PRINCIPIILE ANTRENAMENTULUI SPORTIV

Probleme generale

Principiile antrenamentului sportiv reprezinta teze sau norme cu caracter general ce

dirijeaza intreaga activitate de antrenament sportiv. Pe parcursul dezvoltarii procesului de
pregatire a sportivilor principiile s au cristalizat tot mai bine, unele dintre ele si au amplificat
rolul, altele au scazut ca valoare si de asemenea, au aparut principii noi, astfel incat in etapa
actuala, pe langa cele caracteristicile proceselor instructive educative sunt prezente principiiile
specifice antrenamentulu sportiv:

D.Harre 1973 recunnoaste drept principii cel al :accesibilitatii,al efortului

continuu, al periodizarii si structurii efortului; al participarii constiente; al sistematizarii;
al intuitiei; al individualizarii; al insusirii temeinice;

L.P.Mateev ;A.D.Novicov 1980 :

a)principii didactice: al dezvoltarii armonioase, multilaterale a individului, al legarii educatiei

fizice de munca in productiesi aparare; al intaririi sanatatii

b)principii metodice: al participarii constiente; al intuitiei; al accestibilitatii si individualizarii;

al sistematizarii; al cresterii treptate a exigentelor.

Renato Mano 1983: a)principii generale: al constiintei de sine

(motivatiei); al realitatii (imitatrea unor actiuni din realitate); al accesibilitatii si rezolvarii cu

succes a sarcinilor

b)principii de dirijare a efortului: continuitatea antrenamentului (efort tot anul)

progrersivitatea efortului; multilateralitatea si polivalenta pregatirii; alternanta ciclica a
antrenamentului.

Siclovan Ion 1984 propune:al specializarii aprofundate a instruirii; al adaptarii la eforturi

intense si maxime; al individualizarii; al dezvoltarii multilaterale a calitatilor motrice si
indicilor morfofunctionali;al modelarii.

Mihai Epuran 1986 a)principii generale: al dezvoltarii multilaterale al personalitatii si

integrarii profesionale a sportivului; al eficientei maxime si economicitatii; al
complementaritatii teoriei cu practica.

b)principii privind obiectivele antrenamentului : maximizarea capacitatii de performanta

(pentru anumiti sportivi-stabilirea capacitatii de performanta ); al dezvoltarii aptitudinelor
motrice, gognitive , afective, volitive; al controlului, obiectivarii si evaluarii activitatii; al
colaborarii dintre antrnor sportiv si echipa de asistenta stiintifica.

c) principii privind continutul antrenamentului:al interdisciplinaritatii;

al rationalizarii;al operationalizarii
d)principii metodico strategice:al individualizarii; al constientizarii; al motivatiei si efortului
voluntar; al accesibilitatii;al interactiunii mijloacelor verbale cu cele non verbale; al
modelarii; al stimularii; al suprainvatarii; al specializarii; al autoreglarii sportivului.

Noi consideram ca principiile sunt de trei tipuri (Firea.E,Dragnea A. 1989 ca fiind

urmatoarele :

Schema:

PRINCIPIUL SPECIALIZARII APROFUNDATE A PREGATIRII SI ORIENTARII

SPRE INALTA PERFORMANTA

Acest principiu al antrenamentului sportiv isi gaseste aplicarea inca de la selectie ,cand tinerii
sunt orientati catre ramurile de sport pentru ca acestia manifesta aptitudini motrice deosebite.

Intelegerea corecta a specializarii aprofundate nu exclude dezvoltarea armonioasa a tuturor

factorilor antrenamentului.ci o presupune, insa, potrivit specificului fiecarii ramuri se sport.
Asigurarea unui inalt nivel de pregatire in ramura de sport implica si folosirea altor mijloace
si metode proprii ale sporturii, dar orientate specific cerintelor ramurii in care se specializeaza
sportivul, a caracteristicilor tehnice, tactice, ale capacitatii sale de efort.

Analiza activitatilor marilor campioni a scos in evidenta o deosebire pregatire la toti

factorii antrenamentului, de multe ori insa strict particularizata ramurii in care se specializeaza
sportivul.

Pregatirea sportivilor trebuie sa se realizeze strict specializat si in acelasi timp unitar la toate
componentele antrenamentului sportiv. Se va porni de la diversitatea actiunilor motrice pe
care le implica desfasurarea concursurilor, de la particularitatile efortului,insistandu se asupra
stapanirii tehnicii si tacticii, a dezvoltarii calitatii motrice, incat acestea sa corespunda
cerintelor fundamentale ale practicarii ramurii de sport.

Concluzia care se desprinde este ca: cu cat nivelul de pregatire a sportivului este mai
ridicat ,cu atat este mai specializata pregatirea sa. Se considera ca progresul in sporturile
caracterizate de rezistenta depinde de pregatirea de forta viteza, deoarecee efectuandu se
comparatii intre VO2 la alergatorii fondisti ai anilor 1930-1040 si cei din zilele noastre s a
constatat ca exista diferente minore, in tipm ce rezultatele actuale in problemele respective
sunt net superioare. Se considera, de asemenea ca ridicarea plafonului de consum de O2 peste
nivelul atins de 80-90ml/min este practic imposibil.

Carl E.Klafs si Joan Lyon mentioneaza ca adaptarea la efortul implicat de o ramura de sport
sau alta area un caracter foarte specific in functie de tipul de solicitatre impus, fapt care
conduce la o specializare ale carei limite sunt bine cunoscute. (M.Epuran numeste acest
principiu al maximizarii capacitatii de performanta-pentru anumiti sportivi-stabilizarea
capacitatii de performanta).
Practica actuala demonstreaza ca pregatirea multilaterala in anume etape nu mai este o
necesitate obiectiva deoarece ar ingreuna antrenamentul prin cheltuiala de energiesi de timp.
In consecinta, se porneste de la caracteristicile eforturilor de concurs, modelate conform
tipurilor de energie eliberata pentru sustinerea lor si a structurilor motrice. De exemplu,in
haltere nu au sens eforturile aerobe, in timp ce in canotaj enerogeneza aeroba are o pondere de
aproximativ 90%. In jocurile sportive multilateralitatea se reconsidera in cadrul diferitelor
tipuri de effort mixt in care se manifesta durate diferite de efort in anaerobioza lactacida.
Referitor la eforturile mixte se mentioneaza in literatura de specialitate, ca VO2 max este mai
mic la jocurile sportive ca la poloisti, iar vatajul maxim are valori inferioare la sprinteri.

Intregul proces de practicare a exercitiilor fizice se desfasoara astfel incat sa se realizeze

diferite obiective, cu grade diferite de generaliatea si specializare. Antrenamentul sportiv de
performanta are ca obiectiv specific obtinerea de performante cat mai mai inalte si care,
intregul proces trebuie orientat in directia respectiva. Obtinerea performantelor sportive in
concursuri si competitii este o nazuinta stimulata de intrega organizare si conditiile de
desfasurare a concursurilor sportive. Orientarea spre inalta performanta se realizeaza cu
ajutorul unei structuri corespunzatoare a antrenamentului sportiv, utilizarii unor mijloace si
metode eficiente. Aceasta conditioneaza intr o mare masura sau mai mica, toate
particularitattile antrenamentului sportiv, nivelul deosebit de crescut al efortului, alternarea
rationala a efortului si odihnei, ciclicitatea pregatirii si altele.

Orientarea spre inalta performanta se manifesta in mod diferit de la un satdiu de pregatire la

altul, fiind de perspectiva mai indepartata sau mai apropiata, odata cu cresterea nivelului de
maiestrie sportiva.

2.PRINCIPIUL POLIVALENTEI PREGATIRII

Antrenamentul sportiv este un proces specializat in functie de caracteristicile fiecarei ramuri

de sport, fapt care determina specificate a stimulilor de sarcina sau cu alte cuvinte a
exercitiilor si gradul lor de solicitare. Aceasta trasatura a antrenamentului nu este sinonima cu
o dezvoltare unilateral, care ar neglija unele calitati si componente ale efortului, determinand
in consecinta o pregatire incompleta, limitata.

In definirea principiului multilateralitatii trebuie pornit de la faptul ca organismul uman este

un sistem dinamic hipercomplex care este angajatintegral (morfologic,functional,psihic) in
efortul de antrenament. Ca atare si abordarea procesului de pregatire trebuie realizata global,
vizand tate componentele acestuia.

Multilateralitatea pregatirii se clasifica in cel putin 3 faze de exigenta dupa cum urmeaza:

a)     pregatirea multilaterala a copiilor (sperante si copii) si a incepatorilor;

b)     pregatirea multilaterala a juniorilor si a sportivilor consacrati(de

performanta);

c)     practicarea multilaterala a sportivilor de performanta si inalta performanta;

Ponderea pregatirii multilaterale (dezvoltarea multilaterala a calitatii motrice; a indicilor
morfofunctionali, a invatarii uni mare numar de deprinderi si priceperi) scade pe masura ce
creste nivelul de maiestrie sportiva si paralel cu maturizarea biologica a tanarului, crescand
insa ponderea pregatirii specifice.

a)       La varstele de 5-10 ani capacitatea de efort a copiilor este limitata in primul rand de
instabilitatea psihica, fapt care implica( de pilda pentru mentinerea treaza a atentiei) folosirea
unui bagaj variat de exercitii cu caracte atragator si interesant.Numeroase cerceteri au aratat
ca pentru toate ramurile de sport chiar si in cele in care specializarea e timpurie: gimnastica,
natatie nu este recomandata o specializare ingusta a instruirii, ci dezvoltarea multilaterala
atuturor calitatilor motrice si a indicilor morfofunctionali pentru a crea o baza o baza viitoarei
specializari a copiilor. Practic, putem vorbi de realizarea unei pregatiri generale, care are ca
scop si favorizarea manifestarii aptitudinilor si preferintelor sportivilor; In unele ramuri de
sport aceasta se numeste pregatire polivalenta.

b)       Dupa varstele 10 14 ani, pana aproape de 17 ani in functie de ramurile de

sport practicate, multilateralitatea pregatirii se va restrange treptet astfel incat aceasta din
generala devine orientata, in conformitate cu cerintele specifice ale sportului respectiv. Ca
urmare si bagajul de exercitii devine tot mai restrans si totodata mai specializat. Ca urmare si
bagajul de exercitii devine mai restrans si totodata mai specializat.daca la copii de 5 ani sau
mai mici, care practica inotul,se invata deprinderi motrice de baza si aplicativ sub diferite
forme pentru a creste bagajul de deprinderi, ne favorizeaza in acelasi timp si DFA, actionandu
se multilateral si pentru dezvoltarea calitatilor motrice. La acestea ,se adauga masurile de
obisnuire cu apa, obisnuinta de a actiona in colectiv si altele, ca dupa varstele de 7-8 ani sa
inceapa a se pune bazele asa zisei specializarii sportive. Cu alte cuvinte pe langa inot se
practica mai multe exercitii si pe uscat, care actioneaza asupra unor componentece nu pot fi
dezvoltate in apa, urmand ca mai tarziu, dupa 8-9 ani sa se actioneze specializat pentru
calitatile motrice proprii probelor si sporturilor catre care copiii manifesta inclinatii.

c)       Pregatirea sportivilor de performanta si inalta performanta are ca trastura

comuna o specializare accentuata, determinata de sportul practicat

Multilaritatea se refera in principal, la diversificarea formelor de antrenament specific si a

mijloacelor, cunoscandu se ca utilizarea timp indelungat a uni exercitiu are drept consecinta
stagnarea pregatirii, in timp ce diversificarea mijloacelor sau modificarea componentelor
efortului la aceleasi structuri favorzeaza o mare receptivitate la stimulii de sarcina .

Exigentele principiului multilaritatii variaza dupa natura ramurii de sport practicat . De

exemplu ,in sporturile ciclice, (inot,canotaj, atletism, alergari,schi,fond), de forta si
aciclice(haltere,aruncarea greutatiietc.)prin faptul ca fondul de deprinderi tehnice este redus,
se impune actionarea multilaterala si cu exercitii variate pentru a crea limite artificiale in
dezvoltarea tanarului sportiv. In gimnastica sportiva, jocuri sportive si sporturi de lupta, care
contin o mare bogatie de miscari, pregatirea multilaterala coincide in mare masura cu insasi
natura sportului.
 Insemnatatea acestui principiu consta in principal, in crearea bazelor necesare pregatirii
specializate in fiecare ramura de sport.

3. PRINCIPIUL CICLICITATII ANTRENAMENTULUI

Antrenamentul sportiv are un caracter ciclic si concentric, prevenit de structura sa
temporala, elemente de continut si corelatiile dintre parametrii efortului.

Pana nu de multa vreme, se considera ca ciclicitatea antrenamentului era determinata de

caracterul sezonier al unor ramuri de sport, afirmatie contrazisa de dezvoltarea deosebita a
bazelor tehnico materiale de care astazi dispun majoritatea ramurilor de sport.
Atletismul ,natatia, sporturile de iarna se practica astazi pe tot parcursul anului, determinand
aparitia sezoanelor de executie in aer liber sau in sali, continuitatea competitionala favorizata
de construirea patinoarelor artificiale sau de desfasurarea concursurilor de schi in diferite zone
ale globului, unde exista zapada sau crearea unor conditii artificiale. Deci nu conditiile de
natura climatica determina determina caracterul antrenamentului sportiv. Ciclicitatea
antrenamentului este determinat de caracterul fazic al formei sportive constituite in aelasi
timp si baza naturala a periodizarii antrenamentului. Astfel, fazei de obtinere a formei sportive
ii corespunde perioada pregatitoare, celei de valorificare, perioada competitionala, iar cele de
pierdere sau scoatere din forma, perioada de tranzitie.

Acest ciclu se repeta de la un an ala altul, dar la nivel superior; succesiunea

antrenamentelor fiind sub forma unei spirale, ce sibmolizeaza dezvoltarea. (fig 36 37 38 )

Ciclicitatea este prezenta de asemenea in toate strucurile macrociclului, incepand de la

lectii, microcicluri(3-11 zile)si mezocicluri (lunare sau 3-5 saptamani),c reand premisele
aplicarii altui principiu al antrenamentului; al sistematizarii. Caracterul ciclic determina
succesiunea lectiilor, ordinea modificarii eforturilor sub raportul volumului, intensitatii si
complexitatii, precum si celelalte componente ale sistemului de antrenament .De asemenea
ridica permanent nivelul preocuparilor de studiere a structurilor antrenamentului ,mai ales in
conditiile crestrii parametriilor de volum si intensitate pana in apropierea granitelor biologice
si psihice.

In finalul considerentelor pe aceasta tema, apreciem ca dezvoltarea capacitatii de

performanta (a maiestriei sportive) este un proces de lunga durata, care se desfasoara pe mai
multi ani, relundu se de fiecare data la cote superioare cantitative si calitative. Aceleasi
carcateristici se intalnesc si in celelalte substructuri ale macrociclurilor: am putea spune ca la
nivelul acestora se repeta sub o forma suis-generis fenomenul de supracompensare, ce
determina cresterea progresiva a capacitatii de performanta.

4. PRINCIPIUL CONTINUITATII (REGULARITATII) ANTRENAMENTULUI

Antrenamentul sportiv este un proces instructiv educativ ce are ca rezultat adaptarea

progresiva a organismului la diferite tipuri de solicitari, dictate de legile biologice ale
organismului uman .Adaptarea are anumite durate, ce corespund,in general,structurii
antrenamentului (macro,mezo,microciclu,lectii si chiar repetarilor din lectii). In acest fel , asa
cum aminteam anterior, adaptarea poate fi de lunga durata sau de etapa, cum este de exemplu,
mentinerea formei portive, ca efect cumulat al eforturilor din perioada pregatitoare si
competitionala ;adaptarea curenta specifica uneia sau mai multor lectii constituite in sistem
si adaptarea operativa determinata de efectuarea unor anumite exercitii

Antrenamentul sportiv se desfasoara pe mai multi ani, producand modificari morfologice,

functionale, psihice, profunde ca urmare a efectelor cumulative ale miilor ore de efort de
diferite tipurimaterializata intr o stare de adaptare specifica sportivului de performanta,
numita maiestrie sportiva. Pentru realizarea unui nivel ridicat al maiestriei sportive este
necesar a se asigura o continuitate a efortului cu pauze de diferite naturi si durate, care sa
sigure procesele de restabilire sau se suprarestabilire. Procesele de adaptare se desfasoara
dupa o curba deosebit de rapida care insa se amelioreaza treptat, apropiindu se de orizontala,
cu conditia continuitatii solicitarilor. In caz contrar ,ritmurile de scadere sau de pierdere a
capacitatilor adaptative, sunt foarte rapide si heterocronice la diferite capacitati alee
organismului. De pilda ,daca se lucreaza timp de doua luni pentru dezvoltarea fortei in 4 lecti
pe saptamana, se constata o crestere a fortei si masei musculare cu peste 30 %. In cazul
intreruprii pregatirii timp de 10 14 zile ,forta scade cu 60% fata de nivelul atins iar dupa inca
o saptamana mai mult de 80%.Situatii similare se intalnesc si la alte calitati motrice, cum sunt
mobilitatea si rezistenta.

Acelasi lucru se remarca si in privinta pregatirii tehnice, care acumulata cu nivelul

scaderii calitatilor motrice, fac ca diminuarea generala a pregatirii sa fie insemnata. Se pote
afirma, pe baza datelor din experienta practica, ca stabilirae si durata proceselor de adaptare
este direct proportionala cu timpul cheltuit pentru dezvoltarea capacitatii de performanta .

Antrenamentul sportiv, ca proces continuu este cracterizat de trei aspecte:

Este un proces structurat pe mai multi ani cu efect cumulativ maxim, specializat in functie de
trasturile specifice sportului respectiv.

Lectiile de antrenament lasa ‘urme’peste care se suprapun lectiiile viitoare, consolidand si

aprofundand efectele succesive ale acestora;

Intervalele de odihna dintre repetari, lectii, mmicro si mezocicluri se stabilesc in cadrul unor
limite care sa garanteze refacerea capacitatilor functionale si totodata sa asigure cresterea
disponibilitatilor generale de lucru ale organismului. Este esential sa se inteleaga ca in
cadrul microciclurilor de lectii se programeaza eforturi chiar pe fondul unor refaceri
partiale, fapt care duce la acumulari considerabile, constituind un stimulent deosebit
pentru urmatoarele procese de refacere si adaptare.

In cazul maririi numarului de lectii de antrenament (volum de lucru crescut) se creeaza

disponibilitatile superioare in directia stapanirii deprinderilor tehnice si a stabilirii acestora in
cadrul eforturilor de concurs. Acesta implica desfasurarea continua si rationala a eforturilor,
programandu se alternarea lectiilor, micro, mezociclurilor cu incarcaturi mari cu lectii '‘e
descarcare sau compensatorii, care sa asigure prin odihna activa sau pasiva, refacerea
capacitatii de efort.

Ritmul de desfasurare a lectiilor in cadrul unui microciclu depinde in principal ,de nivelul
de pregatire al sportivului, de etapele si de perioadele de antrenament. Astfel sportivii de
inalta performanta pot efectua 16-18 lectii pe saptamana, ce inseamna 32-36 ore de pregatire,
in schimb incepatorii efectueaza 4-6 lectii pe saptamana ceea ce reprezinta aproximativ 10-14
ore.

In finalul considerentelor privind acest principiu, evidentiem necesitatea desfasurarii continue

a antrenamentului pe parcursul intregului an, prin programarea unor eforturi diferite ca
volume si intensitati si prin acordarea unor pauze sau lectii de refacere cu durate rational
desfasurate. In esenta, aceasta tine de stiinta dirijarii antrenamentului sportiv.

5. PRINCIPIUL MENTINERII NIVELULUI DE PREGATIRE

Functia principala a antrenamentului sportiv este asa cum aminteam de a realiza

adapterea progresiva a organismului la eforturi tot mai inalte, ce au ca rezultat obtinerea
formei sportive. Manifetarea formei sportive poate fi controlata printr o serie de indicatori,
dintre care amintim: obtinera rezultetelor planificate (maxime) in concursuri, indeplinirea sau
depasirea baremurilor probelor de control, usurinta si cursivitatea executiilor tehnice, tonus
ridicat fizic si psihic, precum si alti factori cu caracter obiectiv si subiectiv.

orma sportiva fiind rezultatul unui indelungat proces de adaptare la modificarile conditiilor de
mediu intern si extern, creaza o stare de stres careia organismul ii face fata cu oarecare
dificultate. De aceea, metodica antrenamentului considera ca pauzele logic stabilite creeaza
premisele favorabile unei forme sportive ulterioare superioare. Daca aceste pauze sunt prea
lungi si favorizeaza dezadaptarea profunda se creaza probleme seroase pentru readaptarea
urmatoare si intrarea in forma sportiva. Cu cat nivelul de pregatire al sportivului este mai
ridicat, cu atat si dezadaptarea prin perioada de tranzitie este mi scurta, fapt care favorizeaza
instalarea rapida a formei sportive,si mentinerea acestei (cu 1-2 varfuri),timp mai imdelungat.
Acestea nu trebuie sa duca la ideea ca eforturile de antrenament se desfasoara la niveluri
ridicate pe intregul an si nu ar mai fi necesara scoaterea treptata din forma sportiva.

Sa nu uitam ca scoaterea din forma este o modalitate de manifestare asupra compensarii la

nivel de macrociclu; de asemenea mentinerea timp indelungat a unor niveluri superioare de
solicitare duce la supraantrenament si chiar scurtarea longevitaii sportive. Sa mai adaugam
faptul ca in aceasta etapa de dezvoltare a antrenamentului este foarte greu sau chiar imposibil
de a mentine pe o perioada indelungata de timp un nivel ridicat al deosebit de complicatului
mecanism care sta la baza formei sportive.
6. PRINCIPIUL ADAPTARII PROGRESIVE A ORGANISMULUI LA TIPUL DE
SOLICITARE PROGRAMAT

Adaptarea progresiva a organismului la efort este determinata de regula practica ce

evidentiaza ca un stimul standard, cu o anumita intensitate isi pierde calitatea ce o are daca
valorile sale nu cresc progresiv. Aceasta presupune modificarea periodica a valorii unui stimul
sau schimbarea acestuia cu un altul de alta natura. Cu alte cuvinte ,folosirea timp indelungat a
unui exercitiu fara ai modifica volumul sau intensitatea, nu va duce la adaptarea asteptata.

In alta ordine de idei, evidentiem necesitatea gradarii efortului pe baza regulilor cunoscute (de
la usor la greu, de la cunoscut la necunoscut, de la simplu la complex), oferind organismului
sportivului posibilitatea adaptarii cu usurinta. In activitatea practica se procedeaza initial la
cresterea volumului de munca, cu scopul realizarii unor acumulari cantitative ce fac posibila
cresterea ulterioara a intensitatilor si salturilor calitative.

Avand in vedere complexitatea antrenamentului si necesitatea interpretarii sale ca sistem

dinamic, se impune programarea unor lectii cu tematica diferita; de pregatire fizica, generala
sau specifica, tehnica, sau tehnico tactica, de dezvoltare a posibilitatilor aerobe sau
anaerobe,gasindu se forma potrivitade imbinare a acestora cu scopul obtinerii unui randament
cat mai inalt.

Multitudinea factorilor enumerati, implica tipuri de solicitare diferite la care sportivii trebuie
sa se adapteze pentru a face fata pregatirii complexe.

7. PRINCIPIUL UNITATII EFORTURILOR CU TENDINTE SPRE CELE INTENSE

SI MAXIME

Practica antrenamentului sportiv contemporan scoate in evidenta ca spre deosebire de trecutul

apropiat, rezultatele sportive superioare sunt obtinute numai de sportivi bine adaptati la
eforturile intense implicate de concursurile de mare amploare. Aceasta cerinta apare deplin
explicabila in zilele noastre ,comparativ cu ultimii 10 ani, nivelul performantelor a inregistrat
salturi deosebite in ramurile de sport cu caracter ciclic, in haltere si aruncarile din atletism dar
si cresteri spectaculoase in ce priveste dinamica desfasurarii jocurilor sportive.Tinand seama
de aceasta vertiginoasa crestere a solicitarilor organismului in concursuri, pregatirea prin
eforturi intense si maxime a devenit o cerinta hotaratoare in pregatirea sportivilor de
performanta si inalta performanta.Ca urmare a acestei realitatei, s au perfectionat in mod
deosebit metode de pregatire ‘circuitul’,antrenamentul cu materiale diferite,antrenament ‘non
stop’ etc. iar metoda intrecerii a capatat valente deosebite.

Adaptarea organismului la eforturile intense si maxime nu trebuie sa se gaseasca in

contradictie cu cerinta pregatirii treptate pentru depunerea acestor tipuri de eforturi.
8. PRINCIPIUL INDIVIDUALIZARII

Acest principiu ,contrar unor pareri care sustin ca si a pierdut din importanta si chiar a fost
eliminat in conditiile natonalizarii si standardizarii continutului pregatirii, el ramane valabil,
cunoscand ca sportivul este o individulitate care se adapteaza eforturilor conform trasaturilor
sale.

Individualizarea antrenamentului se realizeaza in functiile de informatiile ce le detinem despre

modul de reactivitate al sportivului la effort.Acesta se refera la situatiile din concurs, din
antrenamente, dupa antrenamente, inainte de efort(bazal), revenirea la valorile anterioare
etc.Aceste date trebuie cunoscute longitudinal pentru a lua decizii in conformitate cu starea
biologica ai psihologica in care se afla sportivul. Individualizarea se bazeaza si pe informatiile
subiective si reactivitatea psihicxa la stimuli speciali,la sugestii efectul placebo etc.

In final, principiul individualizarii actioneaza in antrenamentul sportiv, completat insa cu alte

laturi rezultate, in primul rand, din complexitatea organismului uman.

9. PRINCIPIUL MOTIVATIE

Motivatia este inteleasa ca ansamblu de motive ori ca proces al motivarii sau impingerii spre
actiune.P.Golu(1973) da o definitie de mare subtilitate. Considerend motivatia ca ‘model
subiectiv al cauzalitatii obiective,caucalitate reprodusa psihic,acumulata in timp,transformata
si transferata prin infatare si educatie in achizitie interna a persoanei’ Faptul ca aceasta
cauzalitate obiectiva se reproduce psihic si se amplifica prin invatare si educatie, ne
evidentiaza ca motivatia este inteleasa ca pornire constienta transformata prin activitatea
persoanei in cadrul grupurilor.

In domeniul vietii sociale, cotidiene si in sport motivatia este cercetata in doua directii(Cratty
1973):

a)     de ce aleg oamenii o activitate anume si nu alta (tratanduse trebuintele si valorile);

b)     de ce se executa sarcinile cu grade diferite de intensitate.

Una din functiile motivatiei consta in energizarea conduitei si deci se pune problema
fortei impulsului (vezi Cratty citat mai sus)care facilitaeaza realizarea sarcini. Exista o
corelatie intre intensitatea motivatiei si eficienta si calitatea conduitei? Cercetariile de
psihologie scot in evidenta superioritatea tipului de motivatie medie considerata optima
evitand us extremele: submotivarea si supramotivarea. De ce trebuie evitata submotivarea este
usor de inteles. De ce trebuie evitata supramotivarea? Raspunsul il gasim in legea lui
Yerkeks-Dodson care evidentiaza o relatie inversa intre nivelul de motivatie sau de activare si
caracteristicile discriminative ale unei performante. Cand nivelul motivatiei creste peste o
anumita valoare, comportamentul si activitatile interne tind sa se degradeze –si aceasta cu atat
mai mult cu cat exigentile pe care le comporta sunt mai fine si mai complexe –pentru a nu
lasa sa subziste decat forme de adaptare intensa sau grosiera.

Implicarea motivatiei in activitaea sportiva este evidentiata prin raspunsurile la

intrebarile:De ce practica anumiti indivizi sportul?Care sunt mobilurile pe sportivi la
activitatea competitionala?

Daca luam in discutie nevoia de miscare, dorinta de invingere a obstacolelor, nevoia de

performanta, exprimarea unor trairi si sentimente complexe, satisfacerea unor nevoi

estetice, ocuparea unui anumit loc in societate vom obtine numeroase raspunsuri de

interpretare complexa a motivatiei in sport de natura bio ‘psiho socio culturala’. Sportul de

performanta solicita eforturi si renuntari care de multe ori par de neinteles (supunerea la

activitati la limita suportabilitatii biologice si psihice, situatii stresante repetate, privarea

temporara de satisfacere a unor trbuinte firesti etc,). De ce atatea renuntari? Ce satisfactii

poate oferii sportul pentru a compensa aceste suferinte? Capacitatea de performanta devine

astfel capabila de a genera valori cu semnificatii individuale si sociale foarte importante.

Diversitatea motivelor pentru care tinerii practica sportul a fost deosebit relevata de M
Bouet(les motivation des sportifs 1969) dupa al carui studiu prezentam sinteza ce urmeaza;

A.Nevoi motorii: a) nevoia de a cheltui energie:-manifestari interne si

externe;

-surse pulsionale;

b)nevoia de miscare:-manifestarea nevoii de miscare;

-surse pulsionale;

B.Afirmarea de sine: a)aspecte ale afirmarii de sine;

b)conditii favorabile ale afirmarii de sine;

C.Cautarea compensatiei : a)complementara si de echilibrare;

b)pentru surmontare;

c)pentru substituiri.;
D.Tndinte sociale

a)     nevoia de afiliere;

b)     nevoia de integrare;

c)     nevoia de succes;

E.Intersul pentru competitie

a)     nevoia de succes;

b)     nevoia de a se compara cu altii;

c)     nevoia de a se opune altuia;

d)     dorinta de neprevazut;

e)     placerea trairii tensiunii concursului;

F.Dorinta de a castica

a)     dorinta de posesiune(loc in clasament,glorie,recompense materiale);

b)     dorinta afirmarii de sine succes,si ‘nikefobia’;

c)     patriotism;

G.Aspiratia de a devenii campion

a)     exigenta;

b)     autoafirmare;

c)     interese materiale

d)     influenta altora;

H.Agresivitate si combativitate

a)     adversitate;

b)     combativitate;

I.Dragostea de natura
a)lupta contra naturii;

b)contemplarea ;

J.Gustul riscului

a) jocul cu viata;

b)nevoia de a fi in sitatii periculoase;

c)dorinta de a si arata curajul.;

K.Atractia catre aventura

a)dorinta de neprevazut;

b)dorinta de rezolvare a unor situatii de limita.

Dupa cum seobserva motivele desfasurarii activitatii sunt complexe si multinivelare

exprimina diversitatea personalitatii. Practicarea sportului de performanta se datoreste
unei constelatii de motive si structuri factoriale.

Se considera ca sportul de performanta care incuba eforturi duse pana la extrem, pana la
epuizare, ar sublinia anumite tendinte maschiste. Ciclistii si maratonistii considera ca
sporturile respective nu pot fi practicate decat de cei care stiu sau au placerea sa rabde, sa
sufere. Greu de presupus ca pentru aceasta se realizeaza mari performante. Este adevarat ca
efortul ofera prilejul elaborarii unei mari cantitati de energie, care da satisfactii deosebite,
evitandu se refularea acestora (manifestarile elevilor in recreatii)

Prin aceasta dorim sa evidentiem ca spuportul biologic al motivatiei

tendinta naturala de miscare.Otto Neumann vorbeste de “elan vital”.Karl Jaspers scrie:

“Vitalitatea existentei personale e data de libera cariera in sport, care este ca o ultima
satifactie a existentei immediate, prin disciplina, suplete si abilitate. Un corp dirijat prin
vointa permite fortei si curajului sa se afirme, individual deschide natura si cucereste mai mult
vis a vis de lumea primitiva”.

Afirmarea de sine este unul din motivele imortante in practicarea sportului considerat ca
“ax motivational central”.Afirmarea de sine se manifesta sub diferie aspecte enuntate diferit in
functie de personalitate; unii practica sportul pentru ca le ofera sentimentul existentei, alt
pentru ca “se simt alti oameni’,de asemenea pentru cautarea unor noi senzatii despre propria
existenta. Sportul e un mijloc de cunoastere apropriilor posibilitati.

Nevoia de a primii rang in colectivitate este specifica competitorilor de elita.Dorintele

sunt diferite in cazul sporturilor de echipa(capitan) fata de sporturile individuale (locuri in
clasament,conduite sopecifice) In acest context evidentiem nevoia de glorie, care dupa parerea
noastra ,in urma activitatii practice desfasurate ,reprezinta un factor motivational esential.
Gloria transforma competitorul in vedeta, recunoscuta public de coechipieri, public,
specialisticare implica un statut diferit de sportivul obisnuit.O vedeta este expusa unor factori
de mediu deosebit de stresanti (exigente)care il transforma dintr un ‘bun’,o valoare sociala
recunoscuta de o mare masa de oameni (Pele a fost si este considerat ca o parte a patrimonilui
national al Braziliei; campioni deveniti eroi nationali;) Interventiile din exterior il obliga
foarte mult(uneori ii destructureaza conduita ). O vedeta nu poate sa apara oricum in public ea
trebuie sa fie tot timpul pregatita pentru a satisface asteptarile publicului. Din acese cauze
apare nevoia de aparare a prestigiului, evidentiata si de sarguinta exceptionala depusa la
antrenamente de sportivii de exceptie.

Motivele activitatii sportive sunt de doua tipuri:

- intrinseci (placere produsa de activitatea respectiva ,nevoia de afirmare,compensatii etc.);

- extrinseci (recunoastere,recompense,satisfactii de alta natura,curiozitate etc.);

Evidentiem rolul esential al motivatiei intrinseci pentru sport si performanta, in

general ,dar si posibilitatea asimilarii unor exigente externe si transformarea lor inn repere ale
motivatiei intrinseci (cazul vedetei care constientizeaza capacitatea proprie de a genera valori)

Prezentam mai jos relatia dintre performanta, motivatie si satisfactie;

Cautarea compensatiei in sport de catre persoane frustate in alte activitati reprezinta calea
de relizare in alt domeniu decat in cel care a inregistrat insuccese.

Compensatia poate fi: completare si echilibrare(corelarea succeselor din sport cu cele

profesionale;depasire a inferioritatii(fizice sau intelectuale-Beethowen, surd,a compus musica
geniala; Demonstene balbait a devenit orator; Wilma Rudolf imobilizata 3 ani in copilarie in
carucior a devenit campioana olimpica la alergari etc.ca sa nu mai amintim de amputati
hemiplegicietc.care practica ramuri de sport accesibile depasindu si net handicapul) de
substituire.

In final consideram ca motivatia (intrinseca si extrinseca) constituie intr o constelatie

motivationala, repreinta conditia de baza a practicarii sportului si a tendintei spre performanta,
determinata si de nivelul de aspiratie format sau autoformat. Motivatia reprezinta, in sport, ca
si in alte activitati ‘drive-ul’ (impulsul mobilizator) si ‘dece-ul’ comportamentului.