COLEGIUL ,, ENERGETIC’’ RÂMNICU VÂLCEA

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA COMPETENȚELOR

PROFESIONALE
CALIFICARE PROFESIONALA:
INSTRUCTOR SPORTIV HANDBAL

Îndrumator: Candidat:
Prof.Buinoiu Catrinel Negoescu Elena- Larisa

Râmnicu Vâlcea
2021
1
BIORITMUL ȘI PERFORMANȚA SPORTIVĂ

2
 PLANUL LUCRĂRII

ARGUMENT…………………………………………………………………………………….4

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………5

CAPITOLUL I – Implicațiile bioritmurilor umane în performanța sportivă..............................6

1. 1. Evoluția cercetărilor referitoare la bioritmurile umane........................................................7

1. 2 Teoria celor trei bioritmuri (fizic, emoțional, intelectual)....................................................8

1.3 Teoria bioritmurilor cardiene, lunare și anuale......................................................................10

1.4 Biocronul.................................................................................................................................11

1.5 Ritmurile ceasului biologic.....................................................................................................11

CAPITOLUL II – Performanța sportivă........................................................................................15

2. 1 Performanța personală............................................................................................................15

2. 2 Capacitatea de performanță....................................................................................................18

2.3 Efortul psihic în antrenament..................................................................................................19

2.4 Factorii favorizanți ai capacității de performanță................................................................22

2.5 Impactul fenomenelor psihosociale în performanța sportivă..............................................23

2.6 Rolul kinetoterapiei în creșterea performanței sportive......................................................25

CONCLUZII.................................................................................................................................28

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………………....……..29

3
 ARGUMENT

Am ales ca temă de studiu pentru lucrarea mea de atestat “ Bioritmul și performanța

sportivă “ deoarece mi se pare o temă interesantă de dezbătut, dat fiind vorba despre desfășurarea
ritmică a funcțiilor biologice, înțelegerea mecanismelor implicate în apariția bioritmurilor,
oferind premise importante în dirijarea procesului de pregătire a sportivilor

De astfel, trebuie să menționăm că încă din anul 1920, inginerul și matematicianul

german Judt s-a gândit să folosească studiul bioritmurilor în aprecierea rezultatelor sportive.
După alți 10 ani, el a publicat o interesantă lucrare “ Ritmurile biologice și performanțele în
sport”. Exista o firească importanță concordanță între biortim si capacitatea de efort. Aceeași
strânsă corelație se stabilește între bioritmul primar ( fizic, emoțional, intelectual- calculat față de
ziua de naștere) și performanță.

Performanța este valoarea unei acțiuni care poate fi individuala și colectivă, exprimată

prin numere, cifre și calificative. Conform opiniei lui Popescu- Neveanu, P., prezentată în
Dicționarul de psihologie, 1978, pag. 531, performanța sportivă reprezintă un „rezultat valoros
individual sau colectiv, obținut într-o competiție sportivă și exprimată în cifre absolute după
sistemul baremurilor oficiale sau prin locul ocupat prin clasament” , și chiar prin obligația
respectării prevederilor regulamentare. In sport, ea reprezintă de fapt indici masurabili cantitativ
cu ajutorul unităților de măsură: metrul/kilometrul si secunda/minutul/ora, număr de repetări,
scor, puncte, impresie artistică, etc. Este greu de obținut, întrucât ea reprezintă modul de realizare
al deprinderilor și priceperilor motrice cu indicii superiori de viteză, rezistentă, fortă, coordonare,
suplete, armonie, ritm etc., în condiții impuse de regulamente. Obținerea performanței sportive
reprezintă obiectivul principal al activitații de pregatire și participare la competiții. Realizarea
performanței sportive este un act complex ce implica factorii somatici, funcționali, psihologici,
afectivi si sociali.

Datorită acestui fapt, pot spune că am ales această temă deoarece îmi doresc să dezvolt mai
multe informații legate de biortim si performanța sportivă, informațiile având o mare importanță
in viețile oamenilor.
4
 INTRODUCERE

Sportivul care este principalul subiect generator al performantei este definit de un numar
foarte mare de atribute, dintre care unele sunt caracteristice pentru realizarea acesteia. El se poate
dezvolta numai daca sunt indeplinite anumite conditii atat in privinta corelarii interdependente a
atributelor- insusiri, calitati-aptitudini etc, cat si a determinantelor ambientale, sociale, materiale,
pedagogice.

Puncte de vedere sistematice, dar interesante pentru problema care o discutam este
prezentata de Georges Thomas si Adrian Gagea .Primul (in: Paris , P.U.F, 1975 ) trateaza ca
factori ai succesului:

 Factorii sociali-politici- culturali;

 Personalitatea (afectivitatea conatia inteligenta)
 Motivatia si atitudiniile;
 Nivelul de aspiratie si de activare;
 Ereditatea
 Morfologia
 Aspectele fiziologice;
 Psihomotricitatea.

Calităţile bioritmice ale organismului uman reprezintă o rezultantă a adaptării la factorii

naturali din mediul înconjurător teluric -lumină,curenţi de aer, umiditate, câmp magnetic,
gravitaţional, etc .
Ritmul circadian sau ritmul nictemeral este un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor
biochimice, fiziologice şi comportamentale.
La fiinţele umane, lucrurile se pot destabiliza uşor şi asta în defavoarea lor, deoarece,
oamenii au capacitatea de a ignora conştient ritmul corpului lor, ceea ce îi aduce în situaţia de a
nu mai funcţiona optim din punct de vedere biologic.

5
CAPITOLUL I. IMPLICAȚIILE BIORITMURILOR UMANE ÎN
PERFORMANȚA SPORTIVĂ

Teoria bioritmului a luat fiinţă între anii 1897 - 1902. Fondatorii teoriei au fost: Hermann
Swoboda - profesor la Universitatea din Viena, Wilhelm Fliess – specialist în numerologie, şi
Alfred Teltscher profesor la Universitatea din Innsbruck. Bioritmul sau ritmul biologic reprezintă
un model ipotetic de modificare periodică a fiziologiei, stării emoţionale şi/sau intelectului a unei
fiinţe umane particulare. Potrivit teoriei bioritmurilor, ciclul de viaţă al fiecărei persoane este
afectat de cicluri ritmice sau periodice, astfel încât se pot prezice cu aproximaţie caracteristicile
stării fizice, mentale sau emoţionale ale oricărui individ în orice zi a vieţii acestuia.

Bioritmul se calculează în funcţie de ziua, luna şi anul de naştere (eventual, şi de ora şi

minutul apariţiei pe lume). Planificarea ciclurilor de antrenament şi participarea în competiţii sunt
condiţionate pentru marea performanţă de ritmurile biologice. Există o strânsă interdependenţă
între cinci factori ai antrenamentului şi cele trei bioritmuri umane. Concordanţa dintre bioritmuri
şi forma sportivă ar fi încă un element ajutător al prognozei sportive.

V.I. Saposnikova a studiat dinamica pe mai mulţi ani a performanţelor celor mai buni
sportivi din lume (peste 500). A observat astfel prezenţa unui ciclu biologic de trei ani la bărbați
şi de aproximativ doi ani la femei. Mai mult, îmbunătățirile rezultatelor se produc în salturi în
primul lor an de activitate, apoi se instalează ritmicitatea. Desigur, ritmul respectiv este
determinat de calităţi motrice, gândire, capacitate de efort şi complexitatea tehnică a probelor
practicate. Avem deci posibilitatea să înţelegem şi alt fel aparenţa stagnare sau plafonare a
sportivilor, fireşte, când acest lucru se bazează pe cauze reale, obiective, biologice şi tehnice.

O alta idee legată de bioritmuri ar putea fi, credem noi, corelaţia dintre ele şi factorii
antrenamentului, fiecărui bioritm corespunzându-i unul sau doi factori de pregătire, precum şi
aceea dintre bioritm, pe de o parte, şi calităţile motrice şi dinamice efortului, pe de alta parte.

In ultimi ani, a devenit tot mai evident faptul că una din rezervele capacităţii de
performanţă o reprezintă valorificarea adecvată a cunoștințelor cronobiologice, luând în
considerare coordonatele temporale şi variaţiile ritmice în timp ale diverşilor parametri

6
răspunzători de performanţă motrică pe parcursul celor 24 de ore sau pe perioade mai lungi de
timp.

Desfăşurarea ritmică a funcţiilor biologice, înţelegerea mecanismelor implicate în apariţia

bioritmurilor oferă premise importante în dirijarea procesului de pregătire a sportivilor, în
condiţiile în care o serie de indicatori fiziologici, biochimici şi psihologici înregistrează variaţii
pe parcursul unei date, al unei săptămâni, luni sau al unor perioade mai lungi de timp.

1.1 Evoluția cercetărilor referitoare la bioritmurile umane

La sfârşitul secolului al XIX-lea, fără să se cunoască între ei, medicul berlinez Wilhelm
Fliess şi profesorul de psihologie Hermann Swoboda de la Universitatea din Viena au observat
anumite periodicităţi în starea de sănătate a oamenilor şi şi-au propus să le studieze. Astfel, ei au
descoperit cele două cicluri precise ale activităţii organismului omenesc: fizic de 23 de zile şi
emoţional de 28 de zile.

În anul 1928, Alfred Teltscher, profesor inginer la Universitatea din Insbruk (Austria), pe
baza cercetării ritmului labilităţii intelectuale a 5000 de elevi şi studenţi, reconfirmă ideile lui
Fliess şi Swoboda şi descoperă un nou ciclu-intelectual, al capacităţii de gândire a omului, cu o
periodicitate de 33 de zile.

Forţa de muncă a oamenilor nu este constantă, ci evoluează ritmic, crescător şi

descrescător în cursul anului, al fiecărei luni şi a fiecărei zile. Atât în interesul oamenilor muncii,
cât şi al societăţii, este foarte important să se cunoască şi să se urmărească bioritmul fiecăruia,
pentru al implica cât mai corect la rezolvarea problemelor care îl privesc.

Prin bioritm se înţelege repetarea la intervale aproximativ egale a unui proces sau
fenomen biologic, având anumite caracteristici cantitative şi calitative relativ constante.

Capacitatea vitală a organismului este rezultanta a trei cicluri de durate diferite:

- ciclul fizic (23 de zile)- energia, forţa,rezistenţa şi coordonarea omului;

- ciclul emoţional( 28 de zile)- dispoziţia şi stările lui sufleteşti;
- ciclul intelectual( 33 de zile)- memoria şi capacitatea creatoare a personalităţii.

7
Calculul bioritmului se face astfel:

- se numără anii de la data naşterii până în ziua calculului şi se înmulţesc cu 365 de zile;
- se adaugă pentru fiecare an bisect câte o zi(din 4 în 4 ani luna februarie are 29 de zile);
- se calculează numărul de zile de la ultima aniversare a zilei de naştere (inclusiv ziua de
naştere) până în ziua calculului;
- se adună toate aceste zile şi rezultatul se împarte succesiv la 23, 28, 33 obţinându-se cîte
un rest;
- cifra rest reprezintă ziua ciclului fizic, respectiv a celor emoţional şi intelectual.
Expresia grafică a celor trei bioritmuri, de forma unei sinusoide, poate urca sau coborâ
sub zero. Astfel, pornind de la zero, amplitudinea bioritmului creşte progresiv până la o
valoare maximă, după care urmează o descreştere continuă spre partea negativă a graficului,
până la un minim( cu o trecere prin aşa numitele puncte critice), iar în final, din nou
ascensiunea.

În ultimul timp, pentru a cunoaşte expresia grafică a bioritmului se apelează din ce în ce

mai des la calculator. În acest sens, fiecărei zile i se atribuie puncte (între -100 şi +100) pentru
a caracteriza componenta respectivă a bioritmului. Valorile pozitive presupun o stare bună,
cele negative o stare slabă, iar valoarea zero o stare critică.

1.2. Teoria celor trei bioritmuri (fizic, emoţional şi intelectual)

Bioritmurile reprezintă fluctuațiile lunare naturale care guvernează ființa umană din punct de
vedere fizic, emotional si intelectual. Bioritmul reprezinta o variație periodică a energiilor
individuale. Deși pentru unele persoane efectul bioritmului nu se manifestă întodeauna foarte
pregnant, majoritatea simțim o anumită ritmicitate a stărilor emoționale,fizice și intelectuale.

 Bioritmul fizic

Acest ciclu are efecte asupra aspectului fizic al organismului. Acesta cuprinde nivelurile
de energie, rezistenta, puterea fizica globala si rabdarea. Jumatatea pozitiva a ciclului este cea in

8
care ne simțim cel mai bine. Aceste cicluri influențează factorii fizici cum ar fi coordonarea
dintre ochi si mina, puterea, răbdarea si rezistenta la diferite boli.

Perioada de maxim este atunci când ne simțim in stare din punct de vedere fizic sa
depunem eforturi in ceea ce privește proiecte care cer putere si rezistenta mare.

Perioada de minim este in cea de-a doua jumătate a ciclului, când avem mai putina
energie si vitalitate. Trebuie sa ținem cont de aceste perioade mai ales atunci cind avem in vedere
efectuarea unor activitati care necesita rezistenta fizica - fie in munca, fie in sport.

 Bioritmul emoțional

Acest ciclu guverneaza sistemul nervos si de cele mai multe ori este denumit ritmul
sensibilitatii. El influenteaza starile emotionale, stimuleaza dragostea sau ura, optimismul sau
pesimismul, pasiunea sau indiferenta, depresia sau inflacararea.

Perioada de maxim se inregistreaza atunci când ne simțim cel mai creativi, cel mai
iubitori si calzi si probabil mult mai deschisi in ceea ce priveste relatiile interumane.

Perioada de minim este atunci când suntem mai inclinati sa fim retrasi si mai putin
cooperanti. Este posibil ca in aceasta perioada sa fim foarte nervosi si negativisti cu privire la tot
ce se întâmpla in viata de zi cu zi.

 Bioritmul intelectual

Se presupune ca acest ciclu isi are originea in creier. El influenteaza memoria, agerimea,
rapiditatea de a invata lucruri noi, abilitatea de a rationa, acuratetea aprecierilor si calculelor.

Perioada de maxim este atunci când reactia intelectuala este la apogeu - sintem deschisi sa
acceptam si sa intelegem ideile, teoriile si abordarile noi, indiferent de natura lor.

Perioada de minim a bioritmului intelectual este atunci când nu putem înțelege decât, in
cel mai bun caz, foarte greu noile concepte si idei cu care venim in contact.

9
1.3. Teoria bioritmurilor circadiene, lunare şi anuale

Pornind de la ciclurile naturale anuale, lunare şi zilnice, profesorul român Iancu Scutaşu-
Comăneanu,specialist în psihologie, a elaborat o teorie a bioritmurilor cuprinzătoare,
superioară teoriei celor trei bioritmuri elaborată de W.Fliess,H.Swoboda şi A.Teltscher.

Potrivit legii vitalităţii, formulate de Iancu Scutaşu-Comăneanu, repetarea condiţiilor

naturale similare celor natale stimulează funcţiunile vitale şi creşte vitalitatea la maxim, iar
repetarea condiţiilor contrare inhibă funcţiunile vitale şi scade vitalitatea la minim.

Între maxim şi minim există o fază descendentă, iar între minim şi maxim există o fază
ascendentă. Faza maximă se caracterizează prin excitaţie maximă, faza descendenă prin
iritare, faza minimă prin inhibare, iar faza ascendentă prin stimulare.Altfel spus, între două
organisme, diferenţele temporale sunt de fapt diferenţe potenţiale.

Pentru organizarea ergonomică a muncii interesează bioritmurile cu perioadă lungă,

respectiv bioritmurile cicardiane, lunare şi anuale (inclusiv cele sezoniere).

 Bioritmul cicardian este cea mai răspândită formă de periodicitate biologică. Diversele
funcţii şi procese fiziologice din organismul uman descriu oscilaţii ritmice, în care se
recunoaşte o regularitate foarte strictă, încadrându-se în evoluţia ciclică a zilei
astronomice.
 Bioritmul lunar corespunde succesiunii fazelor Lunii, din care cauză se mai numeşte
bioritmul selenar.
 Bioritmul anual priveşte funcţii şi procese variate ce se repetă în fiecare an, încadrându-
se în evoluţia ciclică a anotimpurilor.

Având în vedere aceste bioritmuri, prof. I.Scutăraşu-Comăneanu a conceput pentru fiecare

ciclu natural o reprezentare sub formă de cerc, denumită cronobioritmogramă, având patru
sectoare de 900. Fiecare sector corespunde uneia din cele patru faze temporale-potenţiale
(maximă, descendentă, minimă, ascendentă), iar momentul natal este situat în mijlocul fazei
maxime (momentul naşterii, ca moment iniţial de declanşare a bioritmurilor, este considerat
ca fiind cu nivel maxim de vitalitate).

10
1.4. Biocronul

În scopul efectuării rapide a calculelor necesare stabilirii bioritmului individual, având

la bază cronobioritmograma, I. Scutaşu-Comăneanu a inventat biocronul, invenţie medaliată
cu argint la Geneva în anul 1976. Este un instrument de formă circulară, fiind alcătuit din trei
discuri concentrice şi mobile colorate diferit :

-discul exterior reprezintă ciclul anual, divizat în 12 luni x3 decade = 36 decade, în sensul
acelor de ceasornic;

-al doilea disc reprezintă ciclul lunar-selenic, divizat în 4 săptămâni x 7 zile= 28 zile;

-al treilea disc, respectiv discul central, reprezintă discul circadian şi este împărţit în 24de
diviziuni destinate orelor.

Cele două discuri sunt acoperite cu un disc transparent, împărţit în patru sectoare egale.
Unul dintre sectoarele discului transparent (faza maximă) este divizat printr-o dreaptă care
serveşte ca indicator la potrivirea biocronului la momentul naşterii, iar apoi la citirea şi
interpretarea datelor.

Se precizează că stabilirea vitalităţii organismului cu ajutorul biocronului se face în

evoluţie tetrafazică: maximă, descendentă, minimă, ascendentă. Este de reţinut că:

-momentul natal este situat în mijlocul fazei maxime;

-durata fazei maxime la nivelul orizontului circanual este de 91 de zile, fiind formată
din 45 de zile înainte de ziua naşterii,ziua naşterii şi 45 de zile după ziua naşterii;

- durata fazei maxime la nivelul orizontului circalunar este de7 zile, fiind formată din
3 zile înainte de ziua naşterii, ziua de naştere şi 3zile după ziua de naştere;

- durata fazei maxime la nivelul orizontului circadian este de 6 ore fiind formată din 3
ore înainte de momentul naşterii şi 3 ore după momentul naşterii.

1.5. Ritmurile ceasului biologic

Calitatea vieții este influențată de o multitudine de factori, de la stilul de viață până la

moștenirea unor gene care predispun o persoană la anumite boli genetice. Alegeri precum

11
alimentația, fumatul sau practicarea unui sport joacă un rol fundamental în modul în care corpul
face față provocărilor aduse de trecerea timpului. Toți acești factori au un impact și asupra
ceasului biologic, care se găsește în hipotalamus și este controlat de nucleul supraschiasmatic.
Compus din 20.000 de neuroni, acest nucleu are rolul de a controla și de a coordona ceasurile
biologice ale corpului. Aproape fiecare țesut sau organ are un ceas biologic propriu, acesta fiind
mecanismul înnăscut de sincronizare al corpului.

Bioritmul sau ritmul cardian este un process biologic prin care organismal nostrum adopta
o ritmicitate ce poate fi măsurată o dată la 24 de ore. Ritmicitatea este dată de ceasul nostru
biologic sau cel cardian, iar cronobiologia este știința care se ocupă cu studiul acestui ritm zilnic
al oamenilor, dar și al plantelor și al animalelor. Ritmul cicardian este măsurat după temperature
corporală, secreția de melatonină și nivelul de cortisol.

Ceasurile biologice ajută la formarea ritmurilor cardiene. Ritmul cardian presupune

schimbările fizice, mentale și comportamentale dintr-un organism, aceste schimbări urmând un
ciclu zilnic de 24 de ore. Un exemplu este modul în care un organism reacționează la succesiunea
lumină-întuneric - noaptea fiind perioadă de repaus, iar ziua de activitate. Rolul nucleului
suprachiasmatic este de a controla toate ceasurile biologice și de a avea grijă ca acestea să rămână
sincronizate

Orele 23:00 – 00:00 – perioada  de maximă activitate a vezicii biliare.

 Cei care au probleme cu acest organ, în această perioadă  se trezesc din somn sau
nu pot adormi.
 Activitatea organismului incepe sa se reduca.
 Producerea de cortizol, hormonul stresului, este oprita.

Orele 01:00 – 03:00 – se activează ficatul.

 În această perioadă oxigenarea creierului este minimă.

 Cei care suferă de afecţiuni hepatice au un somn zbuciumat, sau chiar se trezesc în
această perioadă .
 Numarul globulelor albe creste, atentia scade la nivelul minim

12
Orele 03:00 – 05:00 – se activează plămânii.

 Scade tensiunea arteriala, glandele suprarenale inceteaza sa mai functioneze.

 Dimineaţa reţinem mai uşor informaţiile, dar pentru a le pastra în memorie pe termen
lung trebuie repetate după-amiaza.

Orele 07:00 – 09:00 – incepe activitatea maximă a stomacului.

 Se va evita expunerea corpului la frig sau duşuri reci,este mai indicată rămânerea într-
un mediu cald.
 Se recomandă administrarea de vitamine.

Orele 09:00 – 11:00 – splina şi pancreasul sunt la activitate maximă.

 Este total contraindicat consumul de alcool!

 Se recomanda a evita efortul fizic. 
 Din contră, disponibilitatea la efort psihic şi intelectual este la maxim .

Orele 11:00 – 13:00 - perioada de activitate maximă a inimii.

 În această perioadă nu se recomandă consumul exageratde alimente grele.

 Scade nivelul de oxigenare al creierului, din această cauză există un risc mărit pentru
accidentare .

Orele 13:00 – 15:00 - in această perioadă intestinul subţire este foarte activ

 Scade sensibilitatea la durere a danturii.

 Capabilitatea de a avea o activitate fizică este pecurbă ascendentă

Orele 15:00 -17:00 – perioada hiperactivă avezicii urinare.

13
  În această perioadă se recomandă consum mărit de lichide( apă, ceaiuri ), şi activitate
sportivă.
 Organismul este capabil să digere mai uşor şi alimentele mai grele, creşteîn continuare
predispoziţia pentru activitatea fizică.

Orele 17:00 – 19:00 – Rinichii funcţionează la capacitate maximă,

 Este indicat să se evite acţiunile factorilor care îi îngreunează activitatea ( grăsimi, zahăr,
sare, băuturi răcoritoare, conservanţi alimentari, cafea, alcool, dar mai ales stresul şi frigul
.
Orele 19:00 – 21:00 – Activitatea maximă a pericardului şi sistemului circulator .

 Este perioada de maximăreceptivitate a simţurilor, optimă pentru a viziona spectacole de

teatru, filme sau muzică.
 În această perioadătoate tipurile de medicaţie au eficienţă maximă (atât cele administrate
oral, cât şi cele aplicate extern).

Orele 21:00 – 23:00 –Scade temperatura corpului şi metabolismul.

 Nu se mai asimilează niciun aliment.

 Mâncarea ramâne nedigerată sau digerată pe jumatate.
 Doar stomacul şi ficatul mai lucreaza.
 Organismul se pregăteşte de odihnă, deci nu se recomandă nici o activitate care l-ar putea
reactiva (exerciţii fizice, consum de alimente grele sau cafea,fumat ) .
 De la această oră corpul se linisteşte.
 Nervul parasimpatic responsabil cu acest lucru reduce schimbul de substanţe, tensiunea,
temperatura, activitatea cardiacă e la minimum.

14
 CAPITOLUL II. PERFORMANȚA SPORTIVĂ

Conform definiției elaborată de Comisia Medicala a C.I.O., performanța sportivă este

rezultatul unirii în sistem a trei componente : biologică, psihologică și socială. Componenta
biologică reprezintă natura biochimică, fiziologică, somatică a sportivului. Componenta
psihologică cuprinde întreaga sa personalitate, cu idealuri, aspirații, voință, creativitate, iar
componenta socială înglobează în ea civilizația, știința, tehnica, cultura și relațiile interumane.

Performanța sportivă sau capacitatea maximă de performanță cu forma sportivă, conduce la

realizarea formei sportive la momentul oportun reprezentând problema majora a profesioniștilor
implicati în acest domeniu. (Ciucurel, 2006).

Astfel " capacitatea de performanță “ este suma conduitelor stabilizate (supraînvatare) ele

păstrandu-și eficiența în condițiile de mare dificultate ale competiției ; conduitele cu o eficiență
ridicată se compun atât din elementele relativ constante, cât și din cele aleatoare, îmbinarea lor
specifică asigurand adaptarea la situația de concurs" (Tudos, 2000). .

La realizarea performanței contribuie mai multe discipline, care, în ultimele decenii,

structurează tot mai coerent știința activitațiilor corporale:antropologia, fiziologia, psihologia,
sociologia, pedagogia,etc; în al doilea rând este constituită din îmbinarea caracteristică a mai
multor factori, care pot fi grupați în funcție de natura lor în: biologici, psihologici, sociali si
materiali. Pe cel de-al doilea aspect îl putem considera și multifuncțional care privește ansamblul
însușirilor sportivului, cele mai multe perfectibile și prin aceasta sunt supuse procesului științific
al selecției și pregătirii. Este punctul de vedere analitic din care este studiată performanța sportivă
de catre cei mai multi specialiști ai domeniului.

Sintetic, performanța este dependentă de capacitatea totală a sportivului- capacitate de

performantă, de sistem bio-psiho-social, rezultat al perfecționării funcțiilor executorii-regulatorii
ale subsistemelor morphologic,funcțional, fiziologic, informațional, decisional și psihoreglator.

15
 Performanța sportivă este deci aspectul de excelență (optimum)al ființei umane privită în
totalitatea ei.

2.1 Performanța personală

Noțiunea de performanță are ca notă distinctivă rezultatul deosebit, remarcabil obținut de om într-
o proba sau întrecere sportivă. Sportul, ca activitate de întrecere, a impus termenul și în alte domenii, în
tehnica și chiar în activități sociale, trecând din sfera motricitații în aceea a intelectului sau artei.
Oricum, performanța sportivă este de cele mai multe ori privită ca isprava deosebită a unui individ sau
echipe, având astfel și o valoare socială. Termenii "sport de performanță" și "de înalta performanță"
sunt folosiți în sensul evaluării sociale a rezultatelor, întrucât și la nivelul "amatorilor" se obțin
performanțe, raportate evident la tipologia participanților, gradul de angajare în pregatire, genul de
competiție.

Performanța sportivă are o puternică dimensiune socială exprimată în principal prin două
elemente:

- peformanța sportivă este facilitată social în sensul ca coprezența și coacțiunea altor persoane
alături de sportiv determină creșterea performanței sportive.

- performanța sportivă este un model cultural care prezintă grade diferite de subiectivism și ceea
ce o comunitate consideră ca fiind performanța poate să difere de perspectiva altei comunități.

Ca singura ființă capabilă de autocunoaștere, omul își poate propune și dorește să se

prefecționeze, întrucât este nemulțumit de sine, de imaginea de sine și dorește să se afirme atât în
proprii ochi, cât și în ai altora nevoia de aprobare devine nevoie de laudă sau premiu. Aceasta din urmă
se transformă în stimulente pentru activitate.
Motivele ce influențează conduita sportivilor sunt diverse, dar ele pot fi subsumate satisfacției
deosebite trăite ca urmare a activitații sportive.
In sport vorbim despre nevoia de performanță sau de realizare, ca despre un motiv esențial și
caracteristic sportivilor. Coprezența și coacțiunea amplifică rezultatele, prin stimularea psihică deloc
neglijabilă în strategia pregătirii spotivilor ( infuența grupului de lucru și a calitații relațiilor
16
psihoindividuale în sînul acestuia). Întrecerea sportivă cu aspectele ei de concurare, concurența,
rivalitate este forma organizată a comparării valorilor și a evaluării lor după criterii date. Performanța
sportivă de marcă este sursa de succes a competitorului.

Rolul factorilor sociali este foarte insemnat in pregatirea, obtinerea si mentinerea

performantei.Performanta devine un model cultural cand dobandeste adeziunea publicului.

Cautarea performanței, nevoia de realizare, are la bază nu numai fenomenul de emulație sau
facilitare socială, ci și tendința spre perfecțiune a individului, care, chiar daca nu-i depășește pe
alții, se poate depăsi pe sine. Orice sportiv poate realiza o performanță de succes, fie și numai în
comparație cu prestațiile sale anterioare. De altfel, acesta este un motiv de mare importanță în
viața sportivilor, mai ales în stadiile inițiale ale activității sau la niveluri competiționale mai puțin
pretențioase. Esențial este să-și fixeze de fiecare data un scop superior rezultatului anterior.

Motivația de realizare, împreuna cu elementele de emulație socială ridică pe o treaptă foarte

înaltă victoria în ochii sportivului. Dacă motivația este amplificată și de variabile extrinseci ( premii,
avantaje sociale, etc.), ea pote stimula victoria cu orice preț, conducând sportivii lipsiți de autocontrol
și educație moral-socială la conduite nepermise, neloiale-exprimate mai ales în agresivitate și dopaj.
Performanța superioară, absolută, într-o probă sportivă oarecare este record, valoare cautată cu
insistență și apreciată de public sau specialiști.

Putem afirma că recordul este o limită superioară atinsă într-o probă, care urmeaza în mod firesc
să fie depasită în viitor. S-au scris multe despre limitele performanțelor umane; însă momentan ne
rezumăm aici în a susține posibilitatea cotinuei depășiri a barierelor, în paralel cu creșterea exactității
instrumentelor de masură a rezultatelor. Daca în unele sporturi elementele "limitative" ale performanței
(spațiul, timpul, gravitația) sunt măsurabile, în altele performanța constă din învingerea directă a unui
advesar sau echipe (lupte, box, tenis, jocuri), cotele de superioritate - numărul de tuse, puncte sau
goluri - neconstituind un "record" decât în sens figurativ sau convențional. Cel mai bun sportiv
primește însa - în competiții cu caracter specific - titlul de campion, chiar dacă performanța masurată
este sau nu record. Astfel, menționam faptul că există tipuri diferite de performantă, tipuri dependente
mai ales de caracterul solicitărilor, în care funcțiile motrice, psihologice, energetice-funcționale,
coordinative, cognitive - perceptive, inteligente, creative - sunt diferit angajate.

17
 Nevoia de performanță nu este numai a sportivilor ci și a antrenorilor, specialiștilor în știința
activităților corporale, administratorilor și organizatorilor. Toți își concentrează eforturile în direcția
pregătirii sportivului sau echipei care trebuie să câștige, fiecare atribuindu-și merite mai mult sau mai
puțin justificate pentru succesul obținut.
Sportivul care este principalul subiect generator al performanței este definit de un numar foarte
mare de atribute, dintre care unele sunt caracteristice pentru realizarea acesteia. El se poate dezvolta
numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții atât în privința corelării interdependente a atributelor-
însușiri, calități-aptitudini etc, cât și a determinantelor ambientale, sociale, materiale, pedagogice.

2.2. Capacitatea de performanță

Capacitatea de performanță reprezintă interacțiunea valorilor bio-psiho-educogene ale

unui individ și concretizarea lor pe baza unor criterii, reguli cu caracter social, exprimate prin
ierarhizări ale punctelor acumulate, obiective marcate, kilograme ridicate sau promovări.

Creșterea capacitații de performanță este scopul principal al procesului de pregătire

sportivă. Pentru a respecta conceptul de abordare sistemică, singura care poate oferi posibilități
de acționare corespunzătoare în procesul de antrenament, studiul structurii capacității de
performanță trebuie să se realizeze din perspectiva integrativ operațională, ca rezultat al acțiunii
sistemice a factorilor implicați.

Din această perspectivă cea mai operantă este abordarea lui Mihai Epuran, care a studiat
această problemă încă din anul 1979, revenind și actualizând periodic conceptele propuse.

M. Epuran, a pornit de la două postulate teoretice :

 omul realizatorul performanței sportive, este un produs complex al factorilor

biologici, psihologici și social-culturali;
 optimizarea proceselor instructiv educative de maturizare și dezvoltare, depinde de
gradul de utilizare al datelor stiințelor de catre educatori și antrenori.
Din perspectiva acestor postulate Mihai Epuran, desprinde patru factori globali, implicați
într-o interrelație funcțională: aptitudinile, atitudinile, antrenamentul si ambianța. Această
structură este cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea celor „4 A”.
18
 Aptitudinile - sisteme de procese fizice și psihice organizate în mod original pentru
efectuarea cu rezultate înalte a activității (Dragnea , 1996).

In taxonomia psihologiei generale, aptitudinile sunt generale și speciale. Aptitudinile

sportivului sunt considerate aptitudini speciale. In cadrul aptitudinilor sportive există aptitudini
sportive generale și aptitudini sportive specifice practicării unei ramuri de sport.

Atitudinile - „Comportamentul uman reprezentând o anumită concepție față de realitățile

sau evenimentele lumii înconjurătoare”. Atitudinile sunt primele elemente din structura
personalității care cedează în fața persuasiunii.

In sport atitudinile sunt de trei forme:

 atitudini cognitive;
 atitudini afective;
 atitudini conative (motorii).
Antrenamentul - „Proces pedagogic desfășurat sistematic cu scopul obținerii adaptării
organismului la eforturi psihofizice intense implicate la participarea la concursuri” (Dragnea,
1996).

Principalele obiective sunt:

 pregătirea sportivilor pentru a participa cu succes la concursuri;

 dezvoltarea la nivel maxim a capacității de performanță într-o probă sportivă,
într-o ramură sau grup de probe;
 dezvoltarea personalității sportivului.
Tot mai mulți antrenori vorbesc de antrenamentul total, ca fiind singurul în masură să
dezvolte la nivel maxim capacitatea de performanță. El este condus după cele mai noi cuceriri ale
domeniilor: medical, pedagogic, psihologic, în condiții optime de mediu și organizare.

Ambianța - „Mediu material, social sau moral în care trăiește cineva sau în care se află
ceva”. Mediul în care se desfasoară performanța sportivă este un model de interacțiune cu stimuli
cu valori pozitive sau negative.

Ambianța poate exista ca factor de amplificare sau de diminuare a capacitații de

performanța sportivă prin:

19
  mediul social;
 mediul de studii;
 mediul sportiv;familia.

2.3. Efortul psihic în antrenament

Concept cu profunde semnificații, pregatirea psihică a devenit unul din factorii

antrenamentului pe cât de discutat, pe atât de deschis perfecționării și valorificării în concursul
sportiv.

Conceptul de pregătire psihică nu poate fi limitat doar la sfera factorilor morali și volitivi,
întrucât îi angrenează în egală măsură și pe cei intelectuali și atitudinali, toți alcătuind manifestari
ale psihicului uman. In plus, considerăm pregatirea psihică nu numai un factor al
antrenamentului, ci mai mult, o componentă a întregului proces de educație și instruire a
sportivului în vederea participării la concurs.

Scopul pregătirii psihice a sportivului dezvăluie caracteristicile esențiale ale conceptului,

care de fapt îl definesc. Pregătirea psihică determină, prin mijloacele antrenamentului și ale
acțiunilor educaționale, creșterea capacității psihice pentru a-i permite sportivului desfășurarea
unor acțiuni eficiente și obținerea unor rezultate superioare în concursuri. Acest factor contribuie
la formarea personalității sportivului, a capacității de autoconducere și autoreglare, indispensabile
valorificării plenare a disponibităților lui fizice și a bagajului de cunoștințe tehnico-tactice.
Creșterea considerabilă a indicatorilor de structură spațiali și temporali ai antrenamentului actual
(pană la 1800 ore de efort într-un ciclu anual) a determinat sporirea rolului pregătirii psihice în
ansamblul factorilor antrenamentului. Capacitatea sportivului de a suporta valorile mari ale
volumului și intensitații eforturilor din antrenamente prelungite, duritatea concursurilor reprezintă
în primul rand consecița pregătirii psihice, cea care îi modelează conștiința, îi fortifica trăsăturile,
îi disciplinează atitudinea și-i mărește motivația. Adaptarile lui la stresurile concursurilor și
antrenamentelor constituie, în bună masură, efectul pregătirii psihice, al cărei conținut și
metodologie s-au perfecționat neîncetat în acest interval de timp.

Treptele pregătirii psihice.- Indiferent de nivel (copil, junior, senior) și de experiență,

sportivul (de valoare națională, internațională) trebuie pregatit corespunzător particularităților de
vârstă, valorii performanțelor și obiectivelor de concurs, pe de o parte, și în concordanța cu

20
legitățile cumulării efectelor dobândite îin evoluția lui ontogenetică și a clasificării sportive, pe de
altă parte. De aceea, pregatirea psihica a sportivului se realizează treptat, în mai multe etape.

Pregătirea psihica de bază cuprinde ansamblul mijloacelor și metodelor folosite pentru

formarea personalității sportivului-cetățean, a trăsăturilor sale caracteristice (atitudinale). Copil,
junior sau senior, sportivul trebuie să se manifeste ca un cetățean conștient de îndatoririle sale,
animat de respect față de colegii de muncă, de legile scrise și nescrise ce guvernează viata
colectivității din care face parte, punctual, harnic, modest, serios, cu sentimente patriotice
evidențiate prin atitudine și nu declarativ, dornic de progres, cu simțul răspunderii față de
obligațiile școlare și profesionale, desciplinat, corect, cu simțul onoarei, integrat profesional și
social.

Pe acest fond de calități morale se vor putea forma și dezvolta cele specifice sau apropiate
de nevoile sportului de performanță.

Pregatirea psihica specifică ramurii sau probei sportive constă din dezvoltarea și
perfecționarea acelor calități psihice care condiționează direct performanța. Fiecare ramură și
proba reclama un complex de aptitudini și atitudini profund specifice. Analiza psihologică a
probelor sportive, așa-numită monografie psihologică a sporturilor, scoate în evidență calitățile
psihice care condiționează performanța și care urmează să fie dezvoltate tocmai în acest scop. De
exemplu, atenția este o calitate psihică de natură intelectuală, solicitată diferențiat de la o ramură
de sport la alta. Practic, atenția tragatorului cu pușca, cu arcul sau cu pistolul, bazată pe
concentrare și stabilitate, se deosebețte de cea manifestată în lupte, unde se caracterizează prin
vigilență, sau în handbal, care presupune un mare volum de înregistrare a informațiilor și indici
superiori ai atenției distributive.

Pregatirea psihică pentru concurs. Această a treia treaptă insumeaza atât pregatirea
pentru concurs sub aspect general, cât și cea privitoare la un anumit concurs.

Prepararea sportivului pentru concurs, formarea unui sistem de atitudini și conduite

specifice contribuie în mare masură la afirmarea acestuia. In fond, el reprezintă marea finalitate a
antrenamentelor, a investițiilor de ordin biologic, intelectual, volițional și afectiv. Ultimele trei
compun factorul psihic, inclus în economia întregii pregătiri, amplificând considerabil volumul și
calitatea participării sportivului la realizarea performanței dorite.

21
 Intre cele trei trepte ale pregatirii psihice există o relație ierarhică de condiționare „în
scară”. Nu tribune neglijate nici influențele reciproce, dar pregatirea psihică de bază ramâne
treapta de bază de la care pornește întregul proces și pe care se va sprijini pe tot parcursul lui,
indiferent de vârsta și valoarea competiționala a sportivului.

Componentele pregătirii psihice.

Conceptul de componente tinde să-l înlocuiască pe cel de latură, întrucât implica mai mult
ideea de esență, de conținut și de finalitate, pe când cel de-al doilea o sugereaza mai mult pe cea
de formă. Pregatirea psihică a sportivului este structurată pe urmatoarele componente:

- pregatirea psihomotrică – s-a impus în ultimii ani ca urmare a analizei detaliate a

conduitelor motrice tehnico-tactice din care a rezultat că măiestria execuțiilor, a procedeelor
tehnice depinde de gradul de dezvoltare a unor funcții psihomotrice importante, cum sunt:
schema corporală, chinesteziă, lateralitateă, echilibrul static și dinamic, percepțiile spațio-
temporale, timpul de reacție, anticipare și coincidența, viteza de execuție și repetiție,
ideomotricitatea;

- pregatirea intelectuală (cognitiva) – constă din dezvoltarea funcțiilor și mecanismelor de

cunoaștere (informare) și apreciere-decizie. O astfel de pregatire urmărește dezvoltarea atenției
(detecție, urmarire, comutare), a percepțiilor specializate, a gandirii ca proces de cunoaștere
raționala și operațională, care presupune în același timp creativitate și decizie, ca si stimularea
memoriei și imaginației, toate la nivelul solicitărilor specifice activitații sportive de performanță;

- pregatirea afectivă – are menirea să dezvolte funcția reglatoare a sferei afective

reprezentate de dispoziții, emoții, sentimente și pasiuni. Dinamizatoare sau inhibitivă,
afectivitatea – în relație cu funcțiile cognitive și volitive – influențează parametrii calitativi ai
oricarei activități și îndeosebi ai celei sportive. Pentru pregatirea psihică a sportivilor se impune
dezvoltarea stărilor afective cu caracter pozitiv (stenic), crearea bunei dispoziții în timpul
antrenamentului, a unui echilibru afectiv, a stabilității emoționale și a capacității de stăpânire și
de control asupra emoțiilor negative, atât de perturbatoare în concurs;

22
 - pregatirea volitivă – constituie suportul angajării sportivului în realizarea eforturilor
mari și maxime, neîntrerupte și indispensabile obținerii performanței sportive actuale. Funcția
reglatoare a voinței se manifestă prin echilibrarea celor doua direcții – activă, de declansare a
energiilor creatoare și pasivă, de reprimare a durerilor.

2.4 Factorii favorizanți ai capacității de performanță

Performanțele sportive deosebite au avut parte de o creștere vertigioasă a recordurilor și

totodată a concurenților în sporturile de mare amploare.

Înca nu demult, locurile fruntașe erau disputate de 1-2 favoriți; acum însă numărul acestora
este mult mai mare. În această situație, se află nu numai pretendenții la medalie, dar și cei care
visează calificările în finale, departajarea făcându-se de mai multe ori prin sutimi și miimi de
secundă, studiindu-se finișurile pe film, cu ajutorul cronometrelor de mare fidelitate.

Creșterea impresionantă a performanțelor sportive și a recordurilor, precum și a numărului

sportivilor foarte bine pregătiți, care vizează nu numai medalii ci și calificări. În acest sens
practica și teoria pregătirii sportive pe plan mondial determină o serie de priorități și factori
favorizanți după cum urmează:

1. Perfecționarea continuă a stagiilor de selecție

2. Creșterea considerabilă a volumului de lucru al sportivilor
3. Creșterea considerabilă a intensitații efortului în lecțiile de antrenament
4. Realizarea unei strânse legaturi între conținutul și metodica antrenamenului
sportivilor de performanță și cerințele de concurs ale ramurii de sport
5. Creșterea numarului mijloacelor de pregătire netradiționale prin folosirea unor
aparate și instalații ce valorifică în cea mai mare măsură rezervele funcționale ale
organismului
6. Amplificarea ecoului social al sportivului de performanță și creșterea numarului de
tineri care doresc să fie cuprinși în această activitate
7. Conducerea științifică a antrenamentului sportive
8. Accelerarea refacerii capacității de efort
9. Raționalizarea și standardizarea principalelor mijloace de antrenament

23
 2.5 Impactul fenomenelor psihosociale în performanța sportivă

1.Efect Pygmalion

Într-o relaţie interpersonală, utilizarea constantă de mesaje verbale şi atitudini, determină

la persoana receptoare redimensionarea montajului motivaţional şi executoriu în
concordanţă cu sensul mesajelor adresate.

Modul de relaționare al antrenorului cu fiecare din sportivi le va influenţa acestora:

- încrederea în sine,

- motivaţia pentru antrenament

- străduinţa de a se dezvolta, performanţa

- poate chiar, dorinţa mai practica sau nu luptele

2. Efect boomerang

Reacţie de consolidare a opiniilor şi atitudinilor proprii ca urmare a comunicării

interpersonale făcută în scop contrar de eliminare a lor. Aceata se produce ca o consecinţă a
faptului că individul sesizează intenţia de influenţare într-un sens socialmente indezirabil sau ca
urmare a nefondăriii explicative a schimbării vizate. În consecinţă, opiniile şi atitudinile proprii
se vor consolida în forma în care ele deja există, iar influenţarea acestora prin comunicarea
generată de relaţia interpersonală va fi imposibil sau greu de realizat.

Limitarea în mod imperativ şi insuficient susţinută explicativ a satisfacerii trebuinţelor de

tip primar, produce subiecţilor expuşi acesteia declanşarea de mecanisme compensatorii care de
cele multe ori prin efectele lor contravin asteptărilor, neproducându-se schimbarea scontată, sau
întărindu-se opozabilitatea.

3. Legea secvenței temporare

Ori de câte ori un comportament are două consecinţe echiprobabile, dar dispuse diferit în
timp, individul va acţiona în direcţia consecinţei imediate cea mai apropiată momentului în care
el se află. (O.H. Mowrer)
24
 Nenumărate situaţii competiţionale au arătat lumii întregi că sportivii sunt de multe ori
capabili, ca în pofida unei invalidări fizice confirmate de medic (de expl. o întindere musculară
severă), să continuie proba şi să iasă campioni, chiar dacă durerea, suferinţa si consecintele după
terminarea probei ar fi fost mult mai mare.

Legea lui Mowrer îşi marchează şi în aceast context prezenţa, în sensul că intervine în a
susţine şi întări motivaţional manifestarea comportamentală către obiectivul cel mai apropiat,
resimţit mult mai puternic ca gratifiant.

4. Condiționarea inversă

Efectele gratificării şi penalizării aceleiaşi acţiuni în unităţi apropiate de timp, se vor

exprima în dezorganizarea comportamentală a individului

Sarcina antrenorului trebuie sa fie de a-şi propune şi reuşi ca în orice situaţie cu temă
educaţională sau formativă în care se va situa pe poziţia educatorului, profesorului sau
antrenorului să facă efortul de a nu se contrazice cu posibilul “educator paralel” de faţă cu elevul
care trebuie să se formeze, să înveţe.

Valenţele mecanismelor psihologice de condiţionare prin recompensă şi pedeapsă a

comportamentelor sportivilor, sunt determinate calitativ de abilitatea cum acestea sunt realizate.

“Ping-pong-ul comunicaţional” trebuie condus cu mare artă pentru a avea efecte eficiente.

5. Efectul autocinetic

Indivizii umani în situaţii colective renunţă la standardele individuale proprii, preluându-

le pe cele ale grupului-normele colective, care interiorizate, devin sistem de referinţă pentru
individ.

Sportivii aflaţi într-o nouă situaţie colectivă vor parcurge şi depăşi perioada de adaptare la
normele acesteia, se vor obişnui cu ele şi, “de bună voie” le vor include în sistemul de referinţă
personal.

2.6 Rolul kinetoterapiei în creșterea performanței sportive

25
 Kinetoterapia definește domeniul care studiază mecanismele neuromusculare și articulare
ale organismului uman. Kinetoterapia presupune un ansamblu de programe, tehnici și principii
de structurare care se adreseazș organismului uman în scop profilactic, terapeutic, recuperator și
compensatoriu. Obţinerea marilor performanţe necesită din partea organismului sportivului
eforturi deosebit de mari, care pot duce la uzura organismului cu deteriorarea ireversibilă a stării
de sănătate , dacă acest efort nu este dozat corect.

Kinetoterapia acţionează prin mijloacele şi metodele sale la stabilirea unor parametrii

normali de funcţionare a corpului omenesc. În sportul de performanţă, kinetoterapia este mai bine
înţeleasă, fie că este vorba de kinetoprofilaxie, fie că este vorba de programe kinetice propriu
zise.

Un kinetoterapeut are un rol deosebit de important în viaţa unui sportiv; acesta îl

sfătuieşte în privinţa tuturor deciziilor pe care trebuie să le ia, îl ajută să se protejeze mai bine, să
fie mai pregătit atunci când intră pe teren, îl ajută să se recupereze mai repede în caz de
accidentare şi nu în ultimul rând îl ajută să ajungă să își atingă performanţe înalte.

Kinetoterapeuții, prin intermediul mișcării, exercițiilor, terapiei manuale, învătării și

sfaturilor, ajuta pacienții să gestioneze durerea asociată traumatismului suferit sau a bolii
respective, prevenind în acelasi timp, dezvoltarea complicațiilor sau a altor afecțiuni. Aceștia
facilitează recuperarea, rolul lor fiind acela de a reda independența pacienților cât mai mult timp
posibil.

Recunoaşterea şi evaluarea unor posturi vicioase sau a unor deficienţe fizice are o
importanţă foarte mare în activitatea sportivă. Dezvoltarea fizică armonioasă prezintă un scop al
kinetoterapiei, ca şi corectarea atitudinillor deficiente şi a deficienţelor fizice existente.

Instruirea sportivului, atât a celui începător cât şi a celui avansat apelează la elemente din
pedagogie, biologie, chimie, fizică, matematică, medicină.

Odată cu creşterea numărului de sportivi cât şi o practicare în proporţii din ce în ce mai

mare a sportului, aduce şi o creştere tot mai mare a sportivilor accidentaţi. Riscul accidentului în
activitatea sportivă este de regulă generat de:

1. metodica greşită a pregătirii;

2. exagerări în dozarea efortului;
26
3. încălzirea insuficientă;
4. utilizarea defectuoasă a echipamentelor sportive;
5. proasta recuperare în urma efortului;

27
 CONCLUZII

Datorită faptului că această lucrare este concentrată asupra desfașurarii ritmice a funcțiilor
biologice, înțelegerea mecanismelor implicate în apariția bioritmurilor, dar și asupra performanței
sportive putem trage urmatoarele concluzii:

Ritmurile cardiene influențeaă diferite comportamente, incluzand somnul și mancatul, la toate

oragnismele vii. In cartea sa intitulata "Ritmurile vietii", profesorul Russell Foster precizează că,
dacă ne uitam chiar și la cele mai primitive forme de viață de pe planetă putem vedea că au un
ceas molecular - fiecare aspect al vieții este acordat fin să facă față variatelor nevoi din mediul
care se modifica permanent. 
Specialistii susțin că ceasul biologic uman este imprimat genetic, motiv pentru care nu poate
fi reglat - nu te poți aștepta ca o persoana cu program nocturn să fie la fel de productivă, deoarece
nu suntem făcuți pentru a da randament maxim noaptea.

Calităţile bioritmice ale organismului uman reprezintă o rezultantă a adaptării la factorii

naturali din mediul înconjurător teluric -lumină,curenţi de aer, umiditate, câmp magnetic,
gravitaţional, etc .
 Temperatura corpului este mai scazută dimineata, înainte de trezire și mai ridicata spre
seară. Astfel o temperatură de 37 de grade Celsius poate însemna febră la ora 7 dimineata, dar
după ora 5 dupa-amiaza este o temperatură cât se poate de normalaă.

In cele din urma,în ceea ce privește teoria bioritmurilor nu o putem garanta, dar o putem pune
la incercare. Multi dintre cei care au testat personal concordanta bioritmurilor au obtinut rezultate
promițătoare, pe cand alții nu au fost impresionați.

28
 BIBLIOGRAFIE

1. Bota, A., (2002) Bioritmurile şi performanţa în Educaţie fizică şi sport;

2. Bota, A., (2007) Kinesiologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

3. Cârstea Gh. (1995) Sociologia sportului, Ed. ANEFS, Bucureşti;

4. Cârstea, Gh., (1999) Educaţie Fizică - Fundamente teoretice şi metodice, Ed. Casa de editură
Petru Maior, Bucureşti;

5. Cerghit, I., (1997) Metode de învăţământ, Ed. EDP-RA, Bucureşti;

6. Dragnea, A. , Bota, A. (1999) Teoria activităţilor motrice, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti;

7. Dragnea, A. şi colab., (2006) Educaţie Fizică şi Sport - Teorie şi

didactică Ed. FEST Bucureşti;

8. Dorofteiu, Mircea- Fiziologie, coordonarea organismului uman, Editura Argonaut 1992

9. Epuran Mihai, Holdevici Irina, Toniţa Florentina, Psihologia sportului de performanţă:Teorie

şi practică, Editura Fest,Bucureşti, 2001

10. Marsaudon , Eric - Ritmurile corpului, Editura Pro Editura și tipografia, București 2007

29