PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ DE CONCURS

Concursul sportiv reflectă în mare parte aspecte sociale cum ar fi: întrecerea,
rivalitatea, performanţa, eficienţa, succesul, împlinirea. Concursul este pentru sportivi
momentul cel mai important, pentru care s-au pregătit, unde îşi pot exprima
potenţialul şi pot fi evaluataţi, apreciaţi, recunoscuţi, remuneraţi. La nivel social,
concursul declanşează pasiuni şi interese, care vin cu o mare presiune emoţională
asupra sportivilor şi totodată face ca sportivii performanţi să devină modele sociale.
După R. Martens (citat de M.Epuran, pag. 120), concursul sportiv este o
“situaţie de realizare, bazată pe comparare şi evaluare socială“, subliniind astfel
motivaţia extrinsecă a sportivilor ce poate fi satisfăcută în timpul concursului. Iar
după M.Epuran, concursul este o “situaţie de maximizare a capacităţii de performanţă
a individului...“ ceea ce evidenţiază aspectul motivaţional intrinsec, al nevoii de
autodepăşire şi confirmare a performanţei. În jurul concursului sunt condensate
practic toate motivaţiile, ce se găsesc în “axa antagonistă a motivaţiilor“ (G.Pâinişoară
şi I.O. Pâinişoară, pag. 112): cognitive şi afective, de evitare şi realizare, intrinseci şi
extrinseci.
Cuvântul concurs îşi are originea în latinescul “concursus“, care înseamnă a fi
în competiţie dar şi a coopera. În general, prin cuvântul concurs ne gândim la
competiţie dar latura sa de cooperare este aspectul fundamental, baza pregătirii pentru
competiţie. Cooperarea o găsim la toate nivelurile:
- datorită aspectului de autodepăsire prin împingerea limitelor umane
permanent, ca o cerinţă a performanţei, sportul colaborează cu multe domenii
ştiinţifice, cum ar fi: psihologia, pedagogia, sociologia, anatomia, biochimia,
biomecanica, ergofiziologia, etc.
- cooperarea psihologului şi biochimistului, alături de staful tehnic şi medical
este o nevoie indiscutabilă în sportul de performanţă actual.
- sportivii prin natura ramurii sportive sunt învăţaţi să-şi dezvolte cooperarea
exterioară cu coechipierii (mai ales în sporturile de echipă) cât şi cea interioară, cu
resursele subconştiente şi mecanismele psihologice: volutive, reglatorii, de activism,
ale atenţiei, etc.

1
 Performanţa sportivă este într-o continuă creştere. Metodologia
antrenamentelor este condusă în cele mai multe cazuri după principii ştiinţifice.
Antrenamentul sportiv şi-a sistematizat conţinutul pregătirii: teoretice, fizice, tehnice,
tactice, psihologice după reguli clare, ce au ca scop dezvoltarea continuă a sportivilor
iar ca obiectiv final succesul în competiţii. Succesul depinde în mare măsură de starea
de “preparaţie” psiho-fizică a sportivilor.
Această stare de „preparaţie” este influneţată de „jocul interior” adică de,
gândire, imaginaţie, emoţionalitate şi simţire chinestezică. Despre „jocul interior” T.
Gallwey (1986), spunea: “adversarul din mintea cuiva este mai redutabil decât cel
aflat de partea cealalată a fileului“. Când „jocul interior” este în raport optim cu
„jocul exterior” datorită stării de conştiinţă integrată se poate asigura o evoluţie a
sportivului la adevăratul său potenţial.
Cunoaşterea elementelor “jocului interior” şi cum îl influenţează ca stare de
„preparaţie” competiţională, corectarea şi antrenarea împreună cu starea de conştiinţă
integrată, asigură starea de preparaţie optimă pentru concurs.
Pregătirea psihologică pentru concurs este partea cea mai complexă din
întreaga pregătire psihologică a sportivilor, deoarece concretizează toate abilităţile
dezvoltate în perioada de pregătire pentru concurs.

Pregătirea psihologică în etapele anterioare concursului

Pregătirea psihologică conţine activităţi de evaluare, teoretice şi practice.
Evaluarea după Guy Missoum (1987), citat de M.Epuran (pag. 34), se împarte
în trei direcţii ale psihismului:
- evaluarea nivelului cognitiv: vigilenţa, atenţia, capacitatea mnezică,
organizarea spaţială, rezistenţa la suprasolicitări mentale;
- evaluarea nivelului psiho-afectiv: controlul anxietăţii precompetiţionale,
gestionarea stresului, evaluarea motivaţiei şi nivelului de aspiraţie, combativitatea,
capacitatea de autodepăşire, încrederea în sine;
- evaluarea nivelului relaţiilor sociale: antrenor-sportiv, ambianţa grupului,
statutul psihologic al membrilor grupului.
Activitatea psihologică teoretică conţine expuneri în cadrul grupului dar şi
individuale cu sportivii cât şi cu antrenorii. Subiectele pot fi generale despre
psihologia antrenorilor şi psihologia sportivului de performanţă sau ţintite pe nevoile
constatate în urma evaluorilor.

2
 Subiectele teoretice pentru antrenori, pot fi despre: etapele dezvoltării psihice
a sportivilor, ascultarea activă, comunicarea eficientă antrenor-sportivi, valorizarea
sportivilor, importanţa responsabilizării sportivilor în autogestionarea performanţei,
influenţarea nondirectivă a comportamentelor sportivilor, motivarea sportivilor,
aprecierea şi provocarea sportivilor, critica constructivă şi în general subiecte
specifice nevoilor fiecărui antrenor.
Activitatea psihologică a pregătirii teoretice a sportivilor, este legată de ideea
că procesele activităţi sportive, sunt explicate şi din punct de vedere psihologic:
cunoştiinţe generale şi specifice sportului.
Subiectele teoretice pentru sportivi pot fi despre: importanţa obiectivului şi
motivaţiei, rolul atenţiei, concentrării, relaxării, motivaţia optimă, depăşirea
“punctului mort„ , antrenamentul mental în corectarea biomecanicii, igiena mentală,
“jocul interior” şi starea de activare optimă, cât şi alte subiecte ce vin în completarea
cunoştiinţelor necesare sportivilor.
În activitatea psihologică practică se antrenează şi se dezvoltă abilităţi
constatate în urma evaluărilor şi prezentate teoretic dar mai ales cele care răspund
concret necesităţilor specifice ramurii sportive şi individualităţilor.
Antrenorii pot fi susţinuţi de către psihologi în optimizarea unor abilităţi:
 folosirea limbajului nonverbal şi paraverbal pentru a da forţă cuvintelor,
 folosirea reprezentărilor specifice fiecărui sportiv,
 folosirea întrebărilor pentru a cunoaşte realitatea sportivilor (John
Whitmore, pag.66)
 in responsabilizarea sportivilor, cum să menţină atenţia şi interesul
sportivilor în timpul antrenamentului sau în timpul şedinţelor tehnice, aspecte
atitudinale, prestanţa, respectul, crearea unui spaţiu de încredere, colaborarea şi
susţinere, comunicarea bilaterală.

Antrenorii ar trebui să fie foarte interesaţi de însuşirea unor abilităţi, metode şi

tehnici psihologice, deoarece, după M.Epuran (1982), “antrenorul este primul şi cel
mai important personaj care lucrează cu sportivul, îl cunoaşte, îi ştie aspiraţiile,
munceşte cu el pentru a-l pregăti fizic, tactic şi tehnic, deci este firesc să-l pregătească
din punct de vedere psihologic“.

3
 Psihologii şi antrenorii se pot ajuta reciproc în aplicarea practică şi eficientă a
pregătirii psihologice, “apropierea teoriei de practică şi a practicii de teorie“,
(M.Epuran, pag. 35), ştiut fiind că celor mai mulţi antrenori le este greu să înţeleagă
termenii de specialitate din psihologie iar psihologilor să pună în practică teoriile
psihologice adecvate la limbajul şi înţelesul sportivilor.
Activitatea psihologică practică, are un rol deosebit în pregătire deoarece
însoţind antrenamentele, are influenţă asupra tuturor celorlalţi factori ai
antrenamentului având scopul de a optimiza fiecare etapă de pregătire: teoretică,
fizică, tehnică, tactică şi psihologică.
- Şedinţele teoretice de analiză tehnică sau tactică ale antrenorilor pot fi
optimizate printr-o abordare interactivă susţinută de o comunicare bilaterală antrenor-
sportivi, având ca scop menţinerea atenţiei şi interesului sportivilor pe tot parcursul
şedinţei, descoperirea realităţii sportivului şi dezvoltarea spiritului de autoanaliză al
sportivilor;
- Pregătirea fizică a sportivilor este eficientizată prin antrenarea psihologică a
simţului chinestezic, schemei corporale, conştiinţei integrate, calităţilor psihomotrice
(coordonare, echilibru, viteză de reacţie);
- Conţinutul psihologic al pregătirii tehnice optimizează prin tehnici şi
metode, identificarea greşelilor şi găsirea soluţiilor corecte, identificarea blocajelor la
nivelul neuro-psiho-motor şi deblocarea lor, formarea reprezentărilor ideomotorii,
psihologia învăţării motrice, transferul şi interferenţa în învăţare şi antrenamentul
mental;
- Conţinutul psihologic al pregătirii tactice urmăreşte dezvoltarea, activităţii
mentale ce orientează sportivii spre rezolvarea unor situaţii concrete din teren, fixarea
schemelor tactice prin antrenament mental şi jocuri în echipă, optimizarea comunicării
în echipă şi a comunicării interioare.
- Pregătirea psihologică propriu-zisă constă în faptul că porneşte de la
problemele cele mai generale (pregătire intelectuală, morală, volitivă, de cultivare a
trăsăturii de personalitate) până la cele cu implicaţii directe în practicarea ramurilor
sportive: gândire eficientă, implementarea obiectivului la un nivel profund, motivarea
şi automotivarea optimă, rezistenţa la stres, folosirea resurselor subconştiente,
antrenarea stării de potenţial maxim, antrenarea conştiinţei integrate, dârzenie,
depăşirea dificultăţilor create de mediul ambiant, public sau adversari;

4
 Aşa cum susţineam mai sus, colaborarea antrenorului cu psihologul este foarte
important în pregătirea performantă a sportivilor. Antrenorul prin crearea unui spaţiu
de încredere şi susţinere, cunoaşterea reprezentărilor, obiectivelor şi motivaţiilor
specifice fiecărui sportiv printr-o comunicare “pe limba sportivilor“ aspecte pe care le
va avea în vedere şi le va solicita în timpul antrenamentelor şi competiţiilor. Iar
psihologul contribuind la demersul antrenorului prin: discuţii, psihograme,
chestionare, psihoterapie, pregătire psihologică de concurs.

Pregătirea psihologică pentru concurs

Concursul necesită deprinderea unor atitudini, conduite comportamentale,
automatisme de reglare şi cooperare cu mecanismele psihice pentru exprimarea
potenţialului maxim în vederea îndeplinirii obiectivului propus. Este cunoscut că cel
mai de temut adversar este propria noastră minte, atunci când apar blocaje
psihice, supramotivare sau submotivare, lipsă de concentrare, anxietate, panică,
surmenaj, insomnii, frică. Dar totodată o minte disciplinată poate creea motivarea
optimă, încrederea în sine, luciditatea, conştiinţa integrată, starea de flux, siguranţa
participării şi implicării 100%, în fiecare moment al competiţiei, rodul
antrenamentelor psihologice din etapele anterioare competiţiei.

După M.Epuran (pag.248) pregătirea psihologică pentru concurs cuprinde

“cunoaşterea condiţiilor şi particularităţilor adversarilor şi pregătirea conduitelor
tehnico-tactice în raport cu acestea“.

Cunoaşterea condiţiilor şi particularităţilor adversarilor, sunt aspecte

importante în sportul modern şi cele mai des întâlnite metode sunt:
- şedinţa tactică din preziua concursului are ca temă cunoaşterea adversarului
prin înregistrări video de obicei, în care se analizează punctele forte şi cele vulnerabile
ale viitorului adversar, găsirea soluţiilor şi stabilirea sarcinilor de concurare. Ideal este
ca prezentarea antrenorului să fie interactivă cu sportivii;
- şedinţa tehnică din ziua concursului are rol de concretizare a sarcinilor
tehnico-tactice dar şi motivatoare în care antrenorulul aminteşte importanţa
competiţiei în realizarea obiectivelor stabilite de comun acord, de obicei această
şedinţă este scurtă şi concisă;

5
 - în stabilirea sarcinilor tactice, antrenorul are nevoie pe lângă observaţiile
directe şi de intuiţie în ce priveşte adversarul dar şi de evoluţia propriilor sportivi.

După M.Epuran (pag.255) “starea de preparaţie“ eficientă este egală cu

“dispunere-anticipare-angrenare-modelare-aplicare-adaptare-analiză”.
Antrenarea şi angrenarea acestor stări nu se realizează după anumite şabloane
prestabilite întodeauna ci necesită o permanentă adaptare în urma multor feed-back-
uri reglatoare.
De asemenea cunoaşterea, antrenarea, asimilarea şi folosirea conştientă sau
reflexă a mecanismelor psihice care conduc la “starea de preparaţie” pentru concurs
pot asigura evoluţia eficientă a sportivilor la potenţialului lor real.
Elementele ce contribuie la obţinerea stări de preparaţie sunt foarte numeroase
şi care trebuiesc adaptate la tipologiile temperamentale şi cognitive individuale ale
sportivilor, dar voi prezenta pe scurt pe cele mai des folosite în sportul de
performanţă:

Dispunerea
Este un rezultat al implicării active a mecanismelor intelectual-afectiv cu
scopul de a programa o stare eficientă pentru concurs care conţine:
- Stabilirea obiectivului. Cunoaşterea reprezentărilor personale ale
sportivului privitoare la obiectiv, “motivaţie, valori, convingeri, credinţe, şi cum vede
el realizarea lui ca mod de acţiune” (Rene de Lassus, pag. 48). Reprezentările,
cuvintele sportivului sunt utilizate în motivarea şi responsabilizarea eficientă a
sportivului.
- Pentru realizarea optimului motivaţional, este util a se cunoaşte mecanismul
motivaţional specific sportivului.
Fiecare individ are o direcţie motivatoare dominantă: de evitare (este motivat
de evitarea unor repercursiuni nedorite), de realizare (este atras de împlinirea
obiectivului), cognitive (înţelege raţional importanţa concursului, beneficiile şi
riscurile), afective (motivat de fericirea, împlinire, victorie), intrinsec (de
autodepăşirea permanentă, autoevoluţie), extrinsec (aprecierile suporterilor,
recompense). O motivare puternică se realizează folosind direcţia motivatoare
dominantă a sportivului, deşi există riscul supramotivării. De aceea folosind şi celelate

6
direcţii motivatoare care deşi nu sunt dominante ele pot echilibra motivaţia în zona ei
optimă.
Dispunerea mai conţine şi aspectul de angajament şi determinare specific
motivaţiei optime prin factorii cognitivi, chinestezici, volitivi şi activatori.
Angajamentul şi determinarea pot fi activate de antrenor, psiholog prin “butoanele
fierbinţi“ (cuvinte ce “ancorează” stări de activare optimă) sau de sportiv prin ritualuri
sau limbajul interior.

Anticiparea
Este un mecanism psihic superior datorită componentelor intelectuale,
cognitive şi imagistice, care influenţează nivelurile emotionale, fiziologice de activare
şi chiar percepţiile venite din exterior. Anticiparea contribuie la starea de preparaţie
dinaintea întrecerii propriu-zisă dar este prezentă şi în timpul întrecerii ca mecanism
de intuire a reacţiilor adversarului cât şi ca concentrare înaintea unor execuţii tehnice.
- planificarea mentală şi scrisă (pe tablă de către antrenor sau în caietul
sportivului)
a obiectivelor, programului, îl ajută pe sportiv să-şi fixeze mai uşor la nivel cognitiv
priorităţile şi le programeze la nivel subconştient;
- vizualizarea mentală a sarcinilor de joc şi a situaţiilor posibile-generate de,
ambianţă, relaţii, de tactică şi adversari, are rolul de a forma reprezentări ce vor fi mai
uşor şi mai rapid recunoscute în timpul întrecerii, ceea ce face să crească viteza de
reacţie.
- imaginarea planului tehnico-tactic se poate realiza din mai multe perspective,
în care: sportivul este implicat în rolul său; în care sportivul este disociat de rolul său
şi se vede din exterior pe el şi echipa sa. Aceast exerciuţiu programează propriile sarci
şi vor creşte capacitatea de anticipare şi luciditatea în timpul întrecerii;
- pe suportul exerciţiilor de anticipare se pot optimiza stările emoţional-afective,
de: încredere în sine, combativitate, determinare, voinţă...

Angrenarea –modelarea stării

Realizarea ei practica, cuprinde
- planul de pregătire pentru concurs conţine antrenamente de experimentare a
soluţiilor şi verificare a planului tactic. În urma acestor antrenamente se stabileşte
componenţa lotului, tehnica, tactica de bază;

7
 - în antrenamentele de pregătire pentru concurs este indicat să se folosească cât
mai multe elemente care să creeze admosfera de concurs, pentru reducerea anxietăţii
şi stresului la condiţii neprevăzute. De exemplu: la competiţiile internaţionale de
fotbal, echipa oaspete are permisiunea de a se antrena pe stadionul unde a doua zi va
avea loc meciul; la gimnastică la ultimile antrenamentele se crează zgomot şi alte
situaţii stresante, faţă de care gimnastul trebuie să-şi păstreze concentrarea pe
execuţie; în sporturile de contact se folosesc adversari model, care adoptă tehnica
viitorului adversar.
- înaintea întrecerii se folosesc tehnici de energizare, activare şi combativitate.
- încălzirea fizică pentru concurs trebuie să conţină şi o încălzire psihică,
emoţional-afectivă care să angreneze congruent şi optim sarcinile propuse, astfel
influenţînd sistemul neuro-psiho-motoric. Încălzirea fizică este bine să fie însoţită de
vizualizarea execuţiilor specifice sarcinilor de joc, de amplificarea trăirilor emoţionale
şi afective (încredere, determinare, ambiţie, dorinţă de împlinire...), gândirea să fie
folosită în direcţia sarcinilor şi a propriului rol şi mai puţin despre evaluarea
adversarului ca fiind mare şi valoros sau inferior sau la frici de genul: eşec, evaluare
negativă, situaţie penibilă...Încălzirea mai conţine şi tehnici de energizare şi activare a
stării de potenţial maxim.
- antrenamentul mental este deosebit de important pentru programarea
subconştientă a sarcinilor, pentru crearea unei stări psihoafective de încredere şi
determinare, deoarece angrenează structuri neurologice, psihologice şi fizice (chiar
dacă se realizează de obicei într-o stare de relaxare corporală). Antrenamentul mental
se regăseşte ca metodă ce susţine şi însoţeşte: anticiparea, dispunerea, angrenarea şi
modelarea, pentru realizarea „stări de preparaţie”optimă de concurs. Antrenamentul
mental este foarte eficient când se alternează cu perioade de relaxare activă, care să-l
distragă pe sportv de la starea specifică indusă de antrenamentul mental, altfel este
posibil ca sportivul să perceapă o oboseală suplimentară la startul întrecerii.

Aplicarea şi adaptarea în condiţiile concrete de concurs, este rezultatul

întregi pregătiri a sportivului: rutine, ritualuri de încălzire, concentrarea tehnico-
tactică, de prezentare la start, saluturi, startul, impunerea planului tactic, adaptarea .
- rutinele, ritualurile practic sunt nişte “ancore” (Sue Knight, pag.246)., care
aduc în prezent starea de preparaţie care a funcţionat cu succes în trecut, ea conţine
anumite automatisme şi condiţionări. Rutinele pot începe chiar cu o zi înaintea

8
concursului cât şi în ziua concursului, ele sunt folosite cu scopul de a obţine starea de
activare optimă care să asigure cel putin cel mai bun rezultat anterior. De exemplu:
atletul Usain Bolt care a întrecut toate aşteptările la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice
(Beijing 2008) spunea că seara înaintea concursului se gândeşte la ceea ce are de facut
a doua zi pe pistă (antrenament mental). În ziua concursului încerca să se gândească la
maşini sau la orice altceva care îi făcea plăcere. “Dacă te gândeşti prea mult la cursă,
atunci ai şansa să nu reuşeşti să obţii maximul de la tine“. La linia de start “atenţia
este concentrată ca un tunel, nu vezi nu auzi nimic altceva înainte de ce ai de făcut“.
Fiecare sportiv are rutinele lui, unele sunt mai performante altele mai puţin. Rutinele
mai puţin performante se pot optimiza prin folosirea “submodalitaţilor” (NLP) în
corectarea „jocului interior” (Timothy Gallwei).
- concentrarea pe sarcină, este activitatea cognitiv şi afectivă în care sportivul
îşirevizuieşte, imaginar, gândind şi simţind ce „paşi” are de facut. Ocuparea minţii cu
acest exerciţiu are avantajul că va ţine departe imaginile şi gândurile care pot provoca
la nivelul chinestezic stări de anxietate sau blocaj,
- prezentarea la start şi salutul sunt momente importante în “lupta“ psihologică
adouă echipe sau doi adversari. Conştientizarea efectului pe care îl are atitudinea şi
ţinuta (comunicarea nonverbală) asupra adversarului sau a comisiei de arbitraj
(gimnastică), dar şi ca menţinere a stării de preparaţie optimă, face ca acest moment
să fie pregătit psihologic din perioada precompetiţională.
- în momentul startului toate programările tehnico-tactice, a stărilor emoţional
afective se condensează într-o stare specifică conştiinţei integrate sau cum se mai
cunoaşte în literatura de specialitate sub denumirea de: stare de flux, stare de optim
motivaţional, de activare optimă sau a fi în zona optimului energetic.
Efectele conştiinţei integrate în competiţie (în momentele de vârf ale
competiţiei) sunt caracterizate prin:
1. Trăirea actualităţii (capacitatea de a fi prezent în realitatea concretă din
fiecare moment al întrecerii);
2. Simţul chinestezic (capacitatea de simţi şi controla stările interioare);
3. Extinderea conştiinţei (capacitatea de a cuprinde mişcări, intenţii,
oportunităţi);
4. Adecvarea conştiinţei la resursele interioare faţă de soluţiile, oportunităţile
jocului sau întrecerii, cu luciditate şi clar-viziune. Aceste patru stări integrate într-o
stare specifică activării optime sau unei conştiinţe senine înseamnă a fi lucid, vigilent,

9
realist, autocritic, liber în decizii, anticipativ, creativ, proactiv, convins, motivat,
implicat, responsabil, ambiţios, perseverent.
- impunerea planului tactic , este posibil atunci când sportivul ştie foarte bine
ce vrea iar experienţa, pregătirea psiho-fizică şi nivelul adversarului îi permit. Este
ştiut că o întrecere nu este doar o luptă la nivel fizic ci şi o luptă la nivel psihic şi chiar
spiritual (a spiritului de echipă sau a spiritului de învingător), de aceea echipa sau
sportivul care acordă importanţă şi acestor niveluri poate fi dominanţi şi la nivel
tehnico-tactic.
- adaptarea, spontaneitatea, creativitatea în găsirea soluţiilor eficiente, prin
reevaluarea situaţiei are la bază inteligenţa, care procesează eficient informaţiile ce
sunt receptate din exterior-interior şi trecute prin filtrele posibilităţilor tehnico-tactice
ale sportivului. Adaptarea unor elemente surpriză (schimbare de tactică, ritm,
dezechilibrări ale adversarului, fente...) înseamnă un mare câştig energetic şi eficienţă
în „economia” jocului. Menţinerea şi adaptarea în funcţie de situaţia de concurs şi
adeversar a unei activări optime este rezultatul nivelului de conştiinţă, a
autocunoaşterii şi a capacităţii de autoreglare a starilor: emotionale, motivaţionale,
volutive, ideative. Sportivii de performanţă se întâlnesc adesea în timpul concursului
cu stări de limită cum ar fi: “punctul mort“, dificultăţi respiratorii, dureri musculare,
crampe, contuzii, extenuare...Toţi sportivii de performanţă trec prin aceste stări, dar
felul cum trec de aceste momente poate face diferenţa între învingători şi învinşi.
Sunt sportivi care au antrenamentul de a-şi folosi psihicul pentru a ţine sub
control starile proaste sau pur şi simplu au mare încredere în resursele lor inconştiente
şi astfel susţin mecanismele de adaptare la efort. Ei şi-au antrenat în timp un “bun
simţ“ chinestezic care detectează din timp semnalele de crispare şi integrând aceste
semnale într-o relaxare psihică, respiraţie profundă, relaxare a unor părţi din corp,
energizare, vizualizare. Aceste metode şi tehnici deprinse de unii sportivi îi ajută să
echilibreze oxigenarea organismului, să se reîncarece energetic şi să găsească soluţii
pentru eficientizarea efortului.
Alţi sportivi în momentele dificile d.p.d.v. fiziologic se crispează mental şi
muscular, se lasă invadaţi de gânduri pesimiste care le diminuează mult capacitatea de
efort şi luciditatea. Capacitatea de adaptare a resurselor interioare în funcţie de
realitatea concretă a întrecerii sau situaţiilor de joc, are ca rezultat activarea optimului
energetic, fizic şi mental pentru exprimarea potenţialului real al sportivului.

10
 Analiza şi autoanaliza din timpul întrecerii, depinde de atenţia şi implicarea
sportivului, cât şi de obişnuinţa de a observa realitatea evaluând-o critic, pentru
găsirea soluţiilor eficiente. Soluţiile se comunică coechipierilor de obicei printr-un
limbaj specific (semne şi indicaţii scurte). Antrenorul are perspectiva întreagă a celor
două echipe sau a celor doi sportivi angajaţi în competiţie. Analiza şi soluţiile găsite
sunt comunicate în pauze şi de multe ori hotărăsc soarta întrecerii. Analiza „la rece” a
întrecerii, este faza în care se constată reuşitele (pentru a le repeta), greşelile (pentru
conştientizarea punctelor slabe), găsirea soluţiilor optime care odată antrenate şi fixate
ca reflexe asigură autodepăşirea. Astfel analiza competiţiei devine prima fază din
pregătirea evoluţiilor urmatoare.

Concluzii
Performanţa sportivă este într-o continuă creştere. Valoarea sportivilor de
înaltă performanţă sunt de cele mai multe ori imperceptibil diferenţiate. De aceea o
mică diferenţă în starea de “preparaţie” pentru concurs face marea diferenţă dintre
învingători şi învinşi.
Această stare de „preparaţie” este influenţată de ceea ce gândim, ne imaginăm
şi simţim la nivel emoţional-kinestezic, încă din-naintea zilei de competiţie, la
încălzire, la start şi în timpul întrecerii. Rutinele şi jocul interior sunt individuale,
fiecare sportiv are rutinele-ancoră specifice experienţelor sale. De aceea vine şi
întrebarea, care rutine sunt mai performante?
- Dificil răspuns, ceea ce se cunoaşte este că cele mai performante rutine sunt
cele care asigură o stare de activare optimă, specifică capacităţii de exprimare a
potenţialului real. Rutinele se înbunătăţesc în timp în urma unui proces de explorare
prin încercare şi eroare. Rolul psihologilor este de a scurta, optimiza şi folosi acest
proces de explorare.
Dacă competiţia este aspectul concursului, care evidenţiază şi validează
performanţa obţinută, cooperarea se regăseşte în obţinerea performanţei acţionând atât
în exterior (cu ştiinţele ce susţin performanţa şi cu coechipierii) dar şi în interior (ca
limbaj interior, în autoreglarea stărilor şi resurselor interioare). Din cooperarea
informaţiilor exterioare, cu stările autoreglatorii din interior, se creează activarea
energetică optimă.

11
 Când „jocul interior” este în raport optim cu „jocul exterior” datorită stării de
conştiinţă integrată se poate asigura o evoluţie a sportivului la adevăratul său
potenţial.
Cunoaşterea elementelor “jocului interior” şi cum îl influenţează, ca stare de
„preparaţie” competiţională, împreună cu starea de conştiinţă integrată, asigură starea
de preparaţie optimă pentru concurs.
Pregătirea psihologică pentru concurs este partea cea mai complexă din
intreaga pregătire psihologică a sportivilor, deoarece concretizează toate abilităţile
dezvoltate în perioada de pregătire pentru concurs, a unui plan concret, dar care este
în permanenţă adaptat nevoilor şi specificului sportivului (limbaj, experienţe
personale, filtre neuro-psihice, joc interior, rutine).

De aceea pentru a se putea înţelege mai bine conţinutul pregătirii psihologice

pentru concurs am prezentat mai întâi o structura a pregătirii psihice în etapele de
pregătire şi apoi aspecte esenţiale care pot fi utile în perioada competiţională.
Pregătirea psihologică poate optimiza toate etapele antrenamentului
sportiv (teoretice, fizice, tehnice, tactice), prin activităţi de evaluare, teoretice şi
practice.
Un aspect deosebit de important în obţinerea performanţelor dorite este
pregătirea psihologică a antrenorilor. Antrenorul poate fi sprijinit în demersul de a
creea un spaţiu de încredere, susţinere, cunoaşterea reprezentărilor, obiectivelor şi
motivaţiilor specifice fiecărui sportiv, printr-o relaţionare eficientă cu psihologul cât şi
cu sportivii.
Cele mai importante aspecte ale pregătirii psihologice pentru concurs sunt:
dispunere-anticipare-angrenare-modelare-aplicare-adaptare-analiză. Antrenarea
şi angrenarea acestor stări nu se realizează după anumite şabloane prestabilite
întodeauna ci necesită o permanentă adaptare la specificul sportivului.
Dispunerea pentru concurs poate fi optimizată cu ajutorul: obiectivului,
motivării, rutinelor şi prin responsabilizarea, angajamentul şi determinarea
sportivului.
Anticiparea este folosită pentru: programarea unor conduite la nivel
subconştient pentru concurs dar este prezentă şi în timpul întrecerii ca mecanism de
intuire a reacţiilor adversarului sau ca element de concentrare înaintea unor execuţii
tehnice.

12
 Angrenarea –modelarea este partea practică a celor anticipate şi conţine:
antrenamente de experimentare, selectarea finală a componenţei lotului, antrenamente
“şcoală“ tehnico-tactice, imitarea admosferei de concurs, antrenamentul final pe
terenul unde se va desfăşura competiţia, încălzirea pentru concurs, tehnicile de
activare şi energizare.
Aplicarea în condiţiile concrete de concurs: rutine, ritualuri de încălzire,
concentrarea tehnico-tactică, de prezentare la start, saluturi, startul, impunerea
planului tactic.
Adaptarea, spontaneitatea, creativitatea în găsirea soluţiilor eficiente, prin
reevaluarea situaţiei are la bază inteligenţa şi nivelul de integrare a conştiinţei. Stările
limită, cum ar fi: “punctul mort“, dificultăţi respiratorii, dureri musculare, crampe,
contuzii, extenuare, pot fi gestionate eficient prin capacitatea de autoreglare şi
adaptare la efort cum ar fi: relaxare psihică, respiraţie profundă, relaxare a unor părţi
din corp, energizare, vizualizare.
Analiza şi autoanaliza are loc în trei ipostaze: în timpul întrecerii ( necesită
atenţia şi implicarea sportivului cât şi de obişnuinţa de a observa realitatea evaluând-o
critic pentru găsirea soluţiilor eficiente), în pauzele competiţiei sau de pe marginea
terenului de către antrenor şi analiza „la rece” a întrecerii, în care se constată reuşitele
(pentru a le repeta), greşelile (pentru conştientizarea punctelor slabe), găsirea
soluţiilor optime care odată antrenate şi fixate ca reflexe asigură autodepăşirea.
Aceste elemente ale pregătirii psihologice pentru concurs (dispunere,
anticipare, angrenare, modelare, aplicare, adaptare, analiză) sunt cele care contribuie
la starea de preparaţie pentru concurs. Antrenarea şi angrenarea acestor elemente nu
se realizează după anumite şabloane prestabilite sau o ordine ierarhică obligatorie. În
practică, în urma evaluorii acestor elemente, se poate constata că un sportiv poate
avea o dispunere puternică, dar mecanismele anticipative să îl supramotiveze, sau un
alt sportiv poate funcţiona bine, în toate elementele, afară de adaptarea la situaţia reală
din concurs, ceea îi afectează creativitatea şi spontaneitatea. În aceste situaţii
psihologul se poate focaliza direct asupra elementului deficient, asigurând astfel o
intervenţie eficientă.
Pregătirea psihologică pentru concurs urmăreşte implementarea unor abilităţi
care să asigure manifestarea potenţialului real al sportivului prin obţinerea unei stări
de preparaţie neuro-psiho-fizică care se mai numeşte în literatura de specialitate:
“Starea de Flux, Zona de Optim Energetic, Activare Optimă, Motivaţie Optimă”.

13
Toate aceste denumiri au în comun: cunoaşterea de sine, capacitate de introspecţie,
autoreglarea stărilor interioare, simţului chinestezic, o gândire disciplinată, încredere
în sine, cunoaşterea clară a ce are de făcut, concentrare-relaxată, perceperea mult
diminuată a oboselii şi a trecerii timpului, luciditate, clarviziune, prezenţă şi
implicare totală.

Perspective
Deşi se cunosc elementele ce formează starea de preparaţie optimă de concurs
cât şi metodele ce le pot activa, ele nu funcţionează întodeauna după aşteptările
estimate, deoarece elementele componente sunt la rândul lor influenţate de factori mai
profunzi, cum ar fi: temperamentul, blocajele emoţionale, calitatea atenţiei, memoria
chinestezică şi filtrele neuronale implicate în analiza modalităţilor de rezolvare a
sarcinilor motrice. De aceea un studiu aprofundat al acestor factori cu aplicabilitate
practică ar putea optimiza mult demersul pregătirii psihologice pentru concurs.

Referinţe
1. EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIŢA, F. (2008). Psihologia sportului
de performanţă, Edit. FEST, Ed. a 2-a, rev. Bucureşti.
2. EPURAN, M. (1982). Ghidul psihologic al antrenorului. În: Educaţie Fizică
şi Sport, IEFS, Bucureşti.
3. GALLWEY, T. (1986). The inner game of tennis, Edit. Pan
4. WHITMORE, J. (2008). Coaching pentru performanţă: Formare Personală,
Performanţă şi Scop, Edit. Publica, Bucureşti
5. PÂINIŞOARĂ, G., PÂINIŞOARĂ,I . O. (2005). Motivaţia eficientă. Edit.
Polirom, Bucureşti
6. KNIGHT, S. (2004). Tehnicile programării neuro-lingvistice, Edit.Curtea
Veche, Bucureşti
7. de LASSUS, R. (2004). Programarea neuro-lingvistică, Edit. Teora,
Bucureşti.

14