Seminar Pedagogie

Asist. dr. Nicoleta DUȚĂ

Secolul al XX-lea, decadele de

prejudecatilor traditionaliste si o „cursa cu stafeta” pe o traiectorie al carui final este greu de precizat.
Teoria si metodologia curriculumului capatat noi traiectorii, devine o „cursa peste obstacole”
Evoluţia semantică a termenului de curriculum, de la sensurile final şi inceputul mileniului III:
sale cele mai restrictive focalizate pe conţinuturi până la accepţiunea Conţinutul conceptului:
largă ce coexistă astăzi accepţiunilor mai mult sau mai puţin Secolul al XX-lea, decadele de ⇒ Se vorbeste de
restrânse, corelate diferitelor ipostaze ale curriculum-ului, poate fi mijloc: multidimensionalitatea
sintetizată in câteva idei şi reprezentată prin schema din Fig. 1 Conţinutul conceptului alături curriculumului (modelul
(adaptare după Creţu C., 2000 p. 13-25). de: tridimensional, cubic al lui
⇒ conţinut
Wragg, 1997 sugerând implicit
⇒ metodologie
ideea de icludere şi a altor
Secolul al XX-lea ⇒ obiective
componente alături de
decadele de început: apare şi
OBIECTIVE, CONŢINUT,
⇒ evaluarea
Conţinutul conceptului METODOLOGIE DE
Sfera conceptului:
se lărgeşte incluzând PREDARE/ÎNVATARE/EVALUARE,
⇒ se constituie două planuri:
alături de ⇒ a. cel al raportării la
cum ar fi TIMPUL DE
Secolul al XVI-lea INVATARE, MIJLOACELE CE
⇒ conţinutul formele educaţiei în care
Conţinutul SUSTIN INVATAREA, etc.)
experienţelor de dominanta este cea a
conceptului învăţare şi aspecte considerării problematicii Sfera conceptului:
Sensul originar de focalizat pe o curriculumului în zona In primul plan, penduleaza
⇒ metodologice „cum
⇒

cursă, alergare singură educaţiei formale şi intre sensul larg, cu referire la

se învaţă” (J.
traiectorie circulară componentă:
Dewey,1902).
conţinutul a ceea ⇒ obiectivele învăţării
ce se învaţă.
(Bobbitt, 1924)
Sfera conceptului:
Sfera conceptului:
aplicabilă doar la
⇒ educaţia formală
educaţia formală ⇒ prime trimiteri către
⇒ b. cel al raportării la relaţia
educaţia nonformală
şi informală
(Bobbitt, 1918)
eventual non-formale dar
legată de şcoală
(UNESCO), cu accentuări
ale posibilităţii de lărgire
spre educaţia informală
(Cremin, 1971, Schubert,
1986).
teorie-practică cu
sublinierea faptului că
problematica curriculumului
este deosebit de legată de
practică (Tyler, 1949,
Scwab, 1969).
toate cele trei forme ale
educatiei, si sensuri restranse,
cu referire la educatia formala
(cu accent numai pe
instructie), si, eventual,
nonformală.
⇒ In planul relatiei teorie-
practică se inregistreaza
progrese in constructia
conceptului de design
curricular, de management in
sens larg al curriculumului,
care include si ideea de
dezvoltare a lui cu strategiile
aferente

Figura 1. Evoluţia conceptului de curriculum

1. Curriculum intre istorie, poezie si concept-cheie in stiintele educatiei

Daca se încearcă o privire in adancurile istoriei pentru a gasi radacinile utilizarii conceptului de
curriculum, descoperirile sunt de natura a impresiona. Autorul Negreţ-Dobridor I. (2008) face o
incursiune interesanta, urmarind dezvaluirea radacinilor latine ale cuvantului ce defineste acest
concept.
Lat. Singular: Curriculum, curriculi ; plural: curricula, -orum = substantiv neutru de declinarea a II-a

Autorul diferentiaza cele doua sensuri ale cuvantului latin curriculum: sensul denotativ si cel conotativ:
⇒ Sensul denotativ, cuvantul curriculum desemneaza ideea de cursa, de alergare, in sensul de
traiectorie circulara a curselor de cai, de alergare in cerc. „Alergare circulară, întrecere în
Circus Maximus a carelor de luptă cu 2, 4 sau 6 cai”; este vorba de o activitate sportiv militară,
o întrecere în circurile marilor urbii romane care nu are nici o legătură cu proiectarea şi
programarea studiilor.
⇒ Sensurile conotative ale cuvântului curriculum derivă implicit din cele denotative şi sugerează
ideea de circularitate, ordine, coerenta, rigoare, regularitate inflexibila şi predestinare”
(Negreţ-Dobridor I., 2008, p. 19). Ideia de predetestinare divină este modificată de Dewey în
ideea de predeterminare a formării personalităţii prin programarea, organizarea şi desfăşurarea
riguroasă a studiilor. Pentru a ilustra aceste conotaţii, profesorul Negreţ citează trei expresii
latine: curriculum solis (traiectoria circulară a soarelui), curriculum lunae (cursa circulară a
lunii) şi curriculum vitae. Acestei ultime expresii i se argumentează semnificaţia prin
necesitatea reîntoarcerii omului la huma din care provine. Viaţa însăţi este considerată ca o
cursă circulară, o cursă în care educaţia este „un prieten şi însoţitor permanent” (Negreţ-
Dobridor I., 2008, p. 19).

Preluat în domeniul educaţional, termenul a cunoscut o evoluţie semantică interesantă de la primele

consemnări până la sensurile multiple utilizate astăzi.

O primă utilizare în câmpul educaţional a termenului de curriculum a apărut în documentele unor

universităţi medievale (Leiden – Olanda, 1582; Glasgow – Scoţia, 1633). Primele utilizări ale
termenului fac trimitere către ceea ce astăzi este considerat a fi curricumul formal, în sensul său cel
mai restrâns, de „curs obligatoriu de instruire dintr-o şcoală sau universitate” (The Oxford English
Dictionary). De altfel, chiar introducerea termenului de curriculum, pe la mijlocul sec. al XVI-lea, s-a
realizat mai întâi la nivel universitar şi apoi la nivelul învăţământului secundar şi elementar; explicaţia
se referă la nevoia resimţită de instituţiile puterii din vremea respectivă de a centraliza şi controla
conţinuturile educaţionale. Sensul conceptului de curriculum la vremea aceea, era corelat cu
documentele oficiale în care se menţionau „conţinuturile aprobate de autoritatea statală şi religioasă”
(Creţu C., 2000, p. 13). Ulterior, în timp, conţinuturilor li s-a adăugat şi sugestii legate de organizarea
învăţării, de constituirea situaţiilor de învăţare, li s-au precizat finalităţi şi obiective, ierarhia acestor
elemente structurale cunoscând o dinamică interesantă până în zilele noastre.
2. Sensuri şi semnificaţii

Într-un exerciţiu cu accente literare şi filosofice profesorul Negreţ (2008) traduce în limbajul ştiinţelor
moderne, după cum afirmă, sensurile tacite sau explicitate ale conceptului antic de curriculum utilizate
în limbaj alegoric şi simbolic.

DEFINIŢII ŞI ÎNŢELESURI ANTICE

Înţelesul mitic şi Sensul pitagoreic Def.lui Democrit din Înţelesul platonic
homeric Abdera
Curriculum înseamnă Curriculum este Curriculum este Curriculum este
„soarta predestinată educaţia liberă secretă, „natura umană căreia i efortul de formare
să se menită a-i apropia pe se adaugă spre umană şi de
autodesăvârşească oameni de zei, de-a desăvârşire o a doua autocucerire prin
eroic a omului în lungul mai multor vieţi, natură, secundară, prin interiorizarea ideilor
cursa sa de la naştere în conformitate cu travaliul lăuntric (...) Adevărul, Binele,
şi până la moarte în metempsihoza” desfăşurat de-a lungul Frumosul, precum şi
conformitate cu întregii vieţi” recâştigarea condiţiei
necesitatea inflexibilă athanatice prin
(Ananke)” Paideia”.

Evul mediu (secolele al V-lea şi al XV-lea) promovează un tip de curriculum focalizat pe domenii de
cunoaştere, pe conţinuturi organizate în materii, transmise prin expuneri magistrale de către educatori
din ordinul clericilor (Legendre, R., 2005, p. 322)

DEFINIŢII ŞI ÎNŢELESURI MEDIEVALE

Înţelesul EVANGHELIC
Curriculum înseamnă asimilarea învăţăturii
hristice şi Imitatio Christi pentru mântuirea
sufletului.
Înţelesul ŞCOLII ECLEZIASTICE
Curriculum înseamnă cele „şapte arte liberale”
structurate în trivium şi quadrivium şi asimilarea
lor deplină pentru slujirea fără de prihană a
Domnului în Biserică şi pentru convertirea
tuturor la credinţa creştină”

DEFINIŢII PRACTICE MODERNE ŞI CONTEMPORANE

Definiţia lui Caswell Definiţia lui Saylor şi Definiţia lui Oliva Definiţiile lui Bobbitt (1918)
şi Campbell (1935) Alexander (1974) (1982)
Curriculum este Curriculum este educaţia Curriculum este planul Behavioristă: „Curriculumul este
parcursul alcătuitt din liberă secretă, menită a-i sau programul tuturor întregul lanţ de experienţe
toate experienţele apropia pe oameni de experienşelor pe care dirijate sau nedirijate implicate în
copiilor ghidate de zei, de-a lungul mai le are cel care învaţă formarea abilităţilor indivizilor”
profesori. multor vieţi, în dirijat de şcoală”. Psihologistă: Curriculumul este
conformitate cu seria experienţelor de conştiinţă
metempsihoza” dirijate de instruire, folosite ăn
formarea abilităţilor individului”
Extinsă: Curriculumul este
ansamblul experienţelor şcolare
şi din afara şcolii ale celui aflat în
proces de formare”
3. Demersuri în optimizarea curriculară modernă

În secolul XX, în practica schimbărilor educaţionale s-au utilizat frecvent trei tipuri de demersuri. În
oricare dintre acestea succesiunea fazelor este obligatorie şi se supune strict principiului suprem al
optimismului pedagogic.

Demersul trifazic cuprinde proiectarea curriculară (Curriculum Design), experimentarea noului
curriculum (Curriculum Testing) şi transpunerea în practică a curriculumului corectat după
experimentare (Curriculum Implementation).

Demersul tetrafazic include proiectarea, experimentarea, validarea/oficializarea şi
implementarea.

Demersul pentafazic începe cu cercetarea curriculară (Curriculum Reasearch) şi continuă cu
proiectarea noului curriculum (Curriculum Design), experimentarea (Curriculum Testing),
validarea (Established Curriculum) şi se încheie cu implementarea (Curriculum
Implementation).

Etapele demersului pentafazic

Etapa I. Curriculum research („cercetare curriculară”, „diagnoza curriculumului, „analiză de

curriculum”). Presupune două operaţii fundamentale: diagnoza şi prognoza.

Diagnoza stării educaţionale a instituţiei (instituţiilor) care urmează a fi supusă optimizării
curriculare.

Prognoza fiind obligatorie în cercetarea curriculară, întrucât indică tendinţele de evoluţie
şcolară, economică, ştiinţifică şi tehnologică la care organismul şcolar optimizat va trebui să se
adapteze.
Rolul cercetării curriculare este triplu:
⇒ să identifice erorile, disfuncţionalităţile şi dificultăţile structural-funcţionale actuale;
⇒ să identifice tendinţele majore de evoluţie social-economică şi ştiinţifico-tehnică şi
solicitările socio-profesionale provocate de acestea;
⇒ să armonizeze cele două categorii de date pe baza „principiului mini-max” (minimizarea
efectelor indezirabile şi maximizarea consecinţelor benigne).

Etapa a II-a. Curriculum design („proiectare curriculara”). Este activitatea de concepere a „noului
curriculum” – esenţa optimizării curriculare.
„Proiectanţii” trebuie să ia in considerare şi să folosească un set de concepte de referinţă şi un
set de principii de proiectare curriculară. Acestea sunt următoarele:
a. Conceptele de referinţă în proiectarea curriculară modernă. Definesc componentele
obligatorii ale curriculumului ce urmează a fi proiectat. Prevede ca în proiectul curricular să fie
specificate următoarele elemente:
1) misiunea instituţiei educaţionale (finalitatea generală, idealul educaţional urmărit etc.);
2) finalităţile pedagogice deprinse din misiunea instituţiei şi structurate pe niveluri, cicluri si
materii de învăţământ;
3) conţinutul procesului de învăţământ (ansamblul cunoştinţelor, capacităţilor, deprinderilor,
abilităţilor etc.), stabilite în planul de învăţământ, conform finalităţilor şi obiectivelor generale
detaliate in programele analitice ale disciplinelor şi materiilor de învăţământ şi concretizate în
manualele şcolare şi proiectele didactico-educative;
4) metodologia procesului de învăţământ (ansamblul strategiilor de predare-învăţare-evaluare a
conţinutului pregătirii, „experienţele de învăţare” şi „situaţiile de învăţare” în care vor fi puşi elevii,
metodele didactico-educative, mijloacele de învăţământ, materialele şi auxiliarele instructiv-educative
etc.);
 5) evaluarea procesului de învăţământ (ansamblul acţiunilor şi tehnicilor de măsurare şi
apreciere a rezultatelor şi performanţelor celor care învaţă, sistemele de intrare şi de ieşire sau de
admitere şi de absolvire, metodologia de reglare şi autoreglare a sistemului şi procesului de pregătire
etc.).
b. Principiile şi normele de proiectare curriculară modernă
Principiile lui R.Wynn si C. de Young1
⇒ Principiul fundamentării empirice.
⇒ Principiul orientării filozofice.
⇒ Principiul individualizării.
⇒ Principiul realismului.
⇒ Principiul echilibrului.
⇒ Principiul colaborării.
⇒ Principiul evaluării.
⇒ Principiul asigurării.
⇒ Principiul temeiniciei.
⇒ Principiul managementului schimbării.

Etapa a III-a. Evaluarea/testarea proiectului curricular. Trebuie realizată în cel puţin două modalităţi:

⇒ Evaluarea in vitro care se realizează prin analize critice obţinute de către designeri din cât
mai multe surse. Publicarea proiectului şi supunerea sa dezbaterii publice sunt obligatorii.
Trebuie organizate consfătuiri şi dezbateri cu toate categoriile de interesaţi şi beneficiari:
specialişti, manageri, părinţi, elevi/studenţi etc.
⇒ Evaluarea in vivo care se poate realiza experimental: designerii se vor transforma în
cercetători şi împreună cu profesorii şi specialiştii pot parcurge etapele unei investigaţii
empirice.

Etapa a IV-a. Validarea curriculumului.

Noul curriculum trebuie validat de către o autoritate acreditată oficial. Validarea atrage întreaga
responsabilitate asupra celui care validează. Observăm în treacăt că nici unul dintre noile curricula
româneşti nu a fost validat corespunzător; un nou curriculum ar trebui validat de către Ministerul
Educaţiei, dar cu autorizarea specială, în acest sens, a Parlamentului României. În trecut, Ministerul
Educaţiei a făcut însă acest lucru foarte repede ignorând Parlamentul şi eludând etapa a III-a a
demersului de optimizare curriculară.

Etapa a V-a. Implementarea curriculumului.

Aceasta este o activitate dificilă care trebuie realizată de specialişti în managementul schimbării,
sprijiniţi oficial de factori decidenţi. Din păcate, în România s-au ignorat dificultăţile procesului de
transpunere în practică a noului curriculum educaţional. Implementarea s-a realizat „din birou”, prin
ordine şi decizii ministeriale. Efectele negative, previzibile, nu au întârziat să apară. Astfel încât,
putem conchide, cu regret, că în ciuda intenţiei de a se realiza un curriculum educaţional preuniversitar
modern, în România nu s-a alcătuit decât o structură relativ diformă.

1
R. WYNN, C. de YOUNG, J.L. WYNN, American Education, J.Wiley, New York, 1992
4. Produsele curriculumului

Se numesc „produse curriculare” toate documentele normative ce rezultă în urma demersurilor de

optimizare curriculară: planul de învăţământ, programele analitice, manualele şcolare,
planificările calendaristice, proiectele pedagogice 2 ş.a. Uneori toate produsele curriculare sunt
numite „curriculum formal”. Întâlnim trei categorii de obiectivări ale demersurilor curriculare:
1. obiectivări primare: planul de învăţământ şi programele analitice;
2. obiectivări secundare: manualele (pentru elevi) şi metodicile (manualele profesorilor);
3. obiectivări terţiare: programe (orare) şcolare, planificări calendaristice ale materiei
(trimestriale sau semestriale), proiecte pedagogice.
Profesorul S. Cristea3 (2010) subliniază la nivel de proces – produse curriculare: a) fundamentale
(plan de învăţământ, programe şcolare pe ciclu de instruire); b) operaţionale (programa şcolară anuală,
manualul şcolar – al elevului, al profesorului); c) anexe şi conexe (ghiduri, caiete de studiu individual,
culegeri de probleme, culegeri de texte, atlase, softuri pedagogice etc.).
Normele cuprinse în aceste documente au caracter oficial şi obligatoriu (planul de învăţământ
şi programele analitice); altele au caracter oficial, dar nu şi obligatoriu (manuale şcolare); altele au
numai caracter de sugestie şi îndrumare (metodicile disciplinelor, planificările calendaristice,
proiectele pedagogice).

Tabel 1. Descriere produse curriculare

PRODUSE DESCRIERE
CURRICULARE
Planul de Stabileşte finalităţile şi obiectivele generale ale pregătirii; competenţele finale
învăţământ şi standardele pregătirii; structura conţinuturilor pregătirii, grupate modular,
sub formă de discipline, inter sau transdisciplinar etc.; eşalonarea în timp a
pregătirii, cu precizarea: succesiunii „experienţelor de învăţare”, numărului
săptămânal şi anual de ore afectate fiecărui obiect, limitelor minime şi
maxime ale pregătirii, structurii anilor şcolari, cu precizarea succesiunii
intervalelor de timp afectate studiilor, vacanţelor, examenelor; sistemul de
acces şi sistemul de finalizare a pregătirii; modalităţile de evaluare a
competenţelor şi standardelor pregătirii pe parcurs şi finale. În structura unui
plan de învăţământ se regăsesc un core-curriculum şi un „curriculum
secundar”.

Programa Detaliază elementele obligatorii de parcurs la o anumită disciplină, devenind

şcolară ghidul fundamental al activităţii cadrului didactic. Construcţia programei
şcolare trebuie să aibă la bază modelul pedagogic al disciplinei, din care pot fi
derivate şi înscrise în programă următoarele elemente: obiectivele generale
ale domeniului; standardele de performanţă prin care pot fi evaluate
competenţele acestora; obiectivele specifice ale capitolelor; unităţile de
conţinut; sugestii privind organizarea experienţelor de învăţare pentru
atingerea obiectivelor fiecăre unităţi sau secvenţe.
Manualul şcolar Instrument de lucru pentru elevi care urmează îndeaproape programa
analitică, detaliind în limbaj adecvat tot ceea ce este necesar pentru ca elevii
să poată atinge obiectivele pedagogice stabilite prin programa şcolară în
condiţiile definite prin principii pedagogice generale şi specifice. Trebuie să

2
Negreţ-Dobridor, I., Teoria generală a curriculumului educaţional. Iaşi: Polirom, 2008, p. 228.
3
Cristea, S. Fundamentele pedagogiei. Iaşi: Polirom, 2010, p. 139.
 cuprindă la fiecare temă: obiectivele pedagogice urmărite, enunţate pe
înţelesul elevului; sarcini de lucru (de învăţare) conexe obiectivelor;
informaţii pentru realizarea sarcinilor de învăţare cât mai clare şi sugestive
(însoţite de ilustraţii, scheme etc.); sarcini de lucru suplimentare pentru
aprofundarea studiului. Are trei funcţii: de informare, de structurare a
învăţării şi de ghidare a învăţării.

Alte suporturi Explicitează direcţiile de acţiune, principiile şi structurile de acţiune şi

curriculare facilitează orientarea învăţământului românesc spre traiecte preconizate de
(Ghiduri, soft decidenţi. Cum informatizarea învăţământului constituie o prioritate, softul
educaţional, alte educaţional este o necesitate evidentă. Este de dorit să avem programe
auxiliare) dimensionate pentru disciplinele care se predau în şcoală. Programul pe
calculator poate deveni un suport important pentru o predare eficientă.
Metodicile/ Sunt „manuale ale profesorilor”, pe care profesorii să se poată sprijini în
Didacticile de activitatea la clasă.
specialitate

Planificările Sunt „pre-proiecte” de transpunere semestrială/trimestrială a programelor,

calendaristice alcătuite de educatori pe baza metodicii de specialitate şi a principiilor
didactice.
Micro-proiectul
pedagogic – ca Prin „micro-proiectarea” fiecărei activităţi sunt anticipate raţional
produs experienţele optime de învăţare pe care le vor avea elevii în clasă. De la
curricular obiectivele pe „termen lung” se trece la obiective imediate, „operaţionale”.
modern Proiectul pedagogic al lecţiei sau sistemului de lecţii este instrumentul prin
care educatorul însuşi se „insertează” riguros în procesul amplu de optimizare
şi implementare curriculară. El este un produs curricular modern realizat de
educatorul însuşi care aderă la misiunea, planul de învăţământ care se
desfăşoară pe baza acestora.
 CONCEPTUL
DE
CURRICULUM

CONCEPTUL
DE
CURRICULUM