Fenomenul stresului este unul dintre cele mai frecvente

în activitatea sportivă ca, de altfel, în toate activităţile

performanţiale. 
Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye in anul
1950 (engl. stress) şi se referă la o serie de substantive
apropiate ca înţeles, dar nu sinonime: apasare, efort,
presiune, tensiune, solicitare, constrângere, încordare
nervoasă.
Reacţia la stres este funcţie de mulţimea intrărilor (stimuli)
şi organizarea psihică a individului. Stresul este privit, în
această perspectivă ca un dezechilibru cu profunde ecouri
în plan subiectiv, între solicitări şi autoevaluarea
capacităţilor proprii. Astfel, analiza fenomenului stres
implică şi cercetarea factorilor stresanţi, şi caracteristicile
organizării psihice, precum şi a răspunsurilor de tip
neurofiziologic şi psihic ale organismului la stresori.
Factorii de stres:

• Stresorii reprezintă totalitatea
evenimentelor, situaţiilor externe sau interne
pe care subiectul le trăieşte ca fiind
neplăcute, agresive, traumatizante, suficient
de intense sau frecvente, pentru a determina
din partea subiectului reacţii adaptative .
• Stres psihofiziologic:
• afectează întregul organism;
• Stres psihic:
• acţiunea agenţilor stresanţi se adresează sferei emoţionale a psihicului,
producând modificări la acest nivel (complexe de inferioritate,
insatisfacţia legată de anumite trebuinţe biologice etc);
• Stres psihosocial:
• apare ca urmare a relaţionării psihosociale şi necesităţii integrării în
grup (conflicte familiale, conflicte sociale, etc);
• Stres organizaţional:
• apare ca urmare a integrării socio-profesionale în organizaţii sociale şi este
generat de o multitudine de factori, precum:
1.un mediu profesional foarte exigent; fixarea unor standarde mult prea
ridicate; suprasolicitarea;
2.un mediu profesional nesolicitant, care nu favorizează dezvoltarea;
subsolicitare;
3.orarul de muncă,
4.deplasările,
5.lipsa birorurilor specializate, lipsa intimităţii,
6.birocraţia excesivă,
7.conflictele de rol,
8.ambiguitatea rolurilor,
• Stres cultural:
• dat de conflictul dintre propria personalitate şi normele, valorile
obiceiurile şi tradiţiile socio-culturale ale grupurilor în care subiectul
este integrat; produs de conflictele şi tensiunile emoţionale;
• Stres de masă:
• produs în urma unor catastrofe precum: cutremure, razboaie etc..
Factorii stresanţi în antrenament   –  
exemple:
Monotonia Antrenamente lipsite de variaţie, un număr foarte mare
de repetări pentru fiecare exerciţiu;

Conţinutul, durata, intensitatea antrenamentelor nu

Montajul subiectiv pentru corespund cerinţelor şi particularităţilor individuale ale
procesul de antrenament sportivilor, sunt neraţionale şi provoacă ”protestul”
sportivilor.

Conţinutul Elemente insuficient de concrete, prea rapide, prea

antrenamentelor diferite, greu de executat;
 Lipsa de precizie a
obiectivelor Conţinutul antrenamentelor nu corespunde cu scopul;
antrnamentului

Relaţii negative în cadrul echipei; relaţii proaste

Condiţii psiho-sociale
antrenor-sportiv;

Timpul ales pentru antrenament este nepotrivit;

Condiţii organizatorice insuficient timp de odihnă;

Factori extrasportivi Învăţătura, profesia, familia.

Diferenţele dintre antrenament şi concurs pot fi
factori generatori de stres şi de destabilizare a
sportivului:
ANTRENAMENT CONCURS

efort de durată în extensie; efort scurt, intens, complex;

suprasolicitare prin acumulare (fizic); eveniment rar, nerepetabil;

suprasolicitare psihică prin lipsa de stimulare; autonomie deplină, activism, iniţiativă;

efort psihic pentru angajare   în antrenament; efort psihic major se realizează în final în condiţii de
risc

pasivitate în raport cu pregătirea proprie.

Declanşare voluntară; Declanşare spontană;

Susţinere voluntară. Susţinere voluntară sau spontană.

• ”Pentru a obţine performanţă,
sportivul intră într-un proces de
antrenament care este caracterizat de
acţiuni de rutină, monotone, fără
miză socială şi desfăşurate în condiţii
de mediu stabile, cu personaje
cunoscute şi cu scheme funcţionale
ştiute. Aceste condiţii de antrenament
“solicită” implicit, dezvoltă spontan,
calităţi care sunt inoperante în raport
cu scopul propus, care este concursul
ca eveniment social, cu implicaţii
sociale şi financiare considerabile.
• evenimentele stresante, în opinia acestor autori fac parte, de
obicei, din una sau mai multe din următoarele categorii:
• evenimente traumatice ce depăşesc limitele obişnuite ale experienţei
umane;
• evenimente necontrolabile;
• evenimente impredictibile;
• evenimente care constituie o provocare pentru limitele capacităţilor
subiectului respectiv;
• conflicte interne.
• AMENINTAREA – reprezintă, de asemenea, o
sursă de stres. Este definită ca o trăire
anticipativă a unui pericol potenţial care poate
afecta individul, atât pe plan fizic cât şi social
(de pildă pierderea locului de muncă, pierdere
de statut, de prestigiu social, pierderi
financiare). Uneori anticiparea unei situaţii
ameninţătoare este mai stresantă decât situaţia
însăşi.
• Nivelul de control pe care subiectul îl detine
asupra evenimentelor, factorilor, situatiilor
stresante si în special sentimentul de control pe
care acesta il are în legătură cu acestea, este în
relatie invers proportională cu nivelul stresului.
• ANXIETATEA – există o legătură strânsă
între stres şi anxietate, care se combină într-
un cerc vicios (în care pot fi şi cauză şi
efect). De cele mai multe ori anxietatea
alimentează şi amplifică stresul. Ea afectează
global organismul, manifestându-se la nivel
somatic, psihic şi comportamental.
• Ca si stresul, anxietatea nu este
intotdeauna nocivă: pe durate scurte de
timp şi cu intensităţi moderate ea poate
duce la cresterea potenţialului adaptativ şi
la creşterea eficienţei activităţii. Intensităţi
ridicate şi durate indelungate fac anxietatea
un fenomen foarte nociv pentru om.
• FRUSTRAREA – starea de
frustrare este generată de privarea
persoanei de o satisfacţie pe care ar
fi fost îndreptăţită să o obţină.
Termenul a fost introdus de Freud,
pentru a denumi stările induse
subiectului ca urmare a privaţiunii
generată de nerealizarea libidourilor
sale.
• Ipoteza frustrare-
agresivitate enunţă că frustrarea
(ca blocare a efortului orientat spre
scop) produce o pulsiune agresivă,
pulsiune care declanşează conduite
agresive.
• AGRESIVITATEA – comportamentele agresive sunt  comportamente
distructive, brutale, violent, adesea neeficiente care, de cele mai multe
ori sunt îndreptate spre alte obiecte sau persoane, dar, pot fi orientate
şi asupra propriei persoane (autoagresivitate). Agresivul acţionează
punând pe primul plan propriile obiective, nevoi si interese în
detrimentul celorlalte persoane, transmitând mesaje de genul ”Punctul
tau de vedere nu contează, nevoile şi interesele tale; nu mă interesează
ceea ce vrei şi simţi; nu trebuie să ţin cont de tine. Mă interesează
doar realizarea obiectivelor mele”
• APATIA SI TENDINTELE
DEPRESIVE – în
general, apatia şi tendinţele depresive apar
atunci când comportamentul activ–combativ
(adecvat) sau agresiv (neadecvat) nu a putut
rezolva situaţia stresantă şi reechilibra
subiectul. Ca urmare, subiectul începe să
creadă că este incapabil să mai poată lupta
cu factorii stresanţi, diminuându-şi, ca
urmare, răspunsurile. El începe să fie
dominat de pasivitate, indiferenţă faţă de
activităţi care înainte îi făceau plăcere,
aceasta în paralel cu diminuarea drastică a
intereselor (atât ca număr cât şi ca
intensitate). 
• Raportul STRES – PERFORMANTA:
• Se poate aprecia că organismul sportivului este solicitat până la limita
capacităţii sale maxime, cu perturbarea semnificativă a constantelor
homeostatice pentru anumite durate de timp. Acest organism
beneficiază însă de mecanisme de reglare foarte eficiente , mecanisme
ce intervin prompt, de aceea sportivii de mare performanţă pot să
trăiască stări superioare ale conştiinţei, fiindcă au capacitatea de a
depăşi pragul de efort.
Agresivitatea
amenintarea   
stres bun 
diferente intre antrenament
si concurs stres cultural 
  stres de masa 
factori de stres stres organizational 
in antrenament 
stres psihic
 frustrarea 
stres psihofiziologic 
psihologie 
stres psihosocial 
raportul stres-performanta 
stres si performanta 
 
 Se consideră „stres bun” nivelul
stresului care determină creşterea
performanţei şi „stres rău” intensităţi
ale stresului pentru nivelul optim, care
determină scăderea performanţei !