Instruirea si modelele instruirii

INSTRUIRE.CARACTERIZARE
Etimologic, termenul de instruire provine din latinescul instruo ce inseamna
aranjament, amenajare, constructie, iar prin extensie reprezinta o constructie in spirit, o
constructie intelectuala.
Instruirea reprezinta un proces, ca si invatarea sau evaluarea si desemneaza comunicarea,
transmiterea unui ansamblu de informatii cu scopul de a produce modificari in planul cognitiv al
unui individ si astfel se genereaza invatarea. Tinand cont de aceasta definitie a instruirii, se poate
spune ca instruirea ar fi predarea cadrului didactic. Instruirea include ansamblul de activitati
instructiv-educative desfasurate de profesor, inclusiv cele care privesc formarea calitatilor
psihice, afective, volitive, caracteriale.
Ansamblul de caracteristici fundamentale ale instruirii nu s-ar putea realiza fara a tine
cont de aspecte importante in ceea ce priveste curriculumul, evaluarea si managementul.
Curriculumul include toate activitatile educative elaborate de scoala si dirijate catre un scop care
poate avea loc fie in interiorul, fie in exteriorul scolii. Una din activitatile educative desfasurate
de scoala este evaluarea, care va ajuta cadrul didactic sa aprecieze functionarea interna a actiunii
educationale, iar in stransa legatura cu acestea se afla managementul care reprezinta un domeniu
de cercetare in stiintele educatiei care studiaza perspectivele de abordare ale clasei cat si
structurile dimensional practice ale acesteia in scopul facilitarii interventiilor cadrului didactic in
situatiile educationale concrete prin exercitiul microdeciziilor educationale.
Tinand cont de componentele educatiei, se pot despinde caracteristici definitorii ale
instruirii precum:

existenta unei bune pregatiri care sa provoace o invatare;

performantele clasei sa fie raportate la obiectivele si convingerile cadrului didactic;
existenta unei relatii intre cadrul didactic si elevi;
accesibilizarea continutului care se presupune ca profesorul il cunoaste si il va
transmite elevului;
generarea invatarii prin instruire, desfasurand actiuni care sa favorizeze invatarea;
realizarea unor activitati in care sa fie evaluat continutul pe care elevul si l-a insusit
sau nu;
infaptuirea unor actiuni care sa vina in sprijinul elevilor care nu si-au insusit
continutul.

Instruirea din punctul de vedere al pedagogiei, reprezinta ansamblul de actiuni

desfasurate de o persoana cu pregatirea necesara (un profesor) pentru a putea invata sau a cultiva
un individ cu scopul de a-i provoca modificari in plan cognitiv, afectiv, psihomotor si nu numai,
de a genera o invatare care sa poata fi utila personalitatii abia formate pentru a raspunde
cerintelor trecute, prezente si de viitor a societatii in care traieste.
Analizarea acceptiunilor date conceptului de instruire a fost determinata de sesizarea
caracterului limitat al instruirii definita ca o actiune de comunicare, de transmitere de cunostinte.
E. Noveanu pornind de la definitia instruirii data de B. O. Smith, care renunta la dihonomia
descriptiv/prescriptiv, mentioneaza patru definitii elaborate:

definitia descriptiva, ce subliniaza ca fundamentala relatia dintre instruire si

invatare, instruirea fiind distribuirea cunostintelor si deprinderilor;
definitia intentionala, in care se recunoaste rolul obiectivelor si al convingerilor
cadrului didactic, instruirea fiind in acest sens o activitate intentionala;
definitia normativa, se centreaza pe analiza principiilor etice si deontologice;
definitia stiintifica, vizeaza descrierea atenta a comportamentelor specifice
instruirii.

Parcurgerea definitiilor mentionate arata ca instruirea este o actiune ce are intentia de a

produce invatare.
Pentru ca o activitate educationala sa poata fi considerata instruire trebuie sa indeplineasca
urmatoarele conditii:

contact direct intre cadru didactic si elev;

asimetrie informationala (profesorul cunoaste materia, elevul nu detine informatiile
respective);
cadrul didactic vrea ca elevul sa fie facilitat in travaliul asimilarii continutului
informational;
prin ceea ce face cadrul didactic determina elevul sa invete continuturile in mod rational;
cadrul didactic trebuie sa releve elevului acele elemente de continut pe care se presupune
ca elevul ar trebui sa le invete;
actiunile cadrului didactic vor continua pana cand elevul incepe sa invete continutul
informational.

Ca sfera, continutul conceptului de instruire este mai mare decat invatarea si mai restransa
in raport cu educatia (S. Cristea,).

MODELELE INSTRUIRII
Profesorul Ioan Cerghitarata ca pot fi conturate cateva modele instructionale elaborate si
aplicate de-a lungul istoriei pedagogiei ( modelele prezentate constituie si dominante ale
didacticii romanesti traditionale ).
Modelul logocentric este cel mai raspandit model de organizare si desfasurare a instruirii
si proneste de la premisa explicativ-stiintifica : stiinta este un produs, rezultat finit si bilant de
adevaruri exprimate intr-un corp de cunostinte; obiectivul fundamental il constituie transmiterea
informatiilor esentiale de catre profesor, modelul fiind centrat pe monopolul absolut al cadrului
didactic. In cadrul acestui model obiectul instruirii il constituie aspectele notionale, logice si mai
ales cantitative, metodele sunt frecvent analitice.
*avantajele modelului constau in faptul ca se poate transmite un volum mare de cunostinte intrun timp relativ redus la un numar foarte mare de elevi ( economicitate); de asemenea, sunt
achizitii ale culturii, valori care nu pot fi transmise decat prin acest canal de comunicare;
*dezavantajele modelului sunt ca acesta genereaza pasivismul elevilor, solicitand prea putine
resurse intelectuale si afective din partea elevilor; formativitatea invatamantului in aceasta
maniera este foarte scazuta: prescurteaza foarte mult procesul de invatare: cunostintele sunt
retinute numai la nivel mnezic, potentialul lor de operationalitate fiind redus; subestimeaza
realitatea i cultiva aspectul livresc al procesului de instruire.
Modelul empiriocentric abordeaza euristic situatia de instruire, privind stiinta ca un
proces si faliliarizand elevii cu logica investigatiei stiintifice, ce tehnicile de cercetare. Elevii
experimenteaza cunoasterea si folosesc pentru procesul de instructive invatarea prin descoperire,
rezolvarea de probleme. In interiorul acestui model invatarea nu este preponderant cognitive cat
mai ales orientate pe experientele subiectului actionale, afective, individuale si sociale. Elevii
se autoevalueaza si isi concept noi problem de invatare. Modelul empirocentric dezvolta
formativitatea contribuind esentialmente la consolidarea operatiilor si proceselor intelectuale.
*avantajele modelului sunt legate de gradul mare de activism metodologic si intellectual la elevi,
de drezvoltarea gandirii creatoare si a inteligentei elevilor;
*dezavantajele modelului sunt legate de consumul mare de timp necesar pentru procesul de
invatare, de consumul crescut de energie intelectuala, de imposibilitatea de acoperire totala a
continuturilor numai prin structurarea empirocentrica.
Modelul tehnocentric este centrat pe eficienta sip e performanta in invatamant, pe
rationalizarea procesului de predare invatare, in sensul descompunerii invatarii in operatiile
sale. Astfel, instruirea devine din perspectiva acestui model o inlantuire de procedee si de tehnici
de lucru, promovand : definirea operationala a obiectivelor, analiza temeinica a continuturilor,
analiza dificultatilor de invatare, instrumentalizarea metodologiei didactice, recurgerea la

evaluarea operationala si feedback. Modelul poate fi considerat un complex de operatii de

inginerie didactica, impulsionat si de dezvoltarea calculatorului.
*dezavantajele modelului constau intr-o supraorganizare a instruirii care poate deveni o frana in
calea creativitatii si spontaneitatii elevului;
*duce la formarea unor stereotipuri atat de predare cat si de invatare.
Modelul sociocentric este un system de concepere a instruirii bazat pe actiunea in grup a
elevului care statueaza organizarea sociala a invatarii desi, din punct de vedere psihologic
invatarea este individuala. Colectivul devine obiect al activitatii de instruire iar metodele
sociometrice suport al cunoasterii realitatii colective. Principalele metode sunt cele de tip
cooperatist, de autoconducere, dezbaterem cercetare in echipa.
*limitele modelului sunt foarte clar exprimate chiar de initiatorul acestuia, C. Rogers, si ele
constau intr-o uniformizare si o diminuare a rolului individualitatii elevilor.
Modelul psihocentric porneste de la exploatarea nevoilor copiilor de dezvoltate spontana.
Aceste modele sunt preocupate constant de adecvarea metodelor la dinamismul invatarii.
Orientarea teoretica este centrata pe individualizarea fiecarui elev, pe cunoasterea acestuia, iar
metodele utilizare sunt: munca independent, jocurile didactice, simularea. Problema motivatiei
reprezinta o preocupare constanta a cadrului didactic pentru cultivarea intereselor, motivelor si
dorintelor copilului.
*avantajele modelului sunt evidentiate de aspiratia catre individualizare a instruirii, de stimularea
capacitatilor intelectuale ale elevilor, etc;
*limitele modelului sunt datorate minimalizarii rolului profesorului, acesta fiind nominalizat
numai in calitate de ghid al intruirii, de manager al casei.