Telegrama cea lunga a lui George Kennan

George F. Kennan s-a nascut in 1904, intr-o familie cu ascendenta irlandeza

si scotiana. In 1926, dupa ce a absolvit Universitatea Princeton, a intrat in serviciul
diplomatic al SUA specializandu-se in problemele sovietice. Pana la izbucnirea
razboiului, Kennan a schimbat mai multe capitale europene. Intre 1933 si 1937,
tanarul consilier a fost detasat la Moscova, unde a avut posibilitatea sa descifreze
"sursele comportamentului sovietic". In 1939 a ajuns in Berlinul lui Hitler, unde, o
vreme, s-a simtit "ca acasa". Pana in 1944 a mai fost trimis la Lisabona si Londra,
pentru a reveni in inima imperiului comunist de unde a transmis Depesa cea lunga.
Chemat in SUA, a fost numit in fruntea nou-createi unitati de planificare a
Departamentului de Stat, functie care i-a permis sa se implice in lansarea Planului
Marshall. In plus, Kennan a contribuit la dezvoltarea unui serviciu de operatiuni
secrete, in cadrul CIA, indreptat impotriva comunismului. In 1952 a detinut, pentru
cateva luni, postul de ambasador la Moscova, de unde a fost retras in urma unor
declaratii caustice la adresa sovieticilor. George Kennan a parasit administratia in
1953 si a facut parte din Institutul de Inalte Studii de la Princeton. Este autorul a 17
lucrari, dintre care doua au fost rasplatite cu Premiul Pulitzer. A murit in 2005, la
varsta de 101 ani.
Telegrama cea lunga
Anul 1946 îl găseşte pe Kennan ocupând, de mai bine de doi ani, postul de
secretar secund la Ambasada Statelor Unite din Moscova, Rusia. În toată această
perioadă a fost un critic vehement al sistemului sovietic şi al ideii de alianţă cu
U.R.S.S.. În luna februarie a anului 1946 instituţia în care îşi desfăşura activitatea,
primeşte de la Trezoreria SUA o întrebare: De ce sovieticii nu acceptă noile organisme
create şi anume: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional?
Ca răspuns, George Kennan scrie ,,Telegrama cea Lungă” (aprox. 8000 de cuvinte),
scuzându-se în prefaţă că răspunsul pe care îl trimite este de o asemenea anvergură, totodată
subliniind faptul că la o asemenea întrebare nu se poate răspunde într-un mod simplist. ,,Telegrama
cea Lungă” ajunge la Washington în 22 februarie 1946 şi prezintă paşii imperialismului sovietic în
Europa şi în lume, precum şi consideraţiile autorului asupra tendinţelor viitoare ale acestui stat.
 Concepţia sa despre relaţiile cu Moscova, s-a născut printr-o interpretare subtilă a
ideologiei marxiste, ajutată de o cunoaştere adâncă a istoriei Rusiei; astfel Kennan vedea URSS-ul
ca fiind o mare ameninţare ideologică şi politică şi mai puţin una militară (cel puţin la acea vreme).
Motiva tendinţa expansionistă a sovieticilor prin sentimentul de insecuritate pe care îl trăiau, născut
fiind din vulnerabilităţile interne ale regimului comunist.
Telegrama este considerată un moment important atât în viaţa lui Kennan ca diplomat,
cât şi pentru politica externă a SUA, , fiind totodată şi cea mai cunoscută, mai ales după apariţia ei
în Foreign Affairs în Iulie 1947 sub denumirea “Sursele Comportamentului Sovietic”, semnată cu
pseudonimul “X”. Aici, arată că Uniunea Sovietică şi Stalin sunt “imprevizibili la logica
argumentelor”,dar “destul de sensibil la logica forţei”.
Articolul, ce se baza pe telegrama trimisă cu un an înainte, este structurat în patru părţi.

Astfel:
Prima parte aduce în discuţie personalitatea oamenilor politici din Rusia, considerată
rezultatul unei ideologii modelate de originea politică şi circumstanţele ultimelor trei decenii prin
care a trecut Rusia. Se menţionează că la baza concepţiei comuniştilor ruşi stă ideologia marxistă,
supusă la o permanentă adaptare. Faptul că partidul comunist a fost la început minoritar l-a făcut pe
acesta să apeleze la orice mijloace pentru a-şi menţine poziţia; succesorul lui Lenin, Stalin a dat
partidului spiritul distructiv şi combativ în ceea ce priveşte forţele opozante, aceleaşi principii fiind
aplicate şi în interiorul partidului, ceea ce a născut necesitatea ca toţi membrii să susţină aceleaşi
idealuri cu cele ale liderilor. Politica partidului s-a concretizat în instaurarea absolutismului,
mascată de apărarea împotriva unor formaţiuni capitaliste. Atunci când acestea au dispărut, s-au
găsit pericole la adresa formaţiunii politice chiar şi în afara graniţelor. Mijloacele de opresiune au
fost explicate pe baza unor motive fictive şi au existat mult timp.
În cea de-a doua parte, o observaţie foarte importantă face referire la faptul că aceeaşi
ideologie istorică s-a păstrat. Opoziţia dintre socialism şi capitalism este implantată în ideologia de
bază a puterii sovietice. Se afirmă că sistemul capitalist nu este antagonic doar comunismului ca
sistem, ci şi populaţiei ruse, considerându-se că prăbuşirea capitalismului este certă şi inevitabilă şi
se va realiza fără intervenţia lor. Sovieticii au făcut din această opoziţie, temelia politicii externe a
Rusiei, ceea ce a dus la imposibilitatea colaborării sincere cu orice ţară, de natură capitalistă. În
consecinţă, acţiunile U.R.S.S. la nivel internaţional sunt false, pline de scopuri secrete şi de
suspiciuni şi au caracter duplicitar. Un concept important pentru politica externă a sovieticilor este
“infailibiltatea Kremlin-ului”. Disciplina şi infailibilitatea determină comportamentul întregului
aparat sovietic al puterii. În interiorul partidului, adevărul nu este constant, ci creat pentru fiecare
scop de către conducătorul partidului care posedă “înţelepciunea supremă”. Ţinând cont de politica
partidului comunist, pe termen lung, “patient persistence”, Kennan recomandă Statelor Unite să
adopte o politică asemănătoare, “patient but firm and vigilant” la tendinţele expansive ale ruşilor.
A treia parte a lucrării este bazată pe partea socială a regimului din U.R.S.S. Kennan caracteriza
populaţia Rusiei ca fiind ,, psihic şi spiritual obosită”, din cauza controlului exercitat de partid, dar
şi a războiului. Caracteriza economia ca fiind ineficientă şi neuniform dezvoltată. Se tratează pe larg
problema transferului de putere, acesta fiind catalogat ca un alt punct nevralgic în Rusia, dacă este
să ne amintim succesiunea post Lenin. Partidul Comunist s-a extins, cuprinzând membrii de vârste
variate, între care conflictul dintre generaţii îşi face simţită prezenţa. Între ei nu există comunicare şi
colaborare, este doar o masă de oameni fără iniţiativă. În Rusia Sovietică nu se poate vorbi de
guvern local, de autoritate locală, în contextul dimensiunilor teritoriale ale statului, ceea ce
reprezintă o sursă de slabiciune.
Ultima parte a articolului, subliniază faptul că Statele Unite trebuie să vadă în Rusia un rival
şi nicidecum un partener pe arena politică internaţională. Rolul Americii este acela de a menţine
echilibrul, de a păstra pacea mondială şi de a împiedeca comunismul rus în încercarea de a-şi
extinde influenţa. S.U.A. trebuie să se distingă ca un lider mondial.
Telegrama trimisă de Kennan, conţine pe lângă articolul publicat pe baza ei, o a cincea
parte în care autorul propune direcţii de urmat în politica externă apropiată şi în poziţia pe care
S.U.A va trebui să o adopte faţă de Rusia. Se precizează că America nu trebuie, nici măcar să se
gândească, să atingă o intimitate în relaţia cu URSS, deoarece aceasta nu este capabilă să poarte o
luptă corectă din pricina perioadei de declin prin care trece; pe de altă parte SUA trebuie să
contrabalanseze cu încrederea insuflată orice încercare sovietică de destabilizare a păcii mondiale.

Kissinger, Henry, Diplomatia, editura Bic All, Bucuresti, 2003.

Nicolson,Harold, Arta Diplomatica, editura Politica, Bucuresti,
1966.