Simion Gheorghiu, Independenţã versus reformã.

România în contextul relaţiilor sovieto-

americane în perioada ,,Perestroika’’ (1985-1989), Editura Istros, Brãila, 2015.

(prezentare de carte)

Simion Gheorghiu este cercetãtor ştiinţific în cadrul Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”
al Academiei Române (Programul IV „România şi Europa în secolul XX”). A urmat studii de
doctorat în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”. Tema tezei de doctorat „Independenţă
versus reformă: România în contextul relaţiilor sovieto-americane în perioada „perestroika”
(1985–1989)”.Domeniile sale de interes cuprind relaţiile româno-sovietice în secolul al XX-lea,
politica teritorialã sovieticã, destrãmarea glacisului strategic de la vestul Uniunii Sovietice şi
România în contextul relaţiile sovieto-americane în anii 1980.

Lucrarea de faţã are drept bazã lucrarea de doctorat a lui Simion Gheorghiu şi reprezintã
o importantã contribuţie istoriograficã, atât datoritã temei abordate şi tratãrii ei conform celor
mai înalte exigenţe ştiinţifice, cât şi datoritã introducerii în circuitul istoriografiei româneşi a
unui numãr impresionant de informaţii inedite. De asemenea, studiul de faţã contribuie la
clarificarea unor probleme şi dezbateri care au antretat şi antreneazã istorici, politologi şi
specialişti din alte domenii, care se strãduiesc sã stabileascã importanţa diferşilor factori ce-au
condus la prãbuşirea regimurilor comuniste şi-a Urss-ului.

Lucrarea debuteazã cu câteva prezentãri legate de temã, context şi metodele folosite.

Autorul face o scurtã analizã a evoluţiei poziţiei Urss-ului şi a USA-ului faţa de România,
precum şi cu precizarea caracterului politicii externe a României. În continuare sunt prezentate
principalele puncte pe care lucrarea doreşte sã le atingã, precum şi metodologia folositã de autor.

Primul capitol, Independenţa României în politica externã a lui Nicolae Ceauşescu,

succese şi eşecuri, analizeazã modul în care Nicolae Ceauşescu a încercat sã slãbeascã influenţa
Moscovei asupra României, sã se individualizeze în cadrul blocului comunist prin promovarea
unui comunism de tip naţional, precum şi sã sublinieze punctele şi momentele cele mai

1
importante ale politicii externe ale României. Politica de independenţã dusã de Ceauşescu este
justificatã prin faptul cã istoria recentã a României a fost caracterizatã de o permanentã luptã
pentru independenţã. Autorul analizeazã evoluţia PCdR-ului în perioada interbelicã şi postbelicã
şi observã modul cum comuniştii români au trecut de la obedienţã la independenţa faţa de PCUS.
O altã problemã importantã din punct de vedere al relaţiilor internaţionale este cea legatã de
disputele teritoriale ale României cu vecinii sãi; problema Transilvaniei în relaţiile cu Ungaria şi
în special a Basarabiei în relaţiile cu URSS-ul.

Cel de-al doilea capitol, Politica de reforme în URSS, de la Beria la Gorbaciov,

abordeazã modificãrile structurale şi politico-ideologice ale URSS-ului de la Stalin la Gorbaciov.
Triumful armatei roşii faţã de Wehrmacht fusese pentru Stalin un semn o confirmare a
superioritãţii şi infailibilitãţii regimului sovietic. Din acest motiv, Stalin a considerat cã sistemul
funcţioneazã deja perfect şi cã nu e nevoie sã se reformeze. Perioada dintre 1945 şi 1953 a fost
caracterizatã de o înãsprire a controlului statului asupra populaţiei. Lucrurile iau o turnurã
semnificativã odatã cu moartea lui Stalin. Beria, bun cunoscãtor al realitãţilor din URSS, a
înţeles ca sistemul sovietic nu mai poate funcţiona în formele existente în timpul lui Stalin.
Astfel, Beria a instituit o serie de reforme cu caracter de a imbunãţãţi situaţia socialã, cele mai
importante fiind înfiinţarea unor echipe însãrcinate cu reexaminarea situaţiei victimelor ultimului
val de represiune stalinistã, precum şi acordarea de amnistii la numeroşi deţinuţi din lagãrele de
muncã. Hruşciov merge şi mai departe şi denunţã stalinismul ca fiind un regim criminal.
Mãsurile adoptate de Hruşciov au dus treptat la destalinizarea URSS-ului şi la o liberalizare a
vieţii. Dupã o perioadã de stagnare şi de înrãutãţire a vieţii sub Leonid Brejnev, Andropov
manifestã unele tendinţe reformiste, dar nu reuşeşte sã schimbe ceva. Situaţia capãtã o întãrsãturã
interesantã odatã cu venirea lui Gorbaciov la putere. Acesta înţelege cã comunismul nu poate
supravieţui fãrã unele schimbãri radicale. Politica socialã şi economicã dusã de Gorbaciov a
reprezentat ceva fãrã precedent pentru lumea sovieticã; se dorea o liberalizare pronunţatã a vieţii
sociale, precum şi o integrare a economiei sovietice în sistemul occidental.

Al treilea capitol, Raporturile sovieto-americane în anii 1985-1989, graviteazã în jurul

evoluţiei raporturilor bilaterale dintre cei doi lideri ai lumii. Carenţele sistemului comunism nu
doar cã au determinat unele încercãri de reformã, ci au şi influenţat relaţiile sovieto-americane.
Dupã criza din 1962, americanii au trecut la o politicã externã ce avea drept scop evitarea

2
situaţiilor de tipul celei amintite pentru a nu fi antrenaţi într-o confruntare directã. Perioada de
dupã 1962 a fost caracterizatã de aşa-numitele proxy-wars şi de încercãri diplomatice pentru
reducerea arsenalului, în special a celui nuclear. Spre deosebie de perioada lui Stalin când
securitatea era înţeleasã în termeni teritoriali, a lui Hruşciov şi Breşnev când era mãsuratã prin
stocurile de armament clasic şi nuclear, perioada lui Gorbaciov a fost caracterizatã de o nouã
politicã de securitate ce avansa un nou concept (securitatea suficientã). Avand în vedere cã
ambele puteri dispuneau de capacitãţi de ,,suraucidere’’, continuarea cursei înarmãrilor devenea
inutilã. Pe lângã aceste lucruri, autorul analizeazã şi întâlnirea sovieto-americã de la Geneva,
precum şi summit-ul de la Reykjavik şi Washington.

Eşecul politicii de independenţã a lui Nicolae Ceauşescu (1985-1989), prezintã o

persepctivã succintã despre cum politica de independenţã faţa de PCUS promovatã de România a
evoluat de la succese iluzorii la un eşec total. Dupã 1965, Ceauşescu încearcã se se
individualizeze în cadrul ţãrilor membre a pactului de la Varşovia. Într-o primã fazã încearcã sã
condamne politica dusã de Gorbaciov şi Brejnev pe motiv cã ar fi deficitarã. Ulterior, Ceauşescu
se apropie pe plan ideologic de maoism în defavoarea politicii promovate de URSS şi începe,
concomitent, sã stabileascã relaţii cu lumea capitalistã. Scopul lui Ceauşescu era de-a apãrea pe
scena internaţionalã drept un dizident în cadrul blocului comunist, precum şi sã obţinã finanţare
din partea occidentului. Autorul analizeazã cele mai importante momente ale acestei perioade;
relaţiile cu Urss-ul şi celelalte state satelit, primãvara de la Praga, atitudinea României faţã de
rãzboiul din Vietnam, rãzboiul de 7 zile, rãzboiul din Afganistat, etc. Politica externã a României
începe sã sufere în momentul când occidentul impune respectarea drepturilor omului drept
criteriu de evaluare în cadrul relaţiilor internaţionale. Scãderea calitãţii vieţii, înasprirea
controlului statului din anii 80 şi cultul personalitãţii reprezintã principalele motive care au
condus la scãderea popularitãţii lui Ceauşescu şi la izolarea României.

Ultimul capitol, Relaţiile româno-americane în faza finalã a regimului Ceauşescu, se

ocupã exclusiv cu analiza principalilor factori care au dus la decãderea interesului politicii
americane faţã de România. În prima parte a capitolului este prezentat modul cum Ceauşescu a
încercat sã se aproprie de americani. Datoritã politicii sale de independentã şi a rebeliunii
constante faţã de Moscova, Ceauşescu a ajuns sã fie privit de politica americanã drept un
dizident de care se poate folosi în cadrul rãzboiului rece. Într-o primã fazã, USA a dus o politicã

3
de prietenie faţã de România, ajutând-o din punct de vedere economic. Momentele culminante
ale acestei politici sunt vizita lui Nixon în România şi acordarea clauzei naţiunii cele mai
favorizate. A doua faza începe cu sfârsitul anilor 70 şi constã într-o depãrtate tot mai pronunţatã
a României de occident. Datoritã practicilor abuzive şi a înrãutãţirii respectãrii drepturilor
omului, Ceauşescu picã în dizgraţia americanilor, ajungând ca în anii 80 România sã fie privitã
cu un dezinteres total.

În concluzie, cartea de faţa reprezintã o bunã introducere în problematica legatã de

cãderea regimurilor comuniste, în special al celui din România. Autorul analizeazã treptat
diferitele momente de pe planul internaţional, dar şi intern care au condus la şubrezirea
sistemului comunist din România şi la inevitabila sa prãbuşire. Inovaţia o reprezintã modul în
care leagã diferitele crize ale sistemului comunist sovietic de evoluţiile politice ale RPR-ului.
Cartea de faţã nu se adreseazã doar specialiştilor în problematica comunistã, ci unui cerc mai larg
de cititori interesaţi de evoluţia din ultimii ani a regimului comunist din România.