Autoeducatia

De-a lungul secolelor, dar mai ales in ultimele decenii, au fost elaborate numeroase
lucrari care abordeaza aceasta problema, din numeroase unghiuri de vedere: sociologic,
pedagogic, filosofic, psihologic, etc.

Dificultatea definirii acestui concept rezida si in corelarea foarte stransa care exista intre
acesta si alte concepte fundamentale ale pedagogiei: educatie, instruire, autoeducatie, educatie
permanenta, ca sa le enumeram doar pe cele mai semnificative in acest context, ele reflectand
procesul foarte complex de formare si evolutie spre autodeterminare a fiintei umane.

Din punct de vedere etimologic, termenul de autoeducatie isi are originea in: autos(gr.),
semnificand (prin) sine insusi, si educatio (lat.) cu intelesul crestere, formare, ridicare, etc.

In semnificatia sa originara, autoeducatia semnifica educatie prin sine insusi. In definirea

acestui concept trebuie sa incercam delimitarea sa de alte concepte „inrudite”.

Autoeducatie-autoinstruire – autoinstruirea desemneaza actiunea de a invata singur, fara

ajutor, fara profesor. A. Barna (1989) considera ca autoinstruirea sau autodidaxia desemneaza
doar un aspect, o latura, o dimensiune a autoeducatiei vizand dobandirea relativ independenta a
cunostintelor, aspect care, desi foarte important, nu acopera in intregime semnificatia conceptului
de autoeducatie.

Atunci cand educatia se infaptuieste autodeterminat, sub forma autoeducatiei, cei doi poli
ai actiunii educationale – subiectul si „obiectul” - se suprapun, iar obiectul educatiei se
transforma in subiect al propriei sale formari/deveniri. Subiectul actiunii educationale isi
(auto)propune scopuri si obiective, isi (auto)organizeaza activitatea de invatare, isi
(auto)evalueaza performantele obtinute. Autoeducatia inseamna autodeclansarea actiunii de
invatare/educare, este o actiune a individului asupra lui insusi, astfel incat autoeducatia
dobandeste urmatoarele note definitorii: este constienta, sistematica, planificata, orientata spre
scop, profund motivata. (I. Nicola, 1996, p. 38)

Autoeducatia vizeaza toate dimensiunile dezvoltarii personalitatii. Daca este vorba despre
invatare de cunostinte, atunci ea imbraca forma autoinstruirii (autoinformarii), daca conduce la
transformari in sfera de personalitate, atunci vorbim despre autoformare (morala, estetica, fizica,
etc).

Autoeducatia-educatia permanenta – se afla intr-o relatie de complementaritate, in sensul

ca educatia devine permanenta numai prin autoeducatie. Pregatita si stimulata de educatie,
autoeducatia ii confera acesteia atributul de permanenta, pentru ca ii asigura conditiile esentiale
(tehnici de munca, capacitati, deprinderi, motivatie, atitudini, etc)

Autoeducatia – independenta in activitate – nu se suprapun, desi independenta in

activitate exercita o influenta pozitiva asupra formarii personalitatii umane; in acelasi timp, nu
orice activitate independenta este orientata in mod constient spre autoperfectionare, sub efectul
eforturilor proprii.

Autoeducatie- educatie - Este evident ca autoeducatia nu se impune de la sine in plan

comportamental si atitudinal. Ea este rodul, efectul educatiei, ca actiune externa asupra
individului, intre educatie si autoeducatie existand un raport de interdependenta. Daca educatia
declanseaza transformari la nivelul personalitatii umane prin actiuni intreprinse din exterior,
autoeducatia conduce la finalitati transformatoare prin actiuni autoimpuse, ca expresie a unor
aspiratii si a unui efort voluntar. Educatia ca „ajutor pentru autoajutor” trebuie sa creeze o baza,
un fundament informational si de tehnici de invatare, un sistem de deprinderi intelectuale si de
actiune care sa permita asumarea de catre individ a unor teluri autoformative. In acelasi timp,
autoeducatia nu este o continuare a educatiei de tip scolar. Ea reprezinta o schimbare de raporturi
ale fiintei umane cu lumea si cu sine insusi, manifestandu-se atunci cand acumularile educative
permit individului sa preia initiativa si responsabilitatea desavarsirii sale. Autoeducatia este un
rezultat, o continuare si o desavarsire a educatiei. In egala masura, autoeducatia transforma
educatia in educatie permanenta.

Formarea si desavarsirea personalitatii umane este un proces indelungat si complex in

care cerintele externe, exercitate de factorii educationali (familie, scoala, alte institutii,
organizatii, grupuri formale sau/si informale) si cele interne se intrepatrund in mod permanent,
schimbandu-si rolurile si ponderea in functie de stadiul dezvoltarii. Transformarile care se
realizeaza in pragul adolescentei determina ca intreaga conduita sa fie dirijata din ce in ce mai
mult din interior, sa fie autodeterminata. G.W.Allport (1981) arata ca in adolescenta se produce
acel salt calitativ in dezvoltarea constiintei de sine care permite si stimuleaza declansarea
preocuparilor de autoperfectionare. Aceste transformari il determina pe adolescent sa se
descopere, sa se priveasca cu alti ochi, il fac sa-si indrepte atentie spre viitor.

Preocuparile pentru autoeducatie pot sa apara si mai tarziu, in anumite momente-cheie ale
vietii:
 intrarea intr-un nou grup, colectiv de viata sau munca
 incredintarea unor responsabilitati
 inregistrarea unui succes/esec in activitate, etc

Astfel de momente pot determina autoreflectii, comparatii intre nivelul actual al

activitatii, conduitei si al pregatirii, cu cel impus de noua situatie. Acest proces autoreflexiv se
manifesta numai la un anumit moment al evolutiei constiintei de sine, cand se poate constientiza
si accepta decalajul dintre ceea ce este si ceea ce trebuie sa fie.

Determinarea interna a (auto)educatiei nu trebuie inteleasa in sensul minimalizarii

importantei influentelor externe. Este vorba doar despre un anumit nivel de maturitate, de
responsabilitate sporita fata de propria persoana care pot determina/declansa angajarea pe drumul
dificil dar plin de satisfactii al autoperfectionarii; un nivel de maturitate al persoanei cand
influentele exterioare sunt filtrate si prelucrate, acceptate sau inlaturate in functie de valorile
dupa care se conduce subiectul.
 Astfel, autoeducatia poate fi definita ca fiind acea modalitate de realizare a educatiei de
sine in care cerintele externe nu mai actioneaza ca factori constrangatori, ca forte straine de
aspiratiile si interesele proprii. Prin autoeducatie are loc trecerea din imperiul necesitatii, in
imperiul libertatii (educatia ca necesitate inteleasa). Putem considera autoeducatia ca reflectare a
acelei etape in dezvoltarea personalitatii cand cerintele externe sunt interiorizate in cerinte
proprii, devenind cerinte interne.

Printre metodele utilizate in autoeducatie putem enumera: deviza, jurnalul intim,

autoobservatia, autonaliza, autocontrolul, autoraportul, autoconvingerea, autoexersarea,etc (A.
Barna, 1989, p. 71-162) Dupa cum putem observa, aceste metode presupun interiorizarea unui
sistem metodologic utilizat in activitatea educationala ca activitate externa, de actiune
transformatoare a unei fiinte umane asupra altei fiinte umane.
Problema care se ridica atunci cand analizam autoeducatia este aceea a momentului in care fiinta umana incepe sa aiba preocupari in acest sens. Care
este varsta la care apare, se manifesta tendinta si/sau dorinta de autoeducatie? La ce varsta individul devine capabil sa transpuna in practica, sa
realizeze cerintele autoeducatiei, sa ia in stapanire procesul autoeducatiei? Luand in considerare cele doua aspecte mentionate, si anume,
dorinta/intentia, pe de o parte, capacitatea de realizare a ei, pe de alta parte, majoritatea specialistilor plaseaza momentul aparitiei si intensificarii
preocuparilor vizand autoeducatia la sfarsitul preadolescentei si inceputul adolescentei. (I. Nicola, A. Barna, I. Comanescu, s.a.) Este momentul in care se
produce saltul transformator in sfera de personalitate (in plan intelectual, afectiv-motivational, atitudinal), a constiintei de sine, conditii psihologice
indispensabile pentru declansarea preocuparilor de autoeducatie. Este debutul a ceea ce I. Comanescu (1998, p. 71) denumeste a fi „inraurire
autopropulsata”. Acest impuls spre autodeterminare in plan educational va conduce la redimensionarea conceptului de educatiei, la considerarea ei ca act
creator sau autocreator. Autorul pune in relatie autoeducatia cu educatia permanenta, considerand autoeducatia mijloc de realizare a educatiei
permanente.

Autoeducatia si eficienta actiunilor intreprinse depinde de o serie de conditii:

 nivelul de dezvoltare a constiintei de sine
 calitatile volitive necesare finalizarii actiunilor autoformative, rezistentei
la tentatii, implicata in „lupta motivelor”
 stapanirea tehnicilor de munca intelectuala
 natura si complexitatea scopurilor fixate, etc

In lucrarea „In puterea noastra autoeducatia”, A. Barna prezinta numeroase exemple care
demonstreaza modul in care se poate proiecta un program de autoeducatie. Astfel, este ilustrat
programul de formare a caracterului al savantului si omului politic american B. Franklin. Redam
acest program pentru valentele formative pe care le poate avea si acum, dupa atatia ani de la
conceperea si aplicarea lui: (dupa A. Barna,1989, p. 74)

„Mi-am facut o cartulie de 13 pagini, purtand fiecare in cap numele unei virtuti. Am liniat
apoi pagina cu cerneala rosie, stabilind sapte coloane, una pentru fiecare zi a saptamanii, punand
in capul fiecarei coloane litera initiala a fiecarei zile. Am tras apoi treisprezece linii transversale,
la inceputul carora am scris litera initiala a fiecareia din cele treisprezece virtuti. Pe aceasta linie
si in coloana fiecarei zile, faceam un mic semn (plus sau minus) cu cerneala, pentru a nota
greselile pe care, dupa opinia mea, recunosteam ca le facusem impotriva acelei virtuti. (Tabelul
nr. 3)

M-am hotarat sa dau, in mod succesiv, fiecarei virtuti o saptamana de atentie serioasa.
Astfel, marea mea grija, in timpul primei saptamani a fost sa nu fac cea mai mica greseala
impotriva cumpatarii, lasand toate celelalte virtuti sa mearga dupa voie, dar insemnand in fiecare
seara greselile zilei. Daca dupa prima saptamana ma credeam destul de intarit in practica primei
virtuti si destul de departe de influenta defectului opus, incercam sa extind atentia asupra celei de
a doua; procedand asa pana la ultima, puteam sa fac o cursa completa in treisprezece saptamani
si sa o reincep de patru ori pe an.”

Tabelul nr. 3 – Graficul virtutilor

CUMPATAREA

„Sa nu mananci pana la ghiftuire,

sa nu bei pana la ameteala.”

D L M M J V S

CUMPATAREA

Tacerea X x X
Randuiala Xx x x x X
Hotararea x x X
Economia x x
Silinta x

Sinceritatea
Dreptatea
Stapanirea de sine
Curatenia
Seninatatea
Castitatea
Umilinta

Redam si lista celor 13 virtuti, asa cum le-a definit Franklin:

 Cumpatarea – Sa nu mananci pana la ghiftuire, sa nu bei pana la
ameteala.
 Tacerea – Sa nu spui decat ceea ce poate folosi altora sau tie insuti,
sa te feresti de conversatia usuratica.
 Randuiala – Sa-ti asezi fiecare lucru la locul lui, sa-ti indeplinesti
fiecare treaba la timpul ei.
 Hotararea – Sa te hotarasti a face ceea ce trebuie, sa infaptuiesti
negresit ceea ce ai hotarat.
 Economia – Sa nu cheltuiesti decat pentru a face bine altora sau tie
insuti, sa nu irosesti nimic.
 Silinta – Sa nu pierzi timpul, sa faci mereu ceva folositor, sa
renunti la orice actiuni inutile.
 Sinceritatea – Sa nu te folosesti de inselaciuni daunatoare, sa
cugeti drept si neprihanit; si daca vorbesti, sa vorbesti ca atare.
 Dreptatea – Sa nu nedreptatesti pe nimeni facandu-i vreun neajuns
sau omitand sa-i dai ceea ce i se cuvine.
  Stapanirea de sine – Sa te feresti de extreme; sa te straduiesti a nu
te lasa ofensat de insulta pe cat crezi ca merita.
 Curatenia – Sa nu ingadui nici o lipsa de curatenie a corpului, a
vesmintelor sau a locuintei.
 Seninatatea – Sa nu te lasi tulburat de nimeni sau de intamplari
obisnuite ori inevitabile.
 Castitatea – Rareori sa folosesti dragostea in alte scopuri decat cele
ale sanatatii si procrearii si niciodata pana la prostire, molesire sau
pana la vatamarea linistei sau reputatiei tale ori a altuia.
 Umilinta – Imita-l pe …Socrate.
„Dupa cum un om care vrea sa-si curete gradina – spune in continuare Franklin - nu incearca sa smulga toate ierburile stricatoare dintr-o data, ci incepe
mai intai cu o portiune limitata, pentru a nu trece la alta decat cand a terminat lucrul la prima, tot asa speram sa gust placerea imbucuratoare de a vedea
in paginile mele progresul pe care il faceam intr-o virtute prin micsorarea succesiva a numarului de semne, pana ce in fine, dupa ce incepusem de mai
multe ori, am avut fericirea sa gasesc carnetul alb de tot, dupa un examen continuu de treisprezece saptamani.”(Franklin, B.,1976, dupa A. Barna, 1989,
pp. 74-76)

Valoarea practica a unui astfel de sistem de lucru, de autoeducatie este evidenta. Nu este
nevoie decat de…. hartie, cerneala rosie si… un inventar de calitati!
Autoeducatia inseamna si invatare continua, centrata pe autoorganizare, pe reglari venite din interior, pe cresterea autonomiei, a responsabilitatii celui
care se educa. Invatarea trebuie sa devina un prilej de autocreatie permanenta, „invatarea trebuie sa incorporeze in sine mijloacele prin care se va putea
perpetua, ramanand de-a lungul anilor eficienta si benefica”. (G. Vaideanu, 1988, p. 154) A. Barna (1989, p.26) subliniaza ca „astazi se acrediteaza tot
mai mult ideea ca nu exista educatie fara autoeducatie, ca educatia facuta prin altii nu mai poate fi conceputa in afara educatiei prin sine insusi, ca
menirea educatiei consta in a pregati fiinta umana pentru continuarea vietii prin eforturi proprii pe tot parcursul vietii”. Astfel, autoeducatia devine una
din caile prin care se realizeaza educatia permanenta.