LICEUL CU PROGRAM SPORTIV BISTRIȚA

PROIECT PENTRU CERTIFICAREA

COMPETENȚELOR PROFESIONALE

Prof. Indrumător Absolvent

Săplăcan Cornel Pop Catalin Gabriel

CLS. a XII-a B

=Bistrița 2015=
 “MIJLOACE DE OPTIMIZARE A
COMUNICARII DINTRE SPORTIV ȘI
ANTRENOR”

=Bistrița 2015=

1
 CUPRINS

ARGUMENT................................................................................3

CAPITOLUL I. Comunicarea Operație a Predării..................4

1.1.Comunicarea Pozitivă și Negativă............................................8

CAPITOLUL II. Comunicarea Sportiv-Antrenor....................14

CAPITOLUL III. Aspecte Psihologice ale Comunicării dintre

Antrenori și Sportivi.....................................................................16

3.1. Trebuințele Comunicarii..........................................................18

3.2. Mijloace pentru Antrenor în vederea Îmbunătățirii Capacității

de a Influența Sportivul..................................................................20

3.3. Comunicarea. Asertivitatea și Stimularea Încrederii în

sine..................................................................................................21

CAPITOLUL IV. Cum comunicăm eficient cu sportivii..........24

4.1. Mijloacele de Acționare a Antrenorului pentru Optimizarea

Comunicarii cu Sportivii.................................................................30

CAPITOLUL V. Comunicarea în Managementul

Antrenamentului Sportiv..............................................................33

CONCLUZII..................................................................................38

BIBLIOGRAFIE...........................................................................39

2
 ARGUMENT
Comunicarea face parte integrantă din viaţa noastră de zi cu zi. Viaţa
noastră este plină de comunicare -vorbim, citim, gesticulăm, ascultăm,
încurajăm, convingem, demonstrăm, observăm etc.; în meseria de antrenor,
profesor de sport, sau instructor sportiv, comunicarea este un element decisiv.
Pentru a-i influenţa pe ceilalţi şi a te lăsa la rândul tău influenţat de ei -
pentru a fi lider, antrenor sau profesor - trebuie să stăpâneşti tehnicile de
comunicare verbale şi nonverbale.
Orice comunicare prin care o persoană trimite un mesaj altei persoane
conţine cinci elemente de bază:
 persoana (emiţătorul) decide să transmită un mesaj altei persoane.
 Emiţătorul transformă (codează) gândurile într-un mesaj.
 Mesajul este transmis (de obicei prin cuvinte rostite, dar şi prin
semne nonverbale) unui receptor.
 Mesajul este recepţionat şi interpretat (decodat).
 Receptorul analizează mesajul şi răspunde subiectiv (de exemplu,
este interesat, se înfurie, se simte eliberat etc).
Consider că comunicarea reprezintă un element de maximă importanţă
pentru procesul instructiv- educativ întrucât eficienţa execuţiilor depinde atât
de antrenorii care transmit informaţii cât şi de sportivii care receptează,
înţeleg şi execută ceea ce înţeleg şi ceea ce simt.Antrenorul, pentru a preda în
condiţii avantajoase, trebuie să creeze în incinta spaţiului în care lucrează o
atmosferă pozitivă care să favorizeze:- relaţii sociale echilibrate în cadrul
grupului, sau cu cei cu care se vine în contact;
- comportare demnă, civilizată a sportivilor în situaţii dificile apărute în
realizarea activităţilor;
- respectarea autorităţii antrenorului şi a factorilor responsabili;

- încrederea şi aprecierea reciprocă între cadrul didactic şi sportiv.

3
 CAPITOLUL I.
COMUNICAREA OPERAȚIE A PREDĂRII

Comunicarea umană se defineşte ca fiind relaţia prin care interlocutorii

se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de
informaţii, divers codificate, dar şi ca proces de transmitere a informaţiilor în
scopul formării reprezentărilor. Eficienţa procesului de comunicare a
cunoştinţelor, în formarea deprinderilor şi priceperilor, se realizează de către
antrenorul bun în situaţiile în care:
- îi face plăcere să transmită cunoştinţe;
- tratează sportivii cu multă înţelegere şi în mod egal;
- face aprecieri permanente asupra execuţiei, încurajează reuşitele şi
iniţiativele pozitive;
- stârneşte interesul pentru practicarea unor ramuri, discipline sau
probe sportive;
- este înţelegător cu problemele lor (sportivii socotiţi răzvrătiţi,
neascultători, obraznici);
- are răbdare şi acordă timpul necesar fiecărui sportiv pentru a asigura
o cât mai clară înţelegere şi a crea o motivaţie solidă.
Comportamentul şi comunicarea sunt forme esenţiale de interrelaţionare
şi exprimare a personalităţii umane proprii, dar şi de influenţare pozitivă sau
negativă a altor personalităţi. Mijloacele utilizate sunt extrem de diverse şi
nuanţate în funcţie de mesajul care se doreşte a fi perceput şi de
caracteristicile individuale. Unii autori, printre care şi E. Venzar, identifică
patru tipuri de comunicare: verbală, gestuală, acţională şi comportamentală.
Alţi autori de specialitate precizează că există doar trei: verbală realizată prin
cuvânt, pro-verbală realizată prin caracteristicile vorbirii: voce, pronunţie,

4
intensitate, ritm, debit, intonaţie etc. şi non-verbală realizată prin gesturi
mimică.
Un element important folosit în comunicarea non-verbală este limbajul
trupului care poate da informaţii suficiente despre moralul sportivilor. Umerii
căzuţi, capul plecat, privirea încruntată, etc., sunt semne care indică o gândire
negativă. Baterea, trântirea picioarelor, braţele încrucişate, asociate cu o
grimasă, sunt semne de nemulţumire caracteristice antrenorilor. Aceste
elemente pot conduce la o ineficientă a antrenamentului. Este importantă
folosirea unei gândiri pozitive orientată pe comunicare deschisă şi pregătirea
cu grijă a fiecărei etape de antrenament.
Din punct de vedere non-verbal o expresie relaxată a feţei determină un
răspuns asemănător şi poate conta mai mult decât cuvintele dojenitoare sau
de nemulţumire. Se consideră că 60-80 % din comunicarea umană este non-
verbală şi 40-20 % verbală.

Comunicarea prin care o persoană (emiţător) trimite un mesaj unei alte

persoane (receptor) comportă 6 elemente:

- hotărârea/decizia de a trimite mesajul;

- codificarea mesajului de către emiţător;
- trimiterea mesajului către receptor;
- alegerea canalului prin care se transmite mesajul;
- decodificarea mesajului de către receptor;
răspunsul receptorului la mesaj

Antrenorul, pe parcursul studiilor şi activităţii, trebuie să se formeze pentru a

stăpâni tehnicile de comunicare prin limbaj verbal şi non-verbal, pe care să le
folosească în situaţii diferite, pentru a transmite sportivilor cunoştinţele,
motivaţiile şi interesele necesare formării deprinderilor şi priceperilor motrice
şi realizării performanţei sportive.

5
 Cerghit, cu privire la emiţător şi receptor, face precizarea "că orice
formă de comunicare s- ar folosi, eficacitatea ei depinde de calităţile
transmisiei, adică de structura logică a conţinutului, de claritatea, precizia şi
plasticitatea exprimării (demonstraţiei), aspecte care ţin în bună parte de
personalitatea profesorului, de relaţiile profesor-elev, de contextul psiho-
social (al cărui rol în procesul educaţiei fizice este deosebit de important"'),
calităţii valabile şi în antrenamentul sportiv.

În altă ordine de idei, eficacitatea comunicării depinde de nivelul

dezvoltării psihice a receptorului, de participarea lui activă (esenţială în
sportul de performanţă), de nivelul său lingvistic, motiv ce presupune
formarea unui vocabular adecvat antrenamentului sportiv.

Momentul optim al învăţării/instruirii se produce atunci când sportivii

sesizează sensul unei comunicării. în absenţa cunoaşterii sensului cuvintelor
pot apărea diferenţe de percepere, înţelegere şi reprezentare din partea
sportivilor, şi ca urmare, execuţii incorecte.

Comunicarea reprezintă un element de maximă importanţă pentru

procesul instructiv educativ întrucât eficienţa execuţiilor depinde atât de
antrenorii care transmit informaţii cât şi de sportivii care receptează, înţeleg
şi execută ceea ce înţeleg şi ceea ce simt. Din acest punct de vedere se pune
întrebarea „dacă în timpul antrenamentului este important cum ne adresăm
sportivilor, cum transmitem cunoştinţele?

Antrenorul, pentru a preda în condiţii avantajoase, trebuie să creeze în

incinta spaţiului în care lucrează o atmosferă pozitivă care să favorizeze:

- relaţii sociale echilibrate în cadrul grupului de lucru, sau cu cei cu

care se vine în contact;
- comportare demnă, civilizată a sportivilor în situaţii dificile apărute în
realizarea activităţilor;
6
 - respectarea autorităţii antrenorului şi a factorilor responsabili;
- încrederea şi aprecierea reciprocă între cadrul didactic şi sportiv.
În ceea ce priveşte comunicarea non-verbală sau prin limbaj corporal,
Dragnea, A., scoate în evidenţă că „educarea expresivităţii corporale, prin
utilizarea limbajului non-verbal se realizează pe bază de reguli la fel de
stricte ca cele ale comunicării verbale. El subliniază de asemenea că „prin
mijloace specifice se dobândeşte competenţa de execuţie şi competenţa de
creaţie". Competenţa de execuţie presupune: parametrizarea exactă a
mişcării, respectarea amplitudinii şi supleţei, economicitate şi corectitudine
în repartizarea energiei pe parcursul desfăşurării mişcării, ritmicitatea şi
fluenţa mişcărilor, coordonarea sau disocierea mişcărilor şi chiar lipsa
greşelilor. Competenţa de creaţie presupune: capacitate de imitaţie şi
improvizare, capacitate de memorare şi comunicare, capacitate de imaginare.

Dragnea A., 1999, evidenţiază că "o condiţie esenţială a formării

expresivităţii corporale o reprezintă existenţa a 15 variabile responsabile de
diversitatea acţiunilor motrice în sfera exprimării corporale, ce sunt grupate
în patru clase: a) corp - spaţiu - timp (poziţiile corpului, utilizarea
segmentelor, orientarea în spaţiu şi ambi-lateralitatea, moduri de deplasare,
dinamica mişcărilor), b) accente (ritmul, scoaterea în relief a anumitor
aspecte ale mişcării, realizarea grupurilor expresive), c) mijloace de expresie
(sunete, obiecte, senzaţii, emoţii degajate de mişcare, personaje, situaţii,
dans, teatru, pantomimă), d) elemente de prezentare (efecte scenice,
montarea unei manifestări artistico-motrice). Aceste variabile sunt predate în
modalităţi diferite chiar şi în cazul aceluiaşi profesor/antrenor, în funcţie de
disponibilităţile de moment şi caracteristicile conţinuturilor.

Modalitatea de transmitere a informaţiilor poate să îmbrace formă

negativistă, având repercusiuni negative, exprimate prin refuzul de a exersa

7
sau comentarii de nemulţumire, sau formă pozitivistă având urmări pozitive
exprimate prin creşterea motivaţiei pentru exersare.

1.1. Comunicarea - pozitivă şi negativă

Abordarea psihopedagogică a pregătirii în sporturile individuale, în care

contează performanţa individuală (gen cine aleargă mai repede sau cine sare
mai departe, mai sus) sau cea pur tehnica (gen tenis) şi în care să faci faţă
atitudinii cuiva care are aceleaşi interese şi poate aceleaşi obiective, are la
bază orientarea spre învingerea adversarului prin forţele proprii, prin puterea
de dăruire.
Capacitatea de a învinge, de a câştiga de a te impune prin forţele proprii,
este cea bazată pe perseverenţă, muncă şi încredere în foiţele proprii şi pe
comunicarea verbală şi nonverbală. In sporturile de echipă, în care contează
performanţa colectivă, iar acţiunile proprii depind de acţiunile coechipierilor,
dar şi de cele ale adversarilor, ritualul de desfăşurare are la bază de obicei
gesturi formale.
Orientarea pregătii sportivilor pentru a face faţă situaţiilor de conlucrare
este împletită cu aceea de a face faţă şi contracara acţiunile adversarului care
nu va fi un partener în disputa tehnică la concurenţă, ci va îl un adversar care
va încerca „să descopere —>anihileze —>descurajeze-> învingă —>
distrugă capacităţile fizice pe care le are fiecare echipa şi fiecare membru al
acesteia, avansând formula "cine e mai bun să câştige"
Procesul psihopedagogie de transmitere a informaţiilor influenţează
modalitatea de implicare a sportivului în activitate, din această cauză, trebuie
să creeze o relaţie pozitivă, atât între antrenor şi sportivi cât şi între sportivii
înşişi. în activitatea de pregătire a performanţei umane există multe momente
grele, care trebuie depăşite cu delicateţe şi răbdare şi cu multe încurajări. Un

8
om matur acceptă un comentariu negativ şi chiar o pedeapsă, dacă acestea nu
devin stereotipe şi dacă nu urmăresc să umilească persoana respectivă.
Antrenorul în faţa sportivului este un om puternic, dar el trebuie să ştie că
„puterea fără caracter este un adevărat blestem" şi nu are dreptul să facă rău
atât lui cât şi sportivului.
POZITIV- în comunicare
Expresiile pozitive determină o concentrare mai mare, mai constructivă, De
asemenea transmiterea de mesaje clare despre ceea ce se doreşte, evitându-se
sublinierea a ceea ce nu se doreşte este o abordare foarte potrivită pentru
antrenament atunci când se doreşte obţinerea unui rezultat mai bun din partea
sportivilor. Antrenorul chiar şi atunci când lucrurile nu merg prea bine, dacă
se doreşte obţinerea unui rezultat mai bun din partea sportivilor, trebuie să
găsească cuvinte mobilizatoare de genul: „ Cred că o pauza scurtă ar fi
necesară", „Ce crezi? vei face mai bine data viitoare?", „Hai, ştiu că poţi mai
mult", „Eşti mulţumit de prestaţia ta?". Folosirea sau acţionarea în sensul
„mergi sau crapă", des folosită în antrenamentul sportiv, este cea mai aspră
metodă şi cea mai neindicată. în activitatea de pregătire a performanţei
umane există multe momente grele, care trebuie depăşite cu delicateţe şi
răbdare.
Transmiterea informaţiilor, sugestiilor prin expresii pozitive determină
o concentrare mai mare mai constructivă. O prezentare clară a ceea ce se
doreşte, evitându-se sublinierea a ceea ce nu se doreşte, este o abordare foarte
potrivită pentru antrenament.
Folosirea sau acţionarea în sensul "ori mergi ori renunţi", des folosită
în antrenamentul sportiv, este cea mai aspră metodă şi cea mai neindicată.
Folosirea expresiilor dure în antrenament are efecte negative, de cele mai
multe ori sedimentate în subconştientul sportivului şi cu repercursiuni
negative atât în obţinerea performanţei.

9
 Formularea unei critici, unei corecturi presupune o atenţie crescută
privind subtilităţile limbajului verbal şi mai ales a celui non-verbal, care de
foarte multe ori transmit şi ceea ce nu se intenţionează să se puncteze prin
cuvinte. Dacă răspunsul primit de la sportiv este de neatenţie, de indiferenţă
sau de neînţelegere, se insistă cu prezentarea observaţiilor într-o altă
formulare.
Dacă se produce o reacţie negativă, cu un reproş, în sensul, că pretenţiile sunt
foarte mari, se încearcă să se motivez fie printr-o demonstraţie
informaţională, fie printr-o demonstraţie motrică. Dacă răspunsul din partea
sportivului e pozitiv, deşi e vorba de o critică, se comentează tare şi de bine
succesul, astfel încât să realizeze o stimulare atât pentru cel care a acceptat
corectarea, cât şi pentru colegi ori partenerii lui. Atitudinea pozitivă este
indicată şi în momentul unei înfrângeri, a unei loviri, care nu este uşor de
suportat şi după care trebuie să reiei pregătirea, dar şi strategia
competiţională. Educarea sportivilor în spiritul gândirii pozitiv, atât în ceea
ce priveşte adversarul, cât şi în ceea ce priveşte posibilităţile de reuşită, este
un atu care poate creşte nu numai eficienţa antrenamentului, ci poate uşura
stresul învingerilor.

Câştigătorul e frecvent admirat şi apreciat de prieteni, şi chiar de

adversari care îl întreabă „cum de poţi face atâtea?, din ce iţi tragi energia?,
ce te determină să doreşti să câştigi?. Ce simţi când câştigi?etc. Câştigătorul
poate răspunde: toate acestea sunt din pricina „neastâmpărului ascuns",
frământărilor interne, dorinţei de afirmare şi mai ales „dorinţei de câştig" ,
sau ar pute da alte răspunsuri surprinzătoare..

Atitudinea pozitivă este indicată şi în momentul unei înfrângeri, a unei

loviri, care nu este uşor de suportat şi după care trebuie să o iei de la capăt cu
pregătirea, dar şi cu strategia competiţională. Educarea sportivilor în spiritul
gândirii pozitive, atât în ceea ce priveşte adversarul, cât şi în ceea ce priveşte

10
posibilităţile de reuşită, este un atu pozitiv care poate creşte atât eficienţa
antrenamentului, dar care poate şi uşura stresul învingerilor.

Toata viata lui, sportivul se pregăteşte pentru succes dar şi pentru a

învinge un adversar, care la rândul lui se pregăteşte pentru aceeaşi idee. E
important ca adversarul sa afle de el şi să fie obligat să recunoască valoarea,
dar mai important este ca de fiecare dată să rămână şi ceva necunoscut.
NEGATIV - în comunicare
Cuvinte negative de genul: "nu te străduieşti, nu vă străduiţi deloc să...", "nu
eşti/sunteţi în stare de nimic" sau "nu poţi/puteţi să realizaţi...",
"încerc/încercăm acest lucru dar nu ştiu/ştim dacă o să reuşesc/reuşim..." etc.,
nu îşi au rostul 1a un antrenament şi nu au un efect pozitiv asupra stării
generale de spirit al celor implicaţi în antrenamentul sportiv. Pentru psihicul
sportivului, pentru momentele grele (pentru unii dintre sportivi) este foarte
important să se folosească cuvinte mobilizatoare care au ca scop depăşirea
posibilităţilor şi chiar a propriile limite.

Limbajul verbal, sau non-verbal, folosit de antrenor/profesor nu trebuie

să arate permanent şi des nemulţumirea când sportivii nu reuşesc să prezinte
tehnica de execuţie corectă, întrucât această modalitate de adresare poate
avea efecte negative asupra prestaţiei. Nemulţumirea poate fi redată într-un
mod stimulativ, încurajator, prin sublinieri care să accentueze modalităţile de
înţelegere şi realizare a acţiunilor motrice, a efortului în general. Sportivul
trebuie educat de aşa manieră încât să aibă „curajul,, să spună, să comunice
ceea ce simte, ceea ce înţelege pentru a realiza aceea comuniune între el/ei şi
antrenor/antrenori. Antrenorul nu trebuie să fie perceput de către sportiv ca
un „dictator neînduplecat" ce nu acceptă critica convorbirea, ci trebuie să fie
perceput ca „un sprijin" pe care te poţi baza în orice moment.

11
 Antrenorul, ca dirijor al formării performanţei sportive nu se poate
transforma într-un judecător deplin. Judecăţile critice, au importanţă
deosebită, dar ele nu pot fi transformate în obiceiuri continue. Pedepsirea
prin vorbe sau din gesturi, care să ducă la corectarea unui obicei prost, nu
trebuie să sublinieze toate aspectele negative odată. O astfel de abordare este
ineficientă întrucât sportivul nu va ştii la ce să se oprească, la ce să se
concentreze mai întâi.

In termeni de psihopedagogiei, un om va accepta o pedeapsă, o

observaţie sau un comentariu negativ dacă ele nu devin stereotipe şi dacă nu
vizează să umilească în mod direct persoana respectivă.

De multe ori apar neînţelegeri între sportivi şi antrenori, neînţelegeri ce

se soldează cu ruperi de conlucrări, cu despărţiri uneori dramatice. Să nu
uităm că între antrenor şi sportiv se realizează o legătură sufletească deosebit
de puternică, ce poate fi asemănată cu „simţul proprietăţii", cu „o familie".
De cele mai multe ori când apar „despărţiri", ce sunt provocate de "jigniri,
reproşuri, neînţelegeri, răniri, ce nu mai pot fi tolerate". Cineva „ ne-a rănit
când noi nu puteam răspunde in nici un fel, nu ne-a înţeles în momentele
greie". Acei cineva este antrenorul, omul de lângă mine, care mă cunoaşte în
momentele mele bune şi rele, cel care trebuie să dirijeze activitate, astfel
încât să creeze confortul şi dispoziţia necesară susţinerii „stresului de
antrenament şi de competiţie", persoana care ar trebui „să găsească justificare
şi explicaţie reală pentru orice neputinţă, nerealizare, orice cedare".

Se întâmplă deseori ca antrenorul, „omul care trebuie să ne susţină" să

atribuie „ vorbe de ocară" tocmai când se produce un rezultat bun s-au când
reuşit o execuţie de excepţie. Antrenorul, colegul de antrenament, sau
adversarul provoacă (conştient sau inconştient) cu strigăte de tipul
"slăbănogule, prostule, împiedecatule, neisprăvitule" frustrări ce lasă urme şi

12
influenţează producerea performanţei sportive. In explicaţia pedagogică,
frustrarea şi cei "vinovaţi" de ea - părinţii, colegii, adversarii, antrenorul,
preşedintele de club - contribuie la nereuşită, la insucces şi uneori la ruperea
relaţiilor şi retragerea din sportul de performanţă.

Activitatea sportivă de performanţă nu trebuie confundată sau

transformată în „lupta pe viaţă şi pe moarte bazată pe diminuarea
capacităţilor fizice sau pe distrugerea psihică" în care ori cedezi/mori tu, ori
cedează /moare adversarul. Ea trebuie privită, înţeleasă, acceptată ca o
activitate ce are drept scop formarea personalităţii umane pentru a produce
performanţă de tip distractiv, recreativ, estetic, social. Performanţa nu trebuie
să devină un ţel ce trebuie realizat prin orice mijloace. Succesele nu trebuie
considerate ca trepte ale puterii şi afirmaţiei care-ţi dau drepturi depline şi
insuccesele ca umilinţe derivate din neputinţă, din desconsiderare.

Plecând de la ideea că performanţa sportivă este munca de ieri,

rezultatul de azi şi sacrificiul de mâine, dar şi bucuria de a fi mai bun într-un
anumit moment al vieţii, nu trebuie uitat faptul că antrenamentul este un
proces instructiv-educativ subordonat obţinerii rezultatelor pentru care
sportivul se antrenează şi este supus unei violenţe fizice şi psihice, care de
multe ori apare atât în procesul de dezvoltare a performanţei (pregătire) cât şi
în cel competiţional. Ideea obţinerii performanţei sportive nu trebuie privită
ca un ideal de viţă, ca promovarea vanităţii umane, mai presus de orice, şi
nici ca un apendice, un condiment al C.V. cuiva, sau ca un „rezultat de
succes" şi care îţi dă drepturi depline, ci ca o modalitate de afirmare, ca o
posibilitate de existenţă, influenţată de o serie de factori, ca „o stare de bine".

Acestea sunt doar câteva din aspectele care caracterizează comunicarea şi

care contribuie la "bucuria obţinerii'performanţei sportive, dar şi la formarea
acesteia.

13
 CAPITOLUL II.
COMUNICAREA SPORTIV-ANTRENOR
Pentru a putea stabili relaţiile de comunicare dintre sportiv şi antrenor, va
trebui să definim unii termeni.
Sportiv - este un cuvânt vechi dar şi nou. Sensul vechi se referă la cel care
era desemnat să obţină victorii şi premii în luptă. Sensul nou al cuvântului se
referă la persoana care se pregăteşte într-un sport
Antrenor - este persoana calificată şi desemnată în conducerea sportivilor»
care îi conduce pe sportivi în cadrai antrenamentelor şi pe durata competiţiilor.
El necesită să aibă anumite cunoştinţe tehnico tactice specifice ramurei de sport
în care profesează.
Sport - este un termen des folosit în activitatea sportivă pe care Epuran M.
îl consideră că "Incluzând activităţi fizice, exerciţii fizice şi jocuri, referitoare la
orice mod de angajare, de la sportul recreativ, pentru toţi, la sportul elitelor".
Performanţa - este valoare unei acţiuni care poate fi individuală sau
colectivă, exprimată prin numere, cifre şi calificative.
Antrenamentul - conform dicţionarului de "Terminologia educaţiei fizice şi
sportului" este considerat: process pedagogic desfăşurat sistematic şi continuu
gradat de adaptare a organismului omenesc la eforturile fizice".
Comunicarea umană - se defineşte ca fiind relaţia prin care interlocutorii
se pot înţelege şi influenţa reciproc prin intermediul schimbului continuu de
informaţii, divers codificate, dar şi ca proces de transmitere a informaţiilor în
scopul formării reprezentărilor.
Deoarece sportivul este agresat foarte puternic din punct de vedere fizic
şi psihic pe durata antrenamentelor şi a competiţiilor în combinaţie cu alte
pobleme: accidentări, probleme de familie etc. antrenorul de cele mai multe
ori va deveni un punct de echilibru şi în viaţa personală a sportivului
formanduse relaţii la fel de apropiate ca într-o familie normală "performanţa

14
începe din vestiar". Din aceste motive am putea spune că antrenorul este
puţin obligat să aibă o capacitate de intalegere şi exprimare puţin superioară
sportivului. Toată lumea a auzit de antrenorii care îşi abuzează sportivii
psihic prin expresii "nu ai nici o treaba", "da faci şi tu ceva astazi", acest gen
de abuz este dezastros pe termen lung, lăsând aproape inevitabil sportivul cu
sechele, prin urmare influenţându-i capacitatea de efort, dorinţa de sacrificiu,
ajungându-se în cazuri mai extreme până la abandonarea spoitului de
performanţă.

În sportul de performanaţă am putea spune că formularea unei critici,

trebuie dusă până la gradul de artă, de a fi capabil de a formula o critică
complexă, dar exprimată într-un mod foarte simplistic pentru a se evita după
cum am menţionat mai sus confuzii, în cadrul colectivului de lucru (antrenor,
manager,patron, etc.).

Majoritatea sportivilor pornesc cu o dorinţă de afirmare de a câştiga

foarte mare, lucru care îi poate "întunecă" judecata în anumite momente. Din
acest motiv cunoaşterea unor elemente de psihologie din partea antrenorului
pot ajuta la "cizelarea" acestor sentimente prin implementarea unor principii
de morală, fair play. în ţara noastră problemele de comunicare antrenor
sportiv sunt foarte evidente. Cazurile de certuri între sportiv antrenori fac
audienţă multor televiziuni şi ziare deşi presa este răspunzătoare şi pentru
lansarea spoitului la nivelul la care este astăzi. La un nivel de performanţă
mai ridica, demonstrarea unnui nivel de maturitate în exprimare este aproape
obligatoriu şi din partea antrenorului şi sportivului deoarece fiind persone
publice fiecare pas le este urmărit şi chiar difuzat la nivel naţional. Cazurile
"antrenorul a spus" sau "sportivul a spus" au distrus cariere întregi, probabil
de aceea antrenorii şi sportivii cu o dicţie impecabilă şi cu o exprimare
modestă, impun un grad ridicat de respect.

15
 CAPITOLUL III.
ASPECTE PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII
DINTRE ANTRENORI ŞI SPORTIVI

Comunicarea se realizează:

 10% prin cuvinte. Mesajul verbal trebuie să fie: clar, simplu,

uşor de urmărit, să utilizeze un vocabular adecvat persoanei cu
care vorbim.
® 30% prin tonul vocii (variaţii ale înălţimii sunetelor, tăria lor,
rapiditatea vorbirii, calitatea vocii)

 30% se realizează prin expresia privirii şi a feţei (un zâmbet, o

încruntare, contactul vizual direct sau evitarea acestuia, durata
contactului vizual etc)
 30 % se realizează prin expresia întregului corp - gesturi (mişcări
ale mâinilor care susţin mesajul), poziţia corpului, orientarea
acestuia faţă de interlocutor, proximitatea, contactul corporal;
Deci: mintea şi corpul reprezintă un sistem complex prin care
comunicăm - ele trebuie să se susţină una pe alta.

O comunicare EFICIENTĂ (informaţie sau mesaj) trebuie să fie astfel

gestionată încât receptorul să o înţeleagă, să o poată recepţiona, înregistra şi
accepta.

16
 Pentru că:

 Ceva exprimat (spus) nu înseamnă neapărat deja ceva auzit.

 Auzit nu înseamnă neapărat deja ceva înţeles.
 Înţeles nu înseamnă neapărat deja ceva cu care să fi de acord,
(poate ai prins alt sens al mesajului).
 A fi de acord nu înseamnă deja ceva ce se va aplica.
 Aplicat nu înseamnă nici pe departe menţinut.
a spune = a comunica

Există numeroase diferenţe între "a spune" şi "a comunica" sau între "a
auzi" şi " a asculta"

"A spune" este un proces într-un singur sens: antrenor- sportiv;

sportiv - antrenor

"A comunica" presupune transfer de informaţie în ambele sensuri:

antrenor- sportiv (transmiţător)- (receptor)

- Răspunsul receptorului la mesajul transmis ne demonstrează dacă

acesta a fost bine înţeles.
- Reacţia respectivă se numeşte feedback şi încheie cercul comunicării
deoarece receptorul, la rândul său, codifică o informaţie (răspunsul la
mesaj) şi o comunică transmiţătorului.
- În procesul comunicării rolurile se schimbă mereu: receptorul devine
transmiţător şi invers.

17
3.1. TREBUINŢELE COMUNICĂRII

1. Trebuinţa de a spune

Este trebuinţa de a transmite informaţii celor din jurul nostru.

Permanent simţim nevoia să spunem ceva. să arătăm, să explicăm, etc.

Dacă simţim nevoia să spunem ceva semnificativ pentru noi şi nu o

facem, transmiterea informaţiei se va realiza involuntar, inconştient, într-un
mod mascat (Ex: prin stări de tensiune, anxietate, agresivitate, sau chiar
somatizari în cazul unui mesaj negativ refulat).

În această situaţie poate fi sportivul care are o comunicare

deficitară cu antrenorul său. Din totalul sentimentelor transmise de o
persoană:

 7 % se transmit prin intermediul cuvintelor

 38 % se transmit prin tonul vocii
 55 % prin expresia feţei şi postura.

2. Trebuinţa de a fi ascultat, auzit, înţeles:

Într-o relaţie de comunicare suntem întotdeauna 3: eu, tu şi relaţia dintre

noi.

- În momentul în care spun ceva, important este ca mesajul să ajungă

la celălalt în acelaşi fel în care l-am transmis, adică să fiu receptat şi
înţeles.
- Teste efectuate cu privire la ascultare au demonstrat că o persoană
obişnuită îşi poate aminti numai 50 % din ceea ce a ascultat (dacă
este chestionată imediat) şi numai 25% după 2 luni.

18
3.Trebuinţa de a fi recunoscut
- În orice schimb informaţional între două sau mai multe persoane,
deci în orice proces de comunicare interpersonală, apare nevoia de a
fx recunoscut: nevoia ca celălalt să conştientizeze prezenţa mea,
valoarea informaţiei pe care o transmit, etc,
- Trebuinţa de a fi recunoscut funcţionează în strânsă legătură cu
următoarea nevoie, aceea de a fi apreciat.

4.Trebuinţa de a fi apreciat
- Este trebuinţa persoanelor de a avea sentimentul că sunt importanţi
pentru cei cu care stabilesc relaţii de comunicare.
- Trăim într-o societate în care nu întotdeauna suntem apreciaţi la
adevărata valoare.
- Vedem de obicei ceea ce nu a făcut celălalt, nu şi ceea ce a făcut.
Aceste părţi negative, repetate de mii şi mii de ori sterilizează relaţiile,
slăbesc încrederea în forţele proprii, în capacităţile noastre de a realiza ceva.

- Măcar din când în când (la anumite intervale de timp), antrenorul

trebuie să ofere aprecierile sale directe sportivilor, pentru a oferi
feed-back-ul necesar alimentării imaginii de sine (astfel, eu, ca
sportiv, pot gândi: sunt important pentru antrenor, pentru echipă,
"conducerea" îşi dă seama de valoarea mea şi de importanţa mea etc).

5.Trebuinţa de a influenţa
- reprezintă nevoia de a provoca o reacţie, o schimbare de opinii,
credinţe, comportamente, atitudini.

6.Trebuinţa de intimitate
- Fiecare dintre noi avem "grădina noastră secretă" acea parte din noi
pe care nu o vom spune nimănui niciodată.

19
 - De asemenea avem partea noastră de intimitate "în doi" - acea parte
pe care o putem împărtăşi numai unei singure persoane şi în legătură
cu care trebuie să avem siguranţa că nu va fi transmisă niciodată mai
departe de relaţia în doi.

3.2. MIJLOACE PENTRU ANTRENOR ÎN VEDEREA

ÎMBUNĂTĂŢIRII CAPACITĂŢII DE A INFLUENŢA
SPORTIVUL

a. Clarifică-ţi obiectivele. Dacă ştii clar care este rezultatul la care vrei
să ajungi, transmiţând un mesaj, susţinând o conversaţie etc, îţi va fi
mult mai uşor să obţii ceea ce vrei.
b. Structurează-ţi gândirea. Desenează sau vizualizează harta mentală
a modului cum vei ajunge să obţii rezultatul. în acest fel îţi va fi mult
mai uşor să urmezi paşii necesari pentru a ajunge la obiectivul stabilit.
c. Pregăteşte-te să influenţezi. Atrage cât mai multe informaţii cu
privire la tema conversaţiei. Strânge cât mai multe informaţii cu privire
la interlocutorul tău: află cum gândeşte, ce tip de prezentare are mai
mari şanse de a îl influenţa verbal, vizual, sau ambele; găseşte puncte
comune pentru a putea iniţia conversaţia: interese comune etc.
d. Asigură-ţi timpul necesar pentru conversaţie. Asigură-te încă de la
începutul conversaţiei că ai timp să parcurgi etapele stabilite anterior
pentru atingerea obiectivelor propuse.
e. Argumentează. Prezintă-ţi cu claritate obiectivele conversaţiei,
argumentează-ţi ideile.
f. Recapitulează. Din când în când, în timpul conversaţiei,
recapitulează concluziile intermediare la care ai ajuns. Asta te va ajuta

20
 să ştii permanent unde te aflii şi cât mai ai de parcurs până la atingerea
obiectivului final.
g. Foloseşte mijloace vizuale/demonstrative/gesturi/exemple.
Folosirea mijloacelor vizuale asigură reamintirea de către interlocutor a
unei cantităţi mai mari de informaţie din întregul care a fost trimis.

3.3. COMUNICAREA. ASERTIVITATEA ȘI

STIMULAREA ÎNCREDERII ÎN SINE

 Prin comportament asertiv, înţelegem că acest comportament îi permite

unei persoane să acţioneze cât mai bine în interes propriu, să îşi spună
punctul de vedere în mod deschis, să-şi exprime sentimentele în mod
sincer şi să se folosească de propriile drepturi iară a le nega pe ale
celuilalt.". (J.Cottraux)

 Antrenorul şi sportivul asertiv vor fi mai eficace.

 Sportivul va avea o mai mare încredere în sine şi în antrenor

 Performanţa se va clădi pe baze solide privind:
- comunicarea
- individualizarea în antrenament
- pozitivarea constantă a relaţiei cu antrenorul

21
 Mai mult de 70% din comunicare se produce pe canale non-verbale:

 tonul vocii: variaţii ale înălţimii sunetelor, tăria lor, rapiditatea

vorbirii, calitatea vocii;
 expresia privirii şi a feţei: un zâmbet, o încruntare, contactul vizual
direct sau evitarea acestuia, durata contactului vizual etc;
 gesturi: mişcări ale mâinilor care susţin mesajul, poziţia corpului,
orientarea acestuia faţă de interlocutor;
 proximitatea, contactul corporal;

LIMBAJUL CORPULUI ŞI ASERTIVITATEA

10 strategii pentru a avea un efect pozitiv asupra celorlalţi:

1. Ţineţi-va palmele la vedere - acest gest va semnaliza că urmează o

discuţie care se va sfârşi bine.
2. Ţineţi-vă degetele lipite şi mâinile sub bărbie pentru a capta atenţia
Degetele răsfirate sau mâinile deasupra bărbiei: sunteţi perceput ca având mai
puţină autoritate;

3. Ţineţi-vă coatele depărtate de corp sau sprijinite pe braţele unui fotoliu

- sunteţi perceput ca având o poziţie de autoritate, de om puternic,
cinstit; braţele ce îşi ţin coatele lipite de corp duc cu gândul la o
persoană nesigură.
4. Păstraţi distanţa respectând spaţial intim al persoanei - aşezaţi-vă mai
aproape de cunoscuţi, de cei cu o vârstă similară, dar mai departe de
cunoştinţe noi şi la o distanţă apreciabilă de cei mai în vârstă sau mai
tineri;
5. Reproduceţi limbajul corporal şi tiparele verbale ale celuilalt pentru a
creea repede o companie plăcută.

22
6. Vorbiţi în acelaşi ritm pentru ca interlocutorul să nu se simtă "presat"
când cineva vorbeşte mai repede decât el - viteza cu care vorbeşte o
persoană arată ritmul în care creierul ei poate procesa informaţiile.

7. Nu încrucişaţi braţele la piept; pare "o bariera" între persoane şi

transmite că "ceva" o nemulţumeşte pe cea care foloseşte gestul,
favorizând pierderi însemnate din mesajul transmis (aprox. 50%).

8. Atingeţi cotul celuilalt sau întoarceţi atingerea pe care o primiţi -

experienţele arată că atunci când o persoană este atinsă uşor pe coţ, nu
mai mult de 3 secunde, există 68% şanse să fie mai cooperantă decât în
caz contrar;

9. Repetaţi numele interlocutorului - persoana respectivă se va simţi

importantă.

10.Evitaţi atingerea feţei - studiile arată că atunci când cineva ascunde o

informaţie sau minte, îşi atinge în mod repetat nasul şi faţa, din cauza
creşterii tensiunii arteriale.

23
 CAPITOLUL IV.
CUM COMUNICĂM EFICIENT CU SPORTIVII

Prin comunicare, influenţăm şi suntem influenţaţi permanent de cei din

jur. Reacţionăm la mesajele altora şi producem, la rândul nostru, reacţii prin
mesajele pe care le transmitem. Ca antrenori, comunicăm în permanenţă cu
sportivii, oferindu-le explicaţii, informaţii în scopul corectării greşelilor,
încurajări, feedback. Calitatea şi eficienţa comunicării ajută la construirea
unor relaţii de încredere şi respect reciproc cu sportivii.

Procesul comunicării implică mai multe componente: emiţătorul,

mesajul, canalul de comunicare, receptorul. Emiţătorul codifică mesajul, îl
transmite receptorului printr-un anumit canal de comunicare, receptorul
decodifică mesajul şi răspunde în consecinţă. în tot acest proces, pot interveni
diferite surse de bruiaj (ce vor fi tratate mai jos), care fac ca mesajul iniţial să
fie deteriorat. Pentru a preîntâmpina aceste bruiaje şi a comunica eficient
(astfel încât să fim înţeleşi exact), specialiştii recomandă parcurgerea
următorilor paşi în derularea procesului comunicării:

 Captarea atenţiei sportivului.

 Formularea mesajului, astfel încât acesta să poată fi înţeles de
sportivi (cuvinte simple, exemple sugestive).
 Susţinerea mesajului verbal prin expresii nonverbale
adecvate.
 Observarea comportamentului nonverbal al sportivilor pentru
a vedea impactul mesajului asupra acestora.
 Verificarea înţelegerii mesajului de către sportivi (feedback).

24
  Verificarea acceptării mesajului de către sportivi (dacă nu
este acceptat de sportivi, mesajul nu va produce schimbările
comportamentale dorite).

În ceea ce priveşte formularea mesajului, este util să ţinem seama

de cei 6C care definesc comunicarea eficientă. Astfel, o comunicare
eficientă este:
1. Clară - presupune prezentarea clară a informaţiilor.
2. Concisă - la obiect, fără detalii inutile.
3. Corectă - impune oferirea unor informaţii corecte, care nu induc în
eroare.
4. Completă - oferirea tuturor informaţiilor necesare, nu a unor informaţii
trunchiate
5. Constructivă - pozitivă, evitând criticile neconstructive şi negativismul.
6. Curtenitoare - politicoasă, neameninţătoare, evitând conflictul.

Pentru a comunica eficient, trebuie să ţinem cont de faptul că fiecare

persoană are propriul sau bagaj de experienţă, care este diferit de al celorlalţi.
Pentru a ne face înţeleşi de o altă persoană şi pentru a o putea înţelege,
trebuie să cunoaştem cadrul sau de referinţă. De aceea empatia (=forma de
intuire a realităţii prin identificare afectivă; înţelegerea situaţiei,
sentimentelor şi motivelor celorlalţi prin identificare cu ei) este atât de
importantă.

Aşa cum precizam mai sus, în procesul comunicării pot interveni

bruiaje sau blocaje, la nivelul fiecărei componente:

25
  Antrenorul poate avea dificultăţi în a se exprima eficient.
 Sportivul nu înţelege mesajul transmis de antrenor (formulări
pretenţioase)
 Sportivul are percepţii diferite faţă de ale antrenorului.
 Sportivul poate trage concluzii pripite înainte de a asculta cu atenţie şi
a înţelege mesajul antrenorului.
 Sportivul nu este motivat să asculte sau să pună în aplicare mesajul
antrenorului.
 Emoţiile pot afecta procesul comunicării.
 Poate exista un conflict între personalităţile sportivului şi a
antrenorului.

Principala problemă în domeniul comunicării este aceea că „anumite

tehnici de comunicare deficitare sunt atât de bine înrădăcinate, încât cu greu
mai pot fi schimbate' (R. Martens, 1996). Printre aceste tehnici deficitare, se
număra:

 Ameninţările, şantajul (produc teamă, resentimente, ostilitate).

 Ordinele (folosirea puterii asupra altuia „Pentru că aşa spun eu').

 Critica neconstructivă (care doar evidenţiază greşelile, iară a
indică modul în care
 Insultele (Înfierare - 'Ce poţi aştepta de la un fotbalist?').
 Dirijarea, limbajul prescriptiv ('trebuie/nu trebuie să...').
 Interogarea (invazia inutilă în viaţa personală).
 Diagnosticarea motivelor sau cauzelor ('întotdeauna ai avut
probleme cu întârziatul!').
 Sfatul necerat (când celălalt nu vrea decât să fie ascultat).

26
 Refuzul de a accepta problema în toată seriozitatea ei sau cel
puţin aşa cum este percepută de vorbitor ('Eu nu văd nici o
problemă aici').
 Încurajarea prin negarea existenţei problemei (TNfu are de ce
să-ţi fie frica').
 Presupunerea că interlocutorul va înţelege mesajul fără să fie
necesare explicaţii suplimentare. în acest caz, mesajul primit de
interlocutor este diferit de cel pe care intenţionăm să îl trimitem,
de unde rezultă o comunicare disfuncţională. (Exemplu: dorim
să spunem unui sportiv că nu va participa într-o competiţie,
motivul fiind că vrem să oferim şansa altui sportiv să concureze
împotriva unui adversar mai slab. Dacă oferim sportivului doar
mesajul că nu va concura, presupunând că acesta ştie că îi
apreciem abilităţile şi că decizia nu este bazată pe aprecierea
negativă a performanţelor sale, riscăm ca mesajul primit de
sportivul în cauză să fie interpretat greşit, provocând acestuia
reacţii în consecinţă (R. Martens, 1996, pag 50-51)
 Exprimarea ermetică (neclară) sau ambiguă (neconcordanta între
mesajul verbal şi comportamentul nonverbal).
 Întreruperea actului de ascultare (din cauza diferenţelor naturale
între ritmul vorbirii şi gândire. Astfel tindem să anticipăm
replicile sportivilor şi să facem presupuneri, care NU sunt
întotdeauna corecte).
 Stereotipurile (utilizate fie din obişnuinţă, fie din comoditate, fie
pentru a ne masca adevăratele gânduri sau sentimente).

 Neatenţia sau ignoranţa (participarea formală la discuţie, când

suntem atraşi de propriile gânduri şi nu de ceea ce spune
sportivul).

27
  „Dialogul surzilor' (fiecare vorbeşte despre subiectul sau, sau
fiecare îşi susţine vehement poziţia neacceptând argumentele
celuilalt) Monologul egocentric (intrerupem schimbarea
subiectului dureros, din indiferenţă faţă de suferinţa celuilalt sau
cu bune intenţii).
 Lipsa de respect, de simpatie, sau indiferenţă faţă de vorbitor,
trădate prin elemente de
paralimbaj sau prin limbaj corporal.

 Refuzul explicit de a continua comunicarea („Nu mă interesează

ce crezi tu!').
 Ironia (creează confuzie prin transmiterea unor mesaje
incongruente).
Acestea constituie numai câteva exemple de tehnici de comunicare
deficitare, numite de Cornelius şi Faire (1996) 'ucigaşi ai comunicării', ele
fiind, în realitate, mult mai multe şi foarte răspândite.
Un alt aspect esenţial în comunicare este deprinderea abilităţii de a-i
asculta cu adevărat pe sportivi, a nu ne gândi la altceva atunci când aceştia
comunică cu noi, a lăsa deoparte propriile probleme şi preocupări, a fi
deschişi spre a asculta şi înţelege ceea ce ne este transmis, a utiliza elemente
ale limbajului nonverbal pentru a susţine ascultarea activă (interesată), a nu fi
nerăbdători să răspundem şi să rezolvăm problemele înainte de a şti despre ce
este vorba.

Ascultându-i pe sportivi, aceştia căpăta încredere în noi, se deschid

spre comunicare. De asemenea, ascultând cu atenţie evităm formularea unor
presupuneri incorecte. Ascultând sportivii ajungem să îi cunoaştem şi ne vine
mai uşor să transmitem mesajele astfel încât să fim înţeleşi deplin. A asculta
şi a înţelege opinia celuilalt nu înseamnă neapărat a fi de acord!

28
 Din perspectiva analizei tranzacţionale (teorie a personalităţii,
psihoterapie sistematică cu scopul dezvoltării personale şi teorie a
comunicării utilizată cu succes în eficientizarea comunicării), tipurile de
tranzacţii (schimburi comunicaţionale) care asigură continuitatea comunicării
sunt cele complementare. Tranzacţiile complementare sunt cele în care
răspunsul este adecvat mesajului-stimul. Blocajele în comunicare se
datorează tranzacţiilor încrucişate şi ascunse (ulterioare). Tranzacţiile
încrucişate sunt cele în care răspunsul nu este adecvat mesajului-stimul (gen
pasiv-agresiv). Tranzacţiile ascunse sunt acelea în care o persoană spune ceva
şi dă de înţeles altceva, au un înţeles deschis (social) şi unul ascuns
(psihologic). Acestea conduc la ceea ce numim jocuri - tranzactii repetitive
ulterioare prin care oamenii urmăresc sa obtina un anumit feedback de care
au nevoie de la ceilalţi (apreciere. grija...), dar al căror rezultat e o
reintarire a sentimentelor si credinţelor negative despre sine si ceilalţi.

Un aspect care merită luat în seamă atunci când dorim să comunicăm

eficient este comunicarea nonverbală.

Urmărind să demonstreze importanţa comunicării nonverbale, Albert

Mehrabian concluziona în urma unor studii, în 1967, că doar 7% din
comunicare este compusă din cuvinte, restul de 93% constituind comunicarea
nonverbală (38% elemente paraverbale şi 55% limbaj corporal).

Elementele paraverbale includ tonul vocii, ritmul şi volumul sau

intensitatea vocii, iar limbajul corporal este compus din mimică, gestică şi
postură.

Comunicarea nonverbală completează, susţine, accentuează, contrazice

sau înlocuieşte mesajul transmis prin intermediul cuvintelor. De exemplu,
zâmbetul transmite prietenie, apropiere şi siguranţa de sine.

29
Atitudinea sportivilor poate fi 'citita' din posturile şi expresiile lor faciale.
(Exemplu, privirea în gol/în jos sau foiala denotă dezinteres sau plictis;
sprâncenele ridicate indică neîncredere; un mers vioi, cu capul drept indică
încredere în sine, o poziţie de tipul aşezat, cu picioarele depărtate indică
destindere, relaxare, deschidere; capul înclinat atunci când ascultăm denotă
interes, o explicaţie cu palmele deschise indică sinceritate etc.) Aceste gesturi
nu trebuie însă interpretate separat de alte gesturi sau de circumstanţe, ci
privite în ansamblu şi corelate cu situaţia ca întreg (Pease).

Comunicarea eficientă presupune corelarea mesajelor verbale cu cele

nonverbale. Incongruenţa mesajelor verbale cu cele nonverbale produc
confuzie, nesiguranţă. Mai mult, este demonstrat faptul că sportivii
reacţionează, în special, la mesajele nonverbale. Semnalele nonverbale au o
importantă de 5 ori mai mare decât cele verbale; când cele două sunt în
dezacord, oamenii se bazează pe mesajele nonverbale.

4.1. MIJLOACELE DE ACŢIONARE A

ANTRENORULUI PENTRU OPTIMIZAREA
COMUNICĂRII CU SPORTIVII:
- Antrenorii reprezintă modele pentru sportivii pe care îi antrenează.
De aceea, ei sunt cei care pot modela procesul comunicării în echipă, astfel
încât să asigure o comunicare eficientă.

Sunt prezentate, în continuare, câteva sugestii în legătură cu ce poate face un

antrenor in acest sens:

- Să ofere feedback pozitiv în timpul antrenamentelor - o sursa

importantă de motivare.

- Acest lucru este extrem de important, în special, înaintea

competiţiilor. în această perioadă, este recomandabilă modificarea orientării
30
spre ceea ce sportivul face bine. Motivele sunt urmatoarele: în unele cazuri
este prea târziu pentru a remedia ceva ce sportivul nu face corect înaintea
unei competiţii şi, cel mai important, nivelul încrederii în sine al sportivilor
este în general fragil înaintea competiţiilor. Majoritatea sportivilor vor începe
să-şi chestioneze pregătirea, abilităţile. Este o reacţie normală la stres, iar
sarcina antrenorului este să uşureze stresul şi să asigure sportivii că sunt bine
pregătiţi. Acest lucru nu înseamna ca trebuie exclus feedbackul negativ
(referitor la ce sportivul nu face bine), ci doar ca este bine să urmărim ca în
perioada precompetiţională să predomine mesajele pozitive.

- Să dea atenţie egală tuturor sportivilor din echipă (profeţia

autoimplinita). Sportivii pe care îi apreciem pozitiv tind să se straduiască mai
mult să devină mai buni, să se autoperfecţioneze, deoarece işi pastrează o
apreciere corectă de sine, ajung să creadă că sunt aşa cum îi apreciază
antrenorul şi se comportă în consecinţă, pe când cei apreciaţi negativ tind să-
şi deprecieze motivaţia, să abandoneze sportul, întrucât cu toţii tindem sa
evităm situatiile negative. (Nimeni nu vine cu plăcere în fiecare zi intr-un loc
în care i se spune că este lent, neatent, gras sau prost). Cauza este
comunicarea!

- Pentru a obţine un anumit răspuns comportamental de la un sportiv,

este important să ofere informaţia într-o manieră pozitivă. Este util să caute
sa spună iniţial ceva pozitiv (astfel capteaza atentia sportivului!) şi apoi sa
ofere informaţia care urmăreşte schimbarea comportamentului.

- Să se asigure nu numai ca le vorbeşte sportivilor, ci şi că ascultă

opiniile acestora.

- Să exprime empatie, căldură şi acceptare a sportivilor.

31
 - Să utilizeze umorul în comunicare, pentru că oamenii sunt atraşi şi
motivaţi de interreactiile plăcute. Acesta nu trebuie confundat cu
sarcasmul!

- Să faca diferenţa ăntre persoană şi problemă. Să fie dur cu problema

şi blând cu sportivul.

- Să-şi dezvolte abilităţile de comunicare nonverbală.

- Să formuleze contracte (reguli) clare pentru a evita conflictele

ulterioare,

- Să ţină cont de faptul că este normal pentru sportivi să glumească,

să nu fie „sportivi model'. Daca ar fi perfecţi, nu ar mai avea nevoie de
antrenori!

32
 CAPITOLUL V.
COMUNICAREA ÎN MANAGEMENTUL
ANTRENAMENTULUI SPORTIV
Conceptul de comunicare
Etimologic, conceptul de comunicare provine din latinescul
"communis".

Comunicarea sub multiplele sale forme, stă la baza relaţiilor dintre

oameni, a colaborării, cooperării, a conjugării eforturilor în vederea
rezolvării tuturor problemelor. Complexitatea acestui proces a generat
numeroase puncte de vedere cu privire la definiţia sa, părerile fiind destul
de diferite.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, comunicarea înseamnă: "a

face cunoscut, a da de ştire, a informa, a înştiinţa, a spune". în opinia
specialiştilor (Cătălin Zamfir şi Lazăr Vlăsceanu) comunicarea constituie : " o
formă de emitere a unui mesaj şi de transmitere a acestuia într-o manieră
codificată cu ajutorul unui canal către un destinatar, în vederea receptării".

Comunicarea poate fi considerată un proces care dispune de patru

componente fundamentale : un emiţător, un canal, o informaţie şi un
receptor, aşa cum sunt prezentate mai jos :

33
Comunicarea poate fi integrată într-un sistem în care: un emiţător, numit şi
sursă de comunicare, transmite un mesaj sau un repertoriu de mesaje ce
cuprinde conţinuturi comunicaţionale prin intermediul unui canal şi un
receptor, numit şi destinatar, respectiv cel care primeşte mesajul.Fiecare
element al procesului de comunicare are un anumit conţinut şi poate fi mai
simplu sau mai complex în funcţie de o serie de factori cum sunt: natura şi
conţinutul activităţii la care se referă informaţia, nivelul de la care se emite
şi respectriv la care se recepţionează informaţia, limbajul şi sistemul de
comunicare utilizat, mijloacele şi căile prin care se transmit informaţiile.

Procesul de comunicare impune realizarea unui feed-back, prin care

să se confirme că mesajul a fost recepţionat şi interpretat în mod corect şi în
totalitate.

Comunicarea în cadrul managementului antrenamentului sportiv este

necesară deoarece: activitatea de conducere se poate desfăşura cu o
eficacitate superioară, contribuie la o mai bună definire şi cunoaştere a
sportivilor şi a specialiştilor din domeniu, sporeşte motivaţia şi implicit
satisfacţia muncii, creşte încrederea angajaţilor în organizaţie, se
îmbunătăţeşte relaţia şi capacitatea de înţelegere între conducător şi
subordonat, între angajaţii situaţi pe acelaşi nivel ierarhic, sau între aceştia şi
persoane din afara organizaţiei, ajută membrii compartimentului managerial
să înţeleagă mai bine nevoia de schimbare.

34
 Comunicarea în managementul antrenamentului sportiv se poate
realiza la patru nivele :
1. comunicarea intraindividuală, când informaţia este transmisă
de la o parte la alta a organismului uman;
2. comunicarea interpersonală, când informaţia este transmisă de
la o persoană la alta
3. comunicarea intra-organizaţională, când informaţia este
transmisă între diferite componente ale managementului
antrenamentului sportiv ori între compartimentele
managementului organizaţiei;
4. comunicarea extra-organizaţională; când informaţia este
transmisă din cadrul componentei antrenamentului sportiv
către altă organizaţie din mediul său extern, sau când primeşte
informaţii/mesaje din acest mediu.
După pasul comunicării se pot distinge mai multe feluri de comunicare
: pe verticală, pe orizontală, şi încrucişată.

Comunicarea pe verticală, de sus în jos se realizează de la nivelul

managerilor de vârf spre baza piramidei organizatorice. Astfel de comunicări
se concretizează cel mai adesea în dispoziţii, decizii, instrucţiuni cu caracter
obligatoriu pentru primitorii lor.

Comunicarea pe verticală de jos în sus se realizează de la nivelul

executanţilor spre vârful piramidei organizatorice, oprindu-se la nivelul
ierarhic căruia i se adresează.

35
 Aceste comunicări au caracter operaţional, fiind menite să asigure
circulaţia instrumentelor conducerii manageriale, precum şi a informaţiilor
necesare funcţionării grupului managerial.

Comunicarea pe orizontală se realizează între posturi sau

compartimente organizatorice situate pe acelaşi nivel ierarhic, iar
comunicarea încrucişată presupune atât componenta orizontală, cât şi cea
pe diagonală între compartimente situate la nivele ierarhice diferite . Atât
comunicarea pe orizontală, cât şi comunicarea încrucişată se încadrează în
categoria comunicării funcţionale, caracterizate prin colaborare şi fără
elemente de subordonare directă.

Cunoaşterea elementelor de bază ale comunicării manageriale în

cadrul managementului antrenamentului sportiv a formelor şi reţelelor de
comunicare sunt aspecte de maximă importanţă de care managerul trebuie
să ţină cont în cadrai preocupărilor sale privind calitatea, perfecţionarea
comunicării. Din acest punct de vedere, managerul antrenamentului sportiv
trebuie să acţioneze pentru perfecţionarea comunicării în următoarele
direcţii:

 să încerce să elimine factorii defavorizanţi ai calităţii

comunicării, dintre care menţionăm:
 ameliorarea propriului stil de comunicare (orală sau scrisă a
managerului)
 creşterea abilităţii în alegerea corectă a mijlocului de
transmitere a mesajului;
 luarea în considerare a particularităţilor psihice ale
partenerilor de comunicare în funcţie de vârstă, sex, nivel
cultural etc.

36
 Eficacitatea comunicării în cadrul organizaţiilor este influenţată, aşa
cum se arată de către specialişti de un număr de patru factori principali:
canalele şi fluxurile formale de comunicaţie, structura de autoritate,
specializarea indivizilor pe compartimente, deţinerea informaţiilor specifice.

Canalele formale de comunicare influenţează eficacitatea comunicării

în două moduri. în primul rând, acestea acoperă o distanţă oricât de mare
atunci când organizaţiile se dezvoltă. în ai doilea rând canalele de
comunicare formale inhibă fluxul liber de informaţii între diferitele niveluri
ierarhice din cadrul organizaţiei.

Structura de autoritate a managementului antrenamentului sportiv

are o influenţă similară în ceea ce priveşte eficacitatea în comunicare.
Diferenţele de statut şi putere în cadrul managementului antrenamentului
sportiv vor stabili cine va comunica confortabil şi cu cine. Conţinutul şi
acurateţea comunicării vor fi de asemenea afectate de diferenţele de
autoritate.

37
 CONCLUZII

Societatea continuă să existe prin transmitere, prin comunicare, dar

este corect să spunem că ea există în transmitere şi în comunicare, bste mai
mult decât o legătură verbală între cuvinte precum comun, comunitate,
comunicare. Oamenii trăiesc în comunitate în virtutea lucrurilor ne care le au
în comun; iar comunicarea este modalitatea prin care ei ai ung să deţină în
comun aceste lucruri. Pentru a torma o comunitate sau o societate , ei trebuie
să aibă în comun scopuri, convingeri aspiraţii, cunoştinţe - o înţelegere
comună - "acelaşi spirit" cum spun socioloeii. Comunicarea este cea care
asieură disnozitii emoţionale si intelectuale asemănătoare, moduri similare de
a răsounde la aşteptări si cerinţe.
Antrenorul este cel care trebuie să stăpânească metodele de
comunicare atât verbală cât si nonverbaiă. ei asieurând transmiterea
informaţiilor, dar şi păstrarea unor relaţii optime între sportivi
Ca și concluzie am putea spune că o comunicare bună poate duce
la creşterea performanței sportivului sau colecuvului, fiind una din
principalele elemente ale performanței și ca o buna comunicare antrenor
sportiv face ca drumul spre înalta performanță să fie mai uşor și placut de
ușor.

38
 BIBLIOGRAFIE

1. MARTENS, R. - Ghidul antrenorului in psihologia sportului. In: Sportul

de performanta. Bucureşti, INCS, 413-418, 1999;

2. MIHAIEPURAN - Psihologia sportului de performanţă, Bucureşti-FEST,

2001;

3. FRÎNCU, E. - Managementul activităţilor sportive, edit. Ex Ponto,

Constanţa, 2003;

4. HARIUC C-TIN. - Psihologia comunicării. Editura Licoma, 2002.

39