Formele educatiei si relatiile dintre ele

Cuprins:

1. Definitia si etimologia cuvantului educatie 2. Educatia ca activitate 3. Autoeducatia 4. Factorii educatiei 5. functiile educatiei 6. Continuturile, formele si tendintele educatiei 7. Educatia formala 8. Educatie nonformala 9. Educatia informala

1. Definitia si etimologia cuvantului educatie Defini ie: Educaia constituie obiectul de studiu al pedagogiei, abordabil din perspectiva dimensiunii sale funcional-structurale. Definirea educaiei la nivelul unui concept pedagogic fundamental presupune stabilirea unor repere metodologie necesare pentru delimitarea funciilor specifice activitii de formare-dezvoltare a personalitii i a structurii specifice de proiectare i de realizare a acesteia. n aceast perspectiv, educaia reprezint activitatea psihosocial proiectat la nivelul finalitilor pedagogice care vizeaz realizarea funciei centrale,de formaredezvoltare,permanent a personalitii umane prin intermediul unor aciuni pedagogice structurate pe baza corelaiei subiect/educator-obiect/educat, desfurat intr-un context intern ( ambian educaional) i extern ( cmp pedagogic) deschis. Etimologia cuvntului, de origine latin, sugereaz complexitatea fenomenului educaiei la nivelul a trei semnificaii primare: a) educatio= cretere,hrnire,formare b) educo-educare= a crete,a hrni,a forma,a instrui c) educo-educere= a scoate din (...), a ridica,a inla. Cele trei semnificaii reflect, in mod gradual,percepia social a fenomenului educaiei, operabil din diferite perspective istorice: a) perspective limitat, reducionist= creterea,cultivarea plantelor b) perspective general-uman= ,,alimentarea,, formarea omului pentru via c) perspective managerial modern = conducerea, dirijarea, orientarea unei activiti. ,,Dicionarul de pedagogie,,(1979,p.141,142), dezvolt trei semnificaii secundare, care pot fi valorificate la nivelul unor repere metodologice necesare n analiza fenomenului: a) educaia ca efect, realizat conform unui model propus de societate b) educaia ca proces, realizat prin dezvoltarea tuturor resurselor interne ale fiinei umane c) educaia ca ,,ansamblu de aciuni,, integrate intr-o activitate complex de formaredezvlotare a personalitii. Aceste trei repere metodologice demonstreaz ,,extinderea actual a noiunii de educaie,, care reprezint simultan: o activitate organizat instituional conform unor finaliti pedagogice/orientri valorice, un produs al activitii, determinabil si adaptabil la cerinele societii i un proces, angajat intre mai multe fiine umane, aflate in diferite relaii de comunicare i de ,,modificare reciproc,,(Mialaret,Gaston,1993,p.7-9). Analiza educaiei, la nivel funcional-structural, presupune raportarea la trei repere metodologice: un reper metodologic,de ordin social, care privete educaia, in mod special, ca produs; un reper metodologic de ordin psihologic, care privete educaia in mod special, ca proces; un reper metodologic integrator, de ordin psihosocial, care privete educaia, in mod special, ca activitate cu o funcionalitate i o structura de aciune specific.

Educaia ca produs reflect o necesitate de natur social, care orienteaz activitatea de formare-dezvoltare a personalitii umane. Din aceast perspectiv trebuie ineles ,,caracterul istoric i de clas,, al educaiei, dar si accentul sau naional. Educaia apare astfel ca un produs al relaiilor sociale. Dinamica acestor relaii condiioneaz rezultatele educaiei de la nivelul continuitii i al discontinuitii intre generaii pn la nivelul ,,reproducerii ierarhiilor sociale,, care nu a eradicat nici chiar in societatea democratic, de tip informatizat. Operaionalizarea reperului metodologic de ordin social permite definirea prioritar a educaiei ca produs. Educaia este chiar ,,o producie,,- ,,o producie a omului ca om, o creaie continu a omului de ctre om, o producie a omului social pentru societate,,(Cerghit, Ioan, n Curs de pedagogie, coordonatori: Cerghit, Ioan, Vlsceanu, Lazr, 1988, p.18). Educaia ca proces reflect o necesitate de natur psihologic, angajat la nivelul numeroaselor raporturi interindividuale care intervin in activitatea de formare- dezvoltare a personalitii umane. Educaia apare ca un proces specific uman, realizabil pe o traiectorie bio-psihosocial ,, care urmrete valorificarea ,, contiinei individuale,, respectiv a resurselor interne ale personalitii. Operaionalizarea reperului metodologic, de ordin psihologic, permite definirea prioritar a educaiei ca proces prin identificarea elementelor eseniale care asigur formareadezvoltarea personalitii umane. Aciunile i influenele psihosociale aflate in centrul sau la periferia procesului de educaie, angajeaz structurile cognitive afective i volitive ale personalitaii, resursele motivaionale, aptitudinale i caracteriale ale acestuia. Analiza educaiei ca proces contribuie la explicarea dimensiunii ,,subiective,, a educaiei care permite interpretarea evoluiei personalitii prin valorificarea priritar a resurselor sale interne. Acest reper ntreine un anumit ,,psihologism,, care promoveaza ,,individualismul,, i ,, descriptivismul,, pedagogic prin accentuarea importanei facorului subiectiv (copilul, elevul, ,,educatul,,) care atrage, dupa sine, neglijarea sau chiar eludarea finalitatilor educaiei. Ambele repere metodologice, prezentate anterior, dezechilibreaza analiza educaiei, care este fie explicat istoric, doar ca produs social, fie interpretat doar ca proces psihologic. Cele doua tendine traverseaz, de altfel, istoria pedagogiei i a colii. -Aceasta dezvolt de-a lungul timpului concepii i practici educaionale centrate, pe de o parte, pe profesor (,, magistrocentrismul,, tipic secolelor XVII- XIX) i pe ,, factorul social,, ( ,, sociocentrismul,, tipic primei jumti a secolului XX), iar pe de alta parte,, pe individualitatea copilului ( ,, pedocentrismul,, , ,, psihocentrismul,, tipic sfaritului secolului XIX nceputul secolului XX). Analiza educaiei dintr-o perspectiv epistemologic viabil presupune depirea celor dou tendine de abordare unilateral a conceptului. Educaia este simultan un proces i un produs proiectat i realizat la nivelul unei activiti psihosociale umane fundamentale. 2. Educatia ca activitate

Educaia ca activitate reflect o necesitate de natur psihologic i social a personalitii umane, ntr-un proces pemanent de formare- dezvolatare, proiectat i realizat conform unor finaliti elaborate la nivel global, care determin un ansamblu de aciuni structurate pe corelaia ,, subiect- obiect,, orientat in direcia auto- educaiei. In mod analogic, educaia ca ,,proces,, marchiaz drumul psihologic, dar si social, al personalitii, spre umanizare, spre ( auto) dezvolatarea sa continu. Educaia apare astfel, n primul rnd, ca o activitate psihosocial fundamental, proiectat conform unor finaliti elaborate la nivelul macrostructurii societii pentrui realizarea funciei sale centrale, specifice, de formare- dezvoltare a personalitii umane. Educaia apre, n al doilea rnd ca o activitate psihosocial fundamental care are un nucleu structural specific (prezent la nivelul aciunii educaionale), bazat pe corelaia subiecteducator, obiect-educat, care n condiii optime, evolueaz n direcia atingerii unui stadiu superior al umanizrii: autoeducaia. 3. Autoeducatia In subcapitolul dedicate structurii educatiei am aratat ca receptorul (obiectul educatie) este, la randul sau, subiect, in consecinta toate mesajele exercitate asupra lui trec prin filtrul subiectivitatii sale. Educatia este intotdeauna o relatie intre doi poli, agentul si receptorul, primul avand misiunea de a initia si declansa actiunea, cel de al doilea de a raspunde si a reactiona la ea. Daca in educatie apar doi poli distincti, in cadrul autoeducatiei acesti poli se suprapun, atributiile amandurora fiind preluate de una si aceeasi persoana. Educatia se infaptuieste prin altii, autoeducatia se infaptuieste prin sine insusi. Subiectul implicat in autoeducatie isi autopropune scopuri si obiective, isi autoorganizeaza activitatea de invatare, isi autoevalueaza performantele obtinute. Autoeducatia inseamna deci autodeclansarea actiunii de a invata, este o actiune a insului asupra sa. Ea afecteaza toate laturile devenirii umane. Daca este vorba de invatare de cunistinte ea imbraca forma autoinstruirii (autoinformarii) daca vizeaza aspecte ce tin de structura personalitatii umane imbraca forma autoformarii (morale, estetice, fizice etc.) . Probelma ce se ridica atunci cand ne referim la autoeducatie este cea a momentulu in care individul incepe sa aiba preocupari in acest sens. La ce varsta apare dorinta de autoeducatie? La ce varsta individul este capabil sa realizeze cerintele autoeducatiei, sa ia in stapanire propria devenire? Sunt intrebari esentiale pentru intelegerea procesului autoeducatiei. Luand in considerare cele doau aspecte, dorinta si capaciatea de infaptuire a ei, majoritatea specialistilor plaseaza momentul aparitiei si intensificarii preocuparilor autoeducative la sfarsitul preadolescentei si inceputul adolescentei, Dupa cum o sa mai avem prilejul sa mai discutam, in aceasta perioada se produce un progress substantial, in dezvoltarea constiintei de sine, conditie psihologica indispensabila pentru declansarea preocuparilor autoeducative. Evident ca autoeducatia nu se impune de la sine, in mod spontan. Ea este rolul educatiei, al constientizarii necesitatii dezvvoltarii propriei personalitati, al valorificarii potentialului creator, printr-un effort suplimentar orientat in directia intregirii volumului de cunostinte si a registrului de calitati in vederea integrarii in viata sociala si a satisfacierii unor trebuinte personale. Intre educatie si autoeducatie exista un raport de autocomplementaritate, ambele vizand in cele din urma transformari in interiorul personalitatii umane. Daca educatia declanseaza aceste transformari prin actiuni intreprinse din exterior, autoeducatia infatuieste 5

scopuri asemanatoare, prin actiuni autoimpuse, expresia unor mobiluri interioare si aunui efort voluntary autoimpus. In cest fel, unele din prerogativele educatiei sunt convertite in preocupari autoeducative, acestea, la randul lor, devenind conditii interne favorabile si stimulative in realizarea actiunii educative. Din acesta cauza, autoeducatia este considerate o conditie si un rezultat al educatiei permanente. A-l pregati pe om in persprectiva educatiei permanente inseamna a-i stimula dorinta si capacitatea de autoperfectionare, de autoeducatie. 4. Factorii educatiei Exist mai multe circumstane de formare i de informare a copiilor i a tinerilor. Aciunile acestor medii educogene trebuie s se conjuge pentru a modela adecvat comportamente i contiine n accord cu marile idealuri ale epocii. a) Familia. Primul factor care formeaz persoana ntr-o perspectiv multidirecional este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil n valorile grupului de referin, dar i de formare a primelor conduite sau de interiorizare a unor stri de spirit elementare. Familia constituie mediul cel mai natural cu putin i care exercit o influen imens, de multe ori n mod implicit, ascuns, indirect. Crenele manifestate la acest nivel reverbereaz ntr-un mod profund si de durata a supracomportamentului celor tineri. Un climat propensator, tonifiant va constitui un factor favorizant pentru imbogatiri ulterioare. Sa remarcam faptul ca familia il insereaza pe copil in civilizatie mai mult prin latura expresiva, stric exemplificativa, si mai putin prin latura teoretica, reflectata. Familia trebuie mai mult sa formeze decat sa informeze. Copilul absoarbe din mediul apropiat, familial primele impresii, formandu-si conduite prin mimetism si contagiune directa. Copii vor face sau vor crede precum parintii, imitand comportamentele acestora. Vom sublinia faptul ca la ora actuala multe familii au nevoie de o educatie solida, data fiind starea precara din punct de vedere material si spiritual. b) Scoala. Un factor important al educatiei sistematice si continue il constituie scoala. La nivelul acestei institutii, educatia si instructia ajung intr-un stadiu de maxima dezvoltare prin caracterul programat, planificat si metodic al activitatilor instructiveeducative. Educatia se realizeaza in forme diverse, cel mai adesea prin activitati in comun, elevii invatand gesticulatii unuii de la altii. Situatiile de invatare sunt construite premeditat de factorii responsabili din perimetrul acestei institutii (gradinita, scoala, universitate). Continuturile care se transmit sunt selectate cu grija dupa criterii psihopedagogice, activitatile educative se cer a fi structurate respectandu-se principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de predare-invatare, cunostintele specifice atitudinile si conduitele trebuie sa fie appreciate si evaluate. Cel care realizeaza procesele formative sunt cadre specializate ce detin, pe langa competentele discipilnare, academice, si pe cele de ordin psihologic, pedagogic si metodic. c) Biserica. Alt factor care poate intra in scena este biserica, care, prin intermediul preotului instaureaza o perioada densa in transmiterea stimulilor religiosi, dar si general-comportamentali. Biserica compenseaza nevoia de filiatie active pe o linie ideatica, prin excelenta spirituala, atat de rar realizata in societatea contemporana (doar

in familie se mai intalneste asa ceva). Influenta educative a bisericii se realizeaza la inceput difuz, nesistematic, atat cu ocazia ceremoniilor religioase, cat si cu prilejul unor activitati specifice - realizate de preot in biserica, dar si in afara ei (actul spovedaniei, catehizari individuale sau grupale, actiuni explicit educative, actiuni caritabile etc.). O data cu intrarea copilului in scoala, biserica isi va da concursul pentru instaurarea unei faze de educatie sistematica, explicita, in perspective valorilor credintei. Forma principala de educatie religioasa prin biserica o reprezinta participarea la ceremoniile religioase si, indeosebi, la Sfanta Litughie. Biserica poate exercita nu numai o educatie religioasa, ci si sociala, civica, estetica, morala etc. d) Institutiile culturale. Casele de cultura, muzeele,case memoriale pot deveni medii prielnice de transmitere a valorilor si de formare si reformare a persoanelor in acord cu jaloane valorice polimorfe, inalte. Aici se pot desfasura adevarate programe de formare a tinerilor, de educatie a adultilor, de petrecere fructuasa a timpului liber, concurand, pentru aceasta, activisti culturali devotati faptelor de cultura, adevarate competente in materie care ofera, uneori expertiza de inalta clasa. e) Mass-media. O alta grupa de factori ai educatiei o formeaza instantele mediatice, chemate sa amplifice, sa continue sau sa diversifice experientele cognitive si comportamentale ale persoanelor. Intr-o societate infomatizata (cu virtuti benefice, dar si malefice), stimuli explicit educogeni trebuie sa fie prezenti si la acest nivel. Gama acestor mijloace este deosebit de larga: de la ziare si reviste, trecand prin radio si televiziune si pana la magistralele informationale ale internetului. Cum nu intotdeauna mesajele distribuite prin aceste cana le sunt autentice, valoroase sau sincere, este de dorit ca receptorul sa dea dovada de simt critic, de circumspectie interpretative si de competenta valorizatoare pentru a selecta doar ceea ce este benefic si pentru a devein imun fata de stabilitate si coerenta delibetara, o anumita autonomie fata de fluctuatiile politice, economice, sociale sunt mai mult decat necesare. Determinarile functineaza si intre componentele procesului de invatamn si intre elementele spatiului social. Elementele mediului social se reflecta direct in componentele procesului didactic (innoirea tehnologiei instruirii, infuzarea continutului si aspectelor relationale cu valori raspandite larg in societate, inducerea unor sentimente de neincredere sau chiar de dispret fata de scoala, din cauza unor conjuncture economice nefavorabile etc.) sau indirect, prin selectie si prelucrare in interiorul unor compartimente ale sistemului de invatamant. Nu-i mai putin adevarat ca determinarile sunt si inverse, dinpre procesul de invataman catre spatiul social (consolidarea increderii in valorile sociale, infuzarea de noi mentalitati, modele comportamentale etc.) asupra carora factorii decizionali ai statului ar trebui sa mediteze mai profund. 5. Functiile educatiei Selectarea, prelucrarea si transmiterea valorilor de la societate la individ. Educatia de realizeaza prin transmiterea experientei sociale, stocata sub forma valorilor culturalstiintifice. Natural ca numai o parte din aceste valori vor fi utilizate in procesul educatiei. Selectarea si transmiterea lor urmeaza sa se faca pe baza unor principii pedagogice si in conformitate cu anumite particularitati psihice indiciduale si de varsta ale copiilor carora li se

transmit. Pe masura ce sosietatea evolueaza, ritmul de acumulare a valorilor este tot mai intens, fapt pentru care principiile dupa care se face selectarea si transmiterea se restructureaza incontinuu. Cele doua operatii, selectarea si transmiterea, se afla intr-o dependenta reciproca, o selecatare adecvata se va rasfrange pozitiv asupra transmiterii dupa cum o rationalizare a acesteia va avea influente positive asupra selectiei. Acesta functie asigura, deci, continutul educatiei. Volumul continutului s-a modificat de la o epoza la alta si de la un tip de educatie la altul, prin aceste transformari exprimandu-se carcterul istoric al educatiei. Dezvoltarea constienta si progresiva a potentialului biopsihic al omului. ca actiune sociala, educatia vizeaza omul conceput ca un tot unitary, ca fiinta biopsihosociala. Desi actioneaza din exterior, educatia este intotdeauna dependenta de anumite particularitati biopsihice, urmarind in acelasi timp dezavoltarea lor. Este un adevar recunoscut ca valorificarea acestora se poate face numai prin exersare, prin actiune. Ori, educatia creeaza in mod constient posibilitatea aparitiei unor astfel de ocazii si imprejurari. Functia despre care vorbim este realizata numai pe baza valorificarii descoperirilor biologiei si psihologiei a fundamentarii actiunii educationale pe aceste dprinderi. Dezvoltarea potentialului biopsihic raspunde unro nevoi individuale si, prin intermediul acestora, si unor nevoi sociale. Pregatirea omului pentru integrarea active in viata sociala. Din definitia pe care am dat-o educatiei rezulta ca urmareste formarea unui timp de personalitate solicitat de conditiile prezente si din perspective ale societatii. Sarcina educatiei este de a-l pregati pe om ca element activ al vietii sociale, ca forta de munca si subiect al relatiilor sociale. Deoarece in integrarea in viata sociala, ca forta de munca si subiect al relatiilor sociale, este un proces continuu, neintrerupt, se apreciaza ca acesta functie este specifica educatiei, indifferent de varsta individului. Din aceasta perspective, putem considera ca asigurand pregatirea profesionistului, educatia este un factor al progresului social. Prin functia la care ne referim educatia raspunde unor necesitati sociale pe care societatea, in ansamblul sau, le pune in fata oamenilor ca agenti ai devenirii sociale. Privita din perspective pregatirii fortei de munca, educatia indeplineste si o funtie economica. Intrucat integrarea in viata sociala se face in primul rand prin activitatea de munca, putem considera functia economica ca un aspect al acesteia din urma. Functiile educatiei prezentate mai sus trebuie private ca un tot, intrucat actiunea educationala vizeaza dezvoltarea personalitatii umane in concordantacu anumite cerinte ale societatii. Prin aceste functii educatia poate fi apreciata ca o conditie indispensabila atat pentru existenta si dezvoltarea societatii, cat si a fiecarui individ in parte. 6. Continuturile, formele si tendintele educatiei Coninuturile educaiei vizeaz dimensiunile principale ale activitii de formaredezvoltare permanent a personalitii, proiectat-realizat n plan: intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic. Formele educaiei vizeaz ansamblul aciunilor i al influenelor pedagogice realizate, simultan sau succesiv, la nivel instituional (educaia formal-educaia nonformal) i la nivel noninstituional (educaia informal).

Tendinele de evoluie a educaiei, angajate, n perspectiva secolului XXI, la scara modelului cultural al societii postindustriale, vizeaz: -formarea-dezvoltarea permanent a personalitii, posibil i necesar prin integrarea tuturor formelor i coninuturilor educaiei pe verticala i pe orizontala sistemului de educaie; -autoformarea-autodezvoltarea personalitii umane, posibil i necesar prin proiectarea i realizarea superioar a ciclurilor de educaie permanent, desfurate, la nivel optim, pe verticala i pe orizontala sistemului de educaie; -valorificarea deplin a educabilitii la nivelul corelaiei pedagogice existente ntre factorii care asigur (auto)formarea-(auto)dezvoltarea personalitii umane: educaia-mediulereditatea; -proiectarea curricular a educaiei, centrat asupra obiectivelor formative i a corespondenelor pedagogice, posibile i necesare ntre obiective-coninuturi-metodologieevaluare. Aceste orientri asigur integrarea tendinei de abordare social a educaiei, la nivel de produs, cu tendina de abordare psihologic a educaiei, la nivel de proces. Educaia este astfel conceput ca activitate de (auto)formare-(auto)dezvoltare permanent a personalittii, deschis perfecionrii n plan intellectual-moral-tehnologic-estetic-fizic, la nivel formalnonformal-informal. Cele trei forme ale educaiei sunt: educaia formal, informal i cea nonformal. 7. Educatia formala Educa ia formal reprezint ansamblul aciunilor pedagogice proiectate instituional prin structuri organizate sistemic, pe niveluri i trepte de studii (grdinie, coli, universiti, centre de perfecionare etc.), in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, n timp i spaiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de nvare etc. Educaia formal valorific activitatea de educaie/instruire organizat n cadrul sistemului de nvmnt sub indrumarea unor cadre didactice specializate n proiectarea unor aciuni educaionale, care asigur realizarea corelaiei subiect/educator-obiect/educat la niveluri de rigurozitate pedagogic maxim. Obiectivele pedagogice specifice educaiei formale angajeaz toate coninuturile activitii de formare-dezvoltare a personalitii n plan intellectual, moral, tehnologic, estetic, fizic operaionalizabile n raport cu particularitile fiecrei trepte I discipline colare: a) dobndirea cunotinelor fundamentale n interdependena lor sistemic b) exersarea aptitudinilor i a atitudinilor general-umane ntr-un cadru metodologic stimulativ, deschis (auto)perfecionrii c) aplicarea instrumentelor de evaluare social la diferite niveluri i grade de integrare colar, postcolar, universitar,profesional (Cerghit,Ioan,Vlsceanu,Lazr,1988, p.27,28). Con inutul i metodologia educa iei formale valorific urmtoarele coordonate funcionale, valabile la nivelul sistemului i al procesului de nvmnt: 9

a) proiectarea pedagogic organizat pe baz de planuri, programe, manuale colare, cursuri universitare, materiale de stimulare a invrii etc. b) orientarea prioritar a ,,finalitilor,, spre parcurgere ,,programei,, pentru ,,asigurarea succesului unui numr ct mai mare de elevi i studeni,, (Vaideanu,George, 1988, p.226). c) nvarea colar/universitar sistematic, realizat prin corelarea activitii cadrelor didactice de diferite specialiti la nivelul metodologic al unei ,,echipe pedagogice,, d) evaluarea pe criterii sociopedagogice riguroase, realizat prin: note, calificative, aprecieri, caracterizri etc. Aceste coordonate funcionale asigur substana pedagogic a aciunii educaionale de tip formal, a crei structur de proiectare I de organizare permite: intrarea ,,educatului,, n tainele muncii intelectuale sistematice; recunoaterea achiziiilor individuale n condiii de activitate sistematic; deschiderea sistematica achiziiilor individuale spre alte modaliti educative, existente la nivel social (Cuco, Constantin, 1996, p.37). Deschiderea educa iei formale spre alte modaliti de organizare a aciunii pedagogice permite depairea limitelor sale inerente care in de normativitatea excesiv a programelor, de tendina didacticist a metodelor, de predispoziia spre rutin a organizaiei colare, de orientarea spre informare i evaluare cumulativ a proceselor instrucionale. 8. Educatia nonformala Educatia nonformala reprezinta ansamblul actiunilor pedagigice proiectate si realizate intr-un cadru institutionalizat extradidactic sau/si extrascolar constituit ca o punte intre cunostintele assimilate la lectii si informatiile accumulate informal (vezi Vaideanu, George, 1988, p.232). Educatia nonformala valorifica activitatea de educatie/instruire organizata in afara sistemului de invatamant dar si in interiorul acestuia (vezi rolul cluburilor, taberelor elevilor/studentilor) sub indrumarea unor cadre didactice specializate in proiectarea unor actiuni educationale, care asigura realizarea corelatiei subie/educator-obiect/educat la nivelul de flexibilitate complementara in raport cu resursele pedagogice formale. Educatia nonformala sprijina, direct si indirect, actiunile si influentele sistemului de invatamant pe doua circuite pedagogice principale: A) Un circuit pedagogic situate in afara clasei: a) cercuri pe disciplina de invatamant, cercuri interdisciplinare, cercuri tematice/transdisciplinare; b) ansambluri sportive, artistice, culturale etc.; c) intreceri competitii, concursuri, olimpiade scolare. B) un circuit pedagogic situate in afara scolii: a) activitati periscolare, organizate special pentru valorificarea educative a timpului liber: cu resurse traditionale: excursii, vizite, tabere, cluburi, universitati populare, vizionari de spectacole : (teatru, cinema, etc.) si de expozitii etc.; cu resurse moderne: videoteca, mediateca, discoteca; radioteleviziune scolara; instruire asistata pe calculator, cu retele cu diferite programe nonformale etc.; b) activitati parascolare organizate in mediul socioprofesional, ca solutii alternative de perfectionare, reciclare, instruire permanenta, institutionalizate special la nivel de: presa pedagogica, radioteleviziune scolara; cursuri, conferinte tematice - cu programe speciale de educatie permanenta etc. 10

Obiectivele pedagogice specifice educatiei nonformale completeaza resusrsele educatiei formale la nivelul unor coordonate de vocatie (vezi D Landsheere, Viviane,1992, p.566, 567) : sprijinirea elevilor, studentilor adultilor etc. cu sanse speciale/minime-maxime, de reusita scolara, profesionala etc.; stimularea dezvoltarii personalitatii elevilor, studentilor etc. si a comunitatii educative locale, la niveluri de performanta si de competenta superioara, relevante in plan intelectula, moral, tehnologic, estetic, fizic; valorificarea adecvata a strategiilor de proiectare-realizare a actiunilor (de formare si perfectionare profesionala; de oreganizare a timpului liber; de alfabetizare functionala a grupurilor sociale defavorizate). Continutul si metodologia educatiei nonformale evidentiaza urmatoarele note specifice care apar la nivel functional-structural pe fondul unui plus de flexibilitate-realizat in raport cu educatia formala si de deschidere asumat in raport cu educatia informala: a) proiectarea pedagogica neformalizata,cu programe deschise spre interdisciplinalitate si educatie permanenta la nivel general-uman, professional, sportiv, estetic etc.; b) organizarea facultativa, neformalizata, cu profilare dependenta de optiunile elevilor si ale comunitatilor scolare si locale, cu deschideri speciale spre eveniment si inovatie; c) evaluarea facultative, neformalizata, cu accente psihologice, prioritar stimulative, fara note sau calificative oficiale. Aceste note specifice explica avantajele dar si limitele educatiei nonformale dependente de incapacitatea momentana a acesteia de validare sociala a rezultatelor care nu conduc decat rareori la o calificare oficiala a competentelor (vezi De Landsheere, Viviane, 1992, p.566) Limitele amintite reflecta fluiditatea structurilor organizatorice focalizate in prea mare masura asupra obiectivelor pe termen scurt si asupra libertatii metodologice a educatorilor. Strategiile asumate nu asigura nici continuturile pedagogice necesare pentru sustinerea sociala a actiunilor educationale declansate, si nici resursele de adaptabilitate, individuale si comunitare, valorificabile in directia educatiei permanente.Ele comporta, astfel, trei riscuri pedagogice majore : promovarea unui activism de suprafata, dependent doar de indeplinirea obiectivelor concrete, rupte adesea de obiectivele specifice educatiei formale; avansarea unui proiect dependent doar de mijloacele tehnice disponibile, care pot dezechilibra corelatia functionala dintre subiectul si obiectul educatiei;eludarea posibilitatilor de validare sociala reala a rezultatelor in raport cu diplomele si certificatele obtinute la nivelul educatiei formale. Dezvoltarea educatiei nonformale ofera sugestii si chiar solutii pentru depasirea prelungitei crize a scolii. Teoria descolarizarii societatii (Illich, Ivan, 1971) propune patru retele ale cunoasterii caracteristice pentru noile institutii educative de tip nonformal: a) O retea de servicii utilizata in activitatea zilnica in uzine, aeroporturi, ferme etc., care pun la dispozitia publicului diferite obiecte educative: instrumente, bibiloteci, laboratoare, sali de expozitie, sali de spectacol, muzee, etc.; b) O retea de schimburi de cunostinte actualizate, bazata pe o lista de personae dispuse si capabile de asemenea activitati; c) O retea de comunicare sustinuta printr-un organism care faciliteaza intrunirile intre semeni si inregistrarea dorintelor in materie de educatie; d) O retea de adrese ale persoanelor profesioniste sau amatoare, capabile de servicii educative diferite chiar la nivelul unui anuar.

11

In comditiile societatii contemporane , dezvoltarea educatiei nonformale angajeaza noile mass-media care intervin din ce in ce mai mult in sprijinul educatiei: presa scrisa, radio-televiziunea, sistemele de retele video si de calculatoare- cu profil scolar, universitar, etc. Aceste mijloace, perfectionate si modernizate din punct de vedere tehnologic, vizeaza nu numai difuzarea surselor educatiei, ci , in primul rand, determinarea unui tip superior de invatare prin asumarea unor obiective-continuturi si metotdologii adecvate, valorificate de cadre didactice specializate in proiectarea si realizarea instruirii nonformale. Obiectivele specifice acestui tip aparte de instruire nonformala vizeaza: ridicarea nivelului genereal al educatiei prin difuzarea programelor in scoli isolate sau incadrate necorespunzator; ridicare nivelului de pregatire a cadrelor didactice, din unele scoli sau zone, prin calitatea exemplara a modelelor pedagogice propuse; extinderea proceselor de invatare sistematica pana la nivelul organizarii programelor universitare prin intermediul televiziunii; completarea cunostintelor in domenii care solicita un grad ridicat de operativitate a informatiei: limbi straine, stiinte socioumane, matematica, biologie, tehnologie, etc; stimularea alfabetizarii functionale in domenii productive care solicita perfectionarea si chiar (re)-calificare profesionala continua. 9. Educatia informala Educatia informala reprezinta ansamblul influentelor pedagogice exercitate spontan si continuu asupra personalitatii umane la nivelul familiei, localitatii, strazii, (micro)grupurilor sociale, mediului social (cultural, professional, economic, religios etc.), a comunitatii (nationale, zonale, teritoriale, locale) a mass-mediei (presa scrisa, radio-televiziune etc.) Educatia informala nu angajeaza o activitate/ actiune pedagogica bazata pe institutionalizarea corelatiei subiect- obiect. Acest fapt o deosebeste fundamental de educatia formala (bazata pe actiunea pedagogica de tip formal) si de educatia nonformala (bazata pe actiune pedagogica de tip nonformal). Educatia informala evolueaza in plin camp psiho-social, preluand direct sau indirect influentele cu efecte pedagogice rezultate din contextul situatiilor si al activitatilor cotidiene care nu isi propun in mod deliberat atingerea unor teluri de ordin eductiv (Cerghit, Ioan in Curs de pedagogie, coordinator: Ceghit Ioan; Vlasceanu Lazar, 1988, p.28). Specificul educatiei informale consemneaza doua tendinte contradictorii: a) diminuare functiei formative in conditiile inexistentei unei actiuni pedagogice organizate sistematic, la nivel functional-structural; b) accentuarea functiei informative, in conditiile extinderii (re) surselor de influenta pedagogica, dezvoltata in societatea moderna si postmoderna, contemporana. Influentele pedagogice spontane disponibile pe tot parcursul existentei umane, conditioneaza procesul de acumulare a unor cunostinte, capacitate si comportamente care probeaza resursele educatiei informale in plan cognitiv, afectiv, socioprofesional. In aceasta perspectiva sistemele (post) moderne de invatamant asigura valorificarea experientelor de viata a elevilor, studentilor, adultilor etc., angajate la nivelul planului de invatamant, a programelor si manualelor scolare/universitare elaborate pe criteriile pedagogice curriculare. 12

In conditiile societatii contemporane, postindustriale aria de influente educatiei informale inregistreaza o crestere substantiala, constanta, sustinuta de o masa informationala enorma ca volum dar eterogena, foarte variata si inegala de la zi la zi si de la persoana la persoana (Vaideanu, George, 1988, p.232, 233). Pe de alta parte, ascensiunea mass-mediei, cu implicarea mijloacelor tehnologice de varf, generalizeaza fenomenul de suprainformare si de hiperstimulare senzoriala, care atinge proportii greu controlabile pedagogic, in special in cazul posturilor de televiziune prin cablu, emisiunilor de radio pe unde ultrascurte, retelelor de calculatoare/internet etc. Influentele pedagogice tipice educatiei informale pot fi grupate la nivelul a doua coordinate orientative: a) influente neorganizate, spontane, difuze, eterogene, cantitative, neselectate, neprelucrate provenite si giferite medii sociale: familie, strada, cartie, localitate, (micro)grup etc.; b) influente organizate, transmise de la nivelul unor institutii mass-media, care le proiecteaza si le orienteaza insa din perspectiva altor instante si interese decat pedagogice (Cucos, Constantin, 1996, p.36). Aceasta ultima categorie de influente mass-media se deosebeste fundamental de actiunea pedagogica organizata deliberat in cazul unor programe specifice institutionalizate la nivelul presei, radioului, televiziunii, etc. scolare sau universitare. Extinderea institutiilor mass-media, fenomen specific societatii contemporane, plaseaza educatia informal ape terenul unei performante paradoxale. Pe de o parte, ea precede si depaseste ca durata, continutul si modaliatati de insinuare, practicile educatiei informale (ibidem). Pe de alta parte, educatia informala ramane in limitele unor sfere de influente care, prin largirea lor, devin tot mai aleatorii in lipsa unor scopuri si efecte pedagogice directe, specifice actiunii educationale de tip formal sau informal. Deschiderea educatiei informale evidenteaza cresterea continua a influentelor pedagogice realizate in special prin intermediul mass-mediei. Valorificarea lor presupune elaborarea unor raspunsuri semnificative la nivelul urmatoarelor intrebari-problema: a) Cat din informatia perceputa devine cultura, adica informatie prelucrata si integrata in ansambluri (?); b) In ce masura elementele invatate in cadrul informal sustine optiunile si deciziile individuale si sociale (?); c) Care este beneficul formative produs in timpul celor 4-6 ore zilnice de vizionare a televiziunii (?); d) Ce procent din imaginile s-au datele percepute informal sunt (re) actualizate in dezbateri si analize, inainte de a patrunde in depozitul imens al uitarii (?) vezi VAideanu, George, 1988, p.233, 234. Raspunsurile pedagogice posibile si necesare, valorifica doau fenomene social obiective: a) cresterea permanenta a potentialului informativ general al educatiei/instruirii informale realizate prin mass-media; si apoi de situarea educatiei /instruirii formale (realizata prin mass-media) in avangarda informatiei, in raport cu actiunile educatiei/instruirii formale si nonformale vezi transmiterea imediata a noutatillor din stiinta (de exemplu: cucerirea cosmosului, primul pas pe luna etc.) si din viata sociala (de exemplu: evenimentele politice, economice, culturale etc. prezentate zilnic, la scara universala). Aceste doua fenomene solicita o mediere pedagogica atenta si permanenta, realizabila prin intermediul institutiilor, specializate in proiectare unor actiuni specifice de educatie/instruiere formala si nonformala, care valorifica influentele pedagogice si experientele de viata, acumulate la nivel de educatie/instruire informala. 13

14