Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea Babeş Bolyai

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei

Specializarea: Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar

TEMA 1
Educație interactivă

Soporan (Sălcudean) Maria Valentina

Anul III

Forma de învăţământ: ID

Extensia Târgu Mureş

2019
1. Explicaţi rolul libertăţii elevului în procesul didactic. Identificaţi şi potenţialele pericole
care ar putea apărea în situaţii extreme.

Libertatea elevului, în procesul didactic, a devinit o condiție a realizării unui învățământ de


calitate, odată cu introducerea în curriculumul educațional, la toate nivelele de vârstă, a principiului
fundamental : ”Principiul educației centrate pe copil”.

În paradigma tradiționalistă, profesorul era poziționat în centrul procesului de învățământ,


iar strategia educației tradiționale se baza pe producția de masă, axându-se pe învățarea elevilor
într-o manieră fixă, rigidă, cu pretenția ca aceștia să se adapteze sistemului.

Prin metodele traditionale profesorul informează elevii, ei fiind obiectul instruirii si nu


subiectul procesului educativ. Principala metodă de educare a gândirii în învăţământul tradiţional o
constituie expunerea profesorului, completată cu studiul individual al elevului. Această metodă a
fost criticată, susţinându-se că ea nu favorizează legătura cu practica. Lipsa de legătură cu realitatea
vine de la atitudinea elevilor: ei asistă pasiv la expunere, pe care ştiu că trebuie să o memoreze și să
o repete, aşadar, forma clasică a învăţământului dezvoltă puţin gândirea elevilor.

Datorită informațiilor descoperite în ultimii ani, referitoare la psihologia copilului și la


modul în care copiii își formează reprezentările despre realitate și maniera în care asimilează și
interiorizează informațiile, s-a pus un accent tot mai mare pe educația centrată de copil. Deci, în loc
să primească în mod pasiv informații și să le reproducă, elevii secolului XXI care studiază într-un
mediu academic personalizat primesc un rol activ în procesul de învățare, contribuind ei înșiși la
buna lor formare. Dacă în trecut, dascălul decidea totul cu privire la procesul instructiv-educativ,
acum el trebuie să devină doar un liant în formarea elevului, un suport pentru dezvoltarea
autonomiei şi pentru formarea în spiritul responsabilităţii şi culturii civice. Elevii au posibilitatea să
colaboreze cu profesorii, înlesnindu-se astfel o legătură apropiată și deschisă cu cadrele didactice.
Acest model de învățare stimulează implicarea, performanța și încununarea cu succes a eforturilor
educaționale.

Putem considera astfel centrarea pe elev ca fiind o cale de abordare a procesului instructiv-
educativ ce are ca finalitate valorificarea optimă a elevului ca subiect al învăţării. Centrarea pe elev
este o strategie activă, ce necesită construirea în timp real a unei experienţe de învăţare pozitivă şi
semnificativă, într-o relaţie democratică.
Odată cu această relație democrată profesor-elev, intervine o anumită libertate a elevului în
procesul didactic. Rolul acestei libertăți, este de a responsabiliza și implica elevul, în procesul
instructiv-educativ, iar direcțiile urmărite prin acordarea acestei libertăți, din punctul meu de vedere,
sunt acestea:
– să fie capabil să se expime pe sine, să aiba încredere în sine, dar să fie conștient de limitările
sale dar și de capacitatea de a le depăși.
– Să comunice, adecvat, empatic, asertiv, valorificând informațiile primite de la interlocutor
păstrându-și autenticitatea punctului propriu de vedere.
– Să participe activ la instruire/autoinstruire, respectiv dezvoltare/autodezvoltare, să renunțe la
zona de confort indusă de cunoscut, la anxietatea produsă de necunoscut și să caute soluții,
să colaboreze cu ceilalți, să valorifice experiențe diverse și să continue procesul de instruire
și dezvoltare permanent.
– Să gestioneze corect timpul alocat instruirii și autoinstruirii, să folosească timpul productiv
și creativ în acest scop, fără constrângeri exterioare, fără control sau sancțiuni.
– Să fie activ în relația sa cu profesorii și colegii, să își exprime părerile fără teama de a fi
judecat sau de a greși.
– să ia decizii în ceea ce-l priveşte, să aleagă prin implicare în proces și în cunoştinţă de cauză,
prin acceptarea posibilităţii de a greşi şi a obţine rezultate atât aşteptate cât şi, neaşteptate,
posibil neplăcute, prin angajamentul de a suporta demn consecinţele negative ale propriilor
decizii.
Potențialele pericole ale acordării libertății elevilor în procesul didactic, ar putea fi:
– Un profesor cu un stil de predare laisez-faire, ar putea pierde controlul elevilor. Din punctul
meu de vedere, profesorul trebuie să traseze niște limite clare în care se desfășoară această
libertate a actului educațional.
– Trebuie identificate elementele motivatoare ale fiecărui elev în parte. Unii elevi se simt
confortabil și se pot dezvolta într-un mediu liber, dar alții se simt oarecum motivați de
constrângere, și au nevoie de o direcție clară de acțiune, pentru a performa la capacitatea
maximă.
– Libertatea elevului nu trebuie să ducă la anularea predării metodice a anumitor elemente
esențiale, ci la adaptarea pașilor metodici la specificul personalității elevilor.
– Elevul nu trebuie să confunde libertatea actului didactic cu libertatea de a participa sau nu la
lecție, de a asimila sau nu conținuturile. El trebuie să parcurgă conținuturile, dar în ritmul și
maniera proprie.
În concluzie, sunt de acord cu următorul citat de Friedrich Nietzsche: ”Libertatea înseamnă
să fim responsabili pentru noi înșine”, și asta înseamnă în viziunea mea libertatea elevului în
procesul didactic: responsabilizarea elevului pentru parcursul său didactic, pentru performanțele și
eșecurile sale. Presupune arta de a sădi în mintea și sufletul elevului, dorința de a învăța, a crește și
a se dezvolta, fără constrângeri exterioare.
2. Care sunt premisele realizării unei educaţii constructiviste?

Constructivismul reprezintă una din cele trei mari paradigme ale învățării alături de
behaviorism și cognitivism și este definit de principiile educației centrate pe elev. Pune accentul pe
procesele de interpretare a stimulilor care au loc în mintea elevului, acesta nemaifiind văzut ca un
recipient care absoarbe informațiile în mod pasiv, cunoștințele nu sunt transmise prin simpla citire
sau ascultare, ci prin semnificația personală pe care o acordă elevul stimulilor educaționali. Elevii
își dezvoltă noi cunoștințe în mod activ prin interacțiunile cu mediul. Prin urmare, orice citește,
vede, aude, simte sau atinge elevul este analizat din perspectiva constructelor mentale
existente/cunoștințelor anterioare, dezvoltând și întărind vechile structuri de cunoștințe dacă acestea
pot fi aplicate în structurile de mediu mai largi sau modificându-le pe cele vechi atunci când noile
informații produc o stare de dezechilibru. Învățarea este văzută ca un proces activ și social de
construire de sensuri și sisteme de sensuri pe baza stimulilor senzoriali și este influențată în mare
măsură de limba de comunicare.

Ideea centrală a constructivismului este următoarea: cunoaşterea umană se construieşte


printr-un proces creator şi activ; cei care învaţă îşi construiesc o nouă cunoaştere pe temeliile
învăţărilor anterioare, experimentând şi reflectând asupra experienţelor. Această perspectivă vine să
contrasteze cu cele care privesc cunoaşterea ca pe o simplă transmitere a informaţiilor de la un
individ la altul, în care recepţia/recepţionarea, nu construcţia, este fundamentală. Cunoştinţele
învăţate mecanic sunt lipsite de plasticitate şi nu pot fi utilizate, în mod real, nici în teorie, nici în
practică. Numai posibilitatea de a utiliza cunoștinţele pe plan teoretic şi practic garantează
seriozitatea asimilării, valoarea muncii de predare-învăţare desfăşurate în şcoală.
Cunoaşterea este construită de oameni şi nu există în afara minţii umane. Elevii îşi
construiesc înţelegerea .Învăţarea este un proces activ. Informaţia poate fi impusă din exterior, dar
nu şi înţelegerea; aceasta trebuie să vină din interior. Învăţarea este determinată de o interacţiune
complexă între cunoaşterea existentă a subiecţilor, contextul social şi problema de rezolvat.
Instruirea se referă la asigurarea subiecţilor cu o situaţie de colaborare în care ei să aibă atât
mijloacele, cât şi oportunitatea de a construi o nouă înţelegere.
În acest proces o atenţie deosebită se acordă problemei de rezolvat, elementul căruia i se cere să
stimuleze explorarea şi reflecţia necesare pentru construirea cunoaşterii.
Conținuturile învățării, în concepție constructivistă, au următoarele caracteristici:
– solicită construirea şi testarea unor predicţii
– pot fi rezolvate fără echipamente costisitoare
– sunt relevante şi interesante pentru subiecţi
– evită simplificarea excesivă și reprezintă complexitatea lumii vii,
– pun accent pe solicitările autentice în contexte semnificative,
– oferă medii de învățare naturale și bazate pe cazuri concrete,
– încurajează reflecția critică asupra experienței,
– permit construirea cunoștințelor în funcție de conținut sau context,
– permit construirea în colaborare a cunoștințelor.
Ținând cont de aceste elemente, putem stabili că, premisele unei educații constructiviste sunt
următoarele:
– încurajarea și acceptarea autonomiei şi iniţiativei elevilor
– folosirea unei mari varietăți de materiale, inclusiv date brute, surse primare, materiale
interactive şi încurajarea elevilor să le folosească
– încurajarea elevilor să angajeze dialogul cu educatorul sau cu ceilalţi colegi, a tentativelor
elevului de explorare a cunoaşterii
– angajarea elevilor în experienţe care pun în lumină contradicţii cu informaţia iniţială,
stimulând apoi discuţia
– asigurarea elevilor timpului necesar pentru construirea relaţiilor şi clădirea cunoștințelor
– angajarea activă a elevilor, luarea în considerare a individualităţii lor, a contextului real în
care se află
– reabilitarea rolului elevului în învăţare, a proceselor lui cognitive interne, a subiectivităţii în
interpretare.
– elevii învaţă să-şi construiască propria cunoaştere sub îndrumarea profesorului care este
organizator, facilitator, coordonator.
– elevul are rolul central pentru că el se confruntă cu conflictele cognitive, el formulează
ipoteze, interpretează, în măsura în care comportamentul său vădeşte curiozitate, autonomie,
angajare în căutarea de soluţii.
– învăţarea este tocmai procesul de construire prin care elevul îşi clădeşte o interpretare
personală a experienţei, care este în continuă transformare, restructurare, conectare la noile date,
prin acomodare la cele vechi.
– Învăţarea este holistică, implicând pe lângă factorii cognitivi şi afectivitatea, colaborarea
socială.
În concluzie, abordarea constructivistă a cunoştinţelor este o abordare didactică ce promovează
interacţiunile, (inter)relaţiile şi schimburile intelectuale, verbale, socio-emoţionale şi afective dintre
elev, colegi, profesor şi conţinuturile curriculare şi construirea noii cunoaşteri de către aceştia.
Bibliografie:
1. Bucoș, Mușata. PEDAGOGIE INTERACTIVĂ – Suport Tutorial de curs, Anul de studiu III,
Semestrul 1, Cluj- Napoca, 2019
2. Joiţa, Elena. Instruirea constructivistă – o alternativă. Fundamente. Strategii. Educaţia XXI,
Bucureşti: Ed. Aramis, 2006
3. Oprea, Crenguţa-L. Strategii didactice interactive. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
2009.