CONSTRUCTIVISMUL

ÎN PROCESUL DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE

Constructivismul este o teorie - bazată pe observaţie şi cercetări ştiinţifice -

despre modul în care oamenii învaţă.
Ea presupune că oamenii își construiesc activ propria cunoaștere a lumii, pe baza experienței
personale.
Lucrurile nou întâlnite pot fi ignorate sau pot naște noi convingeri, cu alte cuvinte suntem
creatori ai cunoașterii proprii, cu ajutorul tuturor elementelor cu care intrăm în contact, prin
cunoaștere și învățare.

Educaţia din perspectiva socio-constructivistă: Constructivismul este înţeles ca o

descriere a ceea ce fiecare receptor (cel care învaţă) experimentează, învaţă, fiind
concentrat pe construirea unor artefacte într-un mediu social.
 Procesul de educare este cel mai bine realizat prin crearea de experienţe care vor fi
foarte utile pentru procesul de predare-învăţare-evaluare, pornind de la realitățile trăite
de elevi, mai degrabă decât prin expunere şi evaluarea informaţiei așa cum am fost
obișnuiți în vechiul sistem.
 Fiecare participant la un curs poate să fie de asemenea şi profesor şi elev. Un profesor
în acest mediu este doar un element de influenţă şi joacă rolul unui model şi nivel de
cultură, conectând cu alţii într-un mod personal care se adresează necesităţilor acestora
de a învăţa, moderând discuţiile şi activităţile într-un mod care conduce studenţii către
obiectivele de învăţare ale clasei.
Constructivismul social este un termen ce defineşte o vedere particulară a educaţiei.
 Conceperea şcolilor sub forma unor comunităţi de învăţare (Brown, Campione, 1994),
în care responsabilitatea pentru învăţare este individuală, dar ea se realizează practic
prin participare activă la rezolvarea în grup a sarcinilor, prin interacţiune, negociere şi
colaborare (Billet, 1995).
 Şcoala este sensibilă la diferenţele culturale ale elevilor (o şcoala pentru toţi elevii).
Explicaţii socio-culturale ale ineficienţei şcolii în a răspunde necesităţilor elevilor:
discontinuitatea dintre culturi (valori, atitudini, convingeri) între casă şi şcoală,
diferenţe de comunicare, interiorizarea stereotipurilor negative de către o minoritate şi
conceptualizarea şcolii ca un teren al opoziţiei şi rezistenţei, probleme de relaţionare,
cum ar fi eşecul de construire a încrederii între profesor şi elev.
Constructivismul susţine ca învăţatul este „în mod special de succes” când se construieşte
activ ceva din experienţa altora. Acesta poate fi orice, de la o propoziţie vorbită, sau un mesaj
pe internet, până la lucruri mai complexe precum un tablou, o casă sau un pachet software,
mai precis combinarea celor 3 tipuri de educație:formală-nonformală și informală.
Constructivismul social bazat pe teoria proxinei dezvoltari a lui L. S. Vigotski iși propunea
să demonstreze natura psihologică si socială a constiinței, geneza socială a psihicului uman.
Pentru el, activitatea umană nu se reduce la o înlantuire de reflexe sau de conduite de
adaptare, ci implică o componenta de interactiune cu mediul, in cursul careia se transforma si
subiectul. “Daca actiunea omului asupra naturii este mediata de un instrument, actiunea
omului asupra conduitei sale sau a altor persoane este mediată de sisteme semiotice (in primul
rand limbajul) elaborate social de experiența generatiilor anterioare; insusirea acestor
instrumente de actiune si de gândire se realizeaza printr-o practica de cooperare
socialaextinde această idee de mai sus într-un grup social, construind lucruri unul pentru
celălalt, creând în colaborare o mică cultură de lucruri comune ce au înţelesuri comune.

Aplicarea constructivismului în procesul de predare-învățare-evaluare.

Influenţe constructiviste asupra învăţării. În şcoală, punctul de vedere constructivist asupra

învăţării stă la baza unor tehnici de predare diferite de cele tradiţionale. Modelul constructivist
al învățării, ofera proiectorilor de curricula un set taxonomic „pragma”(acţiune), care să
favorizează învăţarea ca descoperire de noi adevăruri versus acumulare de informaţii
transmise de către alţii: a cerceta, a căuta, a întreba, a combina, recombina, procesa
informaţiile, a atribui sensuri şi semnificaţii personale informaţiilor cu care se operează.
Acestea sunt, în fond, obiectivele demersului educațional universitar și andragogic, dar și a
proceselor de investigare ştiinţifică:
a) crearea unei situaţii empirice;
b) formularea problemei;
c) reactualizarea experienţei anterioare;
d) formularea ipotezei şi verificarea validităţii ei. Evolutiv, epistemologia constructivistă
abordează modelele liberal și social de dezvoltare și interacțiune a omului cu realitarea
individuală, socială și economică. De la “construcția” propriei cunoasteri prin experienta, la
însuțirea instrumentelor de actiune si de gândire prin practica de cooperare sociala.
Finalmente, menționăm că extinderea elementelor constructive ale competentei de la a sti spre
a sti să fii împreună cu… atestă deficitul competentelor sociale, manifestate non-internet de
către generațiile digitalizate, o epuizare a memoriei sociale de lungă durată, dar si perimarea
relativă a sistemelor semiotice, elaborate social de experiența generatiilor anterioare. În acest
context, ni se pare judicios și actual de a promova prin aplicare și cercetare tezele esențiale ale
constructivismului, în special ale constructivismului social.
Profesorii constructivişti
Ar trebui să se ghideze după următoarea zicală:”Fii la catedră profesorul pe care ți-ai
fi dorit să îl ai la rândul tău”.Profesorul vremurilor noastre este unul ce ar trebui să:
 Încurajeze elevii să evalueze permanent modul în care aceste activităţi îi ajută să îşi
dezvolte înţelegerea lucrurilor, astfel elevii învaţă "cum să înveţe". Procesul poate fi
privit ca o spirală. Pe măsură ce reflectă permanent asupra experienţelor proprii, elevii
descoperă că ideile câştigă în influenţă şi complexitate şi îşi dezvoltă abilităţi din ce în
ce mai puternice de a integra noua informaţie. Unul dintre cele mai importante roluri
ale profesorului devine acela de a încuraja acest proces de învăţare şi reflecţie.
Exemplu:o clasă de a șaptea să zicem are de dezbătut lecția ”Fenomenul migrațiilor
în lumea contemporană” și acestora li se adresează întrebarea:Câți dintre voi aveți
rude plecate în străinătate?Majoritatea ridică mâna.Pe baza acestei constatări explic
termenul de migrație și elevii înțeleg altfel acest fenomen, deoarece reprezintă o
realitate dureroasă cu care se confruntă ei și țara în general și din aproape în aproape
încercăm să căutăm soluții pentru a reduce acest fenomen cu exemple date de ei
bineînțeles.Deci integrarea elevilor în actul predării-învățării are finalitatea dorită.
 Furnizeze instrumente ale cunoaşterii cum ar fi: activităţi de rezolvare a problemelor,
activităţi bazate pe investigarea realităţii, pe baza cărora elevii pot formula şi testa
ideile proprii, pot trage concluzii şi realiza inferenţe, pot să-şi dezvolte cunoaşterea
într-un mediu de învăţare bazat pe colaborare.
 Ghideze şi să îndrume elevii pentru a construi activ cunoştinţe şi nu acumulează
mecanic cunoştinţe transmise de profesor sau extrase din manuale. Constructivismul
este deseori greşit interpretat ca o teorie în care elevul reinventează alfabetul, un el
și-l însușește și îl aplică numai după ce a fost înțeles.
 Motiveze elevii pentru a aplica cunoştinţe pe care le deţin la realitatea înconjurătoare.
 Învețe elevii cum să formuleze ipoteze, să testeze teorii şi în final să tragă concluzii
din datele observate.
Principala diferenţă constă în mutarea atenţiei dinspre profesor spre elev.
  Într-o clasă constructivistă atât profesorii cât şi elevii au atât o viziune complexă
asupra realităţii, dinamică şi într-o continuă modificare, cât şi abilităţi de observare şi
explorare cu succes a acestei realităţi (spre deosebire de mediul tradiţional în care
cunoaşterea este privită preponderent ca o înşiruire de fapte care trebuie memorate).
Tabelul de mai jos compară cele două moduri de a trata educaţia: tradiţional versus
constructivist. Putem observa diferenţe semnificative în cea ce priveşte ideile de bază despre
cunoaştere, elevi şi învăţare.

Clasa tradiţională Clasa constructivistă

Curriculum începe cu părţile din întreg
Respectarea strictă a curriculumului este
foarte apreciată
Materialele sunt preponderent extrase din
manuale şi cărţi
Învățarea se bazează pe repetiție
Profesorul furnizează informaţia elevilor,
aceştia sunt recipiente pentru cunoaştere
Rolul profesorului este de direcţionare,
desprins din autoritarism
Evaluarea se realizează cu ajutorul testării
răspunsurilor corecte
Cunoaşterea este considerată inertă
Elevii lucrează preponderent singuri
Curriculum pune accent pe conceptele
principale, începe cu întregul pe care îl
extinde pentru a include părțile
Urmărirea intereselor şi întrebărilor elevilor
este favorizată
Materialele includ surse primare de
informare şi materiale care pot fi
manipulate
Învăţarea este interactivă, se construieşte
folosindu-se de ceea ce cunoaşte elevul
Profesorii dialoghează cu elevii, ajutându-i
să-şi construiască singuri și activ
cunoştinţele
Rolul profesorului este de interacţiune,
desprins din negociere
Evaluarea include activităţile elevilor,
observaţiile, punctele de vedere dar şi
testele de cunoştinţe.
Procesul de învăţare este la fel de important
ca şi produsul învăţării
Cunoaşterea este considerată dinamică,
activă, schimbându-se mereu odată cu
experienţele cu care se confruntă elevii
Elevii lucrează mai mult în echipă, prin
cooperare

Profesorii constructivişti pun întrebări şi probleme, apoi îi ghidează pe elevi pentru a

găsi propriile răspunsuri. În acest scop utilizează numeroase tehnici active în procesul de
predare. De exemplu, ei pot:
 cere elevilor să formuleze propriile întrebări (investigaţia);
 permite interpretări şi exprimări multiple ale învăţării (inteligenţe multiple);
 încuraja lucrul în echipă şi utilizarea colegilor ca resurse pentru învatare.
Învățarea activă într-o manieră constructivistă

Într-o clasă constructivistă, învăţarea este:

a. construită - Ei abordează situaţiile de învăţare prin intermediul unor cunoştinte şi idei
deja formulate. Aceste cunoştinţe anterioare reprezintă materialul brut pentru noile cunoştinţe
create.
b. activă- elevul este persoana care îşi creează activ înţelegerea proprie. Profesorul
antrenează, moderează, sugerează, dar permite elevilor să şi experimenteze, să pună întrebări
să încerce lucruri care nu funcţionează. Activităţile de învăţare solicită participarea deplină a
elevilor.
c. reflexivă- elevii îşi controlează procesul de învăţare, reflectând asupra propriilor
experienţe. Profesorul creează activităţi care determină elevul să reflecteze asupra cunoaşterii
şi învăţării. Este foarte important să se discute despre ce a fost învăţat şi mai ales cum a fost
învăţat.
d. realizată prin cooperare- se bazează pe colaborarea între elevi.
e. bazată pe investigaţii- cea mai importantă activitate într-o clasă constructivistă este
rezolvarea problemelor. Elevii utilizează metode de investigaţie pentru a pune întrebări,
pentru a studia o temă şi utilizează o mare varietate de resurse pentru a găsi soluţii şi
răspunsuri. Pe măsură ce elevii explorează tema, trag concluzii şi pe măsură ce explorarea
continuă îşi revizuiesc propriile concluzii. Explorarea întrebărilor conduce la formularea unor
întrebări noi.
f. în evoluţie- elevii au idei care se pot dovedi mai târziu invalide, incorecte sau
insuficiente pentru a explica noile experienţe. Aceste idei sunt paşi temporari pentru
integrarea cunoştinţelor. De exemplu un elev la ora de istorie contemporană, este de părere că
va mai exista al treilea război mondial, dar profesorul va lăsa această părere ca fiind una
pertinentă, afirmație folosită în a explica escaladarea evenimentelor dintre Ucraina și Rusia ,
dacă se vor implica și alte țări în afară de cele 2.Aceasta este doar o ipoteza

Modelul constructivist spune că elevii compară această informaţie cu sensurile şi

cunoştinţele pe care le deţin deja, putând apărea trei fenomene:
 Informaţia nouă este asemănătoare cu informaţiile existente (este consonantă cu
informaţia existentă), astfel că elevii o adaugă la înţelegerea lor. Poate este nevoie de
 puţină muncă, dar este o problemă doar de identificare a potrivirii exacte, asemenea
unei piese de puzzle.
 Informaţia nu se potriveşte cu informaţia preexistentă (este disonantă). Elevul trebuie
să-şi modifice înţelegerea anterioară pentru a găsi o potrivire a informaţiei.
 Informaţia nu se potriveşte cu informaţia precedentă şi este ignorată. Informaţia
respinsă nu va fi absorbită de elev. Sau poate va ramâne undeva la periferia memoriei,
asteptând ziua în care înţelegerea elevului s-a dezvoltat şi permite o potrivire.
Așadar rolul profesorului este unul covârșitor și dacă toți dintre noi am fi conștienți de
aceste lucruri, nu am privi orele cu elevii doar niște simple ore în urma cărora suntem
renumerați, ci vom avea satisfacția lucrului bine făcut atunci când după un timp, sfaturile și
tehnicile folosite l-au determinat pe fostul elev-viitorul adult să facă cele mai bune alegeri
din viața lui, alegeri la care fiecare din formatorii săi au pus câte o cărămidă, la temelia lui
ca om.