Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
INDRUMATOR:
PROF. COVACI MARIA GABRIELA
CANDIDAT:
CONSTANTIN RALUCA ELENA
BUCURESTI
2017
0
MINISTERUL EDUCATIEI NATIONALE
,,COLEGIUL TEHNIC MEDIA” BUCURESTI
INDRUMATOR:
PROF. COVACI MARIA GABRIELA
CANDIDAT:
CONSTANTIN RALUCA ELENA
BUCURESTI
2017
1
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………......3
I. 1. 3. Biocronul.............................................................................................................................8
CONCLUZII.................................................................................................................................25
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………...……...26
INTRODUCERE
2
Cronobiologia reprezintă ştiinţa care se ocupă cu studiul bioritmurilor, o disciplină
apărută din necesitate, ce cuprinde coordonatele care măsoară timpul în care se desfăşoară
fenomenele biologice.
Autorii afirmã cã fiecare dintre organele corpului are o activitate maxima timp de 2 ore pe zi,
dupã cum urmeazã:
3
intestinul gros (5:00-7:00)
stomacul (7:00-9:00)
splina si pancreasul (9:00-11:00)
inima (11:00-13:00)
intestinul subtire (13:00-15:00)
vezica urinarã (15:00-17:00)
rinichii (17:00-19:00)
circulatia sangvinã (19:00-21:00),
4
care - cel puţin aşa se afirmă - "reglează" comportamentul şi randamentul, sau par că le
modelează, dirijează, desigur în corelare cu factorii perturbatori - stresul, în primul rind.
"Ipoteza celor trei bioritmuri" indică variaţii periodice în performanţele umane, în activitatea
fizică, intelectuală, emoţionala şi sexuală a omului. Pornind de la zero, amplitudinea acestor
bioritmuri probabilistice creşte progresiv pînă la o valoare maximă, după care urmează o
descreştere continuă spre o parte „negativă" a graficului, pînă la un minim (cu treceri prin aşa-
numitele „puncte critice"), iar în final - din nou o ascensiune ; ciclurile, afirmă teoria, încep din
momentul naşterii şi se desfăşoară neîntrerupt între „plus" şi „minus" pe tot timpul vieţii
individului.
Motivul alegerii acestei teme si anume concordanta dintre bioritm si performanta sportiva,
este acela ca desi argumentele de mai sus nu pot fi neglijate, simt ca exista o farama de adevar la
mijloc. Natura ne invata ca totul este ciclic. Dar pana la ceea ce este in jurul nostru ne putem uita
in propriile noastre corpuri. Oamenii de stiinta studiaza de ceva vreme un ciclu numit circadian
de aproximativ 24 – 25 de ore, al proceselor biochimice, fiziologice si comportamentale
(perioada si durata somnului nostru este influentata de acest ciclu).
CAPITOLUL I
IMPLICAŢIILE BIORITMURILOR UMANE
ÎN PERFORMANTA SPORTIVA
5
I. 1. EVOLUŢIA CERCETĂRILOR REFERITOARE LA
BIORITMURILE UMANE
6
Expresia grafică a celor trei bioritmuri, de forma unei sinusoide, poate urca sau coborâ
sub zero. Astfel, pornind de la zero, amplitudinea bioritmului creşte progresiv până la o
valoare maximă, după care urmează o descreştere continuă spre partea negativă a graficului,
până la un minim( cu o trecere prin aşa numitele puncte critice), iar în final, din nou
ascensiunea.
În ultimul timp, pentru a cunoaşte expresia grafică a bioritmului se apelează din ce în ce
mai des la calculator. În acest sens, fiecărei zile i se atribuie puncte( între -100 şi +100) pentru
a caracteriza componenta respectivă a bioritmului. Valorile pozitive presupun o stare bună,
cele negative o stare slabă, iar valoarea zero o stare critică.
Pornind de la ciclurile naturale anuale, lunare şi zilnice, profesorul român Iancu Scutaşu-
Comăneanu,specialist în psihologie, a elaborat o teorie a bioritmurilor cuprinzătoare,
superioară teoriei celor trei bioritmuri elaborată de W.Fliess,H.Swoboda şi A.Teltscher.
Potrivit legii vitalităţii, formulate de Iancu Scutaşu-Comăneanu, repetarea condiţiilor
naturale similare celor natale stimulează funcţiunile vitale şi creşte vitalitatea la maxim, iar
repetarea condiţiilor contrare inhibă funcţiunile vitale şi scade vitalitatea la minim.
Între maxim şi minim există o fază descendentă, iar între minim şi maxim există o fază
ascendentă. Faza maximă se caracterizează prin excitaţie maximă, faza descendenă prin
iritare, faza minimă prin inhibare, iar faza ascendentă prin stimulare.
Altfel spus, între două organisme, diferenţele temporale sunt de fapt diferenţe potenţiale.
Pentru organizarea ergonomică a muncii interesează bioritmurile cu perioadă lungă,
respectiv bioritmurile circadiene, lunare şi anuale (inclusiv cele sezoniere).
Bioritmul circadian este cea mai răspândită formă de periodicitate biologică. Diversele
funcţii şi procese fiziologice din organismul uman descriu oscilaţii ritmice, în care se
recunoaşte o regularitate foarte strictă, încadrându-se în evoluţia ciclică a zilei astronomice.
Bioritmul lunar corespunde succesiunii fazelor Lunii, din care cauză se mai numeşte
bioritmul selenar.
Bioritmul anual priveşte funcţii şi procese variate ce se repetă în fiecare an, încadrându-
se în evoluţia ciclică a anotimpurilor.
7
Având în vedere aceste bioritmuri, prof. I.Scutăraşu-Comăneanu a conceput pentru fiecare
ciclu natural o reprezentare sub formă de cerc, denumită cronobioritmogramă, având patru
sectoare de 900. Fiecare sector corespunde uneia din cele patru faze temporale-potenţiale
(maximă, descendentă, minimă, ascendentă), iar momentul natal este situat în mijlocul fazei
maxime (momentul naşterii, ca moment iniţial de declanşare a bioritmurilor, este considerat
ca fiind cu nivel maxim de vitalitate).
I.1.3. Biocronul
8
I.1.4 Ritmurile ceasului biologic
9
Orele 11:00 – 13:00 - perioada de activitate maximă a inimii.
În această perioadă nu se recomandă consumul exageratde alimente grele.
Scade nivelul de oxigenare al creierului, din această cauză există un risc mărit pentru
accidentare .
Orele 13:00 – 15:00 - in această perioadă intestinul subţire este foarte activ
Scade sensibilitatea la durere a danturii.
Capabilitatea de a avea o activitate fizică este pecurbă ascendentă
10
De la această oră corpul se linisteşte.
Nervul parasimpatic responsabil cu acest lucru reduce schimbul de substanţe, tensiunea,
temperatura, activitatea cardiacă e la minimum.
CAPITOLUL II
PERFORMANTA SPORTIVA
11
de colegi. O perspectiva curenta asupra termenului „performanta”, rezumata din Merriam-
Webster’s English Dictionary ii reflecta natura polivalenta:
1. a: executarea unei actiuni; b: o actiune dusa la bun sfarsit: fapta, isprava;
2. : indeplinirea unei cerinte, promisiuni sau cerere: implementare;
3. a: actiunea de a reprezenta un personaj intr-o piesa; b: o prezentare publica sau o
expozitie: eficienta;
4. a: abilitatea de a face performanta; b: felul in care functioneaza un mecanism;
5. modul de a rectiona la stimuli: comportament;
6. comportamentul lingvistic al unui individ: cuvant; de asemenea: abilitatea de a vorbi o
anumita limba – comparativ cu competenta.
12
- In primul rand, performanta trebuie analizata de fiecare entitate in limitele mediului in
care se decide a se opera. De exemplu, performanta unei companii are nevoie sa fie analizata pe
pietele pe care aceasta opereaza si nu pe acelea care nu sunt relevante operatiunilor sale.
- In al doilea rand, performanta este intotdeauna legata de unul sau mai multe obiective
stabilite de catre entitatea a carei performanta este analizata. Deci, o campanie isi evalueaza
performanta pe baza obiectivelor si tintelor stabilite si acceptate intern si nu pe baza acelora
folosite de corpuri externe.
- In al treilea rand, performanta este redusa la caracteristicile relevante si de recunoscut.
De exemplu, caracteristici cum ar fi „abilitatea de a folosi produse de birou” sunt irelevante si de
nerecunoscut. Pentru a crea conditii optime pentru atingerea performantei dorite, aceste prioritati
trebuie sa fie inrudite, in aliniere.
Termenul de ,,performanţă” a fost definit de foarte mulţi specialişti din diferite domenii de
activitate. P. Popescu Neveanu (1978) defineşte performanţa ca fiind „acţiunea ce depăşeşte
nivelul comun, este superior, poate constitui chiar un record. În psihologie se apreciază ca
performanţă toate rezultatele activităţii ce deţin un rang maxim şi aceasta fie în ordinea
individuală, fie în cea colectivă. Performanţa sportivă, rezultat valoros individual sau colectiv,
obţinut într-o competiţie sportivă şi exprimat în cifre absolute, după sistemul baremurilor oficiale
sau prin locul ocupat în clasament. Realizarea unei anumite performanţe sportive poate constitui
motivul fundamental al întregii activităţi de pregătire şi participare la competiţie”.
Mihai Epuran (1977): „noţiunea de performanţă are ca notă distinctivă rezultatul
deosebit, remarcabil, obţinut de un om într-o probă, încercare sau întrecere… rezultat măsurat al
unei prestaţii, activităţi sau aptitudini”.
Silvia Teodorescu (2009): ,,performanţa sportivă reprezintă o performanţă motrică
realizată într-un context instituţionalizat de comparare socială, ce implică inegalitate în
repartizarea recompenselor”.
Micul Dicţionar Enciclopedic (1972): ,,rezultat prestigios obţinut de un sportiv sau de o
echipă; realizare deosebită într-un domeniu de activitate; rezultatul cel mai bun dat de un sistem
tehnic, de o maşină, de un aparat etc.”
13
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (2009): ,,rezultat (deosebit de bun) obţinut de
cineva într-o întrecere sportivă; realizare deosebită într-un domeniu de activitate; cel mai bun
rezultat obţinut de un sistem tehnic, de o maşină, de un aparat etc.”
Din definiţii, cât şi din activitatea practică, se pot desprinde câteva elemente definitorii ale
performanţei:
performanţa nu este specifică numai activităţii sportive;
reprezintă evaluarea unui om, proces, maşină, fenomen, stare a materiei într-un spaţiu şi
timp bine determinate;
performanţa este egală cu cel mai bun rezultat obţinut în cadrul uneicompetiţii/concurs, o
ierarhizare a valorilor după determinări calitative sau cantitative;
performanţa poate fi individuală sau colectivă;
performanţa sportivă are un regulament bine precizat;
performanţa are o valoare cifrică (secunde, minute, ore, metri, kilograme, puncte,
victorii) indicând poziţia/locul ocupat pe o scară valorică în raport cu anumite
caracteristici fizice sau chimice sau alte criterii stabilite în prealabil;
se poate cataloga drept performanţă rezultatul obţinut în raport cu un sistem de referinţă;
performanţa sportivă este determinată în mare măsură de performanţa motrică;
există un raport permanent între performanţa motrică şi componenta cognitivă şi cea
intelectuală; în cazul performanţelor sportive, componenta motrică este dominantă faţă de
componenta cognitivă şi intelectuală;
există în activitatea sportivă de performanţă şi contraperformanţe, rezultate slabe faţă de
posibilităţile personale sau faţă de ceilalţi competitori;
performanţa sportivă poate fi un record: personal, colectiv, municipal, naţional,
continental, mondial sau olimpic.
14
Sau ne putem gandi la un profesor care stie cum sa ii faca pe toti studentii sai sa isi
manifeste interesul fata de materia pe care o preda. Excelenta in profesie este un lucru la care
aspiram cu totii, dar pe care de foarte putine ori simtim ca il atingem cu adevarat.
Cea mai frecventa remarca referitoare la adevaratii profesionisti este urmatoarea: “Are un
talent innascut pentru a face asta!”. Este ca si cand am spune ca o persoana nu trebuie sa depuna
mult efort pentru a atinge performante inalte, ci ca pur si simplu acestea se datoreaza mostenirii
genetice.
Motivatia reprezinta o forta, un motor de energie interioara, asa cum in mod natural
suntem dreptaci sau stangaci. Nu ne gandim niciodata la acest lucru, atunci cand luam un pix in
mana si incepem sa scriem, pentru ca pare ceva mult prea firesc. Suprinzatoare este insa
constatarea ca putem scrie si cu cealalta mana, insa este lesne de remarcat ca pentru aceasta este
nevoie de o perioada indelungata de exersare, de corectarea posibilelor greseli, deci, de un efort
mult mai mare.
La fel este si in cazul celor care ating la un moment dat performante inalte: o parte din ei
o fac in mod natural, iar altii depun un efort considerabil, insa putini sunt cei care reusesc sa
acorde atentie unui aspect extrem de important. Este vorba depre demersul de cunoastere a
domeniilor in care putem realiza cu succes o sarcina si, o data descoperite, sa le putem dezvolta,
adaugandu-le informatii, abilitati si experiente noi.
Acesta este un aspect care trebuie avut in vedere cu precadere in mediul profesional, nu
numai de catre angajat, cat si de angajator. Ar putea aparea voci care sa aduca contraargumente
bazate pe faptul ca un asemenea mod de abordare ne face sa ne orientam strict asupra lucrurilor
pe care le putem face si sa ignoram acele sarcini care par mai greu de realizat.
Esential este faptul ca productivitatea muncii noastre ar creste considerabil daca ne-am
concentra pe reliefarea adevaratelor motivatii si dorinte, asftel incat sa putem descoperi acele
domenii in care putem avea performante maxime, si sa incercam sa ne cunoastem adevaratele
capacitati de care dispunem in celelalte domenii.
15
Cu siguranta ca nu dorim sa ne condamnam singuri la mediocritate acceptand un domeniu
profesional care nu ne aduce nici o satisfactie interioara. Si desigur ca am prefera sa se spuna
despre noi ca “suntem adevarati profesionisti”, decat ca “suntem angajati adecvati”.
16
Atitudinile - „Comportamentul uman reprezentand o anumita conceptie fata de realitatile
sau evenimentele lumii inconjuratoare”. Atitudinile sunt primele elemente din structura
personalitatii care cedeaza in fata persuasiunii.
In sport atitudinile sunt de trei forme:
atitudini cognitive;
atitudini afective;
atitudini conative (motorii).
Antrenamentul - „Proces pedagogic desfasurat sistematic cu scopul obtinerii adaptarii
organismului la eforturi psihofizice intense implicate la participarea la concursuri” (Dragnea,
1996).
Principalele obiective sunt:
pregatirea sportivilor pentru a participa cu succes la concursuri;
dezvoltarea la nivel maxim a capacitatii de performanta intr-o proba sportiva, intr-
o ramura sau grup de probe;
dezvoltarea personalitatii sportivului.
Tot mai multi antrenori vorbesc de antrenamentul total, ca fiind singurul in masura sa
dezvolte la nivel maxim capacitatea de performanta. El este condus dupa cele mai noi cuceriri ale
domeniilor: medical, pedagogic, psihologic, in conditii optime de mediu si organizare.
Ambianta - „Mediu material, social sau moral in care traieste cineva sau in care se afla
ceva”. Mediul in care se desfasoara performanta sportiva este un model de interactiune cu stimuli
cu valori pozitive sau negative.
Ambianta poate exista ca factor de amplificare sau de diminuare a capacitatii de
performanta sportiva prin:
mediul social;
mediul de studii;
mediul sportiv;familia.
II.3. EFORTUL PSIHIC IN ANTRENAMENT
17
Exista o limita a volumului, intensitatii, duratei antrenamentelor care nu poate fi depasita
din punct de vedere al efortului fiziologic. Accesul la informatie a dat antrenorilor posibilitatea sa
cunoasca cele mai moderne demersuri ale conditionarii fizice si sa le eficientizeze cu ajutorul
specialistilor din domeniile invecinate. Practica a demonstrat insa ca sportivii de mare
performanta sunt departajati in rezultatele lor prin capacitatea diferentiata de efort psihic. Acest
efort psihic presupune o „pregatire psihologica” adecvata, care trebuie consiliata de specialisti in
domeniu. Din pacate aceste demersuri sunt neglijate de antrenori, fie din lipsa unui specialist, fie
din cauza cvasiignorantei.
Sportivul intrat in competitie este un om angajat cu intreaga lui sfera biologica, psihica si
sociala in acest sistem hipercomplex. De multe ori intalnim cazuri in care fenomenele de
abandon, respingere, criza de adaptare se datoreaza neglijarii „factorului psihologic” al pregatirii.
Tot mai multi autori utilizeaza termenul de „antrenament total”, notiune ce exprima
sugestiv componentele unui sistem hipercomplex, cu un numar mare de interrelatii si parametri
care trebuie dezvoltati.
Realizarea unei capacitati psihice superioare este o problema de antrenament (ca si
realizarea unei capacitati fizice superioare, dealtfel) in care, pe langa antrenor, trebuie sa intervina
psihologul. Este evident ca de multe ori chiar si antrenorul are nevoie de consultatii psihologice.
Numai specialistul, printr-o asistenta de lunga durata, poate contribui la realizarea unei capacitati
psihice superioare (echilibru afectiv, creativitate, vointa, motivatie, actionare, autoevaluare).
Mihai Epuran (2002) si Irina Holdevici (1996) descriu obiectivele asistentei psihologice
care faciliteaza un efort psihic favorizant pentru performanta:
- formarea unor deprinderi psihologice de autoreglare a starilor psihice;
- antrenamentul motivational;
- antrenamentul mental aplicat;
- antrenamentul mental specializat pentru o anumita competitie;
- refacere dupa efort si psihoterapie.
Capacitatea de efort psihic, la fel ca si capacitatea de efort fizic, prezinta un puternic
mesaj genetic. Antrenorul care efectueaza selectia trebuie sa tina cont de aceasta realitate in toate
fazele selectiei. Educarea calitatilor psihice are un rol hotarator in realizarea unei capacitati mari
de efort psihic.
18
Aceste probleme vor fi dezvoltate in capitolul pregatirii psihologice, dar numai sub
aspectul clasificarilor si al enumerarii metodelor. Conform precizarilor anterioare, numai
literatura de specialitate poate sa ofere informatii pertinente si exhaustive in domeniu.
19
II.5. IMPACTUL FENOMENELOR PSIHOSOCIALE
IN PERFORMANTA SPORTIVA
1. EFECT PYGMALION
Într-o relaţie interpersonală, utilizarea constantă de mesaje verbale şi atitudini, determină
la persoana receptoare redimensionarea montajului motivaţional şi executoriu în concordanţă cu
sensul mesajelor adresate.
Modul de relationare al antrenorului cu fiecare din sportivi le va influenţa acestora:
- încrederea în sine,
- motivaţia pentru antrenament
- străduinţa de a se dezvolta, performanţa
- poate chiar, dorinţa mai practica sau nu luptele
2. EFECT BUMERANG
Reacţie de consolidare a opiniilor şi atitudinilor proprii ca urmare a comunicării
interpersonale făcută în scop contrar de eliminare a lor. Aceata se produce ca o consecinţă a
faptului că individul sesizează intenţia de influenţare într-un sens socialmente indezirabil, sau ca
urmare a nefondăriii explicative a schimbării vizate. În consecinţă, opiniile şi atitudinile proprii
se vor consolida în forma în care ele deja există, iar influenţarea acestora prin comunicarea
generată de relaţia interpersonală va fi imposibil sau greu de realizat.
Limitarea în mod imperativ şi insuficient susţinută explicativ a satisfacerii trebuinţelor de
tip primar, produce subiecţilor expuşi acesteia declanşarea de mecanisme compensatorii care de
cele multe ori prin efectele lor contravin asteptărilor, neproducându-se schimbarea scontată, sau
întărindu-se opozabilitatea.
20
Nenumărate situaţii competiţionale au arătat lumii întregi că sportivii sunt de multe ori
capabili, ca în pofida unei invalidări fizice confirmate de medic (de expl. o întindere musculară
severă), să continuie proba şi să iasă campioni, chiar dacă durerea, suferinţa si consecintele după
terminarea probei ar fi fost mult mai mare.
Legea lui Mowrer îşi marchează şi în aceast context prezenţa, în sensul că intervine în a
susţine şi întări motivaţional manifestarea comportamentală către obiectivul cel mai apropiat,
resimţit mult mai puternic ca gratifiant.
Nu cumva este necesar ca în organizarea activităţilor sportive antrenorii să creeze sub auspiciul
diversităţii, cât mai multe momente care să ofere sportivilor satisfacţii imediate?
Recompensa sau succesul imediat contribuie la consolidarea şi repetarea comportamentului
recompensat.
Cel dintâi psiholog al sportivului este antrenorul, care cu vorbe şi atitudini bine gândite va
ajuta sportivul să-şi construiască şi dezvolte dimensiunile atitudinale de învingători..
4. CONDIŢIONAREA INVERSĂ
Efectele gratificării şi penalizării aceleiaşi acţiuni în unităţi apropiate de timp, se vor
exprima în dezorganizarea comportamentală a individului
Sarcina antrenorului trebuie sa fie de a-şi propune şi reuşi ca în orice situaţie cu temă
educaţională sau formativă în care se va situa pe poziţia educatorului, profesorului sau
antrenorului să facă efortul de a nu se contrazice cu posibilul “educator paralel” de faţă cu elevul
care trebuie să se formeze, să înveţe.
Valenţele mecanismelor psihologice de condiţionare prin recompensă şi pedeapsă a
comportamentelor sportivilor, sunt determinate calitativ de abilitatea cum acestea sunt realizate.
“Ping-pong-ul comunicaţional” trebuie condus cu mare artă pentru a avea efecte eficiente.
5. EFECTUL AUTOCINETIC
Indivizii umani în situaţii colective renunţă la standardele individuale proprii, preluându-
le pe cele ale grupului-normele colective, care interiorizate, devin sistem de referinţă pentru
individ.
Sportivii aflaţi într-o nouă situaţie colectivă vor parcurge şi depăşi perioada de adaptare la
normele acesteia, se vor obişnui cu ele şi, “de bună voie” le vor include în sistemul de referinţă
personal.
21
Individul/sportivul este ceea ce contextul social în care se dezvoltă în diferite etape de
viaţă, îi impune să fie.
6. FENOMENUL CONTAGIUNII
Constă în transmiterea prin inducţie a unor manifestări psihice de la persoane (inductoare)
la alte personae (induse), ori întregului grup.
Fenomenul de contagiune psihică corespunde unor tendinţe normale de imitaţie şi sugestie
caracteristice indivizilor umani şi care se manifestă curent în viaţa de grup a persoanelor.
Contagiunea mentală şi desigur afectivă este poate cel mai evident, rapid şi puternic
fenomen psihologic.
“Particulele” contagioase, nervii, emoţiile, tensiunea psihică etc. emană din priviri,
gesturi, intonaţie, cuta dintre sprâncene şi, pe căi, imposibil de contracarat, ajung la sportiv. Îl
invadează, îl copleşesc, îi pot domina starea şi fiinţa. Este aproape imposibil să lupte cu “ele”,
consumul fizic şi psihic fiind foarte mare.
Inducţia unor manifestări psihice de la o persoană la alta sau altele, se referă şi la:
entuziasm, râs, încredere etc. Deci, stările bune pot fi induse.
22
Obţinerea performanţei sportive nu se poate realiza numai prin antrenament, ci include o
alimentaţie, medicaţie, refacere fizică şi psihică adecvată, prevenire şi recuperare a
traumatismelor. Prin realizarea performanţei, sportivul se situează faţă de nesportiv, pe poziţia
omului de excepţie cu dotare biologică şi psihică deasupra nivelului obisnuit. Opus lui se găsesc
cei cu dotare biologică deficitară sub nivelul omului mediu, considerat şi definit sub noţiunea de
om normal. Fiinţa umană este un biosistem foarte complex, foarte variabil şi cu multe posibilităţi
transmise ereditar sau apărute sub noi influenţe şi din acest motiv deficienţele fizice pot prezenta
un număr mare de modificări şi din acest motiv de la normal la patologic nu este decât un pas.
Recunoaşterea şi evaluarea unor posturi vicioase sau a unor deficienţe fizice are o
importanţă foarte mare în activitatea sportivă. Dezvoltarea fizică armonioasă prezintă un scop al
kinetoterapiei, ca şi corectarea atitudinillor deficiente şi a deficienţelor fizice existente.
Instruirea sportivului, atît a celui începător cît şi a celui avansat apelează la elemente din
pedagogie, biologie, chimie, fizică, matematică, medicină.
O dată cu creşterea numărului de sportivi cît şi o practicare în proporţii din ce în ce mai
mare a sportului, aduce şi o creştere tot mai mare a sportivilor accidentaţi. Riscul accidentului în
activitatea sportivă este de regulă generat de:
1. metodica greşită a pregătirii;
2. exagerări în dozarea efortului;
3. încălzirea insuficientă;
4. utilizarea defectuoasă a echipamentelor sportive;
5. proasta recuperare în urma efortului;
6. Faptul că să previi o boală este mai uşor decât să o vindeci este foarte bine demonstrat şi
în cazul accidentelor sportive.Profilaxia traumatismelor se face prin:
7. contracararea factorilor favorizanţi externi( greşeli în pregătire, materiale sportive prost
folosite, etc)
8. contracararea factorilor favorizanţi interni( probleme de circulaţie, procentaje scăzute a
concentraţiei de calciu şi magneziu).
Profilaxia poate introduce în programele de antrenament exerciţii ce ajută la creşterea
elasticităţii articulare ( streching) care ajută la fortifierea acestora conferind stabilitate şi mai bună
la utilizarea acestora . Se mai foloseşte cu succes masajul zonelor cel mai des expuse la efort,
23
precum şi procedee de tapping şi straping în perioada competiţională( profilaxia primară) şi
recuperarea post traumatism( profilaxia secundară).
Obţinerea marilor performanţe necesită din partea organismului sportivului eforturi
deosebit de mari, care pot duce la uzura organismului cu deteriorarea ireversibilă a stării de
sănătate , dacă acest efort nu este dozat corect.
Kinetoterapia acţionează prin mijloacele şi metodele sale la stabilirea unor parametrii
normali de funcţionare a corpului omenesc. În sportul de performanţă, kinetoterapia este mai bine
înţeleasă, fie că este vorba de kinetoprofilaxie, fie că este vorba de programe kinetice propriu
zise.
Un kinetoterapeut are un rol deosebit de important în viaţa unui sportiv; acesta îl
sfătuieşte în privinţa tuturor deciziilor pe care trebuie să le ia, îl ajută să se protejeze mai bine, să
fie mai pregătit atunci când intră pe teren, îl ajută să se recupereze mai repede în caz de
accidentare şi nu în ultimul rând îl ajută să ajungă şi să atingă performanţe înalte.
CONCLUZII
24
Temperatura corpului este mai scazuta dimineata, inainte de trezire si mai ridicata spre
seara. Astfel o temperatura de 37 de grade Celsius poate insemna febra la ora 7 dimineata,
dar dupa ora 5 dupa-amiaza este o temperatura cat se poate de normala.
Daca am trai complet in intuneric, ritmul circadian uman ar avea mai mult de 24 de ore.
Etimologic, termenul circadian provine din limba latina ("circa", care inseamna aproape,
si "diem" sau "dies", care inseamna zi).
Ritmurile circadiene influenteaza diferite comportamente, incluzand somnul si mancatul,
la toate oragnismele vii. In cartea sa intitulata "Ritmurile vietii", profesorul Russell Foster
precizeaza ca, daca ne uitam chiar si la cele mai primitive forme de viata de pe planeta
putem vedea ca au un ceas molecular - fiecare aspect al vietii este acordat fin sa faca fata
variatelor nevoi din mediul care se modifica permanent.
Specialistii sustrin ca ceasul biologic uman este imprimat genetic, motiv pentru care nu
poate fi reglat - nu te poti astepta ca o persoana cu program nocturn sa fie la fel de
productiva, deoarece nu sintem facuti pentru a da randament maxim noaptea.
In plus, tendinta naturala a organismului uman este de a functiona mai lent decit sistemul
de 24 de ore; in absenta stimulilor externi, am tinde sa facem anumite lucruri cu o
jumatate de ora mai tirziu in fiecare zi, apreciata subiectiv.
In vivo, celulele sistemului nervos central trebuie sa sincronizeze nu numai ciclul zi-
noapte, ci trebuie sa se coordoneze intre ele pentru a coordona comportamentul circadian.
Lipsa coordonarii poate permite oscilatorilor periferici sa anticipeze si sa raspunda rapid
nu numai in cazul semnalelor transmise de SNC, dar si la semnalele fiziologice legate de
comportament si hranire.
In cele din urma, nu putem garanta pentru validarea teoriei bioritmurilor dar o putem pune la
incercare. Multi dintre cei care au testat personal concordanta bioritmurilor au obtinut rezultate
promitatoare, pe cand altii nu au fost impresionati.
BIBLIOGRAFIE
25
1. Dorofteiu, Mircea- Fiziologie, coordonarea organismului uman, Editura Argonaut 1992
2. Marsaudon , Eric - Ritmurile corpului, Editura Pro Editura si tipografia, Bucuresti 2007
3. Wholey, J., S., Formative and Summative Evaluation: Related Issues in Performance
Measurement, American Journal of Evaluation, Vol. 17, Nr. 2, pp. 145-149. 1996
4. Oprea Doru, Definirea conceptului capacitate de performanţă Vol. III, Nr. 1, 2011
26