Lev Davidovici Troţki

Lev Davidovici Troţki (rusă: Лев Давидович Троцкий) (26

octombrie stil vechi)/7 noiembrie (stil nou) 1879 - 21 august 1940),
născut Lev Davidovici Bronstein (Лев Давидович Бронштейн), a
fost un revoluţionar bolşevic şi intelectual marxist. El a fost un politician
influent la începuturile existenţei Uniunii Sovietice, mai întâi Comisar al
poporului pentru politica externă iar mai apoi ca fondator şi prim
comandant al Armatei Roşii şi Comisar al poporului pentru apărare. A
fost de asemenea membru fondator al Politburo-ului. În urma luptei
pentru putere cu Iosif Vissarionovici Stalin din anii 1920, Troţki a fost
dat afară din Partidul Comunist şi a fost deportat din Uniunea Sovietică.
A fost în cele din urmă asasinat în Mexic de un agent sovietic. Ideile lui Fotografie de pe paşaportul lui
Troţki formează bazele teoriei comuniste cunoscute sub numele de Troţki, 1915
troţkism.

Tinereţea
Data naşterii sale conform calendarului gregorian este 7 noiembrie – aceiaşi zi cu a izbucnirii
Revoluţiei ruse din 1917. După ce calendarul iulian a fost înlocuit în 1918, data decesului se exprimă
folosind calendarul gregorian. S-a născut în Ianovka, regiunea Kerson, Ucraina, ca fiu al unui fermier
bogat, David Bronstein, un colonist evreu. La 8 ani a fost trimis de tatăl său la şcoală la Odessa, iar
după 6 ani a fost transferat la Nikolaev.

Activitatea revoluţionară
Troţki a făcut cunoştinţa cu marxismul în 1896, pe când era la
şcoala din Nicolaev unde studia matematca. A fost pentru prima oară
arestat în 1898, pe vremea când era organizator al Sindicatului
Muncitorilor din Sudul Rusiei şi a fost condamnat la doi ani de închisoare.
În această perioadă s-a căsătorit cu prima lui soţie, Alexandra
Sokolovskaia. În 1900 a fost condamnat la patru ani de exil în Siberia, unde
i s-au şi născut primele două fiice. E evadat din Siberia şi şi-a luat numele
de Troţki de la un temnicer întâlnit în Odessa. A plecat la Londra unde s-a
alăturat lui Vladimir Ilici Lenin, editorul şi directorul ziarului Iskra
Scânteia al Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia.
A participat la Congresul al doilea al PSDMR ţinut la Londra în
vara anului 1903 iar, în disputa internă care a divizat partidul, a luat partea
menşevicilor împotriva lui Lenin. Deşi ataşamentul faţă de ideile Fotografie din dosarele
menşevice a fost de scurtă durată, proastele relaţii cu Lenin au durat Ohranka, circa 1900
următorii 14 ani.
În 1905 el s-a reîntors în Rusia. El a fost ales preşedinte al Sovietului deputaţilor muncitorilor
din Sankt Peterburg. Implicarea sa în greva generală din octombrie şi sprijinul acordat rebeliunii armate
au dus la condamnarea sa la exil pe viaţă. În ianuarie 1907, el a evadat din exil şi s-a refugiat la Londra,
unde a participal la Congresul al cincilea al PSDMR. În octombrie, s-a mutat la Viena, unde a editat
ziarul social-democrat Pravda (Adevărul), care era introdus prin contrabandă în Rusia. A fost unul
dintre numeroasele ziare revoluţionare ruse care au purtat acelaşi nume şi nu a avut nici o legătură cu
ziarul oficial de mai târziu al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Pravda.
Cum se apropia războiul, Troţki s-a mutat în Elveţia neutră, iar mai apoi în Franţa. A fost
expulzat din Franţa şi trăia în oraşul nord-american New York, când în februarie 1917 a izbucnit
Revoluţia rusă şi ţarul Nicolae al II-lea a fost detronat. A părăsit New Yorkul în martie la bordul
vasului S.S. Christiania Fiord, dar a fost interceptat de oficialii marinei britanice în Halifax, Nova
Scotia. Troţki şi alţi cinci compatrioţi au fost arestaţi şi mai multe milioane de dolari în aur au fost
confiscate de pe vapor. El a ajuns până la urmă în Rusia în luna mai a aceluiaş an. De la întoarcerea sa,
a fost un sprijinitor al poziţiei bolşevice. Aderând la această formaţiune câteva luni mai târziu. Troţki a
fost implicat în mod activ în eforturile de răsturnare a guvernului provizoriu condus de Alexandr
Kerenski şi a fost membru al Sovietului din Petrograd.

După victoria Revoluţiei Ruse

După venirea la putere a bolşevicilor, el a
devenit Comisar al Poporului pentru Afacerile Externe,
având ca sarcină importantă negocierea tratatului de
pace cu Germania şi aliaţii ei. Dar retragerea de la
negocieri din 10 februarie 1918 a provocat invazia
germană pe 18 februarie. Succesele rapide germane a
obligat regimul sovietic să semneze un tratat foarte
dezavantajos pe 3 martie la Brest-Litovsk (Tratatul de la
Brest-Litovsk ). Ca urmare, Troţki a demisonat din
postul său diplomatic. În luna martie a aceluiaş an a fost
numit Comisar al Poporului pentru Afacerile Armatei şi
Flotei. (Нарком по военным и морским делам,
Нарком армии и флота) (1918-1925). În septembrie Troţki alături de trupele de pe frontul polonez, 1919
1918 a fost numit preşedinte al [[Consiliul Militar
Revoluţionar]|Consiliului Militar Revoluţionar]] al Republicii (Реввоенсовет). Ca fondator şi
comandant al Armatei Roşii, îi aparţin meritele succeselor sovietice în lupta cu Armata Albă şi victoriei
în lungul şi violentul război civil.
În martie 1921 a organizat şi a condus represiunea rebeliunii din Kronstadt. Aceasta a fost
ultima revoltă importantă împotriva guvernării bolşevice şi un eveniment important în istoria luptei
clasei muncitoare.
Datorită bolii şi mai apoi morţii lui Lenin, Stalin a fost capabil să-şi consolideze puterea în
partid şi în guvern. În acest moment, Troţki a fost încapabil sau nu a dorit să se opună lui Stalin.
Neacţionând la Congresul al XII-lea al Partidului din 1923, în special în problema Testamentului
politic al lui Lenin care cerea îndepărtarea lui Stalin, Troţki a pierdut orice şansă să îl învingă pe Stalin
care, sprijinit de Lev Kamenev şi de Grigori Zinoviev, a fost în stare să preia controlul Partidului
Comunist. Troţki şi susţinătorii săi au format Opoziţia de stânga, care a luptat în interiorul Partidului
Comunist câţiva ani împotriva conducerii lui Stalin şi a platformei sale politice
Troţki a emis teoria 'revoluţiei permanente' într-o perpectivă internaţionalistă, ceea ce era într-
un contrast evident cu politica lui Stalin de construire a 'socialismului într-o singură ţară'. El a adus
argumente pentru industrializarea rapidă a economiei şi abandonarea Noii Politici Economice (NEP), în
vreme ce Stalin, aliat cu Buharin, aducea argumente pentru o industrializare graduală şi pentru
continuarea NEP. Această luptă politică s-a încheiat înfrângerea lui Troţki şi cu excluderea lui din
Partidul Comunist (12 noiembrie 1927). Astfel, Stalin a rămas conducătorul de necontestat al Uniunii
Sovietice. Troţki a fost deportat în Kazahstan la Alma Ata pe 31 ianuarie 1928. A fost exilat din
Uniunea Sovietică în 1929.
După înfrângerea lui Troţki, Stalin i-a folosit gândirea economică în lupta cu Buharin şi a aplicat
politica industrializării forţate, deşi a implementat-o într-o manieră criticată pentru marea ei violenţă şi
pentru autoritarism.

În exil
Troţki a fost deportat în 1928. Prima lui oprire în exil a fost insula
turcească Prinkipo, unde a stat 4 ani. În 1933, Daladier i-a oferit azil politic în
Franţa. A stat prima la început în Royan, apoi în Barbizon. Nu i s-a permis să
viziteze Parisul. În 1935 i s-a adus la cunoştinţă că nu mai este binevenit în
Franţa şi, după ce a cântărit toate alternativele, s-a mutat în Norvegia, la Oslo,
unde a fost oasptele lui Konrad Knudsen. După doi ani, datorită presupusei
inflenţe sovietice, a fost pus sub arest la domiciliu. După consultări cu
oficialităţile norvegiene, i s-a permis să se îndrepte la bordul unui cargou către
Mexic.
În Mexic, a trăit până la un moment dat în casa pictorului Diego Rivera,
Lev Troţki, după iar mai apoi în casa lui Frida Kahlo. A fost un autor prolific, scriind mai multe
deportarea sa din lucrări printre care Istoria revoluţiei ruse (1930) şi Revoluţia trădată (1936), o
Uniunea Sovietică critică a Uniunii Sovietice sub stalinism. Troţki a argumentat că statul sovietic
a devenit un stat muncitoresc degenerat, controlat de o birocraţie
nedemocratică, care ori poate fi răsturnată de o a doua revoluţie proletară socialistă, sau urma să
degenereze până la punctul de la care era posibilă întoarcerea la capitalism, aşa cum s-a şi întâmplat în
zilele noastre.
În 1938, Troţki şi sprijinitorii lui au pus bazele unei organizaţii internaţionale marxiste,
Internaţionala a patra, care era gândită ca o alternativă troţkistă al Internaţionala a treia, Cominternul
stalinist. Troţki s-a certat la un moment dat cu Rivera şi în 1939 s-a mutat în propria lui reşedinţa în
Coyoacán – o suburbie a Mexico City. Pe 24 mai 1940 a supravieţuit unui atac atribuit unor asasini
presupuşi sovietici. Mai târziu, pe 20 august 1940, Troţki a fost atacat şi asasinat în propria lui casă de
un agent stalinist, Ramón Mercader, care i-a înfipt un cuţit de spart gheaţa în cap. Lama cuţitului fusese
scurtată mult pentru a permite mascarea lui. Lovitura nu a fost suficient de precisă şi de puternică şi nu
l-a ucis imediat pe Troţki, aşa cum încercase Mercader. Martorii susţin că Troţki, sângerând şi strigând
după ajutor, a început o luptă disperată cu atacatorul său. Auzind zgomotul, gărzile de corp ale lui
Troţki au năvălit în cameră şi aproape l-au omorât pe Mercader. Troţki i-a oprind, strigând: "Nu-l
ucideţi! Acest om are de spus o poveste." Troţki a murit a doua zi.
Mercader a mărturisit mai apoi la tribunal: "Mi-am aşezat haina de ploaie pe masă în aşa fel
încât să pot scoate cuţitul de spart gheaţa, care era în buzunar. Am decis să nu ratez minunata şansă
care mi se oferea. În momentul în care Troţki a început să-şi scrie articolul, mi-a oferit şansa ce o
aşteptam. Am scos cuţitul de spart gheaţa din haina de ploaie, l-am strâns în mână şi, cu ochii închişi, i-
am dat o lovitură teribilă în cap."
Casa lui Troţki din Coyoacán a fost păstrată aproape în aceaşi stare ca în ziua asasinatului şi
acum este muzeu. Mormântul lui se află în curtea casei.
Troţki nu a fost niciodată reabilitat formal de guvernul sovietic, în ciuda reabilitărilor din timpul
Glasnostului a celor mai mulţi veterani bolşevici ucişi în timpul epurărilor staliniste.