ISABELA LOZINCĂ VASILE MARCU

PSIHOLOGIA ŞI
ACTIVITĂŢILE
MOTRICE
 CUPRINS

INTRODUCERE
1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE
UTILIZATE ÎN ACTIVITATEA MOTRICĂ
1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR
MOTRICE
1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA
ACTIVITĂŢILOR MOTRICE
1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE ALE ACTIVITĂŢII
MOTRICE
1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării
motrice
1.3.2. Deprinderi motrice
1.3.3. Priceperi motrice
1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică
1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE
ÎN SPORT
1.4.1. Motivaţia în sport
1.4.2. Mijloacele intuitive în sport
1.4.3. Particularităţile educării voinţei
1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIA
CONCURSURILOR SPORTIVE
1.5.1. Psihologia comportamentului tactic
1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs
2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT
2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ
2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ŞI ASISTENŢA
PSIHOLOGICĂ
2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a
sportivilor
2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice
2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice
 2.2.4. Momentele asistenţei psihologice
2.2.5. Reguli metodologice
2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice
2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ
3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC ÎN
ACTIVITĂŢILE MOTRICE
3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC
3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE
3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂTII ŞI PERCEPŢIEI
3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR
3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE
3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII
3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP
3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ
BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

În această epocă dominată de profunde

transformări pe toate planurile vieţii sociale,
activitatea motrică a omului cunoaşte o dezvoltare fără
precedent. Privirile sunt îndreptate atât asupra
activităţii sportive de performanţă cât şi asupra culturii
fizice, ca o componentă indispensabilă formării şi
dezvoltării personalităţii umane.
Omul se manifestă în mişcare cu întreaga sa
fiinţă, ca o entitate biologică, dar şi ca „eu” psihologic
şi social. Astfel a apărut psihologia „activităţilor
corporale” (după M. Epuran) ca o ştiinţă de sine
stătătoare, cu multe interdisciplinarităţi, care şi-a
asumat rolul de a studia manifestările psihice ale fiinţei
umane în mişcare.
Specialiştii domeniului au datoria:
 de a cunoaşte manifestările psihice ale
omului în mişcare,
 de a le interpreta,
 de a cunoaşte modalităţile şi tehnicile de
diagnosticare a acestor manifestări,
 de a le influenţa în strânsă concordanţă cu
cerinţele sociale concrete.
Opera de educare a copiilor, cu atât mai mult a
copiilor – sportivi, nu se poate realiza în cele mai bune
condiţii fără înarmarea „arhitecţilor” cu cunoştinţe,
priceperi şi deprinderi necesare modelării fizicului şi
psihicului acestora.
Cunoştinţele de psihologie generală, psihologia
activităţilor motrice şi a sportului de performanţă
oferite profesorilor de specialitate, sunt necesare:
  stabilirii metodologiei realizării
obiectivelor activităţii motrice şi a
sportului de performanţă
 cunoaşterii elevilor
 autocunoaşterii,
 determinării modalităţilor de acţionare în
vederea realizării factorilor pregătirii
elevilor şi sportivilor.
Participarea psihologiei este şi trebuie să fie
prezentă în toţi factorii antrenamentului sportiv
contemporan. Dacă se ia în considerare părerea
profesorului Aurel Encuţescu trebuie precizat că
psihologia este prezentă şi în „factorul” pregătirii
biologice a sportivului. De altfel este ştiut şi ipotetic
recunoscut că manifestările psihice ale omului sunt
realizate pe o bază materială fiziologică - biologică,
lumea psihică fiind reflectarea subiectivă a lumii
lucrurilor şi fenomenelor obiective.
În prezenta lucrare ne propunem realizarea unui
compendiu de psihologie a activităţilor motrice strict
necesar pentru completarea şi întregirea pregătirii de
specialitate a profesorilor de educaţie fizică, precum şi
a antrenorilor.
 1. ELEMENTE DE PSIHOLOGIE UTILIZATE ÎN
ACTIVITATEA MOTRICĂ

Din necesităţile practice de educaţie, de

ergonomie, medicale, de cercetare, de recreere, de
dirijare în sporturi, artistice sau militare, mişcările
omului au fost şi sunt studiate de o serie întreagă de
ştiinţe. Enumerăm dintre acestea: filozofia, sociologia,
fiziologia şi medicina , biochimia şi biomecanica,
psihologia, educaţia fizică, artele etc. Toate acestea
studiază mişcarea umană din puncte de vedere
specifice.
Iată deci că din necesitatea cunoaşterii,
psihologia a studiat şi studiază omul. Obiectul
psihologiei activităţilor motrice îl constituie
investigarea psihicului omului în mişcare, în căutarea
performanţei sportive. Această ramură aplicată a
ştiinţelor psihologice care studiază manifestările
psihice specific umane în condiţiile performanţiale este
o ştiinţă relativ tânără, cu toate că atât sportul cât şi
psihologia sunt preocupări foarte vechi ale omului.
Începuturile psihologiei activităţilor motrice se
leagă de numele baronului Pierre de Coubertin,
întemeietorul Jocurilor Olimpice moderne, care
organizează primul Congres de Psihologie şi Fiziologie
Spotivă la Loussane (Elveţia) şi scrie primul „Eseu de
psihologie sportivă” (1913). Şcoala franceză de
psihologie reprezentată de Ph. Tissie, se situează pe
aceeaşi linie. Tissie realizează o primă încercare de
clasificare a caracterelor sportivilor (1919), iar M.
Boigey în 1922 descrie psihicul sportivului antrenat.
Aceste încercări teoretice au fost susţinute peste
ocean de şcoala psihologilor practicieni americani, care
însă apreciază că doar asistenţa psihologică a
sportivului ar constitui obiectul de studiu al psihologiei
sportive.
Cercetarea ştiinţifică a domeniului şi însăşi
psihologia activităţilor motrice s-a dezvoltat între
aceste două curente, în această perioadă cercetările
psihologice fiind în avânt, Wundt înfiinţând în 1879
primul laborator de psihologie experimentală. La noi în
ţară G. Zapan este considerat precursorul cercetării în
psihologia experimentală, în domeniul activităţii
sportive, îndreptându-şi atenţia asupra problemelor
psihologice ale activităţii şcolare şi asupra analizei
psihologice a actului motric.
De la bun început psihologia activităţilor motrice
a fost chemată să rezolve problemele practice ale
pregătirii sportivilor, în vederea obţinerii unor rezultate
şi performanţe sportive superioare. În etapa actuală a
dezvoltării şi formării psihologiei activităţilor motrice,
specialiştii consideră că aceasta este o ramură
pedagogică şi experimentală aplicată la domeniul
educaţiei fizice şi al activităţii sportive a ştiinţelor
psihologice. Argumentul este evident ”explozia
sportului de performanţă”, rolul psihologiei în această
explozie, în tot mai multe ţări ale lumii, educaţia fizică
şi sportul devenind „activităţi de interes naţional” (v.
Legea 29 din dec. 1967)
]n 1965, a fost organizat la Roma primul Congres
de Psihologia Sportului, întrunind marea majoritate a
specialiştilor domeniului. Ulterior s-a format
„Societatea Internaţională de Psihologie Sportivă”,
organism ce îndrumă şi coordonează activitatea
psihologilor din întreaga lume. Studiile tot mai
numeroase şi mai pertinente de psihologie sportivă,
bazate pe cercetările antropologice, fiziologie sau
sociologice şi-au revizuit unele concepte în virtutea şi
în lumina noilor cercetări cibernetice, din teoria
informaţiei, a modelării, din abordarea sistemică sau a
jocurilor strategice.
În actuala dezvoltare a psihologiei activităţilor
motrice se are în vedere că sportul este (după Epuran
M.) „o activitate de limită” a posibilităţilor fizice şi
psihice ale individului uman, limite ce se dovedesc a
nu fi însă şi sociale. Aceasta ne-o dovedeşte şi faptul
că o „barieră psihologică” a unei performanţe sportive
odată trecută se găsesc numeroşi sportivi capabili de
performanţe şi mai valoroase, care împing tot mai sus
aşa-zisele „bariere psihologice”. O foarte mare atenţie
trebuie acordată copiilor şi tinerilor pentru a putea
face faţă cu succes tuturor solicitărilor psihice uriaşe la
care sunt supuşi în realizarea marilor performanţe
sportive ale zilelor noastre şi ale viitorului. Aceasta
pentru că „sportul actual de mare performanţă – după
cum bine subliniază profesorul Mihai Epuran1 –
pretinde copiilor şi adolescenţilor ceea ce profesiunea
şi viaţa socială în general nu le cere totdeauna nici
adulţilor”. Tot mai mult se cere a fi realizată practic
colaborarea strânsă dintre medic, psiholog şi antrenor
pentru găsirea celor mai bune căi, metode, mijloace şi
forme de organizare pentru obţinerea de către sportiv
a performanţelor celor mai mari posibile.

1
Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti.
 1.1. PROBLEMELE PSIHOLOGIEI ACTIVITĂŢILOR
MOTRICE

Omul nu trăieşte numai în lumea obiectelor

fizice, el nu se raportează şi nu reacţionează doar la
stimulii naturali, ci şi la stimulii sociali, la alţi oameni,
la norme comportamentale de grup, la valori socio-
culturale. Omul este prin excelenţă o fiinţă socială,
raţională („zoon politikon” după cum îl definea
Aristotel), de aceea, trăind şi acţionând alături de alţi
oameni, el îşi modelează simţirea, gândirea, voinţa şi
comportamentul după particularităţile şi
caracteristicile împrejurărilor şi contextelor situaţionale
în care trăieşte.
Psihicul uman este o formă a vieţii de relaţie, un
fenomen inseparabil legat de structurile materiale şi
cuantice, o re-producere în subiectiv a realităţii
naturale obiective, un produs al condiţionărilor şi
determinărilor socio-istorice şi socio-culturale.
Sistemul psihic uman poate fi definit în multe
moduri. Definiţiile care cuprind principalele
caracteristici ale acestui sistem le prezentăm mai jos:
„Am putea spune că sistemul psihic reprezintă în
sine un ansamblu autoreglabil de stări şi procese
structurate pa baza principiilor semnalizării, reflectării
şi simbolizării şi coechilibrate prin intermediul unor
operatori specifici de comparare, clasificare, opunere,
seriere spaţio-temporală, generalizare”2
„Sistemul psihic uman este un sistem energetic-
informaţional de o complexitate supremă,
2
Golu M., Dinicu A. – (1972) - Introducere în psihologie Colecţia
Psyché. Editura Ştiinţifică. Bucureşti (p.95)
reprezentând cele mai înalte şi perfecţionate
mecanisme de autoorganizare şi autoreglaj şi fiind
dotat cu dispoziţii selective antiredundante şi cu
modalităţi proprii de determinare antialeatorii”3
„Psihologia tradiţională” împarte astfel
fenomenele psihice .4

FENOMENELE PSIHICE
1. Procese psihice
• Cognitive
o Senzoriale
 Senzaţii
 Percepţii
 Reprezentări
o Logice
 Gândir
e
 Memor
ie
 Imagin
aţie
o A
fective (emoţii, sentimente,
pasiuni)
o V
olitive (voinţa)
2. Activităţi psihice
• Limbajul
• Jocul
• Învăţarea
3
Popescu – Neveanu P – (1987) – Psihologie Şcolară (Tipografia
Univers. Bucureşti (p.21)
4
Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie – Editura Şansa.
Bucureşti (p.369-370)
 • Munca
• Creaţia
3. Însuşiri psihice
• Temperament
• Aptitudini
• Caracter
Condiţii care stimulează şi facilitează procesele,
activităţile şi însuşirile psihice:
 Motivaţia
 Deprinderile
 Atenţia
Procesele psihice sunt modalităţi ale conduitei cu
o desfăşurare discursiv plurifazică, specializate sub
raportul conţinutului informaţional, al formei ideal-
subiective de realizare, ca şi al structurilor şi
mecanismelor operaţionale.
Activităţile psihice reprezintă modalităţi
esenţiale prin intermediul cărora individul uman se
raportează la realitatea înconjurătoare, fiind constituite
dintr-un şir de acţiuni, operaţii, mişcări orientate în
direcţia realizării unui scop ca urmare a susţinerii lor
de o puternică motivaţie.
Însuşirile psihice sunt sintetizări şi generalizări
ale diverselor particularităţi dominante aparţinând
proceselor sau activităţilor psihice, formaţiuni psihice
calitativ noi care redau structurile globale, stabile ale
personalităţii, configuraţii psihice mult mai stabile
decât procesele psihice. Dat fiind faptul că o serie de
fenomene psihice nu satisfac atributele proceselor,
activităţilor şi însuşirilor psihice, ele sunt încadrate în
categoria condiţiilor facilitatoare sau perturbatoare a
celor dinainte. Între toate aceste fenomene psihice
există o strânsă interacţiune şi interdependenţă.
Astfel, procesele psihice apar ca elemente
componente în structura activităţii psihice şi se
regăsesc transfigurate în însuşirile psihice. Activitatea
psihică reprezintă cadrul şi sursa apariţiei formării şi
dezvoltării atât a proceselor, cât şi a însuşirilor psihice.
Acestea din urmă, odată constituite, devin condiţii
interne de contribuie la realizarea unor noi structurări,
superioare de data aceasta, ale activităţii psihice.
Însuşirile psihice, personalitatea, reprezintă însăşi
realitatea întregii vieţi psihice cu derularea ei concretă,
vie, mobilă, fluidă, calmă sau tumultoasă, unitară sau
contradictorie.
Interacţiunea şi interdependenţa proceselor,
activităţilor, însuşirilor şi condiţiilor psihice evidenţiază
pe de o parte unitatea vieţii psihice, iar pe de altă
parte eficienţa ei, deoarece numai într-o astfel de
unitate (nelipsind total şi relativa contrarietate),
psihicul îşi poate realiza funcţiile lui adaptative.
Actual, interpretarea proceselor şi însuşirilor
psihice ca mecanisme puse în slujba activităţii umane,
este mult mai adecvată. În decursul activităţii sale,
omul trebuie să reacţioneze, să stocheze, să
prelucreze informaţia. Or, pentru a putea realiza
asemenea finalităţi el are nevoie de forţe psihice
adecvate şi specializate – senzorial-perceptive,
mnezice sau raţional-logice. De asemenea, omul
trebuie să-şi susţină energetic activitatea, trebuie să
şi-o regleze în funcţie de împrejurări, trebuie să-şi
integreze într-un tot unitar acţiunile, stările, trăirile,
subordonându-le unor scopuri determinate. Iată de ce
recursul la mecanismele stimulator-energizante, la
cele de reglaj psihic, în fine la cele integratoare devine
o condiţie sine-qua-non a desfăşurării eficiente a
activităţii.
 MECANISMELE PSIHICE
1. Informaţional-operaţionale
• De prelucrare primară a informaţiilor
o Senzaţii
o Percepţii
o Reprezentări
• De prelucrare secundară a
informaţiilor
o Gândire
o Memorie
o Imaginaţie
2. Stimulator-energizante (motivaţia,
afectivitatea)
3. Reglatoare
• Comunicarea
• Limbajul
• Atenţia
• Voinţa
4. Integratoare (Personalitatea)
A doua clasificare deplasează accentul pe latura
instrumentală, dinamică, vie a psihicului, pe motorul ei
şi mai ales pe latura sporirii eficienţei activităţii prin
perfecţionarea propriilor ei mecanisme”.
Psihologia activităţilor motrice, ridică probleme
tot mai numeroase şi mai complexe pe măsură ce:
 sportul de performanţă ia o dezvoltare tot
mai mare,
 necesitatea de performanţă superioară
creşte,
 se cere tot mai mult găsirea şi folosirea
tuturor resurselor bio-psihice ale fiinţei
umane.
 Acest lucru este specific nu numai sportului, ci
educaţiei în general, deoarece nu numai în sport ci şi
în educaţie se cer a fi valorificate superior toate
resursele umane, individul participând în activitate cu
întreaga sa personalitate, cu întreaga componenţă a
vieţii sale bio-psihice.
Rudik5, ţinând cont de acestea, sistematizează
principalele probleme ale psihologiei activităţilor
motrice:
 Psihologia activităţilor sportive
• Caracterizarea psihologică generală a
activităţii sportive
• Psihologia ramurilor sportive
• Psihologia învăţării şi a
antrenamentului
 Psihologia sportivului
• Studierea calităţilor sportivilor
• Trăsături generale ale personalităţii
sportive
• Bazele psihologice ale formării
trăsăturilor morale şi de voinţă
 Bazele generale ale măiestriei sportive
După profesorul Mihai Epuran problemele
psihologiei domeniului se împart în:
 Psihologia ramurilor sportive
 Psihologia antrenamentului sportiv
 Psihologia concursurilor sportive
 Asistenţa psihologică a sportivului
 Psihosociologia sportului.

5
Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan.- Editura
Stadion. Bucureşti.
 În studiile mai noi ale profesorului Epuran6,
problemele psihologiei sportului apar împărţite pe
domenii ale activităţii:

1. Domeniul educaţional
• Psihologia pregătirii
• Formarea şi educarea specifică
pentru concurs (pregătirea de bază,
de ramură şi de competiţie)
• Asistenţa psihologică a sportivului
• Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza
pentru realizarea selecţiei sportive
2. Domeniul acţional praxiologic
• Tipuri de activităţi corporale
o Agonistice (de întrecere)
o Ludice (de joc)
o Gimnice (gimnastice)
o Recreative (loisir)
• Tipuri de ramuri sportive
• Antrenamentul sportiv ca activitate
de durată şi esenţială în pregătire
• Concursul ca activitate specifică
3. Domeniul subiectului
• Sportivul – personalitate umană în
curs de perfecţionare
• Echipa – unitate social-operaţională
• Antrenorul cu întreaga sa
personalitate

6
Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan - Editura Spot-Turism. Bucureşti.
 •Organizatorii, arbitrii, managerii,
gazetarii, crainicii etc.
• Spectatorii şi reporterii
4. Domeniul mecanismelor psiho-
comportamentale
• Procese psiho-comportamentale
(informaţie, stocare, prelucrare,
decizie, execuţie)
• Stări psihice specifice trăirii sportive
• Comunicarea prin sport
• Unele manifestări psihopatologice
specifice
5. Domeniul demersului metodologic
• Domeniul şi obiectul specific de
cercetare
• Psiho-diagnoza şi psiho-diagnoza
activităţii sportive

1.2. METODELE DE CERCETARE ÎN PSIHOLOGIA

ACTIVITĂŢILOR MOTRICE

Nu se deosebesc prea mult de cele ale celorlalte

ramuri ale ştiinţelor psihologice. Specialiştii au
clasificat metodele cercetării în psihologia activităţilor
motrice după următorul plan:
1. Metode generale care alcătuiesc baza
filozofică a studiilor şi cercetărilor
domeniului
• Studierea materialelor bibliografice de
specialitate
2. Metode directe de culegere a datelor, de
investigaţie
• Experimentul
 • Observaţia
• Ancheta, chestionarul, interviul
• Anamneza
• Analiza produselor activităţii
• Testele
3. Metode de prelucrare a datelor
• Metode statistico-matematice
• Analiza calitativă a rezultatelor
cercetării
4. Metode de valorificare a rezultatelor
obţinute
• Redactarea studiului, comunicării,
lucrării
• Publicarea în reviste de specialitate,
în culegeri de studii şi cercetări, la
edituri etc.
• Alcătuirea unor programe, planşe,
schiţe etc.

1.3. CARACTERISTICI PSIHOLOGICE

ALE ACTIVITĂŢII MOTRICE

Activitatea omului este denumită în psihologie ca

fiind totalitatea acţiunilor întreprinse în vederea
satisfacerii trebuinţelor şi intereselor. Aceasta are un
pronunţat caracter social, conştient, intenţionat şi
planificat, caracteristici general valabile şi pentru
activitatea sportivă. După Rudik7, activitatea umană
cuprinde jocul, învăţarea, munca, activitatea
creatoare, educaţia fizică şi sportul, activitatea de
odihnă şi distractivă din timpul liber.
7
Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul contemporan - Editura
Stadion. Bucureşti.
 În literatura de specialitate sunt structurate
următoarele caracteristici ale activităţii motrice:
 Presupune întrecerea
 Are la bază antrenamentul sistematic
organizat, condus şi desfăşurat
 Există tendinţa de a obţine o pregătire
superioară în ramura sportivă respectivă
 Pretinde o bună însuşire a tehnicii
executării diferitelor exerciţii

 Se realizează prin manifestarea mai ales

motrică a activităţii sportive
Teoria a stabilit următoarea structură psihologică
a activităţii motrice:
1. Orientarea ideologică a activităţii;
importanţa ei socială; motivaţia activităţii
motrice
2. Procedee tehnici şi operaţii de lucru
folosite
3. Deprinderile şi priceperile motrice cu rol
specific
4. Nivelul de dezvoltare şi particularităţile
calitative ale unor funcţii psihice
5. Cunoştinţe de specialitate
6. Tonus emoţional specific
7. Caracterul dinamic al activităţii
8. Aspecte ale comportamentului în sport
Tot mai mult a intrat în uzanţa specialiştilor
termenul de „psihologia activităţilor corporale”,
înlocuind „psihologia educaţiei fizice” şi chiar pe acela
folosit actual - „psihologia educaţiei fizice şi sportului”.
Mergând pe această linie trebuie precizat că sunt
cuprinse în sfera psihologiei activităţilor corporale
acele activităţi care se desfăşoară cu finalitate proprie,
pe care omul le practică pentru propria creştere
normală şi dezvoltare fizică armonioasă a corpului său.
Această cuprindere a activităţilor de educaţie fizică şi
sport în sfera „psihologiei activităţilor corporale”
suportă însă unele critici nu lipsite de temei. În primul
rând activităţile corporale sunt mult mai diverse,
inclusiv cele cu finalitate proprie, apoi se exclude
aspectul educativ al acestor activităţi, aspect deloc
nelipsit de importanţă.
Profesorul Epuran M8. consideră că în cadrul
activităţilor corporale ale omului sunt cuprinse:
 Activităţile ludice, de joc, care au funcţii
formative şi instructive mai puternice în
copilărie, dar care apar în activitatea
omului pe parcursul întregii sale vieţi
(„Homo sapiens, faber et ludens”)
 Activităţi agonistice, de întrecere.
Concursul nu este specific activităţii
sportive, dar a nu se confunda cu
concurenţa. Nu orice concurs este sport.
Concursurile sportive au o extindere, o
legiferare şi reglementare, o circulaţie
mondială
 Activităţi gimnice (gimnastice), în sensul
„dialogului” omului cu el însuşi pentru
perfecţionarea sa corporală
 Activităţi de loisir, distractive, recreative,
pentru divertisment şi „compensarea
durităţilor” vieţii cotidiene contemporane.

8
Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării activităţilor
corporale IEFS. Bucureşti.
1.3.1. Aspecte privind particularităţile învăţării motrice

Învăţarea este o activitate prin care se obţin

achiziţii, progrese în adaptare, care vizează cunoştinţe,
operaţii intelectuale şi însuşiri de personalitate,
achiziţii care apar la nivelul individului ca „bunuri”
personale, obţinându-se predominant pe bază de
exerciţiu.
Învăţarea umană luată ca unitatea dintre
particularităţile individuale şi situaţia educaţională este
un rezultat şi proces deosebit de complex. Un
mănunchi întreg de ştiinţe studiază din puncte diferite
de vedere învăţarea umană.
Sub aspect pedagogic învăţarea constituie
procesul de asimilare a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor necesare activităţii prezente şi viitoare.
Psihologic, învăţarea constituie dobândirea unor
noi forme de comportament ca urmare a exersării,
stabilindu-se şi principalele condiţii ale învăţării:
 stabilirea scopului
 recompense şi întăriri
 exersare – repetare.
Psihopedagogic, învăţarea ca rezultat al acţiunii
educaţionale, presupune:
 cunoştinţe
 priceperi şi deprinderi
 obişnuinţe
 familiarizare, aclimatizare, adaptare
 performanţe etc.
Ca proces, învăţarea presupune:
 însuşire
 asimilare
 modificare
  restructurare
 întărire
iar ca acţiune operaţională dirijată pedagogic:
A. predare
B. instruire
C. exersare
D. autoinstruire
E. verificare – instruire.
Învăţarea umană, spre deosebire de învăţarea la
alte vieţuitoare prezintă anumite caracteristici:
a) Are caracter intenţionat şi conştient, în
funcţie de obiectivele stabilite
b) Este raţională
c) Are caracter organizat şi planificat
d) Este sistematizată şi integrată sistematic
e) Are la bază:
• creativitatea
• selectivitatea
• decizia
• dependenţa omului.
Literatura de specialitate prezentă, în
conformitate cu formaţia diferiţilor psihologi şi
pedagogi, mai multe tipuri de învăţare. Astfel,
Montpellier descrie următoarele tipuri de învăţare
umană (după M. Epuran):
1. Procesul condiţionării (preparaţii
anticipate)
2. Învăţarea perceptivă
3. Învăţarea senzorio-motrică
(comportamentală)
4. Învăţarea motrică (pe baza răspunsului
kinestezic)
5. Învăţarea verbală
 6. Învăţarea inteligentă (prin descoperire)
La noi în ţară, Ana Tucicov-Bogdan9 descrie
următoarele tipuri de învăţare:
 directă
 prin înlănţuirea unor evenimente
succesive
 prin asociere verbală
 prin discriminare multiplă.
Ana Tucicov-Bogdan propune şi alte criterii de
clasificare pentru învăţarea umană:

1. Din punct de vedere al nivelului activităţii

psihice:
• latentă (neconştientizată imediat)
• spontană (neintenţionată)
• de tip hipnotic
• conştientă (prin descoperire
creatoare)
2. După modul de administrare a experienţei
umane:
• învăţare algoritmică, euristică (prin
descoperire)
• învăţare programată
• învăţare prin modelare şi analogie
• învăţare prin creaţie proprie
3. După principalele procese şi calităţi
psihice angajate:
• învăţarea senzorială (bazată pe
simţuri)
• învăţarea cognitiv-mintală
• învăţarea prin operaţii intelectuale
9
Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie generală şi psihologie
socială. Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti. Vol.I şi II
 4. După scopul urmărit:
• informaţională (instructivă)
• formativă (educativă)
• formaţia anormală (greşită)
Didactica, ştiinţa al cărui obiect de studiu îl
constituie teoria şi practica învăţării descrie mai multe
teorii ale învăţării10:

1. teorii asociaţioniste (de tip stimul-răspuns,

S-R)
2. teorii cognitive (de forma organizării
perceptive condiţionate, a reflexelor
condiţionate de tip pavlovian)
3. teorii ale acţiunii (de învăţare prin acţiune
proprie asupra obiectelor şi fenomenelor,
avându-i ca principali reprezentanţi pe J.
Piaget şi la noi pe P. P. Neveranu)
4. alte teorii (neuro-fiziologice, informaţie şi
comunicare, modelare, legea efectului,
configuraţiei etc.)
5. teorii mai noi ale învăţării:
• prin condiţionare operativă (Skinner)
• prin cercetare – descoperire
(Galperin)
• prin determinism şi probabilitate
(Linhard)
• de tip prescriptiv, problematizator
(Brunner)

10
Matei N. C. – (1978) – Probleme de psihopedagogie şcolară
I.C.P.P.D. Bucureşti.
 • învăţarea dirijată pe bază de
obiective (R. Gagné)
Specialiştii sunt de părere că există anumite
etape ale învăţării, indiferent de tipul acesteia:
a) Familiarizarea cu sarcina
b) Execuţia acţiunii
c) Transferarea acţiunii în planul vorbirii cu
glas tare (învăţarea mintală)
d) Transferul în planul vorbirii lăuntrice
e) Formarea acţiunii intelectuale în limbaj
interior
Sunt descrişi următorii factori mai importanţi ai
învăţării, de care trebuie să se ţină seama şi pe bata
cărora să se organizeze întregul proces instructiv-
educativ:
 Factori interni (atitudini, motive)
 Stabilirea scopului (nivel de aspiraţie
posibil)
 Recompense şi întăriri
 Exersarea (repetarea)
 Transferul şi interferenţa
 Aptitudini (generale sau preferenţiale)
După Rudik există următoarele secvenţe
temporale ale învăţării:
 Însuşirea preliminară a mişcărilor
 Însuşirea precizată a mişcărilor
 Consolidarea şi perfecţionarea deprinderii
Gh. Zapan stabileşte tot trei secvenţe temporale
ale aceluiaşi proces-rezultat:
 Execuţie pe baza instrucţiei verbale
 Control vizual al execuţiei
 Control motric
Ana Tucicov-Bogdan descrie:
  Etapa operaţională cu caracter
reproductiv
 Etapa constituirii şi organizării acţiunilor
complexe
 Etapa rezolvării integrale a sarcinii pe
baza autocontrolului
Mihai Epuran prezintă schematic modalităţile de
exprimare ale învăţării motrice (figura 1), în felul
acesta putându-se aprecia că învăţarea este procesul
complex prin care omul îşi formează priceperi şi
deprinderi, cunoştinţe de specialitate etc., etapele
învăţării fiind însăşi etapele formării deprinderilor
motrice (în cazul învăţării motrice).

FIGURA 1. Modalităţi de exprimare ale învăţării

motrice.

PRICEPERI

DEPRINDERI

CUNOŞTINŢE DE SPECIALITATE
(ÎNVĂŢAREA
OBIŞNUINŢE INTELIGENTĂ)
ŞI PRICEPERI COMPLEXE

După cum este ştiut învăţarea este activitatea

comună a profesorului cu elevul (figura 2)

FIGURA 2. Procesul instruirii: raportul dintre conţinut-

profesor-elev-rezultat (după M. Epuran)
 CONŢINUT activitate de organizare PROFESOR
şi planificare

aplicare-verificare
predare

REZULTAT activitate de învăţare ELEV

reprezentări, idei, percepţii, gândire, activitate

noţiuni, priceperi, voluntară, emoţii,
deprinderi etc. sentimente, memorie,
atenţie, interese etc.

După cum reiese şi din figura 2 problematica

învăţării este deosebit de complexă, studierea ei
presupunând găsirea celor mai importanţi factori
pentru a-i spori eficienţa. Mihai Epuran şi Irina
Holdevici11 sunt de părere că aceşti factori sunt:
a) Conţinutul învăţământului (ce anume
trebuie învăţat)
b) Metodele predării (metodologia didactică)
c) Particularităţile celui care predă
(profesorul, pedagogul)
d) Activitatea psihică a elevului în timpul
predării (activismul, receptivitatea, gradul
de înţelegere a materialului)
e) Activitatea elevului pentru fiecare conţinut
al învăţării (cum învaţă etc.)
f) Particularităţile şi structura personalităţii
elevului (trebuinţe, aptitudini, interese)
g) Aplicarea în practică a celor învăţate

11
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori. Editura Sport-Turism. Bucureşti
 O cerinţă fundamentală a procesului instructiv-
educativ este asimilarea trainică a celor învăţate,
astfel încât rezultatele să devină un bun optim şi
aparent al celui care a învăţat.
Întregul proces al învăţării este condiţionat de
atenţie şi memorie, ca funcţii organizatoare ale vieţii
psihice.
G. Zapan este de părere că următorii factori duc
la progres în învăţare:
1. Cunoaşterea şi înţelegerea sensului
activităţii
2. Asimilarea scopului imediat şi al celui
social
3. Cunoaşterea şi stimularea motivaţiei
4. Cunoaşterea condiţiilor, posibilităţilor şi
fazelor de desfăşurare
5. Planificarea individuală a muncii
6. Organizarea prealabilă şi continuă a
muncii pe baza factorilor de progres
7. Dezvoltarea unei preocupări permanente
şi adâncite pentru buna desfăşurare a
activităţii (perseverenţă)
8. Folosirea instructajului verbal, a întăririi
verbale şi a demonstraţiilor
9. Utilizarea schiţelor, graficelor, planurilor
10. Organizarea locului de muncă
11.Sprijinirea activităţii de învăţare pe date
intuitive, cât şi pe cunoştinţe anterioare şi
activităţi învăţate în prealabil
12.Coordonarea părţilor
13.Evitarea timpilor morţi
14.Subordonarea părţilor materialului de
învăţat faţă de întreg
15.Menţinerea unei constanţe relative în ceea
ce priveşte materialul, personalul care-l
predă şi metoda de predare, în fiecare
stadiu al procesului de învăţare
16.Sesizarea dificultăţilor şi înlăturarea lor
17.Sesizarea erorilor şi îndreptarea lor
18.Orientarea şi concentrarea maximală a
activităţii psihice spre activitatea care se
desfăşoară
19.Utilizarea compensărilor în activitate
20.Punerea în valoare şi ierarhizarea părţilor
esenţiale ale materialului şi eliminarea
celor neesenţiale
21.Utilizarea unor automatisme psihologice
(când este cazul)
22.Realizarea generalizărilor
23.Evitarea monotoniei
24.Înlăturarea excitanţilor perturbatori
25.Stimularea efortului voluntar al elevului
26.Realizarea unui climat favorabil învăţării
27.Evitarea formării unor deprinderi rigide,
care pot împiedica progresul
28. Exersarea cu îngreunare pentru mărirea
excitabilităţii scoarţei cerebrale
29.Folosirea repetărilor concentrate, cu
control şi autocontrol, urmate de repetări
eşalonate
30.Schimbarea ambianţei de învăţare în cazul
necesităţii modificării unor deprinderi
31.Stimularea independenţei şi a activităţii
creatoare
32.Exigenţă şi autoexigenţă în activitate
33.Utilizarea în cadrul învăţării a unor
mijloace moderne audio-vizuale
 Din aceste cerinţe multiple se evidenţiază trei
direcţii principale de acţionare:
 Stimularea şi motivarea elevului
 Organizarea şi structurarea materialului
 Asigurarea controlului şi autocontrolului

1.3.2. Deprinderi motrice

O definiţie a deprinderilor12:
 sub aspect procesual, deprinderile – care
sunt acţiuni automatizate – comportă o
simplificare, o reducţie treptată a
proceselor psihice implicate în
componenţa lor. Structura lor procesuală
se simplifică, o dată cu automatizarea.
Astfel de exemplu, deprinderile de
gimnastică, de desen, cele implicate în
activităţi practice etc., angajează în final
cu precădere doar canalul chinestezic.
 sub aspect funcţional, deprinderile se
limitează de regulă la o acţiune sau
operaţie, la un algoritm.
 sub aspect formativ, în cazul deprinderilor
se constată o scădere treptată, o epuizare
a rezervelor potenţiale, ca urmare a
realizării lor sub forma performanţelor
situate la limita superioară a posibilităţilor
de dezvoltare. Deprinderile de calcul
mintal, sau cele motorii, dincolo de o
anumită limită, nu se mai ameliorează nici
chiar în cazul supraînvăţării.

12
Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia contemporană. Editura
Sincron. Cluj-Napoca. (p.339)
 În literatura de specialitate circulă diferite
definiţii ale deprinderilor motrice. Important este de
reţinut că: sunt caracteristici ale actelor învăţate, sunt
componente ale activităţii voluntare – conştiente a
omului, care prin exersare dobândesc indici superiori
de execuţie, organismul obţinând capacitatea de
cheltuială energetică optimă pentru realizarea actelor
motrice respective, obţinând randament superior de
execuţie.
Deprinderilor motrice le sunt caracteristice
aşadar, următoarele particularităţi:
 Reprezintă componente ale activităţii
voluntare
 Sunt specifice unei activităţi
 Sunt structuri de mişcări coordonate
 Au la bază educarea capacităţii de
diferenţiere fină şi rapidă
 Dispun de o rapidă şi eficientă aferentaţie
inversă (feed-back)
 Au stabilitate relativă
 Se bazează pe structuri individuale
 Sunt condiţionate de factori subiectivi şi
obiectivi
În clasificarea deprinderilor specialiştii nu sunt în
totalitate de aceeaşi părere. Astfel sunt descrise
numeroase tipuri de deprinderi, având la bază deferite
criterii de clasificare:
 După componentele senzoriale dominate:
deprinderi perceptiv-motrice şi motrice
 După modul de realizare: deprinderi
închise şi deschise
 După modul de integrare în întreg:
deprinderi continue şi discontinue
  În funcţie de complexitatea lor
(elementare şi complexe): deprinderi
simple, compuse şi complexe
 După efectorii care realizează
comportamentul motric: deprinderi fine,
intermediare şi mari
 După sensul utilizării: deprinderi tehnice şi
tactice
 Din punct de vedere metodic: deprinderi
de bază, aplicative sau specifice unor
ramuri de sport
Orice tip de deprindere se recunoaşte după:
 uşurinţa execuţiei
 familiarizarea cu situaţia respectivă
 inconştienţa relativă a execuţiei
 simplificarea actului executat.
În dinamica învăţării actelor motrice, curba
exersării (expresia grafică) depinde de mai mulţi
factori:
 natura sarcinii
 particularităţile subiecţilor
 particularităţile procesului pedagogic
 condiţiile ambianţei
Deprinderile motrice în progresul realizat din
cadrul învăţării, parcurg anumite etape caracteristice.
Se pot distinge:
1. Etape fiziologice:
• Etapa mişcărilor inutile şi a lipsei de
coordonare, datorită iradierii largi a
proceselor nervoase pe cortex
• Etapa mişcărilor încordate,
realizându-se o anumită diferenţiere
în sistemul nervos
 • Etapa execuţiei corecte, pe scoarţă
producându-se concentrarea
proceselor nervoase
• Etapa însuşirii detaliate a mişcării, a
formării stereotipului dinamic pe baza
sistematizării proceselor de excitaţie
şi inhibiţie. Apare posibilitatea
conducerii deprinderii pe baza celui
de-al doilea sistem de semnalizare.
2. Etapele psihologice:
• Etapa însuşirii preliminare, când se
formează reprezentarea actului
motric
• Etapa însuşirii precizate, prin legarea
şi unificarea acţiunilor parţiale
• Etapa consolidării şi perfecţionării
deprinderilor, pe baza diferenţierii
fine a proceselor cerebrale, a
precizării relaţiilor lor
Se descriu şi alte etape psihologice ale formării
deprinderilor motrice:
• Etapa cognitivă, de familiarizare cu
sarcina
• Etapa de organizare, când pe baza
feed-back-ului deprinderea devine
stabilă
• Etapa perfecţionării şi a
automatizării.

1.3.3. Priceperi motrice

Posibilitatea executării deprinderilor motrice cu

eficienţă sporită în condiţii variate o numim pricepere
motrică. Există priceperi motrice elementare, care
apar pe baza observaţiei, a demonstraţiei şi a altora
prin a explicare, prin activitate practică. Există de
asemenea şi priceperi motrice complexe, de tip
superior pe baza cărora are loc valorificarea deplină a
întregului complex de activităţi motrice şi intelectuale
ale subiectului. Acestea se formează pe baza
cunoştinţelor teoretice, a bagajului motric şi a
experienţei personale a subiectului.
Obiectivul final al activităţilor motrice, în special
al educaţiei fizice şi sportului şcolar este acela de a
forma priceperi motrice, de a aplica în condiţii diferite
şi variate, în muncă şi în viaţă, deprinderile motrice.
Relaţiile dintre priceperi şi deprinderi sunt
formulate în figura 3 de profesorul M. Epuran13.

FIGURA 3. Priceperi şi deprinderi (după M. Epuran)

PRICEPERE exersare DEPRINDERI; PRICEPERI DE

Situaţii noi (bariere)

ELEMENTARĂ (repetare) CUNOŞTINŢE TIP SUPERIOR

(scheme (creativitate şi
operaţionale – rezolvare de
algoritmi) probleme)

aplicarea PROCES aplicarea

la situaţii INSTRUCTIV- selectivă şi
sit
noi EDUCATIV raţională
13
Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura
Sport-Turism. Bucureşti.
 După cum reiese din figură, în situaţii noi sunt
aplicate priceperile motrice elementare, care prin
exersare-repetare în cadrul procesului instructiv-
educativ devin deprinderi motrice. Posibilitatea
aplicării selective şi raţionale în situaţii noi a
deprinderilor motrice presupune formarea priceperilor
de tip superior.
Învăţarea nu se opreşte aici. Este necesară
exersarea şi organizarea până la apariţia obişnuinţei
de practicare a exerciţiilor fizice, acea plăcere
interioară, acea necesitate determinată interior de
practica sportului.
Specialiştii vorbesc tot mai mult de
supraînvăţare, când se referă la sportul de înaltă
performanţă, ca despre procesul complex care
depăşeşte în execuţie şi randament însăşi
automatizarea deprinderilor motrice, a priceperilor-
obişnuinţelor.
În procesul instructiv-educativ se formează şi un
important bagaj de cunoştinţe de specialitate.
Învăţarea poate avea următoarele etape:
 Imagini senzoriale (senzori-motricitate)
 Informaţii despre realitate
 Concepte şi principii
 Rezolvarea de probleme şi creativitate
J. Piaget descrie următoarele momente:
 Senzori-motor
 Simbolic-perceptual
 Gândire intuitivă
 Operaţii concrete ale gândirii
  Gândiri formale

1.3.4. Funcţia conştiinţei în activitatea motrică

W. Hovvroka este de părere că factorul conştiinţă

este determinant în privinţa structurii şi desfăşurării
activităţii motrice a fiinţei umane, stabilind totodată
factorii care condiţionează desfăşurarea activităţii
motrice:
a. conştiinţa scopului activităţii
b. conştiinţa comenzii interioare a lucrului
c. conştiinţa situaţiei determinate a
obiectivului acţiunii
d. motivaţia prin conştientizarea subiectului,
sportivul stabilind o logică interioară a
fiecărei sarcini motrice („de ce?”, „pentru
ce?”, „ce este necesar?”, etc.)
Logica interioară a sarcinilor motrice include
necondiţionat şi:
 conţinutul acţiunii
 coordonatele spaţio-temporale
 volum
 intensitate
 complexitate
 participare psihică etc.
Funcţia conştiinţei în activitatea motrică nu este
şablonizată, ea are un caracter variat, dinamic în
raport de:
 desfăşurarea logică a activităţii motrice
 alegerea corespunzătoare a mijloacelor de
realizare
 efectuarea propriu-zisă a mişcării
 analiza desfăşurării acţiunii motrice
  corectarea greşelilor de execuţie
 realizarea scopului prin îndeplinirea
corectă a sarcinii
Se pot stabili următoarele funcţii succesive ale
conştiinţei în activitatea motrică mergând pe linia
ştiinţei organizării propuse de Mircea Maliţa (O.R.T.D.I.,
„Cronica anului 2000” Editura Politică). Fiecare dintre
aceste funcţii (figura 4), cât şi participarea întregii
conştiinţe în realizarea activităţii motrice a omului
depinde de anumiţi factori:
1. gradul complexităţii situaţiei în care se
desfăşoară actul motric respectiv
2. natura şi caracterul acţiunii (determinate de
scop)
3. particularităţile subiectului referitoare la
experienţa motrică anterioară, experienţa lui
socială şi structura personalităţii

FIGURA 4. Funcţiile succesive ale conştiinţei

ANTICIPAREA --------------------→

PROGRAMAREA -----------------→
COORDONAREA -----------------→
CONTROLUL ----------------------→
REGLAREA ACŢIUNII ---------→
D
Se consideră, pe bună dreptate, că accentuarea
intelectualizării învăţării motrice are repercusiuni
pozitive asupra corectitudinii execuţiei mişcării, asupra
controlului şi autocontrolului întregii activităţi motrice.
Cum se poate realiza acest lucru? Printr-o mai eficientă
utilizare a metodelor didactice în învăţare: explicaţie,
descriere, expunere verbală a sarcinii, prin
conştientizarea fiecărui moment al învăţării.
Dacă în primele etape ale învăţării motrice
conştiinţa se concentrează pentru a găsi răspuns la
întrebările „ce?”, „cum?”, „de ce?”, pe măsura formării
deprinderilor motrice (ca principal element al sarcinii
motrice) sub influenţa cunoştinţelor dobândite se
reduce treptat necesitatea concentrării maxime a
atenţiei asupra modului de execuţie a sarcinii, iar
participarea conştiinţei poate scădea ca intensitate
fiind transferată spre rezolvarea situaţiilor concrete, pe
baza principiului dominaţiei explicat de Uhtornski. Pe
măsura automatizării deprinderilor motrice,
intensitatea participării conştiinţei scade, acestea
realizându-se pe baza unor structuri cerebrale parţial
inhibate permiţând eliberarea conştiinţei.
Krestovnikov explică, de altfel, că în timpul
mişcării automatizate există posibilitatea intervenţiei
conştiinţei atunci când situaţia concretă o cere, sau
atunci când subiectul doreşte acest lucru, deprinderile
motrice fiind componente ale activităţii voluntare a
omului. De altfel, gradul participării conştiinţei în
activitatea motrică a omului depinde de o serie de
factori:
 gradul complexităţii situaţiei în care se
desfăşoară mişcarea
 vârsta socială a subiectului
 caracteristicile tipului său de reflectare a
realităţii
 modul de acumulare şi de fixare a
experienţei motrice individuale
 genul şi caracteristicile acţiunii motrice
respective
 Un rol deosebit al conştiinţei în activitatea
motrică a omului se manifestă în conducerea acestei
activităţi (figura 5)

FIGURA 5. Secvenţele conducerii prin obiective

DETERMINAREA OBIECTIVELOR

COMPARAREA OBIECTIVELOR CU PERFORMANŢELE

ACTUALE POSIBILITĂŢII DE PROGRES

CERCETAREA STRATEGIILOR POSIBILE

ALEGEREA STRATEGIILOR

APLICAREA

1.4. ASPECTE ALE PREGĂTIRII PSIHOLOGICE ÎN SPORT

Una dintre problemele fundamentale ale

psihologiei activităţilor motrice este pregătirea
psihologică a sportivului. De altfel, în pregătirea şi
obţinerea marii performanţe, începând chiar de la
selecţie, este de neconceput să nu participe toţi
factorii, să nu existe o înaltă colaborare între sportivi –
antrenori – oameni de ştiinţă (inclusiv psihologi).
Teoreticienii consideră că pregătirea psihologică
este unul dintre factorii antrenamentului sportiv
contemporan. M. Epuran o defineşte ca un ansamblu
de măsuri generale şi speciale ce urmăresc să dezvolte
acele laturi ale psihicului care sunt solicitate de
activitatea sportivă şi-l fac capabil pe individ să obţină
mari progrese la antrenamente şi rezultate bune la
concursuri14.
Rolul pregătirii psihologice:
 Asupra sportivului angrenat în activitate
cu întreaga sa personalitate
• Să-i formeze capacitatea de
mobilizare a tuturor resurselor
• Să-i formeze capacitatea de
autoconducere
• Să-i dezvolte capacitatea de a
învinge greutăţi
• Să-l ajută să se adapteze condiţiilor
schimbătoare

 În antrenamente:
• Să verifice capacitatea sportivului de
a concura
 În performanţă
• Îşi aduce contribuţia nemijlocită la
creşterea ei
Conţinutul pregătirii psihologice a sportivului:
14
Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura
Sport-Turism. Bucureşti.
1. Pregătirea psihologică de bază -
fundamentul oricărei performanţe sportive
din punct de vedere psihologic:
• Educarea unor procese psihice:
o Intelectuale (senzaţii, percepţii,
reprezentări, gândire, memorie,
inteligenţă, etc.)
o Afective (emoţii, sentimente,
dispoziţii, pasiuni)
o Volitive (voinţa, etc.)
• Formarea şi dezvoltarea unor
trăsături psihologice ale personalităţii
(interese, atitudini, aptitudini,
temperament, caracter, etc.)
2. Pregătirea psihologică specială de ramură
sportivă:
• Cunoaşterea calităţilor ce trebuie
dezvoltate în antrenamente
• Cunoaşterea posibilităţilor de a
compensa unele lipsuri
• Cunoaşterea trăsăturilor importante
pentru ramura respectivă:
o Intelectuale:
 Dezvoltarea calităţii atenţiei
şi spiritului de observaţie
 Formarea şi dezvoltarea
percepţiei specializate
 Educarea gândirii şi
memoriei
o Afective:
 Rolul emoţiilor în activitatea
sportivă
  Afectivitatea şi educarea ei
în sport
 Educarea calităţilor morale
o Volitive:
 Cunoaşterea căilor educării
capacităţii de a depune
eforturi de voinţă
 Cunoaşterea
particularităţilor psihologice
ale învăţării, ale formării şi
perfecţionării deprinderilor
şi priceperilor motrice
• Educarea personalităţii sportivului:
 Educarea intereselor,
aptitudinilor,
temperamentului,
caracterului
 Dezvoltarea cunoştinţei de
sine şi a capacităţii de
autoconducere şi
autoeducare
Profesorul M. Epuran descrie următoarele trepte
şi laturi ale pregătirii psihologice (figura 6.)

FIGURA 6. Treptele şi laturile pregătirii psihologice.

INTELECTUAL AFECTIV VOLITIV DE PERSONALITATE

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU CONCURS

PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ SPECIALĂ DE RAMURĂ

 PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ DE BAZĂ

Considerând antrenamentul sportiv ca unitate a

procesului de pregătire, instruire şi educare,
cuprinzând cele trei trepte din punct de vedere
psihologic (pregătirea de bază, de ramură şi de
concurs) şi cele patru laturi (intelectuală, afectivă,
volitivă şi însuşiri ale personalităţii), putem formula
atât unele cerinţe ale antrenamentului faţă de sportiv
cât şi problemele psihologice fundamentale ale
antrenamentului sportiv. Dintre cele mai importante
probleme psihologice ale antrenamentului amintim:
 Elementele fundamentale ale învăţării şi
instruirii şi particularităţile acestora în
activitatea sportivă:
• structura materialului de învăţat
• comportamentul elevului/sportivului
• procesul psiho-pedagogic al învăţării
 Psihologia elevului/sportivului:
• dorinţa de a muncii
• aptitudini specifice
• climatul socio-afectiv
 Aspecte ale controlului – aprecierii –
evaluării:
• aferentaţia inversă (internă şi
externă)
• probe, norme, teste etc.

1.4. Motivaţia în sport

 Prin motivaţie, se înţelege „totalitatea mobilurilor
interne ale conduitei, fie că sunt înnăscute sau
dobândite, conştientizate sau neconştientizate, simple
trebuinţe fiziologice sau idealuri abstracte”15. De
regulă, orice act de conduită este motivat.
O distincţie se impune cu uşurinţă. Există:
 pe de o parte datele mediului – obiectele
şi evenimentele externe
 iar pe de altă parte – nevoile interne,
intenţiile, aspiraţiile, sarcinile de adaptare
a individului.
În determinismul complex al conduitei, datele
mediului constituie, în general, factori de incitare sau
precipitare, cauzele externe, în timp ce motivele ţin de
factorul intern, de condiţiile interne, care adesea se
interpun între stimulii externi şi reacţiile persoanei,
susţinând şi direcţionând conduita. Sursa acţiunii
trebuie căutată propriu-zis nu numai în afara sau
înăuntrul organismului, ci în interacţiunea dintre
individ şi mediu. Întotdeauna cauzele externe
acţionează prin intermediul condiţiilor interne.
„Factorul extern în sine care declanşează (sau
stopează) un proces oarecare – scrie Zörgö B.16 – nu
poate fi considerat motiv al fenomenului declanşat,
fără raportarea sa la o necesitate, o intenţie sau
aspiraţie a subiectului”.
Motivele sunt factorii care – în condiţiile externe
date – declanşează, susţin şi orientează activitatea. Ele
îndeplinesc două funcţii:

15
Roşca Al. – (1943) – Motivele acţiunilor umane. Editura
Institutului de psihologie al Universităţii. Cluj.
16
Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele fundamentale ale
psihologiei”. Sinteze I. Editura Academiei RSR. Bucureşti. (p. 168)
  pe de o parte o funcţie de activare, de
mobilizare energetică
 pe de altă parte – o funcţie de direcţionare
a conduitei, vectorială.
Gama motivaţiilor umane poate fi descrisă în
suita de noţiuni:
 trebuinţa – concept psihofiziologic
fundamentale, care desemnează anumite
stări interne; nevoia semnifică adesea o
anumită lipsă sau deficit.
 o dată cu trebuinţa se naşte impulsul sau
propensiunea care constă:
• fiziologic, în apariţia unei excitabilităţi
accentuate a centrilor nervoşi
corespunzători,
• psihologic, în trăirea unei stări de
activare, de tensiune, de preparare a
acţiunii. Trebuinţa şi impulsul
(propensiunea) alcătuiesc o unitate,
sunt două laturi ale aceluiaşi
fenomen.
 dorinţa este o trebuinţă conştientizată, o
activare emoţională orientată spre
obiectul ei, obiect întrevăzut sau proiectat
conştient.17
 intenţia marchează trecerea de la motive
spre scopuri sau proiecte, indicând
cristalizarea aspectului direcţional al
motivului
 scopul este prefigurarea mintală a
rezultatului, a efectului dorit; un gând
17
Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie.
Editura Albatros. Bucureşti.
 prezent asupra a ceea ce urmează să se
obţină în viitor (J. Drever). Dacă scopul
propus nu a fost atins, intenţia nu s-a
realizat, tensiunea psihică nu se stinge, ci
se menţine sub formă de impuls
(cvasitrebuinţă) pentru continuarea
preocupării de problemă. Acceptarea unei
sarcini impune intenţia de a o duce până
la capăt, chiar dacă pe parcurs intervine
indicaţia de a nu mai continua.
 aspiraţia este – după Ch. De Lauwe18 -
„dorinţa activată de imagini, modele care
sunt implicate într-o cultură ...”, năzuinţa
spre scopuri ce depăşesc condiţiile la care
a ajuns subiectul. Spectrul de aspiraţii ca
şi modurile de satisfacere a dorinţelor şi
aspiraţiilor sunt prefigurate social.
 idealul îşi are originea în sistemul de
valori al persoanei sau grupului,
prefigurând în funcţie de realităţi un scop
final al acţiunii lor. Configurat în imagine
sau formulat prin idei, idealul presupune o
opţiune valorică de perspectivă, care
capătă expresie în programul de viaţă al
individului.
 interesele – relevă „corespondenţa între
tendinţele subiectului şi o serie de obiecte
şi acţiuni, astfel încât subiectul se
orientează activ şi din proprie iniţiativă
spre obiectele sau acţiunile respective, iar
aceasta reprezintă o valenţă majoră
pentru subiect, îl atrag şi-i dau satisfacţie.
de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o sociologie a aspiraţiilor.
18

Editura Dacia. Cluj.

 Deci interesul reuneşte trebuinţe, motive,
tendinţe, scopuri într-o modalitate relativ
stabilă de raportare activă la ceva, după
un criteriu de ordin utilitar”.19
În spatele acţiunilor umane este postulată o
piramidă a trebuinţelor cu mai multe paliere. Se
propune un model ierarhic care are la bază motivele
fiziologice: trebuinţă de hrană, de odihnă, de adăpost,
pulsiune sexuală etc. Odată satisfăcute aceste
trebuinţe de bază la un prag raţional, se creează o
fâşie de siguranţă, un câmp disponibil pentru reliefarea
motivelor supraordonate. Pentru fiecare palier sau
categorie există un minim necesar, un prag de
satisfacere dincolo de care apar în lumină nevoi de
ordin imediat superior.
Piramida motivelor umane schiţată de Maslow
încă din anii '50, cuprinde în ordine opt nivele:
1. Motive fiziologice
2. Motive de siguranţă, legate de menţinerea
echilibrului emoţional, asigurarea
condiţiilor de muncă şi de viaţă
3. Motive sociale, corespunzând trebuinţei
de afiliere, apartenenţă la un grup, de
identificare cu alţii
4. Motive relative la eu: nevoia de apreciere,
de stimă şi aprobare socială, nevoia de
statut
5. Motive de autorealizare: obiectivare şi
sporire a potenţialului creativ
6. Motivaţia cognitivă sau epistemică. Forma
ei iniţială este curiozitatea, privită ca o
trebuinţă de a obţine informaţie fără a
19
Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de psihologie.
Editura Albatros. Bucureşti. (p.371)
 avea nevoie de adaptare imediată.
Berlyne20 face distincţie între curiozitatea
perceptivă, care este o simplă prelungire
a reflexului de orientare şi curiozitatea
epistemică, adică nevoia devenită
autonomă de a şti, de a cunoaşte, proprie
numai omului.
7. Motive estetice: orientare spre frumos,
simetrie, puritate
8. Motive de concordanţă între cunoaştere,
simţire şi acţiune, ceea ce înseamnă
reechilibrări ale conduitei şi integrarea
personalităţii sub unghiul validităţii.
Pe baza studiilor privind motivaţia pentru muncă,
M. Faverge21 schiţează relaţia de ordine în structura
trebuinţelor operante în acest domeniu (figura 7)

20
Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema reised by
exploratory and epistemic behavior. În “Psychology: a study of
science” Editura S. Koch. Tom V. New York. McGraw-Hill
21
Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques en psychologie
apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris
FIGURA 7. Relaţia de ordine în structura trebuinţelor

TREBUINŢE FIZIOLOGICE

TREBUINŢA DE SIGURANŢĂ

TREBUINŢA DE NEVOIA DE NEVOIA DE

AFILIAŢIE STATUT DE INIŢIATIVĂ
APARTENENŢĂ APRECIERE
DE GRUP

NEVOIA DE DEZVOLTARE

În sport motivaţia este legată de satisfacţia

directă a omului care practică sportul, care obţine un
succes sportiv, o anumită performanţă. Specialiştii au
constatat legătura directă dintre performanţă şi
motivaţie: rezultatele sunt mai bune în cazul unei
motivaţii sociale mai profunde.
După Rudik22 motivele activităţii sportive sunt:
1. Motive directe:
• Satisfacţia produsă de activitatea
musculară, de mişcare
• Satisfacţia estetică produsă de
frumuseţea diferitelor mişcări
• Tendinţa omului de a se manifesta
curajos şi hotărât

22
Epuran M. (sub redacţia) – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan - Editura Sport-Turism. Bucureşti.
 • Tendinţa întrecerii, elementele de
concurs
• Tendinţa de a obţine performanţe
sportive de valoare.
2. Motive mijlocite:
• Tendinţa de a deveni puternic şi
sănătos prin practicarea exerciţiilor
fizice şi a sportului
• Tendinţa de pregătire pentru
activitatea profesională prin sport
• Sentimentul datoriei, necesitatea
respectării normelor şcolare etc.
• Înţelegerea importanţei sociale a
activităţii sportive.
3. Interese, ca orientări specifice a cunoaşterii
către activitatea sportivă.
A. T. Puni23 este de părere că există o anumită
dinamică a motivelor pentru practicarea sportului,
stabilind în acest sens trei etape:
1. Etapa prospectivă iniţială:
• Necesitatea de mişcare
• Necesitatea îndeplinirii obligaţiilor
• Necesitatea de a practica un sport
2. Etapa activităţii sportive individuale:
• Trezirea şi dezvoltarea interesului
pentru sport
• Trăirea succeselor sportive
• Obţinerea unor performanţe sportive
• Necesitatea efortului fizic

3. Etapa măiestriei sportive:

23
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
 • Tendinţa obţinerii măiestriei sportive
• Câştigarea de titluri sportive
• Dezvoltarea ramurii sportive
respective
• Tendinţa transmiterii experienţei
pentru generaţiile tinere
Puni este de părere că motivele sunt în strânsă
legătură cu interesele. După M. Bonet (d. M. Epuran)
cele mai importante motive care-i determină pe
oameni să practice anumite ramuri de sport sunt:
1. Afirmarea de sine:
• Autocunoaştere, perfecţionare,
autodepăşire
• Nevoia de a se face acceptat
• Nevoia de a primi un rang într-o
colectivitate
• Nevoia de a fi aprobat
• Nevoia de prestigiu
2. Tendinţele sociale:
• Căutarea contactului uman
• Căutarea grupului, tendinţe de
afiliere
• Nevoia de integrare în cadrul
instituţional în care se desfăşoară
activitatea sportivă
3. Interesul pentru competiţii:
• Nevoia de a participa la o întrecere
sportivă
• Nevoia de a-şi măsura „forţele”
• Nevoia de succes, de neprevăzut, de
a trăi tensiunea competiţiei
4. Dorinţa de a câştiga:
 • Dorinţa de achiziţie, de posesie a
gloriei sportive
• Aspecte ale afirmării de sine legate
de locul I
o Dorinţa de a fi tot atât de bun ca
ceilalţi
o Dorinţa de a se realiza
o Nevoia de a se face cunoscut,
acceptat
o Nevoia de dominare a altora
• Tendinţe agresive în raport cu
adversarul
• Nevoia de compensaţie
• Nevoia de a-şi face datoria.
5. Aspiraţia de a deveni sportiv de frunte:
• Nevoia de exigenţă faţă de propria
activitate
• Tendinţa legată de autoafirmare
• Interese materiale
• Dorinţa de a câştiga pentru ţară, club
• Influenţa altor campioni
6. Căutarea compensaţiei:
• Compensaţia de completare şi
echilibrare
• Compensaţia de depăşire a
inferiorităţii
• Compensaţia de substituire a
anumitor nereuşite ale vieţii
7. Nevoia de mişcare:
• Satisfacţiile produse de actul motric
• Posibilitatea consumării energiei
disponibile
 8. Agresivitatea şi combativitatea:
• Tendinţa de depăşire şi autodepăşire

9. Gustul riscului:
• În funcţie de caracteristicile tipului de
personalitate ale individului
Se pune întrebarea „Cum poate fi motivat
sportivul de performanţă?”.
Răspunsurile la această întrebare – problemă
depind de mulţi factori, de sportiv, de antrenor, de
ambianţă etc. Considerând participarea psihologiei la
pregătirea şi realizarea performanţei sportive putem
aprecia că antrenorului îi revin cele mai importante
sarcini pentru motivarea sportivilor de performanţă
(figura 8)

FIGURA 8. Participarea psihologiei la pregătirea

sportivă
MEDIC SPORTIV PSIHOLOG SPORTIV

ANTRENOR

ANALIZEAZĂ SITUAŢIA
PLANIFICĂ ŞI REALIZEAZĂ PREGĂTIREA
PREGĂTEŞTE NEMIJLOCIT SPORTIVUL

M. Epuran24 îi citează pe Ogilvie şi Tutko

prezentând câteva modalităţi de motivare a sportivilor
de performanţă:
24
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
1. Motivarea în cazul întâlnirii sportivului cu
un adversar obişnuit:
• Se face apel la sentimentul
responsabilităţii
• Antrenorul îşi exprimă încrederea în
victorie
• Antrenorul insistă asupra tradiţiei
existente
2. Motivarea în cazul întâlnirii cu o echipă
valoroasă:
• Se arată că întâlnirea poate fi unica
ocazie a anului
• Se insistă asupra faptului că această
întâlnire este cea mai importantă
verificare
• Se creează sportivului o anticipare
entuziastă
3. Motivarea sportivilor în situaţia în care
antrenorul este sigur că întâlnirea se va
solda cu o înfrângere:
• Arată că în sport există şi victorii şi
înfrângeri
• Subliniază că rezultatul final nu este
cel mai important lucru
• Stabileşte ţeluri pentru fiecare sportiv
• Insistă ca fiecare sportiv să facă tot
ce poate pentru a obţine victoria
4. Motivarea sportivilor în situaţiile în care
par să aibă de-a face cu un adversar uşor
de învins:
• Se atrage atenţia că fiecare sportiv
este răspunzător de ceea ce face
 • Fiecare este avertizat să nu ia
lucrurile prea uşor
• Antrenorul realizează o abordare
realistă a situaţiilor ce pot apărea în
timpul competiţiei
5. Cum se realizează redresarea în cazul
unei „căderi” când se pare că nimic „nu
merge”:
• Se insistă asupra faptului că fiecare
trebuie să dea tot ce poate
• Se arată că răspunderea pentru
situaţia existentă revine antrenorului
• Sportivii sunt îndrumaţi să se ocupe
de ei înşişi
6. Revenirea după o înfrângere „la limită”:
• Sublinierea dezamăgirii
• Se arată că înfrângerea este totuşi
firească
• Se exprimă încurajarea şi încrederea
în sportivi
7. Revenirea după o înfrângere severă:
• Trebuie trezită încrederea în forţele
proprii
• Trebuie să se demonstreze faptul că
se poate progresa în continuare
• Antrenorul trebuie să evite trecerea
la sancţiuni
8. Conducerea echipei după o victorie „la
limită”:
• Antrenorul trebuie să caute să
menţină starea echipei (sportivului)
• Trebuie arătat că „suntem pe drumul
cel bun”
 • Se fixează jaloanele pentru
perfecţionări ulterioare

9. Conducerea echipei după o victorie clară:

• Trebuie căutate mijloacele de
menţinere a stării prezente
• Trebuie evitat pericolul „culcării pe
lauri”
• Antrenorul trebuie să insiste asupra
prelungirii momentului creat
10.Pregătirea pentru întâlnirea cu un
adversar totdeauna învins:
• Se subliniază punctele în care
adversarul este tare
• Se insuflă încrederea într-o nouă
victorie
• Trebuie evitată îngâmfarea
11. Pregătirea pentru întâlnirea cu un
adversar totdeauna victorios:
• Trebuie redată încrederea în forţele
proprii
• Se subliniază lipsurile şi slăbiciunile
anterioare
• Se trasează sarcini concrete pentru
fiecare
12.Crearea interesului şi entuziasmului
pentru pregătire:
• Utilizarea unei variaţii de tehnici
motivaţionale
• Antrenamente interesante cu
întreceri vesele
 • Antrenamente asemănătoare
concursurilor, cu mare încărcătură
afectivă

1.4.2. Mijloacele intuitive în sport

Redăm în continuare25 principalele mijloace

intuitive, ca factori primordiali în ajutorul cuplului
profesor – elev/antrenor – sportiv în învăţare:
A. Mijloace intuitive directe:
a) Execuţie proprie:
o Percepţii proprioceptive:
 experienţa motrică şi
execuţiile de probă
 execuţii cu îngrădire şi
orientare spaţială
o Percepţii vizuale:
 execuţie cu ajutorul
profesorului/antrenorului
 observarea propriei mişcări
 mişcări proprii în oglindă
o Percepţii mixte:
 cu ajutorul aparatelor şi
manechinelor
 execuţia cu parteneri pasivi,
semiactivi şi activi
b) Execuţia altora:
o Percepţii neintenţionate
(formarea noţiunilor empirice)
25
Epuran Mihai – (1976) – Psihologia educaţiei fizice. Editura
Sport-Turism. Bucureşti.
 o Percepţii intenţionate:
 demonstraţia
profesorului/antrenorului
 execuţia spontană a altora

B. Mijloace intuitive indirecte:

a) Execuţie proprie:
o fotografia, kinograma, filmul,
videorecordingul, etc.
b) Execuţia altora:
o fotografia, kinograma, filmul,
videorecordingul, etc.
C. Elemente intuitive care fac trecerea de la
senzorial la logic:
a) Schiţele şi desenele exerciţiului
b) Manechine miniaturi (hamleţi)
c) Imaginarea execuţiei

1.4.3. Particularităţile educării voinţei

Aşa după cum am mai arătat una dintre

componentele cele mai importante ale pregătirii
psihologice o constituie educarea voinţei, a capacităţii
de a depune eforturi de voinţă. Educarea calităţilor
volitive presupune următoarele cerinţe:
1. Utilizarea în pregătire a condiţiilor
meteorologice nefavorabile
2. Varietatea traseelor, terenurilor, locurilor
de antrenament, amplasarea diferită şi
variată a aparatelor
3. Alegerea unor exerciţii speciale şi a
condiţiilor de executare a acestora
4. Sarcini suplimentare în stadiul de
oboseală
 5. Utilizarea îngreuierilor şi a rezistenţei
6. Prelungirea timpului de lucru peste cel de
concurs, reducerea spaţiului de acţionare
7. Crearea unor false dificultăţi, a unor
obstacole aparente
8. Probarea traseelor, a locurilor, a
aparatelor în regimul de concurs
9. Probe, turnee, concursuri cu profil de
antrenament
10.Concursuri cu adversari diferiţi (mai
slabi/mai puternici)
11.Utilizarea handicapurilor
12.Desfăşurarea lecţiilor, a antrenamentelor,
în prezenţa arbitrilor, vizitatorilor,
spectatorilor etc.
13.Crearea unor obstacole neaşteptate cu
diferite grade de dificultate
Educarea calităţilor volitive în procesul de
antrenament se realizează conform figurii 9 (după
Jarov)

FIGURA 9. Educarea calităţilor volitive în procesul de

antrenament26
EDUCAREA CALITĂŢILOR ÎNTÂMPLĂTOARE
VOLITIVE ÎN PROCESUL DE
ANTRENAMENT

CONŞTIENTĂ/ORIENTATĂ

CUNOŞTINŢE, CONVINGERI PRACTICĂ, EXERCIŢII

CERINŢE

Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura

26

Sport – Turism. Bucureşti

 COMPLICAREA APROPIEREA
PROCESULUI DE CONDIŢIILOR
ANTRENAMENT - GREU ÎN ANTRENAMENTULUI
ÎNLĂTURAREA ANTRENAMENT CU CELE ALE
CONDIŢIILOR DE UŞOR ÎN CONCURSULUI
„SERĂ” CONCURS

Se consideră că şi actul volitiv cuprinde anumite

etape în realizarea lui, etapizare în concordanţă cu
evoluţia pregătirii sportivului:
 etapa de pregătire
 execuţia propriu-zisă
 etapa de apreciere a rezultatelor obţinute
 o nouă pregătire pentru o execuţie
superioară, etc.
După fiecare utilizare a calităţilor volitive a
sportivului, apare posibilitatea perfecţionării lor.
În evoluţia pregătirii şi a performanţelor
sportivului, rezultatele obţinute sunt apreciate diferit
(figura 10) şi în consecinţă antrenorul, cunoscând
aceste caracteristici are posibilitatea şi trebuie să ia
toate măsurile pentru înlăturarea aspectelor negative,
pentru o motivare intrinsecă a pregătirii în vederea
obţinerii unor performanţe din ce în ce mai valoroase.
FIGURA 10. Variante de apreciere a rezultatului obţinut
(după Jarov27)

REZULTATUL
ANALIZA CU AJUTORUL ALTORA

POZITIV NEGATIV

ÎNFUMURAREA, VEDETISMUL
OBŢINUT
(ATINGEREA (NEREALIZAREA
SUBAPRECIEREA UŞOARĂ A

OBIECTIVELOR) OBIECTIVELOR)
AUTOÎNCREDEREA
CONŞTIINŢA DATORIEI

DEZORIENTAREA
ACTIVITĂŢII PROPRII

AUTOANALIZA

PANICA
ÎMPLINITE

BUCURIA RECUNOAŞTEREA ÎNGÂMFAREA AMĂRĂCIUNEA

VICTORIEI CURAJOASĂ A ÎNFRÂNGERII
GREŞELILOR DEPRIMAREA

Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a sportivilor. Editura

27

Sport – Turism. Bucureşti

 1.5. CONSIDERAŢII PRIVIND PSIHOLOGIA
CONCURSURILOR SPORTIVE

Specialiştii din domeniul psihologiei activităţilor

motrice au formulat anumite caracteristici psihologice
ale concursurilor sportive. Dintre acestea (după M.
Epuran), cele mai importante ar fi:
1. Întrecerea este caracteristica
fundamentală a activităţii sportive,
putându-se distinge aspecte ale
psihologiei individului şi aspecte ale
psihologiei sociale. Prin sport individul şi
grupul sunt obişnuiţi să învingă anumite
obstacole (de spaţiu, timp, greutate,
adversari etc.), să obţină anumite
performanţe şi recorduri, să aibă o
comportare sportivă (fair-play).
”Important este să participi, nu să
câştigi !” spunea iniţiatorul Jocurilor
Olimpice moderne, baronul Pierre de
Coubertin.
2. Întrecerea nu este concurenţă, ci este
concurs, care se desfăşoară pe bază de
regulamente bine stabilite şi cunoscute de
adversar. Sportivul în concurs, nu
urmăreşte să-l distrugă pe adversar, ci
doar să-l întreacă, oferindu-i acestuia
posibilitatea revanşei cinstite.
 3. Combativitatea în sport nu este
agresivitate, nu presupune tendinţa
distructivă pe care alte activităţi (teroriste
de exemplu) le incubă. Combativitatea
presupune tendinţa de opunere unul
altuia cu dorinţa de depăşire şi
autodepăşire.
4. Emulaţia este principiul stimulativ al
activităţii sportive, ea dă sentimentul
rivalităţii sportive, este însăşi seva
acesteia.
5. Există o motivaţie, fie directă fie socială a
participării la concurs, deoarece în
concurs sportivul participă cu întreaga sa
personalitate, motivaţional îmbinându-se
elemente variate care „merg până în cele
mai intime colţuri ale personalităţii
sportivului”28
6. În concursuri se realizează verificarea şi
ierarhizarea sportivilor, aceasta
constituind baza aprecierii, a cunoaşterii şi
autocunoaşterii sportivilor. Din acest
punct de vedere, concursul, deşi este doar
un moment al activităţii sportive (uneori
durând câteva secunde), este elementul
hotărâtor al acestei activităţi.
7. Concursul sportiv are o condiţionare
socială bine determinată, incluzând nu
numai sportivii şi arbitrii, ci şi tehnicienii,
organizatorii, ziariştii, spectatorii etc. Se
poate vorbi despre o psihologie specifică
competiţiei sportive, care studiază atât
Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului.
28

Revista E.F.S. Bucureşti.

 particularităţile individuale ale celor
angrenaţi în concurs cât şi particularităţile
grupurilor sportive.
8. Competiţiile sportive presupun existenţa
unor regulamente bine stabilite şi
cunoscute atât de sportivi cât şi de
organizatori, public, etc. Concursul sportiv
este legiferat, arbitrilor revenindu-le o
deosebită responsabilitate în acest sens,
angajându-i pe ei, pe sportivi, pe
spectatori ori pe organizatori atât moral
cât şi juridic. Apare bine determinată şi
responsabilitatea antrenorilor, a medicilor,
a psihologilor etc.
În unanimitate, specialiştii domeniului sunt de
acord că se poate vorbi despre psihologia sportivului în
concurs, incluzând aspecte psihologice ale tacticii,
stările emoţionale ale sportivului, aspecte ale voinţei şi
ale personalităţii etc.

1.5.1. Psihologia comportamentului tactic

Psihologia comportamentului tactic formulată de

M. Epuran (figura 11), apare ca un inel reflex în care pe
baza percepţiei şi analizei situaţiei, utilizând memoria
motrică care are un rol deosebit, se realizează
rezolvarea mintală a acestei situaţii, de unde, până la
rezolvarea practică şi la rezultat nu mai este decât un
singur pas.

FIGURA 11. Psihologia comportamentului tactic (M.

Epuran)
 MEMORIE Aferenţaţie inversă ACCEPTORUL
ACŢIUNII

PERCEPERE ŞI REZOLVAREA REZOLVAREA

ANALIZA MINTALĂ A REZULTAT
PRACTICĂ A
SITUAŢIEI SITUAŢIEI SITUAŢIEI

Prin cunoaşterea particularităţilor şi a experienţei

anterioare a sportivului, cuplul antrenor – sportiv
alcătuiesc planul tactic pe care sportivul îl aplică. La
final, specialiştii realizează împreună cu sportivul
analiza psihologică a comportamentului tactic.

1.5.2. Pregătirea psihică pentru concurs

Pregătirea psihică pentru concurs a sportivului

urmăreşte „formarea unui sistem de atitudini şi
conduite cu caracter operaţional şi reglatoriu”29 cu
scopul obţinerii unor performanţe superioare în condiţii
de concurs. Această formă a pregătirii, ca o
componentă indispensabilă a antrenamentului sportiv
presupune o pregătire psihică generală şi o pregătire
psihică pentru un concurs anume.
Profesorul Epuran sintetizează pregătirea psihică
pentru concurs descriind aspectele, conţinutul şi stările
de preparaţie specifice (tabelul 1).

Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic al antrenorului.

29

Revista E.F.S. Bucureşti.

TABELUL 1. Pregătirea psihică pentru concurs30.

OBIECTIVE: formarea sistemului de atitudini şi conduite operaţionale –

„stări de preparaţie” – care asigură obţinerea performanţelor bune de
concurs.
ASPECTE CONŢINUT STĂRI DE PREPARAŢIE
1. Acţiuni vizând: A.
Pregătire  motivaţie pentru Dispunerea:
generală: performanţă şi 
 Atitu înalte motivaţie, nivel
dini, sentimente de aspiraţie –
deprinderi şi morale prin
obişnuinţe cunoaşterea
 conştiinţa
de a adversarului şi
scopului
concura autocunoaştere
 capacitatea
(agonistice) B.
autoreglării
2. Anticiparea:
afective şi
Pregătire pentru  elaborarea
voluntare
un anumit planului tactic
 echilibru afectiv
concurs: şi a
 antrenamentul conduitelor
 Atitudini şi
mental „dramatice”
conduite
adecvate  încrederea în
forţele proprii C.
unui anumit Angrenarea–
adversar şi  combativitatea
modelarea:
condiţiilor  spiritul colectiv,
 experimentare
concrete de de echipă
a mentală şi
concurs  fair-play-ul
practică a
 menţinerea planului
prospeţimii
30
Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie
pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti
 psihice propus
 rezistenţă D.
psihică la stres Aplicarea–
şi frustrări adaptarea:
 activitate în  autoreglarea
condiţii de inteligentă şi
oboseală creatoare în
 efortul voluntar concurs
E.
Analiza:
 concluzii
pentru
ameliorarea
conduitei în
concursurile
următoare

După cum reiese din tabelul 1, Epuran şi

Holdevici formulează cele trei probleme mari ale
realizării obiectivelor referitoare la „preparaţia”
sportivului pentru concurs. Vorbim despre o stare de
„preparaţie” din două motive esenţiale:
 Aceasta nu se poate realiza dacă nu
există o bună pregătire psihologică de
bază şi o pregătire psihologică specială de
ramură.
 Pregătirea psihologică pentru concurs,
presupune o stare de preparare a
sportivului din toate punctele de vedere:
intelectual, afectiv, volitiv, de
personalitate etc.
Se caută crearea la sportivi a acelei orientări
care priveşte mai ales modul cum trebuie folosite
însuşirile şi calităţile dobândite în pregătire, precum şi
obţinerea unor atitudini specifice
Principalele aspecte ale pregătirii psihologice
pentru concurs sunt:
1. Dispoziţia de start, starea psihică generală
în care se găseşte sportivul înaintea
concursului. De menţionat că fiecare
sportiv se poate manifesta diferit de la un
concurs la altul, sau faţă de aceleaşi
categorii de concursuri. Puni consideră că
există următoarele stări de start:
• Febra de start, când sportivul este
agitat, nu-şi găseşte locul, vrea să
concureze dar nu reuşeşte să se
concentreze, este nervos şi
nemulţumit etc.
• Apatia startului, când sportivul este
fie mult prea liniştit, fie se teme, nu
doreşte să concureze, nu ar vrea să
facă parte din echipă, este
somnolent, fără nerv etc.
• Starea „gata de luptă” este starea
optimă. Antrenorul are datoria să
utilizeze toate mijloacele şi măsurile
de care dispune pentru a-l aduce pe
sportiv în această stare optimă
pentru concurs, inclusiv prin buna
dirijare a pregătirii organismului
pentru efort. Având în vedere că
dispoziţia de start poate apare cu 24-
48 de ore înaintea concursului,
antrenorul se va orienta asupra
întregii „preparaţii” a sportivului
pentru concursul respectiv.
2. Supraexcitarea emotivă (stresul) este
aspectul care trebuie evitat. Sportivul
 trebuie supus în timpul pregătirii la
eforturi de aşa natură încât:
• să facă faţă manifestărilor afective
puternice din timpul competiţiei
• să dispună de pregătirea volitivă
pentru învingerea oboselii, trecerea
voluntară peste „punctul mort” etc.
Formarea atitudinii specifice sa „preparaţia”
pentru concurs cuprinde anumite momente mai
importante31:
 Dispunerea, ca stare de orientare pozitivă
spre realizarea unei mai bune participări
la concurs. Aceasta se realizează în
funcţie atât de particularităţile ramurii
sportive cât şi în funcţie de caracteristicile
sportivului respectiv, având un caracter
dinamic şi un conţinut psihologic.
 Anticiparea, sau trăirea mintală a
participării în concurs, prevederea
participării, prefigurarea
comportamentului tactic.
 Angrenarea – modelarea, pregătirea
concretă pentru a lua startul, atât motric
(pregătirea organismului pentru efort) cât
şi psihic prin crearea dominatei în creierul
sportivului în vederea unei cât mai optime
adaptări.
 Aplicarea – adaptarea, constituie însăşi
participarea sportivului în concurs,
acestea fiind stări de preparaţie în mod
fundamental pentru concursul următor.

31
Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului. Editura U.C.F.S.
Bucureşti.
  Analiza este etapa finală, de încheiere a
participării la un concurs, când se caută
realizarea conştientizării sportivului
asupra propriilor particularităţi.
Specialiştii domeniului propun realizarea unei
planificări speciale a pregătirii psihologice a sportivilor.
Se consideră că planul pregătirii psihologice se
alcătuieşte pe baza următoarelor cerinţe:
 cerinţele pe care le exprimă ramura de
sport faţă de sportiv, ca înzestrare
aptitudinală şi condiţie a performanţei
superioare
 psihodiagnozei – cunoaşterii nivelului
dezvoltării diferitelor calităţi şi trăsături
psihice ale sportivului
 obiectivelor de performanţă propuse
pentru sportiv, în raport cu vârsta, stagiul
de ramură, posibilităţile de pregătire.

2. ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ ÎN SPORT

Pornind de la faptul că fiinţa umană este un

sistem bio-psiho-social, orice abordare a ei, fie
medicală, fie pedagogică etc. nu poate şi nu trebuie
făcută în afara viziunii interdisciplinare, chiar dacă în
unele situaţii specialistul este pus în situaţia de a
accentua una sau alta din suprastructurile sistemului.
Dintre factorii responsabili de asistenţa ştiinţifică
a sportivului cei mai importanţi sunt:
 antrenorul
 psihologul
 medicul.
Asistenţa medico-psiho-socială constă în:
1. Controlul activităţii sportivului din
antrenament, concurs şi refacere (control
în sensul în care îl găsim în teoria reglării
sistemelor) care constă din supravegherea
activităţii şi culegerea de informaţii
asupra acesteia şi evaluarea după criterii
ştiinţific stabilite, cât şi decizia (sau
colaborarea la decizie) pentru corectarea
comportamentului sportivului, când este
cazul.
2. Diagnostic medical şi psihologic, ca bază
indispensabilă pentru:
• compararea indicilor individualităţii
sportivului cu modelele elaborate
pentru ramurile de sport, vârste,
sexe;
• elaborarea măsurilor profilactice şi
psihoprofilactice;
• stabilirea măsurilor terapeutice în caz
de îmbolnăvire, accident, eşec etc.
3. Îndrumarea individualizării activităţii din
antrenament, concurs, activităţi
profesionale, sociale, familiale şi de timp
liber – în colaborare cu antrenorul şi alţi
factori.
4. Consiliere, sfătuire în domeniul
competenţei specifice, fie spontan, fie la
cererea celor interesaţi.
5. Contribuţia la întregul proces educativ
pentru realizarea unei personalităţi
armonioase a sportivului. Lucrându-se cu
indivizi supradotaţi, se va contribui
esenţial la valorificarea aptitudinilor lor,
ca şi la realizarea unui echilibru care se
 cere asigurat atunci când accentuarea
înzestrării este unilaterală şi reclamă
compensare.
6. Participarea de la acţiunile selecţiei
iniţiale şi succesive, ajutând tehnicienii în
stabilirea celor mai judicioase criterii de
decizie, în care cerinţele sportului să fie
corelate cu particularităţile individuale ale
sportivului.
Problematica complexă a asistenţei psihologice
s-a impus datorită faptului că sportul de performanţă –
activitate de limită a capacităţilor umane – solicită
maximal resursele fizice şi psihice ale sportivului. În
aceste condiţii, orice dereglare, oricât de fină la nivelul
mecanismelor psihocomportamentale, atrage după
sine diminuarea performanţelor.
Asistenţa psihologică cuprinde un ansamblu de
măsuri care:

 susţin sportivul în eforturile sale,

 îl ajută să-şi realizeze la nivel maximal
performanţele de care este capabil.
Noţiunea de asistenţă psihologică este deosebit
de complexă, implicând măsuri:
 externe, asupra activităţii sportivului:
• Organizare
• Coordonare
• Control
• aspecte de Protecţie şi Sprijin
 interne, asupra sportivului
• măsuri de formare a unor mecanisme
(atitudini şi deprinderi) eficiente de
 Autoconducere şi Autocontrol ale
activităţii proprii.
Asistenţa psihologică are o importanţă majoră
pentru valoarea şi nivelul performanţei, acţionând
asupra structurii psihice a sportivului, în sensul:
 echilibrării
 optimizării funcţionale a acestuia (în
sensul adaptării la solicitările
performanţei).

2.1. INVESTIGAŢIA PSIHOLOGICĂ

O obligaţie cu caracter permanent a psihologiei

este reprezentată de stabilirea prin mijloace de
investigaţie adecvate a:
 calităţilor psiho-funcţionale ale sportivilor
 capacităţii lor adaptative la solicitările
mereu crescânde ale sportului de
performanţă
Nivelul ridicat al performanţelor sportive, care se
bazează pe un suport ştiinţific, multidisciplinar,
reclamă psihologiei sportului noi metode de
investigaţie şi aprecieri calitative în funcţie de
condiţiile specifice fiecărei ramuri de sport.
Investigaţia psihologică şi necesitatea ei:
 Investigaţia psihologică:
• rol - în alcătuirea concepţiei generale
şi a strategiei dezvoltării sportivului,
constituind un factor determinant în
obţinerea performanţelor sportive,
devenind totodată şi o verigă
indispensabilă a examenului medico-
sportiv modern.
 • are în vedere nu numai activitatea
psihică a sportivilor de performanţă
la vârsta senioratului, ci în egală
măsură şi a copiilor şi adolescenţilor.
• scopul primordial - depistarea
calităţilor psihice ale sportivilor în
vederea cunoaşterii acestora şi
folosirii lor în mod eficient în dirijarea
ştiinţifică a antrenamentului.
• se realizează după un program bine
stabilit, având la bază o strategie de
lucru diferenţiată pe grupe de
sporturi (aerobe, anaerobe,
neuropsihice, mixte).
• metodele folosite în cadrul
investigaţiei psihologice sunt
verificare şi standardizate pe
populaţia sportivă şi necesită
respectarea strictă a unor condiţii de
aplicare şi interpretare.
• datele obţinute sunt înregistrate în
fişele individuale.
 Pregătirea sportivă are în permanenţă în
vedere:
• „modelul competiţiei”
• obţinerea marii performanţe aflându-
se aici integrate şi principiile
psihologiei
 În cadrul antrenamentului:
• este prezent şi bine evidenţiat
factorul psihologic ca element
indispensabil şi constitutiv
 • se va pune baza pe datele
psihologice furnizate colectivului
tehnic (elemente concrete)
 Performanţa sportivă este rezultatul unei
combinaţii specifice a unui număr mare de
elemente
 Datele investigării psihologice sunt
necesare antrenorului. Acesta trebuie să
fie şi pedagog, deoarece prin întreaga sa
activitate el contribuie în mod esenţial la
desăvârşirea personalităţii sportivilor
Investigarea poate avea trei orientări:
 Investigaţie de control, vizând circuitele
medicale (2-4x/an)
 Investigaţie la cererea sportivilor sau
antrenorilor
 Investigaţie desfăşurată la lot

Structura investigaţiei psihologice.

I. Anamneza
II. Investigarea psiho-motricităţii pe grupe de
sporturi.
1. Sporturi cu solicitare anaerobă (atletism:
sărituri, sprint, aruncări; sărituri în apă;
ciclism: pistă; popice; schi alpin; haltere)
Aptitudinile psihice în funcţie de prioritate:
a) Sfera psiho-senzorială:
o percepţia spaţială
 o schimbabilitatea chinestezică
o capacitatea de diferenţiere a
forţelor la nivel de efector
b) Sfera psiho-motricităţii:
o viteză de reacţie
o coordonare vizual-motorie
o echilibru senzorio-motor
c) Sfera psiho-intelectuală:
o capacitate de concentrare a
atenţiei
o rezistenţă la oboseală psihică
o gândire tactică dublată de
iniţiativă
Teste utilizate:
• Aprecierea distanţelor
• „Kinesteziometru”
• „Labirint” manual
• „Labirint” electric
2. Sporturi cu solicitare aerobă (atletism:
alergări; nataţie; patinaj: viteză; schi:
fond; canotaj)
Aptitudinile psihice:
a) Sfera psiho-motricităţii:
o Viteză de repetiţie
o Eficienţă a actului psiho-motor
respectiv, în autotempo şi ritm
impus
o Coordonare psiho-motrică
o Precizie şi rapiditate în execuţia
mişcării
o Rezistenţă psihică la activităţi
monotone
 o Randament psihic în condiţii de
solicitare îndelungată
Teste utilizate:
• Psihotempometru
• „Tapping”
• „Punctare”
• „Trasaj”
3. Sporturi cu solicitare neuropsihică
(portari; şah; tir; popice)
Aptitudinile psihice:
a) Sfera psiho-senzorială:
o Rapiditatea proceselor perceptiv-
vizuale
o Câmpul atenţiei
o Percepţie spaţială
b) Sfera psiho-motricităţii:
o Coordonare vizual-motorie
o Mobilitate a proceselor psihice în
sfera reactivităţii
o Viteză de reacţie
o Tremometrie
c) Sfera psiho-intelectuală:
o Capacitatea de concentrare a
atenţiei
o Distributivitate a atenţiei
o Flexibilitate şi concentrare a
atenţiei
o Posibilităţi de ameliorare a
randamentului psihic prin
învăţare
o Inteligenţă nativă
Teste utilizate:
• „Tahistoscop”
 • „Klasow”
• „Raven”
• „Piorkowski”
4. Sporturi cu solicitare mixtă (jocuri, tenis
de câmp)
Aptitudinile psihice:
a) Sfera psiho-senzorială:
o Rapiditatea proceselor perceptiv-
vizuale
o Câmpul atenţiei
b) Sfera psiho-motricităţii:
o Viteză de reacţie
o Coordonare vizual-motorie
o Mobilitate a proceselor psihice în
sfera reactivităţii
o Precizie şi rapiditate în execuţie
c) Sfera psiho-intelectuală:
o Volum şi flexibilitate a atenţiei
o Memorie vizuală
o Capacitatea de analiză rapidă a
situaţiilor
o Distributivitatea atenţiei
Teste utilizate:
• „Tahistoscop”
• „Piorkowski”
• „Ordonator de jetoane”
• „Labirint” electric
• „Atenţie distributivă”

2.2. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ

ŞI ASISTENŢA PSIHOLOGICĂ

Pregătirea psihologică urmăreşte:

  dezvoltarea calităţilor psihice
 şi a trăsăturilor personalităţii sportivului
 solicitat de activitatea specifică, pentru
asigurarea eficienţei antrenamentelor şi
obţinerea rezultatelor bune în concurs.
Treptele pregătirii psihice
1. Pregătirea psihică de bază care asigură
nivelul educaţiei cetăţeneşti a sportivului,
privind atitudinea faţă de muncă, faţă de
oameni, familie şi societate.
2. Pregătirea psihică specifică care
pregăteşte şi formează însuşirile psihice
solicitate în mod preponderent de
specificul probei.
3. Pregătirea psihică pentru concurs care
cuprinde formarea în general şi pentru un
anumit concurs în particular.
Laturile pregătirii psihice
1. Psihomotrică
2. Intelectual-cognitivă
3. Afectivă
4. Volitivă
5. Unele componente ale personalităţii
Mijloacele pregătirii psihice
1. Specifice sportului (exerciţii fizice,
tehnice, tactice, instruirea teoretică,
instruirea psihologică, exerciţii şi tehnici
de relaxare)
2. Din domeniul psihologiei, pedagogiei,
psihoterapiei.
Metodele pregătirii psihice
Se vor selecta din conţinutul metodelor şi
tehnicilor psihologiei, pedagogiei, psihiatriei
recurgându-se şi la unele tehnici împrumutate din
procedurile orientale de relaxare sau concentrare.
Asistenţa psihologică se va suprapune peste
demersurile pregătirii psihice:
 amplificând efectele de adaptare la
solicitări,
 mărind încrederea sportivului în sine,
 asigurând „fiabilitatea” psiho-
comportamentală a acestuia în competiţii.
Antrenorul, medicul şi psihologul vor asigura sau
vor contribui atât la pregătirea psihică, cât şi la
asistenţa psihologică a sportivului. Când prima este
realizată foarte bine, cea de a doua are mai puţine
obiective şi demersuri metodologice.

2.2.1. Tendinţe actuale în asistenţa psihologică a

sportivilor

 Deplasarea accentului de la
psihodiagnoză spre intervenţia psihologică
 Utilizarea mai redusă a testelor
psihologice clasice în favoarea interviurilor
clinice şi a scalelor de autoapreciere a
stărilor psihice ale sportivilor
 Psihodiagnoza computerizată, în acelaşi
timp cu modelarea pe calculator a
solicitărilor specifice unei ramuri de sport
sau alteia
 Menţinerea tehnicilor de relaxare în sfera
intervenţiei psihoprofilactice,
psihoterapeutice şi mai ales în domeniul
refacerii după efort
 Creşterea numărului de tehnici
împrumutate din culturile orientale şi a
unor tehnici psihologice de optimizare
umană utilizate în alte domenii de
activitate (artă, învăţare, management
etc.)
 Utilizarea pe scară tot mai largă a
tehnicilor de psihoterapie scurtă,
nonanalitică, la sportivii cu probleme

2.2.2. Tipologia asistenţei psihologice

 După gradul de activitate sportivă:

• Antrenament
• Concurs
• În afara acestora
 După subiecţii interesaţi:
• Individual (sportivului)
• În grup (echipei)
 După locul asistenţei în sistemul pregătirii
sportive:
• Independentă (autonomă)
• Parte a asistenţei ştiinţifice
 După caracterul organizării:
• Continuă (curentă) – dacă psihologul
este angajat permanent
• Ocazională
 Persoana care acordă asistenţă:
• Antrenorul
• Psihologul
• Medicul
 • În anumite situaţii – autoasistenţă (de
unii sportivi) sau în anumite limite
maseur, manager.

2.2.3. Condiţiile asistenţei psihologice

Pregătirea psihică poate fi considerată ca o parte

a asistenţei psihologice. Deşi sarcina realizării îi revine
în primul rând antrenorului, medicului sportiv sau
psihologului, poate influenţa deosebit de mult unele
din atitudinile şi comportamentele sportivului datorită
apropierii sufleteşti de acesta, capacităţii de a-l
înţelege şi tendinţei fireşti de a-l ajuta.
Câteva dintre condiţiile asistenţei psihologice
importante sunt descrise de Epuran M32.
1. Cunoaşterea personalităţii sportivului şi a
particularităţilor de manifestare în condiţiile
foarte diferite ale activităţii din antrenamente
şi concursuri. Pe baza cunoaşterii se vor
evalua capacitatea psihică a sportivului şi
posibilităţile sale adaptative şi autoreglatorii.
Cunoaşterea aceasta se realizează de către
psiholog atât prin examen psihodiagnostic,
cât şi prin utilizarea tuturor metodelor
specifice şi adecvate acestui scop. Antrenorul
va proceda bine dacă va cere ca psihologul
să-i completeze datele pe care le deţine
despre sportiv din activitatea curentă. De
regulă, cunoaşterea directă, empirică nu
duce la precizie în formularea aprecierilor şi
nici la ierarhizarea sau sistematizarea lor,
fiind de multe ori inoperantă în practică.
32
Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic al antrenorului. IEFS.
Bucureşti (p.87-94)
 Profilul sau caracterizarea psihologică
alcătuite de specialişti vor sta la baza
demersului şi condiţiei care urmează.
2. Aprecierea măsurii în care sportivul dispune
de calităţi reclamate de activitate, care dintre
ele stau la baza eficienţei şi succesului şi care
îl împiedică să fie mai bun. Unele calităţi şi
unele trăsături trebuie corectate sau
restructurate, iar altele dezvoltate şi
perfecţionate – în raport foarte strâns cu
specificul solicitărilor probei (sportului), în
antrenamente şi concursuri.
3. Cunoaşterea exactă a cerinţelor activităţii
probei sau sportului: ce calităţi reclamă, ce
calităţi poate dezvolta, prin ce se obţine
succesul, ce anume este contraindicat.
Pentru aprofundarea problemei există
monografii psihologice ale unor sporturi,
clasificarea şi caracterizarea lor psihologică –
ceea ce este util nu numai pentru
organizarea asistenţei, dar şi a orientării şi
selecţiei sportive a tinerilor.
4. Adeziunea totală a sportivului sau echipei la
acţiunile de asistenţă psihologică; acceptarea
psihologului şi medicului, ca şi a oricărei alte
persoane care aplică măsurile de asistenţă.
Cooperarea sportiv – psiholog – medic este
indispensabilă, întrucât ceea ce se propune
ca acţiuni urmează a fi realizat în mod
deosebit de către însuşi sportivul, prin efort şi
conştientizare.
5. Aplicarea asistenţei în intervalul de eficienţă,
de preferat la începutul acestui interval: o
dată depăşit intervalul de eficienţă este clar
 că asistenţa nu-şi atinge scopul. „Intervalul
de eficienţă” începe în momentul când – în
baza evaluării capacităţii psihice a
sportivului, a situaţiilor şi a nevoilor de
corectare sau formare – psihologul sau
antrenorul decid măsurile corespunzătoare.
Cu cât decizia se ia mai din timp şi între ea şi
evenimentul solicitant este o durată mai
mare, cu atât măsurile, exersările, influenţele
sugestive vor fi mai profitabile.

2.2.4. Momentele asistenţei psihologice

În realizarea asistenţei psihologice trebuie

parcurse următoarele momente sau etape, între care
se află şi unele dintre condiţiile deja menţionate:
A. Cunoaşterea sistemului condus (sportivul)
B. Evaluarea critică a sistemului condus
(aprecierea calităţilor, nivelul de
pregătire, performanţă etc.)
C. Proiectarea sistemului replică (imaginea
sportivului la timpul viitor)
D. Stabilirea secvenţelor de acţiuni (intrări)
care vor conduce sistemul dat (sportivul)
pe o anumită traiectorie stabilită aprioric –
sistem optimizat
E. Aplicarea şi adaptarea adecvată a
acţiunilor în timp (pe durata pregătirii),
ţinând seama de răspunsurile parţiale ale
sportivului şi care necesită readaptări şi
corectări ale deciziei.
Asistenţa psihologică urmăreşte sau poate
urmării scopuri dintre cele mai dificile. Din acest punct
de vedere ea se prezintă ca un proces de conducere
prin obiective, cu următoarele secvenţe, etape ce pot
fi subsumate algoritmului asistenţei psihologice:
1. Definirea obiectivelor
2. Compararea obiectivelor cu starea
sportivului, performanţele actuale şi
posibilităţile de progres
3. Cercetarea strategiilor posibile
4. Alegerea strategiei cele mai potrivite
situaţiei
5. Aplicarea strategiei
6. Aprecierea rezultatelor, performanţelor
rezultate din asistenţă
7. Continuarea procesului de psihodiagnoză,
de căutare a strategiilor şi de decizie,
corectarea strategiilor
8. Aplicarea optimizată a asistenţei, acţiunea
continuând până la atingerea obiectivelor
sau până la formularea altora care
necesită restructurări şi în domeniul
asistenţei.

2.2.5. Reguli metodologice

 Asistenţa psihologică este un proces care

însoţeşte permanent toate acţiunile de
pregătire (antrenament), concurs şi de
timp din afara activităţii propriu-zise
sportive, ceea ce pretinde, în primul rând,
multă răbdare şi tact din partea celor care
o acordă.
 Asistenţa trebuie acordată şi condusă în
mod discret, fără ostentaţie, adecvată
particularităţilor atitudinal – caracteriale
 ale sportivului şi climatului psihosocial al
grupului
 Să se asigure de la început: adeziunea
sportivului şi a echipei, cunoscând că
asistenţa trebuie să fie neapărat dublată
de autoasistenţă
 Asistenţa psihologică să se desfăşoare
printr-o permanentă supraveghere a
conduitei sportivilor, a „stărilor psihice
actuale” ale acestora, pentru a permite
adaptarea, corectarea sau modificarea
intervenţiilor, toate în raport şi cu nivelul
de educabilitate a sportivilor
 Controlul periodic al eficienţei procesului
de asistenţă
 Evitarea diletantismului, a intervenţiilor
„binevoitoare” a neavizaţilor în acordarea
asistenţei sau în „colaborarea” cu cadrul
calificat care o realizează. Asistenţa
psihologică va fi acordată numai de către
o persoană pregătită corespunzător.

2.2.6. Obiectivele asistenţei psihologice

În vederea obţinerii unei asistenţe integrale este

nevoie a se lua în considerare şi obiectivele pregătirii
psihice sub toate aspectele.
În anumite situaţii, apreciate de către psiholog
sau medic asistenţa poate să se limiteze la anumite
obiective cu caracter praxiologic, prezente între
celelalte, dar pe care să le accentueze în mod
deosebit.
 În lucrarea Medicina sportivă aplicată, Epuran
M. prezintă câteva exemple de obiective de pregătire
33

psihică a unor psihologi sportivi din SUA şi chiar

Franţa:
 Martens:
• controlul energiei psihice
• controlul stresului
• deprinderi de imaginare
• deprinderi ale atenţiei
• formarea încrederii în sine
• deprinderi de fixare a scopurilor
 Orlick:
• încrederea
• relaxarea
• imaginarea
• focalizarea atenţiei
• planificarea
• comunicarea
• lupta cu stresul
 Weinberg:
• sine
• imaginaţia
• încrederea
• motivarea
• stabilirea scopurilor
• pregătirea mentală pentru concurs
 Mikes
• încrederea
• concentrarea
• echilibrul afectiv
33
Drăgan I. (sub redacţia) – (1994) - Medicina sportivă aplicată.
Editura Editis. Bucureşti. (pag.103)
  Misseum
• controlul stresului
• controlul anxietăţii
• întărirea motivaţiei
• ameliorarea atenţiei şi concentrării
• întărirea încrederii în sine
• ameliorarea comunicării
Epuran şi Holdevici34 prezintă sintetic conţinutul
asistenţei psihologice acordate sportivului de înaltă
performanţă:
 asigurarea realizării constante a
performanţelor înalte
 reducerea discrepanţei dintre performanţa
actuală şi cea potenţială
 creşterea fiabilităţii (constanţei)
performanţelor
 creşterea capacităţii de menţinere,
autocontrol sau modificare a parametrilor
performanţei ideale în funcţie de variaţiile
situaţiilor date
 formarea deprinderilor de autocontrol
psihocomportamental ale sportivului.
Aceeaşi autori, prezintă în continuare şi un
model de asistenţă psihologică.
Model de asistenţă psihologică
B. Formarea unor deprinderi psihologice de
autoreglare a stărilor psihice
a) însuşirea exerciţiilor de relaxare din cadrul
antrenamentului autogen Schultz
b) învăţarea autohipnozei
34
Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa românească în
domeniul asistenţei psihologice a sportivilor de performanţă.
 c) învăţarea antrenamentului psihoton
(relaxare + activare) prin:
• antrenament mental
• exerciţii fizice
• exerciţii respiratorii
d) antrenarea calităţii atenţiei sportivilor
prin:
• exerciţii de concentrare asupra unor
obiecte concrete, imagini, cuvinte,
părţi ale corpului
• exerciţii prin care sportivul învaţă să
se detaşeze de stimulii perturbatori
externi
• exerciţii de concentrare asupra
performanţei ideale
C. Antrenamentul motivaţional
a) Stabilirea scopurilor
Sportivul este instruit să realizeze un inventar al
obiectivelor activităţii sportive, să le analizeze şi să
facă o selecţie a acestora, formulând clar şi precis
obiectivele prioritare.
Se recomandă folosirea unor formule de tipul:
„Concursul este o competiţie între mine şi obiectivul
dorit şi nu între mine şi adversarul X”
b) Programarea obiectivelor
În cadrul antrenamentului mental sportivul este
instruit să-şi reprezinte obiectivele dorite, atât cele
imediate cât şi cele îndepărtate.
Obiectivele pe termen lung sunt sintetizate sub
forma unor imagini sugestive, administrate în stare de
relaxare profundă sau autohipnoză (de exemplu „Sunt
o gimnastă de nota 10”). Aceste obiective pe termen
lung pot fi sintetizate şi sub forma unor cuvinte „cheie”
pe care sportivul este instruit să le repete în timpul
relaxării.
D. Antrenamentul mental aplicat
a) Rezolvarea problemelor sportivului
Sportivul este întrebat în stare de relaxare sau
hipnoză în legătură cu problemele majore care îl
împiedică să obţină performanţa dorită. După
evidenţierea acestora se realizează o ierarhizare a lor,
stabilindu-se priorităţile.
Se utilizează tehnici psihoterapeutice de
desensibilizare şi de decondiţionare: se retrăieşte în
stare de relaxare situaţia psihotraumatizantă apoi se
asociază situaţia respectivă cu o performanţă ridicată
şi o stare afectivă pozitivă.
b) Antrenamentul atitudinal
• antrenarea gândirii pozitive în care
sportivii sunt învăţaţi să atribuie
cauze stabile succesului (propriile
calităţi, nivelul antrenamentului) şi
cauze accidentale eşecului
(hazardului) – Unesthal, 1979.
• restructurarea cognitivă: sportivii
sunt învăţaţi să dea interpretări
pozitive unor evenimente negative,
prin modificarea sistemului de
referinţă (de exemplu: „Este bine că
inima mea bate puternic; aceasta nu
înseamnă că sunt emoţionat, ci că
organismul meu este pregătit pentru
efort”)
c) Antrenarea încrederii în sine şi a
autocontrolului
• utilizarea sugestiilor de întărire a ego-
ului (Hortland), administrarea în
 relaxare sau autohipnoză („Zi de zi
devin tot mai puternic, tot mai
eficient etc.)
• tehnica imaginii ideale de campion
(reprezentarea unei persoane care
arată din punct de vedere fizic ca
sportivul, dar care dispune de calităţi
care lipsesc subiectului. Când
reprezentarea devine suficient de
clară sportivul învaţă să se identifice
cu ea.)
E. Antrenamentul mental specializat pentru
o anumită competiţie
a) Antrenamentul modelat
Se are în vedere modelarea condiţiilor externe
ale competiţiei:
• antrenament cu:
o handicap
o îngreuieri
o restricţii de timp
• modelarea condiţiilor de:
o altitudine
o timp
o zonă geografică etc.
b) Utilizarea unor strategii specifice de
concurs
Strategiile specifice de concurs sunt definite ca
modalităţi proprii de intervenţie în situaţii de criză şi au
rolul de a readuce performanţa la un nivel normal, în
urma unei erori de exemplu. Ele dau sportivului un
sentiment de securitate personală, având rolul de a
reduce teama de eşec. „Încearcă să-ţi vezi greşeala ca
pe o excepţie, iar execuţia corectă ca pe o regulă”.
„Evită analiza critică în limbaj interior. Plasează
incidentul neplăcut în sacoşa cu probleme pe care o
vei deschide după concurs”.
c) Elaborarea unor rutine de prestart
Rutinele de prestart reprezintă o combinaţie de
elemente fizice şi mentale care îl ajută pe sportiv să
pună în acţiune un comportament automatizat. Ele
ajută la programarea mentală a obiectivelor de
concurs. De exemplu: „Fac acum acelaşi lucru pe care
l-am făcut atunci când am câştigat medalia de aur
la ...”
F. Refacerea după concurs şi psihoterapie
a) Refacere după efort şi accidente
• prevenirea accidentelor:
o sportivul aflat în stare hipnotică
sau de relaxare profundă trebuie
să ajungă la un anumit „insight”
referitor la cauzele inconştiente
ale accidentelor.
• dacă un accident s-a produs:
o antrenament mental prin care se
sugerează un aflux sporit de
sânge în zona accidentată şi o
refacere rapidă a zonelor
afectate
o antrenament mental pentru
exersarea deprinderilor motrice
specifice.
b) Psihoterapie
• psihoterapie comportamentală
• psihoterapie suportivă
• hipnoterapie: psihoterapie sugestivă
• analiza tranzacţională etc.
 2.3. PERFORMANŢA SPORTIVĂ

Performanţa sportivă este multiplu determinată

şi nimeni nu poate spune cu certitudine care factor are
ponderea cea mai mare, atunci când cifrele ei sunt la
limitele superioare ale capacităţii individului. Prin
definiţie sportul este competiţie, întrecere cu spaţiul,
timpul, gravitaţia, natura, cu alţii şi cu sine. Sportul de
performanţă este activitatea specifică de limită a
posibilităţilor fizice şi psihice ale individului, un
experiment social în care îşi exercită forţele un număr
impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter
ştiinţific.
Ca şi cel care o realizează, performanţa sportivă
este rezultatul unirii în sistem a trei componente:
biologică, psihologică şi socială.
 Componenta biologică reprezintă natura
biochimică, fiziologică şi somatică a
sportivului.
 Componenta psihologică cuprinde
întreaga sa personalitate, cu aspiraţii şi
idealuri, voinţă, creativitate şi multe
altele.
 Componenta socială înglobează în ea
civilizaţia, ştiinţa, tehnica, cultura şi mai
ales relaţiile interumane.
 Triunghiul acesta constituie o unitate, un sistem,
fiecare din componentele sale fiind, dacă nu
dependente, cel puţin în interacţiune cu celelalte.
Creşterea capacităţii de performanţă este scopul
fundamental al pregătirii sportive care cuprinde nu
numai activitatea din antrenament, dar şi toate
măsurile de organizare ştiinţifică pluri- şi
interdisciplinară a acestei activităţi. Chiar şi sistemul
competiţional este proiectat spre a conferi sportivilor
condiţiile cele mai bune pentru realizarea maximală a
performanţei.

CEI 4 „A” AI PERFORMANŢEI

Performanţa sportivă poate fi considerată ca fiind

rezultatul însumării originale a patru factori, astfel:
aptitudini, atitudini, antrenament şi ambianţă.

1. APTITUDINILE.
Aptitudinea este o însuşire sau un complex de
însuşiri psihice şi fizice care asigură succesul, reuşita
într-o activitate sau alta. Definiţia subliniază aspectul
de eficienţă, de randament. Orice însuşire sau proces
psihic privit sub unghiul eficienţei devine aptitudine
(exemplu: memoria, spiritul de observaţie etc.)
Experienţa arată că una şi aceeaşi aptitudine
poate constitui o premisă a reuşitei în activităţi diferite
(de exemplu: memoria chinestezică este o
componentă a reuşitei în sport dar şi în coregrafie). O
aptitudine izolată nu poate să asigure singură succesul
într-o activitate; importantă este combinarea
aptitudinilor, care permite compensarea unei însuşiri
deficitare prin altele. E Claparėde insistă asupra
structurii specifice a aptitudinilor, rezultate din sinteza
da procese şi însuşiri psihice. O bună memorie poate
compensa până la un punct inteligenţa, o judecată fină
poate suplini un deficit de informaţie etc. Unul şi
acelaşi rezultat poate fi obţinut prin mijloace
(mecanisme) psihice diferite.
Talentul este combinarea originală a aptitudinilor
asigurând prestaţii creative într-un domeniu sau altul
Alături de eficienţă (funcţionalitate), aptitudinile
prezintă şi un aspect procesual, care se referă la
cunoaşterea proceselor psihice care compun
aptitudinea, la structura acesteia. În performanţe, în
produsele materiale şi spirituale în care se
obiectivează aptitudinile, se găsesc sub formă
condensată şi fuzionată, acele procese psihice care
alcătuiesc elementele aptitudinii, concurând sinergic la
realizarea prestaţiei.
În în concluzie, aptitudinile trebuie considerate
sub dublu aspect:
 al eficienţei sau reuşitei în activitate
 sub aspect procesual, structural.
Aptitudinea implică, în acelaşi timp, combinare
de însuşiri, dar şi nivel funcţional al însuşirii psihice.
Tentativa de a întocmi – pe baza unor studii
extensive – o taxonomie a aptitudinilor umane îi
aparţine lui E. A. Fleishman, care abordează problema
în termeni relativ simplii: cum receptează o persoană
informaţia? Cum o prelucrează? Ce răspunsuri dă pe
această bază?
Cu ajutorul listei din tabelul 2 pot fi descrise
numeroase performanţe umane, indicându-se astfel
aptitudinile cerute pentru exercitarea unei activităţi
sau alteia.
TABELUL 2. Taxonomia aptitudinilor umane35

APTITUDINEA DESCRIERE
Înţelegere A înţelege mesajul verbal scris sau oral; a înregistra
verbală în mod adecvat descrierea unui eveniment
Exprimare A utiliza în chip reuşit limbajul oral sau scris pentru a
verbală comunica celorlalţi idei/informaţii
Fluenţa ideilor A produce un număr de idei pe o temă dată;
contează numărul ideilor, nu atât calitatea acestora

APTITUDINEA DESCRIERE
Originalitate A propune răspunsuri/soluţii neuzuale într-o temă
sau situaţie dată; a improviza soluţii în situaţii în
care procedurile standard nu sunt operante
Memorie bună A reţine informaţia nouă cu privire la o parte de
rutină dintr-o activitate nouă
Sensibilitate la A detecta problemele în situaţii curente sau inedite;
probleme a recunoaşte problema – nu neapărat soluţia – ca
întreg şi elementele sale
Raţionament A aplica reguli/propoziţii generale la cazuri
deductiv particulare; a proceda de la principii stabilite la
concluzii logice
Raţionament A aproxima o regulă sau un concept care
inductiv subsumează o situaţie; a ajunge la o explicaţie logică
pentru fapte/evenimente aparent necorelate,
disparate
Ordonarea A aşeza informaţia în cea mai bună succesiune;
informaţiei corelarea adecvată a regulilor sau procedurilor
cunoscute la o situaţie dată
Flexibilitate în Abilitatea de a găsi moduri de grupare sau categorii
clasificare alternative pentru un set de lucruri; aceste „lucruri”
pot fi obiecte, persoane, idei etc.
Orientare A dobândi rapid o idee clară asupra spaţiului în care
spaţială te afli; a te descurca într-un spaţiu nou (un oraş, o
clădire, un parc etc.)
Vizualizare A anticipa (mintal) înfăţişarea lucrurilor după o
modificare sau transformare ce va surveni
Rapiditate de Rapiditatea cu care un număr mai mare de elemente
cuprindere sau informaţii pot fi organizate sau combinate într-o
configuraţie cu sens, fără a avea o idee prealabilă
despre aceasta

35
Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în psihologia
contemporană. Editura Sincron. Cluj-Napoca. (p.334-335)
 Flexibilitatea A găsi un element/obiect ascuns într-o mulţime de
cuprinderii obiecte, a desprinde o latură particulară într-un
mănunchi de însuşiri, viteza nefiind importantă
Atenţie selectivă A îndeplini o sarcină/activitate în condiţiile prezenţei
unor factori distractivi sau a monotoniei
Viteza Rapiditatea cu care însuşiri ale unor obiecte sau
perceptivă persoane sunt comparate cu însuşiri ale altor
persoane sau lucruri; a găsi apropieri/asemănări
între obiecte şi evenimente
Dozarea A aborda cu atenţie două surse de informaţie, a
timpului utiliza informaţiile separat sau împreună. Important
este a opera cu informaţia ce parvine rapid de la
surse diferite

APTITUDINEA DESCRIERE
Forţa statică Volumul forţei exercitate asupra unui obiect greu;
efort static (a trage, a ridica, a împinge)
Forţa explozivă A investi energia în acte musculare explozive care
cer o izbucnire energetică concentrată într-un
moment, nu atât un efort static
Forţa dinamică A utiliza mâinile şi trunchiul pentru a mişca – un
anumit timp sau o distanţă – greutatea corpului (ex.
a te căţăra cu frânghia)
Rezistenţa fizică A menţine efortul fizic pentru o perioadă lungă de
timp; antrenamentul cardiovascular
Flexibilitate A executa mişcări flexionare continue sau repetate
corporală (cu mâna sau piciorul) cu o anumită rapiditate
Timp de reacţie Viteza cu care este dat un răspuns la un stimul;
promptitudinea reacţiei
Timp de reacţie A alege rapid răspunsul corect într-o situaţie precisă
la alegere când două sau mai multe răspunsuri sunt posibile
Dexteritatea A utiliza degetele în mod îndemânatic şi coordonat
degetelor
Dexteritatea A utiliza îndemânatic mâinile
manuală

Performanţa sportivă este accesibilă numai celor

dotaţi. Despre această dotare părerile sau convingerile
antrenorilor sau altor persoane din domeniu nu sunt
deloc unitare.
În selecţie de exemplu, se apreciază motricitatea
şi indicatorii somatici. Factorii psihologici şi sociali sunt
rareori luaţi în considerare, deşi în unele sporturi sunt
hotărâtori. Într-un prim manual de psihologie a
sportivului Coleman Grifith spunea: „antrenorii caută
băieţi inteligenţi”.
Pentru a contracara părerile unilaterale care se
mai exprimă în acest domeniu este nevoie de
prezentarea structurii aptitudinii generale motrice
(figura 12)

FIGURA 12. Structura aptitudinii generale motrice. („G”

– motric) Epuran, 196836

Capacitatea de învăţare a actelor motrice

(înţelegere, însuşire rapidă a sarcinii, indice
mare de progres)

Neinfluenţare (rezistenţă) la factorii

TABELUL . Schema
perturbatori (înde
învăţareansamblu
şi concurs) a
aptitudinilorperformanţiale
„G” în sport37
MOTRIC - Capacitatea de mobilizare a energiei fizice şi
psihice

Capacitatea de refacere psihică după

insucces, succes, accident

Capacitatea de refacere fiziologică după

efort

Cum aptitudinile se pot manifesta numai în

condiţiile existenţei sociale a omului, ca urmare a
influenţelor instrucţiei şi educaţiei (şi ale
36
Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată. Editura Editis.
Bucureşti (pag.95)
37
autoeducaţiei), evaluarea nivelului acestora, ca şi
formularea prognozei dezvoltării lor, vor trebui făcute
şi în raport cu aceşti factori sociali. Selecţia sportivilor
pentru performanţă, dezvoltarea şi educarea lor,
împreună cu măsurile compensatorii vor depinde deci,
în primul rând, de acest fond aptitudinal în
cunoaşterea căruia medicul, alături de antrenor, are un
mare rol şi o deosebită responsabilitate.
Prezentăm mai jos schema de ansamblu a
aptitudinilor performanţiale în sport (figura 13)
FIGURA 13. Schema de ansamblu a aptitudinilor
performanţiale în sport38

38
Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei sportive. Editura
Sport-Turism. Bucureşti (pag.42)
 Aptitudini implicate în performanţa sportivă

Somatice: înălţime, greutate, tip

somatic, tip de fibră musculară
Funcţionale: tip de activitate
nervoasă superioară, capacitate
vitală, consum O2, tip endocrin
Determinare Biochimice: tip de metabolism,
genetică capacitate de refacere
General motrice: capacitate de
învăţare, rezistenţă la factorii
perturbatori, capacitate de
mobilizare a energiei, capacitate
de refacere psihică
Psihomotrice: coordonare
generală, coordonare segmentară,
echilibru static şi dinamic, schemă
corporală, lateralitate,
ambidextrie, percepţii spaţio-
temporale, chinestezie,
 de repetiţie şi anticipare
Motrice: viteză, rezistenţă, forţă,
mobilitate
Psihointelectuale: atenţie,
Determinare gândire, imaginaţie, memorie
de mediu (fiercare cu multiple calităţi)
(paratipică)
O aptitudine generală de interes particular
Psihoafective: echilibru afectiv,
pentru sport este inteligenţa. rezistenţă la stres
Potrivit experienţei şcolare, inteligenţa
Psihoregulatorii este
voliţionale: efort
voluntar, şi
capacitatea de achiziţie, de învăţare perseverenţă,
în prelungire:
combativitate, rezistenţă la durere
capacitatea de a dobândi alte capacităţi/aptitudini în
funcţie de conţinuturile învăţării.
Cratty concepe inteligenţa în sport ca în figura
14.

FIGURA 14. Inteligenţa în sport (după Cratty)

ANTRENOR

ANTRENOR + SPORTIV

SPORTIV

MEMORIE

CLASIFICARE

EVALUARE

PRODUCŢIE
DIVERGENŢĂ-CONVERGENŢĂ

ANALIZĂ-SINTEZĂ

REZOLVARE DE PROBLEME

Pe baza schiţei este posibilă descrierea

antrenamentului mental în sport, a reprezentării
intenţionate a unei mişcări ca mijloc de formare,
perfecţionare şi restabilire a deprinderilor motrice.
2. ATITUDINILE
Într-o definiţie sistematică dată educaţiei se
poate spune că ea constă în formarea la individ a unui
sistem de atitudini în concordanţă cu cerinţele sociale
prezente şi viitoare.
În psihologia clasică atitudinile sunt considerate
ca sectorul orientativ al personalităţii omului, cele mai
importante fiind atitudinile morale care intră în
structura caracterului.
Într-o viziune mai largă însă, alături de atitudinile
caracteristice personalităţii se află încă multe altele
care fac parte din sistemul psihocomportamental.
Definiţii.
Atitudinea reprezintă:
 dispoziţia de a răspunde selectiv la
obiectele şi fenomenele înconjurătoare,
dispoziţie care intrând în interacţiune cu
variabilele situaţionale orientează
subiectul în acţiune (Dumitru Vrabie)
 stare neurologică şi mentală de
disponibilitate la acţiune, organizată pe
baza experienţei şi care exercită o
influenţă dinamică şi/sau directivă asupra
comportamentului (G. W. Allport)
Tipologia atitudinilor este foarte bogată,
cuprinzând atât forme cu aspect constituţional cât şi
forme rezultate din influenţele factorilor socioculturali,
educaţionali (aceştia fiind de altfel hotărâtori). Postura
corporală, opiniile exprimate despre lucruri, persoane
sau fenomene, rolurile pe care le trăieşte sau le joacă
individul, diferitele predispoziţii mentale - toate
acestea sunt atitudini.
 Grupa de atitudini mentale este deosebit de
însemnată. Astfel avem:
 atitudinile intelectuale, cuprinzând
montajele mentale, modul de a judeca
anumite lucruri, montajele perceptive,
caracteristicile creativităţii (independenţa
gândirii şi percepţiei, nonconformism,
acceptarea riscului, toleranţa ambiguităţii,
etc.)
 atitudinile afective din structura
caracterului (faţă de societate, oameni,
muncă şi sine), precum şi ceea ce deseori
sunt denumite prin termenul de
sentimente morale şi sociale (patriotism,
spirit colectiv, prietenie, dragoste pentru
muncă, responsabilitate, modestie, amor
propriu, demnitate etc.)
 atitudinile conative (comportamentale) –
ca dispoziţia de a acţiona, anticipări ale
mişcărilor.
 o grupă aparte sunt reprezentate de
atitudinile faţă de membrii grupului de
apartenenţă, la rândul lor influenţate de
atitudinile faţă de sine şi de alţii:
autonomie, expansivitate, dependenţă
etc.
Motivaţia activităţii. Atitudinile au evident o bază
motivaţională sau cel puţin sun însoţite de motive. Atât
atitudinile cât şi motivele au ca premisă trebuinţele.
Caracterul comun al funcţiilor de orientare şi
energizare a celor două subsisteme
psihocomportamentale, fac din ele factori determinanţi
ai realizării individului uman şi al efortului de
autodepăşire. Se cunoaşte rolul pe care îl are motivaţia
în viaţa omului, ca şi în activitatea sportivă. Motivele
pentru activitatea sportivă sunt numeroase, au incitaţii
diferite şi o dinamică foarte bine exprimată, de la
copilărie la adolescenţă şi apoi la tinereţe şi
maturitate. Dacă mai adăugăm şi faptul că sportivul
este animat în acelaşi timp de mai multe motive aflate
pe trepte ierarhice diferite, înţelegem de ce aceşti
factori subiectivi care determină „din interior”
comportamentul sunt foarte importanţi.
Ca atitudini specifice activităţii sportive putem
aminti:
 În antrenament:
• disponibilitate pentru efort
• dorinţa de progres
• căutarea noului
• disciplină
• activism
• spirit critic şi autocritic
• responsabilitate
 În concurs:
• dorinţa de victorie
• încrederea în forţele proprii
• combativitate
• cooperare cu colegii
• fair-play
 Faţă de antrenor:
• acceptare
• cooperare
• încredere
 Faţă de grup:
• colectivism
• solidaritate
 • cooperare
 Faţă de arbitru:
• încredere
• acceptare

3. ANTRENAMENTUL
Urmărind maximizarea capacităţilor fizice şi
psihice ale sportivului, antrenamentul este privit astăzi
ca un demers pluridisciplinar şi chiar interdisciplinar,
realizat de o echipă de specialişti. Conceptul de
„antrenament total” are în vedere dezvoltarea totală
atât a individului cât şi a echipei. Maximizarea
performanţei nu se poate obţine fără maximizarea
personalităţii sportivului, în acest proces tehnicienii
fiind obligaţi să facă apel şi la alte surse de eficienţă a
pregătirii, în afara activităţii propriu-zise de
antrenament.
Antrenamentul reprezintă pe plan biologic, un
proces de adaptare la niveluri de solicitare din ce în ce
mai înalte. Adaptarea însă este un proces care se
produce în salturi (acumulări calitative), ca urmare a
unor sume de repetări (acumulări cantitative).
Conţinutul psihologic al antrenamentului propriu-
zis.
Fiind vorba de o activitate desfăşurată de
oameni (antrenori, tehnicieni, oameni de ştiinţă,
savanţi) în slujba omului (sportivul şi echipa), tot ceea
ce se întreprinde pentru desfăşurarea ei la nivelul
maximal al eficienţei are evident un conţinut
psihologic, cu atât mai important cu cât urcăm pe
scara valorilor şi a exigenţelor. Conceptul psiho-
somatic este cel în lumina căruia ne explicăm
fenomenele şi în acelaşi timp încercăm să le dirijăm.
Pregătirea fizică
 Dezvoltarea aptitudinilor psiho-motrice şi
motrice
• Chinestezia
• Schema corporală
• Lateralitatea
• Ambidextria
• Coordonarea
• Percepţii spaţiale şi temporale
• Viteza de reacţie, anticipare,
execuţie, deplasare
• Efort voluntar şi motivaţie pentru
efort
Pregătirea tehnică
 Psihologia instruirii şi psihologia educaţiei
• Formarea priceperilor şi
deprinderilor
• Tipuri şi forme de învăţare
• Supraînvăţare şi transfer
• Metode şi tehnici de instruire
• Motivarea învăţării
• Apreciere – evaluare
Pregătirea tactică
 Dezvoltarea gândirii tactice şi a
creativităţii
• Algoritmi – scheme de conduită
• Informaţie şi decizie
• Rezolvarea de probleme
• Inovaţie şi creativitate
• Socio-motricitate
Pregătirea teoretică
 Formarea şi instruirea teoretică şi
filosofică
• Formarea noţiunilor şi conceptelor
• Pregătirea intelectuală generală
• Cunoştinţe de specialitate
(regulament, tehnica, tactica, istorie)
• Cunoaşterea şi respectarea regulilor
de antrenament, concurs, refacere etc.
Pregătirea psihică
 Dezvoltarea capacităţii psihice
• Educaţie cetăţenească
• Pregătire specifică intelectuală,
afectivă, volitivă
• Dezvoltarea trăsăturilor de
personalitate
• Rezistenţa la solicitări psihice
• Capacitatea de autoreglare
• Asistenţă psihologică
Refacerea
 Dezvoltarea capacităţii de refacere prin
autoreglare
• Psihoprofilaxie şi psihoterapie
• Refacere psihică după eforturile din
antrenament şi concurs
• Refacere psihică după succes sau
eşec
• Refacerea psihică după accident
• Tehnici de relaxare pentru refacerea
fizică şi psihică
Antrenamentul sportiv propriu-zis are deci şase
laturi – numite şi componente: fizic, tehnic, tactic,
teoretic, psihic şi refacerea. Este cunoscut faptul că
fiecare latură a pregătirii sportive are şi un anumit
grad de încărcătură psihică. Pe această bază se
consideră că „pregătirea psihică” a sportivului nu se
realizează numai prin latura specifică, ci prin toate
celelalte laturi ale antrenamentului.
Unii specialişti includ ca o componentă
importantă a antrenamentului sportiv, antrenamentul
mintal (figura 15)

FIGURA 15. Schematizarea antrenamentului (după

Beat Schütz)39
ANTRENAMENT

ANTRENAMENT
ANTRENAMENT INTERIOR
EXTERIOR

ANTRENARE ANTRENARE ANTRENARE ANTRENARE

ACTIVĂ VERBALĂ MENTALĂ PRIN
OBSERVARE

TEHNICA
REPREZENTĂRII

ANTRENAMENT ANTRENAMENT
ANTRENAMENT
SUBVOCAL IDEO-MOTOR
PERCEPTIV MASCAT
(sportivul îşi (execuţie proprie
(observarea în
vorbeşte sie însuşi) la nivel de
imaginaţie)
reprezentare)

Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu de psihologie

39

pentru antrenori - Editura Sport-Turism. Bucureşti

 Componentele psihocomportamentale ale
antrenamentului pot fi enunţate sintetic astfel:
Antrenament total:
 Antrenament propriu-zis: fizic, tehnic,
tactic, teoretic, psihologic şi refacerea
 Antrenamentul de psihoreglare: psihoton,
alfagenic, sofrologic
 Antrenamentul mental
 Antrenamentul invizibil
Antrenamentul psihologic reprezintă un întreg
sistem de conţinuturi şi acţiuni care, influenţează
formarea sportivului de performanţă.
La ora actuală este bine cunoscut faptul că
pregătirea psihică a sportivului, în condiţiile activităţii
sportive, se realizează în cea mai mare parte prin
mijloace specifice, psihologului şi medicului revenindu-
le în special sarcina de a-l ajuta pe antrenor să-l
cunoască mai bine pe sportiv şi de a realiza acele
activităţi care sunt cuprinse îm aria lor de competenţe
– psihoprofilaxia, psihoterapia şi asistenţa complexă
psihologică şi medico-psihologică.
Pentru a ilustra aria largă a posibilităţilor de
intervenţie în lumea „subiectivă” a sportivului
prezentăm mai jos toate componentele
„antrenamentului psihologic” (după M. Epuran, 1982)
1. Instruirea psihologică a sportivilor (şi
antrenorilor).
2. Psihologia instruirii şi educaţiei.
3. Pregătirea psihică a sportivilor.
4. Pregătirea psihică pentru concurs.
5. Asistenţa psihologică a sportivilor şi
echipei.
6. Psihoprofilaxia în antrenamente şi
competiţii.
 7. Psihoterapia.
8. Antrenamentul mental.
9. Antrenamentul psihoton, alfagenic,
sofrologic, cu bio-feed-back etc.
10. Antrenamentul invizibil.
Antrenamentul mental. Prin cercetări
experimentale s-a dovedit eficienţa atât în învăţare cât
şi în perfecţionare a antrenamentului mental.
La ora actuală nu se poate vorbi despre
antrenament mental fără a-l lega de concepte ca
„pregătire mentală”, „exersare mentală”, „repetare
mentală”, „imaginare”, „pregătire psihică”,
antrenament total”, „antrenament psihologic”,
antrenament invizibil” sau „deprinderi psihice”.
Scopul antrenamentului mental este de a
canaliza atitudinea sportivului asupra lui însuşi, de a-l
face conştient de sine, de a-i permite să-şi analizeze
propria sa performanţă.
Prof. Epuran40 prezintă conceptul de
antrenament mental, precum şi obiectivele acestuia.
„Antrenamentul mental este o tehnică specifică
de influenţare a capacităţii psihice a sportivilor (şi a
altor categorii de oameni care doresc să-şi amelioreze
comportamentele performanţiale), integrată într-un
sistem de metode şi tehnici de reglare şi autoreglare a
stărilor psihice şi de formare de deprinderi psihice...
Utilitatea antrenamentului mental este susţinută
de un număr mare de cercetători, începând cu A. T.
Puni (1955) şi terminând cu T. Orlick (1995)

40
Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental. Conspecte. Note.
Sinteze. Revista Sportul de performanţă nr. 453-454 (noiembrie –
decembrie) (p.106-110)
 Iată numai câteva din direcţiile în care
antrenamentul mental este util, direcţii pe care le
putem denumi şi OBIECTIVE sau scopuri:
 în stadiile iniţiale ale învăţării motrice,
pentru clarificarea sarcinii motrice
 corectarea sau precizarea unor părţi ale
deprinderilor în curs de învăţare
 descompunerea unei secvenţe motrice,
pentru a-i identifica etapele
 înţelegerea relaţiilor dintre componentele
cognitive ale unei deprinderi complexe
 exersarea unor secvenţe de elemente ale
sarcinii
 învăţarea controlului stărilor emoţionale,
la nivel optim
 dobândirea încrederii şi atitudinii pozitive
faţă de ce trebuie făcut
 scăderea nesiguranţei privind
evenimentele viitoare, teamă sau frică de
eşec
 reducerea gândirii negative
 exersarea mentală de pregătire a unei
acţiuni înainte de execuţie
 creşterea eficienţei învăţării în asociere cu
repetarea practică
 întărirea unei execuţii după reuşita ei cu
succes
 clarificarea caracteristicilor spaţiale,
temporale şi energetice ale acţiunilor în
curs de învăţare
 scurtarea instrucţiunilor fizice şi a
procesului răspunsurilor
 imaginarea strategiilor cognitive în
gestionarea şi înfruntarea stresului: stopul
gândirii, autovorbirea pozitivă, afirmarea
 formarea autostimei (imaginea ca sursă a
autostimei): desensibilizare, adaptare,
autoeficienţă
 controlul atenţiei – focalizarea şi
concentrarea ei
 recuperarea după accidentări sau
îmbolnăviri, vizualizarea însănătoşirii,
lupta contra durerii
 canalizarea atenţiei sportivului asupra
sieşi pentru conştientizarea de sine şi
autoanaliză, pentru conştiinţa corporală şi
schema corporală
 realizarea unei atitudini pozitive faţă de
performanţele dorite
 dezvoltarea autoîncrederii
 controlul energiei psihice
 repetarea strategiilor de urmat într-o
competiţie
 pregătirea corpului şi a minţii pentru o
anumită activitate
 reglarea nivelului de activare şi anticipare
a reuşitei
 reglarea motivaţiei
 familiarizarea cu situaţiile activităţilor şi
ambianţei viitoare
 alcătuirea planurilor şi programelor pre- şi
competiţionale
 componente ale unor „intervenţii” psihice
ca: relaxare, meditaţie, concentrare,
 gândire pozitivă, controlul „stărilor
psihice” etc.”
Hickey Bob (1979)41 arată în Mental training că
hipercontrolul acţiunilor duce la eşec, înecare. Muşchii
controlaţi conştient lucrează reflex condiţionat. Autorul
recomandă folosirea unor „cartele” în antrenament
mental care servesc pentru învăţarea repetiţiei
mentale a acţiunii. Cartela cuprinde:
 obiectiv rezultat
 gândurile înainte de acţiunea propriu-zisă
 senzaţia după aflarea rezultatului
 planul pentru acţiunea următoare
Antrenamentul selectiv de conştientizare (ASC)
este controlul muşchilor şi ala sistemului
cardiovascular, identificarea senzaţiilor în muşchi până
la cele mai mici detalii.
Domey L. Richard (1988)42 arată că
antrenamentul minte-corp (mind over body) cuprinde
patru mari domenii, toate fiind părţi importante ale
programului de antrenament mental al sportivului:
a) Stabilirea de scopuri
b) Repetarea mentală şi vizualizarea
c) Folosirea afirmaţiilor
d) Gândirea pozitivă
Scopurile trebuie să fie realiste, stimulative,
solicitante, fixate la timp. Planurile de antrenament
sunt treptele succesului: vise, năzuinţe, scopuri pe
termen lung, scopuri intermediare, planul de
antrenament, scopuri zilnice.

41
Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle River. Alaska,
University of Alaska.Chugiac.
42
Domey L. Richard – (1988) – Mental training for shooting succes.
Pullman. College Hill Comunications. Washington.
 „Antrenamentul psihoton” - tehnicile de
relaxare, „antrenamentul mental” - reluarea unor
forme structurate a repetării, „antrenamentul invizibil”
- măsuri profilactice şi de refacere, au adăugat
antrenamentului propriu-zis valori din ştiinţe
particulare care au contribuit evident la creşterea
explozivă a performanţelor. Procesul nu este însă
încheiat. În afara unei mai bune fundamentări
ştiinţifice a reactivităţii organismului, din punct de
vedere biochimic, histologic, fiziologic, psihologic şi
sociologic antrenamentul sportiv – în general tot
procesul de pregătire – beneficiază de datele mereu
înnoite ale farmacologiei şi psihofarmacologiei.

4. AMBIANŢA
În afara ambianţei, care este naturală şi socio-
culturală, individul uman nu se poate nici dezvolta, nu
poate fi nici studiat. Ambianţa socio-culturală prezintă
implicaţii deosebit de complexe. Nici ambianţa
naturală nu poate fi analizată în afara influenţelor pe
care le primeşte de la factorii subiectivi sociali şi
pedagogici.
Performanţa sportivă depinde mult de factorii de
mediu şi de gradul de tehnicizare a materialelor
sportive. Principiului creşterii eficienţei capacităţii de
performanţă a sportivului, nu poate fi proiectat decât
în lumina:
 organizării materiale a bazelor sportive –
amplasarea în natură, arhitectura,
designul, facilităţile de tot felul (mergând
până la alegerea culorilor favorabile stării
psihice a sportivilor),
 tehnologiei de vârf folosite în aparatura şi
materialele sportive (ilustrative sunt
 căutările şi rezultatele obţinute în
utilizarea fibrelor de sticlă, a soluţiilor
constructive pentru schiuri, boburi,
ambarcaţiuni, echipament şi suprafeţe
pentru terenuri etc.),
 alimentaţiei dirijate în raport cu tipul de
efort,
 climei şi particularităţile sportivilor,
 ambianţei în care se realizează refacerea
etc.
Între factorii ambianţei sociale se află:
 în primul rând sistemul de conducere şi
organizare a activităţii sportive – de la
nivelul cel mai mare, până la club, secţie
şi sportivi
 în al doilea rând sistemul relaţiilor sociale
– comunicarea interumană.
Dacă se are în vedere organizarea socio-
materială a activităţii sportive, multe din „situaţiile”
create sportivilor pot fi ameliorate sau acordate cu
cerinţele confortului fizic şi psihic reclamat de
pregătirea pentru performanţă.
Comunicarea şi relaţiile interpersonale. Oamenii
devin oameni numai în condiţiile existenţei sociale şi
ale comunicării verbale. Ei intră în relaţie cu semenii
lor în diferite situaţii ale vieţii, la vârste, statute,
atitudini, aspiraţii diferite. Întregul proces educaţional
şi toate realizările în producţia materială a societăţii,
ştiinţa, tehnica, toată civilizaţia, valorile teoretice şi
culturale au la bază comunicarea interumană.
Ca principal mijloc de comunicare a informaţiilor,
limbajul are o serie de funcţii a căror cunoaştere şi
utilizare sunt de mare însemnătate practică şi
teoretică, în activitatea cu sportivii:
 Funcţia de comunicare sau transfer –
constă din transmiterea informaţiei cu
conţinut semantic de la o persoană la alta;
 Funcţia cognitivă, latura formativă a
limbajului – constă din conceptualizarea şi
dezvoltarea gândirii;
 Funcţia persuasivă – prin care se
sugerează şi se determină idei şi
sentimente;
 Funcţia reglatoare – de îndemn de acţiune
şi de conducere a conduitelor altora şi a
celor proprii.
Eficienţa unei echipe sportive va depinde de
caracteristicile liderului. Eficienţa activităţii sportivului
va depinde de:
 modul cum se structurează relaţiile sale
cu ceilalţi:
• cum se percepe,
• cum se apropie el faţă alţii şi faţă de
el însuşi ca subiect ala acţiunii,
 de gradul de similaritate şi
complementaritate cu colegii de echipă.

ASPECTE DE CONDUCERE
Echipa sportivă, este din punct de vedere
psihologic, un grup mic, orientat spre realizarea unor
scopuri comune – performanţa sportivă – membrii săi
reacţionând direct, după norme de comportare precise
şi acceptate de toţi, într-un climat afectiv de unitate de
opinii, atitudini şi stil propriu.
 Conducerea grupului este realizată de lider, care
în cazul echipelor/loturilor de sportivi este antrenorul;
acesta este un lider formal, care pentru a asigura
eficienţa maximă a grupului trebuie să-şi exercite rolul
de satisfacere a necesităţilor psiho-sociale ale
membrilor. În sport, liderul se manifestă altfel decât în
grupuri de muncă, de activităţi culturale sau de timp
liber. Tot diferite vor fi comportamentele sale la echipe
de copii, adolescenţi sau maturi, la echipe de băieţi
sau fete, la sporturi individuale sau colective. Neculau
A.43 prezintă succint şi sugestiv calităţile unui
conducător:
 Caracterul (conştiinţa responsabilităţii,
disciplina, consecvenţa, modestia,
exigenţa faţă de sine şi de ceilalţi,
comportamentul deschis, sincer, drept,
măsurat în vorbe şi fapte)
 Inteligenţa socială, capacitatea
adaptativă, supleţea în rezolvarea
situaţiilor
 Un temperament mobil, echilibrat, vioi,
corelat cu efortul personal de atenuare
sau eradicare a comportamentului
impulsiv, agresiv, subiectiv
 Capacitate empatică - puterea şi intenţia
de a „ghici” aşteptările, dorinţele celor din
jur
 Încredere în sine, rezultat al maturităţii
sociale, al experienţei şi efortului de
autocunoaştere

43
Neculau A. – (1987) – Comportament şi civilizaţie. Editura
Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti.
  Capacitatea de iniţiativă, de mobilizare a
celorlalţi
 Grija pentru înfăţişare, mers, gesturi,
exprimare în sensul unui comportament
urban şi civilizat.
Climatul psihosocial în grupul sportiv este ceva
mai mult decât comunicarea şi interacţiunea
membrilor. Este stilul şi tradiţia grupului, constituite în
timp, după principii psihologice, pedagogice şi
axiologice. Angajarea deplină a sportivilor în efortul de
pregătire, disponibilitatea de a muncii şi a face
sacrificii depind de climatul afectiv din grupul restrâns
(echipă) şi din club. Antrenorul, psihologul, medicul şi
alţii au datoria de a asigura „calitatea psihosocială a
vieţii”
O deosebită atenţie trebuie acordată modului de
rezolvare a problemelor psihosociale ale sportivilor în
pregătirea centralizată (tabere, cantonamente):
 pericolul major este subsolicitarea
intelectual-afectivă, „înstrăinarea de viaţa
socială „majoră”, rezolvării din timp
(continuu, nu de campanie) a problemelor
pregătirii şcolare şi situaţiilor profesionale
sau familiale, căci sportivul dominat de
gândurile neîmplinirii unor aspiraţii socio-
profesionale nu se dăruieşte integral
activităţii,
 modului de organizare a deplasărilor în
alte localităţi sau peste hotare, unde
relaţiile preferenţiale interindividuale
trebuie respectate;
 formării unui „nucleu” al grupului care
alături de căpitanul de echipă (de preferat
 lider neformal) să-l ajute pe antrenor în
crearea unui atmosfere bune de lucru şi
petrecere a timpului liber.

3. PROBLEME DE PSIHODIAGNOSTIC
ÎN ACTIVITĂŢILE MOTRICE

Psihodiagnoza este una dintre cele mai

importante laturi ale activităţii psihologului specialist în
domeniul activităţilor motrice, este poate cel mai
important moment al cunoaşterii, cu largi repercusiuni
asupra orientării în sporturi, asupra pregătirii şi asupra
rezultatelor din concursuri.
Dar pentru ce se utilizează diagnosticul?. În
literatura de specialitate întâlnim o terminologie
variată atunci când se discută această problemă. Sunt
întâlniţi termeni ca „senzorio-motor”, „perceptiv-
motric” sau „psiho-motric”. H. Pitariu considerând că
toţi definesc „diferite aptitudini sau deprinderi”. J.
Drever consideră că psiho-motricitatea se referă la
„efectele motrice ale proceselor mintale”, iar English
explică actul senzorio-motric ca efect motor al
proceselor psihice. Important este de reţinut că psiho-
motricitatea presupune unitatea gândirii cu acţiunea, a
psihicului cu efectorului motric şi ca atare şi măsurarea
psiho-motricităţii trebuie să ţină cont de aceste
aspecte.
În vederea studierii psiho-motricităţii umane
specialiştii domeniului au elaborat o serie de probe
(teste) standardizate, repetabile, cât mai aproape de
măsurarea obiectivă. „În esenţă un test psihologic –
afirmă Mariana Roşca44 – este o situaţie standardizată,
care permite o măsurare obiectivă a unui eşantion din
manifestări psihice. Testele psihologice s-au înmulţit în
aşa măsură (peste 14.000 în prezent) încât a apărut o
aşa numită revoltă anti-test. Trebuie însă avut în
vedere că nu orice probă constituie un test psihologic,
bineînţeles nici psiho-motric. Pentru aplicarea testelor
psihologice de orice fel trebuie să se ţină seama de
anumite condiţii generale, menite să asigure
eliminarea factorilor perturbatori care pot intervenii în
orice experiment (după G. C. Bonţilă)45.

44
Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
 3.1. EXAMENUL PSIHOLOGIC

Examenul psihologic constituie o operaţie

deosebit de delicată, cu atât mai mult cu cât ne putem
da seama de scăderea valorii unei probe efectuate
defectuos. Cel ce aplică un test alături de o largă
experienţă în acest domeniu trebuie să respecte
tehnica generală dar şi tehnica specială pentru fiecare
test. Unele erori în aplicarea testelor pot fi determinate
de examinator, de subiect, sau de condiţiile în care se
execută testarea.
Examinatorul va trebui să studieze aprofundat
întreaga probă pe care urmează să o aplice pentru a
căuta şi găsi sensul fiecărei subprobe. Se recomandă
să efectueze mai întâi singur proba, s-o aplice pe un
număr restrâns de persoane care nu fac parte din
experiment. Aceste exerciţii îl vor ajuta pe examinator
să înlăture eventualele erori din testare, urmând apoi
ca acesta să-şi pregătească materialele şi să-ţi
stabilească programul de lucru. Se va stabili ordinea şi
succesiunea probelor, timpul, pauzele. Se recomandă
să se înceapă cu probele mai simple, chiar să se dea
subiecţilor două – trei probe de încercare. Pentru
măsurarea timpului standard de executare a unei
probe se va folosi un cronometru. „De atitudinea
examinatorului în faţa candidaţilor depinde în cea mai
mare parte reuşita testării” (Bonţilă)46.
Subiectul examinat să fie odihnit fizic şi psihic,
să i se creeze un climat psihic de destindere.

45
Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern
46
Bontilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern
 Şi condiţiile ambianţei pot determina reuşita sau
nereuşita unei examinări psihologice. Se va acorda o
atenţie deosebită iluminatului şi aerisitului încăperilor.
Se vor evita examinările în camere unde subiecţii ar
putea fi deranjaţi de diferite zgomote. În sală
ajutoarele psihologului examinator îşi vor fixa locurile
dinainte astfel încât să aibă la îndemână materialele
necesare.
Pentru a constitui „o măsură obiectivă şi
standardizată a unui eşantion de comportament” (A.
Anastasi), un test psihologic trebuie să îndeplinească şi
anumite condiţii referitoare la fidelitate, validitate şi
standardizare. Fidelitatea unui test înseamnă
consistenţa rezultatelor obţinute cu testul respectiv la
orice retestare, aceasta fiind însăşi coerenţa internă a
testului. O stabilitate satisfăcătoare a rezultatelor
testării–retestării dovedeşte fidelitatea testului.
Fidelitatea se mai poate aprecia şi cu ajutorul testărilor
paralele, existând chiar mai multe metode pentru
măsurarea ei exactă. Spearman-Brown au stabilit un
coeficient de consistenţă internă a testelor prin
aplicarea înjumătăţită a acestora (split-half)
Fidelitatea = corelaţia dintre cele două jumătăţi
r.t.t. = 2+r½ x½/1+r½ x½
Validitatea unui test indică gradul în care testul
măsoară ceea ce îşi propune, iar aceasta poate fi
predictivă şi concurentă, în raport cu alte teste.
Standardizarea (etalonarea) testelor se
realizează urmând anumiţi „paşi”.
1. studiul distribuţiei performanţelor, alcătuirea
histogramei
2. stabilirea tendinţei centrale şi a variabilităţii
 3. etalonarea în quartile (patru clase), decile (10
clase) sau centile (100 clase). Câteva cote
standard:
• z = x-m/s
• T = 50+(10/s) (x-m)
• H = 50+(14/s) (x-m)
În vederea unei viguroase organizări şi
desfăşurări a examenului psihologic Horia Pitariu47 este
de părere că sunt necesare următoarele metode:
 observaţia
 analiza datelor biografice
 analiza produselor activităţii
 analiza rezultatelor unor interviuri,
chestionare, teste psihologice etc.
W Stern propune ca în organizarea examenului
psihologic să se realizeze:
 Rezultatul biografic al candidaţilor
 Testarea colectivă, apoi cea individuală
 Interviul
Specialiştii au stabilit componenţa examinărilor
psihologice. Astfel, V. Allport stabileşte următoarele:
1. Sisteme psiho-fizice determinate
(temperament, aptitudini)
2. Componente speciale (natura
componentelor dobândite)
3. Organizarea dinamică a personalităţii
4. Sistemul relaţional şi adaptarea la mediul
înconjurător.
W. Stern consideră că examenul psihologic
trebuie să cuprindă:

Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a

47

personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.

 a.) Componente de bază: senzaţii, percepţii,
memorie, limbaj, imaginaţie
b.) Componente intelectuale: inteligenţa sub
aspectele ei generale
c.) Componente personale: structura
reacţiilor generale, dinamica personalităţii
În acelaşi timp, în dezvoltarea psihologiei
industriale, ca urmare a necesităţilor practice şi a
avântului mişcării de educaţie fizică şi sport, al ridicării
pe culmi nebănuite a „limitelor” performanţelor umane
în sport, psihologia calităţilor motrice a cunoscut o
amplă dezvoltare şi diversificare. Practic, în zilele
noastre nu este de conceput o performanţă sportivă de
valoare fără implicaţiile directe sau indirecte ale
psihologiei.
O dată, cea mai mare gimnastă a lumii – Nadia
Comăneci – fiind întrebată în ce condiţii realizează
pregătirea psihologică, a răspuns: „Nu fac pregătire
psihologică în mod deosebi, eu mă pregătesc pentru
concursuri”, iar antrenorul ei a intervenit: „Nadia,
având în vedere particularităţile personalităţii ei, nu
face în mod special o pregătire psihologică, deoarece
această formă de pregătire este implicată în întregul ei
proces de antrenament”. De altfel, tot Nadia, la o
întrebare – ce a simţit la Jocurile Olimpice de la
Moscova atunci când a fost neîndreptăţită de arbitraj –
a răspuns calm: „Mă aşteptam la asta, de aceea nu am
fost surprinsă”.
Iată deci că psihologic Nadia se aştepta la orice,
ca atare avea o bună bază a pregătirii şi din acest punt
de vedere. De altfel, este ştiut în lumea sportului că nu
faci pregătire psihologică doar spunând în gura mare:
„Acum realizez pregătirea psihologică !”.
 Acesta este un corolar al întregului proces de
pregătire sportivă începând de la selecţie şi mergând
până la câştigarea Jocurilor Olimpice. Bineînţeles că
orice treaptă sau latură a pregătirii psihologice a
sportivilor începe prin cunoaştere, prin psiho-diagnoză.
Aceasta nu numai pentru selecţia în sport ci mai ales
pentru a stabili evoluţia în timp a structurii psihologice
generale a sportivului. Dacă în psihologia industrială se
studiază în mod deosebit aptitudinile psiho-motrice, în
psihologia sportivă sunt necesare cercetări de
amploare, deoarece fiecare trăsătură psihologică a
personalităţii, fiecare particularitate a proceselor
psihice, fiecare caracteristică a aspectelor psiho-
sociale a sportivului poate să fie determinantă la un
moment dat în evoluţia performanţei sportivului
respectiv. Din această cauză, alături de dezvoltarea şi
evoluţia celorlalte probleme ale psihologiei sportive
specialiştii domeniului au acordat o atenţie deosebită
cercetărilor referitoare la psiho-diagnostic în
activitatea de educaţie fizică şi sport. Şi în acest
domeniu şcoala profesorului M. Epuran, reprezentată
prin V. Horghidan, I. Holdevici, S. Tüdösi, Alături de
Centru de cercetări din domeniul educaţiei fizice şi
sportului ,,23 August” din Bucureşti au efectuat
cercetări deosebit de importante şi utile mişcării
noastre sportive, Dealtfel, prof. Mihai Epuran este
membru activ al Societăţii Internaţionale de Psihologie
Sportivă (S.I.P.S.), iar personal este unul din părtaşii
marilor victorii ale handbaliştilor români. Cu toate că
S.I.P.S. a cerut mai bine de un deceniu specialiştilor să
realizeze o standardizare a testelor din domeniul
educaţiei fizice şi sportului, iar testele clasice nu dau
întotdeauna satisfacţie în sport, totuşi marea
majoritate a instrumentelor de lucru în psiho-diagnoza
din domeniul sportiv are la bază testele clasice, mai
ales cele de personalitate.
Prin psiho-diagnoză se caută a se stabili profilul
psihologic al sportivului. Pe plan mondial şi la noi în
ţară sunt stabilite ,,modele” pentru profilul psihologic
al populaţiei, implicit al sportivilor din diferite ramuri
sportive.
Se mai poate pune o întrebare: ,,ce este necesar
şi bine să diagnosticăm în educaţie fizică şi sport?”.
Considerăm că în această privinţă nu se pot da sfaturi
precise şi cu valoare de şablon. Este bine să se
studieze şi să se cunoască toate laturile psihice ale
sportivului. Cu cât antrenorul va şti mai mult şi va
deţine informaţii mai veridice despre acestea cu atât
mai eficientă-i va fi munca de îndrumare, planificare,
organizare şi conducere a procesului de pregătire a
sportivului. În orice caz, în funcţie de instrumentele de
lucru existente în dotarea psihologului diagnostician,
este bine să se facă studii asupra tuturor
componentelor vieţii psihice a sportivului (figura 16).
FIGURA 16. Schema bloc a componentelor vieţii
psihice (după M. Golu) – (fenomenele psihice)
Cognitiv Senzaţii,
e Senzoriale Percepţii
Procese
Reprezentări
psihice

Gândire
Logice Memorie
Imaginaţie
Emoţii
Afective Sentimente
Pasiuni

Volitive Voinţa

Limbajul
Jocul
Învăţare
Activităţi
a
psihice
Munca
Creaţia

Condiţii care
stimulează şi Motivaţia
facilitează procesele, Deprinderile
activităţile şi însuşirile Atenţia
psihice

Temperament
Însuşiri
Aptitudini
psihice
Caracter

Din ceea ce ne stă la îndemână vom trece în

revistă unele dintre cele mai importante şi mai simple
teste pentru realizarea profilului psihologic al
sportivului, teste ce pot fi utilizate nu numai în sportul
de performanţă ci şi în şcoală, în ,,selecţia psihologică
pentru sportul de performanţă” 48.
V. Prelici consideră că profilul psihologic al
subiectului trebuie să cuprindă patru părţi:
1. prezentarea probelor, observaţiilor şi
rezultatelor. Acestea vor servi pentru:
2. schiţarea dominantelor subiectului în
termeni de patru calificative scalar;
3. aprecierea şanselor de reuşită din punct
de vedere psihologic;
4. recomandări faţă de cele constante”49.

3.2. EVALUAREA APTITUDINILOR PSIHO-MOTRICE

Examinarea aptitudinilor din sfera psiho-

motricităţii a generat atât probe colective de tip hârtie-
creion, cât şi probe individuale. Probele hârtie-creion
sunt teste multiple solicitând trasarea unor linii
conform unor repere, plasarea unor cruciuliţe în
cercuri, desenarea unor figuri simple etc. De o
circulaţie şi importanţă mai mare sunt probele
individuale, cu o largă arie de complexitate, de la teste
simple de plasare a unor şaibe pe o tijă, sau
conducerea şaibei pe o sârmă care prezintă un traseu
întortocheat şi până la complexe aparate mecanice
sau electronice.
Investigarea aptitudinilor psiho-motrice a început
paralel cu utilizarea testelor de către F. Galton şi J.
McKee Cattel, unele teste simple psiho-motrice sunt
utilizate pentru măsurarea aptitudinilor mintale. Astfel
A. Binet foloseşte probe senzorio-motorii în scara sa de
48
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Editura Facla. Timişoara.
49
Idem.
inteligenţă. Oseretsky realizează un examen general al
motricităţii, iar mai târziu Mira i Lopez (1940) prin
testul miocinetic determină o serie de trăsături de
personalitate.
Prezentăm mai jos Scala Oseretski de evaluare
generală a motricităţii:

Scala Oseretski
Indicaţii.
1. Probele se aplică conform vârstei cronologice.
În cazul în care subiectul are 7 ani şi 4 luni, i
se aplică proba pentru 7 ani, iar dacă are 7
ani şi 7 luni, i se aplică proba pentru 8 ani.
deci, vârsta cronologică se fixează în funcţie
de numărul de luni în plus, astfel:
 dacă a depăşit cu până la 6 luni, anii
cronologici rămân neschimbaţi şi i se
aplică proba pentru anii respectivi
 dacă a trecut de 6 luni se încadrează în
anul cronologic următor.
2. Examinarea începe cu probele
corespunzătoare vârstei cronologice la care
se încadrează subiectul:
 probele reuşite se notează cu plus
 probele nereuşite se notează cu minus
3. Dacă un subiect nu trece toate probele fixate
pentru vârsta sa cronologică i se vor aplica
probele pentru o vârstă inferioară. De
exemplu, dacă are 9 ani şi nu reuşeşte toate
probele de la 9 ani, i se vor aplica probele de
la 8 ani; dacă nici pe acestea nu le reuşeşte
în totalitate se va trece la probele inferioare
pentru 7 ani ş.a.m.d. până ajunge la acele
probe pe care le va reuşi total.
 4. Dacă toate probele unei vârste sunt notate cu
plus şi doar una cu ½plus, se va trece la
aplicarea probelor vârstei imediat următoare.
Exemplu: dacă are 4 ani şi trece probele de la
4 ani, i se vor aplica în continuare probele de
la 5 ani.
În această situaţie se va avea în vedere la notare
(pentru probele de până la 10 ani inclusiv): fiecare plus
obţinut de subiect la probele superioare vârstei lui
cronologice echivalează cu două luni „vârsta motrică”
şi fiecare ½plus echivalează cu o lună „vârsta
motrică”. Examinarea se întrerupe la acea vârstă la
care copilul nu reuşeşte nici una din cele 6 probe.
5. „Vârsta motrică” se determină astfel: se ia ca
bază anul în care subiectul a reuşit toate
probele, la care se adaugă toate plusurile
obţinute la celelalte vârste. Exemplu: să
presupunem că subiectul X are 7 ani şi a
reuşit toate probele corespunzătoare vârstei
de 7 ani. Încercăm probele corespunzătoare
vârstei de 8 ani şi le reuşeşte pe toate.
Trecem la 9 ani şi aici reuşeşte două probe cu
plus şi una cu ½plus, deci avem:
 2 probe plus = 4 luni
 1 probă ½plus = 1 lună
 Total 4+1 = 5 luni
Deci 8 ani reprezintă anul la care a reuşit toate
probele, la care se adaugă 5 luni pentru 9 ani.
Concluzie: subiectul X care are vârsta
cronologică de 7 ani are vârsta motrică de 8 ani şi 5
luni-
6. Am precizat că procedăm ca la punctul 5
pentru vârsta de până la 10 ani. Pentru
 probele vârstelor superioare se aplică
următoarele reguli:
 Pentru subiecţii sub 12 ani un test reuşit
de 11-12 ani, 13-14 ani va fi notat cu:
• 2 plus, dacă a fost reuşit cu ambele
membre
• un singur plus dacă a fost reuşit doar
cu un singur membru
 Pentru subiecţii de 12 şi 13 ani, un test
reuşit de 13-14 ani va fi notat cu:
• 2 plus dacă a fost reuşit cu ambele
membre
• un plus dacă a fost reuşit cu un
singur membru
7. Semnificaţia rezultatelor pentru cazuri de
nereuşită este următoarea:
 întârziere motrică uşoară – atunci când
avem o întârziere de 1-1½ faţă de vârsta
cronologică
 deficienţă motrică – o întârziere de 1½-3
ani
 ariere motrică gravă – o întârziere de 3-5
ani
 idioţie motrică – întârziere de peste 5 ani

4 ani
1. Coordonarea statică
Postura lui Téléma: a sta cu ochii închişi, în
picioare, mâinile la cusătura pantalonilor – picioarele în
linie dreaptă, unul înaintea celuilalt, în aşa fel încât
călcâiul piciorului drept atinge vârful piciorului stâng.
Durata: 15”
 Testul nu este reuşit dacă balansează sau
deplasează corpul.
Este permisă o a doua încercare.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.

Ochii închişi, atinge vârful nasului cu indexul
mâinii drepte şi apoi cu cel al mâinii stângi.
Testul nu este reuşit dacă atinge alt loc sau dacă
înainte de a atinge nasul atinge alt loc.
Pentru fiecare mână se permite câte 3 încercări
din care 2 trebuie să fie pozitive.
3. Coordonarea dinamică generală
Sărituri cu ambele gambe uşor flectate fără a se
lua în consideraţie înălţimea săriturii.
Durata: 5” pentru cel puţin 7-8 sărituri
Testul nu este reuşit dacă nu se ridică picioarele
în acelaşi timp; dacă nu cade pe vârfuri ci pe genunchi
4. Rapiditatea mişcărilor
Depunerea a 20 de piese într-o cutie cu
maximum de viteză (cu dreapta de dreptaci şi cu
stânga de stângaci). Cutia de carton are 15/15 cm2 şi
este aşezată în faţa subiectului la o distanţă ca de la
cot la vârful degetului mijlociu. Piesele au 2 cm
diametru şi se aşează în linie, înaintea cutiei, la 5 cm
una de alta.
La semnal, copilul depune piesele în cutie, una
câte una, cât de repede posibil, începând de la orice
margine şi în orice ordine – dar puse şi nu aruncate.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă nu sunt toate piesele
în cutie.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Descrierea în spaţiu a unor circumferinţe, cu
indexul celor două mâini, braţele fiind întinse orizontal.
 Mărimea circumferinţei poate fi aleasă, dar
trebuie să fie egală pentru ambele părţi. Braţul drept
va descrie circumferinţa în sensul acelor de ceasornic,
cel stâng invers.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă circumferinţele sunt
descrise în acelaşi sens; dacă nu sunt forme regulate,
sau una mai mică şi alta mai mare.
Sunt permise trei încercări.
6. Sincinezii
Experimentatorul întinde mâna spre subiect
spunându-i să i-o strângă cu putere – cu ambele mâini
pe rând. În acest timp de observă dacă mişcarea de
strângere se generalizează la alte grupe şi zone de
muşchi (închiderea mâinii opuse, contractarea feţei,
încreţirea frunţii, deschiderea gurii, strângerea
buzelor)

5 ani
1. Coordonarea statică
A sta în picioare, pe vârfuri, cu ochii deschişi,
mâinile la cusătura pantalonilor, gambele strâns
apropiate. Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să
se atingă.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă subiectul părăseşte
locul sau atinge solul cu călcâiele. Flectarea
genunchilor, balansarea corpului, înălţarea sau
coborârea pe vârful picioarelor, nu se socoteşte ca un
eşec dar se notează în protocol.
Se permit 3 încercări.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Se dă subiectului o hârtie de 5/5 cm şi se cere să
o facă mototol cu degetele mâinii drepte întoarse cu
podul palmei în jos. Se interzice intervenţia mâinii
opuse. După 15” se face acelaşi lucru cu mâna stângă.
Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga
– la dreptaci şi invers la stângaci.
Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul
fixat sau dacă mototoalele nu sunt destul de
compacte.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permit câte două încercări pentru fiecare
mână.
3. Coordonarea dinamică generală
Cu ochii deschişi se sare pe o distanţă de 5
metrii pe piciorul stâng, apoi pe cel drept. Copilul
flectează gamba pe coapsă în unghi drept cu mâinile
dea lungul coapsei şi sare la semnal; la capătul celor 5
metrii pune piciorul pe sol. După 30” se reia cu celălalt
picior. Nu se ţine seama de timp.
Testul nu este reuşit dacă se deviază de la linia
dreaptă mai mult de 50cm; dacă atinge solul cu
celălalt picior; dacă balansează braţele.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singur
picior (se notează care).
Se permit câte două încercări pentru fiecare
picior.
4. Rapiditatea mişcărilor
Înfilarea unui fir pe o bobină. Subiectul ţine în
mâna stângă un capăt al bobinei de care atârnă un fir
de 2m; prinde firul între police şi indexul drept şi la
semnal îl deapănă pe bobină cu maximum de viteză.
Procedează apoi invers. În timpul acţiunii, mâna care
susţine bobina trebuie să stea nemişcată; dacă descrie
cu ea mişcări circulare se întrerupe examenul pentru
a-l reîncepe – pentru cei evident retardaţi este permis
să se susţină cu mâna în care au bobina.
Durata: 15” pentru dreapta şi 20” pentru stânga
(la dreptaci şi invers la stângaci).
Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpul
fixat.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
5. Simultaneitatea mişcărilor
Subiectul este aşezat înaintea unei mese şi în
faţă i se pune o cutie de chibrituri (la o distanţă de la
care o poate atinge uşor cu antebraţul flectat pe braţ.
La stânga şi la dreapta cutiei se aşează vertical câte
10 chibrituri (la o distanţă de un chibrit de cutie) unul
în faţa celuilalt. La semnal se cere să ia simultan între
index şi police câte un chibrit şi să le aşeze, simultan
în cutie.
Durata: 20” pentru fiecare mână.
Testul nu este reuşit dacă subiectul a luat mai
puţin de 5 chibrituri în 20” cu fiecare mână (chiar dacă
numărul este egal pentru fiecare mână).
Se notează la numărător numărul chibriturilor
rămase la dreapta şi la numitor al celor rămase la
stânga. Când testul este reuşit, fracţia este egală cu 1.
Este permisă o a doua încercare.
6. Sincinezii
Subiectul este solicitat să-şi arate dinţii.
Testul nu este reuşit dacă copilul face mişcări
suplimentare (încreţeşte nările, fruntea sau ridică
picioarele).

6 ani
 1. Coordonarea statică
Ochii deschişi, se stă pe un picior, celălalt flectat
la 90°, coapsele paralele, uşor în abducţie, mâinile la
cusătura pantalonilor. Când piciorul flectat se lasă în
jos, se revine la poziţia indicată. După 30” se
lucrează cu celălalt picior.
Durata: 30”
Testul nu este reuşit dacă subiectul lasă în jos
mai mult de 3 ori gamba flectată; dacă atinge solul cu
ficiorul flectat; dacă părăseşte locul; dacă a sărit sau s-
a ridicat pe vârful piciorului; dacă s-a balansat.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare, cu ½ când este reuşit cu un singur
picior (se notează care).
Se permit câte două încercări pentru fiecare
picior.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la
1,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de
25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna
dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără
avânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu se
permit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor
depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a
panoului.
Băieţii trebuie să lanseze mingea de 3 ori cu
fiecare mână, fetele de 4 ori.
Testul nu este reuşit, pentru băieţi dacă au atins
ţinta mai puţin de 2 ori din trei cu mâna dreaptă şi
niciodată cu stânga din trei.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Nu se reia proba.
 3. Coordonarea dinamică generală
Sărituri peste o coardă întinsă la 20cm de sol,
picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără
avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o
greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se
observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful
picioarelor. Se sare de trei ori.
Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3.
Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,
cade sau atinge pământul cu mâinile.
Se permite o a doua încercare
4. Rapiditatea mişcărilor
Desenarea unei linii verticale. Copilul este aşezat
în faţa mesei, având în faţă o coală dictando, cu
creionul în mâna dreaptă/stângă şi cu braţul sprijinit,
trage la semnal, linii verticale între liniile orizontale
(pot fi şi inegale) cât poate de repede.
Durata: 15”
Testul este nereuşit dacă a tras mai puţin de 20
de linii cu dreapta şi mai puţin de 12 linii cu stânga
(invers pentru stângaci). Liniile peste şi sub cele
orizontale nu se socotesc dacă depăşesc 3mm.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Mergând, copilul ţine în mâna stângă/dreaptă o
bobină din care desface un fir pentru a-l depăna pe
indexul celeilalte mâini. După 5-10” se reia cu cealaltă
mână.
Durata: 15”
 Testul nu este reuşit dacă în timp ce execută
mişcările cu mâinile schimbă mai mult de 3 ori ritmul
mersului; dacă se opreşte pentru a desface firul; dacă
merge şi uită să desfacă firul; dacă nu execută cu
ambele mâini.
Pentru fiecare mână se permite o a doua
încercare. Se indică în protocol dacă testul este reuşit
pentru o singură mână.

6. Sincinezii
Se dă copilului un ciocan şi se cere să lovească
cu el de mai multe ori în masă – întâi cu dreapta apoi
cu stânga.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (arată dinţii, încreţeşte nările, fruntea,
strânge din buze) sau dacă reuşeşte numai cu o mână.
Se permite o a doua încercare.

7 ani
1. Coordonarea statică
Ochii deschişi, mâinile la spate, copilul se aşează
pe vârful picioarelor unite şi îndoaie trunchiul în unghi
drept, fără flexia genunchilor.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă flectează mai mult de
2 ori genunchii; dacă părăseşte locul sau atinge cu
călcâiele.
Nu se efectuează a 2-a încercare.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Copilul, aşezat la masă, are în faţă un labirint
desenat de examinator având dimensiunea de 15cm
fixat în pioneze. La semnal, cu creionul ascuţit în mâna
dreaptă, trece cu o linie neîntreruptă de la intrarea
până la ieşirea din labirint. După 30” reia cu mâna
stângă.
Durata: dreapta – 1'30”; stânga - 2'30” (la
stângaci invers)
Testul nu este reuşit dacă pentru mâna dreaptă
linia desenată iese mai mult de 2 ori din limitele
labirintului şi pentru mâna stângă mai mult de 3 ori (la
stângaci invers) sau nu este terminat în timpul fixat.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite a doua încercare pentru fiecare
mână.
3. Coordonarea dinamică generală
Cu ochii deschişi, se parcurge, în linie dreaptă, o
distanţă de 2m. La plecare copilul trebuie să pună
piciorul stâng înaintea celui drept, punând alternativ
călcâiul unui picior la vârful celuilalt.
Testul nu este reuşit dacă părăseşte linia
dreaptă, dacă se balansează sau nu atinge cu călcâiul
unui picior vârful celuilalt.
Sunt permise 3 încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
A grupa cărţile de joc în pachete. Copilul în
picioare în faţa mesei, ţine în mână un pachet de cărţi
(36). La semnal le împarte cu viteză în 4 grupe fixate
(distanţa între grămezi: lungimea unei cărţi). Se
permite ca degetul mare de la mâna stângă să
pregătească cartea de dat, împingând-o. Cărţile
trebuie aşezate una peste alta şi, dacă nu le pune bine
de la început, trebuie să le corecteze. Nu se permite
umezirea degetelor. Dacă se iau 2 cărţi o dată
întrerupem proba şi o reluăm cu mâna stângă.
 Durata: 35” pentru dreapta şi 45” pentru stânga
(invers pentru stângaci)
Testul este nereuşit dacă experienţa nu este
terminată la timp
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat. Loveşte alternativ cu piciorul
drept şi stâng, după ritmul ales de el. În acelaşi timp
descrie în spaţiu, cu indexul drept/stâng circumferinţe
în sensul acelor de ceasornic, braţul fiind întins
orizontal.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul, dacă
mişcările nu sunt simultane sau dacă se descrie o
figură care nu este circumferinţă.
Sunt permise 3 încercări.
6. Sincinezii
Ridicarea sprâncenelor.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (lasă capul pe spate, încreţeşte nările,
încrucişează privirea, deschide gura etc.)

8 ani
1. Coordonarea statică
Copilul stă cu picioarele încrucişate, pe vârfuri la
o distanţă de un pas între ele, braţele întinse lateral şi
ochii închişi. La semnal, deschide ochii şi rămâne
astfel. Dacă se lasă braţele jos cerem să le ridice
orizontal.
Durata: 10”
 Testul nu este reuşit dacă copilul cade, dacă de
aşează pe călcâie; dacă lasă braţele jos de 3 ori. Se
notează dacă se balansează.
Sunt permise 3 încercări.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Extremitatea (pulpa) policelui atinge cu
maximum de viteză unul după altul, degetele mâinii,
începând cu degetul mic, inelarul, medianul, indexul.
Operaţia se execută şi în sens invers.
Durata: 5”
Se execută cu ambele mâini.
Testul nu este reuşit dacă copilul atinge de mai
multe ori acelaşi deget; dacă atinge două degete în
acelaşi timp; dacă uită să atingă un deget, dacă
depăşeşte 5”.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână
(se notează care).
Se permite a doua încercare pentru fiecare
mână.
3. Coordonarea dinamică generală
Subiectul stă într-un picior celălalt cu gamba
flectată pe coapsă la 90°, mâinile la cusătura
pantalonilor. În faţa piciorului de sprijin, la 25cm se
pune o cutie de chibrituri goală. La semnal, sărind,
copilul împinge cutia pe o distanţă de 5cm. După 1”
repetă cu celălalt picior.
Testul nu este reuşit dacă atinge solul o dată cu
piciorul flectat; dacă gesticulează, dacă cutia
depăşeşte cu 50cm în afara punctului indicat; dacă nu
atinge cutia (deviază).
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur
picior (se notează care).
 Sunt permise 3 încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
Copilul trebuie să parcurgă 5m pentru a atinge o
masă pe care sunt depuse o foaie de hârtie şi o cutie
de chibrituri. Din cutie ia patru chibrituri cu care face
un pătrat, apoi îndoaie hârtia şi se înapoiază. După
explicarea testului copilul trebuie să enumere acţiunile
de executat. După enumerare, se dă semnalul de
plecare.
Durata: 15”
Testul este nereuşit dacă ezită în executarea a 3
mişcări consecutive; dacă depăşeşte timpul.
Sunt permise 3 încercări.

5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat pe podea, în faţa unei mese.
Loveşte alternativ cu piciorul drept şi stâng, după
ritmul ales de el. În acelaşi timp când loveşte cu
piciorul drept trebuie să lovească cu indexul drept
masa.
Durata: 20”
Testul nu este reuşit dacă pierde ritmul; dacă
loveşte în acelaşi timp şi cu celălalt picior; mişcările nu
sunt simultane.
Sunt permise 3 încercări.
6. Sincinezii
Încreţirea frunţii.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridică
comisurile gurii, încrucişează privirea etc.)

9 ani
1. Coordonarea statică
 Cu ochii închişi stă într-un picior, celălalt cu
gamba flectată pe coapsă la 90°, coapsele paralele
uşor în abducţie, mâinile la cusătura pantalonilor. La
lăsarea piciorului flectat în jos se ia poziţia iniţială.
După 3” se reia cu celălalt picior.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă lasă piciorul jos mai
mult de 3 ori; dacă atinge solul cu piciorul flectat; dacă
părăseşte locul; dacă sare. Ridicarea pe vârfuri nu este
un eşec, dar se notează ca şi balansările sau oscilaţiile.
Testul este cotat pozitiv 1+ - când este reuşit cu
ambele picioare şi ½ când este reuşit cu un singur
picior (se notează care).
Este permisă a doua încercare pentru fiecare
picior.

2. Coordonarea dinamică a mâinilor.

a. băieţi.
Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la
2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de
25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna
dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără
avânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu se
permit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor
depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a
panoului.
Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta
şi 2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se
notează care).
Se poate încerca încă o dată.
b. fete.
 Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o
hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuri
concentrice. La semnal decupează cercul mai bine
marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltă
mână.
Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga
(invers la stângaci).
Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul,
dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cu
dreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci)
Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şi
trei pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 din
cerc la dreapta şi 5/6 la stânga.
Nu se permite reluarea.
3. Coordonarea dinamică generală
a. băieţi.
Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol,
picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără
avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o
greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se
observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful
picioarelor. Se sare de trei ori.
Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3.
Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,
cade sau atinge pământul cu mâinile.
Se permite o a doua încercare.
b. fete.
Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând
de 3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri.
Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3
ori din palme; dacă cade pe călcâie.
Se permit trei încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
 Întoarcerea filelor unei cărţi de 62/94mm. Se
aşează cartea puţin la dreapta ca să poată fi
manipulată uşor cu braţul flectat. Trebuie să se
întoarcă filele rapid, indiferent cu care deget. Dacă se
întorc câte două pagini o dată, se întrerupe proba şi se
reia. Se permite să ţse ţină filele întoarse cu mâna şi
umezirea degetelor.
Pentru execuţia cu stânga se aşează cartea puţin
spre stânga. La stângaci se începe cu ultima filă.
Durata: 15” pentru fiecare mână.
Testul este nereuşit dacă cu dreapta s-au întors
mai puţin de 25 de file şi cu stânga mai puţin de 15
(invers la stângaci).
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se
notează care).
Sunt permise 3 încercări pentru fiecare mână.

5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat. Loveşte alternativ măsura cu
piciorul drept şi stâng, după ritmul ales de el, bătând
pe masă cu indexul de la cele două mâini.
Durata: 20”
Testul nu este reuşit dacă pierde sau schimbă
ritmul; când nu loveşte simultan cu cele două indexuri.
Sunt permise 3 încercări.
6. Sincinezii
Încreţirea frunţii.
Testul nu este reuşit dacă se fac mişcări
suplimentare (încreţeşte nările, arată dinţii, ridică
comisurile gurii, încrucişează privirea etc.)
 10 ani
1. Coordonarea statică
A sta pe vârfuri, cu ochii închişi, mâinile la
cusătura pantalonilor, gambele strâns apropiate.
Călcâiele şi vârfurile picioarelor trebuie să se atingă.
Durata: 5”
Testul nu este reuşit dacă părăseşte locul; dacă
atinge solul cu călcâiele, dacă se balansează (o uşoară
oscilaţie sau înălţare pe vârfuri nu este eşec)
Se permit 3 încercări.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
a. băieţi.
Decuparea unui cerc. O foarfecă în dreapta, o
hârtie în stânga, pe care sunt desenate cercuri
concentrice. La semnal decupează cercul mai bine
marcat. După 30” execută acelaşi lucru cu cealaltă
mână.
Durata: 1' pentru dreapta şi 1'30” pentru stânga
(invers la stângaci).
Testul nu este reuşit dacă se depăşeşte timpul,
dacă deviază linia cercului cu mai mult de 1mm cu
dreapta şi 2mm cu stânga (invers la stângaci)
Dar se admit şi două devieri pentru dreapta şi
trei pentru stânga dacă devierea nu depăşeşte 8/9 din
cerc la dreapta şi 5/6 la stânga.
Nu se permite reluarea.
b. fete.
Cu o minge de cauciuc se atinge o ţintă fixă la
2,5m distanţă, la înălţimea copilului pe un platou de
25/25m. copilul ia mingea de 8cm diametru cu mâna
dreaptă şi o aruncă în linie dreaptă pe panou, fără
avânt – având înainte piciorul stâng sau invers; nu se
permit călcâiele unite sau vârfurile picioarelor
depărtate. Mingea poate atinge centrul sau o latură a
panoului.
Testul este reuşit dacă atinge 3 din 5 cu dreapta
şi 2 din 5 cu stânga. Invers pentru stângaci.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se
notează care).
Se poate încerca încă o dată.
3. Coordonarea dinamică generală
a. băieţi.
Sărituri fără avânt pe loc cât mai sus şi bătând
de 3 ori din palme. Trebuie să cadă pe vârfuri.
Testul nu este reuşit dacă bate de mai puţin de 3
ori din palme; dacă cade pe călcâie.
Se permit trei încercări.
b. fete.
Sărituri peste o coardă întinsă la 40cm de sol,
picioarele lipite, gambele uşor flectate pe coapse, fără
avânt. Un capăt al corzii este fixat, celălalt ţinut de o
greutate pentru a cădea uşor dacă este atinsă. Se
observă dacă subiectul cade pe călcâie sau pe vârful
picioarelor. Se sare de trei ori.
Testul este reuşit dacă se sare 2 din 3.
Testul nu este reuşit dacă deşi a sărit coarda,
cade sau atinge pământul cu mâinile.
Se permite o a doua încercare.
4. Rapiditatea mişcărilor
O cutie de 15cm în faţa subiectului aşezat, cu 40
de chibrituri. La semnal, formează patru grămezi egale
la colţurile cutiei, luând chibriturile unul câte unul.
Dacă copilul se ridică; ia câte două beţe; se întrerupe
proba şi se reia. După 30” se reia cu cealaltă mână.
Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru
stânga (invers la stângaci)
 Testul este nereuşit dacă se depăşeşte timpul
fixat.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se
notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Se fixează pe masă două jumătăţi de coli de
hârtie neliniate, una lângă cealaltă. Copilul are în
fiecare mână câte un creion cu vârf tocit. La semnal,
bate simultan cu creioanele pe hârtii făcând cât mai
multe puncte, mişcând numai din antebraţe şi
încheietura mâinii. Punctele pot fi plasate oricum; dar
nu suprapuse.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre
numărul punctelor fiecărei foi este mai mare de 2;
dacă a făcut mai puţin de 50 de puncte cu fiecare
mână.
Se permite o a doua încercare

6. Sincinezii
Închide ochiul drept fără a-l închide şi pe stângul.
După 5” se face invers.
Testul nu este reuşit dacă mişcarea este
superfluă (mişcă şi celălalt ochi sau îl închide,
încrucişează privirea, se crispează, coboară comisurile
gurii)
Se cotează 1+ reuşita cu ambii ochi, ½ când este
reuşit cu unul singur şi se notează care a fost închis
corect.

11-12 ani
 1. Coordonarea statică
a. băieţi.
Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa
anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse,
ochii deschişi. După 30” proba inversă.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea
repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
b. fete.
Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat
gamba pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor în
abducţie, mâinile pe coapse, ochii deschişi. Când se
lasă în jos gamba se cere revenirea la unghi drept.
După 30” se reia invers.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări
succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul,
dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile de
coapse, dacă sare. Uşoara balansare sau înălţarea pe
vârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu contează
ca eşec dar se notează.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
Copilul stă drept cu mâinile la cusătura
pantalonilor. Va prinde cu o mână o minge aruncată de
la 3m diametrul mingii este de 8cm. După 30” se reia
cu cealaltă mână.
 Testul nu este reuşit dacă prinde mai puţin de 3
din 5 cu dreapta şi 2 din 5 cu stânga (invers pentru
stângaci).
Mingea se aruncă în viteză şi corect, altfel
experimentatorul reia.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se
notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
3. Coordonarea dinamică generală
a. băieţi.
Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 45-
50cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilul
ajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul.
Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şi
coboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Se
permit 3 încercări.
b. fete.
Sare în aer cu gambele la şezută şi atinge
călcâiele cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr.
Brace).
Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambele
călcâie.
Se permit 3 încercări.

4. Rapiditatea mişcărilor
Pe masă, pe o bucată de fetru, o hârtie
transparentă şi ½ carton străpuns cu 100 de cercuri
realizate cu perforatorul. Subiectul ţine în mâna
dreaptă aşezată pe masă şi sprijinită pe cot, o sulă. La
semnal străpunge cercurile unul câte unul cât mai
repede.
După 30” se reia cu cealaltă mână.
 Durata: 35” pentru mâna dreaptă şi 45” pentru
stânga (invers la stângaci)
Testul este nereuşit dacă se străpung mai puţin
de 90 de cercuri.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu o singură mână (se
notează care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare
mână.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Pe masă, pe acelaşi material ca la testul 4. în
fiecare mână copilul are câte o sulă. Mâna dreaptă
îndreptată spre gaura superioară a desenului şi invers.
La semnal va străpunge găurile una câte una cu
ambele mâini.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă diferenţa dintre
numărul cercurilor străpunse cu fiecare mână este mai
mare de 2 (a găuri în acelaşi cerc sunt considerate
pentru 2); dacă numărul cercurilor străpunse cu o
mână este sub 20; dacă găurile se găsesc pe părţile
simetrice ale părţii drepte şi stângi ale desenului.
Se permite câte o încercare
6. Sincinezii
Braţele întinde în faţă la nivelul umerilor,
palmele în jos. La semnal strânge alternativ pumnii,
fără comandă, cu viteză.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă au loc mişcări
suplimentare ale muşchilor feţei, dacă închide şi
deschide ambii pumni concomitent, dacă mişcă braţele
sau le flectează.
Se permit 3 încercări.
 13-14 ani
1. Coordonarea statică
a. băieţi.
Stând într-un picior pe vârf, celălalt flectat
gamba pe coapsă la 90°, coapsele paralele, uşor în
abducţie, mâinile pe coapse, ochii închişi. Când se lasă
în jos gamba se cere revenirea la unghi drept. După
30” se reia invers.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă după 3 încercări
succesive lasă gamba mai jos sau atinge o dată solul,
dacă părăseşte locul sau îndepărtează mâinile de
coapse, dacă sare. Uşoare balansare sau înălţarea pe
vârfuri fără ca să atingă solul cu călcâiul nu contează
ca eşec dar se notează.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
b. fete.
Stând într-un picior, pune talpa celuilalt pe faţa
anterioară a genunchiului de sprijin, braţele pe coapse,
ochii deschişi. După 30” proba inversă.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă piciorul cade prea
repede; dacă pierde echilibrul sau se ridică pe vârfuri.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
picioare şi ½ când este reuşit cu unul (se notează
care).
Se permite o a doua încercare pentru fiecare.
2. Coordonarea dinamică a mâinilor.
a. băieţi.
Aşezat la masă uşoară flexie a antebraţului pe
braţ, cu palma în supinaţie, întinde indexul pe care se
aşează vertical o linie cu baza de ½cm şi lungimea de
40-45cm. Subiectul ţine linia în mâna stângă. Poate
balansa mâna dreaptă şi îndoi trunchiul înainte, înapoi
sau lateral, dar nu are voie să se ridice de pe scaun.
După 10” reia cu cealaltă mână.
Durata: 5” pentru mâna dreaptă, 3” pentru mâna
stângă (invers pentru stângaci)
Testul nu este reuşit dacă nu a ţinut linia în
echilibru în timpul fixat şi dacă s-a ridicat de pe scaun.
Se cotează cu 1+ când este reuşit cu ambele
mâini şi ½ când este reuşit cu una (se notează care).
Se permit trei încercări.
b. fete.
Tricotat cu ochii închişi. Pune extremitatea
policelui drept peste indexul stâng şi extremitatea
policelui stâng către indexul drept. La semnal indexul
drept părăseşte policele stâng şi descrie o
circumferinţă în jurul indexului stâng ca să atingă
policele stâng fără a părăsi policele drept. Apoi indexul
stâng părăseşte policele drept, descrie o circumferinţă
în jurul indexului drept pe policele mare stâng etc. cu
maximum de viteză.
Durata: 10” cu ochii închişi.
Testul nu este reuşit dacă mişcările nu au fost
executate corect; dacă descrie mai puţin de 10 cercuri
în 10”; dacă nu a putut executa proba cu ochii închişi.
Se permit trei încercări.

3. Coordonarea dinamică generală

a. băieţi.
 Sare în aer cu gambele la şezută şi atinge
călcâiele cu mâinile în timpul săriturii (test după Dr.
Brace).
Testul nu este reuşit dacă nu a atins ambele
călcâie.
Se permit 3 încercări.
b. fete.
Sare cu elan de la 1m pe un scaun înalt de 45-
50cm la şezut. Experimentatorul ţine de spătar. Copilul
ajuns pe scaun trebuie să-şi păstreze echilibrul.
Testul nu este reuşit dacă pierde echilibrul şi
coboară imediat sau dacă se prinde de spătar. Se
permit 3 încercări.
4. Rapiditatea mişcărilor
Tapping (a bate un ritm). Pe masă se fixează o
coală albă de hârtie. Subiectul ţine în mâna dreaptă
aşezată liber pe masă cu braţul uşor sprijinit de corp,
un creion cu vârful tocit. La semnal loveşte repede
hârtia făcând mişcări numai din articulaţia mâinii.
Poate situa punctele unde doreşte dar nu unul peste
celălalt. După un minut reia cu mâna stângă.
Durata: 15”
Testul nu este reuşit dacă în timpul fixat băieţii
fac mai puţin de 100 de puncte cu mâna dreaptă şi
mai puţin de 85 cu mâna stângă; fetele sub 90 cu
dreapta, sub 75 cu stânga (invers la stângaci). În
protocol se va nota modul de lovire (neregulat, greoi,
etc.)
Se cotează cu 1+ când reuşita cu ambele mâini şi
½ reuşita cu o singură mână (se notează care).
Se permit câte două încercări.
5. Simultaneitatea mişcărilor
Copilul este aşezat la masă. La stânga lui (la
distanţă de un cot) se aşează o cutie de carton şi
alături, în dezordine, 20 de piese cu diametrul de 2cm.
În dreapta la aceeaşi distanţă, se aşează o cutie de
chibrituri goală şi alături de ea 20 de chibrituri în
dezordine. La semnal, copilul depune simultan, cu
dreapta un chibrit şi cu stânga o piesă în cutiile
respective.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă în cutii nu se află
acelaşi număr de obiecte sau dacă în fiecare se află
mai puţin de10 obiecte.
Se permite o a doua încercare.
6. Sincinezii
Închiderea alternativă a ochilor.
Durata: 10”
Testul nu este reuşit dacă se închid mai puţin de
5 ori fiecare ochi, dacă ochii nu s-au închis complet;
dacă se efectuează şi mişcări suplimentare (privirea
cruciş, contractarea feţei, coborârea comisurilor,
deschiderea gurii, etc.)
Se permite o a doua încercare.

O dată cu pătrunderea psihologiei în domeniul

industrial, testele psihologice sunt folosite şi pentru
selecţia profesională.
Prin studiile de analiză factorială aptitudinile
psiho-motrice au putut fi structurate pe funcţii şi
domenii, acestea urmând să fie utilizate în testele
destinate răspunsurilor motorii.
Probele psiho-motrice complexe au apărut în anii
celui de-al doilea război mondial cu ocazia selecţiei
pentru diferite arme, corespunzător tehnicii de atunci.
Unele dintre aceste teste mai sunt folosite şi astăzi în
laboratoarele psihologice ale aviaţiei, marinei,
transporturilor auto şi feroviare etc.
 În studierea aptitudinilor psiho-motrice
cercetătorii au descris mai mulţi factori. Guilford J. P.
de exemplu distinge:
1. Forţa – forţa generală a trunchiului, a
membrelor
2. Impulsivitatea – timpul de reacţie, tapping
3. Rapiditatea – viteza mişcării braţelor,
degetelor
4. Precizia statică – echilibrul static, repaosul
braţelor
5. Precizia dinamică – echilibrul dinamic,
precizia mişcării braţelor şi mâinilor
6. Coordonarea – coordonarea globală,
abilitatea manuală, abilitatea degetelor
7. Mobilitatea – supleţea trunchiului, mobilitatea
membrelor inferioare.
F. A. Fleishman descrie 11 factori relativ
independenţi:
1. precizia controlului (muscular)
2. coordonarea membrelor
3. orientarea răspunsului (în raport de un
stimul)
4. timpul de reacţie
5. viteza mişcării
6. controlul cantitativ
7. dexteritatea manuală
8. dexteritatea digitală
9. siguranţa braţ – antebraţ – mână
10. viteza în încheietura mână – degete
11. ţintirea
R. Seashore studiind aptitudinile psiho-motrice
arată că mulţi dintre factorii menţionaţi sunt indicatori
ai experienţei profesionale.
 3.3. EVALUAREA SENSIBILITĂŢII ŞI PERCEPŢIEI

Psihodiagnoza sensibilităţii, este una dintre

formele importante prin care se realizează legătura
dintre organism şi mediu, îndeplineşte funcţia de
semnalizare şi prin aceasta asigură adaptarea
organismului la mediu”50 se efectuează cu ajutorul
unor probe simple, uşor de executat. Astfel, pentru
măsurarea pragului diferenţial al sensibilităţii auditive
se foloseşte un generator de ton, subiectului
transmiţându-i-se în cască sunete cu frecvenţe diferite
(de la praguri infra până la cele supraliminare). Se dau
subiectului patru serii descrescătoare (ca frecvenţă) cu
câte opt stimuli pentru fiecare serie. Subiectului i se
cere să spună ,,egal”, ,,mai mare”, ,,mai mic”, faţă de
sunetul etalon care i se prezintă iniţial. Rezultatele se
trec într-un tabel ca în tabelul 3 (după Horghidan)51.
Răspunsurile negative şi pozitive se anulează reciproc,
la total apărând numere pentru răspunsuri egale, sau
pozitive sau negative.
Înregistrarea: pentru notarea răspunsurilor
subiectului se vor folosi următoarele simboluri:
 Pentru mai mare: + (plus)
 Pentru mai mic: - (minus)
 Pentru egal: = (egal)

50
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
51
Idem
TABELUL 3. Calcul pentru planul diferenţial al
sensibilităţii auditive.

Subiectul..............

Stimuli variabili, în funcţie de valoarea stimulului etalon

1 Serie crescătoare − − = − − − + +
2 Serie descrescătoare − = = + + = = +
3 Serie crescătoare − = − + − + = +
4 ş.a.m.d. − − + = = = + +
5 - − − = − + − + +
6 - − − = − + + = +
7 − + + + − + + +
8 − − − − + + + +
Total răspunsuri + − − − − 1 2 5 8
Total răspunsuri = − 4 8 7 7 6 3 −
Total răspunsuri − 8 4 − 1 − − − −

Sensibilitatea auditivă este apreciată pentru

planul diferenţial superior în funcţie de totalul
răspunsurilor pozitive, iar pentru cel inferior în funcţie
de răspunsurile negative, din care se va calcula media
fiecărui subiect în parte.
Pentru pragul diferenţial al sensibilităţii
kinestezice se utilizează probele de apreciere a
greutăţii, care sunt dealtfel deosebit de numeroase.
Vom descrie ,,Proba de greutate Piorkowski”52. Proba
cuprinde şase cilindri metalici, fiecare mai greu sau
mai uşor cu 1/10 decât cele două învecinate. La baza
fiecărui cilindru este trecut un cod, care semnifică
ordinea reală a greutăţii acestora. Dimensiunile
cilindrilor sunt standardizate: 365×25 mm; iar

52
Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme de psihologie a
personalului industrial. Universitatea Cluj-Napoca.
greutatea de 195, 205, 215, 225, 235, 245gr.; culoarea
neagră. Se cere subiectului să aprecieze greutatea
cilindrilor aşezându-i în ordine crescătoare, lucrând cu
o singură mână. Se cronometrează execuţia de la
momentul când subiectul atinge primul cilindru până
când spune ,,gata”. Proba se repetă de 5-10 ori.
Procedura clasică de cotare a probei constă din
stabilirea diferenţei de rang a fiecărei piese. Suma
erorilor constituie cota. Exemplu:
Ordinea reală a pieselor: 1 2 3 4 5 6
Ordinea stabilită de subiect: 2 1 3 5 6 4
Diferenţa de rang: 1 1 0 1 1 2=6
Cota = 6.
Cota finală va fi media celor 5–10 încercări ale
fiecărui subiect.
Prezentăm în continuare un tabel cu cotele la
proba Piorkowski (tabelul 4.)

TABELUL 4. Performanţele medii la proba de apreciere

a greutăţii (după Pitariu H.)

Vârsta Erori Timp

Subiecţi N. m. s. m. s. m. s.
Strungari 100 31,16 10,65 3,33 1,93 42,6 10,4
Lăcăuşi 77 26,34 5,34 3,75 1,73 42,5 10,6
Studenţi 148 22.3 2,31 2,22 1,20 58,2 11,4

Proba Piorkowski a fost etalonată pentru a fi

utilizată în examinări psihologice pentru selecţionarea
şi dirijarea cadrelor. Fiind o probă simplă şi uşor de
executat şi având o validitate şi fidelitate crescută a
fost şi este larg folosită în activitatea sportivă pentru
aprecierea pragului diferenţial al sensibilităţii
kinestezice.
 În vederea aprecierii amplitudinii mişcării se
foloseşte kinezimetrul (după Horghidan V.)53, un aparat
simplu şi uşor de confecţionat, de etalonat şi de
mânuit. Este o riglă de 120/12 cm, gradată pe
margine. Pe mijlocul riglei este fixată o tijă pe care
glisează un cursor.
Subiectul cu ochii acoperiţi (cu ochelari cu
lentile înnegrite) va aşeza degetul arătător al mâinii
drepte în adâncimea cursorului, acesta fiind fixat la
mijlocul riglei (la zero). Examinatorul va duce mâna
subiectului (prin alunecarea cursorului) până la o
anumită gradaţie şi înapoi, şi-i va cere acestuia să
ducă singur cursorul până la distanţa respectivă. Se va
repeta de mai multe ori cu mâna dreaptă şi cu mâna
stângă. Se fac nouă încercări pentru fiecare mână,
ducând cursorul pe distanţe variabile (20-30cm) cu
viteză moderată. Între încercări se lasă o pauză de
câteva secunde. Se înregistrează deviaţiile în plus sau
în minus pentru fiecare încercare rezultatele trecându-
se în tabel (tabelul 5), se calculează mediana pentru
cele nouă încercări. Aceeaşi probă se poate utiliza şi
pentru măsurarea sensibilităţii kinestezice la picior,
modificând cursorul pentru a-l putea prinde cu planta
piciorului.

53
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
TABELUL 5. Înregistrarea pragului diferenţial al
sensibilităţii kinestezice (după V. Horghidan).

Mâna Dreaptă Stângă

20cm. 25cm. 30cm. 20cm. 25cm. 30cm.
Stimul
0 +3 −3 −2 0 +3
+2 +3 +4 0 +3 +5
−1 0 −2 +1 +3 +4
Mediana 2 cm. 3 cm.

Pentru măsurarea dublului prag absolut în

percepţia distanţei se poate folosi o masă
dreptunghiulară pe care se trasează o linie dreaptă în
lungul acesteia (figura 17). La un capăt se fixează un
mic scripete peste care vine o sfoară lungă de 16-18m
care poate deplasa pe masă o tijă lată de 2cm şi înaltă
de 18-22cm. În dreptul gradaţiei 0 (zero) se aşează
lateral, de-o parte şi alta a liniei mediane alte două tije
de aceleaşi dimensiuni şi forme ca cea de la mijloc.
Subiectului i se cere să tragă de unul dintre capetele
sforii până când tija centrală se află pe aceeaşi linie cu
cele aşezate în dreapta şi în stânga sa. Subiectul se
găseşte plasat în axul lung al dispozitivului la 7m. De
acesta. Se aşează tija glisantă (centrală) la unul dintre
capetele liniei gradate (de la zero la 10-15cm în
ambele părţi) şi se cere subiectului s-o aşeze exact
între cele două tije laterale, aşezate la 10 cm. de-o
parte şi de alta a liniei centrale. Se notează deviaţia
faţă de zero.
Se repetă, tija centrală fiind aşezată la celălalt
capăt al aparatului. Se repetă de cinci ori fiecare serie,
tijele laterale fiind, pentru fiecare serie de cinci
încercări, la distanţele de 10, 20 şi 30 de cm. După
fiecare încercare dublă (înainte-înapoi) se face o scurtă
pauză.
FIGURA 17. Aparat pentru percepţia distanţei.

30
20
10
50 40 30 20 10 0 10 20 30 40 50
10
20
30

Se notează cu + (plus) şi cu − (minus) deviaţiile

în spate. V. Horghidan propune următorul tabel pentru
înregistrare (Tabelul 6)

TABELUL 6. Înregistrarea şi calculul pentru dublul prag

absolut al percepţiei distanţei. Semnele + cu − se
anulează , iar la rubrica ,,Total” apare numărul de
deviaţii + sau − pe distanţele respective, de 1, 2, 3 ...
cm. În exemplul dat subiectul percepe distanţe cu o
eroare de 1,25 cm (3+1, 1+2).

Deviaţia posibilă (cm) 0 1 2 3 4 .........................

Seria I – înainte +
Seria II – înapoi −
III +
IV +
V −
VI +
VII +
VIII −
IX +
X +
Total: +3 +1 0

Coordonarea senzorio-motorie se poate efectua

şi cu ajutorul unei probe de apreciere a distanţei.
Pentru realizarea testării vom trasa o linie dreaptă pe
sol de 6-7m lungime. Subiectul, cu ochii acoperiţi cu
ochelari cu lentile negre, va trebui, pornind dintr-un alt
capăt al segmentului de dreaptă (A), să parcurgă acel
segment şi să se oprească atunci când consideră că a
ajuns în punctul terminal (B). I se cere subiectului să
păstreze direcţia şi să respecte distanţa. Subiectul are
dreptul să studieze, înainte de pornire, distanţa şi
direcţia ce o are de parcurs (figura 18).

FIGURA 18. Proba de apreciere a distanţei (după V.

Horghidan)
C.
B.
Deviaţie stânga
(+)

Deviaţie dreapta
(-)
D.

Se notează deviaţiile (stânga sau dreapta) şi se

măsoară în cm faţă de linia A-B şi în prelungirea
acesteia. Dacă punctele C şi D se află între punctele A-
B (perpendiculara acestora pe A-B) atunci deviaţia se
notează cu − (minus), iar dacă proiecţia punctelor C şi
D este dincolo de punctul B atunci deviaţia se notează
cu + (plus). Cifrele obţinute se raportează la etalon,
acesta indicând rangul subiectului privind coordonarea
vizual-motorie (supraaprecierea ori subaprecierea) sau
rangul acestuia în privinţa coordonării vestibular-
motorie (deviaţia).
Ambidextria se măsoară cu ajutorul aparatului
de disociere a mişcărilor54. Acest aparat, construit pe
principiul strungului, cuprinde şi o planşetă cu
54
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
decupaje de diferite forme (linii, sinusoide etc).
Suprafaţa decupajelor este izolată, planşeta fiind
metalică. Cu ajutorul a două manivele, subiectului i se
cere să deplaseze un stilet metalic pe unul din traseele
decupate, orice atingere de marginea metalică fiind
înregistrată pe un contor (se înregistrează şi numărul
şi durata oricărei atingeri). Se cere subiectului să
deplaseze stiletul (cu ajutorul celor două manivele, în
fiecare mână având câte o manivelă) pe un traseu
dinainte stabilit spunându-i-se că se înregistrează orice
greşeală, durata greşelilor şi se cronometrează timpul
de efectuare a sarcinii. Se calculează în final numărul
greşelilor, durata medie a lor şi durata efectuării
probei. ,,Ambidextria este direct proporţională cu cele
trei valori înregistrate”55.
În vederea măsurării acuităţii auditive normale, a
comprehensiunii, a capacităţii de percepere globală a
structurilor ritmice precum şi a sincronizării reactivităţii
cu stimulul, Steinbach propune o probă de ritm (tabelul
7) alcătuită din 21 de intemuri, subiectului cerându-i-
se să reproducă în ordinea 1-21, structurile de ritm,
cerute de examinator (înapoia unui paravan), la un
interval de 2sec. Examinatorul urmăreşte cum este
primit – cum este înţeles – cum se execută sarcina.
Etaloanele pot fi stabilite de fiecare examinator,
eşecurile totale considerându-se diagnostice pentru
lipsa de organizare, pentru un defect de percepţie
auditivă.

55
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
TABELUL 7. Proba de ritm Steinbach

Item Structura ritmului

1 * * *

Intervalele sunt egale !!!

2 * * * *
3 * * * *
4 * *
5 * * *
6 * * *
7 * * * * *
8 * * * * * * *
9 * * * * *
10 * * * * *
11 * * * * * * *
12 * * *
13 * * * * *
14 * * * * * *
15 * * * *
16 * * * * * * *
17 * * * * * *
18 * * * * * *
19 * * * * * * *
20 * * * * * * * *
21 * * * * * * * * * *
total

Poate fi calculat şi un indice de eficienţă,

considerându-se execuţie eficientă la cel puţin
jumătate plus unu execuţii corecte. Sub această
valoare se consideră a exista un deficit dinamic. Dacă
subiectul realizează întreaga execuţie a probei, dar
greşeşte pe parcursul ei, atunci se apreciază un deficit
de structură (se consideră corectă executarea fiecărui
item în ritmul dat, inclusiv mărimea pauzelor). Proba
este deosebit de utilă în aprecierea ritmului în orice
ramură de sport, valoarea diagnostică şi prognostică a
acesteia fiind deosebit de importante.
 3.4. EVALUAREA CONTROLULUI MOTOR

Coordonare generală se apreciază cu ajutorul

testului Motorin56. Se trasează pe sol o linie (30-35cm)
pe direcţia N-S, subiectului (fiind cu picioarele lipite,
de-o parte şi de alta a acestei linii şi cu faţa spre nord)
cerându-i-se să execute o săritură cu întoarcere (cât
poate mai mult), într-un sens şi apoi în altul. După
fiecare întoarcere (se vor păstra picioarele lipite la
aterizare) se măsoară (cu o busolă) unghiul întoarcerii.
Se repetă proba de şase ori (de fiecare parte câte trei
încercări). Se consideră că ,,rezultatul cel mai bun
obţinut dă rangul subiectului la coordonarea
generală”57.
Pentru aprecierea abilităţii motrice se utilizează
frecvent testul Pieron, folosindu-se în acest sens
dexterimetrul Pieron. Aparatul cuprinde un labirint
metalic alcătuit dintr-o tijă cu capetele fixate pe o
placă printr-un suport. La unul dintre capetele tijei se
găsesc zece monede din metal58. Subiectului i se cere
să deplaseze cele zece monede de la extremitatea
dreaptă la cea stângă, deplasând câte o singură
monedă o dată folosindu-se de mâna dreaptă. Se
cronometrează timpul necesar pentru fiecare
încercare. Se apreciază valoarea celei mai bune
încercări pentru deplasarea unei monede, timpul total
necesar pentru deplasarea celor zece monede, precum
şi variaţia x.maxim-x.minim. ,,Abilitatea este direct

56
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
57
Idem.
58
Ibidem.
proporţională cu valoarea variaţiei şi invers
proporţională cu valoarea celei mai bune încercări.
Precizia controlului, factor descris pe baza
analizei factoriale, de către E. A. Fleishman, se poate
determina cu ajutorul aparatului descris de Bonnardel
şi denumit ,,Sinusoida Bonnardel”59, prescurtat S.N.B.
Acest aparat cuprinde o placă de bază de
225x150x20mm din lemn în care este încastrată o
placă metalică de 205x40x3mm. Pe placa metalică
este decupată o sinusoidă de 205x40x3mm aşezată la
20mm faţă de aceasta. Lungimea sinusoidei este de
100mm, cu o lăţime a şanţului de 5mm. Între plăcile
metalice glisează un disc din material izolant de 85mm
pe care sunt fixaţi doi pinteni de câte 3mm şi o
distanţă între marginile lor de 13mm. Aparatul
cuprinde şi un numărător al erorilor, un înregistrator al
duratei şi un cronometru. După un exerciţiu pregătitor
i se cere subiectului să deplaseze prin glisare discul cu
pinteni prin deschizătura sinusoidei, cât mai repede,
dar fără ca pintenii să atingă marginea deschizăturii
(aceasta fiind greşeală). Se explică faptul că se
cronometrează timpul de realizare, numărul şi durata
greşelilor. Efectuarea ,,a două probe dă rezultate mai
concludente” afirmă Horia Pitariu, rezultatul fiind
calculat după formula: I+II/2, iar precizia se va aprecia
după formula:
P = (Timpul-Erori/Timp)x100
Exemplu: Timpul de executare a probei pentru
un subiect este de 150 secunde, comite 25 de erori,
durata erorilor fiind de 86 zecimi de secundă60.
P = (150-25/150)x100;
59
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
60
Idem.
 P = 83,3 (ea poate fi între 0-100).
Proba S.N.B. are o largă răspândire şi în ţara
noastră. Dăm mai jos câteva performanţe ale acestei
probe (tabelul 8).

TABELUL 8. Performanţe la S..N.B.61

N Nr. erori Durată erori Timp Precizie

Subiecţi
m s m s m s m s
Strungari 10 21,8 14,4 77,8 70,7 167,2 65,3 82,3 16,7
Operatori 0 9 9 2 8 0 7 0 8
calculato 31 21,5 13,9 89,8 87,0 148,6 47,5 87,9 12,7
r 4 5 7 9 8 6 0 0
Studenţi 14
9 28,3 9,97 67,1 37,2 154,2 48,0 − −
3 0 8 2 7

Testul constituie o importantă probă de

coordonare manuală şi ochi-mână, fiind un psiho-test
motric foarte util.
În vederea aprecierii preciziei mişcării Valentina
Horghidan recomandă folosirea tremometrului în V.
Aparatul cuprinde un unghi metalic cu marginile
interioare gradate, un stilet metalic şi o sonerie de
control. Orice contact al stiletului cu marginea gradată
a unghiului declanşează soneria. Subiectului i se cere
să deplaseze stiletul în interiorul unghiului metalic
pornind de la bază către vârf62. După explicaţie şi
câteva încercări de probă subiectul va efectua sarcina,
cu unghiul orientat în trei direcţii: orizontal, unghiul cu
deschiderea spre dreapta; orizontal, unghiul orientat
cu baza către subiect; vertical, unghiul orientat cu

61
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
62
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
vârful în jos. Se va lucra de zece ori pentru fiecare
direcţie, notându-se cele zece rezultate (până unde s-a
putut înainta cu stiletul fără să atingă marginea
gradată a unghiului metalic, când se aude soneria). Se
calculează media aritmetică pentru fiecare serie de
zece încercări. Se consideră că precizia mişcării
subiectului este direct proporţională cu distanţa la care
s-a făcut primul contact (cu media seriilor).
Viteza de repetiţie se măsoară cu ajutorul unei
chei tip Morse legată la un contor de înregistrare a
impulsurilor. Subiectului i se cere să realizeze un
număr cât mai mare de impulsuri (apăsări), întâi cu
mâna dreaptă apoi cu cea stângă. Se vor face câte trei
încercări pentru fiecare mână şi se face media pentru
ambele mâini. Rezultatul obţinut dă rangul subiectului
în ceea ce priveşte viteza de repetiţie (raportat la
eşantionul studiat), V. Horghidan denumeşte această
probă ,,testul tapping”63. Bontilă propune aceeaşi
probă, dar cu câte două repetări a câte şase secunde;
dă şi următorul etalon probei:
I. foarte slab - 0-71
II. slab - 72-77
III. mediu - 78-85
IV. bine - 86-92
V. foarte bine - peste 93
Centrul de Psihologie Aplicată din Paris propune
un test ceva mai complicat putând fi tot aşa de simplu
aplicat: este vorba de ,,Testul A.T.3 MacQuarrie” (după
T. W. MacQuarrie). Testul de tipul creion-hârtie
cuprinde patru probe: trasaj, punctare, tapping şi
reproducere. Proba de ,,trasaj” cuprinde un dreptunghi
cu linii ce descriu un labirint. Subiectul, cu ajutorul
63
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
unui creion, are sarcina ca, plecând de la punctul
,,plecare” să traseze o linie prin portiţele găsite în
dreptunghi. Există douăzeci de posibilităţi pentru
fiecare dreptunghi: 20x4 = 80 – numărul de greşeli
(atingeri ale liniilor din dreptunghi). Se obţine o notă
care se raportează la etalon. Proba durează 50 de
secunde.
A doua probă este cea de ,,punctare” (figura 19),
care cuprinde o sinusoidă pe care sunt desenată o sută
de cerculeţe. Subiectul are sarcina de a scrie, cu
ajutorul unui creion, câte trei puncte în fiecare
cerculeţ. Nota se va obţine numărând punctele înscrise
în cerculeţe în cele 30 de secunde cât durează proba şi
împărţind rezultatul la trei. Se raportează la etalon.

FIGURA 19. Proba de punctare (M. Q.)

Cea de-a treia probă este ,,tapping-ul”, probă

alcătuită din şapte rânduri de cerculeţe, a câte zece la
fiecare rând (figura 20), subiectului cerându-i-se să
scrie câte trei puncte în fiecare cerculeţ. Nota se
calculează numărând câte cercuri au fost completate
în cele 30 de secunde cât durează proba, rezultatul
fiind înmulţit cu trei. Se raportează la etalon.

FIGURA 20. Proba de tapping

O altă probă a testului Macquarrie este cea de

,,reproducere”, aceasta cuprinzând un dreptunghi
împărţit în douăzeci de dreptunghiuri mai mici. Fiecare
dreptunghi mai mic cuprinde câte o figură trasată din
patru linii drepte (în stânga) şi douăzeci şi cinci de
puncte. Subiectului i se cere ca în două minute şi
jumătate să completeze figurile din dreptunghi pornind
de le punctul încercuit. Nota maximă poate fi de
20x4= 80. Se corectează (deci câte patru puncte
pentru fiecare figură desenată, un punct pentru fiecare
linie) şi se raportează la etalon.
Etalonul pentru testul MacQuarrie (tabelul 9)

TABELUL 9. Etalonul. M.Q.

Proba Trasaj Tapping Punctare Reproducere

Timp 50 sec. 30 sec. 30 sec 2,30 sec
F. slab 0 – 26 0 – 21 0–9 0–3
Slab 27 – 37 22 – 34 10 – 19 4 – 26
Mediu 38 – 46 35 – 42 20 – 23 27 – 42
Bine 47 – 59 43 – 57 24 – 28 43 – 66
F. bine + 60 + 58 + 29 + 67
 Proba este des întâlnită şi în laboratoarele de
psihologie din ţara noastră. Rezultatele pot fi
înregistrate pe o fişă tip (figura 21), de unde pot fi
urmărite rezultatele la fiecare dintre cele patru
subteste ale probei, se poate calcula nota pentru
fiecare probă în parte şi nota finală. Rezultatele se
discută pentru fiecare subiect în parte, putându-se
face şi aprecieri referitoare la eşantioanele studiate.

FIGURA 21. Fişa de înregistrare pentru testul A.T.3

M.Q.

Numele şi
prenumele..............................................................................
Data naşterii......................Profesia....................Studii...........................
Locul de muncă...............................................Obs.................................
PROBA NOTA CENTILA
Trasaj .............................................. .................................
Tapping .............................................. .................................
Punctare .............................................. ..................................
Reproducere .............................................. ................................
SUMA
NOTA

Bontilă propune ,,bateria Walther” pentru

măsurarea abilităţii manuale, sub forma ei de
dexteritate manuală. Acestea sunt administrate numai
individual, fapt care permite să se obţină date
preţioase ca rezultat al observaţiilor directe asupra
comportamentului pe care îl desfăşoară subiectul în
timpul executării probelor64.

A.Tehnica de aplicare a testului ,,Punctare”

64
∗∗∗ - (1970) – Instrucţiuni pentru completarea fişei pedagogice.
Sub egida I.S.P., filiala Iaşi
 Acesta este un test datorat psihologilor Binet şi
Vaschideşi, constă din două foi de hârtie cu latura de
20cm, pe fiecare imprimat un pătrat de 10/10cm
împărţit în 100 de pătrate mai mici cu laturile de 1cm.
Subiectul trebuie să deseneze cu creionul câte un
punct în fiecare pătrat mic, întâi cu mâna dreaptă apoi
cu mâna stângă. Testul măsoară dexteritatea şi
rapiditatea manuală.
Pentru aplicare se procedează în felul următor:
subiectul este aşezat la o masă, examinatorul îl
întreabă de care mână se foloseşte în mod activ şi
aşează pe masă, dinaintea subiectului, foaia de hârtie
cu pătratul pentru mâna activă (dreaptă sau stângă)
cu partea imprimată în sus; i se dă un creion ascuţit şi
spune ,,Vreau să văd cu ce iuţeală faci mişcările!
Pentru aceasta va trebui să marchezi cu creionul câte
un punct în fiecare din aceste pătrăţele şi dacă este
posibil cât mai în centrul (mijlocul) pătratului.” Lucrul
acesta trebuie să-l facă însă cât mai repede şi cât mai
exact posibil. Veţi începe prin a pune punctul în acest
pătrăţel (i se arată cel de la extrema stângă sus); când
vei ajunge la acesta (i se arată cel din extrema dreaptă
sus) vei trece la cel care este imediat dedesubt şi vei
puncta al doilea rând de la dreapta la stânga, apoi al
treilea rând din nou de la stânga la dreapta ş.a.m.d.
până la ultimul pătrăţel. Fii atent să nu sari vreun
pătrăţel fără să fi pus punctul în el şi să nu pui decât
un singur punct în fiecare pătrăţel. Cu cealaltă mână
să ţii bine foaia ca să nu alunece de pe masă şi să te
împiedice să lucrezi repede. Ai înţeles? (la răspunsul
afirmativ) ,,Începeţi!”
Se declanşează cronometrul şi se opreşte în
momentul în care subiectul a pus punctul în ultimul
pătrăţel.
Aceeaşi tehnică pentru cealaltă mână.
TABELUL 10.Etalonul pentru testul „Punctare” din bateria Walther (după
Bontilă)
Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi
M F M F M F M F M F M F M F
Centile
100 12 10 86 59 46 60 62 49 57 48 5 44 54 4 6 4 45
90 7 6 93 68 73 73 67 66 55 57 4 5 65 7 1 7 53
80 15 13 101 75 81 79 71 70 70 65 60 6 68 5 6 5 55
75 8 3 103 69 83 80 74 72 71 68 6 5 69 2 5 5 56
70 16 15 105 80 84 85 78 74 72 69 1 9 70 5 6 6 57
60 7 4 109 84 88 89 82 76 76 73 63 6 72 5 9 0 59
50 17 15 115 93 92 90 84 79 80 78 6 2 75 5 7 6 63
40 9 8 121 94 99 92 88 83 86 85 4 6 76 8 0 1 65
30 18 16 129 97 10 95 90 85 89 87 6 4 79 6 7 6 67
25 7 1 131 98 1 99 91 86 90 89 7 7 81 2 1 2 70
20 20 16 135 10 10 10 93 90 96 95 6 0 87 6 7 6 71
10 3 2 146 1 3 1 99 95 10 10 8 7 94 3 2 3 77
0 22 17 154 10 10 10 12 11 2 1 7 4 12 6 7 6 89
1 6 7 7 7 2 7 14 11 0 7 4 7 5 7
23 18 13 11 15 0 2 7 5 7 7 7
5 3 6 7 1 9 7 1 7 1
24 18 14 8 6 7 7 7
9 9 2 0 7 2 9 4
26 19 8 7 7 8 7
2 1 1 8 3 0 7
26 19 8 0 7 8 8
4 4 4 8 4 1 0
33 21 90 5 8 8 8
4 8 89 4 7 5
42 24 9 9 9
9 0 1 9 0
 B. Tehnica de aplicare a testului ,,Tapping”
Pentru acest test care i se datorează psihologului
Walther se folosesc foile de la testul precedent,
subiectul urmând să execute proba pe pagina rămasă
albă. După ce examinatorul pune în faţa subiectului
foaia de hârtie cu partea albă în sus i îi dă un creion
spune: ,,Când îţi voi spune eu să lucrezi, să începi; va
trebui să faci pe hârtie, folosind creionul pe care ţi l-am
dat, cât mai multe puncte fără să te preocupe ordinea
lor; totul este să lucrezi cât mai repede pentru a face
cât mai multe puncte. Trebuie numai să ai grijă să nu
faci punctele unul peste altul, căci ele vor trebui
numărate ca să se vadă cât de multe ai reuşit să faci.
Vei porni la lucru când îţi voi spune să începi şi te vei
opri atunci când vei auzi comanda: ,,Stop!”. Când
lucrezi să ţii cotul sprijinit de masă şi să faci punctele
mişcând întreg antebraţul nu numai încheietura mâinii.
Cu cealaltă mână să ţii hârtia să nu alunece pe masă.
Ai înţeles? Fii gata. Începe!”
Se declanşează cronometrul şi după şase
secunde: ,,Stop!”. Aceeaşi tehnică şi pentru cealaltă
mână.
TABELUL 11. Etalonul pentru testul ,,Tapping” (după Bontilă)

Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

Centil M F M F M F M F M F M F M F
e
100 62 88 86 10 99 91 97 99 84 95 91 95 84 92 79 10 110
90 57 78 77 2 75 83 74 83 82 89 81 83 76 85 76 2 97
80 55 66 73 82 69 80 71 81 78 87 77 82 72 85 76 92 92
75 54 66 72 79 68 79 70 80 73 86 75 81 70 83 75 89 90
70 52 65 70 78 66 78 67 79 72 85 74 80 68 82 72 87 89
60 51 61 67 76 64 76 66 76 69 82 73 79 67 78 70 86 85
50 48 59 66 75 60 73 63 74 64 78 70 77 64 76 69 83 82
40 45 58 61 71 58 71 61 73 63 76 68 75 61 74 67 81 80
30 41 56 59 68 56 69 58 71 59 75 65 73 58 73 62 80 77
25 39 55 56 64 55 68 55 69 58 73 64 72 56 72 59 79 76
20 38 53 55 61 53 65 53 67 56 70 62 71 46 70 58 77 74
10 32 44 47 60 44 57 49 64 48 68 60 69 38 68 46 75 71
0 15 30 30 55 34 48 39 53 34 57 49 59 33 60 40 73 56
51 65
 C. Tehnica de aplicare a testului ,,Perle”
Acest test a fost folosit pentru determinarea
îndemânării manuale de către Claparéde şi face parte
din bateria de teste pentru abilitate manuală Walther.
Se compune din treizeci de mărgele cilindrice din sticlă
de aceeaşi culoare, cu diametrul interior de 2-3mm. Un
fir de aţă de 28-30 de cm trecut prin urechile unui ac
de canava, care are la extremitatea cealaltă legat o
mărgea (a 31-a mărgea). Subiectul trebuie să ţină acul
cu degetele mâinii stângi, iar cu dreapta să apuce una
câte una, cele 30 de mărgele (perle) şi să înşire pe ac
câte 4 şi apoi să le dea drumul să alunece pe aţă.
După ce examinatorul a pregătit materialul
necesar, în faţa subiectului spune: ,,Iată ce ai de făcut:
va trebui să înşiri aceste mărgele cât poţi de repede,
pe aţa legată de ac. Vei ţine acul în mâna stângă, apoi
vei lua de jos câte una 4 mărgele şi le vei înşira pe ac.
După ce ai înşirat pe ac cele 4 mărgele, le vei lăsa să
alunece pe aţă în jos până la capăt. După aceea înşiri
pe ac alte 4 mărgele şi la fel le laşi să alunece pe aţă
în jos şi aşa mai departe până le înşiri pe toate.
Trebuie să înşiri mărgele cât poţi de repede şi nu
începi de cât când îţi voi spune eu. Ai înţeles? Începe!”
Examinatorul îi va arăta subiectului să ţină acul
la înălţimea de 5-10cm deasupra mesei de lucru. Se
vor afla la îndemână câteva mărgele pentru a le înlocui
pe cele pe care subiectul le va scăpa eventual pe jos.
Dacă subiectul este stângaci, va ţine acul în mâna
dreaptă şi va lucra cu mâna stângă. Se notează timpul
de execuţie.
TABELUL 12. Etalonul pentru testul ,,Perle” (după Bontilă)
Vârsta 5-6 7-8 9- 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi
10
M F M F M F M F M F M F M F
Centil
e
100 99 77 59 52 53 55 56 54 53 56 4 5 46 55 4 4 46
90 10 91 63 62 61 63 58 57 59 57 9 7 51 58 5 8 50
80 5 95 72 64 64 63 60 62 60 54 5 5 63 52 5 5 53
75 11 99 73 67 67 65 64 61 64 62 3 9 53 65 1 6 54
70 5 10 74 68 68 66 65 62 65 64 6 5 54 66 6 6 55
60 12 0 75 70 70 67 70 65 69 66 0 2 55 67 0 0 58
50 0 10 84 71 73 70 72 67 75 70 5 6 56 70 5 6 62
40 12 3 88 73 76 74 73 70 76 72 5 2 58 73 4 1 63
30 4 10 90 76 78 77 75 74 78 75 5 6 59 74 5 6 64
25 13 7 95 78 80 78 78 75 82 76 7 3 61 75 5 2 66
20 0 11 98 90 82 82 81 76 84 77 5 6 63 79 5 6 67
10 13 7 105 93 88 84 86 80 94 82 8 4 69 85 6 3 72
0 4 13 123 12 12 12 11 96 13 93 5 6 73 10 5 6 117
14 0 4 0 0 3 6 9 5 7 7 4
3 13 6 6 5 6
14 7 1 9 8 5
7 15 6 7 6 6
15 1 4 0 1 7
5 16 6 7 6 7
16 2 5 1 3 0
9 18 6 7 6 7
19 9 6 2 4 3
0 7 7 6 7
30 4 5 5 7
7 7 8 6 8
7 0 7 5
 D. Tehnica de aplicare a testului ,,Decupaj”
Acesta este tot un test cu aplicaţie individuală şi
măsoară îndemânarea manuală în folosirea unui
instrument. A fost imaginat de către psihologii
Claparéde şi Walther. Ca material trebuie să avem o
foaie de hârtie de 50cm lungime şi 24cm lăţime care
are imprimate 3 linii dintre care una ondulată şi două
frânte (greceşti) cu lăţimea de 6,5mm, şi lungimea de
40cm şi o foarfecă de 10-12cm (mică) lungime cu
vârfurile rotunde. Pentru aplicare se procedează în
felul următor:
Se arată subiectului foaia de hârtie pe care sunt
imprimate trei linii groase care însă nu sunt drepte,
prima linie este ondulată, iar celelalte două sunt frânte
şi au multe colţuri. Iată şi o foarfecă cu care va trebui
să tai hârtia prin mijlocul fiecărei linii negre. Vei începe
întâi cu prima linie (cea ondulată) şi vei tăia până când
îţi voi spune ,,stop”. Apoi vei trece la celelalte şi te vei
opri când îţi voi spune ,,stop” Să ai grija ca atunci când
tai cu foarfeca linia să nu ieşi din partea neagră. Începi
să tai numai când îţi spun eu şi te opreşti imediat ce
auzi comanda ,,stop” Ai înţeles despre ce e vorba?
După aceea examinatorul face o tăietură din marginea
hârtiei în partea albă până la începutul liniei negre (la
jumătatea grosimii astfel încât subiectul să poată
porni din marginea liniei, să nu mai aibă de parcurs şi
spaţiul alb. Apoi dă subiectului foarfeca şi hârtia şi-i
spune să se pregătească de tăiat, ţinând foarfeca chiar
la începutul liniei negre. ,,Vei căuta să tai cât de
repede poţi, însă fără să ieşi din partea neagră a
hârtiei. Fii gata: Începe! După 20 de secunde: ,,Stop”.
Se trece la a doua linie, apoi la a treia, dând pentru
fiecare 20 de secunde.
TABELUL 13. Etalonul pentru testul ,,Decupaj” (după Bontilă).

Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

Centil
e M F M F M F M F M F M F M F
100 27 33 35 4 4 4 4 3 4 4 5 5 4 5 6 5
90 18 21 29 2 7 9 9 9 6 9 4 0 7 3 2 9
80 16 20 25 3 3 3 3 3 3 4 4 4 4 4 4 4
75 15 18 25 5 8 6 8 6 8 0 0 2 5 6 9 5
70 14 17 24 3 3 3 3 3 3 3 3 3 4 4 4 3
60 13 14 23 3 7 2 5 5 7 5 8 9 3 4 6 9
50 12 11 22 3 3 3 3 3 3 3 3 3 4 3 4 3
40 11 10 20 1 5 0 3 3 5 4 7 8 2 9 2 8
30 10 9 18 3 3 2 3 3 3 3 3 3 4 3 4 3
25 9 9 17 0 4 8 2 2 4 3 6 7 0 8 1 7
20 8 8 16 2 3 2 3 3 3 3 3 3 3 3 3 3
10 6 7 13 7 1 7 1 1 3 1 5 6 8 6 9 5
0 2 5 11 2 3 2 3 2 3 2 3 3 3 3 3 3
6 0 6 0 9 2 9 2 5 6 4 7 4
2 2 2 2 2 3 2 3 3 3 3 3 3
5 9 5 9 8 1 7 0 4 3 3 6 1
2 2 2 2 2 2 2 2 3 3 3 3 2
4 8 3 8 7 9 6 9 2 2 2 5 9
2 2 2 2 2 2 2 2 3 3 3 3 2
3 7 2 7 6 8 5 8 0 1 0 3 7
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 3 2
2 6 1 5 5 6 3 7 9 9 8 2 5
2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 2 3 2
0 4 0 2 2 5 2 5 7 5 6 0 3
1 1 1 1 1 2 2 2 2 1 2 2 1
1 7 9 7 3 3 0 2 1 8 2 8 2
 E. Tehnica de aplicare a testului ,,Discuri”
Testul a fost imaginat de către psihologul
Walther şi măsoară dexteritatea şi rapiditatea pentru
lucrări cu piese mici. Se compune din două planşe
confecţionate din placaj, carton presat sau material
plastic, de forma unui pătrat cu latura de 30cm.
Fiecare planşă are 41 de alveole în formă de cerc de
25mm. În planşa A alveolele au adâncimea de 1mm,
iar în planşa B de 2mm. Pentru a fi introduse în
lăcaşurile din alveole avem 41 de rondele circulare cu
diametrul de 23mm şi grosimea de 3mm. Este bine să
avem câteva rondele de rezervă pentru a înlocui pe
cele care eventual s-ar pierde.
Pentru executarea probei se procedează în felul
următor: Se plasează cele două planşe pe masa de
lucru, una lângă alta în faţa subiectului, planşa A (cu
rondelele aşezate în alveole) în stânga, iar planşa B (cu
alveolele libere) în dreapta. Sarcina subiectului constă
în a muta rondelele de pe o planşă pe alta, plasându-le
în alveolele respective cât mai repede. Această
operaţie trebuie făcută în trei etape astfel:
1. Se mută rondelele de pe planşa A pe
planşa B cu mâna dreaptă, planşa A fiind
în stânga, iar planşa B în dreapta;
2. Se mută rondelele de pe planşa A pe
planşa B cu mâna stângă planşa A fiind în
dreapta iar planşa B în stânga;
3. Se mută rondelele de pe planşa A pe
planşa B cu ambele mâini, fiecare mână
luând o singură rondelă deodată, planşa A
fiind în stânga iar planşa B în dreapta.
 După fiecare etapă examinatorul mută rondelele
de pe planşa B pe planşa A, pentru a se pregăti pentru
faza următoare.
Când toate pregătirile au fost făcute,
examinatorul spune: Iată: pe planşa aceasta, A, ai
aceste rondele (piese) pe care trebuie să le treci pe
planşa cealaltă, B. Vei lua cu mâna dreaptă (respectiv
cu mâna stângă, cu ambele mâini, pentru etapele 2 şi
3) rondelele (piesele), numai câte una şi le vei trece pe
planşa aceasta (B). Vei lucra cât vei putea de repede.
Caută să alegi acel fel de a lucra care să-ţi permită să
lucrezi cât mai repede. Dacă îţi scapă vreuna din
rondele nu te apleca s-o ridici, căci pierzi prea mult
timp, ci poţi lua una de aici (se arată rondelele de
rezervă). Vei începe să lucrezi atunci când îţi voi da eu
comanda şi să nu te opreşti decât atunci când ai
terminat de trecut toate rondelele de pe o planşă pe
alta. Ai înţeles? Dacă eventual subiectul afirmă că n-a
înţeles, examinatorul îi poate face o demonstraţie pe
concret luând una din rondele şi trecând-o de pe o
planşă pe alta. ,,Fii gata: Începe!”. Pentru etapele 2 şi
3 se procedează la fel. Se notează timpul întrebuinţat
pentru fiecare din cele trei etape de lucru.
 TABELUL 14. Etalonul pentru testul ,,Discuri” (după Bontilă).

Vârsta 5-6 7-8 9-10 11-12 13 14 15 16 17 Adulţi

M F M F M F M F M F M F M F
Centil
e
100 17 18 140 11 11 10 10 11 10 11 11 10
90 4 4 150 5 4 6 9 7 9 2 2 7
80 20 18 151 12 12 12 11 12 11 11 11 11
75 7 7 153 3 5 0 8 3 8 7 4 5
70 22 29 158 12 13 12 12 12 12 12 11 11
60 3 3 163 4 3 2 3 5 2 0 7 6
50 23 20 172 13 13 12 12 12 12 12 11 12
40 0 7 178 0 4 6 5 6 4 3 9 1
30 23 21 186 13 13 13 12 12 12 12 12 12
25 6 1 188 1 6 0 8 7 5 5 0 3
20 24 21 191 13 13 13 13 12 13 12 12 13
10 9 6 197 6 8 1 2 8 0 7 1 0
0 25 22 236 13 14 13 13 13 13 13 12 13
5 2 8 1 3 4 2 2 1 4 1
26 23 14 14 13 13 13 13 13 12 13
1 2 2 4 5 9 4 5 5 7 2
27 24 14 14 13 14 13 14 13 13 13
5 4 5 6 7 1 7 2 7 2 3
28 24 14 14 14 14 13 14 14 13 13
1 8 8 7 0 3 9 4 0 3 5
28 24 15 14 14 14 14 14 14 13 13
8 9 9 8 2 6 0 9 2 4 7
30 27 15 15 14 15 14 15 14 13 13
4 9 6 9 7 4 4 7 6 8 8
45 30 17 18 18 17 19 17 15 17 14
0 9 4 4 9 6 5 8 6 7 0
 F. Tehnica de aplicare a testului ,,Bile”
Testul este imaginat de psihologul Walther şi
face parte din bateria de abilitate manuală care-i
poartă numele. Se compune dintr-o cutie de lemn sau
de carton cu laturile de 10/10cm şi înălţimea de 4cm
care are în interior un prag de 2cm înălţime, în mijlocul
căreia este practicată o deschidere circulară cu
diametrul de 2mm în care se poate încastra o sticluţă
(care a conţinut penicilină sau streptomicină) ca să
poată fi menţinută în poziţie verticală; din 33 de bile
din oţel de 2mm. Diametru din cele folosite pentru
rulmenţi de bicicletă; o pensetă fină (din cele pe care
le folosesc colecţionarii filatelişti). Pentru aplicare se
procedează în felul următor:
Se deschide cutia în faţa subiectului care este
aşezat la masa de lucru, se scoate sticluţa care conţine
cele 33 de bile, se răstoarnă bilele în adâncitura din
faţa pragului; se încastrează vertical sticluţa în
deschiderea practicată de prag şi se dă subiectului
penseta în mâna dreaptă. Apoi examinatorul spune:
,,Fii atent la ceea ce-ţi spun. Vezi aici sticluţa aceasta
şi bilele pe care le-am răsturnat în cutie. Cu penseta
pe care ţi-am dat-o va trebui să culegi bilele una câte
una şi să le pui în sticluţă. Încearcă să faci lucrul
acesta cât de repede poţi şi ai grijă să nu scapi bilele
pe masă sau pe jos. Dacă totuşi îţi scapă vreuna nu
încerca să te apleci s-o cauţi căci eu o voi înlocui cu
alta (în acest scop examinatorul trebuie să aibă la
îndemână câteva bile de rezervă). Vei începe când îţi
voi da eu comanda şi vei lucra cât mai repede până pui
toate bilele în sticluţă: Fii gata: Începe! Examinatorul
nu declanşează cronometrul decât după ce subiectul a
lăsat să cadă în sticluţă cea de-a treia bilă. Se notează
timpul folosit pentru introducerea celor 30 de bile în
sticluţă.
Acesta este un test excelent pentru măsurarea
motricităţii sub aspectul preciziei şi coordonării
senzorio-motorii.
El poate evidenţia, ca de altfel toate testele de
performanţă, o serie de nenumărate trăsături de
comportament.

TABELUL 15. Etalonul pentru testul ,,Bile” (după

Bontilă)

Centile peste 14 ani

M F
100 29 28
90 34 31
80 36 34
75 41 40
70 19 47
60 53 51
50 61 55
40 69 62
30 72 71
25 81 79
20 84 82
10 85 84
0 89 85

Evaluarea la testele din bateria Walther se

realizează în felul următor:
 La ,,Punctare” se adună timpul (în sec) în
care subiectul a executat proba cu mâna
stângă. Totalul se raportează la etalon
(tabelul 10).
 La ,,Tapping” se adună punctele
executate cu mâna stângă, iar totalul se
raportează la etalon (tabelul 11).
  Cotarea la testul ,,Perle” se realizează
raportând timpul (în secunde) în care
subiectul a înşirat cele 30 de mărgele la
etalonul din tabelul 12.
 La ,,Decupaj” se numără fragmentele
tăiate de subiect în fiecare linie şi se face
totalul pentru cele trei linii. Fiecare
greşeală se scade din suma fragmentelor
tăiate. Rezultatul = Sj - Sg care se
raportează la etalon (tabelul 13).
 La ,,Discuri” se adaugă timpul (în sec) de
executare cu mâna dreaptă, cu mâna
stângă şi cu ambele mâini R = Tdr + Tstg +
Ta care se raportează la etalon (tabelul
14).
 Pentru cotarea testului ,,Bile” timpul
necesar subiectului pentru introducerea
celor 31 de bile în sticluţă se raportează la
etalon (tabelul 15). Interpretarea
cantitativă lasă loc şi interpretării
calitative.

3.5. EVALUAREA PROCESELOR PSIHICE COGNITIVE

Diagnosticarea factorului spaţial poate fi

realizată cu ajutorul unui test foarte simplu conceput
de Bonnardel ,,testul de reprezentări spaţiale”, sau
,,B.22” cum i se mai spune65. Testul cuprinde o planşă
pe care sunt desenate 10 figuri geometrice şi 25 de
elemente din lemn sau din material plastic de forme
diferite. Fiecare figură de pe planşă se poate

65
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
reproduce cu ajutorul a două sau trei elemente,
acestea fiind colorate pe o parte în roşu, restul fiind
negre. Subiectului i se cere să reproducă desenele de
pe planşă cu ajutorul pieselor din lemn (acestea vor
sta întotdeauna cu faţa roşie în sus şi vor putea fi
folosite doar o singură dată, deci pentru reproducerea
unei singure figuri). Se acordă subiectului zece minute.
H. Pitariu precizează că există o cotă brută (t) de zece
minute, dar dacă proba nu s-a terminat în acest timp,
atunci se utilizează formula: t = (25x10)/n în care n =
numărul elementelor plasate corect în zece minute.
Dar de obicei timpul se notează în secunde, iar formula
de calcul devine: t = (25x600)/n. Se recomandă ca
fiecare utilizator al testului B.22 să-şi elaboreze
etalonul propriu pe grupe de elevi, de sportivi, pe
grupe de vârstă şi nivel de pregătire.
Bontilă propune pentru măsurarea factorului
,,inteligenţă generală” o serie de teste66. Vom prezenta
în continuare tehnica dea ,,testului de inteligenţă I3”.
Testul poate fi administrat individual sau în grup, fiind
cunoscut sub numele de ,,American Army Test–alfa”,
deoarece a fost utilizat pentru prima oară la
selecţionarea recruţilor în armata americană, încă în
Primul Război Mondial. Testul care vi-l prezentăm a
fost adaptat de Bontilă mediului românesc. Proba este
alcătuită din opt subteste, fiecare dintre acestea
referindu-se la câte un anumit aspect al inteligenţei.
Fiecare subtest are un anumit număr de puncte,
numărul total al acestora fiind de 212. Instrucţiunile se
vor anunţa o singură dată, însă clar şi precis. După
fiecare subtest se lasă o pauză de 60 de secunde, apoi
se trece la următorul. Subiecţilor li se cere să
66
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
completeze prima pagină, să nu întoarcă celelalte foi
decât atunci când li se va spune şi să nu întrebe nimic
nici pe ceilalţi subiecţi, nici pe examinator.
Vom prezenta subtestele după manualul
Bontilă67.
Testul nr. 1
,,Atenţie: toată lumea a completat datele de pe
copertă?”. În cazul răspunsului afirmativ: ,,întoarceţi
acum pagina şi închideţi caietul astfel ca să aveţi în
faţă testul nr.1” (experimentatorul arată)
,,Priviţi testul nr. 1. Vedeţi mai multe desene
formate din cercuri, triunghiuri, cifre etc. Vi se va
spune, mai întâi, să faceţi anumite lucruri cu cercurile
din 1, apoi cu cele din 2, apoi cele din 3 şi aşa mai
departe. Când voi spune ,,atenţie” veţi ţine toţi
creioanele în sus astfel (experimentatorul ţine creionul
în sus) şi veţi asculta ce vă voi spune fără să puneţi
creionul pe hârtie ca să lucraţi, decât atunci când vţi
auzi comanda ,,Începeţi”. Când veţi auzi comanda.
Încetaţi” vă veţi opri din lucru şi veţi ridica imediat
creionul în sus. (Examinatorul va căuta să explice cât
mai clar aceste comenzi, precum şi succesiunea lor,
deoarece de înţelegerea acestor instrucţiuni depinde,
în mare măsură reuşita examenului).
Ascultaţi întotdeauna cu atenţie ce vă spun.
Nu întoarceţi foile caietului nici înainte nici
înapoi.
Nu faceţi decât numai ceea ce vă spun.
Amintiţi-vă că trebuie să ascultaţi de
comenzile: ,,Atenţie”, ,,Începeţi” şi ,,Încetaţi”.
Rândul 1

67
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
 ,,Atenţie: (acest cuvânt spune întotdeauna
creioane ridicate). Priviţi cercurile din rândul 1. Când
voi spune ,,Începeţi”, faceţi o cruce în primul cerc şi
scrieţi cifra 1 în cel de-al treilea (experimentatorul
priveşte cronometrul, spune ,,Începeţi” şi după cinci
secunde comandă ,,Încetaţi”. Va observa ca nimeni să
nu mai lucreze după aceasta).
Rândul 2
,,Atenţie: Priviţi rândul doi unde sunt nişte
numere în fiecare cerc. Când voi spune ,,Începeţi” veţi
trage o linie care să meargă de la cercul 1 la cercul 4
pe deasupra cercului 2 şi pe dedesubtul cercului 3.
,,Începeţi!” după 5 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 3
Atenţie: Priviţi pătratul şi triunghiul din rândul 3.
Când voi spune: ,,Începeţi” veţi face o cruce în spaţiul
care este în triunghi dar nu şi în pătrat şi faceţi cifra 1
în spaţiul care este şi în pătrat şi în triunghi.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 5
,,Atenţie. Priviţi rândul 5. Dacă o combină poate
cosi mai mult grâu, într-o oră decât un cosaş, atunci
când voi spune ,,Începeţi” faceţi o cruce în al doilea
cerc. Dacă nu, trageţi o linie sub cuvântul NU.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”
Rândul 6
,,Atenţie: Priviţi la rândul 6. Când voi spune
,,Începeţi!”, scrieţi în al doilea cerc răspunsul adevărat
la întrebarea: ,,Câte luni sunt într-un an?”. În al treilea
cerc nu scrieţi nimic, dar în al patrulea puneţi o cifră
oarecare, care să fie un răspuns greşit la întrebarea la
care aţi primit răspuns bun. ,,Începeţi!”, după 10
secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 7
 ,,Atenţie: Priviţi rândul 7. Când voi spune
,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie litera care este imediat
înaintea lui E şi trageţi o linie sub a doua literă de
dinaintea lui O. ,,Începeţi!”. După 10 secunde
,,Încetaţi!”.
Rândul 8
,,Atenţie: Priviţi rândul 8. Priviţi cele trei cercuri ş
cele trei cuvinte. Când voi spune ,,Începeţi!” scrieţi în
primul cerc prima literă a primului cuvânt, în al doilea
cerc prima literă a celui de-al doilea cuvânt şi în al
treilea cerc ultima literă a celui de-al treilea cuvânt.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 9
,,Atenţie! Priviţi rândul 9. Când voi spune
,,Începeţi” tăiaţi numerele care sunt mai mari decât 20
dar mai mici decât 30. ,,Începeţi!”, după 10 secunde
,,Încetaţi!”.
Rândul 10
,,Atenţie: priviţi rândul 10. Observaţi că desenul
este împărţit în cinci părţi de mărimi (suprafeţe)
diferite. Când voi spune ,,Începeţi” scrieţi un trei sau
un doi în fiecare din cele două părţi mai mici şi oricare
altă cifră între patru şi şapte în partea cea mai
apropiată ca mărime de cea mai mare. ,,Începeţi!”.
După 15 secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 11
,,Atenţie: priviţi rândul 11. Când voi spune
,,Începeţi” tăiaţi cu o linie fiecare număr cu soţ, care
nu este într-un pătrat şi fiecare număr fără soţ care se
află într-un pătrat, dar împreună cu o literă. După 25
secunde ,,Încetaţi!”.
Rândul 12
,,Atenţie: priviţi rândul 12. Dacă numărul 7 este
mai mare decât numărul 5 , atunci când voi spune
,,Începeţi!” tăiaţi cu o linie numărul 6 . Dacă 6 este mai
mare decât 8, atunci veţi trage o linie sub cifra 7.
,,Începeţi!”, după 10 secunde ,,Încetaţi!”.
Se spune candidaţilor să lase creioanele jos, să
stea în linişte şi să nu întoarcă pagina. După trecerea
timpului de repaos de un minut, li se spune să întoarcă
pagina şi să îndoaie caietul astfel încât să aibă numai
testul 2 în faţă.
Notă importantă – Aptitudinile speciale relevate
de testul nr. 1 sunt următoarele: atenţia, memoria,
spiritul de observaţie, facultatea de a raţiona rapid şi
just. De asemenea pune în evidenţă aptitudinea de a
executa rapid şi cu precizie o comandă primită. Este
un test diagnostic pentru profesia de electrician
tabloist sau de operator la tablourile de comandă.
Examinatorul trebuie să dea comanda
,,Începeţi!” imediat după ce a sfârşit de formulat
chestiunile, fără să lase vreun interval de timp liber, de
asemenea se va trece la chestiunea următoare fără
nici o pauză.
Pentru efectuarea acestui test în bune condiţii,
examinatorul trebuie să cunoască bine testul, să nu
aibă ezitări, să vorbească clar şi să se ştie impune în
faţa candidaţilor.
Subtest nr.2
,,Atenţie: priviţi instrucţiunile scrise în partea de
sus a paginii, haideţi să le citim împreună”. Răspundeţi
la aceste întrebări cât de repede puteţi. Întrebuinţaţi
partea dreaptă a paginii pentru a pune răspunsul.
Primele două exemple sunt deja rezolvate. Unele sunt
mai uşoare altele mai dificile. Nu veţi face nici un
calcul pe hârtie: totul va trebui să fie rezolvat în gând
şi rezultatul trecut între parantezele din dreapta, la fel
ca în exemplele date. Dacă o chestiune vi se pare prea
dificilă, lăsaţi-o nerezolvată şi treceţi la următoarea.
Aveţi la dispoziţie cinci minute pentru a le rezolva pe
toate. Fiţi gata. Începeţi!. După cinci minute: Încetaţi!”.
Se va avea grijă să nu se treacă la pagina
următoare până ce n-a trecut pauza de un minut.
Notă Acest test pune în evidenţă raţionamentul
matematic, uşurinţa de a stabili raporturi logice între
diferite date şi rapiditatea de a calcula mental.
Subtestul nr.3
,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a
paginii: să le citim împreună: Aceasta este o probă de
bun simţ. Aveţi.....etc. etc. Fiţi gata! Începeţi!” Nu se
anunţă candidaţilor timpul în care trebuie efectuat
testul. După 2 minute: ,,Încetaţi!”
Se va supraveghea să nu se întoarcă pagina
până ce n-a trecut pauza de un minut.
Notă: Acest test pune în evidenţă justeţea
raţionamentului şi judecata practică (ceea ce se
înţelege în general prin bun simţ) precum şi facultatea
de înţelegere a situaţiilor.
Subtest nr. 4
,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile din partea de sus a
paginii; să le citim împreună: ,,Dacă cele două cuvinte
din pereche înseamnă acelaşi lucru, sau aproape
acelaşi lucru....etc. etc.! ,,Fiţi gata! Începeţi!” (nu se
anunţă timpul de rezolvare). După două minute
,,Încetaţi!”
Pauză. Nu se întoarce pagina decât după un
minut.
Notă: Acest test pune în evidenţă facultatea de
reprezentare ideativă a noţiunilor concrete sau
abstracte, precum şi cunoaşterea exactă a sensului
cuvintelor.
Subtest nr. 5
 ,,Atenţie: Priviţi instrucţiunile; le vom citi
împreună: „Cuvintele”: iarbă, o vacă mănâncă, în
această ordine, ...etc, etc. Fiţi gata! Începeţi!
Nu se indică durata probei! După două minute:
,,Încetaţi!”
Pauză. După un minut se spune să se întoarcă
pagina.
Notă: Acest test pune în evidenţă integritatea
logică a proceselor asociate, abilitatea intelectuală şi
de analiză mentală.
Subtest nr. 6
,,Atenţie: Priviţi primul rând de numere din
partea de sus a paginii 2, 4, 6, 8, 10, 12. Cele două
numere care trebuie să urmeze după ele sunt 14
deoarece şirul de numere merge crescând din 2 în 2.
Priviţi al doilea exemplu (al doilea rând): 9, 8, 7,
6, 5, 4 cele două numere care trebuie să urmeze sunt
3 şi 2, deoarece şirul de numere merge descrescând
cu câte o unitate.
Priviţi al treilea exemplu: 2, 2, 3, 3, 4, 4;
numerele care trebuie să urmeze sunt 5 şi 5, deoarece
şirul de numere creşte cu câte o unitate şi rezultatul se
repetă.
Acum priviţi al patrulea exemplu: 1, 7, 2, 7, 3,
7;cele două numere care trebuie să urmeze sunt 4 şi 7,
deoarece şirul creşte cu câte o unitate, după fiecare
rezultat se intercalează cifra 7.
Aţi observat că numerele se înşiră unul după
altul după o anumită regulă: dacă găsim această
regulă putem găsi şi cele două numere care trebuie să
completeze fiecare rând.
Priviţi acum fiecare rând de numere de sub
exemplele date şi căutaţi să aflaţi care este regula
după care se înşiruie numerele unul după altul ca
astfel să găsiţi cele două numere care trebuie să
urmeze în fiecare rând. Acestea le scrieţi pe cele două
liniuţe punctate din dreapta paginii. ,,Fiţi gata!
Începeţi!” (nu se indică timpul de lucru). După 3
minute ,,Încetaţi!”.
Pauză. După un minut se întoarce pagina.
Notă: Acest test cere cunoştinţe aritmetice
sumare, evidenţiază facultatea de a descoperi
raporturi abstracte, de dificultate crescândă, între
diversele numere care constituie şirul.
Subtestul nr. 7
,,Atenţie: Priviţi primul exemplu din partea de
sus a paginii: cer – albastru; iarbă – masă, verde, cald,
gros.
Observaţi cele patru cuvinte din partea dreaptă a
exemplului. Unul dintre ele, verde este subliniat.
Iarba este verde întocmai cum cerul este
albastru.
Priviţi la al doilea exemplu: peşte – înoată; om –
hârtie; timp merge, domnişoară; Aici este subliniat
cuvântul merge: un om merge după cum un peşte
înoată.
Priviţi la al treilea exemplu: zi – noapte, alb –
roşu; negru, clar, curat. Aici este subliniat cuvântul
negru, căci negrul este opusul albului, după cum
noaptea este opusă zilei.
În fiecare din rândurile de mai jos, primele două
cuvinte etc. etc. ,,Fiţi gata: Începeţi!” După trei
minute: ,,Încetaţi!”.
Pauză. După un minut se întoarce pagina.
Notă. Acest test pune în evidenţă puterea de
analiză şi flexibilitatea mentală a candidatului precum
şi posibilitatea de a găsi relaţii juste între noţiuni.
Subtest nr. 8
 ,,Atenţie: priviţi instrucţiunile din partea de sus a
paginii în timp ce eu le citesc (examinatorul citeşte rar)
Observaţi propoziţia din exemplu: Oamenii aud
cu ochii – urechile, nasul – gura: Cuvântul corect este
urechile deoarece el întregeşte bine propoziţia, face ca
ceea ce se afirmă să fie adevărat. În fiecare din
propoziţiile de mai jos aveţi de ales dintre cele patru
cuvinte acel cuvânt care întregeşte cel mai bine
propoziţia, care face ca ea să aibă un înţeles adevărat.
Fiţi atenţi căci numai unul dintre cele patru cuvinte
este cel corect. Pe acela subliniaţi-l. Dacă nu sunteţi
siguri, încercaţi să ghiciţi care este cuvântul potrivit şi
subliniaţi-l. Aveţi două exemple în care cuvântul
potrivit este subliniat aşa cum trebuie. ,,Fiţi gata:
Începeţi!”. După patru minute: ,,Încetaţi!”. Imediat se
strâng caietele şi creioanele şi se controlează dacă toţi
candidaţii au dat caietele.
Notă. Acest test scoate în evidenţă informaţia
generală pe care candidaţii o posedă în diverse
domenii.
Pentru corectarea acestui test, trebuie avute în
vedere unele reguli generale şi anume:
 Fiecare item obţine fie un rezultat just, fie
unul greşit. Nu se acordă jumătăţi de
punct
 În general itemii care au fost în mod
evident corectaţi de către subiect se iau
ca atare şi sunt considerate juste.
 În subtestele în care rezultatul este dat de
numărul itemilor juşti minus cei greşiţi,
itemii greşiţi şi cei omişi trebuie să fie
marcaţi separat
 Puneţi rezultatul la fiecare subtest jos în
dreapta paginii şi încercuiţi-l. Când testul
 a fost supus unei a doua corectări pentru
verificare, se poate face un semn alături
de cerc.
 Folosirea unui creion roşu sau albastru
asigură exactitatea şi evită greşelile de
corectare.
Test 1 (reguli generale)
Rezultatul este dat de numărul itemilor just
rezolvaţi
 Nu se acordă nici un punct pentru item-ul
în care s-a făcut mai mult decât s-a cerut
în instrucţiuni.
 Într-un item în care trebuie să se scrie în
interiorul unui spaţiu dat, se acordă
punctul chiar dacă numărul sau litera
întretaie linia desenului datorită grabei
sau neatenţiei; nu se acordă punctul dacă
poziţia este în mod real ambiguă.
 Acolo unde ceva trebuie subliniat sau bifat
se acordă totuşi punctul chiar dacă sunt
făcute două sau trei sublinieri în locul
cerut şi se dă punctul pentru orice metodă
de a bifa ceea ce s-a cerut prin
instrucţiuni.
 Pentru itemul 2. Linia trasată trebuie să
înceapă şi să se sfârşească fie pe
circumferinţă, fie în interiorul cercului
indicat. Linia poate atinge cercurile
intermediare, dar nu să le taie. În acest
din urmă caz, nu se consideră just
rezolvat şi nu se acordă punctul.
 Pentru itemul 6. În cercul în care „nu”
trebuie să se marcheze numărul lunilor
 dintr-un an 12 poate fi orice alt număr în
afară de 12, cm ar fi 3, 5, 0, 2, 7 etc.
 Itemul nr. 9 .Numerele trebuie să fie bifate
(tăiate) pentru a primi punctul.
 Pentru itemul 10. În fiecare din cele mai
mici părţi trebuie să fie „2” singur şi „3”
singur şi nu „2” sau „3”; „5” singur şi „6”
singur, însă nu „5” sau „6” în partea cea
mai apropiată în mărime de cea mai
mare. Numai astfel itemul este corect
rezolvat.
 Pentru itemul 11 – Liniile trebuie să taie,
sau cel puţin să atingă numerele indicate;
ele pot tăia sau nu literele care le
însoţesc. Numai indicarea pătratului,
triunghiului etc. nu este suficientă.
 Sublinierea cifrelor în loc de bifarea
(tăierea) lor, se consideră greşeală.
La cheia testelor dăm reproducerea exactă a
figurilor la care s-au adăugat şi soluţiile juste.
Test 2 (Reguli generale):
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just
rezolvate)
 Răspunsul poate fi scris şi pe linia
punctată sau oriunde în apropiere de
problemă.
 Dacă două răspunsuri sunt date la oricare
problemă, se socoteşte greşeală şi nu se
acordă punctul.
 Dacă este clar că un răspuns a fost pus
greşit într-o altă paranteză şi dacă
următoarele răspunsuri sunt toate la fel
deplasate, se acordă punctele pentru
 răspunsurile juste, chiar dacă ele sunt
greşit plasate.
 Omisiunea zecimalelor este permisă în
itemurile 9, 13 şi 14. Fracţia poate fi
exprimată în zecimale în itemul 15.
Test 3 (Reguli generale):
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just
rezolvate)
 Orice metodă folosită pentru a indica
răspunsul, este admisă (subliniere, bifare
etc.)
 Dacă sunt marcate două răspunsuri, se
socoteşte greşeală, în afară de cazul în
care unul dintre ele este în mod clar
indicat ca definitiv. Numai atunci primeşte
un punct.
Test 4 (Reguli generale)
(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şi
numerele greşite: J-G)
 Orice metodă folosită pentru a indica în
mod clar răspunsul, este admisă şi se
acordă un punct dacă răspunsul este just.
 Când amândouă cuvintele ,,Asemănător”
şi ,,Contrar” sunt subliniate se socotesc
ca omisiune, nu ca greşeală.
 Dacă numai ,,Asemănător” este subliniat
de la început până la sfârşit rezultatul de
la test este zero. De asemenea, dacă
,,Contrar” este subliniat de la început
până la sfârşit, rezultatul la test este tot
zero.
Test 5 (Reguli generale)
(Rezultatul este diferenţa dintre numerele juste şi
numerele greşite J-G)
Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 4.
Test 6 (Reguli generale)
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just
rezolvate)
 Dacă se scrie numai un număr nu se
acordă punctul.
 Dacă numai un număr este just nu se
acordă punctul
 Dacă se scriu patru cifre cum se întâmplă
adesea cu unele itemuri (de exemplu 33,
11 în loc de 3,3) se acordă un punct, adică
este considerat just.
Test 7 (Reguli generale)
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just
rezolvate)
 Orice indicaţie clară, alta decât
sublinierea, este considerată justă şi
primeşte un punct.
 Sublinierea oricăruia dintre primele trei
cuvinte ale unui item nu suprimă
acordarea unui punct, dacă cel de-al
patrulea este just indicat.
 Dacă două sau mai multe dintre ultimele
patru cuvinte sunt marcate nu se acordă
punctul.
Test 8 (Reguli generale)
(Rezultatul este dat de numărul itemurilor just
rezolvate)
Aceleaşi reguli ca şi pentru testul 7.
Soluţiile sunt numai pentru uzul psihologilor care
sub nici un motiv nu trebuie să le facă cunoscute
subiecţilor. Este bine cunoscut faptul că un test trebuie
să reprezinte pentru subiect o situaţie cu totul nouă la
care el trebuie să se adapteze. Dacă el cunoaşte, în
prealabil, modul de rezolvare şi soluţiile, desigur că
pentru el situaţia nu mai este nouă. De aceea trebuie
să se evite să se comunice subiecţilor, chiar după ce
au efectuat examinarea, care erau soluţiile juste,
deoarece ei le pot comunica altora, care încă n-au fost
examinaţi şi, în felul acesta, cei nou veniţi cunosc cel
puţin unele dintre soluţiile juste. Din aceasta rezultă că
aceştia din urmă nu mai sunt puşi în faţa unei situaţii
noi.
La proba a doua soluţiile sunt următoarele:
1(10); 2(280); 3(3); 5(9); 5(2); 6(20); 7(11); 8(8);
9(6,50); 10(36); 11(5); 12(8); 13(2,40); 14(33); 15(2);
16(0,60); 17(9); 18(50); 19(1.900); 20(3465). La proba
a treia Bontilă dă următoarele soluţii: la itemul 1
trebuie făcută o cruce în primul (1) pătrăţel; la itemul 2
– al doilea; la 3 – în al doilea; la 4 – în primul; la 5 – în
al treilea; la 7 – în primul; la 8 – în al doilea ; la 9 – în al
doilea; la 10 – în primul; la 11 – în al treilea; la 13 – în
al doilea; la 14 – în al treilea; la 15 – în al treilea; la 16
– în al doilea. Iată soluţiile pentru a proba a patra:
pentru itemul 1 – subliniază pe c; 2 - c; 3 - c; 4 - a; 5 –
c; 6 - a; 7 -c; 8- a; 9 -a; 10 – a; 11 – a; 12 – c; 13 – c;14
–c; 15 – c; 16 –a; 17 – a; 18 – a; 19 – c; 20 – c; 21 – c;
22 – c; 23 – a; 24 – a; 25 – a; 26 – c; 27 – c; 28 – a; 29 –
c; 30 – a; 31 – c; 32 – a; 33 – c; 34 – c; 35 – a; 36 – c;
37 – a; 38 – a; 39 – a; 40 – a; (a-asemănător, c-
contrar). Pentru proba a cincea a = adevărat, iar g =
greşit; soluţiile sunt: pentru itemul 1 subliniază a(1);
pentru 2 – pe g(2); 3 – g(3); 4 – a(4); 5 – g(5); 6 – g(6);
7 – a(7); 8 – g(8); 9 – g(9); 10 – a(10); 11 – a(11); 12 –
a(12); 13 – g(13); 14 – a(14); 15 – g(15); 16 – g(16); 17
– g(17); 18 – a(18); 19 – a(19); 20 – a(20); 21 – g(21);
22 – a(22); 23 – g(23); 24 – g(24). La proba a şasea
subiectul trebuie să scrie următoarele cifre: la itemul 1
– soluţia este 9,10; 2-40; 45; 3 -2,1; 4-21; 24; 5-29; 33;
6-2,1; 7-15, 15; 8-64; 128; 9-20,21; 10-3,3; 11-4,1; 12-
23,30; 13-14,16; 14-8,1; 15- 15,11; 16- 1/9, 1/27; 17-
8,5; 18 – 13, 20; 19, 29,64; 20-38,76. Pentru proba a
şaptea subiectul trebuia să sublinieze următoarele
cuvinte: la itemul 1 – se subliniază cuvântul al doilea,
2-2; 3-1; 4-4; 5-2; 6-2; 7-4; 8-1; 9-3; 10-1; 11-3; 12-1;
13-3; 14-4; 15-3; 16-1; 17- 2; 18-3; 19- 2; 20-1; 21-2;
22-3; 23-2; 24-2; 25-2; 26-2; 27-1; 28-4; 29-3; 30-3;
31-1; 32-2; 33- 2; 34-3, 35-3; 36-2; 37-2; 38-1; 39-3;
40-4. Prezentăm în continuare soluţiile şi pentru cea
de-a opta probă de la testul I3. Trebuie subliniate
cuvintele: la itemul 1 – se subliniază cuvântul 4; la 2-3;
la 3-3; 4-2; 5-4; 6-2; 7-4; 8-3; 9-2; 10-3; 11-1; 12-4; 13-
3; 14-4; 15-3, 16- 4; 17-1; 18-1; 19-3; 20-4; 21-1; 22-3;
23-4; 24-3; 25-4; 26-1; 27-4; 28-3; 29-4; 30-3; 31-2;
32-3; 33-4; 34-2; 35-3; 36-3; 37-4; 38-2; 39-1; 40-3.
Rezultatele obţinute se vor raporta la etalon (tabelul
16). Deci suma punctelor obţinute la probele testului
se vor raporta la etalon.

TABELUL 16. Etalonul pentru I3 (după Bontilă)

Vârsta 14 15 16 17 Adulţi Simbol

Centile
100 189 190 19 19 205 A
90 132 151 2 4 183 A/B
80 129 133 15 16 171 B
75 124 127 1 8 163 B/C
70 119 121 14 14 151 B/C
60 98 109 2 5 139 C
 50 85 98 13 13 123 C
40 72 81 6 9 112 C
30 65 65 12 12 94 C/D
25 51 57 7 7 73 C/D
20 25 31 11 11 44 D
10 15 22 6 9 24 D/E
0 10 12 98 10 14 E
85 5
73 96
57 74
36 59
23 39
12 23
14

Bontilă consideră că dacă ,,un subiect obţine un

număr de puncte care întrece valoarea maximă pentru
vârsta respectivă, va fi notat cu simbolul A.A. şi
clasificat excepţional”68. Dacă subiectul obţine un
număr de puncte sub valoarea minimă simbolul va fi
E.E., iar clasificarea nulă.
Unul dintre cele mai utilizate teste pentru
diagnosticarea inteligenţei este şi testul Raven, numit
şi ,,Standard Progressive Matrices” – seturile A, B, C, D,
E, (după T. Kulcsar69). J.C. Raven concepe testul încă
din 1938, îl revizuieşte în 1947 şi 1956. Testul măsoară
,,factorul inteligenţă generală” (aşa numitul factor
,,q”), prin examinarea spiritului de observaţie, a
capacităţii de a desprinde – într-o structură – relaţiile
implicite, capacitatea de a menţine pe plan mental
informaţiile descoperite (memoria de scurtă durată) şi
abilitatea de a opera cu ele pe mai multe planuri.
Testul cuprinde 5 serii a câte 12 matrice (grupaj de

68
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
69
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
figuri), fiecare dezvoltând o temă diferită: ,,A” –
stabilire de relaţii în structura matricii continue; ,,B” –
analogii între perechile de figuri; ,,C” – schimbări
progresive în figuri; ,,D” – permutări; ,,E” –
descompuneri în elemente ale figurilor. Fiecare serie
începe cu o sarcină uşoară, urmată de 11 probleme de
dificultate crescândă.
Subiectului i se cere să decidă care este figura
(din cele 6 sau 8 oferite pe aceeaşi planşă) care se
potriveşte pentru completarea corectă a matricii. Se
recomandă a nu se fixa o limită de timp în examinare,
testul pretându-se unui ritm individual de lucru. Pentru
cotare se acordă 1 punct pentru fiecare răspuns
corect, cheia răspunsurilor fiind dată în tabelul 17:

TABELUL 17. Cheia răspunsurilor corecte la testul M.P.

(Raven).

Itemul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 1 11 12
Seria 0
A 4 5 1 2 6 3 6 2 1 3 4 5
B 2 6 1 2 1 3 5 6 4 3 4 5
C 8 2 3 8 7 4 5 1 7 6 1 2
D 3 4 3 7 8 6 5 4 1 2 5 6
E 7 6 8 2 1 5 1 6 3 2 4 5

Cota totală maximă este de 60 de puncte.

Răspunsurile se numără, sau poate fi folosită o grilă de
cotare care se aşează peste fişa personală completă
(în cazul în care pentru înregistrarea răspunsurilor se
utilizează o fişă tipizată). Pentru interpretări
psihologice cota brută nu prezintă o semnificaţie.
Performanţa (cota brută) se raportează la etalon,
obţinându-se coeficientul de inteligenţă al subiectului
respectiv. I. Holban elaborează un etalon pentru elevii
din ţara noastră (tabelul 18):

TABELUL 18. Etalon pentru elevii români (M.P.– test)70

Vârsta 14 15 16 17 18 19 20
Centile
90 49 53 53 53 56 54 52
80 46 50 51 50 53 53 49
75 45 49 50 49 52 51 48
70 43 48 49 48 51 50 46
60 41 45 46 46 49 48 44
50 38 42 44 43 47 45 42
40 35 39 41 40 45 44 40
30 32 35 38 37 42 41 37
25 29 32 35 32 41 38 36
20 27 29 32 28 38 37 33
10 25 16 21 15 31 28 24

În literatura română de specialitate sunt

vehiculate şi alte etaloane pentru testul Raven. Des
utilizată este modalitatea de transformare directă a
punctelor în coeficient de inteligenţă (I.Q.), ca în
tabelul 19, unde sunt redate astfel de etaloane pentru
populaţia între 14-30 de ani.

TABELUL 19. Transformarea punctelor în Q.I. la testul

M.P.

Puncte Q.I. Puncte Q.I. Puncte Q.I.

1-10 0 26 76 43 99

70
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 10 27 76 44 100
55
11 28 79 45 102
57
12 29 80 46 104
58
13 30 82 47 106
59
14 31 83 48 108
61
15 32 84 49 110
62
16 33 86 50 112
65
17 34 87 51 114
65
18 35 88 52 116
66
19 36 90 53 118
67
20 37 91 54 120
69
21 38 92 55 122
70
22 39 94 56 124
71
23 40 95 57 126
72
24 41 96 58 128
74
25 42 97 59-60 130
75

Scara – etalon de raportare la Q.I. obţinut este

următoarea:
0-19 = deficienţă mintală gravă (idioţie)
20-49 = deficienţă mintală medie (imbecilitate)
50-69 = deficienţă mintală uşoară (debilitate
mintală)
70-79 = inteligenţă de limită
80-89 = inteligenţă submedie
 90-99 = inteligenţă de nivel mediu – slabă
100-109 = inteligenţă de nivel mediu – bună
110-119 = inteligenţă deasupra nivelului mediu
120-140 = inteligenţă superioară
peste 140 = inteligenţă extrem de ridicată.

Etalonul pentru împărţirea pe centile a

performanţelor la M.P. permite includerea subiectului
în unul dintre cele 5 grade de inteligenţă:
I. inteligenţă superioară
II. inteligenţă deasupra nivelului mediu –
peste centilul 75
III. inteligenţă de nivel mediu – între 25 şi 75
IV. inteligenţă sub-medie – sub 25
V. deficienţă mintală – sub centilul 5.
Această interpretare cantitativă a rezultatelor
trebuie completată cu analiza calitativă a acestora,
deoarece ,,inteligenţa nu poate fi măsurată în stare
pură”71. Prin examinare şi interpretare calitativă va
trebui conturat profilul intelectual al celui examinat, în
strânsă legătură cu profilul general al personalităţii
sale.
Testul Raven, sub forma sa necolorată, dar şi sub
alte forme şi variante, este azi larg utilizat atât pentru
predicţia succesului şcolar, cât şi ca test în
componenţa diferitelor baterii în examinările
psihologice, inclusiv în selecţia şi diagnosticarea
capacităţii psiho-motrice.
În evoluţia probelor pentru diagnosticarea
inteligenţei matricile progresive Raven au constituit un
moment deosebit. Testul este saturat în factorul ,,g”,
dar are şi unele inconveniente, conţinând şi mici
71
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
factori specifici slab identificaţi. Au fost căutate şi alte
forme, astfel a apărut în 1943 un test paralel bazat şi
constituit din figuri de domino, autorul testului fiind
Anstey. Testul Domino este superior M.P.-ului şi a fost
şi este larg folosit în şcoli, în economie, în armată etc.
Varianta franceză a testului Domino (după H.Pitariu)
cuprinde (D.48) 44 itemi şi 4 itemi pentru
antrenament, aceştia fiind ordonaţi după gradul de
dificultate. Pentru răspunsuri se poate concepe o foaie
de răspuns, iar corespunzător, o grilă de cotare.
Subiectului (subiecţilor) i se cere să privească fiecare
grupă de domino-uri şi să caute valoarea domino-ului
care lipseşte. Răspunsul se va scrie pe foaia de
răspuns. Subiectul este avertizat că testul nu are nimic
în comun cu jocul de domino. Răspunsul corect (exact)
valorează un punct, totalitatea punctelor obţinute se
raportează la etalon.
Testul D.70 este forma paralelă a testului D.48
fiind construit pe aceleaşi principii, măsurând mai ales
inteligenţa neverbală. Timpul de lucru este de 25 de
minute.
În tabelul 20 vă prezentăm etalonul obţinut de H.
Pitariu pe populaţia din ţara noastră.

TABELUL 20. Etalon românesc pentru testul D.70 (după

H. Pitariu).

Stanin Elevi Ajutori Analişti Procentaje

e liceu programa programa Teoretic Cumulate
energ. -tori -tori e
16 ani
1 0-18 0- 5 0-15 4,0 4,0
2 19-22 6-10 16-19 6,6 10,6
3 23-25 11-15 20-22 12,1 22,7
4 26-27 16-19 23-25 17,5 40,2
5 28-30 20-23 26-28 19,6 59,8
 6 31 24-26 29-31 17,5 77,3
7 32-33 27-29 31-32 12,1 89,4
8 34-35 30-32 33-34 6,6 96,0
9 36-44 33-44 35-44 4,0 100,0
Media 27,72 21,90 26,19 - -
S 5,26 7,44 6,01 - -
N 106 748 361 - -

Pentru o cotare rapidă şi eficientă se utilizează

grila de cotare, conform cheii: 1-5/5; 2-4/4; 3-2/3; 4-
1/4; 5-5/4; 6-6/4; 7-1/5; 8-3/6; 9-4/6; 10-0/1; 11-1/6;
12-2/5; 13-3/2; 14-6/4; 15-2/6; 16-1/0; 17-6/5, 18-4/6;
19-3/5; 20-6/4; 21-4/2; 22-2/3; 23-3/5; 24-2/1; 25-5/6;
26-6/6; 27-7/0; 28-1/1; 29-6/2; 30-6/3; 31-3/3; 32-3/1;
33-6/6; 34-2/5; 35-3/6; 36-1/2; 37-2/2; 38-3/6; 39-5/3;
40-0/1; 41-4/2; 42-2/3; 43-5/5; 44-4/0. Testul dă
rezultate foarte bune în diagnosticarea inteligenţei
neverbale şi ca atare este larg întâlnit în bateriile
psihologiei pentru orientare şcolară şi profesională
(inclusiv sportivă).
Unul dintre cele mai cunoscute teste de
inteligenţă este ,,Scara-Binet-Simon”, sub forma ei
iniţială sau cu multele sale adaptări. Scara B-S are la
bază concepţia autorilor săi că inteligenţa se dezvoltă
odată cu vârsta, încât succesiunile diferitelor vârste
din copilărie pot constitui o adevărată scară de
măsurare a inteligenţei. Scara Boinet-Simon a fost
adaptată de diferiţi autori. În 1940 Fl. Ştefănescu-
Goangă, pornind de la B-S clasic şi adăugând unele din
concepţiile lui Terman şi Kuhlmann realizează
adaptarea scării pentru populaţia din România (după S.
Tăciulescu72). Această variantă a scării cuprinde 87
teste repartizate pe nivele mintale.

72
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
  de la 3 la 10 ani – câte 6 teste la toate
nivelurile, fiecare cu o valoare de 2 luni;
 de la 11 la 15 ani – câte 4 teste, fiecare cu
o valoare de 3 luni.
 la 16-17 ani – 6 teste, fiecare cu valoarea
de 4 luni.
În ,,Îndrumarul psihodiagnostic” S. Tăciulescu
prezintă analiza psihologică a testelor scării B-S
adaptată pentru populaţia ţării noastre de Fl.
Ştefănescu – Goangă şi şcoala psihologilor clujeni. Este
redată şi tehnica de examinare precum şi cotarea
răspunsurilor, interpretarea rezultatelor. Scara permite
calcularea coeficientului de inteligenţă (C.I.)
C.I. = (E.M./E.C.)x100
în care E.M. (etatea mintală) şi E.C. (etatea
cronologică) se transformă în luni. Un C.I. peste 140
înseamnă inteligenţă extrem de ridicată, 120-139 –
inteligenţă superioară..., iar un C.I. sub 84 indică un
intelect de limită, o deficienţă mintală (sub 70). Pe
baza rezultatelor cantitative şi a examinării este
necesară întotdeauna şi o analiză calitativă a
rezultatelor obţinute.
Scara B-S este larg utilizată şi astăzi sub
diferitele sale adaptări, la noi în ţară însuşi Ştefănescu-
Goangă preconiza noi adaptări şi versiuni pentru a fi
cât mai utilă în diferitele baterii de examinare
psihologică a populaţiei şcolare.
Din seria probelor de măsurare a inteligenţei
concrete face parte şi ,,testul B.20” elaborat de
R.Bonnardel. (după H.Pitariu). Testul cuprinde 12
cuburi şi 17 imagini, fiind utilizată doar o singură faţă a
fiecărui cub. Primele 4 cuburi au o faţă colorată în alb,
un sfert fiind roşu; următoarele 4 cuburi conţin două
sferturi albe şi două sferturi roşii; ultimele 4 sunt un
sfert albe, restul feţei fiind roşu. Imaginile sunt
reproduse cu grupe de 4 şi 9 cuburi; primele 10
imagini – cu patru cuburi (la mărime naturală);
următoarele 7 cu 9 cuburi (la scară redusă). Primele
trei imagini prezintă şi linii negre pentru demarcarea
cuburilor. B.20 cuprinde două variante, una pentru
subiecţii de la toate nivelele de pregătire, iar una
pentru cei cu pregătire superioară. Forma ,,a”, se
începe cu primele imagini care conţin 4 cuburi şi
durează 10 minute, iar forma ,,b” începe direct cu
setul de 9 cuburi şi durează tot 10 minute.
Subiectul examinat este aşezat la o masă în faţa
operatorului care îi prezintă cuburile (4 cu pătrat roşu
pe fond alb, 4 cu pătrat alb pe fond roşu şi 4 conţinând
două pătrate roşii şi două albe). Examinatorul, după ce
prezintă probe îi cere subiectului să reproducă imagini,
pentru început construite cu ajutorul a patru cuburi, şi
îi arată acestuia cum să construiască imaginile nr. 1,2
şi 3. Când subiectul atinge primul cub pentru
construirea imaginii nr.1 se porneşte cronometrul. Se
lasă timp de două minute pentru fiecare din primele 10
desene. Se trece, fără pauză, la construirea imaginilor
ce se reproduc cu 9 cuburi. Se prezintă următoarele 7
imagini, maximum 3 minute pentru fiecare.
Rezultatul testului este dat de numărul de cuburi
plasate corect în 10 minute. Dacă un model nu a fost
terminat, se numără cuburile corect plasate. Dacă
subiectul termină proba (corect) înainte de 10 minute
se calculează:
n = (10x103)/t sau n = (600(sec)x103)/t
în care t = timpul în care au fost reproduse cele 17
desene.
 Pentru forma ,,B.20-b” cotarea se realizează
după formula:
n = (600x63)/t
Etalonarea testului B.20 a fost realizată de
autorul acestuia. H. Pitariu73 reproduce după modelul
francez un etalon orientativ furnizat de manualul
testului. Cu toate că la noi în ţară nu există o
experienţă mai mare în privinţa utilizării testului B.20,
H. Pitariu dă în ,,Îndrumarul psihodiagnostic” un etalon
realizat cu elevi din Cluj-Napoca (tabelul 21). Etalonul
este dat în stanine.

TABELUL 21. Etalonul testului B-20 (după H. Pitariu)

Stanin Elevi de la lic. Elevi de la lic. de Procentaje

e Energ. (an II) Informatică (an III) Teoretic Cumulate
1 sub 32 sub 43 4,0 4,0
2 33-34 44-60 6,6 10,6
3 41-55 61-67 12,1 22,7
4 56-65 68-79 17,5 40,2
5 66-74 80-91 19,6 59,8
6 75-85 92-103 17,5 77,3
7 86-99 104-125 12,1 89,4
8 100-103 126-147 6,6 96,0
9 peste104 peste148 4,0 100,0
Media 75,50 89,47 - -
S 38,16 27,70 - -
N 106 100

Pentru aprecierea şi măsurarea proceselor

psihice cognitive sunt utilizate şi o multitudine de alte
teste. O probă relativ simplă de gândire abstractă este
şi cea din seria Bontilă de completare a 20 de itemuri
bazate pe căutarea şi descoperirea criteriului în raport
cu care a fost construit fiecare şir în parte (Numărul de
73
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 liniuţe indică numărul de cifre/litere necesare
răspunsului corect):
1. 3, 6, 9, 12, 15, - -
2. înainte, înapoi, gras, slab, înalt
3. IM, MN, NO, OP, P-
4. 12321, 23432, 34543, 456 - -
5. ON, ML, KJ, J - -
6. Escară, scară, cară, - - -
7. /z, zi, rac, car, mor, - - -
8. AZBYCXD
9. Bob, bob, bord, drob, 537 - - -
10. Nord, or, parc, ar, mint, in, banc - - -
11. 5736, 73265, 32657, 26573, - - - - -
12. Zdub, ud, smoc, om, mers, re, vals, - -
13. Acar, carat, atac, - - -
14. Bariton, 1234567, tiran, 54327, notar - - -
15. Tom, ton, dop, dor, poc, pod, cor, - - -
16. Doi, o, patru, r, trei, e, un, -
17. Sac, sec, ger, gir, dig, dog, rog, - - -
18. Dar, ard, sur, urs, car, arc, zor, - - -
19. 1 7 8 15 23 - -
20. N.E./S.V. S.E./N.V. E.V./N.-
Cheia răspunsurilor la proba de gândire
abstractă este următoarea: 1/18; 2/scund; 3/0; 5/G;
6/ară; 7/rom; 8/V; 9/735; 10/an; 11/65732; 12/la;
13/tac; 14/76532; 15/cos; 16/u; 17/rug; 18/orz; 19/28;
20/S.
Etalonul se poate stabili de fiecare cercetător în
parte, timpul de aplicare a testului pentru subiectul
adult este de 10 minute. În mod normal în 10 minute
testul este completat de orice subiect cu o gândire
abstractă bună. În funcţie de greşeli şi de numărul
itemurilor necompletate se realizează raportarea la
etalon a subiectului respectiv.
 Pentru măsurarea flexibilităţii gândirii des utilizat
este şi ,,testul K (Krepelin)” . Acest test cuprinde 320
de operaţii de adunări şi scăderi, subiectului cerându-i-
se să treacă rezultatul în pătrăţelul rămas liber după
fiecare cifră. Dacă cifra care urmează este mai mare,
atunci rezultatul se obţine prin adunare, iar dacă
această cifră este mai mică, atunci rezultatul se obţine
prin scădere (figura 22). Timpul de lucru este de 10
minute pentru fiecare subiect.

FIGURA 22. Extras din testul Krepelin

4 +6 -3 +9 -2
Exemplu: 10 3 12 7

4537291 5643895243 67819 36879

54

Pentru cotare examinatorul se poate folosi de o

grilă de cotare, notându-se cu un punct rezultatele
corecte. Suma răspunsurilor corecte în 10 minute de
lucru se raportează la etalon. Dăm în continuare
(tabelul 22) etalonul pentru studenţi al testului
Krepelin. Coeficientul de exactitate se calculează după
formula:
(Nr. de operaţii bune x 100)/(Nr. total de operaţii
efectuate)

TABELUL 22. Etalonul testului Krepelin (pentru

studenţi)

F.BINE V - viteză – peste 48 – exactitate – 1

BINE IV - viteză – 48-37,1 – exactitate – 0,99
 MEDIU III - viteză – 37, 31,1 - exactitate – 0,98
SLAB II - viteză – 31-24,1 – exactitate – 0,97
F. SLAB I - viteză – sub 24 – exactitate - sub – 0,96

Testul este larg răspândit şi în ţara noastră,

având o mare valoare diagnostică.
În vederea diagnosticării memoriei auditive a
cuvintelor Bontilă propune un test foarte simplu;
Examinatorul alege la întâmplare din vocabularul
obişnuit 30 de cuvinte pe care le citeşte într-un ritm de
un cuvânt la două secunde şi cu o intonaţie clară şi
uniformă. Subiectului i se cere să fie atent pentru a
memora cât mai multe dintre cuvintele auzite. După
10 secunde de la citirea ultimului cuvânt subiectul va
scrie pe o hârtie toate cuvintele pe care le ţine minte.
Pentru fiecare cuvânt corect reprodus se acordă un
punct, iar totalul punctelor se raportează la etalon şi
se stabileşte rangul subiecţilor privind capacitatea de
memorare a cuvintelor.
Valentina Horghidan propune, pentru aprecierea
memoriei vizuale, testul Lalaume74. Testul cuprinde
două coli, pe una fiind desenat un pătrat împărţit în 16
pătrăţele mai mici, iar în fiecare pătrăţel fiind desenată
câte o figură geometrică (figura 23). Cea de-a doua
foaie cuprinde un pătrat mare şi 16 pătrăţele mici
identice cu cele de pe prima foaie dar în care nu este
desenat nimic. Subiectului i se cere să memoreze cât
mai bine şi mai exact figurile desenate în pătrăţelele
primei foi şi să le reproducă apoi în pătrăţelele goale
ale celei de-a doua foi.
Când examinatorul s-a convins că toţi subiecţii
au înţeles explicaţia atunci le oferă foaia A şi dă
74
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
drumul cronometrului. După un minut foaia A se
întoarce cu faţa în jos, iar după alte 10 secunde se va
întoarce foaia B, subiectului lăsându-i-se 3 minute
pentru reproducerea figurilor memorate. (După câteva
secunde se prezintă din nou foaia A pentru un minut şi
se trece la reproducerea în al doilea exemplar al foii
B).
Se vor nota cu un punct desenele corect
reproduse (contur şi poziţie) şi cu 0,5 puncte cele puse
în poziţia greşită. Se realizează suma punctelor
obţinute de fiecare subiect în cele două serii
obţinându-se astfel cota la test, care se raportează la
etalon pentru a afla rangul subiectului privind memoria
vizuală.

FIGURA 23. Testul Lalaume (după V. Horghidan))

Coala tip A Coala tip B

A. Rey75 elaborează o metodică de cercetare a
particularităţilor memoriei verbale imediate, care
permite o analiză a procesului în desfăşurarea lui,
rezultatele probei scoţând în evidenţă determinantele
psihice nu numai ale reuşitei ci şi ale nereuşitei.
Proba se desfăşoară sub formă de şase faze,
primele cinci urmărind memorarea unei serii de 15
cuvinte în cinci repetiţii, iar următoarea fază urmăreşte
capacitatea de recunoaştere dintr-un text a cuvintelor
memorate în fazele anterioare. Rey stabileşte patru
liste de cuvinte, precum şi texte scurte pentru
recunoaştere: ,,Un bătrân ţăran (1) cu o mustaţă (2)
lungă aşezat pe o bancă (3) la soare (4) în grădină (5)
aproape de un râu (6) mărginit de arbori (7)
supraveghea o curcă (8) şi găinile (9) sale fumând pipa
(10) sa; el privea trecând pe drum (11) prin faţă la
cafenea (12) aproape de gară (13) un copil care
mergea la şcoală (14). Acest copil şi-a uitat chipiul (15)
paltonul (16) şi cărţile (17) sale; el suflă într-o
trompetă (18) ţine un drapel (19) şi poartă la curea
(20) o mică tobă (21) de culoare (22) vie. Din casă (23)
de la marginea străzii (24) un părinte (25) şi fraţii (26)
de după perdea (27); de la fereastră (28) împodobită
cu flori (29) observau atent micul şcolar (30)” sau
textul: ,,Un câine (1) al muzicantului (2) orb care cântă
din vioară (3) aproape de scara (4) podului (5) păzea
cina (6) stăpânului (7) său: pâine (8) şi şuncă (9)
închise într-o valiză (10) aşezată lângă perete (11)
printre pietre (12) o unealtă (13) veche, un coş de
fructe (14), o banană (15) şi o găleată (16) ruginită. El
ciuli o ureche (17) şi arăta dinţii (18) văzând departe
pe câmpie (19) aproape de un pom (20) mare de lângă
75
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV (p.207)
pădure (21) pe un văr (22) al unui vânător (23) care cu
puşca (24) şi cu un cuţit (26) în mână (27) se apropia
fără pălărie (28) şi fără cravată (29) cântând un cântec
(30)”. Cele două texte sunt pentru listele A şi D, iar
cuvintele subliniate nu există în aceste liste.
Pentru examinare subiectului i se dă următoarea
instrucţie: ,,Eu îţi voi citi mai multe cuvinte, tu le vei
asculta şi când voi termina de citit îmi vei spune toate
cuvintele pe care ţi le aminteşti. Le vei spune aşa cum
îţi vin în minte, nu într-o anumită ordine. Dar trebuie să
spui cât mai multe”. Apoi se citeşte o listă (A,B,C sau
D). După aceea ,,ai auzit toate cuvintele, spune acum
cuvintele pe care le ţii minte”. Când subiectul spune
cuvintele examinatorul va nota şi cuvintele reproduse,
dar şi toate manifestările verbale sau de conduită
(pentru evocare se acordă un minut).

FIGURA 24. Cele patru liste de cuvinte (Rey)

A B C D
1. tobă 15. râu 14. biserică 13. oală
2. perdea 1. pupitru 15. peşte 14. soldat
3. curea 2. păstor 1. portocală 15. clanţă
4. cafenea 3. vrabie 2. fotoliu 1. vioară
5. şcoală 4. pantof 3. broască 2. pom
6. părinte 5. furnal 4. dop 3. cravată
7. soare 6. munte 5. maşină 4. şuncă
8. grădină 7. ochelari 6. barbă 5. valiză
9. chipiu 8. burete 7. mal 6. văr
10. ţăran 9. ilustrată 8. săpun 7. ureche
11. mustaţă 10. vapor 9. hotel 8. cuţit
12. curcă 11. oaie 10. cal 9. scară
13.culoare 12. puşcă 11. insectă 10.câine
14. casă 13. creion 12.îmbrăcăminte 11. banană
12. unealtă 13. vânător 14. găleată 15. câmpie

Pentru faza a doua, subiectului i se aduce la

cunoştinţă câte cuvinte a memorat corect şi i se
citeşte încă o dată aceeaşi listă cerându-i-se să le
reproducă din nou. Subiectului i se spune că va trebui
să le memoreze pe toate indiferent de ordinea în care
le reproduce. După citirea listei şi o scurtă pauză
subiectului i se acordă 1 minut şi 30 de secunde
pentru evocare.
În faza a treia se anunţă o nouă lectură şi se
repetă integral instrucţia de la faza a doua. Fazele a
patra şi a cincea se desfăşoară la fel ca fazele
anterioare, cu excepţia că în faza a cincea subiectul
este anunţat că aceasta este ultima încercare.
În faza a şasea se compară capacitatea de
recunoaştere cu cea de reproducere. Se spune
subiectului: ,,Eu îţi voi citi o poveste în care se află
toate cuvintele pe care le-am învăţat, dar pe lângă ele
mai sunt şi altele. De fiecare dată când vei auzi un
cuvânt învăţat mai înainte să spui – DA. Numai să fii
atent să nu te păcăleşti şi să spui da şi la alte cuvinte”.
Apoi se dă citire unuia dintre texte, iar în foaia de
protocol se notează numărul de ordine înscris în
dreptul cuvântului la care subiectul spune ,,da”.
Pentru cotarea testului autorul stabileşte valorile
medii pentru copii, adolescenţi şi adulţi. I. Druţu
încercând să stabilească etalonul pentru populaţia din
ţara noastră găseşte aceleaşi valori (tabelul 23).

TABELUL 23. Valorile medii pentru testul de memorie

A.Rey (după I.Druţu)

Valori Fazele Recu-

 1 2 3 4 5 noaş-
5 ani teri
Corecte.... 4,1 6,2 7,7 7,7 8,8 4,6
. 1,3 1,9 2,2 1,1 2,1 3,8
S.............. 0,2 0,2 0,0 0,1 0,2 1,2
False........ 0,1 0,8 1,2 1,2 1,6
Dubluri....
6 ani
Corecte.... 5 6,5 8,2 10,2 10,4 10,4
. 1,9 2,1 2,5 1,8 2,4 4,2
S.............. 0,2 0,2 0,0 0,0 0,0 1,0
False........ 0,0 0,8 1,3 1,0 1,4
Dubluri....
7 ani
Corecte.... 4,6 7,6 8,2 9,2 9,9 11,0
. 1,2 1,5 1,8 2,0 1,9 3,4
S.............. 0,4 0,3 0,3 0,2 0,4 1,1
False........ 0,2 0,6 1,5 1,3 1,6
Dubluri....
8 ani
Corecte.... 5,8 8,8 9,8 11,0 11,4 13,8
. 1,2 1,7 2,3 1,8 2,4 2,1
S.............. 0,2 0,0 0,0 0,2 0,0 0,3
False........ 0,2 0,8 1,2 1,3 1,8
Dubluri....

9 ani
Corecte.... 6,6 10,1 11,0 12,4 12,4 14,0
. 1,6 1,9 1,5 1,7 1,5 1,4
S.............. 0,2 0,1 0,2 0,1 0,1 0,3
False........ 0,5 1,5 1,8 2,0 1,8
Dubluri....
10 ani
Corecte.... 8,6 9,5 11,8 12,3 12,9 14,3
. 1,8 2,1 1,6 1,5 1,4 0,9
S.............. 0,1 0,1 0,0 0,0 0,0 0,7
False........ 0,3 1,4 1,1 1,9 1,3
Dubluri....
11-12 ani
Corecte.... 7,1 10,6 12,4 13,3 13,3 14,4
. 2,3 2,0 1,8 1,6 1,6 1,8
S.............. 0,2 0,1 0,1 0,0 0,0 0,2
False........ 0,2 1,1 1,0 1,3 1,0
Dubluri....
12-13 ani
Corecte.... 7,1 10,4 12,5 12,3 13,0 14,5
. 1,8 1,8 1,6 1,9 1,9 0,8
S.............. 0,3 0,2 0,0 0,0 0,0 0,3
False........ 0,3 0,7 0,8 1,0 1,2
Dubluri....
13-14 ani
Corecte.... 6,6 9,3 11,3 12,7 12,6 14,0
. 1,7 1,6 1,2 1,5 1,7 0,8
S.............. 0,4 0,5 0,2 0,1 0,1 0,2
False........ 0,4 0,8 1,2 1,2 1,7
Dubluri....
14-15 ani (învăţământ mediu)
Corecte.... 8,3 12,0 13,6 14,1 14,6 14,7
. 1,8 1,2 1,1 0,8 0,4 0,5
S.............. 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0 0,0
False........ 0,0 1,5 1,1 0,9 1,0
Dubluri....
Adulţi (cu studii primare şi medii)
Corecte.... 7,0 10,5 12,9 13,4 13,9 14,5
. 2,1 1,9 1,6 2,0 1,2 0,8
S.............. 0,5 0,3 0,1 0,0 0,1 0,4
False........ 0,4 0,7 0,9 0,9 1,5
Dubluri....
Adulţi (profesiuni intelectuale)
Corecte.... 8,6 11,8 13,4 13,8 14,0 14,9
. 1,5 2,0 1,4 1,1 1,0 0,2
S.............. 0,1 0,0 0,1 0,0 0,0 0,1
False........ 0,1 0,6 0,6 0,4 0,5
Dubluri....
Studenţi
Corecte.... 8,9 12,7 12,8 13,5 14,5 14,8
. 1,9 1,8 1,5 1,3 0,7 0,3
S.............. 0,2 0,1 0,0 0,0 0,0 0,1
False........ 0,1 0,3 0,5 0,4 0,5
Dubluri....
Subiecţi în vârstă cu studii primare (70-
90 ani)
Corecte.... 3,7 6,6 8,4 8,7 9,5 11,9
. 1,4 1,4 2,4 2,3 2,2 1,8
S.............. 0,6 0,8 0,2 0,5 0,1 0,9
False........ 0,1 0,4 0,8 0,8 0,6
Dubluri....
Subiecţi în vârstă cu profesii
intelectuale în trecut (70-88 ani)
Corecte.... 4,0 7,2 8,5 10,0 10,9 13,6
 . 2,9 2,9 2,5 3,3 2,9 1,3
S.............. 0,3 0,2 0,4 0,3 0,2 1,4
False........ 0,0 0,2 0,3 0,6 0,7
Dubluri....
Asistenţe sociale (20-25 ani) probă
colectivă
Corecte.... 9,1 12,0 13,1 14,0 14,4 13,4
. 1,4 1,4 1,1 1,0 0,8 0,8
S..............

Pentru interpretarea rezultatelor se stabileşte

curba memorizării şi reproducerii la cele şase faze (pe
abscisă se notează fazele, iar pe ordonată numărul de
cuvinte reproduse şi recunoscute), apoi stabilindu-se
pentru fiecare repetiţie numărul cuvintelor fals
reproduse şi dublurile (seva reprezenta pe grafic).
Curbele obţinute se vor compara cu cele ale etalonului
(obţinut după tabelul 23). Se mai poate nota: ritmul şi
debitul de cuvinte (pe unitate de timp); timpul
terminării reproducerii; gradul de colaborare şi efortul
subiectului; natura cuvintelor false, precum şi
comportamentul motor şi verbal al subiectului în
timpul examinării. Specialiştii recomandă realizarea
unei ample analize calitative a rezultatelor pentru
evidenţierea unor multitudini de aspecte legate de
mecanismul memorării. I. Druţu în ,,Îndrumarul
psihodiagnostic” dă şi etalonul în centile a testului,
precum şi analiza calitativă a diferiţilor parametri76.
Pentru măsurarea particularităţilor echilibrului
emotiv V. Horghidan propune proba Chappuis77.
Subiectului i se cere să efectueze un efort foarte mare
(de exemplu o alergare de rezistenţă 3-5 minute) şi i
76
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
77
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
se ia pulsul imediat după terminarea probei: se
notează cu ,,y”. După un repaos de 2 minute se ia din
nou pulsul, valoare ce se notează cu ,,z”. După o
perioadă în care se asigură revenirea completă a
subiectului după efort se repetă aceeaşi probă. Imediat
ce subiectul a terminat proba i se prezintă un stimul cu
valoare afectogenă foarte mare (ridicată). După două
minute i se ia pulsul, valoarea notându-se cu
simbolul ,,z”. Apoi se calculează: y/z; y/z' şi diferenţa
(y/z) – (y/z') iar rezultatul obţinut se raportează la
etalon. Horghidan propune trecerea rezultatelor într-un
tabel centralizator (tabelul 24).

TABELUL 24. Tabel centralizator pentru proba

Chappuis (după V. Horghidan)

Numel y z z' y/z y/z' (y/z)– Observaţii

e sub. (y/z')
A 17 13 135 1,3 1,25 0,05 indiferenţă
0 0 0
B 16 11 150 1,4 1,06 0,39 puţin emotiv
0 0 5
C 18 12 180 1,5 1,00 0,50 f. emotiv
0 0 0
------ ---- ---- ---- ---- ---- ---- ---------------

Din tabelul centralizator se poate deduce şi

etalonul pentru măsurarea echilibrului emotiv; valori
între 0-0,10 = indiferenţă; 0,10–0,30 = puţin emotiv;
0,30–0,50 = emotiv; peste 0,50 = foarte emotiv. Testul
este deosebit de util pentru cunoaşterea şi controlarea
echilibrului afectiv al sportivilor.
În bateriile pentru evidenţierea emotivităţii,
specialiştii recomandă utilizarea scării de anxietate
Cattell prezentată sub forma unei foi de autoanaliză
alcătuită pe cinci factori: dezvoltarea conştiinţei de
sine (Q3); forţa E-ului (C); insecuritate sau tendinţe
paranoice (L); înclinaţii către culpabilitate (O) şi
tensiunea ergică (Q4). Testul alcătuit dintr-un
chestionar cu 40 de întrebări, poate fi aplicat individual
sau în grup, iar cotarea se realizează mai uşor cu
ajutorul unei grile de corecţie din hârtie de calc sau din
material plastic transparent. Suma punctelor obţinute
la cei 40 de itemi dă nota totală de anxietate. Se mai
pot analiza sumele unor itemuri care dau anxietatea
voalată, acoperită şi ai itemurilor care dau anxietatea
simptomatică, manifestă etc. Între grupele normale,
isterici şi nevrotici apar diferenţe semnificative (dacă
media la normali = 26,75 cu o eroare de 0,40, la
nevrotici media este de 38,34 cu o eroare de 1,03, iar
la isterici m = 44,75 şi s = 1,63). Prezentăm etalonul
pentru punctajul total (tabelul 25), putându-se realiza
etaloane şi pentru fiecare factor cuprins în chestionar.

TABELUL 25. Etalonul scării de anxietate Cattell

Nota Bărbaţi Femei Procentaj

standard teoretic cumulat
 0 0-10 0-14 3,6
1 11-14 15-18 8,1
2 15-19 19-24 15,8
3 20-23 24-27 27,4
4 24-27 28-31 42,0
5 28-32 32-36 58,0
6 33-36 37-40 72,6
7 37-40 41-44 84,2
8 41-45 45-49 91,9
9 46-49 50-53 96,4
10 50-80 54-80 100,0

Interpretarea psihologică a nivelelor standard se

realizează astfel: nota 9 – anxietate puternică, iar 10 –
anxietate foarte puternică (necesitatea psihoterapiei
este evidentă); notele 6 – anxioşi, 7 – nevrotici puţin, 8
– notă medie de nevrotism; notele 3,4 şi 5 sunt ale
unor persoane normale, iar 0, 1 şi 2 sunt obţinute de
persoane apatice, a căror tensiune afectivă este
diminuată şi care pot suporta uşor stresul. Pentru
examinare chestionarul C se prezintă sub forma unei
foi îndoite în două; pe prima pagină sunt trecute datele
subiectului, instructajul şi două exemple; pe paginile 2
şi 3 sunt itemii de la 1 la 40, având în partea dreaptă a
fiecărei pagini câte o coloană pentru totalizarea notei
A (pag. 2) şi a notei B (pag. 3); pe pagina a patra se
centralizează notele brute şi se transformă în note
standard, având spaţiu şi posibilitate pentru alcătuirea
profilului anxietăţii subiectului examinat.
Psihologii folosesc şi alte probe pentru
examinarea afectivităţii, la sportivi în mod deosebit
căutându-se evidenţierea controlului echilibrului
emotiv, precum şi a agresivităţii, a combativităţii. Una
dintre aceste probe este testul de frustaţie
Rosenzweig, din categoria celor proiective78 şi proba
asociativ-verbală T.A.T. Rosschach (testul petelor de
cerneală). Des folosit este şi chestionarul G.B. (Gaston
Berger), alcătuit din 45 de itemi cu răspunsuri la
alegere. Primele 10 întrebări sunt pentru emotivitate,
suma răspunsurilor (pentru fiecare răspuns sunt
acordate un anumit număr de puncte astfel: 1 = 9,5,1;
2 = 9,5,1; 3 = 9,5,1; 4 = 9,5,1; 5 = 9,5,1 ş.a.m.d.) se
împarte la numărul întrebărilor (10). Nota obţinută se
raportează la etalon:
 nonemotiv: valori cuprinse între 3,0 – 4,2
 puţin emotiv: 4,3 – 5,6
 emotiv: 5,7 – 6,2
 foarte emotiv: valori peste 6,3.
Celelalte întrebări fiind destinate altor parametri
nu le vom aminti aici.
Unul dintre factorii care influenţează, stimulează
şi favorizează procesele psihice, cognitive (ca dealtfel
şi celelalte procese psihice, activităţi sau însuşiri
psihice) este atenţia, acea orientare voluntară a
conştiinţei spre o anumită activitate, spre un anumit
obiect sau fenomen. Psihodiagnosticarea atenţiei este
de o importanţă deosebită atât în psihologia industrială
cât şi în cea sportivă. Botilă pentru diagnosticarea
atenţiei concentrate adaptează un test de baraj după
Piéron – Vaschide. Dăm în continuare instructajul făcut
subiectului (după Botilă).
Când s-a obţinut liniştea necesară examinatorul
spune: ,,Atenţie! Fiecare dintre dvs. a primit câte o
foaie de hârtie. Nu veţi întoarce aceste foi decât atunci

78
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975.
Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.
când vă voi spune eu. Deocamdată scrieţi-vă numele,
prenumele precum şi vârsta pe foile pe care le-aţi
primit fără să le întoarceţi. Ascultaţi acum explicaţiile
pe care vi le voi da. Când veţi întoarce foile pe care le-
aţi primit, veţi vedea că ele au aspectul acesta:
(examinatorul arată una din foi, pe care o are la
îndemână) o pagină cu nişte pătrăţele mici, care au
nişte liniuţe puse în diferite direcţii ceea ce face ca
fiecare pătrăţel să fie deosebit de celelalte. Această
deosebire provine din faptul că liniuţele nu sunt
aşezate în aceeaşi direcţie şi în acelaşi loc la toate
pătrăţelele. Deasupra pătrăţelelor, în capătul paginii,
veţi vedea patru pătrate mai mari care au de
asemenea liniuţe puse în direcţii şi locuri diferite. Când
vă voi spune să întoarceţi foile. Dvs. va trebui să priviţi
cu atenţie cele 4 pătrate mari din capătul paginii şi veţi
căuta să vi le întipăriţi bine în minte. Apoi, când vă voi
spune să începeţi dvs. veţi cerceta fiecare rând de
pătrăţel, începând de la stânga la dreapta, la fel cum
scrieţi sau citiţi şi veţi tăia cu creionul toate pătrăţelele
mici care seamănă cu cele patru pătrate mari din
capătul paginii, adică veţi tăia toate pătrăţelele care
au liniuţele puse în aceeaşi poziţie ca şi pătratele mari.
Când vă voi spune ,,încetaţi” vă veţi opri din lucru şi
veţi face un cerc în jurul ultimului pătrăţel la care aţi
ajuns, fie că seamănă, fie că nu seamănă cu vreun
pătrat din capătul paginii, apoi veţi pune creioanele pe
masă. S-a înţeles? Ei bine, iată aici la tablă un exemplu
(examinatorul a avut grija ca în prealabil să fie desenat
modelul la tablă): în loc de o pagină întreagă de
pătrăţele aveţi numai în rând, iar în loc de 4 pătrăţele
mari aveţi numai 2 (se arată exemplul de la tablă).
Deci, dvs. va trebui să tăiaţi pătrăţelele mici care
seamănă cu cele de sus. Să lucrăm împreună (se
indică pe rând fiecare pătrăţel de la tablă şi se
întreabă dacă seamănă cu vreunul din pătrate: la
răspunsul afirmativ al subiecţilor se taie cu o linie).
Vedeţi dar că este foarte uşor ceea ce trebuie să
faceţi. Amintişi-vă că aveţi patru pătrate mari şi că
trebuie să tăiaţi toate pătrăţelele care seamănă cu
ele”. (Se şterge exemplul de la tablă). ,,Atenţie!”
,,Întoarceţi foile şi priviţi pătratele din capătul paginii”.
(se lasă trei secunde să le privească). ,,Începeţi!” (se
va observa ca toţi subiecţii să lucreze). După patru
minute se comandă ,,Încetaţi!”. ,,Încercuiţi pătrăţelele
la care aţi ajuns! Nimeni nu mai lucrează, lăsaţi
creioanele pe masă !”.
Testul de baraj serveşte la aprecierea atenţiei
concentrate sub aspect cantitativ şi sub aspect
calitativ. Pentru corectare se va folosi o grilă de cotare.
Se vor nota:
 semnele just barate (j);
 semnele barate greşit (g);
 omisiunile (o).
Totalitatea semnelor just barate (S.j) reprezintă
cota cantitativă a testului. Pentru aprecieri calitative se
va introduce formula:
Exactitatea = (Sj – Sg)/(Sj + So)
Se obţine astfel cota brută a fiecărui subiect,
cotă ce va fi raportată la etalon. Se pot face calcule şi
pentru fiecare minut de lucru.
Se pot concepe şi există şi alte probe pentru
diagnosticarea atenţiei concentrate cum sunt Testul
A.C.C. (atenţie concentrată, cifre, în care se cere, de
exemplu să se taie cu o linie cifra 2, care se găseşte
între două cifre fără soţ şi cifra 7, care se găseşte între
două cifre cu soţ: 3 2 6 2 8 7 4 2 5; sau testul B.II
pentru clasele IX-XII ( în care se cere subiectului în 90
de secunde să completeze căsuţele libere de sub
fiecare cifră – din cele trei rânduri ale testului – cu
figura corespunzătoare modelului: 1/Δ; 2/O; 3/D; 4/V;
5/□ etc.
Pentru diagnosticarea atenţiei distributive
Institutul Politehnic din Praga realizează un test
colectiv prin adaptarea formei individuale. Testul de
atenţie distributivă ,,Praga” cuprinde o foaie dublă. Pe
partea stângă este desenat un pătrat format din 100
de pătrăţele mai mici cu latura de 1 cm. În fiecare
pătrăţel se află imprimat, cu caractere groase, câte un
număr de la 1-100 în dezordine după o împărţire
probabilistică. În pătrăţele mai este imprimat şi câte
un număr cu caractere mai mici şi aşezat în colţul din
dreapta jos a fiecărui pătrăţel. Pe partea din dreapta a
foii se află patru coloane verticale împărţite, la rândul
lor, în alte două coloane, prima conţinând un număr
oarecare iar cealaltă fiind lăsată liberă pentru a fi
completată de subiect (figura 25).

FIGURA 25. Extras din proba A.D. Praga

Pagina 1
73 18 7 98 46 30
96 39 13 19 87 3
75 43 81
23 8 79 79 43 .....
23 38
38 55 43
8 55
19 24 72 ... ..
87 18 12
30 41 89
17 8 46
Pagina 2
 Dăm în continuare instructajul testului după
manualul Bontilă.
Subiectul trebuie să examineze pe rând fiecare număr
din coloană, să-l caute pe pagina din stânga printre
numerele cu caractere groase, să vadă care este
numărul scris cu caractere mici din colţul drept de jos
al pătrăţelului şi să-l scrie în locul liber din coloană, în
dreptul numărului pe care l-a căutat.
Înainte de a începe aplicarea, examinatorul
desenează pe tablă patru sau şase pătrate şi în fiecare
scrie un număr cu caractere mai mari şi mai
accentuate şi un alt număr mic în colţul din dreapta jos
al fiecărui pătrat. De asemenea în dreapta acestui
desen se desenează o coloană verticală împărţită în
două printr-o linie verticală şi într-o serie de căsuţe
prin trasarea de linii orizontale. În prima parte a
coloanei se scriu numerele mari din pătrate într-o
ordine întâmplătoare. Cea de-a doua parte a coloanei
fiind liberă şi urmează să fie completată pe măsură ce
se dau instrucţiunile.
După ce foile au fost împărţite cu recomandarea
să nu fie deschise examinatorul spune: ,,Atenţie!
Fiecare dintre dvs. a primit o foaie de hârtie îndoită. Nu
veţi deschide această foaie decât atunci când vi se va
spune. Acum scrieţi-vă numele, prenumele precum şi
vârsta ( eventual data şi ora când se execută proba)
pe copertă fără să deschideţi foaia pe care aţi primit-o.
Ascultaţi acum cu atenţie explicaţiile pe care vi le voi
da şi să ştiţi că de felul cum veţi asculta, depinde
reuşita dvs. la această probă. Când veţi deschide foile
veţi vedea că se prezintă astfel (se arată de către
examinator foaia deschisă). Pagina din stânga are
nişte numere imprimate groase aşezate în nişte
pătrate. Fiecare din aceste numere este însoţit de un
alt număr mai mic care este aşezat în colţul de jos în
dreapta al fiecărui pătrat. Pagina din dreapta are mai
multe coloane (4) şI în fiecare coloană sunt scrise nişte
numere de sus în jos, având în dreptul fiecăruia un loc
liber. Cum trebuie să lucraţi? Veţi privi primul număr
din prima coloană a paginii din dreapta, îl veţi căuta
printre numerele cu caractere groase de pe pagina din
stânga. Când îl găsiţi vedeţi ce număr se găseşte în
colţul din dreapta jos al pătratului unde aţi găsit
numărul. Acest număr îl veţi scrie în locul liber din
coloana primă în dreptul numărului pe care l-aţi căutat.
Apoi veţi trece la al doilea număr pe care, de
asemenea îl veţi căuta printre numerele de pe pagină
stângă şi veţi trece numărul care îl însoţeşte în locul
liber din locul lui ş.a.m.d. Iată, aici pe tablă v-am
desenat o parte din ceea ce veţi găsi pe foile dvs., ca
să facem un exerciţiu (examinatorul foloseşte desenul
de la tablă şi face o demonstraţie asupra modului de
lucru). În acelaşi fel va trebui să lucraţi şi dvs. Veţi
lucra până ce vă voi spune să încetaţi şi atunci veţi
face un mic cerc în dreptul numărului din coloană până
la care aţi ajuns. Nu începeţi să lucraţi decât atunci
când vă voi spune. Aţi înţeles? ,,Este cineva care n-a
înţeles?” spune. Aţi înţeles?
După ce examinatorul s-a convins că toţi au
înţeles, spune: ,,Atenţie: Deschideţi foile astfel ca să
aveţi pagina cu numere în stânga şi pe cea cu coloane
în dreapta. Priviţi numărul din prima coloană, căutaţi-l
printre numerele de pe pagina din stânga şi puneţi
numărul car-l însoţeşte în locul liber din prima coloană.
Începeţi! După 4 minute ,,Încetaţi! Faceţi un cerc
acolo unde aţi ajuns, îndoiţi foile la loc; nimeni nu mai
lucrează” . Se lasă o pauză de un minut, apoi se
spune; ,,deschideţi din nou foile şi continuaţi să lucraţi
ca şi până acum. Dacă terminaţi cu numerele din
coloana întâia treceţi la coloana a 2-a. ,,Începeţi!”
După 4 minute ,,Încetaţi! Puneţi cercul acolo unde aţi
ajuns, închideţi foile şi staţi liniştiţi” Pauză un minut.
Apoi se repetă cele de mai sus pentru etala a 3-a şi
apoi pentru etapa a 4-a. Deci testul se execută în 4
etape a câte 4 minute cu o pauză de un minut după
fiecare etapă. În afară de atenţia distributivă, testul
serveşte şi pentru măsurarea rezistenţei la oboseală
psihică prin compararea randamentelor obţinute în
cele 4 etape. Botilă dă şi etaloane pentru diferite
vârste pentru populaţia ţării noastre. Dealtfel fiecare
examinator îşi poate stabili etalonul propriu şi poate
face referiri la randamentul privind atenţia distributivă
a fiecărui subiect. Înregistrările grafice dau o bună
imagine pentru analizarea calitativă a distribuţiei
atenţiei (pe abscisă se trece timpul iar pe ordonată
randamentul corespunzător. Soluţiile pentru acest test
sunt pentru fiecare coloană în parte următoarele:

Coloana I Coloana II Coloana III Coloana IV

69 23 94 24
71 28 63 56
43 64 13 90
44 31 66 6
98 35 89 55
100 25 16 62
7 70 50 1
40 9 97 22
79 59 76 52
87 45 42 93
10 84 36 5
83 96 65 81
85 61 67 32
 82 86 74 12
12 49 78 26
34 77 21 92
15 51 80 54
58 29 75 88
30 41 4 46
11 2 17 8
3 53 33 95
91 48 38 37
27 73 47 14
20 57 19 18
60 31 68 99

Pentru a se uşura corectarea, este indicat să se

decupeze dintr-un test cele 4 coloane cu soluţiile
marcate la fiecare în parte şi, printr-o simplă alăturare
de exemplarul executat de subiect, se pot nota
punctele reuşite care constituie rezultatul brut. Acesta
trebuie raportat la etalonul corespunzător vârstei,
etalon alcătuit pe centile în felul următor:
 rezultatul brut de până la 20 de puncte =
centila zero.
 40 puncte brute =10
 45 = 20
Cotele de la 0-20 puncte pe scara de centilare
indică valori extrem de slabe. Valori slabe sunt
considerate cele cuprinse între 25-40 puncte standard.
 48 p.b. = 25
 50 p.b. = 30
 56 p.b. = 40
Valori medii sunt considerate 59 puncte brute,
care corespund centilei 50, iar valori bune sunt
următoarele:
  62 p.b. = 60
 67 p.b. = 70
 70 p.b. = 75
Valorile brute de 73 şi 86, respectiv centilele 80
şi 90 sunt considerate foarte bune, iar cele de 100 =
excepţionale.

3.6. EVALUAREA PERSONALITĂŢII

Una dintre cele mai controversate însuşiri psihice

este temperamentul. Eysenk elaborează o clasificare
categorială a temperamentelor (figura 26), iar
I.P.Guilford şi W.S. Zimmerman preconizează şi propun
un inventar pentru diagnosticarea temperamentului.

FIGURA 26. Temperamentele (după Eysenk)

INSTABIL
Întristat Reactiv
Anxios Neastîmpărat
Rigid Agresiv
Sobru Excitabil
Pesimist Schimbător
Rezervat Impulsiv
Nesociabil Optimist
Liniştit Activ
INTROVERTIT Melancolic Coleric EXTRAVERTIT
Pasiv Flegmatic Sangvinic Sociabil
Grijuliu Vorbăreţ
Îngândurat Săritor
Paşnic Hazliu
Controlat Vivace
Demn de încredere Spirit de grup
Temperat Aptitudini ce
conducere
Calm
STABIL
 Guilford şi Zimmerman stabilesc următoarele
obiective pentru inventarul de temperament:
elaborarea caietului de testare şi a foii de răspuns;
elaborarea unei metode de corectare rapidă; adunarea
unei colecţii de trăsături utile şi independente, iar când
corelaţiile sunt suficient de ridicate se realizează
fuzionările şi omisiunile notelor. Interpretarea
trăsăturilor se realizează în conformitate cu tabelul
care urmează:

TABELUL 26. Interpretarea trăsăturilor:

Sim- Calităţi pozitive Calităţi negative Nr

bol itemi
G Activitate generală
* alură rapidă a activităţii, * alură lentă şi
.............................................. deliberată. 6
* energie, vitalitate * fatigabilitate 6
* constanţă în mişcare........... * se opreşte pentru
.............................................. odihnă 4
* randament, * randament slab,
eficienţă............ neeficient 4
.............................................. * îi place ritmul lent 3
* îi place viteza * calm 2
* se precipită * acţiune lentă 2
* acţiune vie ..................................... 2
* entuziasm, antren
R Constrângere (restrâns)
* spirit serios ..................................... 8
.............................................. * lipsit de griji 5
* ponderat. * impulsiv 5
.............................................. * îi place excitaţia 5
* perseverent în efort ...................................... 3
* stăpân pe sine .................................... 3
A Ascendenţă
* se apără pe sine * docilitate, supunere 9
* obişnuinţă de a conduce obişnuinţă de a se
 .............................................. supune 7
* conversează * evită să vorbească 5
* vorbeşte în public. * evită să vorbească 2
* îi convinge pe alţii. ..................................... 2
* se pune în evidenţă. * evită să se facă
.............................................. remarcat. 2
face ,,bluffuri” ..................................... 2
S Societate (extraversie; opusă
timidităţii)
* are mulţi prieteni şi * puţini prieteni şi
cunoştinţe cunoştinţe 9
* antrenează conversaţii * evită să intre în
.............................................. conversaţii. 6
* îi plac activităţile sociale * nu-i plac activităţile
.............................................. sociale 5
* caută contacte sociale * evită contactele 5
.............................................. sociale 3
* timiditate
E Stabilitate emoţională
* egalitate a dispoziţiei şi * variaţia dispoziţiei,
interesului energiei şi interesului 7
* optimism, antren * pesimism, dispoziţie
.............................................. similară. 7
.............................................. * perseverenţă în idei şi
.............................................. dispoziţii 6
.............................................. * severi 3
* calm * excitabilitate 2
* senzaţii de sănătate * senzaţia unei stări
.............................................. proaste de sănătate 2
.............................................. * sentimente de
.............................................. culpabilitate, de
.............................................. solitudine 3
O Obiectivitate:
* având ,,pielea groasă” * hipersensibilitate 10
(eppaise) .....................................
.............................................. *egoism, egocentrism 8
.............................................. * neîncredere, îşi
.............................................. închipuie că este
.............................................. obiectul ostilităţii 6
.............................................. * îşi închipuie că
.............................................. oamenii vorbesc despre 4
.............................................. el
* are duşmani 2
F Bunăvoinţă
* tolerează actele ostile * combativitate, e gata
 .............................................. de ceartă 9
.............................................. * ostilitate, 7
.............................................. resentimente 5
* acceptă dominarea * dorinţă de dominare
.............................................. * opune rezistenţă 5
* respect pentru alţii dominării 2
* dispreţ pentru alţii

T Meditaţie
* tendinţă de reflexie, ......................................
meditaţie ...................................... 18
* observarea ......................................
comportamentului altora .................................. * 6
* înclinat. spre meditaţie înclinat spre activitatea
.............................................. manifestată 5
* înclinat. spre filosofie ...................................... 4
* se observă pe sine însăşi .................................... 4
* prezenţă de spirit * a fi mental 3
deconectat
P Relaţii personale (cooperare)
* toleranţă * tendinţă puternică la
.............................................. critică 13
* neîncredere în instituţiile * denigrarea instituţiilor
sociale ..................................... 8
.............................................. * bănuieşte pe alţii 6
.............................................. * milă de sine însuşi 3
M Masculinitate
* interes pentru activităţi şi * interes pentru
meserii masculine activităţi şi meserii
.............................................. feminine 7
* nu se dezgustă uşor * se dezgustă uşor 4
* ironic, dur * simpatic 5
* rezistent la frică * fricos, temător 3
.............................................. * interese romantice 3
* inhibarea expresiei * tendinţă spre
emotive, slab interes pentru expresivitate
îmbrăcăminte şi stil emoţională, interes
.............................................. pentru îmbrăcăminte şi
.............................................. stil 2
.............................................. * nu-i plac viermii,
.............................................. râmele, etc. 2
 Itemii au fost aleşi prin analiză factorială, iar
întrebările în chestionare au fost concepute cu
răspunsuri ,,Da”, ,,Nu” pentru incitarea spontaneităţii.
Autorii dau şi etaloane pentru bărbaţi şi pentru
femei, pentru diferite trăsături (figura 27).

FIGURA 27. Etalonul inventarului de temperament G-Z.

Trăsă- Bărbaţi Femei B+F

tura m. s. m. s. m. s.
G 17, 5,64 17, 5,2 17, 5,46
0 0 0 0
R 16, 4,94 15, 4,7 16, 4,89
9 8 3 4
A 15, 5,84 13, 5,5 15, 5,92
9 7 2 0
S 18, 6,97 19, 6,3 18, 6,56
2 6 3 8
E 16, 6,15 15, 5,7 16, 6,02
9 5 6 3
O 17, 4,98 16, 5,3 17, 5,18
9 8 7 4
F 13, 5,07 15, 4,7 14, 5,06
8 7 9 6
T 18, 5,11 18, 4,7 18, 4,90
4 1 0 2
P 16, 5,05 17, 4,8 17, 5,00
7 6 8 1
M 19, 3,97 10, 4,1 16, 6,05
9 8 2 1

Profilul individual se realizează cu ajutorul foii de

profil şi pe baza a două scări de referinţă (scara T şi
scara C- figura 28).

FIGURA 28. Scara C la inventarul G-Z.

 Trăsă- Note C. cele Note C. cele mai
turi mai favorabile puţin favorabile
G 6- 8 0-1
R 5- 6 0-2; 9-10
A 7- 9 0-4
S 5- 9 .................
E 5- 9 0-3
O 5- 7 0-3
F 5- 9 0-3
T 5- 8 0-3
P 6-10 0-4
M 5- 8 0-3

Aplicarea inventarului se realizează individual

sau pe grupe mici de subiecţi într-un timp mediu de 45
de minute. Pentru corectare se folosesc două zile de
corecţie (una pentru factorii G.R.A.S.E., iar cealaltă
pentru O.F.T.P.M.), notele brute obţinute fiind trecute
în foaia de profil. Bărbaţii se dovedesc a fi mai
dominanţi, dar mai puţin sociabili şi binevoitori.
Pentru persoanele care sunt solicitate la
performanţe deosebite (piloţi de încercare, aviatori,
cosmonauţi, sportivi etc.) se utilizează foaia de ,,stare
subiectivă”, (figura 29) în completarea aprecierilor de
temperament – personalitate. Subiectului i se prezintă
o foaie de stare subiectivă şi i se cere s-o completeze
înaintea sau după efectuarea unor eforturi deosebite.
Cei cinci parametri urmăriţi (A.B.C.D.E.) sunt etalonaţi
în centile, iar examinatorul are posibilitatea, prin
cercetarea aprecierilor subiecţilor, să completeze
profilul psiho-afectiv al celor examinaţi. Proba dă
rezultate bune în corelaţie cu examinările psihologice
complexe şi constituie indicii privind o distribuire a
unor sarcini dificile pentru unele persoane cu trăiri
subiective de diferite nivele).
FIGURA 29. Starea subiectivă

Senzaţia de 100
Foarte bună Privesc cu deplină
100 deplinătate a Senzaţia de 95
dispoziţie Senzaţia de încredere în mine
95 forţelor („mă simt prospeţine, 90
(poftă de viaţă, bunăstare fizică activitatea pe care
90 capabil să urnesc vioiciune, agerime 85
poftă de lucru) o am de îndeplinit
85 munţii”) 80
80 75
75 70
70 65
65 60
60 Cred că aş putea 55
55 continua (relua) Deşi am pierdut 50
Stare afectivă Cred că pot duce la
50 activitatea zilnică din vioiciune, nu Capacitate fizică 45
neutră, nici vesel bun sfârşit
45 fără senzaţia că simt încă nevoia destul de bună 40
nici plictisit activitatea dată
40 depun un efort de somn 35
35 considerabil 30
30 25
25 20
20 15
15 10
Senzaţia de Oboseală Mi-e teamă ca din
10 5
epuizare, de Proastă dispoziţie manifestată prin pricina oboselii, să
5 0
extenuare („cred Nevoia imperioasă (lipsă de „chef”, dureri nu comit erori cu
0
că nici un pai nu aş de somn plictiseală, iritaţie (de cap, spate, urmări serioase,
mai putea ridica) facilă) membre) dacă activitatea ar
dificultăţi vizuale continua
 În vederea examinării psihologice a personalităţii
R.B.Cattell etalonează un test cu 16 trăsături de
personalitate: ,,Chestionarul 16 P.F. Cattell”, test
folosit şi la loturile olimpice ale ţării noastre. Testul
cuprinde un caiet cu instructajul şi cu întrebările (187
la număr) şi o foaie de răspuns în care va indica printr-
un x scris în pătrăţelul care corespunde unuia dintre
cele trei răspunsuri posibile la fiecare întrebare. Dacă
completarea foii de răspuns de către subiect
examinatorul va aplica peste aceasta grilele de
corecţie şi făcând totalizarea punctelor va obţine nota
brută. Nota brută se trece pe foaia de profil – 16 P.F. şi
se transformă în notă standard pentru fiecare din cele
16 trăsături de personalitate.
Cu ajutorul notei standard se trasează profilul
personalităţii subiectului cercetat. Transformarea
notelor brute în note standard se realizează cu ajutorul
tabelului, pentru fiecare factor în parte. În timpul
examinării nu se fixează limită de timp, dar se
recomandă ca după 25 de minute să se amintească
subiectului că ar trebui să fie la jumătatea testului. La
sfârşit se va verifica dacă s-a răspuns la toate
întrebările. Pentru interpretări suplimentare şi
aprofundate ale profilului subiectului se va apela la
manualul testului, care dă interpretări psihologice
pentru toţi factorii primari cuprinşi în caiet.
H.J. Eysenk şi S.B.G. Eysenk propun un inventar
de personalitate alcătuit dintr-un chestionar cu 57 de
întrebări (forma A), iar răspunsurile sunt la alegere
,,da” sau „nu”. Se corectează cu ajutorul unei grile
obţinându-se cotele brute. O formă abreviată a
inventarului îl constituie testul de personalitate E.N.L.,
mai des utilizat în psihodiagnoză la noi în ţară.
Chestionarul cuprinde tot 57 de itemi, pentru cei trei
factori urmăriţi: E (emotivitate) – itemi 1, 3, 5, 8, 10,
13, 15, 17, 20, 22, 25, 27, 29, 32, 34, 37, 39, 41,44,
46, 49, 51, 53, 56 (luându-se în considerare şi
apreciindu-se cu un punct răspunsurile „da” pentru
itemii 1, 3, 8, 10, 13, 17, 22, 25, 27, 39, 44, 46, 49, 53
şi 56, pentru ceilalţi luîndu-se în seamă răspunsurile
„nu”); Factorul N (nevrotism) – cu itemii 2, 4, 7, 9, 11,
14, 16, 19, 21, 23, 26, 29, 31, 33, 38, 40, 43, 45, 47,
50, 52, 55 şi 57 (toate cu răspunsuri „da”) şi factorul L
(sinceritate) – cu itemii 6, 24, 36 (cu răspunsuri „da”),
precum şi 12, 18, 30, 42, 48 şi 54 (cu răspunsuri „nu”).
Pe foaia de răspuns completată de subiect se face
totalizarea pe cei trei factori şi se raportează la etalon.
Pentru ,,E” se consideră că persoanele cu valori până
la 8 sunt introvertiţi; între 8 şi 9 sunt cei cu tendinţă
spre introversiune; 10-14 sunt cei ambiverţi; 15-16 cei
cu tendinţă spre extraversiune, iar cu valori peste 17
sunt subiecţi cu extraversiune. Pentru factorul ,,N”
valorile până la 8 se consideră a fi ale unor persoane
hiperstabile; între 9 şi 15 – stabile, iar peste 16 ale
celor cu labilitate, dezechilibru nervos (nevrotic).
Coeficientul de sinceritate (L) mai mare de 5 este
proba că persoana respectivă nu prezintă încredere.
Testul are o bună valoare diagnostică fiind ca
atare larg folosit.
G.C. Bontilă concepe şi etalonează şi alte
inventare de personalitate: S.T. sau W.M., alcătuit
dintr-un chestionar cu 76 de întrebări extins pe 8
factori de personalitate:
 Em.= emotivitate (nota brută se
înmulţeşte cu 28 pentru a putea fi
raportată la etalon; se iau în considerare
numai valorile peste 120)
  Obs. şi psih. = tendinţe obsesive şi
psihastenice (se înmulţeşte cu 24)
 T. sch = tendinţe schizoide (se înmulţeşte
cu 30)
 T. par = tendinţe paranoide (ori 20)
 T. depr şi hip. = tendinţe depresive şi
hipocondriace (ori 26)
 T. imp. şi ag. = tendinţe la impulsivitate şi
agresivitate (ori 36)
 T. către i. = tendinţe către instabilitate
(ori 52)
 T. a-soc. = tendinţe antisociale (ori 52)
Odată cu chestionarul subiectului i se oferă şi
foaia de răspuns pe care se va efectua, dealtfel, şi o
cotare de către examinator. Testul a fost aplicat şi
sportivilor de performanţă dovedindu-şi valoarea
diagnostică şi prognostică79.
Bineînţeles că sunt şi multe alte probe pentru
aprecierea unor trăsături de personalitate totul este ca
examinatorul să-şi aleagă bateria cea mai potrivită
scopului urmărit.
Una dintre trăsăturile definitorii ale personalităţii
o constituie şi aptitudinile. Parafrazându-l pe
Rubinstein aptitudinile sunt însuşiri care-l ajută pe un
om să îndeplinească mai bine o anumită sarcină decât
altul. După majoritatea autorilor aptitudinile sunt
generale şi specifice unui anumit domeniu de
activitate. Aceeaşi clasificare se atribuie şi aptitudinilor
psiho-motrice, acestea având o structură ierarhică .
Fiecare individ are un anumit comportament motor

79
Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor de inteligenţă.
Multiplicat pentru uz intern.
realizat pe baza capacităţii motrice generale, a
aptitudinilor motrice.
 Acestea stau la baza eficienţei şi în ultimă instanţă, performanţei motrice
(figura 29).
FIGURA 29. Structura aptitudinii fizice (după M. Epuran şi V. Horghidan)

Aptitudini fizice
Performanţă motrică

Abilitate motrică Aptitudine motrică Eficienţă motrică Competenţă fizică

Inteligenţă motrică Abilitate motrică Aptitudine specifică

Dexteritate
Învăţare motrică Abilitate motrică de precizie
(aptitudine)

Abilitate motrică
Educabilitate motrică Îndemânare fină
generală

Îndemânare globală

Capacitate motrică
Îndemânare motorie

Comportament
motor
 Psihodiagnoza aptitudinilor psiho-motrice a fost
şi este una dintre preocupările de seamă ale
specialiştilor. În 1964 Fleishman a realizat o baterie
completă cu probe practice de teren şi cu teste de
laborator. Demisiuc (1967), Mekota, Habelinch şi alţii
au conceput noi şi noi baterii pentru diagnosticarea
acestor importante trăsături ale personalităţii.
Dăm în continuare un test de dexteritate digitală
(T.D.D.) după N. Pitariu80. Proba este alcătuită dintr-o
placă de lemn de 230x150x20 mm, care conţine două
seturi de câte 50 de orificii (pe linii de 5x10 pe cele
două jumătăţi ale plăcii) şi 50 de nituri, 50 de şaibe şi
o tijă pe care pot fi înşirate şaibele. Testul cuprinde
două părţi: ,,combinare” şi „separare”. La proba de
„combinare” (C) i se cere subiectului să scoată câte un
nit din partea superioară a planşei (niturile – 50 – fiind
introduse în găurile din partea superioară a planşei, iar
şaibele aşezate una peste alta pe tije), cu mâna
dreaptă, iar cu mâna stângă va scoate o şaibă de pe
tijă , pe care o va introduce pe nit. Cu mâna dreaptă
ansamblul format îl va introduce în orificiul
corespunzător al părţii inferioare a plăcii, cât mai
repede. Subiectul, după un antrenament (primele 5
orificii din prima coloană de jos) va începe lucrul
completând coloana următoare (de la dreapta în sus)
ş.a.m.d. Proba se va efectua într-un minut şi 30 de
secunde, după care se va număra câte şaibe-nit a
introdus subiectul în orificii.
La proba de „separare” (S) subiectului i se cere
să scoată cu mâna dreaptă câte un ansamblu (nit-
şaibele vor fi introduse în partea de jos a plăcii), să
scoată şaiba de pa nit cu indexul mâinii drepte, apoi să
80
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 o ia cu mâna stângă şi să o introducă în tijă, în timp ce
nitul va fi introdus în orificiul corespunzător din partea
superioară a plăcii în cel mai scurt timp posibil.
În afară de cota „C” şi „S” se mai poate calcula şi
o cotă combinată: (C+S)/2. Etalonul pe populaţia
românească este cel din tabelul 27. Testul este folosit
mai ales pentru orientarea şcolară şi profesională a
absolvenţilor şi pentru selecţia forţei de muncă în
meseriile care solicită o deosebită dexteritate digitală.

TABELUL 27. Etalonul românesc la T.D.D. (după H.

Pitariu)

Profesia Strungari Lăcătuşi montatori

Proba C S (C+S)/2 C S (C+S)/2
Calificat.
f. slab p. la 15 p.la 17 p.la 17,50 p.1a 16 p.1a 19 p.la 18,50
slab 16-19 18-22 18-20,50 17-22 20-23 19-21,50
mediu 20-23 23-27 21-25,50 23-24 24-29 22-26,50
bun 24-26 28-31 26-28,50 25-27 30-35 27-29,50
f. bun p. 27 p.32 p.29 p.28 p.36 p.30
m 21 24,53 22,74 22,23 25,54 23,88
s 3,89 5,22 3,64 3,41 5,61 3,74

Proba poate da bune indicii şi în unele ramuri

sportive care solicită aptitudinea mai sus menţionată.
La noi în ţară au fost construite şi unele dexterimetre,
unul dinte aceste fiind în curs de etalonare în
laboratorul institutului nostru. Dexterimetrul cuprinde
o placă metalică pe care este tăiată o sinusoidă.
Subiectului i se cere să ducă, de la un capăt la altul al
sinusoidei, un stilet metalic conectat cu un contor de
înregistrare al greşelilor (atingerile stiletului de
marginea sinusoidei). Numărul mai mic de greşeli dă
rangul subiectului la probă. Placa metalică poate fi
aşezată pentru lucru în plan orizontal sau vertical, de
la stânga la dreapta sau invers, de jos în sus sau de
sus în jos. Proba poate fi utilizată şi în selecţia pentru
unele ramuri sportive: scrimă, tir etc.
Un alt test de performanţă pentru dexteritate
digitală este proba realizată de J.E. şi D.M. Crawford,
destinată aprecierii coordonărilor fine ochi-mână.
Testul cuprinde două subprobe81:
 „Tije şi guleraşe”, care măsoară
dexteritatea în folosirea unei pensete
pentru prinderea unor tije una câte una şi
plasarea lor în orificiile unei plăci de
metal, după care prinderea (tot cu
penseta) a unui guleraş şi plasarea lui
peste tije.
 „Şuruburi”, care evaluează dexteritatea
necesară pentru luarea unui şurub, fixarea
lui într-un orificiu filetat şi înşurubarea cu
ajutorul unei şurubelniţe.
Pentru probă este necesară o planşă de lemn de
250x250x20,5mm şi trei seturi încastrate în planşă:
unul pentru tije, altul pentru guleraşe şi ultimul pentru
şuruburi. Pe planşă este aplicată o placă metalică ce
conţine 36 orificii pentru tije (şi şase orificii de
antrenament), 36 orificii cu filet – pentru şuruburi (plus
6 de antrenament). Mai este nevoie de o pensetă
metalică şi de o şurubelniţă. Proba se administrează
individual sau în grupe mici, în timpul execuţiei
subiectul va fi ajutat verbal în privinţa mânuirii
pensetei sau şurubelniţei, în privinţa executării corecte
a operaţiilor. Dăm în continuare instructajul făcut
subiectului, după H. Pitariu.

81
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
 Această probă este destinată investigării
modului în care dvs. puteţi să manevraţi penseta şi
şurubelniţa pentru a asambla piese de dimensiuni mici.
Vom lucra mai întâi cu penseta.
Vă voi explica modul de lucru:
,,Cu această pensetă prindem o tijă din depozit,
coborând penseta perpendicular pe tijă (se arată), apoi
se plasează tija într-un orificiu ca acesta (se pune tija
în primul orificiu din stânga al seriei de antrenament).
În acelaşi fel se prinde un guleraş (se arată) şi se
plasează peste tijă astfel încât marginea guleraşului să
fie aşezată contra plăcii metalice (se arată).
Acum dvs. veţi proceda în acelaşi mod
completând cu tije şi guleraşe cele cinci orificii pentru
a vă exersa. Puteţi lucra cu mâna dreaptă sau stângă
după cum sunteţi, stângaci sau dreptaci.
În depozite aveţi mai multe tije şi mai multe
guleraşe decât aveţi nevoie, aşa că dacă veţi scăpa pe
jos una din piese să nu întrerupeţi proba pentru a o
ridica. Acum sunteţi gata de începerea probei. Veţi
completa şi celelalte orificii, mergând pe orizontală şi
nu pe coloane (experimentatorul arată cu degetul
traseul care trebuie urmat), de la dreapta la stânga
cât mai repede posibil. Sunteţi gata? Începeţi!.
Cronometrul se declanşează când subiectul a atins
prima tijă şi se opreşte după plasarea ultimului
guleraş. Timpul se notează pe fişa de notare. După
terminare planşeta se pregăteşte pentru cea de-a
două subprobă „şuruburi”82.
,,Acum vă voi demonstra cum se procedează în
continuare în partea a doua a probei. De data aceasta
vom lucra cu şurubelniţa. Se prinde un şurub din
82
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
depozit cu degetele, se pune pe un orificiu (primul din
stânga subiectului din seria de exerciţiu) şi îl învârtim
până când se aranjează în filet. În continuare ne
folosim de şurubelniţă înşurubându-l până traversează
placa metalică şi se aude un zgomot care ne
avertizează că a căzut în talerul de sub placă” (în
timpul instrucţiei facem şi demonstraţia). Luăm apoi
alt şurub şi procedăm la fel.
Se dă şurubelniţa subiectului şi îi spunem:
,,Acum completaţi cu şuruburi, aşa cum v-am
arătat, şi restul orificiilor. Nu uitaţi, şurubul se prinde
cu degetele iar şurubelniţa se învârte cu ambele
mâini”.
În perioada de exerciţiu se fac corectările
necesare. Vom fi atenţi ca subiectul să folosească
degetele numai până când şurubul este antrenat în
filet (cam o învârtire completă), fiecare şurub să fie
înşurubat până când cade în taler şi nu mai puţin, nu
permite ca subiectul să plaseze două sau trei şuruburi
şi apoi să folosească şurubelniţa. Când cele 5 şuruburi
au fost plasate spunem:
,,Aveţi la dispoziţie mai multe şuruburi, aşa că
dacă unul sau două cad pe jos sa nu întrerupeţi proba
căutându-le”. Ca şi la proba precedentă se indică cu
degetul de la stânga la dreapta ordinea de completare
cu şuruburi a orificiilor spunând: ,,veţi completa şi
celelalte orificii cu şuruburi mergând pe orizontală, de
la stânga la dreapta, cât mai repede posibil. Sunteţi
gata? Începeţi!”
Cronometrul se declanşează la atingerea cu
degetele a primului şurub şi se opreşte când ultimul
şurub a căzut în talerul de sub placa metalică. Se
notează apoi timpul pentru partea a două a probei. De
asemenea se recomandă notarea comportamentului
subiectului în timpul desfăşurării probei.
Testul Crawford poate fi utilizat şi cu timp limitat;
3 minute pentru prima subprobă şi 5 minute pentru
cea de-a doua. Având o fidelitate crescută este des
utilizat în bateriile pentru orientare profesională şi
pentru selecţia forţei de muncă. „Crawford Small Parts
Dexterity Text Manual” (1956) dă şi tabele cu
etaloanele pe populaţie americană a testului, precum
şi unele cercetări privind fidelitatea şi validitatea
probei. Vom da orientativ etalonul pe populaţia
românească, după Horia Pitariu (tabelul 28):

TABELUL 28. Etalon românesc la testul Crawford83

Profesia Lăcătuşi (18-39 ani) Procentaje

Proba T şi b Ş Teoretice Cumulate
Clasa
1 Peste 528 Peste 538 6,7 6,7
2 391-527 402-537 24,2 30,9
3 328-390 318-401 38,2 69,1
4 291-327 269-317 24,2 93,3
5 sub 290 sub 268 6,7 100,0
m 375,62 376,30 - -
s 81,91 97,22 - -

Proba Crawford poate fi utilizată cu bune

rezultate şi în selecţia sportivă în cadrul unor baterii de
teste aptitudinale complexe.
Pentru aprecierea unor trăsături de personalitate
„ascunse”, cu rezultatele foarte bune sunt utilizate
testele proiective, numite astfel pentru prima dată de
către H.A. Murray şi L.K. Frank G.Lindzey oferă o

83
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
clasificare a acestor metode, clasificarea larg folosită
astăzi84:
 Tehnici asociative (proba Rorschach – a
petelor de cerneală – sau testul norilor al
lui Stern);
 Tehnici constructive (testul tematic de
apercepţie – T.A.T. sau M.A.P.S.T. etc);
 Tehnici de completare (de propoziţii etc.)
 Tehnici de alegere sau de ordonare;
 Tehnici expresive (pictură cu degetele,
psihodrama)
Vom face în continuare referiri la testul tematic
de apercepţie (T.A.T.) după Vasile Preda85. Testul se
bazează pe ipoteza că „o persoană care interpretează
o situaţia socială ambiguă o face prin prisma
experienţei sale anterioare, a dorinţelor, a conflictelor
proprii”. Testul cuprinde 30 de imagini în alb-negru şi o
planşă complet albă. Imaginile sunt alcătuite din
diverse reproduceri de tablouri, gravuri, fotografii,
desene etc. Dintre acestea 10 planşe sunt valabile şi
pentru categoriile de subiecţi, iar celelalte, iar celelalte
au caracteristici specifice de vârstă, sex etc. se
alcătuiesc patru seturi a câte 19 planşe plus planşa
albă. Fiecare set este subdivizat în două serii a câte 10
imagini (a II-a serie având 9 imagini plus planşa albă,
aceste imagini fiind cele mai ambigue). Imaginile TAT
sunt notate cu 1, 2, 3, BM, 3 G.H:, 4, 5, 6, B.M., 6 G.F.,
7 G.F., 8 B.M., 8 G.F., 9 B. M., 9 G.F., 10, 11, 12 M, 12F,
12 G.B., 13 B, 13 B, 13 G, 13 M.F., 14, 15, 16 (albă), 17

84
Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura Didactică
şi Pedagogică. Bucureşti.
85
∗∗∗ - (1974-1976) – Indrumar psihodiagnostic. Multiplicat la
Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
B.M., 17 G.F., 18 B.M., 18 G.F., 19, 20 simbolurile cu
litere având următoarea semnificaţie:
B. – imagini pentru băieţi pînă la 14 ani
G. – imagini pentru fetele până la 14 ani
M. – băieţi peste 14 ani
F. – fete peste 14 ani
GF. – pentru fete sub şi peste 14 ani
BM. – pentru băieţi sub şi peste 14 ani
MF. – pentru băieţi şi fete peste 14 ani
Pentru examinare se asigură subiectului un
microclimat psihologic de destindere şi linişte. Se
utilizează întâi seria primelor 10 imagini, iar după 1-15
zile şi imaginile ambigue din seria a II-a, pentru fiecare
şedinţă fiind necesare 60 de minute. Subiecţilor li se
prezintă instructajul. Una dintre forme: (aplicabilă
adolescenţilor şi adulţilor cu inteligenţă şi cultură peste
medie) este următoarea: „Vom face o probă care se
bazează pe imaginaţie; imaginaţia este o formă a
inteligenţei. Vă voi arăta câteva imagini, una după
alta; veţi inventa pentru fiecare câte o istorioară cât se
poate de vie. Veţi spune ce a provocat evenimentul
reprezentat în imagine, veţi povesti ce se petrece în
acest moment, ce simt şi ce gândesc personajele; apoi
veţi spune deznodământul. Exprimaţi-vă gândurile aşa
cum vă vin în minte. M-aţi înţeles?... Dispuneţi de 50
de minute pentru 10 planşe, deci veţi putea consacra
aproximativ 5 minute pentru fiecare istorioară. Iată
prima imagine”
Examinatorul poate interveni cu unele precizări
în desfăşurarea probei, dar nu intră în discuţii cu
subiectul. El îşi va nota cuvintele subiectului cât mai
exact posibil (se pot face înregistrări, microfonul şi
magnetofonul fiind mascate), examinatorul notându-şi
timpul de latenţă şi timpul acordat de subiect fiecărei
istorioare. Fără a fi anunţat dinainte subiectul este
chemat pentru a i se prezenta seria a doua de imagini.
Iată cum concepe V. Preda instructajul făcut
subiectului:
,,Procedeul de azi este la fel ca cel precedent;
dar de data aceasta veţi putea da frâu liber imaginaţiei
dvs. Cele 10 istorioare pe care le-aţi făcut au fost
excelente, dar v-aţi fixat mai ales asupra faptelor de
viaţă cotidiană. Eu doresc să văd acum cât sunteţi de
capabil atunci când încetaţi să luaţi în considerare
realităţile banale şi lăsaţi frâul lider imaginaţiei dvs. ca
într-o ficţiune, basm sau alegorie. Iată prima imagine.”
La sfârşitul acestei şedinţe se prezintă şi planşa albă
(m.16) dându-se o instrucţie specială: ,,Încercaţi să
vedeţi ceva pe această planşă albă. Imaginaţi-vă că
există o gravură şi descrieţi-mi-o detaliat”. Apoi
examinatorul adaugă: ,,Povestiţi-mi o istorioară despre
ce v-aţi imaginat”. Pentru a cunoaşte mai bine
subiectul este necesară o convorbire post-probă cu
acesta pentru a nu se realiza o „analiză oarbă” a
conţinutului istorioarelor sale. În interpretarea
rezultatelor la TAT un rol de seamă îl joacă experienţa
psihologului, datele fiind în mică măsură standardizate.
Murray consideră că în istorioarele subiecţilor există un
erou cu care subiectul se identifică şi unele personaje
cu care subiectul este în relaţii cotidiene. Autorul face
distincţie între analiza formală şi cea de conţinut.
V.Preda dă în ,,Îndrumar psihodiagnostic” în extenso
modul de analiză a istorioarelor subiecţilor şi indică
ordinea în care se realizează:
 deconspirarea eroului (eroilor) şi celorlalte
personaje;
 mobilurile, tendinţele şi sentimentele
eroilor, autorul dând o listă de 28 de
 trebuinţe psihogene: supunerea,
dominarea, trebuinţe de realizare,
trebuinţa de sprijin, solicitudine,
sexualitate, pasivitate, agresiune,
agresiunea propriei persoane, conflictul,
versalitatea emoţională, descurajarea,
anxietatea, entuziasmul, neîncrederea,
gelozia etc.
 forţele care provin din mediu (presiunile
externe): afiliaţia, agresiunea, dominarea,
solicitudinea, respingerea, pericol
material, răniri, mutilări etc.
 desfăşurarea şi deznodământul
povestirilor;
 analiza temelor;
 interesele şi sentimentele
Există două orientări mai importante în analiza
istorioarelor:
 Atitudinile eroilor reprezintă tendinţe ale
personalităţii subiectului (prezente,
trecute sau viitoare)
 Presiunile exterioare reprezintă forţe
trecute, prezente sau viitoare care
acţionează asupra subiectului.
În acelaşi sens au fost concepute şi alte teste
proiective de construcţie (,,de apercepţie” , cum mai
sunt ele denumite) astfel C.A.T. (test de apercepţie
pentru copii – Bellak, 1954); P.S.T. (poveşti create pe
bază de imagini – Symonds, 1948), M.P.T. (testul de
imagini Michigan); M.A.P.S. (testul de imagine –
povestire – Make – A – Picture – Story); imaginile
Blacky, testul P.N., F.P.T., P.A.T., A.A.T., 3 – DAT, P.F.
(Rosenzweig) etc.
 În 1958 Ch. Koch concepe, în cadrul tehnicilor
expresive, un test foarte simplu, dar deosebit de
important: testul arborelui. Subiectului i se cere să
deseneze un arbore (înafara bradului). Din producţia
obţinută se pot obţine importante date privind
personalitatea subiectului. După M. Roşca86
dimensiunile desenului ar reprezenta concepţia
subiectului despre sine şi despre raporturile sale cu
lumea exterioară: un arbore cât coala = semn de
vitalitate, expresiune, orgoliu, dorinţa de a atrage
atenţia; dimpotrivă un desen mic = timiditate,
inhibiţie, lipsa curajului de evidenţiere. Presiunea
creionului înseamnă un criteriu de apreciere a energiei
depuse în activitate (trăsături uşoare = introversiune) .
Liniile ascuţite se consideră a fi desenate de persoane
iritabile, liniile curbe de persoanele blânde, iar liniile
întretăiate de subiecţii cu tendinţe contrare.
Arborele orientat pe verticală este semnul
raţiunii, al obiectivităţii, al stăpânirii subiectului.
Înclinarea desenului spre dreapta = impulsivitate,
afectivitate, iar spre stânga = reţinere, teamă. Un
arbore cu multe rădăcini ar fi al unui psihic dominat de
inconştient, tulpina ar constitui transpunerea vieţii de
zi cu zi, iar coroana ar fi domeniul vieţii intelectuale.
Persoanele cu interes pentru aparenţe desenează şi
flori, cele cu simţ practic – fructe.
Testul este interesant fără a avea însă o valoare
diagnostică deosebită.
Un alt test proiectiv deosebit îl constituie cel
datorat lui Michel Luci. Testul cuprinde 10 imagini, pe
fiecare fiind fotografiat un câine şi faţa (în detaliu) a
aceluiaşi câine. Subiectului i se prezintă mai întâi toate
86
Roşca Mariana – (1972) – Metode de psihodiagnostic. Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
imaginile, apoi i se cere ca neţinând cont de ce ştie
despre câinii respectivi să indice următorii: cel mai
simpatic şi simpaticul în al doilea rând; cel mai
antipatic şi antipaticul în al doilea rând. Imaginile sunt
numerotate, autorul dă interpretarea pentru fiecare
imagine în patru seturi: cel mai simpatic; simpaticul în
al doilea rând; cel mai antipatic; antipaticul în al doilea
rând. Testul este plăcut şi poate fi utilizat pentru
crearea fondului aperceptiv la subiecţi înaintea
utilizării unei baterii mai largi de teste psihologice.
Unul dintre testele larg utilizate în ultimul timp
este şi testul color Lüsher, care cuprinde 7 panouri ce
cuprind în total 73 de culori formate din 25 de nuanţe
diferite. Acestea dau posibilitatea efectuării a 43 de
selecţii, iar protocolul obţinut permite o mulţime de
informaţii în legătură cu structura psihologică
conştientă sau inconştientă a individului, ariile de stres
psihic cât şi multe informaţii fiziologice de mare
valoare.
,,Testul Lüscher scurt” este varianta rapidă a
testului care dă valori edificatoare pentru lămurirea
aspectelor semnificative ale personalităţii. Culorile
fundamentale ale testului sunt cele patru culori
psihologice primare: albastru, galben, roşu şi verde. În
testul scurt acestea sunt completate cu alte patru
culori auxiliare: violet (mixtură de roşu şi albastru),
cafeniu – maro (mixtură de galben – roşu şi negru) un
gri negru (neutru) şi un negru (negarea tuturor
culorilor). Subiectului i se prezintă culorile împreună şi
i se cere să aleagă în ordine: cea mai simpatică,
următoarea, ş.a.m.d. Rezultatele obţinute se notează
în foaia de protocol. Poziţia I şi a II-a se notează cu +
(plus), a III-a şi a IV-a se notează cu x, poziţiile V-VI cu
= (egal; indiferente), iar poziţiile VII şi VIII se notează
cu – (minus, respingere). Codul culorilor este
următorul:
a) pentru culorile fundamentale:
1 – albastru întunecat
2 – albastru verde
3 – portocaliu roşu
4 – galben strălucitor
b) pentru culorile auxiliare
5 – violet
6 – maro
7 – negru
8 – gri neutru (0)
Semnificaţiile culorilor pot fi formulate în felul
următor, conform manualului Lüscher:
1. – adâncimea sentimentelor;
concentric, pasiv, incorporat, heteronom,
sensibil, perceptiv, unificator; cu aspectele
sale afective: linişte, mulţumire, tandreţe,
dragoste şi afecţiune;
2. – elasticitatea voinţei, concentric,
defensiv, autonom, posesiv, neschimbabil,
reţinător; iar aspectele afective sunt:
persistenţa, afirmarea de sine,
încăpăţânarea, aprecierea de sine.
3. – forţa voinţei, excentric, activ,
ofensiv-agresiv, autonom, locomotor,
competitiv, operativ; având ca aspecte
afective: dorinţa, excitabilitatea,
dominarea, sexualitatea;
4. – spontaneitatea: excentric, activ,
proiectiv, heteronom, expresiv, cu aspiraţii
mari; iar ca aspecte afective:
variabilitatea, originalitatea, veselia.
 Autorul testului dă şi semnificaţia combinaţiei
dintre culorile fundamentale:
1 cu 2 = puternic accentuată concentricitatea;
2 cu 3 = accentuate iniţiativa şi
autodeterminarea;
3 cu 4 = pornirea către exterior;
1 cu 3 = un bun echilibru;
2 cu 4 = nu produce un întreg echilibrat;
Un individ sănătos, normal echilibrat, eliberat de
conflicte şi reprimări ar trebui să aleagă în primele 4-5
locuri culorile fundamentale. Preferinţa pentru una din
cele trei culori acromatice (gri, negru, maro) se
consideră a fi o atitudine negativă în faţa vieţii
(anxietate crescută).
După prima selecţie a culorilor în ordinea
preferinţelor rezultatele vor fi grupate în perechi,
primele două fiind notate cu + (plus) următoarea cu
x , =, - (minus).
Pentru aprofundarea interpretării şi analizei
selecţia celor 8 culori se cere a fi repetată încă o dată,
la interval de câteva minute faţă de prima. O alegere
identică poate indica o anumită rigiditate, inflexibilitate
afectivă. Exemplu de notare:
31542607
35142670
++xx== - -
Există, bineînţeles şi alte modalităţi de grupare.
Apoi se raportează la interpretarea dată de manualul
testului, în care sunt pe larg date înţelesul psiho-
fiziologic al fiecărei culori, precum şi înţelesul
structural al perechilor de culori, ca de exemplu:
1 – 3 = o activitate în cooperare, împlinirea
emoţională
 1 – 0 = un interval de linişte, o perioadă de
recuperare
1 – 2 = simţul interior al ordinii
1 – 4 = dependenţă emoţională, aspiraţii
orientate către grup
1 – 5 = susceptibilitate estetică
1 – 6 = confort senzorial, ataşament indolent
1 – 7 = renunţare la tot
2 – 0 = superioritate defensivă
2 – 1 = simţul ordinii interioare
2 – 3 = iniţiativa controlată
2 – 4 = cerinţă de apreciere
2 – 5 = farmec iresponsabil
2 – 6 = cerinţă de alinare fizică, insistenţă pentru
linişte
2 – 7 = prejudecată încăpăţânată că are dreptate
3 – 0 = impulsivitate, acţiune rău considerată
3 – 1 = împlinirea emoţională
3 – 2 = idem 2 – 3 (pentru plăcerea exerciţiului)
3 – 4 = activ şi exteriorizat
3 – 5 = reactivitate, susceptibilitate la stimulare
3 – 6 = acţiune îndreptată spre satisfacţie
senzorială
3 – 7 = dorinţă normală constrânsă de anihilare
4 – 0 = indecizie, lipsă de hotărâre
4 – 1 = dependenţă emoţională, atitudine de
ajutor către grup etc, etc.
Aplicarea testului este deosebit de comodă cu
toate că proba este de ,,profunzime”, de aceea
rezultatele formulate în scris sunt cele mai indicate.
Autorul testului formulează în manual tabelele de
interpretare în selecţia culorilor, pentru fiecare
posibilitate în parte, cât şi un tabel terapeutic cu
recomandări pedagogico-terapeutice utilizabil şi
persoanelor sănătoase psihic indicându-le pericolele
cele mai apropiate.
Valoarea diagnostică a testului color Lüscher
este deosebită fapt pentru care a căpătat o largă arie
de răspândire. El dă bune rezultate în bateriile de
testare a personalităţii sportivilor de performanţă, iar
recomandările pedagogico-psihologice pot fi dintre
cele mai utile medicilor – psihologilor şi antrenorilor în
activitatea de instruire sportivă.

3.7. EVALUAREA RELAŢIILOR INTRAGRUP

În vederea studierii şi aprecierii interrelaţiilor din

interiorul grupului sportiv, relaţii deosebit de important
a fi cunoscute pentru pregătire şi pentru competiţie,
specialiştii recomandă utilizarea metodelor
sociometrice. Cercetarea sociometrică se desfăşoară în
trei etape87:
 aplicarea testului sociometric;
 desprinderea rezultatelor şi prezentarea
lor în matricea sociometrică.
 Reprezentarea sintetică a rezultatelor prin
sociograme individuale sau colective.
V. Prelici, asigurând asistenţa psihologică la o
echipă de fotbal, pentru o mai bună cunoaştere a
relaţiilor din cadrul echipei aplică testul sociometric
Moreno cu două criterii: a) alegerea şi respingerea a
trei coechipieri în cazul unui joc de antrenament şi b)
alegerea şi respingerea a trei coechipieri pentru

87
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
locuirea într-o cameră de hotel88. Rezultatele au fost
trecute într-o sociogramă, fiind larg comentate în
legătură cu acordarea unei asistenţe psihologice
ştiinţifice a grupurilor sportive. Alcătuirea matricei
sociometrice este deosebit de simplă: se trec numele
subiecţilor într-un tabel cu dublă intrare (pe verticală şi
pe orizontală, în aceeaşi ordine). Înscrierea alegerilor şi
respingerilor în tabel se realizează cu ajutorul unui cod
dinainte stabilit, sau cu diferite culori. Pot fi alcătuite
tabele pentru fiecare criteriu. Din matricea
sociometrică gata completată se calculează indicii
sociometrici89:
 acceptare socială: suma alegerilor primite
de un subiect;
 receptivitate socială : totalul persoanelor
care au ales o dată sau de mai multe ori
un individ
 expresie afectivă; numărul de persoane
pe care un individ le-a ales după unul sau
mai multe criterii.
P.Golu consideră următorii indici sociometrici ca
fiind cei mai importanţi:
p' = numărul alegerilor primite
n' = numărul respingerilor primite
p = nr. alegerilor emise
n = nr. respingerilor emise
p” = nr. alegerilor reciproce
n” = nr. respingerilor reciproce
p”'= nr indivizilor de care individul se crede ales
88
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975.
Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.
89
Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie – îndrumar de lucrări
practice. I.E.F.S. Bucureşti
n”'= nr. indivizilor de care subiectul se crede respins
p”” = nr. indivizilor care se cred aleşi de către un
subiect
n”” = nr. indivizilor care se cred respinşi de către un
subiect
V. Horghidan recomandă calcularea statusului
sociometric al fiecărui subiect după formula:
I.s.sA = nr. indivizilor care l-au ales pe sub. A/(N-1)
sau
I.s.s = I/(N-1)±D în care
I = intensitatea atitudinilor exprimate de fiecare
subiect,
N = numărul subiecţilor care compun echipe,
D = media abaterilor atitudinilor individuale de la
intensitatea medie a atitudinilor şi se calculează după
formula:
D = ∑(Ỉ~I)/(N-1)
Pentru calcularea expansiunii afective se
utilizează formula:
I.e.af.A = nr. indivizilor aleşi de A/(N-1)

FIGURA 30. Matricea sociometrică

A B C D E F G H Total
alegeri
i
A 1/1 1 2
B 1/1 1/1 1 2
C 1/ 1 /1 3
D 1/1 /1 1/ 3
E 1/ 1 1 /1 4
F 1/1 /1 2
G /1 1/ 2
H /1 /1 /1 /1 4
Total 4/3 1/2 1/3 1/3 2/1 /1 2 1/3
ptr.
fiecare
 criteriu
Total 8 3 4 4 3 1 2 4
combina
t
Nr.pers 5 2 3 3 3 1 2 4
de care
este ales

Pentru analiza de caz şi pentru analiza calitativă

de grup M. Epuran recomandă transpunerea
rezultatelor în forma grafică şi realizarea
sociogramelor.
Pentru a uşura realizarea sociogramei V.
Horghidan recomandă utilizarea metodei cercurilor
concentrice a lui M.L. Northway: Se trasează pentru
cercuri concentrice de dimensiuni în funcţie de
numărul subiecţilor, iar razele cercurilor vor fi în raport
de 1, 1,73, 2, 42, 3. Apoi se stabileşte ierarhia fiecărui
subiect pe baza valorii indicelui de acceptare socială,
începând cu subiectul cel mai bine plasat. Indicele de
acceptare socială a primului subiect se împarte în
patru şi astfel se găseşte intervalul de clasă (subiecţii
fiind şi ei împărţiţi în patru grupe) Plasarea subiecţilor
în spaţiul sociogramei se face prin tatonare, pentru a fi
mai uşor a efectua desenul şi semnele alegerilor şi
respingerilor. Dominarea atracţiilor este un semn al
coeziunii grupului, pe câtă vreme dominarea
respingerilor denotă lipsa coeziunii, dezorganizarea
grupului.
Aplicate corect metodele sociometrice constituie
mijloace excelente pentru cunoaşterea grupurilor
sportive, pentru realizarea unei optime asistenţe
psihologice a acestora.
Parlebas propune, pe baza unor înregistrări
efectuate în competiţie, realizarea unei curbe cu
evoluţia concretă a fiecărui sportiv, curbe numite de
autor ludograme. Pe baza ludogramei fiecărui sportiv
(jucător) se pot realiza importante aprecieri şi analize
calitative asupra comportării subiecţilor în însăşi
confruntarea acestora cu adversarul în arena sportivă.
Ludogramele sunt deosebit de utile pentru dirijarea în
continuare a pregătirii sportive, cât şi pentru
autoapreciere şi autoanaliză. Forma grafică a
ludogramei poate fi concepută de fiecare autor,
important este să reiasă din schiţă evoluţia sportivului
respectiv.

3.8. FIŞA DE CARACTERIZARE PSIHO-PEDAGOGICĂ

Una dintre sarcinile cele mai importante ale

profesorului şi antrenorului este cunoaşterea elevilor şi
sportivilor pe care îi are în pregătire. Probele pe care
le-am dat în prezentul îndrumar vor contribui la o bună
realizare a acestei sarcini importante a educatorilor.
Pentru a cunoaşte ştiinţific rezultatele vor fi
consemnate în fişa de caracterizare psiho-pedagogică.
Considerăm că modelul lansat de M.E.I. pentru
profesorii diriginţi este deosebit de util cu condiţia să
fie completat pertinent şi cu simţ de răspundere. V.
Horghidan (15) elaborează o schemă de caracterizare
psiho-pedagogică a elevului.
 Date biografice
 Starea sănătăţii şi dezvoltarea fizică a
elevului
 Rezultate obţinute la învăţătură
 Stilul de muncă intelectuală al elevului
 Conduita elevului în clasă
 Aspecte speciale ale orientării şcolare şi
profesionale
  Activitatea şi conduita elevului în colectiv
 Activitatea elevului la lecţiile de ed. fizică
 Unele calităţi motrice ale elevului
 Caracterizarea psihologică a elevului
 particularităţi ale proceselor şi
funcţiilor psihice
 trăsături ale personalităţii
 particularităţi temperamentale
 trăsături de caracter
 Recomandări psiho-pedagogice.
În 1970 filiala Iaşi a Institutului de ştiinţe
pedagogice elaborează ,,Instrucţiuni pentru
completarea fişei pedagogice”, redăm câteva dintre
aceste instrucţiuni, în primul rând succesiunea
completării fişei.
 Date personale:
 Date asupra stării de sănătate:
 Antecedente ereditare şi condiţii de
mediu nocive
 Antecedente personale, deficienţe
fizice sau senzoriale
 Starea generală a sănătăţii
 Menţiuni medicale cu importanţă
pentru şcoală.
 Date asupra mediului familial
 Tabel sintetic al familiei
 Caracteristici ale vieţii de familie
 Gradul de integrare al elevului în
familie
 Atenţia acordată formării familiei
 Influenţe extrafamiliale
 Acţiuni de colaborare cu familia.
  Date asupra şcolarităţii
 Situaţia şcolară
 Gradul de integrare al elevului în
şcoală
 Locul şi rolul în organizaţiile de copii
sau tineret
 Succese deosebite la competiţii
 Activitatea în cercurile de elevi
 Preocupări în afara şcolii
 Factorii explicativi ai reuşitei
(nereuşitei) şcolare
 Recomandări pentru ameliorarea
pregătirii şi educaţiei.
 Date asupra structurii psihice
 Caracteristicile proceselor
intelectuale
 Afectivitate, temperament, caracter
 Aptitudini, interese, activitate
 Aspecte în care este necesară
intervenirea.
 Aprecieri sintetice (eventual grafic)
 Biograma
 Profilul psiho-pedagogic
 Date referitoare la orientarea şcolară şi
profesională
 Aspiraţiile elevului
 Dorinţele părinţilor
 Aprecierea profesorului diriginte
 Acţiuni formative direcţionale.
În încheiere se trece identitatea persoanelor care
au completat fişa, care au realizat-o.
 Viorel Prelici preconizează realizarea unor fişe tip
pentru selecţia psihologică (figura 30) a sportivilor de
performanţă90, dând în acelaşi timp profilul psihologic
obţinut pe baza testării complexe:
I. Teste aplicate, rezultate şi observaţii
II. Elementele profilului psihologic
o Gradul dezvoltării aptitudinilor
 capacitate de învăţare
 percepţii specializate
 spirit de observaţie
 psihomotricitate: viteză, îndemânare,
coordonare, priceperi şi deprinderi
 gândire
 capacitate de decizie
o Motivaţie
 nivel de aspiraţia
 trebuinţe de performanţă
o Temperament (sangvinic, flegmatic,
coleric, melancolic)
o Afectivitate (agresivitate, anxietate)
o Sociabilitate.
 atitudine faţă de colectiv
 preferinţe afective în colectiv
 atitudine faţă de antrenor
III. Prognostic: există posibilitatea de a obţine
performanţe: slabe, mediocre, mari sau foarte mari
IV. Recomandări.

90
Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică pentru sportul de
performanţă. Teză de doctorat. Universitatea din Iaşi 1975.
Apărută ulterior în Editura Facla. Timişoara.
FIGURA 30. Calităţi de personalitate ale sportivului şi
mijloace de diagnostic în vederea selecţiei (după
Prelici)
PERSONALITATE Mijloc de Sex z sau t
diagnost.
Infor 1. Percepţii Competiţie de selecţie
mare specializate P.O. F. 4,90
S.J. B. 6,10
A 2. Spirit de Praga F/B 2,19/3,08
P observaţie
T Prelu 3. Imaginaţie motrică Competiţie de selecţie
I crare 4. Gândire Şase linii F/B 3,70/3,90
T Competiţie de selecţie
U 5. Capacitate de Şase linii - -
D decizie
I Rezul 6. Viteză R.C. F 3,27; 12; 2,97
N tat C.R.N. B 2,67, 3,44;
I 6,11
7. Îndemânarea Competiţie de selecţie
Şase linii F/B 3,70/3,90
8. Coordonarea Competiţie de selecţie
Şase linii F/B 3,70/3,90
9. Priceperi şi Competiţie de selecţie
deprinderi specifice
Motivaţie 10. Nivel de aspiraţie Competiţie de selecţie
11. Trebuinţă de Anamneză
performanţă Observare în timpul examenului
psihologic
12. TEMPERAMENTUL Competiţie de observaţie şi
selecţie
Afectivita 13. Frustraţie Rosenzwei B 3,37; 2,50; 4,60
tea g
14. Anxietate Scară de B C (-) 2,25
anxietate
Cattell
15. SOCIABILITATEA Testul sociometric Moreno (analiza
sociogramei
Importante sunt, din acelaşi punct de vedere,
modul de prelucrare statistică a rezultatelor obţinute
prin testări.
 BIBLIOGRAFIE

∗ ∗∗∗ - (1967) – Antrenamentul psihoton. Culegere

tradusă la C.N.E.F.S. Bucureşti.
∗ ∗∗∗ - (1970) – Instrucţiuni pentru completarea
fişei pedagogice. Sub egida I.S.P., filiala Iaşi
∗ ∗∗∗ - (1974-1976) – Îndrumar psihodiagnostic.
Multiplicat la Universitatea Cluj-Napoca. Vol.I şi IV
∗ ∗∗∗ - (1978) – Texte de psihologia sportului. Vol. I
şi II editat de I.E.F.S. Bucureşti.
∗ Berlyne D. _ (1973) – Motivational problema
reised by exploratory and epistemic behavior. În
“Psychology: a study of science” Editura S. Koch.
Tom V. New York. McGraw-Hill
∗ Bonchiş Elena – (1998) – Copilul şi copilăria – o
abordare psiho-pedagogică. Editura Imprimeriei de
Vest. Oradea.
∗ Bonţilă G. C. – (1970) – Tehnica aplicării testelor
de inteligenţă. Multiplicat pentru uz intern.
∗ Cattel R. B. – (1974) – Chestionar 16 P.F. – forma
A. Tradus la C.N.E.F.S. Bucureşti.
∗ Ceauşu Valeriu – (1978) – Cunoaşterea
psihologică şi condiţia incertitudinii. Editura Militară.
Bucureşti.
∗ Costandache G. C. – (1993) – Filosofia ştiinţelor
cognitive. Computer Publishing Center. Bucureşti
∗ de Lauwe Chambart – (1972) – Pentru o
sociologie a aspiraţiilor. Editura Dacia. Cluj.
∗ Dennett D. C. – (1998) – Tipuri mentale. O
încercare de înţelegere a conştiinţei. Editura
Humanitas. Bucureşti.
∗ Domey L. Richard – (1988) – Mental training for
shooting succes. Pullman. College Hill
Comunications. Washington.
∗ Drăgan I. – (1994) – Medicina sportivă aplicată.
Editura Editis. Bucureşti
∗ Dumitrescu Gh. – (1979) – Interpsihologie în
activitatea sportivă. Editura Sport-Turism.
Bucureşti.
∗ Epuran M. – (1979) – Metodologia cercetării
activităţilor corporale – IEFS. Bucureşti.
∗ Epuran M. – (1990) – Modelarea conduitei
sportive. Editura Sport-Turism. Bucureşti (pag.42)
∗ Epuran M. – (1982) – Ghidul psihologic al
antrenorului. Editura IEFS. Bucureşti
∗ Epuran M., Holdevici Irina – (1980) – Compendiu
de psihologie pentru antrenori. Editura Sport-
Turism. Bucureşti
∗ Epuran M., Holdevici Irina – (1993) – Experienţa
românească în domeniul asistenţei psihologice a
sportivilor de performanţă. În Simpozion ştiinţific
internaţional, Consiliul Ştiinţei Sportului din
România. Bucureşti. 5-8 octombrie
∗ Epuran Mihai – (2002) – Antrenament mental.
Conspecte. Note. Sinteze. Revista Sportul de
performanţă nr. 453-454 (noiembrie – decembrie)
∗ Epuran Mihai - (1968) – Psihologia sportului.
Editura U.C.F.S. Bucureşti Epuran M. (sub redacţia)
– (1974) – Psihologia şi sportul contemporan -
Editura Sport-Turism. Bucureşti.
∗ Epuran Mihai - (1976) – Psihologia educaţiei
fizice. Editura Sport-Turism. Bucureşti.
∗ Epuran Mihai - (1979-1980) – Ghidul psihologic
al antrenorului. Revista E.F.S. Bucureşti
∗ Faverge J. M. – ( 1965) – Methodes statistiques
en psychologie apliquėe. Tom III. Editura P.U.F. Paris
∗ Gerow Joshua R. – (1997) – Psychology: an
introduction – 5th. Ed. – Addison Wesley Longman,
Inc.
∗ Golu M. – (1984) – Natura psihicului uman –
problemă a cercetării interdisciplinare. Revista de
Psihologie. Nr. 4
∗ Golu M., Dinicu A. – (1972) – Introducere în
psihologie Colecţia Psyché. Editura Ştiinţifică.
Bucureşti.
∗ Hickey Bob – (1979) – Mental Training. Eagle
River. Alaska. University of Alaska. Chugiac.
∗ Horghidan Valentina – (1977) – Psihologie –
îndrumar de lucrări practice. I.E.F.S. Bucureşti
∗ Jarov K. P. – (1979) – Pregătirea volitivă a
sportivilor. Editura Sport – Turism. Bucureşti
∗ Matei N. C. – (1978) – Probleme de
psihopedagogie şcolară – I.C.P.P.D. Bucureşti.
∗ Miclea M. – (1999) – Psihologie cognitivă. Editura
Polirom. Bucureşti.
∗ Neculau A. – (1987) – Comportament şi
civilizaţie. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Bucureşti
∗ Parvanov Bonim – (1969) – Unele probleme de
bază ale psihologiei jocurilor sportive. Tradus la
C.N.E.F.S. Bucureşti.
∗ Pavelcu V. – (1982) – Cunoaşterea de sine şi
cunoaşterea personalităţii. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
∗ Piaget Jean – (1973) – Epistemologie genetică.
Editura Dacia. Cluj-Napoca.
∗ Pieron H. – (1973) – Vocabulaire de psychologie.
Editura P.U.F. Paris.
∗ Pitariu Horia – (1980) – Studiul muncii. Probleme
de psihologie a personalului industrial.
Universitatea Cluj-Napoca.
∗ Popescu – Neveanu P., Zlate M., Creţu T. (sub
red.) – (1987) – Psihologie Şcolară. Tipografia
Univers. Bucureşti
∗ Popescu – Neveanu, P. – (1976) – Curs de
psihologie generală. Tipografia Universităţii
Bucureşti
∗ Popescu, Pelaghia şi Roman C. I. – (1980) - Lecţii
în spiritul metodelor active. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
∗ Popescu-Neveanu Paul – (1978) - Dicţionar de
psihologie. Editura Albatros. Bucureşti.
∗ Popper K. – (1997) – Cunoaşterea şi problema
raportului corp – minte. O pledoarie pentru
interacţionism. Editura Trei. Bucureşti.
∗ Prelici Viorel – (1980) – Selecţia psihologică
pentru sportul de performanţă. Teză de doctorat.
Universitatea din Iaşi 1975. Apărută ulterior în
Editura Facla. Timişoara.
∗ Radu I. (coord) – (1991) – Introducere în
psihologia contemporană. Editura Sincron. Cluj-
Napoca.
∗ Radu Ioan – (1974) – Psihologie şcolară. Editura
Ştiinţifică. Bucureşti.
∗ Radu N. Şi colab. – (1974) – Teoria grupurilor şi
cercetarea colectivelor şcolare. Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
∗ Roşca A. – (1975) – Psihologie generală – Editura
Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
∗ Roşca Mariana – (1972) – Metode de
psihodiagnostic. Editura Didactică şi Pedagogică.
Bucureşti.
∗ Rudik – (1974) – Psihologia şi sportul
contemporan. Editura Stadion. Bucureşti.
∗ S.I.P.S. – (1971) – Travaux sur le standarisation
des testes psychologiques dans le sport; la
terminologie de la psychologie du sport. Ed. Le
réunions du Comité Scientifique de la F.E.P.S.A.C de
Budapest 1970 et Bucharest 1971
∗ Sperry R. W. – (1995) - The future of Psychology.
American Psychologyst. Vol 2. Nr. 7
∗ Tucicov-Bogdan Ana – (1973) – Psihologie
generală şi psihologie socială - Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti. Vol.I şi II
∗ Wlodarski Z. – (1980) – Legităţile psihologice ale
învăţării şi predării. În Pedagogia secolului XX.
Editura Didactică şi Pedagogică. Bucureşti.
∗ Zlate M. – (1994) – Introducere în psihologie.
Editura Şansa. Bucureşti.
∗ Zlate M. – (1999) – Psihologia mecanismelor
cognitive. Editura Polirom. Iaşi.
∗ Zörgö B. – (1980) – Motivaţia, în „Problemele
fundamentale ale psihologiei”. Sinteze I. Editura
Academiei RSR. Bucureşti