Conceptul de educabilitate.

Prin expresia „ educabilitate ” psihopedagogii desemnează, de obicei, potențialul de formare umană

sub influența factorilor de mediu sau educaționali.

Însă, polisemantismul termenilor care compun această definiție o fac foarte neclară. De exemplu,
„potențialul de formare” poate avea accepțiunea dată de geniticieni care preferă termenii de
genofond sau de zestre ereditară; în psihopedagogie există însă și înțelesul de valorificare a
genofondului sub influența factorilor de mediu – pe care biologii o numesc fenotip.

Pentru a depăși aceste echivocuri, pedagogul și filosoful american John Dewey a propus folosirea
conceptului de „imaturitate a copilului ”. „ Imaturitatea ” nu desemnează astepcte negative ale
dezvoltării, ci șanse oferite de zestrea gentică cu care copilul vine pe lume pentru a se forma sub
influența factorilor de mediu natural sau social ( educație spontană, accidentală ) și a celor organizate
conștient pentru formarea individului ( educație științifică de tip școlar ).

Opera lui Dewey a fost începută secolul trecut, înainte ca genetica să aducă însemnate clarificări
privind potențialul speciei umane de a se dezvolta și forma cu ajutorul educației. Dezvoltarea rapidă
a geneticii a determinat importante modificări ale viziunii evoluționiste inițiată de Charles Darwin și
implicit precizări importante în ceea ce privește originea speciei umane și potențialul ei de formare în
timpul vieții individuale.

Așadar:

a) Din punct de vedere genetic , prin educabilitate înțelegem disponibilizarea genotipului uman
în favoarea formării fenotipice individuale conferită de acesta în cadrul limitelor codului
genetic universal.
b) Din punct de vedere filosofic , prin educabilitate trebuie să înțelegem libertatea individuală
de a se forma, aproape nelimitat, pentru a conferi vieții sale un sens dincolo de condiția
tragică a omului – conștient de perisabilitatea sa individuală.
c) Din punct de vedere pedagogic , prin educabilitate trebuie sa înțelegem ansamblul
posibilităților de a influența cu mijloace educative formarea personalității fiecărui individ
uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre și a particularităților înnăscute care coferă
fiecăruia individualitatea sa genetică.

INTERACȚIUNEA FACTORILOR DEZVOLTĂRII

Din perspectiva viziunii epigenetice, concepția psihopedagogică tradițională după care în procesul
formării umane intervin trei factori-ereditatea, mediul și educația -, trebuie completată, căci în
realitate, trebuie să luăm în considerare patru factori ai dezvoltării și formării umane atât în teoria,
cât și în practica educației.

1. Primul factor îl constituie, într-adevăr EREDITATEA. Este bine să nuanțăm, însă, câteva
aspecte cu privire la ereditatea umană. În zestrea ereditară cu care fiecare copil vine pe lume
sunt structurate trei categorii de „caractere”:
 Genotipul general – care conține elemente „preformate”, comune întregii specii și
care se transmit pe cale genetică ( de exemplu, conformația corporală )
 Genotipul individual – care conține elemente de variabiltate intra-specifică; nu s-au
născut niciodată doi indivizi umani identici ( nici măcar gemenii nu sunt indentici )
 Potențialul de formare sau epigenetic care, la om, este preponderent de natură
psihică.
2. Al doilea factor al dezvoltării îl constituie MEDIUL. Interacțiunea dintre mediu și zestrea
genetică a individului este numită de biologi fenotip. Prin fenotip se ințelege modul de
exprimare și obiectivizare a genotipului și potențialului epigenetic în condiții de mediu date.
Omul se află sub influența mai multor tipuri de mediu – de la cel fizico-chimic până la cel
socio-uman. Acesta din umră îl obligă pe om să respecte reguli de conviețuire, reguli ce nu
sunt transmise pe cale genetică, ci achiziționate prin învățare și educație.
3. Al treilea factor este HOMEORHESIS-UL EPIGENETIC – în sensul că acesta este mecanismul
structural-organic care reglează procesele de creștere și dezvoltare la nivelul interacțiunilor
dintre individ și mediu. El stabilește nu numai căile, ci și limitele dezvoltării. Orice sfidare a
normelor homeorhetice este primejdioasă. Cercetările aratp că există riscul retardării fizice și
intelectuale în condiții de nestimulare suficientă fizică, socială și educativă. Copiii crescuți în
izolare fizică sau socio-umană vreme mai îndelungată prezintă handicapuri psihice pe care nu
le mai pot recupera decât parțial sau chiar deloc. Caracteristicile de vârstă și stadiile de
dezvoltare intelectuală trebuie respectate cu strictețe în procesul formării.
4. Al patrulea factor este EDUCAȚIA. Educația este un mod de organizare a influențelor
mediului socio-uman asupra individului. Educația organizată se realizează prin instituții
specializate, cea mai importantă fiind școala.
” Achiziția, slujirea și îmbogățirea valorilor umanității nu este posibilă decât pe calea
educației. Prin intermediul ei, individul uman își extinde existența dincolo de limitele
biologice, devenind personalitate. ”