RELAŢIA PREDARE-ÎNVĂŢARE-EVALUARE

Vlad Georgiana Mihaela

Şcoala Gimnazială ,,Coresi’’ Târgovişte

Predarea, învăţarea şi evaluarea sunt acţiuni de baza ale procesului de învăţămȃnt. Procesul
de învăţămȃnt este o activitate de cucerire şi asimilare de către elevi a bazelor ştiinţelor, sub
îndrumarea profesorului. Este vorba de cooperarea dintre elevi şi profesor în efortul comun de
instruire şi autoinstruire.
Noţiunea prin care exprimăm activitatea desfaşurată de profesor în procesul de învăţămȃnt,
în clasă, este de predare, iar noţiunea prin care denumim tipul specific de activitate desfaşurată de
elevi este cea de învatare. Procesul de învăţămȃnt este efcient numai atunci cȃnd cele trei activităţi
fundamentale ale sale, predarea, învăţarea şi evaluarea, formeaza o unitate organică, atunci cȃnd
activitatea comună celor doi agenţi asigura dezvoltarea treptată a elevilor, realizȃnd obiectivele
educaţionale propuse, el este în esenţă un proces de comunicare.
Dialogul permanent care se produce în clasă între profesor şi elevi - uneori în mod expres
(comunicarea verbală), alteori în mod tacit (comunicare non verbală) - fac ca predarea, învăţarea şi
evaluarea să funcţioneze în mod unitar ca o comunicare pedagogică, continuă. Aceasta a condus la
necesitatea de a le exprima împreună prin sintagma predare-învăţare-evaluare.
În ceea ce priveşte învăţarea şi chiar evaluarea, acestea pot avea loc şi independent de
predare. Elevul învaţă să-şi autoevalueze rezultatele şi în afara lecţiei (se autoinstruieşte).
De regula, activitatea de învăţare se începe şi se realizează în clasă, se completează acasă
prin studiu individual şi apoi se evaluează în clasă.
Evoluţia gândirii didactice marcheaza modul de abordare a procesului de învăţămȃnt din
perspectiva rolului acordat celor trei acţiuni: predarea, învăţarea si evaluarea.
Didactica tradiţională pe care o putem plasa convenţional între secolele XVII-XIX
concepe procesul de învăţămȃnt, mai ales, ca activitate de predare. Rolul prioritar revine cadrului
didactic, care este centrat asupra transmiterii cunoşţintelor în vederea memorării şi a reproducerii
acestora de către elevi.
Didactica modernă plasată între sfȃrşitul secolului XIX – prima jumatate a secolului XX
concepe procesul de învăţămȃnt ca activitate de predare - învăţare. Rolul prioritar revine cadrului
didactic, care e centrat asupra corelaţiei dintre acţiunea initială de predare şi acţiunea simultană sau
ulterioară de învaţare.
Didactica postmodernă plasată în cea de a doua jumatate a secolului XX - concepe
procesul de învăţămȃnt ca activitate de predare-învăţare-evaluare. Organizarea procesului de
învăţămȃnt reprezintă un demers creator, constructiv, generator de noi comportamente, ce confera
instituţiei şcolare loc de profunde metamorfoze umane.
Procesul de învăţămȃnt apare ca o situaţie de parteneriat pentru învăţare, grevată pe
interacţiunea profesor-elev, a căror activitate se derulează într-o succesiune de alternanţe sau
operaţii simultane; adică alternanţă dintre acţiunea de predare (intervenţia profesorului) şi reacţia
elevului (acţiunea de învăţare). Aceste alternanţe sunt orientate spre atingerea unui scop comun:
producerea învăţării dorite.
Noţiunea prin care dezvăuim influenţa educativă exercitată de profesor este cea de predare.
Acest proces ni se înfăţisează ca un complex de interacţiuni a doua subsisteme, dintre care unul
emite informaţia, iar celalat o selectează şi asimilează.
În didactica tradiţională, predarea a fost cunoscută ca activitatea de transmitere a
cunoştinţelor către elevi. În accepţia învăţămȃntului modern predarea este o noţiune cu un conţinut
mult mai bogat ea cuprinzȃnd tot sistemul de acţiuni desfăşurate de profesor în cadrul lecţiei, care-
şi extind influenţele şi dincolo de lecţie. Predarea implică, în esenţă procesul de formare al elevilor
în cadrul instruirii. Profesorul nu este numai o sursă de informare, el este în acelaşi timp
specialistul care ştie să trateze informaţia, s-o prelucreze asfel încat s-o adapteze la sistemul de
gȃndire al celor ce învaţă, s-o facă asimilată.
Ca exemplu, în lucrarea mea pentru gradul I, mi-am propus şi am demostrat că, dezvoltarea
calităţilor motrice viteza şi îndemanarea se poate face şi prin folosirea jocurilor de mişcare, nu
numai prin folosirea metodelor clasice: („Rolul şi influenţa jocurilor de mişcare în dezvoltarea
calităţiilor motrice viteza şi îndemanarea la elevii din învătământul gimnazial”).
Mi-am ales aceasta temă considerând că este o necesitate, având în vedere faptul că
metodologia de elaborare a conţinutului procesului instructiv-educativ la educaţie fizică şcolară
evoluează permanent căutând noi forme şi căi de realizare a obiectivelor generale şi specifice.
Literatura de specialitate vorbeste despre importanţa jocurilor de mişcare valabilă în
procesul de instruire şi educare sportivă cu preponderenţă la elevii de vârstă mijlocie.
De-a lungul timpului, practica a dovedit că, în cadrul activităţilor motrice fundamentale,
jocurile de mişcare se dovedesc a fi utile pentru copil ca funcţie biologică, cât şi ca funcţie socială
de petrecere utilă a timpului liber (activităţi motrice de tip liber, tabere sportive etc).
Pentru a demonstra ceea ce mi-am propus, am folosit mai multe metode (analiza teoretică şi
generalizarea datelor literaturii de specialitate, metoda observaţiei, metoda experimentului
pedagogic, metoda testelor, metoda statistico-matematică, metoda grafică şi tabelară), ce au dus la
îndeplinirea obiectivelor propuse.
Prin utilizarea primei metode am evidenţiat conţinutul şi modalităţile de organizare
eficientă a lecţiei de educaţie fizică.
Metoda observaţiei mi-a permis observarea unor date despre participarea şi antrenarea
activă a elevilor la lecţii, manifestarea interesului lor pentru folosirea jocurilor şi întrecerilor
sportive în îndeplinirea sarcinilor.
Prin metoda experimentului didactic am urmărit verificarea eficienţei implementării în
lecţiile de educaţie fizică a jocurilor de mişcare cu elemente din jocul sportiv handbal în ideea
îmbunătățirii calitative a indicilor motrici.
Metoda statistico-matematică mi-a permis descrierea caracteristicilor datelor corelate,
testarea relaţiei dintre diferite grupuri de date (variabilelor) precum şi testarea diferenţelor dintre
ele.
Iar cu ajutorul ultimei metode, cea grafică şi tabelară, am efectuat o evaluare corectă a
datelor precum şi observarea evoluţiei mediilor de la un individ la altul, de la o testare la alta şi
compararea acestora.
Cercetarea a fost desfăşurată la Şcoala Gimnazială ,,Coresi” în trei etape: în prima etapă
am făcut investigarea elevilor, strangând date despre clasă, sex, vârstă, stare de sănătate. Tot în
această etapă am selectat şi folosit un set de probe care să-mi confirme utilitatea mijloacelor
selecţionate si utilizate în desfăşurarea lecţiilor: (alergarea „Navetă” 5x10m (ANA), pasa în doi la
handbal, aruncare la ţintă verticală de la 6 m, dribling printre jaloane pe distanţa de 30 m,
testul ,,în pătrat”).
În cea dea doua etapă, am efectuat şi utilizat proiectarea unităţilor de învăţare (viteza si
îndemânarea) diferenţiat pentru grupa experimentală şi clasa martor. La clasa martor proiectarea
s-a realizat prin metodele şi procedeele clasice, activităţile didactice desfăşutându-se după
strategiile metodice obişnuite, iar la grupa experimentală, pregătirea a fost făcută prin utilizarea
preponderant a jocurilor de mişcare cu elemente din jocul sportiv handbal.
În etapa a treia am realizat efectaurea testelor finale în vederea aprecierii nivelului de
dezvoltare a capacităţiilor motrice la care s-a ajuns în urma experimentului prin aplicarea programei
special concepute.
Diferenţele care au fost obtinute între cele două testări, a confirmat necesitatea utilizării
jocurilor de mişcare, a ştafetelor şi întrecerilor sportive, în ideea optimizării lecţiei, a asigurării
dezvoltării optime a organismului, a menţinerii stării de sănătate şi nu în ultimul rând ca o condiţie
esențială în formarea calităților psiho-motrice ale elevilor.
 În urma experimentului pedagogic, am constatat că jocurile de mişcare selectate şi aplicate
au demonstrat o influenţă benefică pentru copii, semnificativă pentru majoritatea probelor fizice
testate.
S-a dovedit că interesul elevilor a crescut în mod evident, atunci când în lecții este prezent
factorul de întrecere și cooperare prin programarea acestor forme de practicare a exercițiilor fizice.
În concluzie, putem spune că folosirea jocurilor cu respectarea regulilor şi a cerinţelor
metodice oferă o atractivitate lecţiilor, datorită emulaţiei deosebite pe care o provoacă jocul în
rândul copiilor, oferindu-le acestor o motivaţie puternică şi o participare mai activă la lecţii, iar
bagajul de cunoştinţe şi deprinderi al acestora îmbogătindu-se considerabil.
În consecinţă, în accepţia actuală, procesul de învăţătmȃnt se defineşte ca integrare
organică a celor trei aspecte fundamentale predare - învăţare - evaluare.
Evaluarea este ultima activitate fundamentală în procesul de învăţămȃnt, care este un proces de
autoreglare. Prin evaluare profesorul obţine informaţiile strict necesare privitoare la rezultatele
activităţii de învăţare (cunoştinţe, priceperi, deprinderi, capacităti) şi ca urmare reglează activitatea
urmatoare în vederea obţinerii unor performanţe superioare. Cunoaşterea performanţelor obţinute la
un moment dat, a eventualelor lacune, a cauzelor acestora constituie indicatori care stau la baza
aprecierii profesorului. Prin evaluare profesorul are posibilitatea să cunoască măsura în care elevii
şi-au însuşit materialul predat conform obiectivelor prestabilite.
Atât succesul înregistrat de elevi, cât şi eventualele lipsuri permit profesorului să-şi autoaprecieze
propria sa activitate în toate fazele desfăşurării procesului didactic, dar şi să ia masuri de
ameliorare.
În concluzie, putem spune că un loc important în obţinerea rezultatelor şcolare îl ocupă
personalitatea educatorului. De gradul lui de pregătire, de tactul pedagogic, de umanismul şi
dragostea lui faţă de cărţi, de modul cum se pregăteşte, dirijează şi evaluează activitatea instructiv
educativă, depind în bună măsura rezultatele la învăţătura ale elevilor.

BIBLIOGRAFIE:
1.Badiu T. şi alţii, 1995, Exerciţii şi jocuri de mişcare pentru elevii claselor I-IV Galaţi: Editura
Alma, p.130
2. Cerghit,I., 2006, Metode de învăţământ, Ed. Polirom, Iaşi, p. 98-114
3. Cerghit, Ioan, Vlăsceanu, Lazăr, 1988,Curs de pedagogie, Editura Universităţii, București
4. Cârstea G., 2000, Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura Anda, București,
p.34-100
5. Epuran M., Horghidan V., Psihologia educaţiei fizice, Bucureşti, Editura ANEFS, 1994, p.16-73
6. http://www.e-şcoala.ro/psihologie/evaluarea_predarea_învăţarea.html
7. http://scribd.com/doc57820673/Evalurea-în-Învatamantul-Primar-Lidia-Florentina-Pescaru-
2010