MITURI FILOSOFICE ÎN VIZIUNE PERSONALĂ

ȘI CORELAȚIILE ÎNTRE ACESTEA

În acest eseu voi evidenția cerinţa problematicii filosofice de la care se pleacă sau
se identifică importanţa punerii corelațiilor existente între miturile studiate. Problema corelațiilor
existente implică marile diviziuni ale eseului. Eseul cuprinde tratarea subiectului în manieră
personală, respectând relevanţa conţinuturilor şi realizarea unui demers critic.
Cele cinci mituri între care voi expune corelațiile existente în mod subiectiv sunt:
„Mitul pesterii” din cartea a VII-a, dialogul Republica, scris de Platon; „Mitul lui Gyges”, din
cartea a V-a, dialogul Republica; „Mitul lui Eros”, dialogul Banchetul, ultimele două avându-l ca
scriitor tot pe filosoful Platon; un alt mit descris este „Donjuanismul”, scris de Albert Camus, iar
ultimul care va fi supus spre comentării este „Mitul lui Sisif”, scris tot de Albert Camus.
Voi începe cu „Mitul pesterii” pe care îl găim în cartea a VII-a, dialogul
Republica, scris de Platon. Platon folosește Mitul Peșterii pentru a demonstra gradele până la
care naturile noastre pot fi iluminate. Platon descrie un grup de oameni înlănțuiți, ținuți captivi
într-o peșteră, nefiind capabil să vadă lumina zilei. Aceștia sunt aflați cu spatele la foc, iar în
mod inconștient vizualizează proiecțiile, umbrele, figurinelor celor care se află cu fața la foc,
respectiv lumină. Concret, cei aflați cu spatele la foc văd doar ce le este impus de către cei cu
fața la foc să vadă.
Eu consider că Platon a vrut sa ne prezinte crunta realitate a societății în care
trăim, în care unii oameni nu vor să evolueze, complăcându-se într-o rutină cuprinsă de
monotonie. Întunericul semnifica lipsa cunoașterii, dar și ignoranțaDupă părerea mea, un
întemnițat care ar vrea să evolueze, să scape de captivitate pentru a ajunge la lumina zile, trebuie
sa evolueze treptat. Plecând de la statutul de om captiv într-o monotonie, obligat să privească
ceea ce vor alți, trebuie să evolueze la omul care produce umbrele pentru cei care aflați cu
spatele la foc, concret, trebuie să ajunga cu fața la foc, ca mai apoi să poată avansa, încet dar
sigur, ajungând în momentul în care va vedea și simți lumina zilei. Daca unul dintre înlănțuiți
este eliberat și supus luminii, cunoașterii supreme, fără a parcurge pașii de trecere, adaptare,
facând treptat trecerea de la întuneric la lumină, neștință la cunoașterea absolută, este mai mult
probabil ca acesta sa nu se adapteze la noua sa identitate, clacând. Eu consider că în această carte
ne este prezentată, o concepție despre viața socială, în care unele persoane, aflate în întuneric, se
limitează la cunoașterea paradiseacă, pe când cei aflați la lumină se bucură de cunoașterea
luciferică. Aceste tipuri ale cunoașterii fiind descrise și de scriitorul și criticul literar Eugen
Lovinescu.
Cel de-al doilea mit pe care îl voi aborda, este cel al lui Gyges, care povesteşte
întâmplarea prin care a trecut un păstor din Lydia. Într- o zi, o furtună şi un cutremur foarte
puternic au venit pe neașteptate şi pământul s-a crăpat. Împins de curiozitate, Gyges a coborât în
pământ unde a găsit numeroase bogăţii. Printre lucrurile găsite acolo se afla şi o persoană
decedată care avea la deget un inel. Această bijuterie îi făcuse cu ochiul lui Gyges. Ne mai stând
pe gânduri a luat bijuteria și a plecat. Ce descoperise însă după întoarcerea sa a fost cu totul
special și nemaivăzut. Cum admira el bijuteria găsită, răsucise piatra inelului și deodată devenise
invizibil. Înțelegând puterea pe care i-o oferea piatra, a început să facă toate lucrurile care îl
mulţumeau. Ideea filozofică elaborată de Platon este că în momentul în care omul ar deveni
invizibil, el ar începe să acţioneze numai în vederea satisfacerii nevoilor proprii, devine egoist şi
nu mai respectă regulile care, atunci când era vizibil, îl constrângeau.
Din punctul meu de vedere, chiar dacă omului i s-ar da libertate totală, chiar dacă
acţiunile sale nu ar mai fi limitate, el o să acţioneze numai şi numai în favoarea lui şi evident va
comite greșeli morale și nu numai, dar în măsura principiilor şi a educaţiei sale. Totuși, sunt de
părere că oamenii care au un sistem de valori morale bine definit, nu vor decurge la practici și
acțiuni imorale. Eu de exemplu, dacă aș avea un astfel de inel l-aș folosi pentru binele meu dar și
pentru a face bine lumii care mă înconjoară. Eu consider că odată cu dezvoltarea societății și
lumii în care trăim ne sunt oferite și mai multe posibilități de a ne dezvolta pe noi înșine.
Cel de-al treilea mit pe care îl voi aborda este „Mitul lui Eros”, dialogul
Banchetul, avându-l ca autor tot pe Platon. Eros, în mitologia greacă, este zeul iubirii. Părinții lui
erau Hermes și al Afroditei, iar fratele său era Anteros. Sub înfățișarea unui copil frumos, se
ascundea un zeu temut. Săgețile lui aveau o precizie nemaivăzută, negreșind aproape niciodată
ținta, Eros instaura chinurile dragostei atât printre zei, cât și în rândul muritorilor. Însăși Afrodita
se ferea de fiul ei cel necruțător. Din punctul meu de vedere, dragostea poate fi abordată atât ca și
un chin mistuitor, conform legendei, dar și ca cel mai puternic și mai înălțător sentiment pe care
l-a semănat Dumnezeu în sufletele oamenilor. Astfel, în funcție de reprocitatea sau lipsa
reprocității, dragostea poate tinde spre una dintre cele două valențe. O dragoste reciprocă va fi o
trăire puternică, înălțătoare, iar o dragoste unidirecționată va fi un chin, o durere continuă, un
calvar.
Următorul mit despre care voi vorbi este cel a lui Albert Camus, mai exact
Donjuanismul. Don Juan alerga din femeie în femei, însă nu din cauză ca ducea lipsă de
dragoste, tocmai pentru că- iubește femeile cu aceeași înflăcărare și de fiecare dată cu întreaga
lui ființă. Acesta simte nevoia să repete această dăruire adâncindu-se în sentimente profunde
precum dragostea. Din cauză ca Don Juan iubea femeile cu atâta patos fiecare dintre ele credea
ca este cea care îi poate oferi ce căuta. Se spune că nu a fost refuzat niciodată de vreo femeie
ceea ce ne spune ca acesta era un adevărat cuceritor. Don Juan susținea că o femeie frumoasă
este întotdeauna dorită, când el părăsea o femeie asta nu însemna că nu o mai iubește.
Eu consider ca Don Juan este acel om care iubește cu toată ființa. El dorea mereu
o altă femei nu una unică. Lui Don Juan, speranța îi provoca tristețe, de aceea acesta alunga din
viața lui ceea ce îi provoca tristețe. Eu cred că Don Juan, ar fi trebuit să dețină și o frumusețe
spirituală deoarece frumusețea fizică este trecătoare. Atât în Mitul Donjuanismul, cât și în Mitul
Peșterii regăsim conceptul de ignoranță. Aici putem observa corelațiile existente între miturile
studiate. În ambele mituri se siblinează ideea cunoașterii care îți conferă profunzime odata cu
aceasta.
 Ultimul mit pe care îl voi introduce în lucrarea mea este cel a lui Sisif, de Albert
Camus. Camus conturează legenda lui Sisif care a sfidat zeii și a pus moartea în lanțuri, astfel
încât toți oamenii să devină nemuritori. Când Moartea a fost în cele din urmă eliberată și a venit
timpul ca Sisif însuși să moară, el a inventat o înșelăciune, însă zeii l-au capturat în cele din urmă
pe Sisif. Zeii fuseseră și ei trădați de Sisif, care a dezvăluit multe dintre secretele acestora. zeii au
decis că pedeapsa lui va dura pentru totdeauna. Ar trebui să împingă o stâncă în sus pe un munte;
la atingerea vârfului, stânca se rostogolea din nou, lăsându-l pe Sisif să o ia de la capăt. Sisif era
văzut ca un erou absurd, care trăiește viața din plin, urăște moartea și este condamnat la o sarcină
eternă, repetitivă, fără sens.
Eu consider că osteneala neîncetată și fără rost a lui Sisif este reprezentată ca o
metaforă și simbolizează de fapt viețile oamenilor petrecute în stil monoton. Și simplu,
complăcându-se în rutina vieții cotidiene. Camus vorbea despre gândurile lui Sisif atunci când
mărșăluiește pe munte, pentru a începe de la capăt. Momentul cu adevărat tragic este acela în
care eroul devine conștient de starea lui nefericită. Camus susține că atunci când Sisif recunoaște
inutilitatea sarcinii sale și certitudinea destinului său, este eliberat să-și dea seama de absurditatea
situației sale și să ajungă la o stare de acceptare mulțumită. Ura față de zei și iubirea de speranță
i-a adus lui Sisif fericirea. Aici voi menționa și o corelație între Mitul lui Sisif și Mitul
Donjuuanismul. Atat Don Juan, cat si Sisif iubeau viata, însă fiecare în felul lor.
Din punctul meu de vedere, o altă asemănare între cele două mituri este faptul că
amândoi se află într-o continuă repetare: Don Juan repetând cucerirea, iar Sisif munca fizică
epuizantă. În final ambii primesc ceea ce li se cuvine fiind pedepsiți pentru faptele sale.
Între toate cele cinci mituri studiate se regăsește conceptul de ignoranță versus
cunoaștere. Îgnoranța este prezentă în toate miturile prezentate mai sus. Conceptul de ignoranță
este asociat cu cel al cunoașterii deoarece odată ce ființa umană cunoaște din ce în ce mai mul,
deschizându-și orizontul, ignoranța resimțită până atunci dispare. Îgnoranța apare atunci este
prerzentă lipsa cunoașterii. Eu cred ca orice om care se află în starea de ignoranță, odată ce se
desprinde de aceasta începe ccu adevărat să cunoască șlumea ce îl înconjoară.
În concluzie, prin cele prezentate mai sus, am descris în mod subiectiv și
personal, miturile și corelațiile existente între cele cinci mituri studiate. Odată cu descrierea
acestora, mi-am expus opinia în ceea ce privește conținutul acestora, dar și învățăturile desprinse
din mesajul conținutului prezentat.