Intoarcerea din Rai- Mircea Eliade

Titlul

Primul lucru care atrage atenția chiar titlul romanului. Cum adică întoarcere? Din ce Rai? etc..
Cea mai bună interpretare este dată de însuși autorul romanului: „ întoarcerea din Rai însemna
pierderea beatitudinii, a iluziilor şi a optimismului care dominaseră primii doisprezece ani ai
„României Mari". împreună cu o parte a generaţiei mele, trăisem adolescenţa şi prima tinereţe
în această atmosferă de euforie, încredere şi tembelism. Ştiam acum că acest „Rai" se află
undeva în spatele nostru. îl pierdusem înainte de a ne fi dat seama că-l cunoscusem, că, de
fapt, fusesem prima şi singura generaţie care se putuse bucura de „Raiul" instaurat în 1919-
l920.

Intoarcerea din rai prezinta multe idei subtile, este foarte complexa(cand citesti trebuie sa
gandesti, de asemenea, consider ca o relectura este esentiala pentru a intelege unele aspecte)

Tabloului istorico/politic pe care îl redă este esențial.Totul gravitează în jurul lui. În acestă
carte, tinerii participă la miscari comuniste, fac crime, violeaza servitoare si femei maritate.
Viața interbelică bucureșteană
Locurile prezentate din București îi familiarizează pe cititori cu anumite evenimente
(cafeneaua Corso)-întalnirile grupurilor de intelectuali bucureșteni
Revolta de la atelierele Grivita, Calea Victoriei, Platul regal- ne familiarizează cu scenele
violente din epocă, o epocă dominată de haos politic și social. De asemenea, ne familiarizează
și cu realitatea acelor timpuri.
 ."Dar lăsaţi-mă în pace cu mitul revoluţiei ruseşti, strigă Eleazar exasperat. Sunteţi cu
toţii nişte laşi de ultima mână; vă e frică de o mitologie, admiraţi un titlu: Revoluţia
Rusă. Ei, ce e mare lucru cu ruşii? Nişte barbari demenţi, care au fost cândva la modă,
pentru că exista mitul „geniului slav", şi acum au ajuns din nou la modă pentru că au
montat două filme bune şi au născocit planul cincinal, ceva foarte precis despre care
nu ştie nimeni nimic. Fiţi mai bărbaţi, nu vă speriaţi de orice isterie, ce Dumnezeu!! O
degenerescentă colectivă, o teroare exercitată de câţiva oameni surmenaţi, înnebuniţi
de muncă şi sleiţi de continuul efort de a se mişca în abstracţiuni — asta e Revoluţia
Rusă.

Autenticitatea

Este in primul rand redata de tehnica narativa moderna, vocea naratorului omniscient se
impleteste cu vocile personajelor. Asa cum afirma Nicolae Manolecu in Arca luI Noe:
Alternarea persoanei a treia cu persoana întâi (fără a se marca trecerea) este o
caracteristică a discursului, si creaaza impresia de mişcare naturală a conştiinţei şi de
surprindere a ei pe viu. Fluxul conştiinţei trebuie, la rândul lui, deosebit de monolog pur şi
simplu, căci el implică o renunţare la sintaxă.

De asemenea, autenticiatea vine din prezenta monologurilor interioare. Iată din întoarcerea
din rai un exemplu de monolog interior: Priveşte Ia răstimpuri trupul de alături; parcă l-ar
ispiti din nou, aşa cum vede centura şi bucata goală din coapse. Dar se apleacă să-şi încalţe
pantofii; e mai bine, e mult mai bine să nu mai întârzii. S-au dus de mult zilele de nebunie
când ne dezbrăcăm de trei, patru ori înainte de a pleca, şi ne opream câteodată în uşă. Cum o
prindeam cu mâna pe clanţă, sărutându-mâ, şi o dezbrăcăm acolo, lipită" de zid, şi o purtam
îndărăt spre pat. O iubeam mai puţin atunci, mult mai puţin. Se produce o schimbarea
percepţiei asupra acestei specii literare, are loc o evolutie pe care Ovid Crohmălniceanu o
surprinde în Literatura română între cele două războaie mondiale . Acesta identifică trecerea
de la „expunerea simplă la „desfăşurarea epică pe mai multe planuri‖,. Începe sa fie folosit (să
intre în uz)„monologul interior. Consider ca la inceputul romanului, cititorul este băgat în
confuzie, totul pare să fie neclar (căci nu se știe cine anume este acesta). De ce?! Pentru că nu
se face o delimitare intre scrierea la pers 1 si a 3 a dar pe parcurs toată povestea se
limpezește.

Viziunea îi îndreaptă romanele spre metafizic şi ontologic, spre condiţie umană şi mit; metoda
e psihologistă şi realistă. Mircea Eliade înnoiește romanul în Intoarcerea din rai, el analizează
criza de valori prin care tanara generatie trece și citez (DGlR) propune solutii neobisnuite
pentru cititorul roman: revolta, erotism, filosofia disperării. Discuțiile tinerilor la cafeneaua –
surprind crizele tinerei generații. La Corso se întâlnesc toţi, astă-seară; vor discuta probabil cazi:
Teodoru.

E la Corso, acum. Numai că acolo se va vorbi iar despre Teodoru, se va discuta, se va râde stupid.
Vlădescu, Lazarovici, poate şi Emilian cu Ciutarm, şi vor fi şi femei, fără îndoială, femeile culte ale
cercului. N-am să rezist; e prea mult pentru mine ...Şî totuşi, nu am nimic de făcut, şi nici un ban.

Tinerii participa la miscari comuniste, fac crime, violeaza servitoare si femei maritate, se
sinucid. participa la o mișcare comunistă, trage cu revolverul într-un gardian, apoi cuprins de
lașitate fuge. Se îmbolnăvește de preurezie și nimeni nu- l crede în stare de fapta pe care o
făcuse

N. Manolescu afirma ca in acest roman Incepem să întrevedem adevărata contrazicere a

literaturii de tinereţe a scriitorului: aceea dintre viziune şi metodă. Viziunea îi îndreaptă
romanele spre metafizic şi ontologic, spre condiţie umană şi mit; metoda e psihologistă şi
realistă.

Tema libertatii

Temele pe care romanul le abodeaza sunt foarte actuale. Personajele trec prin toate
valorile : iubirea, datoria, libertatea, patriotismul, familia. Libertatea este asociata cu
singuratatea, iar iubirea este descrisa ca limitare a libertății.

 Grăbeşte pasul, scutură din umeri. Să muncesc, să creez, să înţeleg — mai mult, mai
mult. Să am timp, să am răgaz; atâta cer, timp şi libertate. Să numi stea nimeni pe cap .
. . Strânge pumnul, ca şi cum ar fi ţinut cheia odăii lui imaginare. Sunt slab, trebuia să
plec de mult, trebuia să plec astăzi.
 ? O revoltă firească, împotriva libertăţii pe care o au oamenii de a te face să:
suferi,împotriva ilibeir-tăţii de a îndurera pe altul prin destinul tău, asta e. De ce sa
îmbolnăvit, tocmai acum? Eu de ce nu mă îmbolnăvesc, nu cer mila şi iubirea
nimănui, nu cer consolare de la nimeni? ...

 Dar oboseala creşte, victorioasă; toropeala îi pulverizează ganolurile şi se trezeşte la

răstimpuri cu ochii în gol, ascultând cine ştie ce sunete depărtate, nelim-pezi,'
zgomote stinse din stradă. Nimic, absolut nimic; aceeaşi suferinţă zadarnică şi fără
rost, şi în mine, şi în Liza, şi în mama. Un atac de cord, o libertate a vieţii lui, un
capriciu al trupului lui — şi iată-ne pe toţi legaţi, trişti, năuci, răsuflând din răsuflarea
lui, trăind din nădejdea lui. Neam legat printr-o negaţie, printr-un gol. . .

 Şi iată .că de- abia acum 3p să se cunoască. Atât de târziu, atât de târziu. . . ŞI bine e
că nu trebuie să vorbim, că nici ea, nici eu suntem stingheriţi, ci atât de liberi, atât de
prieteni. . .

 „Și ce înspăimântător lucru să știi sigur aceasta, să știi că orice s-ar întâmpla, un om va
continua să te iubească. Adică, îl vei face etern să sufere; oricât de mult i-ai dori
libertatea, el să nu se poată niciodată desprinde de tine.”

 „În general n-am nimic de făcut, de câțiva ani. Rușinos. Poate gândurile mă împiedică
să fac. Dar ce să fac? Ce e de făcut aici? [...] Dar de ce trebuie să faci ceva pentru a
rămâne viu și liber, om întreg printre toate aceste umbre hămesite de creație, de uitare,
de opium intelectual? De ce trebuie numaidecât să ai un rost în lume? [...] E mai bine
să mai existe și oameni fără nici un ideal, oameni care să trăiască numai.”

 Am impresia că fiecare om își întâlnește moartea pe care a conceput-o. Un ateu va

întâlni neantul, un catolic paradisul sau infernul, un buddhist pantheonul buddhic și
așa mai departe... Vezi tu, eu am despre moarte o concepție foarte precisă; știu că
numai murind o să aflu adevărata valoare a actelor mele, ascunsul lor miez. Până
atunci, tot ceea ce facem nu-și are nicio justificare absolută. Poate fi frumos, poate fi
urât, poate fi bun, poate fi rău-dar toate acestea nu înseamnă nimic, toate acestea sunt
judecăți omenești, pe criterii umane."

 ^— Dar nu vreau să ajung nimic, v-am spus de atâtea ■ori. De ce nu mă lăsaţi să

trăiesc aşa cum îmi place cnie? liber, sărac dar liber ...

 "Iubind altceva în afară de om, iubind orice altceva afară de o viață umană; căci
aceasta te soarbe necontenit, te cuprinde drăcește, vrea să fii ea însăși, să renunți la
tine, să dispari, să te înghită... De unde vine înstinctul acesta drăcesc care TE
SILEȘTE să te zvârli viu și întreg în flacăra iubirii celuilalt?"
Istoria lit.-George Calinescu

Cartea nu are o situare geografica, dialogul este stangaciu.

Întoarcerea din rai curpinde probleme de situatii absurde, dar autentice. Eroul visează un
roman care sa fie numai ,, experiente, mal și soare, dar numai experiente. Acest erou participa
la o mișcare comunistă, trage cu revolverul într-un gardian, apoi cuprins de lașitate fuge. Se
îmbolnăvește de preurezie și nimeni nu- l crede în stare de fapta pe care o făcuse. Un maior,
deocorat pentru vitejioe în razboi, se înspăimântă totuși de noarte. Înainte de a pleca la
revolutie, Emilian are esențialul instinct de a viola servitoarea. Gonită de bărbat pentru
infidelitate, d-na Dobridor se refugiază la un prieten care însă o siluește brutal și îndelungat.
Situația grotească: se rupe canapeaua. Întors de la înmormânatrea tatălui, Pavel mănâncă
friptura rece în cameră și abia apoi plânge. Peste jurnalul autenticităților stă drama cerebrală a
generației, exprimată prin Pavel Anicet. Toți pritenii lui doresc să realizeze un absolut, dar
cad învinși de ,,romantisme,,. Numai Pavel se menține dârz pe poziția cunoașterii. Prima
treaptă a trăirii integrale este excesul sexual. Anicet are două amante și e nesatisfăcut.
Moartea i se înfățișează cu supremul grad al cunoașterii. Drept concluzie logică a acestei
metode de investigație, Anicet se sinucide.

Arta dovedește că intelectualitatea nu realizează drame decat atunci când produce modificări
în viața morală. Întoarcerea din rai e interesant ca document al unei mentalități.

Arca lui Noe

. Unul din personajele romanului întoarcerea din rai, publicat în 1934, se arată excedat de
dorinţa cuiva de a-i relata o întâmplare din viaţa socială bucureşteană: "Dar să nu-mi
comenteze scena (exclamă el în gând), să nu mi-o interpreteze, să nu-mi vorbească de
suferinţa oamenilor, de tragediile Bucureştiului, asta nu, Vlădescule..." în ideea acestui
personaj, care exprimă pe autor, banală este orice reproducere a unui eveniment social şi a
dramei sufleteşti căreia îi poate da naştere: lipsită fiind de dimensiune metafizică.

problema care ne interesează în primul rând în acest punct al discuţiei despre romanul ionic:
la refuzul psihologismului. Acest refuz este cu atât mai neaşteptat cu cât vine din partea unor
autori de romane psihologiste. Şi, fiind vorba de Mircea Eliade, să vedem mai îndeaproape ce-
l uneşte şi ce-l desparte de Camil Petrescu sau de Anton Holban, cu ale căror romane,
întoarcerea din rai, Şantier şi celelalte, sunt contemporane. în primii ani ai deceniului 4, Camil
Petrescu şi Anton Holban fac figură de individualişti şi intelectualişti ireductibili. Orice acord
între conştiinţă şi mediul social, între interior şi exterior, pare principial cu neputinţă în
concepţia lor.

Conţinutul conştiinţei e distinct de discursul despre el, dar topit complet în cuvintele
nionologate. Iată din întoarcerea din rai un exemplu de monolog interior, pe care-l putem
raporta mental la pasajele discursive din Adela ori Ioana citate la momentul potrivit: "Priveşte
la răstimpuri trupul de alături; parcă l-ar ispiti din nou, aşa cum vede centura şi bucata de
biele goală din coapse. Dar se pleacă să-şi încalţe pantofii; e mai bine, e mult mai bine să nu
mai întârziez. S-au dus de mult zilele de nebunie, când ne dezbrăcăm de trei-patru ori înainte
de a pleca etc..." Alternarea persoanei a treia cu persoana întâi (fără a se marca trecerea) nu
are drept scop doar menţinerea perspectivei lăuntrice, care e, de altfel, caracteristică şi
discursului, dar crearea impresiei de mişcare naturală a conştiinţei şi de surprindere a ei pe
viu. Fluxul conştiinţei trebuie, la rândul lui, deosebit de monolog pur şi simplu, căci el implică
o renunţare la sintaxă.

Romanele lui Mircea Eliade, foarte inegale ca valoare, reflectă destul de contradictoriu tezele
acestea.În întoarcerea din rai (ca. şi în Huliganii ori Lumina ce se stinge) se face teoria faptei,
singura capabilă de creaţie şi opusă vorbirii sterile: "Frica aceea de a trebui să susţii o
conversaţie cu un băiat inteligent. Regretul că nu i-ai spus niciodată cât de inutilă e vorbirea,
cât de luxoasă e; numai gândul sau fapta contează; vorbirea -exprimarea, comunicarea, - e
foarte rareori necesară". Personajul care gândeşte astfel, Pavel Anicet, se va sinucide fără
explicaţie.

întoarcerea din rai şi celelalte rămân în definitiv nişte romane psihologiste, uzând şi abuzând
de monolog interior şi de toată acea perspectivă relativistă şi parţială care e descoperirea şi
apanajul ionicului. începem să întrevedem adevărata contrazicere a literaturii de tinereţe a
scriitorului: aceea dintre viziune şi metodă. Viziunea îi îndreaptă romanele spre metafizic şi
ontologic, spre condiţie umană şi mit; metoda e psihologistă şi realistă.