RELATII INTERNATIONALE IN TIMPUL RAZBOIULUI RECE

Rece si mediul international

postbelic
Bomba atomica lansata la Hiroshima si Nagasaki (august 1945) a adus un nou element de
putere in relatiile internationale care va fi urmarit cu tentatie in timpul Razboiului
Rece (dupa 1945, U.R.S.S., R. P. Chineza, Marea Britanic au urmarit sa intre in clubul nuclear).
Razboiul Rece a fost sintagma utilizata pentru a denumi conflictul politico-ideologic, accentuat
de opozabilitate militara intre lumea libera' (termen folosit de ziaristul si publicistul
american Walter Lippman), Occidentul compus din statele vest-europene si nord americane si
lagarul socialist' (expresia lui A. Jdanov, liderul Cominformului).
Desi a avut cateva crize calde (razboiul din Coreea, efectele interventionismului sovietic
sovietic si materializarea Doctrinei Brejnev a suveranitatii limitate pentru statele est-europene s.a.),
confruntarea Est-Vest, personificata de duelul superputerilor - S.U.A. si U.R.S.S. - nu a dus la un
razboi major mondial cu fundamente nucleare, desi in epoca sa, Razboiul Rece a cunoscut si ideea
echilibrului terorii nucleare sau distrugerii asigurate pana la teza anilor '60 a ripostei flexibile'.
Razboiul Rece a avut si specificitatea razboaielor prin procura, cum ar fi exemplul asistenta
sovietica pentru Egiptul lui Gamal Abdel Nasser in timpul crizei Suezului, din 1956 sau conflictul
coreean cand trupele americane au avut mandat O.N.U. si au luptat impotriva comunismului sovietic
si chinez.
Originile Razboiului Rece si efectele acestui tip de confruntare fundamentala de bipolaritate
ideologica se pierd in negura' secolului XX.
Un autor consacrat, Andre Fontaine considera ca anul 1917, prin succesul revolutiei bolsevice,
este inceputul confruntarii reci dintre capitalismul occidental si comunism, care a ramas o constanta
a conflictului international prin nerecunoasterea puterii sovietice si sindromul liniei
Curzon ( stoparea avansului bolsevismului in Europa).
in fapt, istoricul britanic A.J.P. Taylor ( From Napoleon to Stalin) apreciaza ca sfarsitul Marii
Aliante' (politologul francez Alfred Grosser denumeste in acest fel axa Washington-LondraMoscova pentru colaborarea militara belica) coincide cu o pace rece' sau pace armata' cand
marile puteri invingatoare trebuie sa-si desemneze sferele strategice de interes.
Sintagma de Razboi Rece' a fost folosita de Walter Lippman si finantistul
american Bernard Baruch, reutilizandu-se expresia utilizata in Evul Mediu in conflictul maurospaniol sau litigiile dupa pacea de laAugsburg (1535).
Carta Atlanticului, semnata in 1941 de S.U.A. si Marea Britanic acorda statelor dreptul la
suveranitate politica, in timp cele Stalin insista ca Uniunea Sovietica sa impuna modelul comunist in
regiunile unde avea influenta prin Pactul Ribbentrop-Molotov.

in fapt, S.U.A. si Anglia credeau ca U.R.S.S.. trebuie sa aiba ocentura (brau) de

securitate' format din statele rasaritene care trebuiau sa aiba relatii externe pozitive cu Moscova.
Din punct de vedere tactic, LV. Stalin a folosit metoda dozajului' in sprijinirea graduala a
partidelor comuniste pentru preluarea puterii in tarile Europei de Est.
Unii istorici militari (Mihail E. lonescu) sau analisti americani (William Mac Cagg) spun ca un
prim semn palpabil al inceputului Razboiului Rece ar fi instaurarea regimului F.N.D' in Romania,
prin venirea la putere a guvernului procomunist condus de dr. Petru Groza (6 martie 1945).
Cunoscutul istoric si expert in problemele germane, Alan Milward arata ca un fundament
major al conflictului dintre superputeri il constituie absenta cooperarii si respingerea
Planului Marshall- ca formula de reconstructie postbelica -de catre U.R.S.S. si impunerea negatiei
politice pentru aceasta strategie americana si Cehoslovaciei, Romaniei, Ungariei.
Respingerea unui proiect al generalului Marshall de reabilitare economica pentru China si
comunizarea acestei tari a implicat un principiu al dominoului' sinonim comunizarii si in
Asia de Sud-Est (Coreea, Vietnamul, Cambodgia, Laos), fapt politico-ideologic ca a condus la
instalarea unei cortine de bambus in Asia de Est si Sud-est cum apreciaza istoricii chinezi
Jian Chen si Xue Litai.
Al treilea razboi mondial- dupa opinia generalului George Patton si a lui Sir
John Hackett - nu a avut loc deoarece S.U.A. si U.R.S.S. s-au infruntat indirect
datorita razboaielor prin intermediari (proxiwars) pe teatrul african (Angola, Congo,
Somalia, Etiopia), in America Centrala si Latina (Cuba, Nicaragua, Salvador) sau razboaiele araboisraeliene din 1967 si 1973, cand Washingtonul a sprijinit Israelul, iar Kremlinul actorii arabi ai
Orientului Mijlociu.
Aplicarea politicii de indiguire' (containment policy) a comunismului de catre S.U.A. si
excesul strategic si dominarea politico-ideologica sovietica in Estul Europei a determinat
confruntarea Est-Vest pe aliniamentul cortinei de fier de la Sttetin la Trieste' dupa discursul fostului
premier Winston Churchill, la Fulton, Missouri (5 martie 1946).
Unul din lorzii razboiului', liderul conservator spunea ca Rusia (U.R.S.S.) nu doreste
razboiul. Ceea ce doreste ea sunt fructele razboiului si o expansiune nelimitata a puterii si doctrinei
sale'; mai multChurchill vedea comunismul ca o amenintare la adresa civilizatiei crestine.
Din unghiul nostru de abordare, criza Berlinului (1948) prin blocarea sectoarelor aliate de catre
sovietici si suplinirea aprovizionarii regiunii din oras printr-un pod aerian ' de marfuri esentiale
reprezinta primul moment major al conflictului rece.
Istoriografia Razboiului Rece si intersectarea acesteia cu problematica relatiilor internationale
(tema nucleara, decolonizarea, raporturile Est-Vest si Nord-Sud) cuprinde o serie de abordari.
Istoricii ortodocsi traditionalisti cred ca S.U.A. aveau o reactie legitima impotriva eforturilor
expansioniste ale Kremlinului in Europa de Est. Astfel, spre exemplu, istoricii
si politologii ArthurScheslinger, Vojtech Mastny, B.A.A Weinberger, Henry Wallace afirmau ca
S.U.A si aliatii sai occidentali aveau un interes strategic marginal in Europa de Est si a fost un
proces natural' sa nu se opuna comunizarii regiunii.

Revizionistii au atacat interpretarea traditionala ca U.R.S.S. urmarea interese strategice normale

in Europa de Est prin sprijinirea unor regiuni prietene' Kremlinului
(Gal Alperovitz, Atomic Diplomacy,1965, Gabriel Kolko, The Politics of War: The World
and United States Foreign Policy, 1968). AnalistulScott Parish (doctor in Razboiul Rece' cu o
teza despre reactiile sovietice la Planul Marshall ) spunea ca sprijinul economic si

financiar occidental urmareau crearea unei Germanii Federale puternice ostile intereselor de
securitate ale U.R.S.S. si Henry Kissinger, (American Foreign Policy, 1969) considerau ca
administratia Roosevelt a avut o abordare idealista care nu credea ca factorul de putere sovietic avea
o ideologie expansionista si imperialista '.
Regimul sovietic era privit ca avand o defensiva in afacerile externe, cu o izolare diplomatica
interbelica reflectata in momentul Munchen (1938).
Grupul de la Riga ' - un mic grup de sovietologi compus din diplomati americani aflati in
capitala letona care analizau profilul Uniunii Sovietice, nerecunoscute oficial de S.U.A. -, in
anii '20 format din cunoscutii Charles Bohlen si George F. Kennan - critica tratarea Moscovei ca o
mare putere traditionala cu care nu se putea face afaceri' (expresia lui Roosevelt).
Analiza grupului asupra politicii externe sovietice arata ca substratul totalitar intern al U.R.S.S.
se traducea si in relatiile externe, unde Kremlinul era expansionist si antidemocratic.
Ideologiasovietizarii lumii' era piatra unghiulara a opticii externe sovietice, unde diplomatia era
un a accesoriu tehnic.
Dupa decizia lui Stalin de a respinge invitatia de a se alatura F.M.I, si
Bancii Mondiale, GeorgeF. Kennan a raspuns Departamentului de Stat prin celebra
lunga telegrama' (22 februarie 1946), unde atragea atentia ca ideologia comunista este un invelis de
suprafata pentru expansiunea rusa traditionala, formulata si in timpul regimului tarist alb';.
in analiza politicii de putere, George Kennan publicase in Foreign Affairs',
sub pseudonimul Mr. X, un articol Sursele comportamentului sovietic, unde arata
ca principalul element al oricarei politici fata de U.R.S.S. trebuie sa fie o ingradire de lunga durata,
rabdatoare, dar ferma si vigilenta '.
Diplomatul american aprecia ca Uniunea Sovietica este un inamic ireconciliabil, depasindu-se
teza unui aliat sovaielnic. Aceasta viziune era verificata de criza din Iran, unde Moscova a
intervenit (februarie - martie 1946), si cererea U.R.S.S. de modificare a Tratatului de la Montreaux,
pentru accesul militar prin Stramtori.
Dupa anuntul britanic ca Londra nu mai poate sustine militar Grecia si
Turcia (februarie 1947),regatul britanic a incetat sa fie o superputere (dupa termenul utilizat
de Coxinl944).
S.U.A. au inlocuit Anglia in Mediterana orientala, iar administratia Truman incerca
sa impiedice prin prezenta militara comunizarea Turciei si Greciei
prin principiul dominoului', Washingtonul acordand sprijin fortelor anticomuniste din cele doua
state.
Discursul lui Truman in Congres sublinia ca politica S.U.A. trebuie sa sustina popoarele
libere care sa lupte impotriva subjugarii de catre minoritati armate si presiuni externe a fost
perceput - spune istoricul american Melvin P. Leffler - ca o declaratie de razboi ideologic
impotriva U.R.S.S.. insa Kennan nu era preocupat de un caracter anticomunist al reactiei
americane, ci de implicarea geopolitica care sa descurajeze comportamentul expansiv
sovietic si sursele imperialismului Kremlinului.

Istoricii post-revizionisti John Lewis-Gaddis, Eduard Mark, aratau ca S.U.A. si U.R.S.S.

trebuie sa-si imparta responsabilitatile Razboiului Rece, desi Washingtonul nu a putut actiona in
Estul Europei ca superputere planetara si a cedat mult hegemoniei sovietice in partea rasariteana
a continentului.
in Europa capacitatile conventionale ale U.R.S.S. si avansul politic al fortelor comuniste
(Franta, Italia) atacau democratiile occidentale.
Dupa mitul revolutiei intr-o singura tara ', I. V. Stalin s-a gandit la o externalizare a revolutiei in
Europa de Est. in era poststalinista, dupa ce U.R.S.S. devenise putere atomica (1949) s-a urmarit
asigurarea echilibrului terorii', cele doua superputeri ramanand pe marginea prapastiei.
Dupa institutionalizarea' Razboiului Rece prin crearea N.A.T.O. (Organizatia Tratatului
Atlanticului de Nord), ca o alianta defensiva comuna euroatlantica (1949) si Pactului de la
Varsovia (1955) acest proces ne arata dimensiunile de securitate, de bloc militar.
Alianta Nord-Atlantica a aparut sub presiunea vest-europenilor care urmareau
sa respingasovietismul ca factor de putere si resurgenta militarismului german. Primul secretar
general al N.A.T.O., lordul Ismay spunea ca alianta este o comunitate de securitate trebuia sa-i tina
pe germani jos, si pe rusi in afara'. Pactul Nord-Atlantic urmarea ca prin dimensiunea sa americana
si rolul bazelor continentale ale S.U.A. (in Germania, Turcia, Islanda) sa asigure scutul nuclear
puterilor vest-europene (de amintit ca, U.R.S.S. devine actor nuclear in 1949).
Fragmentarea securitatii colective care trebuia asigurata de O.N.U., organizatie cu caracter de
universalitate, a fost una din cauzele bipolarizarii rigide ideologice si militare.
Starea nici de razboi, nici de pace dintre blocul occidental si cel rasaritean' (H. B. Swope,
ziarist american) a fost o constanta a Razboiului Rece, cu perioade calde : criza rachetelor
cubaneze (1962),conflictul arabo israelian si interventiile sovietice in Ungaria (1956) si
Cehoslovacia (1968).
Diplomatia a avut ca teme majore de adversitate cursa inarmarilor, crearea unor campuri de
alianta, politica pe marginea prapastiei, antagonismul politico-ideologic.
Epoca Razboiului Rece a fost marcata de trei perioade majore ale destinderii: dupa moartea
luiStalin (1953), perioada de dupa criza rachetelor cubaneze (1962) si era Gorbaciov (19851991).
Uniunea Sovietica si S.U.A. au ajuns la statutul de superputere, Washingtonul tinzand
prinmultilateralism sa conserve pacea mondiala.
in mediul de securitate vest - european (17 martie 1948), prin reuniunea de la Bruxelles a
cinci state -Marea Britanic, Franta Belgia, Olanda si Luxemburg - s-a incheiat un Tratat de aparare,
economic, social si cultural sub denumirea de Uniunea Occidentala.
Cu o perioada de aplicare de 50 ani, Tratatul asupra Uniunii Occidentale prevedea crearea
unui Consiliu Consultativ si asistenta automata in caz de agresiune contra unuia dintre semnatari,

consultari in cazul amenintarii sau agresiunii din partea Germaniei (resurgenta spiritului militarist)
sau a altei puteri din afara Europei.
in perioada imediat postbelica, sovieticii au raspuns la implementarea
Planului Marshall cu o organizatie inchisa, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (creat
in 1949; CAER/COMECON) care sa integreze si sa specializeze economiilor statelor comuniste esteuropene sub controlul Kremlinului.
Dupa extensia asiatica a comunismului (China si Coreea de Nord, in 1949) obiectivul de a-1
transforma intr-un sistem mondial alternativ s-a soldat cu un esec datorita policentrismului
crescut al centrelor comuniste, prin iesirea din blocul sovietic a Iugoslaviei si Albaniei,
accentuarea disputei chino-sovietice in anii '60, politica administratiilor Kennedy (19601963) si Johnson (1963-1968)pentru sprijinirea diferentiata a Ungariei, Cehoslovaciei si
Romaniei rupte de matricea sovietica.
Importante in procesul Razboiului Rece sunt perioadele de destindere ale acestei epoci istorice, dar
trebuie sa facem distinctie intre initiativele unui stat (initiativele presedintelui american Richard
Nixon siHenry Kissinger in 1972-1973, prin cartea chineza') si dezghetul' in raporturile Est-Vest
coordonat de superputerile S.U.A. si U..R.S.S..
Sub semnul destinderii au stat politica rasariteana' a Germaniei - Ostpolitik - si eforturile
franceze de relationare cu unele state comuniste.
Conflictul din Coreea (1950-1953) debuteaza sub semnul invaziei nord - coreene in Sudul
Peninsulei, liderul comunist Kim I. Sung urmarind retragerea S.U.A. din zona.
Prin neparticiparea U.R.S.S. la reuniunile O.N.U. - datorita nerecunoasterii
juridice occidentale a Chinei ca putere legitima - S.U.A. trimit un corp combatant aflat
sub mandatul Natiunilor Unite.
Contingentele O.N.U. (in fapt americane) au respins trupele nord-coreene pana la frontiera
chineza, unde Mao Zedong intervine datorita agresiunii imperialiste'. Generalul McArthur, liderul
militar american pe frontul coreean care dorea utilizarea armei atomice impotriva Chinei comuniste,
a fost retras din comandamentul operativ presedintele Harry S.Truman.
Treptat, China nu devine un satelit al Moscovei, mai mult destalinizarea, lui Hrusciov este
respinsa de Mao care este adeptul cresterii economice prin Marele Salt inainte', iar mai tarziu va
pune bazele societatii comuniste prin revolutia culturala.
Victoria comunistilor in China (1949) si recunoasterea americana tarzie a Pekinului
comunist(1979) reprezinta o ecuatie esentiala in dinamica Razboiului Rece.
in Asia exista modelul revolutiei comuniste in tiparele nationaliste prin maoismul antijaponez,
lupta lui Ho si Min impotriva francezilor in Indochina (1945-1954) si pe parcursul
anilor '60 confruntarea americano-vietnameza.
Pentru a descuraja extensia de putere a comunismului sovietic si asiatic, S.U.A. au semnat o
retea de pacte (pactomanie se spunea in literatura de referinta) cu Japonia, Coreea de Sud, Taiwanul si
Filipinele.
Astfel, ANZUS a fost Tratatul de Securitate intre Australia, Noua Zeeleanda si S.U.A.. (San
Francisco, l martie 1951) prin care un atac impotriva unui membru al pactului era o agresiune
impotriva tuturor.
Dar in anii '90 Noua Zeelanda dorea un Ocean Pacific liber de arme nucleare, ceea ce a dus la
diluarea tripartita a ANZUS.

in Europa, UR.S.S. a reactionat prin crearea Pactului de la Varsovia (1955) dupa intrarea
R.F.Germania in N.A.T.O., iar axele de putere mondiale
cuprind panamericanismul (functionarea tratatului interamerican de asistenta mutuala pactul de
la Rio de Janeiro pactul de reglementare pasnica prin pactul de la Bogota si
crearea Organizatiei Statelor Americane in 1948), panarabismul(Aparitia Ligii Arabe
in 1945 si aparitia miscarii baas de unificare a natiunii arabe), panafricanismul (dupa esecul unor
federatii ca Mali, Ghana- Guineea, urmarile decolonizarii au condus la crearea,
in 1963, aOrganizatiei Unitatii Africane) si panislamismul (reprezentat de Organizatia Conferintei
Islamice, creata la Rabat, in 1969).
Dezghetul' acopera intervalul dintre disparitia lui Stalin (1953) si criza reachetelor
cubaneze (1962),dar in 1953, revolta din Berlin impotriva armatei sovietice si
ridicarile muncitoresti in Polonia (1956) aduc un cerc de crize in crize in blocul sovietic, adancit
de revolutia ungara (1956) si sfarsitul marilor puteri coloniale europene - Franta si Anglia -provocat
de criza Suezului (1956).
Daca la inceputul anilor '50, presedintele Eisenhower avea ca obiectiv roll back-ul' (impingerea'
comunismului cat mai departe de zona de referinta), in 1954, seful executivului american declara
intr-o conferinta de presa ca si alte zone din Asia de Sud-Est pot fi comunizate (Indochina, Birmania,
Tailanda,Malaya si Indonezia), dupa ce China devenise un pilon comunist important in Asia.
Divortul dintre R. P. Chineza si U.R.S.S. este marcat in 1960, dupa abrogarea acordului
prin care Moscova ajuta Pekinul in domeniul nuclear. Mai mult, acest bicentrism in lumea comunista
este accentuat de dogmatismul Stalinist al comunistilor chinezi si de strategia coexistentei pasnice'
a lui Nichita Sergheevici Hrusciov, prin care cele doua sisteme trebuie sa coabiteze.
in 1955, prin spiritul Genevei - constientizarea lui Hrusciov si Eisenhower ca razboiul nuclear
este devastator pentru ambele parti - destinderea a capatat noi dimensiuni.
Important de retinut ca, destinderea in disputa comunism/capitalism nu este un proces unitar,
omogen, de multe ori acest fenomen este cauzat de amenintarea distrugerii reciproce,
problematica dezvoltarii economice si aparitia unor noi centre de putere in structura celor doua
blocuri, cum ar fi R. P. Chineza sau Franta si Germania.
in timpul erei poststaliniste, liderii sovietici doreau un spirit de bloc mai rigid dupa revoltele
din Ungaria si Polonia (1956), diplomatia Kremlinului incercand sa organizeze o conferinta
paneuropeana care sa ratifice avansul strategic sovietic in Europa de Est comunizata si stabilizata
de trupe sovietice (Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, R.D.G.).
Suplimentar, Moscova incearca o strategie de reconciliere cu Iugoslavia titoista, retragerea
sovietica din Austria si incheierea unui tratat cu inamicul fundamental din timpul razboiului,
Germania(1955). Demn de remarcat este ca, Romania este primul stat din blocul socialist care a
denuntat starea de razboi' declarata la 23 august 1944 cu Germania (1955), an cand intra si in
O.N.U..
in 1952, Marea Britanic, Franta si S.U.A. au convenit crearea unei forte europene de aparare'
care sa includa si o contributie vest-germana, iar pe teatrul strategic asiatic apare S.E.A.T.O.

(Tratatul de aparare colectiva in Sud-Estul Asiei) care cuprinde ca parti Franta, Marea Britanic,
Australia, Noua Zeelanda, Pakistan, Filipine, Thailanda si S.U.A., un aranjament care functiona in
cazul unei agresiuni comuniste.
Decolonizarea este un proces care se accelereaza dupa al doilea razboi mondial, fiind un
raspuns natural la imbatranirea metropolelor europene.
Procesul a fost divizat de miscarea pentru independenta statala: drumul
spre negritudine al statelor Africii Negre prin identitati politice (Sudan - 1956, Ghana-1957,
Guineea - 1958, Somalia - 1960,Camerun - 1960, Africa Centrala - 1960) sau arabitate (Algeria
prin acordurile de la Evian din 1962, Libia- 1955, Maroc - 1960).
Decolonizarea zonelor franceze a fost violenta (razboiul algerian 1960 - 1962) si
infrangerea de la Dien Bien Phu administrata de fortele comuniste vietnameze 1954) in schimb perla coroanei britanice', India isi capata independenta (1947) dupa
lupta neincetata a corifeilor luptei nationale,Mahatma Chandi si Jawaharlal
Nehru. Captarea sprijinului occidental este vitala pentru spatiile decolonizate sau pentru europeni,
relevant fiind cazul Iranului.
Vestigiile colonialismului au creat multe probleme de politica externa pentru Londra -spre
exemplu -in legatura cu insulele Falkland, Gibraltarul si Hong Kong.
in aprilie 1955, are loc la Bandung (Indonezia) o reuniune a tarilor afroasiatice(Afghanistan,Arabia Saudita, Birmania, Cambodgia, Ceylon, R. P. Chineza,
Ghana, Egipt, Etiopia, Filipine, India, Indonezia, Iordania, Irak, Iran, Japonia, Laos, Liban, Liberia,
Libia, Nepal, Pakistan, Thailanda, Siria, Turcia, R. D. Vietnam, Vietnamul de Sud si Yemen) care
au fundamentat urmatoarele obiective: dreptul popoarelor la autodeterminare, dobandirea
independentei de catre natiunile din colonii, respectarea drepturilor omului, dreptul la legitima
aparare, eliminarea mostenirii colonizarii.
Statele lumii a treia (redarea in limba engleza a expresiei franceze TiersMonde' popularizata de scriitorii Georges Balandier si Alfred Sauvy) au incercat
cartea neutralismului militar si a detasarii de marile puteri.
Statele lumii a treia' au luptat pentru o noua ordine economica internationala' care sa reduca
decalajul dintre acestea si Lumea intai' - marile state dezvoltate industrial si comercial - Lumea a
doua', fiind actorii socialisti cu o economie planificata, de comanda. Lumea a treia' s-a reunit prin
Grupul celor 77' si aparitia Conferintei Natiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare care nu
propovaduia nu liber schimb teoretic, ci practic pentru deschiderea pietelor statelor dezvoltate.
Pentru aceste state - marea majoritate decolonizate - izolarea fata de politica de bloc a
superputerilor si respingerea unor garantii externe a fost o litera de actiune.
Conferinta de la Belgrad (1961) a adoptat o Carta a nealinierii care a promotoare
a diplomatiei conferintelor si constiinta ca statele lumii a treia' pot aduce majoritatii de lucru in

cadrul O.N.U..Nealinierea a avut ca tema centrala securitatea militara in contextul Razboiului Rece,
dar nu a exclus si abordari economice.
Daca la inceputul miscarii, liderii asiatici au fost activi (indianul Nehru, si
generalul indonezian Suharno) apoi factorii politici din Africa (ca senegalezul Sedar Sengor)
si Orientul Mijlociu au devenit predominanti in sanul miscarii.
Constructia europeana este o tema de referinta pentru relatiile internationale contemporane
deoarece semnifica miscarea pentru identitate politica postbelica a Europei care incearca sa
previna renasterea militarismului german. Stoparea avansului comunismului si o relatie
privilegiata cu S.U.A. (pe care o integram in sintagma utilizata des astazi, relatia euroatlantica) au
fost dimensiuni de orientare centrala in istoria integrarii vest-europene.
Temelia procesului de integrare regionala a fost fundamentata de
procesul reconstructiei europene si abandonarea interesului statal ingust in favoarea unei
comunitati de actiune pe cateva probleme comune importante.
Planul lui Robert Schumann (ministrul de Externe francez) prevedea crearea Comunitatii
Europene a Carbunelui si Otelului prin semnarea Tratatului de la Paris (1951) intre Franta, R. F.
Germania, Belgia, Olanda, Luxemburg si Italia. C.E.C.O. (European Community of Steel and
Coal) interzicea folosirea potentialului industriei grele in scopuri de razboi, aceasta structura fiind
un pas preliminar in constituirea Comunitatii Europene aparute prin Tratatul de la Roma (1957).
Proiectele pentru Comunitatea Europeana a Apararii si o Comunitate Politica conturate inca la
inceputul anilor '50 au esuat, dar aparitia Comunitatii Economice Europene (C.E.E.) si a
Comunitatii Atomice (EUROATOM) au dat un nou imbold miscarii pentru integrare europeana.
Dupa prabusirea coloniala franceza in Vietnam - prin celebra batalie de la Dien Bien Phu,
din 1954,care a semnificat inlocuirea razboiului de gherila cu batalia de asalt -Europa de Vest a
pierdut initiativa coloniala in Asia de Sud-Est.
ingradirea (containment') comunismului in Asia era necesara dupa pierderea Chinei si victoria
maoismului comunistilor de margarina' (I.V.Stalin), factorii de decizie americani ai administratiei
Eisenhover percepand comunismul ca un bloc monolit, inaintea rupturii sino-sovietice.
Conflictul intern dintre nationalisti si comunisti - care coopereaza in cadrul
miscarii Vietminh antifranceze - nu era perceput la nivelul marilor puteri occidentale doar ca
un reper al razboaielor coloniale, ci si ca un mesianism al luptei duse pentru
stoparea ascensiunii rosii pe mapamond.
Cele sase state fondatoare ale C.E.C.O. au stabilit prin C.E.E. (Comunitatea Economica
Europeana) o uniune vamala, care va fi baza pentru o serie de interese economice comune ale
actorilor europeni (Jean Monnet, premierul francez care a fost unul din pionierii miscarii europene).
Pana la Tratatul de la Maastricht pentru Uniunea Europeana (1992), C.E.E. cunoaste
o dezvoltare prin sistemul de schimburi organizate solidaritatea bugetara (existenta unui buget
comunitar ) si nivelul politicilor comune, cum ar fi agricultura.
Sistemul comunitar prevede o noua ordine juridica, de drept international, deoarece statele
membre C.E.E. si-au limitat in domenii restranse drepturile lor suverane (1963). Spiritul comunitar
se bazeaza pe transferurile de competente ale statelor membre catre comunitatile europene, cum ar fi

adoptarea unui tarif vamal comun si eliminarea barierelor vamale. Tratatul de la

Maastricht (1991) contine si formularea principiului de subsidiaritate, tradus prin cedarea
unor competente nationale in numele unui interes si nivel comunitar.
O conferinta la nivel inalt (Haga, 1969) a stabilit ca scop imediat infiintarea Uniunii
Economice si Monetare, un obiectiv realizat partial, desi in anii '70-'80 in limbajul politic colocvial
se vorbea despre C.E.E. ca Piata Comuna'.
Astfel, la nivelul anilor '60, putem vorbi de o structura tripolara a sistemului de
relatii internationale cu cele doua superputeri nucleare si promotoare a celor doua modele politicoeconomice ostile -U.R.S.S. si S.U.A. - si un nucleu de putere independent economic, dar
tributar securitatii politicii atomice americane si N.A.T.O., - Europa (C.E.E.).
Pe intervalul anilor '70, multi analisti vorbeau de o structura pentapolara cu Japonia si C.E.E.
(Comunitatea Europeana) care se adaugau S.U.A., U.R.S.S. si Chinei maoiste.
in sanul Comunitatii Europene si al blocului occidental, pe perioada conducerii lui
de Gaulle (1958-1969), Franta incearca sa aiba o independenta fata de S.U.A. si scutul lor nuclear
prin conceptia fortei nucleare independente (force de frappe).
Reconcilierea cu Germania materializata prin Tratatul de la Elise si dialogul dintre Franta si
R.F.G.(1963), normalizarea promovata de Paris cu state comuniste estice sunt elemente din cadrul
unei destinderi generale in relatiile Est-Vest.
Franta (a cincea Republica) a avut o forta de descurajare nucleara independenta, prin arme
nucleare tactice, ceea ce a dus la chestiunea politicii' atomice individuale.
Gaullismul a incercat sa evite supranationalismul promovat de unele state in C.E.E. in favoarea
unui aranjament european de tip confdral, in care statul natiune sa fie entitatea centrala intr-o
Europa a patriilor', in sistemul de securitate euroatlantic, guvernat de N.A.T.O., Franta s-a retras
din structurile de comanda unificata ale aliantei nord-atlantice (l966), unde a revenit in 1995.
Si Republica Federala Germania - ca putere medie a sistemului - a initiat o miscare de politica
externa la sfarsitul anilor '60, prin initiativa liderului politic Willy Brandt, intitulata Ostpolitik
(Politica Estica) care urmarea restabilirea legaturilor politico-diplomatice cu actorii comunisti:
U.R.S.S., R.P. Polona, R.S. Cehoslovaca, R.S. Romania.
A doua criza a Berlinului (1958 - 1961) a fost cauzata de dorinta lui N.S. Hrusciov de a
incheia un tratat intre U.R.S.S. si R.D.G., aceasta din urma preluand zona sovietica de ocupatie a
fostei capitale. Ideea Moscovei ca Berlinul sa fie oras independent' al Germaniei a declansat
reactia occidentala iar chestiunea unei zone nucleare libere in Europa centrala a generat reactii
euroatlantice dure.
Astfel, Consiliul N.A.T.O. (aprilie 1959) a hotarat conservarea drepturilor aliatilor de ocupatie
pentru Berlinul de Vest, dar Republica Democrata Germana a inchis granita dintre Berlinul de Vest si
Berlinul de Est, regimul comunist incepand contruirea Zidului Berlinului', un simbol al divizarii
Europei Razboiului Rece.

Dupa instalarea firului rosu' intre Washington si Moscova (1963), presedintele democrat
John F.Kennedy facea o vizita la Berlin unde spunea Ich bin ein Berline!' (Eu sunt un berlinez!)
sugerand solidaritatea euroatlantica pentru locuitorii din partea occidentala a orasului.
Tema nucleara a fost o chestiune importanta in relatiile in anii '60, proliferarea orizontala a
avansat continuu cuprinzand S.U.A., U.R.S.S., Marea Britanic, Franta si R. Chineza. Ca urmare a
exemplului Pekinul care nu semnase Tratatul de Neproliferare (1968), India nu a semnat acest
document, efectuand o explozie nucleara pasnica (1974). De asemenea, proiecte nucleare
clandestine au avut ca parti Israelul si Africa de Sud (in timpul regimului de apartheid).
Alaturi de aceasta problema paradigmatica in relatiile internationale, in anii '60 si '70, se
afla chestiunea lumii a IV -a cu economii subrede si sisteme statale afectate de insurectii
(Afganistan, Mozambic) cu probleme de alimentatie (braul foamei' din Sudan pana
in Mauritania). Pentru lumea a IV-a, modelul este Bangladeshul, un stat cu precaritate institutionala si
amenintat de spectrul foamei.
Microstatele (state cu populatii sub un milion de locuitori ) sunt unii actori statali care au
pozitii strategice in Zona Marii Caraibilor, Oceanul Indian si Pacific (spre exemplu: Dominica,
Barbados,Guyana, Grenada - unde S.U.A. vor interveni in 1983, Brunei, Maldive - pe continentul
asiatic, Fiji, Tongo,Insulele Solomon, Samoa de Vest in Pacific).
Unul din cele mai importante conflicte din timpul Razboiului Rece a fost razboiul dintre
S.U.A. si Vietnamul comunist.
Dupa conflictul dintre Franta si Vietnich (miscare revolutionara national-comunista) care a
inceput in1946 si a condus la cucerirea independentei (1954), razboiul cu S.U.A. a avut obiectivul
unificarii statului divizat.
Fundamentul implicarii americane in Vietnam isi are originile in obiectivele de ingradire' a
comunismului si Doctrina Trumann.
Dupa pierderile Chinei, Washingtonul a ajutat Franta in Vietnam si au intervenit
in Coreea (1950-1953); aceste reactii americane trebuie analizate prin prisma interventiei S.U.A.
impotriva comunismului asiatic ( chinez, coreean, vietnamez) ca parte a comunismului
mondial, al carui lider era U.R.S.S..
De aceea, putem afirma ca, litigiul americano-vietnamez nu a fost un razboi colonial care sa
aduca predominanta lumii neasiatice in Extremul Orient.
Franta a fost infranta militar zdrobitor in confruntarea cu fortele comuniste vietnameze care
abandonasera lupta de gherila in favoarea unei batalii de transeu la Bien Bien
Phu (1954).Contingentul francez din Vietnamul nu a fost ajutat de
S.U.A., deoarece administratia Eisenhower era divizata in ceea ce priveste interventia.
Conferinta de la Geneva din 1954 care s-a ocupat de Indochina a pus
capat colonialismului francez, iar Vietminhul a fost de acord ca Vietnamul sa fie divizat de-a
lungul paralelei de 17 grade, cu mentiunea ca peste doi ani se vor tine alegeri libere care vor duce
la reunificarea tarii.
Conferinta de la Geneva (1954) care a avut ca problematica Indochina, nu a
prevazut unificarea rapida a Vietnamului impartit in doua state de-a lungul paralelei de 17.

Dupa trecerea unei perioade de doi ani trebuiau organizate alegeri libere, dar regimul din
Vietnamul de Sud aflat sub conducerea lui Ngo Dink Diem, un fervent religios catolic anticomunist
a refuzat un proces electoral si chiar reunificarea peninsulei.
Presedintele Dwight Eisenhower consacrase teoria dominoului potrivit careia dupa
comunizarea Chinei piesele (statele sud-est asiatice) cadeau una dupa alta sub regimuri de extrema
stanga.
Pentru a securiza si stabiliza mai bine arealul indochinez, S.UA. a conceput o anexa la
Tratatul Organizatiei Asiei de Sud-Est (S.E.AT.O.) care incorpora ca actor membru si Vietnamul de
Sud.
Din perspectiva implicarii americane in Asia de Sud-Est - dupa cum
subliniaza documentele militare americane perioada 1954-1961 - se dimensioneaza trecerea de
la jocul riscului limitat practicat de D. Eisenhower la angajamentul largit asumat de J.F. Kennedy.
Escaladarea conflictului si a interventiei S.U.A. in Vietnam au generat discursul
de abdicare' al presedintelui Lyndon Johnson (31 mai 1968), actiune determinata
de innamolirea' actiunii americane.
Ofensiva nord-vietnameza Tet din ianuarie 1968 a cauzat o cerere mare de trupe din partea
Washingtonului ceea ce a condus la decizia ca administratia democrata Johnson sa se retraga din
Vietnam printr-o solutie negociata (proces botezat de analisti vietnamizare').
in perioada lui J. F. Kennedy si L.B. Johnson, S.U.A. au gandit conflictul din Vietnam in termenii
antigherilei' sau contrainsurgentei' impotriva miscarii de rezistenta si a militiilor comuniste
reunite in Vietcong.
Liderii democrati, J.F. Knnedy si L.B. Johnson au incercat transformarea crizei vietnameze
intr-un razboi conventional de tipul celei de-a doua conflagratii mondiale sau a razboiului din
Coreea.
Dupa ofensiva Tet, de tip razboi fulger', transformarea conflictului intr-un conflict
conventional a generat imaginea ca S.U.A. sunt parte combatanta si ca trebuie sa semneze un acord
de incetare a focului(ceased fire) sau un armistitiu.
Principalele obiective ale comunistilor vietnamezi condusi de parintele' Ho Si Min si
generalul Giap erau reunificarea sub un regim de stanga marxist-leninist si
stoparea bombardamentelor strategice americane.
Dezangajarea din Vietnam a continuat in timpul mandatului lui Richard Nixon sub forma
doctrineiGuam' (dupa unele declaratii facute la Guam Filipine in 1969). Accentul cadea pe
constructia sistemelor de securitate regionala si deschiderea catre China, ca un nou pol al lumii
comuniste (apropierea de Pekin era fructul opticii secretarului de Stat,
Henry Kissinger care era partizanul multipolarismului si concertului de putere din
era moderna 1815-1871).
Teza containmentului' (indiguirii) exprimata de Harry S. Truman era regandita, indiguirea
centrelor de putere comuniste trebuia realizata prin negocieri multilaterale cu statele comuniste si nu
in cadrul unei confruntari bipolare dure cu U.R.S.S.

intr-o evaluare regresiva, razboaiele din Vietnam sunt un semn al decolonizarii violente,
fenomen care a fertilizat o alianta a comunistilor indigeni cu U.R.S.S. si R.P. Chineza.
Dupa retragerea trupelor americane din Vietnamul de Sud (martie 1973), acordul
de armistitiu intre R.D. Vietnam, guvernul sud-vietnamez si S.U.A. a devenit caduc,
trupele comuniste inving fortele regimului generalului Nguyen Van Thieu din sudul tarii
si cuceresc orasul Saigon (30 aprilie 1975).
in 1976, Adunarea Nationala proclama Republica Socialista Vietnam, stat socialist, liber,
independent si unit', dupa care regimul comunist de la Hanoi isi deterioreaza relatiile cu China,
ajungand pana la un conflict de anvergura in 1979.
Vietnamul a contribuit la instaurarea unui regim comunist in Laos condus de forta Pathet
Lao (statul laotienilor) care aboleste monarhia (1975), dar participa cu trupe, in 1979, la
rasturnarea regimului Khmerilor rosii' condusi de Pol Pot in Kampuchia democrata
(Cambodgia - militarii vietnamezi se retrag in 1989 din aceasta tara).
Implozia U.R.S.S. (1981) a insemnat pierderea unui sprijin ideologic, astfel ca
in 1992, Vietnamul a inceput normalizarea raporturilor cu R.P. Chineza, S.U.A. si Filipine.
Constitutia din 1992 prevede continuarea reformelor pentru constituirea unei economii
sociale de piata, dar prezerva rolul conducator al Partidului Comunist. Dupa ce in 1994, S.U.A ridica
embargoul impus Hanoiului in 1975, Washingtonul decide stabilirea de relatii diplomatice (1995), iar
presedintele democrat William (Bill) Clinton a vizitat acest bastion al comunismului
reformist (2000).
in perioada Razboiului Rece, conflictele regionale cu tenta globala s-au multiplicat in zona
asiatica: razboaiele indo-chineze (1956, 1959, 1962) razboaiele dintre Pakistan si India (1947-1948,
1965, 1971) si conflictele eterne' din Orientul Mijlociu (1948-1949, conflictul Suezului octombrienoiembrie 1956, razboiul de Yom Kippur', 1973, cele doua revolte militare antiisraeliene Intifada'
din 1987 si 2000 din teritoriile arabe ocupate).
Dinamica conflictualitatii a atins si domenii diverse, cum ar fi sportul, cazul divergentelor
olimpice intre S.U.A. si U.R.S.S.(Moscova-1980, Los Angeles-1984) sau razboiul fotbalului, dupa
victoria Hondurasului impotriva El Salvadorului in preliminariile Cupei Mondiale (1969), conflict
soldat cu 3000 de decedati.
Acest ultim litigiu a marcat interventia Organizatiei Statelor Americane (O.A.S. infiintata
in 1948,unde S.U.A. sunt relativ izolate de statele latino-americane).
Orientul Mijlociu a devenit o placa geopolitica care tinde sa se omogenizeze prin islamism
si limba araba, printr-o excluziune a factorilor de putere nearabi ca Iranul persan si siit, Turcia si
Israel.
in Europa, factorii cultural-religiosi accentueaza diversitatea, dar potentialul economic
al batranului continent genereaza omogenitate politica prin procesul de coagulare a Uniunii
Europene -vazuta ca o uniune de state' mai degraba decat state unite' -, iar Japonia prin
participatia la F.M.I, si Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (O.E.C.D.) este
considerata un stat din blocul occidental.

Problema nucleara in relatiile internationale se dimensioneaza in anii '60 prin tratatul de la

Moscova (1963), prin care U.R.S.S. si S.U.A. incercau sa domine impreuna acest dosar al temelor
politicii mondiale.
Neproliferarea nucleara a fost inserata si codificata in Tratatul de neproliferare din 1968
- semnat de Uniunea Sovietica si S.U.A. cu invitatie spre alti actori atomici - care incerca sa reduca
raspandirea armelor nucleare. Unele state ca Irakul condus de Saddam Hussein si Coreea de Nord nu
au respectat litera tratatului, iar India, Pakistan si Israelul nu au semnat acest tratat de neproliferare.
Ca baza a ordinii nucleare americano-sovietice negocierile bilaterale (1967-1979) dintre
U.R.S.S. si Statele Unite (Strategic Arms Limitation Talks-SALT) au propus o autoconstrangere si
administrare in materie de cursa inarmarilor promovata de cele doua superputeri.
in cadrul acestui proces au fost elaborate doua conventii: SALT I cu o perioada de aplicare
de cinci ani, iar SALT II nu a fost un acord ratificat de Senatul american.
Lagarul' comunist - dupa expresia lui A. Jdanov, fostul sef al
Cominformului - se destructureaza datorita schismei Pekinului, in 1969 avand loc chiar ciocniri
armate la frontiera sino-sovietica.
R.P. Chineza era singurul actor care putea contrabalansa - in viziunea geopolitica americana ascensiunea de putere a U.R.S.S. (fapt politic relevat de vizita presedintelui Richard Nixon in China
populara, februarie 1972).
Absolutizand modelul socialismului sovietic, U.R.S.S. a intervenit militar in
zona strainatatii sale apropiate' delimitate de fostele state democrat-populare in
timpul revolutiei ungare (1956) si Primaverii de la Praga'(1968).
in acest ultim caz interventionist, Kremlinul a aplicat asa-zisa doctrina
(L.I.) Brejnev', care se bazeaza pe suveranitatea limitata' a statelor blocului comunist de a construi
socialismul pe cai proprii.
Dupa erodarea in disputa cu Pekinul, U.R.S.S. s-a indreptat spre penetratia in lumea a IlI-a
decolonizata prin asistenta militara acordata Vietnamului de Nord, Egiptului (pana la conflictul
republicii arabe cu Israelul, in 1973), Indiei, care avea disputa teritoriala cu Pakistanul (dupa
razboiul din 1971,Pakistanul Oriental isi schimba numele in Bangladesh).
Organizatiile regionale continentale (Organizatia Statelor Americane, Organizatia Unitatii
Africane, Comunitatea Economica Europeana, Asociatia Europeana de Liber Schimb) sau atasate
comunitatii religioase (Organizatia Conferintei Islamice) sau etnicitatii (Liga Araba) au ridicat nivelul
de complexitate al relatiilor internationale prin multiplicarea organizatiilor internationale, ca actori in
sistemul mondial de putere.
Depasirea unei ostilitati rigide profunde s-a facut spre inceputul anilor '70 prin pionii dirijati
de cele doua superputeri - state medii sau puteri minore - si modelul razboaielor prin procura, in
care Kremlinul si Washingtonul se confrunta prin interpusi.

Colaborarea si cooperarea internationala a fost o paradigma a raporturilor interstatale si dintre

organizatiile sistemului mondial, chiar in conditiile Razboiului Rece.
Astfel, avem regimuri internationale unde statele, guvernele au interese comune cum ar fi
transporturile navale, comerciale, exploatarea comuna a unor resurse, proliferarea nucleara,
conservarea ecosistemelor, eliminarea lipsei resurselor si alimentelor, abordarea mostenirii comune'
privind oceanele, fundul marii, atmosfera.
Globalizarea - mai ales latura sa financiara si economica - a devenit in anii '70-'80 o tema care nu
a putut fi subsumata disputei dintre alianta lumii libere' (John Foster Dulles) si lagarul comunist.
Dar divizarea relatiilor internationale contemporane cuprinde si raportul NordSud, o dimensiune bipolara adaugita antagonismului Est-Vest. Dupa decolonizare,
Nordul' (termen generic folosit pentru tarile industrializate avansate) a cautat sa conserve
o hegemonie economica asupra Sudului, incercand sa inregimenteze statele defavorizate tehnologic
in coalitiile Razboiului Rece construite de S.U.A. si actorii vest-europeni, fosti factori coloniali.
in structura statelor Sudului distingem si o Lume a IV-a (sintagma utilizata de O.N.U.
pentru tarile cele mai putin dezvoltate, ca Afganistanul, Bangladeshul sau Mozambicul), o
adevarata centura a foametei' pe mapamond. Rapoartele Brandt (elaborate de o Comisie
Independenta pentru Probleme de Dezvoltare Internationala, structura condusa de fostul
cancelar social-democrat german, Willy Brandt) din 1980 si 1983 au aratat ca solutia
inegalitatilor Nord-Sud poate fi gasita prin cooperarea interstatala.
G 7 (acronim pentru statele puternic industrializate S.U.A. Germania, Japonia, Franta,
Marea Britanic, Italia si Canada - dupa 1977, C.E.E./U.E. se prezinta la summit-uri ca actor unic)
este o structura de cooperare - la care participa ca invitat si Rusia din 1993 -care a abordat domenii
de politica internationala ca terorismul, contextul armamentelor sau accidentele nucleare.
Relatiile nucleare americano-sovietice limiteaza numarul zonelor protejate de instalatii
antiracheta prin intalnirea Richard Nixon - Leonid Ilici Brejnev (1972) care pune bazele sistemului
SALT l (negocierile pentru reducerea armelor strategice).
Demisia republicanului Nixon (1974) in urma scandalului Watergate (ascultarea spatiilor de
hotel ocupate de rivalii democrati) a coincis cu esecul final al S.U.A. in razboiul asimetric purtat
cu Vietnamul comunist.
Neowilsonismul - bazarea politicii si a reactiilor externe ale S.U.A. pe principii morale si
eludarea pragmatismului echilibrului de putere - democratului Jimmy Carter conduce la acordul
SALT II, semnat impreuna cu secretarul general al P.C.U.S., L. Brejnev (Viena, 1979).
Acordurile SALT II au incercat sa ofere un control pentru cursa inarmarilor, dar acest act bilateral
al superputerilor nu se referea la rachetele cu raza medie de actiune.
Senatul S.U.A. nu au codificat acordurile SALT II, deoarece U.R.S.S. au intervenit in
Afganistan (decembrie 1979), dar acest sistem a fost aplicat de catre cele doua mari puteri
contractante.

Dupa semnele destinderii legate de politica franceza gaullista a Europei de la Atlantic la

Ural', sau politica rasariteana' (Ostpolitik) a R.F.G., ideea sovietica a unei conferinte (tratat
paneuropean) a fost acceptata de S.U.A. si Canada cu conditia asimilarii de catre Kremlin a
dimensiunii umanitare' (drepturile omului).
Acest proces de dialog - care nu anula politica de bloc - s-a materializat prin Conferinta
pentru Securitate si Cooperare in Europa care a durat din 1972 pana in 1975.
Acordurile (nu au valoarea unui tratat, dar sunt o intelegere intr-un spirit comun de
abordare) de la Helsinki au fost acceptate de 33 de state europene - mai putin Albania - si au avut
patru zone termatice, denumite cosuri. Cosul I acoperea problemele de securitate ale Europei,
cosul II se referea la sfera cooperarii economice, stiintifice si tehnologice,
cosul III se ocupa de problemele umanitare (drepturile omului'), cultura si
invatamant, cosul IVprevedea instituirea unor conferinte ulterioare multilaterale.
Urmatoarele intalniri au avut loc la Belgrad (1977), Madrid (1980-1983) si Ottawa (1985).
Procesul Helsinki a semnificat sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial
prin recunoasterea inviolabilitatii frontierelor - inclusiv a celor doua state germane - si
a egalitatii suverane a statelor.
Puterile occidentale au reusit sa obtina trecerea drepturilor omului' pe agenda tematica a
relatiilor Est-Vest, U.R.S.S. mizand pe principiul neinterventiei' in afacerile interne ale unui stat, iar
S.U.A. insista pe monitorizarea cosului III.
Un alt aspect important al raporturilor internationale contemporane se referea la reducerea
fortelor armate conventionale - dezarmarea clasica - in Europa la initiativa S.U.A., proces cu o
durata lunga apartinand intervalului 1973-1989.
in competitia superputerilor, U.R.S.S. pierde un stat aliat, Egiptul, dar lanseaza
sub L. Brejnev -in anii 70 - o ofensiva comunizanta sud-est asiatica
(Vietnam, Laos, Cambodgia) si africana (Mozambic, Somalia, Angola).
Marile puteri hegemonice ale sistemului international - S.U.A. si U.R.S.S. - sustin state
cliente, spre exemplu Kremlinul sprijina militar India in disputa cu Pakistanul, sau Washingtonul
acorda sustinere Iranului sahului Mahomed Reza Pahlavi, aliat major al Statelor Unite intr-o
regiune limitrofa Uniunii Sovietice.
Brejnevismul ca model de politica externa a anulat suveranitatea statala in Europa de Est,
receptata ca un lagar socialist' (discursul secretarului general al P.C.U.S la Congresul al V-lea al
Partidului Comunist Polonez).
Aceasta abordare a descurajat procesul de destindere prin invazia
Afganistanului (decembrie1979) iar esecul procesului SALT aratau semnele unui al doilea
Razboi Rece'.

Era Brejnev nu a insemnat un succes pentru politica de mare putere a U.R.S.S., deoarece
Angola si Mozambicul au consumat fondurile sovietice, Etiopia a traversat o criza alimentara
profunda, iar intrarea in Afganistan a grevat mult efortul militar al Moscovei.
Dupa 1985-1986, cand la Kremlin ajunge la putere Mihail Sergheevici Gorbaciov, factorii de
decizie sovietici si-au dat seama ca statutul de superputere si asistenta politico-ideologica in spatii
neurogene (America Latina, Africa Neagra, Asia de Sud-Est) genereaza costuri economice majore.
Aceeasi teza a aparut si in mediul de dezbatere american prin scoala declinista (Paul Kennedy,
Joseph Nye Jr.) care prognoza o crestere economica a S.U.A. redusa de cheltuielile de aparare.
Din perspectiva americana, dupa venirea lui Ronald Reagan la Casa Alba (1981) al doilea Razboi
Rece' a avut o conotatie ideologica la adresa Uniunii Sovietice (imperiul raului'), dar nu a
intregului bloc comunist. Obiectivele lui Reagan urmareau limitarea expansiunii sovietice (un
nou containment' -indiguire) prin reinarmare si doctrina Initiativei de Aparare
Strategica (S.D.I., tendinta aparuta in 1983,cunoscuta sub numele de Razboiul Stelelor' care
proiecta un scut nuclear pentru S.U.A.), o renegare a politicii pasive ' din anii '70.
Criza eurorachetelor - declansata de prezenta rachetelor cu raza medie de actiune in Europa,
Pershing II si Cruise (S.U.A.), SS20 (U.R.S.S.)- a fost transata prin Tratatul de
la Washington (1987) care stabileste cea mai importanta masura de reducere a armamentelor
din timpul Razboiului Rece (datorita distrugerii rachetelor sovietice si americane cu o raza de actiune
intre500-5000 de km).
Tensiunile internationale se mentin in Orientul Mijlociu -desi se semneaza Tratatul de Pace
intre Egipt si Israel-zona Golfului Persic prin razboiul dintre Iran si Irak (19801988), Indochina (unde U.R.S.S. sustin Vietnamul, putere invadatoare postmaoista),
Africii, Afganistan, America Centrala (Nicaragua, Grenada).
Strategia de regrupare si salvare a regimului sovietic - in interior se promovau modelele
perestroikai-restructurare' si glasnost transparenta' - s-au reflectat in noua gandire' a lui M. S.
Gorbaciov care a redus implicarea U.R.S.S. in Africa de Sud (Angola, Namibia) si Afganistan.
Activismul politicii externe sovietice a cuprins si Orientul Mijlociu, Moscova reluand relatiile cu
Israelul si la initiativa sefului diplomatiei, Eduard Sevardnadze stabilindu-se contacte privilegiate cu
republica religioasa siita.
Uzura generata de intretinerea complexului militar industrial, coruptia nomenclaturii sunt
aspecte care il indemnau pe Gorbaciov la reforma sistemului. Reconstructia, retehnologizarea
economiei sovietice a dus la alocarea unor resurse dinspre sectorul militar spre cel civil.
Liberalizarea vietii politice in Europa de Rasarit - cazul polonez este relevant prin drumul de
la actiunea Solidaritatii ( 1980) la organizarea unui referendum liber de catre un guvern
comunist (1987) -a constituit o antiteza la optiunea Brejnev, de suveranitate limitata.
G7 (acronim pentru statele puternic industrializate S.U.A., Germania, Japonia, Franta, Marea
Britanic, Italia si Canada - dupa 1977, C.E.E/U.E. se prezinta la summit-uri ca actor unic) este o

structura de cooperare - la care participa ca invitat si Rusia in 1993 care a abordat domenii de
politica internationala ca terorismul, contextul armamentelor sau accidentelor nucleare.
Sfarsitul bipolarismului ideologic si lumea contemporana
in interiorul spatiului sovietic, deteriorarea rolului P.C.U.S. si lupta
pentru autodeterminare au condus la revendicari nationale si statale in zona baltica
(Estonia, Letonia, Lituania fusesera anexate in urma pactului de neagresiune germanosovietic, august 1939) culminand cu proclamarea independentei a tarilor din aceasta regiune,
in primavara anului 1990. Tendinta secesionista era evidenta si in republicile slave
Bielorusia, Ucraina -, transcaucaziene - Armenia, Azerbaidjan, Georgia - si regiunile islamice Kazahstan, Kirghizia, Tadjikistan, Turkmenistan si Uzbekistan.
Dupa incercarile conservatorilor de a reveni la un model nestalinist, prin puciul
din august 1991,Gorbaciov pierde treptat puterea in favoarea presedintelui
Rusiei, Boris Eltin favorabil unei comunitati a Statelor Independente (C.S.I.) prin intalnirile de
la Minsk si Alma Ata (1991).
Ordinea de tip sovietic in Europa de Est se prabuseste prin schimbarea lui Todor Jifkov
(R.P. Bulgaria) si Erich Honecker (R.D.G.), trecerea Ungariei si Cehoslovaciei la decomunizare prin
revolutii de catifea' sau revolte insangerate (Romania).
Schimbarile generate de prabusirea comunismului si Cortinei de Fier -dizolvarea C.A.E.R.-ului
si a Pactului de la Varsovia in iunie-iulie 1991- desfiintarea U.R.S.S., unificarea
Germaniei ( 3 octombrie1990), incheierea perioadei de apartheid' au generat
imaginea unei noi ere' si a noi ordini mondiale' (intarirea dreptului international, dinamizarea
rolului O.N.U. si a cooperarii intre marile puteri.)
Finalul Razboiului Rece a fost marcat de reasezarea geopolitica a lumii prin modificari politicoteritoriale ca reunificarea germana prin unirea celor doua state, R.F.G. si
R.D.G. (3 octombrie 1990),defederalizarile sovietica (1991), iugoslava (19911992) si cehoslovaca (1993), un amplu proces de modificare a granitelor stabilite dupa
incheierea celor doua conflagratii mondiale.
Evenimentele anului 1989 si primul razboi din Golf (desfasurat intre o coalitie de 35 de state
conduse de S.U.A. si factorul revizionist irakian, pe perioada 1990-1991) au aratat capacitatea de
dialog intre Kremlin si Washington cand UR.S.S. a asistat tacit la infrangerea fostului sau aliat
in regiune, statul baas arab socialist. Reducerea polarizarii ideologice si cresterea interdependentelor
politice si economice in lumea contemporana au fost noi coordonate ale politicii internationale in
perioada post-Razboi Rece.
Conflictul din Golf (1990-1991) a marcat finalul politicii din blocul politico-ideologic, ceea ce 1a facut pe analistul politic Francis Fukuyama sa creada in sfarsitul istoriei', prin triumful
liberalismului clasic in lume si stergerea antagonismelor bazate pe profilul regimurilor politice
interne (dictatura versusdemocratie).

Economia nu mai cunoaste dimensiunea ingusta, regionala prin circulatia

monetara ( dolar, euro) ci reclama o si globalizare economica in termenii unei economiei
univers', cum era denumita de Fernand Braudel (sociolog si istoric al civilizatiilor,
reputat medievist).
Pe aceste premise de abordare, un autor britanic, Richard O' Brian prognoza' sfarsitul
economiei', deoarece tirania spatiului a fost infranta, iar politologul american Samuel Huntigton
postula o ciocnire a civilizatiilor pe baze religioase'.

Bibliografie selectiva
1.

Huntingdon S., Ordinea politica a societatilor in schimbare, Iasi, Polirom, 1999

2.

Corm S., Noua dezordine economica mondiala, Cluj-Napoca, Dacia, 1997.

3.

Olson Mancur, Cresterea si declinul natiunilor, Humanitas, 1999.

4.

5.

Paul T.V., Hall I. (coord.), International order and the future of World Politics,
Cambridge U.P., 1999.

Dahrendorf Ralph, Conflictul social modern, Humanitas, 1996.

6.

Calvoccoresi Peter, Cel de-al doilea razboi mondial si formarea Europei postbelice,
Iasi, Polirom, 1999.

7.

Boniface Pascal, Relatiile Est-Vest intre 1945-1991, Iasi, Institutul European, 1998.

8.
9.
10.

Joffe Josef, Viitorul marilor puteri, Bucuresti, Editura Stiintifica 2000.

Rosenau James, Turbulenta in politica mondiala, Editura Academiei, 1994.

Henrique Cardoso Fernando, America Latina. Dezvoltare si dependenta, Bucuresti,

Editura Univers, 2001.
11.
Beaumarchais Center for International Research, Puteri si influente, Bucuresti,
Editura Corint, 2001.