A.

Relații interpersonale în clasa de elevi Afectivitatea pozitivă a profesorului, atitudinile sale empatice, reducerea
Între elevii unei clase se creează următoarele tipuri de relaţii interpersonale:
• Relații de cunoaştere reciprocă – elevii simt nevoia să cunoască alţi copii;
încep cu colegul de bancă sau cu cel de pe strada lui şi continuă cu ceilalţi
colegi în funcţie de interese. Cei care nu simt o asemenea necesitate sunt
retraşi, comunică greu şi cu profesorul. De asemenea, mulţi elevi simt
nevoia de a transmite celorlalţi şi informaţii despre ei. Asemenea nevoi
trebuie încurajate de profesor pentru că va comunica mai uşor şi mai deschis
cu clasa.
• Relații de intercomunicare – mulţi copii simt nevoia să comunice cu cei
din jur. Pentru aceasta trebuie învăţaţi ceea ce să comunice, în primul rând
şi apoi încurajaţi să comunice altora ceea ce ştiu şi să ceară informaţii care-i
interesează.
• Relații socio-afective – între elevi se formează relaţii de simpatie, de
antipatie, de apropiere, de respingere etc. Este important pentru profesor ce
tipuri de relaţii socio-afective se creează între elevii clasei? Răspunsul este:
foarte important, pentru că într-o clasă în care sunt relaţii de antipatie, chiar
duşmănie între elevi, procesul de predare–învăţare are de suferit. Aceste
tipuri de relaţii formează la elevi emoţii şi sentimente. Unii pot veni din
mediul familial cu anumite emoţii şi sentimente care-i împing către
respingerea celor din jur. Cu mai multe situaţii de acest fel nu mai putem
vorbi de coeziunea clasei.
• Relații de influențare – sunt relaţii de interacţiune care se dezvoltă în clas
şi imprimă elevilor o serie de valori şi norme care-i influenţează în procesul
de formare. Aceste influenţe sunt de cele mai multe ori, fără voia
indivizilor, dar îi pot schimba în bine sau în rău. Influenţele exercitate de
unii elevi asupra altora se cer studiate cu atenţie de profesor şi orientate cu
tact spre aspectele pozitive. Deviaţiile de comportament ale unor elevi
determinate de relaţiile de influenţare din cadrul grupului asupra cărora se
intervine cu brutalitate duc la serioase crize, care se rezolvă cu multă
greutate.
B. Relații educaționale profesor–elev
distanţei sociale, faţă de elevi au o influenţă considerabilă asupra climatului
de învăţare şi asupra dezvoltării socio-afective a elevilor. Totuşi unii
cercetători consideră că sociabilitatea şi căldura au o mai mare valoare
pentru elevii claselor mici şi sunt relative neglijabile în clasele mari.
Carl Rogers consideră că învăţarea este influenţată de atitudinea deschisă şi
de aprecierea pozitivă a cadrului didactic. Acesta fiind mai mult un
facilitator al procesului de învăţare prin intermediul căruia elevul
dobândeşte autonomie. Profesorii trebuie să le permit elevilor să ia cât mai
multe decizii privind propria lor cunoaştere, deoarece doar astfel se întăreşte
libertatea în acţiune.
Cercetările ulterioare au vizat relaţia dintre stilul educaţional şi eficienţa
învăţării. Rezultatele obţinute au constatat că eficienţa stilurilor
educaţionale este influenţată de natura sarcini şi a situaţiei cu care se
confruntă grupul, de vărsat elevilor, de trăsăturile de personalitate ale
elevilor şi a profesorului, de natura obiectivelor etc. Sunt situaţii în care
stilul autoritar se dovedeşte a fi mai eficient decât stilul democratic. Stilul
democratic de conducere îşi dovedeşte superioritate pe termen lung, întrucât
permite libera exprimare, manifestarea liberă a fiecărui membru al clasei.
Dar atunci când grupul de elevi are sarcini imediate de realizat de exemplu:
realizarea unui proiect, stilul de conducere autoritar poate fi mai eficient în
ceea ce priveşte productivitatea.
A. Neculau descrie următoarele clişee comportamentale în relaţia profesor–
elev:
- Profesorii care păstrează distanţa formală şi afectivă faţă de elevi
considerând că aceasta ar fi o modalitate sigură de obţinere a respectului şi
consolidarea autorităţii; această conduită poate genera neîncrederea,
suspiciune, tensiuni şi conflicte;
- Profesorii cu comportament popular înţelegând prin aceasta o anumită
familiaritate în relaţiile cu elevii; elevii se pot simţi minimalizaţi, trataţi cu
lipsă de respect desconsideraţi şi adesea reacţionează cu obrăznicie;
- Profesorii cu comportament prudent, de retragere; este o atitudine ce
izvorăşte dintr-o anumită temere de elevi şi preocuparea continua de a nu fi
ridicoli în faţa acestora;
- Profesori egali cu ei înşişi care, indiferent de împrejurări, se feresc de a fi
entuziaşti, dezvoltând astfel un comportament artificial, contrafăcut;
- Profesori care dădăcesc, urmare a faptului că nu au încredere în elevi, în
capacitatea lor de a se autoconduce şi autoorganizare.
Aceste clişee dovedesc lipsa cunoaşterii reciproce profesorelev, iar
necunoaşterea elevilor reprezintă un nivel scăzut al competenţei
profesionale, incapacitate de a găsi soluţii comportamentale adecvate în
raport cu situaţiile diverse pe care le presupune munca didactică.
G. Albu – în lucrarea Relaţiile interpersonale – menţionează că în mediul
şcolar există două tipuri de relaţii: competitive şi de cooperare.

Elevii urmează a fi formaţi atât pentru situaţii de concurenţă, cât şi pentru

situaţii de cooperare, ca personalităţi deschise, complexe, apte de a se
raporta la ambele tipuri de context fără a-şi compromite identitatea.