CRIMA SI

PEDEAPSA
Carte de Feodor
Dostoievski
 Feodor
Dostoievski
Feodor Dostoievski a fost unul dintre cei
mai importanti scriitorii rusi,operele sale
avand un efect profund si de durata asupra
literaturii,filozofiei psihologiei si teologiei
secolului al XX-lea.
 Date personale
Anul nasterii 11 noiembrie 1821 Moscova Rusia

Data nasterii 9 februarie 1881 Sankt Petersburg Rusia

Influentat de Nikolai Gogol,Aleksandr Puskin,Mihail Lermontov

Copii Liubovi Dostoievski,Sonia Dostoievski,Alexey Dostoievski,Feodor Dostoievski

Fratii/Surorii Mikhail Dostoievski, Andrey Dostoievski

Sotie Anna Snitkina(cas. 1867-1881) Maria Dmitrieva Isaeva(cas 1857-1864)

 Personaje
principale Genuri
Rodion Romanovici Roman,Nuvela
Raskolnikov,Sonia psihologica,Fictiune
Marmeladova politista,Fictiune
filosofica,
Limba
originala Subiect
Rusa Crima,angoasa

Publicata initial:1866
Crima si
pedeapsa
 Crima si pedeapsa
Este un roman scris de autorul rus Feodor Dostoevski, fiind publicat pentru prima dată în ziarul
intitulat „Mesagerul rus”, apărând în 12 numere lunare ca mai târziu să fie publicat ca roman, fiind
considerat una dintre cele mai cunoscute opere literare a tuturor timpurilor, cu influențe asupra
romancierilor ce i-au urmat.
Romanul prezintă în prim plan drama lui Raskolnikov, un student psihotic, obsesiv și însingurat,
păstrând legături doar cu un coleg de la facultate, care pune la cale uciderea cu un topor și jefuirea într-
o casă din mjlocul orașului Sankt Petersburg a unei bătrâne cămătare și a surorii sale, o epileptică
intrată inopinat în casă pe nume Lisaveta, pentru a-și rezolva problemele financiare, dar și din dorința
de a-și demonstra lui însuși că este îndreptățit să o facă.
Etalând unele simptome de grandomanie, Raskolnikov se considera o persoană înzestrată cu calități
deosebite, asemenea lui Napoleon. Ca om extraordinar, își simte justificată decizia de a ucide, încât nu se
mai include în barierele morale ale oamenilor de rând. Cu toate acestea însă, imediat după săvârșirea
crimei, protagonistul se îmbolnăvește și are remușcări cu privire la acțiunile lui. Romanul portretizează
realizarea treptată a infracțiunii lui Raskolnikov și dorința lui crescândă de a se confesa. Mai mult,
tânărul încercă să își protejeze sora, pe Dunia, de admiratorii acesteia, dar și dragostea lui neașteptată
TEME
 Teme
Romanul rus ilustrează tema obținerii salvării prin suferință, o trăsătură des întâlnită în opera lui Dostoevski, în
religia creștină considerându-se că suferința are efect purificator asupra spiritului uman, acordându-i șansa mântuirii.
Unul din personajele care întruchipează aceasta temă este Sonia, care, ajutată de credință, găsește energia necesară
pentru a-l călăuzi și a-l susține pe Raskolnikov, în ciuda propriei dureri. Cu toate că pare neîndurătoare, demonstrează
o structură de caracter optimistă în sfera moralității creștine.
Autorul rus susține ideea că mântuirea este o opțiune posibilă pentru toți oamenii, chiar și pentru cei cu păcate grave.
Conștientizând treptat acest fapt, Raskolnikov își mărturisește crima și așteaptă ispășirea. Sonia, cu sprijinul dragostei
ce i-o poartă lui Raskolnikov, întruchipează trăsătura iertării creștine, acordându-i șansa de a-și ispăși vina și de a
accepta pedeapsa.
O altă temă este cea întâlnită și în existențialismul creștin prin care se definesc barierele morale ale faptelor omului,
într-o lume stăpânită de Dumnezeu.
Raskolnikov examinează barierele impuse și decide că un act imoral este justificat atunci când acesta conduce la un
lucru extraordinar, la o amprentă a utilitarismului. Acesta este motivul schițat în prima parte a romanului, dar mai
târziu, când protagonistul se confesează Soniei și încearcă să îi explice bazele actului pentru care acum se disprețuiește,
dezvăluie ideea dorinței de a-și dovedi independența față de orice normă morală, comițând o crimă și asigurându-se că
moralul său nu va fi măcinat de aceasta. Dacă această idee s-ar fi dovedit viabilă, Raskolnikov s-ar fi putut imagina ca
fiind unul din puținii oameni născuți pentru a conduce, pentru a deveni lideri, aflându-se mult deasupra oamenilor de
rând, care nu aveau curajul să se afirme. Acest gând este orientat discret spre „supra-omul” lui Nietzsche, fiind
prefigurat și de discursul lui Vautrin către Rastignac în „Le Père Goriot” a lui Balzac, unde Vautrin face clară ideea că
cineva precum Napoleon are dreptul sa nu tina seama de legile morale, iar omul care se consideră puternic trebuie să o
facă fară să clipească. Cu toate acestea, Dostoevski este împotriva unei asemenea gândiri, exprimându-și ideile
Caracter
izare
 Caractarizare
Datorită faptului că Raskolnikov este protagonistul romanului, povestea este narată în majoritate din punctul său de
vedere. Numele său derivă din cuvântul de origine rusă „raskolnik”, însemnând „divizat, schismatic”, fiind o alegere
adecvată, din moment ce trăsătura sa fundamentală este sustragerea sa din societatea umană. Mândria, orgoliul și
intelectualismul său îl conduc spre disprețuirea restului umanității, ca și cum ar dori să perpetueze specia. În contrast
cu aceasta, el se crede parte integrantă a unui grup de „super-oameni” și că în acest mod poate încălca legile morale în
scopul atingerii unui scop măreț, ca acela al binelui utilitarist. Cu toate acestea, vina care îl macină după uciderea
Alionei Ivanovna și a surorii ei Lisaveta și starea continuă de leșin pe care o are de fiecare dată când îi sunt menționate
păcatele, servesc drept dovadă că el nu este făcut din aceeași materie ca și adevărații super-oameni, asemenea lui
Napoleon.
Cu toate că a luat decizia să se confeseze pe tot parcursul romanului și să își accepte condiția mediocră, el rămâne ferm
convins de faptul că uciderea deținătoarei casei de amanet a fost justificată.
Ultima sa realizare, aceea că o iubește pe Sonia, este singura suficient de puternică pentru a depăși concepția sa despre
lume. Relația lui Raskolnikov cu celelalte personaje contribuie foarte mult la punerea în lumină a personalității
protagonistului și a auto-cunoașterii. Cu toate că ține la prietenul lui, Razumihin, la mama sa, Pulheria Alexandrovna și
la Dunia, Raskolnikov este atât de prins în gândirea sa sceptică asupra lumii, încât este de multe ori lipsit de înțelegere
pentru cei ce încearcă să îl ajute. El se atașează de Sonia, pe care încearcă să o asocieze cu încălcarea normelor sociale,
dar nu reușește să înțeleagă că păcatul ei este diferit de al lui: în timp ce ea se sacrifică cu adevărat pentru binele
 Citate

Stimate domn, începu Marmeladov aproape solemn, sărăcia nu este un viciu, aceasta este un
adevăr. Mai știu, și asta nu este mai puțin adevărat, că nici beția nu este o virtute. Dar mizeria,
stimate domn, mizeria este un viciu. În sărăcie mai păstrăm încă noblețea sentimentelor
înnăscute. În mizerie însă, nu le mai păstrează nimeni și niciodată. În mizerie, omul nici nu este
măcar alungat din societatea umană cu bățul, ci măturat cu târnul, ca să fie și mai umilitor. Și pe
bună dreptate, fiindcă în mizerie, chiar eu, cel dintâi, sunt gata orișicând să mă insult pe mine
însumi. De aici – cârciuma!
Are 3 drumuri, se gândea el: să sară în apă, să ajungă la balamuc sau… să se arunce, în sfârșit, în brațele desfrâului, acelui desfrâu care
amețește gândirea și împietrește inima.

Nu ne-am aplecat în fața ta, ci în fața întregii suferințe umane, spuse el straniu și se depărtă așa spre fereastră.
 Creierul bolnav făurește adesea visuri extraordinar de precise și de vii, care par grozav de reale. Uneori,
imaginile ce se înfiripă sunt monstruoase, dar atmosfera din vis, împrejurările și întregul proces al reprezentării
sunt atât de veridice, pline de amănunte atât de subtile și de neașteptate, care corespund și întregesc într-o
îmbinare atât de artistică întreaga plăsmuire, încât, treaz fiind, același om nu le-ar putea închipui nici dacă ar fi
un maestru de talia lui Pușkin sau Turgheniev. Aceste vise, vise bolnăvicioase, trăiesc de obicei multă vreme în
conștiință și impresionează puternic organismul șubrezit și surescitat.

Parcă eu ți l-am lăudat fiindcă ia mită? Am spus numai că e bun în felul lui! Iar dacă ar fi să judec lumea sub toate
aspectele, câți oameni cumsecade ar mai rămâne în picioare?

Cobora, încet, fără grabă, scuturat de friguri, dar nu-și dădea seama, era stăpânit de o singură senzație, nouă,
nemărginită, care-l învăluise pe neașteptate, senzația că este viu, că trăiește și simte cu putere. Ceva asemănător cu ce
ar simți un condamnat la moarte căruia i se anunță deodată grațierea.
Dumneata ești dintre aceia cărora poți să le scoți și
mațele și au să stea să se uite zâmbind la călăii lor,
numai să-și fi găsit o credință sau un Dumnezeu. Ai
să-l găsești și ai să trăiești

Ești sigur că nu poate să mă sufere? (Svidrigailov

îl privi ironic printre gene.) Ai dreptate, nu mă
iubește; dar niciodată să nu garantezi pentru ceea
ce s-ar putea întâmpla între soț și soție sau între
doi amanți! Este totdeauna un colțișor care
rămâne necunoscut pentru restul lumii și pe care
nu-l știu decât ei doi.]
 multum
esc!
Proiect realizat de Lavrente Alexandru!