Relatia predare-invatare-evaluare

Predarea, invatarea si evaluarea sunt actiuni de baza ale procesului de invatamant.

Procesul de invatamant este o activitate de cucerire si asimilare de catre elevi a bazelor stiintelor, sub
indrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi si profesor in efortul comun de instruire
si autoinstruire.
Notiunea prin care exprimam activitatea desfasurata de profesor in procesul de invatamant, in
clasa, este de predare, iar notiunea prin care denumim tipul specific de activitate desfasurata de elevi
este cea de invatare.
Procesul de invatamant este eficient numai atunci cand cele trei activitati fundamentale ale sale,
predarea, invatarea si evaluarea, formeaza o unitate organica, atunci cand activitatea comuna a celor
doi agenti asigura dezvoltarea treptata a elevilor, realizand obiectivele educationale propuse.
Procesul de invatamant este, in esenta, un proces de comunicare. Dialogul permanent care se produce
in clasa intre profesor si elevi - uneori in mod expres (comunicare verbala), alteori in mod tacit
(comunicare nonverbala ) - fac ca predarea, invatarea si evaluarea sa functioneze in mod unitar ca o
comunicare pedagogica, continua. Aceasta a condus la necesitatea de a le exprima impreuna, prin
sintagma predare- invatare, care se incheie cu evaluarea.
In ceea ce priveste invatarea - de multe ori si evaluarea, acestea pot avea loc si independent de
predare. Elevul invata ( se autoinstruieste ) si-si autoevalueaza rezultatele si in afara lectiei.
De regula, activitatea de invatare se incepe si se realizeaza in clasa, se completeaza acasa prin studiu
individual si apoi se evalueaza si se continua in clasa.
a) PREDAREA
Predarea, ca latura a procesului de invatamant,include toate activitatile instructive educative
conduse de profesor, inclusive cele care privesc formarea calitatilor psihice
afective,volitive,caracteriale.Raspunzand la intrebarile cum se organizeaza secventele de instruire si ce
anume trebuie sa invete elevii,predarea reprezinta latura intentionala a procesului de invatamant,
cuprinzand si conducerea elevilor,generalizarea constatarilor, planificarea continuturilor etc.
Predarea a fost multa vreme activitatea dominanta in invatamant,astazi punandu-se mai mult
accent pe functia invatarii,pe participarea elevilor in dobandirea cunostintelor si formarea de priceperi
si deprinderi.Avand statutul unei activitati de initiere a elevului in universul lumii valorilor,predarea
este o componenta a instruirii,o componenta sistemica si ea integreaza un numar mare de variabile.
In didactica traditionala, predarea a fost considerata doar ca o activitate de comunicare, de
transmitere a informatiilor, de prezentare a materiei ce trebuie predata de catre profesor. In prezent,
chiar daca termenul de predare se mentine, el are un continut mai bogat. Predarea include intregul
sistem de actiuni desfasurate de profesor prin care el asigura conditii optime de invatare. Deci, totul
este subordonat activitatii de invatare la care participa elevii; cel care invata este elevul, iar profesorul
il conduce, il indruma, il sprijina, il ajuta, il invata cum sa invete.
In acest sens, noile documente ale continutului invatamantului stipuleaza ca elemente de certa
noutate : ' plasarea invatarii - ca proces - in cadrul demersurilor scolii(important este nu ceea ce
profesorul a predat, ci ceea ce elevul a invatat ),' precum si 'orientarea invatarii spre formarea de
capacitati si atitudini, prin dezvoltarea competentelor proprii rezolvarii de probleme si prin folosirea
strategiilor participative in activitatea didactica.'
Functiile predarii se extind de la comunicarea informatiilor, care-si mentine un rol important, la
activitati de organizare, de conducere si dirijare a invatarii, de inovare a procesului de invatamant si de
creatie didactica. La fiecare secventa de instruire profesorul parcurge trei etape ale unei actiuni
eficiente : proiectarea, desfasurarea procesului, evaluarea rezultatelor.
El concepe, proiecteaza programul activitatii instructiv-educative, organizeaza si indruma
activitatea de invatare a elevilor, controleaza si evalueaza rezultatele, iar apoi proiecteaza noua etapa.
Toate aceste atribute confera profesorului rolul conducator al procesului instructiv-educativ.
b). INVATAREA - act de cunoastere
Invatarea presupune, in general, orice achizitie noua, care se manifesta ca o schimbare in sfera
comportamentala, ca rezultat al exersarii ; ea are menirea de a asigura adaptarea organismului la
mediu. Invatarea este un capitol important al psihologiei.
 Au fost elaborate numeroase teorii ale invatarii. Vom retine doar doua, mai semnificative :
invatarea simpla, de tip conditionat, si invatarea complexa, cognitiva, constienta.
Invatarea simpla se realizeaza fie pe baza mecanismelor, fie pe baza 'incercarilor si erorilor'.
Ea este considerata rezultat al conditionarii si intaririi conexiunilor dintre stimuli ( S ) si raspunsuri (
R). De aceea, aceste teorii mai sunt cunoscute si sub denumirea de 'teorii S - R'. Formarea reflexelor
conditionate constitue modelul elementar al invatarii.
Termenul de 'reflex' este folosit in sens de reactie, de raspuns al organismului la stimuli externi
(sau interni ), reactie care se infaptuieste cu participarea sistemului nervos central. In sens larg, chema
aceasta a conditionarii se extinde si in domeniul invatarii umane. La om intervin si anumite atitudini,
se suprapun decizii voluntare, care schimba forma activitatii, o complica, ea devenind intentionata.
Invatarea cognitiva, complexa, constienta este proprie omului. Invatarea umana este o invatare sociala
; ea reprezinta valorificarea experientei acumulate de generatiile anterioare. Transmiterea acestei
experiente, cum s-a mai aratat, nu se face pe calea ereditatii, ci prin invatare, iar acumularea ei se face
cu ajutorul limbajului, care este propriu omului. Fiecare individ gaseste in societate un imens tezaur de
experienta, pe care-l preia si-l valorifica individual. Prin urmare, cunostintele pe care le dobandeste
elevul sunt produsul unei bogate experiente, la imbogatirea careia au contribuit numeroase generatii.
Ele, cunostintele, nu se preiau gata elaborate, ci se reconstitue de fiecare individ care le invata.
Ceea ce caracterizeaza, in general, invatarea umana este explorarea vie si selectiva a situatiilor,
cu posibilitatea de a elabora forme noi de adaptare, precum si intentia deliberata a individului de a
invata. Totdeauna invatarea se bazeaza pe o motivatie constienta si urmareste un scop. In acelasi timp,
invatarea umana se caracterizeaza prin cautarea constienta de a da un raspuns compotamental cat mai
adecvat.
Invatarea umana nu se reduce la o absorbtie pasiva de informatii, ci este un proces activ de
reconstructie, prin efort propriu si prin mijloace intelectuale, a ceea ce trebuie invatat ; ea este un
proces de organizare si integrare a noilor achizitii in propriul sistem de cunostinte si deprinderi.
Controlul permanent si autocontrolul constituie alte caracteristici ale invatarii umane.
Invatarea desfasurata de scolari este in esenta un proces de asimilare a cunostintelor, de prelucrare si
interiorizare a lor, de formare a deprinderilor, de insusire a tehnicilor de invatare, de formare a
aptitudinilor.
In procesul invatarii, gandirea opereaza cu informatii condensate in notiuni si categorii de
notiuni. De aceea, elementul cel mai caracteristic al conduitei inteligente a omului este capacitatea lui
de a forma notiuni. Notiunea sau conceptul condenseaza informatia cu privire la o clasa de obiecte sau
fenomene. Informatiile cu care mai operam mai sunt incluse si in definitii, reguli, principii, legi,
teoreme, care contin, de asemenea, note esentiale, insusiri importante menite sa orienteze activitatea.
Toate aceste forme de prezentare generalizata a gandirii sunt cuprinse in denumirea de
cunostinte. Ne reamintim ca acestea ( cunostintele ) sunt un sistem de date, fapte, prelucrate si
generalizate sub forma de notiuni, definitii, reguli, teoreme, norme, principii, legi etc. Ele nu sunt insa
simple date, ci sunt generalizari, adica date prelucrate cu ajutorul gandirii, din care a fost retinut
esentialul, generalul.
Problema generala a teoriei invatarii a fost si este aceea de a lamuri esenta si mecanismul
formarii notiunilor, a insusirii cunostintelor.
In legatura cu aceasta problema au fost elaborate doua categorii de teorii:
a). teorii care considera ca notiunile se formeaza pe baza imaginilor acestora, a perceptiei;
b). teorii care sustin ca notiunile se formeaza pe baza actiunii;

a). Adeptii psihologiei clasice au formulat teza dupa care procesul de insusire a conceptelor se produce
prin trecerea de la datele perceptiei (furnizate direct pe calea simturilor ) la prelucrarea acestora, prin
care se ajunge la generalizarea lor pentru o intreaga categorie (clasa )de obiecte sau fenomene.
In sens larg, insusirea cunostintelor presupune trecerea de la examinarea faptelor, datelor brute la
generalizari sau principii, de la datele perceptiei la notiuni, definitii etc.
Potrivit acestor teorii, conceptele se formeaza pornind de la datele perceptiei. Impresiile
achizitionate cu ajutorul simturilor devin fapte de constiinta (senzatii, perceptii, reprezentari. Prin
prelucrarea materialului faptic cu ajutorul operatiilor de gandire se ajunge la desprinderea notelor
comune si esentiale ale unei clase de obiecte, fapte, fenomene si la generalizarea lor, adica la notiuni.