MANAGEMENTUL ANTRENAMENTULUI SPORTIV

1.Importanța aplicării managementului în procesul de antrenament sportiv

Ampla dezvoltare a activită ţii sportive, creşterea numă rului și mai ales a valorii

competiţiilor au determinat creşterea preocupă rilor teoretice şi metodologice privind
pregă tirea celor angrenaţi în practicarea sportului de performanţă .

După cum sublinia în mod elocvent literatura de specialitate, competiția este scopul
activită ții, iar antrenamentul este calea prin care se obțin rezultatele programate (Sanislav,
2006).

O organizație sportivă poate fi eficientă , dacă are un raport pozitiv asupra

rezultatelor propuse. Eficacitatea se cuantifică în sport prin numă rul de jocuri câ ştigate
într-o anumită perioadă de timp, fiind dependentă de modul în care participanţii îşi înțeleg
rolul şi şi-l asumă . Antrenorului îi revine în acest sens responsabilitatea de a stabili şi
clarifica rolurile şi obiectivele urmă rite prin comunicarea clară a aşteptă rilor acestuia
pentru fiecare membru al echipei (Hulpuș, 2014) .

În activitatea sportivă , ca în orice altă activitate, managerul organizează munca de

execuție în vederea obținerii unei câ t mai mari eficiențe, ținâ nd seamă permanent de
nevoile şi de nă zuințele oamenilor, câ t şi de importanța unită ții şi de specificul activită ții pe
care o conduce.

Creşterea capacită ții de performanță este determinată de perfecționarea continuă a

conducerii științifice a antrenamentului sportiv prin dirijarea procesului de pregă tire.

Principalul țel al antrenamentului sportiv îl constituie participarea în competiția

sportivă , confruntarea sportivului cu ceilalți performeri de elită pentru stabilirea unei
ierarhii valorice şi atingerea unui nivel înalt al performanței, fiind un mijloc de evaluare a
progresului realizat de sportivi (Apostu, 2010).

Deși competiția sportivă este considerată terenul real de testare a pregă tirii
sportivilor, ei învă țâ nd cum să -şi folosească eficient energia, procedurile învă țate, dar și să -
şi îmbună tă țească tră să turile psihologice, este vital ca și antrenamentului sportiv, ca etapă
premergă toare competiției, să i se acorde importanța cuvenită .

În acest context, managementul ştiinţific în cadrul antrenamentului sportiv poate

asigura o valorificare mai bună şi o eficientizare a întregii activită ţi din domeniu. Dacă într-
un capitol anterior, am insistat pe ipostaza de leader a antrenorului, în această parte ne
propunem să demonstră m importanța aplică rii și adaptă rii managementului științific la
procesul de antrenament sportiv, etapă care condiționează performanță sportivă și care,
din punctul nostru de vedere, nu se poate baza doar pe talent și creativitate. Acest capitol
este conceput ca așadar ca o particularizare a managementului general la domeniul
antrenamentului sportiv.

Așa cum motivează și literatura de specialitate (Pankhurst, 2007), trebuie să privim

întregul proces de antrenament ca un plan strategic deoarece abilită țile fizice, psihologice
sau tehnico-tactice ale sportivilor nu apar întâ mplă tor, dar se acumulează pe o perioadă
lungă de timp, odată cu fiecare sesiune de antrenament.

Managementul antrenamentului sportiv absoarbe așadar metodele, tehnicile folosite

de antrenor-în calitatea sa de manager operativ și personalitate marcantă în cadrul
organizației sportive, în procesul de pregatire a sportivilor pentru competițiile sportive
specifice fiecă rei ramuri de sport și corespunză toare vâ rstei și a nivelului de pregă tire a
sportivilor.

Raportat la complexitatea și diversitatea activită ților desfă șurate în cadrul

antrenamentului sportiv, strategiile manageriale tebuie orientate în sensul creşterii
capacită ții de performanță , desfă şurarea antrenamentelor conform cerințelor de concurs,
utilizarea celor mai adecvate tehnici și metode motivaționale, planificarea, dozarea și
refacerea capacită ții de efort pentru a ră spunde noilor solicită ri competiționale.

Modul de lucru al antrenorului determină stilul acestuia, felul în care utilizează

tehnicile și metodele avute la dispoziție în administrarea acțivită ților specifice
antrenamentului sportiv influențează rezultatele muncii, în mod substanțial. Felul în care
acesta combină instrumentele puse la dispoziție de știința managementului, aplicate în
deplină concordanţă cu metodele și tehnicile antrenamentului sportiv, determină stilul
antrenorului.

Este fă ră putință de tă gadă faptul că un stil performant ascunde tehnici și metode

aparținâ nd managementului și nu numai fler, intuiție, perseverență sau experiență . Ca
putere de exemplu, regulile comunică rii, furnizate de știința managementului nu pot fi
trecute cu vederea de antrenor sau de celelalte persoane cu rol de conducere în cadrul
organizației sportive.

Din aceste motive devine necesar ca antrenorul să exerseze și să aplice cunoștinte

manageriale de natură a contribui la crearea unui climat organizațional propice eficienței și
performanței.

Aptitudinile manageriale nu sunt proprietatea câ torva, ci trebuie privite ca un set de

competențe, atitudini, calită ți, distribuite uniform în întreaga organizație sportivă .
Antrenorul, prin activită țile pe care le coordonează nu are de îndeplinit simple obligații ci
își asumă ră spunderi, asigurarea unui rezultat ceea ce sugerează în mod cert ideea de
conducere, având o reală misiune.

Așadar performanța sportivă presupune o activitate bine dirijată de antrenor

presupunâ nd atenta planificare a numă rului optim de ore de antrenament şi a programului
de activitate şi refacere, a exercițiilor tehnice şi tactice ca puncte de plecare pentru regimul
de viață şi antrenament al sportivului de performanță .
Totodată o atentă planificare a antrenamentului sportiv necesită și luarea în
considerație a tuturor informațiilor de ordin fizic, tehnic, tactic cu privire la potențialul
adversarului (Bompa, 2001).

12.2 Caracteristicile antrenamentului sportiv

Antrenamentul sportiv este definit ca fiind procesul complex desfăşurat sistematic şi

continuu gradat, de adaptare a organismului uman la eforturile fizice şi psihice intense în
scopul obţierii performanţelor într-o ramură sportivă (Sanislav, 2006).

Caracteristica de proces complex este dată de urmă toarele tră să turi :

 antrenamentul este organizat sub formă de sistem cu minimum două elemente:

antrenorul şi sportivul;
 se desfă şoară într-un cadru instituţionalizat ( cluburi, asociaţii sportive) ;
 se realizează pe baza unor principii, cerinţe şi norme cu caracter pedagogic,
biologic şi psihologic;
 creează un cadru normativ original concretizat în programe pe termen lung şi scurt ;
 se desfă şoară după strategii originale elaborate pe baze interdisciplinare;
 este un proces condus pe baza unor obiective de instruire şi de
performanţă ,componente ale proiectelor de tip managerial ;
 se realizează diferenţiat pe stadii, etape sau trepte, fiind un proces de lungă durată ;
 este o activitate ce poate fi interpretată din punct de vedere cibernetic ,
dezvoltâ ndu-se pe baza sistemelor dinamice complexe .

Din perspectiva literaturii de specialitate stră ine (Cassidy et al., 2008; Gould et al.,
1990), antrenamentul sportiv poate fi descris ca efortul pe care un antrenor îl investește în
scopul de a obţinere anumite abilită ţi fizice şi psihologice de la sportivii pe care îi
pregă tește, luâ nd în considerare, de asemenea, o acumulare a acestor abilită ți raportat la
un moment definit.

Într-un studiu interesant dedicat procesului de antrenament, Vlad Roșca (2017),

aduce în atenție realitatea că antrenamentul sportiv este în permanență sub presiunea
schimbă rii și adaptă rii, deoarece sportul în sine se schimbă , ceea ce justifică din plin o
abordare strategică , prin prisma managementului.

În concepția clasică a lui Dragnea A., (1996) privind antrenamentul sportiv regăsim
această caracteristică, care, alături de alte trăsături rămân de actualitate și subliniază
complexitatea acestuia ca proces, respectiv:

1.Antrenamentul ca proces de adaptare. Autorul subliniază faptul că în procesul

de atingere a performanței sportive își face simțită prezența o legitate importantă
respectiv fenomenul reacţiei complexe a organismului asupra sarcinilor din antrenamentul
sportiv.

În mod cert, activitatea sportivă , și în sens restrâ ns antrenamentul sportiv este legat

în mod direct de procesele de adaptare ale organismului. Prin adaptare se înțelege
procesul complex de acomodare a organismului la modifică rile mediului intern și extern.
Procesul adaptă rii în cadrul antrenamentului sportiv se manifestă printr-o reducere a
ră spunsului organismului sportivului, privit ca sistem, față de un stimul, în cazul de față
excercițiul fizic de mare durată sau intensitate.

Odată cu diminuarea intensită ții ră spunsului în fața stimulului agentului de mediu

are loc adaptarea organismului, semn că acesta s-a integrat mai eficient, mai economic, mai
prompt în acțiune. Scopul adaptă rii se suprapune parțial cu țelul antrenamentului ambele
urmă rind cu prioritate dezvoltarea capacită ții condiționale, coordonative, creșterea
potențialului motric.

Procesul de adaptarea, așa cum este explicat de Dragnea, raportâ ndu-se la

adaptarea organismului la diferiți stimuli, cu precă dere exercițiul fizic intens, ar trebui
completată cu o perspectivă mai extinsă . Conform opiniilor recente ale specialiștilor
antrenorii nu se ocupă doar de pregă tirea fizică a sportivilor, ci și de psihicul lor și
dezvoltarea lor ca indivizi (Stafford, 2005; Taylor, Wilson, 2005). Totodată adaptarea
procesului de antrenament la diferiți factori externi, relaționați cu pandemia generată de
SARS-COV-2 a reprezentat o mare provocare pentru specialiști. Spre exemplu, la debutul
pandemiei, reglementă rile în vigoare au limitat accesul în să li, au impus pă strarea unor
distanțe între membrii unei echipe și chiar au interzis, pentru scurt timp, antrenamentul cu
minge. Acest context a reclamat în mod cert adaptabilitate și chiar creativitate, am putea
susține, din partea antrenorilor.

Antrenamentul sportiv ca proces de transformare şi dezvoltare. Antrenamentul

sportiv presupune pregă tirea sportivilor  într-un mod sistematizat și atent  planificat,
întinsă pe termen lung, în vederea atingerii performanţei. Ț elul antrenamentului îl
reprezintă  îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a potenţialului individual de performanţă
al sportivului, care se manifestă concret în timpul competiției sportive. Astfel, activită țile și
acțiunile în cadrul antrenamentului sportiv trebuie să fie diferenţiate, respectiv adaptate la
categoria de vâ rsta, nivelul valoric  şi  capacitatea  pe care o are sportivul .

 Antrenamentul ca proces de specializare . Specificul fiecă rei discipline sportive, a

competițiilor sportive din domeniul ales determină o specializare  morfo-
funcţională  a organismului în funcţie de caracteristicile efortului competiţional. În acest
sens, o altă caracteristică a antrenamentului sportiv este specificitatea.

Adaptarea antrenamentului în funcție de specializare se realizează  cu precă dere  în

etapa junioratului şi este în strâ nsă  legă tură  cu individualizarea pregă tirii. Nu este
exclusă  nici pregă tirea multilaterală , polivalentă .

Antrenamentul ca proces informaţional . Schimbul de informaţii este o altă

caracteristică a antrenamentul sportiv bazată pe relaţia subiect-obiect. Sportivul , trebuie
privit ca un sistem dinamic, caracterizat prin intră ri și ieșiri, recepţionând și asimilând
stimuli într-un schimb permanent de informații între organism și mediul ambiant. În acest
context, reglarea adaptă rii comportamentului motric se face într-un proces ciclic, între
percepţie şi mişcare urmă rind ca etape: -recepţionarea informaţiei-prelucrarea ei- decizia-
acţiunea-autoreglarea.

Antrenamentul ca proces de reglare. Această particularitate a antrenamentului

sportiv se află în strâ nsă legă tură cu celelalte caracteristici și presupune în esență
interacțiuni în cadrul aceluiași sistem prin acţiuni repetate aplicate
de un subsistem altui subsistem, avâ nd ca finalitate trecerea sistemului supus reglă rii la o
stare superioară de adaptare într-un interval de timp.

În funcție de scopul și finalitatea procesului de reglare putem face distincție între

mai multe forme de reglare:

-Reglarea de stabilizare urmă reşte menţinerea nivelului de pregă tire atins la un

moment dat.

-Reglarea de optimizare realizează echilibrul energetic-funcţional al organismului în

condiţiile existenţei mai multor variante de acțiune. Nivelul de echilibru se obţine prin
alegerea acelui curs de acțiune care să permită adecvarea scopului la performanţa actuală
folosind ca reper corelaţiei între tentativă -reuşită -eşec.

-Reglarea de dezvoltare depinde de perfecţionarea organiză rii iniţiale, presupunâ nd

trecerea de la o organizare slabă la una superioară în vederea optimizarea raportului
dintre pregă tire şi performanţă .

3.Funcțiile managementul antrenamentului sportiv. Particularități

 Certo consideră că procesul de management se desfă şoară şi se dezvoltă în mediul
intern şi extern al organizațiilor, pe etape ce presupun: diagnoza situației, planificarea si
adoptarea deciziilor, organizarea, coordonarea desfă şură rii activită ților, controlul şi
evaluarea rezultatelor. El are un caracter universal, fiind rezultatul gâ ndirii şi practicii
umane, avâ nd ca principal scop realizarea unor obiective de dezvoltare şi bună stare (Certo
citat de Apostu, 2010).

Dintr-o altă perspectivă , se evidențiază importanța utiliză rii a trei instrumente de

management strategic:planificare, implementare, evaluare, în antrenament (Roșca, 2017).

Succes

Antrenament

Planificare Implementare Evaluare

Figura Planificare, Implementare, Evaluare în cadrul unui antrenament de succes (Roșca,

2017)

Scopul managementului antrenamentului sportiv este optimizarea procesului de

antrenament sportiv cu ajutorul metodelor şi mijloacelor specifice managementului.
Rezultatele acestor cercetă ri interdisciplinare utilizate oferă pentru managerii din
domeniul sportului modele în abordarea practică cu eficientă crescută a proceselor
manageriale privind organizarea antrenamentului sportiv, desfă şurarea procesului
instructiv-educativ, conducerea şi evaluarea antrenamentului sportiv.

 Planificarea antrenamentului sportiv

 Previziunea, ca ansamblul proceselor de muncă prin intermediul că rora se
determină principalele obiective, precum și resursele și principale mijloacele de realizare a
lor se regă sește ca formă particulară a funcției managementului sub forma programă rii și
planifică rii antrenamentului sportiv.

Prin planificarea antrenamentului sportiv trebuie să se răspundă la întrebarea Ce

trebuie și ce poate fi realizat în cadrul activităților de antrenament?

Prin urmare, planificarea antrenamentului este procesul prin care se prevede

evoluția, în mod deosebit progresul rezultatelor, prin intermediul solicită rilor și
adaptă rilor progresive ale organismului sportivului, la cerințele de efort ale
antrenamentului, conceput după modelul performanțial al competiției în care urmează să
participe acesta (Sanislav, 2006)

Planificarea presupune adunarea și prelucrarea unui set de informații și cunoștințe

și parcurgerea mai multor etape esențiale constâ nd în:

-diagnosticarea situației actuale în vederea obținerii de informații reprezentâ nd

baza de plecare în proiectarea obiectivelor,

-concretizarea planifică rii prin planuri, prognoze, programe bazate pe obiective

clare si precise, mă surabile și realizabile,

-stabilirea cu precizie a termenelor de desfă șurare a prognozelor, planurilor,

programelor cu indicarea concretă a perioadelor și etapelor de pregă tire,

-evaluarea realistă a resurselor necesare pentru buna desfă șurare a

antrenamentului sportiv.

În cadrul acestei etape din urmă , managerii, și în special antrenorul ca și manager

operativ, trebuie să aibă în vedere pe lâ ngă resursele materiale, financiare, informaționale,
potențialul sportivilor, nivelul valoric al pregă tirii acestora. Pentru a întocmi un plan realist
și realizabil trebuie luate în calcul rezultatele anterioare ale sportivilor, punctele tari și
punctele slabe ale acestora pe baza evaluarii nivelului de pregă tire actual și a efectuă rii de
controale medicale complexe.

Pentru o planificare eficientă antrenorul va trebui să armonizeze obiectivele de

dezvoltarea individuală ale sportivilor cu obiectivele echipei și implicit obiectivele
organizaționale formulate.

Trebuie să preciză m faptul că biectivele antrenamentului sportiv se diferențiază

sensibil de obiectivele educaţiei sau de obiectivele sportului, primind un aspect
particular,caracteristic fiecă rui subsistem al acestui fenomen social.
 La nivelul  sportului de performanţă, privit la rândul lui ca subsistem,
distingem următoarele obiective majore ale antrenamentului sportiv:

•Utilizarea unor metode de selecție adecvate și pregă tirea timpurie temeinică ,

gradată , ascendentă , a tinerelor talente conform cu exigenţele sportului de performanţă .

•Stimularea tinerilor cu reale talente, cu perspective de afirmare în sportul de

performanţă , pentru a-şi desă vâ rşi mă iestria sportivă precum și șă -și modeleze tră să turile
de caracter şi să -și educe voința pentru a depă şi dificultă ţile efortului fizic şi nervos
implicat în competiţii.

• Valorificarea calită ților și aptitudinilor individuale, în scopul obţinerii celor mai

înalte performanțe şi clasificarea sportivilor la nivele superioare ale ierarhiei naționale și
internaţionale.

•Instruirea profundă și educarea multilaterală a personalită ții sportivilor pentru a

deveni modele pozitive prin întregul comportament și simboluri reprezentative pentru țara
ce o reprezintă în competiții.

•Stimularea participă rii și implică rii sportivilor, a creativită ții acestora

în scopul descoperirii de noi modele de instruire, menite să asigure creşterea calitativă a
conţinutului antrenamentului adaptate la specificul sportului practicat.

La nivelul subsistemului sportul de masă, obiectivele antrenamentului sportiv

sunt:

•Cultivarea spiritului competitiv al cetă țenilor dobâ ndit în procesul de educație

fizică și sport şi în activitatea sportivă și menținerea interesului pentru sportul de masă
largă în scopul sporirii indicilor de să nă tate şi a capacită ţii de muncă .

•Organizarea utilă , recreativă , diversificată a timpului liber, al maselor cetă ţenilor,

potrivit aptitudinilor şi preferințelor acestora.

• Stimularea dorinţei tinerilor cu perspective de afirmare de a-și îmbună tă ți

rezultatele pentru a face parte, în viitor, din sportul de performanţă .

• Cultivarea iniţiativei, a imaginaţiei, a spiritului de echipă ,  a capacită ţii de orientare

în rezolvarea situaţiilor ivite în antrenamente şi concursuri destinate amatorilor.

 Organizarea antrenamentului sportiv

 Organizarea antrenamentului sportiv constă în ansamblul proceselor de
management care stabilesc și delimitează procesele de muncă fizică și intelectuală și le
atribuie personalului după anumite criterii manageriale.

Practic, în cadrul organiză rii trebuie să se ră spundă la întrebarea Cine și cum

contribuie la obiectivele antrenamentului sportiv?

După cum am mai precizat, caracteristica antrenamentului ca proces pedagogic și

managerial este conducerea antrenamentului în toate etapele sale de un antrenor, în
calitate de manager operațional și specialist. Pentru a atinge scopul și finalitatea
antrenamentului, aceea de a perfecționa calită țile motrice și abilită țile tehnico-tactice ale
sportivilor, și implicit creșterea performananței antrenorul are în sarcină o serie de
activită ți organizatorice specifice.

Dintre acestea o parte vor că dea în executarea lui directă pentru buna desfă șurare a
antrenamentului sportiv. Este cazul stabilirii perioadelor, datelor, locului, a intervalelor
orare în care se vor desfă șura lecțiile de antrenament. Chiar dacă planul de desfă șurare a
antrenamentului se supune analizei și aprobarii forului competent, federațiile de
specialitate pentru loturile naționale, respectiv conducerea clubului, rolul antrenorului în
conceperea si implementarea acestuia este primordial.

Odată avizat, planul va fi prezentat în fața sportivilor. Rolul antrenorului în această

etapă este de a explica cu claritate cerințele și așteptă rile acestuia și a obține implicarea
echipei în respectarea rigorilor și executarea conținutului conform prevederilor cantitative
și calitative preconizate.

Eficiența activită ților de antenament propriu-zise este condiționată de mă surile

organizatorice pe care le întreprinde antrenorul cu sprijinul colectivului de specialiști și cu
personalul administrativ al bazei materiale unde se desfă șoară antrenamentul.

Înainte de începerea antrenamentului, acesta trebuie să se asigure că spațiul este

adecvat desfă șurarii lecției, că există condițiile tehnice și materiale în funcție de tematica
aleasă și numă rul de sportivi. Totodată existența materialelor sportive, a marcajului
corespunză tor al terenului, a unor vestiare adecvate sunt cerințe sine-qva-non pentru un
antrenament eficace.

Deși rolul mă surilor pregatitoare ce cad în sarcina antrenorului nu poate fi

nesocotit, totuși atribuțiile esențiale de organizare ale acestuia în calitate de specialist se
conturează în momentul desfă șură rii antrenamentului. În această etapă antrenorul trebuie
să verifice cu precă dere prezența și starea de să nă tate a sportivilor, să urmă rească
adaptarea acestora la cantitatea și calitatea efortului planificat, participarea acestora de la
începutul pâ nă la finalizarea lecției.
 Momentul desfă șură rii competițiilor sportive atrage cu sine obligații organizatorice
și din partea antrenorului. Se poate observa însă , în ultima perioadă , o încercare de
degrevare a antrenorului de anumite responsabilită ți organizatorice cum ar fi efectuarea
mă surilor pentru efectuarea deplasă rii, asigurarea cază rii, mesei a transportului local.In
aceste condiții antrenorul are cel mult rol in coordonarea și supravegherea aceestor
sarcini, concentrâ ndu-se cu precă dere asupra responsabilită ților ce derivă din calitatea sa
de specialist, preparator, mentor al sportivului sau a echipei.

 Conducerea și coordonarea antrenamentului

Coordonarea antrenamentului constă în ansamblul proceselor de muncă prin care

se armonizează deciziile și acțiunile personalului unei organizații în cadrul previziunilor și
organiză rii stabilite anterior.

Este o etapă mai puțin formalizată , coordonarea este o organizare în dinamică , exercitarea
ei depinzâ nd, în mare mă sură , de calitatea de manager a antrenorului și stilul managerial
adoptat de acesta.

În mod concret, antrenorului, în virtutea rolului să u de manager și specialist dar și a

priceperii și experienței sale, îî revine rolul de a adapta mijloacele de lucru și intensitatea
antrenamentelor în funcție de reacția sportivilor la efortul planificat, fă ră a se îndepă rta de
obiectivele propuse.

Fundamentul coordonă rii îl constituie comunicarea, ce asigură schimbul permanent

de informații în cadrul organizației.

 Antrenarea și motivarea

Antrenarea în cadrul managementului antrenamentului sportiv încorporează

ansamblul proceselor de muncă prin care se determină sportivii să contribuie la stabilirea
obiectivelor previzionate, pe baza luarii în calcul a factorilor care ii motivează .

Întrebă rile la care antrenorul trebuie să ră spundă în această fază sunt: Ce îi

motivează pe sportivi? De ce sportivii participă la activitatea sportivă ?

Așadar fundamentul antrenă rii este motivarea. Conform profesorilor Nicolescu și

Verboncu motivarea constă în corelarea necesită ților, aspirațiilor și intereselor
personalului din cadrul organizației, în cazul de față a sportivilor, cu realizarea obiectivelor
și exercitarea sarcinilor, competențelor și responsabilită ților stabilite în cadrul
antrenamentului sportiv (Nicolescu, Verboncu, 1999).
 Rolurile motivă rii sunt multiple și intense indiferent de activitatea desfă șurată de o
organizație însă în domeniul sportului aceasta capă tă dimensiuni sporite.

Referitor la impactul motivă rii în cadrul managemantului antrenamentului sportiv,

este de menționat cu precă dere rolul managerial al acestui proces, ca cel mai direct si mai
concret rol, constâ nd în concretizarea și eficientizarea funcției de antrenare. Motivarea
sportivilor condiționează desfă șurarea antrenă rii, de calitatea acestei etape depinzâ nd
concretizarea/derularea celorlaltor funcții manageriale, previziunea, organizarea,
coordonarea, control-evaluarea.

Motivarea implică și un rol organizațional, prin antrenarea și mobilizarea

sportivilor folosind nevoile și aspirațiile acestora se pun în mișcare abilită țile, creativitatea,
energia, în fapt resursa umană ca cea mai importantă resursă a unei organizații, generâ nd
performanță , efectele fiind astfel resimțite de întreaga organizație.

Nu în ultimul râ nd, motivarea îndeplinește un rol individual, în virtutea că ruia

evoluția fiecarui individ este condiționată de satisfacțiile sau insatisfacțiile pe care le
experimentează în cadrul organizației, a colectivului. Cu câ t acesta este mai motivat pe baza
propriilor așteptă ri și nevoi, cu atâ t va crește capacitatea de a se dezvolta câ t mai rapid și
mai intens.

În concluzie, motivarea reprezintă o componenta majoră a managementului, fiind

un proces sistematic, neîntrerupt pe tot parcursul antrenamentului sportiv și adaptat la
fiecare individ în parte câ t și la specificul și dificultatea misiunii.

În funcție de modul de condiționare al personalului pentru participarea la realizarea

obiectivelor antrenamentului, motivarea exercitată de antrenor poate fi negativă sau
pozitivă .

Motivarea pozitivă , de preferat în majoritatea cazurilor, datorită climatului de

încredere pe care-l instaurează în organizație, constă în amplificarea satisfacțiilor
sportivilor pe mă sura creșterii aportului lor la realizarea obiectivelor. Antrenorul dispune
în acest caz de un arsenal de mijloace, materiale și financiare dar și psihologice precum
premii, recompense morale și materiale, prestigiu.

Motivarea negativă constă în amenințarea sportivilor cu reducerea satisfacțiilor,

dacă aceștia nu participă la realizarea obiectivelor stabilite în cadrul antrenamentului
sportiv și comunicate acestora, mă surile avute la dispoziție de antrenor în acest caz
constâ nd în reduceri salariale, neacordarea primelor, etc.

Antrenorul trebuie să -și însușească cunoștințe privind teoriile motivaționale, să

cunoască bine persoanele cu care lucrează și să conceapă întreg procesul de motivare pe
baza unei scă ri motivaționale, ale că rei trepte motivaționale să fie reprezentate de nevoile
sportivilor.

O teorie motivațională reprezentativă în acest sens și care poate reprezenta un real

sprijin în stabilirea unei strategii motivaționale este teoria lui Maslow care concepe o scară
motivatională cu 5 trepte, ierarhizâ nd nevoile de la cele mai elementare, respectiv nevoile
fiziologice la cele superioare cum ar fi nevoia de stimă sau nevoia de autorealizare.

Totodată , conform doctrinei din domeniu, pentru exercitarea eficientă a antrenă rii,
motivarea trebuie să fie, complexă adică să îmbine stimulente de natura diferită , dat fiind că
oamenii reacționează diferit la stimulente, diferențiată, respectiv în concordanță cu
caracteristicile fiecă rei persoane, graduală, presupunâ nd o strâ nsă legă tură între
recompensă și aportul în realizarea obiectivelor (Burduș, Că pră rescu, 1999).

Indiferent de conţinutul multitudinii de teorii motivaționale care reprezintă un real

sprijin pentru personalul managerial și implicit pentru antrenor, trebuie să subliniem
faptul că procesul de motivare în special, și procesul de conducere în general nu poate fi
realizat urmă rind întocmai modele prestabilite. Este talentul și meritul antrenorului de a
adapta aceste procese complexe la particularită țile fiecă rei organizații, activită ți
desfă șurate, dar mai ales la specificul factorului uman.

Arta antrenorilor de a conduce trebuie să se mă soare în consecință în funcție de

modul în care reușesc să antreneze sportivii la realizarea obiectivelor activită ții de
antrenament sporiv în deplină armonie cu scopurile și telurile organizației sportive din
care fac parte.

 Evaluarea și controlul

Apelâ nd la definițiile literaturii de specialitate și folosind analogia putem caracteriza

etapa evaluarii și controlului ca ansamblul proceselor prin care sunt mă surate rezultatele
activită ții de antrenament prin compararea evoluției sportivilor și raportarea
performanțelor obținute de aceștia la obiectivele și standardele stabilite inițial, în vederea
elimină rii diferențelor constatate și integrarii abaterilor pozitive.

Așadar antrenorul trebuie să se raporteze la întrebarea Cu ce rezultate s-a

finalizat antrenamentul sportiv?
 În mod firesc, etapa controlului debutează cu o mă surare a realiză rilor
antrenamentului urmă rind cu precă dere evoluția sportivilor și performanțele obținute de
aceștia.

În evaluarea muncii depuse antrenorul va folosi evidența activită ții desfă șurate ca
principală sursă de concluzii și totodată punct de pornire pentru planifică rile viitoare.

Datele cele mai relevante care trebuie folosite de antrenor sunt cele referitoare la
modul de participare și implicare al sportivilor la activită țile destinate antrenamentului
sportiv, rezultatele probelor de control, rezultatele obținute la competiții, concluziile
controalelor medicale periodice.

Pe baza datelor furnizate de aceste activită ți, antrenorul va aprecia eficiența și

eficacitatea antrenamentului raportâ ndu-se la obiectivele și standardele stabilite inițial.

Ca ultimă fază a evaluă rii, se va proceda pe baza concluziilor rezultate la corectarea

abaterilor ivite în procesul de antrenament prin determinarea cauzelor care le-au generat
și modifică rea și adaptă rea corespunză toare a planului de pregă tire.

Prin prisma permanetei raportă ri a evaluă rii la obiectivele și standardele stabilite

inițial, activită țile de control exercitate de antrenor trebuie să fie preventive, adică să
urmă rească preîntâmpinarea neconcordanțelor și a abaterilor, și corective, respectiv să
urmă rească luarea unor decizii de natură a conduce la eliminarea cauzelor generatoare de
abateri negative.

Totodată , în calitatea sa de manager, antrenorul trebuie să exercite atribuții de

evaluare și control în mod continuu, adică pe tot parcursul activită ților conduse atâ t în
timpul antrenamentelor, competițiilor câ t și în afara acestora fiind bine cunoscut faptul că
un bun profesionist este acela care iși cunoaște elevii atâ t din punct de vedere sportiv,
profesional, social câ t și moral (Sanislav, 2006).

Pentru a se desfă șura la un nivel câ t mai înalt posibil, procesul de antrenament

trebuie să împrumute instrumente manageriale adecvate, fă ră a se limita la o pregă tire
atletică pe teren, ci trebuie combinat cu managementul, deoarece este nevoie de o viziune
pentru succes. Un antrenor trebuie să vizualizeze ce ar fi nevoie pentru a obține succesul și
apoi să transpună această viziune într-un mod de instruire în care planifică , implementează
și evaluează performanța atletică pentru succes (Roșca, 2017).