Studiu de caz :Interdependența dintre laturile educaţiei

Omul fiinţează şi devine ceea ce este prin educaţie. Practica educativă este una dintre cele mai
importante activităţi specifice comunităţilor umane. Din momentul în care omul a apărut, educaţia l-a însoţit,
l-a modelat, l-a spiritualizat. Educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a
omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este susceptibil .
Educaţia este un demers aplicabil doar la specia umană; această acţiune nu se poate extinde asupra
lumii animalelor sau a plantelor, întrucât în acest perimetru factorul conştiinţă - fără de care nu există
educaţie - lipseşte cu desăvârşire;
Idealul educaţional stipulează valorificarea şi desăvârşirea potenţialului uman în vederea formării
unei personalităţi armonioase şi creatoare, capabilă să exercite rolurile cu care societatea o va investi.
Dominanta acestui ideal educaţional care circumscrie finalitatea generală a educaţiei sub forma unui proiect
de personalitate o constituie vocaţia.
Educaţia intelectuală constituie un pivot important în jurul căruia se vor profila şi celelalte laturi sau
conţinuturi ale cunoaşterii şi practicii umane. Având ca finalitate formarea fiinţei raţionale prin introducerea
ordinii în lume şi în acţiunile umane, educaţia intelectuală constituie fundamentul şi axul central al acţiunilor
personalităţii.
Prin procesul educaţiei morale se urmăreşte încorporarea şi punerea în act a valorilor morale ale
societăţii pentru formarea profilului moral al personalităţii. Prin intermediul acestei educaţii valorile externe
sunt interiorizate, acţionând cu de la sine putere, fără nici o forţare sau presiune specifică regularizărilor
externe. Formarea conştiinţei morale se face acţionând asupra mai multor componente: noţiunile şi
reprezentările morale, ideile şi concepţiile morale, sentimentele morale, atitudinile morale, convingerile
morale, aspiraţiile şi idealul moral al personalităţii.
Educaţia estetică presupune o pregătire a individului pentru a rezona cu teritoriile aflate sub semnul
inefabilului şi individualităţii estetice, o sensibilitate faţă de o regiune ontică ce însufleţeşte, stimulează şi
întemeiază prin excelenţă comportamentul autentic uman.
Educaţia profesională (tehnologică) se impune de la sine într-o lume marcată de ştiinţă şi de
tehnică. Chiar dacă trăim într-o permanentă revoluţie ştiinţifică, toţi oamenii trebuie să aibă suficiente
cunoştinţe de ordin tehnic (e un aspect de cultură generală), să ştie să-şi explice cum funcţionează
numeroasele suporturi tehnice pe care le utilizăm zi de zi, să ne apropiem adecvat produsele tehnologice, să
ni le integrăm eficient şi uman în viaţa de toate zilele.
Educaţia fizică este una dintre cele mai vechi forme de exercitare a acţiunii formative. În mod firesc,
ea trebuie să facă parte din diapazonul multiform al structurării personalităţii.
Toate aceste laturi ale educaţiei constituie un sistem în sensul că înfăptuirea sarcinilor unei laturi asigură
un câmp prielnic de acţiune pentru celelalte, după cum fiecare latură este influenţată de acţiunea celorlalte.
Interdependenţa dintre domeniile educaţiei poate fi analizată la nivelul următoarelor componente:
obiective, conţinuturi, principii, metode, procedee şi mijloace de realizare.
Principiile care stau la baza realizării obiectivelor specifice componentelor educaţiei prezintă o serie de
elemente comune:
1. realizarea demersului educativ pe baza unor valori autentice;
2. respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale ale educaţilor;
3. promovarea libertăţii şi autonomiei intelectuale a educatului;
4. structurarea demersurilor într-o manieră interdisciplinară;
5. antrenarea educatului ca element activ al propriei formări.
Metodele, procedeele şi mijloacele de realizare a componentelor educaţiei prezintă suficiente elemente
comune: toate se bazează în mare parte pe metodologia didactică utilizată în general în activităţile instructiv-
educative. Chiar şi atunci când este vorba de metode specifice (ex. Educaţia morală – povestirea morală)
acestea sunt doar nuanţări ale metodelor didactice cunoscute.
Fiecare domeniu al educaţiei integrale deschide drumul realizării obiectivelor celorlalte domenii, este
susţinut în realizarea sarcinilor sale de către acestea şi se află în relaţie de complementaritate cu ele.
Putem particulariza aceste coordonate ale interdependenţei dintre domeniile educaţiei prin analiza raportului
specific dintre două sau mai multe componente:
Prin conţinutul şi obiectivele urmărite educaţia intelectuală asigură nucleul valoric al personalităţii
şi un nivel al dezvoltării intelectuale, indispensabile înfăptuirii celorlalte laturi ale educaţiei. Conturarea şi
îmbogăţirea continuă a culturii umanist-ştiinţifice şi tehnologice facilitează înţelegerea mai profundă a
fenomenelor realităţii naturale şi socio-umane. Aceasta se va răsfrânge în mod firesc asupra formării
profilului moral al personalităţii. În procesul asimilării cunoştinţelor ştiinţifice se consolidează anumite
trăsături morale cum ar fi : dragostea şi respectul pentru muncă, spiritul de iniţiativă, întrajutorarea, per-
severenţa, spiritul de disciplină etc. Cercetările întreprinse în acest sens evidenţiază că formarea unor
asemenea calităţi este posibilă numai prin antrenarea copiilor în activitatea de muncă. Educaţia intelectuală
oferă multiple posibilităţi de exersare şi călire morală a tinerei generaţii.
Educaţia morală urmăreşte conturarea şi consolidarea profilului moral în concordanţă cu
imperativele moralei sociale. In consecinţă, structura unui asemenea profil va influenţa realizarea sarcinilor
tuturor celorlalte componente ale educaţiei. Acest profil reprezintă un adevărat filtru ce imprimă o nuanţă
personală întregului evantai de acţiuni educative ce se exercită din exterior.
Un profil puternic structurat se va răsfrânge în mod pozitiv asupra educaţiei intelectuale. Trăsături ca
perseverenţa, tenacitatea, spiritul de disciplină, respectul pentru adevăr, spiritul de răspundere, conştiincio-
zitatea au darul de a mobiliza resursele interne ale personalităţii în direcţia unei productivităţi mai mari a
educaţiei intelectuale, a receptivităţii şi asimilării valorilor ştiinţifice. Un asemenea profil moral întreţine în
permanenţă curiozitatea pentru descoperirea continuă de soluţii, pentru impunerea noului în viaţa de zi cu zi.
Activitatea creatoare presupune şi un suport moral.
Aceleaşi influenţe pot fi extinse şi asupra educaţiei profesionale, prin stimularea efortului şi
curiozităţii de aplicare în practică a cunoştinţelor asimilate, de formare a unor capacităţi, priceperi şi
deprinderi indispensabile exercitării unei profesiuni.
Profilul moral imprimă un consens între valorile ştiinţifice şi cele tehnologice prin prisma aplicării
lor în folosul şi beneficiul oamenilor.
Educaţia estetică relaţionează cu cea morală prin interacţiunea dintre idealul moral şi cel estetic.
Morala stimulează împlinirea de sine a omului şi prin intermediul valorilor estetice. Acestea, la rândul lor,
sensibilizează şi stimulează cunoaşterea şi înţelegerea valorilor morale. Judecata şi aprecierea estetică se
întemeiază şi pe considerente de ordin moral. Putem vorbi astfel de frumuseţea relaţiilor interumane şi a
comportamentelor. Pe de altă parte, putem vorbi de arta cu efect moralizator, arta care-şi propune să
atenţioneze oamenii asupra tarelor societăţii şi să indice posibile soluţii.
Educaţia estetică interferează cu educaţia intelectuală în dezvoltarea senzorială, a spiritului de
observaţie, în cultivarea imaginaţiei creatoare, a supleţei gândirii, a inventivităţii şi originalităţii, în
cunoaşterea propriilor trăiri emotive şi ale celor din jur, în declanşarea unei motivaţii superioare. Aceste
calităţi psihice se impun a fi dezvoltate încă de la vârsta preşcolară şi, apoi, la un nivel corespunzător, la
vârsta şcolară mică.
La aceste vârste, interacţiunea dintre procesul educaţiei estetice şi cel al educaţiei morale este de
asemenea complexă. Educaţia estetică poate avea o puternică influenţă asupra trăsăturilor morale prin trăirile
afective în faţa operelor artistice, prin observarea a tot ce este corect şi frumos în comportarea şi în
activitatea celor din jur. Argument în acest sens este şi limbajul utilizat de educatoare (învăţătoare) în
comunicarea cu preşcolarii, cu elevii; li se cere copiilor să se poarte frumos, li se atrage atenţia că nu este
frumos un gest, un cuvânt, sau că au mers frumos pe stradă etc. Se poate observa că la şcolarii mici
reprezentările morale, ca şi conduita disciplinata se însuşesc prin metode şi forme de activitate ce au caracter
predominant artistic: povestiri, recitări, jocuri, dansuri, dramatizări, desene, modelaj etc. Explicaţia o găsim
în concreteţea, accesibilitatea, puterea de convingere a mijloacelor artistice, în coloratura lor afectivă,
însuşiri atât de propice pentru formarea morală a copiilor care acţionează şi reacţionează predominant
afectiv şi la care abia începe trecerea la gândirea pe bază de noţiuni abstracte, iar imaginaţia este atât de vie.
Educaţia profesională oferă o imagine de ansamblu asupra interdependenţei dintre cunoştinţele
ştiinţifice şi cele tehnologice, facilitând astfel o înţelegere mai profundă a principiilor generale care stau la
baza procesului de producţie.
Antrenarea copiilor de vârsta preşcolară şi a elevilor din ciclul primar în efectuarea unor activităţi
practice va avea o influenţă pozitivă
asupra profilului moral al acestora, prin consolidarea tuturor calităţilor morale solicitate în aceste activităţi.
Se fortifică în acest fel spiritul de disciplină, respectul pentru munca fizică, întrajutorarea colegială etc.
Prin elementele estetice pe care le oferă produsele muncii educaţia profesională contribuie la
realizarea sarcinilor educaţiei estetice.
în acelaşi context pot fi subliniate şi influenţele acestei laturi asupra educaţiei fizice. Angrenarea într-o
activitate practică contribuie la fortificarea fizică, la dezvoltarea armonioasă a organismului, la întreţinerea
stării de sănătate, la formarea unor calităţi şi deprinderi motrice de bază.
Educaţia fizică contribuie la fortificarea psihofizică a copiilor prin întărirea sănătăţii, formarea şi
perfecţionarea unor calităţi, priceperi şi deprinderi motrice. Toate acestea constituie premise favorabile în
realizarea sarcinilor educaţiei intelectuale şi profesionale.
Practicarea educaţiei fizice şi sportului contribuie în mod nemijlocit la dezvoltarea şi consolidarea
unor trăsături morale, de voinţă şi caracter. Frumuseţea şi armonia acestor exerciţii facilitează formarea unor
calităţi estetice.
Civilizaţia umană parcurge una dintre treptele cele mai agitate, determinând schimbări structurale
profunde în toate domeniile vieţii. „Era nucleară", „era informaticii", „era roboţilor", „era genetică" etc,
toate aceste „ere în concurenţă" creează un mediu nou de viaţă şi o nouă conştiinţă în raport cu acesta.
Ritmul rapid al schimbărilor a determinat constituirea unei problematici complexe a lumii contemporane.
Problematica lumii contemporane nu are un caracter naţional şi particular, ci universal şi global şi o
cauzalitate complexă, ramificată, pe care numai demersurile globale, holiste o pot lumina şi rezolva.
Educaţia propune astăzi un asemenea demers, răspunzând exigenţelor valorice contemporane prin formula
specifică a noilor educaţii, corespunzătoare unei schimbări paradigmatice a actului educativ în favoarea
unei învăţări inovatoare, capabilă să se substituie învăţământului strict adaptativ, de menţinere sau prin şoc.
Gama dimensiunilor formării personalităţii se îmbogăţeşte şi se modifică în raport cu valorile noi,
prioritare ale societăţii contemporane : pace şi cooperare, toleranţă, participare şi democraţie, comunicare şi
mass-media, schimbare şi dezvoltare etc. îmbogăţirea conţinutului valoric al educaţiei, dinamic şi complex,
impune schimbarea sensului formării prin trecerea de la modelul pluridisciplinar la modelul interdisciplinar.
În documentele UNESCO sunt menţionate următoarele noi educaţii:
• educaţia relativă la mediu, care îşi propune dezvoltarea conştiinţei, a simţului responsabilităţii fiinţei
umane în raport cu mediul şi problemele sale;
• educaţia pentru pace, care presupune cultivarea unor atitudini superioare, formarea oamenilor pentru
evitarea conflictelor, receptivitate şi flexibilitate, respect pentru valori etc. (Cozma, 1998);
• educaţia pentru participare şi democraţie: democraţia nu poate fi definită doar sub aspect formal;
existenţa instituţiilor specifice democraţiei (alegerile, reprezentarea, mijloacele de exprimare a opiniei
publice etc.) constituie o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru funcţionarea democraţiei. În afară de
instituţii, democraţia presupune şi o cultură politică specifică şi atitudini democratice; în consecinţă,
democraţia este inseparabilă de educaţie.
• educaţia pentru comunicare şi mass-media, care urmăreşte formarea unei atitudini selective şi
responsabile faţă de informaţie, formarea competenţei comunicative şi a capacităţii de a dialoga etc.;
• educaţia pentru schimbare şi dezvoltare: sursa dezvoltării economice şi sociale o constituie înscrierea
în competiţia educaţiei. Dezvoltarea „trece" prin educaţie, progresul se bazează din ce în ce mai mult pe
„produsele" educaţiei.
• educaţia economică şi casnică modernă, practicată mai ales în ţările dezvoltate, ca modalitate de
pregătire pentru viaţă în general şi pentru viaţa de familie în special. Iniţierea în problematica economiei
casnice este un pas important în sensul formării capacităţii de autogestiune.
• educaţia nutriţională, întâlnită ca disciplină de învăţământ sau ca activitate extraşcolară, vizând
cunoaşterea alimentelor sau a substanţelor nutritive, producerea şi conservarea acestora etc.;
• educaţia pentru timpul liber, care include componente culturale, artistice, turistice, sociale, sportive etc.
La acestea se adaugă:
• educaţia interculturală - constituie o opţiune ideologică în societăţile democratice şi vizează pregătirea
viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextele multiplicării
sistemelor de valori. Adaptarea la mutaţia şi diversitatea culturală e necesară atât pentru „minorităţi", cât şi
pentru „majoritari", în interacţiunile prezente şi viitoare.
Educaţia interculturală presupune o nouă abordare a orizontului valorilor. Acestea nu mai trebuie
concepute într-o manieră binară, exclusivistă (bune/rele, ale noastre/ale altora etc). Problemele care se pun
acum sunt cele legate de negocierea valorilor, de interpenetrarea lor, de juxtapunerea şi complementaritatea
lor.
• educaţia antreprenorială – îşi propune să formeze spiritul întreprinzător, să determine o atitudine activă
şi responsabilă a elevilor faţă de muncă şi faţă de propria carieră.
Aceste noi conţinuturi vin să completeze şi să îmbogăţească valenţele formativ-educative ale educaţiei. Între
noile educaţii şi componentele tradiţionale ale educaţiei există relaţii de strânsă interdependenţă, relaţii
evidenţiate atât la nivelul obiectivelor educaţionale, precum şi al metodelor de realizare. Astfel, finalităţi ale
educaţiei relative la mediu sunt vizate şi în educaţia intelectuală, morală şi chiar estetică.