Sunteți pe pagina 1din 11

Tactica este activitatea prin care un sportiv desfăşoară toate posibilităţile

sale tehnice, fizice şi psihice, pentru a dobândi rezultatele cele mai bune în condiţiile şi
în faţa unor adversari diferiţi. (Epuran, M., 2008)

Tactica defineşte un concept de abordare a competiţiei care însumează


un sistem de idei şi, derivând din acestea, un ansamblu de modalităţi de acţionare
deliberate, în vederea realizării unei prestaţii superioare, eficiente pentru obţinerea
succesului în competiţii. (Şiclovan, I., 1984)
Tactica reuneşte un sistem de principii, idei şi
reguli de abordare a competiţiilor de către sportiv, prin care îşi
valorifică toate capacităţile tehnice, fizice, psihice, în vederea
rezolvării situaţiilor problematice (de concurs) create de
adversari, coechipieri şi ambianţă pentru obţinerea
succesului. (Dragnea, A., 2002)

Pregătirea tactică viezează existenţa unui ansamblu de


măsuri, mijloace şi metode utilizate pentru însuşirea tacticii specifice
fiecarei ramuri sportive.
Componentele tacticii
Concepţia tactică – un sistem de principii, idei, reguli şi norme relativ stabile,
elaborate în vederea participării cu succes în competiţii.
Este stabilită de antrenori şi alţi specialişti (metodoşti, psihologi, medici, etc.) în
urma analizei stadiului de dezvoltare a ramurii de sport în discuţie, pe plan naţional şi
internaţional.
Ea cuprinde:
• idei fundamentale şi sistemne de acţionare care vor sta la baza organizării,
pregătirii şi participării sportivilor în concursuri;
• totalitatea mijloacelor mentale de pregătire a sportivilor folosite în vederea
înţelegerii aprofundate de către aceştia a logicii concepţiei tactice şi a variantelor de
aplicare a acesteia;
• sistemele practice de acţionare (sisteme de exerciţii fizice) care asigură instruirea
în raport deconcepţia tactică.
CUM ACŢIONĂM?

Planul tactic – reprezintă ansamblul măsurilor stabilite în vederea rezolvării


problemelor tactice ridicate de pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor de atac şi apărare.

???
CUM APLICĂM ACŢIUNILE?
Acţiunile tactice – instrumente practice de realizare a planului tactic şi respectiv
a concepţiei tactice. Componentele concrete ale tacticii. Ele se prezintă ca structuri
înlănţuite de procedee tehnice, numite combinaţii, scheme şi iniţiative, efectuate în
scopuri tactice bine determinate.
Sistemul de joc - specific numai jocurilor sportive – se referă la modul de
aşezare a sportivilor pe teren, pe compartimente, linii şi posturi şi interacţiunea dintre
acestea.
Forme de monitorizare a evoluţiei tactice competiţionale în jocul de fotbal
Sistem de joc: 1-4-2-3-1

Jocul în apărare
 Principiul zonal
 În linie
 Pressing

Jocul de atac
 Faza organizată
 Atac rapid

Amplasările standarde
 În atac
 În apărare
Fişă pentru monitorizarea evoluţiei tactice competiţionale în faza de atac
[COLIBABA EVULEŢ, D., BOTA, I.]

Conţinut Posturile ocupate


tactic Aprecierea în note
CU MINGE FĂRĂ MINGE
 protejarea mingii  pătrunderi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 pase  deplasare spre un spaţiu liber 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
INDIVIDUAL pentru a primi mingea
JUCĂTOR

 fente  câştigarea mingii în luptă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


directă cu adversarul

 dribling  deplasare spre un spaţiu liber 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


în teren

 aruncări/lovituri 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
ÎNTRE 2 JUCĂTORI ÎNTRE 3 SAU MAI MULŢI 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
COMPARTIMENTELE

JUCĂTORI
 „pasează şi du-te”  pase în „3” 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 blocaj şi depăşire adversar 
ECHIPEI

pase în triunghiuri 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 paravan  alergări în zig-zag 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 intersectări în alergare  blocaje 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 superioritate numerică  superioritate numerică (3-1,
3-2, 4-3, etc.) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

ATACURI ŞI CONTRAATACURI RAPIDE FORMAREA ATACULUI 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


ÎNTREAGA

 „pasează şi du-te”  fără un atacant puternic 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


ECHIPĂ

 1 – 2 atacanţi  cu 1-2 centrii 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


 joc de tranziţie  atac strategic 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 atac strategic/poziţional  în funcţie de structura echipei 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Fişă pentru monitorizarea evoluţiei tactice competiţionale în faza de apărare
[COLIBABA EVULEŢ, D., BOTA, I.]

Conţinut tactic Posturile ocupate Aprecierea în note


CONTRA UNUI ATACANT CONTRA UNUI ATACANT CU Posturi ocupate
JUCĂTOR INDIVIDUAL FĂRĂ MINGE MINGE
 marcaj normal  păstrarea tipului de 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
marcaj
 presing  contra dribling 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 intercepţii  contra pase 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 blocaj defensiv  aruncări/lovituri/şut „pe 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
furate”
 inferioritate numerică: 2:3, 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
2:3, 3:4
COOPERARE ÎNTRE 2 COOPERARE ÎNTRE 3 SAU 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
JUCĂTORI MAI MULŢI JUCĂTORI
 răspuns imediat la  contra ofensivă
COMPARTIMENTELE 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
ameninţare ofensivă
ECHIPEI
 schimbarea poziţiei  combinaţii de 3 sau mai
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
defensive (om la om) mulţi atacanţi
 inferioritate numerică  inferioritate numerică 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
APĂRARE ÎN ZONĂ APĂRARE AGRESIVĂ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 unu la unu (normal şi pase)  presing pe jumătate sau
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
ÎNTREAGA ECHIPĂ un sfert din teren
 zonă agresivă  zonă agresivă (presing) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 combinat  variante 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Fişă de evaluare a pregătirii tactice
Dinamica tehnico – tactică în teren – faza de ATAC
[Bompa, T.O., 2002]

Conţinut tehnico - tactic Posturile pe teren Aprecierea în note

Starturi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Alergarea de viteză 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Schimbări de direcţie în alergare 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Opriri, porniri, întoarceri 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Starturi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Elanul pentru aruncări:

-3 paşi succesivi pentru săritură; 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

-2 paşi succesivi pentru săritură; 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

-1 pas pentru săritură; 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

-Pas adăugat; 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

-Pas săltat. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Mişcări înşelătoare:

-fenta de schimbare; 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

-fenta de aruncare la poartă. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10


Fişă de evaluare a pregătirii tactice

Acţiuni tehnico-tactice Aprecierea


pe direcţia atacului
înapoi
Pase
laterale
la poartă
Şuturi /aruncări
pe poartă
Deposedări
Intercepţii
“Pasează şi du-te”
Plasare în teren
Marcajul
Jocul fără minge
Contribuţii la momente fixe de joc

S-ar putea să vă placă și