
Comitetul Național al Democrației din România, a cărui
sarcină principală este pregătirea tranziției spre democrație.
Prim-ministrul și întreg guvernul și-au dat demisia. În
componența Comitetului Național al Democrației au intrat
conducători militari care nu s-au compromis pe timpul
dictaturii lui Ceaușescu, muncitori și studenți care au luptat
în primele rânduri pentru înfrângerea regimului, precum și
intelectuali.
– 147 –
CRISTIAN CHIRCA
În jurul orei 19:00, ora locală.

În oraș s-au năpustit forțele militare loiale lui Ceaușescu.
În tot orașul s-au desfășurat lupte îndârjite. Asupra
demonstranților care s-au adunat la mitingul de amploare s-a
tras cu mitraliera. Sunt sute de morți și răniți. Luptele s-au
desfășurat și în zona aeroportului Otopeni. Televiziunea din
București își continuă activitatea, conducătorii statului major
se adresează constant populației bucureștene cu apelul de a
apăra orașul. De îndată ce au transmis la televiziune imagini
ale sediului CC, în clădirea parțial distrusă a Comitetului
Central al PCR s-a produs o explozie care a provocat un
incendiu. După cum a transmis mai devreme Televiziunea
Română, din informații neconfirmate, N. Ceaușescu și
soția sa au fost reținuți în orașul Târgoviște. Ieri, seara
târziu, în București a sosit din Sofia corespondentul special
O. Mamedov. Primul său reportaj îl veți citi în numărul
de mâine292. (Acesta din urmă deja transmisese o primă
corespondență despre revoluție încă din 20 decembrie, pe
când se afla la post la Sofia, n.t.)293.
În continuarea acestui reportaj este publicată Declarația

Congresului Deputaților Poporului (a se vedea „Izvestia”, nr.
357 din 23.12.1989, p. 9), dar și o declarație a Uniunii Tineretului
Comunist Leninist în care încă se mai exprima încrederea în
tinerii comuniști, văzuți ca apărători ai democrației:
Declarația Comitetului Central al Uniunii

Tineretului Comunist Leninist din întreaga Uniune
În data de 21 decembrie, la adunarea generală a

Comitetului organizațiilor de tineret din URSS, reprezentanții
Uniunii Tineretului Comunist Leninist din întreaga Uniune,
împreună cu alte organizații de tineret ale țării, au dat o
Declarație despre evenimentele din România, exprimând
un protest împotriva violenței. Acțiunile studenților și
tinerilor, susținute de popor, au doborât regimul neostalinist
292. „Komsomolskaia Pravda”, 23.12.1989, p. 1.

293. Besporiadkii v Rumînii, „Komsomolskaia Pravda”, 20.12.1989.
– 148 –
autoritar care, camuflându-se în ideea socialistă, în realitate

a discreditat-o. Ne exprimăm solidaritatea față de lupta
tinerilor și studenților, suntem încrezători că, în acest
moment al istoriei României, greu și hotărâtor pentru
viitorul acesteia, tinerii comuniști, împreună cu poporul,
vor susține domocrația și socialismul.294
Despre corespondențele transmise de TASS, preluate

de întreaga presă sovietică, dar și de presa internațională, au
existat aprecieri potrivit cărora, începând cu 22 decembrie,
știrile transmise de agenție au stat la baza unei mari manipulări
internaționale referitoare la numărul victimelor represiunii.
În legătură cu acest aspect, Nikolai Morozov, unul dintre
corespondenții TASS, martor al evenimentelor și cronicar
al acestora, susține că, începând cu 21 decembrie, a început
„perioada eroico-romantică a revoluției în direct”, la care fac
trimitere majoritatea acuzelor de intoxicare a opiniei publice
adresate TASS. Fără să nege categoric existența unei intoxicări
reale, Morozov apreciază că ea nu a fost premeditată și că
„dacă o asemenea intoxicare a existat, atunci chiar noi am fost
victimele ei”295. Motivul invocat de acesta este numărul mare de
informații neverificate lansate în spațiul public în primul rând
de Televiziunea română, dar și de alte surse:
De exemplu, corespondentul TASS din Belgrad, care

a ajuns la Timișoara printre primii, a aflat din surse locale,
ca și alți ziariști străini, că în orașul revoluției muriseră
5.000 de oameni. Cifra de 60.000 de oameni care au murit
în România a fost pronunțată în premieră la procesul
lui Ceaușescu de la Târgoviște. Trimiteam la Moscova
comunicatele Consiliului FSN, declarațiile reprezentanților
armatei și securității. Ne holbam la ecranele televizorului
până ne dureau ochii încercând să deslușim personaje și
locuri ca să le descriem cu maximă precizie în materialele
noastre.296
294. „Komsomolskaia Pravda”, 23.12.1989, p .1.

295. Morozov, op.cit., pp. 75-76.
296. Ibidem, p. 76.
– 149 –
CRISTIAN CHIRCA
În martie 2017, la întrebarea adresată de jurnalistul Răzvan

Munteanu: „Este adevărat că aţi relatat că în noaptea dinspre
21 spre 22 decembrie au fost ucişi 5.000 de oameni în Piaţa
Universităţii, deşi numărul real ar fi fost de doar 49 de victime
la nivel naţional”? Morozov a răspuns: „Aş vrea să mi se
demonstreze articolul meu cu această cifră. Este absurd. Ajunge
să te uiţi la Piaţa Universităţii ca să-ţi dai seama că probabil acolo
nici nu încap 5.000 de oameni. Deci, este o minciună declară
Morozov”297. Apoi a continuat, argumentând: „nimeni nu stătea
să numere morţii în acele zile. Şi chiar dacă aş fi transmis vreo
cifră, trebuia în mod obligatoriu să indic sursa ei, care putea
fi: Televiziunea Română liberă, radioul, vreun newsmaker...
Asta e o regulă pe care o înveţi de cum calci pragul TASS”. În
finalul răspunsului acesta susține că după 22 decembrie, erau
mai mulţi jurnalişti străini în România: „corespondenţii MTI,
CTK, ANSA şi altele. Toţi scriau despre ceea ce se întâmpla în
România. Mulţi jurnalişti străini au intrat în ţară prin Ungaria
şi Serbia după fuga lui Ceauşescu”298.
Dimensiunea dezinformării realizate de presa sovietică este
un obiectiv pe care îl voi aborda într-o lucrare viitoare, după ce
voi consulta nemijlocit colecțiile ziarelor din marile biblioteci
din Federația Rusă și, evident, surse din arhivele de stat. La acest
moment, evit să pun etichete sau să fac speculații, dar nu există
nicio îndoială asupra marelui joc al dezinformării în care a fost
angrenată presa internațională, inclusiv cea sovietică, subiect
deja tratat în mai multe lucrări. Cu toate acestea, o analiză
297. Răzvan Munteanu, Interviu cu jurnalistul rus Nikolai Morozov.

Un sfert de veac la Bucureşti, accesibil pe http://adevarul.ro/news/
politica/exclusivinterviu-jurnalistul-rus-nikolai-morozov-sfert-veac-
bucuresti-1_58cf14df5ab6550cb87e700b/index.html, consultat în data
de 23.10.2017. Răzvan Munteanu este directorul general al publicației
NewsInt, președintele think-tankului Chamber of Excellence in
Internațional Affairs și Strategic Analyst în cadrul Middle East Political
and Economic Institute.
298. Ibidem.
– 150 –
comparativă în care principalul criteriu este veridicitatea știrilor,

evidențiază la o primă evaluare că dezinformarea realizată de
mass-media occidentale, dar și de agențiile MTI și Taniug, a
avut o amplitudine mult mai mare decât cea realizată de mass-
media sovietice. Asta nu înseamnă că nu a existat dezinformare
în care a fost implicată și presa sovietică, însă demonstrarea
premeditării și desfășurarea ei după un plan bine stabilit necesită
un studiu multidisciplinar separat, aflat în derulare în cadrul
IRRD și care urmează să fie finalizat în perioada următoare.
Revenind însă la perioada „eroico-romantică” a revoluției,
așa cum numea Morozov perioada de după 22 decembrie, se
remarcă o tendință tot mai evidentă a presei scrise sovietice
de a înlocui știrile-comentariu cu materiale mai elaborate din
genul reportajelor de informații. De asemenea, se remarcă
și concentrarea atenției radioului și televiziunii sovietice pe
evenimentele din România care, începând cu 23 decembrie, au
fost incluse în toate buletinele de știri.
Iată cum prezenta Radio Moscova situația din București,
dar și din Brașov și Timișoara:
Moscova, 23.12.1989, 18:00

Atenţiune, aici postul de radio Moscova. Continuăm
programul în limba română. În declaraţia agenţiei TASS
se arată: din Bucureşti parvin relatări alarmante că, într-o
serie de sectoare ale oraşului, continuă ciocnirile armate.
Grupurile adversare transformărilor ce au loc în țară atacă
clădirea Radioteleviziunii Române în care se află membrii
consiliului Frontului Salvării Naţionale din România. În
urma acţiunilor acestor formaţiuni, în zona tirurilor s-a aflat
un bloc de locuinţe în care se află familii ale membrilor
reprezentanței comerciale sovietice. Persoane înarmate au
pătruns în clădire și au deschis de acolo un foc intens. În
clădire au izbucnit incendii. Viața cetăţenilor sovietici, printre
care femei și copii, este în pericol. Uniunea Sovietică nu
poate să rămână impasibilă la destinele cetăţenilor sovietici
şi cere acelora care au declanşat acţiunile amintite, care pun
în pericol viata oamenilor sovietici, să le înceteze imediat. La
– 151 –
CRISTIAN CHIRCA
Bucureşti şi într-o serie de oraşe din România se desfăşoară

lupte grele împotriva forţelor antiinsurgente. Unităţi ale
Armatei, care au trecut de partea poporului, bombardează
clădirea Consiliului de Stat, în care s-au baricadat subunităţi
ale forţelor de securitate fidele lui Ceauşescu. Potrivit
datelor agenţiilor de ştiri, luptele se duc în apropierea
Ministerului Apărării, hotelului „Intercontinental” şi
Universităţii din Bucureşti. La televiziune au fost arătaţi
lideri și membri capturaţi ai forţelor antiinsurgente, inclusiv
fiul lui Ceauşescu, Nicu. Soarta lui Nicolae Ceauşescu este
deocamdată necunoscută. Agenţiile de ştiri citează fapte
ale masacrelor bestiale ale forţelor antiinsurgente în rândul
populaţiei oraşelor româneşti. De exemplu, la Braşov, ele
au pătruns în clădirea spitalului, unde i-au executat pe toţi
bolnavii aflaţi acolo. În oraşul Timişoara, transmite agenţia
Taniug, au fost ucişi într-o săptămână 12.000 de cetăţeni. Au
fost împuşcaţi, printre altele, 45 de copii care se întorceau
de la Teatrul de Păpuşi. Televiziunea Română a prezentat
gropi comune făcute la repezeală, în care au fost înhumate
victimele represaliilor de la Timişoara. Gropile sunt pline
de cadavre de bărbaţi, femei şi copii.299
Corespondența TASS care a stat la baza emisiunii Radio

Moscova a fost publicată de presa centrală scrisă în 24 decembrie.
În această zi însă reține atenția și faptul că „Izvestia” , a publicat
pe pagina întâi prima reacție oficială a guvernului sovietic în
legătură cu situația din România, dar și o declarație a TASS.
Atât declarația guvernului, cât și comunicatul TASS aveau
ca bază decretul P 175/50 din 23.12.1989 a Biroului Politic
al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii
Sovietice300. Hotărârea se referea la măsurile de primă urgenţă
299. Radio Moscow, Romanian monitoring, 23.12.1989, p. 63, accesibil

pe http://media.hotnews.ro/media _server1/ generic_file-2009-12-
23-6758483-0-radio-bucuresti-23-dec-pdf.pdf, consultat în data de
21.10.2017.
300. Rossiiski gosudarstvennîi arhiv noveișei istorii – RGANI. F.3. Op. 103.
D. 192. L. 24, în Kazarina, Kuzmiceva, Prozumenșikov, Ruggentaler,
op.cit., p. 829, și în I.C. Novopașin, Annotația konfliktov. Țentralnaia
– 152 –
în legătură cu situaţia din România, iar primele două măsuri

vizau transmiterea de către agenția TASS a unui „comunicat
în legătură cu acţiunile de la Bucureşti care pun în pericol
siguranţa cetăţenilor sovietici și transmiterea unui comunicat
al guvernului de susținere a consiliului Frontului Salvării
Naționale și a programului său”301:
Declaraţia Agenţiei de presă TASS

Din București vin mesaje îngrijorătoare, referitoare la
faptul că în mai multe cartiere ale orașului au loc ciocniri
armate. Grupări de contestatari ai transformărilor care au
avut loc în țară au atacat sediul Televiziunii Române, în care
se află membrii consiliului Frontului Salvării Naționale a
i Iugo-Vostocinaia Evropa: dokumentî i materialî poslednei treti XX v,

[T.] II:. Vtoraia polovina 1980 – nacealo 1990 godov, Alteia, Sankt-
Petersburg, 2013, p. 548. Decretul cu mențiunea „Foarte Urgent” a fost
votat de M. S. Gorbaciov, V. I. Vorotnikov, L. N. Zaikov, V. A. Ivașko,
V. A. Kriucikov, E. K. Ligaciov, I. D. Masliukov, V. A. Medvedev, N. I.
Rîjkov, N. N. Sliunkov, E. A. Șevarnadze și A. N. Iakovlev.
301. Alături de aceste prime două măsuri hotărârea mai prevedea:
3. Contactarea guvernelor R. P. Bulgaria, R. S. Cehoslovacia, R.
P. Ungară, R. D. Germană, R. P. Polonă și R. S. F. Iugoslavia cu
propunerea de a stabili contacte regulate și de a schimba informații cu
privire la situația din România și din vecinătatea ei. Propunerea către
statele aliate de a organiza o consultare de urgență la nivel de miniștri
de externe, ce ar putea avea loc la Varșovia; 4. Adoptarea măsurilor
necesare pentru stabilirea contactelor directe și regulate cu conducerea
Frontului Salvării Naționale din România, în primul rând cu Ion Iliescu;
5. Însărcinarea grupului de lucru format din E. Șevarnadze (ministru
de externe), V. Kriucikov (şeful KGB), M. Moiseev (şeful Statului
Major General al Armatei) cu analiza posibilelor variante de evoluţie a
situației din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ținând cont
de încercările care au avut loc din partea grupărilor extremiste formate
din cetățeni sovietici, de a traversa granița pentru a acorda ajutor
susținătorilor Frontului Salvării Naționale. 6. Aducerea la cunoştinţă a
faptului că în Consiliul Miniștrilor U.R.S.S. se pregătesc propuneri cu
privire la acordarea de ajutoare umanitare și de alte tipuri României,
cf. RGANI. F.3. Op. 103. D. 192. L. 24, în Kazarina, Kuzmiceva,
Prozumenșikov, Ruggentaler, op. cit., p. 829, și în Novopașin, op. cit.,
p. 548.
– 153 –
CRISTIAN CHIRCA
Românei. Ca urmare a acțiunilor acestor formațiuni, zona

de tragere a inclus și un bloc de locuințe, în care se află
familiile angajaților Reprezentanței Comerciale Sovietice.
Indivizi înarmați au pătruns în clădire și au deschis un foc
intens. În clădire au izbucnit incendii, iar viața cetățenilor
sovietici, printre care se află femei și copii, este în mare
pericol. Uniunea Sovietică nu poate rămâne indiferentă
față de soarta cetățenilor sovietici și solicită celor care au
declanșat aceste acțiuni, ce pun în pericol viața acestora,
să le înceteze urgent302.
DECLARAȚIA GUVERNULUI SOVIETIC

Mesajele care sosesc din România confirmă faptul că
poporul român a înlăturat cu hotărâre regimul autoritar și
s-a înscris pe drumul reconstrucței democratice a țării. A
fost înființat Frontul Salvării Naționale, care reunește în
rândurile sale forțele progresiste ale societății. Consiliul
ales al Frontului și-a asumat puterea în întregime și a
făcut apel la popor să susțină programul de transformări
profunde. În țară, prin implicarea activă a clasei muncitoare,
se desfășoară un proces de formare a noilor structuri de
guvernare. Contestatarii schimbărilor revoluționare încearcă
să opună rezistență fără a avea rețineri față de folosirea
armamentului și fără a lua în calcul victimele din rândul
populației civile. Cetățenii sovietici sunt solidari cu poporul
român, care apără idealurile de libertate, democrație și
demnitate națională. Guvernul URSS susține eforturile
consiliului Frontului Salvării Naționale îndreptate spre
instalarea păcii și a ordinii în țară. Uniunea Sovietică este
pregătită să acorde poporului român și noii conduceri a țării,
ajutor umanitar imediat și efectiv pentru lichidarea urmărilor
tragice ale evenimentelor din ultimele zile. (Despre situația
din România citiți la p. 8.)303
302. „Izvestia”, nr. 358 din 24.12.1989 p. 8, și RGANI. F.3. Op. 103. D.
192. L. 138, în Kazarina, Kuzmiceva, Prozumenșikov, Ruggentaler, op.
cit., p. 830, și în Novopașin, op. cit., p. 549.
303. „Izvestia”, nr. 358 din 24.12.1989 p. 1, și RGANI. F.3. Op. 103. D.
192. L. 139, în Kazarina, Kuzmiceva, Prozumenșikov, Ruggentaler, op.
cit., p. 830, și în Y. C. Novopașin, op. cit., p. 550.
– 154 –
Dincolo de formulele clasice pentru o astfel de declarație, se

remarcă totuși o secvență lingvistică deosebit de semnificativă:
„clasa muncitoare”. Conform comunicatului guvernului sovietic,
clasa muncitoare rămânea implicată în procesul de formare a
noilor structuri de conducere, aspect care, prin extensie, poate fi un
argument al ideii de bază a politicii lui Gorbaciov, și anume aceea
a reformării sistemului socialist și nu a renunțării la socialism.
De asemenea, trebuie precizat că, în proiectul inițial al
declarației, după cuvântul „efectiv”, deasupra rândului, a fost
scris cu cerneală albastră cuvântul „umanitar”. În câmpul din
stânga al paginii, unde corectura cu cerneală albastră a fost
subliniată cu o singură linie s-a notat „De acord” şi o semnătură
„Kriucikov” (şeful KGB, n.a.)304. Adăugarea determinativului
umanitar a fost necesară pentru a se evita orice echivoc în ceea
ce privește natura ajutorului.
Mai reține atenția și faptul că, deloc specific, sub textul
declarației guvernului, „Izvestia” inserează un mesaj prin
care recomandă consultarea unui material despre situația din
România. Materialul, intitulat Despre situația din România,
este un reportaj TASS construit într-o succesiune de informații
false, jumătăți de adevăr și informații adevărate care nu pare
a fi întâmplătoare. Mai mult, relatarea este suprasemnificată
pe o dimensiune dramatică în care succesiunea de imagini și
cifre configurează o imagine aproape apocaliptică. Această
imagine cu siguranță a influențat profund percepția cititorilor,
nefiind exclusă o intenție manipulatorie care să justifice poziția
favorabilă a guvernului față de regimul care începea să se
instaleze la București sau față de evoluțiile viitoare, încă greu
predictibile.
304. RGANI, F.3. Op. 103. D. 192. L. 139, în Kazarina, Kuzmiceva,

Prozumenșikov, Ruggentaler, op. cit., pp. 830-831, și în Novopașin, op.
cit., p. 550.
– 155 –
CRISTIAN CHIRCA
BUCUREȘTI, 23 decembrie. Corespondenții TASS

Anatoli Bocearov, Dimitri Diakov, Nikolai Morozov și
Vadim Maliutin transmit:
După comanda „foc”, pe asfalt stăteau întinși 45 de
copii care se întorceau acasă după ce au fost la teatrul
de păpuși. Locul în care au fost împușcați a fost luminat
de sute de lumânări aprinse în amintirea victimelor
terorii. „Ceaușescu, ești vinovat de moartea noastră”, era
inscripționat pe unul dintre panourile montate în centrul
Timișoarei, unde a avut loc tragedia. Mulți de aici nu știu
până acum nimic despre soarta rudelor și apropiaților lor.
În apropierea orașului au fost descoperite câteva morminte,
făcute în grabă de autorități, pentru victimele împușcate
la demonstrații. Printre cadavre se regăsesc bărbați, femei
și copii fără haine. Se spune că o parte dintre acestea au
aparținut răniților care au fost aruncați în gropi și peste
care s-a aruncat apă clocotită sau au fost arși. Un tablou
înfiorător. În Timișoara a izbucnit prima scânteie care s-a
transformat în flacăra nemulțumirii justificate a poporului
față de situația din țară. În 16 decembrie, pe străzile
orașului au ieșit aproximativ 5.000 de oameni, în semn de
protest față de evacuarea de către autorități a pastorului de
naționalitate maghiară, László Tőkés – un luptător pentru
drepturile minorităților naționale din România. Împotriva
manifestanților au fost scoase tancurile și elicopterele.
Asupra celor 10 mii de demonstranți care s-au adunat
a doua zi în centrul orașului s-a deschis focul de către
unitățile armatei. Martorii vorbesc despre mii de morți și
răniți. Astăzi, Timișoara fierbe. Pretutindeni sunt mulțimi
de oameni care poartă steaguri tricolore. În piața centrală
s-au strâns aproximativ 50.000 de oameni. Clădirea Operei
s-a transformat în sediul revoluției populare – aici se află
în permanență membri ai comitetului Frontului Democratic
Român, care au preluat controlul asupra situației din oraș.
Manifestanții scandează: „Moarte lui Ceaușescu”, „Trăiască
– 156 –
poporul” și „Putere poporului”. Membrii comitetului ne-au

vorbit despre apelul lor către poporul român. Unul dintre
punctele sale – o cerință, ca procesul lui N. Ceaușescu să
aibă loc la Timișoara. Până acum nu există date clare cu
privire la victime, însă se vehiculează următoarele cifre:
aproximativ 5.000 de morți, dintre care circa 800 de copii.
Locuitorii povestesc cum după ce s-a tras în demonstranți
forțele de securitate au deschis focul de la ferestrele caselor
asupra trecătorilor, chiar și asupra ambulanțelor cu răniți305.
***
La „Televiziunea Română liberă”, la 19:00, ora

Moscovei, a vorbit unul din liderii consiliului Frontului
Salvării Naționale, I. Iliescu. Acesta a declarat că Nicolae
Ceaușescu, soția sa, Elena Ceaușescu, precum și fratele
dictatorului, Ilie Ceaușescu, au fost arestați și se află sub
paza forțelor revoluționare. I. Iliescu a făcut apel la populație
să părăsească locuințele și casele din zona televiziunii, a
radioului și a altor puncte strategice ale orașului, deoarece
unitățile Armatei Române vor folosi tancuri și mitraliere
grele împotriva luptătorilor lui Ceaușescu care se află în
aceste zone. De asemenea, acesta a transmis că în funcția de
ministru al apărării naționale a fost numit generalul Nicolae
Militaru306.
***
Pe 23 decembrie, seara, situația din capitala României

continuă să rămână tensionată. În oraș, ciocnirile dintre
armata română, care a trecut de partea poporului alături
de revoluționari, și grupările de forțe speciale care au
rămas fidele fostului regim, când se liniștesc, când se
reiau cu noi forțe. Particularitatea situației constă în faptul
că teroriștii care acționează împotriva celor răsculați au
305. „Izvestia”, nr. 358 din 24.12.1989, p. 8.

306. Ibidem.
– 157 –
CRISTIAN CHIRCA
trecut la tactica luptei de partizani în condiții urbane.

Aceștia se ascund în Palatul Republicii, în clădirile
din jurul televiziunii și radioului, în clădirea Palatului
Telefoanelor, în diferite hoteluri și blocuri de locuințe, pe
acoperișurile și în subsolurile clădirilor, de unde, din timp
în timp, deschid focul asupra soldaților și populației. Foc
se execută, de asemenea, și din elicopterele care zboară
deasupra orașului. După cum susțin locuitorii, prin oraș
circulă ambulanțe din care se trage asupra populației. Au
fost situații când teroriștii, îmbrăcați în haine civile, au intrat
în apartamente private. În opinia generală, teroriștii sunt
instruiți și înarmați foarte bine, în comparație cu armata
română, care nu este nici aprovizionată cu suficientă
muniție. Întreg centrul orașului este plin de locuitori care
acordă sprijin soldaților în timp ce aceștia verifică locuințele
în scopul prinderii teroriștilor. În permanență, din când în
când, se aud focuri de armă. Pe străzi, oameni cu banderole
tricolore opresc mașinile și solicită politicos șoferilor să le
arate ce transportă în portbagaj. Palatul Republicii, care
a suferit daune semnificative, este înconjurat în totalitate
de tancuri și transportoare blindate. Lângă sediul CC al
PCR, distrus pe jumătate, stă o mașină cu difuzoare. Aici
mitingul continuă. Vorbitorii din partea Frontului Salvării
Naționale fac apel la populație să nu se disperseze pe timpul
nopții, subliniind că masele populare sunt principala forță a
revoluției. Cei adunați acolo scandează: „Nu plecăm”, „Nu
plecăm”. Potrivit unor afirmații, noaptea care va veni în
București promite să fie foarte tensionată, nefiind exclus ca,
sub protecția întunericului, teroriștii să întreprindă acțiuni
ofensive.307
***
După cum i-a relatat corespondentului TASS,

reprezentantul ambasadei URSS din București, sediile
mai multor instituții sovietice din România prezintă daune
semnificative și există răniți printre angajații acestora.
307. Ibidem.
– 158 –
În noaptea de 23 decembrie, în Piața Palatului a decedat

jurnalistul francez Jean-Louis Calderon. Aflându-se printre
manifestanți, a fost călcat de un tanc pe care susținătorii
regimului Ceaușescu l-au folosit pentru nimicirea oamenilor
neînarmați care s-au strâns în piață. (TASS)308.
Analiza construcției paginii opt evidențiază și o tehnică

specifică: după materialul cu situația din țară, în care abundă
informațiile senzaționale greu sau imposibil de verificat,
urmează trei materiale distincte al căror grad de credibilitate
crește cu fiecare material. Ultimul, e cu atât mai credibil, cu
cât este vorba de un comunicat în care se relatează despre un
eveniment a cărei veridicitate a fost confirmată și de alte surse.
„Pravda” publică în 24 decembrie un grupaj de materiale
în care termeni precum răsculați și revoluționari au valoare de
determinativ pentru pasaje întregi ce relatează pe larg situația
din București, dar și din alte orașe:
BUCUREȘTI, 23 (TASS). Toată noaptea aici au

continuat lupte de stradă înverșunate între unitățile militare
care au trecut de partea poporului și forțele de securitate
loiale lui Ceaușescu. Forțele antirevoluționare care încearcă
cu orice preț să preia controlul asupra celor mai importante
centre vitale ale orașului, au pătruns în zona televiziunii,
unde au început luptele. Un timp emisiunile au fost întrerupte
pentru a se transmite apeluri către bucureșteni să iasă pe străzi
ca să sprijine armata. Se primesc știri despre acțiuni de luptă
în Timișoara, Brașov, Sibiu și alte orașe. Corespondenții
TASS au fost în Piața Palatului, unde are loc un schimb
de focuri înverșunat între forțele celor răsculați și unitățile
de forțe speciale din garda personală a lui N. Ceaușescu,
care au ocupat poziții în interiorul Palatului Consiliului de
Stat. Piața este înconjurată de tancurile și transportoarele
blindate ale celor răsculați, care trag spre palat. Se trage pe
308. Ibidem.
– 159 –
CRISTIAN CHIRCA
străzile adiacente pieței, în piața din fața clădirii CC, unde

circulă fără pauză ambulanțe care transportă răniții. Mulți
cetățeni, care au la braț legat tricolorul, îi ajută în mod
activ pe cei răsculați – transportă muniție și hrană caldă,
descriu situația din diferite zone ale orașului. Teroriștii
din piață sunt din ce în ce mai puțini, se apropie sfârșitul
lor, le-a transmis corespondenților TASS un lunetist, care
stătea întins la baza șenilelor unui tanc. Până când nu îi
eliminăm, nu o să plecăm de aici. „Televiziunea Română
liberă” a transmis o știre cu privire la înființarea Frontului
Salvării Naționale, în care a luat cuvântul I. Iliescu. Din știre
reiese că România trăiește un moment istoric, se deschide
o nouă pagină în viața politică și economică a țării. Scopul
Frontului este susținerea democrației, libertății și demnității
poporului român. S-au dizolvat toate structurile autorităților
clanului Ceaușescu. Guvernul, Consiliul de Stat și instituțiile
vechiului regim au încetat să mai existe. Toată puterea de
stat trece la Frontul Salvării Naționale, în componența căruia
au intrat membrii marcanți ai opoziției, foști conducători de
partid și guvern, înlăturați din funcții în diferite perioade
de N. Ceaușescu și militari. Acestuia (FSN, n.t.) i se va
subordona Consiliul Militar Superior care va coordona
întreaga activitate a armatei. În programul Frontului sunt
incluse următoarele: abandonarea rolului conducător al unui
singur partid şi instaurarea unui sistem democratic pluralist
de guvernământ, organizarea de alegeri libere în luna aprilie
a următorului an, alegerea tuturor conducătorilor politici
pentru unul sau, cel mult, două mandate, schimbarea
denumirii țării, restructurarea economiei, organizarea
comerțului exterior și educației. Potrivit programului,
România își va respecta toate obligațiile internaționale,
în primul rând cele referitoare la Tratatul de la Varșovia.
Postul român de radio a transmis ordinul comandantului
unităților de securitate și ministerului de interne, general-
colonelul Iulian Vlad. Acesta a menționat că ministerul de
interne și toate unitățile sale, împreună cu armata, vor lupta
pentru salvarea națiunii și poporului român, făcând apel
la popor să ajute în aceasta luptă. Totodată s-a disociat de
acțiunile acelor persoane din ministerul de interne, care au
– 160 –
rămas loiale față de clanul Ceaușescu. În alte intervenții ale

comandanților militari, aceștia și-au exprimat convingerea
asupra victoriei și au confirmat că dețin controlul situației
în capitală și în țară.
***
Televiziunea și radioul românești au transmis declarația

fostului ministru de interne, Tudor Postelnicu, care se află în
momentul de față în arest. Acesta a făcut apel către unitățile
de securitate care continuă acțiunile teroriste, să înceteze să
mai opună rezistență. Cu toate acestea, în pofida aparențelor,
forțele antirevoluționare nu au reacționat la acest apel. În
diferite zone ale capitalei României continuă acțiunile de
luptă309.
***
BUCUREŞTI, 23. (relatarea corespondentul ziarului

„Pravda” V. Vedraşko).
Scriu acest reportaj din Bucureşti după ce m-am
întors din centrul oraşului. Ce-am văzut? Pe bulevardele
capitalei trec în viteză autocamioane cu revoluţionari care
scandează lozinci. La fiecare mare intersecţie, şoferilor şi,
uneori, pasagerilor autovehiculelor, li se cere să-şi prezinte
documentele sau să deschidă portbagajele. Uneori şoferilor
li se spune că e periculos să meargă mai departe şi li se
urează succes. Mulţi însă s-au obişnuit cu pericolul. E
realitatea crudă a Bucureştiului de astăzi. O adevărată
catastrofă sunt fanaticii care trag în oameni de la ferestre
şi de pe acoperişuri. Trecătorii lipiţi de pereţii caselor sau
care traversează în fugă străzile sunt o realitate care nu
mai surprinde pe nimeni. De asemenea, ofiţerii şi soldații
care, ascunși după stâlpi și copaci, îi caută cu privirea pe
terorişti. Se spune că au fost prinşi sau neutralizați deja
vreo 1.800… era cât pe ce să scriu „oameni”. Nu, pe aceste
lichele nu le mai consideră nimeni oameni şi toți le doresc
309. „Pravda”, 24.12.1989.
– 161 –
CRISTIAN CHIRCA
moartea. În fața clădirii devastate a fostului Consiliului de

Stat, care a găzduit odată Galeria Națională de Artă, deja
staționează circa 40 de tancuri. Din aceste tancuri se trage
cu mitraliera asupra teroriştilor care se ascund în palat.
Schimbul de focuri se realizează sporadic. Oamenii adunaţi
acolo asistă în liniște. Unii mănâncă din conservele aduse
în lăzi pentru manifestanţi. Între reprezentanţii părţilor
beligerante din clădiri şi maşinile blindate are loc un schimb
de focuri. Se poate observa hotelul „Athenee-Palace”. Total
surprinzător, aici m-a prins ploaia. Azi, însă, o ploaie de
gloanţe. De la o fereastră, cineva trage în direcţia hotelului
„Bucureşti”. La una dintre ferestrele sparte ale hotelului
se mişcă suspect o perdea de tul... Bucureştiul trăieşte
zile tragice. Mor oameni şi ard valori. La intrarea în palat
discut cu Alexandru Cebuc, directorul Muzeului Naţional.
Îmi vorbeşte cu tristeţe, tăcând îndelung atunci când vocea
îi este acoperită de sunetul mitralierelor. În numai două
zile această frumoasă clădire a suportat distrugeri mari.
Slavă Domnului, am presimţit nenorocirea cu o zi înainte.
Pericolul parcă plutea în aer şi am reuşit să evacuăm şi
să salvăm cea mai mare parte din exponatele şi picturile
cele mai valoroase – El Greco, Van Dyck, Breugel, grafica
italiană, emailuri rusești. Desigur, destul de multe obiecte
de artă au rămas și au fost mistuite de flăcări sau ciuruite
de gloanţe. Uitaţi-vă, palatul e ca o sită. Niciun geam nu a
rămas întreg. Şi ce va fi în continuare? Vreți să credeți în
cea mai bună rezolvare: poporul își va apăra ţara. Seara, la
„Televiziunea Română liberă”, a luat cuvîntul Ion Iliescu,
membru al consiliului Frontului Salvării Naţionale. El a
declarat că au fost arestaţi Nicolae şi Elena Ceauşescu şi
fratele dictatorului, Ilie Ceauşescu. Dinapoia ferestrelor,
teroriștii aflați în interior răspund cu focuri de armă – ei
aparțin forțelor de securitate loiale regimului Ceaușescu310.
De asemenea, este inserat și un material transmis de

corespondentul din Chișinău, știut fiind deja interesul deputaților
310. Ibidem.
– 162 –
moldoveni aflați la Moscova la congres, față de situația din

România:
Chişinău, 23. (corespondentul „Pravda” A. Pasecinik).

Sute de lumânări în semn de doliu au aprins ieri seara,
locuitorii din Chișinău, în piaţa din faţa catedralei, în
memoria numeroaselor victime omenești de pe timpul
evenimentelor tragice din România. Apoi, tot aici a avut
loc un miting la care s-a exprimat susţinerea fermă față de
poporul român în lupta lui dreaptă contra regimului autoritar
inuman. Astăzi s-a înființat şi deja și-a început activitatea,
Comisia republicană de stat sub conducerea primului
adjunct al Preşedintelui Consiliului de Miniştri al RSSM,
M. Platon, pentru acordarea de ajutor poporului român frate.
Printre măsurile preconizate şi care deja se realizează se
remarcă, în primul rînd, organizarea ajutorului medical
miilor de victime: recoltarea sângelui de la donatori şi a
medicamentelor, completarea brigăzilor speciale de medici,
pregătirea spitalelor din republică pentru preconizata primire
a răniţilor. Se desfășoară strângerea de fonduri, fiind deschis
un cont special la Banca de Stat pentru realizarea acestui
lucru. În raioanele de la periferia republicii se organizează
colectarea de la populaţie a produselor alimentare şi a
îmbrăcămintei pentru a fi transmise nemijlocit celor aflați în
suferinţă. În cadrul acţiunii de caritate tot mai extinse şi de
adevărat internaţionalism participă tot mai multe colective
de muncă, organizaţii, instituţii. La radioul şi televiziunea
republicane a fost transmisă astăzi declaraţia CC al
Partidului Comunist din Moldova, a Prezidiului Sovietului
Suprem al RSS Moldoveneşti şi a Consiliului de Miniştri al
republicii în care se exprimă profunde condoleanţe pentru
numeroasele victime umane din ţara frățească vecină, se
condamnă măsurile crunte de reprimare ale regimului
contra populaţiei paşnice, se exprimă dorinţa de a acorda
ajutorul necesar material şi medical poporului român.
Aceste cuvinte, pătrunse de durere, nelinişte şi compasiune
omenească sinceră, găsesc un ecou fierbinte în colectivele
oraşelor şi satelor republicii, în sufletele oamenilor311.
311. Ibidem.
– 163 –
CRISTIAN CHIRCA
Presa din RSS Moldovenească a relatat despre situația

revoluționară din România, abia în 24 decembrie, când ziarul
„Moldova Socialistă” a publicat, sub titlul Condamnăm regimul
totalitar, un comunicat al CC al PC din RSSM, în care se
exprima îngrijorarea față de situația din România și se protesta
împotriva violenței. Totodată, era afirmată solidaritatea cu
acțiunile populației revoltate afirmându-se că: „în această clipă
de grea cumpănă, decisivă pentru destinele României, poporul
moldovenesc este gata să acorde poporului român frate ajutorul
material şi medical necesar”312. În 25 decembrie și ziarul de
limbă rusă „Vecerni Kişiniov” a inclus materiale scurte despre
acțiunile revoluționare din România, inclusiv despre unele
inițiative de strângere de fonduri sau donarea de sânge pentru
răniți313.
Comunicatul TASS privind incidentul în care fusese implicat
personalul reprezentanței comerciale a URSS din București,
încheie pagina dedicată României de „Pravda” în 24 decembrie.
„Komsomolskaia Pravda” menține știrile despre România
pe prima pagină, unde este prezentat un comunicat TASS
referitor la decizia URSS de a acorda ajutor umanitar României:
DESPRE EVENIMENTELE DIN ROMÂNIA
Suntem gata să ajutăm

Moscova, 23 decembrie. La ședința de seară a celui
de-al doilea Congres al Deputaților Poporului s-a anunțat
că Uniunea Sovietică este pregătită să acorde ajutor medical
cetățenilor României. După cum a anunțat în cadrul discuției
cu corespondentul TASS, primul adjunct al ministrului
sănătății din URSS, I. Denisov, în legătură cu evenimentele
din România, Ministerul Sănătății din URSS a desfășurat în
312. Iulian Ciocan, Istoria trăită. Revoluţia română în presa din Moldova
Sovietică, 16 decembrie 2014 accesibil pe https://www.europalibera.
org/a/26746457.html, consultat în data de 21.11.2017.
313. Ibidem.
– 164 –
zonele de frontieră și în orașele Chișinău, Odessa și Lvov

puncte medicale pentru acordarea de ajutor, precum și
pentru primirea tuturor răniților și victimelor din țara vecină.
A fost stabilită o legătură de încredere și s-au pus bazele
colaborării cu ministerele sănătății republicane ale Ucrainei
și Moldovei, cu serviciul medical al Ministerului Apărării
din URSS, Forțelor Aeriene din URSS și Ministerului
Transporturilor din URSS. Ministerul Sănătății din URSS
a înștiințat ambasada României din Uniunea Sovietică și
Organizația Mondială a Sănătății despre disponibilitatea
totală de a acorda ajutor medical cetățenilor români atât în
țara noastră, cât și pe teritoriul lor. (TASS)314
Alături de această declarație este prezentată poziția

guvernului sovietic față de evenimentele din România
și comunicatul TASS privind incidentul cu personalul
reprezentanței comerciale. Tot pe prima pagină este prezentată
și o informare TASS, în mare parte similară cu cea publicată
de „Izvestia” referitoare la situația din București, dar cu un
titlu neutru.
București, 23 decembrie
Seara, situația din capitala României continuă să
rămână tensionată. În oraș, când se liniștesc, când se reiau
cu noi forțe ciocnirile dintre armata română, care a trecut
de partea poporului, alături de revoluționari și grupările
de forțe speciale care au rămas fidele fostului regim.
Particularitatea situației constă în faptul că teroriștii care
acționează împotriva celor răsculați au trecut la tactica luptei
de partizani în condiții urbane. Aceștia se ascund în Palatul
Republicii, în casele din jurul televiziunii și radioului, în
clădirea Palatului Telefoanelor, în diferite hoteluri și blocuri
de locuințe, pe acoperișurile și în subsolurile clădirilor, de
unde din timp în timp deschid focul asupra soldaților și
populației. Foc se execută, de asemenea, și din elicopterele
care zboară deasupra orașului. După cum susțin locuitorii,
– 165 –
CRISTIAN CHIRCA
prin oraș circulă ambulanțe din care se trage asupra

populației. Au fost situații, când teroriștii, îmbrăcați în haine
civile, au intrat în apartamente private. În opinia generală,
teroriștii sunt instruiți și înarmați foarte bine, în comparație
cu armata română, care nu este nici aprovizionată cu
suficientă muniție. Întreg centrul orașului este plin de
locuitori, care acordă sprijin soldaților în verificarea
locuințele în scopul prinderii teroriștilor. În permanență, pe
alocuri se aud focuri de armă. Pe străzi, oameni cu banderole
tricolore opresc mașinile și solicită politicos șoferilor să
le arate ce transportă în portbagaj. Palatul Republicii, care
a suferit daune semnificative, este înconjurat în totalitate de
tancuri și transportoare blindate. Lângă sediul CC al PCR,
distrus pe jumătate, stă o mașină cu difuzoare. Aici mitingul
continuă. Vorbitorii din partea Frontului Salvării Naționale
fac apel la populație să nu se disperseze pe timpul nopții,
subliniind că masele populare sunt principala forță a revoluției.
Cei adunați acolo scandează: „Nu plecăm”, „Nu plecăm”.
După cum i-a relatat corespondentului TASS reprezentantul
ambasadei URSS din România, patrimoniul multor instituții
sovietice din România a suferit daune semnificative și sunt
răniți printre angajații lor.
Corespondenții TASS: D. Diakov, N. Morozov, V.
Maliutin315
Într-o manieră similară cu cea din „Izvestia”, după corespondența

TASS din prima pagină este inserat un mesaj de atenționare:
Reportajul corespondentului nostru îl puteți citi la pagina 3. Și
de data aceasta „Komsomolskaia Pravda” surprinde prin tehnica
jurnalistică, dar și prin capacitatea de dramatizare a corespondentului
sau. Titlul și subtitlul reportajului sunt unele de impact:
CA RĂSPUNS AU TRAS
Corespondentul nostru transmite din București

Orașul Ruse s-a sfârșit brusc la banda cu roșu și
315. Ibidem.
– 166 –
galben a barierei. La fel de neașteptat a început și această

activitate. Sarcina transmisă de redacție a fost cât se poate
de clară – să mă întâlnesc și să discut la punctul de trecere
a frontierei „Pod Dunăre” cu șoferii care tranzitau granița
românească. În data de 22 decembrie, pe timpul zilei, la ora
douăsprezece, împreună cu un grup de la televiziunea din
Sofia, am ajuns la jumătatea Podului Prieteniei.
– Mai departe nu vă sfătuiesc, a spus ofițerul de serviciu
de la punctul de trecere a frontierei, Gheorghi Petrov, în
România tocmai ce s-a anunțat stare de război. La radioul
din mașină, pornit cu volumul la maxim, au transmis
că în țara vecină evenimentele au căpătat o întorsătură
neașteptată și soții Ceaușescu au încercat să părăsească
palatul cu elicopterul... Nu era loc de nicio întârziere. Și
iată că formalitățile la graniță s-au rezolvat și doi jurnaliști
sovietici și doi bulgari deja rulau pe șoseaua nr. 5 care duce
spre București. Pentru început am văzut un autoturism
cu farurile aprinse, în ciuda soarelui orbitor. Apoi alte
autovehicule care veneau din sens opus, oameni zâmbitori
și cu două degete ridicate în sus în semn de victorie, care
se bucurau pe marginea șoselei, – toate acestea evidențiau
semnificația a ceea ce s-a întâmplat. La bifurcația de la km
30 o coloană de tancuri, cu steaguri albe pe cel din fruntea
coloanei, bloca drumul. Armata a trecut de partea poporului.
Tineri în uniformă neagră de tanchiști, care stăteau pe turelă,
făceau cu mâna – îndemnând: treceți, drumul este liber.
Grupări de tancuri și transportoare blindate am întâlnit încă
de trei ori pe drum – armata, trimisă de Ceaușescu pentru
a înăbuși manifestația poporului, nu a îndeplinit ordinul.
În București, în special în centru, străzile sunt pline de
oameni. Toată această masă de oameni scandează și flutură
steaguri naționale. Într-adevăr, ați văzut, de asemenea, la
televizor decupajele din ele; aceea era stema. Este imposibil
să treci prin centru: semafoarele nu funcționează, în locul
milițienilor traficul rutier este dirijat de tineri. Încă nu au fost
ridicate autoturismele avariate, evident, zdrobite de tancuri.
Însă străzile, pe care nu de mult curgea sângele oamenilor,
strălucesc în soare, stropite cu apă din abundență. Mesaj
la radio: la 30 de km de București a fost identificat un loc
– 167 –
CRISTIAN CHIRCA
unde au fost transportate cadavrele. Morții și răniții au fost

aruncați împreună. În morgi, morții și răniții stau întinși
unul lângă celălalt. Televiziunea joacă un rol determinant
în evenimentele din România. De regulă, înainte aceasta a
funcționat două-trei ore pe zi, însă în noaptea de 23 decembrie
nu au fost pauze. Consiliul Frontului Salvării Naționale,
care a preluat temporar puterea, se află în studiouri și toată
țara a putut observa activitatea sa. Înțelegând că televiziunea
este veriga principală în gestionarea evenimentelor, forțele
de securitate care au rămas loiale fostului lider încearcă, din
timp în timp, să blocheze și să ocupe clădirea Televiziunii.
Atacurile lor sunt respinse cu succes de subunitățile armatei
și de parașutiștii care au trecut de partea poporului. Când
situația a ajuns într-un punct critic, Consiliul Frontului
Salvării Naționale s-a adresat bucureștenilor: SOS,
televiziunea se află în pericol, avem nevoie de ajutor. Și
oamenii mergeau cu mașina, mergeau pe jos și alergau spre
clădire – cu făclii și lumânări în mâini, în loc de arme.
Încercările forțelor de securitate din această noapte, de a
captura Radioul, de asemenea nu au fost încununate de
succes. Camera TV amplasată în Piața Republicii, unde în
seara zilei de 22 decembrie a avut loc un miting, a înregistrat
momentul luptei dintre popor și forțele de securitate, care au
capturat partea superioară a clădirii magazinului „Adam”.
- Nu e nevoie de vărsare de sânge, a vorbit la stația de
amplificare operatorul.
- Ajunge cu vărsarea de sânge, scandau oamenii.
Ca răspuns, au tras. Reprezentanții Consiliului
Frontului Salvării Naționale au dat citire știrilor toată
seara. La statul-major de la Televiziune, oamenii sunau,
soseau și erau trimise telegrame. Alarma a fost dată de un
mesaj conform căruia din nord se apropie spre capitală
subunități ale forțelor de securitate. Mai târziu s-a aflat
despre schimbul de focuri intens din zona aeroportului
internațional. S-a auzit o explozie la stația de gaze naturale
și asta nu la televizor. În schimb, chiar la televiziune au fost
identificate pachete explozive aruncate de necunoscuți. Din
fericire, de data aceasta nu au rănit pe nimeni. Știrile din
orașe sunt dintre cele mai contradictorii – în Timișoara din
– 168 –
nou s-a tras în mulțimea din piață, comitetele temporare

înființate în mai multe localități din țară controlează situația.
La radio și la televizor se avertizează că nu este sigur să bei
apă neverificată – există cazuri de otrăvire. Apoi din nou
mesaje despre încercările de a captura Palatul Telefoanelor,
Ministerul Apărării și Academia Militară.
La ora 10.20 dimineața în studio l-au adus pe primul
secretar al comitetului județean de partid din Sibiu, Nicu
Ceaușescu, fiul fostului lider. Acesta a declarat că a ordonat
forțelor de securitate să înceteze focul, însă nu a crezut nimeni
acest lucru – chiar în Sibiu avea loc un schimb de focuri
înverșunat. Apare știrea că soții Ceaușescu au fost arestați
și vor fi aduși în fața instanței. La 11.33, în sfârșit a fost
dat citirii mesajul cu privire la înființarea Frontului Salvării
Naționale. În consiliul Frontului au intrat 33 de persoane:
reprezentanți ai intelectualității, armatei, foști deținuți
politici. Însă momentan nu au fost menționate numele.
Programul lor prevede abandonarea rolului conducător al
unui singur partid, alegerea tuturor conducătorilor politici
pentru unul sau, cel mult, două mandate, inițiativă liberă și
competitivitate în economie, eliminarea tuturor dogmelor
care au condus țara în fundătură, dizolvarea tuturor
structurilor de stat create de clanul Ceaușescu, reformarea
agriculturii și organizarea de alegeri libere în luna aprilie
a următorului an. În calendar este dimineața zilei de 23
decembrie. Prima legătură cu redacția am fost nevoit să
o întrerup – focul intens m-a obligat să cobor la subsolul
clădirii unde se află biroul corespondentului ziarului, situat
la cinci minute de mers pe jos de Televiziunea Centrală.
Trăgeau spre ea. Și au ajuns și la noi – ușa de la intrare s-a
spart în bucăți, a fost nimerit un teleimprimator la etajele
superioare. Apelul Consiliului Frontului Salvării Naționale
către unitățile armatei, dislocate în orașele din apropiere,
cu rugămintea de a veni în ajutor este repetat. Cu toate
că se pune o nouă problemă: de ce a trebuit să se ordone
retragerea acestor unități în cazarmă, iar în momentele
critice s-a făcut apel locuitorilor neînarmați ai Bucureștiului
să vină rapid în ajutor.
– Haideți cu toții să nu dormim în această noapte,
– 169 –
CRISTIAN CHIRCA
s-a adresat Consiliul Frontului, dacă supraviețuim până

dimineață vom învinge. A venit dimineața. Minunata, curata,
însorita și calda dimineață. Într-un moment de acalmie am
ieșit în curte și acolo, unde recent erau două transportoare
blindate, se ridicau tuburile de cartuș de la mitraliera de
calibru mare...
O. MAMEDOV316
„Duminică, 24 decembrie. Încă de dimineață deasupra

Bucureștiului plutea un dangăt de clopote. În ciuda evenimentelor
tragice, românii se pregăteau să întâmpine Crăciunul”317 − ne
introduce Nikolai Morozov în atmosfera ajunului primului
Crăciun liber − după mai mult de 40 de ani. Unele telegrame
transmise de TASS în această zi și preluate de presa centrală
în 25 decembrie confirmă până la un punct atmosfera relaxată
sugerată de Morozov, în timp ce altele readuc în atenție
evenimentele tragice din capitala României, dar și din alte orașe.
Deși nu mai rezervă spațiu pe prima pagină, „Izvestia”
publică în 25 decembrie un material transmis de corespondentul
său din București în care este anunțată arestarea lui Ceaușescu,
dar și menținerea pericolului reacțiunii. Titlul este unul foarte
adecvat momentului:
ARUNCÂND TIRANIA DE PE UMERI
Corespondentul „Izvestia”, Viktor Volodin, transmite

din București
Duminică dimineața, Televiziunea Română Liberă a
confirmat faptul că „Nicolae și Elena Ceaușescu, împreună
cu toată clica lor, au fost arestați”. Aceștia se află în arest
la o bază militară. Țara sărbătorește eliberarea de sub
tirania clanului Ceaușescu.
Consiliul Frontului Salvării Naționale, care a condus
mișcarea populară în cel mai critic moment, a anunțat

– 170 –
crearea unor noi structuri democratice în țară. Cine sunt

cei care fac parte din Consiliu? Ion Iliescu – fost ministru
în guvernul Republicii Socialiste România, economistul
Silviu Brucan – unul dintre cei care, cu mult curaj, au
trimis dictatorului „Scrisoarea celor șase”, renumitul poet
contemporan român, Mircea Dinescu, pastorul László
Tőkés – apărător al drepturilor omului din Timișoara și
reprezentant al minorității maghiare, tovarășa lui în lupta
pentru apărarea drepturilor omului, Doina Cornea, studenți,
muncitori, militari... Dimineața zilei de duminică nu poate fi
sub nici o formă comparată cu noaptea de sâmbătă, când în
capitala României s-a dezlănțuit o ploaie de foc, ce a anulat
liniștea nopții. S-a tras spre clădirea tipografiei „Scânteia”.
De acolo, cu ajutorul megafoanelor, li s-a cerut teroriștilor
să depună armele. Cu toate acestea, oare cine încearcă
din răsputeri să se împotrivească poporului? Miliția?
Securitatea? După cum au menționat comandanții acestor
forțe, încă din prima zi ele au trecut sub controlul armatei
care se afla de partea poporului. Au rămas detașamentele
de forțe speciale, pretorienii selectați, garda personală a
dictatorului. Aceștia continuă să se lupte cu fanatism. După
cum a avertizat Ion Iliescu, în intervenția sa televizată,
aceste persoane se îmbracă în haine civile și își leagă de
braț banderola tricoloră. Ei provoacă conflicte între armată
și miliție. Pătrund în apartamente, trag pe străzi de la
ferestre. Ucigași profesioniști, bine instruiți, aceștia trag
din orice poziție... Din păcate, victimele nu au ocolit nici
colonia sovietică. În rândul colectivelor sovietice sunt trei
răniți. Niciodată televiziunea română, ale cărei emisiuni, „în
scopul economisirii energiei electrice”, erau reduse la trei
ore pe zi, nu a funcționat cu un astfel de program prelungit.
Nu au fost confirmate toate mesajele transmise în primele
zile tensionate. Astfel, zvonurile despre otrăvirea apei în
București au fost dezmințite. Televiziunea Română Liberă
a anunțat eliberarea tuturor deținuților politici. Anunțul
subliniază necesitatea adoptării unor măsuri hotărâtoare
– 171 –
CRISTIAN CHIRCA
pentru nimicirea grupurilor de fanatici. Acum, televiziunea

anunță că, în județul Olt, puterea a trecut prin mijloace
pașnice în mâinile poporului. S-a anunțat despre necesitatea
încetării focului pe întreg teritoriul țării. Din mai multe state
se trimit în România ajutoare umanitare318.
De asemenea, este publicată și o corespondență TASS în

care lead-ul știrii conține o declarație a CFSN din care reiese
că revoluția a învins:
BUCUREȘTI, 24 decembrie (TASS) „Poporul român

și-a afirmat încă o dată uriașa energie morală descătușată
de voința sa eliberatoare. Armata și-a făcut datoria, ca și o
mare parte din lucrătorii Ministerului de Interne. Revoluția
a învins”. Acestea sunt fragmente din comunicatul
Frontului Salvării Naționale, care a fost transmis astăzi la
„Televiziunea Română Liberă” de către unul dintre membrii
FSN, V. Măgureanu. Căderea odioasei dictaturi a clanului
Ceaușescu, se menționează în comunicat, marchează ultima
pagină din cronica însângerată de suferințe îndelungate pe
care le-a suportat poporul român. În vederea restabilirii
complete a situației și asigurării liniștii, Consiliul F.S.N.
anunță adoptarea unor măsuri excepționale. În primul rând,
se vorbește despre necesitatea încetării complete și imediate
a focului pe întreg teritoriul țării. Oricine încalcă această
dispoziție va fi acuzat de crimă împotriva poporului român
și supus unei pedepse nemiloase. Pentru a nu mai fi vărsată
nici măcar o picătură de sânge! Vinovăția dictatorului și a
foștilor săi lachei în fața istoriei și a legilor va fi hotărâtă
de tribunal, care va stabili cu toată exigența pedeapsa
corespunzătoare pentru acțiunile de distrugere a țării.
Armata, se precizează în document, este declarată singura
instituție a statului care poate deține arme de foc, pentru
apărarea intereselor poporului. Toate persoanele care au
intrat în posesia unor arme urmează să le predea până în ziua
de luni, 25 decembrie, la ora 17:00. Unitățile Ministerului de
Interne vor intra în componența MApN., care preia comanda
318. „Izvestia”, nr. 359 din 25.12.1989, p. 12.
– 172 –
unică asupra tuturor trupelor și mijloacelor de luptă ale țării.

Miliția și pompierii își păstrează toate atribuțiile specifice,
pe care trebuie să le îndeplinească cu toată fermitatea. S-a
făcut apel la conducători și toți oamenii muncii să asigura
paza întreprinderilor, magazinelor, spitalelor, școlilor și
instituțiilor științifice și culturale. Societatea românească
trebuie să funcționeze normal și toți trebuie să-și aducă
contribuția cu spirit de sacrificiu, se menționează în
comunicatul, în care se regăsește și un apel adresat tuturor
concetățenilor de susținere a forțelor de ordine în activitatea
lor de asigurare a integrității locuințelor și ambasadelor
aflate sub protecția imunității diplomatice. Noile structuri
democratice trebuie să înceapă imediat activitatea de
reconstrucție a țării, alături de Consiliul Frontului Salvării
Naționale și să adopte împreună cu acesta măsurile politice,
sociale, administrative și economice, absolut necesare în
prima etapă de reconstrucție, se arată în comunicat319.
Începând cu 26 decembrie presa scrisă se va concentra pe

procesul și execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu, dar și pe
o serie de subiecte prin care se construiesc notele perceptive
ale unei imagini a primilor pași spre reintrarea în normalitate.
Totodată, sunt reluate și subiecte recurente precum cel al
victimelor revoluției și teroriștilor.
„Izvestia” din 26 decembrie prezintă, la pagina șase, un
grupaj de materiale – sub titlul „Panorama evenimentelor
internaționale” – inclusiv două comunicate. În grupaj este inclus
un reportaj amplu, realizat de corespondentul din București,
în care se configurează o imagine generală a capitalei de oraș
asediat, dar și raza de speranță venită odată cu Crăciunul.
ROMÂNIA. Situația din capitală și din întreaga

țară începe să se normalizeze. În orașele românești se
înființează consilii locale ale Frontului Salvării Naționale,
se adoptă măsuri pentru reluarea activității instituțiilor și
întreprinderilor și aprovizionarea populației cu apă, energie
319. Ibidem.
– 173 –
CRISTIAN CHIRCA
și alimente. În același timp însă, în București, teroriștii au

început din nou să tragă asupra Radioului și Televiziunii.
Focul acestora încă nu a putut fi reprimat.
ROMÂNIA: ZILE ALARMANTE

Pentru prima dată după mai mulți ani, România
sărbătorește liber Crăciunul. În ciuda faptului că starea de
tensiune se menține, la miezul nopții s-au cântat colinde.
Deasupra Bucureștiului s-a auzit dangătul liniștitor al
clopotelor. Fără a acorda atenție focurilor de armă care se
aud sporadic în zona bulevardului Victoria Socialismului,
CEC-ului și Căii Victoriei, poporul a salutat sosirea lui Moș
Crăciun.
Îmi amintesc cum plângeau copiii în urmă cu câțiva
ani, atunci când educatoarele din grădinițe, care primiseră
de la autorități indicații să nu pomenească numele acestui
personaj iubit de copii, erau nevoiți să le spună: „Moșul e
bătrân. El a murit”. Tiranul a vrut să pună pe seama „grijii
continue față de creșterea nivelului spiritual al poporului”
până și bucuria sărbătorii Anului Nou. În călătoriile prin
București, am reușit să arunc o scurtă privire în Piața
Republicii, care a fost în ultimele zile arena acțiunilor de
luptă și zona incendiilor devastatoare. Astăzi ea este doar
o priveliște tristă. Aici, nici măcar o clădire nu a rămas
neatinsă de proiectile sau gloanțe. Cea mai afectată a fost
clădirea palatului, sfâșiată fără milă de gloanțe și arsă de
flăcări. Focul a cuprins hotelul „Ateneu”. A ars clădirea
Bibliotecii Universitare. Proiectilele au afectat și câteva
blocuri de apartamente din ambele părți ale pieței. Un rol,
în acest sens, l-au avut tancurile care au tras spre teroriștii
de pe acoperișurile blocurilor. În ultima zi au ieșit la
iveală suficiente dovezi suplimentare despre atitudinea lor
criminală. La metrou au tras într-un vagon cu pasageri.
Din turnul clădirii muzeului, grupările de teroriști au tras
câteva rafale spre Șoseaua Kiseleff. Aproape 15 ore s-a
tras cu o pușcă automată spre intrarea în consulatul Uniunii
Sovietice, care practic nu era păzită. Milițienii culcați în lanț
pe partea opusă a străzii au spus că s-a tras de pe acoperișul
– 174 –
ambasadei Irakului. Luptătorii miliției, pentru a nu lovi

reprezentanța străină, nu au răspuns la focul de provocare.
Au văzut o persoană înarmată care a sărit peste gard și care
s-a ascuns în curtea fostului hotel al CC al PCR, „Triumf”.
– Aceasta este o zonă cu clădiri vechi, mi-a explicat un
milițian. Se spune că sub ele s-au păstrat destule subsoluri
conexe, galerii subterane despre configurația cărora este clar
că au cunoștință teroriștii. S-ar crede că în afara pregătirii de
luptă admirabile bandiții au și o mare mobilitate. Capacitatea
lor combativă este confirmată de mesajele Televiziunii
Române Libere cu privire la existența unor depozite
secrete de arme și muniții în oraș. Este dificil să circuli pe
bulevardele bucureștene după lăsarea serii. Punctele cheie
ale orașului sunt blocate de patrule formate din voluntari.
Fiecare punct de control improvizat din coșuri de gunoi
și plăci de beton – este o stație de oprire. Se inspectează
motorul mașinii, portbagajul și cabina.
– Aveți grijă, m-au avertizat, pe Strada 1 Mai. Recent
s-a tras asupra noastră dintr-o „Dacie” verde, fără plăcuțe
de înmatriculare. În zona Piața Romană m-au oprit din nou.
Un tânăr într-o haină sport, care semnaliza dând din mâini,
strigă: „Înapoi! Pleacă, se trage de la etaj!”. Accelerând
mașina în pofida tuturor regulilor de circulație, am intrat
în viteză pe strada care duce la biroul „Izvestia”. Pușca
automată tace. Posibil, după ce a tras câteva rafale, teroristul
s-a mutat într-o poziție nouă. Călătoria nocturnă prin
Bucureștiul cuprins de sărbătoarea Crăciunului, dialogurile
cu patrulele de voluntari, de milițieni, au făcut într-o oarecare
măsură lumină în privința întrebării care a rămas deschisă în
continuare: cine oare sunt teroriștii? Studenții, milițienii cu
care am discutat pe acest subiect mi-au spus că printre răniții
și prizonierii din București se află străini. Potrivit patrulelor,
pe timpul atacului teroriștilor asupra Casei Radio, au fost
arestați doi cetățeni arabi. Într-un spital au fost transportați
patru răniți care au fost capturați pe timpul ciocnirii de
stradă din timpul nopții. Toți s-au dovedit a fi imigranți din
țările în curs de dezvoltare. Informații similare au parvenit
și de pe strada Ion Neculce, adiacentă cimitirului evreiesc,
unde a fost semnalat un grup de persoane care trăgeau cu
– 175 –
CRISTIAN CHIRCA
puști-automate. Televiziunea Română Liberă a informat,

de asemenea, despre arestarea a doi teroriști străini în
Brașov. În anii trecuți am auzit de mai multe ori relatări
despre așa-zișii „copii ai lui Ceaușescu” – orfani, victime
ale războaielor din lumea a treia. Adolescenții erau aduși
în România, unde, cu timpul, erau transformați în ieniceri –
garda tiranului. Potrivit unor informații, aceștia, în grupuride
cel puțin cinci, erau instruiți în tabere militare speciale
pentru acțiuni de ducere a luptelor de stradă, de instaurare
a terorii și diversiunii. Spectacol la care a fost martor în
aceste zile fierbinți tot Bucureștiul. În aceste tabere, erau
pregătiți contra-cost și mercenari pentru câteva regimuri
dictatoriale. Dacă informațiile se confirmă, este posibil ca
odată cu trecerea timpului și acest secret să fie adus în fața
comunității mondiale, cu toate detaliile mizerabile. Nu este
exclus ca tiranul care a fugit din București să fi reușit să
pună în funcțiune forța acestui mecanism criminal. Deja
în urmă cu ceva timp, după fuga familiei Ceaușescu și a
complicilor lor, Televiziunea Română Liberă a transmis
despre elicoptere care aduceau în oraș mercenari străini.
Astăzi teroriștii încă încearcă să semene panică și moarte
deoarece pe ei nu i-a speriat poporul care dând jos dictatura
și-a exprimat dorința de a se crea, pe cale pașnică, o Românie
democratică. Prima dimineață a Crăciunului a adus liniștea
în București. Pe străzi circulă tramvaiele, autobuzele și
autoturismele. La brutării se vinde pâine proaspătă și sunt
deschise magazinele. Au început să se tipărească ziarele.
Unele cu o nouă denumire – „Libertatea”, „Adevărul”, altele
cu o nouă conducere. La conducerea ziarului „România
Liberă”, înrudit cu „Izvestia”, colectivul s-a format din
jurnaliști-apărători ai drepturilor omului, eliberați din
închisoare sau reveniți din exil, precum Anton Uncu, Petre
Mihai Băcanu, Mihai Creangă.
Victor Volodin, Corespondent „Izvestia”, București320
Cele două comunicate, deși întruneau condițiile de prima

pagină, sunt publicate tot la pagina șase. Primul face referire la
320. „Izvestia”, nr. 360 din 26.12.1989, p. 6.
– 176 –
execuția lui Nicolae Ceaușescu, iar la doilea este o declarație

a MAE al URSS în legătură cu derularea „evenimentelor din
țara prietenă, România”. Declarația a fost prezentată într-o
conferință de presă în data de 25 decembrie de către adjunctul
ministrului de externe I. P. Aboimov.
Comunicat despre execuția lui N. Ceaușescu

După cum s-a anunțat la radio București, N. Ceaușescu
și soția sa au fost executați luni, după un proces secret,
sub acuzația de săvârșire a unor „crime deosebit de grave”
împotriva României.
Declarația MAE al URSS

În Uniunea Sovietică se urmărește în cel mai atent
mod evoluția evenimentelor din țara prietenă, România.
Guvernul sovietic menține un contact permanent, se
consultă cu guvernele statelor membre ale Tratatului de la
Varșovia și face schimb de informații cu acestea. Și noi, și
aliații noștri susținem în mod clar reînnoirea revoluționară,
lupta dreaptă a poporului român, eforturile Consiliului
Frontului Salvării Naționale care a anunțat programul
reformării democratice profunde. Am discutat cu aliații
noștri utilitatea realizării unei întâlniri consultative la
nivel de miniștrii de externe. Potrivit convingerii generale
a statelor aliate, poporul român și-a luat în propriile mâini
soarta țării și, în ciuda rezistenței înverșunate din partea
forțelor totalitarismului, acesta reușește să câștige lupta
pentru libertate și democrație. Tocmai ținând seama de
acest lucru, există înțelegere privind dorința de a evita
orice fel de acțiuni colective care ar putea să amintească
de practica din trecut. În același timp, guvernul sovietic
schimbă informații și cu alte state care simpatizează la
rândul lor acțiunea dreaptă a poporului român. Uniunea
Sovietică susține eforturile comunității internaționale cu
privire la acordarea de ajutor umanitar României. În acest
moment, solidaritatea față de România este o datorie morală
a întregii comunități internaționale. Recunoscând Consiliul
Frontului Salvării Naționale al României, guvernul URSS,
– 177 –
CRISTIAN CHIRCA
prin intermediul ambasadei sovietice din București, menține

un contact permanent cu acesta, inclusiv în ceea ce privește
acordarea celui mai necesar ajutor. În prezent, organele de
stat sovietice și organizațiile publice adoptă măsuri pentru
a organiza livrarea unui astfel de ajutor. Deja au fost trimise
sau pregătie pentru expediere, în special, transporturi cu
medicamente, alimente și alte materiale necesare. Am
confirmat Consiliului Frontului Salvării Naționale că toate
obligațiile privind livrările sovietice se vor îndeplini cu
strictețe, iar cererile suplimentare ale părții române vor fi
analizate în regim prioritar. După cum a declarat președintele
statului nostru, M. S. Gorbaciov în cel mai înalt organism
al Uniunii Sovietice – Congresul Deputaților Poporului din
URSS − suntem impresionați de eroismul poporului român,
și profund convinși de capacitatea sa de a înfrânge rezistența
regimului, ne bazăm ferm pe ireversibilitatea procesului
început de reînnoire democratică. Pentru noi este important
față de evenimentele care au avut loc să ținem cont de voința
poporului român, de alegerea sa321.
Alături de aceste comunicate sunt inserate două știri. Una

dintre ele face referire la continuarea atacurilor teroriste asupra
televiziunii și la arestarea fiicei dictatorului, Zoia Ceaușescu:
BUCUREȘTI, 25 decembrie. La televizor s-a

difuzat un reportaj despre arestarea Zoei Ceaușescu, fiica
dictatorului. În timpul percheziției din apartamentul acesteia
s-au găsit opere de artă de mare valoare și aur în valoare
de aproximativ 100 de mii de dolari americani. Atacurile
grupurilor de teroriști asupra studioului Televiziunii din
București continuă. În continuare, mulțimile de oameni
ocupă și alte puncte strategice – clădirea Radioului din
strada Nuferilor, Oficiul Poștal principal, Casa Republicii
unde, potrivit unor presupuneri, s-au poziționat teroriștii. În
alte zone ale capitalei, liniștea locuitorilor a fost deranjată
doar de focuri sporadice. Pretutindeni, milițienii și membrii
gărzilor patriotice realizează controale stricte asupra tuturor
321. Ibidem.
– 178 –
automobilelor, precum și asupra unor trecători care le trezesc

suspiciuni. (TASS)322
Cealaltă știre este preluată din „Le Monde” și prezintă

declarația președintelui FSN, Ion Iliescu, în ceea privește
cererea de ajutor militar sovietic:
PARIS, 25 decembrie. Noua conducere a României nu

s-a adresat URSS pentru a solicita ajutor militar, întrucât
„acesta nu este necesar”. O declarație în acest sens a fost
făcută de reprezentantul Consiliului Frontului Salvării
Naționale, Ion Iliescu, într-un interviu publicat astăzi în
ziarul francez „Le Monde”. În același timp, Iliescu a anunțat
că are contacte regulate cu MAE al URSS. Potrivit acestuia,
Consiliul „este întru totul de acord cu partea sovietică” în
ceea ce privește inoportunitatea ajutorului militar. Acesta
a informat că actuala conducere românească are „contacte
speciale cu ambasadele Franței, Ungariei și URSS. Aceste
trei state ne-au asigurat de sprijinul lor”, a declarat Iliescu
în interviu323.
Povestea acestei știri este redată și de Nikolai Morozov

în cartea sa. El susține că încă din 24 decembrie, Agerpres
transmisese corespondenților TASS o invitație pentru un
interviu cu Ion Iliescu, însă, deși corespondenții se deplaseseră
la sediul televiziunii, revoluționarii din pază le-au interzis
accesul. Ulterior au aflat că Ion Iliescu acordase un interviu unui
corespondent al cotidianului „Le Monde”. Morozov notează în
legătură cu această situație:
În mod evident opțiunea politică a noii conduceri

române fusese făcută și de aceea primul ziarist primit de
Iliescu nu trebuia să fie un sovietic. Supărarea noastră nu
a fost provocată de această opțiune, ci de faptul că am fost
fentați profesional din rațiuni strict politice. Era clar că în
322. Ibidem.
323. „Izvestia”, nr. 360 din 26.12.1989, p. 6.
– 179 –
CRISTIAN CHIRCA
timp ce nouă ni s-a barat drumul la televiziune, pe ușa din

spate a fost introdus ziaristul francez sau pur și simplu i
s-a transmis textul interviului... Revoluția s-a terminat a
început politica324.
În 26 decembrie „Pravda” a publicat o știre-comentariu

transmisă de corespondentul din București în care șapoul relata
despre procesul și execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu.
Ulterior pe fondul prezentării situației generale era introdusă
și o scurtă biografie a lui Ion Iliescu:
Bucureşti, 25 decembrie (corespondentul ziarului

„Pravda”). Televiziunea Română liberă a anunţat seara
târziu că a avut loc procesul împotriva soţilor Ceauşescu.
Aceştia sunt acuzaţi de genocid soldat cu moartea a 60 mii
de oameni; de subminarea puterii de stat prin organizarea
unor acţiuni armate împotriva poporului; de prejudicierea
proprietăţii de stat prin distrugerea și deteriorarea
clădirilor din orașe prin explozii etc.; de subminarea
economiei naţionale; de încercarea de a fugi din ţară prin
folosirea unor fonduri păstrate în bănci străine în sumă
de 1 miliard de dolari. Pentru aceste crime grave comise
împotriva poporului şi statului, inculpaţii Nicolae şi Elena
Ceauşescu au fost condamnaţi la moarte, confiscându-li-se
averea. Sentinţa a fost executată.
Situaţia în ţară se menține destul de îngrijorătoare.
Forțele regulate n-au reuşit să respingă definitiv atacurile
teroriştilor. Potrivit unor estimări, forţele poporului revoltat
mai au de înfruntat câteva zeci de focare de rezistenţă.
În pofida numeroaselor apeluri făcute armatei, care este
îndemnată să acţioneze cu hotărâre de partea poporului,
în opinia multor români, armata nu dă deocamdată dovadă
de mare eficienţă. Astăzi armata se află faţă în faţă cu o
forţă de temut – detaşamentele numeroase ale teroriştilor
instruiţi şi bine antrenaţi, în secret, de fostul dictator. Am
– 180 –
văzut eu însumi cum oamenii îi rugau cu înflăcărare pe

tanchiştii aflați în repaus din Piaţa Palatului să se îndrepte
imediat spre Televiziunea care trebuia apărată şi să răspundă
astfel apelurilor pe care forţele revoluţionare le făceau prin
intermediul radioului. Nimeni însă nu le-a dat niciun ordin…
Între timp, în multe zone, alături de forțele regulate, luptă
studenţi şi muncitori neinstruiți şi neînarmaţi. Pe baricade
şi în pichete, revoluționarii sunt înarmaţi mai degrabă cu
entuziasmul lor revoluţionar decât cu mijloace eficiente de
luptă. Muncitorii sunt îndemnaţi să se înarmeze cu bâte…
Magazinele din Bucureşti sunt jefuite, iar instituţiile publice
sunt devastate. Incendiile au distrus frumoasele clădiri din
centrul oraşului, precum şi imense valori materiale. Deja de
câteva zile forțele regulate încearcă fără succes să-i scoată
pe terorişti din casele în care aceştia s-au ascuns, după
ce în prealabil au dat buzna în apartamentele oamenilor
pe care i-au împuşcat sau i-au aruncat afară prin ferestre.
Uneori deasupra oraşului zboară avioane. Nimeni nu ştie
ale cui sunt acestea. Apar și elicoptere militare fără semne
de recunoaştere care uneori atacă populaţia civilă. Flacăra
războiului din Bucureşti e alimentată de ştirile tragice şi
controversate primite din alte oraşe ale ţării în care controlul
asupra situaţiei e preluat ba de unii, ba de alţii. Conducătorul
Frontului Salvării Naţionale e Ion Iliescu. E de specialitate
inginer-hidrolog. Are 60 de ani şi a făcut studii în Uniunea
Sovietică. În 1971 a devenit secretar al Uniunii Tineretului
Comunist şi ministru pe problemele tineretului. La una
din plenarele Comitetului Central al PCR a fost acuzat
de cosmopolitism. A fost apoi, în Timişoara, secretar al
comitetului judeţean de partid responsabil cu propaganda
şi, în Iaşi, prim-secretar. Din cauza disensiunilor pe care
le-a avut cu Nicolae Ceauşescu în ceea ce priveşte situaţia
economică a ţării a fost schimbat din funcţie şi numit şef al
comitetului pentru problemele hidrologiei. În ultima vreme
a fost director al Editurii Tehnice. Astăzi în România a
apărut un nou cotidian, „Adevărul”. El i-a luat locul ziarului
„Scînteia poporului”, care apărea până de curând de trei
ori pe săptămână. Schimbarea denumirii ziarului a coincis
cu publicarea apelului de a fi înarmați toţi cei care pot ţine
– 181 –
CRISTIAN CHIRCA
arma în mâini. Însă câteva ore mai târziu Frontul Salvării

Naţionale venea cu o cerinţă total diferită: predarea armelor
pînă la ora 17 a zilei de 25 decembrie. „Adevărul” este editat
de colegiul redacţional al fostei „Scînteia”.
V. Vedrașko325
Tot în 26 decembrie este publicat un comunicat TASS în urma

conferinței de presă organizată de MAE sovietic, în 25 decembrie,
cu participarea adjunctului ministrului de externe Aboimov.
Comunicatul subliniază că, în cadrul Tratatului de la Varșovia,
nu a fost pusă în discuție implicarea în evenimentele din România
și face trimitere la situația turiștilor sovietici aflați în România.
Situația din România nu poate lăsa indiferent pe nimeni.

Și nu este întâmplător faptul că pe data de 25 decembrie,
la Moscova, în centrul de presă al Ministerului Afacerilor
Externe al URSS, această temă a fost abordată de două
ori. Adjunctul Ministrului afacerilor externe al URSS, I. P.
Aboimov, răspunzând întrebărilelor jurnaliștilor, a subliniat
faptul că problema oricărei forme de acțiuni militare sau
implicare în evenimentele care au avut loc în România,
nu a fost dezbătută în cadrul Tratatului de la Varșovia. În
documentele sale colective este fixat în mod clar principiul
de neimplicare în treburile interne reciproce, care poate
fi confirmat acum de toate țările membre. Tragedia din
România, a menţionat V. P. Perfiliev, primul adjunct al
şefului Departamentului de informare al MAE, în cadrul
briefingului organizat în aceeaşi zi, nu a ocolit nici pe unii
dintre cetăţenii sovietici care se află în această ţară. De la
începutul evenimentelor, în timpul schimburilor de focuri,
la Bucureşti au fost răniţi doi cetăţeni sovietici şi încă zece
turiști sovietici (care circulau cu autoturismele personale,
n.t.), în zona frontierei româno-iugoslave. La briefing s-a
comunicat că, în urma situaţiei care s-a creat, s-a considerat
oportun ca familiile personalului sovietic să fie evacuate – în
total, în jur de 280 de oameni care luni seara ar trebui să se
325. „Pravda”, 26.12.1989.
– 182 –
întoarcă în patrie. În urma înţelegerii cu partea română, 224

de turişti sovietici care se află în staţiunile turistice montane
din România vor rămîne acolo până la prima posibilitate
de a fi transportaţi în Uniunea Sovietică. Situaţia în zona
staţiunilor rămâne calmă (TASS)326.
Evenimentele din România continuă să fie prezentate și

în 26 decembrie pe prima pagină a ziarului „Komsomolskaia
Pravda”, într-un material cu titlul Nu există cale de întoarcere.
Autorul, Dimitri Diakov, șeful biroului TASS din București,
introduce în dezbatere un moment referențial, respectiv data de
22 decembrie pe care el o consideră ca fiind ziua adevărului, ziua
în care jurnaliștii sovietici au putut să spună adevărul despre ceea
ce se întâmplă în România. Indirect, s-ar putea trage concluzia
că relatările TASS, anterioare zilei de 22 decembrie, conțineau
neadevăruri sau jumătăți de adevăr, așa cum subliniază autorul.
Nu există cale de întoarcere

Corespondentul TASS, D. Diakov, transmite din
București
Până în data de 22 decembrie, transparența noastră a
avut un singur defect serios. Și a constat în faptul că despre
România am scris, la drept vorbind, un adevăr spus pe
jumătate. Desigur, noi înșine nu știam multe, însă și ceea ce
știam, nu spuneam oamenilor. Așa se impusese. Să-i supărăm
pe prietenii socialiști nu am îndrăznit în niciun fel. Așa a fost
și cu Jivkov și cu Honecker. Așa a fost și cu cel mai sinistru
reprezentant al „vechiului socialism”, Ceaușescu. Dar iată,
slavă Domnului, a venit ziua adevărului și pentru România.
Desigur, acest lucru reprezintă o mare bucurie pentru noi,
jurnaliștii. Totuși, până în acest moment aici nu exista nicio
posibilitate să te întâlnești și să vorbești cu indiferent care
persoană – fie muncitor sau inginer, ministru sau secretar
al CC. În orice situație era nevoie de aprobare. Pentru a
intra într-o fabrică, era nevoie de o aprobare înscrisă într-
un „proces-verbal” – al Departamentului Securității care
326. Ibidem.
– 183 –
CRISTIAN CHIRCA
exista în orice instituție și căruia în probleme de informații

i se subordona chiar și conducătorul instituției. În afară de
acest lucru, pentru un corespondent străin era total exclusă
posibilitatea unei discuții față în față cu un cetățean român.
Era obligatorie prezența unui „protokolșcik” (cel care realiza
procesul-verbal). Acesta indica ce răspunsuri trebuie date
și chiar el informa apoi pe cine trebuia despre conținutul
discuției. Mai mult, nici un ministru, nici măcar secretarii
CC, nu îndrăzneau să își spună părerea despre un eveniment
sau altul din țară. Îmi amintesc cum, recent, la o conferință
de presă din perioada congresului PCR, conducătorii de
departamente și instituții republicane, pe fondul gesturilor
și comentariilor dezaprobatoare ale corespondenților străini
se străduiau să răspundă câte 20 de minute la o singură
întrebare fără să spună nimic concret. În această țară, până
de curând, putea să vorbească doar Ceaușescu.. Iar el putea
să spună orice: și că în România se construiește cel mai
puternic socialism, cum nu s-a mai văzut, și că aici oamenii
trăiesc mai bine decât oriunde în Europa. El putea pe nepusă
masă, dimineața, să prezinte anumite cifre privind recolta
culeasă, fapt pentru care sărmanii specialiști-economiști
stăteau cu nopțile și ajustau o statistică conform capriciilor
conducătorului lor. Toate acestea au fost. Iar într-o singură
zi toate acestea s-au terminat. Nimeni – nici Ceaușescu
însuși, nici apropiații săi, nici cei care și-au dat viețile tinere
pe străzile și în piețele din București, nici chiar cei care
astăzi încearcă să pună bazele unei noi vieți în țară, nu
au crezut că pur și simplu într-o singură zi vor reuși să
răstoarne ceea ce timp de douăzeci și ceva de ani, în „epoca
de aur a lui Ceaușescu” s-a construit „o dictatură împotriva
poporului însuși”. Revoluția a triumfat, dar aceasta continuă.
Membri ai consiliului Frontului Salvării Naționale lucrează
neîncetat. La „Televiziunea Română Liberă” încă se transmit
buletinele care amintesc de mesajele Frontului. În București
se aud din când în când explozii puternice și rafale de armă
automată. Deși cartierul general al revoluției era înconjurat
de câteva cordoane compacte, formate din membrii gărzilor
patriotice, voluntari din rândurile populației și unități ale
armatei române care apără cu abnegație și acționează pentru
– 184 –
neutralizarea bandiților, momentan acțiunile nu au reușit.

Potrivit afirmațiilor, chiar în acest cartier al Bucureștiului
există o rețea amplă de tuneluri subterane construite din
timp, a căror „geografie” este bine cunoscută de teroriști,
care le folosesc pe timpul incursiunilor. Cea mai aprigă
rezistență este manifestată de grupurile disparate de teroriști
care au intrat în clădirile mai multor instituții, hotelurilor
centrale și în apartamente. După cum a transmis Ion
Iliescu într-una din intervențiile televizate, este vorba
despre diversioniști fanatici instruiți special pentru lupta
cu populația, care se remarcă prin cruzimea specifică și
care trag în orice situație, inclusiv în populația civilă.
Mulți care au sunat în aceste zile din Moscova întreabă
despre victime și răniți, în special în rândurile cetățenilor
sovietici care se află în România. Ne grăbim să răspundem:
nu există victime printre cetățenii sovietici. Duminică seara
majoritatea femeilor și copiilor au fost trimiși în țară. Chiar
duminică am fost într-unul dintre spitalele bucureștene care
acordă ajutor permanent. La poartă era o coadă formată din
donatori voluntari care își plângeau rudele și apropiații și
din tineri care doreau să acorde ajutor medicilor. După cum
ne-a spus medicul de gardă, aici s-a concentrat toată durerea
revoluției. Chiar aici, în data de 21 decembrie – în prima zi a
manifestației populare împotriva regimului Ceaușescu – au
fost aduse primele victime. În pofida situației tensionate și
complicate, Consiliul Frontului Salvării Naționale începe
construcția unei vieți noi. Se adoptă măsuri politice, sociale,
administrative și economice; se creează organe locale de
conducere, se pun bazele legăturii dintre capitală și județe.
Societatea românească, se subliniază în declarația FSN către
populație, trebuie să funcționeze normal datorită contribuției
și spiritului de sacrificiu al fiecărui cetățean. Declarația
conține, de asemenea, apelul pentru susținerea organelor
de ordine publică în activitatea lor de asigurare a siguranței
oamenilor, integritatea locuințelor și ambasadelor și pentru
asigurarea imunității diplomatice. FSN a solicitat încetarea
focului pe întreg teritoriul țării. Oricine va încălca această
dispoziție, se subliniază în declarație, va fi condamnat pentru
– 185 –
CRISTIAN CHIRCA
crimă împotriva poporului român. În pofida complexității

situației, capitala asigură toate cele necesare: s-a pus la
punct aprovizionarea normala cu apă și electricitate, iar
majoritatea fabricilor și uzinelor funcționează continuu. În
pofida incendiilor care izbucnesc în multe zone ale orașului,
multe familii de români au întâmpinat Crăciunul la masa de
sărbătoare, lângă bradul împodobit. „Televiziunea Română
Liberă” a transmis colinde tradiționale românești, pe care
telespectatorii nu le-au auzit de mulți ani. Iar ieri dimineață
oamenii au citit cu interes noul ziar central românesc
„Adevărul”, ediat de colectivul redacțional al fostului ziar
„Scînteia”. Acum când, termin acest reportaj, deja în oraș se
aud din nou focuri de armă. Acestea sunt trase de teroriștii
care ocupă subsolurile, podurile caselor, subteranele adânci
ale clădirii Consiliului de Stat din Piața Palatului. După cum
se vede nu mai e mult până vor fi împușcați – armata strânge
din ce în ce mai mult cercul din jurul lor. Nu vor avea unde
să dispară. Poporul român a răsturnat dictatura prin luptă. Nu
există cale de întoarcere327.
Tot pe prima pagină este prezentat un scurt comunicat

referitor la procesul și execuția lui Nicolae și Elena Ceaușescu,
dar și o întrebare care lasă deschisă problema corectitudinii
acestui proces și a sentinței.
CÂND S-A PAGINAT NUMĂRUL
După cum a transmis radioul din București, N.

Ceaușescu și soția sa au fost executați luni după un proces
secret, fiind condamnați pentru crime grave săvârșite
împotriva poporului român. (TASS).
INFORMAȚIE PENTRU REFLECȚIE
Este procesul rapid un proces nedrept? În istoria

civilizației noastre de mai multe ori au zburat capetele
– 186 –
monarhilor, dictatorilor, revoluționarilor... Oare întotdeauna

acest lucru a asigurat triumful dreptății? Desigur, asta trebuie
să decidă însuși poporul român. Și cu toate acestea...328
Începând cu 27 decembrie mesajul principal transmis,

direct sau indirect, de presa sovietică, este asociat procesului
de instaurare a noii puteri politice la București. Alături de acest
mesaj principal erau transmise și mesaje complementare care
evidențiau menținerea stării de incertitudine și anarhie, dar și
apariția primelor acțiuni care contestau noua putere politică, în
contextul intrării partidelor politice, istorice sau recent înființate,
pe scena politică. În 27 decembrie, „Izvestia” relatează despre
situația din România în două ediții care apar sub numere diferite.
În prima ediție, pe prima pagină, au fost publicate telegramele de
felicitare adresate de conducerea URSS noilor lideri ai României:
Președintelui consiliului Frontului Salvării Naționale,

Ion Iliescu
Vă rog să primiți sincere felicitări cu ocazia alegerii
în funcția de Președinte al consiliului Frontului Salvării
Naționale din România. Ați condus țara într-un moment
dificil, când patrioții români au acționat într-un mod
hotărâtor pentru salvarea națiunii de forțele despotismului și
terorii, pentru stabilirea unor norme cu adevărat democratice
pe pământul lor. Înțelegând pe deplin complexitatea și
semnificația sarcinilor care stau în fața Frontului Salvării
Naționale, doresc să vă asigur, că poporul român prieten
va întâlni în drumul spre reînnoire susținere din partea
popoarelor și conducerii Uniunii Sovietice.Țările noastre
sunt unite prin legături de alianță vechi și durabile și
întrețin legături economice și culturale productive. Sunt
sigur că în prezent se deschid noi și largi posibilități pentru
dezvoltarea și consolidarea cooperării sovieto-române în
folosul reciproc al popoarelor noastre și în scopul păcii
durabile și stabilității în Europa.
M. Gorbaciov
328. Ibidem.
– 187 –
CRISTIAN CHIRCA
Prim ministrului României,

Petre Roman
Vă rog să primiți sincere felicitări cu ocazia numirii în
funcția de prim-ministru al României. Ne exprimăm speranța
că relațiile sovieto-române se vor dezvolta productiv în
scopul realizării unor transformări democratice profunde
în țările noastre și consolidării prieteniei și cooperării
multilaterale dintre popoarele Uniunii Sovietice și România.
Vă dorim o activitate de succes în postul dumneavoastră
de înaltă răspundere.
Consiliul de Miniștrii al URSS329
În același număr, dar la pagina patru, „Izvestia” prezintă un

amplu grupaj de materiale despre situația din România. Primul,
este un articol-reportaj al corespondentului din București
consacrat procesului și execuției lui Nicolae și Elena Ceaușescu
în care pe fondul relatării cursului procesului sunt inserate
descrieri deosebit de plastice ale celor doi dictatori.
România după execuția lui Ceaușescu

Este puțin probabil ca cineva din România să fi închis
ochii în această noapte după prezentarea procesului
Tribunalului Militar Excepțional împotriva lui Nicolae și
Elena Ceaușescu.
Tribunalul a formulat împotriva dictatorului și a soției
sale acuzații pentru săvârșirea infracțiunilor de genocid care
a provocat 60 de mii de victime; subminarea puterii de stat
prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și
a puterii de stat; distrugerea bunurilor obștești; subminarea
economiei nationale; încercarea de a fugi din țară pe baza
unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci
străine. Pentru aceste crime grave împotriva poporului
român și a României, inculpații au fost condamnați la
moarte și confiscarea averii. Televiziunea Română Liberă
a transmis că sentința a rămas definitivă și a fost executată.
Nicolae Ceaușescu și Elena Ceaușescu au fost împușcați.
329. „Izvestia”, nr. 361 din 27.12.1989, p. 1.
– 188 –
În fața telespectatorilor șocați sunt derulate secvențe cu

ultimele clipe din viața dictatorului...
Acum el iese din transportorul blindat. O voce din
cadru explică cum tiranul arestat, împreună cu soția sa, au
fost aduși pentru examinarea medicală. Cât s-a schimbat N.
Ceaușescu în ultimele zile după ce a fugit. Au devenit mai
distincte petele sclerotice de pe fața palidă. Nasul i s-a ascuțit,
ochii de antracit au intrat în orbite mai adânc. El încearcă
să gesticuleze ceva, însă mâinile și-au pierdut fermitatea
mișcărilor. O astfel de metamorfoză s-a petrecut și cu Elena
Ceaușescu. Cu basma pe cap și o față confuză, seamănă mai
mult cu o femeie de la țară care și-a făcut rost din întâmplare
de o haină scumpă cu guler de blană. Prin fața țării uluite s-au
succedat cadrele, care au imortalizat arestarea fiicei tiranilor,
Zoia Ceaușescu de către parașutiști. Aceasta strângea din
buze în silă și își mângâia câinii preferați, când pe ecran
erau prezentate imagini cu bijuteriile scoase din poșetă
împreună cu pachetele de bani românești și dolari americani.
Sub ochii poporului era prezentată ambianța regală din
vila acesteia: vesela din argint suflată cu aur, tablourile
autentice ale clasicilor picturii românești, cântare pe care
Z. Ceaușescu cântărea carnea pentru câini. Apoi, sub aceiași
ochi, cadrele pline de teroare, înregistrate în orașul călit în
suferințe, Timișoara. Este imposibil să privești fără să te
cutremuri la corpurile dezmembrate ale oamenilor torturați
de forțele de represiune în camera de tortură. Judecând după
îmbrăcămintea împrășiată în curte, aceștia au fost aduși aici
dezbrăcați. Cu mâinile legate cu sârmă de o bucată de beton
a început drumul lor înfricoșător spre Golgota. Doar în acest
oraș au fost uciși cu bestialitate de teroriștii lui Ceaușescu
aproape 5.000 de oameni. Este greu de închipuit ce anume
s-a putut întâmpla în zilele noastre, în centrul Europei. O
politică de autentic genocid dus împotriva poporului de „cel
mai iubit fiu” al său, „eroul eroilor”. Nu fără dezgust au
aflat cetățenii României ce fel de viitor le-a pregătit tiranul
în persoana fiului – moștenitorul Nicu. În reportaj este
prezentat cabinetul „de lucru” al acestui membru al CC al
PCR, prim-secretar al județului Sibiu. Biroul unde acesta
– 189 –
CRISTIAN CHIRCA
viola femei, plin cu pachete de țigări de import, sticle de

whisky, cafea care lipsește de pe piață. Este trist și dureros
să privești aceste video-documente. Dureros pentru poporul
român, căruia tiranul i-a supt sângele un sfert de secol. Este
trist și faptul că în multe țări acestuia i s-a strâns mâna, a
fost decorat cu ordine, i-au fost oferit împrumuturi, fără a se
descoperi că în secretarul general al PCR, președintele țării,
se ascundea o bestie feroce. Pe timpul zilei, Televiziunea
Română Liberă va relua transmisia. Toată țara o să vadă
imaginile de la procesul lui Nicolae și Elena Ceaușescu.
Spre dimineața pe canalul Televiziunii Române Libere a fost
transmisă hotărârea Consiliului Frontului Salvării Naționale
cu privire la alegerea lui Ion Iliescu în funcția de președinte
al consiliului. În calitate de prim adjunct al acestuia a fost
ales Dumitru Mazilu. Până la desfășurarea alegerilor în
funcția de prim-ministru a fost numit Petre Roman, iar în cea
de ministru al apărării naționale, general-colonelul Nicolae
Militaru. Corespondentul „Izvestia” București330
Alături de acest articol-reportaj este realizată o trecere în
revistă a situației din România prin prezentare unei succesiuni
de știri cu dimensiuni reduse (short-news).
•În continuare, situația din multe orașe ale României
rămâne tensionată, inclusiv în capitală. Adepții regimului
Ceaușescu, folosind rețeaua ramificată de comunicații
subterane din București, apar în diferite zone ale orașului
și deschid focul spre formațiunile militare și detașamentele
de miliție. Printre cei uciși se află femei și copii. Informațiile
despre numărul victimelor sunt contradictorii. Potrivit
agenției DPA din Germania de Vest, care citează televiziunea
maghiară, în total, din cauza „cruzimii formațiunilor
speciale” și în urma luptelor de stradă au murit aproximativ
70 de mii de oameni, iar numărul răniților ajunge la 300 de
mii. Fostul ministru al sănătății din România, V. Ciobanu,
a declarat însă că numărul celor care au murit în București
nu depășește 500 de oameni. Aceste informații au fost
contrazise de A. Carasi, medic primar al unei clinici, care
a susținut că doar în capitală se pot lua în calcul cel puțin
330. „Izvestia”, nr. 361 din 27.12.1989, p. 4.
– 190 –
5-7 mii de morți și 15-20 de mii de răniți. Personalul

medical deși numeros, printre care mulți voluntari din
rândurile studenților facultăților de medicină, face față cu
greutate fluxului de victime. În baza unor informații din
orașul românesc, Arad, agenția DPA a transmis că au fost
„capturați 5 mercenari libieni”, angrenați într-un schimb de
focuri la unul din spitalele orășenești. Ministrul de externe
al Ungariei, G. Horn, a declarat pentru radioul unguresc că
noua conducere din România „deține dovezi ale prezenței
mercenarilor arabi în țară”.
•Între timp, la Biroul Popular pentru relații externe
și cooperare internațională al Libiei a fost convocat
ambasadorul României, căruia i-a fost transmis un protest
în legătură cu declarațiile despre participarea unor luptători
libieni la acțiuni de luptă de partea teroriștilor. Mai mult,
Libia a informat despre decizia de a trimite în România
medicamente și echipamente corespunzătoare.
•Principalele mijloace de informare în masă din
străinătate comentează știrea din România despre execuția
a lui N. Ceaușescu și a soției sale, Elena. Astfel, ziarul
parizian „Liberation” scrie: „Poporul român a fost privat
de dreptul de a desfășura un adevărat proces pentru judecata
clanului Ceaușescu. În orice caz, armatei i se poate reproșa
faptul că nu a dat țării posibilitatea unei dezbateri libere
despre una dintre cele mai inumane dictaturi ale secolului
al XX-lea”. Potrivit postului de televiziune francez, TF-1,
populația a dezaprobat graba cu care s-a executat sentința
de condamnare la moarte.
•O declarație privind stabilirea relațiilor diplomatice cu
noul guvern al României – Frontul Salvării Naționale − a
transmis și Casa Albă. Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt
al Casei Albe, M. Fitzwater, a afirmat: „Guvernul Statelor
Unite ale Americii regretă că procesul intentat dictatorului
în urma căruia a fost executat Ceaușescu, nu a fost deschis și
public”. În prezent, noua conducere a țării a fost recunoscută
de RFG, Franța, Suedia, Iugoslavia, Bulgaria, Polonia, RDG
și China.
•Agenția Reuters, citând agenția telegrafică albaneză,
ATA, transmite: Ministerul Afacerilor Externe din Albania a
– 191 –
CRISTIAN CHIRCA
informat ambasada României despre următoarele: „Albania

recunoaște dreptul poporului român de a-și decide singur
afacerile interne pe baza principiilor libertății, independenței
și suveranității”.
•Agențiile de presă continuă să prezinte scenarii
referitoare la intenții de folosire a armatelor țărilor membre
ale Tratatului de la Varșovia pentru nimicirea focarelor de
rezistență ale teroriștilor. Reprezentanții oficiali ai SUA și
Franței au lăsat să se înțeleagă că nu se vor împotrivi unei
intervenții militare a URSS sau a altor state est-europene
în problemele din România de partea Frontului Salvării
Naționale.
•România continuă să fie sprijinită atât moral, cât și
material. Solidaritatea cu poporul acesteia a fost exprimată
de numeroșii participanți la slujba religioasă care a avut
loc în capitala Suediei, în memoria cetățenilor români,
care au căzut în lupta cu forțele totalitarismului. Înainte
de începerea slujbei, sutele de oameni care au venit în
fața clădirii ambasadei României au ascultat cu sufletul
la gură reportajul radio din Timișoara, unde a izbucnit
revolta populară împotriva regimului lui Ceaușescu. Prim-
ministrul Suediei, Ingvar Carlsson, a cerut compatrioților
să sprijine poporul român în timpul acestor grele încercări.
Din Suedia deja a fost trimis un grup de medici, cu sprijinul
comitetului național al Crucii Roșii. O amplă campanie de
strângere de ajutoare în fondul solidarității pentru poporul
român este condusă de Radioul din Suedia, asociația
religioasă „Hoppets Stjärna” (Steaua Speranței) și multe
ale organizații publice. Ajutor este oferit și de autoritățile
guvernamentale. Guvernul Suediei a alocat 20 de milioane
de coroane pentru trimiterea medicamentelor și produselor
alimentare în România.
•Coloane de mașini cu medicamente și provizii sosesc și
din Ungaria. Din cauza faptului că aeroportul din București
a fost închis, aeronavele militare din Finlanda, Belgia și
Danemarca au fost nevoite să aterizeze în Budapesta, de
unde echipamentele medicale livrate sunt transportate cu
ajutorul camioanelor. De asemenea, transporturi cu ajutoare
vin din Roma. Organizația internațională „Medici fără
– 192 –
frontiere”, a trimis 20 de tone de medicamente iar două

avioane sunt gata de decolare pe aeroportul din Praga.
„Forumul Civic” din Cehoslovacia a transferat în fondul
de ajutor al României 1 milion de coroane și 8 vagoane cu
produse alimentare, colectate de studenți, sunt deja pe drum.
•Potrivit agenției United Press International, Bulgaria
a trimis în România două spitale de campanie, deservite de
82 de persoane, inclusiv medici. Mai acordă ajutor Cuba,
RFG, Marea Britanie și alte state.
•Iranul a luat decizia de a-și retrage ambasadorul din
România, deoarece „a informat incorect” conducerea despre
situația din țară înainte de vizita lui Ceaușescu. Această
decizie a fost luată după ce mai multe ziare din Teheran au
relatat că prestigiul țării a fost afectat atunci când opinia
publica internațională a luat act că „țara are relații de
prietenie cu un guvern urât de propriul popor”.
Trecerea în revistă a fost realizată de: A. Balandin, A.
Ivanko, G. Stepanov331.
Următorul material al grupajului este consacrat noii

conduceri a României și primelor măsuri adoptate pentru
inițierea procesului de reformă:
În data de 26 decembrie, în clădirea Ministerului
Afacerilor Externe din România, a avut loc întâlnirea
președintelui consiliului Frontului Salvării Naționale, Ion
Iliescu și prim-ministrului guvernului, Petre Roman, cu
corespondenții străini acreditați în România.
În timpul întâlnirii, I. Iliescu și P. Roman au răspuns
întrebărilor jurnaliștilor sovietici, exprimându-și opinia
cu privire la situația actuală din țară. Punem la dispoziția
cititorilor rezumatul discuției cu actualii conducători ai
României. I. Iliescu a evidențiat caracterul spontan al
revoltei populare născută pe fondul unei crize puternice
generată de regimul Ceaușescu. Acesta a menționat că ceea
ce s-a întâmplat nu poate fi caracterizat ca fiind o lovitură
de stat. Noua situație este urmarea exploziei populare
fără o organizare preliminară sau susținere externă. În
331. Ibidem.
– 193 –
CRISTIAN CHIRCA
aceasta constă și particularitatea ei. La această dată nu sunt

constituite niciun fel de structuri organizaționale. Acestea
sunt în curs de formare. I. Iliescu a menționat că procesul de
reformă a fost îngreunat de starea economiei și de acțiunile
teroriste, care au destabilizat situația. Regimul Ceaușescu
a creat un aparat represiv puternic, care încă acționează
îngreunând formarea noilor structuri politice. Există
dovezi de diversiune și sabotaj, dar și lipsă de încredere
între noile forțe și elemente ale vechiului sistem. Totodată,
a menționat I. Iliescu, se observă consolidarea tuturor
forțelor, care au contribuit la răsturnarea dictaturii. Ce fel
de sarcini stau în fața guvernului? La această întrebare a
răspuns conducătorul său, P. Roman. În primul rând este
vorba despre refacerea funcționalității economiei naționale
menținându-se totodată vechile structuri. Până în prezent au
fost rezolvate doar anumite sarcini urgente. Spre exemplu,
consumul de energie deja a crescut cu 90 de procente peste
nivelul consumului mediu înregistrat în perioada vechiului
regim. A început procesul de inițiere a unor măsuri pentru
reformarea constituției și legii de organizare a alegerilor,
care sunt programate pentru luna aprilie a anului viitor.
Dezvoltarea economiei se va realiza prin descentralizare
și încurajarea inițiativelor la toate nivelurile. Urmează să
aibă loc o separare clară a puterilor în legislativă, executivă
și judecătorească. Analizând raportul de forțe în momentul
izbucnirii revoltei, I. Iliescu a subliniat că victoria revoluției
a fost condiționată de participare masivă și activă a populației
și în special a tineretului, cu susținerea armatei. Aceasta a
fost revoluția tinerilor. În ceea ce privește Partidul Comunist
Român conform lui I. Iliescu partidul este compromis în fața
poporului și de aceea este dificil de vorbit despre viitor. În
România urmează să fie instaurat principiul pluralismului
politic pe o platformă care va reuni cele mai diverse mișcări.
Astăzi este încă devreme să vorbim despre apariția pe
scena socială a țării a unor noi partide politice, dar nu este
exclusă apariția acestor în viitor. V. Vedrașko, corespondent
„Pravda”, V. Volodin, corespondent „Izvestia”
BUCUREȘTI, 26 decembrie (TASS). Președintele
– 194 –
consiliului Frontului Salvării Naționale a României, Ion

Iliescu, s-a născut în anul 1930 în Oltenița, jud. Ilfov.
A absolvit institutul politehnic în București, a studiat
la Moscova și este inginer energetician. A început să se
ocupe cu activitatea politică din anul 1944 când a intrat
în Uniunea Tineretului Comunist. În anul 1956 a fost ales
secretar în cadrul CC al UTC. În Partidul Comunist Român
a intrat în anul 1953. A fost ales membru al CC al PCR și a
candidat la postul de membru în comitetul politic executiv
al CC al PCR (1971) Pentru dezacordul manifestat față
de politica lui N. Ceaușescu a fost eliberat din funcțiile
de conducere și transferat în funcția de prim-secretar al
comitetului județean Iași al PCR, apoi în funcția de secretar
al comitetului județean Timiș al PCR. Ultimul loc de muncă
- director la Editura Tehnică din București. Pentru pozițiile
sale principiale și liberale și atitudinea curajoasă față de
dictatură se bucură de o mare popularitate în societatea
românească.
Prim-ministrul guvernului României – Petre Roman −
s-a născut în data de 22 iulie 1946, în București. A absolvit
Facultatea de Hidrotehnică a Institutului Politehnic din
București. De asemenea, a absolvit cu aprecieri Înalta Școală
Politehnică din orașul Toulouse (Franța). A fost doctorand,
profesor și șef de catedră al Facultății de Hidrotehnică a
Institutului Politehnic din București. Deține gradul științific
de doctor în științe332.
Grupajul se încheie cu un reportaj dedicat eforturilor
„întreprinderilor, colhozurilor și instituțiilor din Moldova”
pentru sprijinul revoluției, în care este folosită aceeași tehnică
a știrilor scurte.
Pâine, medicamente și haine din Moldova
În cadrul întreprinderilor, colhozurilor și instituțiilor
din Moldova au loc în aceste zile mitinguri și adunări pentru
susținera luptătorilor pentru democrație din România. În
prezent, toată republica strânge bani, medicamente, produse
alimentare și haine pentru vecinii lor de peste Prut, care
au avut de suferit de pe urma teroriștilor lui Ceaușescu.
332. „Izvestia”, nr. 361 din 27.12.1989, p. 4.
– 195 –
CRISTIAN CHIRCA
•Secțiile caselor de economii au deschis un cont de

ajutor în care sunt făcute donații de către cetățeni, de
colective ale întreprinderilor și organizațiile publice. Luni
după-amiază s-au strâns peste 150 de mii de ruble, însă
virări în cont se fac neîncetat. Muncitorii și angajații multor
fabrici și întreprinderi din republică au decis să-și transfere
în contul de caritate câștigurile dintr-o zi de lucru. Deja am
primit mesaje: primele zeci de vagoane au sosit la destinație.
•La sesiunea ordinară a comisiei guvernamentale
pentru acordarea de ajutor poporului român frate din data
de 25 decembrie s-a comunicat despre trimiterea unui lot
de vagoane cu alimente și medicamente. După ce s-a făcut
apel pentru donarea de sânge, la punctele de primire ale
instituțiilor medicale din Chișinău și alte orașe s-au format
cozi de voluntari – aceștia sunt aproape o mie. Donatori de
sânge sosesc și din satele vecine. În România deja au fost
trimise 350 kg de preparate sanguine din sângele donat.
•Mii de moldoveni sunt neliniștiți de soarta confraților
care trăiesc peste Prut. Seara, imediat după programul
„Timpul” (Vremia), moldovenii urmăresc acum emisiunile
de lungă durată transmise de Televiziunea Română Liberă
din București. Acestea, într-o oarecare măsură întregesc
nivelul redus al informațiilor referitoare la ceea ce se
întâmplă în țara care luptă pentru libertate și democrație.
•O sarcină mult mai complicată decât în mod obișnuit
o au grănicerii. Chiar aici, în stații, aceștia ajută la vămuirea
mărfurilor, pentru a nu permite ca trenurile să aibă întârzieri.
La Ungheni, ne-am întâlnit cu șeful punctului de trecere a
frontierei, lt. col. al trupelor de grăniceri, R. Zamanov.
– Acum, pentru noi este important să nu ne abatem
de la graficul mersului trenurilor. Fiindcă a venit vorba
de asta, în toată această perioadă transportul de marfă
și pasageri nu s-a întrerupt nici măcar o singură dată.
Comunicăm în permanență cu colegii noștri – grănicerii
români − și rezolvăm toate problemele urgente. Situația
din România, în zona graniței noastre este liniștită, miliția,
armata și grănicerii au declarat imediat că sunt de partea
poporului. Însă, în acord cu partea română, momentan nu
permitem cetățenilor sovietici să intre în România pentru
– 196 –
treburi personale sau excursii, de asemenea au fost închise

și punctele de trecere simplificată a frontierei.
•Flori, zâmbete, lacrimi de fericire – În acest fel a
întâmpinat Chișinăul, în amiaza zilei de 26 decembrie,
trenul special de călători București-Moscova. Cu acest tren,
au ieșit din România 328 de cetățeni sovietici – membri
familiilor angajaților ambasadei, reprezentanței comerciale
și ai altor instituții. Evacuarea a fost condusă de viceconsulul
ambasadei URSS din România, V. Medvedenko.
– Într-o astfel de situație complicată – povesteșe
Vladimir Ivanovici – noi nu puteam să riscăm viețile
femeilor și ale copiilor. Și chiar cu prima posibilitate ne-
am străduit să îi scoatem din București. Împreună cu aceștia,
s-au întors în Uniunea Sovietică o serie de specialiști-
membri ai unor delegații, care acum nu ar avea sens să mai
rămână în România. Suntem foarte fericiți, că toți au ajuns
teferi și sănătoși. Este adevărat, garnitura a întârziat aproape
24 de ore – am stat foarte mul timp în apropierea orașului
Buzău, unde au loc lupte serioase și linia de cale ferată a fost
deteriorată. În rândurile cetățenilor sovietici, care au rămas în
România, nu există victime. Doi sunt răniți ușor și se află la
spital. Copiii angajaților misiunilor au fost evacuați în locuri
sigure și, probabil, în următoarele zile vor fi trimiși în Patrie.
F. Ivanov, E. Kondratov, Corespondenți speciali
„Izvestia”, Ungheni˗Chișinău333
În ediția a doua din 27 decembrie, „Izvestia” publică o

corespondență TASS despre situația din România în care, printre
altele, se relatează despre creșterea dezordinii, dar și despre
continuarea unor manifestații anticomuniste.

Potrivit mesajelor care vin din România, rezistența
forțelor de securitate loiale lui Ceaușescu este înfrântă
aproape peste tot. Doar în câteva orașe mai au loc sporadic
schimburi de focuri. În același timp, se comunică faptul că
în țară haosul și anarhia se află în creștere. S-au intensificat
333. Ibidem.
– 197 –
CRISTIAN CHIRCA
brusc sentimentele anticomuniste, întrucât majoritatea

populației, care a suferit de pe urma dictaturii lui Ceaușescu,
asociază numele acestuia cu sistemul comunist.
Sub lozinci anticomuniste, în data de 26 decembrie, în
București a avut loc un miting la care au participat circa o
mie de persoane. Mai târziu a fost planificată desfășurarea
unei manifestații cu amploare mult mai mare. Conducerea
Frontului Salvării Naționale a făcut apel la populație, într-o
intervenție televizată, să nu participe la această acțiune. Se
formează noi partide politice și asociații de cele mai diferite
culori. Conducerea nou formată a țării a început între timp
să elimine urgent cele mai nepopulare măsuri și legi ale
fostului regim. S-a anunțat încetarea raționalizării produselor
alimentare de bază, anularea programului de lichidare a
satelor românești, în locul cărora ar fi trebuit construite
complexe agroindustriale. Sunt revizuite restricțiile privind
circulația populației în interiorul țării și anularea înregistrării
obligatorii a mașinilor de scris. Consiliul Frontului Salvării
Naționale a emis un decret privind trecerea Departamentului
Securității Statului în subordinea Ministerului Apărărării
Naționale. S-a anunțat reorganizarea Ministerului Afacerilor
Interne. S-a anunțat înființarea tribunalelor militare în
toate orașele țării pentru judecarea crimelor forțelor de
securitate care au rămas de partea lui Ceaușescu. Sentințele
tribunalelor vor fi anunțate și executate fără întârziere. Se
primesc o multitudine de mesaje din străinătate cu privire la
recunoașterea noului regim din România de diferite țări. De
asemenea, s-a transmis că țările arabe au dezaprobat știrile,
conform cărora în componența forțelor române de securitate
au luptat mercenari arabi. Revenit la Londra, împreună cu
alți diplomați englezi care au părăsit România, adjunctul
atașatului militar englez, Brown, a declarat la televiziune că
el, împreună cu studenții români, a participat la eliberarea
clădirii Televiziunii Române de adepții lui Ceaușescu
(TASS)334.
Totodată, se reia subiectul procesului celor doi dictatori prin

prezentarea unui fragment din stenograma ședinței:
334. „Izvestia”, nr. 362 din 27.12.1989, p. 4.
– 198 –
Procesul lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu

În noaptea de marți spre miercuri, Televiziunea Română
a transmis procesul lui Nicolae și al Elenei Ceaușescu. Astăzi
publicăm o expunere detaliată a procesului [stenograma]
preluată de la agenția France Presse.
Prima scenă. Nicolae și Elena Ceaușescu intră în
cameră, unde se află un soldat și un medic. Medicul,
adresându-i-se lui Nicolae Ceaușescu: „Acum o să vă măsor
tensiunea arterială. (Se aude soneria unui telefon). Medicul
(măsoară tensiunea): „Șaisprezece, șaptesprezece... Puteți
spune ceva despre starea dumneavoastră de sănătate?”
Niciun răspuns. Medicul se apropie de Elena Ceaușescu:
„Vă rog, răspundeți, sunteți bolnavă, aveți nevoie de ajutor
medical?” Elena: „Nu îmi trebuie nimic”.
Următoarea scenă – Nicolae și Elena Ceaușescu stau
la masă. Se aude vocea unei persoane care până la finalul
transmisiunii nu a fost prezentată nici măcar o dată. Fără
nicio îndoială, acesta este procurorul tribunalului militar:
„Aveți posibilitatea să spuneți de ce, în numele poporului,
ați făcut ceea ce ați făcut. În apărare nu aveți nimic de
spus?” Se aude o altă voce: „Ridicați-vă, acesta este un
tribunal”. Nicolae Ceaușescu: „Eu recunosc doar Constituția
țării”. Vocea procurorului: „Timp de 25 de ani ai umilit
poporul, timp de 25 de ani ai știut doar un singur lucru – să
vorbești”.
N. Ceaușescu: Nu recunosc niciun tribunal în afară de
Marea Adunare Națională. Aceasta este o lovitură de stat.
Procurorul: Vă judecăm în conformitate cu Constituția
țării. Acum nu este momentul să ne dați nouă lecții. Știm
foarte bine ce avem de făcut și cunoaștem legile.
N. Ceaușescu: Nu voi răspunde la nici o întrebare.
Procurorul: Acest inculpat și această inculpată aveau
cele mai luxoase toalete, organizau adevărate festinuri,
iar poporul avea 200 g de salam, pe buletin. Tu ai distrus
poporul și chiar și astăzi negi acest lucru. Nu vrea să
vorbească, ticălosul. Știm totul. Domnule președinte și
– 199 –
CRISTIAN CHIRCA
onorată instanță, avem de judecat astăzi pe inculpații Nicolae

și Elena Ceaușescu care au săvârșit fapte incompatibile cu
drepturile omului și care au acționat împotriva poporului.
Pentru crimele săvârșite de cei doi inculpați și pentru
victimele acestora cer condamnarea la moarte. În continuare
se citește rechizitoriul.
Procurorul: Inculpat Nicolae Ceaușescu, tribunalul îți
cere să te ridici în picioare. (Ceaușescu nu se ridică). Ai
auzit care sunt învinuirile care ți se aduc?
N. Ceaușescu: Nu răspund decât în fața Marii Adunări
Naționale, nu recunosc aceste învinuiri. Vreau să vorbesc
doar în fața Marii Adunări. Procurorul cere grefierului să
noteze acest lucru în protocol.
N. Ceaușescu: Nu semnez nimic.
Procurorul: Cunoașteți situația din țară. Nu sunt
suficiente medicamente și alimente, nu se asigură curentul
electric. În case nu este căldură. Din ordinul cui s-a făcut
genocidul de la Timișoara? (Tăcere).
Procurorul către grefier: Consemnați, inculpatul refuză
să răspundă la întrebare.
Procurorul: La București cine a ordonat să se tragă în
mulțime? Și acum continuă să se tragă în oameni nevinovați.
Cine sunt acești fanatici, care trag?
N. Ceaușescu: Nu voi răspunde. Nu s-a tras în Piața
Palatului, nimeni nu a fost ucis.
Procurorul: 64.000 de victime sunt astăzi în diferite
orașe. Ai condus poporul la sărăcie. Mulți oameni de cultură
și oameni de știință au plecat din țară ca să se salveze de
tine. Cine sunt acei mercenari străini care trag? Cine i-a
chemat aici? (Tăcere)
Elena Ceaușescu: Aceasta este o provocare.
N. Ceaușescu: Refuz să răspund la această întrebare.
Procurorul: Dânsa este mai comunicativă.
E. Ceaușescu: Da.
Procurorul: În fața voastră îl aveți pe savantul care nu
știe nici să vorbească, nici să citească.
E. Ceaușescu: Mă întreb ce vor spune colegii mei
(intelectualii acestei țări) când vor auzi toate acestea?
Procurorul: Ce motive vă împiedică să răspundeți?
N. Ceaușescu: Eu răspund la orice întrebare, dar numai
– 200 –
în fața Marii Adunări Naționale și a reprezentanților clasei

muncitoare. (Ambii vorbesc pe un ton scăzut). Recunosc
doar clasa muncitoare. În fața autorilor loviturii de stat
nu răspund. Voi ați chemat mercenarii. Avem alt organ al
puterii. Nimeni în această țară nu vă recunoaște și din acest
motiv poporul continuă să lupte până acum.
După aceea, N. Ceaușescu acuză serviciile de spionaj
străine pentru implicarea în afacerile interne ale României
în scopul destabilizării situației din țară și atentării la
independența și suveranității sale.
Procurorul: De ce luptă poporul?
N. Ceaușescu: Poporul luptă pentru independența și
suveranitatea României.
Procurorul: Ai spus că lovitura de stat a fost făcută cu
ajutorul agenturilor străine?
N. Ceaușescu: Eu sunt un simplu cetățean, dar am speranța
că va veni ziua când vei spune adevărul...
Procurorul: Știi, ești ridicol, la fel ca și dânsa, cu toate
funcțiile din stat și guvern?
N. și E. Ceaușescu: Da.
Procurorul: Știi că guvernul este compromis?
N. Ceaușescu: Trebuie să respecți legalitatea. Sunt
președintele României și comandantul suprem al forțelor
armate. Nu aspir la nimic, sunt un simplu cetățean.
Procurorul: Simplu cetățean sau președinte?
N. Ceaușescu: Președintele României și comandantul
suprem al forțelor armate. Voi răspunde doar în fața Marii
Adunări Naționale.
E. Ceaușescu: Ce farsă, cei care au organizat lovitura
de stat...
Procurorul: De ce ai umilit poporul? Țăranii care făceau
pâine, se duceau în orașe că să cumpere acea pâine. De ce
ai înfometat poporul?
N. Ceaușescu: Nu vă răspund la întrebare. Voi spune..
vă spun ca simplu cetățean că poporul a primit câte 200 de
kg de grâu pe persoană – nu pe familie!
Procurorul: Nu este adevărat, este o minicună.
N. Ceaușescu: Ce?335
335. Ibidem.
– 201 –
CRISTIAN CHIRCA
În 28 decembrie presa centrală publică un comunicat TASS

referitor la convorbirea telefonică dintre Mihail Gorbaciov și
Ion Iliescu purtată în 27 decembrie.
Convorbire telefonică între Secretarul general al CC

al PCUS, M. S. Gorbaciov și Președintele Consiliului
Frontului Salvării Naționale a României, Ion Iliescu, din
27 decembrie 1989.
Iliescu și-a exprimat recunoștința profundă față de
conducerea sovietică pentru susținerea poporului român
în aceste zile dificile în care s-a decis soarta țării. Frontul
Salvării Naționale apreciază în mod deosebit faptul că cel
mai înalt organ al puterii din URSS – Congresul Deputaților
Poporului – prin autoritatea sa, a susținut clasa muncitoare
din România în lupta ei revoluționară împotriva regimului
de dictatură personală, pentru reformarea democratică și
reînnoirea societății. M. S. Gorbaciov și I. Iliescu au făcut
schimb de informații cu privire la procesele care au loc în
ambele țări. M. S. Gorbaciov a subliniat faptul că o etapă
importantă în viața Uniunii Sovietice a fost reprezentată de
cel de-al doilea Congres al Deputaților Poporului, care s-a
încheiat în aceste zile, prin care s-a făcut un pas important
în dezvoltarea democratică viitoare și s-au definit sarcinile
principale din sferele economică și socială. I. Iliescu a
susținut că, în prezent, situația din România se normalizează.
Circa 90% din întreprinderile industriale funcționează. În
județe se constituie noile organe locale ale puterii, care
reprezintă Frontul Salvării Naționale. De asemenea, acesta
a evidențiat că în România clasa muncitoare – muncitori,
țărani, intelectuali – au întâmpinat schimbările revoluționare
cu un mare entuziasm și susțin în mod activ activitatea
Consiliului Frontului Salvării Naționale. M. S. Gorbaciov
și I. Iliescu și-au exprimat acordul în privința faptului că,
în prezent, o semnificație deosebit de importantă o au
înțelegerea și susținerea reciprocă dintre cele două țări și
popoare și aprofundarea, în continuare, a cooperării în toate
sferele vieții economice și sociale (TASS)336.
336. Ibidem.
– 202 –
Se remarcă încă o dată prezența sintagmei „clasa muncitoare”

în textul comunicatului care, mai mult, este indicată și ca fiind
singura entitate socială susținută de Congresul Deputaților
Poporului în „lupta ei” împotriva dictaturii. Referirea repetată
la clasa muncitoare întâlnită în comunicatele oficiale poate fi
așadar pusă în relație directă cu concepția lui Gorbaciov despre
reformarea socialismului și în acest context, nu putem exclude
că în decembrie 1989, acesta și echipa sa ar fi putut lua în
calcul și o „reformare” a socialismului românesc. De altfel, la o
simplă analiză a comunicatelor oficiale observăm că, după ce în
comunicatul din 23 decembrie transmis de Congresul Deputaților
Poporului se amintea de „dorința sinceră de colaborare strânsă
în interesele socialismului și păcii” în comunicatele ulterioare
Gorbaciov considera „clasa muncitoare”, ca principal actor, dar
și beneficiar al schimbării. În acest context, nu este lipsit de
relevanță faptul că pe timpul discuțiilor cu Ion Iliescu și Petre
Roman, din 22 decembrie, ambasadorul URSS Tiajelnikov a
întrebat direct: „Tovarășul Mihail Gorbaciov m-a rugat să mă
interesez dacă ideea de partid comunist va rămâne”337.
În ediția din 28 decembrie, sub titlul Căzut pe câmpul
de luptă, este publicat în „Izvestia” și un material semnat de
Iuri Kovalenko, corespondentul din Paris, referitor la moartea
jurnalistului francez Jean Luis Calderon338.
„Komsomolskaia Pravda” readuce în atenție situația turiștilor
sovietici surprinși în România de evenimentele revoluționare
și menține subiectul teroriștilor printr-o corespondență TASS.
„Am văzut cum au tras în oameni...”
Ieri s-a întors din România un grup de cetățeni sovietici
Oare merită să vorbim despre cât au așteptat acest

tren? Se pare că cele trăite și gândite în această săptămână
337. Grigore Cartianu, Crimele revoluției. Sângeroasa diversiune a

diversioniștilor din FSN, Ed. Adevărul holding, București, 2010, p. 498.
338. „Izvestia”, nr. 363 din 28.12.1989, p. 6.
– 203 –
CRISTIAN CHIRCA
dificilă de cetățenii noștri, apropiații lor, dar și de noi toți,

cu toate frământările, s-au concentrat aici, pe peronul Gării
Kievskaia. Asta, deși televiziunea a transmis un reportaj cu
privire la trecerea graniței și nu existau motive de neliniște.
Printre cei care au sosit, mulți sunt din alte orașe. Pentru
aceștia, în piața de lângă gară sunt pregătite autobuze care îi
vor transporta la hotel, iar apoi unii se vor întoarce acasă cu
trenul, alții cu avionul. Tatiana Vasilievna Lovașko a sosit
la Moscova pentru a-și întâmpina fratele chiar din Voronej.
– Când au început toate, am căzut pe gânduri – cu
Serioja, cu ai noștri s-a întâmplat ceva. Aproape trei zile
am încercat să telefonez la București, la Moscova, la MAE
– nimic îmbucurător. Apoi mi-am adunat lucrurile și am
venit aici. Pe peron erau două mii de oameni. În curând toată
această mare imensă, formată din pălării și haine de diverse
culori, se pune în mișcare: vin! Cei mai nerăbdători deja au
început să alerge. Vagoanele rulează, micșorând viteza. În
învălmășeala care tocmai începuse am găsit-o cu greu pe
Tatiana Vasilievna. Totul este în regulă. Au sosit. Înțeleg,
desigur, că acum nu depinde de mine, și totuși:
– Bine ați venit, Serghei Vasilievici. Ați avut de suferit?
– Desigur, ne-am făcut griji, în primul rând, pentru
familiile noastre, pentru copii. Asta pentru că mulți lucrează
în orașe diferite, iar copii sunt în capitală, la internatul
ambasadei. Iar acolo până și legătura telefonică era slabă.
Într-un fel am scăpat.
– Drumul a fost dificil?
– Nu am cuvinte! Ne-am oprit de câteva ori – fie liniile
ferate erau avariate, fie podurile sau liniile de transfer.
– Dar dacă vi se va propune să lucrați în România încă
o dată, veți merge?
– Desigur. Poporul român este un popor bun și
cumsecade. Iar dificultăți are toată lumea.
– Casa în care locuiau angajații noștri s-a aflat pe
traiectoria unui schimb de focuri. Dintr-o parte trăgea un
transportor blindat, iar din cealaltă lunetiștii care se aflau
la televiziune. La început aceștia trăgeau unul în celălalt,
după care au început să tragă și în noi. Apoi au pătruns cu
forța în casă. Eram care pe care, era de neînțeles. Fugim la
– 204 –
subsol și ei după noi. S-a tras în tavan și ne-am culcat toți la

pământ. Apoi au plecat. Noi ne-am urcat în autobuzul nostru
și am mers la ambasadă. Am ajuns la gară în București, dar
și acolo se trăgea. Așa că ne-am întors. Abia a doua zi am
plecat. Angajații Ministerului Afacerilor Externe întâmpină
familiile tovarășilor lor, care au rămas în ambasadă și
la consulat. Care este soarta lor? Această întrebare am
adresat-o șefului departamentului țărilor socialiste al
Direcției Generale de Cadre și Instituții de Învățământ din
cadrul MAE al URSS, I. Tkacenko.
– În acest tren sunt aproximativ 330 de cetățeni
sovietici: angajați ai instituțiilor sovietice din România și
un grup de turiști format din 42 de persoane. Reprezentanții
consulatului au mers cu trenul până la graniță și s-au întors
înapoi. Viața angajaților noștri, a jurnaliștilor este în prezent
în afara pericolului – situația din țară se normalizează.
– Circulă zvonuri că ar fi morți printre cetățenii noștri.
– Nu este adevărat. Au fost răniți doi turiști care au
sosit cu autoturismele proprii și doi angajați.
– Dar care este situația grupurilor turistice care au
rămas în România?
– Acestea sunt în număr de două. Ambele se află la
munte – așa cum era prevăzut în programul turistic de
călătorie. Nu îi amenință nici un pericol. Când situația se
va liniști se vor îndrepta spre capitală și apoi acasă...
Peronul se eliberează. O singură persoană stă nemișcată.
În mâini ține un afiș făcut de mână: „Natașa Goncearova,
angajată a ambasadei – fata mea. Îmi fac foarte multe griji
pentru ea”.
M. Cikin339
Se remarcă aici o notă relevantă pe care se configura

imaginea despre poporul român la nivelul omului de rând
sovietic, dar înainte de toate rus, reflectată în caracterizarea
– un popor bun și cumsecade – ceea ce confirmă că imaginea
sovieticilor (rușilor) despre români nu era una exclusiv negativă
și că notele negative operau mai mult la nivelul elitelor politice.
– 205 –
CRISTIAN CHIRCA
Referirea la teroriști este reluată într-un comunicat TASS

despre situația din România, în care este prezentată o poziție a
MAE al URSS, dar și o reacție a lui Yasser Arafat, în legătură
cu originea palestiniană a teroriștilor care acționau la București
în sprijinul lui Ceaușescu.
O parte semnificativă a briefingului periodic din centrul

de presă al MAE al URSS, din data de 27 decembrie a
fost dedicată problemelor legate de situația din România.
Primul adjunct al șefului Direcției Informare din cadrul
MAE al URSS, V. Perfiliev, răspunzând la întrebările care
i-au fost adresate anterior despre implicarea palestinienilor
în evenimentele din România, a declarat că Ministerul
Afacerilor Externe nu are niciun fel de informație despre o
astfel de implicare. Mai mult, a continuat acesta, Y. Arafat,
într-o discuție cu ambasadorii țărilor socialiste, a respins
categoric astfel de născociri. (TASS)340
Începând cu 29 decembrie, tendința de scădere a interesului

presei scrise pentru evenimentele din România este tot mai
evidentă. Lipsa unor elemente noi determină prezentarea unor
teme și subiecte recurente. „Izvestia” propune în acest sens
un remember dedicat acțiunilor revoluționare din Timișora,
evidențiind că „aici s-a aprins scânteia revoltei populare”.
SCÂNTEIA S-A APRINS LA TIMIȘOARA
De la granița României cu Ungaria până în orașul

Timișoara sunt aproape o sută de kilometri. Și pe toată
lungimea drumului, pe care se deplasează mica noastră
caravană de jurnaliști (oamenii de televiziune americani și
doi corespondenți ai ziarelor sovietice), patrulează intens
transportoare blindate, iar la haltele importante stau de
pază pușcași împreună cu miliția. În cele din urmă, acest
lucru este chiar liniștitor, într-un anume fel e un semn că
noua putere controlează situația.
340. Ibidem.
– 206 –
Când va fi scrisă istoria evenimentelor din decembrie,

care au avut loc în România, ceea ce s-a întâmplat în orașul
Timișoara va fi unul dintre subiectele centrale, întrucât chiar
în acest oraș cu o populație de trei sute de mii de oameni s-a
aprins scânteia revoltei populare. Noi am ajuns în Timișoara
a doua zi după executarea soților Ceaușescu. În această zi nu
au fost lupte în oraș, deși la periferii se auzeau încă focuri de
armă. Mulți dintre interlocutorii noștri ne-au explicat această
liniște relativă, de care au ajuns treptat să se dezobișnuiască
în ultimele săptămâni, prin faptul că Nicolae Ceaușescu a
fost împușcat și forțele loiale acestuia au început să depună
armele. Probabil, o parte de adevăr există în cele relatate,
însă cel mai important lucru, după cât se pare, constă în
faptul că armata și miliția, care s-au alăturat revoltei, au
reușit, în cele din urmă, să schimbe în mod radical situația în
favoarea lor. Piața centrală din Timișoara – Piața Libertății
și piața alăturată acesteia, din fața clădirii Operei, erau pline
de oameni. Printre aceștia se aflau mulți militari – ofițeri și
soldați cu puști-automate. În perimetrele celor două piețe
staționau tancuri și transportoare blindate cu mitraliere de
calibru mare. Însă, în pofida acestei „încercuiri militare” sau
poate chiar datorită ei, cele două piețe par a fi în prezent cele
mai pașnice locuri din oraș. De aceea e greu să-ți imaginezi
că în urmă cu o săptămână aici, în aceste piețe și străzile
adiacente lor, a curs sânge și au murit sute de persoane, iar
în urmă cu vreo două zile din clădirile amplasate acolo a fost
nevoie ca prin luptă să fie făcuți „scrum” agenții ascunși ai
Securității – Ohrana341. Declanșarea evenimentelor tragice
din Timișoara a avut la bază decizia, adoptată în data de
27 noiembrie de tribunalul local (trebuie presupus, că nu
fără presiuni din București), cu privire la evacuarea din
oraș a pastorului Bisericii Reformate, de naționalitate
maghiară, Laszlo Tőkés. Renumit pentru activitatea sa
îndreptată spre apărarea drepturilor omului și lupta pentru
drepturile minorității maghiare din România, L. Tőkés a
341. Poliția secretă țaristă  Departamentul pentru Apărarea Securității

Publice și a Ordinii (Otdelenie po ohraneniiu obșcestvennoi
bezopasnosti i poriadka).
– 207 –
CRISTIAN CHIRCA
devenit simbolul opoziției față de regimul Ceaușescu. După

ce prin oraș s-a răspândit zvonul despre presupusa evacuare
forțată a pastorului, la început zeci, iar apoi sute de oameni
– studenți și muncitori, maghiari și români, au venit pe str.
Timotei Cipariu, unde se află biserica, pentru a împiedica
evacuarea lui L. Tőkés. Un martor al acelor evenimente,
György Kovács – atelierul său de reparat brichete se află
în imediata apropiere de intrarea în biserică – povestește:
„Oamenii au început să se strângă în fața bisericii vineri,
15 decembrie. De la subsolul meu totul se vedea foarte
clar. La început erau 15-20 de persoane. Sâmbătă, 16
decembrie, se strânseseră deja 200 de persoane. Situația
s-a încins, au început să scandeze lozinci: „Jos dictatura!”,
„Jos Ceaușescu!” și „Români, alăturați-vă!”. Autoritățile
au încercat să-i alunge pe cei care se adunaseră cu ajutorul
autospecialelor cu tunuri de apă, însă acest lucru, aparent, a
turnat gaz pe foc...”. Cum s-au desfășurat evenimentele mai
departe în oraș? O imagine obiectivă și amănunțită a celor
petrecute nu se va realiza nici într-o lună. Deocamdată pe
baza unei documentări de o singură zi în orașul încă agitat
se conturează următorul scenariu. În urma folosirii tunurilor
cu apă în noaptea de 16 spre 17 decembrie, demonstranții,
la care s-au alăturat câteva mii de persoane, iar din unele
informații, câteva zeci de mii de persoane care strigau
lozinci precum „Jos dictatura!”, s-au îndreptat spre clădirea
comitetului orășenesc al PCR și cea a consiliului local.
Câțiva dintre participanți au început să spargă vitrinele
librăriilor și să ardă cărțile și portretele lui Ceaușescu. Ce
a însemnat acest lucru – depășirea fricii sau un gest de
disperare? Frica – un concept care în Timișoara este departe
de a fi abstract. Aceasta încă se citește și acum pe fețele
oamenilor: oare un agent acoperit al Securității încearcă să
intre în vorbă cu cineva dintre ei? După cum mi s-a relatat,
într-un oraș de 300 de mii de locuitori există 12 mii de agenți
ai serviciului de securitate. Dar oare câți sunt atunci în toată
țara? În general, arestarea lui L. Tőkés a devenit pentru
locuitori ultima picătură, care a umplut paharul, spunea
unul dintre interlocutorii mei în timpul conferinței de presă
improvizate din Piața Libertății. Câți oameni au murit în
– 208 –
Timișoara în noaptea de 17 decembrie? Deocamdată nimeni

nu știe cu exactitate. Sunt vehiculate cifre diferite: de la 6
mii la 12 mii. Medicul Spitalului Central, Doina Lăzărescu,
a spus că duminică, în doar două ore, numai aici au fost
aduși 200 de răniți și 50 de cadavre. Pentru a ascunde urmele
crimei, agenții Securității au furat, în adevăratul sens al
cuvântului, cadavrele din morgă și le-au transportat într-o
direcție necunoscută. Aceasta a declarat că în următoarea
zi după împușcarea demonstranților angajații Securității
au declanșat un haos însângerat, circulând cu mașina prin
oraș și trăgând cu puștile-automate. Acum, în Timișoara se
desfășoară căutarea și identificarea victimelor represiunilor
în masă, îngropate pe ascuns. Activitatea este îngreunată
deoarece o parte din agenți continuă să opună rezistență,
ascunzându-se în zona cimitirului orășenesc. Acolo încă
se aud focuri de armă. Poate că acei oameni încearcă să
își ascundă urmele propriilor crime? Câteva înhumări
făcute pe ascuns, deja au fost identificate, inclusiv una în
apropiere de Spitalul Central. Dar cel mai înfricoșător loc a
fost identificat pe str. Lipovei. S-a stabilit că aici cadavrele
stăteau întinse pe trei rânduri. Din morminte au fost scoase
până acum câteva zeci de cadavre, inclusiv ale unor femei
și copii. În apropiere de cei îngropați se află o magazie,
unde, aparent, erau torturați oamenii. Câteva cadavre aici
au rămas neîngropate. Orice s-ar întâmpla, situația din
oraș se normalizează treptat. Funcționează transporturile
și întreprinderile. Este adevărat, pe alocuri, încă mai au
loc schimburi de focuri. În prezența noastră, la Spitalul
Central au fost aduși trei soldați răniți. Medicii încă mai
au mult de lucru, trebuie să îngrijească constant câteva sute
de victime, inclusiv pe Maria Cimpoieru, o fetiță de 13
ani rănită la picior, pe care am cunoscut-o într-unul din
saloane. Nici un locuitor al orașului cu care am reușit să ne
întâlnim în această zi nu consideră că, după șocul pe care
l-au trăit, viața va intra dintr-o dată pe făgașul normal. Este
adevărat, se observă unele îmbunătățiri, cum ar fi existența
alimentelor. Adevărul e că noile autorități au blocat imediat
exportul produselor alimentare. Pe drumul de întoarcere spre
– 209 –
CRISTIAN CHIRCA
Budapesta, ne-a atras atenția că aproape toți trecătorii, de la

copiii omniprezenți, la soldații înarmați cu puști-automate,
văzând „Lada”, noastră ne-au salutat făcând cu degetele
semnul V – Victorie. Oare poporul a crezut în forțele proprii,
în victoria sa și în victoria democrației? Răspunsurile la
aceste întrebări ar trebui oferite în următoarele săptămâni
și luni.
F. Lukianov, Corespondent special „Izvestia” Timișoara342
În ediția din 29 este inserat și un mesaj în care se arată

că, „în data de 28 decembrie, din Chișinău au plecat cu trenul
spre România cinci unități medicale pentru acordarea de ajutor
victimelor din România343. Totodată, este publicat un comunicat
al ambasadei Libiei din Moscova:
Biroul Popular al Jamahiriei Arabe Socialiste Populare

Libiene din Moscova își dovedește respectul pentru
redacția ziarului „Izvestia” și are onoarea de a transmite că
în materialul România după execuția lui Ceaușescu, din
rubrica „Panorama evenimentelor internaționale”, publicat
în ziarul dumneavoastră („Izvestia” nr. 361) există un astfel
de paragraf: „Potrivit informațiilor provenite din orașul
românesc, Arad, agenția DPA a transmis informații despre
„capturarea a 5 mercenari libieni”, care au participat în
schimbul de focuri de la unul dintre spitalele orășenești.
Ministrul de externe al Ungariei, G. Horn, a declarat pentru
radioul unguresc că noua conducere românească „are
dovezi ale prezenței mercenarilor arabi în țară”. O astfel
de „informație” obligă Biroul Popular să vi se adreseze
cu rugămintea de a publica declarația anexată a Biroului
Popular al Jamahiriei Arabe Socialiste Populare Libiene
din Moscova ca urmare a unei astfel de referiri. Biroul
Popular al Jamahiriei Arabe Socialiste Populare Libiene din
Moscova se folosește de ocazie pentru a reînnoi asigurările
de profundă considerație.
342. „Izvestia”, nr. 354 din 29.12.1989, p. 5.

343. Ibidem, p. 6.
– 210 –
DECLARAȚIE
Unele cercuri oficiale și mijloace de informare în

masă dușmănoase Marii Jamahirii au răspândit zvonuri
despre participarea libienilor în evenimentele care au loc
acum în România. Respingând categoric aceste speculații,
Biroul Jamahiriei Arabe Socialiste Populare Libiene din
Moscova reafirmă din nou poziția Jamahiriei, bazată pe
credința în justețea și dreptul popoarelor de a prelua puterea
de la regimurile dictatoriale. Zvonurile răspândite de unele
cercuri oficiale în scopuri clar provocatoare nu au legătură
cu Jamahiria – statul unde poporul este stăpânul puterii,
bogăției și armelor. Biroul Popular al Jamahiriei Arabe
Socialiste Populare Libiene, Moscova344
„Komsomolskaia Pravda” publică în 29 decembrie două

materiale despre, sau în legătură, cu situația din România. Primul
este o corespondență TASS din București, care prin caracterul
comun al informațiilor furnizate încearcă să întărească imaginea
normalități. Deși titlul este construit tot în aceeași logică, el are
o mare capacitate de suprasemnificare. Nu doar că prin aparenta
lipsă a senzaționalui lasă să se înțeleagă faptul că normalitatea
a revenit, dar ninsoarea pare a fi asociată cu ideea acoperirii
grozăviilor și tragediilor care s-au petrecut.
În București a nins
Zăpada umedă și abundentă care s-a așternut ieri a

îngreunat semnificativ circulația pe principalele bulevarde
ale capitalei României. Transportul este greoi și nesigur.
Deși acest lucru amintește de comportamentul șoferilor de
acum 3-4 zile, când reduceau viteaza din cauza amenințării
focurilor de armă, situația din oraș este complet diferită.
Bucurându-se de zăpadă, pe străzi năvălesc cetele de copii
344. Ibidem, p. 7. În primele zile ale lunii ianuarie 1990, Petre Roman a
fost contactat chiar de Gaddafi, pe acest subiect (Roman, op. cit., p.60).
– 211 –
CRISTIAN CHIRCA
care în toate aceste zile nu au ieșit din case și subsoluri.

Radioteleviziunea română, la buletinul de știri de dimineață,
a continuat să informeze despre susținerea revoluției române
în străinătate, despre recunoașterea organului temporar de
conducere a țării, Consiliul Frontului Salvării Naționale,
de către guvernele multor țări și despre ajutorul umanitar
din străinătate. Au fost auzite mesaje despre sosirea
medicamentelor și hainelor din Chișinău, colectate pe
linia Comunității Prieteniei Sovieto-Române, Crucii Roșii
Sovietice, și organizațiilor publice din RSS Moldova.
Potrivit știrilor, activitatea de formare a noului guvern al
României continuă (TASS)345.
Al doilea este o atenționare publică prin care se solicită o

explicație pentru încapacitatea ambasadei URSS din București
de a anticipa evenimentele revoluționare din România.
Atenționare!
Cum a fost posibil că Președintele Sovietului Suprem

al URSS nu a putut să informeze Congresul Deputaților
Poporului despre situația din România? Oare au anticipat
diplomații noștri din ambasadă cum se va dezvolta situația
în țară? Care este rolul ambasadorului URSS în România, E.
Tiajelnikov, în această situație din ce în ce mai complicată?
Cum poate fi apreciată în general activitatea ambasadei
sovietice din România? Despre acest lucru, cititorii întreabă
zilnic. Am luat legătura cu MAE al URSS și ni s-a comunicat
că în următoarele zile ne vor răspunde la această întrebare.
Interviul cu angajații din conducerea MAE va fi publicat în
primele numere din anul 1990346.
Finalul acestei corespondențe este un prim semnal care

atestă un interes al presei sovietice față de rolul și activitatea
unor organe de stat ale URSS în Revoluția română din decembrie

346. Ibidem.
– 212 –
1989, subiect care va fi reluat în prima parte a anului 1990.

În 30 decembrie „Izvestia” readuce România pe prima
pagină cu un articol al cărui titlu pare a fi un avertisment:
România: Lupta încă nu s-a încheiat
Consiliul Militar Superior al României a transmis o

declarație către popor în care a anunțat că forțele patriotice
controlează situația în întregime pe tot teritoriul țării. De
asemenea, a fost specificat faptul că mai multe mii de
membri ai serviciului secret român s-au predat autorităților,
deși câteva sute de fanatici loiali lui Ceaușescu continuă să
se ascundă, cu scopul de a încerca să destabilizeze situația.
În cercurile diplomatice se confirmă faptul că lupta încă
nu s-a încheiat. Prim-ministrul României, Petre Roman,
a declarat într-un interviu acordat ziarului parizian „La
Croix l’evenement”: am stabilit o colaborare foarte bună cu
conducerea sovietică. Am primit de la Moscova confirmări
elocvente în acest sens. Noua conducere românească a
explicat semnificația acțiunilor sale partenerilor noștri,
tuturor prietenilor noștri. Toți ne-au înțeles. Intenționăm să
devenim un participant activ la construirea casei europene
comune. Alegerea noastră este integrarea europeană în
sferele economică, culturală și politică. Suntem pentru o
cooperare strânsă cu Comunitatea Economică Europeană.
Din străinătate, România are nevoie înainte de toate de o
susținere frățească. Deja am primt un imens ajutor umanitar
care depășește semnificativ necesitățile noastre. Desigur
că pe viitor vom fi constrânși să importăm tehnologie
modernă – regimul Ceaușescu a lăsat țara în ruine. Nu dorim
să cooptăm în conducere oficiali de rang înalt care l-au
servit pe Ceaușescu. Cu toate că printre cei care au lucrat
cu el există persoane foarte competente. Avem nevoie de
ei. Principala speranță ne-o punem acum în tineri – forța
motrice a revoluției române. Răspunzând la întrebarea
dacă este de părere că executarea lui Ceaușescu a fost
cam grăbită, Roman a precizat că: „Nu am avut de ales.
Oamenii lui Ceaușescu deja pregătiseră o operațiune pentru
– 213 –
CRISTIAN CHIRCA
răpirea sa, cu participarea grupărilor de forțe speciale de

parașutiști. Dacă aceștia ar fi reușit să îl elibereze, ar fi
început masacrul”. Primul adjunct al ministrului afacerilor
externe, Bogdan (Corneliu, n.t)347, într-un interviu acordat
postului de televiziune britanic, ITN, a declarat că România
va juca în Tratatul de la Varșovia același „rol constructiv”
atâta cât va exista această organizație. „Vom continua să
susținem desființarea reciprocă a blocurilor militare în
Europa. Iar acum ne vom respecta obligațiile”. Acesta a
opinat că relațiile româno-sovietice se vor îmbunătăți în
mod constant. Ambasada României din Elveția a înaintat
o notă autorităților cu cererea de identificare a conturilor
care aparțin familiei fostului președinte Ceaușescu. În
cel mai scurt timp, conducerea română va prezenta o
cerere oficială în această privință. Potrivit unor informați
neverificate, în conturile băncilor elvețiene se află circa
400 de milioane de dolari, cel mai important, sub formă
de lingouri de aur, trimise în Elveția de familia Ceaușescu.
Într-o ordine prealabilă, dispoziția cu privire la înghețarea
conturilor respective a fost înaintată de Departamentul
Justiției și Poliției încă de la sfârșitul săptămânii trecute.
Reacția marilor bănci, cărora le-a fost adresată concret
dispoziția, este diferită. „Schweizerische Bankgesellschaft”
a evitat să dea un răspuns, declarând că recunoașterea
privind existența banilor lui Ceaușescu în conturile sale
sau negarea acestui lucru ar însemna o încălcare a secretului
bancar. „Schweizerische Kreditanstalt” a declarat că cel mai
probabil în conturile sale nu există fonduri care să aparțină
fostului dictator. Verificarea amănunțită suplimentară
efectuată nu a oferit nici un fel de confirmare în acest sens.
Biroul de presă „Izvestia”348.
„Izvestia” face trimitere la Comunicatul Consiliului Militar

Superior, structură subordonată CFSN cu rol în conducea
acțiunile militare, care anunța că armata, gărzile patriotice,
forţele de ordine, muncitorii și tinerii dețin controlul în toate
347. Conform Monitorul Oficial, nr. 6 din 28.12.1989.

348. „Izvestia”, nr. 365 din 30.12.1989, p. 1.
– 214 –
zonele localităţile inclusiv în Bucureşti. Comunicatul însă mai

preciza și că izolat au mai avut loc unele manifestări ostile
„datorate ultimelor elemente teroriste, iresponsabile care încă
nu au înţeles să se conformeze întocmai şi în termenul stabilit
prevederilor comunicatului Consiliului Frontului Salvării
Naţionale din 26 decembrie a.c.”349.
În ultima zi a anului România rămâne prezentă în paginile
„Komsomolsakaia Pravda”, într-un articol dedicat schimbărilor
revoluționare încheiate în 1989 cu Revoluția română din
decembrie care, astfel, scotea din scenă ultimele vestigii ale
unei epoci ce ocupase abuziv timp de aproape cinci decenii
scena istoriei în Europa de Est.
SCHIMBARE! (Peremena!)
Europa de Est: momentul conștientizării350
BUCUREȘTI
„Revoluția a învins!” – aceste cuvinte impresionante

completează titlurile noilor ziare românești și pot fi ascultate
în emisiunile „Televiziunii Române Libere” și la radio,
chiar și pe străzile Bucureștiului. Ca și cum ar confirma
acest lucru, deasupra capitalei României se aude dangătul
liniștitor al clopotelor bisericilor, care vestește sărbătorile
de Anul Nou. Așadar, au devenit istorie cinci zile și cinci
nopți când pe străzile și în piețele orașelor românești s-au
dezlănțuit scene sângeroase pline de dramatism, pe care le
pot analiza până la capăt doar participanții direcți la acestea.
Urmează o muncă îndelungată pentru demascarea adevăratei
fețe a „epocii de aur a lui Ceaușescu”, a demagogiei, a
lipsurilor economice și spirituale, despre care se vorbește în
349. „Curierul bănățean”, 30.12. 1989, accesibil pe https://mariusmioc.
wordpress.com/2012/01/17/cea-mai-mare-parte-din-elementele-
teroriste-s-au-predat-au-fost-nimicite-ori-capturate/#more-12399,
350. Articolul tratează succesiv situația din Praga, Berlin, Budapesta și
București.
– 215 –
CRISTIAN CHIRCA
întreaga lume civilizată. S-au confirmat informațiile despre

conturile de milioane ale lui Ceaușescu din băncile străine
și casele din marmură de la malul mării și de la munte. În
cele mai tensionate momente ale luptei poporului român,
în București s-a înființat Frontul Salvării Naționale, care
a devenit principala forță politică din România. Potrivit
celui care tocmai a fost numit în funcția de președinte al
Consiliului FSN, Ion Iliescu, Frontul s-a născut pe timpul
luptei revoluționare, iar membrii Consiliului sunt persoane,
care au participat în mod activ la această luptă, mulți dintre
ei au avut de suferit pentru opiniile lor progresiste și opoziția
față de regim. Acum aceștia trebuie să aducă la normalitate
situația din țară. Se vor constitui noi structuri ale puterii de
stat. Pentru rezolvarea problemelor economice, Consiliul
intenționează să se bazeze pe structurile deja existente,
explicând acest lucru prin faptul că desființarea acestora
ar fi condus la dificultăți majore. În același timp, se are
în vedere ca economia să se elibereze de legile orientate
spre centralizarea completă. De fiecare dată când vorbesc,
membrii Consiliului FSN scot în evidență că s-a renunțat la
partidul unic și s-a trecut la pluralism, iar oamenii trebuie
să sprijine noile forțe politice. Însă situația din țară rămâne
complicată. Îmbătați de libertate, orășenii ies la mitinguri
și demonstrații. Au fost înființate partidele Democrat,
Social-Democrat și Național Țărănesc Creștin și Democrat.
Sosesc mesaje din diferite județe ale țării, în care se vorbește
despre faptul că unele comitete locale ale Frontului au fost
constituite din foști conducători. Se scandează lozinci:
„Nu plecăm!” și „Jos comuniștii!”. I. Iliescu a catalogat
manifestațiile de acest gen ca fiind provocatoare. Acesta
a confirmat că activitatea Frontului este îndreptată spre
susținerea unității tuturor forțelor progresiste ale societății,
care într-un dialog deschis vor elabora programul activității
viitoare. Anul 1989 este de domeniul trecutului. Poporului
României i-a adus și tristețea pierderilor, dar și bucuria
victoriei revoluției. Adunându-și puterile, românii au trecut
peste umbra unui Dracula – medieval și sinistru. Aceasta a
fost o faptă de disperare, dar și de mare curaj.
V. Maliutin (Corespondent TASS, pentru
„Komsomolskaia Pravda”)351
– 216 –
Coincidență sau nu, în ultima zi a anului 1989, presa

sovietică aducea în prim-planul atenției publice ideea schimbării
definitive și ireversibile. Într-un tablou general al schimbărilor
din Europa de Est, articolul dedicat României, consacra
revoluția ca pe un fapt împlinit, iar anul 1989 era caracterizat
ca fiind unul în care tristețea, pricinuită de moartea luptătorilor
revoluționari, se împletea cu bucuria victoriei revoluției. Presa
sovietică încheia în 31 decembrie un prim episod din ceea ce
am putea denumi reconstrucția percepției sovietice și ruse
despre România, iar acest episod a avut ca referențial Revoluția
Română din decembrie 1989, în faza ei cea mai profundă și
cea mai adevărată. Referindu-se la cercetarea istorică alocată
revoluției, istoricul Constantin Hlihor aprecia că este important
să arătăm cititorului cum se construiește în „laboratorul”
istoricului o imagine asupra evenimentelor din decembrie 1989
și cum aceasta este convertită într-un story-telling, naraţiune
ce este apoi livrată consumatorului de istorie352. Pornind de
la această observație, devine aproape un truism că în aceeași
măsură se impune și necesitatea de a arăta cum s-a construit în
presa sovietică imaginea Revoluției române din 1989, un proiect
în care, prin lucrarea de față am făcut primul și cel mai mic pas.
Dar, parafrazând o expresie binecunoscută, deși acest pas este
mic, el devine foarte important în efortul de înțelegere a imaginii
sovietice și ruse despre revoluție, din partea a doua a lucrării
pentru care documentarea este în curs de finalizare. Nikolai
Morozov, caracterizat de academicianul Florin Constantiniu ca
fiind un „seismograf fin al lumii românești” care „ne iubește și,
mai ales, ne înțelege pe noi românii, cu toate calitățile și păcatele
noastre”, își încheia aproape profetic cartea dedicată activității
de corespondent TASS pe timpul revoluției: „La 22 decembrie
1989, după epoca de aur a lui Nicolae Ceaușescu care a durat
352. Constantin Hlihor, Imaginea Revoluţiei Române din Decembrie 1989.

Între controversă istoriografică şi reprezentare ideologică în memoria
socială în „Caietele Revoluţiei”, nr. 4 (59)/2015, p.12.
– 217 –
CRISTIAN CHIRCA
douăzeci și cinci de ani, peste români s-a prăbușit liberatea...

După aceea a început politica”353.
Cu aceste observații închei prezentarea modului în care
presa scrisă sovietică a reflectat, pe segmentul de știri și
reportaje Revoluția română din decembrie 1989. O prezentare
în care, așa cum precizam în introducere, nu mi-am propus să
dau verdicte sau să emit concluzii și judecăți categorice, ci doar
să ofer cititorilor un minim de cunoaștere care, adăugat grilei
lor de lectură deja formate, ar putea să-i ajute în configurarea
sau re-configurarea imaginii revoluției.
353. Morozov, op. cit., p. 122. Aprecierile academicianului Florin

Constantiniu se regăsesc în postafața cărții.
– 218 –
ÎN LOC DE ÎNCHEIERE
În finalul acestei prime părți a cercetării nu au fost formulate

judecăți categorice sau concluzii, nici măcar preliminare,
deoarece, așa cum evidențiam anterior, am urmărit ca fiecare
cititor să-și configureze propria imagine. În plus, orice concluzie
și judecată categorică ar influența, mai mult sau mai puțin,
percepția cititorului asupra construcției mediatice sovietice
în perioada 1990-1991, care va fi analizată în partea a doua
a cercetării. Doar după finalizarea acesteia, orientată și pe
segmentul articolelor și analizelor tematice dedicate revoluției,
vor fi prezentate concluziile autorului. În acel moment însă
fiecare cititor va avea deja formulate propriile concluzii astfel
încât finalul cercetării să poată genera o eventuală dispută de
idei și nu doar un acord de consensualitate.
Pe de altă parte, pornind de la premisa că principalul
criteriu care va sta la baza judecăților noastre concluzive este
cel al adevărului, atunci este evident că orice concluzie trebuie
în mod necesar fundamentată și pe o analiză comparativă a
modului în care aceleași evenimente au fost acoperite de presa
internațională, dar și de presa românească, analiză care, de
asemenea, va fi prezentată în partea a doua. Numai atunci vom
putea vorbi în termeni categorici despre gradul de obiectivitate
al discursului mediatic, dar și despre dimensiunea dezinformării
și manipulării mediatice.
Referitor la această primă parte nu putem să nu remarcăm
faptul că în perioada analizată, presa scrisă sovietică a avut un
regim al știrilor deosebit de intens, iar corespondenții acreditați
la București au reușit să acopere principalele evenimente. În
plus, trebuie subliniat și faptul că deși au fost publicate o serie
– 219 –
CRISTIAN CHIRCA
de știri preluate de la agențiile internaționale, în special Reuters,

MTI și Taniug – cu evidente predispoziții pentru dezinformare
– presa sovietică s-a bazat în principal pe știrile furnizate de
corespondenții proprii. Aceștia, mai ales după 22 decembrie, au
încercat să acopere principalele evenimente într-o manieră pe
care fiecare dintre noi, o putem aprecia parcurgând materialele
prezentate. Doar așa vom dobândi un spor de cunoaștere care
să ne ajute în reprezentarea corectă a evenimentelor din timpul
Revoluției române din decembrie 1989.
Pentru a ne forma o imagine cât mai adecvată nu trebuie
să ocolim nici o sursă de documentare, cu atât mai mult cu
cât revoluția are consacrată o literatură impresionantă. Istorici
de o incontestabilă valoare, scriitori, jurnaliști, oameni politici
și artiști au configurat în lucrările lor un mozaic imaginar al
revoluției evidențiindu-se astfel multitudinea perspectivelor
de reprezentare, în care limitele domeniului de expertiză sunt
inevitabile. Imaginile construite de aceștia, complementare și de
mare valoare, nu pot asigura configurarea unei imagini adecvate,
fără cunoașterea imaginii luptătorilor autentici, în special a celor
care au luptat pentru cauza revoluției, în primele zile, când
încă regimul ceaușescu nu căzuse. Acest fapt este subliniat și
în articolul din ultima zi a anului 1989, consacrat revoluției de
presa scrisă sovietică: „Așadar, au devenit istorie cinci zile și
cinci nopți când pe străzile și în piețele orașelor românești s-au
dezlănțuit scene sângeroase pline de dramatism, pe care le pot
analiza până la capăt doar participanții direcți la acestea”354.
Ei sunt primii cu care tinerii trebuie să reia dialogul, pentru
a depăși acea periculoasă stare de indiferență de care aminteam
în introducere. Un dialog direct, fără intermediari, este cu atât
mai necesar, cu cât cei care au participat direct – luptătorii
autentici – sunt singurii care, alături de descrierea evenimentelor
în sine, ne pot transmite și emoția acestor evenimente. Pentru
mine, aceste contacte, directe sau prin intermediul lecturii, au
fost decisive. Ele au influențat de altfel și decizia de a încerca
– 220 –
să prezint unele note de cunoaștere din perspectiva formației

mele de filolog, cu limitele evidente impuse de această formație
atunci când este vorba despre istorie, dar cu avantajele sale
atunci când este vorba despre emoție. Iar narațiunea istorică
devine mai accesibilă tinerilor dacă are în ea o fărâmă de emoție.
– 221 –
CRISTIAN CHIRCA
BIBLIOGRAFIE
Arhive, documente oficiale

Arhivele Militare Române, Fond Decembrie 1989
Gosudarstvennîi arhiv rossiiskoi federații − GARF – f. 374.,
Op 27., d. 23,11.40-44
Rossiskii gosudarstvennîi arhiv drevnih aktov − RGDA−
V-K II, 25.124–125
RGADA, V-K II, 28.173
Rossiskii gosudarstvennîi arhiv noveișei istorii − RGANI
− F.5. Op. 102. D. 777. L. 27, 28-44
RGANI, F.3. Op. 103. D. 192. L. 24
Foreign Office 371/177612
Diplomaticeskii vestnik, no. 21, 1994
Vestnik Ministerstva Inostrannykh Del SSSR, 1 august 1987
Dicționare, documente, manifeste, scrisori, apeluri

Slovar Akademii Rossiskoi, Sankt-Petersburg, II, 1790
Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la a
doua domnie a lui Constantin Mavrocordat, Editura de Stat
pentru Literatură și Artă, București, 1955
Voskresenskaia letopisi, Sankt-Petersburg, 1856
Zapiska Petra Nikolaievicia Durnovo Imperatoru Nikolaiu
II, accesibilă pe http://www.pravoslavie.ru/smi/36667.html
Prințipî perestroiki: revoliuționnost mîșlenia i deistvii,
accesibil pe http://soveticus5.narod.ru/88/prpe.htm
Ia ne mogu postupitsia prințipami (Nina Andreevna),
accesibil pe http://www. revolucia.ru/nmppr.htmm
The Truth about Glasnost in the Soviet Union, accesibil pe
http://www.soviet-empire.com/ussr/viewtopic. php?t=52073
TASS its role, structure and operations, 1959, document
– 222 –
din arhiva CIA declasificat în 1999 accesibil pe https://

www.cia.gov/library/readingroom/docs/CIA-RDP78-
02771R000100330004-8.pdf
The Media and Journalism in Russia. Emphasis on Political
and TV Journalism, accesibil pe http://www.sras.org/library_
journalism
Ostanovite Iakovleva, accesibil pe http://old.nasledie.ru/
oborg/2_ 18/0009/01.htm.
Literatură de specialitate
Bălan, Dumitru, Viața unui cărturar, Ed. Ideea europeană,
București, 2015
Buga, Vasile, Apusul unui imperiu. URSS în epoca
Gorbaciov, 1985-1991, Institutul Național pentru Studiul
Totalitarismului, București, 2007
Buga, Vasile, Pe muchie de cuțit: relațiile româno-sovietice:
1965-1989, București, Ed. Institutului Național pentru Studiul
Totalitarismului, 2013
Bârgoanu, Alina, Tirania ctualității, o introducere în teoria
știrilor, Ed. Tritonic, București, 2006
Cartianu, Grigore, Crimele revoluției. Sângeroasa
diversiune a diversioniștilor din FSN, Ed. Adevărul holding,
București, 2010
Cersakov, Piotr, IMEMO. Portret na fone epohi, Vesti Mir,
Moscova, 2004
Cosgrove, Simon Russian Nationalism and the Politics
of Soviet Literature. The Case Nash sovremennik, 1981-1991,
Palgrave Macmillan, New York, 2004
Dallin, Alexander și Patenaude, Bertrand M. (eds.), Soviet
Scholarship under Gorbachev, Stanford University Press, 1988
Dragomir, Silviu, Contribuţii la relaţiile Bisericii româneşti
cu Rusia în veacul al XV-lea, Ed. Dominor, Bucureşti, 2003
Dughin, Alexandr, Destin Eurasianist, Ed. Mica Valahie,
București
Durandin, Catherine, Moartea Ceaușeștilor. Adevărul
despre o lovitură de stat comunistă, Humanitas, București, 2011
– 223 –
CRISTIAN CHIRCA
Duțu, Alexandru, Revoluția din Decembrie 1989.

Cronologie, Ed. Institului Revoluției Române din Decembrie
1989, București, 2006
Duvan, Alexandru, Revoluția română, văzută de ziariști
americani și englezi, Ed. Evenimentul, 1991.
English Robert, Russia and the Idea of the West. Gorbachev.
Intellectuals, and the End of the Cold War, New York, Columbia
University Press, 2000
Gibbs, Joseph, Gorbachev’s Glasnost: The Soviet Media in
the First Phase of Perestroika, Texas A&M University Press, 1999
Gorbaciov, Mihail, Amintiri. Viața mea înainte și după
perestroika, Ed. Litera, București, 2013
Gorbaciov, Mihail, Memorii, Bucureşti, Ed. Nemira, 1994
Gorbaciov, Mihail, Izbrannie reci i stati, vol. 5, Izdatelstvo
politicheskoi literaturî, Moscova, 1988
Gorbaciov, Mikhail, Memoirs, New York: Doubleday, 1996
Goșu, Armand, Euro-falia, Ed. Curtea Veche Publishing,
București, 2016
Hlobustov, Oleg , Avgust 1991 g. Gde bîl KGB, Algoritm,
Moscova, 2011
Iakovlev, Aleksandr, Ce vrem să facem cu URSS. Convorbire
cu Lilly Marcou, Bucureşti, Humanitas, 1991
Yakovlev, Alexander, A Century of Violence in Soviet
Russia, Yale University Press, 2002
Kara-Murza, Serghei, Sovetskaia Țivilizația), Algoritm,
Moscova, 2001
Kara-Murza, Serghei, Manipulația soznaniem, Moscova,
Eksmopress, 2001
Karamzin, Nikolai, Istoria Gosudarstva Rossiiskogo, vol.
VI, cap. VI, Sankt-Petersburg, 1834
Kazarina V., Kuzmiceva, T. M., Prozumenșikov, M.I.,
Ruggentaler, P., Koneț epohi. SSSR i revoluții v stranah
Vostocinoi Evropî v 1989-1991 gg., Moscova, ROSSPEN, 2015
Kolokolcikov, Nikolai, Rumînskii aromat. Sțenî dekabriskoi
revoliuții, Aleteia, Sankt-Petersburg, 2010
Komaromi, Ann, Uncensored Samizdat Novels and the
– 224 –
Quest for Autonomy in Soviet Dissidence, Northwestern

University Press, Evanston, 2015
Kostiukov, Anatoli, Ia govoril pro obnovlenie soțializma,
a sam znal, k cemu delo idiot, interviu cu Aleksandr Iakovlev,
„Nezavisimaia gazeta”, 12 februarie 2003, accesibil pe http://
www.ng.ru/ideas/2003-12-02/1_yakovlev.html
Kotkin, Stephen, Armageddon Averted The Soviet Collapse,
1970–2000, Oxford University Press, 2001
Kruglak ,Theodore Eduard, The Two Faces of TASS,
University of Minnesota Press, 1962
Kurghinian Serghei et al., Post-Perestroika: konțeptualnaia
model razvitia nașego obsșcestva, politiceskih partii i
obșcestvennîh organizații, Moscova, Politizdat, 1990
Lovell, Stephen, The Russian Reading Revolution Print Culture
in the Soviet and Post-Soviet Eras, Palgrave Macmilan, 2005
Lane, David, Soviet Society Under Perestroika, Taylor &
Francis e-Library, 2002
Lenoe, Matthew, Closer to the masses: Stalinist culture,
social revolution and soviet newspaper, Harvard University
Press, 2004
Lendvai, Paul, The Bureaucracy of Truth: How Communist
governments manage the news, Burnett Books London, 1981
Leonte Ivanov, Imaginea rusului și a Rusiei în literatura
română, Ed. Cartier, Chișinău, 2004
Lévesque, Jacques, The Enigma of 1989. The USSR and the
Liberation of Eastern Europe, University of California Press, 1997
Mansurov, Tair, Evraziiskaia ekonomiceskaia integrația:
opît i perspektivî, IPȚ „Russkii Raritet”, Moscova, 2014
Massie, Robert K., Petru cel Mare, Viața și lumea lui, Ed.
All, București, 2015
McNair Brian, Glasnost, Perestroika and the Soviet Media,
Routledge, London and New York, 1991
Medvedev, Vadim, V komande Gorbaciova: vzgliad iznutri,
Moscova, Bilina, 1994
Milin, Miodrag, Timișoara, 15-21 decembrie 89, Ed. IPBT,
Timișoara 1990
– 225 –
CRISTIAN CHIRCA
Milin, Miodrag, Timișoara în arhivele Europei Libere, 17-

20 decembrie, Ed. Fundația Academia Civică, București, 1999
Morozov, Nikolai, Corespondentul agenției TASS care a
văzut totul, Ed. Fundației Culturale Române, București, 2002
Neculau, Adrian (coord.), Psihologia câmpului social.
Reprezentările sociale, Iași, Ed. Polirom, 1997
Novopașin, I.C., Annotația konfliktov. Țentralnaia i Iugo-
Vostocinaia Evropa: dokumentî i materialî poslednei treti XX
v, [T.] II: Vtoraia polovina 1980 – nacealo 1990 godov, Alteia,
Sankt-Petersburg, 2013
Olteanu, Antoaneta, Civilizația rusă. Perioada veche și
modernă, Ed. Paideea, București, 1998
Palauzov, Spiridon, Rumînskie gospordastva Valahia i
Moldavia v istoriko-politiceskom otnoșenii, U knigoprodavța
– izdatelia, D.E. Kojancikova, Sankt-Petersburg, 1856
Purcăruş, Alexandru, Prin ochii inamicului. Mihail
Gorbaciov şi politica sa în percepţia SUA, 1985-1991, Ed.
Cetatea de Scaun, Târgovişte, 2014
Palgunov, Nikolai, Osnovî informații v gazete : TASS i evo
rol, М.: МГУ (Moskovsko Gosudarstvennogo Universiteta),
Moscova, 1955
Palmer, Michael, Ruellen, Denis, Jurnaliștii, vedete, scribi
sau conțopiști, Ed. Tritonic, București, 2004
Preda, Dumitru, Retegan, Mihai, 1989 – principiul
dominoului, Ed. Fundației Culturale Române, București, 2000
Retegan, Mihai, Ambasadorii Majestății Sale în România,
1964-1970, Ed. Rao, București, 2017
Roman, Petre, Despre pasiune în vremuri de libertate, Ed.
Cartea Românească, București, 2017
Sava, Constantin, Monac, Constantin, Revoluția din
Decembrie 1989 percepută prin documentele vremii, Ed.
Axioma Edit, București, 2000
Savranskaya, Svetlana, Blanton, Thomas S., Zubok,
Vladislav Martinovich, Masterpieces of History: The Peaceful
End of the Cold War in Eastern Europe, CEU Press, 2010
Scurtu, Ion, Revoluţia Română din decembrie în context
– 226 –
internaţional, Ed. Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate,

Bucureşti, 2009
Secu, Ioana Elena, Stalin și tentația imperialismului, Ed.
Humanitas, București, 2014
Sturdza, Mihai Dimitrie, Românii între frica de Rusia și
dragostea de Franța, Editura Roza Vânturilor, București, 2006
Stănilă, Viaceslav, Mass-media din URSS despre
evenimentele din Timișoara, în O enigmă care împlinește șapte
ani. Comunicări prezentate la simpozionul cu același titlu de
la Timișoara, 18-19 decembrie, Fundația Academia Civică,
Biblioteca Sighet, 1997
Stoenescu, Alexandru Mihai, Istoria loviturilor de stat
în România. Revoluția din Decembrie 1989, o tragedie
românească, vol.IV, partea I, Ed. RAO, 2004
Şahnazarov, Gheorghi, S vojdiami i bez nih, Moscova,
Vagrius, 2001
Șamin, Stepan Mihailovich, Kurantî XVII stoletiia:
evropeiskaia pressa v Rossii i vozniknovenie russkoi periodiceskoi
peceati, Moscova-Sankt-Petersburg, Alians-Arkheo, 2011
Tismăneanu, Vladimir (coord.), Revoluțiile din 1989. Între
trecut și viitor, Ed. Polirom, 2005
Urban, Michael et all, The Rebirth of Politics in Russia,
Cambridge University Press, 1997
Vergatti, Radu Ştefan, Nicolae spătarul Milescu – viaţa,
călătoriile, opera, Ed. Paideia, Bucureşti, 1998
Histoire de la presse française, Tome 1, Des origines a
1881, Ed. Spes, Lausanne, 1965
Articole, studii, lucrări de doctorat, interviuri

Buga, Vasile Perestroika şi glasnosti - preludiul destrămării
URSS, Clio1989, An I, nr. 1-2/2005
Chirca, Cristian, Post-imperium, ideea rusă a secolului
XXI, lucrare de doctorat, îndrumător prof. univ. dr. Antoaneta
Olteanu, 2016
Chirca, Cristian, Imaginea unei primăveri ratate. Scrisorile-
apel ale intelectualilor români din martie, aprilie și mai 1989,
în „Caietele revoluției”, nr. 3/2017
– 227 –
CRISTIAN CHIRCA
Chirca, Cristian, Revoluția Română din Decembrie 1989.

Percepții și reprezentări în documente diplomatice sovietice în
Revoluție și tranziție în societatea română contemporană abordări
interdisciplinare, Volumul conferinței anuale a IRRD, 2016
Cernovodeanu, Paul, Dimensiunea politică a relaţiilor
matrimoniale româno-ruse de odinioară, partea I în „Dorul, foaie
lunară a comunității ortodoxe din Danemarca”, VI, 78, 1996
Corneanu, Constantin, Ar fi putut fi începutul, în „Caietele
revoluției”, nr. 2 (40) /2012
Corneanu, Constantin, Lungul drum spre regăsire, liberate
și independență. Cazul Republicii Moldova (2), accesibil
pe http://adevarul.ro/moldova/actualitate/ lungul-drum-
regasire-libertate-independenta-cazul-republicii-moldova-2-
1_56cada035ab6550cb813 d72d/index.html
Dan, Mircea, Tehnici de redactare și editare în relații
publice, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA,
București, 2002
Daniel Chirot, Ce s-a întâmplat în Europa de Est în 1989,
în Vladimir Tismăneanu (coord.), Revoluțiile din 1989. Între
trecut și viitor, Ed. Polirom, 2005
Dobbs, Michael, Soviet Censorship Dead Bit Showing Signs
Of Life, în Washington Post, 02.08.1990
Dorin Popa, Agențiile de presă, curs universitar, accesibil
pe https://dorinpopa.files.wordpress.com/.../curs-m_m4-agentii-
de-presa_2007_2008.do
Falin, Valentin, The New World Disorder: The Collapse
of Eastern Europe: Moscow’s View’”, „New Perspectives
Quarterly”, Vol. 7, nr. 2 (spring 1990)
Gladîșeva, Anna, Revoluția din decembrie 1989 reflectată în
presa sovietică, în „Arhivele totalitarismului”, nr. 88-89, 3-4, 2015
Golitsyn, Anatoliy, The Perestroika Deception.
Memoranda to The Central Intelligence Agency, accesibil
pe https://archive.org/stream/AnatoliyGolitsyn /Golitsyn-
ThePerestroikaDeception-TheWorldsSlideTowardsTheSecon
dOctoberRevolution1995_djvu.txt
Gorbaciov, Viacesalv, Cito vperedi?, „Molodaia gvardiia”,
3, martie 1987
– 228 –
Hlihor, Constantin, Imaginea Revoluţiei Române din

Decembrie 1989. Între controversă istoriografică şi reprezentare
ideologică în memoria socială , „Caietele Revoluţiei”, Nr. 4
(59)/20, IRRD, 2015
Holmogorov, Egor, Proishojdenie smîslokratii, accesibil pe
http://www. pravaya. ru /leftright/472/5481?print=1
Hurezeanu, Emil, Între realități geopolitice și aspirații.
O discuție cu ziariștii sovietici Vladimir Vedrașko și Viktor
Volodin, corespondenți la București ai cotidianelor „Pravda” și
„Izvestia”, 17 mai 1991, accesibil pe https://www.europalibera.
org/a/2338252. html
Nicolae, Iorga, Istoria relațiilor româno-ruse, Neamul
românesc, Iași, 1917
Iakovlev, Aleksandr, Perestroika i nravstvennost,
„Sovetskaia Kultura”, iulie 1987
Iakovlev, Aleksandr, Rossiiskih fașistov porodil, „Izvestia”,
17.06.1998
Iakovlev, Aleksandr, Glasnost, and the Destruction of Soviet
Societal Consciousness, accesibil pe http://www.soviet-empire.
com/ussr/viewtopic.php?t=52073
Iakovlev, Alexander, Glasnost, and the Destruction of
Soviet Societal Consciousness, accesibil pe http://www.soviet-
empire.com/ussr/viewtopic.php?t=520733
Isacenkov, Vladimir, Alexander Yakovlev, 81, accesibil
pe https://web.archive.org/web/20051020010403%20/http://
www.theglobeandmail.com/servlet/story/RTGAM.20051018.
wyakov1018/BNStory/International/
Kucikina, O., Strannaia literatura – zametki kritika,
„Pravda”, 02.11.1986
Kostiukov, Anatoli, Ia govoril pro obnovlenie soțializma,
a sam znal, k cemu delo idet, interviu cu Aleksandr Iakovlev,
„Nezavisimaia gazeta”, 12 februarie 2003
Lakșin, V., Po pravde govoria, „Izvestia”, 02.12 1986
Narociniţskaia, Natalia, V den’, kogda raspalsia SSSR,
ia ridala, „Russkaia linia”, accesibil pe http://www.rusk.ru/
newsdata.php?idar=726511
– 229 –
CRISTIAN CHIRCA
Nazar, Valeriu, Laudă lui Ștefan cel Mare, în „Limba

română”, nr. 7-8, 2004
Onikov, Leonid, Glasnost i demokratia, „Pravda”, 19.06
1988
Olteanu, Antoaneta, Proza rusă antitotalitară, în „Arhivele
totalitarismului”, 3-54/2015
Mayer, Ingrid, Pilger, Wouter, Second hand translation
for tsar Aleksei Mihailovich. A glimpse into The Newspaper
workshop at Posiolskii prikaz accesibil pe pe http://www.
moderna.uu.se/digitalAssets/76/c_76065-l_3-k_second-hand.
pdf
Mihail, Bogdan, Relații politice româno-ruse în secolele
XV-XVII, accesibil pe https://csea.wikispaces.com/file/view/14.
Relatii+politice.pdf
Munteanu, Răzvan, Interviu cu jurnalistul rus Nikolai
Morozov. Un sfert de veac la Bucureşti, accesibil pe http://adevarul.
ro/news/politica/exclusivinterviu-jurnalistul-rus-nikolai-
morozov-sfert-veac-bucuresti-1_58cf14df5ab6550cb87e700b/
index.html
Panait, Panait I., Pribegia domnitorului cărturar Dimitrie
Cantemir la curtea ţarului Petru I, în „Analele Universităţii
Creştine „Dimitrie Cantemir”, nr. 4/2001
Russkii jurnal, Samizdat: epohu, teksti, sudbî accesibil pe
http://www.russ.ru/Mirovaya-povestka/Samizdat-epohi-teksty-
sud-by
Park, Robert, News as Form of Knowledge, American
Journal of Sociology, XLV:5, 1940
Savin A., Moldoveanu, B., Românofobia rusească:
motivații și consecințe în „Moldova noastră accesibil pe https://
cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/03/23/despre-
romanofobia-ruseasca-motivatiile-si-consecintele-acesteia/
Sârghi, Valentin, Imaginea Rusiei în presa românească și
idealul național. Transilvania sau Basarabia, în „Historia”,
iulie 2016
Stoner, Kathryn, McFaul, Weiss Michael, Domestic and
International Influences on the Collapse of the Soviet Union (1991)
– 230 –
and Russia’s Initial Transition to Democracy (1993), Center on

Democracy Development and The Rule of Law Freeman, Spogli
Institute for International Studies, Standford, 2009
Specter, Michael, Russia’s Purveyor of ‚Truth’, Pravda,
Dies After 84 Years, „New York Times”, 31 iulie 1996
Știrea ca gen jurnalistic, accesibil pe http://www.
ghidjurnalism.ro/stirea
Taubman, Philip, Architect of Soviet Change, în „New York
Times”, 10 iulie 1987
Tismăneanu, Vladimir, Soljenițîn, supremul martor,
accesibil pe http://www.lapunkt.ro/2013/08/28/aleksandr-
soljenitin-supremul-martor/
Timpul.Md., Interviu cu Dumitru Diacov partea I, 9 august
2011
The Moscow Times, Izvestia at 100: A Russian Century
Through the Lens of the Top Soviet Newspaper Top Soviet
newspaper chalks a century today, with its history reflecting
the contours of Russia’s multiple political turns accesibil pe
https:// themoscowtimes.com/articles/rise-fall-stagnation-100-
years-of-izvestia-573922
Țoiu, Constantin, Tolstoi despre români, accesibil pe http://
www.romlit.ro /tolstoi_despre_romni_i
Uliașov, P, Kakov je itog?, „Literaturnaia Rossia”, 5
decembrie1986
Voronțov, G., Iz Helsinki v Evropeiskii obșcii dom, „Mirovaia
ekonomika i mejdunarodnîe otnoșenia”, 9 septembrie 1988
Vronskaia, Jeanne, Obituary: Alexei Adzhubei, în
„Independent”, 23 martie 1996
Istoria agentstva TASS, accesibil pe http://tass.ru/history
18.12.89 - Actualitatea românească: Timișoara în revoluție
accesibil pe https://www.europalibera.org/a/1504141.html
Actualitatea românească – Ediție specială II (orele 01.00-
02.00), accesibil pe https://www.europalibera .org/a/1830028.
html
1989. Anul în care plopul a făcut pere și răchita micșunele.
Mărturiile unui fost corespondent al agenției TASS în
– 231 –
CRISTIAN CHIRCA
România, accesibil pe http://www.digi24.ro/special/campanii-

digi24/1989-anul-care-a-schimbat-lumea/anul-cand-plopul-a-
facut-mere-si-rachita-micsunele-63421999
Radio Moscow, Romanian monitoring, 23.12.1989, p. 63,
accesibil pe http://media.hotnews.ro/media _server1/ generic_
file-2009-12-23-6758483-0-radio-bucuresti-23-dec-pdf.pdf
Relatări inconsistente despre România, în presa sovietică,
accesibil pe http://m.jurnalul.ro/scinteia/aici-radio-europa-
libera/relatari-inconsistente-despre-romania-in-presa-
sovietica-526705.html.
Ziare, reviste
Baltimore Sun: 23 decembrie 1989
Curierul bănățean: 30 decembrie 1989
Izvestia: 2 decembrie 1986; 3 noiembrie 1988, 26 noiembrie
1989; 20-31decembrie 1989;17 iunie 1998
Jurnalist, 3 martie 1988
Komsomolsakia Pravda: 4 mai 1988; 20-31 decembrie 1989
Literaturnaia gazeta: 24 septembrie-22 octombrie 1986
Literaturnaia Rossia: 5 decembrie 1986
Molodaia gvardia: 3/1987
Moscow news: 5 mai 1989
Nezavisimaia gazeta: 12 februarie 2003
New York Times: 31 iulie 1996
Naș sovremennik: 7/1986; 8/1986
Pravda: 13 februarie 1986; 5 aprilie 1987; 17 martie 1988;
5 mai 1988; 23 mai 1988; 19 iunie 1988; 2 noiembrie 1986;
20-25 decembrie 1989
Sovetskaia Kultura: iulie 1987
Washington Post: 2 august 1990
Sitografie
www.archive.org.
www.adevărul.ro
www.britanica.com
www.cia.gov
– 232 –
www.csea.wikispaces.com
www.europalibera.org
www.ghidjurnalism.ro
www.historia.ro
www.imemo.ru
www.independent.co.uk
www.kp.md
www.kommersant.ru
www.lapunkt.ro
www.independent.co.uk.
www.limbaromana.md
https://mariusmioc.wordpress.com
www.ng.ru
www.nytimes.com
www.moderna.uu
www.pravda.ru
www.pravoslavie.ru
www.russ.ru
www.runivers.ru
http://roncea.ro/
www.soveticus5.narod.ru
www.soviet-empire.com
www.soviet-empire.com
www.romlit.ro
www.tass.ru
www.vesti-kuranti.narod.ru
– 233 –
CRISTIAN CHIRCA
– 234 –

Decembrie 1989

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Decembrie 1989

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CRISTIAN CHIRCA

2017, Editura IRRD, București

În loc de încheiere ................................................................... 219

Așezarea geografică, dar mai ales poziţia geopolitică au făcut

imagine a revoluţiei române așa cum a fost ea prezentată de

sovietică, în zilele Revoluţiei române din decembrie 1989, este

Prof. univ. dr. Constantin Hlihor

Lucrarea de față finalizează prima parte a unui proiect de

1. Robert Park, News as Form of Knowledge, American Journal of

un produs mediat de grila de receptare, iar produsul percepției,

2. Adrian Neculau (coord.), Psihologia câmpului social. Reprezentările

în care am căutat să-l racordez pe cititor la realitățile glasnost

O IMAGINE A PRESEI SOVIETICE

„Trebuie să trimit în fiecare săptămână ceva scris Maiestății

3. Theodore Eduard Kruglak, The Two Faces of TASS, University of

iar scrisorile sale, ca și ale altora, cunoscute sub denumirea de

5. Mai mult, în Stepan Mihailovich Șamin, Kurantî XVII stoletiia:

De fapt, încă din acea perioadă, abilitățile specifice unui

„Iskra” și-a menținut linia ideologică bolșevică, însă în 1903, Lenin

În 1992, după ce ziarul a fost vândut unor investitori greci,

84 Years, „New York Times”, 31.07.1996, accesibil pe http://www.

În ediția din 21 octombrie 2017 a publicației „The Moscow

Izvestia s-a născut în mijlocul Revoluției din martie 1917.

După implozia Uniunii Sovietice, „Izvestia” s-a autodeclarat

20. „The Moscow Times”, Izvestia at 100: A Russian Century Through

de grupul media „National Media Group”22.

22. The Media and Journalism in Russia. Emphasis on Political and

abordarea unor subiecte revoluționare, în special cele referitoare

și concentrarea tuturor informațiilor într-o direcție generală”28.

28. GARF (Gosudarstvennîi arhiv rossiiskoi federații) – f. 374., Op 27., d.

prima linie telegrafică între Viena și Sankt-Petersburg, aceasta

Portughez, iar Wolff Austria, Scandinavia şi Rusia. SUA erau împărţite

este împuternicită să declare” (TASS upolnomocen zaiaviti),

35. Conform http://tass.ru/info/1408701, consultat în dat de 25.10.2017.

SCURTE CONSIDERAȚII DESPRE

România nu a ocupat niciodată o poziție de prim plan în presa

38. Apud Armand Goșu, Euro-falia, Ed. Curtea Veche Publishing,

„prima adiere de europenizare post-fanariotă s-a manifestat pe

Al doilea moment este asociat instaurării regimului

Nicolae Milescu a fost recomandat ţarului Aleksei

Smolensk, punct de graniţă între regatul Poloniei şi Imperiul

Această stare de fapt a condus ca imaginea românilor despre

44. Radu Ştefan Vergatti, Nicolae spătarul Milescu – viaţa, călătoriile,

Deşi nu au existat niciodată confruntări directe româno-

În istoria relativ recentă, pactul Ribbentrop-Molotov, soldat

se împăcase cu gândul că Dimitrie, fiul nevinovat al tatălui său,

Petru Rareş i-a adresat lui Ivan al IV-lea cel Groaznic

Românii sunt descriși într-un registru pozitiv și de istoricul

În convorbirea avută azi cu doctorul (Nicolae

Cert este că imaginile reciproce ale celor două popoare au

Morozov este cu atât mai relevant, cu cât el a fost aproape două

Prietenia de fațadă ascundea de fapt cu totul alte

Sub forma răspunsului la întrebarea „De ce nu-i iubiți pe

baionetelor?”58. Răspunsul are o relevanță cu atât mai mare, cu

Ușor nedumerit de tranșanta atitudine a prietenilor

Ulterior, într-un interviu din anul 2015, i-a fost adresată

58. Ibidem, p. 10.

Imaginea relațiilor româno-ruse în perioada ce a urmat

Articolele (cu referire la scrierile lui Marx, n.a.) conțin

Pe acest subiect, o serie de evenimente ale anilor ‘60,

În cursul întrevederii pe care premierul Maurer i-a

61. Mihai Retegan, Ambasadorii Majestății Sale în România, 1964-1970,

dispersare de populație). Iar al doilea motiv, a continuat

Poziția sovietică este redată printr-o notă transmisă de