Eseu reflexiv

Motto:
,,Educatia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare si
moralizare a omului, iar scopul educatiei este de a dezvolta in individ toata
perfectiunea de care este susceptibil.”
KANT

Campul educational este unul specializat cu reguli proprii de functionare care

segmenteaza spatiul social. Multa vreme, campul educational a fost relativ static si a
fost dominat de patru mari domenii educationale si anume: educatia intelectuala,
morala, estetica si fizica. In multe privinte, acestea constituie si astazi structura de
baza a campului educational, indeosebi a celui scolar. Fiecare dintre ele a suferit de-
a lungul timpului schimbari important in planul finalitatilor, continuturilor si
modalitatilor de realizare.
Scoala este o organizatie sociala care influenteaza si transforma viata
membrilor sai. Este o organizatie care produce si produce invatare, care reproduce
normele si valorile deja existente, dar, in acelasi timp stimuleaza inovatia si
progresul. Scoala modeleaza comportamentul uman prin instituirea unor reguli a
caror respectare este sanctionata prin recompense si pedepse.
Rolul cadrului didactic care este unul de moderator, organizator al
experientelor de invatare ale elevilor, proiectant al unui mediu educational adecvat
pentru stimularea continua a invatarii spontane a acestora. Un factor important il
constitue relatia pedagogica, vazuta ca o premisa a construirii autonomiei elevului.
Un profesor care isi exercita adecvat autoritatea de care dispune, stimuleaza
construirea autonomiei elevului, dupa cum manifestarea autonomiei elevului este
posibila in contextul pedagogic construit de acel profesor.
Responsabilitatea didactica este una dintre sarcinile morale ale profesorului
si probabil cea mai importanta dintre acestea. Responsabilitatea coreleaza cu
luarea de decizii. In cazul in care profesorul dispune de suficienta autonomie el are
mai multa libertate sa decida daca solutia pe care o adopta este cea mai buna; altfel
spus, autonomia este foarte strans legata de responsabilitate.
Personalitatea, comportamentul, competenta profesionala, responsabilitatea si
etica profesorului, aratate partial mai sus, devin – inevitabil, in unitatea lor – model
receptat de cei carora le faciliteaza actul invatarii.
 Desigur si in priveste celalalt participant din binomul educational cursantul se
impun termeni noi de analiza. In cazul nostru, la nivelul specializarii preuniversitare,
mijloacele didactice, exigentele pedagogice si potentialitatile psiho-cognitive care se
confrunta sunt, fara indoiala, de analizat si interpretat cu mai multa minutie.
In grupul de invatare fiecare participant vine cu „repertoriul sau”- mobilitatea
cognitiva proprie, bagajul informational achizitionat, abilitatile sale de negociere a
sensurilor exersate deja, experienta/putinta sa de persuadare (=convingere a
celuilalt), de acceptare a celuilalt si a pozitiilor lui. „Confruntarea” este, desigur,
inegala, cand e vorba de relatia profesor-cursant, dar ea poate fi apropiata sau
armonizata; am sublinia – trebuie apropiata si armonizata.
In raportul profesor-elev, profesorul apare si se manifesta ca exponent al
autoritatii a carei misiune este de a aduce structura interna a personalitatii si
comportamentul elevului cat mai aproape de etaloanele prescrise social. actiunea
sa implica, inevitabil, si o nota de constrangere a carei forma de exercitare insa,
trebuie sa fie cat mai voalata. La randul sau, elevul intra in aceasta relatie cu
consemnul clar de a da ascultare profesorului, de a depune un efort voluntar
sustinut pentru a invata si a face dovada unei pregatiri la nivelul cel putin acceptabil.
Profesorul devine o autoritate fata de elevii sai atunci cand acestia din urma
accepta ce li se spune ca fiind adevarat si adopta decizii care produc schimbari in
comportamentul elevilor. Exista si cazuri in care elevii nu recunosc autoritatea
profesorului din diferite motive.
Analiza problematicii societatii contemporane si identificarea ca atare a
acestora au condus la constituirea unor modalitati specifice de raspuns a educatiei,
prin aparitia „noilor educatii” sau a unor noi tipuri de continuturi: educatia pentru
pace, educatia ecologica, educatia pentru participare si democratie, educatia pentru
schimbare si dezvoltare, pentru comunicare, interculturala, pentru timpul liber, etc.
Toate aceste noi dimensiuni ale activitatii educationale, care se obiectiveaza
in noi obiective si continuturi , noi atitudini si comportamente specifice, noi modalitati
si medii/contexte de formare/influentare a personalitatii nu pot fi concepute decat prin
considerarea educatiei ca o permanenta a vietii individuale. Iar educatia permanenta
inseamna valorificarea si integrarea influentelor care provin din cele mai diferite
surse, dinspre factori cu actiune complementara scolii ca institutie destinata pregatirii
tinerei generatii.