PSIHOLOGIA SPORTURILOR

CURSUL 1

DOMENIUL PSIHOLOGIEI
SPORTULUI

TITULAR CURS
Lect.univ.dr. DOINIȚA BENTU
 DEFINIREA SPORTULUI
• „Este o activitate competitivă ce implică doi sau mai mulți oponenți,
presupunând un efort psihofizic realizat de competitori, ce reprezintă
sau fac parte din asociații organizate la nivel formal. Sportul este o
activitate care impune rigoare, rezultatele nu sunt prestabilite și se
realizează într-un cadru formal ce implică echipe, antrenori, arbitri, ligi,
divizii, sponsori” (Nixon, 1984).
• „Sportul este o activitate de întrecere, constituită dintr-un ansamblu de
acțiuni motrice diferențiate pe diverse ramuri, prin care se caută
perfecționarea capacităților morfofuncționale și psihice, concretizate în
performanțe ca: recordul, depășirea de sine, depășirea partenerului”
(Teodorescu, 2006).
• „Reunește toate formele de activitate fizică menite, printr-o participare
organizată sau nu, să exprime sau să amelioreze condiția fizică și
confortul spiritual, să stabilească relații sociale sau să conducă la
obținerea unor rezultate în competiții de orice nivel” (Carta Europeană
a Sportului, 1996).
beneficii de ordin psihologic
• schimbări pozitive de autopercepție și apariția
unei stări de bine;
• ameliorarea încrederii și conștiinței de sine;
• eliberarea de tensiuni (depresie și anxietate);
• o gândire clară și alertă;
• energie și abilitate crescute în activitatea
cotidiană;
• mai multă plăcere datorată exercițiului fizic și
contactelor sociale;
• dezvoltarea strategiilor de abordare pozitivă.
 DEFINIREA PSIHOLOGIEI SPORTULUI
• „Psihologia sportului reprezintă acea știință care studiază fenomenele de
ordin psihologic-comportamental pe care le prezintă participarea
oamenilor la activitățile sportive de tip performanțial” (Epuran, 2008).
• „O ramură aplicată a psihologiei, dezvoltată în ultimele decenii ca urmare
a progresului sportului de performanță. Ea cercetează caracteristicile
personalității sportivilor, fundamentele psihologice ale învățării motrice,
ale pregătirii generale pentru concurs, asistența psihologică, orientarea și
selecția sportivilor, psihologia grupurilor, psihologia diferiților sportivi, ca și
psihologia antrenamentului și competiției” (Epuran, 1972).
• „Domeniu al psihologiei ce are în atenție problemele psihologice ale
sportului, caracteristicile explicative ale tipurilor de performanțe sportive,
problemele psihologice ale starturilor, antrenamentelor, competițiilor”
(Șchiopu, 1997).
• „Psihologia sportului este o știință care explorează factorii mentali ce
influențează participarea și performanța în sport, în exercițiul și activitatea
fizică, facilitând aplicarea cunoștințelor dobândite prin cercetare la viața
de zi cu zi” (Bull et al., 2011).
 ROLUL PSIHOLOGIEI SPORTULUI
• Cinci roluri principale: de a ajuta, de a preveni, de a
descoperi, de a pregăti pentru antrenament și competiție,
de a cerceta (Raymond Thomas, 1992 apud Epuran, 2008).
• Sectoare de intervenție în psihologia sportului (Ferruccio
Antonelli, 1974):
• cercetare;
• aplicare (evaluare, pregătire, terapie – prin sugestie –
psihofarmacologie și psihologie dinamică);
• didactică (formarea specialiștilor);
• difuzare (congrese și publicații).
• Epuran (2008) a făcut o reducție la două roluri principale ale
psihologiei sportului, și anume:
• teoretic și academic (de cercetare și învățământ);
• practic.
 ISTORICUL DEZVOLTĂRII PSIHOLOGIEI
SPORTULUI
• Norman Triplett - „Factorii dinamogeni în antrenament și
competiție” (1898) în SUA:
• trei tipuri de curse profesioniste: timpi ai curselor actuale
(împotriva competitorilor care se antrenau sau contratimp),
curse în timp propriu și curse nesimulate.
• Mijlocul anilor 1920, începutul dezvoltării psihologiei sportive
prin activitatea dr. Coleman Roberts Griffith:
• în 1923, a introdus un curs denumit „Psihologia și atletismul”.
• în 1925, împreună cu Huff, a pus bazele și a condus
Laboratorul de Cercetare Atletică.
• Griffith: „Psihologia antrenamentului” (1926) și „Psihologia și
atletismul” (1928), cea din urmă subliniază principiile pentru
coachingul de succes.
ISTORICUL DEZVOLTĂRII PSIHOLOGIEI
SPORTULUI
• În 1926, Coleman Griffith a vizitat două laboratoare de psihologie
sportivă recent înființate în Berlin, conduse de Sippel și Schulte.
• Începutul secolului XX - oamenii de știință sovietici cercetau
beneficiile psihologice ale activității fizice.
• Perioada 1945-1957 a marcat adevărata emergență a psihologiei
sportive în fosta Uniune Sovietică, sub ghidajul lui P. Roudik și A.
C. Puni.
• Olimpiada din 1960, la Melbourne, psihologii sportivi însoțeau
echipele est europene, deși mai degrabă la acel moment erau
observatori pasivi și nu consultanți activi.
• După 1970, competitorii olimpici din Germania de Est și din
Uniunea Sovietică apelau la psihologii sportivi în mod rutinier, iar
țările din blocul de Est au acceptat beneficiile intervențiilor
psihologice: auto-reglarea, practica mentală și imageria.
 ISTORICUL DEZVOLTĂRII PSIHOLOGIEI
SPORTULUI
• La Olimpiada din Mexic din 1968, dr. Miroslav Vanek a pus în
practică un screening psihologic și psihomotor pe scară largă
și un program de interviuri ce implica 124 de sportivi
cehoslovaci.
• Vanek a devenit forța din spatele înfințării Societății
Internaționale de Psihologie Sportivă (ISSP) ce s-a reunit
pentru prima dată la Roma, în 1965.
• Mijlocul anilor 1960 a marcat geneza psihologiei sportive
organizate în lumea din Vest.
• În 1988, un psiholog sportiv a însoțit oficial echipa olimpică a
SUA.
• Lansarea „Jurnalului Internațional de Psihologie Sportivă”, în
1970 și „Jurnalului de Psihologie Sportivă”, în 1979.
 ISTORICUL DEZVOLTĂRII PSIHOLOGIEI
SPORTULUI
• În 1986, Asociația Americană de Psihologie (APA) a
recunoscut oficial psihologia sportivă prin formarea unei noi
secții, Divizia 47, ce se ocupa de psihologia sportului și a
exercițiilor fizice.
• În 1992, Comitetul de Afaceri Științifice al Societății Britanice
de Psihologie (BPS) a stabilit formarea unui grup de
psihologie a sportului și exercițiilor fizice în cadrul BPS.
• În cadrul conferinței anuale a BPS, din Aprilie 1993, a fost
aprobată decizia de formare a unui Departament de
Psihologie a Sportului și Exercițiilor, separat în BPS.
• În 1984, Salmela a vizitat un institut sportiv din București; s-a
întâlnit cu opt psihologi specialiști în sport care alocau
aproximativ 30 de ore de teorie și practică a antrenamentului
pentru autocontrolul sportivilor de elită.
 ReprezentaNȚi ai psihologiei
sportului în România
– Constantin Calovrezo (1903-1988), a abordat dintr-o perspectivă gestaltistă
teme cum ar fi: „Structura psihofizică în dansurile naţionale”, „Situaţia psihică
în jocul de rugby”.
– Mihai Epuran: „Pregătirea psihologică a sportivului”, „Psihologia educaţiei
fizice”, „Metodologia cercetării activităţii corporale”, „Psihologia sportului de
performanţă: teorie şi practică”.
– Valentina Horghidan, a elaborat studii privind metode de psihodiagnostic în
sport, iar alături de M. Epuran „Psihologia educației fizice”.
– Irina Holdevici a scris: „Psihologia succesului”, „Autosugestie şi relaxare”,
„Elemente de psihoterapie”, iar alături de M. Epuran și F. Tonița „Psihologia
sportului de performanţă: teorie şi practică”.
– Ilie Vasilescu a scris: „Autodepăşirea în sport”, „Activitatea sportivă”,
„Decizie, autoreglare, performanţă”.
– Tüdös Ştefan a scris cărţi despre pregătirea psihologică a sportivilor:
„Perspective actuale în psihologia sportului. Modele şi soluţii”, „Criterii
psihologice în fundamentarea şi structurarea pregătirii sportive”.
 TEORIA ȘI PRACTICA
PSIHOLOGIEI SPORTULUI
• Evaluarea psihologică este puntea de legătură dintre cercetare
și practică.
• Formarea în psihologia sportului a avut tendința istorică să fie
ori focusată pe cercetare, ori pe domeniul aplicativ (în funcție
de asociațiile din această subdisciplină) - Nideffer și Sagal
(2001).
• Coleman Griffith și-a combinat cercetarea cu activitatea de
consultant, de exemplu cu echipa de baseball Chicago Cubs și
cu echipa de fotbal a Universității Illinois.
• În 1966 a fost publicată cartea „Problema sportivilor și modul
lor de abordare”, scrisă de Bruce Ogilvie și Thomas Tutko.
• Inventarul de Motivație Sportivă (AMI) - cel mai utilizat inventar
pentru evaluarea dimensiunilor de personalitate care se
credea că erau asociate cu succesul în sport.
 TEORIA ȘI PRACTICA
PSIHOLOGIEI SPORTULUI
• Psihologii sportivi practicanți vor activa
mână în mână cu sportivii, antrenorii,
administratorii, dieteticienii, fizioterapeuții,
fiziologii, biomecanicii și cu alți specialiști
tehnici ca parte a unei echipe ce oferă
programe pe care antrenorul și/sau
sportivul le consideră benefice (Kremer și
Scully, 1998)
 TEORIA ȘI PRACTICA
PSIHOLOGIEI SPORTULUI
• Etica APA - nouă principii relevante pentru activitatea
unui psiholog sportiv aplicativ:
 Responsabilitate,
 Competență,
 Standarde morale și legale,
 Afirmații publice,
 Confidențialitate,
 Bunăstarea clientului,
 Relațiile profesionale,
 Tehnici de evaluare,
 Cercetarea cu subiecți umani.
 TEORIA ȘI PRACTICA
PSIHOLOGIEI SPORTULUI
• În termeni de practică eficientă de consiliere,
comunitatea psihologilor sportivi a subliniat
importanța stabilirii și dezvoltării relației de
încredere cu sportivul.
• Scopul dezvoltării relației poate varia atunci când
ești un psiholog sportiv educațional sau atunci
când consiliezi.
• Anderson și Clarke (2002) consideră că nu este
posibil ca cele două roluri să se împleteasă, iar un
psiholog nu poate adopta ambele roluri cu un
sportiv.
VĂ MULŢUMESC PENTRU
ATENŢIA ACORDATĂ!