Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA DIN BACĂU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII,


SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII

PSIHOLOGIA
SPORTULUI
CURS

Prof. Dr. Nicoleta Mihaela Neagu

BACĂU
2007

UNIVERSITATEA DIN BACĂU


FACULTATEA DE ŞTIINŢE ALE MIŞCĂRII,
SPORTULUI ŞI SĂNĂTĂŢII

PSIHOLOGIA
SPORTULUI
CURS

Prof. Dr. Nicoleta Mihaela Neagu

BACĂU
2007

Referenţi ştiinţifici:
Prof. univ. dr. Vasile Miftode
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Conf. univ. dr. Ştefan Cojocaru
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi

CUPRINS
INTRODUCERE.............................................................................................4
I. DOMENIUL PSIHOLOGIEI SPORTIVE.............................................6
1. Caracteristici................................................................................................................6
2. Domeniul psihologiei sportului...................................................................................6
3. Aplicaţiile psihologiei sportului..................................................................................7
4. Relaţia psihologiei sportului cu ştiinţa psihologiei şi cu psihologia activităţilor corporale
.........................................................................................................................................8
5. Istoria psihologiei sportului.........................................................................................9
6. Problematica cercetării. Obiectivele şi ipotezele cercetării.......................................10
II. PSIHOLOGIA PERFORMANŢEI SPORTIVE................................13
1. Performanţa sportivă..................................................................................................13
2. Caracterizarea psihologică a sporturilor. Solicitări psihice în sport..........................15
III. PSIHOLOGIA CONCURSULUI........................................................18
1. Definiţia concursului.................................................................................................18
2. Concursul. Caracteristicile generale ale concursului.................................................18
IV. STĂRILE EMOŢIONALE ALE SPORTIVULUI ÎN CONCURS..21
1. Rolul emoţiilor în sport..............................................................................................21
2. Supraexcitarea emotivă..............................................................................................22
3. Anxietatea şi stresul...................................................................................................23
4. Condiţii metodologice generale.................................................................................28
5. Stresul........................................................................................................................29
V. PSIHOLOGIA ANTRENAMENTULUI. PREGĂTIREA PSIHICĂ A
SPORTIVILOR...........................................................................................33
1.Treptele pregătirii psihice...........................................................................................33
2. Laturile pregătirii psihice...........................................................................................34
3. Metodologia pregătirii psihice a sportivului..............................................................36
4. Antrenamentul total...................................................................................................36
5. Conţinutul psihlogic al antrenamentului....................................................................38
6. Obiectivele pregătirii psihice.....................................................................................40
7. Metodele şi mijloacele pregătirii psihice...................................................................46
VI. PREGĂTIREA PSIHICĂ PENTRU CONCURS..............................49
1. Pregătirea psihică generală pentru concurs................................................................49
2. Pregătirea psihică pentru un anumit concurs.............................................................50
3. „Stările de preparaţie” ca atitudini specifice în vederea concursului........................54
VII. GRUPUL SPORTIV ŞI CONDUCEREA LUI.................................63
1. Definirea grupului sportiv..........................................................................................63
2. Caracteristicile grupului sportiv................................................................................63
3. Fazele formării grupurilor sportive............................................................................64
4. Dinamica grupului.....................................................................................................65
VIII. PRACTICA REGLĂRII ŞI AUTOREGLĂRII STĂRILOR PSIHICE
.......................................................................................................................67
1. Stările psihice ale sportivilor.....................................................................................67
2. Reglare şi autoreglare................................................................................................68
3. Tonusul muscular ca punct de plecare al relaxării.....................................................69
4. Fenomenul de relaxare...............................................................................................70
5. Tipuri şi metode de relaxare.....................................................................................71
6. Antrenamentul mental...............................................................................................79
IX. CONFLICTUL ÎN CADRUL GRUPURILOR SPORTIVE............84
1. Caracterizare generală şi definiţie.............................................................................84
2. Tipuri de conflicte în grupurile sportive....................................................................88
3. Strategii de prevenire a conflictului...........................................................................91
4. Strategii pentru reducerea sau aplanarea conflictelor................................................93
5. Strategii de rezolvare a conflictelor...........................................................................95
X. RELAŢIA DINTRE PNL, PERFORMANŢĂ ŞI SPORT.................96
XI. LEADERSHIP......................................................................................98
Teme de casă..............................................................................................102
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................103
IX. CONFLICTUL ÎN CADRUL GRUPURILOR SPORTIVE

1. Caracterizare generală şi definiţie

Grupurile sportive nu se deosebesc de grupurile de alt tip numai prin


conţinutul activităţii, ci şi prin cel al normelor şi percepţiei sociale, în rest ele
supunându-se aceloraşi dinamici, legi şi fenomene care caracterizează celelalte
tipuri de grupuri mici. În consecinţă, şi comunicarea intragrupală şi intergrupală
se desfăşoară în sport după pattern-urile altor grupuri, cu deosebire că
obiectivele primelor consemnează în principal obţinerea unui rezultat superior.
Comunicarea între componenţii grupei sau echipei sportive nu este permanent
uniformă, „robotică”, ci este influenţată de credinţe, interese, motive şi stări
sufleteşti care o nuanţează şi-i oferă o anumită „savoare”. În cadrul comunicării,
conflictul, sub o formă sau alta, este prezent în comunicarea de zi cu zi; este un
„ingredient” (I.O. Pânişoară, 2004) ce intră în dinamica comunicării, având o
geneză, care lăsată să-şi urmeze cursul, ajungând la apogeu, la dezintegrarea
grupului. Se vorbeşte despre escaladarea conflictului. Conflictul se naşte uşor şi
se dezvoltă rapid. Sunt unii oameni parcă făcuţi să genereze conflicte prin
cuvinte, prin tonalitatea vocii, prin fapte, prin atitudini, prin opinii, în timp ce
alţii încearcă să rezolve conflictele, să aplaneze sau, şi mai înţelept, să le
ocolească.
Conflictele în grupurile sportive sunt inevitabile, fiind determinate de
numeroşi factori, dintre care îi prezentăm pe cei mai importanţi:
 diferenţa de percepţie a obiectivelor de instruire şi de performanţă a
grupului;
 discordanţa dintre obiectivele individuale şi cele de grup;
 concurenţa în cadrul grupului (unul este învingător şi celălalt învins, unul
este titular şi celălalt rezervă);
 diferenţa dintre căile alese pentru atingerea obiectivelor;
 diferenţe educaţionale;
 experienţă sportivă şi, implicit, experienţa competiţională;
 intervenţia mass-media;
 diferenţa aptitudinală;
 nivelul de inteligenţă;
 invidia;
 preferinţa antrenorilor pentru unul sau altul dintre sportivi, bazată uneori
pe criterii non-sportive obiective (prietenii, grade de rudenie,
mercantilism etc.).
Factorii generatori de conflicte capătă uneori forme sofisticate, acţionând
pe ocolite, în cadrul unor strategii care sunt descoperite după ce apar conflicte,
odată cu analiza cauzelor.
Conflictele în grupurile sportive sunt în dese cazuri greu de ocolit,
caracterul competitiv, de întrecere al grupurilor amplificând în mod deosebit
perspectiva apariţiei acestora. Ce facem în această situaţie? Răspunsul este unul
singur: controlul şi canalizarea conflictului în direcţii constructive, în scopul
motivării componenţilor pentru performanţă, pentru pregătire în toate formele de
activitate sportivă. Totuşi, nu putem afirma categoric că o comunicare nu se
poate realiza fără să ducă la apariţia conflictului. Se vorbeşte despre conflicte ca
fiind reziduuri de comunicare, însă o comunicare lipsită de conflicte este
neautentică.
Din cele prezentate rezultă existenţa unei influenţe pozitive a conflictelor
în comunicare, cu condiţia ca acestea să nu se dezvolte, să nu escaladeze.
Literatura psihologică şi educaţională vorbeşte despre trei momente importante
ale conflictului. Acestea sunt:
 identificarea problemei şi oportunitatea provocării unui conflict
constructiv;
 rezolvarea (stingerea) conflictului, cu accent pe latura social-
comunicaţională, restabilirea comunicării nonconflictuale;
 valorificarea achiziţiilor (rezultatelor) po9st conflict (cognitive,
motivaţionale, motrice, comportamentale).

A B A
X B

C
C

Etapa I Etapa a II-a


Apariţia conflictului Stingerea conflictului

Fig. 1 Apariţia şi stingerea conflictului

A, B, C – subiecţi
X – progres cognitiv, motivaţional, motric
Z – reacţia internă de respingere a presiunii destabilizatoare a comunicării
Y – presiune externă destabilizatoare
Se consideră că tocmai achiziţiile duc la rezolvarea sau stingerea
conflictului. Cu alte cuvinte, conflictul provocat devine factor destabilizator
pentru comunicare, iar stingerea duce la reechilibrarea sistemului, dar pe o altă
treaptă superioară.
Unii autori consideră că un conflict poate să ajute, să favorizeze
dezvoltarea unor indivizi sau creşterea grupului, poate să le dezvolte identitatea.
Este vorba despre instaurarea unui grad de competitivitate constructivă, fără
eliminarea fizică sau psihică a coechipierului. Competitivitatea grupului creşte
prin cultivarea unei rivalităţi autentice, de dezvoltare, mobilizatoare a resurselor
interne şi a motivaţiilor ce fundamentează performanţa.
Termenul conflict vine din latinescul conflictus, care are sens de
interferare violentă sau lovirea împreună, cu forţă, ceea ce implică: dezacorduri,
fricţiuni, discordie între membrii unui grup, interacţiune în care cuvintele,
emoţiile şi acţiunile concură la efecte supărătoare. Forsyth (1983), T.K. Gamble
şi M. Gamble (1993), citaţi de I.O. Pânişoară (2004), consideră conflictul ca
variabilă pozitivă, în sensul că „dincolo de toate perspectivele, conflictul este o
consecinţă naturală a diversităţii”.
Când în interiorul grupurilor apar conflictele, este posibil ca acţiunile sau
convingerile unuia sau mai multor membri ai grupului să nu fie acceptate, de
unde va rezulta rezistenţă la acţiuni ale unuia sau mai multor membri ai
grupului.
Thomas înţelege prin conflict un proces care începe în momentul în care o
parte percepe că cealaltă a fost frustrantă în raport cu ea. Se consideră însă, mai
apropiat de realitate, că un conflict apare atunci când ambele părţi intuiesc
neclarităţile, frustrările, divergenţele dintre ele, dar nu doresc să le rezolve.
Conflictul apare, de asemenea, atunci când o persoană blochează accesul
alteia la un obiect, la acţiuni sau „... în momentul în care se întâlnesc activităţi
compatibile, atunci când o activitate este blocată, interferează, lezează sau face
într-un anumit fel ce-a de-a doua activitate mai puţin plăcută sau eficientă”.
(Schmuk, 1992, citat de I.O. Pânişoară). Factorii principali implicaţi în conflict
sunt: organizaţionali, presiuni interne din grup, relaţii interpersonale, structura
personalităţii, situaţiile, răspunsurile la provocări, factori afectivi etc.

Relaţiile Starea
interpersonale afectivă

Rolul
emiţătorului.
Presiunea
exercitată de
conflict.
Relaţiile
interpersonal
e
Experienţa în Răspunsul la
situaţiile situaţie
Factorii conflictuale
organizaţionali

Nivelul de
educaţie
Structura
personalităţii

Fig. 2 Factorii implicaţi în apariţia şi dezvoltarea conflictului


(după Wolfe şi Snock)

În raporturile individuale în care pregătirea se desfăşoară pe grupe


valorice, conflictele de interese pot apărea neînţelegeri „mocnite”, care nu sunt
„la vedere”. Această stare trebuie reprimată sau păstrată atunci când interesul
dominant al organizaţiei (clubul sportiv) primează faţă de adversitate
(constructivă, neconflictuală).
Aşa cum prezentam mai înainte, factorii ce pot genera conflicte într-un
grup sportiv sunt numeroşi, însă prin analogie cu grupurile de alte tipuri, pot fi
grupaţi în patru clase:
 Condiţiile de desfăşurare a activităţii. Lipsa unei baze materiale necesare
pentru desfăşurarea antrenamentelor la ore potrivite (număr de mingi sau
aparate insuficiente, care determină aşteptări nejustificate, frustrări etc.).
 Stările afective (stresul, oboseala avansată, anxietatea, ostilitatea,
antipatiile, invidiile).
 Capacitatea cognitivă sau stilul de cunoaştere şi capacitatea de înţelegere
şi implicare în activitate.
 Comportamentul conflictual, ca rezultantă a mai multor variabile: situaţie,
partener, tip de relaţie, poziţie în echipă etc., care pot genera un
comportament agresiv.

Competiţia este cea care caracterizează sportul, fiind generatoare de


conflicte, atât intragrupal, cât şi, mai ales, între grupuri. În competiţie, succesul
unuia dintre membri înseamnă eşecul celuilalt, sau, cum spune Deutsch,
interdependenţă potrivnică. Dimpotrivă, conflictul devine puţin probabil când
succesul oricărui membru al grupului sporeşte şansele celorlalţi, fenomen numit
cooperare sau interdependenţă motrică.
Se discută însă de funcţii ale conflictelor în condiţii de competiţie, ca
factori de comunicare:
 un conflict provocat de profesor sau antrenor într-un grup sportiv are rolul
de a reduce sau a diminua probabilitatea apariţiei unui conflict puternic în
viitor sau are funcţia de aplanare a acestuia;
 conflictele provocate de profesor sau antrenor au rolul de a dezvolta
creativitatea, de a găsi noi soluţii de rezolvare a unor situaţii de
antrenament sau competiţionale. Conflictele au un rol mobilizator,
dezvoltând tendinţa de întrecere, „de a fi cel mai bun” între membrii
grupului;
 conflictul duce la creşterea încrederii în capacităţile membrilor grupului şi
a coeziunii echipei;
 conflictul are darul de a aşeza sportivul în propria imagine (imagine de
sine mai corectă) şi în faţa altora, pe locul pe care obiectiv îl merită. Arată
puterea şi relaţiile sale cu ceilalţi membri ai echipei.
Toate acestea le discutăm din perspectiva conflictului provocat, cu scopul
creşterii dinamicii grupului sau, mai nuanţat exprimat, prin analogie cu măsurile
de păstrare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor. Conflictul are rol de vaccin
în prevenirea celor puternice, distructive pentru performanţa echipelor şi pentru
existenţa acestora.

2. Tipuri de conflicte în grupurile sportive

Între factorii care generează conflicte şi tipurile lor există o relaţie indubitabilă.
Astfel, este necesară o viziune de sistem: pe de o parte, factorii sau sursele care
generează tipuri de conflicte de un anume fel şi, pe de altă parte, în cele mai
dese cazuri, sursele care se intersectează sau acţionează simultan şi determină
conflicte plurideterminante care ridică mari dificultăţi în aplanarea acestora.
Ca în orice activitate educaţională, sportul va evidenţia câteva mari tipuri
de conflicte, astfel:
 Conflicte scop, care se produc în situaţia în care un sportiv specializat în
aceeaşi probă a unui sport individual sau în acelaşi compartiment în
echipa de jocuri sportive doreşte rezultate diferite de ale coechipierilor.
Aceste tipuri de conflicte pot apărea şi între profesor sau antrenor şi
sportivi (în cele mai dese cazuri) şi pot fi aplanate de către cadrul didactic
prin explicaţii, furnizare de informaţii, exemple etc. Astfel, conflictul scop
se poate transforma în conflict cognitiv sau afectiv, sportivul
îndepărtându-se de profesor, situaţie periculoasă pentru performanţă.
 Conflictul cognitiv, bazat pe contrazicerea între sportivi care au idei
diferite despre o acţiune de antrenament, de abordarea unei competiţii, de
cooperare etc. Acestea sunt prezente între sportivii transferaţi de la alte
echipe şi cei care constituie echipa, la un moment dat. Diferenţa de opinii
şi convingeri poate duce la indiferenţă sau aversiune.
 Conflictul afectiv apare atunci când sentimentele şi emoţiile sunt
incompatibile cu ale altora. Este rezultatul „iradierii” unui conflict-scop
sau al unuia cognitiv şi produce adevărate prăpăstii între interlocutori.
Atât conflictul cognitiv, cât şi cel afectiv iradiază sau se transformă prin
escaladare în conflict comportamental.
 Conflictul comportamental are forme accentuale ce determină o acţiune
să devină inacceptabilă pentru un coechipier sau mai mulţi. Registrul
acestui conflict este cronic şi duce în dese cazuri la îndepărtarea celui care
a provocat conflictul. În cazul echipelor, asistăm la transferuri la alte
cluburi, la schimbarea antrenorilor, care de regulă sunt găsiţi „ţapi
ispăşitori” sau categorisiţi ca „sleiţi” pentru a duce echipa mai departe.

Între conflict şi metodele de interacţiune educaţională există o legătură.


I.O. Pânişoară evidenţiază zece tipuri de astfel de situaţii care pot conduce la
declanşarea unui conflict interpersonal, pe care le prezentăm în continuare,
adaptate la domeniul sportului:
 Conflicte de opinii ce apar din discutarea unor probleme; ne referim la
momente de analiză a unor faze de joc, opinii privind evaluarea
randamentului propriu sau al coechipierilor în antrenamente şi concursuri.
 Conflicte generate de diferenţe privind evaluarea valorii sportivilor (sunt
mai intense decât cele de opinii, deşi pot apărea în forme asemănătoare).
 Conflicte generate de dezacordurile cauzate de calitatea slabă a dovezilor
utilizate în luarea deciziilor sau în rezolvarea problemelor, cum ar fi:
imagini video neconcludente, neclare (situaţii de arbitraj în care s-au luat
decizii care au favorizat sau defavorizat o echipă). Se apelează în acest
caz la experţi care analizează fazele sau situaţiile respective şi care dau
verdictul.
 Conflicte atribuite loialităţii sau prieteniei, care afectează relaţiile din
grup; de pildă, conflictul dintre două roluri, cel de antrenor şi cel de
prieten apropiat cu părinţii unuia dintre sportivi.
 Conflicte din neînţelegerea intenţiilor, obiectivelor sau scopurilor
negociate cu membrii grupului. Acestea apar frecvent la primele întâlniri
ale grupurilor nou formate, după primirea de noi membri şi la începutul
anului competiţional.
 Conflicte provenite din perceperea recompenselor. În urma participării la
activităţi competiţionale, unii sportivi consideră că au avut o contribuţie
mai însemnată la obţinerea unui rezultat favorabil decât alţi coechipieri şi
ca atare solicită ca recompensa să fie mai mare. Atitudinile sunt diferite:
proteste verbale, observaţii adresate altora, ironii sau chiar refuzarea
recompensei.
 Conflicte cauzate de unele prejudecăţi personale. În aceste cazuri,
conflictul nu se referă la sarcina grupului, cui mai mult, la propriile
prejudecăţi cum sunt, In cele mai dese cazuri, superstiţiile sau
coincidenţele fireşti.
 Conflictele care-şi găsesc originea în ambiţii, motivaţia sau
combativitatea unuia sau mai multor membri ai grupului, elemente
percepute de alţii ca o ameninţare.
 Conflicte fundamentate pe înfăţişarea fizică, pe atractivitatea şi favorurile
oferite unora datorită acestor motive. În această categorie de surse de
conflict cuprindem şi nivelul de pregătire ridicat, conştiinciozitatea sau
seriozitatea cu care unii sportivi abordează antrenamentele şi concursurile.
 Conflicte atribuite felului de a fi sau stilului personal de viaţă
(lăudăroşenie, infatuare, viclenie, aroganţă, egocentrism şi stilul „prea
bogat ca să-i fie bine”), modalităţi de a comunica în grup şi în afara
grupului, autoatribuirii unor sarcini, modului de a conduce şi, mai ales, de
a răspunde la solicitări, întrebări şi propuneri.

3. Strategii de prevenire a conflictului

Conflictele din grupurile sportive, apărute ca urmare a unor frustrări,


diferenţe de cunoaştere, diferenţe de opinii produc disonanţe în funcţionarea
echipelor şi implicit determină scăderea performanţelor. Pentru a menţine grupul
în tonus competitiv-creativ este necesar ca profesorii şi antrenorii să prevină sau
să aplaneze conflictele (dacă acestea au apărut). Se apreciază că în situaţiile în
care a debutat conflictul neproductiv, acesta trebuie transformat într-un conflict
cu eficienţă în procesul de instruire. Profesorul sau antrenorul trebuie să ofere
celor doi sau trei sportivi aflaţi în conflict posibilitatea de a se înfrunta pe alt
plan (conducerea încălzirilor, concurs pe elemente considerate dificile – în
gimnastică, patinaj artistic – sau lovituri de la diferite distanţe sau unghiuri – în
fotbal, rugbi etc. În cazul în care conflictul este într-un stadiu avansat, aceste
strategii pot amplifica starea conflictuală.
Strategiile de prevenire a conflictelor constau în următoarele:
 Concentrarea sportivilor pe obiective, înţelegerea acestora şi mai ales
necesitatea de a îndeplini ritmic sarcinile de antrenament, ceea ce duce la
îndeplinirea obiectivelor de mezociclu şi macrociclu. Pentru aceasta, tot
programul de pregătire trebuie să fie transparent şi bine cunoscut, după
principiul „toţi şi împreună pentru realizarea obiectivelor”.
 Stabilirea de la începutul fiecărui monociclu a sarcinilor de instruire, a
atribuţiilor şi locurilor pentru fiecare sportiv. Această strategie trebuie
aplicată nu numai în cadrul procesului de pregătire propriu-zis, ci şi după
încheierea lui (dulapurile şi locurile în vestiare, echipamentul etc.).
 Facilitarea comunicării şi solidarizării sportivilor prin crearea grupelor de
lucru relativ constante, când se folosesc „jocuri de mişcare” distractive, de
atenţie, de reacţie sau de întrecere prin mijloace neconvenţionale (alergare
în sac, deplasare cu spatele, imitaţii etc.). Se pot organiza întâlniri
periodice, la care să participe şi soţiile, prietenele sau soţii, revenind prin
rotaţie sportivilor rolul de organizatori.
 Situaţiile de câştig şi pierdere fac parte din însăşi esenţa sportului şi ele
pot fi evitate, antrenorii folosesc situaţiile respective pentru o mai bună şi
înţeleaptă motivare a sportivilor.
 Cadrul didactic trebuie să fie un bun moderator al activităţii, prin
orientarea preocupărilor spre problemele esenţiale, comune membrilor
grupului, încât fiecare sportiv să fie motivat „să dea” pentru grup. Cu alte
cuvinte, informaţiile cu caracter specific este indicat să treacă pe la
profesor, iar acesta trebuie să manipuleze grupul în sensul educaţional
dorit. A modera nu înseamnă doar să-ţi impui punctul de vedere, ci, mai
ales, să orientezi cunoaşterea şi activitatea în direcţia constructivă
necesară dezvoltării capacităţii de performanţă.

Antrenorii îndeplinesc rolul de moderatori atât în cadrul lecţiilor de


antrenament, cât şi în afara acestora. În competiţii, ei devin coach-i, exercitându-
şi rolul de conducători ai echipei.
Pentru a preveni situaţiile conflictuale, o bună moderare cuprinde mai
multe aspecte (Goodal, Jr., 1990), adaptate de noi la problematica
antrenamentului sportiv.
 Fiecare sportiv să fie conştient că are locul său în echipă şi, ca atare, să-şi
dea silinţa să respecte cerinţele statutului său. Aceasta nu trebuie să fie
numai „o senzaţie”, ci trebuie să imprime convingerea.
 Profesorul să verifice dacă sarcinile şi indicaţiile au fost corect înţelese şi
mai ales să verifice el însuşi dacă a înţeles bine mesajele, propunerile,
părerile sportivilor, folosind formule de genul: „dacă am înţeles bine...”
sau pentru a demonstra că a fost înţeles: „cu alte cuvinte...”.
 Propunerea obiectivelor operaţionale de lecţie sau de unitate de
antrenament, de refacere, să fie rezultatul unei analize logice la care să fie
angajaţi şi sportivii, astfel încât aceştia să se simtă autori ai conţinutului şi
structurii lecţiei la care urmează să participe. Angajarea intelectuală şi
afectivă previne apariţia unor situaţii conflictuale cauzate, pe de o parte,
de lipsa de informaţie şi, pe de altă parte, neînţelegerea situaţiei.
 La începutul antrenamentelor se stabilesc regulile desfăşurării acestuia
(dacă este cazul, prin introducerea unor noi prevederi) precum şi, mai
ales, gradul de dificultate al sarcinii.
 Antrenorul precizează rolul său în lecţia respectivă şi, în special, ajutorul
pe care-l va da pentru a favoriza o mai bună concentrare şi pentru a
recomanda exerciţii ajutătoare, noi formaţii de lucru, dacă este cazul.
 În condiţiile în care un sportiv greşeşte repetat, antrenorul trebuie să
prevină pe cât posibil intervenţiile răutăcioase ale colegilor, să detalieze
sarcinile lecţiei, să ofere ajutor şi chiar să încerce să atenueze prin mici
ironii la adresa celor răutăcioşi eventualii factori de conflict.
 Fiecare sportiv din cadrul grupului trebuie să fie încurajat să-şi facă
cunoscute opiniile, chiar dacă nu sunt favorabile unora, cu condiţia să le
argumenteze. Să fie convins că are posibilitatea să se exprime în sens
favorabil grupului, să expună fiecare ce anume aşteaptă de la echipă,
element care favorizează o bună comunicare.
 Ideile contrazise sunt de fapt alte idei care până la urmă se vor concilia,
din fiecare rezultând fapte, experienţe, în general, utile echipei.

4. Strategii pentru reducerea sau aplanarea conflictelor

De multe ori conflictele nu pot fi oprite, ele declanşându-se indiferent de


eforturile făcute de antrenor. După conflict, cei implicaţi au stări fizice şi psihice
de disconfort, de multe ori greu de ascuns (secătuiţi de energie, gol în stomac,
tahicardie, incapabili de activităţi etc.). Toate acestea induc o derută a persoanei
în cauză, care-şi caută o altă activitate, asupra căreia, însă, nu se poate
concentra. De multe ori, mai ales persoanele cu educaţie mai redusă îşi
transformă aceste stări în pulsiuni agresive care pot merge până la intenţia de
eliminare socială sau fizică a adversarului.
Kurt Lewin spune că oamenii fac faţă unor obiective conflictuale prin
două tendinţe aparent contradictorii: prin abordare (cuprinzând lucrurile care ne
plac) şi prin evitare (cuprinzând lucrurile care nu ne plac). Din combinarea
acestora decurg trei tipuri de comportamente, după cum urmează:
 Evitare – evitare, când persoana trebuie să aleagă din mai multe variante,
toate negative.
 Evitare – abordare, situaţie care corespunde conflictului socio-cognitiv,
adică trebuie să se opteze pentru ceva care implică atât rezultate pozitive,
cât şi negative.
 Abordare – abordare, situaţie în care trebuie să se aleagă una dintre mai
multe activităţi ale căror rezultate sunt toate pozitive.

În grupurile sportive aprecierile făcute de antrenori pot favoriza apariţia


conflictelor între antrenor şi sportiv, pe de o parte, sau între sportivi, pe de altă
parte. În cazul aprecierilor critice, sportivii se află în poziţie de inferioritate faţă
de antrenori, lucru care poate produce demobilizare, dezamăgire, sau invers,
rezistenţa la critică, frustrare etc., motiv pentru care critica, mai ales, nu trebuie
să alimenteze un conflict, luându-se măsuri în consecinţă:
 Critica nu trebuie făcută în faţa coechipierilor pe un ton acuzator.
 Critica nu trebuie să se facă prea târziu, după producerea evenimentului,
dar nici imediat după acesta, când starea emoţională a persoanei este
ridicată.
 Termenii aleşi pentru începerea discuţiei să fie de maniera: „am o
problemă şi vreau să o discut cu tine...” sau „doresc să-ţi spun ceva între
patru ochi...” etc.
 Riscul asumat sau evaluarea consecinţelor după o astfel de discuţie. În
cazul unei emotivităţi crescute, intensitatea criticii trebuie să fie scăzută.
 Utilitatea criticii. Dacă aceasta ar putea determina escaladarea conflictul,
este mai bine să se renunţe la ea.
 Păstrarea relaţiilor. Dacă persoana criticată răspunde violent argumentelor
înseamnă că a intrat în defensivă.
 Comportamentul. Întotdeauna se critică comportamentul sportivului, nu
persoana în integralitate.
 Critica să fie concretă. Niciodată nu se vor folosi forme vagi.
 Critca trebuie să fie însoţită de mesaje nonverbale, cum sunt: un zâmbet
de bunăvoinţă, o bătaie pe umăr, o stare de relaxare care să degaje
optimism etc.

Pentru aplanarea conflictelor se foloseşte în aceeaşi măsură şi lauda.


Aceasta din urmă se prezintă sub trei forme:
 confidenţială („între patru ochi”);
 publică (cu unul sau mai mulţi martori);
 simbolizatoare (cel lăudat e recomandat ca model).

5. Strategii de rezolvare a conflictelor

În rezolvarea conflictului, liderul (antrenorul) are o contribuţie decisivă de


acţiune, prin două căi:
 intervenţie imediată, directă, folosindu-şi autoritatea pentru recâştigarea
echilibrului în grup;
 acţiune indirectă, prin folosirea grupului ca intermediar căruia îi
recomandă modalităţi de rezolvare a conflictului.
Intervenţia târzie, indirectă, este mai puţin eficientă, din cauza lipsei de
experienţă a grupurilor, mai ales a celor formate relativ recent, creându-se
condiţii pentru amplificarea conflictului. Conflictul nu trebuie lăsat să se
dezvolte, sportivii trebuie îndemnaţi să ştie să cedeze atunci când este cazul, să
fie toleranţi sau să-şi apere cu demnitate, calm şi încredere opiniile, interesele
sau acţiunile întreprinse.

Metode de rezolvare a conflictelor

Metoda Termeni asemănători şi consecinţe Descriere


Impunerea Câştig, pierdere, determinare, Una dintre părţi este obligată să
forţare, întrecere accepte poziţia şi situaţia celuilalt
Retragerea Repliere, îndepărtare de disconfort, Persoana părăseşte grupul cu
de pericol perspectiva continuării activităţii în
alt grup
Nonacţiunea Evitarea confruntării, Se încearcă evitarea declanşării
aşteptare conflictului „prin amânare”
Cedarea Aplanare, pierdere sau câştig, Una dintre părţi renunţă la pretenţii
consimţire
Compromisul Concesie reciprocă Părţile găsesc o alternativă
pierdere/pierdere
Rezolvarea Câştig/câştig Se identifică sursa conflictului şi se
problemei negociere integrativă acceptă soluţia „se împacă şi capra şi
varza”

BIBLIOGRAFIE

1. Adriana Băban ( coordonator) – „Consiliere şi orientare”, Bucureşti,


Humanitas Educaţional, 2002
2. ALEXANDRESCU, I. - "Persoană, personalitate, personaj", Iaşi,
Junimea, 1998.
3. ALLPORT, G.W. - "Structura şi dezvoltarea personalităţii", Bucureşti,
EDP, 1981.
4. ANZIEU, D.; CHABERT, C. - "Les methodes projectives", Paris, PUF,
1983.
5. ANDREI COSMOVICI – “Psihologie generala” Editura Polirom – Iaşi,
1996.
6. Andersen A. Peter – “Limbajul trupului”, Editura Teora,
Bucureşti, 2002.
7. ARGYLE, M.; HENDERSON MONICA - "The Anatomy of
Relatioship", London, Penguin & "Books, Cox & Wymay Ltd.", 1985.
8. BARRY, J. - "The Psychology of Human Communication", University
of London Press Ltd, 1980.
9. BARUS M.J. – „Crize: abordare psihosocială clinică”, Ed. Polirom, Iaşi,
1998.
10.BAYLON, CH.; MIGNOT, X. - "La communication", Paris, Ed. Nathan,
1991.
11.BEAUVOIS, J.L.; ROULIN, J.L.; TIBERGHIEN, G. - "Manuel d`etudes
pratiques de psychologie”, Paris, PUF, 1990.
12.BERNSTEIN, D.A.; ROY, E.J.; SRULL, T.K.; WICKENS, C.D. -
"Psychology", Boston, Houghton Miffin Company, 1988.
13.BERTALANFFY, L.VON - "General Theory of System Application to
Psychology in the Social Sciences-Problems and Orientation", Paris
Mouton UNESCO, 1968.
14.BINDRA D. – „Annals of Theoretical Psychology”, N.Y., 1986.
15.BINDRA, D. - "Cognition, Its Origin and Future in Psychology", in
Annals of Theorethical Psychology, I, N.Y., 1984.
16.BOURHIS R. – „Stereotipuri, discriminare şi relaţii intergrupuri”, Ed.
Polirom, Iaşi, 1997.
17.BRESSON, F. - "La psychologie cognitive et le probleme de
l`explication en psychologie", in: Richelle, M.; Seron, X. (dir.), -
"L`explications en psychologie", Paris, PUF, 1985.
18.COHEN, D. - "Psychologists on Psychology Ask Paperbaks”, London,
Cox & Wyman Ltd, Reading, 1985.
19.CORRAZE, J. - "Les communications non-verbales", Paris, PUF, 1980.
20.CORSINI, R.J. - "Encyclopedia of Psychology", N.Y., John Wiley &
Sons, 4 vol, 1984.
21.Costache Mariana – „Psihologia Sportului – Curs”, Universitatea Bacău
22.CRISTEA DUMITRU - “Tratat de psihohlogie socială”, Editura
ProTransilvania, Bucureşti, 2000
23.DAVIES J. – „Biological Perspectives on Human Conflict”, T.R. Gurr,
N.Y., 1980.
24.DRAGNEA CONSTANTIN ADRIAN – „Elemente de psihosociologie a
grupurilor sportive”, Editura CD PRESS, Bucureşti, 2006
25.EYSENCK, M.W.; KEANE, M.T. - "Cognitive Psychology", London,
Lawrence Erlbaum Associates, Publishers, 1990.
26.GARY JOHNS – „Comportament organizaţional”, Ed. Economică,
Bucureşti, 1998.
27.GHIGLIONE, R.; BONNET, C.T.; RICHARD, J.F. (Eds.) - "Traite de
psychologie cognitive". „Cognition, representation, communication”.
Paris, Dunod, 1990.
28.GOLEMAN, D. - "Perspectives sur la psychologie, la realite et l`etude
de la conscience", in Walsh, R.N.; Waughian, F.E. (Ed.). Au-dela de
l`ego, Paris, Table Ronde, 1984.
29.GOLU, M - "Principii de psihologie cibernetică", Bucureşti, Ed.
Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1975.
30.HOLDEVICI, IRINA - "Autosugestia şi relaxarea", Ed. Ceres, Bucureşti,
Caleidoscop, 1995.
31.Iluţ Petru – „Valori, atitudini şi comportamente sociale”, Editura
Polirom, Iaşi 2004
32.IONESCU C. POPESCU – “Elemente de psihologie şi epistemologie
genetică”, Editura ştinţiifică şi enciclopedică, Bucureşti 1981
33.MARE, V. - "Comunicare şi limbaj", Revista de Psihologie, 1, 1985.
34.MICLEA, M. - "Psihologia cognitivă şi inteligenţa artificială", în Radu,
I. (coord.) - "Introducere în psihologia contemporană", Cluj-Napoca,
Sincron, 1991.
35.NECULAU, A. - "Personalitatea - o construcţie socială", Revista de
Psihologie, 1, 1988.
36.NECULAU, A. (coord.) - "Comportament şi civilizaţie", Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1987.
37.NECULAU, A. (coord.) – „Psihologia câmpului social: reprezentări
sociale”, Soc. Ştiinţă şi Tehnică, Bucureşti, 1995.
38.NICULESCU MARIAN – „Personalitatea sportivului de performanţă”,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000
39.PIAGET, J.; CHOMSKY, N. - "Teorii ale limbajului. Teorii ale
învăţării", Bucureşti, Ed. Politică, 1988.
40.POPESCU-NEVEANU, P. - "Personalitatea şi cunoaşterea ei",
Bucureşti, Ed. Militară, 1969.
41.RĂŞCANU RUXANDRA – „Introducere în psihologie aplicată”, Ed.
Ars Docendi, Bucureşti, 2000.
42.ŞCHIOPU, URSULA - "Cea de a patra stare de conştiinţă şi analiza
tranzacţională, în discuţie", Revista de Psihologie, 1, 1993.
43.Universitatea de Vest din Timişoara, „Revista de psihologie aplicată,
Revista Centrului de Studii şi cercetări psihologice”, anul 2, nr. 1 2000
44.VOICULECU, D. - "Negocierea - o formă de comunicare în relaţiile
interumane", Ed. Ştiinţificã, Bucureşti, 1991.
45.Werner J. Severin, James W. Tankard Jr. – „Perspective asupra teoriilor
comunicării de masă”, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
46.ZLATE, M. - "Omul faţă în faţă cu lumea", Bucureşti, Ed. Albatros,
1988.
47.ZLATE, M. - "Psihologia transpersonală: analiză critică", Revista de
Psihologie, 3, 1985.
48.ZLATE M., C. ZLATE - “Cunoaşterea şi activitatea grupurilor şcolare”,
Editura Politică, Bucureşti 1982.