Ana Pauker

Prezentare realizata de Dascălu Alexandra Meda

 introducer
Născută într-o familie ortodoxă săracă din

e
București, Ana Pauker s-a alăturat mișcării
comuniste românești în 1915. Deși soțul ei
a fost epurat de Stalin, ea a rămas fermă în
angajamentul ei față de Comintern și a
condus rezistența împotriva naziștilor din
România.
La sfârșitul războiului, a fost numită în Biroul Politic din România și a devenit
unul dintre cei mai puternici lideri comuniști din România și, potrivit revistei
Time, „cea mai puternică femeie în viață”. Deși era considerată pro-Moscova,
ea a fost de fapt o forță moderatoare și s-a opus multor reforme ale lui Stalin,

apărarea țăranilor și evreilor de colectivizarea forțată și antisemitism. Acest

lucru a dus la îndepărtarea și arestarea ei în 1953, deși după moartea lui Stalin,
un an mai târziu, a fost eliberată. Ea a rămas paria și a murit în 1960.
 Cuprins

Viața personală Viața politică

01 02

Influența Decăderea
03 04
 01.
Viața personală
Ana (începând cu 1910 sau 1911) a predat clasa întâi la o școală primară
evreiască și apoi studii ebraice și evreiești la o școală profesională
comunitară. În 1915, ea s-a alăturat Partidului Social Democrat al
Muncitorilor Români și a aderat la aripa sa pro-bolșevică după Revoluția
Rusă din octombrie 1917.

În același timp, a continuat să predea în comunitatea evreiască, a fost

activă în întreținerea unui cămin pentru copiii evrei săraci și a participat
la unitățile de apărare care protejează evreii împotriva pogromurilor
izbucnite la București în 1918. Trei ani mai târziu, s-a căsătorit cu
socialistul evreu român Marcel Pauker (1896–c. 1936–1939) și ambii s-
au alăturat comuniștilor după despărțirea lor de social-democrați în 1921.
 Arestat și tratați cu brutalitate de mai multe ori în 1923 și 1924, Ana și
Marcel Pauker au petrecut câțiva ani în exil la Praga, Berlin și Paris. În 1928,
Ana a fost admisă la Școala Lenin din Moscova, care a pregătit funcționarii
de vârf ai Internaționalei Comuniste (Comintern). Urcând rapid în ierarhia
Comintern, ea a devenit un apropiat al lui Dmitri Manuilsky și a petrecut doi
ani la Paris ca instructor special al Partidului Comunist Francez. Întors în
România în 1934,

a fost arestată în anul următor, judecată într-un proces foarte mediatizat și

condamnată la zece ani de închisoare. În timp ce era încarcerată, ea a aflat că
soțul ei fusese unul dintre nenumărații comuniști epurați la Moscova în
timpul Marii Terori din 1936–39.
 S-a zvonit de mult că l-a denunțat public pe Marcel drept „trădător
troțkist”, de fapt, Ana Pauker a refuzat să facă acest lucru chiar și printre
colegii săi comuniști aflați în închisoare – în ciuda apelurilor repetate în
acest sens din partea superiorilor ei din Komintern. Comercializat de
guvernul român într-un schimb de prizonieri cu sovieticii în mai 1941,

nu a îndrăznit să se intereseze de unde se afla soțul ei o dată la Moscova.

Deși bănuia ce era mai rău, a știut de execuția lui abia în 1959.
 Axa timpului

1915 1921 1923 1928 1934

Partidul S-a alăturat Arestată Admisa la Reîntoarcere

Social comuniștilor Școala Lenin a în România
Democrat al
Muncitorilor
Români
 02.
Viața politică
 După invazia germană a URSS din iunie 1941, Ana Pauker a lucrat la
postul de radio „România liberă” al Comintern, a organizat primele divizii
de voluntari ai Armatei Roșii printre prizonierii de război români și a fost
semnatar oficial al dizolvării Comintern-ului în 1943.

Revenită la București în septembrie 1944 cu mandat de preluare a

Partidului Comunist Român (PCR), ea a ocupat funcția de lider neoficial al
acestuia până în octombrie 1945, când Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost
„ales” oficial ca secretar general al PCR.
Cu toate acestea, Ana Pauker a rămas timp de câțiva ani adevărata lider din
culise a țării (cu funcții atât în ​Secretariatul Partidului, cât și în Biroul
Politic) – făcându-l pe Time Magazine să o descrie în septembrie 1948
drept „cea mai puternică femeie în viață.

” Printre funcțiile de partid pe care le-a ocupat între 1947 și 1952 s-au
numărat cele de secretar al Comitetului Central, membru al Biroului
Politic, secretar responsabil cu agricultură și secretar responsabil cu
probleme organizatorice.
 03.
Influență
 Considerată în mod universal drept cel mai de încredere agent al sovieticilor
din România – „subordonarea ei fanatică față de Moscova”, a remarcat un
observator, „nu a fost doar de necontestat, ci a fost legendară” – Ana Pauker a
devenit sinonimă cu teroarea și represiunea din perioada stalinistă a țării sale. .
Descoperirile de arhivă, însă,

să demonstreze că ea a fost de fapt o forță de moderație în Biroul Politic

românesc, contrazicând adesea linia stalinistă stabilită de Moscova. După ce s-a
opus „consilierilor” sovietici cu privire la exploatarea țărănimii în septembrie
1947 (înseși luna înființării Cominformului, care urma să „coordoneze” – adică
să dicteze – politica în bloc),
 Pauker a fost numită secretar pentru Agricultură la insistențele ei și a
supravegheat personal colectivizarea după ce Kremlinul a impus-o în 1948.

Opunându-se „consilierilor” sovietici în stabilirea unui număr fix și umflat de

ferme colective, Pauker a susținut cu insistență că colectivizarea ar putea avea
loc numai după ce țara a devenit suficient de mecanizată prin industrializare,

chiar dacă linia stalinistă sugera exact contrariul: că colectivizarea era mijlocul
de a dobândi cât mai mult capital de la țărănimitate pentru a finanța
industrializarea.
În iunie 1950, însă, în timp ce Pauker a fost internat la Moscova pentru cancer
de sân, liderii României – la ordinul sovieticilor – au purtat o campanie
represivă de colectivizare forțată și au lansat un val de teroare împotriva
„kulacilor” din întreaga țară. Când a revenit la îndatoririle sale la sfârșitul
anului 1950,

Pauker a oprit colectivizarea pe drumul său (refuzând să înființeze chiar și o

nouă fermă colectivă în 1951) și a înghețat campania anti-kulak. Promovând, de
asemenea, o abordare mai liberală a colecțiilor obligatorii de produse țărănești,

Ana Pauker (ca să citez un coleg) a apărut drept „patrona țărănimii” în cadrul
conducerii românești – totul spre supărarea stăpânilor ei sovietici.
 De asemenea, Pauker a rezistat presiunii sovietice de a organiza un proces
spectacol anti-Tito în România, spre deosebire de contemporanii ei din Ungaria,
Albania, Bulgaria și Cehoslovacia. Prin urmare, s-a opus încadrarii fostului
ministru al Justiției, Lucrețiu Pătrășcanu, și a veteranilor români ai Războiului
Civil Spaniol, ca spioni imperialiști.

Abia după propria ei cădere, Pătrășcanu a fost în sfârșit judecat și executat, iar
veteranii Războiului Civil spaniol au fost reprimați în masă în România.
 O comunistă evreică, în mare măsură nevibrată de ura de sine, Ana Pauker a
respins abordarea de clasă a marxism-leninismului a „chestiunii evreiești” și a
susținut în Politburo că toți evreii, indiferent de clasă, au fost oprimați și au fost
victimizați de antisemitismul chiar și al clasei muncitoare. . Făcând asta,

ea a contrazis în mod evident linia din ce în ce mai antisemită care emana atunci
de la Moscova.
 04.
Decăderea
Cu toate acestea, antisemitismul lui Stalin avea să o ajungă în curând din urmă.
Pauker a fost epurată din funcțiile ei de partid și guvern pentru „deviaționism de
dreapta” în mai 1952 și arestată la 18 februarie 1953. Închis, de asemenea,
fratele ei mai mic, Zalman Rabinsohn. Un evreu ortodox și membru al mișcării
religioase sioniste Ha-Po'el ha-Mizrachi,

Rabinsohn emigrase cu familia în Palestina în mai 1944, dar s-a întors în

România în noiembrie 1949, aparent, pentru o vizită.
 Aproape imediat, a început să intervină cu sora sa în chestiuni ce priveau
comunitatea evreiască, în special soarta liderilor sionişti români; la rândul său,
el a transmis contactelor sioniste (și, prin intermediul acestora, ambasadei
Israelului) informații strânse personal de la Pauker. Cu căderea ei,

aceste acțiuni au fost descrise în cea mai proastă lumină posibilă: ambii au fost
acuzați de „spionaj” pentru Statele Unite prin intermediul principalului său
agent, „sionismul internațional”.
 Procesul lui Pauker, însă, a fost anulat brusc după moartea lui Stalin în martie
1953. Ea a fost eliberată din închisoare la scurt timp după aceea, plasată în arest
la domiciliu până la începutul anului 1954 și apoi i-a permis să locuiască cu
copiii ei la București. Evitată de foștii ei protejați și admiratori,

Ana Pauker a rămas o paria ostracizată până la moartea ei din cauza recidivei de
cancer, pe 3 iunie 1960.
 Bibliogrfie

Ana Pauker | Jewish Women's Archive (jwa.org)

Ana Pauker – Wikipedia
Ana Pauker - 70 de ani de la arestare: cum a căzut
în dizgrație o lideră evreică a Partidului Comunist
din România | RFI România: Actualitate,
informaţii, ştiri în direct