UNITATEA DE CURS 13

PLANIFICAREA INSTRUIRII COPIILOR ŞI JUNIORILOR ÎN

HANDBAL

ELABORAREA DOCUMENTELOR DE PLANIFICARE LA

EŞALOANELE DE COPII ŞI JUNIORI:
PLANUL DE LECȚIE

Lecția de antrenament este forma organizată cu cea mai mare

frecvență de utilizare în pregătirea sportivilor.
Succesele (rezultatele) unui antrenor sunt în mare măsură legate de
înțelepciunea și meticulozitatea cu care își pregătește dinainte conspectul sau
planul lecției de antrenament.
În elaborarea planului de antrenament este necesar să se țină seama de
următoarele cerințe fundamentale:
1. Prezentarea clară a temelor urmărite în fiecare lecție
Temele lecției curente asigură nu numai stabilitatea și orientarea
întregii lecții, ci și posibilitatea aprecierii gradului de îndeplinire a
obiectivelor ce decurg din formularea temelor respective, creând
obligativitatea stabilirii unui anumit sistem de mijloace.
Stabilirea mijloacelor trebuie făcută cu discernământ ținându-se cont
de timpul alocat lecției. În 90 sau 120 minute, cât durează diferitele lecții, nu
se pot însuși și nici repeta, perfecționa sau verifica un număr prea mare de
cunoștințe, deprinderi sau priceperi de mișcare. Deci, precizarea temelor
trebuie să aibă un caracter cât mai concret.
Stabilirea numărului de teme instructiv-educative ale lecției curente,
depinde de gradul de pregătire al executanților, de obiectivele urmărite și de
posibilitatea îndeplinirii lor, corespunzător timpului alocat lecției respective.
2. Alegerea celor mai eficiente mijloace
Nu toate mijloacele folosite în cadrul lecției de antrenament au efecte
în direcția atingerii obiectivelor propuse. De aceea, pentru a folosi în mod
judicios timpul acordat unui antrenament este indicat să se folosească numai
acele mijloace care au efect direct în realizarea temelor lecției.

1
 3. Dozarea judicioasă a volumului și intensității efortului
Această cerință se referă la două aspecte ale instruirii deosebit de
importante: primul, cel al dozării generale a efortului în lecție, iar al doilea,
referitor la concordanța volumului și intensității efortului cu cerințele
formării și perfecționării deprinderilor de mișcare și a dezvoltării calităților
motrice prevăzute în lecția respectivă.
În ceea ce privește primul aspect, în lecții s-a statornicit regula dozării
treptate a efortului, mai ales la începutul lecției, aceea a alternării efortului
intens cu cel mediu și chiar cu pauzele, apoi coborârea treptată a intensității
efortului proprii părții de încheiere a lecției.
În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, în lecțiile care predomină
temele de învățare de noi deprinderi, volumul efortului va fi crescut și
intensitatea mai scăzută. În cazul, în care ponderea instruirii cade asupra
perfecționării și verificării priceperilor și deprinderilor în condiții similare
concursului, sporește intensitatea și scade volumul.

Structura lecției de antrenament

În concordanță cu principiile metodice și fizio-psihologice, o lecție de
antrenament este împărțită în părți mai mici, permițând antrenorului și
sportivului să urmeze principiul creșterii și descreșterii progresive a lucrului.
Structura lecției reprezintă o chestiune de formă a lecției și nu de conținut,
acesta având un caracter determinant, esențial. Structura lecției trebuie
interpretată ca o contribuție activă pe care forma trebuie să o aducă la
îmbunătățirea conținutului. Lecția trebuie să aibe un caracter unitar,
conținutul și forma fiind cele care-l asigură.
Structura de bază a lecției de antrenament constă în trei părți:

Partea pregătitoare (încălzirea)

Partea fundamentală

Partea de încheiere
Partea pregătitoare (încălzirea)
Această parte de debut conţine exerciţii cu funcţionalităţi multiple:
organizatorice şi de pregătire aperceptivă (corespunzătoare aşa-numitei
verigi introductive), de mobilizare a capacităţilor funcţionale ale
organismului (corespunzătoare „încălzirii) şi chiar de realizare a unor sarcini
privind pregătirea fizică (în special de menţinere a acestei pregătiri).
Lecţia începe printr-un scurt dialog între antrenor şi jucători privind
unele probleme personale ale acestora, din care antrenorul poate sesiza
starea biologică şi psihică a sportivilor pentru lecţia respectivă. În

2
continuare, sunt comunicate sarcinile de lecţie, durata şi tăria acesteia,
motivarea teoretico-metodică a conţinutului, în vederea angrenării conştiente
şi active a jucătorilor în lecţie.
Încălzirea reprezintă pregătirea fiziologică și psihologică pentru
sarcinile de antrenament care urmează. Încălzirea mărește temperatura
corpului, care se dovedește a fi un factor principal de facilitare a
performanței (Asmussen și Boje, 1945; Binkhorst, Hoofd și Vissers, 1977;
Kaijser, 1975; Martin și colab., 1975). Încălzirea stimulează activitatea SNC,
care coordonează sistemele sportivului (Gandelsman și Simirnov, 1970),
reduce timpul de reacție motrică și dezvoltă coordonarea (Ozolin, 1971),
îmbunătățind performanța motrică. În timpul încălzirii sportivul, fie se
automotivează, fie este motivat și stimulat de antrenor să facă față
solicitărilor și să fie pregătit psihic. În plus, o încălzire corespunzătoare ajută
în prevenirea accidentărilor.
Deși încălzirea se dovedește a fi un întreg ansambu, ea constă din
două părți: încălzirea generală și cea specifică.
În timpul încălzirii generale, crește progresiv capacitatea de lucru
prin intensificarea funcțiilor organismului, după care întreg procesul
metabolic se desfășoară mai rapid. Aceasta stimulează centrii respiratori,
conducând la o creștere a oxigenării. Cantitatea mai mare de oxigen și fluxul
sanguin crescut măresc potențialul de efort, ajutând sportivul să execute mai
eficient sarcina dată. Încălzirea trebuie să înceapă întotdeauna cu o alergare
ușoară, de regulă fără minge, în diferite forme (lateral, înapoi, dar în cea mai
mare parte, înainte). În felul acesta este accelerat fluxul saguin, generând o
temperatură mai ridicată în întreg organismul, deci și în mușchi. O astfel de
abordare este recomandată și de Barnard, Gardner, Diaco, MacAlpern și
Hedman (1973), care susțin că exercițiile intense la începutul încălzirii se
pot asocia cu un flux sanguin corespunzător. Deși Mathews și Fox (1976)
împărtășesc acest raționament, succesiunea recomandată de ei începe cu un
stretching (exerciții de întindere), contrazicând în aparență realitatea
fiziologică. Este greu acceptată părerea că exercițiile de stretching măresc
fluxul sanguin. Spre sfârșitul încălzirii, sportivul trebuie să execute exerciții
de tragere (întindere) a mușchilor, pentru că un mușchi încălzit se întinde
mult mai ușor.
Obiectivul încălzirii specifice este de a pregăti corespunzător
sportivul, de a-l pune în formă, de a-l „regla” pentru tipul de efort dominant
pe care îl va executa în partea fundamentală a lecției. Pregătirea aceasta nu
se referă numai la pregătirea mentală sau la coordonarea anumitor exerciții,
ci și la pregătirea SNC, mărind capacitatea de efort a organismului. Sportivul
o va realiza prin repetarea elementelor tehnice și a exercițiilor de o anumită

3
intensitate. Selecția exercițiilor pentru încălzirea specifică depinde strict de
tipul exercițiilor executate de sportiv în partea fundamentală a lecției.
Încălzirea specifică în jocul de handbal este cea cu mingea și cuprinde
exerciţii care conţin principalele procedee tehnice. Durata este cuprinsă între
15 – 30 minute.

Categoriile tipice de exerciții pentru partea pregătitoare sunt:

 Mers accelerat treptat, în formă, ritmuri și direcții diferite, însoțit de
exerciții complimentare pentru brațe, picioare și trunchi (mersul,
executat circa 50 – 60 sec., precede formele de alergare complexă).
 Alergare ușoară cu variații de ritm (accelerări) și mișcări
complimentare de brațe, sărituri, elemente din tehnica mișcării în
teren etc.
 Exerciții pentru diferite segmente ale corpului, executate ritmic.
 Exerciții de tehnică simple, cunoscute, executate în alergare moderată.
 Circulații tactice, bine însușite, executate în alergare moderată.
 Joc bilateral pe teren redus, cu număr redus de jucători și cu
intensitate relativ mică.
 Jocuri de mișcare (dinamice) cu conținut emoțional adecvat, care să
aibă contingență cu elementele tehnice și tactice stăpânite de
executanți.
 Joc bilateral, cu reguli improvizate, altul decât specialitatea
executanțior (handbaliștii vor juca fotbal sau baschet).
Partea fundamentală
Obiectivele lecției de antrenament sunt realizate în timpul părții
fundamentale. După o încălzire adecvată, sportivul învață exerciții și acțiuni
tactice, își dezvoltă calitățile biomotrice și psihologice.
Conținutul părții fundamentale depinde de numeroși factori, dominați
de gradul de pregătire, tipul de sport, sex, vârstă și perioadă de pregătire.
Antrenorul pote pune accentul pe tehnică, dezvoltând, în același timp,
calitățile biomotrice specifice și trăsăturile psihologice. Conținutul lecției
pentru sportivii nu foarte avansați trebuie să respecte succesiunea de mai
jos:
 1. Mai întâi, sportivul va executa mișcarea, pentru a învăța și a
perfecționa elementele tehnice sau tactice.
 2. Apoi, el va dezvolta viteza sau coordonarea.
 3. După care, va dezvolta forța.
 4. Și în final, rezistența

4
 În partea fundamentală a lecției de antrenament, se vor include mai
întâi elementele tehnice și tactice, deoarece învățarea este mai eficientă când
celula nervoasă este încă odihnită. Fie că sportivul învață, fie că
perfecționează un element tehnic după exerciții de viteză, forță sau
rezistență, oboseala va împiedica memorarea (deci conservarea) lor.
Referința este în acest caz oboseala SNC, o scădere a capacității de a
reacționa la un stimul. Pentru alcătuirea secvenței de învățare sau
perfecționare a elementelor tehnice și tactice, se recomandă ca sportivii să
consolideze elementele sau deprinderile dobândite în lecțiile anterioare, să
perfecționeze elementele tehnice sau deprinderile de importanță extremă
pentru sportul lor și să aplice deprinderile în condițiile competiției.
Dat fiind că învățarea reprezintă adesea obiectivul dominant, lecțiile
de antrenament pentru sportivii începători trebuie să respecte întotdeauna
următoarea succesiune: tehnică, viteză, forță, rezistență. Succesiunea de
antrenament pentru sportivii de elită trebuie să fie ceva mai flexibilă, chiar
dacă aceasta predomină.
Înaintea fiecărei lecții de antrenament, se vor planifica obiectivele de
realizat în partea fundamentală. Nu se vor planifica mai mult de două-trei
obiective pe lecție, indiferent că sunt de variate, deoarece vor fi greu de
îndeplinit efectiv, încetinind ritmul de dezvoltare a sportivului. Se vor lega
obiectivele de planurile micro- și macrociclurile, nivelul de performanță a
sportivilor și potențialul lor. Deși este recomandabilă planificarea unor
obiective derivate din diferiții factori de pregătire (tehnic, tactic, fizic,
fiecare și cu o componentă psihologică), acestea vor fi alese în funcție de
exigențele sportului respectiv și de capacitățile sportivului.
Antrenorul va dinamiza munca jucătorilor, va fi el însuşi dinamic şi
omniprezent, va urmări dozarea şi intensitatea exerciţiilor, durata pauzelor
de revenire. Va da indicaţii şi va corecta permanent execuţiile jucătorilor,
criticându-i şi încurajându-i cu un ton adecvat.
Partea de încheiere
După un efort foarte intens realizat în partea fundamentală a lecției de
antrenament, se scade progresiv încărcătura, pentru a ajunge la starea inițială
de reapus biologic și psihologic. La sfârșitul părții fundamentale,
majoritatea, dacă nu chiar toate funcțiile sportivului sunt activate
aproximativ la capacitatea maximă, fiind necesară o revenire treptată la o
activitate mai puțin solicitantă, și aceasta din două motive esențiale. Primul,
o întrerupere bruscă a efortului poate genera efecte fiziologice și psihologice
negative (insatisfacție). Al doilea, revenirea la calm intensifică ritmul de
refacere, diminuând rapid cantitatea de acid lactic acumulată în sânge. Din

5
păcate, majoritatea antrenorilor și sportivilor nu își organizează această parte
a lecției, nereușind să optimizeze procesele de refacere după efort, ceea ce
înseamnă că sportivul nu va fi capabil să-și intensifice ritmul de dezvoltare a
performanței și eficienței pregătirii.
Structura părții este simplă. Inițial funcțiile fiziologice ale sportivului
sunt diminuate, dar ele se pot redresa efectuând un efort ușor de 3-5 minute,
în funcție de natura sportului respectiv.
Imediat ce funcțiile organice își reduc activitatea, sportivii vor relaxa
mușchii efectori ai deprinderilor dominante. Numai sportivii care au
executat exerciții de forță în partea fundamentală a lecției vor face un
stretching ușor. Astfel de exerciții aduc artificial capetele mușchilor aproape
de lungimea în repaus, când toate funcțiile metabolice ating eficiența lor
maximă. Prin întinderea mușchiului, care în mod normal, necesită 2-3 ore
pentru a atinge lungimea anatomică după un antrenament greu de forță,
sportivii își intensifică ritmul de refacere fiziologică.
În ultimele câteva minute ale părții de încheiere, sunt formulate
concluzii pe marginea realizării sau nu de către sportivi a obiectivelor
stabilite. Deși se poate ca antrenorul să nu discute de fiecare dată aceste
concluzii, ele trebuie să facă totuși parte integrantă din lecție, contribuind în
mod deosebit la rezolvarea problemelor de natură tehnică, tactică, fizică și
psihologică specifice antrenamentului.
De asemenea, se pot face aprecieri şi evidenţieri privind
comportamentul jucătorilor, măsura în care ei au participat activ şi conştient
la antrenament. Jucătorii pot face şi ei aprecieri asupra lecţiei şi propuneri
pentru lecţiile viitoare.
Durata fiecărei părți a lecției
O lecție de antrenament durează în medie 120 minute. Aceasta este
baza de referință pentru durata părților acesteia. Părțile unei lecții și durata
fiecăreia depind de numeroși factori – vârsta, sexul, nivelul de performanță,
experiența, tipul și caracteristicile sportului respectiv, precum și perioada
pregătirii.
 Partea pregătitoare: 25 – 35 minute
 Partea fundamentală: 75 – 85 minute
 Partea de încheiere:10 minute
 Total 120 minute.

6
 ELABORAREA DOCUMENTELOR DE PLANIFICARE LA
EŞALOANELE DE COPII ŞI JUNIORI:
PLANUL INDIVIDUAL DE ANTRENAMENT

În vederea accelerării procesului de formare a jucătorilor sau pentru

lichidarea unor lipsuri pe care aceștia le manifestă în joc, trădând carențe ale
pregătirii fizice, tehnico-tactice, psihice sau teoretice, este necesar să se
întocmească de către antrenor, în colaborare cu medicul și cu jucătorii
respectivi, planuri individuale de antrenament.
Metodica întocmirii planului individual de antrenament prevede
efectuarea de către antrenor a unei analize individuale, pe baza căreia vor fi
fixate sarcinile de antrenament.
Planul individual de antrenament cuprinde sarcinile care rezultă din
analiza individuală, datele calendaristice privind perioadele de însușire sau
perfecționare ori a celor de menținere sau perfecționare, precum și
mijloacele de realizare a sarcinilor prevăzute în planul individual, cu dozarea
dată prin numărul de repetări, greutatea exercițiilor, încărcătura acestora,
intensitatea lor.
Planul individual de antrenament se întocmește, de regulă, pentru
perioade ceva mai lungi, care acoperă mai multe luni sau un sezon
competițional. În mod normal, planurile individuale au o durată de 2 – 4
luni. În cazuri speciale, cum ar fi convocarea la lot a unui jucător, pe baza
analizei individuale i se poate alcătui un plan de pregătire individuală pentru
o perioadă mai scurtă, de 1 – 2 luni. În acest caz, se va lucra extrem de
concentrat pentru realizarea prevederilor planului individual, astfel încât la
prezentarea jucătorului respectiv la convocarea lotului, acesta să fie capabil
să se încadreze în exigențele impuse de noua sa calitate.
Analiza individuală va trebui să cuprindă date referitoare la: gradul de
sănătate a sportivului și parametrii somatici, adaptarea la efort, dezvoltarea
fizică, pregătirea fizică generală și specială, pregătirea tehnică privită în
ansamblu și în legătură cu postul ocupat în echipă, pregătirea tactică
individuală și gradul de însușire a cunoștințelor de tactică colectivă, precum
și a celor specifice postului pentru care jucătorul s-a specializat, pregătirea
psihologică, alte probleme care stânjenesc activitatea de pregătire sportivă a
jucătorului respectiv.
De regulă, aceste date sunt înscrise de antrenor pe o fișă de analiză
individuală, care reprezintă oglinda jucătorului respectiv. Prezentăm, în
continuare, un model de fișă individuală a unui jucător specializat pe postul
de pivot.

7
 FIŞĂ INDIVIDUALĂ – PIVOT
1. INDIVIDUAL FIZIC
Rezultate
Indice Cote
A. Indici antropometrici Perfecti
optim admise Bune Slabe Stabile
bile
1 Înălţime 184 181-188
2 Greutate 84 81-88
3 Raportul: T – 100 / G 1,00 0
4 Anvergura 188 185-192
5 Deschiderea palmei 24 23
Rezultate
B. Probe de control Norma Perfecti
Bune Slabe Stabile
bile
1 Alergarea de viteza: 5 m
10 m
30 m
2 Rezistenţa în regim de viteză
5 x 30 m
3 Aruncarea mingii de handbal la
distanță
4 Deplasarea în triunghi
5 Dribling printre jaloane 30 m
6 Pentasalt/Decasalt
7 2 x 400 m
8 Forţă împins culcat
9 Forţă ar. ceafă
10 Abdomen 30 sec.
11 Forţă spate
12 Săritura în lungime de pe loc; 2
pici; stg; dr.
13 Testul Cooper
14 Aruncarea mingii 2 kg din
așezat în genunchi
15 Aruncarea mingii 2 kg culcat
dorsal

2. INDIVIDUAL TEHNIC
APRECIERI
Nr. Nu
COMPONENTE TEHNICE Sufi insufi
crt. FB B cunoa
cient cient
ște
1 Pasul nr. 1
2 Pasul nr. 2
3 Pasul nr. 3
4 Pasul nr. 4
5 Aruncarea la poartă: plonjon sărit
6 Aruncarea la poartă: din angajare deasupra semicercului
7 Aruncarea la poartă: pe la spate
8 Aruncarea la poartă: sus
9 Aruncarea la poartă: jos
10 Depăşire: stânga
11 Depăşire: dreapta
12 Depăşire: preferată
13 Aruncarea la poartă de pe extremă
14 Aruncarea la poartă din 9 m

8
3. TACTIC CUPLURI
APRECIERI
Nr. Nu
COMPONENTE PE CUPLURI Sufi insufi
crt. FB B cunoa
cient cient
ște
1 E – PV – pasa peste semicerc
2 E – PV – angajarea pe învăluire interioară
3 I – PV – demarcaj invers de minge
4 I – PV – blocaj
5 I – PV – blocaj plecare din blocaj
6 I – PV – paravan pentru inter
7 I – PV – încrucişare I – PV
8 C – PV – demarcaj invers de minge
9 C – PV – blocaj
10 C – PV – blocaj plecare din blocaj
11 C – PV – paravan pentru C
12 C – PV – încrucişare C – PV
13 C – I – PV – blocaj plecare din blocaj
14 C – I – PV- retur C - I
15 C – I – PV – încrucişare cu bloc plecare

4. TACTIC COLECTIV
APRECIERI
Nr. Nu
COMPONENTE TACTICE Sufi insufi
crt. FB B cunoa
cient cient
ște
1 Ieşire la legătura la pasare
2 Ocuparea postului rămas liber în circulaţie
3 Efectuarea de blocaje la 6 m
4 Blocaj plecare din blocaj
5 Demarcaj permanent prin mişcări rapide pentru
obţinerea prim-planului
6 Participarea în combinaţii

5. ACŢIONARE PE FAZELE DE JOC

APRECIERI
Nr. Nu
COMPONENTE TEHNICO-TACTICE Sufi insufi
crt. FB B cunoa
cient cient
ște
FAZA I
1 Startul rapid şi alergarea de viteză
2 Prinderea şi pasarea mingii în mare viteză
3 Demarcajul pe contraatac
4 Aruncarea pe contraatac din săritură
5 Aruncarea pe contraatac din alergare
FAZA a II-a
6 Pasarea de pe postul de centru fix pe contraatac
7 Infiltrarea la semicerc
8 Prinderea mingilor pasate puternice de la distanţă
9 Aruncarea la poartă din plonjon sărit
10 Paravanul pe faza a II-a
11 Blocajul pe faza a II-a
12 Plecarea din blocaj
13 Legătura pentru faza a II-a tactică
FAZA a III-a
14 Deplasare în faţa apărării în poziţie fundamentală în
funcţie de deplasarea mingii şi a situaţiei de joc
15 Deplasare în spaţiile libere în dispozitivul de apărare

9
 advers, element de legătură a atacului
16 Ieșirea în întâmpinarea mingii, pasarea și reluarea
locului în dispozitivul de atac.
FAZA a IV-a
17 Demarcajul și ocuparea primului plan
18 Circulația pe semicerc
19 Paravanul
20 Blocajul:
- pentru favorizarea pătrunderilor
- pentru favorizarea aruncărilor la poartă
- pentru favorizarea demarcajului unui jucător din linia
de 9 m
21 Plecarea din blocaj
22 Aruncarea la poartă precedată de pașii pivotului:
- aruncarea din plonjon sărit
- aruncarea din plonjon
- aruncarea din săritură
- aruncarea din angajare deasupra semicercului

10