CONSTRUIREA MOTIVATIEI

Nu toți pacienții care vin la terapie sunt motivați să facă acest lucru deoarece aceștia
ajung la terapie din diferite cauze:

 dintr-un ordin judecătoresc

Ex. in urma unui abuz de substanțe, delincventa juvenila, pedofilie, etc.

 forțați de membrii familiei

Ex. unul din soți poate fi amenințat cu divorțul daca nu merge la terapie sau adolescenții pot fi
constrânși de părinți

Terapeutul nu îi poate motiva pe toți însă exista anumite strategii de estimare și construire
a motivației. Interviul motivațional sugerează că rolul terapeutului este de a ajuta pacientul să-și
rezolve propriile ambivalențe ale schimbării. În loc de a utiliza confruntarea, terapeutul îi lasă
pacientului libertatea de decide. Terapeutul ascultă motivațiile pacientului. Cel mai bun moment
pentru a vedea motivația pacientului este atunci când se stabilesc scopurile terapiei.

Terapeutul poate adresa anumite întrebări pentru a vedea cât de motivat este pacientul.

 ,, Ce te-a adus aici?’’ Această întrebare face diferența dintre un pacient motivat și unul
mai puțin motivat. Primul va răspunde prin descrierea problemei pe care o are, iar al
doilea va spune că cineva i-a impus să vină. Totuși, acești pacienți pot fi motivați atunci
când văd beneficiile terapiei.

 ,,Cine a sugerat sau a făcut programarea pentru terapie?’’ În general, persoana aceasta
este cea mai motivată.

 ,,Ce te-a făcut să vii acum și nu mai devreme sau mai târziu?’’ Răspunsul la această
întrebare poate da indicii despre motivația pacientului.

Pacienții vor avea mai puțină motivație dacă ei nu cred că nu există o problemă sau dacă
problema lor nu este serioasă. Terapeutul trebuie:

- să vadă dacă există cu adevărat o problemă și de ce pacientul refuză să o spună

- să îi aducă la cunoștință pacientului consecințele pe care le poate avea dacă refuză să discute

Ex. Se poate aduce la cunoștință unui pacient că faptul de a nu ține cont de plângerile
partenerului ar putea duce la ruperea relației

Unii pacienți refuză să vorbească despre problema lor deoarece:

  le este frică consecințe sau de frica denigrării propriei persoane

 nu cred în beneficiile terapiei/ cred că problema lor nu are soluție

ex. În aceste cazuri trebuie construite o bază, unde să i se ofere o speranță pentru a ajuta
la creșterea motivației. O experiență pozitivă în terapie ar putea aduce speranța.

De asemenea sunt și anumite bariere ce reduc motivația persoanei de a veni la

terapie:

 Psihologice: neîncrederea în alte persoane

 Practice: dificultăți de a ajunge la terapie, motive financiare, programul de muncă

O problemă poate apărea și atunci când terapeuții începători sunt mai motivați
decât pacienții. Uneori pacienții nu vin la programări, întârzie, nu spun prea multe sau nu
își fac temele pentru acasă. În aceste situații, terapeutul nu va lucra mai mult decât o fac
pacienții. Aceștia vor face un pas înapoi, vor revizui încă o dată motivele terapiei și
motivația pacientului.

O altă problemă apare atunci când pacienții sunt motivați greșit. De exemplu, un
client se poate lăsa de fumat deoarece are o boală amenințătoare. Sau un cuplu nu va
recurge la divort, doar de dragul copiilor.

Stabilirea credibilității

Sunt anumite întrebări de care terapeuții începători se tem ca pacienții le vor adresa. ,,De
cât timp faceți terapie?’’ sau întrebări legate de statul marital sau parental deoarece
acestea reflectă o problemă cu care se confruntă și anume cea a credibilității.

Pentru ca pacienții să vadă schimbarea, trebui în primul rând să își vadă terapeutul
capabil, competent și credibil. Pacienții ar putea avea o îndoială asupra abilității
terapeutului începător din cauza vârstei prea fragede pe care o are.

Terapeutul ar trebui să identifice dacă există astfel de probleme de încredere și ce anume

le provoacă. Cu cât ești mai precis în a înțelege de ce pacientul nu te vede credibil, cu atât
va fi mai bună intervenția pentru a rezolva problema.
În cazul în care pacienții sunt reticienți terapiei, va trebui să refaci procesul de terapie
într-un mod care să confere credibilitate. De exemplu pentru pacienții care cred că terapie
este doar pentru oameni nebuni, trebuie să le schimbi mai întâi concepțiile.

Unii părinți nu cred ca terapeutul poate fi de ajutor dacă acesta nu are copii. În acest caz,
terapeutul își poate construi credibilitatea prin a discuta cu pacientul despre alte
experiențe în care a avut de învățat din lucrul cu copiii.

În unele cazuri poți discuta cu pacientul despre faptul că într-un anumit domeniu nu ești
așa bine documentat însă poți compensa acest lucru. Îi poți spune că în acest timp ești
supervizat de un clinician experimentat și că acesta îți oferă ajutor.

Dacă pacienții încă au dubii, o strategie efectivă este aceea de a venit la cel puțin 3
ședințe. Timp în care îți poți demonstra competența. Dacă după cele 3 ședințe nu sunt
mulțumiți pot merge la altcineva.

Este important să nu devenim defensivi dacă credibilitatea ne este pusă la îndoială. O

putem face într-o maniera respectoasă și să știm sigur de ceea ce putem oferi pacientului
chiar dacă nu avem experiența necesară.

În primul rând pacienții apreciază să aibă pe cineva empatic și respectuos care îi ascultă.
În al doilea rând trebuie să fi perspicace pentru ca nu ai aceleași sentimente ca pacientul
față de situația respectivă. În ultimul rând , deși nu există experiență profesională,
deținem mult mai multe informații în domeniu decât pacienții.

CONCLUZIE

Interviul inițial este un moment critic în procesul de terapie, anumite obligații trebuie
îndeplinite pentru a duce la sfârșit terapia. Crearea unei legături și a credibilității față de
pacient sunt esențiale pentru ca pacientul să revină și a doua oară. De asemenea, definirea
expectanțelor și construirea motivației sunt la fel de cruciale ca problemele
administrative.