1.

Importanța tonului comunicarii

Reprezintă un factor care în unele cazuri poate determina buna înţelegereşi
dispoziţia majoră a celor implicați într-o conversație, iar în alte cazuri poate cauza
dificultăţi, tensiune sau chiar conflicte.Intensitatea vocii celui care vorbeşte trebuie
să fie suficientă pentru a fi auzită normal de către interlocutor. Unele persoane
utilizează tactica vocii ridicate, având convingerea că astfel au de câştigat şi pot să
se impună. Este o convingerea total înşelătoare. Vocea ridicată nu a contribuit
niciodată la rezolvarea problemelor. Tonul unei comunicări trebuie să fie moderat,
fără excese enervante.
2. Import. dicției pentru vorbitorul cult
Dicția este un element important a culturii vorbirii omului. Dictia joaca un rol
foarte important atunci cand vine vorba de o discutie, sustinerea unui discurs sau in
cazul nostru sustinerea unui spectacol de teatru. Claritatea rostirii depinde de
coordonarea poziției și a mișcărilor aparatului vorbirii și corectitudinea funcționării
acestuia. Datorită rostirii clare sunetele pot fi auzite chiar dacă le rostim în șoaptă,
articularea corectă a sunetelor , dar mai ales a vocalelor condiționează o dicție
bună și invers o rostire incorectă este un prim indice a unei vorbiri urâte.
3.Def. artei oratorice,importanța studiului
Arta oratorică este disciplina ce studiază vorbirea clară, corectă și coerentă.
Este important să spudiem arta oratorică pentru a avea un discurs bine
structurat și convingător. Studierea acestei unități de curs ne ajută să ne controlăm
emoțiile și să depășim frica de a vorbi în public. Aceasta asigurură o prezentare de
succes în fața clasei. Oratoria nu înseamnă doar vorbire, ci înseamnă vorbire care
apelează la sentimentele noastre cele mai nobile, animă suflete, stimulează
pasiunile și emoțiile și inspiră.

4. Caracterizati valențele tonului vocii

Tonul este caracteristic unei limbi care descrie excitarea psihologică, emoția
și starea de spirit în vorbire și în scris. Cuvintele se disting unul de altul de ton.
Accentul pe anumite cuvinte este atins printr-un ton diferit. Astfel, tonul este una
dintre caracteristicile importante ale vocii. Este capabil să manipuleze sensul unei
propoziții. Unele dintre exemplele de ton includ: gravă, sarcastică, inimă, agresivă,
grăbit, interogatoriu, academic, grosier, personal, supărat și afectuos.

5. În ce constă tonul de baza a unui text,caracterizati.

Tonul de bază este melodia caracteristică pentru întreaga operă , în legătură
cu genul și specia la care aparține, cu conținutul ei total logic și afectiv. Nu poate fi
citită la fel o fabulă și o elegie, un pastel și un imn, o operă lirică și una epică.
Tonul de bază depinde în mare măsură de atitudinea cititorului față de cele
zugrăvite în opera literară. Cu toată înțelegerea perfectă a conținutului, dacă
interpretul nu încearcă aceleași sentimente față de obiectul prezentat, citirea va
suna ca și un cântec fără melodie.

6.Caracterizați timbrul vocii

Totaliatea însușirilor prin care vocea unei persoane se deosebește de ceilalți se
numește timbrul vocii. În funcție de timbru putem recunoaște o persoană chiar
dacă nu o vedem. Timbrul vocii e datorează modului în care funcționează aparatul
vorbirii, aceasta paote fi influențată de mai mulți factori cum ar fi: vârsta,
temperament sau starea generală de sănătate.
7.Demonstrati importanța pauzei în arta oratorică
Pauzele se numesc opririle sau întreruperile pe care le facem în vorbire ți prin care
vorbirea se împarte în sintagme isolate ori în faze fonetice. Pauza are un rol
esențial în arta oratorică. Datorită pauzei atenția ascultătorului se oprește mai mult
asupra grupelor de cuvinte care le urmează și astfel se sesizează mai bine sensul lor
logic și emoțional. Pauzele folsoite fără rost pot afecta sensul propoziției și
influențează neplăcut și obositor asupra ascultătorului. Prin folsirea incorectă a
pauzelor conținutul devine confuz, chiar și absurd.
8.Demonstr faptul ca tempoul/intonația este un element important
Temopul reprezintă gradul de rapiditate a vorbrii în legătură cu conținutul și
caracerul personae care vorbește . în vorbirea obișnuită folosim tempoul în mod
variat în funcție de situațiea comunicării. Tempoul poate fi lent, trăgănat, acelerat
sau scadat. Astfel, intonația joacă un rol important în procesul de comunicare și vă
ajută să vă arătați poziția cu privire la situația actuală. Pentru o conversație mai
confrtabilă, ar trebui să fieutilizat unt tempou neted și calm. În acest caz, toate
informațiile sunt mai ușor înțelese și percepute de ascultător.
9.Menționati si caracterizati particularitațile de lectura a fabulelor/ textelor
folclorice/ textelor lirice/ dramatice
Particularități de lectură a textelor folcloricce
 Pentru poveștile fatastice e potrivit un ton visător, ca și cuminterpretul își
amintește ceva din lumea ireală, concenbtrând atenția asupra imaginilor prin
care se redau acțiunile. Mijloacele mimice și pantomimice se folosesc mai mult
decât la citirea oricărei altei specii literare.
 Povestea nuvelistică se citețte ca o poveste despre întâmplări la care să fi
narrator însuși inerpretul. Toată simpatia cititorului este concentrată asupra
personajelor positive, iar despre ceilalți eroi se citețte cu ironie și dezaprobare.
 Proverbele și zicătorile se citesc cu un ton moralizator ca niște povețțe
categorice, indiscutabile. Pentru ca ascultătorul să prinde mai bine sensul direct
și indirect al acestor opera, se cer accentuări mai pronunțte și pauzele mai lungi.
La citire proverbelor și zicătorilor ritmice trebuie să facem simțit ritmul lor
printr-o voce ușoară sublinierea silabelor accentuate ți rostirea mai prelargă a
vocalelor accentuate din cuvintele rimă.
 Ghicitorile se citesc pronunțat, în tempou încetinit subliniindu-se cuvintele care
indică trasăturile carcateristice ale obiectului cerut de a fi citit. Stăruința
 cititorului trebuie să urmărească scopul de a pune în mișcare imaginația
ascultătorului, căci numia repreznetarea clară și precisă a obiectului format
ușurează sensul metaphoric al citirii.

Particularități de lectură a fabulelor

În lectura textelor fabulistice se ține cont de crarateristicile fabulei:
 Laconizmul -impune interpretului să pătrundă bine materialul lecturat, să
întărească fiecare cuvânt din text pentru realizarea prin rostire clară, răspicată,
în mod deosevit ideea centrală a fabulei.
 Claritate- poate fi realizată în cadrul citirii dacă interpretul singur înțelege și
ăși imaginează toate amănuntele situației și scopul urmărit de autor prin
preznetarea lor.
 Veridicitatea – se cere de la interpret un ton natural și convingător.

Paricularități de citire a operelor lirice

Operele lirice își găsesc răsunet în sufletul cititorului, ca o exprimare a propriilor
trăiri. Aceasta impune interpetului o dublă obligație:
 De a înțelege și a simți ideile și sentimentele poetului exprimate în text prin
toate subtilitățile conținutului și ale formei.
 De a trăi snetimentele personale trăite de opera ce o interpretează.
 Complexitatea de factori care au determinat trăririle poetului, trebuie să fie
astfel clarificate și imaginate de către interpret;
 Versurile trebuie să fie citite asftelîncât fiecare cuvânt să-și devzăluie conținutul
său emoțional;
 Tempolul la citirea operelor lirice trebuie să fie mai încetinit, iar pauzele mai
alese. În vorbirea eomootivă cuvintele se rostesc mai pornunțat.
 Fiecare cuvânt al versului îl rostim clar, separându-se printr-o pauză scurtă,
căutând să evităm pronunțarea calamburică;
 Organizarea ritmico-melodioasă a vorbirii, cerută de spontanietate și
intensitatea cititorului, ceea ce provoacă la rândul său emoții mai puternice
 Forma pauzelor trebuie să fie potrivită în dempendență ei funcțională a
conținutului operei.

Particularități de citire a operelor dramatice

 Pentru citirea unei opere dramatice se cere pregătirea prealabilă, deoarece
înțelesul reiese, în cazul citirii, numai din replicile personajelor, iar acțiunile
acestora pot fi doar imaginate, iar cuvintele acestostra nu au todeauna un sens
direct.
  Numele personajelor se anunță cu o voce scăzută, apoi, o mică pauză, se citesc
cuvintele rostite de el. Pe parcursul dialogului la care participă același persoane
numele lor se anunță o singură dată, laa început, căci ascultători au posibilitate
să-și de seama după conținutul vorbelor și schimbarea intonației.
 Interpretul în timpul citirii prezintă perosnajele li acțiunile în așa fel încât
ascultătorul să îți poată imagina, ca și cum i-ar putea privi de pe scenă.
 Interpretul redă felul caracteristic de a vorbi al fiecărui personaj diferit.
 Dacă timpul este limitat, iar piesa totuți trebuie să fie comunicată, atunci se
trece la citirea fragmentelor mai interesnate, iar din părțile omise se povestește
rezumativ.

10. Importanta studiului unitatii de curs

Arta oratorică este disciplina care studiază vorbirea clară, corectă și coerentă.
Claritatea vorbirii depinde de expresivitatea și folosirrea decvată a tuturor
mijloacelor intonaționale ce diminuează comunicarea.
Astfel unitatea dată de curs permite succesul:
 Pentru a avea o prezentare de succes în fața clasei sau a unui public.

 Pentru a evita situațiile jenante atunci când te bâlbâi, te roșești sau te-ai blocat în

fața colegilor.

 Pentru a avea un discurs bine structurat și convingător.

 Pentru a-ți controla emoțiile și a depăși frica de a vorbi în public.

 Pentru a fi mulțumit și mândru de prezentarea ta.

 Pentru a fi apreciat și lăudat de colegii și profesorii tăi.