MINISTERUL EDUCAȚIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ,,ION CREANGĂ’’

DIN MUN. CHIȘINĂU

Facultatea de Pedagogie
Catedra: Pedagogia Învățământului Primar
Specialitatea: Pedagogie în Învățământul Primar și Preșcolar

ASPECTE METODOLOGICE DE PREDARE-ÎNVĂȚARE-EVALUARE A

MODULULUI EU LA ȘCOALĂ ( CLASA I-A)
Teză de curs

Conducător științific:
Garștea N., dr. în ped.,
conf. univ.
Autor: Studenta anului III,
grupa 303, Tulumari Victoria

1
 Chișinău, 2020
CUPRINS:

INTRODUCERE......................................................................................................3

1. STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE............................................................5

1.1.DEFINIȚIA STRATEGIILOR....................................................................5

1.2. METODA DIDACTICĂ..............................................................................6

1.3.MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT………………………………….........9

2.PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT CA RELAȚIE DE PREDARE – ÎNVĂȚARE –

EVALUARE………………………………………………………………………..10

2.1.REPERE TEORETICE……………………………………………………..10

3. DISCIPLINA ȘCOLARĂ EDUCAȚIA MORAL-SPIRITUALĂ (EMS)……..12

3.1.SPECIFICUL DISCIPLINEI EMS…………………………………………12

3.2.SPECIFICUL STRATEGIILOR DIDACTICE UTILIZATE ÎN CADRUL

DISCIPLINEI EMS……………………………………………………………… 14

CONCLUZII ...........................................................................................................16

BIBLIOGRAFIE ......................................................................................................17

2
 INTRODUCERE

Actualitatea temei. Procesul de învăţământ este un sistem complex, fiind

rezultatul interdependenţei sau legăturii dintre predare, învăţare şi evaluare, având
drept scop dezvoltarea multilaterală a personalității. Predarea, învățarea și evaluarea
sunt acțiunile de bază ale procesului de învățământ. Acesta este eficient numai atunci
când cele trei activități fundamentale, predarea, invatarea si evaluarea, formeaza un
întreg, atunci când lucrul comun a învățătorului și elevului asigură dezvoltarea
treptata a acestuia.
Pentru a ajunge la acest scop, e nevoie de alegerea corectă a tehnologiilor didactice și
îmbunătățirea acestora.

Tehnologiile didactice includ toate componentele procesului de învăţământ. Un

rol foarte important îl au strategiile didactice. Strategia didactică reprezintă un
ansamblu de metode şi procedee prin care se realizează cooperarea dintre învățător şi
elev în vederea predării, învăţării, dar şi evaluării unui volum de informaţii, a
formării unor priceperi şi deprinderi, a dezvoltării personalităţii umane. Prin folosirea
metodelor este stimulată învăţarea şi dezvoltarea elevului, favorizând schimbul de
opinii, de idei, cunoştinţe, asigurând participarea activă în cadrul activităților,
stimulând interacţiunea și conlucrarea dintre colegi, toate cele enumerate conducând
la învăţarea activă cu rezultate plauzibile și la îmbunătăţirea calității procesului
educativ.
Un rol deosebit în contextul dezvoltării multilaterale a personalității elevului îi
revine orei de Educația moral-spirituală(EMS), în cadrul căreia este utilizată o
metodologie centrată pe elev, în care se caută metode pe măsura fiecărui elev, după
propriile nevoi și ritm de învățare.

Scopul cercetării: studierea rolului metodologiei de predare – învățare –

evaluare a modulului Eu la școală (Clasa I-a).
3
 Obiectivele cercetării:

1. Constatarea scopului Educației moral-spirituale.

2. Analiza aspectelor metodologice de predare-învățare-evaluare utilizate în
cadrul EMS.
3. Descrierea modulului Eu la școală (clasa I-a), în cadrul disciplinei Educația
moral – spirituală.

Structura lucrării: Lucrarea este alcătuită din introducere, trei capitole

însoțite de paragrafe, concluzii și bibliografie.

4
 1.STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE

1.1.DEFINIȚIA STRATEGIILOR

Termenul de strategie are originea ”într-un cuvânt grecesc cu semnificația de

generalitate și până de curând a avut un înțeles strict militar: arta planificării și
conducerii războiului.”(Strategie, Ghid propus de The economist Books, 1998). DEX-
ul ne demonstrează originea latină a cuvântului, strategie – funcția strategului;
aptitudinea de a comanda. În sens general, strategia se referă la conducerea căilor, a
metodelor implicate în desfășurarea unei activități , în vederea atingerii unui scop.

Diverși autori au oferit definiții pentru strategia didactică:

 ” ansamblu de resurse și metode planificate și organizate de profesor în scopul

de a permite elevilor să atingă obiectivele date. Persoanele, localurile,
materialele și echipamentele formează resursele , în timp ce modurile de
abordare, formele pedagogice și tehnicile pedagogice constituie metodele” (J.
Parent, Ch. Nero, 1981);

 ” ansamblul mijoacelor puse în lucru pentru a atinge scopul fixat începând de

la organizarea materială, alegerea suporturilor, până la determinarea sarcinii
de învățare și a condițiilor de realizare. ”(G. Nunziati, 1990);

 ”un ansamblu de forme, metode , mijoace tehnice și principia de utilizare a

lor, cu ajutorul cărora se vehiculează conținuturile în vederea atingerii
obiectivelor”. (Miron Ionescu, Vasile Chiș, 1992);

 ” un grup de două sau mai multe metode și procedee integrate într-o structură
operațională, angajată la nivelul activității de predare-învățare-evaluare, pentru
realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice și concrete ale acesteia,
la parametric de calitate superioară.” (Sorin Cristea, 2002).

5
 1.2.METODA DIDACTICĂ

Metodele didactice reprezintă ,, o cale eficientă de organizare și conducere a

învățării , un mod comun de a proceda care reunește într-un tot familiar, eforturile
profesorului și ale elevilor săi”( I. Cerghit, 2001, p. 63). Metoda poate fi explicate ca
și ,, o modalitate de acțiune, un instrument cu ajutorul căruia elevii, sub îndrumarea
profesorului sau în mod independent, își însușesc și aprofundează cunoștințe, își
formează și dezvoltă priceperi și deprinderi intelectuale și practice, aptitudini,
atitudini. ” (M. Ionescu, M. Bocos, 2001, p. 122).

Funcţiile pe care le îndeplinesc metodele didactice au fost analizate de către I.

Cerghit care le evidenţiază astfel:

2. cognitivă, în sensul că metodele reprezintă calea de intrare ale elevului în

universul cunoaşterii.

3. motivaţională, exprimată prin capacitatea metodelor de a stimula interesul ,

atenţia, atracţia pentru învăţare.
4. instrumentală, dată de rolul metodelor de a fi tehnici de lucru, mijloace de
realizare a obiectivelor, mod de realizare a procesului didactic, instrumente de lucru
utilizate de învățători şi elevi.
5. normativă pentru că ea indică ,, cum ” trebuie să se procedeze, cum să se
predea şi cum să se înveţe, cum să învăţăm pe alţii să înveţe. Altfel spus, fiecare
metodă are propriile reguli.

Pe parcursul anilor metodele didactice au fost modelate și diversificate, acuma

existând diverse criterii de categorisire a acestora . O variantă de clasificare a
metodelor educaționale se poate pronunța în jurul axei istorice: - metode tradiționale;

6
- metode moderne. În tabelul 1 (Cerghit, 2006, p. 99)sunt prezentate avantajele și
dezavantajele dintre metodele tradiționale și modern:

Metode tradiționale Metode moderne

- acordă prioritate instruirii - trec formația înaintea instruirii

- sunt centrate pe conținut, pe însușirea materiei; - sunt axate pe activitatea și participarea

având o orientare intelectualistă; elevului

- acordă întâietate activității - trec învățarea înaintea predării,

profesorului concomitant cu ridicarea exigențelor
față de predare

- pune accentual pe predare - elevul devine obiect și subiect al

actului de instruire și educare, al
propriei sale formări

- elevul este privit ca obiect al instruirii - sunt centrate pe acțiune, pe

explorare; unei științe communicate
I se prefer știința din experiență
dobândită prin explorare,
experimentare, cercetare sau acțiune.

- neglijează însușirea metodelor de - sunt activ – participative, adică în

studio personal, de muncă independent locul unei cunoașteri primate propun
o cunoaștere cucerită prin efortul
propriu.

- sunt centrate pe cuvânt, fiind dominant - stimulează cooperarea și ajutorul

communicative și verbale reciproc

- se bazează pe motivația exterioară cu - sunt interactive căutând să îmbine

evidente elemente de reprimare, de armonios învățarea individuală cu
frică și de constrândere învățarea socială; munca individuală
cu munca în echipă și în colectiv

- întrețin relații rigide, autocritice între - rezervă profesorului un rol de

7
 professor și elevi organizator al condițiilor de învățare,
de îndrumător și animator, ce
catalizează energiile celor care
învață

- conferă profesorului un rol de purtător - încurajează munca independent,

și transmițător de cunoștințe initiative, inventivitatea și
creativitatea

I.Cerghit ne propune o prezentare grafică ce ne va permite orientarea și mai

rapidă în sistemu////l de clasificare a metodelor:

1.3.MIJLOACELE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

8
Mijloacele de învățământ reprezintă una din componentele procesului de
învățământ, constituind un ansamblu de resurse sau instrumente materiale, tehnice,
produse, adaptate și selectate de cadre cadrul didactic, pentru organizarea demersului
educativ, având drept scop de a facilita transmiterea, asimilarea informației noi și
evaluarea ulterioară a acesteia.În viziunea lui M. Călin, mijloacele pot fi prezentate
sub formă de:

 Material utilizabile : scheme, roci, planșe, mulaje, riglete etc.;

 Aparate și instrumente : proiector, tablă inteligentă, calculatoare etc.;

 Mijloace audio- vizuale : dispozitive sonorizate, videomagnetofonul, TV etc.

(M. Călin, 1995, p.130).

Înțelegem că este greu de elaborat o prezentare succintă a mijloacelor, metodelor

didactice, în primul rând , din cauza diversității în sine a acestora, iar în al doilea
rând, datorită diversității criteriilor ce pot fi utilizate în clasificarea lor.

9
 2.PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT CA RELAȚIE DE PREDARE –
ÎNVĂȚARE – EVALUARE

2.1.REPERE TEORETICE

În sensul lui profund, noțiunea de proces de învățământ este legată de acea

transformare (schimbare sau modificare). Dar despre ce transformare poate fi
vorba? Ca să înțelegem mai ușor vom porni de la o definiție foarte actuală a
învățării, și anume: învățarea este o ” schimbare în comportamentul individual, ca
urmare a trăirii unei noi experiențe proprii”. În raport cu ceea ce este învățarea ,
procesul de învățământ vine să provoace o schimbare în timp , în spațiu și în
forma experințelor de cunoaștere afectiv- emoționale, cognitive ale elevului, încât
acesta să devină capabil să provoace mai departe schimbări în comportamentul
său, în deprinderile sale mentale sau motrice. Menirea sau esența procesului de
învățământ este, deci, să angajeze elevii în trăirea unor noi și noi experiențe,
planificate pedagogic, încât aceștia să realizeze învățarea.

Ideea de proces evoca întotdeauna o dualitate, scoate în vileag existent, pe de

o parte, a unor forțe care impun sau efectuează schimbarea, adică cadrele
didactice, iar pe de altă parte , a unor finite în dezvoltare, care suportă schimbarea,
care devin finite transformate, aceștia fiind elevii. Evidențierea acestei relații de
cooperare dintre învățător- elev ne oferă posibilitatea de a observa acțiunile
fundamentale care definesc procesul de învățământ. Predarea – învățarea și
evaluarea constituie activitățile de bază ale procesului de învățământ. Profesorul
Ioan Cerghit, definea predarea ca pe : ”un ansamblu complex de acțiuni și
comportamente didactice specific, destinate procedurii învățării.” Activitatea
cadrelor didactice își face simțită presența întotdeauna, fie chiar și indirect, legată
de îndrumarea activității elevilor. Însă predarea nu are sens decât în măsura în
care determină un efort corespunzător din partea elevilor. În lipsa învățării,
procesul nu funcționează , fiindcă îi lipsește elemental principal – învățarea însăși,

10
îi lipsește legătura esențială dintre elev și învățător. Predarea singură, oricât de
bună ar fi ea, nu duce de la sine, direct la efectele așteptate. Mereu rezultatele
predării vor fi condiționate de activitatea de învățare depusă de elevi, de cantitatea
și calitatea învățării și de intervenția altor factori.

Evaluarea reprezintă etapa finală și fundamental a procesului de învățământ, cu

ea se încheie circuitul predare-învățare-evaluare. Ioan Cerghit ne oferă o definiție
și pentru procesul de evaluare:” A evalua înseamnă a enunța o judecată de valoare,
după criterii precis stabilite, cu privire la o entitate determinată, în scopul adoptării
unei decizii referitoare la ameliorarea sau viitorul acestei entități” (Ioan Cerghit,
Sisteme de instruire alternative și completare, Editura Polirom, Iași, 2008). Prin
evaluare , învățătorul are posibilitatea să cunoască nivelul la care elevii au însușit
material și ca urmare să regleze situația în desfășurarea ulterioară a proceselor de
predare și învățare.

Prin urmare, înțelegem că aceste trei procese interrelaționează între ele,

formând un circuit continuu, conform căruia nu putem înfăptui un proces fără de a
ține cont de altul. Creează
premise
determină

ÎNVĂȚAREA

EVALUAREA
PREDAREA

influențează

11
 3. DISCIPLINA ȘCOLARĂ EDUCAȚIA MORAL-SPIRITUALĂ (EMS)

3.1. SPECIFICUL DISCIPLINEI EMS ȘI A MODULULUI ,,EU LA ȘCOALĂ”

(CLASA I)

Disciplina școlară EMS se axează pe toate valorile, morale, spiritual, artistice,

estetice, sociale etc., cunoscute în cadrul celorlalte discipline școlare.( GHID de
implementare a curriculumului pentru învățământul primar). Acestea constituie un
ansamblu de cunoștințe, capacitate și atitudini morale, spirituale, componentele
cărora se intercalează reciproc și urmăresc același obiectiv, de a pregăti elevul pentru
a aprecia și promova valorile general-umane și naționale. Conținuturile recomandate
prevăd mai multe subiecte, fapt care-i permite învățătorului să diferențieze
modalitățile de organizare a lecțiilor, acestea fiind mai captivante.

Educația morală, deci reprezintă acea parte a educației care urmărește formarea și
dezvoltarea din punct de vedere valoric a personalității, respective a conduitei și
normelor morale. Formarea respective a profilului moral, începe din primii ani de
viață dezvoltându-se pe tot parcursul vieții omului. Aspectul de morală reflectă de
fapt relația ce se stabilește între oameni într-o anumită situație și context social.

Sorin Cristea prezintă formarea competențelor specific EMS într-un proces

separabil, care ține de anumite etape:

 Achiziționarea cunoștințelor fundamentale ( a ști);

 Transformarea cunoștințelor fundamentale în cunoștințe funcționale ( a ști să

faci);

 Interiorizarea cunoștințelor și formarea atitudinilor ( a ști să fii);

 Exteriorizarea cunoștințelor (știu să devin).

Iar L. D’Hainaut aranjează aceste etape într-o schemă numită Integrarea
cognitivă: A ȘTI

12
 PENTRU

Disciplina
A ȘTI Educația moral-spirituală,
A FACE cuprinde 4 module Apentru
FI fiecare clasă: (
Eu la școală, Eu în familie, Eu în comunitate, Învăț să fiu om). În clasa I, modulul Eu
la școală, are următoarele unități de competență, specificate în Curriculumul national
pentru învățământul primar: 1.1. Identificarea valorilor moral-spirituale în context
școlare. ; 1.2. Aprecierea valorică a comportamentelor elevilor în situații școlare. În
cadrul acestui modul se pune accent pe dezvoltarea valorilor moral – spirituale
precum acceptarea, sprijinul reciproc, respectul, cooperarea, prietenia, bunătatea, dar
și a comportamentelor morale. Fiind dat faptul că este modulul de început al clasei
întâi, valorile și comportamentele morale sunt într-o directă corelare cu școala și
colegii de clasă. ” Școala mea- școală prietenoasă și primitoare pentru toți copiii.
Acceptarea diversității colegilor. Îmi pasă de clasa și școala mea.”( Curriculumul
Național pentru Învățământul Primar, Chișinău 2018, p. 91). În cadrul acestui modul
pot fi aplicate următoarele strategii didactice:

Ghemul călător

Se aruncă un ghem spre unul dintre elevi, după ce se spune numele şi o

caracteristică personală. Cel care prinde ghemul, ţine firul bine în mînă, îşi spune
numele şi o caracteristică personală, după care aruncă ghemul spre altcineva. Cînd
ghemul ajunge la ultimul participant, se va face mişcarea în sens invers, pentru
strîngerea ghemului, dar de data aceasta cel ce prinde obiectul îşi spune propriul
nume, apoi numele celui care va primi ghemul.

Autoportretele
Pe coli de hîrtie A4, copiii vor trasa silueta proprie şi vor indica: numele,
vîrsta, localitatea de provenienţă, caracteristicile personale şi fizice, ce le place mai
mult să înveţe sau să facă la şcoală, pasiunile, etc. Portretele vor fi fixate sau
expuse pe perete în sala de mese sau în club, pentru a permite copiilor să se

13
cunoască mai bine pe ei înşişi şi între ei.

3.2. SPECIFICUL STRATEGIILOR DIDACTICE UTILIZATE ÎN CADRUL

disciplinei EMS

În cadrul orelor de EMS se pune accent pe dezvoltarea unei metodologii

centrate pe elev, adică a unei metodologii individualizate, personalizate și accesibilă
pentru toți, după trebuințele și ritmul propriu de învățare. Se utilizează strategii de
integrare, colaborare, parteneriat și socializare.

În cadrul lecțiilor la disciplina EMS, este foarte important să ne centrăm pe

formarea unor personalități generoase, tolerante și cu suflet cinstit. În vederea
realizării acestui scop, un rol deosebit le revine metodelor clasice : studiul de caz,
metoda conversației, metoda simulării, metoda exercițiului; metodelor active –
participative ; metodelor interactive sau cele bazate pe lucru în grup, punându-se
accentul pe cooperarea și colaborarea în cadrul grupului de elevi.

Printre metodele utilizate în cadrul EMS evidenţiem:

1. Metode de comunicare orală: povestirea; explicaţia; argumentarea;

expunerea; conversaţia euristică; dezbaterea.

2. Metode de comunicare scrisă: lectura explicativă;lectura şi interpretarea

textului;studiul individual.

3. Metode de cunoaştere a realităţii:observaţia;studiul de caz; exemplul.

4. Metode fundamentate pe acţiune: jocul didactic;dramatizarea; exerciţiul

moral etc. O mare eficiență au și următoarele metode:

 brainstorming-ul;

 ştiu/vreau să ştiu/am învăţat;

14
  activitatea dirijată de citire-gândire;

 predicţiile în perechi;

 gândiţi/lucraţi în perechi/comunicaţi;

 rezumaţi/lucraţi în perechi/comunicaţi;

 interviul în trei etape (2-4 elevi);

 turul galeriei;

 unul stă, trei circulă;

 linia valorilor;

 masa rotundă;

 creioanele la mijloc.
În procesul de predare a disciplinei EMS, neapărat se va urmări transferul de
valori de la o disciplină la alta, punerea în practică în viața reală a cunoștințelor
dobândite în cadrul orelor și transformarea valorilor în modele atitudinale și
comportamentale.

15
 CONCLUZIE:

În urma elaborării referatului științific, am ajuns la următoarea concluzie:

Educarea și dezvoltarea multilaterală a personalității copilului se realizează cel

mai bine atunci când sunt alese adecvat și aplicate corect strategiile didactice. Nu
existe metode bune sau rele, noi sau învechite. Însemnătatea/ valoarea lor este data de
felul în care sunt folosite sau combinate, pentru a fi înțelese cât mai bine. Pentru
elevi,metodele de învățământ au rolul de al sprijini să parcurgă drumul spre
cunoaștere, spre dobândire de noi cunoștințe, comportamente care îi sporesc valoarea
personalității.
Un rol deosebit în dezvoltarea copilului îi revin orelor de EMS, în cadrul cărora
este important să punem accentul pe formarea unor persoane cu suflete cinstite,
prietenoase și înțelegătoare. În acest context sunt aplicate metodologii centrate pe
elev și pe propria acțiune, m. de diferențiere, metodologii centrate pe grup, deci fiind
pus accentul pe metodele interactive sau bazate pe interacțiunea dintre elevi.
Educația morală, reprezintă latura educației care urmărește formarea și dezvoltarea
personalității din punct de vedere al conduitei, al normelor și valorilor morale.
Această foarmare începe din primii ani de viață și trebuie continuată pe tot parcursul
vieții.

16
 BIBLIOGRAFIE

1. Beres Claudia. Metode de Învățământ. Capitolul 3. [online]. România. 42 p.

Disponibil: https://www.academia.edu/8015691/CAPITOLUL_3._METODE_
%C3%8ENV%C4%82%C5%A2%C4%82M%C3%82NT
2. Cristea S. Dicționar de termini pedagogici. București: Ed. Didactica și
Pedagogică ,1998, 479 p.
3. Cristea S. Dicționar de pedagogie. Chișinău: Litero Internațional, 2000, 388p.
4. Curriculumul educației moral- spirituale. Chișinău. 2009, 11 p.
5. Educația moral-spirituală. Ghidul învățătorului, cl. I– IV. Chișinău. 2016, 88p.
6. Educația moral- spirituală: Manual pentru clasa I/ Angela Cara, Tatiana
Niculcea. –Ch.: Univers Pedagogic, 2006, 60 p.
7. Ghid de implementare a curriculumului pentru învățământul primar. Chișinău.
2018, 125 p.
8. I. Cerghit. Metode de Învățământ. Ch.: Polirom, 2010, 300 p.
9. Oprea Crenguța. Metode interactive de predare, învățare , evaluare. Suport de
curs, Editura Universității din București. [online] București, 2012, 77 p.
Disponibil:https://www.academia.edu/26072054/Curs_METODE_INTERACTIVE_DE_P
REDARE_%C3%8ENV%C4%82%C5%A2ARE_EVALUARE_

17