Relevanța paradigmei învățământului centrat pe elev.

Educaţia este o activitate social- umană, complexă, care se realizează printru-un lanţ
nesfârşit de acţiuni exercitate în mod conştient, sistematic şi organizat între un subiect
individual sau colectiv care acţionează asupra unui obiect individual sau colectiv în vederea
transformării acestuia din urmă într-o persoană active şi creatoare, corespunzătoare atât
condiţiilor social- istorice prezente cât şi particularităţilor individuale.
Educaţia, fiind rezultatul acţiunii oamenilor are un caracter finalist. Ea poate fi studiată în
funcţie de intenţiile urmărite şi rezultatele obţinute. Finalităţile educaţiei, se urmăresc a fi
atinse în cadrul unui proces amplu numit şi proces de învăţământ. Procesul de învăţământ se
defineşte drept o activitate instructiv- educativă graţie căreia elevii sunt înzestraţi cu un sistem
de cunoştinţe, priceperi, deprinderi, capacităţi, competenţe, pe baza cărora ei dobândesc:
cunoaşterea ştiinţifică a realităţii, îşi formează concepţia despre lume, convingerile morale,
trăsăturile de caracter, aptitudinile de cunoaştere, cercetare şi creaţie. Acest proces cuprinde
trei mari componente: un flux de intrare, procesul şi un flux de ieşire. Toate aceste trei
componente au ca scop principal individul, elevul şi urmărirea dobândirii de priceperi,
abilităţi care la finalul acestui amplu proces să-i permită elevului o uşoară integrare în viaţa
socială şi profesională.
Paradigma constructivistă în educație a condus la schimbări majore, vizibile la nivelul mai
multorcomponente ale sistemului și procesului de învățământ. În primul rând,
constructivismul pune într-o nouă luminămodul în care elevul învață, felul în care acesta își
însușește cunoștințele și participă la acest proces.
Constructivismul susține că în dezvoltarea intelectuală a elevului rolul cel mai important îl
joacă acțiunea, cunoașterea fiind considerată legată de acțiunea subiectului uman (elev)
asupra obiectelor. De asemenea, se consideră că în dezvoltarea intelectuală un rol important îl
au legăturile pe care subiectul le stabilește cu alți covârstnici (persoane de aceeași vârstă), dar
și cu adulți.
Până la momentul apariției constructivismului , paradigma tradițională în educație îl vedea
pe elev ca un simplu receptor al cunoștințelor transmise de cadrul didactic. Profesorul avea cel
mai important rol, el fiind deținătorul cunoașterii pe care elevul trebuia să o însușească.
Adoptarea paradigmei constructiviste are consecințe asupra întregii activități didactice,
influențând proiectarea didactică, alegerea strategiilor, alegerea metodelor și mijloacelor de
instruire, precum și a formelor de evaluare. Constructivismul înseamnă o regândire a rolurilor
cadrului didactic și elevului. Astfel, elevul devine actorul cel mai important, iar cadrul
didactic are rolul de a-l ajuta în procesul de învățare prin construirea unor contexte adecvate,
care să faciliteze învățarea. De la aceste noiroluri apare conceptul de învățare centrată pe elev.
Învățarea centrată pe elev descrie modalități de a gândi despre învățare și predare, ce pun
accentul pe responsabilitatea elevului pentru activități de genul planificării, învățării,
interacțiunii cu profesorii și alți elevi.
 Învățarea centrată pe elev se referă la situația în care elevii lucrează atât în grupuri, cât și
individual pentru a explora probleme și a procesa activ cunoștințele, mai degrabă decât a fi
receptori pasivi ai acestora.
Centrarea pe elev pornește de la ideea că fiecare elev este unic, fiind o abordare complexă,
ce necesită construirea în timp real a unei experiențe de învățare pozitive și semnificative,
într-o relație democratică.
Experiențele de învățare pozitivă se definesc prin faptul că orice elev are o serie de puncte
forte, pe care profesorul le va valorifica pentru a-l ajuta să învețe activ. Astfel, atunci când
greșește, vor fi scoase în evidență aspectele bine făcute și i se va explica elevului ce a greșit și
cum ar putea să facă mai bine. Educația pozitivă înseamnă a-i crea elevului încredereîn sine și
a-l ajuta să valorifice potențialul pe care îl are.
Principii ale învățării centrate pe elev.
Principiile care stau la baza învățării eficiente centrare pe elev sunt:
-accentul activității de învățare este pus asupra celui care învață (elevul), și nu pe profesor;
-recunoașterea faptului că procesul de predare în sensul tradițional al cuvântului nu este decât
unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să învețe;
-accentul activității de învățare este pus asupra celui care învăța (elevul), și nu pe profesor;
-recunoașterea faptului că procesul de predare în sensul tradițional al cuvântului nu este decât
unul dintre instrumentele care pot fi utilizate pentru a-i ajuta pe elevi să învețe;
-rolul profesorului este acela de a administra, facilita, modera procesul de învățare al elevilor
cu care lucrează;
-recunoașterea faptului că, în mare parte, procesul de învățare nu are loc în sala de clasă și nici
atunci când cadrul didactic este de față;
-înțelegerea procesului de învățare nu trebuie să aparțină doar profesorului, ea va fi
împartășită și elevilor;
-profesorul va încuraja și facilita implicarea activă a elevilor în planificarea și administrarea
propriului lor proces de învățare prin proiectare structurată a oportunităților de învățare atât în
sala de clasă, cât și în afara ei;
-elevii pot învăța individual, dar și colaborativ;
-elevii pot învăța în moduri foarte diferite.
În concluzie, pot spune că ceea ce face ca învăţământul contemporan să fie centrat pe elev
sau nu este viziunea cadrului didactic asupra a ceea ce reprezintă el pentru viitorul elevilor
săi, dar şi a societăţii. Un dascăl care face totul din dragoste pentru meseria pe care o practică,
dar şi pentru elevii săi va face tot posibilul pentru a se încadra în cerinţele, de multe ori
inutile, impuse de învăţământ şi va urmări mereu doar dezvoltarea pe toate planurile a elevilor
săi, astfel încât aceştia să poată la rândul lor, la un moment dat să aplice tot ceea ce au învăţat
de la învăţătorii şi profesorii lor atât pe plan social, cât şi profesional.
Bibliografie:
Prof.univ.dr. Lurențiu Șoitu, Prof.dr. Rodica Diana Cherciu (2006), Strategii educaționale
centrate pe elev, București