Coordonatori Workshop:

Psiholog principal/Prof.univ.dr. Mihaela Rus

Psiholog principal/Lect.univ.dr. Mihaela Sandu
 Profesia de cadru didactic (educator, învățător, profesor) este
complexă şi nobilă prin misiunea pe care o are de îndeplinit:
formarea unei personalităţi autonome integrabile social, cu capacităţi de
gândire critică şi creativă, cu un profil moral autentic şi cu o înaltă
profesionalitate.
Iată ce consideră unii autori din domeniu, în legătură cu această profesie:
„ ... Meseria de profesor este o mare şi frumoasă profesiune, care nu seamănă
cu nici o alta, o meserie care nu se părăseşte seara odată cu hainele de lucru. O
meserie aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi liberă, o meserie în care
mediocritatea nu este permisă, unde pregătirea excepţională este abia
satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi înviorează, care dispersează şi
exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care dragostea
este sterilă fără forţă spirituală, o meserie când apăsătoare, când împlacabilă,
ingrată şi plină de farmec.” (Salade D., Educaţie şi personalitate, 1995, p.135).
 În ciuda aspectelor metaforice prezentate, meseria de cadru didactic
rămâne o profesie cu un grad ridicat de stres.
Stresul este o problemă socială majoră şi în creştere.
Majoritatea cadrelor didactice consideră la un moment dat că
serviciul îi solicită mai mult decât pot suporta şi pentru unii aceasta poate
deveni o problemă cronică.
Presiunea de a avea atât de mulţi elevi prin preajmă, atât de multe
de „scos la capăt” pe parcursul unui an şi rutina implacabilă a lecţiilor,
reprezintă un şoc, din care, de obicei, cadrele didactice tineri nu-şi mai
pot reveni.
Multe cadre didactice declară că disciplina reprezintă o sursă
majoră de stres, ceea ce nu este surprinzător, din moment ce sentimentul
că situaţia a scăpat de sub control este foarte frustrant şi poate provoca
anxietate.
 În plus, brusca schimbare în educaţie le face pe multe cadre didactice, care
iniţial nu aveau probleme, să simtă că nu au nici timpul şi nici rezistenţa
necesare pentru a face faţă atâtor cereri.

Câteodată, stresul nu vine neapărat de la evenimentul sau stresul

exterior ci de la interpretarea pe care noi i-o dăm şi care ne face să ne
simţim sub presiune.
Stresul poate fi, în parte, controlat, antrenându-ne să facem asta.
 Ce este STRESUL?????
Pornind de la conceptul de stres, menționăm că termenul aparține lui
Hans Hugo Bruno Seyle  care consideră că stresul se leagă de sindromul de
adaptare reacția la stres  pe care individul îl realizează în urma agresiunilor
mediului. 
Hans Seyle definește stresul ca ansamblu de reacții al organismului
uman față de acțiunea externă a unor agenți cauzali (fizici, chimici, biologici și
psihici) constând în modificări morfo-funcționale, cel mai adesea endocrine.
În cazul în care agentul stresor are o acțiune de durată vorbim de
sindromul general de adaptare care presupune o evoluție stadială.
„Dezechilibrul biologic, psihic şi comportamental dintre cerinţele
(provocările) mediului fizic, ambiental sau social, şi resursele – reale sau
percepute ca atare – ale omului, de a face faţă (prin ajustare sau adaptare)
acestor cerinţe şi situaţii conflictuale” (Derevenco, 1998).
 Stresul este un fenomen psihosocial complex ce decurge din
confruntarea persoanei cu cerinte, sarcini, situatii, care sunt percepute
ca fiind dificile, dureroase sau de mare importanta pentru persoana
respectiva (Baban, 1998).

Stresul este definit ca fiind “o relatie particulară între persoană și

mediu, în care persoana evaluează mediul ca impunând solicitări care
exced resursele proprii și amenință starea sa de bine, evaluare ce
determina declanșarea unor procese de coping, respectiv răspunsuri
cognitive, afective și comportamentale la feedback-urile primite”
(Lazarus si Folkman, 1984, p. 19).
 Stresul apare ca efect al epuizării mecanismelor de adaptare ale
individului la cerinţele mediului profesional sau, atunci când
cerinţele activităţii profesionale sunt mai mari decât posibilitatea
individului de a le îndeplini sau de a le controla.

Altfel spus apare o nepotrivire între individ şi activitatea sa.

 Stresul apare in orice situaţie în care starea de echilibru sau
integritatea fizică şi/sau psihică a organismului este solicitată de
factori interni şi externi faţă de care omul nu are soluţii tip pentru a reduce
sau elimina agresivitatea lor.
Se poate afirma că stresul este rezultatul interacţiunii a doua
componente: sursa de stres şi starea organismului.
Sursa de stres se defineşte prin totalitatea factorilor sau
stimulatorilor care provoaca o solicitare afectiva puternica asupra
organismului.
Starea organismului se defineşte prin totalitatea reacţiilor
emoţionale vizibile – comportament, limbaj, mişcări, precum şi prin
modificarea diferitelor constante fiziologice sau psihologice – tensiune
arterială, puls glicemie sau apatie, agresivitate, pierderea încrederii de sine
etc.
 VARIABILELE CARE INFLUENŢEAZĂ STRESUL

I. Variabile individuale

determină starea sănătăţii şi filtrează

efectele psihologice ale diferitelor
situaţii iar experienţele stresante şi
personalitate
modul cum oamenii se comportă în
aceste situaţii au un important rol
explicativ (Bolger, Zuckerman, 1995).
 
 II. Variabile organizaţionale

I. Rolul îndeplinit în organizaţie

persoana este nevoită să realizeze anumite activităţi

Subîncăracare care sunt cu mult sub calificarea ei
a rolului
- este acea stare a activităţii unui angajat în
Supraîncărcarea organizaţie în care acesta are sentimentul subiectiv
rolului că este în mod sistematic depăşit de volumul muncii
(cantitativ) sau de resposabilităţile acesteia
(calitativ)
 - Este determinată de insuficienţa informatiilor,
clare şi oportune, necesare pentru îndeplinirea
corectă a sarcinilor de serviciu.
Ambiguitatea
rolului - Persoana aflată în această situaţie se confruntă cu
necunoaşterea exactă a obiectivelor, a
performanţelor solicitate, a criteriilor de evaluare
etc.
 apare atunci când o persoana, care ocupa un anumit post,
este supusa unor solicitări contradictorii sau chiar
inacceptabile. De cele mai multe ori, persoana în cauză se
Conflictul află între conducător şi proprii colegi de muncă, fapt ce
de rol conduce la apariţia unor situaţii conflictuale sub diverse
forme.
atât conflictul de rol, ambiguitatea de rol sau supraîncărcarea rolului pot
afecta angajaţii prin producerea stresului ocupaţional.
Expunerea prelungită la stresori creşte cerinţele asupra resurselor cognitive
ale angajaţilor:

- aceştia trebuie să exercite un efort mai mare pentru a gestiona stresorii şi

alocă în consecinţă mai puţine resurse cognitive pentru a realiza sarcinile
care li se cuvin de fapt.
 Atunci când membrii unei organizaţii NU CUNOSC propriile
responsabilităţi, ceea ce se aşteaptă de la ei şi gradul în care pot manifesta
autoritate asupra unor proceduri, resurse sau obiective,

acest lucru se va observa imediat în unele

comportamente disfuncţionale:

angajaţii vor ezita să acţioneze

sau
atunci când vor acţiona totuşi,
vor manifesta, datorită incertitudinii rezultatelor acţiunilor lor, nivele de
stres ocupaţional mărite.
 În cazul oamenilor asupra cărora stresul are acţiuni nocive, au fost
evidenţiate cinci categorii de efecte cu potenţial negativ:

efecte subiective: anxietate, agresivitate, apatie, plictiseala, depresie,

oboseala, indispozitie, scaderea dramatică a încrederii şi stimei de sine,
nervozitate, sentiment de singurătate;
efecte comportamentale: predispozitie spre accidente, alcoolism, abuz de
cafea, izbucniri emoţionale, tendinţa de a fuma şi/sau de a mânca excesiv,
comportament impulsiv, râs nervos;
efecte cognitive: scăderea abilităţii de a adopta decizii raţionale,
concentrare slabă, scăderea atenţiei, hipersensibilitate la critică,
blocaje mentale;
efecte fiziologice: creşterea glicemiei, a pulsului, a tensiunii
arteriale, uscăciunea gurii, transpiraţii reci, dilatarea pupilelor, valuri
de căldura şi de frig;
efecte organizaţionale: absenteism, demisii, productivitate mică,
izolare, insatisfacţie în muncă, reducerea responsabilităţii şi loialităţii
faţă de organizaţie.
 EuTipuri
stresul edestestres
produs de fa
benefică asu ctorii de stre
•În funcţie de natura agentului stresor, pra ostresul
rganismpoate s care au acţ
fi
ului şi nu ge psihic, fizic,iune
nerează reac
chimic şi biologic. Este stresul nocive. ţii
folositor, de
•În funcţie de numărulperpersoanelor
formanţa şi c afectate, nivel mstresul
oderat, capoate fi
o n tribuie la acc r e f a c i l i t ează
individual sau colectiv. S e di fe renţiază de di e n tuarea achizi
- natura agen s t r e ss prin: ţiilor.
•În funcţie de acţiunea asupra organismului,
ţilor stresori stresul se clasifică în 2
(eustress – s
ambianţei, tr timuli plăcu
categorii: eustres şi distres. ăirile plăcute ţ i ai
- consecinţel ale individul
e acţiunii ag ui);
Distresul
multe ori sun este produs e de
nţilor stresor stres care
factorii de
t plăcute. i care de cel
acţionează în sens negativ, supunând organismul e m ai
la suprasolicitare şi generând efecte negative
asupra acestuia. Este stresul intens şi prelungit
care, depăşind nivelul de adaptare, duce la
scăderea performanţei. Se poate concretiza în
diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în
apariţia bolilor.
Tipuri de stres
(după, Dobranici, Letiţia – Sănătate mintală, 2008, p. 40)
 Sursele de stres ale cadrelor didactice:

- Dificultăţi de predare datorită curriculumului prea încărcat;

- Dificultăţi în gestionarea timpului;
- Politici educaţionale şi regulamente fluctuante;
- Neîmplinirea expectantelor profesionale;
- Numărul de elevi în clasă;
- Indisciplina unor elevi;
- Evaluarea elevilor;
- Climatul şcolar;
- Relaţiile cu părinţii unor elevi;
- Restricţii financiare privind resursele materiale ale şcolii;
- Conducerea autocrată a şcolii;
- Violenţa verbală a unor elevi;
- Violenţa materială a unor elevi;
- Violenţa fizică a unor elevi.
 TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT

ansamblul reactiilor adaptative, obiectiv-

observabile, pe care un organism prevazut cu sistem
nervos le executa ca raspuns la stimulii din
ambianta (Tilquin)
Comportamentul expresia exterioara a raporturilor dintre individ si
mediu, a echilibrului pe care individul îl realizeaza
în procesul dinamic de integrare în viata sociala si
care este obiectivat, de regulă într-un sistem de fapte
sau de actiuni supuse unei aprecieri morale
 Tulburarile de comportament sau modificarile de comportament sunt
forme de dezechilibru psihic, ce implica tulburari în sfera emotional- volitiva
ca urmare a factorilor cu impact nociv asupra organismului.
Un comportament este problematic atunci când nu ne este benefic nouă sau
când cei din jur ne tot atenționează asupra lui.
Important de reținut este faptul că implicarea personală și
comportamentele nu sunt determinate direct de stimulii exteriori și de
împrejurări și contexte, CI DE modul în care individul le interpretează. (de
cognițiile raționale sau iraționale dezvoltate sau accesate!)
modalitatea noastră de a acționa poate aduce consecințe pozitive
sau negative pe termen scurt sau lung.
Pentru a nu menține pe termen lung un comportament disfuncțional
(problematic), este indicat să observăm NU contexul care generează
situația CI modul în care noi privim, gândim și reacționăm emoțional la
contextul dat.
 idei
STRES iraţionale

Ce sunt ideile
iraţionale?

• Credinţe despre viaţă care ne împiedică să ne dezvoltăm din punct de vedere emoţional.
• Etichete pe care le avem în minte despre modul în care credem că ar trebui să fie viaţa pentru noi sau
pentru alţii.
• Opinii şi valori nefondate în care credem şi care nu se află în armonie cu realitatea din jurul nostru.
• Seturi negative de răspunsuri automate pe care le trimitem atunci când ne confruntăm cu situaţii stresante.
• Modalităţi stereotipe de soluţionare a problemelor pe care le utilizăm pentru a face faţă presiunilor vieţii.
• Idei, credinţe, sentimente, valori, opinii, prejudecăţi cu care am fost crescuţi şi pe care ne-am obişnuit atât
de mult să le utilizăm când avem diferite probleme, încât nu mai realizăm că acestea sunt neproductive sau
chiar contraproductive.
• Modalităţi contraproductive de gândire care oferă confort şi siguranţă pe termen scurt, dar nu rezolvă
problemele pe termen lung.
• Modalităţi negative sau pesimiste de a percepe experienţele neplăcute ale vieţii precum pierderea,
conflictul, asumarea riscurilor, respingerea, acceptarea schimbărilor.
 Idei Iraţionale Idei Raţionale

TREBUIE SĂ FACI TOTUL NU POT FACE ÎNTOTDEAUNA

PERFECT LUCRURILE PERFECT

TREBUIE SĂ LE FACI PE PLAC NU SE POATE SĂ LE FACI PE PLAC

CELORLALŢI TUTUROR

TREBUIE SĂ TE STRĂDUIEŞTI ŞI EFORTUL DEPUS NU GARANTEAZĂ

MAI MULT REUŞITA

TREBUIE SĂ NU ARĂŢI NIMIC DIN EXPRIMAREA EMOŢIILOR ESTE

CEEA CE SIMŢI NORMALĂ

TREBUIE SĂ TE GRĂBEŞTI DACĂ VĂ GRĂBIŢI ŞI VIAŢA VA

PERMANENT TRECE MAI REPEDE
 Bernard şi Joyce (1984) au trecut în revistă cogniţiile iraţionale majore ale
cadrelor didactice ce contribuie la stresul didactic:
COGNIȚII COGNIȚII
IRAȚIONALE RAȚIONALE

Trebuie să primesc în mod

constant aprobarea studenţilor,
cadrelor didactice, administraţiei,
părinţilor.

Evenimentele din clasă trebuie să

se desfăşoare exact aşa cum doresc
eu să se desfăşoare.
Elevii nu trebuie să fie frustraţi.

Oamenii care nu se comportă

corect trebuie să primească o
pedeapsă severă

Cei care nu se descurcă bine la

şcoală nu sunt valoroşi.

Elevii cu un istoric de probleme

comportamentale şi de învăţare
vor avea întotdeauna probleme.
Elevii sau alte cadre didactice
mă pot face să mă simt prost.

Trebuie să am control total

asupra clasei tot timpul.

Trebuie să găsesc soluţia perfectă

pentru toate problemele.

Trebuie să fiu un cadru didactic

perfect şi să nu fac niciodată
greşeli.
Wilde (1996) afirmă că iraţionalitatea cadrelor didactice se focalizează pe:
- evaluarea globală a propriei persoane („Sunt groaznic”),
-cerinţele absolutiste („Copiii trebuie să fie diferiţi, mai ascultători”)
- cerințele catastrofare („Lucrurile sunt groaznice”).
- controlul total asupra clasei la care predau, altfel nu sunt cadre didactice
bune.
- unii asociază valoarea lor ca şi persoană cu performanţa lor ca şi cadru
didactic, ceea ce îi va conduce şi mai mult către distres emoţional: „Trebuie
să fiu perfect tot timpul”, „Dacă eşuez ca şi profesor, eşuez în viaţă”,
„Trebuie să am respectul elevilor”, „Dacă lucrurile nu merg bine este vina
mea şi asta arată cât de lipsit de valoare sunt”, „Dacă directorul ar şti ce se
întâmplă în clasă, aş fi concediat”.
 Cadrele didactice care au tendinţa de a se înfuria şi a fi ostile sunt acele
cadre didactice care manifestă cerinţe absolutiste faţă de elevi:

- „Elevii nu au nici un drept să se comporte aşa”,

- „Elevii ar trebui să fie mai respectuoşi”,
- „Nu ar trebui să fiu provocat”,
- „Elevii care se comportă inadecvat sunt răi”.
Dificultăţile legate de anxietatea cadrelor didactice sunt determinate de
perspectiva catastrofală pe care o au cadrele didactice asupra evenimentelor:
- „Felul în care se comportă elevii este îngrozitor”,
-„Este foarte greu să fac asta”,
- „Este groaznic atunci când elevii nu vor să facă ceea ce le spun”,
-„Felul în care ne tratează dirctorul este oribil”,
-„Nu suport elevii aceştia”.
 COMPORTAMENT ȘI COPING
Comportamentul este modalitatea noastră de a acționa și de a reacționa în
anumite împrejurări sau situații.
Comportamentele noastre apar și se mențin datorită consecințelor
pozitive sau negative care le preced și privesc acele consecințe imediate sau
viitoare.
Propriile noastre mecanisme de coping (pot fi pozitive sau negative)
legate de anumite contexte, pot genera un anumit tip de comportament și pot
influența contextul social în care ne aflăm.

O persoană, poate să se confrunte fie direct sau activ cu cauzele situației

stresante, fie să le evite, să evadeze sau să se retragă din fața situației stresante,
generând asftel un anumit tip de comportament.
Un alt comportament des întâlnit este cel de evitare a contextului, persoana
angajându-se în alte activități pentru a nu se mai ocupa de problemă.

-Se retrage și lasă lucrurile să se rezolve de la sine vorbim de

persoanele care refuză confruntarea, care acceptă orice alt rezultat, doar să nu
fie implicate

este o fugă de responsabilitate dar și un conflict interior apărut sub stres.

Managementul stresului se referă la ameliorarea stresului și în special a
stresului cronic, cu scopul îmbunătățirii funcționării zilnice.

Managementul stresului a fost dezvoltat pornind de la premiza că stresul nu

este un răspuns direct la agentul stresor, ci mai degrabă la resursele și
abilitățile persoanei de a media răspunsul la agentul stresor.
 Manifestările comportamentale opozante

Iată care sunt criteriile de diagnostic pentru tulburarea de

comportament de tip opoziţionist în manualul de diagnostic DSM IV:
 Tehnici de modificare comportamentală

- o nouă perspectivă educativ-formativă a relației cu elevul în sensul

dezvoltării unei abordări comprehensive a comportamentelor
problematice manifeste în mediul școlar și să construiască noi modalități
de intervenție care să faciliteze munca cu elevul.
 Comportamentul uman este rezultatul unei nevoi, dorințe, convingeri.
Comportamentul se referă la acțiunile pe care le realizează un organism
sau sistem, de obicei, în raport cu mediul său.
Este orice tip de activitate manifestă a unui organism ca răspuns la
diverși stimuli, fie ei de natură exterioară sau interioară.

Operaționalizarea comportamentului

Când dorim să identificăm cu corectitudine un anumit comportament,

trebuie să căutăm dincolo de denumirea sa generală și să îl descompunem în
elemente specifice, măsurabile, identificabile.
Acest lucru poartă denumirea de operaționalizare a comportamentului.
 Pentru a defini operațional un comportament țintă, trebuie să privim mai
departe de manifestarea sa generală, să facem trecerea de la etichetarea globală
a acestuia la o definire specifică și completă a comportamentului vizat.

Ex: când vorbim despre comportamentul agresiv al unui elev facem

referire la eticheta sa lingvistică, generală (comportament agresiv), ne gândim
la conceptul general de percepție al agresivității.
Pentru a putea încadra corect comportamentul copilului și pentru a induce
schimbarea, trebuie ca acest comportament general să fie operaționalizat.
Astfel, operaționalizăm comportamental conceptul de agresivitate
prin următoarele componente:
- elevul își înjură des colegii;
- elevul își înfruntă profesorul;
- își lovește des colegii de clasă;
- a adus prejudicii materiale clasei: a rupt un scaun, a spart geamul, trântește
cu furie ușa;
- ironizează și își bate joc de colegi;
- răspunde violent la provocări.
-
 Caracteristici măsurabile și observabile sunt: frecvența, durata,
intensitatea, latența.

1. Frecvența unui comportament

Vorbim despre frecvența unui comportament raportând numărul de
apariții și manifestare a acestuia la o anumită unitate de timp.
Este vorba despre caracterul repetitiv al acestui comportament într-un
anumit interval de timp.
Unitatea de timp aleasă pentru măsurarea frecvenţei unui comportament
poate varia.

2. Durata unui comportament

Vorbim despre durata unui comportament având în vedere intervalul de
timp cuprins între momentul apariției sale, când acesta se iniţiază şi cel al
încetării acestuia.
3. Intensitatea unui comportament
Vorbim despre intensitatea unui comportament referindu-ne la puterea,
forța cu care el se manifestă.
Această dimensiune este mai greu de măsurat decât durata si frecvența
și necesită instrumente sau scale speciale de măsurare.
Cea mai frecvent utilizată metodă este scala de evaluare, în care
intensitatea e exprimată printr-o cotă a acestei scale.
4. Latența unui comportament
Este reprezentată de timpul scurs între apariţia unui stimul, situaţii sau
context şi apariţia comportamentului.
Latenţa măsoară cât timp îi ia unei persoane să iniţieze un anumit
comportament ca și răspuns la un stimul.
Cu ajutorul dimensiunilor descrise putem să concepem o grilă de
observație sistematică a unui tip de comportament pentru că oferă date exacte
despre observarea acestuia, formularea unei probleme validarea unei ipoteze;
 EXERCIȚIU PRACTIC

Reflectați la …

1.Două tipuri de comportament inadecvat manifestat de elevii din clasa

d-voastră, precizați descriptorii observabili ai acestor comportamente și
specificați care credeți că este impactul acestora asupra clasei.

2. Credeți că grila de observație a dimensiunilor măsurabile ale

comportamentului este un instrument util în încadrarea cu obiectivitate a
unui comportament problemă?

3. Alte instrumente utile pentru circumscrierea cu exactitate a unui tip de

comportament.
 Comportamentul problemă-analiză și semnificații

Comportamentul problematic reprezintă orice tip de manifestare care

poate afecta într-un fel sau altul funcționarea optimă a persoanei cu ea însăși
sau poate prejudicia interacțiunile cu ceilalți.
Comportamentele problematice în contextul educativ preşcolar sau
şcolar afectează relația copilului cu profesorul, are impact major asupra
conduitei și performanței școlare, aduce mari dezavantaje în relația cu familia
şi cu ceilalți colegi.
Cauzele care pot genera manifestarea unui comportament problematic
care să interfereze cu activitatea de învățare sunt numeroase și de multe ori
greu de decelat, de aceea este esențial ca și comportamentul pe care profesorul
îl percepe ca problematic să fie operaționalizat și observat printr-o grilă de
observație sistemică pentru a-l putea încadra corect și fără ambiguitate.
 Climatul familial

Familia este cel mai important factor care contribuie la formarea felului
de a fi a unui copil, încă din primii lui ani de viață.
Familia oferă copilului un întreg repertoriu de relații interpersonale și
de modele comportamentale necesare dezvoltării personalității acestuia.
O familie disfuncțională, cu mari deficiențe în planul comunicării,
grefată de violență domestică, abuzuri sau, dimpotrivă, o atmosferă rece,
nepăsătoare, un climat neprietenos, dezinteresat, poate conduce la dezvoltarea
unor comportamente deviante sau problematice.
Copilul nu poate verbaliza tristeţea, nemulţumirile acumulate, tensiunile
sale şi atunci dezvoltă diferite atitudini şi conduite care sunt considerate de
profesori ca fiind problematice.
 Situația socio-economică

Dificultățile de ordin material, o situație economico-financiară

precară, pot determina la minori anumite probleme comportamentale
deoarece nevoile de bază ale acestora nu sunt satisfăcute, iar pragul de
toleranță la frustrare la vârste mici este scăzut.
Pe acest fond al insuficienţei materiale şi financiare se dezvoltă
complexele, creşte revolta interioară care îmbracă ulterior forme de
comportamente problematice sau la vârsta adolescentină pot dezvolta
comportamente cu potenţial delictogen.
 Modele comportamentale incongruente şi instrucţiuni
comportamentale deficitar formulate

Copilul învaţă şi dezvoltă modele de comportament observându-i pe

ceilalţi din contextul său de viaţă.
Multe din comportamentele sociale şi emoţionale ale copilului se
deprind în urma imitării sau modelării, şi, din păcate, părinţii sau adulţii în
general nu verbalizează sau explică ce a determinat manifestarea unui anumit
tip de comportament, iar copilul le va internaliza în mod implicit şi le va
repeta, chiar dacă nu sunt înţelese sau sunt interpretate în mod eronat.
Totodată, regulile, instrucţiunile formulate vag, imprecis, cu un grad de
dificultate ridicat faţă de capacitatea cognitivă, socială şi emoţională a
copilului, modul în care sunt comunicate copilului şi momentul în care îi sunt
comunicate, pot conduce la dezvoltarea unor comportamente problematice.
 Aplicație:

1. Specificați și descrieți alte cauze care pot genera un comportament

problematic la școală.
2. Identificați un comportament-problemă specific din clasa d-voastră și
analizați două modalități didactice de soluționare a comportamentului-
problemă identificat.

Reflectați la …
• Care sunt cele mai frecvente comportamente problematice întâlnite la orele
d-voastră și în ce mod vă afectează acestea desfășurarea în condiții optime a
procesului de predare.
• Rolul d-voastră ca și cadru didactic în gestionarea unei situații
problematice. Care credeți că sunt resursele d-voastră interioare și limitele
într-o astfel de situație?
 Tehnici de modificare comportamentală –
prezentare si aplicabilitate
Pentru a induce schimbare la comportamentul țintă avem:
A. Metode de creștere a frecvenței unui comportament;
B. Metode de scădere a frecvenței unui comportament.

A. Metode de creștere a frecvenței unui comportament

Întărirea pozitivă: se aplică atunci când dorim să menținem sau să
intensificăm un comportament vizat prin prezentarea unei stimulări.
Această stimulare se acordă imediat după efectuarea comportamentului
deoarece se dorește creșterea repetitivității acelui comportament.
Se merge pe principiul că dacă acel comportament este realizat de mai
multe ori se va primi o stimulare care îi face plăcere subiectului care îl
manifestă.
Ex: Dacă învăț poezia la română mă uit la desenele mele preferate.
Întărirea negativă: comportamentul este executat pentru eliminarea sau
reducerea unui stimul aversiv sau a unei situații care produce disconfort.
Nu trebuie confundată cu pedeapsa, care scade frecvenţa unui
comportament indezirabil, în timp ce întărirea negativă crește frecvența unui
comportament .
Principiul care este activat este că, dacă subiectul continuă să manifeste
acel comportament, va scăpa de stimulul neplăcut.
Cele mai comune comportamente pe care acest tip de întărire le dezvoltă
sunt evitarea și evaziunea (Micela).
Ex: Elevul căruia îi este frică de o lucrare la matematică alege să fugă de
la oră, evitând astfel o notă mică. Comportamentul său indezirabil este întărit
astfel negativ de faptul că a evitat o situație neplăcută.
B. Metode de scădere a frecvenței unui comportament
Pedeapsa: este reprezentată de un stimul sau eveniment care se
produc după manifestarea unui anumit tip de comportament și are ca și scop
scăderea, diminuarea probabilității repetării acelui tip de comportament.
Pedeapsa poate consta în aplicarea unui stimul dureros, trăirea unei
situații neplăcute, eliminarea unor privilegii, reducerea unor drepturi
câștigate anterior, etc…
Principalele tipuri de penalizare (pedepse) sunt:
• Pedeapsa fizică
• Comportamentul verbal cu rol de stopare sau reducere a unui
comportament: interdicţiile verbale, tonalitatea vocii, inflexiunile vocale,
verbalizarea ameninţărilor, au rolul de a reduce frecvența unui comportament. 
• Timeout: constă în blocarea fizică și întreruperea pentru câteva minute,
imediat după comportamentul problemă a unei situații plăcute, stimulative pe
care subiectul o trăiește ca urmare a realizării acelui comportament.
De exemplu, putem să îl ducem pe copil în altă cameră un anumit interval de
timp. Nimeni nu vorbește și nu se uită la copil până nu expiră timpul de
pedeapsă.
Trebuie sa fim atenți când folosim timeout-ul. Uneori copilul are o
atitudine negativă tocmai pentru că vrea să iasă dintr-o situație cu un mare
grad de disconfort pentru el sau nu vrea sa îndeplinească o sarcină; în aceste
situații timeout-ul devine o recompensă și poate întări comportamentul
nedorit. 
• Extincția (“stingerea”) constă în reducerea frecvenței unui
comportament prin eliminarea întăririlor care au fost asociate cu
manifestarea acelui comportament.
Se bazează pe presupunerea că, dacă nu îi vom mai oferi atenție
comportamentului respectiv, va dispărea pentru că nu va mai exista nimic
care să îl susțină pentru că nu se mai justifică.
 Aplicație …

Reflectați la …
• La diferitele comportamente problematice pe care le întâlniți la
elevii d-voastră.
Ce tehnici sau metode folosiți pentru a reduce sau elimina
comportamentul respectiv?

• Din experiența d-voastră ca și profesor, care credeți că sunt

factorii principali care concură în aplicarea cu succes a tehnicilor
și metodelor de modificare a unui comportament vizat?
 ABORDAREA COMPORTAMENTELOR INADECVATE

Deşi există strategii șimetode excelente de prevenire a problemelor de

comportament din clasa de elevi, uneori acestea nu sunt suficiente pentru a
gestiona toate situaţiile cu care, învățătorul se confruntă la un moment dat.
Copiii pot avea reacţii comportamentale, pe care le puteţi rezolva prin
strategii de disciplinare bine puse la punct.
Breşele create prin inconsecvenţa reacţiilor faţă de nerespectarea
regulilor sau aplicarea unor metode de disciplinare punitive, sunt cele mai
frecvente cauze ale problemelor de management al grupei.
 Mai mult, utilizarea pedepselor corporale este extrem de dăunătoare
pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor din punct de vedere emoţional şi
comportamental.
Copiii care sunt supuşi oricăror forme de abuz riscă să dezvolte tulburări
emoţionale sau de comportament cu consecinţe grave asupra capacităţii lor de
adaptare.
Studiile au demonstrat faptul că utilizarea pedepselor (sancţiunilor) este
relativ ineficientă în modificarea unui comportament. Acest lucru se datorează
faptului că administrarea sancţiunilor are eficienţă doar pe termen scurt.
Pentru a obţine rezultatele dorite este necesară încurajarea manifestării
unui comportament adecvat prin recompense materiale sau sociale (lauda), care
să înlocuiască comportamentul inadecvat.
 Motivele pentru care copiii se comportă inadecvat sunt: nu au
învăţat cum să se comporte adecvat; au achiziţionat comportamentul
dezirabil, dar acesta nu se manifestă constant; urmăresc să obţină atenţia
dumneavoastră; sau se plictisesc.
Dacă copilul nu ştie cum să se comporte, vrea să obţină atenţia sau
se plictiseşte puteţi aplica cu succes ignorarea comportamentului indezirabil,
urmată de redirecţionarea copilului către manifestarea unui comportament
adecvat.
În cazul în care copilul ştie cum ar fi trebuit să se comporte sau a
încălcat o regulă de comportament stabilită anterior, atunci puteţi să treceţi la
administrarea consecinţelor (penalizărilor) comportamentului şi ulterior la
excludere în situaţia în care copilul perseverează în manifestarea inadecvată.
 Studiu de caz:

Invățătoarea îi spune Dianei că nu are voie să coloreze fişa cu carioca.

Diana se încăpăţânează să coloreze cum doreşte.
Când învățătoarea îi ia cariocile şi le înlocuieşte cu creioanele, Diana
face o criză de plâns pentru a-şi primi cariocile înapoi.
Pentru ca ignorarea să fie eficientă, învățătoarea va trebui să aştepte
până ce criza se încheie, deci să-şi păstreze fermitatea privind ignorarea
comportamentului indezirabil.
În cazul în care ea ar renunţa şi i-ar oferi înapoi cariocile, Diana ar şti
că în cele din urmă poate s-o constrângă să-i ofere ceea ce-şi doreşte plângând
suficient de mult şi de tare.

Ce ar trebui să facă învățătoarea Dianei?

Ignorarea înseamnă evitarea discuţiilor şi a contactului vizual
Pornind de la exemplul de mai sus, ceea ce ar
trebui să facă învățătoarea Dianei, este:
- să evite transmiterea oricărui fel de semnale, care să
sugereze acordarea atenţiei.
- Nu numai comunicarea verbală trebuie să fie oprită, ci şi
transmiterea unor semnale non-verbale la fel de
puternice: încruntarea, grimasele sau menţinerea
contactului vizual.
- Toate acestea transmit faptul că în realitate acordaţi în
continuare atenţie comportamentului inadecvat.
- Ignorarea devine eficientă atunci când reuşiţi să
vă mascaţi reacţiile de nemulţumire şi să adoptaţi o
atitudine neutră prin evitarea discuţiilor, a contactului
vizual, precum şi a altor mesaje non-verbale.
Pregătiţi-vă pentru intensificarea comportamentului indezirabil atunci când
începeţi să-l ignoraţi
 Păstraţi controlul asupra situaţiei – nu faceţi ameninţări inadecvate
sau pe care nu le puteţi aplica
De multe ori, ne bazăm pe faptul că o ameninţare va determina copilul să
reacţioneze: „Dacă nu te grăbeşti cu îmbrăcatul, plecăm fără tine!”.
Până aici raţionamentul pare să fie corect, deoarece copilul va încerca să se
grăbească.
Dar ce se întâmplă dacă această metodă este utilizată de mai multe ori şi
copilul înţelege că nu veţi pune în aplicare ameninţarea?
Este normal că nu o veţi face, deoarece nu puteţi să lăsaţi copiii
nesupravegheaţi.
Pe de altă, parte copilul va înţelege acest lucru şi va decide să vă confrunte
„Şi ce dacă! Oricum nu mă lăsaţi aici!”,
situaţie în care autoritatea şi credibilitatea vă sunt serios afectate.
În plus, le oferiţi fără să intenţionaţi un model eronat de comportament:
mulţi copii mai mari ameninţă că vor fugi de acasă sau de la şcoală pentru a
obţine ceea ce îşi doresc.
 Uneori, principiile administrării consecinţelor (penalizărilor) nu se
respectă și apar reacţii care pot sabota bunele intenţii:

1. Consecința este administrată întregului grup.

- Responsabilitatea comportamentului inadecvat aparţine celui sau celor care
s-au comportat inadecvat.
- Dacă întreaga grupă este pedepsită, deşi majoritatea nu a greşit cu nimic, se
vor atrage resentimentele şi neîncrederea copiilor.

2. Copilul este pus într-o postură jenantă.

- Evitaţi să faceţi de râs copiii în faţa colegilor lor. Acest comportament va fi
copiat de ei şi aplicat în relaţiile dintre ei. Criticile şi ironia nu sunt mijloace
de educaţie.
 De multe ori, profesorii aşteaptă destul de mult timp înainte să
informeze părintele în legătură cu comportamentele problematice ale copiilor
lor.

Din acest motiv, în timp se adună multă tensiune şi resentimente, ceea

ce conduce la izbucniri de furie: „M-am săturat! De nu ştiu cât timp mă
chinui să îl aduc pe linia de plutire. Părinţii nu vin niciodată să se
intereseze de el şi se aşteaptă la minuni din partea mea”.
 APLICAȚIE
Atitudine inadecvată:
„Copilul dumneavoastră are probleme seriose. Îi bate pe ceilalţi copii şi
în timpul activităţilor îi deranjează. Pierd jumătate din timp încercând
să-l liniştesc. Aşa nu mai putem continua. Puteţi să-mi explicaţi ce se
întâmplă cu el?”
Alternativa
Atitudine adecvată:
„Sunt îngrijorată de faptul că Radu îşi loveşte colegii şi deranjează
activităţile de la grupă. Aş vrea să găsim împreună o soluţie, astfel
încât să înveţe să se integreze în grup.”
APLICAȚIE…Încercaţi să vă focalizaţi pe ceea ce puteţi face, în loc de
lucrurile pe care nu le puteţi face
În decursul discuţiilor cu părinţii invățătorul se poate confrunta cu
situaţii în care va fi solicitat să facă anumite lucruri despre care știe că nu
le poate promite.
De exemplu: un părinte ar putea să vă ceară să lucraţi în plus cu copilul său
pentru a remedia o problemă în achiziţionarea competenţelor de scris-citit.
Atitudine inadecvată:
„Sunt peste 25 de copii în grupă. Nu mă pot Alternativa
ocupa exclusiv de un singur copil.”
Atitudine adecvată:
„Aş vrea să pot acorda mai multă atenţie acestei probleme. Voi încerca
să mă ocup eu de el până când găsim pe cineva care să lucreze
suplimentar cu el.”
Paşii rezolvării de probleme
 Probabil nu v-aţi pus niciodată problema că multe dintre
comportamentele dumneavoastră reprezintă modele din care copiii
învaţă rezolvarea de probleme.
Probleme se ivesc zilnic, iar modul în care vă comportaţi, este
observat şi adesea imitat de către copii.
Capacitatea dumneavoastră de a vă păstra calmul, de a nu recurge la
un ton ridicat pentru a vă impune părerea şi de a nu critica pe ceilalţi, sunt
comportamente pe care copiii le învaţă şi le aplică inclusiv în relaţiile lor cu
ceilalţi copii.
În situaţii problematice, puteţi chiar să verbalizaţi modul în care
intenţionaţi să rezolvaţi problema: „Trebuie să ştergem repede apa de pe
jos. Mai întâi, punem nişte şerveţele ca să absoarbă apa. Acum trebuie să
curăţăm cu un mop şi lăsăm să se usuce”.
 Stresul cauzat de organizarea defectoasă
a sistemului de învăţământ.
Pentru prima dată în istoria învăţământului românesc, clasa I a început
anul şcolar fără abecedare.
Numărul crescător de sarcini administrative şi alte cerinţe birocratice
duce la mai puţin timp disponibil cadrelor didactice pentru pregătirea
materialelor de studiu şi lecţiilor şi pentru evaluarea realizărilor elevilor.
Curriculum de multe ori nu este adaptat puterii de muncă şi de înţelegere
a elevilor, încălcându-se de multe ori unul din principiile de bază al învăţării şi
anume cel conform căruia materialul predat trebuie să corespundă intereselor,
atitudinilor, aspiraţiilor şi posibilităţilor intelectuale ale elevului.
 Cauze care ţin de personalitatea
cadrelor didactice, elevilor şi părinţilor.
Lipsa de autoritate a unor cadre didactice, determinată de o serie de
factori ca: gradul redus de conştiinţă profesională, neseriozitate în abordarea
sarcinilor de serviciu, vârstă etc.
Comunicarea slabă. Elevii nu ştiu să-şi exprime în mod pozitiv nevoile şi
dorinţele lor şi nu ştiu să asculte. Aceasta deoarece ei preferă să comunice tot
mai mult prin intermediul telefonului sau internetului decât direct, faţă în faţă.
Lipsa de motivaţie a elevilor faţă de învăţătură. Daca pentru unii copii ,
studiul este o plăcere, (are valoare internă ), pentru alţii este o cale de a obţine
succese şi recompense ( are valoare externă ).
Înţelegerea defectuoasă a funcţionării sistemului democratic (majoritatea
elevilor şi părinţii lor asociază democraţia cu dreptul de a face ei ce vor,
nepăsându-le de drepturile celorlalţi).
 STRESUL OCUPAŢIONAL ŞI REPREZENTĂRI SOCIALE
ALE MUNCII ÎN MEDIUL EDUCAȚIONAL
Studiu

Acest studiu a abordat problematica stresului profesional şi a

reprezentării sociale a muncii la cadrele didactice.
Prin cercetarea întreprinsă, s-a urmărit identificarea aspectelor
principale ale reprezentării muncii pe care o au cadrele didactice precum şi
principalele aspecte ale stresului profesional din acest mediu.
Implementarea schimbărilor în organizarea învăţământului românesc
ar putea fi facilitate de o înţelegere mai bună a acestor fenomene
psihosociale.
 Procedura
Fiecare subiect a fost rugat să colaboreze, în calitate de participant la o
cercetare pe problematica stresului profesional. Sarcinile au fost în număr de
patru.
Prin prima dintre ele, s-a cerut subiecţilor ca, pornind de la sintagma
„stres profesional”, să asocieze liber trei cuvinte sau expresii şi apoi să le
ordoneze în funcţie de importanţa lor în raport cu stresul profesional.
Următoarele trei sarcini au constat în a răspunde la întrebări care vizau
identificarea surselor de stres, a efectelor stresului, a strategiilor individuale
utilizate pentru gestionarea stresului şi a măsurilor care ar trebui luate pentru
reducerea acestor efecte.
 În vederea interpretării răspunsurilor la sarcina de asociere şi la cele
trei întrebări s-a optat pentru analiza de conţinut tematic-categorială
(Ghiglione, Beauvois, Chabrol şi Trognon, 1980; Bardin, 1993).
Analiza de frecvenţă a pus în evidenţă faptul că subiecţii au menţionat de
cele mai multe ori 4 cuvinte: oboseală, tensiune, birocraţie şi supraîncărcare.
Recurgând la analiza de conţinut, s-au identificat trei mari categorii de
teme: cauze, manifestări şi efecte ale stresului.
În prima categorie, au fost incluse teme precum birocraţie,
supraîncărcare, proasta organizare a timpului, ambiguitatea rolurilor.
În categoria manifestări au fost incluse enervarea, iritarea, lipsa de
concentrare, agitaţia, blocajul creativ; iar în ultima categorie, cea a efectelor,
am cuprins epuizarea, conflictul şi ineficienţa.
2. Surse de stres pentru cadrele didactice
Analiza tematic-categorială a răspunsurilor subiecţilor privind sursele de
stres ne-a permis identificarea următoarelor categorii de teme: organizarea
ineficientă a sistemului, caracteristici ale activităţilor postului, relaţiile cu
colaboratorii, cariera profesională şi lipsurile materiale.
a. În categoria organizarea ineficientă a sistemului au fost incluse următoarele
teme: birocraţia, organizarea defectuoasă, conducerea, termenele limită;
b. Caracteristici ale activităţilor postului: diversitatea activităţilor, program
neechilibrat, supraîncărcarea postului, ambiguitatea rolului;
c. Relaţiile cu colaboratorii: neseriozitatea profesională a colaboratorilor,
caracteristici ale colaboratorilor, concurenţa cu colegii;
d. Lipsuri materiale: spaţii insuficiente pentru activităţile didactice şi de
cercetare, remunerarea insuficientă, lipsa cu echipamente şi resurse
bibliografice.
3. Efectele şi manifestările stresului profesional în rândul cadrelor didactice
Temele obţinute la această sarcină au fost grupate în următoarele
categorii: efecte psihologice, efecte în planul relaţiilor interpersonale, efecte în
plan somatic şi scăderea eficienţei profesionale.
Prezentăm detaliat, în continuare, cuprinderea acestor categorii:
a. Ca efecte psihologice am identificat următoarele teme: scăderea capacităţii
de concentrare, oboseală, iritabilitate, lipsa motivării, agitaţie, disconfort;
b. Efectele în planul relaţiilor interpersonale se referă la: lipsa spiritului de
echipă, stări conflictuale interpersonale;
c. Efecte în plan somatic: scăderea rezistenţei organismului, manifestări
cardiace, manifestări gastrointestinale;
d. Scăderea eficienţei profesionale: scăderea calităţii muncii profesionale,
scăderea eficienţei muncii în echipă.
4. Modalităţi de a face faţă stresului ocupaţional
Analiza răspunsurilor privind strategiile de gestionare a stresului a
condus la identificarea următoarelor categorii:
a. Căutare de suport social: discuţii despre situaţia problematică cu colegii,
cu familia, cu cei care pot să ajute în mod efectiv, căutare de înţelegere şi
compasiune;
b. Atitudine activ-pozitivă: organizarea mai bună a muncii, încercarea de a
învăţa din experienţele neplăcute, recadrare pozitivă;
c. Negare, evitare: evitarea analizei problemelor, ieşiri în oraş, refugiu în
faţa televizorului, nerecunoaşterea existenţei unei probleme.
5. Măsurile recomandate pentru reducerea cauzelor stresului profesional

Percepţia cadrelor universitare privind măsurile care ar trebui luate

pentru reducerea cauzelor stresului profesional vizează mai multe teme ce
pot fi cuprinse în următoarele categorii: eficientizarea structurii
organizaţionale, stimularea colaborării, acoperirea lipsurilor materiale,
schimbarea mentalităţii faţă de muncă
Distribuţia temelor se prezintă astfel:
a. Eficientizarea structurii organizaţionale se referă la: reducerea
birocraţiei, eficientizarea
managementului, termene limită, clarificarea responsabilităţilor;
b. Stimularea colaborării: stimularea muncii în echipă, stimularea relaţiilor
informale;
c. Acoperirea lipsurilor materiale: remunerare corespunzătoare, dotarea cu
echipamente, asigurarea
accesului la informaţie, achiziţionarea de spaţii didactice şi de cercetare;
d. Schimbarea mentalităţii faţă de muncă: stimularea asumării
responsabilităţii pentru propriile
sarcini, sancţionarea celor care nu-şi îndeplinesc sarcinile.
 Prof.dr. Mihaela Rus
psiholog_m@yahoo.com

Lect.dr. Mihaela Sandu

mihaela_naidin@yahoo.com

Lect.dr. Mariana Floricia Călin