Curs de lecţii

Chişinău -2012

BIORIMOLOGIE

TEMA 1: Bioritmologia contemporană

1. Bioritmologia – ştiinţă despre oscilaţiile indicilor biologici

O proprietate a naturii vii este considerată ciclicitatea majorităţii proceselor care au loc în
cadrul ei.
Viaţa pe Terra, sub toate formele ei de manifestare - de la celulă la biosferă este supusă
anumitor ritmuri. Ritmicitatea proceselor biologice stă şi la baza activităţii vitale a organismului
uman. Ritmurile biologice au fost evidenţiate la nivel biochimic, celular, de organe şi la nivelul
organismului ca un tot întreg. Concordanţa lor după parametrii provizorii determină funcţionarea
normală a tuturor sistemelor care asigură viaţa.

0
 Organismele vii sunt înzestrate cu un mecanism intern, un ceasornic, care e în stare să
determine timpul, asigurând astfel armonia vieţii şi existenţa lumii în condiţiile modificărilor
permanente ale mediului extern. Procesele fiziologice ce se produc în organismele vii se
desfăşoară în anumite intervale de timp având un caracter ritmic.
Noţiunea de “ritm” înseamnă o armonie strictă a fenomenelor şi proceselor ce au loc în
natură. Fenomenele naturale care se repetă periodic, cum ar fi succesiunea zilei şi nopţii,
anotimpurile, fazele lunii, activitatea solară, alternarea fluxului şi a refluxului mărilor şi
oceanelor sunt numite ritmice. Ele au o influenţă decisivă asupra organismelor vii, asupra
activităţii funcţiilor lor fiziologice, comportării, capacităţii de muncă, stării de sănătate, evoluţiei
bolilor, naşterii, morţii şi altor procese biologice.
Iluştrii savanţi din antichitate Hipocrat şi Galen şi alţii, au descoperit ritmurile regulate
ale funcţiilor organismului, cum ar fi respiraţia, activitatea renală, pulsul şi ciclul menstrual.
Mulţi dintre noi nici măcar nu ne gîndim la aceste aspecte legate de organismul nostru. Totuşi,
aceste cicluri ritmice influenţează chiar şi cele mai mici celule din corpul uman din ziua naşterii
până la moarte.
Ritmurile biologice au fost sistematizate şi descrise cu mult mai târziu. În anul 1729
astronomul francez De Meran a observat, că plantele pot să “determine” timpul: frunzele lor
înfăptuind anumite mişcări în decursul zilei. Peştii, păsărele şi insectele sunt înzestrate cu un
simţ foarte bine dezvoltat al determinării timpului.
Evident că în lupta pentru existenţă au supravieţuit numai organismele care au putut să
simtă perfect timpul. Se ştie, că odată cu apropierea iernii multe specii de animale migrează în
alte zone mai calde sau se află în stare de hibernare care le ajută să suporte, perioada
nefavorabilă pentru viaţă. Animalele determină cu mare precizie sosirea perioadei de hibernare.
Astăzi se cunosc o mulţime de “ritmuri” biologice, însă sunt studiate mai amănunţit numai
câteva din ele care s-au dezvoltat ca răspuns la modificările ciclice ale mediului: acestea sunt
ritmurile de 24 ore, de lună, de anotimp şi ritmul fluxului. Aceste ritmuri nu prezintă altceva
decât reacţii de adaptare ale organismelor vii la mediul înconjurător.
Cei mai importanţi şi răspândiţi factori care influenţează asupra proceselor ritmice din
organismele vii şi care au primit denumirea de sincronizate sunt: succesiunea zilei şi nopţii,
succesiunea anotimpurilor, variaţiile de temperatură şi umeditate, modificările în regimul de
alimentaţie, migraţiile dintr-o zonă continentală în alta, dar pentru om şi diferiţi factori sociali.
O atenţie deosebită în prezent se acordă indicilor fiziologici a ritmurilor de zi, care reflectă
proprietăţile generale ale naturii vii şi funcţia importantă adaptativă a organismului. În condiţii
normale ritmurile fiziologice de zi, ca regulă sunt sincronizate cu ritmurile geografice şi sociale
ale mediului extern care au perioada de 24 de ore.
Însă sunt cunoscute şi unele situaţii în care se observă restructurarea ritmurilor fiziologice
ale omului la diferite forme ale activităţii de muncă pe schimburi, în deplasări cu mari diferenţe
între orele timpului la modificările perioadelor de somn şi veghe, la lipsa de lumină în lunile de
iarnă.
Lipsa sau insuficienţa de lumină, cu anumite simptome, care de obicei încep toamna şi
dispar primăvara şi care sunt provocate de modificări ale ritmurilor biologice includ şi depresia
care poate fi înlăturată cu o lumină puternică timp de 2-4 ore în fiecare dimineaţă.
Toate aceste date au determinat apariţiei unei noi direcţii ştiinţifice – bioritmologia.
Termenul bioritmologie provine de la grecescul rhytmos – ritm. Bioritmologia este ştiinţă
despre ciclicitatea proceselor în cadrul sistemelor biologice.
Teoria bioritmurilor a fost formulată la sfârşitul secolului XIX de medicii Wilhem Fleiss
si Hermann Swoboda, cosideraţi „buneii” bioritmologiei.
Wilhem Fleiss (1858 –1928), numerolog, otolaringolog acorda o mare atenţie puterii
magice a cifrelor. În lucrarea sa “Ritmurile vietii, fundamentele unei biologii exacte”, el şi-a
dezvoltat teoria, demonstrând că numerele joacă un rol important în numeroase fenomene
biologice. El a dedus că organismul este supus unui ritm de 23 de zile pentru bărbaţi şi de 28 de
zile pentru femei.
1
 În aceiaşi perioadă, psihologul Herman Swoboda (1873 – 1963) de la Universitatea din
Viena a ajuns la aceleaşi concluzii, numind ciclul de 28 de zile “ciclul emoţional” şi ciclul de 23
de zile “ciclul fizic”.
În anii `20 ai sec. XX profesorul austriac (mecanicist), Alfred Teltscher, a descoperit un
al treilea ciclu intelectual - de 33 de zile, în urma observaţiilor asupra capacităţilor intelectuale
variabile ale elevilor săi.
În 1931 savanţii suedegi Agrenom G., Wilanderom O., Joresom E. pentru prima dată au
descris ritmul circadian (de 24 de ore) a modificării conţinutului de glicogen în ficat şi muşchi.
În anii 60 ai secolului XX au fost descries peste 50 de funcţii biologice cu o periodicitate
de 24 de ore.
În a doua jumătate a secolului XX profesorul Tatai, director al departamentului de Studii
ale Comportamentului de la Universitatea din Tokyo a asociat cele trei cicluri (fizic, emoţional şi
intelectual) şi a construit diagrama (calendarul) bioritmurilor care este aplicată şi astăzi.
Astăzi bioritmologia a cucerit întreg universul. Recent au fost descrise: ciclul intuitiv de 38
de zile, ciclul estetic de 43 de zile şi ciclul spiritual de 53 de zile. Sunt descrise şi alte cicluri ce
leaga cele principalele între ele: cel al stăpânirii de sine ce combină ciclul intelectual şi fizic,
ciclul pasiunii intercalează ciclurile emoţional şi fizic, şi ciclul înţelepciunii leaga ciclul
emoţional cu cel intelectual.
Astfel, bioritmologia este o ştiinţă relativ nouă care a început să se dezvolte virtiginos în a
dua jumătatea a sec. XX şi care continuă să cucerească Universul în mileniul III.

2. Obiectivele bioritmologiei. Legătura bioritmologiei cu alte discipline biologice

Bioritmologia are următoarele obiective de referinţă:

 studierea corelaţiilor de timp şi spaţiu a organizaţiei funcţiilor şi normelor în
diferite condiţii ale mediului extern;
 elucidarea aspectelor genetice de formare şi stabilitate a ritmurilor biologice;
 studierea rolului factorilor endogeni şi exogeni ai timpului asupra ritmurilor
biologice;
 studierea posibilităţilor de corecţie a ritmurilor biologice în regimul de muncă prin
utilizarea diferitelor instalaţii fizice;
 studierea rolului ritmurilor biologice în formarea reacţiilor de adaptare ale
organismului şi elaborarea unor sisteme opţionale de asigurare şi protecţie a vieţii
omului în condiţii extremale etc.
Astăzi, studierea fiziologiei ecologice, mecanismelor fiziologice ale adaptabilităţii
naturale, este imposibilă fără canalizarea cercetărilor asupra studiului bioritmologic, bioenergetic
şi morfologic a legităţilor adaptaţiei.
De exemplu, evaluând capacităţile memorative la un grup de persoane care s-au transferat
în zone îndepărtate cu condiţii noi climato-geografice au fost stabilite modificări psihofiziologice
esenţiale datorită contrastului condiţiilor mediului extern. În condiţii extremale a fost stabilit
creşterea activităţii sistemului de reglare a emoţiilor, a memoriei şi diminuarea reproducerii
stimulilor emoţionali. Activitatea optimală a sistemului nervos superior în general nu atinge
norma până la douăzeci şi una zile de adaptaţie, fapt care condiţionează lipsa creşterii generale
a eficacităţii procesului de memorizare în aceşti termeni.
Ciclurile biologice au fost descrise nu numai la oamenii sănătoşi, în activitatea lor de zi cu
zi, dar şi în evoluţia bolilor, frecvenţa deceselor în urma maladiilor etc. Aceste cicluri sunt de
origine endogenă. Cele mai favorabile perioade ale anului pentru sănătate sunt zilele mai
apropiate de ziua de naştere a individului. Studierea ritmurilor funcţiilor fiziologice în cadrul
diferitor forme de muncă fizică şi intelectuală (t o corpului, frecvenţa contracţiilor cardiace,
tensiunea arterială, forţa musculară) şi în baza măsurărilor - 6 pe zi, s-a evidenţiat creşterea
permanentă a acestor indici în orele de dimineaţă şi de seară, cu maximum între orele 16 00-2000,

2
şi cu scăderea ulterioară în orele de noapte mai târzii. În zilele de odihnă ritmicitatea proceselor
de regulă se restabilesc complet.
Succesele obţinute în ultimele decenii de fiziologi, clinicişti în studierea ritmurilor
biologice au contribuit la formarea unei noi direcţii ştiinţifice – cronobiologia, care studiează
acţiunea ritmurilor biologice.
Astfel, bioritmologia are tangenţe cu fiziologia, medicina, psihologia, ecologia, geografia,
pedagogia, astronomia, cosmologia etc.

3. Importanţa studierii bioritmurilor în epoca tehnologiilor moderne

Problema ritmurilor biologice a devenit deosebit de actuală mai ales în epoca progresului
ştiinţifico-tehnic, care a generat transformări esenţiale în activitatea de muncă a omului legată cu
diverse tehnologii moderne, condiţii variate şi zone de desfăşurare a acestei activităţi.
Încă Hipocrate menţiona, că zilele bune şi cele proaste fluctuează ciclic atât în ceea ce îi
priveşte pe oamenii sănătoşi, cât şi pe cei bolnavi. Abia relativ recent teoria celor trei cicluri
interne (emoţional, fizic, intelectual) care au influenţe asupra structurii comportamentului au
început să îşi câştige credibilitatea în societatea contemporană, iar oamenii au început să îşi dea
seama că, activând după ele, viaţa lor a devenit mai bună şi mai usoară.
Cercetări speciale demonstrează că majoritatea dereglărilor ritmurilor de muncă şi odihnă
pot duce la desincronizarea ritmurilor biologice, iar acestea la rândul lor influenţează negativ
asupra activităţii organismului, funcţiilor lui fiziologice, procesului de comportare şi
adaptabilitate.
Este important să cunoaştem, că în viaţa omului sunt aşa perioade când el poate fi uşor
traumat; necesită o atitudine grijulie sporită faţă de el atât la locul de muncă cât şi în familie.
Probabil, că în viitor cunoaşterea şi reglarea ritmurilor biologice va determina succesele
medicinii în lupta contra maladiilor sistemului cardiovascular, bolilor psihice şi altor boli grave.
Respectarea ritmurilor biologice permite organizarea corectă a ritmurilor vieţii, fapt de
care depinde buna dispoziţie, păstrarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă pe o perioadă cât
mai îndelungată.
Studierea mecanismelor de acţiune a ritmurilor biologice prezintă interes nu numai pentru
specialişti din domeniul biologiei, dar şi pentru medici, astronomi, pedagogi, cosmonauţi,
aviatori, pentru oameni de cele mai diferite profesii.
Cunoasterea bioritmurilor îl ajută pe om să cunoască modul cum oscilează capacităţile sale
fizice şi psihice intr-o anumită perioadă de timp. Cunoaşterea de către individ a fazelor pozitive
şi negative ale bioritmurilor facilitează o mai bună organizare a activităţii în scopul creşterii
eficienţei şi evitării eşecurilor şi accidentelor. Actităţiile formative şi productive se vor desfăsura
pe baza utilizării cunoştinţelor despre variaţiile ritmice ale funcţiilor omului. Prin cunoaşterea
bioritmurilor se va realiza o adaptare cât mai perfectă a fiinţei umane la condiţiile mediului
de viaţă şi de activitate, condiţie esenţială pentru o activitate productivă şi prelungită.
Pentru om, bioritmurile, în general, şi cele circadiene în special, au o mare importanţă
pentru că permit organizarea activităţilor în concordanţă cu reperele social-economice şi cu
progresul tehnic (iluminarea artificială, automatizare etc).
Cunoasterea bioritmurilor va asigura administrarea medicamentelor atunci când eficienţa
terapeutică a acestora este maximă. Pentru terapeutică, ora de administrare a unui medicament
este esenţială, din punctul de vedere al răspunsului organismului la substanţă şi, mai ales, din cel
al efectului şi al reacţiilor adverse. Pentru acesta modificarea ritmurilor biologice, administrarea
medicamentelor trebuie să respecte ciclul normal al acestora. Consecinţele alternării ritmurilor
biologice pot fi deosebit de importante, reflectate în actitatea cotidiană prin scăderea
performanţelor fizice şi intelectuale, stării de nervozitate sau apatie, resemnare, indiferenţa etc,
ajungînd uneori din domeniul dereglarilor funcţionale reversibile, în cel al manifestărilor
patologice autentice.

3
 Cunoaşterea stiinţifică şi aplicabilitatea bioritmurilor au o importanţă reală atît în practica
biomedicală cît şi în acea cotidiană a omului modern. O echipă de cercetători de la Universitatea
Nordhwestern (Evanston, Illinois) au identificat, izolat, gena care guvernează orologiul intern al
fiinţelor. Gena a fost botezată “clock” (ceas în engleză) şi a fost identificată la şoareci.
Cercetările continuă pentru identificarea acestei gene şi la om.
Această descoperire deschide calea spre o mai buna cunoaştere a ritmurilor biologice şi, implicit,
spre obţinerea unor progrese însemnate în tratarea multor boli.
Iată câteva din multiplele domenii în care calcularea bioritmului poate fi importantă:

Domeniul de Exemple
aplicare
Cosmonautică S-a stabilit că randamentul activităţii cosmonauţilor are corelaţii
evidente cu bioritmurile. La 24 mai 1962, locotenentul comandant
cosmonautul M. Scott Carpenter, dintr-o eroare de pilotaj la reîntoarcere, a
înclinat nava spaţială într-un unghi incorect, depăşind punctul de aterizare
cu aproximativ 250 mile, astfel că timp de câteva minute s-a crezut că
pilotul este pierdut. Era în perioada critică a ciclului emotiv.
Transportul Datele statistice ale Centrului pentru Securitatea Aeriană a SUA au
rutier, feroviar constatat că, în 80% din cazuri, catastrofa a coincis cu cel puţin o zi critică a
şi aviaţie pilotului, când catasfrofa a avut loc ca urmare a erorii de pilotaj.
Aplicarea graficelor-bioritm sunt de domeniul practicii. În Japonia,
divizia de transporturi Naga-Hama, compania de transport Seibu şi căile
ferate au scăzut numărul de accidente cu 40%, calculând fazele bioritmurile
conducătorilor de mijloace de transport.
! La Tokio, există un institut de bioritmologie cu 5 000 de cercetători.
Medicină Folosind calculele matimatice bioritmice pe o perioadă de 15 ani,
doctorul F. Wehrili din Lucarna - Elveţia, a determinat zilele cele mai
favorabile pentru intervenţiile chirurgicale, unde se puteau face amânări. S-
au practicat peste 10 000 operaţii, fără nici un eşec sau cea mai mică
complicaţie. Când nu se ţine seama de ciclurile bioritmice, statsticile arată
că se produc 30 până la 60% din cazurile de complicaţii. Date identice au
fost prezentate şi în SUA.

Cronofarma-
cologie Studiază efectele medicamentelor în funcţie de sincronizarea biologică
temporală şi descifrarea efectele agenţilor medicamentoşi asupra
Planificare bioritmurilor.
familială
Există o relevanţă stabilită de cercetări recente între perioadele
bioritmice ale mamei şi sexul produsului de concepţie. Ovula posesoare în
exclusivitate a cromozomului X este fecundată de către o celulă seminală
(spermatozoid) posesoare, fie a unui cromozom X (femelă), fie a unui
cromozom Y (mascul). Biologii afirmă că, în general, numai întâmplarea
decide dacă o celulă X sau o celulă Y ajunge prima la ovulă şi o va fecunda.
Alţi cercetători susţin că ovula, în anumite momente, este mai predispusă să
accepte o celulă X şi în alte momente, o celulă Y. Din punct de vedere
bioritmic se presupune că atunci când ciclul fizic al mamei este pozitiv în
momentul concepţiei, ovula este predispusă să accepte celulele Y, ceea
ce va da naştere unui băiat. Dacă în momentul concepţiei ciclul emotiv
este pozitiv la mamă, cercetătorii au credinţa că se va naşte o fată. Ciclul
înalt fizic (23 zile) antrenează în sânge o compoziţie alcalină, în timp ce un
ciclu emotiv (de 28 zile) are tendinţa să creeze un mediu acid [M. Ifrim].
4
 Sport Sunt date care atestă legăturile dintre bioritm şi performanţă
sportivă ca fiind deosebit de benefice în admninistrarea cât mai eficientă,
strict individualizată a stimulatorilor de efort la sportivi.
Dacă interpretăm corect graficul fazelor bioritmice, putem doza
valoarea şi intensitatea antrenamentului sportiv, dar şi periodizarea lui
zilnică, săptămânală, anulă etc., astfel încât eficienţa sa fie maximă prin
randamentul şi implicarea sportivului. Pentru a întrebuinţa bine bioritmul,
şcoala japoneză a elaborat un test. Combinând rezultatele de la test cu
calendarul-bioritm şi cu “caracteristicile” propriei personalităţi a rezultat
fişa de autoantrenament-bioritm care dă soluţii de comportament pentru
respectivul individ.
Zilele critice, fazele negative, joase, au înrâuriri diferite la sporturi
diferite şi la sportivi diferiţi. Un exemplu demonstrativ este următorul:
Nobunori Taguchi a câştigat prima medalie de aur a Japoniei la înot, într-o
competiţie de mare anvergură.
Cunoscându-şi fazele joase din cele trei cicluri, cu o bună pregătire
psihologică şi un tratament corespunzător, a adoptat o atitudine calmă care
a jucat un rol important în victoria sa. Benny Paret a intrat pe ring când
şansele sale biologice aveau o poziţie triplu critică. După ce a fost făcut
K.O. de un adversar arţăgos, şansele de revenire erau foarte mici nu şi-a
mai venit în simţiri niciodată, a murit în ziua critică următoare, “bateriile”
sale bioritmice neputându-se încărca atât de repede.
Diferenţe-bioritm pot crea divergenţe dintre doi sportivi de forţă
egală. Cerinţele boxului, diferite de ale înotului fac posibilă o prezicere-
bioritm de câştig sau înfrângerea. Evoluţiile boxerilor Floyd Paterson şi
Ingemar Johansson au făcut mare vâlvă la vremea lor. Cei doi valoroşi
sportivi (categoria grea - campioni mondiali la profesionişti) aveau
bioritmurile aproape invers. Primul a câştigat suedezul Johansson. În
meciul retur de la New York, 20 iunie 1960 toate premiile erau pentru
Ingemar. Cum ciclurile sale, fizic şi emotiv, erau în faza negativă, a câştigat
Floyd care avea aceleaşi cicluri în faza pozitivă. Întâlnirile lor ulterioare au
dovedit corelaţia dintre cicluri şi performanţă.
Bobby Fischer, campionul mondial de şah, în 17 decembrie 1962 a
remizat cu adversarul său (era ajunul zilei critice), iar în 18 decembrie 1962
a pierdut. A fost singura partidă pierdută şi singura zi critică în care a jucat.
În 3 ianuarie 1963, şahmatistul a devenit campion mondial. Schema
victoriilor, partidelor nule şi singura înfrângere a lui Fischer arată cum
bioritmurile pot prognoza “capriciile performanţelor”. Cunoscând fazele
negative şi zilele critice, sportivul poate contracara condiţiile prin
mijloacele de refacere şi pregătire psihologică corect ghidate, echilibrând
acest handicap.
Important pentru sport este şi ritmul circadian.. Prin înregistrări şi
calcule speciale s-a constatat că fazele de creştere a temperaturii reprezintă
perioade în care randamentul în efortul fizic este maxim.
De asemenea, în special pentru jocurile sportive, de mare importanţă
este calcularea şi găsirea procentului de compatibilitate între 2, 3 sau mai
multe persoane. În Europa, marile echipe profesioniste de fotbal apelează
la teoria compatibilităţii bioritmice şi alcătuiesc liniile de înaintaşi în aşa fel
încât să obţină cele mai bune rezultate.

Astfel, conchidem că bioritmurile reprezintă parametrii biologici, genetic determinaţi, care

definesc global tipul constituţional, cunoaşterea lor având importanţă atât pentru atingerea
5
formei sportive cât şi pentru dirijarea individualizată a antrenamentelor şi utilizarea în mod
adecvat a mijloacelor de refacere şi a pregătirii psihologice. Important este ca fiecare sportiv, în
caietul său individual, alături de celelalte date antropometrice, fiziologice etc. (talie, greutate,
perimetre, diametre, frecvenţa cardiacă, TA, ore de somn, starea fizică, alimentaţie etc.) să aibă
determinat şi graficul bioritm. Un sportiv care ştie că poziţia lui bioritmică nu este favorabilă nu
trebuie să renunţe la competiţie. “Spiritul şi trupul omului” sunt destul de maleabile pentru ca,
ştiind condiţiile contrare, să poată să le remedieze. Mijloacele de refacere şi pregătire
psihologică, corect conduse într-o fază bioritmică descendent-negativă, pot echilibra handicapul.
Prin urmare, interpretarea bioritmurilor nu poate rezolva toate problemele, dar specialiştii
afirmă că cunoaşterea bioritmogramei permite evitarea situaţiilor mai mult sau mai puţin dificile.
Calendarul bioritmurilor poate să ajute omul să-şi organizeze timpul pentru a alege perioadele
cele mai propice pentru diversele activităţi sau pentru a face faţă momentelor deficile.
Bioritmurile permit înţelegerea mai bună a schimbărilor de spirit şi calmarea anxietăţilor
pe care schimbările le pot provoca. Ele permit să luptăm mai bine impotriva stresului şi
depresiei.
Supravegherea imunologică a organismului, procesului de îmbătrânire, metabolismului,
componentelor nervoase centrale, sistemului neuroendocrin etc. vor face în viitor obiectul
bioritmologiei - unul dintre cele mai promiţătoare capitole de prevenire şi combatere a bolilor.

BIORIMOLOGIE

TEMA 2: Ritmurile biologice. Clasificarea bioritmurilor.

1. Ritm, bioritm – noţiuni. Clasificarea bioritmurilor.

O proprietate fundamentală a naturii vii este ciclicitatea sau ritmicitatea majorităţii
proceselor care au loc în cadrul ei.
Ritm - înseamnă o armonie strictă a fenomenelor şi proceselor ce au loc în natură.
Fenomenele naturale care se repetă periodic, cum ar fi succesiunea zilei şi nopţii, anotimpurile,
fazele lunii, activitatea solară, alternarea fluxului şi a refluxului mărilor şi oceanelor sunt numite
ritmice. Ele au o influenţă decisivă asupra organismelor vii, asupra activităţii funcţiilor lor
fiziologice, comportării, capacităţii de muncă, stării de sănătate, evoluţiei bolilor, naşterii, morţii
şi altor procese biologice.
Ritmul biologic reprezintă modificarea caracterului şi intensităţii proceselor
fiziologice şi fenomenelor naturii care se repetă periodic. Ritmule biologice sunt caracteristice
pentru toate nivelurile de organizare a materiei vii pe Terra, de la structura moleculară şi
submoleculară până la om, biosferă.
Organismele vii în dezvoltarea filogenetică au trăit în condiţile unor modificări ritmice
geofizice ale mediului înconjurător. Organizarea în timp constă în concordanţa desfăşurării
proceselor ritmice în interiorul organismului cu ritmurile din afara lui.
Bioritmurile sunt o formă de adaptare a organismului, întărite genetic, care
caracterizează adaptarea lor către modificările ritmice din mediul extern. Bioritmurile sunt o
formă de adaptare stabilită evolutiv, care detemină viabilitatea organismelor prin adaptarea lor la
modificarea periodică a condiţiilor de trai. Bioritmurile fixate genetic asigură caracterul
schimbărilor funcţiilor. Aceastea atestă că, procesele fziologice încep să se schimbe încă până la
schimbările din mediul extern. Încălcarea ritmurilor biologice este urmată de apariţia unei
patologii, iar încetarea lor este incompatibilă cu viaţa.
Ritmurile naturale caracteristice organismelor se clasifică în endogene şi exogene.
Ritmurile endogene (interne) ţin de activitatea vitală şi reprezintă ritmurile fiziologice ale
organismului. Nici un proces fiziologic nu se desfăşoară continuu. Rimicitatea a fost descrisă în
procesele de biosinteză a ADN (acidului dezoxiribonucleic) şi ARN (acidului ribonucleic), în
asamblarea proteinelor, în activitatea enzimatică, activitatea mitocondriilor etc. Diviziunea
6
celulelor, contracţia musculară, activitatea glandelor endocrine, bătăile cordului, respiraţia,
excitabilitatea sistemului nervos etc., toate au un anumit ritm de activitate.
Prin urmare, activiatea tuturor celulelor, ţesuturilor, organelor organismelor vii este supusă
unei anumite ciclicităţi. Fiecare sistem îşi are perioada sa proprie de activitate, care sub influenţa
diferitor factori ai mediului extern se poate modifica în limite foarte mici sau de loc. Toate
ritmurile endogene ale organismului sunt integrate într-un sistem unitar şi, în final, se manifestă
ca o periodicitate generală în comportarea organismului.
Ritmurile exogene (externe) ţin de modificările ciclice din mediul ambiant aşa ca regimul
de lumină, căldură, presiune, umiditate a aerului, câmpul electromagnetic, maree (fluxurile şi
refluxurile marine şi oceanice), care toate au o natură geofizică şi sunt legate de rotaţiile
diurne şi anuale ale Terrei, Lunii etc.
Ritmurile exogene sunt caracteristice, pentru toate organismele, pe lângă acţiunea ciclică a
factorilor abiotici, determinate de modificările obiective ale activităţii şi comportării altor fiinţe
vii. Un şir de modificări în activitatea vitală a organismelor coincide după perioadă cu ciclurile
exogene şi geofizice, care poartă denumirea de ritmuri adaptive biologice – diurne, lunare,
sezoniere etc. Astfel, funcţiile de bază biologice ale organismelor – nutriţia, creşterea, înmulţirea
etc., coincid cu perioadele cele mai favorabile ale lunii, anului etc. Ritmurile biologice adaptive
au apărut ca adaptări fiziologice ale organismului viu la modificările ecologice induse de mediu
extern (ziua-noapte, primăvară-vară etc.). Prin aceasta ele se deosebesc de ritmurile pur
fiziologice, care susţin activitatea vitală continuă a acestora (respiraţia, circulaţia sanguină,
dividerea celulară etc.).
Ritmurile diurne sunt caracteristice pentru toate organismele vii – de la unicelulare până
la mamifere şi om. La om au fost descrise peste 100 de funcţii fiziologice generate de
ritmicitatea diurnă: somnul şi starea de veghe, variaţiile temperaturii corporale, ritmurile
contracţiilor cardice, profunzimea şi frecvenţa respiraţiei, modificarea volumului şi compoziţiei
chimice ale urinei, secreţiei sudorale, modificarea capacităţii de muncă intelectuală şi musculară,
activităţii sexuale etc. O activitate ritmică au şi modificările din cadrul dividerii la amibă,
deschiderea şi închiderea florilor la plante, maximul transpiraţiei etc.
Din punct de vedere al alternării perioadelor de somn şi veghe, animalele se împart în
cele de zi – diurne (furnicile, găinile, ţistarii) şi cele de noapte – noctune (aricii, liliecii,
mistreţii, felinele etc.). Unele specii au aproximativ aceeaşi activitate atât noaptea cât şi ziua, cu
mici perioade de veghe şi somn (cărtiţa, orbetele, unele animale răpitoare).
La un şir de animale variaţiile diurne alternează, în principal, activitatea motorie şi nu sunt
evidenţiate abateri considerabile ale funcţiilor fiziologice (unele rozătoare, rumegătoare), la
unele însă se constată abateri vădite. De exemplu, în perioada zilei liliecii se comportă ca animale
poikiloterme - temperatura corpului coincide aproape cu cea a mediului, iar pulsul, respiraţia,
excitabilitatea organelor de simţ, alte funcţii, sunt reduse la minimum, pentru ca seara şi noaptea
să devină animale homeoterme (temperatura corpului înaltă, mişcări active, exacte, reacţie subită
(momentană) la duşmani şi pradă etc.).
La unele specii perioadele de activitate ţin de o oră anumită a zilei, la altele pot varia în
dependenţă de anturaj. De exemplu, deschiderea florilor de şofran depinde de temperatură, a
inflorescenţelor de păpădie – de iluminare: pe timp posomorât inflorescenţele nu se deschid.
Activitatea gândacului negru pe parcursul zilei este în dependenţă de temperatură, şi umiditatea
de la suprafaţa solului. Ei ies din vizuini sau numai dimineaţa devreme şi seara (ciclu bifazic),
sau numai noaptea (ciclu monofazic), sau în tot cursul zilei.
Ritmurile endogene diurne care se menţin pe parcursul a zeci de generaţii poartă
denumirea de ritmuri circadiene. Astfel, zburătoarele, pentru care este caracteristică activitatea
în amurg, se trezesc seara sincronic, strict la aceaşi oră; chiar fiind izolate în întuneric total ele işi
păstrează ritmul circadian.
Ritmurile diurne endogene pot fi delimitate de cele exogene, provocate de mediul extern,
în mod experimental. La multe specii la o constantă totală a condiţiilor externe – temperatura,
iluminarea, umiditatea etc. se menţin timp îndelungat ciclurile apropiate după perioadă de cele
7
diurne. Astfel, ciclicitatea diurnă a activităţii vitale trece în proprietăţi înăscute, genetice ale
speciei.
La om ritmurile circadiene s-au studiat în diferite condiţii: în peşteri, camere ermetic
închise, pe submarine etc. S-a depistat, că la om abaterile de la ciclul diurn sînt determinate de
particularităţile tipologice ale sistemului nervos. Ritmurile circadiene pot fi diferite chiar şi la
membrii aceleiaşi familii.
Steriotipul de comportare, condiţionat de ritmul circadian, facilitează existenţa
organismelor în condiţiile de modificare zilnică a mediului. Dacă animalele şi plantele nimeresc
în condiţii geografice cu un alt ritm al zilei şi nopţii, un steriotip prea rigid poate fi nefavorabil.
Din această cauză posibilităţile de răspăndire ale unui şir de specii sânt limitate de fixarea
profundă a ritmurilor circadiene.
La majoritatea speciilor restructurarea ritmului circadian e posibilă. De obicei ea nu are loc
ditr-o dată, ci cuprinde câteva cicluri şi este însoţită de un şir de dereglări în starea fiziologică a
organismului. De exemplu, la oameni, fenomenul de desincronizare a ritmului diurn apare în
legătură cu trecerea dintr-o zonă geografică în alta pe meredian, schimbarea orelor de lucru
(schimbul de zi şi de noapte), zborurile cosmice, aflarea în submarine, peşteri etc. În astfel de
cazuri, la început organismul funcţionează după timpul vechi, apoi începe să se restructureze, cu
mici incomodităţi (oboseală, indispoziţie, dorinţa de a dormi ziua, iar noaptea – starea de veghe,
unele dereglări funcţionale etc.). Perioada de adaptare durează de la cîteva zile la două săptămîni.
La un şir de organisme înalt organizate – insecte, păsări, unele mamifere s-au format unele
capacităţi înnăscute de a se orienta în spaţiu şi timp. Astfel, păsările călătoare işi corectează în
timpul migraţiilor direcţia de zbor după Soare, Lună şi alţi aştri cereşti. De asemenea, ritmurile
circadiene şi diurne stau la baza capacităţii organismului de a simţi timpul şi această capacitate
a fiinţelor vii se numeşte „ceas biologic”.
Ritmurile lunare. În calitate de ritm endogen, ele au fost înregistrate la un şir de
organisme marine şi terestre. Ele se manifestă prin coincidenţa în timp a depunerii icrelor cu
anumite faze ale Lunii, ca şi roirea ţînţarilor. La unele animale s-a constat o ritmicitate lunară cu
reacţia lunară, cu reacţia la lumină, la câmpurile magnetice, la viteza de orientare în spaţiu şi
timp. La om se presupune legătura iniţială a ciclului menstrual cu luna, sânt înregistrate
modificări în predispoziţia la hemoragii la bolnavii operaţi etc. Importanţa adaptativă a
majorităţii ritmurilor lunare endogene până când nu este cunoscută.
Ritmurile sezoniere (anuale) sunt cele mai universale în natura vie. Modificarea legică
(obiectivă) a condiţiilor fizice în decursul anului au generat în evoluţia speciilor un şir de
adaptări dintre cele mai variate la această ritmicitate. Cele mai importante ţin de reproducerea,
creşterea, migraţia, suportarea perioadelor nefavorabile ale anului etc. De exemplu, la speciile cu
un ciclu vital scurt ritmul anual se manifestă legic la şiruri de generaţii: ciclomorfoza la dafnii şi
rotifere. Modificările sezoniere prezintă abateri profunde în fiziologia şi comportarea
organismelor, ce antrenează morfologia acestora şi particularităţile ciclului vital – căderea
frunzelor, hibernarea, depozitarea grăsimilor, năpîrlirea sezonieră, schimarea culorii etc.
Ritmurile anuale, de asemenea, la multe animale sunt endogene şi poartă denumirea de ritmuri
circadiene şi se referă, mai cu seamă, la ciclurile reproductive (de exemplu, animalele din
emisfera sudică, fiind ţinute în grădinile zoologice nordice, se înmulţesc toamna sau iarna, pe
când la locul vechi de trai – vara). De toate acestea se ţine cont la întroducerea şi aclimitizarea
speciilor de organisme.
Se estimează şi ritmuri mareice, ritmuri de lună care, de asemenea, produc unele schimbări în
viaţa organismelor vii şi care cer adaptări specifice temporare şi evolutive.
În lumea organismelor vii se disting două tipuri de reacţii fotoperiodice:
 de zi scurtă – organismele sunt foarte sensibile la fotoperiodism, întrucît durata zilei în
patria lor se schimbă puţin în decursul anului, iar modificările climatice sezoniere pot fi
deosebit de considerabile (plantele tropicale);

8
  de zi lungă – la ele mărirea duratei zilei primăvară stimulează procesele de creştere şi
pregătirea de reproducere şi, invers, scurtarea zilei toamna inhibă procesele de creştere şi
induce pregătirea către iarnă.
De exemplu, rezistenţa la ger a trifoiului şi a lucernei este cu mult mai înaltă la creşterea
plantelor în condiţii de zi lungă, iar pentru arborii din oraşe ce cresc pe lângă felinarele de stradă,
ziua de toamnă este mai lungă şi de aceea la ei se reţine căderea frunzelor şi îngheaţă mai des.
Durata perioadei luminoase a zilei care asigură trecerea la următoarea fază de dezvoltare a
fost denumită durata critică a zilei pentru această fază. Pe măsura creşterii latitudinii geografice
durata critică a zilei creşte, ceea ce se are în vedere la introducerea plantelor şi animalelor în
condiţii noi de viaţă. În scopuri practice durata zilei de lumină influenţează cultivarea plantelor
pe teren închis (sere). Dirijînd durata de iluminare, se poate spori productiviatea de ouă, se poate
regla reproducerea animalelor cu blană scumpă etc.
Realizîndu-şi funcţiile fiziologice ritmic, organismel parcă fixează timpul. Atât pentru
ritmurile exogene, cât şi pentru cele endogene, instaurarea stadiului firesc de dezvoltare depinde,
în primul rând, de timp, ceea ce vizează că timpul este unul dintre principalii factori ecologici, la
care trebuie să reacţioneze organismele vii, adaptându-se la modificările ciclice externe ale
mediului ambiant.
Prin urmare, ritmurile biologice de natură endogenă, sunt strâns legate de modificările
periodice care se produc în mediul extern. Acţiunea reciprocă dintre ritmurile biologice şi
condiţiile mediului extern, care se schimbă periodic, asigură unitatea naturii vii şi celei
anorganice. Toate ritmurile biologice reflectă procesele de reglare a funcţiilor organismului.
La momentul actual la om şi animale au fost descrise aproximativ 1 000 de biortmuri,
ceea ce a determinat clasificarea lor.
Din punct de vedere funcţional bioritmurile se împart în fiziologice – cicluri de activitate
funcţională a celulelor, organelor şi sitemelor de organe şi circadiene – grup din 4 bioritmuri,
înrudite cu ciclurile geofizice: de 24 de ore, anotimp, lună şi an. Ele sunt destinate pentru a
armoniza activitatea lor cu timpul favorabil.
Clasificarea bioritmurilor se bazează pe noţiuni stricte, care sunt în dependenţă de
criteriul ales.
Iu. Aşoff (1984) a clasificat ritmurile biologice în felul următor:
 după caracteristicile proprii, aşa ca perioada;
 după sistemele biologice, de exemplu populaţia;
 după genul procesului, care generează ritmul;
 după funcţiile pe care le îndeplineşte ritmul.
În dependenţă de durata perioadei se evidenţiază următoarele ritmuri:

Ritmul Durata Caracteristici / Exemple

Microritmuri de la câteva oscilaţii la nivel molecular – sinteza şi dezintegrarea
secunde până la ATP (acidului adenozintrifosforic), formarea
30 min complexşilor moleculari, periodictatea
peristaltismului intestinal, frecvenţa respiraţiei etc.
Ritmuri de alternarea stării de somn şi veghe, modificările
frecvenţă medie: temperaturii corporale, capacităţii de muncă,
 ultradiene de la 30 min pînă formării urinei, tensiunea arterială
la 20 ore);
 circadiene de la 20 pînă la
28 ore
Mezoritme de la 28 ore pînă capacitatea de muncă a omului (în practică încă din
(circaseptane) la 6 – 7 zile cele mai străvechi timpuri a apărut tradiţia zilei de
odihnă la sfărşitul săptămînii)
Macroritmuri de la 20 zile fac parte cele sezoniere, cele lunare
9
 (anuale) până la 1 an (cercasinodale).

Megaritmuri ani şi decenii  - epidemiile;

 - dezvoltarea fizică a oamenilor în decursul mai
multor decenii (alternarea acceleraţiei cu
retardarea);
 - sporirea activităţii creative la om odată la 5-6 ani;
 - la sportivi îmbunătăţirea performanţelor
individuale la doi ani şi la sportive – la un an;
 - un proces ondulator de 3 ani de stabilire a
funcţiilor endocrine, imune la copii de la 7 până la
13 ani;
 - dependeţa stării de sănătate detimpul şi anul
naşterii etc.

Clasificarea biritmurilor după Moiseeva N. I., Săsueva V. N. (1961) estimează 5 clase de

bază:

Ritm Perioada de timp

De frecvenţă înaltă de la milisecunde până la 30 minute (ritmuri ce au loc
la nivel molecular, se detectă la EEG, EKG, se
înregistrează la respiraţie, peristaltica intestinală etc.)
De frecvenţă medie de la 30 minute până la 28 ore, inclusiv ritmurile
circadiene cu o durată de 20 ore şi 20 -23 ore
corespunzător
Mezoritmuri:
 infradiene până la 28 ore
 circaseptane aproximativ de 7 zile
Macroritmuri de la 20 zile până la 1 an
Metaritmuri 10 ani şi mai mult

Mulţi autori estimează ritmuri în dependenţă de nivelul de organizare a biosistemelor:

celulare, organice, la nivel de organism, populaţii.
După formă convenţional se evidenţiază următoarele oscilaţii fiziologice: sub formă de
impulsuri, sinusoidale, relaxante, mixte.
O altă clasificare a bioritmurilor, aplicată mai frecvent, este cea după Halberg, bazată pe
frecvenţa oscilaţiilor.

Clasificarea bioritmurilor după Halberg

Clasa Denumirea ritmului Perioada Frecvenţa Funcţiile coordonate de aceste

ritmului ritmuri
De nu au denumire de la 0,001 10-14-1015 Hz oscilaţiile la nivel molecular
frecvenţă specială până la
înaltă 0,01 ms
Ritmurile EEG (α, de la 30 ms 0,5-30 Hz EEG
β, Δ ,θ) – până la 2

10
 s
unde cu durata de o de la 1 s 1-0,02 Hz EEG, EKG
secundă până la 1
min
unde cu durata de o peste 30 mai mult de EEG, respiraţia
minută min,pai 1 ciclu în
puţin de 20 20 ore
ore
De Ultradiene 30 de peste 1 procesele metabolice:
frecvenţă minute - 20 ciclu în 20 variaţiile componentelor
medie de ore ore sângelui, urinei
Circadiene 20 – 28 ore ≈ 1 ciclu în Sunt cele mai importante şi
24 ore cu implicaţii fundamentale
pentru viaţa omului, depind
de rotaţia pămîntului în jurul
axei sale, asociată cu variaţii
de temperatură, de lumină,
umiditate, gravitaţie etc.
 Alternanţa lumină-
întuneric (zi-noapte) -
structurează un anumit mod al
comportamentului, o anumită
repartizare a perioadelor de
muncă şi odihnă, a orelor de
masă şi a activităţilor sociale
(lumina artificială a anihilat în
mare măsură intervenţia
acestui factor). Omul, ca
specie, a evoluat ca un animal
diurn; el prezintă un
maximum al activităţii fizice
şi psihice în timpul orelor
zilei şi performanţe scăzute în
timpul noptii.
 Alternanţa veghe-
somn este fundamentală,
deoarece coordonează buna
desfăşurare a ritmurilor
organismului uman în decurs
de 24 de ore şi este esenţială
pentru viaţă.
 Temperature
corporală, presiunea
arterială, frecvenţa cardiacă
şi respiratorie, concentraţia
plasmatică a hormonilor şi
enzimelor, biochimismul
cerebral, funcţiile digestive,
acuitatea vizuală şi auditivă,
performanţele fizice şi psihice
etc. variază periodic în timp

11
 de 24 de ore.
Sensibilitatea organismului
la medicamente variază
semnificativ în timpul unei
zile.
Infradiene 28 ore –
2,5 zile
De Circaseptane 7 ± 3 zile În perioada acestor ritmuri au
frecvenţă loc variaţii importante în
joasă funcţiile glandelor endocrine
şi, de asemenea, în actităţile
zilnice ale omului. Din acest
punct de vedere se estimeză
că performanţele omului sunt
mai scăzute în zilele de la
începutul şi sfărşitul
săptămînii şi crescute în zilele
de miercuri şi joi
Circadiseptane 14 ±3 zile
Circavigitane 20± 3 zile
Circatrigintidiene 30±7 zile În cadrul acestor categorii
sunt cuprinse şi ritmurile
lunare sau selenare, cu
perioada de 29,5 zile
(corespunde revoluţiei
complete a lunii). La om, un
astfel de bioritm este ciclul
menstrual. Durata acestui
ciclu este de 28 de zile cu o
variaţie de ± 2 zile. Tot în
cadrul acestor bioritmuri pot
fi cuprinse si bioritmurile
fizic, emotional şi intelectual
Circanuale 1an ± 2 1 ciclu într- În cadrul acestor ritmuri sunt
luni un an incluse şi ritmurile sezoniere.
Neîndoielnic, periodicitatea
anotimpurilor şi a factorilor
meteo-climatici impune o
ciclicitate a proceselor
fiziologice. Ritmul circanual
corespunde perioadei de
rotaţie a pămîntului în jurul
soarelui, iar cele sezoniere
coincid cu modificarea
latitudinii heliocentrice a
pămîntului (ca urmare a
înclinării ecuatorului).
Exemple: ritmul cardiac (este
dependent de variaţiile
sezoniere ale temperaturii,
fiind mai frecvent vara şi mai
scăzut iarna; cresterea
12
 părului are variaţii ritmice de
la un sezon la altul - vara
creşte mai mult, iarna
cresterea este mai redusă;
temperatura corpului este mai
ridicată toamna şi mai scăzută
iarna şi primavara;
concentraţia serică de
hormoni tiroidieni este
crescută iarna şi scăzuta vara;
crizele maniaco-depresive
sunt mai frecvente primăvara
şi toamna).
Ultralente Multianuale 11 ani Sunt legate de periodicitatea
activităţii solare.

Cercetări recente evidenţiază 10 ritmuri interne ale corpului uman, care se

sincronizează la orologiile externe:
 Ritmurile sinaptice (1 ms)
 Ritmurile activităţii cortexului (100ms)
 Bătăilor cardiace (1s)
 Respiraţiei (3-5 s)
 Contracţiilor stomacului (20 s)
 Somnului (90 min.)
 Circadian (24 ore)
 Corcaseptan (7 zile)
 Lunar (29 zile)
 Anual (365 zile).

Astfel, perioadele de timp în care se desfăşoară bioritmurile cunoscute, în prezent, în lumea

vegetală, animală şi umană sunt extrem de largi: perioadele pot fi de ordinul zecimilor de
secundă extinzîndu-se la ordinul anilor sau zecilor de ani.
Cercetările în domeniul bioritmurilor vor descifra unele aspecte încă incerte şi vor deschide
unul din cele mai promiţătoare module de prevenire şi combatere a bolilor.

2. Ritmurile activităţii Solare şi câmpului magnetic al Pământului

Rotaţia solară este una dintre cele mai puternice influenţe ritmice ale cosmosului asupra
Pământului. Atât pe suprafaţă cât şi în adâncul Soarelui au loc permanent procese care se
manifestă sub formă de erupţii. Fluxurile puternice de energie apărute ca rezultat al erupţiilor
solare atingând Pământul, modifică brusc starea câmpurilor magnetice şi ionosfera influenţează
asupra timpului.
Multiplele observaţii îndelungate şi cercetări efectuate de savanţi din diferite ţări a permis
de a face concluzia că activitatea solară maximă se repetă în medie o dată la 11 ani. În perioada
activităţii maxime pe suprafaţa Soarelui pot fi observate pete sub formă de fâşii înguste, care
apar ca rezultat al transformării energiei cinetice în energie a câmpului magnetic. Petele pe Soare
vizează o radiaţie sporită care influenţează atât asupra lumii vegetale cât şi asupra lumii animale.
Încă an anul 1801 renumitul astronom englez V. Hersel a observat, că recolta grâului în
decursul unui secol se schimbă periodic în dependenţă de ciclurile activităţii solare.
Un alt cercetător englez B. Mur în anul 1881 a comunicat, că petele solare influenţează
asupra mediului extern favorizând dezvoltării epidemiilor. Studierea în arhivă a istoriei
13
epidemiilor, secetelor şi a altor cataclisme care au avut loc în decursul a mai multor secole a
estimat că tocmai în anii când au avut loc aceste nenorociri activitatea solară era maximă. Se
menţionează de asemenea că în perioada când pe Soare apar pete, pe pământ izbucnesc epidemii,
se înmulţesc fulgerător diferiţi vătămători ai plantelor agricole, scade brusc recolta, procesul de
reproducere la peşti, păsări, mamifere.
Cum ne demonstrează numeroasele cercetări a savanţilor în timpul intensificării activităţii
solare se agravează starea bolnavilor care suferă de hipertensiune, arteroscleroză, infarct
miocardic. În această perioadă se dereglează, starea funcţională a sistemului nervos central, apar
spasme ale vaselor sangvine.
După datele obţinute de savanţii francezi I. Sardey şi I. Vallo prezenţa pe soare a petelor
coincide cu circa 85% din numărul total de cazuri de moarte subită din cauza infarctelor,
hemoragiilor cerebrale etc. Cercetătorul japonez S. Masamura a demonstrat că în perioade de
activitate maximă a Soarelui, de regulă se înregistrează un număr sporit de accidente rutiere
creşte, de asemenea, numărul de traume la întreprinderile de producţie.
Modificările ritmice ale activităţii solare influenţează asupra comportării oamenilor ce
suferă de boli psihice. Creşterea activităţii solare modifică esenţial câmpurile magnetice ale
Pământului şi, ca urmare acţionează asupra excitabilităţii sistemului nervos şi în primul rând al
creierului. Prin aceasta se şi explică agravarea maladiilor psihice la oameni, precum şi starea de
excitaţie a animalelor, migraţiilor în masă în timpul activităţii solare. Sunt cunoscute cazuri
uimitoare de migraţie a animalelor. Aşa, de exemplu, în anumite perioade veveriţele sure
americane în număr de zeci de milioane părăsesc pădurile bogate în hrană şi pornesc spre locuri
nefavorabile în întâmpinarea morţii de foame. De asemenea migrează antelopele africane care se
deplasează în mase atât de mari şi monolite, încât chiar leul dacă nimereşte într-o aşa turmă cade
victimă.
Cauza migraţiei acestor animale nu este cunoscută şi chiar provoacă nedumerire, deoarece
ele pleacă din păduri bogate, cu condiţii bune în zone pustii şi secetoase unde mor de foame.
Unii savanţi explică acest fenomen de migraţie prin intensificarea bruscă a secreţiei hormonilor
de către glandele endocrine sub influenţa activităţii solare şi modificării câmpurilor magnetice
ale Pământului.
Savantul german I. Kenig în cercetări experimentale a stabilit că energia radiaţiei
magnetice a Soarelui se găseşte în zona aceluiaşi diapazon de unde joase, ca şi diapazonul
undelor electromagnetice, emise de creierul omului. Radiaţia magnetică a Soarelui, cum afirmă
Kenig se află într-o acţiune reciprocă cu potenţialele bioelectrice ale creierului omului,
contribuind la modificarea stării funcţionale generale a lui cu consecinţele corespunzătoare.
Activitatea solară şi câmpul magnetic al Pământului influenţează asupra dezvoltării fizice a
omului. Aşa a fost stabilit că între înălţimea omului şi câmpul magnetic al Pământului, care
depinde de activitatea solară există o legătură directă. Micşorarea câmpului magnetic al
Pământului contribuie la creşterea în înălţime a oamenilor, determinând aşa numitul proces de
“acceleraţie”. Sporirea câmpului magnetic, dimpotrivă, stagnează creşterea. Durata perioadei
modificărilor câmpului magnetic al Pământului este relativ mare – de 10-11 ani. Săpăturile
arheologice arată că oamenii care au trăit aproximativ 4-5 mii de ani până la era noastră erau
foarte înalţi, ce se datoreşte nivelului scăzut al câmpului magnetic al Pământului din acea
perioadă. Mai târziu, la începutul erei noastre se observa micşorarea înălţimii omului ce coincide
cu sporirea treptată a câmpului magnetic al Pământului.
Un interes deosebit prezintă cercetările savanţilor referitor la influenţa activităţii solare
asupra capacităţilor intelectuale ale omului. S-a ajuns la concluzia că cea mai fecundă etapă
creativă a savanţilor, scriitorilor, compozitorilor coincide cu perioadele de intensificare a
activităţii solare. Ritmul activităţii solare se reflectă şi asupra naşterii oamenilor iluştri.
Cercetătorul rus E. Maximov analizând această problemă şi prelucrând datele prin metode
matematice, constată că în ultimii 500 ani creşterea curbei naşterii oamenilor celebri corespunde
perioadelor respective de 11 ani ale activităţii solare maxime.

14
 În afară de perioada de 11 ani mai există şi alte cicluri ale activităţii solare, cum e aşa
numitul ciclul scurt de 27 zile, care este legat de rotaţia Soarelui în jurul axei sale. Intensitatea
activităţii solare poate varia şi la 6 luni. De exemplu: majoritatea furtunilor magnetice se observă
în lunile martie-aprilie şi septembrie-octombrie.
Viaţa pe planeta noastră este legată de rotaţia Pământului în jurul axei sale, care determină
ritmul de 24 de ore şi de rotaţia Pământului în jurul Soarelui de care depinde succesiunea
anotimpurilor. Rotaţia Pământului în jurul axei sale condiţionează modificările ritmice ale
factorilor mediului extern, cum ar fi temperatura, umiditatea, iluminarea, presiunea atmosferică,
potenţialele electrice atmosferice, gravitaţia, radiaţia cosmică şi altele. Aceşti factori ai mediului
extern influenţează asupra tuturor proceselor vitale ale organismelor.
Toate fiinţele de pe Pământ s-au dezvoltat sub influenţa ritmurilor de 24 ore şi de anotimp.
Sub influenţa activităţii ciclice a Soarelui şi Pământului în jurul axei sale şi în jurul Soarelui a
apărut periodicitatea fenomenelor care se produc în natură. Ea se manifestă în succesiunea
timpului, în procesul erupţiilor vulcanice, cutremurelor de pământ, inundaţiilor etc. Această
periodicitate a creat un astfel de ritm în organismele vii, care practic constituie esenţa vieţii lor.

3. Elementele ce caracterizează sinusoida ritmurilor biologice

Ritmul circadian este unul dintre cele mai importante bioritmuri descrise la om. Ritmurile
circadiene joacă un rol important în sincronizarea proceselor fiziologice ale organismului şi
asigură corelaţia organism – mediu. Fiecare bioritm poate fi reprezentat grafic sub formă de
sinusoidă.
Sinusoida frecvenţei contracţiilor cardiace este recprezentată în figura 1. După cum se
observă în figură ritmograma are un carcter sinusoidal. Pe ea distingem: perioada, faza de
încordare (tensiune), faza de relaxare, amplitudinea încordării (tensiunării), amplitudinea
relaxării, acrofaza, dezvoltarea (progresia) bioritmului dat.

Parametrul Descrierea
Perioada (T) reprezintă intervalul de timp după care se repetă un fenomen sau proces,
adică intervalul de timp dintre două faze indentice.
Faza de caracterizează intensificarea şi diminuarea funcţiei în decurs de 24 de ore.
încordare şi
relaxare
Amplitudinea caracterizează mărimea punctelor interne (maxime sau minime) ale
(intensitatea) oscilaţiilor în raport cu axa care trece prin punctul de origine. Amplituda
este diferenţa între manifestarea maximală şi minimală a funcţiei în timpul
zilei (amplituda de încordare) şi de noapte (amplitude de relaxare).
Amplituda este cel mai plastic indice care reacţionează la cele mai mici
deviaţii ale factorilor endogeni şi exogeni.
Mărimea amlitudei poate servi indece al procesului adaptaţional.
Dezvoltarea diferenţa dintre expresivitatea maximală şi minimală a funţiilor în limitele
(progresia) unui ciclu de 24 de ore.
bioritmului
Acrofaza timpul, care corespunde punctului maximal a bioritmului dat. Dacă în
cadrul unor măsurări repetate poziţia acrofazei se schimbă, atunci
diapazonul abaterilor este analizat ca zonă de variaţie a fazei. În caz că
ritmurile sunt armonioase se vorbeşte de sincronizare, iar în caz de abateri
în timp - de desincronizare. Menţinerea proceselor ritmice depin de
sincronizatorii fizici sau sociali. De exemplu, alternarea luminii şi
întunericului serveste ca punct de referinţă a bioritmului.

Frecvenţa (f) este o mărime care arată de câte ori se produce un fenomen (proces)
periodic într-o unitate de timp:
15
 f=1/T
Frecvenţa este inversul perioadei; faza se referă la poziţia
oscilaţiilor în raport cu punctul de origine. Ea caracterizează starea mărimii
în orice moment Studierea fazei este foarte importantă deoarece permite
localizarea ritmului în timp.

Figura 1.Sinusoida pe exemplul ritmului circadian a frecvenţei contracţiilor

cardiace.

1 - perioada de timp aritmului de 24 de ore; 2 – faza de încordare (ziua); 3 – faza de relaxare

(noaptea); 4 – amplituda încordării; 5 – amplituda relaxării; 6 – acrofaza; 7 – dezvoltarea
(progresia) biritmului; 8 – zona de variaţie a fazei.

*(Punctaţia cu cerculeţe deschise – arată cea de-a II-a măsurare; cu puncte închise – I-a
măsurare).
Printre parametrii ce caracterizează bioritmul un rol aparte revine mezorului sau
valoarea medie, care arată punctul (linia) central, în jurul căreea au loc variaţiile funcţiei
fiziologice în decurs de 24 de ore.
Fiecare punct al ritmogramei caracterizează rezultatul mecanismelor fiziologice
contraverse, care stau la baza ambelor faze – de încordare şi relaxare. În cazul dat este vorba
despre mecanismele, care accelerează activitatea cardiacă (excitarea nervilor simpatici, secreţia
catecolaminelor de către stratul medular al suprarenalelor) şi care încetinesc activitatea cardiacă
(excitarea parasimpaticului, diminuarea tonusului centrilor sistemului simpato-adrenal etc.).
În ultimul timp evaluarea indicilor fiziologici, clinici din punct de vedere al
bioritmologiei, se analizează ca unul de bază în diagnostic, tratament şi pronosticul diferitor
patologii, precum şi pentru monitorizarea stării sănătăţii.

16
 BIORIMOLOGIE

TEMA 3: Ritmul biologic şi funcţional al organismelor vii

1. Ciasornicul biologic şi funcţional al organismelor vii

Din cele mai străvechi timpuri şi până în prezent omul manifestă mereu interes faţă de
misteriosul simţ al timpului. Deseori ne miră faptul cum se orientează păsările în aprecierea
drumurilor spre cuibul lor, care se află uneori la mii de kilometri: ziua după soare, iar noaptea
după stele.
Nu mai puţin uimitoare şi enigmatice sunt observaţiile făcute asupra comportării albinelor,
furnicilor. Dansurile ritmice ale acestor insecte denotă un simţ deosebit de fin privind aprecierea
timpului, care le permit de a comunica, de a contacta între ele. Prin dansurile ritmice albinele
comunică despre apropierea pericolului, direcţia şi distanţa până la sursa de hrană.
Cercetătorii au constatat că cu cât dansurile ritmice sunt mai lente cu atât distanţa până la
hrană este mai mare. Albinele posedă un simţ foarte dezvoltat al timpului. Ele pleacă din stup în
căutarea hranei şi se reîntorc la un timp strict determinat.
Şi plantele au deasemenea ceasornicul lor biologic. Mişcările periodice stricte ale frunzelor
după Soare, deschiderea şi închiderea florilor, mişcarea lor, procesul ritmic al fotosintezei şi
altele, dovedesc prezenţa la plante a acestui ceasornic. Florile fiecărei specii de plante se trezesc
şi-şi deschid petalele la o oră strictă. Într-o anumită ordine strictă ele “adorm” spre seară. Unele
specii de flori îşi deschid petalele noaptea.
Prezintă interes ritmul cântării unor păsări noaptea. De exemplu cocoşul cântă fix la ora
1200 de noapte apoi repetă acest ritual la ora 200. Tot pe la ora 200 de noapte începe să cânte
privighetoarea, la orele 300 cucul şi ciocârlia, la ora 400 se trezesc graurii iar la 600 vrăbiile.
Toate organismele au ceasornicul lor biologic începând cu cele monocelulare şi terminând
cu omul.

2. Ciasornicul biologic şi funcţional al organismului uman. Activitatea corpului fizic in

24 ore
Este cunoscut că toate organele şi funcţiile sistemelor fiziologice ale organismului uman au
ritmicitatea de 24 de ore. Organismul omului este supus la peste o sută de ritmuri biologice care
reflectă diferite procese fiziologice. Acestea sunt ritmurile de somn şi de veghe, modificările
temperaturii corpului, activităţii inimii, rinichilor, plămânilor, compoziţiei sângelui, pulsului şi
altele. Cunoscând profund derularea acţiunilor reciproce ale ritmurilor funcţiilor fiziologice ale
organismului omului în perioada ciclului de 24 de ore, dinamica modificărilor acestor funcţii
fiziologice permite de a determina starea organismului în momentul dat şi ca urmare de a
programa şi de a organiza corect munca, instruirea, odihna, metodele eficiente de tratare a
bolilor. Ritmul biologic de 24 ore al organismului uman este determinat de cele peste o sută de
funcţii fiziologice, care se modifică în permanenţă pe fondul perioadelor de veghe şi somn,
activităţii intense şi stării de repaus. Intensitatea funcţiilor fiziologice se manifestă în mod
deosebit în diferite perioade ale zilei. Deoarece toate funcţiile fiziologice sunt legate de
consumul de energie ritmul biologic al organismului reflectă nu altceva decât nivelul
metabolismului care depinde de schimbarea periodică a excitabilităţii sistemului nervos ce
stimulează sau inhibă metabolismul.
E cunoscut faptul că dinamica temperaturii corpului în decursul ciclului de 24 ore are un
caracter foarte schimbător atingând cotele maxime în jurul orei 18 00, iar cotele minime între orele
100 şi 500 dimineaţa.

17
 Ritmul care permite alternarea gradului de activitate în dependenţă de ondulaţiile
temperaturii a constituit una dintre cele mai importante etape în evoluţia materiei vii. Aceste
variaţii ale temperaturii organismului uman, care au apărut cu milioane de ani în urmă nu si-au
pierdut importanţa nici până în prezent. Se ştie că temperatura corpului generează reacţiile
biochimice, metabolismul care în decursul zilei decurge mai intens ce asigură activitatea sporită
a omului. Ritmul temperaturii corpului determină indicii tuturor sistemelor funcţionale ale
organismului.
Noaptea intensitatea proceselor fiziologice se modifică în comparaţie cu perioada de zi,
indiferent de faptul dacă omul doarme sau lucrează încordat. Inima funcţionează cel mai activ,
cu intensificarea contracţiilor cardiace în jurul orei 1800. În această perioadă şi indicii tensiunii
sangvine ating cota maximă, iar la ora 900 dimineaţa tensiunea sangvinică scade la nivelul minim.
Frecvenţa pulsului la ora 400 dimineaţa este mai scăzută. Deci cunoscând faptul că capacitatea de
lucru a inimii în anumite perioade ale zilei este mai mare ori mai mică apare posibilitatea de a se
programa omului şi regimul de muncă în dependenţă de aceşti indici funcţionali ai cordului
pentru ai asigura condiţii optime. Şi alţi indici fiziologici depind de perioada zilei. Funcţia
glandelor endocrine este de asemenea supusă ciclurilor de zi. Astfel cantitatea maximă de
adrenalină în sânge este înregistrată dimineaţa în jurul orei 900, iar minimă la orele 1800.
Periodicitatea de 24 de ore se observă şi la potenţialele electrice ale creierului, la care ziua
predomină unde de viteză mare şi amplitudine moderată, iar noaptea – unde moderate cu
amplitudine mare.
Ritmicitatea proceselor fiziologice reflectă unitatea organismului cu mediul înconjurător.
Legătura lor reciprocă în organismul omului se manifestă şi prin faptul că cotele maxime şi
minime coincid în anumite ore ale zilei. Aceasta se explică prin faptul că caracterul
manifestărilor reacţiilor fiziologice ale organismului în diverse perioade ale zilei este diferit şi
depinde de factorii mediului extern.
Datorită capacităţilor adaptative în cadrul modificărilor ritmice ale condiţiilor mediului
extern, în organismul omului are lor pregătirea fiziologică către activităţi intense chiar şi atunci
când organismul se găseşte în stare de somn şi invers organismul omului se pregăteşte pentru
somn cu mult mai înainte de a adormi.
Majoritatea oamenilor în decursul zilei au două perioade maxime a capacităţii de muncă
sporită: primul dimineaţa de la orele 800 până la 1200, al doilea seara între orele 1700 şi 1900. În
aceste intervale de timp omul pare mai puternic, i se amplifică agerimea organelor de simţ.
Dimineaţa şi ziua omul aude mai bine şi percepe mai perfect culorile. Între orele 2 00-500 şi 1300-
1500 el se simte obosit şi sleit de puteri. Deci cele mai complicate şi mai de răspundere procese de
muncă fizică şi intelectuală trebuie să fie înfăptuite în perioadele de sporire naturală a capacităţii
de muncă, iar în celelalte ore să se programeze operaţii de muncă mai simple care necesită mai
puţin efort fizic sau intelectual. Există însă şi excepţii (mai ales în activitatea de muncă
intelectuală) când unii oameni de creaţie lucrează mai productiv noaptea.
Conform ritmurilor biologice oamenii sunt împărţiţi în trei categorii. În prima categorie
sunt incluşi oamenii care se scoală mai dimineaţă, sunt activi şi au o productivitate înaltă de
muncă în prima jumătate a zilei, iar spre seară simt oboseala, somnolenţă şi se culcă devreme. A
doua categorie de oameni adorm după miezul nopţii, se trezesc târziu şi cu greu, deoarece ei
dorm mai adânc dimineaţa. Oamenii din categoria a treia se acomodează uşor la orice ritm al
zilei.
Conform datelor fiziologului german R. Hampp în Europa 1/6 din numărul oamenilor au o
activitate sporită dimineaţa, 1/3 seara, iar ceilalţi se adaptează uşor la orice regim de muncă.
Ritmul activităţii de muncă la diferiţi oameni se află în raport direct cu particularităţile
fiziologice ale organismului. O importanţă deosebită îi revine reactivităţii organismului, adică
forţei şi vitezei reacţiei lui la influenţele exterioare. În dependenţă de reactivitatea organismului
savantul german Lempert împarte oamenii în două grupe. În prima grupă sunt incluşi oamenii
cu reactivitatea slabă şi lentă la influenţele excitanţilor. Astfel de oameni sunt de regulă liniştiţi,
chibzuiţi, nu se grăbesc să facă concluzii, uneori sunt pedanţi având înclinaţii spre cugetări
18
logice, matematice, către generalizări abstracte. Capacitatea de muncă a acestor oameni este
scăzută în orele de dimineaţă şi deosebit de ridicată în a două jumătate a zilei. A doua grupă de
oameni reacţionează, de obicei promt şi exploziv la influenţele din mediul exterior. Astfel de
oameni sunt mari entuziaşti, furnizori de noi idei în ştiinţă. La orice excitaţie reacţionează
puternic îşi restabilesc repede forţele dar şi repede obosesc, din care cauză capacitatea lor de
muncă este mai mare dimineaţa şi în prima jumătate a zilei.
Modificările ciclice, caracteristice organismului sănătos se schimbă adesea când omul se
îmbolnăveşte. Ceasornicul biologic al omului reflectă nu numai ritmurile naturale de zi dar şi de
sezon prin diverse modificări a funcţiilor fiziologice în diferite zile ale lunii. Ritmul cotidian, de
24 de оrе, se adaptează lа variaţiile impuse de anotimpuri: vаrа, acest ritm de funсţiоnаrе а
оrgаnismului este reglat de faza activă, cu nevоi mai reduse de somn, în timp се iarna este
оriеntаtă ре perioadele de refacere, сu о nevоiе crescută de somn.
Ritmul de funсţiоnаrе а organismului uman este dеtеrminаt de răsăritul şi apusul
sоаrеlui. Ceasul biologic este condus de hоrmоnul сеrеbrаl - melatonina şi de nervii optici.
Prin excitaţii luminoase sunt influentate anumite celule din creier. Сhiаr şi persoanele oarbe mai
dispun, раţiаl, în mod inconştient, de capacitatea de а реrсере lumina, iar datorită acesteia соrрul
lоr se supune aceluiaşi ritm de funcţionare într-un ciclu de 24 de оrе.
"Ceasul iпtеriоr" dеtеrmină, ре parcursul unei zile, о sеriе întreagă de modificări.
Conform datelor croпobiologiei (studiul proceselor biologice în legătură cu factorul timp,
respectiv interdependenţa dintre acestea) ritmul cotidian al organismului uman se
caracterizează prin următoarele caracteristici redate în tabelul 1.

Tabelul 1.

„Orarul” organismului (ceasul interior)

În tabelul sunt redate tipurile de energii active, potenţate sau diminuate de-a lungul unui interval de 24
de ore.
Timpul Activitatea funcţională
24:00 - 01:00  un maxim al capacităţii noastre de lucru (dacă se lucrează mai multe
zile între aceste ore, capacitatea de lucru va scadea, de fapt este o falsă
productivitate);
 apare un sentiment acut de foame;
 un punct de maxim al secreţiei hormonilor de crestere;
 se stocheaza rezervele de zahăr şi de grăsime;
 vezica biliara are faza de vârf.
01:00 - 03:00
01:00  contractiile uterine sunt în punctul de maxim;
02:00  creşte numărul de globule albe, vigilenţa este la minim;
01:00  corpul fizic atinge cea mai scăzută temperatură;
 corpul fizic atinge cea mai mică tensiune arterială;
 glandele suprarenale nu mai funcţionează;
 corpul fizic se odihneşte, suntem epuizaţi şi insensibilitate la durere,
dar se ascute simţul auzului;
 ficatul are faza de vârf.
! Este important să asigurăm odihna şi starea de cald a corpului.
! Este contraindicat consumul de cafea, tutun şi alcool în general, dar acum în
special.
03:00 - 04:00
Organismul intră în сеl mai lеnt ritm (perioada în саrе este сеl mai probabil
un deces).
19
03:00 - 05:00  activitate intensă a ficatului şi a măduvei osoase şi ora de vârf pentru
04:00 plămâni;
05:00  pulsul este minim, creierul este alimentat de o minimă cantitate de
sânge;
 temperatura corpului este minimă;
rinichii sunt liberi;
 creşte nivelul secreţiilor hormonale;
 trezitul la această ora ne face foarte active.
05:00 - 06:00  corpul fizic se trezeşte chiar dacă dormim;
 creste tensiunea arterial;
 se elimină toxinele din intestinul gros, pe care îl putem ajuta bând un
pahar de apă caldă sau mâncând câteva fructe uscate;
 plămânii lucrează la maximum;
 perioada zilei, în саrе se nаsс cei mai mulţi copii.
06:00 - 07:00  sistemul imunitar este foarte tonic la această oră şi activează puternic;
07:00  maximumul secreţiei hormonilor de stres, de aceea este important să
acordăm o atenţie deosebită stării de linişte şi de relaxare acum,
eliminând graba.
06:00 - 08:00  apar durerile reumatice, la cei la care ele există.
07:00 - 09:00  activitate maximă a intestinului gros;
 până la orele 1200 creste ritmul cardiac.
 migrene frecvente (pot арărеа comoţii cerebrale);
 producţia de spermatozoizi (700-800) atinge punctual maxim - сеа mai
mаrе probabilitate de а соnсере un copil.
08:00 - 09:00  ficatul a eliminat substanţele toxice, corpul fizic este odihnit;
 este contraindicat consumul de bauturi alcoolice.
09:00 - 11:00  concentraţie maximă de adrenalină în sânge;
 creşte activitatea psihică, iar activitatea intelectuală atinge
maximumul;
 cantitate maximă de zahăr în sânge.
10:00  maximumul forţei de muncă;
 alcoolul se acumulează foarte repede în sânge;
 splina şi pancreasul muncesc din plin.
11:00 - 12:00  senzaţie de foame;
 apar primele semne de oboseală;
 creşte temperatura corpului;
 ficatul se odihneşte.
13:00 - 15:00  scade randamentul intelectual, atenţia este redusă;
 inima are activitate maximă.
14:00  scade numărul de globule albe;
 maximumul secreţiei de insulină.
15:00  forţa musculară maximă.
15:00 - 17:00  activitate maximă a intestinului subţire;
16:00  maxim de azot în sânge.
16:00 - 17:00  senzaţie puternică de foame;
 maxim de hemoglobină;
 maxim al temperaturii corporale;
 maxim al capacităţii de lucru;
 lucrează bine rinichii, de aceea sunt indicate masajele la ora 1700
20
 precum şi pregătirea sau chiar începerea anumitor terapii de
purificare.
17:00 - 19:00  vezica urinară are activitate maximă;
 perioada proastă pentru alergici;
 nervozitate sporită.
19:00 - 20:00  maxim de activitate a rinichilor;
 pot apărea dureri de cap.
20:00  corpul are greutate maximă;
 apare senzaţia de foame;
 creşte capacitatea de memorare.
20:00 - 22:00  receptivitate maximă la medicamente: aspirină, antiinflamatorii şi
împotriva ulcerului (tocmai de aceea, pentru adepţii terapiilor şi
remediilor naturiste, este indicată începerea tratamentelor de
energizare şi/sau de vitalizare);
 singurătаtеа este cel mai dificil de suportat;
 scurgeri menopauzale mai probabile;
 sensibilitatea pielii si libidoul ating un maxim.
21:00 - 22:00  scade forţa muschiului cardiac;
 apar sentimente de teamă.
22:00 - 23:00  activitate maxima a sistemului vascular (circulator).
 în jurul orei 2300 înсере асеа perioadă а zilei cînd oamenii cu
рrеосuрăгi creatoare - scriitorii, muzicienii, pictorii etc. - îşi pot
exercita cel mai bine сарасităţilе artistice şi imаginаtivе.
23:00 - 24:00  scade vigilenţa;
 tendinţă spre somn;
 organismul este сеl mai expus lа alergii;
 сеа mai probabilă perioadă de ovulaţie;
 către тiеzиl поpţii creşte nivelul de histamine în sînge (histamina se
secretă în organism în toate rеасţiilе alergice, еа este сеа саrе
provoacă inflаmаţii şi соntrасţii), сееа се înseamnă сă, de exemplu,
persoanele саrе suferă de astmă alergică аr trеbui să ia preparatele
antihistaminice о singuгă dată ре zi, şi аnumе ре сît posibil către
miеzul nopţii.
 după miezul nopţii capacitatea de concentrare scade la nivelul minim,
iar conţinutul de glicogen în celulele hepatice este la nivelul cel mai
înalt.

Ceasul interior al unui sugar este “reglat” în primele luni de viaţă la un ritm de 4 ore. Nu
din rea voinţă copilul îşi trezeşte părinţii din somn în toiul nopţii, ci doar datorită faptului сă,
pentru micul pămîntean, la fiecare 4 оге înсере о nouă zi. Ре parcursul următoarelor 3 luni de
viaţă, sugarul îşi adaptează treptat ceasul interior la ritmul cotidian al părinţilor săi, respectiv al
adulţilor cu care conveţueşte.

3. Ciclurile fizic-vital, emoţional-energetic şi mental-intelectul la om. Calcularea

bioritmurilor
Dispoziţia omului nu este la fel în decursul tuturor zilelor lunii. În anumite zile omul se
simte plin de puteri cu o bună dispoziţie, cu capacităţi sporite de muncă. În altele dimpotrivă
omul este apatic, palid, îi vine greu să-şi concentreze atenţia, munceşte fără spor.
21
 În aceste zile “grele” omul trebuie să fie mai precaut, şi nu e de dorit ca el să înfăptuiască
munci complicate, de mare răspundere. În unele state cum e Japonia companiile de transport
folosesc pe larg datele despre aşa numitele zile “critice” ale şoferilor preîntâmpinându-i, când
trebuie să manifeste mai multă atenţie, să fie mai prudenţi, mai ales, pe sectoarele cu circulaţie
intensă a traseului. Aplicarea în practică a acestui sistem a contribuit esenţial la reducerea
numărului de accidente. La baza acestui sistem se află teoria ritmurilor biologice, conform
căreia viaţa fiecărui om, începând cu momentul naşterii, decurge în corespundere cu trei cicluri
independente şi anume: ciclul fizic cu durata de 23 zile, ciclul emoţional cu durata de 28 zile şi
ciclul intelectual cu durata de 33 zile. Fiecare ciclu include perioada pozitivă, perioada negativă
şi zilele critice.
Pentru perioada pozitivă sunt specifice îmbunătăţirea stării fizice, emoţionale şi
intelectuale ale omului, capacitatea de muncă sporită, iar perioada negativă, se caracterizează
prin înrăutăţirea acestor indici. Numărul de zile din faza pozitivă şi din cea negativă ale ritmului
biologic nu este la fel.
Astfel, ciclul fizic de 9 zile al perioadei pozitive creează condiţii optime pentru practicarea
intensă a muncii fizice, sportului etc. În celelalte 14 zile ale perioadei negative a ciclului fizic
scade tonusul, se micşorează rezistenţa organismelor şi drept rezultat omul oboseşte mai repede.
Perioada pozitivă a ciclului emoţional (12 zile) se manifestă, de regulă, prin dispoziţie bună,
curaj, optimism, iar celelalte 16 zile ale perioadei negative a ciclului emoţional, dimpotrivă, sunt
însoţite ca regulă de dispoziţie proastă, insatisfacţie şi pesimism. Pentru ciclul intelectual este
caracteristică o activitate intensă a creierului. În cele 14 zile ale perioadei pozitive omului îi vine
uşor să studieze, să rezolve diverse probleme de matematică, să efectueze cercetări ştiinţifice, să
picteze, să scrie şi altele.
Toate aceste trei cicluri au formele lor de trecere de la perioada pozitivă la cea negativă.
Ziua care coincide cu perioada de trecere este considerată “critică”. Anume în această zi
critică a ciclului fizic, după cum demonstrează unii cercetători se întâmplă mai multe nenorociri.
Ziua “critică” pentru ciclul emoţional se caracterizează prin diferite tulburări emoţionale,
neplăceri, depresii, iar ziua “critică” a ciclului intelectual prin scăderea bruscă a capacităţii de
muncă intelectuală.
Bioritmul FIZIC EMOŢIONAL INTELECTUAL
Activitatea motorie, forţa
Dispoziţia, forţa,
Domeniu de fizică, rezistenţa Gîndirea logică,
“bogăţia” şi
acţiune a organismului la diverşi atenţia, plasticitatea
stabilitatea
bioritmurilor agenţi patogeni şi acţiunea proceselor nervoase,
emoţională,
altor factori fizici cognitive
creativitatea, intuiţia
nesanogeni
Din ziua a 2-ua pînă
Din ziua a 2-a pînă la a 11- Din ziua a 2-ua pînă
la a 16-ea zi inclusiv.
ea zi inclusiv. Energie la ziua 14-ea inclusiv.
Zile favorabile
maximă, rezistenţă Perioada cea mai
pentru creaţie,
Faza pozitivă maximă la acţiunea favorabilă pentru
perioada favorabilă
factorilor extremali, evaluări, testări,
pentru soluţionarea
nesanogeni experienţe
unor probleme
deficile

22
 Ziua 1-a şi a 12-ea. Zilele 1-ia şi a 15-ea.
Ziua 1-a şi a 17-ea.
Instabilitatea stării fizice. Instabilitate
Predispunere spre
Există probabilitatea emoţională,
Zilele critice diminuarea atenţiei,
traumatismului, predispunere spre
conluzii greşite,
accidentelor, acutizării diminuarea reacţiilor,
înrăutăţirea poceselor
bolilor cronice, durerilor inhibiţie, predispoziţie
memorative
de cap spre conflicte, ceartă

De la ziua 13-ea pînă la a

23-ea zi inclusiv. Tonusul De la a 18-ea zi pînă
Din ziua 16-ea pînă la
fizic diminuat, oboseală la 33-ia inclusiv.
28-a zi inclusiv. Stare
Faza negativă survine mai repede ca de Procesele
încordată, anxioasă,
obicei, o diminuare a memorative slabe,
indispoziţie
rezistenţei organismului lente, neuniforme
faţă de diverşi agenţi
patogeni

În medie zilele “critice” duble coincid aproximativ o dată în şase luni, zilele “critice”
triple, ziua când toate trei cicluri coincid simultan se înregistrează o dată în an.

Determinarea ciclurilor biologice.

Pentru calcularea ritmurilor biologice e necesar să cunoaştem:
 numărul total de zile ale vieţii de la naştere până la prima zi a lunii în care ne aflăm;
 suma de zile obţinute se împarte la numărul de zile a fiecărui ciclu, la 23, apoi la 28 şi în
sfârşit la 33;
 restul de la fiecare împărţire indică perioada fiecărui din cicluri pentru prima zi a linii.

De exemplu: pentru un om născut la 9 iunie 1938 în luna august 1978, numărul total de
zile se va calcula în felul următor: 40 de ani 365 zile = 14 600 zile. Se vor adăuga 10 zile pe
contul anilor besecţi şi 54 de zile calculate de la 9 iunie 1978 până la 1 august 1978. Astfel
numărul total de zile de la naştere până la 9 august 1978 va alcătui 14664 de zile. Împărţim acest
număr de zile la 23; 28 şi 33.
14664 : 23 = 637 de cicluri complete şi în rest 13 zile
14664 : 28 = 523 de cicluri complete şi în rest 20 zile
14664 : 33 = 444 de cicluri complete şi în rest 12 zile
Aceasta înseamnă că pentru persoana din exemplul nostru în luna august ciclul fizic va
începe în ziua a 13-a, ciclul emoţional din ziua a 20-a; iar ciclul intelectual din ziua a 12-a. E
uşor să calculăm că ziua de 17 august, va fi pentru acest om, din exemplul nostru o zi bună
deoarece atât ciclul fizic, cât şi cel emoţional în această zi vor fi la maximum. Însă la 23 august
toate trei cicluri vor întretăia linia zero, deci această zi va fi triplă “critică”.
Desigur, că influenţa asupra organismului a acestor cicluri cere de a fi studiată mai
profund. Ritmul natural al activităţii organismului este condiţionat nu numai de factorii interni ci
şi de condiţiile mediului extern. În perioade negative ale ciclurilor respective, pot fi folosite
mijloace eficiente de compensare a capacităţilor fizice sau intelectuale scăzute.
După cum demonstrează cercetările toate organismele începând de la cele monocelulare şi
până la om au ceasornicul lor biologic. Cercetătorii afirmă că centrul de dirijare a ceasornicului
biologic se găseşte în hipotalamus (structură subcorticală a creierului) care are influenţă directă
23
asupra procesului de dirijare a ritmurilor biologice de zi. În hipotalamus se găsesc centrele de
reglare a temperaturii corpului, glandelor endocrine, metabolismului glucidic, proteic, lipidic, al
sărurilor minerale. Sistemul hipotalamo-hipofizar reglează activitatea tuturor glandelor endocrine
care elimină hormoni, cantitatea cărora în sânge variază în diferite ritmuri şi mai ales în ritmul
lumină-întuneric. Aceste variaţii determină nivelul ridicat al funcţiilor organismului ziua şi
nivelul coborât noaptea. Ceasornicul biologic al organismelor vii se manifestă în toate procesele
vitale. În afara ritmurilor biologice viaţa normală a organismului este imposibilă.

4. Perioadele ritmice de veghe şi de somn

Unul dintre ciclurile cele mai importante care stă la baza manifestărilor fiziologice şi
formează premize pentru funcţionarea celorlalte ritmuri, este alternarea zilei şi nopţii. Mersul
acestui ceasornic biologic este foarte precis, el nu întârzie şi nici nu se grăbeşte, fiind strict
sincronizat şi aflându-se în acţiune reciprocă cu alte ritmuri. Organismul omului este format din
miliarde de celule şi reprezintă un complex gigantic de producţie. Fiecare celulă se prezintă ca o
secţie, cu baza energetică proprie cu aparat celular de transport şi cu serviciu de apreciere a
timpului. Cum afirmă cercetătorul american R. Vudron omul este capabil să determine cu
precizie intervalul de timp de la 0,36 până la 5 secunde. Organismul animalelor este de
asemenea capabil de a determina cu precizie timpul. Astfel zoologul englez Wiliam Big scrie, că
la o fermă unde în calitate de forţă de tracţiune se foloseau o sută de măgari, la ora 13 00 toţi ca la
comandă încetau lucrul şi nici o forţă nu era în stare să-i mişte din loc, iar peste două ore, iarăşi
ca la comandă, toţi reîncepeau lucrul.
Mecanismul aprecierii timpului este legat de anumite structuri ale creierului. Astfel, a fost
stabilit, că, dacă este afectat hipocampul dispare capacitatea de a aprecia succesiunea
desfăşurării evenimentelor. Omul cu hipocampul afectat nu ţine minte nimic, fiecare moment
pentru el este nou: el nu poate numi zilele săptămânii, nu poate spune câţi ani are, iar fiecare zi
pentru el, fie fericită, fie tragică, trece fără urme.
Capacitatea de orientare a animalelor este o proprietate foarte importantă, care-i absolut
necesară în lupta pentru existenţă. Drept exemplu ce confirmă această teză poate servi migraţia
animalelor. Cu toate că migraţia animalelor nu este pe deplin încă studiată totuşi se crede, că
ceasornicul biologic joacă rolul principal de “busolă” în aprecierea justă a timpului.
Procesele ciclice în comportamentul animalelor după cum dovedesc cercetările
sincronizează neapărat cu schimbările globale periodice climaterico-geografice de pe planetă.
Natura este foarte variabilă şi toate variaţiile de pe planetă se adaptează la schimbările
permanente ale climei, cum ar fi temperatura aerului, umeditatea lui, presiunea atmosferică,
proprietăţile electrice, magnetice etc.
În diferite anotimpuri în dependenţă de temperatura şi radiaţia solară la organismele vii se
modifică procesele biochimice în ţesuturi, suferă schimbări starea lor funcţionează, reacţiile de
comportament. Asupra ceasornicului biologic are o mare influenţă presiunea atmosferică, forţa
de gravitaţie, câmpul magnetic şi alte modificări ritmice ale naturii, care pot cauza apariţia
desincronului. Experienţele originale asupra cartofilor încolţiţi şi introduşi în containere ermetic
închise au demonstrat, că ei manifestă aceleaşi particularităţi ca şi în condiţiile normale ale
mediului extern. Cu aceeaşi precizie ca şi în atmosferă sub razele solare colţişorii cartofului
respectau ritmul zilei de asimilare şi dezasimilare a oxigenului. Aceste experienţe au dovedit, că
ritmul proceselor biologice reflectă unitatea reciprocă a organismului cu a mediului respectiv.
E bine cunoscut faptul că asupra proceselor ritmice în organismele vii influenţează
semnalele de lumină, ziua-noaptea. Modificând ritmicitatea lor, putem obţine o asemenea stare
prin care activitatea organismului nu va fi legată “de locul şi timpul determinat”. Acest proces se
numeşte dezlocarea ritmurilor biologice şi deja se foloseşte în practică. Experienţele au arătat că
după dezlocarea preventivă a ritmurilor biologice insectele transportate în alte locuri se
adaptează mai uşor la condiţiile noi. Însă problema dizlocării ritmurilor biologice este complicată
şi grea, deoarece e necesar de a modifica cronometrul intern, cu alte cuvinte de a face în aşa
24
mod, ca ceasornicul lor biologic să funcţioneze în alt regim. Şi totuşi la unele familii de albini s-a
obţinut stabilirea unui ritm biologic nou, prin care s-a mărit durata zilei de lucru până la 18-22 de
ore.
Modificările prim mărirea sau reducerea duratei luminii zilei, dau posibilitatea de a
influenţa asupra productivităţii animalelor domestice. Astfel micşorarea duratei luminii zilei
pentru oi duce la creşterea greutăţii animalelor cu 25%, iar viteza de creştere a lânii sporeşte cu
50%. Mărirea duratei luminii zilei pentru găini în decursul iernii sporeşte productivitatea de ouă.
Modificând durata productivităţii luminii zilei, putem regula chiar termenele sarcinii la animale.
La nurcă putem să reducem această perioadă de două ori, la jder cu patru luni, iar la samur cu trei
luni.
Şi la plante ceasornicul biologic poate fi, de asemenea modificat, prin intermediul
influenţei luminii şi temperaturii. Astfel dacă razele de lumină de lungă durată sunt îndreptate
asupra algelor, toate ritmurile biologice practic dispar, cu toate că planta aceasta continuă să se
înmulţească. Sub influenţa temperaturii ridicate ceasornicul biologic al plantelor începe să se
grăbească. Aceasta se manifestă prin reducerea ciclurilor.
Analizând mai profund rezultatele cercetărilor privind dirijarea perioadelor de activitate a
animalelor prin influenţa intensităţii de lumină s-a ajuns la concluzia că mărirea intensităţii
iluminării permanente duce la scăderea duratei activităţii animalelor de zi iar a celor de noapte
creşte. Drept consecinţă, pentru toate animalele de zi ciclul natural de 24 de ore are o perioadă
mai mare la iluminarea slabă şi o perioadă mai mică la iluminarea puternică. Cercetările
efectuate prin folosirea în comun a influenţei ciclurilor de temperatură şi iluminare asupra
ritmurilor interne ale organismului au permis de a ajunge la concluzia că influenţa complexă a
acestor două cicluri împreună asupra ritmurilor organismului, are un efect cu mult mai mare la
schimbarea ritmului organismului decât fiecare factor luat în parte.
Alternanţa artificială a perioadelor de lumină şi întuneric a devenit un factor important,
care permite de a accelera înflorirea pomilor fructiferi, de a mări roadele fructelor, de a mări
fecunditatea înaltă a animalelor.
În procesul de dirijare a ciclurilor ritmice ale plantelor şi animalelor se folosesc, deopotrivă
cu lumina atât substanţe chimice (colhitin, uretan, alcool etilic) cât şi raze ultraviolete.
Toate aceste experienţe mărturisesc, că ritmurile biologice pot dirija în interesul rezolvării
problemelor practice. În condiţiile de existenţă pe Pământ principalul indicator al timpului a
putut să devină numai ritmul extern permanent – alternarea zilei şi a nopţii şi mărirea sau
micşorarea treptată a duratei zilei în acest ritm. Datorită acestui factor, organismele pot să se
pregătească din timp către modificările din viaţa lor, care sunt legate de rotaţia Pământului în
jurul Soarelui. Natura a creat o asemenea organizare a proceselor fiziologice în timp, care
asigură pregătirea către noapte, către iarnă la mijlocul zilei şi la mijlocul verii, iar pregătirea
către zi şi vară, la mijlocul nopţii şi al iernii. În ciclul de 24 de ore un rol important îl joacă,
alternarea stării de veghe şi somn. Aceste stări sunt strâns legate între ele. Dacă omul are un
somn profund şi bun, el poate să rezolve probleme complicate, să îndeplinească o muncă
încordată şi productivă. Omul însă, care doarme prost, practic nu poate fi activ şi productiv în
stare de veghe.
Mai mult se credea, că somnul serveşte numai pentru restabilirea forţelor energetice
cheltuite în decursul zilei, că el este un proces pasiv, o odihnă liniştită. Astăzi starea de somn
este tratată ca un proces tot atât de complicat şi variat ca şi starea de veghe şi că creierul omului
se află în stare activă.
Studierea activităţii creierului omului adormit cu ajutorul electroencefalogramei a arătat că
sunt două tipuri de somn. La început există somnul lent, numit aşa pentru că unele ritmuri ale
creierului sunt mai lente decât în timpul stării de veghe. Apoi printr-o schimbare rapidă intervine
al doilea tip de somn – somnul rapid, numit şi paradoxal, din cauza numeroaselor sale
particularităţi. Somnul paradoxal este urmat de o scurtă trezire de 2 minute, apoi începe un nou
ciclu. Durata totală a unui ciclu este de două ore.

25
 În timpul somnului ne reîncărcăm nu numai bateriile fizice, dar şi cele intelectuale, creierul
nostru îşi schimbă ritmul, se dezintoxică de “deşeurile” chimice acumulate pe parcursul zilei. E
bine argumentată legătura somnului cu ritmurile biologice şi cu procesele psihice informative,
selectarea informaţiei şi sistematizarea ei. Rolul somnului în procesul de eliberare a creierului de
surplusul de informaţie a fost menţionat de fundatorul ciberneticii Nobert Viner.
Situaţiile de conflict în perioada de veghe împiedică formarea programului unic în timpul
somnului, deoarece ele conţin o informaţie variată şi incompatibilă. Probabil că tipul somnului
rapid şi există pentru a asigura adaptarea la conflict. Prelucrarea informaţiei de bază se
înfăptuieşte, după cum se crede, în perioada tipului de somn lent.
Informaţia incompatibilă este o parte consecventă a fluxului general de informaţie şi după
prelucrarea ei în timpul somnului rapid, sub formă de visuri, este inclusă în prelucrarea
informaţiei în perioada tipului de somn lent. Interacţiunea informativă dintre tipurile somnului
lent şi rapid duce la alternenţa consecventă repetată a lor. Prin aceasta se şi explică prezenţa a
două tipuri de somn – lent şi rapid la omul sănătos. La omul cu somnul tulburat prelucrarea
informaţiei are loc în timpul somnului rapid, însă aceasta contribuie la reducerea numărului de
cicluri finale de alternanţe a tipurilor de somn lent şi rapid până la unu – doi.
Insomnia provoacă scăderea bruscă a capacităţi de muncă. Aproximativ cu 45-50% din
populaţia de la oraş suferă într-o măsură oarecare de insomnie. Dereglarea somnului poate fi
însoţită, de asemenea de diferite boli. Trebuie să menţionăm însă, că dereglarea somnului este
una dintre cele mai caracteristice manifestări ale dereglării ritmurilor biologice.
Tulburarea somnului, care se manifestă, sub formă de insomnie, reflectă nu numai lipsa de
consecutivitate a ritmurilor în funcţionarea organelor şi sistemelor organismului uman, dar şi
duce la dereglarea ritmurilor somnului rapid şi lent. Din această cauză, la căutarea modalităţilor
de lichidare a insomniei trebuie, să se ţină cont atât de modificările în ritmul organelor şi
sistemelor organismului omului, cât şi de particularităţile psihologice ale lui, care determină
ritmurile somnului rapid şi lent.
Durata somnului, după cum se ştie variază în dependenţă de particularităţile manifestării
ritmurilor biologice, de vârstă şi caracterul omului. Necesitatea de somn este diferită chiar la
nou-născuţi, ea variază de la 11 până la 23 de ore.
Cercetările efectuate în diferite ţări demonstrează, că majoritatea oamenilor dorm 7-8 ore.
Omul sănătos trebuie să se trezească din somn normal nu după ceasornicul mecanic, ci după
ceasornicul biologic. Reducerea duratei somnului nu înseamnă insomnie, deoarece la insomnie
se modifică structura somnului, tipurile somnului şi durata lor.
După cum au arătat cercetările, ritmurile biologice ale somnului se dereglează mai mult nu
de circulaţia intensă, uniformă, dar de zgomotul produs de circulaţia mijloacelor de transport cu
un zgomot neuniform chiar dacă este cu o intensitate mai slabă. Deci adaptarea la zgomotul
uniform are loc mai repede şi mai uşor decât la zgomotul neuniform. Fără îndoială, cât
ceasornicul biologic al omului are anumite rezerve de rezistenţă. Însă excitaţiile puternice şi
haotice scot organismul din uz cu mult mai repede, deoarece posibilităţile adaptative la aceste
excitaţii sunt cu mult mai scăzute. În dependenţă de vârstă, oamenii reacţionează în mod diferit
la zgomot. Astfel la un zgomot de aceeaşi intensitate oamenii la vârsta de 60-70 de ani se trezesc
în 75% de cazuri, pe când copiii de 8-12 ani numai într-un procent de cazuri. Femeile se trezesc
mai uşor la zgomot decât bărbaţii. Aceasta se explică prin specificul construcţiei ceasornicului
lor biologic. Ele trec mai des de la tipul de somn profund la somnul lent, cu toate că zgomotul
influenţează mai pronunţat anume asupra tipului de somn lent sau superficial.
Somnul poate fi tulburat chiar şi la oamenii practic sănătoşi în condiţiile când există toate
premizele pentru un somn normal de noapte. Cauzele acestor tulburări sunt foarte diferite:
supraoboseala, suferinţele, excitanţii din mediul extern, alimentaţia neraţională, activitatea de
muncă prost organizată, stresurile, emoţiile negative etc.
Premizele somnului bun sau prost, afirmă specialiştii din domeniul bioritmologiei, se
formează încă ziua în perioada de veghe. Vom avea un somn bun şi sănătos dacă vor fi
respectate următoarele trei principii. Primul principiu prevede respectarea unuia şi aceluiaşi
26
regim de somn. Omul care întorcându-se seara de un serviciu, sau chiar de la un spectacol,
discută până noaptea târziu diferite chestiuni, probleme simte oboseala, necesitatea de a dormi.
Dacă nu se va culca, el va ignora semnalele ceasornicului biologic propriu, în rezultat la ce
organismul va reveni cu greu la starea de somn.
Al doilea principiu include organizarea justă a muncii şi odihnei, care rezultă din unitatea
stării de veghe şi de somn. Chiar cele mai scurte perioade de somn, de aţipire sau somnolentă în
perioada de veghe, pot fi îndeajuns ca să tulbure mersul ceasornicului biologic şi ca urmare
somnul obligatoriu de noapte la anumite ore. Cu toate că pentru mulţi oameni odihna de după
masa a devenit un fenomen obişnuit, anume aceasta poate fi una din cauzele tulburării somnului
de noapte şi mai ales la oamenii în vârstă.
Al treilea principiu constă în evitarea somniferelor, folosirea cărora dereglează
funcţionarea normală a ceasornicului biologic şi organismul începe să-şi modifice ritmul, fapt
care are consecinţele sale. Cu mult e mai bine de a folosi factorii adecvaţi naturali, cum ar fi
plimbările la aer liber înainte de somn, băile calde, luarea unui pahar de lapte cald etc. care
generează somnul natural.
Cunoaşterea naturii ceasornicului biologic ne convinge de folosul acţiunilor ritmice sonore,
termice, de lumină şi a altor factori monotoni. Componentul principal al tratamentului tulburării
somnului rămâne ritmul calmant de leagăn. Conform observaţiilor medicilor, somnul provocat
ritmic este foarte asemănător cu somnul fiziologic. Ritmul asigură un somn deplin, sănătos şi
formează premiza stării de veghe active, productive pentru următoarea zi.

5. Ritmurile biologice şi ritmurile secreţiei hormonale

Secreţia hormonală în organism nu are un caracter permanent. În afara de aspectele
adaptative de către mediul extern există şi modificări spontane care se referă nemijlocit către
categoriile timpului zilei, anotimpului etc. Există însă ritmuri biologice ale secreţiei hormonilor
care sunt de natură endogenă.
Ritmurile biologice se manifestă foarte evident la secreţia hormonilor hipofizari, secreţia
hormonilor glandelor suprarenale, sexuale, epifizei, tiroidei.
Însă rolul dirijorului periferic a ritmurilor proceselor fiziologice şi funcţiilor intercelulare
în marea măsură îl execută glandele suprarenale care posedă la rândul lor ritmuri de zi de a
produce corticosteroizi, adrenalină şi noradrenalină.
La omul sănătos ciclul ondulatoriu al nivelului corticosteroizilor în sânge la schimbul
normal al ciclului somn – veghe coincide cu perioada activizaţiei fizice şi psihice a organismului.
Nivelul cel mai jos al acestor hormoni e între orele unu şi patru cu ridicarea bruscă maximă a lui
între orele şase şi opt dimineaţa.
La animalele cu un mod de viaţă de noapte concentraţia maximală a corticosteroizilor în
plasma sângelui se înregistrează în orele de seară şi noaptea, dar minimum în orele de dimineaţă.
A fost stabilită conflictuaţia concentraţiei de zi a hormonilor corticosteroizi corelează mărirea
concentraţiei de glucoză în plasma sângelui. Semnalele care reglează ritmurile de zi a
hormonului hipofizar adernocorticotrop şi a corticosteroizilor vin din partea anterioară a
hipotalamusului deoarece după extirparea zonei paraventriculare hipotalamice, ritmurile
biologice de zi a corticosteroizilor care pătrund în sânge dispar.
Efectul fiziologic şi biochimic al hormonilor steroizi depinde de statutul hormonal al
organismului care se formează în decursul zilei de 24 ore, în orele de dimineaţă maximal se
manifestă influenţa hormonilor glucocorticosteroizi, dar în orele de seară şi noapte o influenţă
mai mare o au hormonii mineralo-corticosteroizi prin ce şi se explică eliberarea maximală în
timpul nopţii a ionilor de hidrogen, oxigen, amoniu.
Ritmurile biologice a pătrunderii în plasma sângelui a corticosteroizilor e un proces pe
locul doi referitor la nivelul hormonului hipofizar adrenocorticotrop care se observă cu 4-6 ore
mai înainte de apariţia activităţii corticosteroide. În cazul insuficienţei totale a hipofizei şi
dereglării sistemului hipotalamo-hipofizar ritmurile biologice ale activităţii adrenocorticale
complet dispar. Periodicitatea zilnică a funcţionării centrale şi periferice a segmentelor
27
sistemului hipotalamo-hipofizar-suprarenal presupune existenţa ritmului biologic hormonal al
omului sincronizat cu factorii externi.
Ritmurile biologice a secreţiei hormonilor corticosuprarenali se observă mai mult în timpul
somnului de noapte, în perioada somnului paradoxal. Spre sfârşitul nopţii prin intensificarea
secreţiei hidrocortizonului. Însă şi în cazul lipsei somnului în perioada de noapte aceste
modificări nu sunt excluse complet. Concentraţia hormonilor gonadostimulatori (HFS -
foliculostimulant, HL - luteinizant, testosteronul, prolactina) sporeşte spre sfârşitul nopţii; se
modifică şi concentraţia estrogenilor cu o sporire evidenţiată în jurul orei opt. Se modifică
ritmurile biologice a concentraţiei hormonului hipofizar somatotrop(hormonul creşterii) în
timpul somnului prin amplituda creşterii concentraţiei în primele două ore ale somnului
indiferent somnul este în timpul nopţii sau a zilei. Cu cât somnul este mai lent, mai profund, cu
atât secreţia hormonului somatotrop este mai evidentă. Acest fapt se observă mai ales la copii.
Amplitudinea maximală a secreţiei hormonului tireotrop şi a funcţiei glandei tiroide se observă
între orele 2400 şi 300. Acest ritm se modifică în stările depresive.
A fost stabilit că ritmul biologic al insulinei (hormon al glandei pancrias) cu un „vârf
maxim” la ora 1300, care nu se modifică la foame. Cota maximă a hormonilor catecolaminici
(adrenalin şi noradrenalin) toate în jurul orei 1300 şi care nu se modifică în cazul insomniei, iar
ritmul biologic de secreţie maximă a aldosteronului e între orele 500 şi 700 dimineaţa şi cel mai
scăzut este între orele 2000-2400. O importanţă esenţială pentru sincronizarea ritmului biologic a
sistemului hipotalamo-hipofizo-suprarenal de zi au diferite schimbări de anotimp a activităţii
funcţionale a organismului care pot fi apreciate atât căpătate filogenetic cât şi dependente de
influenţa directă a temperaturii duratei perioadei de lumină cât şi a altor caracteristici ecologice.
Ritmurile biologice ale hormonilor corticosteroizi asigură coordonarea multiplelor procese
fiziologice, fluctuaţia zilnică a cărora depinde de la structurile adrenergetice şi serotoninenergetic
ale creierului, relaţiile reciproce cortico-subcorticale, particularităţile producţiei şi activării
corticosteroizilor în suprarenale şi sistemul simpato-adrenal.
Se apreciază că sincronizarea în funcţionarea tuturor segmentelor sistemului hipotalamo-
hipofizo-suprarenal este reflectarea adaptibilităţii organismului către factorii mediului extern la
dezacordarea lor în formă de desincronizare devine ca un prognostic de indici nefavorabili a
dezadaptaţiei şi posibilităţii dezvoltării stărilor patologice.
Un rol deosebit îl are şi epifiza în formarea ritmurilor biologice la om. Hormonul
melanotonina produs de epifiză şi secretat numai noaptea, fiind inhibat de lumină are un efect
asupra ritmurilor biologice. A fost stabilit că producerea de melanotonină scade la om în timpul
unor crize de migrenă, care deja cum se ştie sunt fenomene ritmice. Numeroasele cercetări şi
teste efectuate de biologii Bruno Claustrat şi Juy Chazat de la centrul de neurocardiologie din
Lyon au demonstrat că melanotonina poate să resincronizeze ritmurile biologice circadiene ale
persoanelor care suferă din cauza decalajului orar ca urmare a unui voiaj transmeridional lung.
Cercetătorii au reuşit prin diverse metode să dirijeze secreţia progresivă în organism a
acestui hormon. Rezultatele obţinute şi-au găsit întrebuinţarea şi în scop practic. Administrând în
lunile iunie-iulie acest hormon animalelor cu blană de preţ se poate accelera cu 60-70 zile
formarea blănii care depinde de ritmurile biologice.
Se ştie că unele maladii umane apar în urma perturbărilor ritmurilor biologice, mai ales în
lunile noiembrie-decembrie, când ziua se micşorează şi ca rezultat sporeşte secreţia acestui
hormon. Deci producerea progresivă şi dirijarea acestui important hormon ce poate resincroniza
ritmurile biologice pot fi obţinute fără preparate farmacologice prin metode adecvate naturale,
utilizând lumina. Astfel, cu ajutorul cronoterapeuticii ţinând cont de ritmurile naturale putem
obţine sporirea medicamentelor şi hormonilor şi a ajuta organismul să le tolereze mai bine.
Rolul mecanismelor neurohormonale în realizarea ritmurilor biologice este extrem de
important, deoarece el asigură gradul suprem de adaptare către modificările permanente ale
mediului extern şi în al doilea rând integrează şi coordonează toate sistemele funcţionale
începând de la ritmul activităţilor celulare şi terminând cu cele mai complicate acte
comportamentale.
28
 Figura **. Acrofaza ritmurilor circadiene a indicilor hormonali şi hematologici.
HTS – tireotrop;ACTH – adrenocorticotrop; HFSФСГ – foliculostimulant; HL – luteinizant; HK
– killeri naturali (M.H. Smolensky, M.L. Bing).

6. Ritmurile biologice şi comportamentul

Modificările periodice ale factorilor mediului extern exercită o influenţă puternică asupra
organismului animal, în deosebi asupra comportării lui. Cercetătorii din diferite centre ştiinţifice
studiază procesele ritmice ale comportamentului animalelor şi formelor de comportament ritmic
şi formării modificărilor ciclice atât înnăscute, cât şi dobândite pe parcursul vieţii.
Comportamentul majorităţii animalelor reflectă într-un mod sau altul ciclul zilei şi nopţii. Acest
fenomen îşi are explicaţia prin activitatea motrică generală, prin caracterul de hrană şi de folosire
a apei, prin reacţiile vocale şi prin alte forme de activitate periodică.
Primele cercetări ale ritmului de zi în activitatea motrică a păsărilor aparţine savanţilor din
ţările scandinavice Hilen şi Steibem (1916). Savantul rus O. Scerbacov a studiat activitatea
motrică la unele specii de mamifere şi a stabilit o activitate intensă de zi la maimuţe şi o
activitate slabă la câini şacali, covboi. Folosind metoda de izolare savanţii au ajuns la concluzia
că ritmul de zi este determinat într-o anumită măsură de factorii interni, şi că la baza lui stă
ceasornicul biologic. Izolarea experimentală a omului sau a animalului de la excitanţii externi
cum ar fi presiunea atmosferică, umeditatea, radiaţia cosmică, pot modifica ritmul de zi numai în
cazul unor influenţe îndelungate.
În momentul naşterii, conform experienţelor efectuate de savanţi atât la maimuţe cât şi la
om ciclul de zi al activităţii funcţionale fiziologice (temperatura corpului şi modificările
activităţii motrice lipsesc completamente). Experienţele efectuate asupra maimuţelor au
demonstrat că sincronizarea ritmului de zi în condiţiile iluminării se produce din primele zile ale
experienţei. Termenele sincronizării depind de tipul sistemului nervos. La animalele cu tipul de
sistem nervos slab sincronizarea ritmului de 24 de ore, se tărăgănează, adică întârzie.
Însuşirea ritmului de 24 de ore depinde atât de periodicitatea luminii şi a întunericului, cât
şi de periodicitatea ciclului termic, care impun ritmului stabil o periodicitate nouă, ce va
conchide cu ciclul pe care îl însuşeşte. Aceasta indică rolul dominant al luminii şi temperaturii în
calitate de excitanţi. Animalele cu temperatura corpului constantă reacţionează, în deosebi, la
ciclul de 24 de ore al schimbului de lumină şi întuneric. Experimentele făcute pe unele animale
au dat posibilitatea de a deduce că reglarea ritmului de 24 de ore este condiţionată nu numai de

29
factorii exogeni, sau numai de cei endogeni. Ea este un rezultat al acţiunii reciproce complexe,
numite comportament sau activitate reflexă.
Studierea ritmurilor de zi la om ne arată, că decalajul fazelor nu are loc la schimbarea
modului obişnuit de viaţă (lucrul în schimbul de noapte) păstrându-se ritmul caracteristic pentru
latitudinea geografică dată. Acest fapt a permis de a ajunge la concluzia că pentru om care-i
înzestrat cu conştiinţă şi cu al doilea sistem de semnalizare ritmul de 24 de ore este determinat de
legăturile sociale, care fac să se deosebească în mod radical ritmul lui de ritmul animalelor. Deci
numai izolarea completa a omului de la factorii mediului extern inclusiv de la orientarea după
orele zilei pot modifica fazele ritmului de 24 ore. Dacă pentru animale drept emiţător al timpului
în genere, constituie succedarea luminii şi întunericului, apoi pentru om în calitate de emiţător se
impune orientarea în timp, care sincronizează ritmul organismului cu ritmul condiţiilor de viaţă
ale mediului extern. Oamenii care au un regim al somnului şi de veghe, neorânduit şi impus de
activitatea profesională (mecanicii de locomotive) ritmul de 24 de ore al temperaturii corpului şi
al altor funcţii fiziologice nu se modifica. În condiţiile unui asemenea sistem de muncă, omul îşi
formează o capacitate uimitoare de a adormi în orice timp al zilei, indiferent de perioada
precedentă a stării de veghe sau de somn. În cazul de faţă ritmul funcţiilor fiziologice se
sincronizează cu ritmul condiţiilor de viaţă şi cu timpul latitudinii geografice.
Situaţiile de stres sunt strâns legate de structura ritmică a proceselor biologice, iar acţiunile
lor depind în întregime de această structură. Stresul este generat de situaţia la care organismul
încă nu s-a adaptat şi care depăşeşte limita capacităţilor sale de adaptare fiziologică. Însă
influenţa stresului din cauza modificărilor periodice ale reactivităţii organismului în diferite
perioade de timp nu v-a fi aceiaşi. Prezenţa ciclurilor adaptative în interiorul organismului
confirmă existenţa programată a unor procese la vremea cuvenită, pregătindu-l pentru condiţiile
care vor apărea în mediul extern.
Ritmurile biologice de zi se bazează pe un sistem format dintr-o totalitate de cicluri, care
pentru păstrarea organismului în stare sănătoasă şi corect funcţională trebuie să fie intern
sincronizate. Această sincronizare, după cum se crede, depinde parţial de influenţa emiţătorilor
timpului, ceea ce înseamnă, că organismului îi este absolut necesar periodicitatea modificărilor
mediului extern, care-l asigură în măsura cuvenită cu emiţători puternici ai timpului. Din acest
punct de vedere este important de a cunoaşte, că organismul în fiecare oră a zilei prezintă un
sistem fiziologic diferit.
Influenţa stresului depinde în mare măsură de baza sistemului sincronic de 24 ore format.
Deci, la caracteristica fiziologică a stresului trebuie să se ea în consideraţie organizarea
provizorie atât a organismului, cât şi a mediului extern. Cercetătorii dispun de fapte bine
argumentate, despre modificările ritmice ale organismului în dependenţă de anotimp şi de an. A
fost stabilit, că asemenea acte de comportament la animale, cum ar fi căutarea sexului opus,
construirea cuibului, activitatea tipică legată de creşterea şi protecţia puilor, acumularea hranei şi
alte forme de comportament, transmise prin eriditate, coincid exact cu anumite anotimpuri şi se
repetă ciclic la intervale strict determinate.
În acelaşi timp toate formele de activitate ereditară, enumerate mai sus, ca şi activitatea
motrică sunt supuse fluctuaţiilor de sezon (iluminare, temperatura) şi depind de ele. Este
interesant că ţistarii (la care hibernarea începe toamna) în condiţii normale de laborator, pentru
existenţă, îşi păstrează modificările ciclice de sezon, de an (funcţia glandei tiroide, inimii,
dinamica greutăţii corpului, îngerarea hranei etc.). Asupra fenomenului legat de hibernarea
ţistarului în condiţii de laborator influenţează temperatura (în limita de la 0-22 grade, animalele
hiberbează chiar fiind în condiţii de laborator, cu asigurarea tuturor necesităţilor pentru viaţă, iar
la temperatura de 32-38 grade în aceleaşi condiţii ţistarii nu cad în somn).
Modificările iluminării nu se răsfrâng asupra fazelor greutăţii corpului şi ca urmare asupra
somnului de iarnă. Ciclul endogenetic al comportării (starea de veghe şi somn) se găseşte într-o
strânsă în legătură cu metabolismul substanţelor. Metabolismul are şi el cicluri anuale şi depinde
de ritmurile de ingerare a hrănii şi greutatea corpului.

30
 În rezultatul experienţelor făcute de către cercetători a fost stabilit că în organismul
animalului, care cade în somn de sezon, în perioadele de activitate se acumulează în continuu
tocoferol – substanţă care inhibă procesele de oxidare şi termoreglare. Aceste procese alături de
ritmul endogen şi constituie probabil stimulentul principal al trecerii de la starea de veghe la cea
de hibernare şi invers. E necesar de a menţiona că la diferite specii de animale hibernarea este
provocată de diferiţi agenţi ai mediului extern, care până în prezent nu sunt pe deplin studiaţi. E
cunoscută demult proprietatea organismului din zona litorală de a se adapta la influenţa periodică
a fluxurilor şi refluxurilor.
Fenomenele ciclice de flux, care corespund întocmai cu fazele Lunii, au servit drept bază
pentru formarea în procesul evoluţiei a grupului de ritmuri specifice. Cu toate că organismele
care trăiesc în această zonă par a fi înzestrate cu proprietatea de a “prevedea” fluxurile şi
refluxurile, ce urmează să aibă loc, cercetările sistematice în această direcţie au început să se
înfăptuiască numai în legătura cu problemele bioritmologiei. Prin anumite experienţe a fost
stabilit că animalele maritime fiind scoase din condiţiile normale de viaţă ale mării şi puse în
acvarii cu apă de mare, exact în orele de flux şi reflux apar şi se manifestă ritmurile specifice ale
acestor procese. Există deja multe argumente care dovedesc că pentru organismele de mare
modificările legate de fazele Lunii şi de flux sunt deviaţii ale mediului extern, fiind comparate
din punct de vedere al importanţei ecologice cu succedarea nopţii şi zilei pentru organismele
terestre. Aşa dar rezultatele obţinute confirmă că ciclurile de sezon au organizarea lor internă
(endogenă). Totodată, însă, nu există nici o îndoială, că asupra acestui ciclu ereditar, adică a
modificărilor funcţiilor fiziologice influenţează sursa puternică a impulsurilor mediului extern,
care în acelaşi timp îl şi corijează.
Asupra comportamentului influenţează fazele şi ciclurile Lunii. Ciclul de tranzit zilnic al
Lunii care reflectă poziţia cea mai de sus şi cea mai de jos semnifică două momente zilnice în
care Luna exercită o influenţă asupra organismelor. Cercetările ştiinţifice evidenţiază o evoluţie
între crime şi ciclul de tranzit zilnic al Lunii.
Luna are circa de 400 de cicluri. Doar ciclul apogen – perigen 28 zile, forţa gravitaţională e
considerat ca fiind unul dintre cele mai importante în aspectul influenţei asupra organismului şi
ritmurilor lui biologice.
Luna nouă şi Luna plină exercită puternice forţe gravitaţionale asupra Pământului, asupra
vieţuitoarelor de pe această planetă. Savantul american, profesor de criminologie, la
Universitatea din Florida prin cercetări ştiinţifice şi statistice, ajunge la concluzia potrivit căreia
rata criminalităţii creşte în timpul fazei de Lună plină. Luna determină şi comportamentul
agresiv.
Anumite studii făcute pe animale arată o creştere considerabilă a activităţii fizice
metabolice, a agresiunii şi comportamentului sexual în fazele de Lună plină. Literatura ştiinţifică
pune în evidenţă influenţa ciclurilor lunare asupra semănatului şi recoltatului. În SUA anumiţi
fermieri seamănă în funcţie de fazele Lunii. Sunt perioade favorabile pentru diferite specii de
plante, rădăcinoasele, de pildă, se seamănă pe Lună plină.

7. Ritmurile biologice şi îmbătrânirea

Structura provizorie a organismului se manifestă în ritmuri adică în cicluri biologice care

pot fi determinate ca o totalitate de modificări care sistematic se observă conform unei scheme
determinate sau unei reguli care poate fi exprimată prin formula matematică .
Dezvoltarea ritmurilor de zi în decursul vieţii se compară cu o spirală filetele cărei la
început repede cresc, dar spre sfârşitul vieţii creşterea lor încetineşte. În realitate ciclurile
biologice de zi, apar numai peste câteva zile după naştere pe urmă mărimea lor medie şi
amplituda treptat se măreşte şi se stabileşte acrofaza. La îmbătrânire ritmurile biologice de zi
rămânând în principiu nedereglate au totuşi tendinţa la micşorarea amplitudinii lor în comparaţie
cu persoanele tinere dar uneori modificări de mărimi medii. Aceste modificări a ritmurilor
biologice se referă în primul rând la hormonii corticoizi şi la catecolamine, nivelul cărora este
31
mai scăzut în comparaţie cu oamenii tineri, fiind foarte apropiaţi cu parametrii corespunzători ai
bolnavilor de infarct miocardic.
La oamenii în etate asupra ciclului ritmurilor biologice de zi influenţează factorii periodici
ai mediului extern (schimbul zilei şi nopţii, primirea hranei, organizaţiile sociale şi care se
numesc sincronizatori) externi, deoarece ei dau organismului un anumit ritm. Se presupune că
există indicatori ai timpului şi în interiorul organismului nostru aşa numiţii sincronizatori interni.
La oamenii în vârstă se observă desincronizaţia internă.
Sistemul ritmurilor de zi care este format de sincronizatorii interni, unul dintre care se
găseşte în nucleul suprahiazmic al hipotalamusului şi care intră în contact cu sincronizatorii
externi cu vârsta are tendinţe spre micşorarea limitelor variaţiilor. Aceasta se referă la
hemoglobina, leucocite, temperatura internă, sistemul holinergetic central, natriu, glucoză etc.
Îmbătrânirea sistemului ritmurilor de zi ca urmare este reflectarea îmbătrânirii sincronizatorilor
interni, care cum se crede, depinde de îmbătrânirea hipotalamusului şi întregului sistem nervos.
Conform rezultatelor obţinute în cercetări ştiinţifice de către Moare-Ede, M. Ludic (1980)
ceasornicele biologice în creierul cefal al omului reprezintă numai două fascicole de neuroni în
hipotalamus. La determinarea acestor regiuni sau la apariţia proceselor patologice în ele are loc
aşa numitul sindrom hipotalamic şi ca urmare dereglarea ritmurilor la om.
În afară de aceasta e posibil ca la oamenii bătrâni cu structură şi funcţionalitatea
fiziologică specifică a organismului să apară şi un sistem de adaptabilitate la mediul extern mai
complicat, desincronizat, condiţionat de încetinirea capacităţilor homeostatice ale organismului.
Studiul ritmurilor biologice de zi ne permite să ajungem la concluzia că există posibilitatea
de a influenţa asupra manifestărilor lor cu ajutorul dietei, şi mijloacelor farmacologice. Devierea
ritmurilor biologice de la normă pot duce la sistemul de stres. Cercetările au arătat că la oamenii
normali din punct de vedere psihologic doar cu tulburări grave a ciclului de somn şi veghe indicii
ritmici a temperaturii corpului, secretici cortizolului, vigilenţei activităţii, eliminării urinei
deviază de la graficul obişnuit de zi.
Sistemul ritmurilor biologice de zi se dereglează mai ales la oamenii cu debilităţi mintale.

BIORITMOLOGIA

Tema 4. Ceasornicului biologic. Reglarea ceasornicului

biologic

După cum cunoaştem, termenul de ritm circadian provine de la

latinescul circa - aproape şi dies - o zi. Ritmul circadian este un ciclu de 24 de
ore (zi/noapte, somn/veghe) la care se raportează majoritatea proceselor fiziologice.
În fiecare zi, la intervale regulate de timp, organismul uman simte nevoia de hrană,
odihnă, activitate, pasivitate, energizare. Temperatura corpului, bătăile inimii,
tensiunea arterială, nivelurile hormonale şi fluxul de urină cresc şi descresc într-un
ritm relativ previzibil – un ritm iniţiat şi guvernat de expunerea la lumină şi
întuneric.
Numeroasele experimenţe în care oamenii au fost închişi în camere izolate,
fără nici un contact cu mediul înconjurător au arătat că în absenţa luminii naturale,
bioritmul omului încă se mai păstrează, dar tinde să devieze de la cele 24 de ore.
De exemplu, s-a constatat că bioritmul poate creşte pînă la 30 de ore,
perturbîndu-se în acest fel procesele biologice pe o lungă perioadă de timp.
Faptul că organismele animale şi umane pot continua să funcţioneze
conform cu bioritmul zilnic şi anual în absenţa unor stimuli externi din mediul
32
înconjurător dovedeşte că ele posedă un anumit ceas biologic, care acţionează ca
un mecanism de rezervă în cazul în care organismul nu poate obţine stimulii
corespunzători (ca de exemplu lumina soarelui) din mediul natural.
Acest comportament poate fi cu uşurinţă ilustrat de ceasurile noastre. Să
presupunem că ceasul rămîne în urmă. După o anumită perioadă ceasul poate să
devieze de la oră reală din cauza acestui defect. De aceea, atunci cînd ceasul
devine prea desincronizat, obişnuim să il potrivim după surse externe, cum ar fi
radioul sau robotul telefonic. Dacă nu avem acces la aceste semnale externe de
sincronizare, ceasul poate să-şi piardă contactul cu realitatea. Ceasul biologic uman
funcţionează în acelaşi fel: el poate ţine pasul cu timpul real, dar în absenţa ciclului
zi/noapte furnizat de soare tinde să se desincronizeze, afectînd sănătatea fizică şi
mentală. Un lucru similar se întîmplă cînd omul călătoreşte   cu avionul străbătînd
diferite fusuri orare.
Totuşi, în absenţa luminii naturale, ceasurile biologice pot cîştiga sau pierde
ceva timp. În schimb aceasta poate duce la desincronizarea diferitelor ritmuri.
De exemplu, în absenţa unei lumini naturale suficiente, alternanţa somn-
veghe şi ritmurile odihnă-activitate asociate se pot prelungi pînă la un ciclu cuprins
între 30 şi 48 de ore, în timp ce ritmul temperaturii poate să rămînă la o perioadă
de, să presupunem, 25 de ore. O astfel de desincronizare a ritmurilor complexe ale
organismului poate conduce la declanşarea anumitor probleme: dereglări
hormonale, tulburări ale somnului şi nelinişti interioare.
Cum işi dă seama creierul daca este lumina sau intuneric?
În interiorul creierului, în hipotalamus, se gasesc doua aglomerari de celule
(neuroni) numite nuclee suprachiasmatice. Fiecare dintre aceste nuclee este
compus din peste 8 000 de neuroni. Nucleele suprachiasmatice acţionează pe post
de generatori de ritm circadian ale corpului. La mamifere, aceste nuclee primesc
informaţia de la fotoreceptorii din retină, care transmit semnale referitoare la
lumină şi întuneric prin nervul optic către hipotalamus. O data ce semnalele
pătrund în nuclee, au loc o serie de reacţii fiziologice. Nu se cunoaşte cu exactitate
ce se întîmplă după ce semnalele lumină/întuneric ajung în nucleele
suprachiasmatice. Calea parcursă din retină prin nervii optici spre nucleele
suprachiasmatice se prelungeşte mai departe pînă ajunge la glanda pineala, care se
afla lînga hipotalamus, deasupra trunchiului cerebral. Stimulată de mesajul pe care
îl primeşte de la nucleele suprachiasmatice, glanda pineala fie secretă principalul
său hormon - melatonina, fie inhibă secreţia acestuia, fapt ce conduce la
producerea de serotonină.

33
 Cercetările ştiinţifice au estimat existenţa ceasornicului biologic în fiiecare
celulă a organismelor vii. În confirmarea acestei ipoteze, atestă periodicitatea
ciclică de 24 de ore la algele monocelulare. Lipsa ceasornicului biologic la unele
organisme monocelulare oamenii de ştiinţă o explică prin particularităţile
structurale ale celulei. Conform datelor lor ceasornicul biologic este prezent în
acele celule la care nucleul este stric delimitat de citoplasmă printr-o membrană
specială. Aşa celule dispun de o membrană externă şi alta internă nucleară. Ele
cîteodată sunt numite celule cu 2 membrane. Spre deosebire de ele există
organisme cu o singură membrană, la care ritmurile cu o poeriodicitate de 24 ore
lipsesc. Din grupul lor fac bacteriile, care nu dispun de un nuclei bine diferenţiat.
Existenţa ceasornicului biologic în fiecare celulă a organismelor vii nu prezintă
astăzi dubii. Însă nu este clară întrebarea cum interacţionează, conlucrează
ceasornicurile biologice a tuturor celulelor organismului ca o sistemă integră. Nu
este stabilit definitiv, ce mecanisme dirijează cu ceasornicele biologice a
organismului.

34
 Oamenii de ştiinţă consideră că există o ierarhie a ritmurilor în organismele
pluricelulare, ceasornicul biologic al celulelor se sincronizează cu ritmurile de 24
de ore a „celulelor conducătoare”. Actualmente cercetătorii sunt preocupaţi de
stabilirea formaţiunilor ce dirijază cu ritmurile întregului organism.
Încă în anul 1960 englezoaica J. Harcher a descris la taracani centrul de
coordonare a ceasornicului biologic. Ca obiect de studiu a fost ales taracanul
deaorece la el este bine deternminată activitatea bioritmică de locomoţie, care se
păstrează chiar şi în condiţii de perturbare a iluminării în decurs de cîteva zile.
Taracanul uşor suportă condiţiile de laborator, segmente aparte a sistemului nervos
central slab dezvoltat posedă o autonomie vădită. Astfel, taracanul decapitat poate
să trăiască cîteva zile, alergînd şi cheltuind rezervele energetice.
Esenţa experimentului Harcher s-a redus spre a depista organul din care
pătrunde în sînge substanţa, care stimulează activitatea de locomoţie ritmică a
tarcanului. Ea consecutiv a înlăturat toate organele endocrine, verificînd acţiunea
ceasornicului biologic a taracanului.
La taracan în calitate de organ, care dirijează ritmul de 24 de ore s-a estimat
ganglionul subesofaringian. Mai tîrziu, înlăturînd acest ganglion, au fost găsite
patru celule neuro-secretoare, care de asemenea participă la menţinerea ritmului de
activitate.
Pînă la moment localizarea ceasornicului biologic la alte animale nu a fost
stabilit.
Actualmente s-a constat că la plante nu există un mecanizm central de
coordonare cu ritmurile de 24 de ore. (acestea s-au demonstrat prin modificarea
iluminării la 2 frunze vecine cea ce detemină la ele diferite ritmuri).
În anul 1960 Rihter a expus ipoteza existenţei la om a trei tipuri de
ceasornic biologic: central, homeostatic şi periferic. Ceasornicul central este
localizat în talamus, hipotalamus, formaţiunea reticulară şi neurohipofiză.
Ceasornicul periferic este localizat în diverse ţesuturi şi nu depinde de
ceasornicul central.
Conform datelor lui Rihter, centrul de coordonare cu „cesornicele biologice
umane” nu este scoarţa emisferelor cerebrale. Acest lucru el îl explică prin aceea
că dependenţa de cortexul cerebral ar da ritmurilor biologice a procesol fiziologice
toate caracteristicile reflexelor condiţionate. Întradevăr, influenţa scoarţei
cerebrale asupra ritmurilor biologice umane este limitată. Chiar şi în lipsalor
emisferelor periodicitatea ciclului de 24 de ore a diferitor procese fiziologice, în
particular a ritmului de somn şi veghe, se păstrează. De aceea, centrul de
comnandă cu „ceasornicele biologice umane”, se presupune că sar afla sub
emisferele cerebrale. Ceasornicul biologic este mai rezistent la schimbările
îmntîmplătoare din mediul extern, ceea ce este important pentru păstrarea ritmului
de 24 de ore. Înafară de aceasta, distribuirea funcţiilor între scoarţă şi segmente
subiacente a encefalului are o însemnătate adaptivă destul de mare, deoarece
eliberează scoarţa de multe procese interne şi crează condiţii pentru adaptarea
organismului la condiţiile schimbătoare al mediului ambiant.

35
 Hipotalamusul are acţiune directă asupra dirijării ritmului de 24 de ore. În el
se găsesc centrele de termoreglare a corpului, activităţii glandelor endocrine, a
metabolismului glucidic, lipidic, proteic şi hidrosalin.
Reglarea cu ritmul de 24 de ore se exprimă mai vădit în activitatea centrelor
de termoreglare şi hidro-salin. Despre acestea atestă numeroase cercetări asupra
oamenilor. Activitatea acestor centre este asigurată cu ajutorul difritor modalităţi.
De exemplu, centrul de termoreglare prin intermediul unui subcentru asigură
reglarea temperaturii cu ajutorul proceselor fizice, intensificînd intensitatea
glandelor sudoripare şi a respiraţiei; lumenul vaselor sanguine - prin alt subcentru
– prin intermediul unor procese chimice intensifică metabolismul n caz e scşdere a
temperaturii.
Prin intermediul hipotalamusului se reglează ritmurile multor procese, de
exemplu conţinutul de euzinofile şi altor elemente figurate.
Ceasornicul homeostatic, este în legătură cu activitatea hipotalamusului. Ei
coordonează cu centrii nervoşi ai hipotalamusului prin intermediul hipofizei, şi în
activitatea lor mai exprimat este mecanismul legăturii inverse. Principiul de
activitate a acestor centri constă în aceea că excitabilitatea apare în ei în urma
insuficienţei în sînge a unor substanţe, iar inhibiţia – în caz de exces a lor.
Excitabilitatea a unui centru hipotalamic determină elaborarea unui neurosecret,
care impune celulele hipofizei să producă un anumit hormon. Sub influenţa lui
corticosuprarenala produce o substanţă ce inhibă dividerea celulelor din măduva
osoasă roşie.
Ceasornicurile periferice funcţionează indiferent de hipotalamus, şi în
activitatea lor nu au legături cu cele centrale, nici cu cele homeostatice. În caliate
de rol principal îl pot deţine suprarenalele. Ele determină elaborarea de adrenalină
şi noradrenalină ăn cadrul ciclului de 24 de ore. O particularitate a ceasornicului
biologic periferic este că ele permit menţinerea poziţiei unei faze a unui ritm
biologic o perioadă mai îndelungată în caz de dereglare a alternanţei normale
lumină – întuneric. Modificarea fazelor ritmului ar atesta influenţa directă sau
indirectă a hipotalamusului asupra ceasornicului periferic.
În organismul uman nu sunt careva procese fiziologice, care nu ar depinde
de SNC şi starea generală a organismului. În activitatea ceasornicului periferic se
pot implica din cînd în cînd si ceasornicele centrale, care pe calea ner voasă
efectuează regla rea ritmului din hipotalamus. În acest caz se poate schimba locul
centrului ceasornicelor biologice. El este legat nemijlocit de sistemul de reglare, cu
mecanismul de lucru şi natura ceasornicului biologic.
Faptul ca în fus orar ceasornicul biologic se restructurează, atestă reglarea
lor reflex-condiţionată.

36