Prin tipoligii se contureaza viziunea artistica realista, iar realismul nu poate prinde contur in

opera epica sau dramatica decat prin tipologii. Personajele actioneaza steriotipic, simplist, fara a da
dovada de ooarecare profunzime sufleteasca, fara a evolua pe parcursul actiunii si fara a suferii
transformari pe parcursul operei. In acest sens, personajele precum Roskolnikov din romanul „Crima si
Pedepsa” de F.M. Dovstoievski si Lica Samadaul din nuvela „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, incadrate in
tipologia sceleratului, au o construire psihologica complexa, diferentiindu-se profund de celelalte
tipologii.

Crima si pedeapsa

Romanul Crima si pedeapsa (1866) a consacrat gloria literara a lui Dostoievski aparand pentru prima
data in revista Russki Vestnik. Urmarit cu interes de contemporani si tradus in aproape toate limbile
europene, romanul Crima si pedeapsa a reprezentat si o prima inchegare literara mai completa a
conceptiei sale filozofice.

Crima si pedeapsa este primul roman social-filozofic al lui Dostoievski care trateaza cu o foarte mare
seriozitate psihologia crimei. Punctul de plecare al filozofiei lui Dostoievski este adversitatea fata de
burghezie si sistemul capitalist. Astfel una dintre preocuparile tematice preponderente ale scriitorului
este reliefarea suferintelor si a mizeriei la care este condamnata majoritatea oamenilor.

Dostoievski aseaza ideea principala a romanului si anume crima in miezul controverselor epocii si
realizeaza aceasta dezbatere in cadrul unei naratiuni beletristice, respectand in permanenta toate
regulile constructiei epice. Autorul lasa in permanent impresia ca nu face decat sa relateze intamplarile
petrecute in viata unui numar limitat de personaje si intr-o perioada de timp relativ scurta.

Firul principal al subiectului este motivarea crimei iar in continuare motivarea impulsurilor care-l
conduc in cele din urma pe eroul principal sa-si recunoasca vina.Actiunea romanului se desfasoara in
anul 1865, marcat de o grava criza financiara, si nu intamplator debuteaza povestea lui Raskolnikov sub
semnul aceleiasi crize. Familia lui se afla in pragul mizeriei, el insusi trebuie sa isi intrerupa studiile din
cauza starii materiale precare; pentru a-si ajuta mama si fratele, Dunia vrea sa se vanda, intocmai ca
prostituatele de rand. Ce putea fi mai firesc in Petersburgul mizeriei si al camatarilor decat uciderea si
jefuirea unei camatarese?!

Tema capitalului si a pauperitatii isi ocupa pentru intaia oara locul sau central in literatura rusa,
motivul banilor, intonat in Oameni sarmani si reluat in variatiuni continue in Adolescentul, devine un
adevarat laitmotiv in Crima si pedeapsa. Familia Marmeladov este nucleul dezbaterii nemijlocit si
ostentativ sociale intreprinse de Dostoievski in romanul sau. Vechea si permanenta lui preocupare
pentru umilitiii si obiditii soartei isi atinge adevaratul ei apogeu.

Roskolnikov isi iubeste mama si sora si sufera crancen din cauza ca in loc sa le sustina, le obliga la
sacrificii. Primirea unei scrisosri de la mama sa, perspectiva sacrificiului rusinos al surorii alimenteaza
revolta tanarului si il intareste in hotararea sa mai veche de a-si omori camatareasa, hotarare pe care o
abandonase in ajun, dupa vizita «de proba» la camatareasa. Roskolnikov vede prin crima sa o sansa
pentru ai feri de mizerie si umilinta pe cei care ii sunt dragi. Aceasta motivare il determina sa creada ca ar
avea dreptul sa incalce normele morale obisnuite in folosul oamenilor. Aceasta gandire este influentata
de discutia dintre stundentul si ofiterul din restaurant, discutie pe care Roskolnikov o aude si pe care o
retine, deoarece ideea studentului coincide intr-un mod ciudat cu propriile sale framantari.Roskolnikov
este baiatul unei familii cu venituri foarte modeste (mama sa e o vaduva cu o pensie infima) si care
pentru a urma cursurile la Facultatea de drept a Universitatii din Petersburg, trebuie sa isi castige singur
banii. El pierde lectiile si neputand plati taxele cuvenite este eliminat din universitate. Roskolnikov isi
iubeste mama si sora si sufera crancen din cauza ca in loc sa le sustina, le obliga la sacrificii. Primirea unei
scrisosri de la mama sa, perspectiva sacrificiului rusinos al surorii alimenteaza revolta tanarului si il
intareste in hotararea sa mai veche de a-si omori camatareasa, hotarare pe care o abandonase in ajun,
dupa vizita «de proba» la camatareasa. 

Roskolnikov vede prin crima sa o sansa pentru ai feri de mizerie si umilinta pe cei care ii sunt dragi.
Aceasta motivare il determina sa creada ca ar avea dreptul sa incalce normele morale obisnuite in folosul
oamenilor. Aceasta gandire este influentata de discutia dintre stundentul si ofiterul din restaurant,
discutie pe care Roskolnikov o aude si pe care o retine, deoarece ideea studentului coincide intr-un mod
ciudat cu propriile sale framantari. Ideea predestinarii este sugerata nu doar prin coincidenta
intamplarilor, dar si prin existenta unor forte inexplicabile, care il dirijeaza pe Roskolnikov, il obliga sa
treaca prin Semmaia cu toate ca drumul lui nu era pe acolo. In discutia cu Porfin Petrovici, la observatia
acestuia ca « ma rog» ce se va intampla daca oamenii obisnuiti vor incepe «sa taie la dreapta si la
stanga», Roskolnikov raspunde ca din acest punct de vedere nu e justificata vreo ingrijorare, intrucat
acesti oameni mici se sperie singuri de ceea ce au facut si se executa singuri «se pocaiesc in public – ceea
ce este frumos si e o pilda inaltatoare; intr-un cuvant, nu aveti nici un motiv sa va nelinistiti din pricina
lor…Exista o anumita lege in aceasta privinta».

Complexitatea relatiilor intre diferite personaje il determina pe cititor sa vada in soarta lui
Roskolnikov in primul rand o tragedie determinata de nedreptatea sociala. Pe tot parcursul actiunii
Roskolnikov, fiind un personaj complex manifesta o varietate de trairi sufletesti: compasiunea pentru
Marmeladov si familia acestuia (fara de care nu putea sa aiba loc intalnirea cu Sonia, hotaratoare pentru
destinul personajului), indignarea impotriva casatoriei Duniei cu Lujin, interesul pentru orice suferinta
omeneasca (intalnirea cu fetita beata etc.).

N-am ucis casa o ajut pe mama, aste-s vorbe! N-am ucis ca, obinand mijloace si putere, sa ajung
binefacatorul omenirii! Nu pentru asta! Am ucis si atata tot; am ucis pentru mine si in clipa aceea
desigur, nu ma gandeam deloc daca am sa ajung binefacatorul omenirii sau am sa fiu toata viata un
parazit social!…N-a fost banul motivul principal ca am ucis. Sonia, altceva m-a indemnat(..)atunci voiam
sa stiu daca sunt si eu un paduche ca ceilalti sau sunt un om in toata puterea cuvantului. Daca voi putea
sa trec peste unele piedici? Daca voi cuteza sa ma aplec si sa ridic de jos puterea? Daca sunt o faptura
tremuratoare sau am dreptul…». Piedica peste care se simte obligat sa treaca este viata aproapelui, fie el
tata, iubit sau un necunoscut: inlaturandu-i, aparent motivat sau gratuit, aceste fiinte isi asuma
prerogativele judecatorului suprem, se substituie – in viziunea dostoievskiana –lui Dumnezeu.

Asasinul se simte izolat, insingurat, incapabil de a-si iubi mama ori sora, de a dialoga cu semenii sai
(cu exceptia Soniei care ii ramane fidela tot timpul). Este semnificativa intentia romancierului de a-si
constrange eroul «sa-si zboare creierii» ca si gratierea lui ulterioara. In ceea ce-l priveste pe Raskolnikov,
condamnarea lui a fost comutata in doar opt ani de munca silnica cu deportare, judecatorul-autor
prevazand din timp disponibilitatile sale pentru «invierea lui Lazar».

Raskolnikov din Crima si pedeapsa va incerca experienta supraomului: depasirea zidului moralei
comune; dar va suferi esecul: delictul se va intoarec impotriva lui din pricina acelei intime prezente a lui
Dumnezeu in constiinta vinovatului, care este remuscarea si in aceasi timp, mantuirea.
 Crima si pedeapsa este romanul tulburarii sufletesti a lui Raskolnikov, care savarseste crima datorita
mizeriei in care traieste incalcand regulile morale si fraternitatea umana. Trairile sufletesti intense a le
personajului pot da dovada uneori de cinism acesta fiind chiar mandru de crima pe care socoteste ca a
savarsit-o pentru o cauza nobila. Crima si pedeapsa este povestea unei aventuri, a unui destin. Nu doar
pentru ca Raskolnikov participa la douazeci si sapte din cele patruzeci de episoade ale romanului, sau
pentru ca in cele doua saptamani, scurse de la prima vizita la batrana camatareasa pana la
autodenuntare, el se afla permanent in centrul actiunii (care dureaza efectiv doar noua zile si jumatate),
ci mai cu seama fiindca toti ceilalti eroi ai cartii – sora si mama lui, Sonia si Razumihin, Lujin si Svidrigailov
– sunt laturile, valentele, posibilitatile sale, tot atatea fatete ale unuia si aceluiasi caracter.

Crima si pedeapsa este povestea unei idei, pe care o intruchipeaza, pro si contra, toate personajele
cartii nu si Raskolnikov: ideea naturii lor superioare, infrangand obstacolele, a luptei cu stupidele
prejudecati umaniste, a alesilor ce dispun in voie de inertul material uman, a conducatorilor cu drepturi
nelimitate si subjugand pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a fortei neinduratoare
careia trebuie toti sa i se supuna fara sa cracneasca, ideea cesarismului, ideea napoleoneana,
ideea supraomului!

Moara cu noroc

Introducere:

“Moara cu noroc” este o capodopera a nuvelisticii romanesti, un moment de referinta in evolutia

prozei noastre. Slavici este unul din stralucitii reprezentanti ai realismului obiectiv in litaratura noastra,
un precursor al prozei lui Liviu Rebreanu, prin vocatia de a picta mediul social si de a crea tipologii
complexe.

Tema

Tema acestei nuvele o constituie urmarile negative, consecintele nefaste, pe care setea de
imbogatire le are asupra vietii sufletesti a individului, asupra destinului omenesc. La baza ei se afla
convingerea autorului ca goana dupa bani zdruncina tihna si amaraste viata omului, genereaza
numeroase rele, iar in cele din urma duce la pierzanie.

Actiunea

Actiunea nuvelei se desfasoara in spatiul Ardealului, la Moara cu Noroc, locul fiind asezat intr-o vale,
la rascruce de drumuri. Totul este invaluit in mister, faptele sunt exceptionale, lupta dintre bine si rau,
moral si imoral fiind dura. Cele mai deosebite episoade se desfasoara noaptea, in amurgul serii sau in
zorii zilei. Drumul parcurs de familia lui Ghita este dramatic, fara intoarcere, actiunea fiind pasionanta,
ritmul rapid. Personajele construite de Ioan Slavici au rolul sa ilustreze anumite principii etice. Nuvela
devine o adevarata scena de confruntare a doua caractere puternice: Ghita si Lica Samadaul, celelalte
personaje avand menirea sa le scoata mai bine in evodenta trasaturile.

Personaje

Surprinzand viata si moravurile unei lumi, Slavici creeaza personaje complexe si verosimile, al caror
destin este dirijat de puterea de seductie a banilor. Ele sunt la inceput personaje antitetice, care
evolueaza paralel, devenind complementare. Analiza psihologica, monologul si dialogul, faptele si
gandurile protagonistului, opiniile celorlalte personaje, dezvaluie procesul devenirii lui Ghita, tragismul
vietii lui. Om onest la inceput, el este incpabil sa reziste tentatiei de a se imbogatii dupa ce se muta la
Moara cu noroc. Ghita va deveni complice si partas la faptele necinstite ale Samadaului, sub inraurirea
caruia prabusirea sa morala este inevitabila. Autorul surprinde, cu real talent de analist, framantarile lui
Ghita, oscilatiile de lumina si umbra, momentele de insingurare, dar si cele de omenie cand isi aduce
aminte de nevasta si copii, macinat de remuscari. Fricos si las, el se implica tot mai mult in faptele
marsave puse la cale de Lica. Jura fals la judecata, iar dezumanizarea sa se manifesta in toata amploarea.
De la complicitate la crima nu a mai ramas decat un pas. Ghita cade invins de propriul sau destin, caci
patima de bani nu poate fi stapanita.

Lica Samadau

Lica Samadaul este un personaj secundar, realist si static, un spirit satanic, ce exercita asupra
celorlalte personaje o dominatie fascinanta, evoluand liniar pe parcursul operei. Statutul social initial de
Samadau, sef al porcarilor, ii confera puterea de a guverna afacerile cu porci cinstite si necinstite din
Campia Aradului. Personalitatea lui se contureaza din lumini si umbre ca intr-un joc al oglinzilor paralele
si este foarte minutios si atent construita de narator. Lica poate fi caracterizat in mod direct de catre
narator sau de sine insusi, iar in mod indirect de catre celelalte personaje si relatia lui cu acestea,
actiune, nume sau faptele sale, limbajul, gesturile si comportamentul de care da dovada.

Acesta se autocaracterizeaza intr-un mod realist, impunand frica si respect: “Tu vezi un lucru: ca
umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de tara si nimeni nu ma opreste in cale, ca ma duc in oras si stau de
vorba cu domnii.”. Da dovada de un om dur “De la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca
Dumnezeu pe acela pe care as crede ca il pot banui” si curios “Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe
dru, cine trece pe aici, cine zice si cine ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie”. Fiind
constient de impactul care il are asupra oamenilor, Lica se asigura inca de la prima discutie cu Ghita ca isi
va intimida adversarul, finalizand convorbirea intr-un mod amenintator “Cred ca ne-am inteles?!”, fara a
lasa loc de vreo contrazicere. Ghita ajunge sa se convinga de viclenia lui, marturisindu-i lui Pinta
urmatoarele “E un om viclean si nu-l pot prinde!”.

De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapan absolut peste oameni si locuri, autoritar, apoi

se prezinta cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi
adevarate si multe scornite [...] de la mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela
care as crede sa-l  pot banui. Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe-aici, cine ce
zice si cine ce face si voiesc ca nimeni afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!". Construit ca
simbol al degradarii morale, insusirile personajului se desprind in mod indirect din atitudinile si faptele
acestuia. Lica se conduce dupa  legi proprii, altele decat cele ale statului si profita cu inteligenta de
protectia oferita de stapanii turmelor de porci, care intervin in favoarea lui, chiar daca este suspectat de
jaf si crima: "Daca Lica e vinovat ori nu, de asta nu prea era vorba: la urma urmelor, parca toti ucigasii se
pedepsesc!? Mai ales cand oameni prea cumsecade au trebuinta de dansii". Bun
cunoscator de oameni, Lica mizeaza pe patima lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti si mai ales
asupra Anei o fascinatic diabolica, desi aceasta il caracterizeaza in mod direct "om rau si primejdios",
avertizandu-si sotul ca este periculos, insusire desprinsa indirect din ceea ce "se vede din ochii lui, din
ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii."

    Crima, inselaciunea, furtul sunt cateva dintre faptele savarsite de Lica si au efecte devastatoare asupra
celorlalte personaje, pe care le domina cu cinism si satanism. El ii dezvaluie lui Ghita cum a ucis primul
om, apoi pe al doilea, dupa care acum simte chiar "placerea de a lovi pe omul care te supara, de al  lovi
tare ca sa-l sfarami cand te-a atins cu o vorba ori cu o privire, de a raspiati insutit si inmiit."

    Dupa uciderea lui Ghita, Lica porunceste sa dea foc hanului Moara cu noroc si, ascunzandu-se de
jandarmul Pintea, alearga cu disperare prin padurea din apropierea carciumii, priveste "imprejurul sau,
isi tinti ochii la un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de pasi, scrasni din dinti, apoi isi incorda
toate puterile si se repezi inainte. Pintea il gasi cu capul sfaramat la tulpina stejarului." Sinuciderea lui
Lica este semnificativa pentru forta lui interioara si nemasuratul lui orgoliu, care-i dau taria extraordinara
de a-si zdrobi capul de tulpina stejarului, preferand acest sfarsit violent decat sa cada viu in mainile lui
Pintea. El moare la fel cum a trait, dovedind aceeasi cruzime extraordinara si aceeasi
hotarare de neclintit.

Scriitor moralist, Ioan Slavici ilustrează o viziune tradiațională a lunii arhaice, în care valorile
morale şi conservarea lor sunt esențiale. Această idee este evidențiată de moartea personajelor,care
apare justificată, deoarece fiecare dintre ele a incălcat normele morale,iar pedeapsa primită este direct
proporționată cu faptele lor. Pedepsindu-şi eroii, printr-un sfarsit, scriitorul a terminat nuvela prin
reafirmarea credinței în destin, aducând un elogiu echilibrului și înţelepciunii.

In concluzie, prin particularitatile de caracterizare a personajelor, se dovedeste finete in

observarea miscarilor psihologice, in detectarea zonelor obscure ale psihicului uman.