Autoeducația se definește ca fiind o activitate conștientă, pe care un individ
o desfășoară pentru formarea sau desăvârșirea propriei persoane. Autoeducația vizeaza toate aspectele dezvoltării personalității: intelectuale, morale, fizice, profesionale etc. În primul rând, eu consider că în cazul autoeducației, subiectul educației este în același timp și obiectul ei. În ceea ce privește scopurile urmărite, în vreme ce scopurile celorlalte forme ale educației sunt stabilite de către societate, scopurile autoeducației sunt stabilite de individul însuși, în acord cu cerințele societății. Autoeducatia, după părerea mea se împletește continuu cu celelalte forme ale educație. Datorită faptului că educaţia nu are un punct în care se termină, datorită faptului că omul se perfecţionează pe tot parcursul vieţii sale, autoeducaţia devine din rezultat scop al educaţiei. Rezultatul reprezintă măsura în care a fost realizat scopul iar un anumit rezultat, înainte de a fi obţinut trebuie să fie anticipat ca scop. Procesul autoeducaţiei este înţeles ca o activitate socială, colectivă, care nu are nimic în comun cu munca individuală. Din rezultat, autoeducaţia devine condiţie a educaţiei, în sensul că ea condiţionează eficienţa acestui proces. Este acceptată de către toţi pedagogii ideea conform căreia nu există educaţie fără participare, fără angajarea deplină a educatului în propria sa formare. Autoeducaţia poate fi privită şi ca un criteriu de evaluare a educaţiei deoarece o educaţie este cu atât mai eficientă, cu cât ea reuşeşte să implice în mai mare măsură educatul în propria sa formare. Condiţiile autoeducaţiei sunt de natură socială, psihologică şi pedagogică. Omul este o fiinţă socială şi dezvoltarea sa este influenţată şi condiţionată de dezvoltarea societăţii. În vederea satisfacerii acestor cerinţe ale societăţii, autoeducaţia nu trebuie să însemne renunţarea la individualizare, ci perfecţionarea personalităţii deoarece personalitatea este unică. În al doilea rând, eu cred că educaţia, autoeducaţia şi educaţia permanentă sunt în strânsă legătură. În ordine cronologică, prima apare educaţia care creează condiţiile necesare pentru apariţia autoeducaţiei: motivaţie, priceperi, deprinderi, tehnici de muncă intelectuală. Prin intermediul autoeducaţiei, educaţia devine permanentă, pregătirea pentru viaţă fiind un proces continuu, permanent. Pe masură ce individul avansează atât în varstă cât și în procesul cunoașterii, autoeducația ocupa un loc tot mai important în procesul său de formare. La varste mici copilul nu este capabil să se autoeduce, în adevaratul înțeles al cuvântului. Primele preocupări sistematice de autoeducație apar, de obicei, în perioada școlii gimnaziale, de aici începând să se simtă primele forme ale autoeducației, descoperind pasiuni și întâlnind noi provocări. Preocupări de autoeducaţie au existat din cele mai vechi timpuri. S-au elaborat numeroase lucrări care abordează această temă, dar nu s-a ajuns la un consens privind conţinutul noţiunii de autoeducaţie datorită legăturii foarte strânse care există între acest concept şi cele de educaţie, instruire, autoinstruire, educaţie permanentă. Conceptul pedagogic de autoeducaţie defineşte o direcţie principală de evoluţie a educaţiei care vizează transformarea obiectului în subiect al educaţiei, respectiv a educatului în educator. Concluzionând, eu consider că autoeducația se împletește continuu cu celelalte forme ale educație, omul perfecționându-se pe tot parcursul vieţii sale, iar prin intermediul acesteia, educaţia devine permanentă, pregătirea pentru viaţă fiind un proces continuu, permanent. BIBLIOGRAFIE: - https://competentepedagogice.wordpress.com/ 2015/01/11/autoeducatia/ - https://www.qreferat.com/referate/pedagogie/ Autoeducatia612.php