Pregătirea psihică a sportivului: strategii, etape, componente, conţinut.

Proiectarea pregătirii psihice

Cele mai actuale orientări în domeniul psihologiei educației fizice și sportului de
performanță determină importanța unor strategii în vederea asigurării pregătirii psihice a elevilo
rsau a sportivilor implicați în diverse competiții sportive. Pregătirea psihică reprezintă o
combinație dinamică de cunoștințe, capacități și atitudini complexe pluridisciplinare. Acest
proces este considerat cuprinzător, deoarece desemnează întregul ansamblu de factori specifici,
care condiţionează performanţa, adică atât factorii morali şi volitivi, cât şi cei intelectuali,
motivaţionali, atitudinali, caracteriali și afectivi. În plus, considerăm pregătirea psihică nu numai
ca factor al antrenamentului, ci, mai mult, o componentă a întregului proces de pregătire,
instruire şi educaţie a sportivului.
Astfel, definim pregătirea psihică a sportivului ca ansamblul strategiilor şi
tehnicilor de instruire şi educare utilizate în scopul creşterii capacităţii psihice şi
dezvoltării personalităţii, corespunzătoare cerinţelor probei sportului, pentru obţinerea
efectelor şi rezultatelor superioare în antrenament şi concurs. Pregătirea psihică urmăreşte să
realizeze, prin mijloacele antrenamentului sportiv şi ale acţiunilor psiho-educaţionale, acel nivel
al capacităţii psihice care să-i permită sportivului activităţi eficiente în antrenamente şi rezultate
superioare în concursuri. La fel presupune formarea personalității sportivului, capacității lui de
autoconducere şi de autoreglare.
Sarcina fundamentală în pregătirea sportivului pentru competiţie rezidă în energizarea
proceselor psihice şi, în acelaşi timp, în activarea proceselor fiziologice prin strategii specifice de
energizare şi formare a încrederii în sine.
In același timp, folosindu-și întreaga capacitate psihologică, antrenorul (acolo unde nu
există psiholog, dar chiar și acolo!) trebuie să-l ajute pe sportiv să-și câștige încrederea în forțele
proprii, să-l facă să-si exprime voința în eforturile de mare intensitate sau durată, să-i dezvolte
gândirea, atenția si spiritul de observație, să manifeste preocupări în ce privește latura psihică a
refacerii, acestea fiind doar câteva dintre acțiunile specifice pregăirii psihice, care se regăsesc în
raporturile cu ceilalți factori ai antrenamentului. Nu-i mai puțin adevarat că și nivelul de

1
dezvoltare și perfecționare a componentelor acestor factori (aptitudini motrice, deprinderi
tehnice, priceperi tactice, cunoștinte teoretice etc) determina, la rândul lor, direct proporțional, o
pregătire psihică foarte bună sau mai puțin buna, iar toate aceste componente se formează prin
intervenția unei metodologii specifice psihologiei sportive.
Obiectivele și conținutul pregătirii psihice de concurs, din etapa premergătoare
competiției:
*asigurarea motivației;
*cunoașterea clară a scopului propus (obiectiv, comportament);
*dobândirea capacității de autoreglare optimă a stărilor psihice;
*adaptarea la stressul competițional;
*menținerea lucidității gândirii și percepției;
*dominarea oboselii, insuccesului și frustărilor din concurs;
*creșterea potențialului volitiv;
*creșterea și menținerea încrederii în forțele proprii.
In antrenamentul modern pregatirea psihică a sportivilor trece prin urmatoarele trepte,
fiecare treaptă urmărind manifestarea caracteristică a laturilor prezentate mai sus:
-Pregătirea psihică de bază, care urmărește formarea civică și a comportamentului cerut
de societatea în care trăiește și se dezvoltă sportivul. In această treaptă antrenamentul oferă
posibilități de a acționa în direcția înțelegerii de către sportivi a multiplelor îndatoriri pe care le
au, în direcția formării atitudinilor și calităților moral-educaționale, ca suport pentru pregătire
psihică solicitată de marea performanță.
-Pregătirea psihică pe ramura de sport , care urmărește creșterea capacității de
performanta prin potentarea aptitudinilor fizice, prin perfecționarea deprinderilor tehnice și a
priceperilor tactice, prin dezvoltarea capacității intelectuale, toate specifice unei ramuri de sport
anume. Desigur că există o serie de caracteristici generale, comune mai multor sporturi, cum sunt
motivația, echilibrul emoțional, solicitarile volitive etc., dar și unele specifice, impuse de
“monografia psihologică” a fiecarei ramuri de sport. Nu se poate asemana d.a.p. d.v. tirul, care
necesită atenție, concentrare în regim de rezistență și stabilitate comportamentala, cu un joc
sportiv, unde atenția distributiva, anticiparea, capacitatea de colaborare și întrajutorare,
creativitatea, decizia foarte rapidă și capacitatea de analiză care o precede, sunt inerente.
-Pregatirea psihică pentru concurs.
In activitatea competițională, implicarea pregătirii psihice este tratată în doua ipostaze:
*pregătirea psihică generală pentru concurs;
*pregătirea psihică pentru un anumit concurs.

2
 Prima ipostază desemnează un ansamblu de măsuri și acțiuni ale antrenorului și
sportivilor, exprimate prin atitudini și conduite specifice, generate de prezenta adversarului, de
miza, de intensitatea solicitărilor, iar a doua vizează o serie de măsuri speciale care se impun în
funcție de un anumit concurs sau în prezența unui anumit adversar.
Concursul generează, la nivelul antrenorilor și sportivilor, atât implicații psihice
subiective (fiecare cu… gân-durile lui!), dar și implicații obiective, venite din partea presei, a
spectatorilor, a arbitrilor, a opiniei publice în general. In ambele cazuri se creează stressul de
concurs (intelectual, emoțional, volitiv), care tulbură conduita motrică a momentului. Rolul
pregătirii psihice de concurs este crearea unei conduite echilibrate și adaptate la condițiile
speciale din întreceri, fie ele cu miză (mai ales!) sau nu. Pentru a putea acționa, antrenorul
trebuie să cunoască o serie de stări comportamentale, și intensitatea acestora, care se manifestă
fie înainte de concurs, fie (si) în timpul concursului. Deoarece aceste stări psihice au natură
complexă (cognitiv-afectiv-volitivă), influențând sistemul nervos vegetativ și modificând și o
serie de parametri fiziologici (pulsul, tensiunea arterială, transpirația, culoarea tegumentelor
etc.), ele pot fi denumite chiar stări psihofiziologice (Colibaba E. si Bota I.).
Formele de manifestare înainte de concurs sunt:
*pozitive sau optime: “gata de luptă” și “gata de start”;
*negative: “febra de start” (hiperexcitație) și “apatia de start” (hipoexcitație).
Aceste stări se pot manifesta fie individual (diferentiat), fie colectiv (prin contagiune).
In timpul concursului stările psihocomportamentale sunt generate în mod diferit, în
funcție de valoarea adversarilor în raport cu posibilitățile proprii. Astfel:
-Dacă valoarea proprie este superioară, acestea se maniestă:
*pozitiv-activ prin: încredere deplină în forțele proprii; respect și demnitate față de
valoarea proprie și față de cei mai buni coechipieri; siguranța în victorie;
*negativ-pasiv: participare și angrenare formală; dezinteres; blazare; indiferență;
minimalizarea valorii adversarului și a concursului;
-Daca valoarea proprie este inferioara adversarului, manifestarea acestor stari ar putea fi:
*pozitiv-activă prin: dorința de a respecta toate recomandările date de antrenor;
mobilizare volitivă maximă; dârzenie; aplicarea unor soluții tactice surprinzatoare; încercările de
depășire a momentelor și a ambianței de concurs defavorabile, prin acțiuni energice, dar în
limitele regulamentului;
*negativ-pasivă prin: panică; stare de inhibiție sau de “non combat”; lașitate; resemnare;
teamă de eșec; teama de succes;

3
 In virtutea corectitudinii informației, pe care ne-am propus-o de la început, trebuie să
recunoaștem că, din dorința “victoriei cu orice…preț”, se mai “poartă” și modalități de acționare
asupra psihicului adversarului, care țn mai puțin (sau chiar deloc!) de fair-play, sau se găsesc la
limita inferioară a acestuia.
Revenind la modalitățile de provocare a unor stări emoționale negative în rândul
adversarului, fie că ele au loc înaintea competiției, fie chiar în timpul desfășurarii ei, acestea
sunt:
1°-Razboiul psihologic, cu “bataie” la adresa unui singur individ sau a unei echipe,
utilizat ca armă strategică de luptă prin care se urmărește intimidarea adversarilor, diminuarea
integrității lui morale și scăderea randamentului lor de concurs;
2°-Frustarea adversarului de o parte din posibilitățile de manifestare maximă a valorii lui
sportive. Se poate vorbi de urmatoarele modalități:
Depășirea unor limite ale pregătirii psihice la proprii sportivi, creându-le stări de
entuziasm permanent si frenezie nedisimulată, care urmăresc mobilizarea psihică a acestora până
la fanatism:
*stări psihice provocate conștient și instalate ca obișnuinte în maniera de comportament a
echipei: intrarea în teren, salutul spre public, juramantul echipei sau strigătul de angajare la lupta
a sportivilor, euforia provocată de fiecare acțiune reușită, mobilizarea în timpurile de odihnă etc.
*provocarea exaltării de catre antrenor sau psiholog înainte de începerea concursului sau
la schimbările regulamentare, în timpurile de odihnă sau în pauze, cu scopul declanșării unor
sentimente (razboinice?), de combativitate înverșunată, agresivă etc.;
*provocarea unor stări psihice limită, aflate la granița disponibilităților maxime ale
capacității psihice: supramobili-zarea și supraîncordarea fizică, susținute cu eforturi maxime de
voința; suprasolicitarea echilibrului afectiv-emoțional în momentele decisive ale competiției etc.
Pentru realizarea unei pregătiri psihice corespunzatoare, antrenorii, chiar și psihologii, ar
trebui să beneficieze, pentru fiecare ramură de sport, de aportul unei psihograme (monografie
psihica), un fel de inventar al tuturor solicitarilor psihice specifice, al descrierii și evaluării
acestora (calitativ și cantitativ), al limitelor până la care se poate “întinde” un antrenor, aici
intervenind și libertatea de a avea unele inițiative proprii.
Fișa de consemnare a calităților psihice și manifestările psihocomportamentale
susceptibile de a fi transformate în obiective operaționale ale pregătirii psihice individuale

Componentele Lista calităților psihice și a

capacității psihice manifestărilor psihocomportamentale
I. Manifestări -inteligența motrică

4
 psihocomportamentale
-viteza de învățare
generale
-capacitate de mobilizare și refacere
psihică
II. Capacitatea -calități psihomotrice și psihice
psihocomportamentală implementate în tehnică, tactică și capacitatea
manifestată în joc fizică;
în pregătire -stari psihice:
în activitatea -cognitive: atenția, gândirea, memoria,
percepții, imaginația, creativitatea etc.
-afective: echilibrul, dispoziția de start,
anxietatea, reacții spontane (limbaj, gestica,
mimica, izbucniri nervoase, furii, calm,
comportament teatral, exaltare, supraapeciere după
succes, apatie după insucces etc.), reacții de
frustrare, sentimente etc.
-volitive: hotârire, darzenie, risc,
combativitate, agresivitate, lașitate, perseverență,
rezistență la oboseală si stress etc.
-stări complexe (stări de
sistem): hiperluciditate, somnul, încrederea în
sine, stări psihice de limită, distorsionari
perceptive de spațiu, timp, schema corporală.
-relații psihosociale cu: coechipierii,
agenții teamwork-ului (colaborare, spirit de
echipă, cap de comunicare și de autoapreciere
s.a.), spectatorii, ziariștii, adversarii etc.
-statusul social în echipa (lider, titular,
rezerva) și în afara ei.
-atitudini
-temperament

III. Structura personalității -caracter

-aptitudini de eficiență tehnico-tactica
IV -fiziologice, de securitate, sociale,
realizarea de sine, cognitive, afective, voliționale,

5
 estetice, ludice etc.
-Motivații,
-energia psihică a dorinței ascunse (libido).
trebuințe, aspirații
V -metode: pedagogice, somato-fiziologice și
-Strategia optimă de psihofiziologice, de relaxare, de conștientizare a
reglare și autoreglare realului, imaginative și de programare lingvistică,
recomandată sugestive, de comunicare în grup, de psihoigienă,
de sinteză (autoreglare).
-materiale: aparatura audio-vizuală, de
investigație științifică de antrenament și testare a
capacității psihice.
-mijloace:
- exerciții si tehnici de reglare prin
intervențiile externe educative, generale, verbale
(cuvântul), constrângere, simulare, augestie,
hipnoza, psiho-farmaceutice, biologice etc.
- exerciții și tehnici de
autoreglare: autocomenzi, autoeducație,
autosugestie, tehnici de relaxare (Yoga, psihoton
etc.), tehnici ideative (desensibilizarea,
concentrarea).

Continutul pregătirii psihice pentru concurs

Pregătirea psihică pentru un anumit concurs trebuie să prevadă urmatoarele elemente:
-dispunerea;
-anticiparea;
-angrenarea;
-aplicarea și (eventual) adaptarea;
-analiza postcompetițională.
-Dispunerea se referă la: precizarea scopurilor și obiectivelor, stabilirea componentei
echipei sau ordinea de intrare în concurs, ordinea probelor, sistemul de desfășurare a concursului
(turneu sau eliminatoriu sau combinat), informații despre organizare, despre condițiile materiale
și atmosferice, etc.
-Anticiparea are ca scop stimularea încrederii în forțele proprii și mobilizarea totală. Se
va preciza planul tactic și se va trece la repetarea lui.

6
 -Angrenarea va urmări conținutul și durata încălzirii, valorificarea antrenamentului
mental și repetarea unor exerciții care vor fi executate în concurs.
-Aplicarea și adaptarea se adresează modului de aplicare a planului tactic și, eventual,
adaptărilor de ultima oră, care urmează tatonării unor realități necunoscute, dar descoperite în
timpul desfășurării concursului.
-Analiza postcompetițională va abordă toate componențele și va evidenția aspectele
pozitive și negative ale comportării în competiție. In acest sens, antrenorul se va baza
întotdeauna pe date obiective (fișe de înregistrare, înregistrări video, etc.). Analiza trebuie să fie
stimulativă și se va încheia cu sarcini și obiective clare pentru ciclul de pregătire urmator.
In metodica pregatirii psihice, cele mai eficiente mijloace utilizate sunt: concursul de
antrenament (cu diverse orientari și cu desfasurare în condiții egale sau chiar mai grele decât cele
din concursul oficial), antrenamentul mental, antrenamentul de autoreglare sau psihoton.
Literatura de specialitate referitoare la pregătirea sportivului în caz de apatie a startului
identifică un set de metode de energizare precompetiţională, precum:
Autoactivarea – după tehnica propusă de Hans Silva. În opinia acestuia, activarea,
precometiţională a sportivilor se va realiza prin ştergerea gândurilor negative ce apar în
diverse situaţii competiţionale, găsirea semnificaţiilor pozitive în situaţiile negative şi
formarea la sportivi a capacităţii de autoprogramare psihică pentru rezultate înalte,
indiferent de obstacole.
Pentru o argumentare a eficienţei metodei lui Silva, propunem a realiza următorul
exerciţiu: - Întindeţi mâna lateral. O altă persoană va controla forţa dvs. (apăsându-vă mâna în
jos). Următorul pas: meditaţi asupra unor rezultate sau situaţii negative ce le-aţi avut în sport şi
în ce stare emoţională aţi fost, iarăşi rugaţi să vă fie controlată forţa, în această situaţie, desigur,
forţa dvs. va scădea şi mâna va fi uşor dată în jos.
- Puţin vă relaxaţi, apoi din nou realizaţi acelaşi exerciţiu, gândiţi-vă la situaţii în care aţi
avut rezultate deosebite în sport, de care sunteţi mândru, şi iarăşi verificaţi-vă forţa, veţi
determina faptul că în acest caz forţa dvs. va creşte intens şi, desigur, mâna dvs. va fi greu de
apăsat în jos. Prin urmare, gândirea pozitivă se reflectă asupra stărilor emoţionale, creând astfel
dispoziţie pozitivă pentru competiţie, dar şi fortificarea capacităţilor fizice.
Metodica de realizare a tehnicii lui Silva: - Aşezaţi-vă confortabil, închideţi ochii,
număraţi de la 50 la 1.
- Concentraţi-vă asupra gândurilor negative ce ţin de competiţie şi încercaţi să le ştergeţi
pronunţând în gând cuvântul: ”şters”.

7
 - Concentraţi-vă asupra gândurilor pozitive, încercaţi să aveţi senzaţii plăcute în aceste
gânduri. - În gând spuneţi ”în fiecare minut mă simt tot mai puternic, mai pregătit, pot merge
liber la luptă cu adversarul”.
- Ieşiţi din acest nivel psihic, în gând spunându-vă că, atunci când veţi deschide ochii
numărând până la 5, dvs. vă veţi simţi foarte activ, încrezut şi cu mult mai bine comparativ cu
situaţia precedentă în care aţi fost [8, p. 201]. Această metodică se va realiza de câteva ori înainte
de competiţie, până în cazul cînd sportivul va ieşi din starea de apatie şi se va simţi gata pentru
competiţie. Această metodică se bazează pe autoprogramare pentru rezultate. Hans Silva
consideră că, aşa cum sportivul se autoprogramează pentru competiţie, astfel vor fi şi rezultatele.
Antrenamentul psihoton. Este o metodă de relaxare, însă include şi faze de activare şi
stimulare musculară şi psihică, fiind menită să sporească mobilizarea generală a sportivului
pentru competiţie. Această activare se realizează de obicei prin exerciţii de concentrare mintală
pentru proba specifică, exerciţii care conduc la creşterea gradului de mobilizare energetică,
ajutându-l pe sportiv să se manifeste la nivel înalt în competiţie.
Programul antrenamentului psihoton pentru energizare include următorii paşi:
1. Izolare de factori stresanţi;
2. Exerciţii de respiraţie: inspir profund-expir profund executate de 5 ori;
3. Scuturarea mâinilor şi a picioarelor;
4. Meditaţie asupra corpului - îşi simte fiecare muşchi pregătit pentru lucru, simte o
putere profundă ce inundă corpul şi-l face mai puternic, încrezut în propriul corp şi în sine însuşi
[1, p.58].
Discursul interior (autosugestia) mijloc de dezvoltare a încrederii în sine. Aici vorbim
despre acest concept ca un mijloc de energizare a sportivului pentru efort şi activitate sporită,
utilizarea unor cuvinte cu conţinut energetic, cum ar fi: „sunt tare, respiraţia adâncă îmi inundă
corpul cu energie”, „pot să trec peste orice obstacol, nimic nu mă împiedică”, „sunt agresiv în
apărare”, „sunt bine pregătit”, frazele trebuie să fie scurte şi clare pentru ca subconştientul să le
depoziteze uşor. Discursul interior este util în diverse situaţii: · Construirea şi dezvoltarea
autoeficacităţii - discursul interior este eficient în stimularea gândurilor şi emoţiilor care conduc
la convingerea că o persoană este competentă şi capabilă să execute o sarcină.
Controlul efortului - sportivul trebuie să fie capabil să depună un efort susţinut în
timpul antrenamentelor şi competiţiilor. Discursul interior îi poate sugera sportivului adoptarea
unui comportament adecvat pentru a satisface cerinţa de intensificare a efortului atunci când este
nevoie pe parcursul unei competiţii sau cerinţa de menţinere a efortului în aceleaşi limite în
beneficiul performanţei.

8
 Concentrarea atenţiei - pe lângă menţinerea efortului, este nevoie uneori ca sportivul
să-şi reamintească că este important să-şi focalizeze atenţia pe o singură sarcină. Cuvinte sau
enunţuri de tipul: „Atenţie!”, „Acum!”, ,,Rămâi concentrat!” prezente în limbajul intern pot ajuta
sportivul să se centreze pe sarcină. Focalizarea atenţională. Strategiile destinate sporirii şi
îngustării atenţiei au ca rezultat activarea şi o mai mare energie. Îngustarea câmpului atenţional
apare atunci când înlăturăm semnele irelevante care funcţionează pe post de distractori.
Metodica focalizării atenţionale cuprinde exerciţii de concentrare asupra unui obiect sau
activitate şi distribuirea de la celelalte (încearcă să citeşti în mare zgomot; execută un exerciţiu
într-un grup social mare). Această metodă se aplică cu 18 scop de a dezvolta la sportiv
capacitatea de a elimina factorii externi negativi ai competiţiei, ce i-ar forma anxietate şi ar
induce o stare de apatie, astfel formându-şi şi încrederea în sine.
Metoda Zen. Metoda constă în eliminarea obsesiilor unui sportiv, precum: dorinţa de a
atinge perfecţiunea tehnică; dorinţa de a învinge adversarul etc. Aceste obsesii problematizează
competiţia pentru sportiv, în acelaşi timp creşte starea emoţională până la intensităţi ce conduc la
anxietate, apoi şi la apatie de start. Strategia de utilizare a acestei metode este: ”nu vă gândiţi la
nimic, lăsaţi mintea liberă şi atunci capacităţile intelectuale vor reflecta imaginile acţiunilor
corect şi uşor” [2]. Metodele evidenţiate, aplicate corect, pot conduce atât sportivii începători, cât
şi pe cei de performanţă la rezultate deosebite şi atingerea oricărui scop.

Bibliografie:
1. Crăciun M. Asistenţa psihologică în sportul de performanţă. Cluj-Napoca:
Universitatea Babeş– Bolyai, 2010, p.53-54.
2. Epuran M. Psihologia sportului de performanţă: teorie şi practică. Bucureşti: FEST.
2001. 480 p.
3. Kramar M. Psihologia educaţiei fizice şi sportului şcolar. Cluj-Napoca: Universitatea
BabeşBolyai, 1975, p. 186.
4. Stephen J. Bull, I. Holdevici, traducere de Irina Angelescu. Psihologia sportului. Ghid
pentru optimizarea performanţelor. Bucureşti: Trei, 2011, p. 36-38.
5. Платонов В. Система подготовки спортсменов в олимпийском спорте. Киев:
Олимпийская литература, 2004, с.273.
6. Горбунов Г.Д. Психопедагогика спорта. Москва: Физкультура и Спорт, 2007.
271 с.
7. Селье Г. Стресс без дистресса. Москва: Прогресс, 1982. 45 с.

9
 8. Ханс Сильва. пер. с. англ. П.А.Самсонов. Управление разумом для физического
совершенствования. Минск: Попурри, 2012. 384 с.

10