JOCUL DE HANDBAL LA CLASELE a VII- a

CONȚINUT TEHNICO-TACTIC

Prof. Nicolae Cîrstea

Școala Gimnazială Teliucu Inferior

Încă de la mijlocul secolului trecut și în primele decenii ale secolului nostru,

conținutul educației fizice școlare este format din dezvoltarea fizică corectă și armonioasă a
organismului uman și din priceperi și deprinderi motrice de bază și aplicativ utilitare cu
ponderi diferite în sistemul de educație fizică din aceea vreme.

Astăzi acesteia i s-au adăugat și alte elemente de conținut formând instrumente

instructiv educative, de sine stătătoare și de mare importanță biologico-socială, indicii
calităților motrice specifice omului, indicii stării de sănătate, precum și capacitatea practicării
diferitelor ramuri de sport, cum ar fi: gimnastica, jocurile sportive, atletismul.

Îmbunătățirea calităților și capacităților motrice sub toate aspectele constituie unul

dintre scopurile principale ale educației fizice.

În prezent, în procesul de educație a elevilor, prioritar se acționează prin mijloace

specifice și nespecifice, asupra formării și consolidării unor deprinderi motrice de bază sau
specifice unor ramuri de sport, dar valoarea acestora este destul de scăzută, tocmai datorită
nivelului de preocupare și de folosire a jocului sporitv, lecția de educație fizică, drept mijloc
de realizare a acestora.

Jocul sportiv constituie mijlocul care, prin solicitările la care supune elevii, prin
dinamismul și atractivitatea lui, asigură o eficiență sporită lecției. Jocul sportiv are un
pronunțat caracter formativ și instructiv-educativ.

Handbalul reprezintă pentru elevi activitatea motrică globală cea mai atractivă, prin
intermediul căruia acționează pe un fond de solicitare motrică și psihică complexă în anumite
etape, în vederea îndeplinirii obiectivelor educației fizice școlare.

3
 Ca activitate globală, jocul sportiv constituie un instrument eficient de acționare a
funcțiilor organizmului utilizat de tânăr sau adult, ca activitate de agrement, în scopul
reconformării psihice și fizice, motiv pentru care elevii trebuie inițiați în practicarea
handbalului.

Handbalul este o activitate absolut colectivă, deci prin practicarea lui se realizează
dezvoltarea relațiilor de grup cu cei mai ridicați indici de eficiență.

Pe plan efectiv jocul de handbal își pune amprenta asupra personalității elevului,
influențându-l favorabil, astfel emoțiile inerente, sentimentele ce se ivesc datorită situațiilor
de joc sunt mai puternice și mai complex exercitate individului.

1.1. Motivarea alegerii temei

Am constatat că participarea sistematică a copiilor, a tinerilor și chiar a adulților la

procesul de instruire în handbal, aduce o contribuție însemnată la rezolvarea sarcinilor
prioritare ale mișcării de educație fizică și sport din țara noastră. Astfel, handbalul contribuie
la dezvoltarea fizică armonioasă, la întărirea sănătății, la creșterea nivelului de motricitate
generală, la atingerea unui grad înalt de robustețe și vigoare și totodată, la formarea și
dezvoltarea personalității, calități morale caracteristice tineretului patriei noastre.

De aceea, handbalul este practicat pe scară largă, la nivelul mai multor categorii de
varstă, atât sub forma sportului cât și ca performanță. Având în vedere efectele practicării
handbalului asupra organismului elevilor din clasele V-VIII, el a fost introdus în programele
de educație fizică și activități sportive. Handbalul poate fi practicat sub forma lui integrală,
adică, prin joc la două porți, cât și sub forma unor structuri de exerciții, care odată însușite,
vor putea fii aplicate în joc. Fiind un joc sportiv complex, care antrenează întreaga
musculatură în activitate, și prin aceasta activează marile funcții ale organismului, influențând
favorabil ameliorarea calitativă a acestora, handbalul este preferat decât alte jocuri de către
profesori. Deci, am preferat jocul de handbal, înaintea altor jocuri sportive și datorită
motivelor expuse mai sus, dar și faptul că, o bună parte din viața mea a fost dedicată
handbalului, adolescența și tinerețea au fost pentru mine, handbal. Jocul sportiv ales de mine,
handbalul, pe care îl consider un joc sportiv accesibil și spectaculos, se bucură de o largă
popularitate în rândul copiilor și tinerilor, precum și al adulților. Baza sportivă a școlii ne
permite să asimilăm și să practicăm handbalul, în timpul anului școlar și în vacanță.

În speranța că, vom pune umărul, ca de obicei, la revigorarea handbalului

hunedoarean, care a dat destule nume handbalului în lotul național, am colaborat și continui
să colaborez cu Clubul Sportiv Şcolar, în aceea ce privește susținerea clubului cu elevi și
participarea în competițiile municipale, campionate municipale și cupe omagiale.

4
 1.2. Scopul şi ipotezele lucrării

Scopul lucrării este de a alcătui un material care să servească profesorilor de

educaţie fizică din şcoli, antrenorilor şi altor persoane interesate privind cele mai eficiente
mijloace pentru învățarea şi consolidarea conținutului tehnico-tactic al jocului de handbal la
clasa a VII-a.

De un real folos în elaborarea lucrării este experienţa de profesor cu douăzeci de ani

vechime precum şi întreaga literatură de specialitate referitoare cu precădere la modul de
rezolvare a acestei problematici-domeniu în care s-au clarificat până acum multe aspecte şi s-
au determinat cu suficientă exactitate efectele fiecărei metode sau procedeu, tehnologia
folosirilor în handbal şi în diferite ramuri sportive.

Sper ca prin această lucrare să contribui la îmbogățirea literaturii de specialitate din

domeniul handbalului la nivelul şcolilor generale şi să sprijin pe această cale activitatea
colegilor mei care își desfăşoară activitatea în acest domeniu.

Având în vedere scopul propus mi-am organizat experimentul în felul următor:

- elevii din grupa experiment ( clasa a VII – a ) au lucrat pentru însușirea și repetarea
elementelor de bază şi specifice jocului de handbal suplimentar pe lângă, programa şcolara,
săptămânal, în cadrul orelor de opţional handbal, oră în care sau experimentat mijloace mai
eficiente pentru ănvațarea şi consolidarea conținutului tehnico-tactiv al jocului de handbal la
clasa a VII-a

- elevii din grupa martor ( clasa a VII- B ) au lucrat conform planificării elaborate după
planificarea şcolară de clasa a VII-a.

Ipoteza lucrării. Am presupus că prin folosirea elementelor tehnice din handbal în

lecțiile de educație fizică cu elevii claselor a VII-a din ciclul gimnazial se va optimiza
procesul instructiv-educativ și în consecință se va favoriza însușirea mai rapidă a
deprinderilor și priceperilor motrice, dezvoltarea indicilor morfo-funcționali și a calităților
motrice a elevilor, în concordanță cu obiectivele educației fizice și sportului la clasele de
gimnaziu.

1.3. Obiectivele cercetării

Obiectivul principal al acestei lucrări îl constituie necesitatea cunoașterii aprofundate a

competenșelor generale și specifice a valorilor și atitudinilor a elevilor din clasa a VII-a prin
utilizarea conținutului programei privind handbalul la nivel gimnazial cu ajutorul unui
experiment care vizează selectarea și sistematizarea mijloacelor de predare și adaptarea
predării la specificul elevilor dar și lacondițiile concrete din școală.

Principalele obiective ale lucrării:

• Cunoașterea particularităților de ordin fizic și motric a elevilor prin studiul datelor

concrete din literatura de specialitate dar mai ales prin observații și măsurători
concrete și obiective ale elevilor din experiment;

5
 • Elaborarea și experimentarea unor variante didactice a conținutului pregătirii
handbalistice a alevilor din clasa a VII-a pentru participarea în competițiile rezervate
sportului școlar;

• Elaborarea unor strategii didactice și soluții privind îmbunătățirea predării

handbalului în anii următori, pe baza constatărilor și concluziilor rezultate din
experiment și varianta metodică utilizată în pregătirea elevilor.

1.4. Tendinţe şi orientări metodice actuale privind educaţia fizică școlară

Formarea și educarea tineretului școlar, reprezintă o sarcină de mare răspundere a școlii și

a ansamblului de factori educaționali. Pregătirea tinerei generații, în spiritul comandamentului
societății contemporane, impune ca o necesitate obiectivă, lărgirea căilor și metodelor de
acționare în vederea personalității omului. Realizarea în practică a acestui deziderat are drept
consecință, creșterea evidentă a influențelor exercitate de disciplinele prevăzute în planul de
învățământ, care se manifestă prin înoiri ale conținutului programelor, înbunătățirea muncii
profesorilor, folosirea de noi modalități metodice de acționare.

În acest sens, trebuie reliefat și procesul de modernizare și perfecționare a educației

fizice școlare, activitatea permanentă a specialiștilor, pentru crearea unor programe școlare
care să realizeze un conținut cât mai bogat al educației fizice. Actuala programă de educație
fizică prevede însușirea și consolidarea priceperilor și deprinderilor motrice, valorificând
posibilitățile motrice și sportive ale elevilor la această vârstă. Dezvoltarea calităților motrice
urmărește forme de activitate practică în care cunoștințele, priceperile și deprinderile
dobândite pot fi valorificate.

Programa recomandă ca dezvoltarea calităților motrice să se realizeze în cadrul unor

metodologii de lucru moderne ( sistem de acționare, circuite, intervale, etc...), deprinderile
motrice sunt perfecționate în mod special, pe calea aplicațiilor, în cadrul unor activități
concrete ( probe atletice, jocuri sportive, linii acrobatice ) exercițiile selective să fie grupate în
cadrul unor structuri cu valoare aplicativă concretă, corective, preventive, elevii find înarmați
cu cunoștințe privind metodica practicării gradate a exercițiilor fizice, cu influențe și
tehnologia utilizării aparaturii, construite în acest scop.

În afara indicatorilor cuprinși în această programă, trebuie menționate și problemele

organizatorice de actualizare: creșterea ponderii dezvoltării calităților motrice prin mijloace
specifice în cadrul orei de educație fizică; găsirea celor mai utile exerciții, sisteme de
actualizare, pentru realizarea conținutului, în numărul limitat de ore de educație fizică la clasă;
optimizarea și obiectivizarea influențelor exercițiului fizic, prin încadrarea lui în sistemul de
acționare, asigurarea unui număr corespunzător de repetări, în vederea formării de deprinderi
motrice , prin folosirea unui număr mare de materiale sportive și prin creșterea funcționalității
terenurilor de sport și a împrejurimilor acestora; asigurarea caracterului atractiv, competitiv,
formativ al lucrului în timpul orelor de clasă, pentru stimularea interesului elevilor în
activitatea de educaţie fizică, realizarea creşterii capacității de efort a organismului elevilor,
dozarea judicioasă a efortului în fiecare oră; în prezent, au posibilitați de adaptare şi aplicare
multiplă lecţia de educaţie fizică.

6
2.1. Aspecte teoretico – metodice privind predarea handbalului la clasele de gimnaziu

Handbalul ca mijloc al educaţiei fizice contribuie la însuşirea unor deprinderi motrice

de bază şi specifice, a unor cunoştinţe speciale de tehnică şi tactică sportivă. Este un joc
dinamic şi solicită din partea subiecţilor un efort fizic intens şi un mare angajament psihic.
Practicat în mod ştiinţific şi metodic contribuie, prin efectele efortului fizic şi psihic, la
întărirea sănătăţii, la dezvoltarea capacităţilor fizice şi intelectuale, morale şi volitive ale
practicanţilor. De aceea, ca mijloc al educaţiei fizice, handbalul este prezent în lecţiile de
educaţie fizică din şcolile de toate gradele, începând de la clasa a V-a sau chiar mai de
timpuriu, când se însuşesc elementele tehnico-tactice de bază, prin jocuri pregătitoare şi până
la clasele mari şi la învăţământul superior, în condiţii competiţionale.

Dezvoltarea intensă a handbalului in ultima perioadă îndeosebi în rândul tineretului

ridică cerinţe mari sub aspectul organizatoric, metodic. Şcoala a constituit şi constituie
instrumentul principal prin intermediul căruia idealul educativ s-a realizat în forma organizată
,, activă şi conştientă’’. Formarea, ,,instruirea’’, educarea noilor generaţii a devenit cu timpul o
preocupare specială a societăţii. În condiţiile societăţii noastre, educaţia fizică şi sportul
constituie necesităţi care condiţionează randamentul sporit solicitat omului, indiferent de
vârstă şi profesie.Educaţia fizică practicată organizat, metodic şi ştiinţific creează multiple
posibilităţi de formare şi dezvoltare complexă a omului. Contribuţia educaţiei fizice la
dezvoltarea multilaterală a elevilor, perfecţionarea din punct de vedere funcţional şi structural
a organismului în dezvoltare, nu este posibilă decât atunci când întreg procesul de educaţie
fizică se bazează pe cunoaşterea particularităţilor anatomice, fiziologice şi psihice ale
organismelor elevilor, în raport de vârstă şi sex.

În procesul de educaţie fizică organizat la nivelul cluburilor sportive, jocurile de

mişcare, pregătitoare sau sportive ocupă un loc însemnat constituind principalele activităţi
globale prin intermediul cărora se acţionează pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice.

În cadrul orelor de activităţi sportive handbalul este practicat de către elevii care
doresc să aprofundeze cunoaşterea acestui joc, şi să facă parte din echipele reprezentative ale
clasei, şcolii. Dintre aceştia cei mai buni vor fi selecţionaţi în formaţiile din eşalonul bazei de
masă a sporului de performanţă – licee cu program sportiv, cluburi sportive şcolare, cluburi şi
asociaţii sportive de performanţă.Datorită calităţilor sale educative şi formative, handbalul
este prevăzut în programele de educaţie fizică şcolară printre disciplinele prioritare.

7
2.1.1. Handbalul în ciclul gimnazial

Efectele handbalului asupra organismului uman au determinat introducerea lui în

programele de educaţie fizică şi de activităţi sportive la casele gimnaziale.

Prin caracterul său complex şi complet, angrenând întreaga musculatură a corpului în

activitate precum şi marile funcţii, handbalul este preferat altor sporturi atât de către profesori
cât şi de către elevi.

Baza materială necesară practicării handbalului este una simplă, fără costuri prea mari.
Întrucât sunt puţine şcolile care dispun de sală de dimensiuni regulamentare, este necesară
structurarea şi planificarea conţinutului acestei discipline pe parcursul anilor de studiu astfel
încât să se adapteze conţinutul materialului de predat la posibilităţile materiale:

 pentru şcolile care dispun de o sală de dimensiuni reduse şi de un teren în aer liber,
conţinutul handbalului va putea fi planificat pe tot parcursul anului şcolar, abordând în
perioadele favorabile lucrului în aer liber mijloace ce presupun utilizarea integrală a terenului
(joc bilateral, contraatacul), iar în sezonul rece structurile de elemente tehnico-tactice,
calităţile motrice , diferite jocuri şi ştafete cu conţinut specific.
 pentru şcolile care dispun doar de un teren în aer liber, handbalul va fi practicat la
începutul semestrului I - lunile septembrie, octombrie şi prima parte din noiembrie) şi ultima
parte a semestrului al II-lea – a doua parte a lunii martie, aprilie, mai şi iunie.
În ciclul gimnazial se regăsesc două categorii de practicanţi ai jocului de handbal:

 începătorii –elevi care nu au practicat jocul de handbal în ciclul anterior de

învăţământ şi care urmează să-şi însuşească principalele elemente tehnico-tactice şi regulile
de bază ale jocului, astfel ca după doi ani să poată aborda jocul bilateral.
Handbalul poate fi proiectat sub forma lui integrală, adică prin jocuri la două porţi, cât
şi sub forma unor structuri de exerciţii care odată însuşite, vor putea fi aplicate în joc. Jocul de
handbal este accesibil, atractiv şi spectaculos, stimulând interesul copiilor pentru orele de
educaţie fizică şi sport.

8
 2.1.2. Pregătirea fizică în jocul de handbal

Pregătirea fizică urmărește perfecționarea componentelor motrice ale performanței,

respectiv a calităților motrice: forța, viteza, detentă, îndemânare, rezistență, suplețe.
Conceptul de pregătire fizică nu trebuie limitat doar la sfera calităților motrice, in cadrul lui
fiind incluse si premise anatomo-funcționale, capacitățile de coordonare și de reglare, repectiv
dezvoltare somatică, dezvoltarea componentelor biologice și psihologice ale performanței,
precum și funcțiilor fiziologice.

Efectuarea fiecărui act motor implică prezența calităților motrice care acționează
simultan, dar în proporții diferite; una dintre calitățile motrice este dominantă, iar celelalte se
eșalonează diferențiat ca subdominante și secundare. Calitățile subdominante ajută în cadrul
efortului specific la valorificarea calităților dominante, mărindu-le eficența, mai ales in
condiții de oboseală după efort intens.

A. Pregătirea fizică generală

Proces orientat spre dezvoltarea și educarea calităților motrice și spre dezvoltarea
fizică, realizate prin exerciții de prelucrare selectivă și globală a segmentelor corpului, și
marilor funcțiuni ale organismului și a calităților motrice, pregătirea fizică generală se referă
în principal la acțiunea de îndeplinire a obiectivelor sociale ale educației fizice, la mărirea
capacității de lucru a tuturor organelor și funcțiilor, la educarea și perfecționarea echilibrată a
calităților motrice variate, pe care să se poată sprijini specializarea în handbal. De aici derivă
cealaltă denumire a ei, de pregătire multilaterală.

B. Pregătirea fizică specială

Reprezintă un process de prelucrare selective a marilor funcții și a motricității, în cu
caracteristicile specific jocului de handbal, corespunzător cerințelor performanței. Înțeleasă în
acest context, pregătirea fizică specifică constă în influențarea dezvoltării calitative a
lanțurilor musculare, a mobilității articulațiilor care participă nemijlocit la efectuarea
procedeelor tehnice, precum și la perfecționarea indicilor de viteză, forță, rezistență și
indemânare, solicitați de eforturile caracteristice.

Pentru a putea aborda problema pregătirii fizice în handbal este necesar ca mai întâi
să se caracterizeze efortul specific, deoarece astfel se pot cunoaște mai bine componentele ce
pot fi perfecționate, precum și modul de acționare. Caracterizarea efortului specific se face în
funcție de patru parametri: intensitate, durată, procese metabolice de eliberare a energiei,

9
complexitate. Urmărind acești parametri s-a ajuns la concluzia că, în handbal, efortul este
submaximal, alternând cu momente de efort maximal, ca intensitate, variabil, cu întreruperi,
ca volum, mixt (aerob în principal, cu momente anaerobe), dupa procesele de elaborare a
energiei și complex și diversificat în regimuri de calități motrice și de factori ai performanței,
dupa parametrul complexitate. De o mare importanță în pregătirea fizică este caracterizarea
efortului după complexitatea acestuia, deoarece însuși conceptul de pregătire fizică se rezumă
la această latură a efortului, latură ce cuprinde calități motrice specifice jocului de handbal.
Din acest punct de vedere, în handbal, ca de altfel în toate jocurile sportive, calitatea motrică
dominantă este rezistența în regimuri diferite, respective în condiții de luptă corporală și de
tensiune psihică. Se observă că efortul specific în handbal are la bază toate cele patru calități
motrice, care se manifestă sub forme caracteristice:

 Un anumit grad de complexitate a structurilor acțiunilor motrice, complexitate

care constă în îndemânarea generală și specifica;
 Viteza de deplasare, viteza de reacție, viteza de execuție;
 Forța necesară executării cu eficacitate a mișcărilor specific în atac și în
apărare, forța de aruncare la poartă (forța explozivă) și detenta (cuplul forță-viteză)
Îndemânarea reprezintă capacitatea de a coordona acțiunile întregului corp sau ale
segmentelor acestuia, în timp, cu cheltuieli minime de energie și cu randament optim.
Îndemânarea se mai poate defini ca fiind capacitatea de a stăpâni coordonarea motrică, de a
transforma și comuta de la anumite acțiuni precis coordinate spre alte, ăn corcondanță cu
cerințele mediului înconjurător în continuă schimbare. Formarea și perfectibilitatea
îndemânării au la bază existența unor structuri neuromusculare, kinestezia generală si
specifică, percepția spațială si temporală.

Îndemânarea este o calitate motrică complex care creeză capacitatea de a reacționa

rapid și eficient la situații noi, de adaptare și dirijare conștientă a mișcării complexe. În
handbal îndemânarea este o calitate deosebit de importantă ce înlesnește însușirea corectă a
tehnicii și permite ca procedeele tehnice și acțiunile tactice să fie executate cu multă ușurință
în condiții variate de joc și cu randament crescut. Îndemânatic este jucătorul ca își valorifică
eficient pregătirea, indifferent de condițiile de joc sau de adversarul pe care-l întâlnește.

Viteza înseamnă rapiditatea în deplasare și iuțeala în execuție sau, altfel spus, viteza
este capacitatea organismului de a acționa rapid la un semnal, de a executa rapid un act
motric sau de a efectua un număr mare de mișcări într-o unitate mică de timp. Valoarea
vitezei depinde de zestrea ereditară individuală, zestre perfectibilă până la vârsta pubertății

10
Factorii de care depinde realizarea unei viteze mari și care influențează dezvoltarea acesteia
sunt:

 Mobilitatea și forța proceselor nervoase fundamentale (alternarea excitației cu

inhibiția) ;
 Frecvența cu care se succed impulsurile motorii;
 Dezvoltarea sistemului muscular;
 Lungimea segmentelor, mobilitatea articulară și elasticitatea musculară;
 Nivelul perfecționării tehnicii sportive și al coordonării neoromusculare.
a) Viteza de reacție reprezintă viteza cu care organismal uman răspunde la
anumiți stimuli și care se măsoară prin timpul de reacție (timpul scurs de la apariția
stimulului și până la efectuarea răspunsului motor).
b) Viteza de execuție, numită și viteza mișcărilor singular sau de angrenare, este
viteza cu care se execută un act motric.
c) Viteza de repetiție este viteza de repetare a unor mișcări ciclice reprezentate de
deplasarea în teren. Astfel se poate numi și viteza de deplasare.
Forța reprezintă calitatea cu ajutorul căreia se învinge starea de inerție a propriului
corps au a uni obiect aflat în stare de repaus sau de mișcare. Organul funcțional este compus
din unități neuromusculare care la rândul lor sunt compuse dintr-o celulă nervoasă și fibre
musculare. Forța dezvoltată de o unitate neuromusculară este direct proportională cu numărul
și grosimea fibrelor musculare. Masa musculară trebuie să dispună și de o bună viteză de
angrenare, capacitate funcțională denumită (detentă musculară). Manifestarea forței este
condiționată de o serie de factori:

Secțiunea transversală a mușchiului;

 Numărul fibrelor ce iau parte la contracție;
 Posibilitatea de coordonare neuro-motorie;
 Compoziția biochimică a mușchiului;
 Avantajul mechanic oferit de utilizarea pârghiilor și direcțiilor de
acționare a fibrelor musculare;
 Capacitatea de a depune eforturi de concentrare si de voință.
În handbal se desprind două forme de manifestare a forței:

a) Forța generală, care reprezintă capacitatea de ansamblu a organismului de a învinge

diferite rezistențe pe baza contracției principalelor grupe și lanțuri musculare.
b) Forța specifică reprezintă forța anumitor grupe musculare ce însoțesc și
caracterizează mișcările specific dintr-o ramură sportive.În handbal particularitățile
manifestării forței se referă la forța specifică, prezentă în toate actele motrice
În handbal particularitățile manifestării forței se referă la forța specifică,
prezentă în toate actele motrice. Aceasta se mai numește și forță dinamică, deoarece

11
musculature angrenată se manifestă în regim de învingere a rezistenței sau de cedare. În
cadrul forței specifice, de o mai mare importanță este însă forța explozivă a brațului (detenta
musculară) care acționează în timpul aruncărilor.

Rezistența reprezintă capacitatea organismului de a face față oboselii,

permițând acestuia eforturi pet imp îndelungat. Gradul de dezvoltare a rezistenței este
derminat de:

 Capacitatea funcțională a aparatelor și sistemelor organismului și-n mod deosebit a

celui cardiovascular și respirator;
 Resursele energetice ale organismului;
 Rezistența sistemului nervos;
 Coordonarea dintre celelalte organe și sisteme;
Rezistența este influențată de:

 Coordonarea și tehnica mișcărilor;

 Capacitatea psihică a sportivului, îndeosebi calitățile de voință;
 Solicitarea rațională a funcțiilor organismului.
Forme în care se manifestă rezistența sunt:

a) Rezistența generală care este data de capicitatea organismului de a efectua

eforturi variate, de intesitate moderată, un timp îndelungat. Ea are la bază posibilitățile
aerobe ale organismului și servește ca bază dezvoltării celorlalte calități motrice.
b) Rezistența specifică este dată de capacitatea de a învinge oboseala provocată de
efectuarea acțiunilor caracteristice anumitor ramuri sportive.
Rezistența specifică ca formă de manifestare a rezistenței este cea mai importantă
calitate motrică în jocul de handbal, deoarece aceasta creează premise desfășurării acțiunilor
de atatc și de apărare pe toată durata meciului, într-un tempou ridicat și cu un randament
constant.

C. Ponderea componentelor antrenamentului la eșaloanele bazei de masă a

handbalului de performanță
Orice acțiune de joc, individuală sau colectivă, este caracterizată de prezența simultană
a tuturor componentelor antrenamentului sportiv. De accea, potrivit cerinței de modelare a
pregătirii în raport cu caracterul și structura jocului, conținutului instruirii în handbal este
caracterizat prin prezența simultană a tuturor componentelor antrenamentului. Dar,
componentele nu sunt programate cu aceeași pondere, nici în cadrul diferitelor eșaloane
valorice și de vârstă ale handbalului și nici de la o perioadă de pregătire la alta.

12
 În handbalul de performanță și la eșaloanele de junior, ponderea componentelor
antrenamentului se stabilește după cerințe metodice proprii determinate direct de calendarul
sportive. Ea diferă de la o etapă la alta , chiar în cadrul aceleiași perioade de pregătire,
urmărind atingerea formei sportive la anumite date ale ciclului anual. La nivelul eșaloanelor
de copii, ponderea componentelor are o stabilitate mai mare, fixându-se un anumit tip de
pondere pentru perioade mai lungi.
La baza stabilirii ei stau anumiți factori proprii activității copiilor. În primul rând,
trebuie să se țină seama de caracteristicile fiecărei grupe sub aspectul motricității generale și
specific și al nivelului atins ăn perferționarea fiecărei componente. În al doilea râns, se vor
avea în vedere baza materială și condițiile climaterice de lucru (în aer liber sau în sală). În al
treilea rând, ponderea componentelor se va stabili și în funcție de încărcătura profesională a
elevilor în diferite interval din anul școlar.
Prin urmare, stabilirea ponderii componentelor antrenamentului în diferite perioade de
pregătire este o sarcină metodică a fiecărui antrenor, având latitudinea s-o adapteze concret la
condițiile praticulare de muncă.
Suma ponderilor fixate pe diferite perioade, trebuie să realizeze indicatorii cantitativi
stabiliți de orientarea metodică generală dată de Federația Română de Handbal pentru fiecare
componentă, pe parcursul unui eșalon de instruire.
În tabelul care urmeză sunt prezentați indicatorii stabiliți pentru pregătirea fizică,
tehnică și tactică, exprimați în procente față de volumul total de pregătire, la toate eșaloanele
bazei de masă a handbalului de performanță.

Tabel nr. 1 Componentele antrenamentului sportiv la handbal

Componentele antrenamentului Pregătirea Pregătirea Pregătirea

Eșaloane de copii fizică tehnică tactică

Copii începători 40% 50% 10%

Copii avansați 35% 50% 15%

Copii de performanță 35% 45% 20%

Junior II 30% 45% 25%

Juniori I 25% 40% 35%

13
2.1.3.Modelul tehnico-tactic la eşalonul copii performanţă.

 MODELUL JOCULUI ÎN ATAC

Faza I a atacului – Contraatacul

Jucătorii trebuie să cunoască toate formele de contraatac.

Componentele tehnico-tactice de realizare:

 Starul rapid şi oportun (anticipat);

 Alergare de viteză;
 Alergare lansată de viteză;
 Landarea mingii de către portar sau de către un jucător utilizând pasa
azvârlită pe deasupra umărului;
 Prinderea mingii venite din urmă din alergare în viteză;
 Pasarea mingii din alergare, lateral, oblic înainte, înainte;
 Driblingul simplu şi multiplu în condiţii de joc;
 Demarcajul direct;
 Finalizare cu procedee de aruncare la poartă din săritură, din săritură
cu boltă şi din alergare.
Faza a II-a a atacului – Contraatacul susţinut

Componentele tehnico-tactice de realizare:

 Pase pentru transportarea mingii de la semicercul propriu la semicercul advers de către

jucătorii din valul doi;
 Utilizarea fentelor de pornire şi a schimbărilor de direcţie;
 Demarcajul direct şi indirect;
 Angajarea jucătorilor demarcaţi pe semicerc de jucători din valul doi utilizând pasele de
angajare la semicerc (pasele speciale);
 Aruncări din apropierea semicercului;
 Aruncarea la poartă de la distanţă din săritură sau cu un procedeu cu sprijin pe sol.

Faza a III-a a atacului: Organizarea

14
 Deplasare în alergare pentru ocuparea posturilor;
 Pase diferite între jucătorii care îşi caută posturile în atac;
 Pase în potcoavă;
 Pase în pătrundere succesivă cu ameninţarea reală a porţii.

Faza a IV-a a atacului: Atacul în sistem

 Circulaţii de minge între jucătorii celor două linii de atac;

 Circulaţii de jucători la semicerc;
 Atacul în pătrundere succesivă, coroborate cu demarcajul jucătorilor de semicerc;
 Încrucişarea simplă şi dublă;
 Combinaţii de bază în triunghi între inter, extremă pivot;
 Angajarea jucătorului la semicerc;
 Aruncarea la poartă de la semicerc (din săritură şi din plonjon);
 Aruncări în momente fixe ale jocului;

 MODELUL JOCULUI ÎN APĂRARE

Faza I a apărării Replierea

 Componentele tehnico-tactice de realizare:

 Alergare de viteză;
 Alergare cu schimbare de direcţie;
 Alergare cu spatele;
 Opriri, porniri, întoarceri, marcajul adversarului;
 Oprirea contraatacului;
 Atacarea celui mai periculos adversar faţă de poartă;
Faza a II-a a apărării –Zona temporară:

Componentele tehnico-tactice de realizare:

 Deplasări în poziţie fundamentală;

 Atacarea adversarului aflat în posesia mingii;
 Scoaterea mingii de la adversar;
 Blocarea aruncărilor la poartă;

15
 Faza a III-a a apărării –Organizarea:

Componentele tehnico-tactice de realizare:

 Deplasare în poziţie fundamentală;

 Ocuparea posturilor în cadrul sistemului practicat de echipă;
Faza a IV-a a apărării – Apărarea în sistem:

Componentele tehnico-tactice de realizare:

 Deplasări în poziţie fundamentală în diferite direcţii;

 Opriri, porniri, întoarceri;
 Marcajul adversarului;
 Atacarea adversarului cu mingea;
 Schimbul de oameni în apărare;
 Dublarea, ajutorul reciproc;
 Aşezarea apărătorilor în momentele fixe ale jocului.

2.2. Particularități de creștere și dezvoltare a copiilor cu vârste de 13-14 ani

A. Motricitatea în perioada pubertară 13-14

Tipul pregnant de activitate pentru perioada pubertară o reprezintă intstruirea școlară

în condițiile diversificării motivațiilor, a dezvoltării personalității, a mobilizării aptitudinilor și
a întregului potențial bio-motric. Această etapă se caracterizează printr-un ritm accentuat al
dezvoltării somatice (în special între 12-14 ani), caracterizată prin dimorfism sexual,
dezechilibre între proporțiile diferitelor segmente și între sferele morfologică și vegetativă.

Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire, dar forța relativă nu

înregistrează creșteri evidente. Accelerarea creșterii taliei rezultă în special din dezvoltarea în
lungime a membrelor față de trunchi, ceea ce conduce la un ascpect așa-zis caricatural al

16
puberului. Mobilitatea articulară înregistrează valori relativ scăzute atât pentru fete cât și
pentru baieți.

Datele literaturii de specialitate evidențează o continuă îmbunătățire a marilor funcții, în

ciuda rezervelor funcționale, însă reduse, ale aparatului cardio-vascular, aparatul respirator
marcheză o ”creștere” substanțială, indicii obiectivi de creștere demostrând că rezistența
aerobă poate fi dezvoltată cu succes în perioada pubertară.

Tânărul trebuie să se adapteze unei existențe diferite, pe care nu întotdeauna o stăpânește

ușor, dovadă fiind fluctuațiile, inconsecvențele în realizarea eficientă a diverselor sarcini
motrice. Puberul nu are o conduită motrică egală, ci una marcată de discontinuități, în care
mișcările sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice. Propria imagie (schema)
coporală, insuficient conștientizată în copilărie, se focalizează progresiv, reprezentând atât un
nucleu al conștiinței de sine, cât și o instantă – reper în reglarea acțiunilor motrice.

Integrarea în grupul social pare să fie o dominantă a vieții psihice a puberului, acesta
având o mare indisponibilitate pentru angajarea în relații școlare, profesionale, familiare, de
cartier, etc. Conduite ludice de până acum sunt treptate înlocuite prin conduite de inserție
socială, care pot avea o componentă motică importantă (în cazul unui anturaj care
”promovează” activitățile motrice sau sportive sistematice). Perioada pubertară reprezintă un
interval optim pentru învățarea majorității deprinderilor motrice specifice ramurilor de sport,
precum și pentru dezvoltarea calităților: Viteză, rezistență, coordonare.

Pe lânga perfecționarea deprinderilor motrice de bază, însușite în etape anterioare,

inițierea în practicarea unor ramuri și probe sportive, prin însușirea elementelor tehnico-
tactice specifice acestora, reprezintă unul din obiectivele importante ale acestei etape
(perioade). Acesta trebuie dublat și de creșterea capacității de aplicare a sistemului de
deprinderi și priceperi motrice în condiții diversificate și de timp liber.

B. Particularități fiziologice ale perioadei pubertare 13-14 ani

Această etapă debutează la fete, la 10 ani, iar la băieți, la 11-12 ani și durează până la 13-
14 ani și fiind considerată a doua fază a maturizării morfologice. Pubertatea, evenimentul
major, esențial, fiziologic și psihologic, aduce transformări psihofiziologice, cu repercusiuni
adânci în ceea ce privește constituția fizică, determinând întreaga dezvoltare somato-
funcțională și psihică a copilului.

17
 Primele semne ale evoluției rapide a caracterelor sexuale secundare sunt: păr pubian, păr
axilar, dezvoltarea mamelonului, schimbarea vocii. Acestea se datorează declanșării
neurosecrețiilor hipotalamice care, prin sistemul porthipotalamo-hipofizar, ajung în hipofiza
anterioară, stimulând secreția hormonului de creștere și a hormonilor glandulari tropi (FSH –
LH) cu acțiune asupra glandelor sexuale.

Până la apariția pubertății nu existau diferențe de sex în ceea ce privește secrețiile

hormonale. Cu puțin înaintea apariției pubertății, producția de hormoni specifici (testosteron
la băieți și estrogeni la fete) se accentuază și apar diferențe ceea ce privește caracteristicile
morfologice și ale capacității fizice, cunoscute sub numele de dimorfism sexual (aspect
prezent și analizat și în capitolul rezervat particularităților motrice).

În prima fază a pubertății se evidențiază un puseu de creștere, ce modifică greutatea și

statura mai rapid și mai pregnant la fete față de băieți. Astfel la 12-13 ani, fetele sunt mai
înalte și au greutatea corporală mai mare decât la baieții de aceeași vârstă, ca mai târziu băieții
să depășească definitiv fetele în înălțime și greutate. În peridoada pubertară, secreția de
testosteronn este mult mărită la băieți (de 10 ori față de antepubertari) și este responsabilă prin
caracterul său puternic anabolizant proteic, de creșterea masei musculare la această vârstă, de
27% la 41%-42%.

Ritmul accelerat de creștere, din această perioadă, privește atât creșterea și dezvoltarea
organelor, aparatelor și sistemelor din sfera somatică, cât și a celor vegetative. Din acest punct
de vedere, toate organele și aparatele pot fi împărțite în trei categorii:

 Organe și aparate cu o creștere rapidă în perioada pubertară (aparat locomotor,

respirator, vase etc.) ;
 Organe și aparate cu dezvoltare explozivă (organele genitale) ;
 Organe care cresc până la pubertate și apoi involuează (organe limfoide,
timus, epifiză) .
Creierul copiilor, la această vârstă, este de 1400-1500 g. față de 1100-1200 g. la 6 ani,
iar din punct de vedere funcțional, sistemul nervos central se caracterizează prin plasticitate
mare, care se păstrează și la aceasta vârstă, cu dominanța excitației și tendința de iradiere a
acesteia, datorită slabei inhibiții corticale, labilitate psihică alimentată și de instabilitatea
hormonală.

Aceste particularități ale S. N. C. Influențează, în mod direct, viteza de formare și

stabilitate a deprinderilor motrice, favorizează apariția oboselii, slăbește în oarecare măsură

18
voința și perseverența copiilor. Odata cu intrarea în pubertate, interesul pentru mișcare și
activități sportive scade simțitor. De accea, la unii copii, lipsa de mișcare dublată de o
alimentație abundentă, duce la instalarea obezității și o evoluție lentă a procesului de
maturizare sexuală la puberi.

Detașarea de influența părintească, care se accentuază, compotamentul critic, dorința

de autonomie și asumarea propriilor responsabilități caracteristice copiilor din perioada
pubertară, trebuie înțelese de către educator (profesor, antrenor) , care va coopera activ la
organizarea activității sportive cu acești copii, a căror antrenabilitate a factorilor determinanți
ai condiției fizice, poate fi maximă la acestă vârstă. Orice greșeală referitoare la sarcinile de
antrenament și la raportul antrenor adoleșcent, poate constituii o primă cauză a abandonării
activității sportive.

C. Particularități psihice ale perioadei pubertare 12-14 ani

Pe plan senzorial, în pubertate asistăm la o scădere a tuturor pragurilor senzoriale, ceea ce
evocă creșterea sensibilității sale. În plus, se produce o erotizare a tuturor simțurilor. Individul
are o capacitate suplimentară în a percepe culorile (mai ales galben și albastru) . Se dezvoltă
spiritul de observație (odata cu diversificarea consumurilor culturale) iluziile perceptive sunt
încă prezente (de exemplu, la 12 ani – iluzia de greutate) și se constată o capacitate mai bună
de verbalizare a trăirilor sale.

Pe plan intelectual, din punct de vedere al gândirii, în pubertate coexistă două stadii de
evoluție a intelectului: stadiul operațiilor concrete ( acele operații ce invocă obiecte reale) și
stadiul operațiilor formale (operații care apelează la propoziții) . Cât privește operativitatea
gândirii, este prezentă, în deosebi, operativitatea nespecifică (abstratizare, sinteză,
generalizare, analiză, comparație) , dar se schițează și operativitatea specifică (capacitatea de
a utiliza algoritmi) . Se formează judecăți și raționamente tot mai complexe, inclusiv de
probabilitate.

În pubertate, se structurează și un stil de gândire, adică un mod personal, prin care

individul acționează intelectiv asupra unui aspect sau altul din realitate. Tot la această vârstă
apare o curiozitate intelectuală deosebită, iar pe fondul aspectului contestatar se structurează
și caracterul critic al gândirii.

Memoria specifică puberilor este cea voluntară, logică și mai ales, cea de scurtă
durată, deși funcționează și cea de lungă durată. Așa cum arată o cercetare realizată de U.

19
Șchiopu și E. Verza, 1989, preadoleșcentul evocă, mai ales, evenimente școlare, învăluind în
mister (după 14 ani) întâmplările din familie.

Cât privește uitarea, apare o perioadă critică la 12 ani, dar puberul uită, în special
pentru că tratează repetiția ca pe o ”toceală” demnă de dispreț, fiind după opinia sa un
simpton al deficitului intelectual.

În perioada pubertății limbajul prezintă următoarele particularități:

o Crește debitul verbal oral (120 cuv. /min. ) și cel scris ( 7-9 cuv. / min.);
o Vocabularul se îmbogățește prin termeni din știință, tehnică, literatură;
o Dispar expresiile fonematice parazite;
o Exprimarea devine mai fluentă, mai logică, mai elocventă;
o Vorbirea are un caracter situațional (se modelează în funcție de caracterul
concret);
o Este specifică vorbirea în jargou, populată cu expresii pitorești, teribilisme,
vulgarisme.
Afectivitatea are un caracter vulcanic, debordant. Emotivitatea oscilează între extreme,
toată gama de stări afective fiind prezentă: anxietatea, teama, timiditatea. Față de stres,
puberul manifestă intoleranță, reacționând recalcitrant. În interiorul grupului, formar din
persoane din același sex, relațiile sunt calde, tandre, grupul securizându-l și dându-i forță.

Pubertatea și adoleșcența se caracterizează prin definirea și stabilizarea structurior de

personalitate, fenomen care se produce la 14 ani. Psihismul are, în stadiul respectiv, un
caracter caleidoscopic, ceea ce va furniza materia primă necesară construcției personalității.
Dincolo de multitudinea transformărilor, ce invadează întreaga personalitate a puberului și
adolescentului, există, după U. Șchiopu și E. Verza (1995) , trei dominante care dau culoare și
specificitate acestei vârste:

o Cristalizarea conștiinței de sine;

o Identitatea vocațională;
o Debutul independenței;

Conștiința de sine înregistrează, în pubertate și adolescență, un salt calitativ

remarcabil. Fenomenul implică mai multe fațete: identificarea eului corporal, indentificarea
eului spiritual (capacitatea individului de a-și evalua corect propria activitate, precum și
nivelul de cunoștințe și aptitudini pe care le posedă) și a eului social (semnifică reputația

20
socială a individului și conștientizarea statuturilor și rolurilor pe care le îndeplinește în
prezent, sau cele pe care le proiectează în viitor).

Identitatea vocațională desemnează abilitatea persoanei de a-și cunoaște calitățile și

defectele, ca, pe baza lor, să poată decide asupra opțiunii sale profesionale. Dacă puberul
manifestă abilitate, îndeosebi în cunoașterea trasăturilor de caracter și al intereselor, în
schimb, la adolescent apare capacitatea de a-și definii aptitudinile.

Dobândirea independenței constituie un corolar firesc al inventarului minuțios și sever

pe care individul și l-a făcut pe plan interior. Pubertatea și adolescența aduce doar o
independență pe plan valoric, întrucât, în pofida aptitudinilor frecvente de bravare,
dependența sa materială și afectivă, față de propria familie, rămâne activă încă un timp
îndelungat. În dobândirea independeței, un loc important (care reverberează și în planul
responsabilității), îl reprezintă dobândirea buletinului de indentitate (la 14 ani) și a majoratului
civil (la 18 ani), acesta din urma marcând momentul când este investit cu o serie de drepturi și
datorii cetățenești.

D. CARACTERISTICILE VÂRSTEI ȘCOLARE MIJLOCII (11-14 ANI)

Vârsta școlară mijlocie coincide cu perioada pubertară care, la fete se situează între
11-13 ani, iar la băieți între 12-14 ani. Această perioadă marchează intratrea în funcțiune a
glandelor cu secreție de androgeni, îndeseobi de testosteron la băieți și estrogeni la fete, ceea
ce determină apariția caracterelor sexuale secundare și modificări ale întregului organism
(masa musculară, cord, pulmon etc.).

Menționăm, de asemenea, că pubertatea variază ca durată de la individ la individ. În

afara caracterelor sexuale primare și secundare care devin evidente, au loc o serie de
modificări în întreg organismul. Astfel, oasele cresc în grosime, sistemul vascular se dezvoltă,
laringele crește exploziv la băieți, trunchiul este mai mare decât membrele, cele două sexe se
diferențează tot mai mult.

Subliniem, de asemenea, că factorii ereditari și cei de mediu (alimentari, geoclimatici,

urbanizare etc.) influențează momentul instalării și durata pubertății, astfel încât
individualizarea perioadei pubertare și diferențierea vârstei cronologice de cea biologică
constituie elemente de maximă importanță în investigarea științifică a acestei etape de
dezvoltare a organismului.

21
 Aparatul locomotor. La acestă vârstă oasele se dezvoltă mai ales pe seama creșterii
lor în grosime, prin depunere de săruri minerale (calciu și fosfor) și prin consolidarea
structurii funcționale intime. Ele devin mai rezistente la acțiunea factorilor mecanici de
presiune, tracțiuni și răsucire, în schimb se reduce elasticitatea lor. Articulațiile sunt slab
dezvoltate, iar ligamentele nu asigură în suficientă măsură rezistența la tracțiuni, la răsuciri.

Mușchii se dezvoltă mai ales pe seama alungirii fibrelor, nu însă și în grosime. Din
această cauză suprafața lor în secțiune fiziologică și, implicit, forța lor sunt încă mici.
Lungimea fibrelor musculare prezintă și un avantaj, în sensul că determină creșterea valorii
lucrului mecanic, cu condiția ca greutatea să nu depășească forța globală a mușchiului.

În această etapă forța relativă (forța raportată la kg/corp) nu numai că stagnează, ci

manifestă chiar un regres considerabil, atât la nivelul flexorilor, cât și al extensorilor. Totuși,
ritmul de creștere a forței absolute și a celei relative a flexorilor este cea mai mare comparativ
cu acela al extensorilor. De aceea, apare necesitatea folosirii într-o măsură mai mare a
exercițiilor de forță la această vârstă, îndeseobi pentru mușchii extensori, pentru a se preveni
scăderea activității motrice generale, tendința accentuală la fete către sfârșitul perioadei
pubertare.

Este absolut necesară revizuirea concepțiilor vechi, potrivit cărora folosirea exercițiilor
de forță este total contraindicată la elevii de vârstă pubertară, invocând argumente de ordin
morfologic și funcțional. Sunt însă contraindicate eforturile eforturile maximale de forță și
marile încordări neuromusculare, fără antrenamente specializate, deoarece prezintă pericolul
suprasolicitării aparatului musculo-ligamentar. În schimb, exercițiile de forță bine dozate,
bazate pe lucrul de haltere mici, cu hantele, în condițiile măririi treptate a volumului și
intensității, conform principiului fiziologic de creștere gradată a efortului, nu sunt
contraindicate.

Sistemul nervos se dezvoltă rapid, acum încheindu-se practic, maturizarea ariei

corticale a analizatorului motor. Funcția de analiză și sinteză a scoarței se dezvoltă, ca de atfel
și procesul inhibiției interne. Pe această bază viteza de realizare a diferențierilor crește, iar
reflexele condiționate formate se ating mai lent. Funcția celui de-al doilea sistem de
semnalizare domină în raport cu aceea a primul sistem.

Trebuie arătat că la pubertate mai persistă încă, într-o oarecare măsură, insuficiența
proceselor de inhibiție condiționată, în schimb predomină procesele de excitație. Datorită

22
acestui fapt, mișcările copiilor la acestă vârstă au un caracter brusc, iar precizia lor este
scăzută.

Sistemul cardiovascular se dezvoltă lent în etapa pubertară. Arterele au un diametru

proporțional mai mic decât la adult, iar venele și sistemul limfatic sunt destul de bine
prezentate. Frecvența cardiacă înregistrează la începutul perioade 90-100 de pulsații pe minut
și scade la finele pubertății până la 82-88 pulsații/min.

Așadar, sistemul cardiovascular prezintă dificultăți de adaptare la eforturile intense,

fapt evidențiat prin aceea că oxigen-pulsl maxim obținut în valori absolute sau pe kg/corp este
mai mic, iar volumul sistolic și debitul cardiac maxim sunt departe de valorile adultului,
băieții înregistrând valori superioare comparativ cu fetele.

Aparatul respirator se dezvoltă intens în etapa pubertară. Funcția respiratorie se

ameliorează net. Astfel, crește amplitudinea mișcărilor respiratorii (de la 230 ml vol. Curent la
11 ani, la 350 ml. la 15 ani) , scade frecvența respiratorie ( de la 22 la 18 respirații pe minut în
medie) , crește capacitatea vitală, iar respirație tisulară-apreciată după VO max. pe minut – se
amplifică în mare măsură (cu toate acestea nu sunt atinse limlitele maxime ale capacității
aerobe la efort, astfel încât în eforturile de rezistență nu se pot obține rezultate maxime).

Aparatul vestibular – ca organ de echilibru – precum și alți analizatori ating o

dezvoltare comparabilă cu aceea a adultului (DEMETER, A., 1981)

Această perioadă de vârstă, marcată de pe nevoie acută de mișcare, este extrem de

importantă în pregătirea sportivă.

Menționăm că au loc creșteri medii anuale în greutate până la 9,5 – 10 kg. în înălțime
până la 10 cm (fenomenul de accelerație). Secrețiile hormonale, dezvoltarea sexuală,
labilitatea psihică și modificările somato-psihologice, la care se mai pot adăuga unele aspecte
sociale legate de fenomenul de neotonie (accelerarea maturizării somatosexuale și întârzierea
maturizării psihice care permite o mare mare receptivitate a sistemului nervos, precum și
întârzierea maturizării sociale odată cu creșterea durate de școlarizare), concretizate în
fenomene de detașare de casa părintească, conflicte cu părinții, cu antrenorii, cu adulții, în
general tendințe de autonomie și responsabilitate proprie necesită din partea pedagogului o
revedere a noilor relații care se impun între ”educator-educat” , ”profesor-elev” sau ”antrenor-
sportiv” , unde tactul și experința adultului trebuie să fie folosite pentru evitarea incidentelor
și menținerea interesului juniorului pentru pregătirea sportivă.

23
 E. PARTICULARITĂȚILE MORFO-FUNCȚIONALE ȘI PSIHICE ALE
COPIILOR DE 13-14 ANI

Perioada pubertară este caracterizată printr-o creștere accentuată atât pe plan somatic
cât și funcțional și psihic. Pubertatea este considerată ca o etapă hotărâtoare în orientarea
copiilor spre activitățile sportive. Între 12-14 ani se observă o creștere accentuată a taliei (5-7
cm/an). În aceeși perioadă se crează o asimetrie corporală: picioarele și mâinile lungi, trunchi
scurt și plat, cap mare, musculatura slab dezvoltată și o hiperlaxitate a articulațiilor. Procesul
de calcifiere rămâne în urmă, fapt ce favorizează apariția unor deformări ale corpului,
manifestate prin: deformări ale coloanei vertebrale și a labei piciorului în special – picior plat.

Musculatura

La această vârstă se observă o alungire a fibrelor musculare, dar care incep să se

tonifice și să capete forme globulare mai ales la băieți. La fete se observă depuneri de țesuturi
adipoase pronunțate în jurul șoldurilor.

Greutatea masei musculare este relativ mică față de greutatea corpului, ajungând la
aproximativ 25-30 %. În prima perioada a pubertății, forța mușchilor flexori este mai
puternică față de mușchii extensori, urmând ca mai târziu să se ajungă la un echilibru între
flexori și extensori. La vârsta de 12-14 ani, care corespunde cu manifestările ”zgomotoase”
ale pubertății, creșterea forței se face mai lent pentru ambele categorii de mușchi (flexori și
extensori) asigurându-se la un oarecare punct de egalitate, care asigură o ținută frumoasă
corpului. Acest fapt se datorează mai ales activităților sportive desfășurate în mod ordonat de
către copii.

Începând din clasele a-VI-a și a-VII-a pot fi introduse în lecțiile de educație fizică și
exerciții speciale pentru dezvoltarea forței. La vârsta de 13-14 ani se produc unele prefaceri de
ordin morfo-funcțional și psihic, atât la băieți cât și la fete. În această perioadă copii își aleg
un ideal un model pe care doresc să-l urmeze. La fete se dezvoltă sânii și se produce
maturizarea sexuală.

Dezvoltarea sânilor aduce după sine adoptarea unor atitudini vicioase a corpului, cum
ar fi spate rotund sau atitudini cifotice, care trebuiesc combătute în cadrul lecțiilor de educație
fizică și activități sportive.

24
 Datorită prefacerilor de natură somato-funcțională și psihică, fetele încearcă să se
sustragă de la activitățile de educație fizică.

Băieții încep să se creadă mai mari și mai puternici de cât sunt, manifestând predilecții
pentru dezvoltarea musculaturii. La această vârstă, băieții devin mai romantici, atrăgându-i
excursiile, drumețiile, taberele și activitățile sportive ori de altă natura (cercuri pe discipline),
organizate înafara lețiilor. În general, ei observă mai sistematic laturile, abstractizează mai
puternic, au putere de generalizare și adoptă atitudini critice. Devin mai independenți, dar cu
un slab simț autocritic. Este vârsta la care atât băieții cât și fetele pot fii atrași definitiv în
activitățile sportive de performanță.

Sitemul nervos

La nivelul scoarței cerebrale se produc puține modificări mofologice. Funcțional

sistemul nervos central prezintă unele particularități pe care trebuie să le avem în vedere în
procesul de instrucție și educație, implicit și la educația fizică:

 Marea plasticitate a sistemului nervos central;

 Predomină excitația față de inhibiția corticală (în prima parte a pubertății), dar
aceasta din urmă se dezvoltă mai rapid, favorizând procesele de analiză și
sisteză;
 Reflexele condiționate și stereotipurile dinamice devin mai stabile;
 Capacitatea motrică a copiilor poate să atingă un nivel înalt în jurul vârstei de
13-14 ani, când predomină al doilea sistem de semnalizare;
 Tendințe spre iradiere a proceselor de excitație; datorită acestui fapt, la această
vârstă se întâmpină dificultăți în formarea stereotipului dinamic. Se apreciază
că la această vârstă educația fizică și sportul au influențe favorabile asupra
dezvoltării și perfecționării proceselor nervoase, cu alte cuvinte, sporește
randamentul intelectual al copilului;
 Analizatorii se prezintă la un nivel superior aproape de perfeți;

Aparatul cardio-vascular

Dezvoltarea aparatului cardio-vascular se face continu, dar în ritm lent, cu unele

diferențieri între băieți și fete.

Se obervă o labilitate funcțională a aparatului cardio-vascular, care poate duce de

multe ori la dereglări funcționale. Volumul inimi crește, dar ramâne în urmă cu dezvoltarea

25
vaselor. Scade posibilitatea de irigare optimă a organismului. Pe acest fond oboseala se
instalează foarte repede provocând o diminuare sensibilă a capacității de muncă fizică și
intelectuală. În plus, acuză frecvent dureri de cap. Cunoscând toate acestea, cadrele didactice
vor încerca să adapteze efortul copiilor la posibilitățile reale ale acestora, atât în lecțiile de
educație fizică cât și în cele de antrenament.

Aparatul respirator

Aparatul respirator propriu-zis, care asigură sub stratul mofologic al funcției

respiratori externe, cunoaște o dezvoltare rapidă și continuă pe toată perioada pubertății. Se
înregistrează o îmbunătățire substanțială a funcției respiratorii. Frecvența respirației scade de
la 22 respirații pe minut la vârsta de 12 ani, la 20/ minut la 13 ani și la 18/minut la 14 ani.

Creșterea capacității de efort la această vârstă este în strânsă legătură cu factorii

dimensionali ai aparatului respirator: capacitatea vitală, capacitatea pulmonară totală, debitul
respirator maxim și minim s.a.

Îmbunătățirea indicilor respiratori se pot realiza în cadrul lecțiilor de educație fizică și

antrenament sportiv între 10 și 20 de ani.

Educația fizică și sportul constitue un mijloc excelent pentru stimularea creșterii și

dezvoltării copiilor și îmbunătățirea motricității acestora sub toate aspectele. Practicarea cu
regularitate a educației fizice și sportului constitue singurul factor de prevenire și combatere a
atitudinilor corporale vicioase și chiar a deformărilor de la nivelul coloanei vertebrale,
întâlnite frecvent la această vârstă.

Necunoașterea de către părinți (unii) a bine facerilor pe care le exercită educația fizică
și sportul asupra organismului, creșterii și dezvoltării copiilor la vârsta pubertară îi determină
pe unii dintre ei sa-și scutească copii de ”sport”. Aproape toate insuccesele copiilor lor sunt
”aruncate” pe seama pierderii de timp, în cadrul activităților de educație fizică și sport, care îi
”aglomerează” și le ”răpește” timpul liber.

Credem că nu este suficient să ”acuzăm” părinții pentru această atitudine motivată din
partea lor, pentru teama și grija pe care o manifestă față de propii copii. Marea majoritate a
părinților cred că ”suprimând” anumite activități ca: educația fizică, sportul, muzica, filmul
etc. , din viața și preocupările copiilor au rezolvat problema școlii. De acum au timp să învețe.

26
 Este o falsă credință care ascunde multă ignoranță și de care nu sunt vinovați numai
acești părinți, ci mai degrabă societatea în ansamblul ei, care a făcut prea puțin pentru
ridicarea nivelului cultural al populației. De această vinovăție nu pot fi absolviți în primul
rând profesorii de educație fizică, care ar putea să aducă argumente științifice în fața părinților
privind importanța practicării educației fizice și sportului pentru pregătirea intelectuală a
copiilor.

2.3 Rolul şi locul mijloacelor specifice handbalului în pregătirea elevilor din clasa
a VII-a

Finalitățile învățământului gimnazial și soluții de optimizare a contribuției educației

fizice la realizarea acestora. Ca și celelalte arii curriculare și discipline prevăzutede plunul de
învățământ pentru nivelul gimnazial, educația fizică și sportul trebuie să contribuie, prin
obiectivele, conținuturile și formele sale specifice de organizare și desfășurare a procesului
didactic, la realizarea domeniilor de competență cheie atribuie acestui segment din
învățământul obligatoriu respectiv:

a) Asigurarea pentru toți elevii unui standard de educație comparabil cu cel

european
În spiritul acestei finalități ”produsul” (elevul) activității didactice desfășurate de
profesorul de educația fizică de-a lungul celor patru ani de școlarizare trebuie să se
caracterizeze prin:
 Stare de sănătate optimă și rezistență la influențele nocive ale factorilor
ambientali;
 Dezvoltarea fizică armonioasă, cu parametri morfologici și funcționali care se
încadrează în valorile medii pe țară specifici vârstei și sexului;
 Capacitatea motrică exprimată prin indici de viteză, îndemânare, forță,
rezistență, mobilitate, superiori valorilor minimale stabilite de Sistemul
Național Școlar de Evaluare a elevilor la disciplina educație fizică și sport;
 Capacitatea de a practica în condiții regulamentare probele atleice, gimnastica
acrobatică, săriturle la aparate prevăzute de programă și două jocuri sportive;
 Stăpânirea cunoștințelor și a tehnicilor de acționare pentru întreținerea stării de
sănătate, a armoniei dezvoltării fizice și a capacității motrice personale;
 Stabilizarea obișnuinței de a practica independent exercițiile fizice și sportul în
timpul liber, în scop de înreținere fizică, fortificare, recreere, emulație,
corespunzător disponibilităților și intereselor personale;

27
  Capacitatea crescută de integrare, inclusiv prin intermediul exercițiilor fizice,
sportului și turismului în grupurile sociale de practicanți, suporteri sau
spectatori, constituite stabil sau spontan;
 Obișnuința de informare curentă și cunoașterea valorilor de referință din
acitivitatea sportivă națională, europeană și mondială.
Însumate, aceste caracteristici definesc un tânăr în formare a cărui personalitate are o
temeinică educație fizică, capabil să continue următorul nivel al învățământului obligatoriu
care, alături de educația intelectuală, morală, estetică și tehnologică îl vor profila ca un
cetățean valoros și demn al României și al Europei unite.
b) Formarea la elevi a capacității de a comunica eficient în situațiile reale folosind
limba română, limba maternă, limbile străine și diverse limbaje de specialitate
c) Formarea și dezvoltarea capacității de adaptare și de integrare în comunitate
d) Formarea atitudinilor pozitive în relaționarea cu mediul social: de toleranță de
responsabilitate, de solidaritate etc.
e) Asigurarea unei orientări școlare optime în raport cu aspirațiile și aptitudinile
elevilor
f) Formarea capacității și a motivațiilor necesare învățării în condițiile unei societăți
în schimbare
Obiectivele ciclurilor curriculare care intersectează structura formală a învățământului
gimnazial. Dacă finalitățile structurează profilul absolventului învățământului gimnazial,
realizarea lor se produce gradual prin intermediul a două cicluri curriculare ale căror obiective
sunt în concordanță cu evoluția biologică și psihică a elevilor.

Ciclul curricular, denumit ”de dezvoltare”, cuprinde clasele a III-a - a VI-a și are ca
obiective:

 Dezvoltarea achizițiilor lingvistice și încurajatoare folosirii limbilor moderne

pentru exprimarea în situații variate de comunicare;
 Dezvoltarea unei gândiri structurate și a competenței de a aplica în practică
rezolvarea de probleme;
 Familiarizarea cu o abordare pluridisciplinară a domeniilor cunoașterii;
 Constituirea unui se de valori consonante cu o societate democratică și
pluralistă;
 Încurajarea talentului, a experienței și a expresiei în diferite forme de artă;
 Formarea responsabilității pentru propria dezvoltare și sănătate;
 Formarea unei atitudini responsabile față de mediu.
Cel de-al doilea ciclu curricular, denumit ”de observare și orientare” , cuprinde clasele
a VII-a și a VIII-a, are ca obiectiv major orientarea elevilor în vederea optimizării opțiunii
școlare și profesionale ulterioare și viteză:

28
  Descoperirea de către elev a propriilor afinități, aspirații și valori în scopul
construirii unei imagini de sine pozitive;
 Formarea capacității de analiză a setului de competențe dobândite prin
învățarea în scopul orientării spre o anumită carieră profesională;
 Dezvoltarea capacității de a comunica, inclusiv prin folosirea diferitelor
limbaje specializate;
 Dezvoltarea gândirii autonome și a responsabilității față de integrarea în
mediul social.
Detalierea implicațiilor finalităților învățământului gimnazial pentru aria curriculară
educație fizică și sport prezentată anterior, alături de obiectivele de referință prevăzute de
programa de educație fizică pentru fiecare fiecare clasă, constitue un suport conceptual
consistent care să determine un demers didactic modern și eficient.

2.4. Evaluarea la disciplina educație fizică și sport pentru învățământul gimnazial

Sistemul de evaluare de disciplina educație fizică și sport aflat în vigoare, impune
revizuiri în concordanță cu noile reglementări privind:
 Obiectivele cadru, competențele generale, obiectivele de referință și
competențele specifice prevăzute în programele revizuite sau nou elaborate,
aprobate de M.E.C.I. ;
 Prevederile planurilor de învățământ revizuite și aprobate de M.E.C.I. ;
 Evaluarea elevilor din ciclurile gimnazial pe baza unor standarde naționale de
evaluare a comptențelor;
 Integrarea mediilor anuale obținute de elevii din ciclul gimanzial în media
generală de absolvire, care constituie unul din criteriile de admitere în ciclurile
superioare de școlarizare.
În același timp, experiența acumulată în aplicarea în ultimii cinci ani a ”Sistemului
Național Școlar de Evaluare” la disciplina Educație fizică și sport impune unele reconsiderări
care pot permite;
o O creștere a relevanței probelor;
o O mai adecvată selectare a capacităților și competențelor evaluate în
concordanță cu obiectivele cadru/competențele generale prevăzute de noile
programe;
o O adaptare mai profundă a conținutului probelor și a criteriilor de apreciere la
particularitățile de vârstă și de sex ale elevilor și la finalitățile ciclurilor
curriculare în care sunt încadrați (de achiziții fundamentale, de dezvoltare, de
observare și orientare, de orientare și prespecializare și de specializare);
o O mai bună adecvare la diversifitatea condițiilor în care se desfășoară procesul
de învățământ la acestă disciplină școlară;

29
 o Creșterea funcționalității fiecărui ciclu de învățământ și a corelației dintre
acestea;
o Rezolvarea situațiilor individuale speciale în care se pot afla elevii, generate de
particularitățile morfologice și funcționale atipice, restricționați pentru anumite
categorii de efort, purtători ai unor deficiențe fizice, aflați în faze postoperatorii
sau port traumatice sau carea au fost angrenați în alte activități motivate
regulamentar care au generat absențe pe perioade relativ îndelungate.
Raportând actualul ”Sistem Național Școlar de Evaluare” la evoluția sistemului
românesc de învățământ preuniversitar, deși am făcut parte din grupul de elaborare a acestuia,
considerăm că:
◊ Prevederea cerințelor numai pentru acordarea notei 5 la învățământul gimnazial
și lăsarea la latitudinea profesorului stabilirea criteriilor pentru acordarea
notelor 6-10, nu mai poate fi menținută în condițiile în care pentru aceste
cicluri de învățământ se vor elabora standarde naționale de evaluare unitară
pentru disciplinile de învățământ;
◊ Prevederea unor probe de evaluare a structuri motrice identice, de la clasa I
până la clasa a XII-a, de exemplu, alergarea de viteză, alergarea de rezistență,
săritura în lungime de pe loc etc. a condus, pe de o parte, la restrângerea
conținuturilor tematice abordate în intruire, iar, pe de altă parte, la resimțirea de
către elevi a unei continuități monotone, dminuare a atitudinii și intereselui
față de această disciplină;
◊ Unele probe cum sunt: tracțiuni din atârnat, trei sărituri în lungime de pe loc
succesive, aruncarea mingii din culcat facial, execuția de elemente acrobatice
izolate, execuția izolată a procedeelor tehnice din jocurile sportive, ridicarea
trunchiului din culcat dorsal, cu îngreuiere, s-au dovedit ineficiente fie datorită
dificultăților exagerate (tracțiuni), fie a lipsei lor de dificultate pentru obținerea
notei minimale, permițând un volum mare de execuții, consumând inutil timpul
din lecție (de exemplu, ridicări ale trunchiului din culcat dorsal) sau prin
procedura greoaie și imprecisă de realizare (ridicarea genunchilor la piept, cu
îngreuiere, din atârnat la scara fixă);
◊ Centrarea sitemului de evaluare, începând cu învățământul gimnazial, doar pe
evaluarea nivelului de dezvoltare a calităților motrice și de pregătire pe linia
probelor/ramurilor de sport, cu pondere crescută a calităților motrice, este în
neconcordanță cu categoriile de conținuturile prevăzute în programe și mai ales

30
 cu obiectivele cadru și de referință/competențele generale și specifice, stabilite
de acestea;
◊ Neconcordanța dintre conținuturile care fac obiectul actual al evaluării externe
(proba de educație fizică de la examul de bacalaureat) și conținuturile care fac
obiectul evaluării interne, cum este situația gimansticii acrobatice prevăzute la
bacalaureat și necuprinsă în sistemul de evaluare la clasele a X-a – a XII-a;
◊ Nu au fost prevăzute soluții de evaluare pentru elevii aflați în diferite situații
speciale de indisponibilitate fizică temporară.
Față de aceste elemente considerăm oportună introducerea unui nou sistem de
evaluare, diferențiat pe ciclurile curriculare, concordant cu obiectivele de referință și
competențele specifice prevăzute în programele școlare pentru fiecare clasă, dupa cum
urmează:

Tabel nr. 3 Baremele de notare pentru probele de evaluare la clasa a VII-a

Obiective Instrumente de evaluare Nota 5 6 7 8 9 10

de
referinăță sexul

Să utilizeze Forță Ridicarea trunchiului B 7 8 9 10 12 14

eficient dinamică din culcat dorsal
tehnicile de segmentară F 6 7 8 9 11 13
acționare
Extensii ale trunchiului B 6 8 10 14 17 20
pentru
din culcat facial
dezvoltarea F 4 6 8 10 12 15
tonicității
musculaturii
segmentelor Rez. Alergare de durată B 3.30 3.15 3.00 2.45 2.30 2.20
corpului
F 3.45 3.30 3.15 3.00 2.45 2.30

Să aplice Probe Alergare de viteză, 50 B 9,1 9,0 8,9 8,8 8,7 8,6
eficient atletice (m)
conștințele F 9,4 9.3 9.2 9,1 9,0 8,9
și Aruncarea mingii de B 15 16 17 20 23 28
deprinderile oină (m)
însușite, în F 13 14 15 17 19 21
practicarea Săritură în lungime de B 137 142 147 157 167 177
globală a pe loc
F 125 130 135 145 155 165

31
disciplinelor Jocuri Handbal B x X X x X X
sportive sportive
F x x x x x x

Tabel nr. 4 Competențele și instrumentele de evaluare la clasele de gimnaziu (clasa a VII-a)

Nr.crt. Capacități Instrumente de evaluare Baremul minimal

competențe pentru nota 5
(probe opționale)
Evaluate Clasa a VII-a

Băieți Fete

Forța Musculaturii Flotări 6 4

brațelor
Tracțiuni din atârnat 3 -

Tracțiuni pe banca de gimnastică - 2

Musculaturii Ridicarea trunchiului din culcat 17 16

abdominale dorsal, 30”

Ridicarea picioarelor din culcat

dorsal, 30” 4

Musculaturii Ridicarea trunchiului din culcat 18 17

spatelui facial, 30”
10
Ridicarea bazinului din așezat,
30” 12

Musculaturii Săritura în lungime de pe loc 160 140

picioarelor (cm)

Săritura peste banca de

gimnastică , 30” 10 8

Viteza Naveta 5x10 m 20” 8 22”2

Nivelul Inițierii în: alergări Alergarea de viteză 50m cu start 8”8 9”4
atletism de sus

Alergarea de rezistență:

cl. V-VI 600m F ,800m B; 4”55 4”55

cl. VII-VIII 800m F, 1000m B;

32
 Sărituri Săritura în lungime cu elan 2.55 2.45

Săritura în înălțime cu pășire (m) 0.70 0.60

Aruncări Aruncarea mingii de oină (m) 22 14

Gimnastic Acrobatică Elemente acrobatice izolat 3 3

ă
Exercițiu la sol x x

Sărituri Săritura la un aparat de x x

gimnastică

Joc Jocul sportiv ales Procedee tehnice izolate 3 3

Structură tehnico-tactică x x

Joc bilateral x x

33
 BIBLIOGRAFIE

1. ALBU, C. (1977). Educația fizică la clasele V – VII. Editura Sport – Turism, Bucuresti.

2. Biro F., Roman C., Dragoş P. (2002). Handbal –iniţiere, Editura Universităţii din Oradea,
Oradea.

3. Biro, F. (2003). Îndrumar pentru orientare şi selecţie în handbal. Editura Universităţii din
Oradea, Oradea.

4. Biro F. (2003). Tehnica şi tactica de bază a jocului de handbal. Editura Universităţii din
Oradea, Oradea.

5. Biro F., Roman C., (2010). Handbal –iniţiere, ediția a 2-a. Editura Universităţii din
Oradea, Oradea,.

6. Bota, I. (1984). Handbal-Modele de joc şi pregătire. Editura Sport-Turism, Bucureşti.

7. Bota, M., Bota, I. (1987). Handbal. Editura Sport-Turism, Bucureşti.

8. Bota I., Bota M. (1990). Handbal - 500 de exerciții pentru învățarea jocului. Editura Sport
– Turism, Bucuresti.

9. Cârstea, GHE. (1993). Teoria si metodica educatie fizice si sportului. Editura Universul,
Bucuresti.

10. Cercel, P. (1980). Handbal. Exerciţii pentru fazele de joc. Editura Sport-Turism,
Bucureşti.

11. Colibaba-Evuleţ, D., Bota, I. (1998). Jocuri sportive, Teorie şi Metodică. Editura Aldin.

12. Csudor, G. (1986). Handbal, Instruirea echipelor şcolare. Editura Sport-Turism,

Bucureşti.

34