Sunteți pe pagina 1din 81

Educatia fizica in sistemul de invatamant

CAPITOLUL 1

INTRODUCERE

1.1. Importanta educatiei fizice în sistemul nostru de


învatamânt

Educatia fizica, ca principala activitate de tip motric, este


accesibila tuturor vârstelor scolare, si nu numai, si are obiective -
cadru (generale) si diferentiate (specifice) pe fiecare subsistem.

Educatia fizica, ca proces instructiv - educativ în mod deosebit


- dar si ca autoeducatie fizica - este o activitate deliberat construita
si desfasurata în vederea perfectionarii dezvoltarii fizice si
capacitatii motrice ale practicantilor exercitiilor fizice, în functie de
particularitatile de varsta si sex, cerintele de integrare sociala,
specificul unor viitoare profesii etc.

Educatia fizica are un caracter predominant formativ (în sensul


ca, face pregatire pentru "viata"), nefiind exclus - ba chiar
recomandat, din ce în ce mai mult - caracterul competitiv.

Educatia fizica beneficiaza de un foarte mare numar de exercitii


fizice, diferentiate si adaptate la toate subsistemele si variabilele.
Ea presupune practicarea sistematica si dupa reguli stiintifice a
acestor exercitii. Necesitatea practicarii sistematice a exercitiilor
fizice, ca parte componenta a regimului de viata, a capatat un
caracter axiomatic pentru omul contemporan. În schimb, punerea
în practica a acestui concept are rezolvari diferite si, în foarte multe
cazuri, el nu depaseste stadiul de deziderat.

Acest obiect de învatamânt reprezinta subsistemul care este


cel mai bine organizat. La nivelul acestui subsistem exista: cadre
specializate în predarea educatiei fizice ca disciplina de învatamânt
si, începând cu anul scolar 2007 - 2008, este predata de acest
cadre, înca de la clasa I. Are programe specifice de la clasa I si
pâna la a XII-a. Exista, de asemenea, obligativitatea participarii la
forma organizatorica de baza (lectia) si posibilitatea de a beneficia
de o serie de alte forme bine statuate (gimnastica zilnica, mometul
de educatie fizica, pauza organizata, activitatea sportiva si turistica
etc.). Evaluarea randamentului subiectilor se face pe baza unor
probe si criterii precise prin aplicarea "Sistemului National de
Educatie Fizica si Sport".

În alta ordine de idei, educatia fizica este constituita ca arie


curriculara de sine statatoare, fata de celelalte obiecte de
învatamânt, care sunt înglobate în alte arii curriculare. Mai trebuie
amintit faptul ca numai educatia fizica si limba româna sunt
singurele discipline care sunt prezente în toate planurile - cadru de
învatamânt de la clasa I si pâna la a XII-a.

Disciplina educatie fizica are de îndeplinit obiective - cadru


(generale), si specifice, subordonate idealului si functiilor generale
valabile pentru întregul fenomen de practicare a exercitiilor fizice.
Aceasta "misiune" nu poate fi realizata decât prin conceperea si
transpunerea în practica a unui proces desfasurat în timp si dupa
anumite reguli bine statornicite în sistemul de învatamânt. Procesul
respectiv impune, în primul rând, o activitate desfasurata în mod
sistematic si, în al doilea rând, condusa de cadre cu competenta
profesionala.

Procesul de educatie fizica scolara este bilateral: aceasta


afirmatie nu trebuie limitata numai la cele doua aspecte pe care le
implica, adica instruirea si educatia, ci si la participarea activa la
realizarea sa a celor doi factori implicati: cadrul de specialitate
(profesorul) pe post de emitator în raport cu informatia pe care o
edtine elevul, în postura de receptor. Important este sa nu
delimitam strict atributiile celor doi factori la cele doua roluri:
"emitator" si "receptor". Pentru ca sa functioneze eficient, procesul
respectiv presupune o relatie corecta între cei doi factori, o relatie
adecvata la noile coordonate ale învatamântului modern.
Obiectivul general al disciplinei educatie fizica consta în
dezvoltarea aptitudinilor bio-psiho-motrice si la formarea
capacitatii elevilor de a actiona asupra acestora, în vederea
mentinerii permanente a starii de sanatate, asigurarii unei
dezvoltari fizice armonioase si manifestarii unei capacitati motrice
favorabile insertiei profesionale si sociale.

Disciplina educatie fizica contribuie, în general, prin


cunostintele, abilitatile si atitudinile specifice, la toate domeniile de
competente interpersonale, interculturale, sociale si civice si
"sensibilitate la cultura".

Detaliat, contributia educatiei fizice la aceste domenii poate fi


prezentata astfel:

-a învata sa înveti:

-cunostinte: modelul bio-psiho-motric specific vârstei si


sexului, metode si mijloace specifice dezvoltarii fizice,
capacitatii motrice si instruirii sportive, tehnici de evaluare
specifice a potentialului bio-psiho-motric personal;

-abilitati: utilizarea tehnicilor specifice de autoevaluare a


capacitatilor proprii si analiza valorii acestora, elaborarea
autonoma a unor programe de ameliorare a propriei dezvoltari
fizice si a capacitatii motrice;

- competente interpersonale, interculturale, sociale si


civice:

-cunostinte: notiuni despre starea de sanatate si despre


igiena practicarii exercitiilor fizice, forme de practicare a
exercitiilor fizice si a sporturilor în timpul liber, individual si în
familie, comportamente acceptate si interzise în diferite
discipline sportive, institutiile specifice domeniului,
olimpism, Charta olimpica;

-abilitati: initierea si întretinerea de relatii interumane prin


intermediul practicarii exercitiilor fizice si a sportului, în vederea
eliminarii oricarei forme de violenta, medierea situatiilor
conflictuale care pot aparea pe parcursul activitatilor;

-"sensibilitate la cultura":

-cunostinte: cultura fizica - domeniu al culturii


universale, repere reprezentative ale culturii fizice, reflectarea
sportului în creatia artistica, influente ale creatiei artistice în
sport (patinaj artistic, înot sincron, gimnastica ritmica sportiva,
dans sportiv, sport aerobic).

Iata, asadar, prin aceasta scurta prezentare, cât de


importanta este, în momentul actual, educatia fizica si sportul
în sistemul nostru de învatamânt. Nu este departe "ziua" când
obiectul educatie fizica va "beneficia" de câte trei ore pe
saptamâna, la aproape toate treptele de învatamânt.

1.2. Rolul jocului de handbal în educatia fizica scolara

Handbalul este unul dintre mijloacele de baza ale educatiei


fizice si sportului scolar, fiind mult practicat în cadrul lectiei de
educatie fizica din scoala si din activitatea sportiva de masa.

Aceasta disciplina se situeaza printre ramurile cu mare


audienta în rândul tineretului scolar si universitar, datorita
accesibilitatii acestui sport care are la baza exercitii naturale de
alergare, saritura, pasare, prindere si aruncare a mingii precum si
datorita caracterului sau dinamic si spectacular si a efectelor
multiple asupra pregatirii fizice.

Aceste aspecte au determinat ca handbalul sa apara în


programele de învatamânt ale unitatilor scolare din învatamântul
preuniversitar, precum si în programele activitatilor institutiilor
superioare de învatamânt.

În scoala, jocul de handbal trebuie sa aiba o structura simpla,


usor de abordat de catre elevi, fiind în strânsa corelatie cu
particularitatile morfologice, functionale si psihice ale acestora.
În mod logic deci, la clasele mici, tehnica si tactica jocului de
handbal este simpla si se limiteaza la un fond minim de deprinderi
motrice specifice, iar pe masura ce elevii promoveaza în clasele
superioare, jocul devine mai complex.

Astfel, la finele unui ciclu sc 16416x2316q olar, elevii trebuie


sa practice handbalul în mod corespunzator, portivit modelului
tehnico-tactic de joc prevazut pentru lectiile de clasa si activitatile
sportive din scoala.

Având o tehnica simpla, jocul poate fi învatat relativ repede,


dând satisfactii imediate, stimulând foarte mult pe cei care
practica.

Regulile sunt simple si usor de retinut, putând fi aplicate chiar


de la începutul procesului de instruire, urmând ca mai apoi, pe o
anumita treapta de perfectionare, practicantii sa ajunga, darorita
unei pregatiri fizice multilaterale si speciale, sa aiba o viteza de
deplasare si executie, o forta mai mare a bratelor si picioarelor,
rezistenta în regim de viteza, suplete, îndemânare.

Din punctul de vedere al influentei asupra organismului, pot fi


amintite:

- dezvoltarea fizica generala si întarirea sanatatii organismului


elevului;

- solicitarea, în egala masura, a tuturor segmentelor corpului,


a principalelor grupe musculare si a tuturor functiilor
organismului datorita:

- alergarii naturale în viteza cu opriri si porniri, schimbari


de directie, ceea ce duce la pastrarea unui echilibru
normal între cresterea si scaderea frecventei respiratorii;

- pasarii si aruncarii mingii ce dezvolta forta generala prin


miscari naturale;
- aruncarilor, sariturilor cu si fara minge, ce dezvolta
musculatura bratelor, trunchiului si picioarelor.

- necesitatea manevrarii mingii cu precizie si rapiditate în


situatii neprevazute dezvolta îndemânarea, capacitatea de a gândi
rapid si de a lua decizii în cel mai scurt timp, atât individual dar si
în functie de alti factori:

- conditii de mediu;

- coechipieri;

- un anume moment al jocului;

- spectatori.

Recunoasterea caracterului formativ al jocului de handbal si


oficializarea sa ca mijloc al educatiei fizice în programele moderne,
determina cadrele didactice, profesorii de educatie fizica sa
raspunda cu mai mult simt civic, profesional si competenta în
realizarea fondului motric specific, continut în cuprinsul
programelor, dar si depasirea acestora, atunci când posibilitatile
biomotrice ale copiilor o permit.

Se poate concluziona clar, în ceea ce priveste rolul jocului de


handbal în educatia fizica scolara, numai trecând în revista aceste
repere favorabile integrarii lui în programele de învatamânt ca un
mijloc foarte important de dezvoltare fizica a tuturor celor integrati
în învatamântul de toate gradele.

1.3. Motivarea alegerii temei

Se stie ca institutia scolara reprezinta în orice tara principalul factor de


cultura si civilizatie a generatiei tinere ce este angrenata în amplul proces de
formare si instruire. Dupa cum se stie învatamântul românesc are o structura
normala instituita în perioada interbelica. Atunci, aceasta structura reprezinta o
achizitie de vârf în domeniul pedagogiei, fiind în sincronie cu sistemul de
învatamânt din multe tari europene. De atunci psihologia vârstelor în teoriile
învatarii au fost pasi uriasi în redefinirea si reconstruirea aspectelor educationale
ale vârstelor scolare.
Din motive cunoscute, structura sistemului de învatamânt
românesc a tinut pasul cu evolutia fireasca a achizitiilor. Reintrarea
în sincronie a presupus o noua forma de organizare a demersului
didactic.

În acest proces didactic alaturi de celelalte obiecte de


învatamânt, o importanta contributie este adusa si prin sistemul
formelor de organizare a practicarii exercitiilor fizice si sportului.
Efectele acestei actiuni reprezinta o oglindire a unei bogate
experiente didactice ce a fost acumulata si perfectionata de-a
lungul anilor de catre corpul profesoral de specialitate, constituit
ca o componenta a sistemului educational scolar din tara noastra.

Organizarea demersului didactic la educatie fizica si sport în


învatamântul preuniversitar, urmareste sa-si aduca aportul în
formarea structurala a acumularilor respectivelor cicluri de
învatamânt, contribuind astfel la actiunea organizata care vizeaza
procesul somatotrofic, al celui care urmareste cresterea capacitatii
de efort precum si de dezvoltare corecta si armonioasa psiho-
somatica a organismului elevilor, largind si adâncind continuu
sistemul de competente, cunostinte, priceperi si deprinderi
motrice, perfectionând indicii de dezvoltare ai acestora. În baza
acestui deziderat, demersul didactic desfasurat în cadrul
activitatilor de educatie fizica si sport pâna la ultima "treapta" a
învatamâtului preuniversitar - ciclurile de aprofundare si
specializare - trebuie sa urmareasca anumite finalitati: 1. formarea
capacitatii elevilor de a reflecta asupra lumii, de a forma si de a
rezolva probleme pe baza relationarii cunostintelor din diferite
domenii; 2. valorizarea propriilor experiente, în scopul unei
orientari profesionale pentru piata muncii sau pentru învatamântul
superior; 3. dezvoltarea capacitatii de integrare activa în grupuri
diferite: familie, mediu profesional, prieteni; 4. dezvoltarea
competentelor functionale esentiale pentru reusita sociala:
comunicare, gândire critica, luarea deciziilor, prelucrarea si
utilizarea contextuala a unor informatii complexe; 5. cultivarea
expresivitatii si a sensibilitatii în scopul împlinirii profesionale si
promovarii unei vieti de calitate; 6. formarea autonomiei morale.
Mai concret, absolventul de liceu, pe linia educatiei fizice si
sportului trebuie sa dispuna de o capacitate motrica generala si
specifica ramurilor de sport, sa-si mentina starea de sanatate si
cresterea capacitatii de adaptare la conditii variate, sa-si stimuleze
interesul pentru practicarea independenta a exercitiilor fizice si
sportului, sa-si dezvolte spiritul de echipa si cel competitiv, în
scopul integrarii sociale, sa poata analiza si evalua concursurile
sportive din perspectiva spectatorului, cât si practicantului. Toate
acestea cu scopul de a-si organiza independent activitatea sa de
destindere, compensare si preîntâmpinare a efectelor daunatoare
cauzate de activitatile sedentare si unilaterale specifice
societatii. El va trebui sa fie convins de necesitatea si utilitatea dar
mai ales obisnuinta de a actiona în sensul dorit.

În actuala structura a sistemului nostru de învatamânt,


educatia fizica si sportul sunt integrate în demersul didactic si se
desfasoara sub urmatoarele forme: lectii de educatie fizica si
sport; activitatea din cadrul ansamblului sportiv; activitatea
sportiva de performanta (în cadrul claselor sau unitatilor de
învatamânt cu caracter sportiv).

Aceste forme s-au cristalizat si s-au consolidat de-a lungul


anilor ca urmare a activitatilor creatoare a personalului didactic si
a cercetatorilor, a experientei didactice dobândite si care au dus la
fundamentarea unor premise obiective, originale si eficiente, prin
care se situeaza scoala româneasca.

Prin continutul lor, formele mentionate urmaresc realizarea


într-o deplina armonie, atât a unui nivel optim de dezvoltare si
pregatire fizica generala, cât si învatarea si practicarea diferitelor
ramuri de sport printre care si handbalul, cultivarea înclinatiilor si
a dorintelor de afirmare prin sport a elevilor talentati.

În ala ordine de idei, introducerea handbalului în


învatamântul liceal a avut ca scop perfectionarea deprinderilor,
priceperilor si cunostintelor dobândite în clasele anterioare,
însusirea de noi procedee tehnice si actiuni tactice, astfel încât
elevii sa poata practica jocul cu succes, fiind îndeplinit astfel scopul
urmarit prin introducerea handbalului în programele pentru
educatie fizica si de activitati sportive.

Practicarea handbalului va avea ca rezultat, pe lânga


efectele de ordin fiziologic, de trairi psihice, si hotarârea unora de
a-l practica sub forma activitatilor de masa, chiar si dupa
terminarea scolii, dezvoltându-le dorinta de competitie si de
corectitudine, chiar si în viata de zi cu zi.

În activitatea didactica actuala a profesorului de educatie


fizica si sport intra si constituirea si pregatirea echipelor
reprezentative ale unitatilor scolare în care profeseaza. Aceasta
activitate implica un mare volum de lucru, o pricepere de nivel
ridicat, o pregatire pe masura, o abilitate de atragere a copiilor si
adolescentilor, capacitate de convingere si multe alte aspecte
importante.

Am facut aceste precizari pentru ca, în calitate de viitor


absolvent al unei institutii superioare de învatamânt pedagogic,
este necesar sa am cunostinta de cât mai multe aspecte legate de
activitatea teoretica si practica din învatamânt, aceste aspecte
constituind si motivul principal al alegerii temei. Alte motive au
fost:

- am considerat întotdeauna jocul de handbal ca fiind unul


dintre cele mai spectaculoase si care metita sa fie practicate
de catre copii si tineri si, de aceea l-am practicat si eu;

- îmbogatitrea ,,bagajului" de cunostinte de specialitate este


o conditie importanta a calitatii muncii mele viitoare;

- tema, prin aspectul ei de ansamblu pare, la prima vedere,


ca poate fi realizata cu usurinta, dar întocmirea lucrarii
necesita o implicare activa din partea mea si de aceea,
aceasta activitate mi se pare a fi, pentru mine, o provocare.

1.4. Ipotezele cercetarii


Se recomanda ca profesorul de educatie fizica sa formeze
prima echipa reprezentativa scolara, în vederea realizarii unei
continuitati în activitatea de performanta. Aceasta poate fi
condusa, în activitatea competitionala si chiar în cadrul pregatirii
de catre instructori special selectionati (capitani de echipa), dar
numai sub stricta supraveghere a profesorului.
Profesorul de educatie fizica poate sa îndrume în mai mare
masura activitatea echipei care urmareste o buna comportare în
diferitele competitii.
Activitatea competitionala a acestor echipe poate fi favorizata
de folosirea unor competitii de handbal cu pastrarea timp
îndelungat a componentei echipelor în lectiilede educatie fizica si
mai ales, prin organizarea unui campionat ,,de casa" (al scolii) cu
caracter permanent.
Participarea elevilor cu aceste echipe poate fi conditionata de
obtinerea unor note corespunzatoare si la celelalte discipline de
învatamânt (neparticiparea în prima formatie si chiar excluderea
periodica din echipa).
În activitatea sportiva extrascolara a elevilor, de o mare
importanta este participarea la o serie de competitii sportive
desfasurate la nivelul local si national.
Aceste competitii fac o frumoasa propaganda sportului si
creeaza o emulatie deosebita în rândul elevilor. De aceea este
necesar ca în cadrul activitatii din scoli sa existe preocupari
specifice.
Exista, în momentul actual, mai multe competitii care se
organizeaza la nivelul liceelor:
1. Campionatul National al Liceelor (în cadrul "Oli
mpiadei Sportului scolar*");

2. Diferite competitii desfasurate la diferite ocazii: zile ale


tineretului, ale liceelor, cupe, turnee etc.

Daca prima categorie se desfasoara cu etape pe plan local (pe


clase, ani de studii, scoli, licee), pe judet, pe zone geografice si
etape finale, în cea de-a doua categorie sunt desfasurate pe plan
local, de obicei.
La nivelul liceelor, nivelul valoric al acestor competitii a
crescut foarte mult în ultima perioada, fapt ce determina acordarea
unei importante majore acestor activitati. Astfel, cadrele didactice
trebuie sa aiba preocupari intense pentru formarea la nivelul
liceelor a unor echipe reprezentative puternice care sa poata face
fata cu succes acestor competitii. Echipele reprezentative trebuie
pregatite la un nivel cât mai ridicat, în asa fel încît sa practice un
joc competitiv, cât mai apropiat handbalului de performanta.
Pentru ca activitatea la nivelul echipelor reprezentative sa fie
mult usurata este indicat sa se foloseasca. în cadrul lectiilor de
pregatire, o anumita orientare în instruirea elevilor pentru jocul de
handbal. În acest sens, în lectie, exista o serie de aspecte care pot
influenta pregatirea elevilor:

- organizarea lectiilor de educatie fizica pe


grupe, echipe stabile pe o perioada mai lunga de timp
(semestru, an scolar);

- organizarea lectiilor de educatie fizica pe optiuni;

- utilizarea unor forme de autopregatire si autocontrol;

- efectuarea selectiei pentru echipele reprezentative în


cadrul lectiilor de educatie fizica;

Referitor la organizarea pregatirii, lectiile în care se


desfasoara pregatirea la echipele reprezentative sunt lectii de tip
antrenament sportiv. Acestea se împart în trei parti: a) încalzirea
(generala si specifica); b) partea fundamentala; c) încheierea.

Durata unui antrenament este cuprinsa între 90-120 minute


de lucru efectiv.

Numarul de antrenamente care se desfasoara saptamânal


este în functie de cadrul organizat de profesor. În perioadele de
teze, este mai redus.

Ca tipuri de antrenamente: antrenamente


tehnice; antrenamente tehnico-tactice, de învatare, consolidare si
perfectionare a actiunilor de joc; antrenamente tactice de pregatire
a jocurilor; antrenamente de pregatire fizica; antrenamente mixte
(tehnico-tactice + pregatire fizica); antrenamente tip competitii.

Metodele si procedeele metodice folosite în antrenament la


echipa reprezentativa sunt: demonstratia si explicatia; folosirea
lucrului pe ateliere; repetarea multipla.
Ţinând cont de aceste aspecte cercetarea a pornit de la
urmatoarele ipoteze:
1. Daca în activitatea de pregatire a unei
reprezentative de handbal de liceu se efectueaza o
programare si o planificare reala, care sa tina cont de
perioadele pe care le traverseaza echipa (de pregatire
generala, precompetitionala, competitionala, etc.),
atunci activitatea va avea un nivel mai ridicat, acesta
concretizându - se prin reultatele ei;
2. Aceasta actiune, implicând si utilizarea unor mijloace
si metode atractive, ar avea ca efect si ridicarea
calitativa a pregatirii, concretizata prin rezultatele
obtinute de catre subiecti la probele de control

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A TEMEI

2.1 Particularitatile morfologice, functionale, motrice si psihice ale


elevilor din ciclul liceal

Daca etapa pubertara este dominata de maturizarea biologica a organelor


sexuale, etapa postpubertara, adolescenta desavârseste si încheie perioada de
crestere nu numai sub aspectul ei biologic dar si din punct de vedere social.

Ca durata, etapa postpubertara variaza în functie de intervalul dintre sfârsitul


pubertatii si atingerea vârstei adulte. Datorita faptului ca si aceasta etapa, vârsta
fiziologica difera de cea cronologica, avansul vârstei fiziologice se va mentine si în
etapa postpubertara.
Fetele reprezinta un avans de 2-3 ani fata de baieti, câstigat în cea mai mare
parte în etapa pubertara; si în perioada postpubertara se va mentine ritmul mai
crescut de maturizare completa, a fetelor, astfel încât ele ating mai devreme vârsta
considerata la sfârsitul procesului de crestere si diferentiere.

SFERA SOMATICĂ

În etapa postpubertara procesul de dezvoltare biologica a organismului continua


sub aspectele sale esentiale - cresterea si diferentierea.

Între aceste doua laturi ale procesului unic de dezvoltare, cresterea si


diferentierea, exista relatii dialectice de interdependenta reciproca, ele evoluând, în
general, paralel. Aceasta relatie complexa nu este absoluta, procesul de diferentiere
a unor functii somatice, vegetative si psihice fiind însotit de cele mai multe ori de
stagnare a procesului de crestere.

Odata încheiata perioada furtunoasa a dezvoltarii somatice si vegetative din


etapa pubertara, în ultima parte a vârstei de crestere, în cea postpubertara, ritmul
devine din ce în ce mai lent, iar la sfârsitul ei organismul atinge stadiul de maturizare
somato-vegetativa.

Durata perioadei de crestere si dezvoltare postpubertara este destul de lunga,


ajungând pâna la 6-8 ani, uneori chiar mai mult, mai ales daca ne orientam dupa
criteriul încheierii complete a cresterii în înaltime.

SISTEMUL OSOS

Oasele îsi continua cresterea în lungime si în aceasta perioada, dar cu un ritm


lent, în special spre sfârsitul ei. În schimb, procesul de îngrosare, mai ales pe seama
compactei, este foarte intens în perioada postpubertara.

Procesul de osificare al coloanei vertebrale începe din regiunea toracica si


progreseaza spre cele doua extremitati, mai rapid în sens cranial.

Mobilitatea pasiva si activa a segmentelor coloanei vertebrale atinge valorile


maxime la începutul perioadei postpubertare dupa care se stabilizeaza sau se reduce.
Mobilitatea pasiva o depaseste pe cea activa în aceasta etapa a vietii în medie cu 8º.

Dezvoltarea cutiei toracice în întregime este în strânsa corelatie cu dezvoltarea


plamânilor, a ficatului si cu adoptarea pozitiilor de stând si sezând.
Definitivarea osificarii scheletului se produce diferit la nivelul segmentelor
corpului, dar aproape în toate ea continua de-a lungul perioadei postpubertare. În
cele mai multe cazuri, oasele si-au dobândit forma si dimensiunile lor definitive la
sfârsitul perioadei scolare, postpubertare, urmând ca sudarea centrilor de osificare
primari cu cei secundari sa aiba loc mai târziu, între 20-25 de ani.

Talia creste în special datorita dezvoltarii mai accentuate a trunchiului. Între 16-
18 ani creste în medie doar 1-2 cm pe an, fata de etapa pubertara, când se
înregistreaza 4-6 cm pe an.

Deci, cresterea taliei, suprafetei si a greutatii corporale în etapa postpubertara


sunt asemanatoare cu celelalte modificari somato-vegetative, cresterea fiind
caracterizata în general prin încetinirea treptata a ritmului de crestere si dezvoltare.
La sfârsitul perioadei postpubertare modificarea acestor indici este abia sesizabila
de la un an la altul, cu exceptia greutatii corporale, care poate cunoaste variatii relativ
importante si dupa aceasta vârsta, corelate mai degraba cu regimul de viata si cel
alimentar, decât cu cresterea si dezvoltarea somato-functionala a organismului.

SISTEMUL MUSCULAR

La elevii de vârsta postpubertara, musculatura scheletica este în plina


dezvoltare, mai ales sub aspectul îngrosarii fibrelor care capata treptat
caracteristicile morfologice, functionale si biochimice ale adultilor. Hipertrofia tot
mai pronuntata a muschilor contribuie la rotunjirea formelor diferitelor segmente
corporale, mai ales la fete, la care acest proces este însotit si de o depunere de tesut
gras subcutanat. La sfârsitul perioadei postpubertare, musculatura scheletica apare
bine dezvoltata din punct de vedere morfologic, însa din punct de vedere functional
privind forta musculara, ramân mult în urma adultilor.

SISTEMUL NERVOS sI ANALIZATORII

Dintre putinele modificari morfologice de la nivelul sistemului nervos central,


notam cresterea numarului de celule ganglionare din substanta alba a emisferelor
cerebrale.

Din punct de vedere functional, SN al elevilor este caracterizat de un echilibru


dinamic mai stabil între excitatia si inhibitia corticala, ceea ce favorizeaza formarea
si pastrarea timp mai îndelungat a legaturilor temporare.
Analizatorii la elevii de vârsta postpubertara, se prezinta la un nivel de
maturizare apropiat de cel al adultului pe plan morfologic, însa inferior din punct de
vedere functional.

În concluzie, SNC si analizatorii în perioada postpubertara se prezinta atât


morfologic cât si functional, la un nivel apropiat de cel al adultilor. Echilibrul între
excitatia si inhibitia corticala este mult îmbunatatit, ceea ce favorizeaza formarea si
pastrarea timp îndelungat a legaturilor temporare necesare formarii deprinderilor de
miscare.

Mobilitatea functionala crescuta a proceselor nervoase fundamentale


favorizeaza dezvoltarea vitezei si a îndemânarii, în timp ce plasticitatea corticala
ridicata asigura o mare capacitate de imprimare e noilor engrame. Totusi, atât SNC,
cât mai ales analizatorii, sunt mai putin rezistenti la excitatii prelungite si prea
intense, oboseala centrala si periferica instalându-se mai usor la elevii de vârsta
postpubertara, în comparatie cu adultii.

SFERA VEGETATIVĂ

La nivelul organelor ce apartin sferei vegetative, în etapa postpubertara,


constatam o tendinta spre un echilibru dinamic. Modificarile sunt evidente, pe plan
fiziologic si biochimic deoarece pe plan morfologic, ele s-au încheiat în mare
masura, în perioada pubertara.

Cele mai favorabile si spectaculoase modificari se constata, însa, în dezvoltarea


capacitatii functionale a marilor aparate si sisteme vegetative, direct interesate în
efort, care reusesc catre sfârsitul perioadei postpubertare sa asigure un suport
biologic solid în vederea utilizarii eforturilor intense, nu numai în privinta dezvoltarii
vitezei si îndemânarii, ci si a rezistentei si fortei musculare. Astfel, componenta
vegetativa a organismului reuseste pentru prima data în ontogeneza sa se ridice la un
nivel sensibil egal fata de dezvoltarea sferei somatice, marcând prin aceasta cresterea
capacitatii de efort a organismului.

APARATUL CARDIOVASCULAR

Dezvoltarea morfologica si functionala a aparatului cardiovascular se


accelereaza în unele privinte, ca, spre sfârsitul perioadei sa se încheie în linii mari.

La fete, acest proces se termina mai repede în comparatie cu baietii. Dezvoltarea


morfologica a inimii si vaselor periferice se reflecta în cresterea capacitatii
functionale a întregului aparat cardiovascular.
Inima creste în volum, mai ales la fete, la care acest proces este chiar intensificat
catre sfârsitul acestei etape, realizându-se o apropiere de cel specific
baietilor (volumul inimii unei fete - 150 cmc, fata de 200 cmc al baietilor).

Paralel cu volumul musculaturii inimii creste si greutatea miocardului, mai ales


a celui stâng, care la 17 ani are de 3 ori grosimea celui drept.

Din punct de vedere functional, aparatul cardiovascular are o capacitate sporita


în privinta îndeplinirii principalelor sarcini - transportul gazelor si al substantelor
nutritive.

Cresterea capacitatii functionale se datoreaza în principal maririi volumului


sistolic, care are valori de 75ml la baieti si 55 ml la fete la 18 ani.

Debitul cardiac se apropie foarte mult de valorile adultilor (5l/min). La varsta


de 18 ani valorile sunt de 3,7 l/min la fete si 4,7 l/min, la baieti.

Frecventa cardiaca si tensiunea arteriala la elevii de vârsta postpubertara


prezinta valori apropiate de cele ale adultilor.

- în clasa a X-a, valorile sunt:

- FC repaus - 70 batai/min.

- TA - 96/54

- în clasa a XII - a, valorile sunt:

- FC repaus - 64 batai/min.

- TA - 102/58

Se observa pe plan functional o sporire continua a capacitatii functionale a


miocardului, o îmbunatatire a economiei functionale a întregului aparat
cardiovascular, principalii indici hemodinamici apropiindu-se mult de cei ai adultilor
tineri. Catre sfârsitul perioadei baietii prezinta valori functionale circulatorii mai
bune decât fetele; de asemenea, elevii care participa în afara lectiilor de educatie
fizica si la ore de activitati sportive au o economicitate cardiovasculara superioara.

APARATUL RESPIRATOR
Desi în etapa pubertara dezvoltarea morfologica si functionala a aparatului
respirator a fost impetuoasa, la începutul perioadei postpubertare el este înca departe
de a fi atins nivelul de adult.

Astfel, în perioada postpubertara are loc dezvoltarea predominant functionala a


aparatului respirator, la sfârsitul ei, factorii dimensionali si capacitatile functionale
respiratorii devenind aproape egali.

La sfârsitul perioadei vom constata un nivel relativ înalt al oxigenarii tesuturilor


în efort, apropiat de cel caracteristic adultilor.

Dezvoltarea morfologica a aparatului respirator continua, ducând la


amplificarea factorilor dimensionali si, în final, la marirea suprafetei de contact
dintre sângele capilar si aerul alveolar. Ritmul de dezvoltare anatomica la începutul
perioadei postpubertare este mai intens, devenind tot mai lent, odata cu apropierea
de stadiul definitiv morfologiei respiratorii.

Indicii fiziologici ai respiratiei extreme reflecta îmbunatatirea ventilatiei


pulmonare. Frecventa respiratorie are valori de 20-22 la fete si 18-20 la baieti.

Creste amplitudinea miscarii respiratorii, oglindita în marirea treptata a


volumului respirator curent pâna la 400-450 ml fata de 350 ml la 15 ani.

Capacitatea vitala (CV) creste paralel cu înaltimea si sporirea greutatii


corporale. De asemenea, ea depinde de fortificarea muschilor inspiratori în timpul
perioadei postpubertare.

Aceste îmbunatatiri sunt oglindite prin cresterea apreciabila a capacitatii


maxime de efort aerob, ceea ce face ca elevii de vârsta postpubertara sa faca fata
cerintelor impuse de eforturile bazate pe rezistenta. Totusi, indicii calitativi de mare
finete ai respiratiei interne - consumul maxim de O2 /min/kg corp precum si O2 -
plus maxim nu au atins înca valori foarte înalte si numai printr-un antrenament
sistematic bazat pe efort de rezistenta se va putea obtine, în câtiva ani, capacitatea
maxima de efort aerob. Etapa postpubertara ramâne perioada cea mai favorabila
dezvoltarii capacitatii de efort maxim aerob, componentele functiei respiratorii
(respiratie externa), transportul gazelor si respiratia tisulara fiind foarte aproape de
valoarea adultilor.

PARTICULARITĂŢI MOTRICE
Din punct de vedere motric, " vârsta scolara mare " este
propice unei cresteri logice a capacitatii de a se executa sarcini
motrice cu indici crescuti ai calitatilor motrice. Baietii au
disponibilitati mai mari.

În privinta vitezei, se limiteaza suportul fiziologic (labilitatea


functionala a scoartei cerebrale) al dezvoltarii " vitezei de baza " (a
vitezei " pure "), obtinându-se, totusi, o usoara crestere a indicilor
acesteia. Se pune accent pe viteza de repetitie, de executie si de
deplasare. Este favorizata, în ultima parte a perioadei, si
dezvoltarea vitezei în regim de rezistenta, prin alergari pe 200-400
m.

Se constata o îmbunatatire simtitoare a capacitatilor de


coordonare, în consecinta, cresterea nivelului de îndemânare. Pâna
la 17 ani nu sunt diferente în privinta îndemânarii între baieti si
fete, dupa aceasta vârsta fetele devenind mai îndemânatice. Apare
posibilitatea limitarii mai precise a efortului pe anumite segmente
si grupe musculare, pe baza inhibitiei de diferentiere, mult
îmbunatatita la aceasta vârsta.

Mobilitatea articulara scade, mai pregnant la baieti.

Eforturile de rezistenta sunt foarte bine raportate acum,


indicii ei fiind mai buni la baieti decât la fete.

Forta, pe baza hipertrofiei musculare (mai accentuata la


baieti), poate fi dezvoltata sub toate formele sale de manifestare.

Acum sunt prezente toate conditiile pentru formarea,


consolidarea si perfectionarea deprinderilor si priceperilor motrice,
indiferent de gradul lor de complexitate si dificultate (nivel ridicat
al tuturor calitatilor motrice, stadiu avansat de dezvoltare a
aparatului locomotor, suport metabolic solid, echilibru al proceselor
nervoase - cu indici crescuti ai inhibitiei de diferentiere). În general,
la fondul de deprinderi si priceperi motrice specific perioadei
anterioare se adauga indici calitativi de executie si noi procedee
tehnice sau actiuni tactice specifice ramurilor si probelor sportive
abordate în învatamântul liceal si profesional, care corespund
acestei perioade de vârsta.

Sub aspectul motricitatii s-a constatat un nivel mult mai


scazut al fetelor fata de baieti si un progres mai lent, uneori
nesemnificativ, al performantelor motrice si chiar o descrestere a
lor în unele situatii (de exemplu alergarea de viteza).

PARTICULARITĂŢI PSIHOLOGICE

Perioada postpubertara cuprinde tineretea si maturitatea.


Termenul de "tinerete" este adesea utilizat pentru a desemna o
categorie larga de oameni, de la vârsta pubertatii, pâna la 25 de
ani.

Daca adolescenta realizeaza în limitele sale definitorii profilul


personalitatii umane, fiind perioada încheierii studiilor de baza si
începutul calificarii profesionale, în etapa tineretii se realizeaza
integrarea profesionala si sociala a individului.

Tineretul a fost întotdeauna generatia receptiva la nou, preocupata


de propria situatie si devenire.

La vârsta tineretii se realizeaza unitatea dintre idealuri, nazuinte si


aspiratii si activitatea concreta, productiva, pusa în slujba lor, ca si
concordanta dintre aptitudini si interesele sociale majore. Tineretea
este o vârsta a cautarii echilibrarii personalitatii cu cerintele vietii
sociale, cu marile responsabilitati ale viitorului. Ea ramâne o
perioada de trecere de la adolescenta la maturitate, nefiind scutita
de unele framântari si contradictii. Acestea provin din trasaturile
psihologice proprii vârstei - elan spre nou, aspiratii înalte, spirit
revolutionar dar si o nedeplina integrare profesionala si sociala,
care poate crea multe stari de insatisfactie si chiar conflicte.

Integrarea sociala deplina a tineretului se realizeaza odata cu


întemeierea familiei, procrearea si educarea copiilor. Casatoria
marcheaza maturizarea sexuala si echilibrarea erotismului specific
vârstei. Latura sentimentala a vietii tânarului nu este calma si chiar
în casatorie în relatiile între soti pot interveni momente mai
încordate. Aparitia copiilor provoaca profunde restructurari în viata
familiei tinere, în mentalitatea si modalitatile de petrecere a
timpului liber care urmeaza sa fie structurat potrivit nevoilor de
instruire, educare si îngrijire a acestora.

2.2. Aspecte generale privind programa scolara - ciclul


liceal

În momentul de fata, la nivelul învatamântului liceal, exista


patru programe de educatie fizica, câte una pentru fiecare an de
studiu (ele au fost emise prin ordin al ministrului).

Cele pentru clasele a IX-a si a X-a au urmatoarea structura:

-nota de fundamentare, elaborata în scopul prezentarii relatiei


dintre programele scolare pentru clasele a IX-a si a X-a si
documentele de politica educationala si curriculara pe care acestea
se fundamenteaza;

-nota de prezentare, în care se detaliaza rolul disciplinei de


învatamânt si statutul specific al acesteia în cadrul curriculumu-lui
national, precum si contributia disciplinei de învatamânt la cele opt
domenii de competente cheie stabilite la nivel european;

-competente generale, cu un nivel accentuat de complexitate,


definite pe o disciplina de învatamânt sau, dupa caz, pe o categorie
de discipline de învatamânt, pentru a evidentia achizitiile finale de
învatare ale elevilor la sfârsitul învatamântului obligatoriu si pentru
a orienta pregatirea de specialitate a acestora;

-valori si atitudini, finalitati de natura axiologica, urmarite prin


studiul disciplinei, definite pentru învatamântul liceal;

-competente specifice - continuturi, nucleul functional al


programei scolare, definit pentru fiecare an de studiu;
-sugestii metodologice, elaborate pentru a orienta proiectarea
demersului didactic adecvat competentelor, valorilor si atitudinilor
prevazute în programele scolare.

Cele pentru clasele a XI-a si a XII-a au aceeasi structura, mai


putin nota de fundamentare.

Pentru toate cele patru clase de liceu competentele generale


sunt urmatoarele:

- integrarea cunostintelor si a tehnicilor specifice educatiei


fizice în actiuni de optimizare a dezvoltarii fizice si a
capacitatii motrice proprii;

- valorificarea cunostintelor si a deprinderilor sportive


dobândite, în organizarea si în practicarea competitionala
si/sau necompetitionala a disciplinelor sportive;

- analiza si evaluarea concursurilor sportive, din perspectiva


spectatorului;

Pentru toate cele patru clase de liceu valorile si atitudinile


sunt urmatoarele:

- responsabilitatea fata de propria sanatate si dezvoltare


fizica;

- dorinta de autoperfectionare si perseverenta în atingerea


obiectivelor prestabilite;

- spirit competitiv;

- respect fata de: reguli, parteneri, adversari, arbitri,


spectatori;

- disponibilitate pentru colaborare si pentru initierea si


mentinerea relatiilor interumane;

- interes constant pentru fenomenul sportiv;


- optiunea pentru o viata sanatoasa si echilibrata, prin
adoptarea unui regim de activitate care sa îmbine armonios
efortul fizic cu cel intelectual, solicitarea cu refacerea, timpul
ocupat cu timpul liber;

Pentu jocul de handbal continuturile programelor sunt


urmatoarele:

Clasa a IX-a:

Procedee tehnice folosite în atac:

-prinderea si pasarea mingii de pe loc si din deplasare;

-driblingul simplu si multiplu, cu variatii de ritm si schimbari


de directie;

-aruncarea la poarta de pe loc si din deplasare;

-structuri tehnice complexe;

-jocul portarului;

Procedee tehnice folosite în aparare:

-pozitiile si deplasarile specifice pe semicerc;

-blocarea mingii aruncate de adversar;

-culegerea mingii de pe sol;

-scoaterea mingii din dribling;

-jocul portarului

Actiuni tactice folosite în atac:

- demarcajul;

- patrunderea;
- depasirea;
- contraatacul direct si cu intermediar;
- sistemul de atac cu un jucator pivot;
Actiuni tactice folosite în aparare:

- replierea;
- marcajul adversarului cu si fara minge;
- interceptia;
- sistemul de aparare 5 + 1;
Joc bilateral:

Regulile jocului: fault, pasi, calcarea semicercului, schimbarea


de jucatori, repunerea mingii în joc, semnalizarile arbitrilor.

Informatii din handbal

Clasa a X-a:

- procedee tehnice folosite în atac;


- procedee tehnice folosite în aparare;
- actiuni tactice individuale si colective simple, folosite în atac;
- actiuni tactice individuale si între doi jucatori, folosite în
aparare;
- un sistem de joc în atac;
- un sistem de joc în aparare;
- regulamentul de joc;
- informatii locale, nationale si internationale, din handbal;

Clasa a XI-a:

- variante de procedee tehnice de finalizare;


- variante de actiuni tactice individuale si colective, de atac
si de aparare;
- sistemul de aparare 5 plus 1;
- variante de contraatac;
- sistemul de atac cu un pivot;
- regulamentul de joc;
- informatii locale, nationale si internationale, din handbal;

Clasa a XII-a:
- variante de procedee tehnice de finalizare;
- variante de actiuni tactice individuale si colective, de atac
si de aparare;
- sistemul de aparare 5 plus 1;
- variante de contraatac;
- sistemul de atac cu un pivot;
- regulamentul de joc;
- informatii locale, nationale si internationale, din handbal;

2.3. Caracteristicile educatiei fizice în învatamântul


liceal

Învatamântul liceal reprezinta o etapa superioara a


sistemului nostru de învatamânt, urmând firesc - dupa cea
gimnaziala si fiind premergatoare celei universitare. Este, sau ar
trebui sa fie, etapa în care predomina calitatea procesului de
instruire (nu numai la educatie fizica), pe fondul unei apreciabile
adaugiri, la educatia fizica, de ordin cantitativ, consecinta a
caracterului combinat "linear - concentric" al programei de
specialitate.

În momentul de fata, învatamântul liceal este structurat pe


doua nivele: ciclul inferior al liceului - ce cuprinde clasele a IX-a si
a X-a - si ciclul superior - ce cuprinde clasele a XI-a si a XII-a. La
nivelul liceului, educatia fizica a fost prevazuta dintotdeauna cu
volum de doua ore pe saptamâna în planul de învatamânt, la toate
clasele. Acum, în contextul reformei Învatamântului de dupa 1996,
problema educatiei fizice la licee este deosebit de surprinzatoare
pentru o tara care vrea sa se "alinieze" la Europa, dar care nu vrea
sa vada cum stau lucrurile pe acest plan.

În planurile de învatamânt, disciplina educatie fizica apartine


ariei curriculare "Educatie fizica si sport". Alocarea orelor de
educatie fizica în cadrul filierelor, profilurilor si specializarilor
ciclului inferior al liceului este urmatoarea: doua ore în trunchiul
comun (CD) la toate filierele, profilurile si specializarile
învatamântului liceal, cu exceptiile: 1) specializarea coregrafie, din
cadrul filierei vocationale, profilul artistic unde aceste ore sunt
alocate curriculum-ului diferentiat, respectiv educatiei artistice
specializate; 2) profilul sportiv, din cadrul filierei vocationale, unde
aceste ore sunt alocate pregatirii sportive practice. O ora în
trunchiul comun (TC), la scoala de arte si meserii. Tot aici, dar în
cadrul curriculum-ului diferentiat: Zece ore (opt ore pregatire
practica specifica fiecarei discipline sportive si doua ore pregatire
sportiva teoretica). O ora în curriculum-ul diferentiat la filiera
vocationala, profilul militar, specializarile liceelor MAI si MAPN. si
doua ore în curriculum-ul la decizia scolii (pregatire sportiva
practica), la profilul sportiv.

La nivelul ciclului superior al liceului lucrurile stau astfel: o


ora pe saptamâna în trunchiul comun (TC), la: filiera teoretica
(toate profilurile si specializarile), filiera vocationala (profil teologic,
toate specializarile); filiera vocationala (profil pedagogic, toate
specializarile); filiera tehnologica (toate calificarile profesionale).
În curriculum-ul diferentiat (CD), la filiera vocationala (profil
artistic, specializarile muzica, arhitectura, arte ambientale, design,
arte plastice, arte decorative). Doua ore pe saptamâna în trunchiul
comun TC), la filiera vocationala (profil militar MAI, specializarea
stiinte sociale); în curriculum-ul diferentiat CD), la filiera
vocationala (profil artistic, specializarea arta actorului). Trei ore pe
saptamâna, la filiera vocationala (profil militar MAPN, specializarea
matematica, repartizate astfel: doua ore în trunchiul comun (TC)
si o ora în curriculum-ul diferentiat (CD), pentru care a fost
elaborata o alta programa scolara, prezentata în document
separat.

În afara acestor categorii de ore, planurile de învatamânt


mai prevad si ore de ansamblu sportiv, în numar de o ora pe
saptamâna pentru o grupa constituita, care intra în norma
profesorului de educatie fizica si se poate realiza si în ziua de
sâmbata.

Daca elevii unei clase opteaza pentru a beneficia si de o ora


din curriculum-ul la decizia scolii si conducerea scolii o aproba,
atunci aceasta ora se va organiza cu precadere ca activitate cu
caracter de aprofundare/extindere a capacitatilor si competentelor
elevilor de a practica o ramura - proba de sport. Activitatea se ve
realiza pe doua grupe constituite pe sexe si optiuni cuprinzând
fiecare minimum 12 elevi. Aceasta activitate didactica nu poate fi
organizata cu întreaga clasa, deoarece nu este posibil ca toti elevii
(fete - baieti) sa manifeste o singura optiune care sa le satisfaca
interesele si aptitudinile.

Predarea disciplinei educatie fizica la nivelul ciclului superior


al liceului, indiferent de filiera, profil si specializare, se centreaza
pe urmatoarele directii:

- consolidarea - perfectionarea - extinderea, dupa caz, a


fondului de deprinderi specifice diferitelor discipline sportive
si a cunostintelor aferente acestora;

- perfectionarea capacitatii de practicare optionala, sub forma


de întrecere - concurs a disciplinelor sportive însusite;

- continuarea dezvoltarii calitatilor motrice, cu precadere în


forme combinate de manifestare a acestora;

- abordarea, dupa caz, a componentelor capacitatii motrice


solicitate de domeniul în care se specializeaza elevii;

- asigurarea conditiilor de pregatire a probelor specifice


incluse în examenul de bacalaureat, pentru elevii interesati;

- extinderea ofertei de continuturi cu discipline sportive dorite


de catre elevi, a caror practicare se poate continua si în
activitatea independenta;

- transmiterea catre elevi a unor programe cu exercitii de


întretinere fizica si a cunostintelor necesare aplicarii lor.

Modelul final de educatie fizica din învatamântul liceal


trebuie sa reflecte finalitatile acestui proces instructiv - educativ,
având în vedere ca majoritatea absolventilor nu mai urmeaza o alta
forma de învatamânt si ca vor desfasura activitatea în diferite
sectoare ale vietii cultural - sociale si economice. Componentele si
structura acestui model final sunt asemanatoare, în general, cu
cele specifice modelului final si al celor intermediare (pe clase)
specifice educatiei fizice din învatamântul gimnazial. Difera,
esential, aspectele de ordin cantitativ si - mai ales - calitativ.
Sintetizând, se poate afirma ca absolventul învatamântului liceal
trebuie sa aiba:

- indici superiori de dezvoltare fizica corecta si armonioasa;

- calitati motrice de baza cu potente de manifestare eficienta


a tuturor formelor specifice;

- sistem bogat si elevat de cunostinte teoretice de


specialitate;

- deprinderi si priceperi motrice de baza si utilitar - aplicative,


corect însusite si eficient valorificate;

- deprinderi specifice probelor si ramurilor de sport prevazute


de programa si capacitatea de a le aplica (adica "pricepere")
în conditiile solicitate de viata (inclusiv cele necesare
petrecerii utile si placute a timpului liber).

Obiectivele educatiei fizice, la acest ciclu de învatamânt, deriva


din modelul anterior. Acestea sunt:

1) integrarea cunostintelor si a tehnicilor specifice educatiei


fizice în actiuni de optimizare a dezvoltarii fizice si a
capacitatii motrice proprii;

2) valorificarea cunostintelor si a deprinderilor sportive


dobândite, în organizarea si în practicarea competitionala
si/sau necompetitionala a disciplinelor sportive;
3) analiza si evaluarea concursurilor sportive, din
perspectiva spectatorului.

Metodologia de realizare a obiectivelor la aceasta treapta de


învatamânt nu ridica probleme esentiale de diferentiere fata de
treapta anterioara de învatamânt. Majoritatea elementelor de
continut sunt acum reluate, pe un plan superior ca volum -
intensitate - complexitate. Apar aspecte suplimentare pe planul
autoorganizarii, autoconducerii si autoaprecierii. Se manifesta, de
asemenea, mai pertinent respectarea optiunilor elevilor, mai ales
pentru practicarea unor probe sau ramuri sportive (motivate din
punct de vedere al dotarii materiale specifice sau, de "ofertele"
locale. În aceeasi masura cresc rolul si ponderea temelor pentru
acasa, care vizeaza, cu precadere, dezvoltarea calitatilor motrice
de baza, dar si consolidarea unor deprinderi si priceperi motrice.
În cazul grupurilor scolare industrale se pune problema necesitatii
de a se folosi o metodologie care sa vizeze - prioritar - dezvoltarea
calitatilor motrice specifice exersarii meseriilor respective,
prevenirea aparitiei atitudinilor deficiente sau stabilirii deficientelor
fizice pe care le implica profesiile specifice si chiar consolidarea
unor deprinderi si priceperi motrice de baza sau utilitar - aplicative
incluse în "fluxul tehnologic" specific. La acest nivel, de mare
valoare praxiologica sunt masurile pentru formarea reflexelor de
autoasigurare si de postura corporala corecta.

Ca forma organizatorica de baza, lectia de educatie fizica are


tipologie si structura asemanatoare cu cea de la învatamântul
gimnazial. Predomina, totusi, lectiile de tip "consolidare" sau chiar
de "perfectionare", cele de tip "învatare" (sau de initiere primara)
fiind putine. Destul de frecvent, la colectivele (clasele) de elevi
deosebit de bune si omogene din punct de vedere al dezvoltarii
indicilor somatici si functionali, nu se mai face veriga a III-a din
lectie, destinata integral optimizarii dezvoltarii fizice. Întrecerea,
mai ales sub forma de concursuri regulamentare, deci pe baza
prevederilor regulamentelor oficiale, capata pondere mult sporita
fata de ciclul anterior de învatamânt (gimnazial).
În lectii creste participarea elevilor la organizarea,
conducerea si evaluarea propriilor executii sau a executiilor
colegilor de grup. Elementele de autoorganizare si autoconducere
(individuala sau în grup) sunt frecvente în multe verigi ale lectiei.
Important este ca sa se cuprinda - în aceste actiuni pedagogice -
cât mai multi elevi sau chiar toti; tehnicile de autoorganizare,
autoconducere si conducere a colegilor si - implicit - de
autoevaluare, trebuie sa fie transferabile în activitatea
independenta din timpul liber al elevilor.

În lectii se lucreaza sau ar trebui sa se lucreze, mult sau


chiar exclusiv pe grupe de nivel valoric biomotric "deschise", în
toate verigile (excluzându - le pe prima si pe ultima). În acest
grupe, de cele mai multe ori liderii (adica si colaboratorii
profesorului) trebuie sa fie alesi de catre colegi, cu toate ca în
realitate - în majoritatea cazurilor - sunt numiti de catre profesor.
De ce pe grupe valorice "deschise"? Pentru ca, în lectie, conform
principiului accesibilitatii, trebuie sa se modifice grupele în functie
de temele abordate, cel putin! Posibilitatile individuale ale fiecarui
elev nu sunt la acelasi nivel pentru toate temele abordate. si la
verigile netematice se poate aplica aceasta tratare diferentiata pe
grupe valorice. Teoretic este corect; practica poate sa confirme sau
sa infirme.

Tratarea diferentiata în functie de sex, este o necesitate atât


sub aspectul dozarii efortului, cât si al continutului instruirii (mai
ales pentru fete în gimmnastica, dar si pentru baieti în fotbal sau
rugby, etc.).

Temele pentru acasa se dau, aproape exclusiv, pe parcursul


lectiei si nu în ultima veriga.

Creste, în lectie, preocuparea profesorului de a constientiza


procesul de efectuare a exercitiilor fizice, de a explica - în mod
stiintific - efectele acestor exercitii si necesitatea unei metodologii
cât mai corecte si eficiente (ca dozare a efortului fizic, formatii de
lucru, refacere dupa efort, etc.).
Sunt necesare câteva sugestii metodologice privind
activitatea didactica în formele de organizare si realizare a
educatiei fizice si sportului în liceu. Dat fiind faptul ca în clasele a
IX-a se formeaza colective cu elevi proveniti din medii scolare
diferite, având cunostinte si deprinderi diferentiate, practicând
ramuri - probe sportive diferite, principala sarcina a profesorului de
educatie fizica si sport, cel putin în primul semestru al acesti an de
studiu, este aceea de a efectua evaluarea predictiva a tuturor
elevilor, depistarea si recuperarea lacunelor de instruire, în scopul
omogenizarii claselor si orientarii optiunilor elevilor pentru ramurile
- probele sportive oferite de liceu.

Daca la cele doua ore prevazute în planul de învatamânt se


poate obtine la fiecare clasa înca o ora din curriculum la decizia
scolii, situatia instruirii devine deosebit de avantajoasa. Având în
vedere situatiile mentionate, profesorii de educatie fizica si sport
din liceu vor face demersuri insistente pentru obtinerea orei din
curriculum la decizia scolii la fiecare clasa, chiar daca pentru
aceasta renunta la o parte din orele prevazute în curriculum la
decizia scolii, care ar urma sa li se acorde claselor a X-a - a XI-a.

În acest caz, în ora de curriculum la decizia scolii se pot


aborda, ca optional, noi continuturi la disciplinele prevazute în
trunchiul comun al programei sau discipline noi, realizându-se,
astfel, o instruire optima care sa-si puna amprenta pentru tot ceea
ce urmeaza sa se realizeze în ceilalti ani de studiu.

Desi programa scolara permite si predarea - învatarea unor


ramuri - probe sportive alternative, pentru a asigura o instruire
corespunzatoare care sa poata crea o mai mare diversitate de
optiuni în clasa a X-a, se recomanda ca la acest an de studiu sa se
abordeze în mod temeinic perfectionarea continuturilor obligatorii
prevazute în programa.

La clasele a-X-a si a XI-a lectia de educatie fizica si sport


prevazuta în trunchiul comun pastreaza atât situatii de instruire si
componente comune (organizarea grupei/clasei, pregatirea
organismului pentru efort si influentarea selectiva a aparatului
locomotor, revenirea organinismului dupa efort si încheierea
lectiei), cât si elemente care le diferentiaza substantial de la un an
de studiu la altul, cum ar fi:

- abordarea simultana a mai multor ramuri - probe sportive,


potrivit cu oferta educationala a profesorului si optiunile
elevilor;

- organizarea predarii - învatarii pe grupe stabile, pe durata


unui ciclu tematic;

- stabilirea diferentiata a competentelor în functie de continut


si de anul de studiu;

- sisteme de actionare diferentiate pe grupe, si dupa caz,


pentru fiecare elev, înlesnindu-le acestora realizarea
traseelor individuale de pregatire;

- instrumente si criterii de evaluare diferite.

La clasa a XII-a (a XIII-a), pe lânga ora din trunchiul


comun, ora din curriculum la decizia scolii poate deveni necesara
pentru a se putea realiza eficient contributia educatiei fizice si
sportive la realizarea obiectivelor - cadru, cât si la realizarea
cadrului necesar recreerii si practicarii sportului potrivit optiunilor
individuale.

Documente specifice emise de M.E.C.T. precizeaza si


responsabilitati pentru factorii educationali: conducerea liceului,
catedra de educatie fizica, profesorul de educatie fizica si sport,
elevii (ca practicanti si beneficiari).

Evaluarea elevilor se face conform precizarilor actualului


"Sistem National de Evaluare la Disciplina Educatie Fizica si Sport".
Pe baza unei conceptii unitare de abordare a evaluarii, rezultate
din dezbaterea colectivului de catedra, profesorii trebuie, pentru
fiecare clasa:
- sa stabileasca numarul total al probelor de control la care
elevii vor fi evaluati în anul scolar respectiv si sa realizeze
repartizarea acestora de-a lungul celor doua semestre;

- sa elaboreze scale proprii pentru acordarea notelor 6 - 10 la


probele masurabile în sistemul de evaluare;

- sa precizeze structura probelor de evaluare introduse în


completarea celor prevazute în sistemul national de evaluare
si scale proprii pentru acordarea notelor 1 - 10;

- sa determine criteriile de apreciere si notare pentru probele


de evaluare prevazute în sistemul national sau stabilite
personal, care nu sunt masurabile;

- sa prezinte elevilor fiecarei clase sistemul de evaluare


elaborat;

2.4. Continutul modelului de performanta (avansati)

A. OBIECTIVE

 cresterea indicilor calitatilor motrice de baza si trecerea la


formele de manifestare a acestora în jocul de handbal;

 consolidarea tehnicii de baza în conditii apropiate de joc si


învatarea procedeelor tehnice speciale;

 consolidarea cunostintelor de tactica individuala privind


executiile tehnice si alegerea acestora în functie de situatia ivita
în joc;

 trecerea la specializarea pe grupe de posturi (6 m si 9 m ) si


începerea însusirii tehnicii de baza specifice postului pentru care
elevul are aptitudini reale;

 însusirea conceptiei de joc privind subordonarea actiunilor


individuale cerintelor tactice ale echipei.
B.CERINŢE FIZICE

Somatice:

1. jucatorii de semicerc:

- baieti = 1,74-1,78 m

- fete = 1,64-1,68 m

2. jucatorii de 9 m:

- baieti = 1,80-1,85m

- fete = 1,68-1,73m

3. portarul:

- baieti = 1,80-1,84m

- fete = 1,70-1,73m

Motrice:

1. jucatorii de semicerc:

- viteza - 30m plat cu start din picioare:

- baieti = 4"7

- fete = 4"8

- îndemânare - 30m dribiling printre jaloane:

- baieti = 6"2

- fete = 6"7

- rezinstenta - 2 x 400m:

- baieti = 1'5"
- fete = 1'40"

- forta - saritura în lungime de pe loc:

- baieti = 2,10 m

- fete = 1,70m

- aruncarea mingii de handbal la distanta:

- baieti = 38 m

- fete = 28 m

2. jucatorii de 9 m:

- viteza - 30m plat cu start din picioare:

- baieti = 4"8

- fete = 4"9

- îndemânare - 30 m dribling printre jaloane:

- baieti = 6"4

- fete = 6"9

- rezistenta - 2x400 m:

- baieti = 1'25"

- fete = 1'40"

- forta - saritura în lungime de pe loc:

- baieti = 2,15m

- fete = 1,75m

- aruncarea mingii de handbal la distanta:


- baieti = 40m

- fete = 30m

3. portarul - ca jucatorii de 9 m.

C. CONŢINUTUL INSTRUIRII FIZICE

Viteza

1. Exercitii pentru dezvoltarea vitezei:

- starturi din pozitii diferite: asezat, culcat dorsal sau facial,


cu spatele spre directia de alergare;

- starturi precedate de alte actiuni specifice: deplasari în


pozitie fundamentala, fandari, sarituri de pe loc pe doua
picioare cu bratele sus;

- sprinturi pe distante variind între 15-30 m cu starturi


diferite, la semnale sonore sau vizuale;

- pase de pe loc (cu joc de picioare) în doi, în triunghi, în


patrat, folosind una si apoi doua mingi;

- câte doi pe lungimea terenului, cu fata la una din porti: pase


în patrundere si retragere, executate în viteza mare, timp de
30", 45" sau 1';

- deplasare laterala pe semicercul de 6 m, în pozitie


fundamentala, sprint pe diagonala mica a terenului,
deplasare laterala pe linia de centru, sprint pe cealalta
diagonala mica a terenului;

- pase din deplasare, în doi si în 3 jucatori cu schimb de locuri;

- dribling multiplu pe lungimea terenului în viteza mare;


- contraatac cu un vârf prin conducerea mingii;

- contraatac direct cu unul si cu doua vârfuri (fara si apoi cu


repliere).

Îndemânarea

1. Exercitii pentru dezvoltarea îndemânarii:

- sarituri în lungime cu bataie pe un suport sau într-o zona


delimitata (mingi medicinale, banci, lazi, zona marcata);

- jonglerii cu mai multe mingi;

- dribiling executat alternativ, cu mâna stânga si mâna


dreapta;

- dribiling cu doua mingi conduse simultan cu ambele mâini;

- câte doi fata în fata, cu o minge în fiecare mâna: pasarea


simultana a celor doua mingi si prinderea lor.

Rezistenta

1. Exercitii pentru dezvoltarea rezistentei:

- alergare pe teren variat;

- alergare pe teren plat cu intensitate variabila;

- pase de pe loc si din deplasare (în 2 -3 jucatori, în triunghi,


în patrat), cu numar mare de repetari;

- deplasari în pozitie fundamentala de aparator, urmate de


pase si aruncari la poarta;

- deplasari în pozitie fundamentala de aparator, pase din


alergare, aruncare la poarta si repliere la locul de plecare;
- aruncari succesive la poarta precedate de alte
actiuni specifice: deplasari în pozitie fundamentala,
sprinturi scurte, pase în doi;

- exercitii complexe de circulatie a jucatorilor;

- 200 m alergare usoara + 100 m mers + 200 m alergare


usoara: 8'-10';

- jocul "cine tine mingea mai mult" reprize de 2'-3'

Forta

1. Exercitii pentru dezvoltarea fortei:

- din culcat dorsal, ridicarea trunchiului la verticala de 10-15


ori;

- din culcat dorsal, ridicarea picioarelor la verticala de 10-15


ori;

- din culcat dorsal, ridicarea si mentinerea picioarelor la 45


grade;

- deplasarea cu pas saltat;

- deplasarea cu pas sarit;

- deplasari cu pas saltat legat cu pas sarit;

- deplasari in pozitie fundamentala în toate directiile;

- tractiuni cu benzi elastice, cu extensoare;

- atârnat la scara fixa, ridicarea si coborârea genunchilor;

- sarituri peste obstacole, imitând miscarea de aruncare;

- sarituri succesive pe un picior si pe doua picioare, pe trepte


si la banca de gimnastica;
- sarituri în adâncime de pe lada;

- aruncari la poarta de la distanta mare, cu trecere peste


banca de gimnastica;

- aruncari la poarta de la distanta mare, cu bataie pe banca


de gimnastica si aterizare în partea opusa;

- aruncarea la poarta de la distanta mare, cu trecere peste o


frânghie asezata la înaltimi diferite.

D. CERINŢE TEHNICE

Atac

1. Jucatorii de semicerc:

1.1. procedee tehnice de pasare (de baza si speciale), în viteza


mare (de deplasare si de executie) si în conditii de lupta cu
adversarii la semicerc;

1.2. aruncari specifice de pe extreme:

- aruncare din saritura de pe extrema stânga, cu aterizare


pe piciorul drept;

- aruncare din saritura de pe extrema dreapta (stângaci), cu


aterizare pe piciorul stâng;

- aruncare din saritura de pe extrema dreapta (dreptaci), cu


îndoirea trunchiului spre stânga (aruncare cu evitare).

1.3. aruncari din plonjon, cu :

- rostogolire;

- cadere în fata;

- cadere laterala (dreapta si stânga).


2. Jucatorii de 9 m:

2.1. procedee tehnice de pasare în mare viteza (de executie


si deplasare);

2.2. sa cunoasca cel putin doua procedee de angajare la


semicerc, dintre cele prezentate mai jos:

- pasa pe la spate;

- pasa înapoi peste umar;

- pasa din pronatie;

- pasa din saritura;

- pasa pe sub picior;

- pasa cu pamântul;

- pasa împinsa cu doua mâini;

2.3. procedee de aruncare la poarta:

- din saritura peste adversari;

- de pe picioare: de la nivelui soldului, pe la umar, cu evitare;

2.4. fente de pasare, urmate de pase sau aruncari la poarta;

2.5. fente de aruncare, urmate de angajari la semicerc.

Aparare

1. Atacarea adversarului aflat în posesia mingii:

- cu o mâna;

- cu ambele mâini;

- cu pieptul;
2. Scoaterea mingii de la adversar:

- din dribling;

- din interceptie.

3. Blocarea mingiilor aruncate la poarta:

- cu doua mâini de deasupra capului;

- cu o mâna din lateral;

- cu doua mâini din lateral.

E. CONŢINUTUL INSTRUIRII TEHNICE

1. procedeele tehnice de pasare incluse în continutul jocului


modern (pase de baza si speciale):

1.1. exercitii pentru consolidarea paselor în conditii de mare


viteza:

 pase în doi de pe loc si din deplasare, executate în mare


viteza;

 pase în triunghi si în patrat:

- cu deplasare la coada sirului unde s-a pasat mingea;

- cu deplasare la coada sirului opus directiei de pasare a mingii;

 pase în trei:

- cu si fara schimb de locuri;

- cu încrucisare dubla - doi jucatori se deplaseaza pe o latura a


terenului iar al treilea pe latura cealalta;

 în suveica:

- dubla;
- dubla cu retragere;

- dubla cu încrucisare simpla, la mijlocul distantei de deplasare;

1.2. exercitii complexe de circulatie în fata portii pentru


consolidarea si perfectionarea paselor în conditii apropiate de joc:

 câte trei-patru jucatori asezati pe urmatoarele posturi din


atac - extrema stânga, inter stânga, inter dreapta, extrema
dreapta, mingea la extrema stânga:

 circulatie de extreme cu pase la interul apropiat;

 circulatie de extreme, cu pase la interul opus;

2. procedee tehnice specifice postului de pivot; învatarea pasilor


pivotului:
2.1. exercitii pentru învatarea demarcajului direct si indirect:

 din alergare usoara, la semnal, schimbare de directie;

 joc "cine tine mingea mai mult";

 pe perechi, fata în fata, pe lungimea terenului: din alergare


la semnal, jucatorul cu fata la directia de deplasare executa
schimbari de directie si încearca sa se demarce, în timp ce
aparatorul se deplaseaza odata cu acesta;

 joc "om la om" pe tot terenul.

2.2. exercitii pentru învatarea paselor si aruncarilor la poarta,


specifice postului de pivot, în conditiile unor combinatii simple între
pivot, inter si extrema:

 din coloana câte unul pe extrema dreapta, fiecare cu mingea:


deplasare cu dribling pe semicercul de 9m, ocolirea unui jalon
si aruncarea la poarta din saritura, cu bataie pe piciorul stâng;
 acelasi exercitiu, cu plecare de pe extrema dreapta si
aruncare cu bataie pe piciorul drept;

 acelasi exercitiu, cu plecare de pe extrema dreapta, dar


aruncarea cu bataie pe piciorul stâng;

 în coloana câte unul pe extrema stânga, fiecare cu minge:


deplasare cu dribling pe semicercul de 9m pâna în dreptul
jalonului, oprire pe piciorul stâng, pivotare pe piciorul drept,
bataie pe piciorul stâng si aruncare la poarta;

 în coloana câte unul pe extrema dreapta, fiecare cu minge:


deplasare cu dribling pe semicercul de 9m pâna în dreptul
interului stânga, oprire pe piciorul stâng, bataie si aruncare la
poarta din saritura.
3. procedee tehnice specifice posturilor de extreme:

3.1. exercitii pentru învatarea aruncarilor la poarta de pe


extreme, precedate de pase, fente de pasare si schimbari de
directie:

 câte un sir de jucatori pe cele doua extreme, fiecare


jucator cu minge: dribling si aruncare la poarta din
saritura;

 acelasi exercitiu, dar de data aceasta se pleaca din coltul


terenului iar dupa aruncare se executa plonjon;

 câte un jucator asezat pe urmatoarele posturi - extrema


stânga, interul stânga, centrul, interul dreapta si un sir de
patru-cinci jucatori pe extrema dreapta: de pe extrema
stânga, pase în patrundere succesiva cu finalizare de pe
extrema dreapta.

3.2. exercitii pentru învatarea elementelor tehnice din continutul


contraatacului:

 exercitii pentru startul rapid si alergarea de viteza:

- în linie pe doua rânduri: din mers, la semnal, start rapid


si alergare 3-4-6m;

- în linie pe doua rânduri: din alergare usoara la semnal,


sprint si alergare de viteza pe 6-8-10m;

 exercitii pentru prinderea mingii venita din urma:

- pase în scara;

- pase în formatie de "V" cu vârful în fata;

- pase în formatie de "V" cu vârful retras;

- câte 3-4 jucatori asezati pe urmatoarele posturi -


extrema stânga, interul stânga, interul dreapta, extrema dreapta,
mingea la extrema stânga: circulatie de extrema cu pasa la interul
apropiat, reprimire de la aceasta si pasa la extrema opusa.
- suveica dubla;

 exercitii pentru consolidarea driblingului:

- câte doi fata în fata pe lungimea terenului, la distanta de


6-8 m unul de celalalt, fiecare pereche cu minge: dribling pe loc,
la semnal, pasarea mingii la coechipier;
- în linie pe un rând, pe lungimea terenului fiecare jucator cu
minge: dribling pe loc din stând, la semnal, trecere în dribling din
ghemuit iar la urmatorul semnal revenire la dribling din stând;

- câte doi fata în fata pe lungimea terenului, la distanta de


8-10 m unul de celalalt, fiecare pereche cu minge: dribling pe loc,
la semnal, deplasare cu dribling, ocolirea partenerului, revenire cu
dribling la locul de plecare si pâna la partener, care executa la fel;

- suveica simpla, cu dribling;

- stafete cu dribling;

3.3. exercitii pentru învatarea paselor de angajare a pivotilor,


urmate de aruncari la poarta:
- câte 4-5 jucatori asezati pe extrema stânga la 14-16 m de
poarta, fiecare cu minge: deplasare cu dribling spre semicerc, fenta
de aruncare la poarta de pe extrema si angajarea pivotului (venit
de pe partea opusa dupa ce a ocolit jalonul), care arunca la poarta;

- acelasi exercitiu, pe partea opusa;

- câte 4-5 jucatori asezati pe extrema stânga, fiecare cu minge:


deplasare cu dribling spre centrul terenului, ocolirea jalonului,
fenta de aruncare din saritura si angajarea pivotului (venit de pe
partea opusa), care arunca la poarta;

- acelasi exercitiu, pe partea opusa.


3.4. exercitii pentru învatarea paselor de angajare si a
aruncarilor la poarta, în conditii de deplasare, în cadrul învaluirilor
exterioare:

- câte 4-5 jucatori asezati pe extreme, câte un jucator pe interi,


mingea la extrema stânga: circulatie de extreme cu scoaterea lor
la învaluire;

- câte 4-5 jucatori asezati pe extreme, fiecare extrema stânga


cu minge: deplasare cu dribling spre centrul terenului, ocolirea
jalonului, pasa la extrema dreapta, care arunca la poarta;

- un sir de jucatori asezati pe extrema stânga, fiecare cu minge:


deplasare cu dribling spre centrul terenului, ocolirea jalonului si
aruncarea la poarta din saritura peste banca de gimnastica;
4. Procedee tehnice specifice posturilor din linia de 9m:

4.1. exercitii sub forma de combinatii, cu jucatorii de semicerc,


pentru consolidarea paselor:

- câte un jucator asezat pe extrema stânga, inter stânga (cu


minge), inter dreapta, extrema dreapta si doi pivoti la semicerc
(asezati în dreptul interilor), mingea la interul stânga: pase între
jucatori dupa traseul indicat;

- câte un jucator asezat pe extrema stânga, inter stânga, inter


dreapta, extrema dreapta si doi pivoti la semicerc (asezati în
dreptul interilor), mingea la interul stânga: pase între jucatori dupa
traseul indicat în figura;
4.2. exercitii pentru consolidarea procedeelor tehnice de aruncare
la poarta, precedate de combinatii simple cu jucatorii de pe
posturile învecinate:

- câte un jucator asezat pe extreme (fiecare cu 5-6 mingi) si


câte doi jucatori pe interi: aruncari alternative de pe interi cu pase
de la extrema opusa;

- câte un jucator asezat pe extreme (fiecare cu 5-6 mingi), câte


doi jucatori pe interi si 5-6 jucatori pe centru: aruncari la poarta
de pe centru cu pase venite alternativ de pe extreme.
4.3. exercitii pentru învatarea fentelor de pasare si de aruncare
la poarta, urmate de alte executii tehnice - efectuate de catre
jucatorii de semicerc.

5. Tehnica specifica jocului de aparare:

5.1. exercitii pentru învatarea miscarii în teren:

-din alergare usoara, la primul semnal, oprire în stând, la


urmatorul semnal, se continua alergarea;

-din alergare usoara, la semnal, oprie-întoarcere 180° si se


continua alergarea;

-din alergare usoara, la semnal, oprire si retragere cu spatele la


pozitia de plecare;

-din alergare usoara, la semnal, oprire-saritura cu întoarcere


180° si se continua alergarea;

-din alergare usoara, la primul semnal, oprire-retragere cu


spatele, la urmatorul semnal, oprire si alergare usoara;

-din alergare usoara, la primul semnal, oprire, sarituri pe ambele


picioare, la urmatorul semnal, se continua alergarea;
-cu fata la tribuna, deplasare laterala cu pas adaugat pâna la
centrul terenului, întoarcere cu fata în partea opusa si continuarea
deplasarii laterale cu pas adaugat;

-acelasi exercitiu dar deplasarea laterala se executa cu pas


încrucisat.

5.2. exercitii pentru consolidarea scoaterii mingii de la adversar:

-în linie pe doua rânduri, pe latimea terenului, fiecare jucator din


prima linie cu minge: cei cu minge executa deplasare cu dribling,
în timp ce jucatorii fara minge încearca sa scoata mingea din
dribling;

-doua siruri de jucatori asezati în semicercul de 6m, iar în cealalta


jumatate de teren se afla un aparator activ: pase în doi din
deplasare, aparatorul având sarcina de a realiza interceptia mingii;

5.3. exercitii pentru învatarea blocarii mingilor aruncate la


poarta:
-din stând pe semicercul de 6m, sarituri usoare ca mingea cu
bratele întinse deasupra capului si imitarea blocarii mingilor
aruncate la poarta;

-din alergare usoara, la semnal sarituri pe doua picioare cu


imitarea blocarii mingilor aruncate la poarta;

-câte doi fata în fata, pe semicercul de 6m, cei din atac cu minge:
atacantul imita aruncarea la poarta din saritura, iar aparatorul
imita blocarea mingii, punând palmele pe aceasta;

-trei aparatori asezati pe trei coloane (inter stânga, centru, inter


dreapta) la 12m de poarta, fiecare cu minge si câte un aparator în
fata fiecarei coloane la semicercul de 6m: atacantii executa
alternativ aruncarea la poarta din saritura iar aparatorii blocarea
mingilor;
-acelasi exercitiu, dar atacantii vin de la distanta mai mare cu
dribling si arunca la poarta din saritura iar aparatorii blocheaza
mingile.

Elemente tehnice din continutul jocului portarului:

6.1. exercitii pentru învatarea pozitiei fundamentale:

-din asezat departat, ridicarea rapida si luarea pozitiei


fundamentale;

-din ghemuit, ridicare rapida si luarea pozitiei fundamentale;

-deplasari între cele doua bare, în pozitie fundamentala;

-din stând cu spatele spre teren, saritura cu întoarcere 180° si


luarea pozitiei fundamentale;

-din culcat facial, la semnal, ridicare rapida si luarea pozitiei


fundamentale;

-acelasi exercitiu din culcat dorsal, capul spre linia de fund a


terenului, ridicare rapida si luarea pozitiei fundamentale.

6.2. exercitii pentru învatarea respingerii mingii cu bratele,


picioarele si trunchiul.

-din pozitie fundamentala la linia de 4m, respingerea cu palmele


a mingilor aruncate în dreptul fetei;

-din pozitie fundamentala în centrul portii, respingerea mingilor


aruncate stânga sus-dreapta sus;

-din pozitie fundamentala în centrul portii, respingerea mingilor


aruncate stânga jos-dreapta jos.

-din pozitie fundamentala cu fata spe poarta, la semnal,


întoarcere 180° si respingerea mingilor aruncate la colturi;
-din pozitie fundamentala pe mijlocul portii, respingerea mingilor
aruncate la poarta, de jucatorii aflati pe semicercul de 9m;

-din pozitie fundamentala lânga bara din dreapta, respingerea


mingilor aruncate la poarta, de pe extrema stânga;

-acelasi exercitiu, de pe partea opusa.

6.3. exercitii pentru învatarea recuperarii si degajarii mingii:

-antrenorul asezat la linia de 7m, cu mai multe mingi: din pozitie


fundamentala pe mijlocul portii recuperarea mingilor aruncate de
antrenor în spatele portii si pasarea lor la acesta;

-antrenorul asezat la linia de 7m, cu mai multe mingi: din pozitie


fundamentala pe mijlocul portii recuperarea mingilor aruncate de
antrenor în spatiul de poarta si pasarea lor la acesta;

-din pozitie fundamentala în mijlocul portii, recuperarea mingilor


aflate în lateral lânga bara si degajarea lor la punct fix;

-acelasi exercitiu, dar degajarea mingii se face la un jucator care


se deplaseaza permanent pe linia de mijloc a terenului.

F.CERINŢE TACTICE

Tactica individuala

1. sa cunoasca si sa aplice, cu eficienta maxima, toate


procedeele tehnice cunoscute;

2. sa participe constient si eficient la realizarea tuturor


actiunilor tactice colective.

Tactica colectiva

1. sa fie pregatit sa participe la toate fazele de atac si


aparare, ori de câte ori este nevoie, pe durata unui joc;
2. sa cunoasca si sa participe eficient la sistemele de atac cu
unul si cu doi pivoti - pozitional si în circulatie;

3. sa cunoasca si sa se integreze functional în sistemele de


aparare 6:0, 5+1 om la om.

G. CONŢINUTUL INSTRUIRII TACTICE

1. Tactica individuala în atac:

1.1. consolidarea si perfectionarea aspectelor tactice legate de


executiile tehnice;

1.2. consolidarea tacticii individuale specifice pentru fiecare


post în parte:

-alegerea celor mai potrivite procedee tehnice;

-alegerea celor mai bune unghiuri si pozitii de


aruncare la poarta;

-alegerea celui mai indicat moment de începere a


actiunii;

-alegerea celor mai indicate actiuni individuale în


colaborarea cu coechipierii apropiati.

1.3. consolidarea actiunilor de tactica individuala specifica


demarajului direct si indirect:

-folosirea fentelor simple si duble de pornire si a


schimbarilor simple si duble de directie, pentru realizarea
demarajului direct;

-folosirea patrunderilor si plasamentului pentru a


putea realiza demarcajul indirect.

2. Tactica individuala în aparare:


2.1. consolidarea tacticii de atacare a adversarului aflat în
posesia mingii:

-formarea deprinderii de anticipare a actiunii


adversarului;

-formarea capacitatii si obisnuintei de a ataca


adversarul pe bratul cu minge;

-formarea deprinderii de a ataca adversarul cu


corpul;

-formarea capacitatii de retragere la semicerc


dupa ce s-a executat atacul adversarului cu minge.

2.2. consolidarea aspectelor tactice legate de marcarea


adversarului "om la om" si la supraveghere:

-formarea capacitatii de supraveghere permanenta


a adversarului direct, folosind miscarea în teren si în situatii cerute
de joc, marcarea strânsa a acestuia pe ½ de teren sau pe tot
terenul.

2.3. consolidarea actiunilor de marcare a pivotilor:

-însusirea marcajului la interceptie efectuat asupra


pivotului prin plasarea aparatotului în apropierea acestuia, astfel
ca el sa poata intercepta mingea ori de câte ori este nevoie.

3. Tactica colectiva în atac:

3.1. contraatacul direct si cu intermediar, cu unul si cu doua


vârfuri:

3.1.1. exercitii pentru consolidarea contraatacului:

-în linie pe un rând, pe latimea terenului la 4 m de poarta,


fiecare cu minge si un portar aflat în afara liniei de margine, la 10-
12 m de linia de fund: la semnal, primul jucator de lânga portar
executa 2-3 actiuni de iesire-retragere apoi paseaza mingea la
portar, pleaca la contraatac, reprimeste mingea si arunca la
poarta; când primul executant a pasat la portar cel de-al doilea
aparator începe si el sa execute actiunea de iesire-retragere, dupa
care pleaca pe contraatac, exercitiul continuând pâna executa si
ultimul jucator;

-pe perechi, unul la 6m, celalalt la 9m (cu minge) si cu


spatele spre poarta: la semnal, cel cu minge paseaza la portar si
pleaca pe contraatac timp în care jucatorul fara minge încearca sa
împiedice realizarea contraatacului;

- câte un portar în fiecare poarta, câte un sir de 5-6 jucatori


asezati pe fiecare extrema stânga si o minge: jucatorul cu minge
paseaza la portar, pleaca pe contraatac, reprimeste mingea,
paseaza la celalalt portar si se repliaza pe partea opusa odata cu
cealalta extrema, care executa contraatacul si care devine la rândul
ei aparator; exercitiul continua în acest mod pâna când toti
jucatorii executa contraatacul si replierea;

3.2. contraatacul sustinut sau faza a II - a:

3.2.1. exercitii pentru consolidarea contraatacului sustinut:

- la o poarta, jucatorii asezati în coloana câte doi, fiecare


pereche cu minge si antrenorul situat lateral în cealalta jumatate
de teren: pase în doi din deplasare pâna la centrul terenului, de
unde jucatorul aflat în posesia mingii paseaza antrenorului si
devine aparator; celalalt jucator primeste mingea de la antrenor,
executa depasirea aparatorului si arunca la poarta;

- la o poarta, jucatorii asezati în coloana câte trei, fiecare


grupa cu mingea, iar în cealalta jumatate de teren se afla
antrenorul (situat lânga linia de margine) si un aparator la
9m: pase în trei din deplasare pâna la centrul terenului,
moment în care, jucatorul aflat în posesia mingii da pasa la
antrenor si devine al doilea aparator; ceilalti doi jucatori
reprimesc mingea de la antrenor si rezolva situatia de "doi
la doi", finalizeaza cu aruncare la poarta.

3.3. atacul pozitional, cu unul si cu doi pivoti:

3.3.1. exercitii pentru consolidarea atacarii succesive a portii:

- câte un jucator asezat pe urmatoarele posturi din atac -


extrema stânga (cu minge), interul stânga, centrul, interul
dreapta, extrema dreapta: pase în patrundere succesiva de la o
extrema la cealalta si retur;

- pe linia de mijloc a terenului, câte 2-3 jucatori asezati pe


urmatoarele posturi - extrema stânga (cu minge), inter stânga,
centru, inter dreapta, extrema dreapta: pase în patrundere
succesiva de la o extrema la cealalta, cu deplasare pâna la linia de
9 m si retragerea la centru;
3.3.2. exercitii pentru consolidarea mijloacelor tactice colective
specifice atacului pozitional (da si du-te, blocaje, plecari din
blocaje, paravane).

3.3.3. exercitii pentru consolidarea combinatiilor tactice între


inter, extrema si pivot.

3.4. Atacul în circulatie, în sistemele cu unul sau cu doi pivoti:

3.4.1. consolidarea mijloacelor tactice colective din continutul


atacului în circulatie:

- sarjele;

- învaluirile;

- încrucisarile;

- blocajele;

- paravanele;

3.4.2. consolidarea aplicarii corecte si oportune a fazelor de atac.

4. Tactica colectiva în aparare:

4.1. consolidarea mijloacelor tactice colective în aparare:

- dublarea;
- schimbul de oameni;

- alunecarea.

4.2. exercitii pentru consolidarea relatiilor de colaborare între


aparatori învecinati si între aparatori si portar:

- trei aparatori si doua siruri de atacanti: cei din atac


ameninta poarta pe culoar (fara minge), fac fenta de aruncare la
poarta si se retrag la coada sirului iar aparatorii se muta lateral
pentru închiderea culoarelor;

- acelasi exercitiu, cu minge;

- trei aparatori asezati la semicercul de 6 m, într-un spatiu


delimitat de doua jaloane si patru siruri de atacanti la 12 m:
atacantii executa alternativ patrunderea pe culoar, cu imitarea
aruncarii la poarta iar aparatorii se deplaseaza lateral pentru
închiderea culoarelor;

- acelasi exercitiu cu minge;


- un aparator asezat pe extrema si un sir de 5-6 atacanti în
dreptul acestuia: jucatorul din atac executa deplasare de pe o parte
pe cealalta si încearca sa patrunda în spatiul de 9 m, iar aparatorul
se deplaseaza odata cu acesta, impiedicând actiunea lui, dupa care
revine pe extrema pentru a prelua urmatorul atacant;

- câte un aparator asezat pe cele doua extreme si câte un sir


de atacanti în dreptul lor: primul jucator din fiecare sir executa
deplasare de pe o extrema pe cealalta si încearca sa patrunda în
spatiul de 9 m, iar aparatorii se deplaseaza odata cu acestia
(alunecând unul pe lânga celalalt), încercând sa împiedice actiunea
lor;
- acelasi exercitiu, dar aparatorul executa schimbul de
oameni;

4.3. exercitii pentru consolidarea sistemelor de aparare;

4.4. exercitii pentru consolidarea apararii în momente fixe de joc.

2.5. Programarea si periodizarea pregatirii echipei


reprezentative scolare

Prin planificarea antrenamentului se asigura desfasurarea


procesului de antrenament sub forma unui sistem de masuri,
metode si mijloace, menite sa realizeze modificari favorabile în
organism, precum si însusirea si perfectionarea unor deprinderi
tehnico-tactice si educarea calitatilor psihice la sportivi.
Prin planificarea antrenamentului se urmareste ordonarea
tuturor masurilor care sa duca la educarea sportivilor, la ridicarea
maiestriei lor si la îndeplinirea obiectivelor de performanta
propuse. Aceste documente sunt:

♦planul anual;

♦planul de etapa;

♦ciclul saptamânal de antrenament;

♦conspectul.
Forma sub care sunt întocmite nu reprezinta valoarea
metodica intrinseca, ci prin gradul de realizare a continutului
acestor planuri, pentru nevoile reale de antrenament ale echpei
pentru care sunt facute.

Operatiuni metodice facute de antrenor pentru


întocmirea
documentelor de planificare:

a. Fixarea obiectivelor de performanta trebuie sa


tina cont de posibilitatea echipei, de situatia principalilor adversari,
schimbari care pot avea loc în echipa (plecari, veniri, întinerire,
baza materiala, conditii de antrenament, etc.). Aceste obiective
trebuie sa fie mobilizatoare pentru echipa. Obiectivele sunt
ocuparea unui loc superior, de promovare, de câstigare a unor
jocuri importante.

Se stabilesc obiective privind conceptia de joc a echipei, fara


sa se abata de la conceptia Federatiei Române de Handbal.

b. Analiza echipei. Operatiunea metodica foarte


importanta fiindca de la realitatile pe care le prezinta echipa trebuie
sa plecam la fixarea obiectivelor de performanta si de instruire.
Criteriile de întocmire a analizei echipei sunt:
♦efectivul echipei, numeric si valoric analizat pe posturi, ideal ar
fi un lot de 18 jucatori (3 portari, 6 jucatori de semicerc si 6 de 9
metri plus 3 jucatori de perspectiva, pentru partea dreapta (inter-
dreapta) sa avem cel putin cîte un stângaci, iar fiecare post sa fie
acoperit de doi jucatori;

♦starea sanatatii jucatorilor. Pentru reusita adaptarii la efort


acest lucru se face în colaborarea cu medicul;

♦dezvoltarea fizica. Pentru acest obiectiv este necesar sa se faca


masuratori antropometrice (talie, greutate, anvergura,
deschiderea palmei, diametrele biacromial, trohanterian);

♦pregatirea fizica speciala; viteza de executie, reactie,


deplasarea cu procedee tehnice specifice, forta în picioare pentru
jocul de aparare, detenta pentru aruncarea din saritura,
îndemânarea cu mingea, rezistenta în regim de viteza si forta;

♦pregatirea tehnica. Jucatorii vor fi analizati pe baza profilului


tehnico-tactic de baza. Pentru a putea colabora cu coechipierii în
orice situatie de joc;

♦pregatirea tactica. Analiza echipei prin cunostintele de tactica


individuala si colectiva prin conceptia de joc stabilita fata de
anumiti adversari; în functie de potentialul tactic al echipei vor
putea fi stabilite obiectivele si sarcinile reale de antrenament;

♦pregatirea psihologica. Se va analiza comportarea jucatorilor


la jocuri, antrenamente, relatia cu coechipierii în afara vietii
sportive;

c. Fixarea obiectivelor generale de antrenament.

Pe baza analizei echipei si a altor probleme ce trebuie rezolvate


se fixeaza obiectivele generale de pregatire.

În planul de perspectiva de 2-4 ani, obiectivele de antrenament


trebuie sa fie esalonate metodic, în mod progresiv, de la om la om,
gradate rational pentru a putea duce la progres, la cresterea
maiestriei, marirea capacitatii de performanta a echipei.

În planul anual obiectivele de antrenament se scriu mai detaliat


decât în planul de perspectiva.

d. Întocmirea graficului periodizarii antrenamentului.

Operatiunea metodica se face în graficul planului anual care este


determinata de calendarul intern si de cel international. Din acest
grafic rezulta clar perioadele de pregatire, competitionale si de
tranzitie. Acest grafic trebuie sa tina seama de competitiile oficiale:

 Stabilirea obiectivelor intermediare care revin diferitelor


perioade de antrenament. Aceste obiective se stabilesc în
functie de scopul si sarcinile perioadei de antrenament.

 Împartirea perioadelor de antrenament în etape de instruire.


Perioadele de antrenament sunt determinate de calendarul
competitional si el se desfasoara pe o perioada de 6 - 10 - 16
saptamâni, din acest motiv fiind necesar sa fie esalonat pe
mai multe etape mai scurte de instruire, de 2- 4 saptamâni.

 Stabilirea principalelor sarcini de etapa. Fiecare etapa de


instruire are anumite sarcini de rezolvat în functie de locul pe
care îl ocupa în perioada respectiva (de exemplu la
începutul fiecarei perioade pregatitoare, etapa de instruire
are ca sarcina dezvoltarea rezistentei fizice generale si a
revederii procedeelor tehnice, iar la sfârsitul etapelor
pregatitoare, numite etape precompetitionale, se va verifica
potentialul de joc, alcatuirea formatiei de baza, stabilirea unor
cupluri de jucatori.

 Stabilirea normelor de control si a controlului medical. La


începutul perioadei pregatitoare planul de etapa pe 2-4
saptamâni satisface nevoile de pregatire, cu acelasi lucru
putând fi rezolvat la sfârsitul acestei perioade sau în perioada
competitionala. Din acest motiv apare ca necesara alcatuirea
ciclului saptamânal de antrenament.

Acest grafic cuprinde doua rubrici cu caracter organizatoric:

-ziua si data;

-locul si ora.

si trei rubrici de ordin metodic:

-caracterul antrenamentului;

-taria antrenamentului;

-durata antrenamentului;

În cadrul ciclului saptamânal avem sarcini pentru toata echipa


si sarcini de individualizare. Caracterul antrenamentelor (pentru
usurare) poate fi Fi, Te, Ta sau combinat: Fi+Te; Fi+Ta; Te+Ta;
Fi+Te+Ta.

Repartizarea judicioasa a antrenamentelor in ciclul


saptamânal, a lectiilor cu diferite caractere pe factori de
antrenament, dar mai ales combinat, permite antrenorilor atacarea
simultana a factorilor antrenamentului. În functie de etapa de
pregatire, de conditii, se poate lucra separat pe factori de
antrenament (în tabere), iar în perioada când nu este posibil acest
lucru se lucreaza pe factori impreuna.

Taria antrenamentului F.T. depaseste, iar cel T. atinge valorile


solicitarilor jucatorilor din timpul jocurilor grele de mare
raspundere. Antrenamentul moderat este sub greutatea jocului, iar
cel usor este atunci când repetam anumite combinatii tactice.

Durata antrenamentului este un factor important în ciclul


saptamânal, el putând fi exprimat în minute si se refera la
cantitatea de munca depusa de sportiv.
Stabilirea caracterului, a tariei si a duratei antrenamentului se
face tinând seama de principiile fiziologice si pedagogice ale
antrenamentului.

Conspectul de lectie este documentul cel mai operativ al


antrenorului, el fiind obligatoriu pentru toti antrenorii, fiind întocmit
pe baza sarcinilor din ciclul saptamânal de antrenament. El
cuprinde o însusire metodica a mijloacelor, exercitiilor, formatiilor,
a dozarii precum si a indicatiilor metodice.

Portari

- Perioada pregatitoare 1:

Subetapa 1:

1. Dezvoltarea rezistentei generale;

2. Dezvoltarea fortei generale;

3. Însusirea tehnicii de baza;

- Perioada competitionala 1:

Perfectionarea tehnicii de baza;

1. Perfectionarea colaborarii cu apararea;

2. Perfectionarea lansarii contraatacului;

- Perioada pregatitoare 2:

Dezvoltarea rezistentei generale;

1. Dezvoltarea fortei membrelor inferioare;

2. Dezvoltarea vitezei de reactie;

3. Perfectionarea tehnicii de baza;

4. Colaborarea cu aparatorii;
- Perioada competitionala 2:

1. Perfectionarea blocarii aruncarilor de la 9 m;

2. Blocarea aruncarilor de la 6 m;

3. Lansarea contraatacului;

4. Colaborarea cu aparatorii.

Jucatori de 9 m

- Perioada pregatitoare 1:

Subetapa I:

1. Dezvoltarea rezistentei generale;

2. Dezvoltarea fortei generale;

3. Însusirea tehnicii de baza;

Subetapa a 2-a:

1. Perfectionarea vitezei de deplasare;

2. Perfectionarea pozitiilor fundamentale (atac, aparare);

3. Perfectionarea aruncarilor de la 9 m;

4. Blocarea aruncarilor;

- Perioada competitionala 1:

1. Perfectionarea tehnicii de baza;

2. Perfectionarea colaborarii cu jucatorii de la semicerc;

3. Colaborarea în aparare;

4. Perfectionarea deplasarilor;
- Perioada pregatitoare 2:

1. Dezvoltarea rezistentei generale;

2. Dezvoltarea fortei membrelor inferioare;

3. Dezvoltarea agilitatii;

4. Perfectionarea aruncarilor la poarta;

- Perioada competitionala 2:

1. Perfectionarea colaborarii inter-extrema si inter-pivot;

2. Perfectionarea aruncarilor cu sprijin pe sol;

3. Colaborarea în aparare;

Jucatori de semicerc

- Perioada pregatitoare 1:

Subetapa 1:

1. Dezvoltarea rezistentei generale;

2. Dezvoltarea fortei generale;

3. Însusirea tehnicii de baza;

Subetapa a 2-a:

1. Perfectionarea vitezei de deplasare;

2. Perfectionarea aruncarilor la poarta;

3. Prinderea paselor de angajare;

4. Dezvoltarea vitezei de reactie;

- Perioada competionala 1:
1. Perfectionarea tehnicii de baza;

2. Perfectionarea colaborarii în aparare;

3. Perfectionarea contraatacului direct cu un vârf;

- Perioada pregatitoare 2:

1. Dezvoltarea rezistentei generale;

2. Dezvoltarea agilitatii;

3. Dezvoltarea detentei membrelor inferioare;

4. Îmbunatatirea startului rapid pe contraatac;

5. Perfectionarea aruncarilor de la semicerc;

- Perioada competitionala 2:

1. Perfectionarea elementelor tehnice în atac;

2. Perfectionarea deplasarilor;

3. Perfectionarea jocului în circulatie;

4. Perfectionarea aruncarilor la poarta.

CAPITOLUL 3

ORGANIZAREA sI DESFĂsURAREA EXPERIMENTULUI

3.1. Scopul si sarcinile experimentului

Munca de construire a unei echipe de handbal la nivelul scolii


ramâne si trebuie sa fie una dintre problemele de baza ale
activitatii profesorilor de educatie fizica din fiecare scoala,
problema care, ca importanta, va trebui situata la acelasi nivel cu
actiunea didactica desfasurata la lectiile normale de educatie fizica.

În activitatile profesorului de educatie fizica intra si misiunea


de informare despre elevii dotati specific, de depistare a celor mai
indicati pentru jocul de handbal, elemente ce pot constitui acolo
unde este cazul si obiectul unei dirijari spre unitati sportive scolare
de performanta.

De asemenea, profesorul trebuie sa testeze elevii depistati


în scoala, sa-i supuna la un ansamblu de probe, alcatuite pe diferite
criterii, pentru a-i selectiona în echipa scolii pe cei mai indicati.

În urma acestor actiuni, profesorul de educatie fizica trebuie


sa alcatuiasca echipa si sa o pregateasca în vederea participarii la
competitiile sportive prevazute în calendarul sportiv competitional
scolar.

Revenind la criteriile de selectie trebuie amintit faptul ca,


profesorul de educatie fizica - antrenor al echipei reprezentative de
handbal a scolii, trebuie sa-si propuna, sa aplice cele mai indicate
criterii de selectie a jucatorilor (copiilor), sa tina cont de faptul ca
el lucreaza într-o unitate scolara normala (de retea) si nu într-una
de profil (specializata LPS sau CLUB SPORTIV sCOLAR). De aceea
criteriile de selectie pe care si le impune vor fi mai "blânde", dar
vor pastra "amprenta" si caracterul stiintific, iar calitatea pregatirii
va fi asemanatoare cu cea din antrenamentul sportiv.

Scopul lucrarii a fost acela de a cunoaste cât mai profund


aspectele ce tin de pregatirea unei echipe reprezentative de
handbal, la nivelul învatamântului liceal.

Sarcinile de lucru au fost urmatoarele:

1. declansarea unei ample campanii de informare si


documentare pentru întocmirea unei bibliografii care sa contina
profund stiintific tema aleasa.

2. emiterea ipotezelor de lucru;


3. stabilirea unitatii scolare si a esantionului;

4. pregatirea materialelor de lucru:

- cronometru, ruleta;

- tabele centralizatoare;

5. stabilirea probelor de control;

6. testarea initiala a copiilor;

7. parcurgerea programului de pregatire;

8. recoltarea finala a rezultatelor;

9. analiza si interpretarea rezultatelor:

- reprezentarea lor iconografica;

10. formularea concluziilor si a recomandarilor;

11. tehnoredactarea lucrarii;

12. sustinerea lucrarii.

3.2. Desfasurarea experimentului

Studiul a avut loc la Grupul scolar de Industrie Alimentara din


municipiul Galati, care este una din cele mai mari unitati scolare
liceale, având un numar de 24 clase.

Referitor la conditiile în care s-a desfasurat activitatea, baza


sportiva si tehnica materiala a scolii este compusa din:

- în aer liber:

- teren de handbal 50x25m cu porti regulamentare si


asfaltat;

- teren handbal 36x18m, cu porti (asfaltat);


- teren volei (9x18m) si stâlpi (asfaltat);

- sector alergari: 2 culoare, 60m lungime;

- groapa cu nisip pentru sarituri;

- teren baschet;

- în interior

- sala de sport cu dimensiunile de 10x19m, cu


urmatoarele dotari:

- vestiare cu instalatii sanitare;

- magazie materiale;

- birou (vestiar) profesori;

- 8 scari fixe;

- 8 cadre metalice pentru tractiuni;

- 2 panouri de baschet regulamentare;

- instalatie rabatabila pentru jocul de volei;

- 2 porti handbal;

- 2 biciclete ergometrice;

- 16 saltele;

- 14 banci fixe;

- 3 lazi pentru sarituri;

- 2 capre;

- 4 trambuline;
- ca materiale sportive, au mai fost utilizate :

- 20 mingi handbal;

- 10 jaloane;

- 1 cronometru;

- 1 ruleta;

- 10 mingi medicinale (2,5kg);

- 10 mingi oina.

Pentru buna desfasurare a experimentului a fost stabilit un


esantion format din toate cele paisprezece jucatoare. Componenta
lotului (esantionului) a fost urmatoarea:

NR. NUMELE sI DATA CLASA POSTUL ÎN


PRENUMELE NAsTERII ECHIPĂ
CRT
1. IORDACHE IRINA 16.04.1992 XI PORTAR
AVASILOAIE LUCIANA
2. 15.10.1993 X PORTAR
DONOSE GEORGIANA
3. 08.07.1992 X CENTRU
BURUIANĂ ANCA
4. 18.12.1992 XI CENTRU
GHEORGHIŢĂ ALINA
5. 06.09.1992 XI EX. DR.
PANAGATOS GABRIELA
6. 12.03.1992 XI EX. DR.
IFTIMIE MANUELA
7. 19.08.1992 X EX. STG.
COSTEA ALINA
8. 10.05.1992 XI EX.STG.
GHIONEA DANIELA
9. 10.12.1992 X PIVOT
MÂNZĂ FLORENTINA
10. 21.07.1992 XI PIVOT

BERCEA ANA MARIA


11. 16.11.1993 X INTER DR.
NICA LOREDANA
12. 08.06.1991 XI INTER DR.
JIGLĂU IULIANA
13. 23.10.1993 X INTER STG.
MIRON NICOLETA
14. 04.05.1991 XI INTER STG.
Activitatea s-a desfasurat în cursul anului scolar
2007-2008 care a avut urmatoarea structura:

- semestrul I: 17 septembrie 2007 - 1 februarie 2008;

- vacanta de Craciun: 22 decembrie 2007 - 6 ianuarie 2008;

- semestrul al II-lea: 11 februarie 2008 - 13 iunie 2008;

- vacanta de Pasti: 26 aprilie - 4 mai 2008.

Esantionul a fost compus din 14 eleve componente ale


reprezentativei scolare de handbal ce urmau un program, stabilit
de profesorul de educatie fizica si care au fost supuse cercetarii.

Activitatea de pregatire s-a desfasurat într-un program de


doua antrenamente pe saptamâna conform unei planificari
întocmite de profesorul de educatie fizica.

Continutul si mijloacele (sistemele de actionare), necesare


pregatirii reprezentativei scolare au fost stabilite conform
particularitatilor de vârsta si nivelului lor de pregatire, precum si în
conformitate cu jaloanele metodologice prescrise de teoria si
metodica predarii handbalului în învatamânt.

Testarile initiale au avut loc în perioada 20 - 30 octombrie


2007, iar testarile finale între 1 - 15 mai 2008, aceasta pentru a se
putea rezolva si celelalte sarcini stabilite pentru întocmirea
prezentei lucrari.

Cum era si firesc, la începutul anului scolar, elevilor li s-a


efectuat si un control medical de catre cadrele sanitare ale
cabinetului medical al scolii, în urma caruia a fost stabilita starea
de sanatate a fiecaruia dintre ei si, în final, toti elevii au fost
declarati apti pentru efortul din lectiile de educatie fizica si pentru
activitatile extraclasa. În afara de acest control, li s-a cerut sa
aduca de la medicul de familie o adeverinta care sa consemneze
acest fapt.
Tot la debutul anului scolar, elevii au fost instruiti în ceea ce
priveste protectia lor în cadrul practicarii exercitiilor fizice în timpul
lectiilor de educatie fizica si-n afara orelor de clasa - în cadrul altor
activitati sportive în care ei erau implicati direct - în timpul lor
liber, în urma caruia au semnat un proces verbal de luare la
cunostinta a acestor aspecte esentiale ale domeniului nostru de
activitate.

3.3. Metode si tehnici de cercetare

A. Metoda studiului bibliografic

Nici o cercetare, nici cea mai concreta nu se poate dispensa de


documentarea corespunzatoare. O buna informare si documentare se
realizeaza prin fondul de carti si reviste aparute în tara si strainatate.

În acest sens au fost studiate o serie de carti manuale, tratate,


îndrumare, periodice, comunicari, culegeri de lucrari stiintifice care au
tratat sau trateaza tema abordata în cercetare.

B. Metoda observatiei

Cea mai veche metoda proprie stiintei in constituirea de la


atitudinea de observatie pasiva se trece la activizarea constienta (la
activizarea) rationala si organizata a observatiei. Observatia este
definita ca proces al cunoasterii stiintifice constând în contemplarea
metodica si intentionala vizând un anume scop.

Aspectele observatiei sunt urmatoarele :

 felul cum subiectul abordeaza situatia;

 cum stabileste contactul uman cu ceilalti;

 cum reactioneaza la sarcinile propuse;

 felul cum îsi organizeaza actiunile;

 felul cum se exprima prin cuvânt, mimica.

Conditiile observatiei :
 caracterul fundamental teoretic si metodologic;

 scopuri precis formulate;

 sarcini precis delimitate.

Înregistrarea observatiei :

 prin organe de simt, auz;

 prin intermediul sau cu ajutorul aparentelor instrumentelor


adecvate.

C. Metoda testelor

Prin definitie testul este o metoda psihologica de investigatie


constând din una sau mai multe probe identice pentru toate persoanele
examinate. Valoarea testelor ca metoda de investigatie încearca sa fie
un instrument de masurare nu numai de apreciere subiectiva a unui
oarecare parametru accesibil.

Testele sunt utile cu conditia sa respecte anumite reguli induse de


operatiunea de masurare sunt necesare urmatoarele obligatii
fundamentale:

 sa compare o realitate cu alta de aceeasi natura care a fost


luata ca etalon ;

 sa dispuna de o unitate fixa de masura divizibila în mod


uniform;

 sa exprime rezultatele în termeni cantitativi.

Cât priveste fenomenul investigat acesta nu trebuie sa reprezinte


o particularitate individuala ci un model obtinut pe mai multi indivizi.

Masurarea fara a avea un etalon nu prezinta nici un fel de interes,


fiind lipsita de orice semnificatie. Se poate afirma cu certitudine ca
etalonul sau modelul este cu adevarat una dintre cheile succesului în
activitatea de testare dar nu singura.

Locul testelor în sport


Existenta unor corelatii între unele variabile morfologice sau
functionale nu permite decât o estimare relativ exacta a capacitatii de
efort a organismului. Eroarea care se comite este ca specialistul acorda
credit mai mare unui singur test. Acesta nu poate evidentia decât un
singur fenomen si nici acela în totalitatea sa.

Cercetarea multidisciplinara a demonstrat ca organismul uman


pentru a fi mai bine cunoscut trebuia supus unor baterii de teste.
Folosirea testelor în domeniul educatiei fizice si sportului nu poate fi
discutata fara o prealabila clasificare a acestora pentru a putea astfel
orienta specialistul asupra tuturor profiluri pe care testarea le poate
aborda